UNIVERSUL CULORILOR ÎN LUMEA COPIILOR

prof.învăţ.preşc. Beşleagă Florica

Grădiniţa PN Bizigheşti,
com. Garoafa, jud. Vrancea

„Culoarea este viaţa, fiindcă o lume fără culoare se înfăţişează moartă. Culorile sunt energii
radiante care ne influenţează pozitiv sau negativ.” (I. Şuşală, O. Bărbulescu)
Culoarea este o însuşire unică cosmică a existenţei noastre prezentă în viaţa şi în activitatea
zilnică la orice pas: de la floarea din ghiveci ce decorează încăperea la culoarea zugrăvelii şi covorului,
de la uneltele de muncă la produsele industriale, de la vestimentaţie la afişe şi reclame. Din studiile
efectuate s-a constatat că sensibilizarea diferenţial cromatică (capacitatea de a distinge nuanţele fine de
culori) a copiilor crescuţi la ţară într-un mediu cromatic variat şi bogat: livezi, ape, câmpuri cu cereale,
flori, munţi, este superioară acelor copii crescuţi într-un mediu cromatic rece, gol, monoton, cenuşiu.
Culoarea a fost studiată şi utilizată din cele mai vechi timpuri de către om, iar în prezent se pune
un accent deosebit în toate ţările pe cercetarea ştiinţifică şi utilizarea practică a culorilor, contrastelor şi
combinaţiilor cromatice în cele mai variate situaţii şi domenii de activitate: amenajarea interioarelor
locuinţelor, amenajarea grădinilor, domeniul modei şi a cosmeticii (machiaj), comerţ, industrie,
transporturi şi circulaţie, artă şi arhitectură, sănătate, în arta fotografică, panouri publicitare, afişe, în
coloritul mobilierului, jucăriilor.
Culoarea, această fermecătoare însuşire a tot ce ne înconjoară, aduce în sufletul nostru bucurie
sau tristeţe, căldură sau răceală, linişte şi prospeţime sau agitaţie şi preocupare, ne face să ne simţim
mai aproape sau mai departe de ceva, iar în felul cum ne pricepem să o utilizăm, cu discreţie şi
rafinament, cu gust şi fantezie, depinde în mare măsură echilibrul, liniştea noastră interioară şi bogăţia
trăirilor noastre afective.
O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar părea moartă. Să ne gândim doar la marea deosebire
dintre o zi însorită, scăldată de cerul albastru, smălţuită de flori, frunze, fâneţe şi o zi de toamnă târzie,
ploiosă, mohorâtă, când totul este dominat de cenuşiu... Şi totuşi, chiar şi în trista înfăţişare a naturii ce
se pregăteşte de iarnă, există culori, chiar dacă trebuie reduse la o gamă ocru-cenuşiu.
Total lipsit de culoare este numai întunericul absolut. O cât de slabă rază de lumină naşte culori şi
acest lucru să-l ţinem minte, căci de lumină depinde existenţa culorilor: lumina este chiar izvorul lor.
Totodată, culoarea este principalul mijloc prin care omul deosebeşte şi recunoaşte elementele şi
fenomenele naturii. Varietatera orelor zilei – da la razele voirii ale zorilor, la gama de roşu aprins al
răsăritului şi până la lumina albă, intensă de amiază, culorile anotimpurilor – de la boarea verdelui crud
şi armoniile pastelate ale primăverii, la culorile puternice de vară şi cele ale fructelor pârguite, apoi la
toamna aurie – plină de roade şi în sfârşit, la albul cenuşiu, vrâstat de copacii negri ai iernii, întunecarea
vânătă – albastră dinaintea furtunii şi lumina verzuie – aurie a liniştii de după vijelie (furtună),
curcubeul, etc., precum şi culoarea tuturor lucrurilor, au dat oamenilor excelente mijloace de orientare.
Culorile oferite de natură, fiind în majoritate culori cu o intensă cromatică mai mult sau mai puţin
atentă, au format prin analogie gustul omului pentru armonia cromatică. În natură, în puţine cazuri,
apar culori în stare pură, cu intensitate cromatică neatenuată, ca accente cromatice pe fondul general.
