-2-

Planul de conturi reprezintă nomenclatorul conturilor contabile utilizate pentru înregistrarea

elementelor patrimoniale și a modificărilor acestora provocate de faptele economice, în conformitate cu
anumite reguli de funcționare a conturilor.

Planul de conturi asigură ținerea contabilității în mod univoc de către toate entitățile, facilitează
gruparea și sistematizarea informației contabile după criterii unice.

       În dependență de modelul de contabilitate aplicat, abordarea Planului de conturi diferă de la o țară
la alta. Astfel, în țările care aplică modelul anglo-saxon de contabilitate (SUA, Anglia, Canada etc.) fiecare
entitate elaborează de sine stătător planul de conturi, pe baza unor principii și reguli generale, luând în
considerație specificul activităților lor.

      În țările care aplică modelul continental de contabilitate (Germania, Franța; România, etc,), precum și
Republica Moldova, planul de conturi are caracter obligatoriu și este unic pentru toate entitățile,
indiferent de tipul activității și forma de proprietate.

      Planul general de conturi reprezintă un sistem de conturi, în cadrul căruia fiecare cont este
identificat printr-o denumire și simbol numeric, fiind încadrat într-o clasă și grupă în funcție de anumite
criterii de clasificare.

Simbolizarea conturilor sintetice are la bază sistemul zecimal (0-9) în care prima cifră semnifică clasa, a
doua- grupa, a treia- contul de gradul I (contul sintetic), iar a patra cifră – contul sintetic de gradul II
(subcontul).

      Actualmente, în R. Moldova se aplică Planul general de conturi contabile, aprobat prin ordinul
Ministerului Finanțelor, nr.119 din 06.08.2013 (cu modificările și completările ulterioare). Acesta se
extinde asupra tuturor entităților care țin contabilitatea în partidă dublă, cu excepția entităților care
aplică Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și instituțiilor publice. 

Ca document normativ, planul de conturi cuprinde trei capitole:

I.                   Dispoziții generale

II.                 Nomenclatorul conturilor contabile

III.             Caracteristica și modul de aplicare a conturilor contabile

    În capitolul I este prezentat modul general de clasificare, funcționare și simbolizare a conturilor
contabile.

Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile

sintetice) și conturilor de gradul II (subconturile).

În capitolul III sunt caracterizate clasele, grupele de conturi și conturile de gradul I și prezentate
principalele conturi corespondente pe debitul și creditul fiecărui cont sintetic.

Principiul întocmirii Planului de conturi se bazează pe criteriul de clasificare a conturilor după conținutul
economic, fiind orientat spre asigurarea unei uniformități la reflectarea operațiunilor în conturi.
Fiecare clasă a Planului de conturi cuprinde o anumită grupă de conturi destinate reflectării obiectelor
contabile omogene. Planul de conturi cuprinde 9 clase:

  1.      Active imobilizate

2.      Active circulante.

3.      Capital propriu.

4.      Datorii pe termen lung.

5.      Datorii curente

6.      Venituri

7.      Cheltuieli

8.      Conturi de gestiune.

9.      Conturi extrabilanțiere.

Conturile din clasele 1-8 funcționează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se efectuează
concomitent în debitul unui cont și creditul altui cont.

Conturile din clasa 9 funcționează în partidă simplă, conform căreia înregistrările se efectuează în
debitul sau creditul unui singur cont, fără corespondență cu alte conturi.

Clasele 1-7 cuprind conturile contabilității financiare, care se utilizează pentru generalizarea informației
ce urmează să fie reflectată în rapoartele financiare și destinată utilizatorilor interni și externi.

Clasa 8 cuprinde conturile contabilității de gestiune. Acestea sunt destinate generalizării informației

privind costurile de producție, costul producției (lucrărilor, serviciilor) și rentabilității producției utilizate
numai pentru necesitățile interne ale întreprinderii în scopul luării unor decizii concrete de gestiune. 

Clasa 9 include conturile extrabilanțiere sunt destinate generalizării informației privind bunurile

neînregistrate în bilanțul entității, dar aflate în gestiunea acesteia, creanțele și datoriile contingente,
garanțiile acordate și primite, pierderile fiscale și alte elemente similare.

Simbolizarea cifrică a conturilor s-a făcut după metoda sistemului zecimal, potrivit căreia conturile
folosite se împart în zece clase, fiecare clasă poate cuprinde maximum 10 grupe de conturi, fiecare
grupă poate cuprinde 10 conturi sintetice, fiecare cont sintetic se poate desfășura pe 10 subconturi.

Clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9. Grupele de conturi sunt simbolizate cu
două cifre, din care prima indică simbolul clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua 
numărul grupei.

Conturile de gradul I (conturile sintetice) sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele două formează
simbolul grupei la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră reprezintă simbolul contului de gradul I
(de exemplu, 123 „Mijloace fixe”, 241 „Casa” etc.).

Conturile de gradul II (subconturile) sunt simbolizate cu patru cifre, din care primele trei cifre indică
codul contului de gradul I, iar a patra cifră reprezintă numărul contului de gradul II.

           1             2             3          4                   

                                             simbolul clasei

                                             simbolul grupei

                                             simbolul contului de gradul I

                                             simbolul contului de gradul II

De exemplu:  2114 „Combustibil”, unde 2-indica clasa a 2-a „Active circulante”; 21 – grupa „Stocuri”; 211
-  simbolul contului de gradul I - „Materiale”; 2114 simbolul contului de gradul II – „Combustibil”

     Conturile de gradul I din clasele 1-7 sunt obligatorii pentru toate întreprinderile, iar conturile de
gradul I din clasele  8-9  și conturile de gradul II din toate clasele se aplică dacă este necesar, ținând cont
de particularitățile activității întreprinderii, cerințele privind publicarea informațiilor în situațiile
financiare, precum și în scopul de analiză și control.

    Planul de conturi este strâns legat cu rapoartele financiare. Legătura conturilor contabile cu
formularele de bază ale situațiilor financiare este prezentată în fig. 1.

Conturile contabilității financiare

Conturi de bilanț

de activ                  de pasiv

Bilanțul

Activ                      Pasiv

Conturi de rezultate

de pasiv                   de activ

Situația de profit și pierdere

Venituri            Cheltuieli
 

Figura 1. Legătura conturilor cu situațiile financiare

Denumirea conturilor de gradul I din clasele 6-7 coincid, de regulă, cu denumirea rândurilor din Situația
de profit și pierdere, iar informația din conturile de gradul II  - cu denumirea rândurilor din anexele la
situațiile financiare.

În Planul general de conturi contabile este utilizată terminologia din SNC și alte acte normative
contabile.

În baza Planului general de conturi contabile entitatea elaborează planul de conturi de lucru care
conține nomenclatorul integral al conturilor de gradul I și II necesare pentru ținerea contabilității,
întocmirea situațiilor financiare și alte necesități informaționale.

În funcţie  de evidenţa activelor sau pasivelor conturile se împart în două grupe:

1. Conturi de activ;

2. Conturi de pasiv.

Conturile de activ sunt destinate pentru evidenţa şi mişcarea activelor, iar conturile de pasiv – pentru
evidenţa existenţei şi mişcării pasivelor.

Conturile de activ corespund elementelor din partea activă ale bilanţului contabil, iar conturile de pasiv -
posturilor din partea pasivă.

Este cunoscut faptul că în perioada de gestiune au loc diferite modificări în componenţa activelor şi
pasivelor, determinate de faptele economice. Aceste modificări se înregistrează în conturi. Pentru
reflectarea faptelor economice în conturi este necesar, în primul rând, a înscrie soldul iniţial în ele.
Înregistrarea soldului se face în baza posturilor din bilanţ. Astfel, în  conturile de activ care se deschid
conform activului bilanţului, soldul iniţial se înscrie în debit. În conturile pasive care se deschid conform
pasivului bilanţului, soldul iniţial se reflectă în credit.

Toate înregistrările următoare în conturi se efectuează în corespundere cu soldul iniţial. Astfel, faptele
economice care condiţionează majorarea activelor sau pasivelor se înregistrează în partea contului,
unde se află soldul iniţial, iar faptele care condiţionează micşorarea soldului se înscriu în partea lui
opusă. Prin urmare, în conturile active majorările se înscriu în debit, iar micşorările în credit. În conturile
pasive înregistrarea faptelor economice se face invers: în credit se înscriu faptele care duc la majorarea
pasivelor, iar în debit - care condiţionează micşorarea acestora.

După înregistrarea în conturi a majorărilor şi micşorărilor de active şi pasive, se calculează rulajele

contului.

Rulajul contului - sumele înregistrate succesiv în debitul şi creditul unui cont. Sunt de două tipuri: rulaj
debitor şi rulaj creditor.

Rulajul debitor reflectă totalitatea înregistrărilor pe debitul contului, iar rulajul creditor – pe creditul

contului.

