CURSUL I

NORMA JURIDICA

1. Definiţie
Norma juridică este o regulă generală şi abstractă care reglementează conduita
subiectelor în raporturile juridice.
Norma juridică prezintă următoarele trăsături:
♣ este generală – deoarece conduita prescrisă se adresează tuturor persoanelor şi se aplică pe
întreg teritoriul ţării
♣ este impersonală – deoarece nu se adresează direct unei persoane
♣ este obligatorie – deoarece prevederile sale pot fi impuse subiectului de drept prin diferite
mijloace iar în caz de nevoie obligativitatea respectării ei este asigurată prin forţa de
constrângere a statulu
Norma juridică are următoarea structură, în sensul că ea se compune din următoarele
elemente:
1. ipoteza- este acea parte a normei care descrie împrejurările, condiţiile în prezenţa cărora se
aplică dispoziţia normei
2. dispoziţia reprezintă conţinutul adică esenţa normei. Ea prescrie conduita pe care trebuie să
o aibă o subiectele de drept şi poate fi determinată sau relativ-determinată de exemplu:
„proprietarul este obligat" sau „proprietarul poate"
3. sancţiunea precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei, adică măsurile ce pot fi luate
împotriva celor ce au nesocotit dispoziţia. În dreptul civil sancţiunea constă în despagubiri.

2. Clasificarea normelor juridice

♣ după obiectul de reglementare adică al relaţiei sociale pe care. o reglementează, normele
juridice pot fi: norme constituţionale, administrative, civile, de dreptul muncii, penale,
procesuale civile, procesuale penale
♣ după forţa juridică, natura şi locul organului de la care emană, normele juridice sunt
exprimate în: legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale
miniştrilor
♣ după conduita pe care o prescriu, normele juridice pot fi clasificate în norme imperative şi
norme dispozitive.
1. Normele imperative sunt acelea care trebuie aplicate întocmai şi obligatoriu. Normele
imperative se împart în norme onerative şi norme prohibitive:
☻normele onerative sunt acelea care prevăd în mod expres obligaţia de a săvârşi anumite
acţiuni (de exemplu, vânzătorul are două obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de
el, iar cumpărătorul are şi el obligaţia de a plăti preţul şi de a prelua bunul)
☻normele prohibitive sunt acelea care interzic săvârşirea unor acţiuni
2. Normele dispozitive sunt acelea a căror aplicare este lăsată la aprecierea persoanei
Normele dispozitive se împart în:
☻norme permisive sunt cele care nici nu impun şi nici nu interzic săvârşirea unei acţiuni
☻normele supletive sunt cele care permit subiectelor de drept să îşi aleagă singure conduita
de urmat în anumite împrejurări şi numai în lipsa acesteia, conduita prescrisă va suplini lipsa
de manifestare a voinţei părţilor
♣ după natura interesului ocrotit, normele pot fi:
☻ de ordine publică, prin care se urmăreşte ocrotirea unui interes general
☻ de ordine privată, prin care se ocroteşte un interes privat
♣ după sfera de aplicare, normele juridice pot fi:
☻generale - sunt norme care reflectă sfera de relaţii sociale cele mai cuprinzătoare
☻speciale - se referă la o sferă mai restrânsă de relaţii sociale şi au o aplicaţie limitată
☻ de excepţie - sunt acele norme care admit derogări de la conduita pe care o prescriu
normele generale sau normele speciale şi sunt de strictă interpretare şi aplicare
♣ după sancţiunea aplicată, normele pot fi: punitive şi stimulatorii
♣ după tehnica de elaborare, normele pot fi:
☻ determinate, care pot fi: complete sunt cele care cuprind toate cele trei elemente şi de
trimitere care fac trimitere la un alt act normativ sau la altă normă existenta
☻ normele în alb care urmează să fie întregite, în vederea aplicării, printr-un act normativ ce
va fi adoptat în viitor

IZVOARELE DE DREPT

Izvoarele de drept reprezintă forma specifică de exprimare a normelor juridice.