Culorile constituie o componentă importantă nu numai a echilibrului ambianţei interioare a
locuinţei, ci şi a stării noastre afective. Culorile au putere de influenţare asupra stării fiziologice a
organismului, proceselor psihice şi stării noastre afective, de aceea cunoaşterea caracteristicilor afective
ale culorilor permite realizarea de argumente coloristice plăcute ochiului, care să contribuie la crearea
unei stări de confort fizic şi psihic în locuinţe. De exemplu: culoarea roşie, din punct de vedere
fiziologic creşte presiunea sangvină, ridică tonusul muscular, activează respiraţia; psihologic este
culoare foarte caldă, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, neliniştitor, excitant.

1
 În general, culoarea are o strânsă legătură cu viaţa: atunci când copiii o folosesc ca mijloc de
exprimare (şi nu ca pe un simplu element de ornament) culoarea reflectă trăirile lor interioare,
trăsăturile lor de temperament, preocupările, bucuriile lor interioare, dar şi tristeţea lor.
Culorile copiilor oferă educatoarei calea cea mai directă de a citi în sufletele lor şi de a le cunoaşte
universul viziunii lor, întrucât ele demonstrează că orice creaţie plastică a copiilor este asemenea unei
declaraţii sincere de prietenie şi dragoste.
Copiii îşi petrec cea mai mare parte a timpului în grădiniţă, în ambianţa aparatelor de joc, a
jucăriilor, de aceea acest cadru are o mare valoare emoţional-estetică. Din acest motiv, acest cadru,
grădiniţa, trebuie să aibă calităţi estetice remarcabile, pentru a oferi plăcere în desfăşurarea activităţilor
instructiv-educative, sensibilitatea la frumos, învaţă să fie exigenţi în aprecierea frumosului.
Calităţile estetice ale clasei, jucăriile produc satisfacţie, învăţându-i să trăiască într-un astfel de
mediu. Copilul, în jocul său, va căuta să dea obiectelor confecţionate de el, valenţe estetice, în acest fel
începe educaţia estetică a copilului şi în acelaşi timp se dezvoltă creativitatea.
Este necesar ca mediul ambiant să fie funcţional şi plăcut, în acest scop, este necesar ca
educatoarea să ştie cum trebuie folosite lumina şi culoarea. Dispunerea luminii în sala de grupă şi
implicit iluminatul natural influenţează pozitiv starea psihică a copilului. Cromatica influenţează
desfăşurarea activitaţii copilului.
În natură culorile şi formele sunt însuşiri inseparabile ale lucrurilor şi fiinţelor dându-le o notă
distinctă fără de care ele ar fi de neconceput. Omul a citit, este pasionat din totdeauna de aceste însuşiri
cromatice şi configuraţionale ale obiectelor şi fiinţelor din imperativele boilogice ale speciei, dictate de
nevoile de adaptare şi conservare.
Formele şi culorile unor plante, animale sau obiecte au fost alături de altele tot atâtea pe baza
cărora omul a înţeles şi cunoscut natura, reuşind nu numai să se adapteze, ci să se înscrie pe linia unei
evoluţii continue.
Primele consideraţii cu privire la culoare şi formă le-au făcut grecii antici, care acordau o mare
atenţie nu numai conceptuluui, ci şi aplicării frumosului în viaţă, culoarea fiind atributul fundamental al
formei ideale.
Culorile şi formele nu pot fi despărţite continuând elemente comune ale tuturor obiectelor lumii
materiale având o funcţie impresivă şi una expresivă. La latura impresivă a culorii se referă la efectele
optice determinate de tonul cromatic al obiectului, de nuanţele luminiii incidente, a celei reflectate şi de
unde. Prin latura expresivă se înţelege numeroase ipostaze pe care o culoare sau un grup de culori le au
în accepţia lor subiectivă, psihică şi obiectivate prin intermediul cromatic ân artă şi în afara ei.
„Se poate afirma că toate atributele impresive constau în forţa şi caracterul de stimul al culorii cu
toate calităţilor intrinseci, dar şi înmagazinate în timp, traductibile psihologic, precum şi
comportamentul, iar funcţia expresivă rezidă în contribuţia individului şi colectivităţii de a stabili un
cod al culorii, a semnificaţiilor pe care le poate transmite”. (Dan Mihăiescu – „Limbajul culorilor şi al
formelor”, pag. 83).
Limbajul simbolurilor cromatice a fost utilizat din cele mai îndepărtate perioade ale civilizaţiei şi
culturii umane pentru reprezentarea punctelor cardinale, a elementelor materiale fundamentale în
arhitectură, pentru indicarea ierarhiilor sociale sau religioase, pentru realizarea steagurilor naţionale
etc., toate acestea având sensuri precis codificate în anumite intervale istorice şi zone geografice (portul
popular). Dacă pentru populaţiile africane negrul reprezintă puterea binelui (iar albul pe cea a răului), la
europeni lucrurile stau exact invers. La români, negrul este culoarea doliului, a nenorocirii, exprimă
maleficul, iar la chinezi, japonezi şi alte popoare, aceleaşi stări sunt exprimate prin culoarea albă.
