tEMA 3.

POZIȚIA ȘI PERFORMANȚA FINANCIARĂ A ENTITĂȚII

 3.1. Bilanțul: noțiune, importanță și structură;

 3.2. Modificări bilanțiere cauzate de faptele economice;

  

-1-

În vederea prezentării poziției financiare a entității se aplică unul din procedeele de bază ale metodei
contabilității  - bilanțul.

            Etimologic, cuvântul bilanț derivă din cuvintele latinești „bi” și „lanț” și corespunde noțiunii de

balanță cu două talere.

Importanța bilanțului contabil derivă din funcțiile pe care acesta le îndeplinește:

1) funcția de generalizare a datelor în ciclul contabil;

2) funcția de analiză și informare a mersului activității economico-financiare;

4) funcția previzională.

1) Funcția de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informațiilor derivă din necesitatea
de a grupa datele dispersate ale contabilității curente, după criterii bine stabilite, într-un număr restrâns
de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a unității
patrimoniale.

2) Funcția de analiză și informare a mersului activității economico-financiare se manifestă prin aceea

că, pe baza bilanțului se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor proiectați și a rezultatelor, se
identifică rezerve și se stabilesc măsuri de perfecționare a activității economice și financiare.

Adunările Generale ale Acționarilor, Consiliile de Administrație, managerii unităților patrimoniale

analizează periodic poziția financiară, pe baza bilanțului și a raportului de gestiune, componente de bază
ale dării de seama contabile.

3) Funcția previzională constă în posibilitatea oferită de bilanț de a orienta activitatea viitoare. În acest

scop, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe
poziția financiară și a performanțelor financiare din perioada considerată baza de raportare.

Structura bilanțului, aplicat pentru modelarea poziției financiare a entității este activul, care reflectă
bunurile economice (partea stângă) și pasivul, care reflectă sursele de finanțare a activelor (partea
dreaptă).

Trăsăturile principale ale bilanțului sunt următoarele:

 Prezentarea elementelor contabile în expresie valorică

 Egalitatea totalurilor activului și pasivului

 Întocmirea la o anumită dată.

1. Prezentarea elementelor bilanțiere în expresie valorică este condiționată de faptul, că în contabilitate
se aplică diferite etaloane de evidență: kg, litru, metri, om-ore etc. Ca urmare pentru a generaliza
informația despre bunurile entității, toate elementele bilanțiere trebuie exprimate în etalon monetar, în
acest scop aplicându-se procedeul de evaluare.

2. Condiția principală a bilanțului este egalitatea activului cu pasivul. Această egalitate se datorează

faptului, că în bilanț este prezentată aceeași masă de mijloace, dar privită sub două aspecte.

1. Sub aspectul componenței și destinației bunurilor utilizate în activitatea entității

2. Sub aspectul surselor de proveniență a bunurilor.

ACTIVELE

DATORII

CAPITAL PROPRIU

           

           

1. Bilanțul prezintă poziția financiară a entității la un moment dat, la 31.12 a anului de gestiune.
Astfel, în bilanț nu se reflectă modificările care au loc pe parcursul perioadei de gestiune în
componența și volumul activelor și pasivelor ci, doar starea lor în momentul întocmirii acestuia.

Bilanțul este una dintre sursele principale de informații pentru utilizatorii interni și externi. În baza
bilanțului se apreciază valoarea și structura patrimoniului entității, gradul de îndatorare a acesteia,
capacitatea de plată, coeficienții de lichiditate, și mulți alți indicatori necesari pentru luarea deciziilor
manageriale. Informația din bilanț se folosește pe larg de către băncile comerciale și organele fiscale. 