Termenul de “izvor de drept” poate avea două sensuri, şi anume:
♣ în sensul material prin izvor de drept se înţeleg condiţiile materiale de existenţă a unei
societăţi, care au rolul determinant în procesul formării voinţei cuprinse în normele de drept.
♣ în sensul juridic, prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor de drept,
mijloacele specifice statale prin care voinţa este ridicată „la rangul de lege", devenind astfel
generală şi obligatorie
In sistemul nostru de drept principalul izvor de drept îl constituie actele normative
adică acte juridice edictate de organele statului.
Izvoarelor dreptului se împart în: izvoare directe adică actele normative şi izvoare
indirecte adică practica juridică, ştiinţa juridică, doctrina, jurisprudenţa.
După poziţia ierarhică a organului care a emis norma, izvoarele dreptului civil pot fi
următoarele:
→ legile, care după forţa lor juridică se împart în: constituţionale, organice, ordinare,
financiare. Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Prin „lege" se înţelege actul normativ adoptat de puterea legiuitoare, adică de Parlament.
Legea este actul juridic cu forţă juridică supremă, căreia trebuie să i se subordoneze toate
celelalte acte normative.
Caracterizarea legii poate fi făcută avându-se în vedere fie un criteriu formal, adică
evidenţiindu-se natura organului chemat să o adopte, precum şi a procedurii ce trebuie
respectată în acest scop, fie un criteriu material ţinându-se seama de cuprinsul ei.
Din punct de vedere formal este lege orice manifestare de voinţă care emană de la
acele organe ale statului care au în virtutea normelor constituţionale calitatea de organe
legislative şi este adoptată cu respectarea procedurii dinainte prevăzute.
Din punct de vedere material noţiunea de lege desemnează acele acte juridice care
cuprind regului de conduită socială obligatorii, generale, impersonale şi de aplicaţie repetată,
susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de constrângere a statului. Atfel noţiunea de lege
presupune reunirea următoarelor elemente:
☻legea trebuie să cuprindă reguli de conduită adică să prescrie indivizilor o anumită
comportare, obligându-i la o anumită comportare sau interzicându-le-o
☻regulile instituite de lege sunt regului de conduită socială, deoarece ele nu impun anumite
obligaţii individului faţă de el insuşi ca regulă morală, ci faţă de ceilalţi membri ai societăţii
☻ele generale şi impersonale, ceea ce înseamnă că prescripţiile lor trebuie să fie formulate
pe cale principală în vedere aplicării la un număr nedeterminat de persoane
☻ele sunt obligatorii, în sensul ca indivizii şi organele statului trebuie să li se conformeze.
☻regulile instituite de lege se mai caracterizează prin faptul că atunci cîând sunt violate sunt
susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de constrângere a statului.
Constituţia este legea fundamentală a statului, cuprinzând numeroase prevederi care
sunt izvoare importante pentru dreptul civil.
Legile organice dezvoltă şi detaliază principiile cuprinse în Constituţie. Ele precizează
organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, explicând sau dezvoltând principiile şi
regulile prevăzute în Constituţie. Ele reglementează sistemul electoral, organizarea şi
funcţionarea partidelor, organizarea şi desfăşurarea referendumului, organizarea Guvernului
şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării
acestora, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, statutul funcţionarilor publici.
Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente, cu obiect limitat, elaborate în
baza Constituţiei. In această categorie se încadrează toate celelalte legi (decât organice)
adoptate de Parlament şi promulgate prin decret de către Preşedintele României. Tot în
această categorie un loc important îl ocupă Codurile (Codul civil, Codul penal, Codul
familiei, Codul vamal, Codul procesual civil şi Codul procesual penal).
Legile organice se deosebesc de cele ordinare sub două aspecte, şi anume:
1. material, sub acest aspect legile organice se caracterizează prin aceea că ele au ca obiect de
reglementare materii constituţionale – statutul parlamentarilor, organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, stema şi sigiliul de stat. Ele sunt indicate ca atare chiar şi în cuprinsul
Constituţiei
2. formal, legile organice se deosebesc de cele ordinare deoarece ele se bucură de o protecţie
specială, sunt adoptate, modificate sau abrogate cu o majoritate superioară celei cerute de
legile ordinare. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere,
deci cu o majoritate absolută, în timp ce legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii
membrilor prezenţi din fiecare Cameră, deci cu o majoritate simplă.
Legile constituţionale sunt acelea prin care se modifică, completează sau abrogă
dispoziţiile Constitutiei. Legea constitutională este deci o lege de revizuire a Constituţiei, iar
procedura legislativă specială este de fapt procedura de revizuire a Constituţiei. Revizuirea
Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin
o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de
cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din
cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe trebuie să fie înregistrate
cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Proiectul sau propunerea de
revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin
două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se
ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel
puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după
aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului
sau a propunerii de revizuire.
Legile financiare sunt legile bugeatre, specifice prin natura, cadrul şi conţinutul lor,
având ca scop esenţial asigurarea echilibrului financiar. Legile financiare pot fi anuale
reprezentând legile bugetare, rectificative adică cele prin care în cursul anului financiar se
aprobă sau se suprimă unele credite, si de reglare care intervin după verificarea şi închiderea
exercitiului financiar.
Legile de ratificare a tratatelor internaţionale sunt adoptate în cadrul unei procedure
legislative care prezintă anumite particularităţi. Conform Constituţiei Preşedintele ţării
încheie tratate internaţionale în numele României, tratate negociate de Guvern, şi le supune
spre ratificare Parlamentului în termen de 60 de zile. (a ratifica= a-şi da acordul). Sunt supuse
ratificării Tratatele care implică adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor în vigoare,
Tratatele care prin obiectul lor expres indicat reclamă retificarea.
Hotarârile se deosebesc de legi sub următoarlele aspecte: prin forţa lor juridică, prin
conţinutul lor şi prin procedura de adoptare. Hotărârile au o forţă juridică inferioară legilor,
ele pot avea un conţinut normativ , fiind emise fie prin aplicarea legilor, fie prin detalierea
lor. Din punct de vedere procedural deosebirile sunt mai numeroase şi mai evidente în sensul
că otărârile pot să fie emeneţia de voinţă a unei singure Camere a Parlamentului.
Moţiunile reprezintă o varietate a hotărârilor, în sens larg fiind cunoscute sub
denumire de “moţiuni de cenzură” semnificând o “rezoluţie” adică un text votat de un organ
deliberat, privitor la funcţionarea sa sau pentru a-şi exprima opinia ori voinţa asupra unei
probleme determinate.
Decretele sunt acte normative emise de către Preşedintele României. Acestea sunt
izvoare de drept numai în măsura în care reglementează anumite relaţii sociale.
Ordinele, instrucţiunile şi regulamentele miniştrilor ori ale altor conducători ai
organelor de specialitate, ai administraţiei publice centrale, în măsura în care reglementează
relaţii sociale specifice dreptului civil.
Obiceiul sau cutuma constituie o regulă de conduită statornicită în viaţa socială de-a
lungul timpului şi respectată în virtutea unor deprinderi, ca o lege nescrisă (lex non scripta),
socotită obligatorie. Prin el însuşi, obiceiul nu constituie izvor al dreptului civil, ci numai în
măsura în care se integrează în ipotezele şi dispoziţiile normelor juridice civile, prin
trimiterea expresă făcută în cuprinsul unui act normativ.
Morala sau regulile de convieţuire socială nu reprezintă un izvor de drept distinct, dar,
în măsura în care legea face trimitere la ea, este încorporată de actul normativ respectiv.
Doctrina adică lucrările scrise prin care se comentează ori interpret tează normele
juridice, nu este izvor de drept, dar aceste opinii şi soluţii formulate în literatură contribuie la
perfecţionarea normelor de drept
Jurisprudenţa sau practica judiciară nu constituie, în sistemul nostru, izvor de drept,
cu motivarea că organele judecătoreşti sunt chemate să aplice legea la cazurile concrete,
neavând atribuţii de edictare de norme.
Referitor la procedura legislativă, adoptarea unei legi presupune două faze distincte,
şi anume:
1. faza preliminară care cuprinde trei etape:
♣ iniţiativa legislativă, care aparţine Guvernului, deputaţilor şi unui număr de cel puţin
250.000 de cetaţeni cu drept de vot. Iniţiativa poate lua forma unui “proiect” sau a unei
“propuneri”. Întâietatea iniţiativei legislative aparţine Guvernului, care va transmite
proiectele de legi pentru realizarea programului său guvernamental, acceptat de Parlament cu
ocazia investiturii, iar uneori angajându-si chiar răspunderea politică.
♣ avizarea proiectului de lege de către Consiliul Legislativ, se face în vederea
sistematizării, verificării şi coordonării întregii legislaţii, avizul acestuia având un caracter
consultativ.
♣ examinarea în comisia parlamentară, se face la sesizarea acesteia de către biroul
permanent, urmînd să elaboreze un raport, fiind competentă să se pronunţe asupra proiectului
de lege. Raportul care se înaintează biroului permanent va cuprinde propuneri motivate
pentru 1. admiterea proiectului fără modificări, 2. respingerea proiectului, 3. admiterea lui cu
modificări. Raportul este imprimat şi difuzat membrilor Camerei.