Funcţia exprasivă a culorii este prezentă la români şi în limba vorbită, în expresii ca: „galben ca
turta de ceară”, „galben ca lămâia”, „este negru în cerul gurii”, „negru de supărare”, „s-a înroşit până în
vârful urechilor”, „alb ca varul”, „vede stele verzi”, „roşu ca racul” etc.
Simbolul cromatic la români exprimă şi vârsta, sexul, prin cromatica îmbrăcămintei: semnele de
vârastă sunt redate prin cromatica mai închisă pe fond alb, în timp ce în Munţii Apuseni vârstele se
disting prin culoarea dominantă aplicată în port (pentru fetiţe – oranj deschis, pentru femeia mai în
vârstă – roşu mai închis).
Simbolurile cromatice au pătruns şi în poezia populară şi cultă, exprimând anumite laturi estetice
ale vieţii, idei, sentimente, trăiri, etc.:

2
 „Vai mândruţă albă eşti,
Albă şi frumoasă eşti,
Dar eşti albă de albele,
Roşie de rumenele.”
(Folclor)
Culorile au puterea de a influenţa starea fiziologică a organismului, procesele psihologice şi stări
afective, lucru dovedit printr-o serie de cercetări ştiinţifice. După opinia specialiştilor vestimentaţia şi
fardul prin colorit – schimbă nu doar aspectul, ci şi starea de spirit. „Şi tot culoarea este cea care ne
face bucuroşi, interiorizaţi, meditativi”. (Pavel Mureşan, „Cultura în văaţa noastră” – pag. 21).
Culorile pot crea efecte psihologice şi fiziologice ce pot determina un anumit comportament
subiectiv: de exemplu – unele culori pot avea senzaţia de distanţă sau de apropiere în spaţiu, de tristeţe
sau de veselie, de stimularea sau calmarea necesară.
În general, culorile exercită asupra omului un însemnat rol psihologic, producând impresii,
sentimente şi numeroase alte stări afective. De exemplu:
Galben – inteligenţă
Luminos, vesel, însorit, galbenul are o semnificaţie psihologică aparte, aceea a strălucirii
interioare, a inteligenţei. Denotă o persoană extrovertită, deschisă, comunicativă, care ştie să ia din
viaţă aspectele pozitivă.
Efecte fiziologice – stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului
cardiovascular.
Efecte psihologice – căldura, intimitate, satisfacţie, admiraţie, înviorare, culoare caldă, stimulează
vederea, calmantul psihonevrozelor, predispune la comunicativitate.
Oranj – veselie
Simbolizează văpaia soarelui, energie, căldură, bucurie. Este o culoare tonică, vie, primitoare. Este
mai activă decât galbenul şi dă impresia de sănătate, optimism. În suprafeţe mari, pare dulceagă şi uşor
iritantă.
Efecte fiziologice – accelerează pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică şi digestia.
Efecte psihologice – optimism, veselie, culoarea cea mai caldă, stimulator emotiv, senzaţia de
apropiere puternică, culoare sociabilă.
Roşu – cutezanţă
O culoare puternică, arogantă, ispititoare. Dinamic, pasional, combate apatia, excită, irită, creează
unei persoane energie şi îndeamnă la acţiune. Simbolizează focul, lupta, revoluţia din înalta justiţie,
conducerea armatei.
Efecte fiziologice – creşte presiunea sangvină, activează respiraţia, ridică tonusul muscular.
Efecte psihologice – culoare foarte caldă, stimulator general, provoacă, stimulator intelectual,
neliniştitor, senzaţie de apropiere în spaţiu, însufleţire, activare, mobilizare.
Albastru – optimism
Deşi se numără printre culorile reci, albastru degajă prospeţime, încredere, speranţă. Denotă
profunzime, un spirit analitic, introspect. În acelaşi timp, însă are o notă certă de optimism şi degajare.
Efecte fizilogice – scade presiunea sangvină şi tonusul muscular, calmează respiraţia şi reduce
frecvenţa pulsului.
Efecte psihologice – culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare, îndeamnă la calm şi reverie,
seriozitate, tendinţa de evocare, îngăduinţă, pace, dor, nostalgie, senzaţie de depărtare în spaţiu, infinit
şi meditaţie.
