Sunteți pe pagina 1din 2

CURS EFICIENȚĂ ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ

Stud. arh. Ana Andra- Maria

Comunicarea ca mijloc de conturare a unei idei finale

Procesul de comunicare reprezintă exprimarea unor idei sau concepte dintr-o perspectivă
personală, către un alt individ, creând astfel între cei doi o legătură de natură socială, în scopul
înțelegerii viziunii pe care aceștia doresc să o contureze. Ca și arhitect, acest proces este unul
fundamental necesar, fiind folosit în practica de arhitectură, în vederea obținerii unui rezultat
final conform dorințelor utilizatorului.
Relația client- arhitect, este astfel fundamentată pe componenta socială a individului, pe
comunicare, acestea putând facilita modul în care decurge întregul demers arhitectural, în care
cei doi sunt implicați. În cadrul acesteia, este necesară crearea unei legături de interdependență, a
unei legături puternice, bazată pe dialog, înțelegere, și respect reciproc. Aceasta facilitează
dezvoltarea, prin învățare, creșteștere și asimilare.
În procesul de creație, de conturare a unor idei ce doresc îndeplinirea scopului final, cei
doi participanți, trebuie să contribuie în mod egal, în promovarea unei viziuni comune, a unei
imagini finale, prin îndeplinirea dorințelor și rezolvarea necesităților. Astfel, aceștia trebuie să
înțeleagă că lucrul în echipă, va determina o mai bună gestionare a situației, deservind atît
persoana în cauză cât și comunitatea din care face parte.

Comunicarea adevărată este un schimb de idei, ceea ce înseamnă o discuţie între doi
oameni. […] În mod cert, comunicarea este o stradă cu două sensuri.
Burt Goldman

Dialogul dintre cei doi, trebuie să determine o idee finală, ce reprezintă o cale de mijloc,
în conturarea unei viitoare soluții arhitecturale eficiente, atât ca proces în satisfacerea unor
necesități cît și în îndeplinirea unor vise.
CURS EFICIENȚĂ ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ

Stud. arh. Ana Andra- Maria

S-ar putea să vă placă și