TEMA 4.

SISTEMUL DE CONTURI ȘI DUBLA ÎNREGISTRARE

4.1. Noţiunea, necesitatea şi structura conturilor;

4.2. Conturi de activ şi de pasiv: reguli de funcționare

4.3. Dubla înregistrare și corespondenţa conturilor;

4.4. Balanţele de verificare.

-1-

Bilanțul oglindește patrimoniul și sursele de formare a acestora la o anumită dată, însă evidența
contabilă trebuie să facă posibilă cunoașterea nu numai a poziției financiare a entității la un moment
dat, ci și a modului în care a decurs activitatea întreprinderii pe o anumită perioadă de timp. Urmărirea
completă și neîntreruptă a modificărilor la care sunt supuse mijloacele economice în fazele circuitului
economic nu poate fi realizată cu ajutorul bilanțului, datorită numărului mare de operații economice
care au loc zilnic la întreprindere. Aceasta se realizează cu ajutorul conturilor.

Contul reprezintă un procedeu specific metodei contabilității care asigură gruparea curentă, reflectarea
în expresie valorică a operațiunilor economice efectuate și controlul asupra acestora în procesul
activității economico-financiare.

Spre deosebire de bilanț, care prezintă la un moment dat, în expresie valorică, situația  tuturor
elementelor patrimoniale ale întreprinderii, având o sferă de cuprinde, din punct de vedere al
conținutului, destul de largă, contul are o sferă de cuprindere mult mai restrânsă și se referă numai la
unul din elementele patrimoniale din bilanț, evidențiind nu numai situația acestuia la un moment dat, ci
și modificările (intrări, ieșiri) la care este supus pe parcursul perioadei de gestiune, ca urmare a
desfășurării operațiilor economico-financiare.

Acest procedeu este conceput în așa fel, încât să preia existențele de activ și pasiv din bilanțul de la
începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune, înregistrează modificările (creșteri
sau descreșteri) în patrimoniu, ca la finele perioadei de gestiune să-i ofere existențele patrimoniale
necesare întocmirii bilanțului la sfârșitul perioadei.

Conturile se deschid pentru flecare tip de obiecte omogene contabile supuse observării, asigurând astfel
gruparea operațiunilor economice după conținutul economic al acestora și alte criterii, pornind de la
scopurile finale ale procesului contabil. Astfel, operațiunile privind intrarea bunurilor se grupează
după criterii omogene pe diverse conturi, de exemplu: clădirile, construcțiile speciale, mașinile,
mijloacele de transport etc., se reflectă în contul "Mijloace fixe"; materiile prime, materialele, 
semifabricatele cumpărate, combustibilul, ambalajul, piesele de schimb etc. - în
contul "Materiale"; operațiunile privind efectuarea costurilor de producte se grupează după destinație
în conturile "Activități de bază", "Activități auxiliare", 'Costuri indirecte de producție" etc.

Totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curentă pentru reflectarea obiectului său de studii
constituie sistemul conturilor.

Înregistrarea în conturile contabile se efectuează în expresie valorică în baza documentelor primare

justificative.
Înregistrând cele două categorii de modificări ale elementelor bilanțiere, creșteri și micșorări, contul
trebuie să aibă o anumită formă, care să îi permită reflectarea separată a celor două feluri de modificări,
pentru cunoașterea totalului fiecăreia dintre ele.

            Contul contabil are o forma bilaterală, numită și clasică, care are două părți alăturate și opuse,
sub formă de balanță  (litera „T”), partea stângă numită Debit, iar cea dreaptă – Credit. Într-o partea a
contului se înregistrează creșterile, iar în cealaltă  scăderile.

Structura contului contabil   se prezintă prin următoarele elemente:

  -          titlul sau denumirea;

  -          simbolul;

-          părțile contului;

-          rulajul;

-          soldul.

            Ç Titlul sau denumirea contului - permite identificarea elementului patrimonial pentru care se

deschide fiecare cont, de exemplu: „Materiale”, „Casa”, „Produse”, „Mărfuri”, „Datorii  comerciale
curente”  etc.

Ç În afara denumirii contului, pentru a ușura munca în practica contabilă, fiecărui cont i s-a atribuit
un simbol cifric, care este compus din 3 cifre: de exemplu: 211 „Materiale"; 123 „Mijloace fixe".

            Ç Părțile contului: debitul și creditul - sunt denumiri convenționale care corespund celor două
părți opuse ale contului, pentru separarea celor două tipuri de modificări (creșteri și micșorări), astfel:

2  debitul este partea din stânga a oricărui cont;

2  creditul  este partea din dreapta a oricărui cont.

            Ç Rulajul contului - reprezintă totalitatea sumelor înscrise în debitul sau creditul unui cont într-o
perioadă de timp, ca urmare a creșterilor și micșorărilor determinate de tranzacții și alte operațiuni
economice și financiare.

În funcție de cele două părți ale contului, se delimitează:

Ø   rulajul debitor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont într-o
perioadă de gestiune;

Ø  rulajul creditor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit a unui cont într-o
perioadă de gestiune.

 Ç Soldul contului - reprezintă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial, pentru
care s-a deschis contul respectiv. În funcție de momentul de existență se delimitează:

§  soldul inițial, care arată mărimea elementului patrimonial înregistrat în cont la începutul perioadei de
gestiune;

§  soldul final, care arată mărimea elementului patrimonial înregistrat în cont la sfîrșitul perioadei de
gestiune.
Soldul final se determină după următoarea relație:

Soldul final=Soldul inițial+Creșteri-Micșorări

Soldul final preia denumirea sumei cu totalul cel mai mare, respectiv: sold final debitor sau sold final
creditor, după caz.