Verde – inspiraţie
Vital, proapăt, verdele este un simbol al inspiraţiei, al creatorului.
Semnifică abundenţă de idei, dar şi nevoia de spaţiu. Este ideal pentru cel ce vrea să gândească singur
în intimitate. Este recomandat romanticilor, firilor comtemplative. În Evul Mediu simboliza iubirea, era
culoarea căsătoriilor. La musulmani era culoarea sfântă a profetului Mohamed.
Efecte fiziologice – scade presiunea sangvină, dilată vasele capilare.
Efecte psihologice – linişte, bună dispoziţie, relaxare, echilibru, contemplare, culoare rece,
plăcutăp, odihnitoare, calmantă, dă impresia de prospeţime, facilitează deconectarea nervoasă.

3
 Violet
Simbolizează umbra, bătrâneţea, credinţa, pocăinţa şi doliul. Este o culoare de distanţă, gravă,
solemnă. Violetul spre roşu exprimă iubirea platonică, sfiiciune; violetul-albăstrui exprimă
sinceritate, consecvenţă, iar în funcţie de puritate şi de luminozitate poate fi calm, dar şi mohorât,
chiar trist. Contractează agrabil cu ocru, galben şi galben-verzui.
Efecte fiziologice – intensifică activitatea cardiovasculară, accelerează respiraţia, influenţează
pozitiv rezistenţa cardiacă, pulmonară.
Efecte psihologice – culoare rece, neliniştitoare şi descurajatoare, stimulatoare, efect
contradictoriu; în acelaşi timp atracţie şi depărtare, optimism şi nostalgie.
Albul – succes
Este pur, proaspăt, inocent. Semnifică eternul început, candoarea şi succesul, castitatea, curăţenia.
Are un efect tonic, pozitiv, relaxant. În China simbolizează doliul.
Efecte fiziologice – contracţia pupilei şi a muşchilor globilor oculari.
Efecte psihologice – expansivitate, uşurinţă, suavitate, puritate, răceală.
Negru – supleţe
Elegant, zvelt, cerebral, negrul este considerat de către psihologi nu atât o culoare cât o declaraţie
făţişă. Te arată independent, lipsit de prejudecăţi, chiar răzvrătit. Simbolizează doliul, întunericul, dar
şi supleţea, eleganţa, dominanta solemnităţii. Alături de negru, celelalte culori sunt puse în valoare în
mod plăcut. Se utilizează ca element de delimitare şi contrast cu celelalte culori.
Efecte fiziologice – repaus, reducerea activităţii metabolice.
Efecte psihologice – reţinere, nelinişte, depresie, înduioşare, impresie de adâncime, plinătate şi
greutate.
Constatăm că fiecare culoare are mesajul ei, la care copilul (omul) reacţionează în funcţie de loc,
timp, fapt sau eveniment, dar şi de starea lui sufletească. Se poate afirma că, atunci când omul are o
bună dispoziţie şi culorile par mai vii, mai strălucitoare, iar când este supărat şi trist, toate culorile
aproape că sunt ignorate.
Prin observarea diferitelor tonuri şi nuanţe ale culorilor din natură sau ale unor valori de alb.negru,
copiii pot să cunoască şi influenţa acestora asupra stării lor de spirit. De exemplu: galbenul – este
culoarea cea mai luminoasă, portocaliul – culoarea cea mai caldă, roşul – culoarea cea mai activă
(stimulatoare), violetul – culoarea cea mai tristă, albastrul – este culoarea cea mai rece, verdele – este
culoarea cea mai liniştitoare.
Culorile pot fi expresie, în măsura în care ele poartă un sens (tâlc) şi acţionează asupra vieţii
sufleteşti a copiilor (oamenilor). Referitor la expresivitatea culorilor, acesta este un criteriu valoric
exprimat prin calitatea lor de a emoţiona; este forţa care face să promoveze la copii primele afirmări
ale „eu-lui” lor şi nu la toţi în acelaşi fel, fiind în funcţie de temperamentul lor.
Expresivitatea culorilor depinde atât de nivelul de dezvoltării lor vizuale cât şi de nivelul lor de
pregătire.