2. faza de dezbatere cuprinde:

♣ prezentarea proiectului de către iniţiatorul acestuia, înfăţişându-se motivele care au
condus la promovarea acelui proiect. Concomitent cu expunerea temeiurilor obiective şi
subiective care au stat la baza proiectului, este necesar să se prezinte şi efectele paralele şi
contrarii aşteptate prin eventuala adoptare a legii.
♣ prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond de preşedintele acesteia
sau de către un raportor desemnat de comisie
♣ dezbaterea generală şi pe articole a proiectului sau a propunerii legislative, moment în
care se dă cuvântul parlamentarilor, câte unul din fiecare grup parlamentar, în ordinea
înscrierii lor la cuvânt. Iniţiatorul proiectului are dreptul să ia cuvântul înainte de încheierea
dezbaterilor generale. Discutarea articolelor din proiectul de lege începe cu aşa numitele
amendamente care trebuie să se refere la conţinutul unui singur articol. Discutarea
amendamentelor începe cu cele prin care se propune suprimarea unora dintre textele cuprinse
în articolul supus dezbaterii şi continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestuia.
♣ votarea, proiectele şi propunerile legislative se adoptă cu majoritate simplă sau absolută,
adică legile ordinare cu majoritate simplă, iar legile organice cu majoritate absolută.
♣ promulgarea legii, potrivit art. 77 din Constituţie legile se trimit spre promulgare
Preşedintelui ţării. Promulgarea se face în termen de cel mult 20 zile de la primirea ei. Daca
se depăşeşte acest termen, preşedintele nu mai poate proceda la promulgarea legii, aceasta
intrând în vigoare ciar şi în lipsa promulgării. De asemenea Preşedintele nu mai poate cere
Parlamentului reexaminarea legii şi nu mai poate sesiza Curtea Constituţională să se pronunţe
asupra constituţionalităţii ei.
♣ publicarea legii în “Monitorul Oficial al României”, potrivit art. 78 din Constituţie
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării ei sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Publicarea legii constituie forma
oficială de aducere la cunoştinţă publică a legii adoptate. Dacă legea nu prevede o altă dată,
ea intră în vigoare la data publicării ei.