Diferenţa dintre totalurile debitului şi creditului şi invers se numeşte sold final al contului.

 Soldul final al contului se calculează prin însumarea soldului iniţial cu rulajul de majorare a acestuia şi
scăderea rulajului care duce la micşorarea lui.

În conturile active soldul final se determină în felul următor: la soldul iniţial se însumează rulajul debitor
şi se scade rulajul creditor, iar în conturile pasive invers: la soldul iniţial se adună rulajul creditor şi se
scade rulajul debitor.

Soldul final se înscrie în partea contului, în care se află soldul iniţial. Dacă în cont nu este sold iniţial,
atunci soldul final se determină ca diferenţa dintre rulajul mai mare şi mai mic al contului.

Exemplu de calculare a soldului final în conturile active.

Contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”

Debit                                                                                                                    Credit                                   

Conţinutul faptelor economice Suma, lei Conţinutul faptelor economice Suma, lei

Sold iniţial 100 000    

1. Încasări de la cumpărători. 35 000 7. Eliberarea mijloacelor băneşti în 45 000

casierie.
3. Primirea creditului bancar. 70 000 10 000
9. Achitarea datoriei faţă de
organele asigurării sociale.

Rulaj debitor 105 000 Rulaj creditor 55 000

Sold final 150 000    

Exemplu de calculare a soldului final în conturile pasive.

Contul 534 „Datorii față de buget”

Debit                                                                                                          Credit

Conţinutul faptelor economice Suma, lei Conţinutul faptelor economice Suma, lei

7. S-au achitat impozite şi taxe 30 000 Sold iniţial 70 000

4. S-au calculat taxe şi impozite 65 000

Rulaj debitor 30 000 Rulaj creditor 65 000

    Sold final 135 000

În conturile active nu poate fi sold final în credit, deoarece nu se pot micşora activele mai mult decât
valoarea lor. În cele pasive invers: nu poate fi sold final în debit, deoarece pot fi utilizate doar sursele de
finanţare existente.

Conturile evidenței contabile sunt clasificate în baza următoarelor criterii:

I.                                      după conținutul economic deosebim 3 grupe de conturi :

·         conturile contabilității financiare (conturile claselor I - VII)

Aceste  conturi se împart în 2 grupe:

1.      conturi de bilanț 

2.      conturile de rezultate 

·         conturile de gestiune (clasa VIII) sunt  destinate generalizării informației privind costurile de

producție; costul efectiv al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate. La sfârșitul
perioadei conturile de gestiune se închid cu conturile contabilității financiare și se reflectă în situațiile
financiare.

·         conturile extrabilanțiere (clasa IX) se folosesc pentru evidența activelor ce nu aparțin entității, cu  
drept de proprietate, dar se află temporar la dispoziția acesteia, precum și pentru reflectarea drepturilor
și datoriilor contingente și a anumitor operațiuni economice.

Apartenența conturilor la contabilitatea financiară, de gestiune (managerială) sau extrabilanțieră este

dictată de necesitatea grupării informației pentru diverși utilizatori.

II.                                după destinație și structură conturile se împart în 5 grupe:

·         conturile de bază sau în raport cu bilanțul, care se împart la rândul său în:

ü conturi de activ;

ü conturi de pasiv.

·         Conturile de activ sunt destinate pentru evidența mijloacelor economice. Soldurile acestor

conturi se reflectă în posturile de activ ale bilanțului - „Mijloace fixe", „Materiale", „Mărfuri", etc.
·         Conturile de pasiv sunt destinate pentru evidența surselor de formare a bunurilor
economice. Soldurile acestor conturi se reflectă în posturile de pasiv ale bilanțului - „Capital propriu",
,,Credite bancare pe termen scurt", „Datorii comerciale curente" etc.

          Conturile de venituri și cheltuieli se închid la determinarea rezultatului financiar (profitului net
sau pierderii nete) la finele anului de gestiune și de aceea nu au sold. Însă suma rezultatului financiar net
obținut sub formă de diferență între venituri și cheltuieli influențează asupra ecuației bilanțiere prin
mărimea capitalului propriu. Dat fiind faptul că în conturile de capital propriu majorarea se reflectă în
credit, în conturile de venituri care sunt destinate pentru mărirea capitalului propriu, majorarea de
asemenea se reflectă în credit, iar micșorarea - în debit, iar în conturile de cheltuieli - invers: majorarea
se reflectă în debit, iar micșorarea - în credit.