Câteva exemple:
 roşu înflăcărat – exaltă, încurajează;
 roşu oranj – exprimă pasiune, agitaţie, perseverenţă;
 galbenul clar – dă strălucire, bogăţie, stimulează gândirea creatoare, exprimă inteligenţă ( în
China Antică, galbenul era culoarea rezervată împăraţilor);
 galbenul tulburat – provoacă neîncredere, invidie, gelozie;
 oranjul – exprimă mândrie, căldură, prietenie;
 oranjul roşcat – exprimă febrilitate, încordare;
 albastrul pur – exprimă predispunerea la refleţie, la gândire;
 albastrul tulburat – provoacă frică de necunoscut;
 verdele pur – înviorează, exprimă speranţa, satisfacţie;
 verdele galben – exprimă bucurie, înţelegere;
 verde-albastru – predispune la activitate spirituală intensă;
 violetul spre roşu – exprimă iubire platonică, sfiiciune;
 violetul spre albastru – exprimă sinceritate, consecvenţă.

4
 Vorbind despre culoare, în raport cu vârsta preşcolară, aceasta constituie limbajul plastic de bază
al copilăriei, este chiar o necesitate vitală.
Se abordează posibilităţile de expresivitate ale culorilor:
 culori vesele – cele calde;
 culori triste – cele reci;
 culori întunecoase – tonurile spre închis şi nuanţele culorilor reci.
Toate acestea asociate cu mici povestioare menite să determine copii să descopere singuri
semnificaţiile culorilor şi ale amestecurilor.
Ei se vor putea exprima apoi în subiecte propuse de educatoare, ţinând cont de impresia ce le-o
produc culorile în lucrări – compoziţii aplicative ce vor fi evaluate în funcţie de capacitatea de a
acoperi suprafaţa de culori, de efectul expresiv al întregului, de originalitatea abordării şi de numărul
lucrărilor, pentru aceeaşi problemă de studii.
Fiind considerată un atribut fundamental al lumii, este necesar ca în cadrul orelor de educaţie
artistico- plastică să se întreprindă exerciţii de antrenament pentru a vedea, a privi, a cânta şi de a
extrage informaţii cât mai multe din lumea înconjurătoare.
Natura trebuie privită cu multă atenţie şi dragoste, deoarece ea aduce bucurie şi relaxare celui
trudit şi soluţii celui care caută.
Jocul cu culoarea permite copilului şi mai mult să exprime ceea ce vede, doreşte şi trece prin
afectivitatea sa. Jocul cu culoarea este jocul apropierii de sensuri multiple ale lumii colorate, dorite,
efective şi imaginative.
Copilul preşcolar lucrează cu mare plăcere cu acuarele, cu tempera dar şi cu creione colorate şi
plastilină. În jocul copilului cu pensula, se proiectează lumi deschise spre el şi lumile interioare ale
universului său, căutat de mari pictori.
Realismul intelectual specific desenului tuturor preşcolarilor mai este denumit şi fenomenul
Rontgen; preşcolarii nu desenează numai ce văd în acel moment sau ceea ce în mod normal este
vizibil dintr-o anumită poziţie sau dintr-un anumit unghi de vedere, ei redau şi lucruri care nu sunt
vizibile, dar pe care şi le imaginează.
Educaţia artistico – plastică cu preşcolarii implică o pedagogie deschisă şi liberă care să determine
dorinţa copiilor de a se exprima firesc prin linii şi culori, noi educatoarele trebuie să ţinem seama de
faptul că vârsta preşcolară este vârsta întrebărilor, a nedumeririlor, a dorinţelor de cunoaştere, a
viselor şi a jocului imaginii cu lumea reală, a imaginaţiei fabuloase şi a bogatei fantezii.
Cunoscând aceste particularităţi specifice vârstei preşcolare, educatoarea trebuie să dispună de
capacitatea de înţelegere a copilului, în jurul lui trebuie să graviteze toate intervenţiile formative
pentru ca el să se dezvolte frumos sub scutul răbdării şi al cugetării iubitoare.
Dar pentru a reuşi să-i cunoaştem, trebuie să-i ajutăm, să-i îndrumăm să pătrundă în fascinanta
lume a culorilor, pentru că, dintotdeauna culorile l-au impresionat pe om.
Este bine ştiut faptul că, în dezvoltarea simţului estetic, studiul culorilor rămâne de mare
importanţă, pentru că acest element expresiv-emoţional – culoarea – care amplifică frumuseţea
desenului, impune un studiu cromatic făcut încă din grădiniţă.
Jocul cu culoarea permite copilului să exprime prin culoare ceea ce vede, doreşte şi trece prin
afectivitatea sa, culoarea fiind elementul apropierii copilului de lumi multiple şi colorate,
dezvoltându-i astfel imaginaţia.