Energia mecanica

În fizică, energia mecanică este suma energiei potențiale și a energiei cinetice.

Este energia asociată cu mișcarea și poziția unui obiect. Principiul conservării energiei
mecanice afirmă că într-un sistem izolat care este supus doar forțelor conservatoare,
energia mecanică este constantă. Dacă un obiect este mutat în direcția opusă unei forțe
conservatoare, energia potențială va crește și dacă mărimea vitezei obiectului va fi
schimbată, energia cinetică a obiectului se va schimba și ea. În toate sistemele reale,
totuși, forțele non-conservatoare, precum forțele de fricțiune, vor fi prezente, dar adesea
ele sunt de valori neglijabile, iar energia mecanică este constantă și poate fi, prin urmare,
o aproximare utilă. În coliziuni elastice, energia mecanică este conservată, dar în coliziuni
inelastice, o anumită energie mecanică este transformată în căldură. Echivalența dintre
energia mecanică pierdută (disiparea) și creșterea temperaturii a fost descoperită de
James Prescott Joule.
(Un exemplu de sistem mecanic: Un satelit orbitează Pământul influențat numai de forța
gravitațională conservativă; energia sa mecanică este, prin urmare, conservativă.
Accelerația satelitului este reprezentată de vectorul verde, iar viteza acestuia este
reprezentată de vectorul roșu. Dacă orbita satelitului este o elipsă, atât energia potențială
a satelitului cât și energia sa cinetică variază în funcție de timp, dar suma lor rămâne
constantă.)

Multe dispozitive sunt utilizate pentru a transforma energia mecanică în sau din alte forme
de energie, de ex. un motor electric convertește energia electrică în energie mecanică, un
generator electric transformă energia mecanică în energie electrică, iar un motor cu abur
convertește energia termică în energie mecanică.

Ecuații
Energia este o cantitate scalară, iar energia mecanică a unui sistem este suma energiei
potențiale care este măsurată prin poziția părților sistemului și energia cinetică, numită și
energia mișcării:

Emecanic = U + K

Energia potențială, U, depinde de poziția unui obiect supus unei forțe conservatoare. Este
definit ca abilitatea obiectului de a produce lucru mecanic și crește pe măsură ce obiectul
este mutat în direcția opusă direcției forței. Dacă F reprezintă forța conservatoare
și x poziția, energia potențială a forței dintre cele două poziții x1 și x2 este definită ca fiind
integrala negativă al lui F de la x1 la x2:

U = – ∫x1x2 F dx

Energia cinetică, K, depinde de viteza unui obiect și este capacitatea unui obiect în
mișcare de a produce lucru mecanic asupra altor obiecte atunci când se ciocnește cu ele.
Este definită ca jumătate din produsul masei obiectului cu pătratul vitezei sale, iar energia
cinetică totală a unui sistem de obiecte este suma energiilor cinetice ale obiectelor
respective:

K =  mv2/2

Principiul conservării energiei mecanice afirmă că, dacă un corp sau un sistem este supus
doar forțelor conservatoare, energia mecanică a acelui corp sau sistem rămâne constantă.
Diferența dintre o forță conservatoare și una non-conservatoare este aceea că atunci când
o forță conservatoare deplasează un obiect dintr-un punct în altul, lucrul mecanic produs
de forța conservatoare este independent de cale. Dimpotrivă, atunci când o forță non-
conservatoare acționează asupra unui obiect, lucrul mecanic produs de forța non-
conservatoare depinde de cale.
Conservarea energiei mecanice
Conform principiului conservării energiei mecanice, energia mecanică a unui sistem izolat
rămâne constantă în timp, atâta timp cât sistemul este lipsit de frecare și alte forțe
neconservatoare. În orice situație reală, forțele de fricțiune și alte forțe neconservative
sunt prezente, însă în multe cazuri efectele lor asupra sistemului sunt atât de mici încât
principiul conservării energiei mecanice poate fi folosit ca o aproximare echitabilă. Deși
energia nu poate fi creată sau distrusă într-un sistem izolat, ea poate fi transformată într-o
altă formă de energie.