Gruparea conturilor în active și pasive este convențională, întrucât astfel de divizare se efectuează în
raport cu bilanțul. Deși se știe că o atribuție directă au doar conturile claselor 1-5, după acest criteriu se
recomandă divizarea tuturor conturilor contabile. Astfel, clasa VI ”Venituri” sunt de pasiv, iar clasa VII
„Cheltuieli” și clasa VIII „Conturi de gestiune" – de activ.

§     conturi de calculație includ conturile 811”Activități de bază”, 812 ”Activități auxiliare”  care sunt

destinate calculării costului efectiv al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate. În
debitul acestor conturi se reflectă costurile de producție efectuate la fabricarea producției pe parcursul 
perioadei de gestiune, iar în credit se reflectă costul efectiv al produselor finite fabricate sau serviciilor
prestate sau valoarea producției în curs de execuție obținute.

§       conturi comparative include contul 351 „Rezultat financiar total”. În debitul lui se reflectă toate
cheltuielile acumulate pe  parcursul  perioadei de gestiune, iar în creditul toate veniturile acumulate pe 
parcursul  perioadei de gestiune. Comparând suma totală a cheltuielilor (rulaj debitor) și a veniturilor
(rulaj creditor) se determină rezultat financiar: profit sau pierdere al perioadei de gestiune.

   În activitatea economică a entității apare necesitatea de a dispune de date în diferite grade de

detaliere. În dependență de gradul de detaliere a informației reflectate în conturile contabile acestea
sunt de două feluri:

Ç conturi sintetice;

Ç   conturi analitice.

Conturule sintetice reflectă activele şi pasivele grupate după caracteristicile lor generale. Cu ajutorul lor
se obţin date generalizatoare privind elementele contabile ale întreprinderii. Exemplu. Contul 123
„Mijloace fixe” reflectă valoarea a mijloacelor fixe aflate la dispoziţia întreprindere. Conturile sintetice
sunt unice pentru toate entităţile. Înregistrările în conturile respective se efectuează în expresie valorică.
Evidenţa bazată pe aceste conturi  se numeşte evidenţă sintetică.

Conturile analitice sunt destinate pentru evidenţa părţilor componente ale elementelor reflectate în
conturile sintetice. Cu ajutorul lor datele din conturile sintetice se detaliază şi se dezvăluie.

Conturile analitice se deschid pentru fiecare cont sintetic. Nomenclatorul şi denumirea conturilor
analitice ale unui cont sintetic se stabilesc individual de fiecare întreprindere. Exemplu. La contul 531
entităţile deschid câte un cont analitic pentru fiecare angajat.

Înregistrările în conturile analitice se efectuează în formă bănească şi în etaloane naturale şi de muncă.

Evidenţa bazată pe conturile analitice se numeşte evidenţă analitică.

Legătura dintre conturile sintetice şi analitice:

1.      Fiecare fapt economic se înregistrează în conturile sintetice, şi respectiv, numaidecât în conturile
analitice corespunzătoare, deschise la aceste conturi sintetice;

2.      Suma rulajelor debitoare şi creditoare ale conturilor analitice, deschise la un cont sintetic, trebuie
să fie egală cu rulajul debitor şi creditor ale contului sintetic corespunzător;

3.      Suma soldurilor iniţiale şi finale ale conturilor analitice, deschise la un cont sintetic, trebuie să fie
egală cu soldul iniţial şi final ale contului sintetic respectiv.

Exemplu. Suma creanţei titularilor de avans la  01.03.20__ constituie 4000 lei (admitem că reprezintă
soldul iniţial al contului 226), inclusiv:

1.      Aramă A.– 500 lei;

2.      Bejenari N.– 2000 lei;

3.      Mârza V.– 1500 lei.

În timpul lunii au avut loc următoarele operaţiuni economice:

1.Din casă s-au eliberat 1000 lei titularului Aramă A;

2.Conform decontului de avans s-au raportat la cheltuielile administrative 1500 lei de sub răspunderea
lui Bejenari N.

Aceste operaţiuni economice se reflectă în conturile sintetice şi analitice în felul următor:

1.      Debit contul 226,  credit contul 241 -  1000 lei;

2.      Debit contul 713,  credit contul 226 -  1500 lei.

D-t C-t   D-t C-t   D-t C-t   D-t C-t

226   Aramă   Bejenari   Mîrza

4000     500     2000     1500  

1) 1000 2) 1500   1) 1000       2) 1500      

R - 1000 R - 1500   R - 1000 R-   R- R- 1500   R- R-

S.f. - 3500   S.f. - 1500   S.f. - 500   S.f. - 1500