    Bilanțul se prezintă sub forma unui tabel, format din două părți: partea stângă, denumită activ, care
reflectă bunurile economice (de exemplu, imobilizări necorporale, creanţele comerciale, conturi curente
în monedă naţională, produse, producţia în curs de execuţie etc.) și partea dreaptă, denumită pasiv care
reflectă sursele de finanțare a bunurilor economice reflectate în activ (de exemplu, capitalul social,
creditele bancare, datoriile faţă de personal privind retribuirea muncii etc.). În forma cea mai simplă
bilanțul se prezintă astfel:

Bilanțul la 31.12.N
(Schema orizontală de bilanț)

Activ Suma, lei Pasiv Suma , lei

Denumirea elementelor   Denumirea elementelor  

patrimoniale  de activ patrimoniale  de pasiv

Total activ   Total pasiv  

Prin urmare, schematic bilanţul poate fi prezentat în felul următor:

Bilanţul la data raportării (31.12.201N)

Activ Suma, lei Pasiv Suma, lei

Mijloace fixe 860 000 Capital social şi neînregistrat 156 000

Materiale 56 314 Datorii faţă de buget  

Creanţe ale personalului 5698 Împrumuturi pe termen lung 48 623

Etc. 577 988 Etc.  

  589 235

706 142

Total 1 500 000 Total 1 500 000

În baza caracteristicilor descrise mai sus se poate de formulat următoarea definiție a bilanțului.

Bilanțul  reprezintă gruparea mijloacelor  entității  pe tipuri și surse de formare a  acestora în expresie

valorică ( bănească) la un moment dat.

Orice tip de active sau pasive poartă denumirea de post de bilanţ (de exemplu, mijloace fixe, imobilizări
corporale în curs de execuţie,  capital de rezervă etc.).

În cadrul activului, posturile sunt grupate în capitole în funcţie de modul de valorificare şi gradul de
lichiditate şi anume: active imobilizate şi active circulante. Totodată posturile în activul bilanţului sunt
amplasate în ordinea inversă lichidităţii lor, adică se reflectă iniţial activele cele mai puţin lichide (care se
pot transforma în bani într-un timp mai îndelungat), apoi cele care se pot transforma în bani într-un timp
mai scurt, finalizând cu numerarul.

În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcţie de direcţiile de formare a surselor de finanţare
(proprii şi împrumutate) şi termenul de achitare a datoriilor, şi anume: capital propriu, datorii pe
termen lung, datorii curente și provizioane.

Prin urmare, bilanţul conţine 6 capitole: din care primele doua sunt destinate pentru reflectarea
activelor, iar celelalte patru – pentru reflectarea pasivelor.

Capitolele destinate activelor:

1. Active imobilizate. La ele se referă: imobilizările necorporale, imobilizări corporale, investiţiile
financiare pe termen lung, creanțe pe termen lung și alte active imobilizare etc.

2. Active circulante.  La ele se referă: stocurile (materialele, activele biologice circulante, producţia în
curs de execuţie, obiectele de mică valoare şi scurtă durată), creanțe curente (creanţele comerciale,
creanţele bugetului, creanţele personalului) și alte active circulante, investiții financiare curente,
numerar și documente bănești (casa, conturile curente în monedă naţională şi valută străină) etc.

Capitolele destinate reflectării pasivelor:

3. Capital propriu. Include: capitalul social şi neînregistrat, prime de capital, rezerve, profit (pierdere),
rezerve din reevaluare, alte elemente de capital propriu.

4. Datorii pe termen lung.  La ele se referă: creditele bancare pe termen lung, împrumuturile pe termen
lung, datoriile comerciale pe termen lung etc.

5. Datorii curente. Include: creditele şi împrumuturile pe termen scurt, datoriile privind asigurările
sociale şi medicale, datoriile faţă de buget, datoriile faţă de personal etc.

6. Provizioane. Includ: provizioane pentru beneficiile angajaţilor, provizioane pentru impozite, alte
provizioane etc.

În funcție de categoria  de entități prevăzută în Legea contabilității și raportării financiare și necesitățile

informaționale proprii, deosebim:

1. Bilanț prescurtat, în componența situațiilor financiare prescurtate;

2. Bilanț simplificat, în componența situațiilor financiare simplificate;

3. Bilanț, în componența situațiilor financiare complete.

Diferența dintre aceste formate de bilanț, constă doar în gradul de detaliere a informațiilor, în funcție de
tipul entităților.