INTRODUCERE

Actualitatea temei

Apariţia şi dezvoltarea conceptului de risc de ţară este legată, în principal, de

intensificarea, după cel de-al doilea război mondial, a împrumuturilor acordate de
diverse instituţii financiare unor firme sau guverne străine. Prima fundamentare
teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor '70 de către economistul
Milton Fridman, pe vremea aceea vicepreşedinte la Citibank. Iniţial, prin risc de
ţară se înţelegea expunerea la pierderi a unui credit extern acordat cu titlu de stat
sau privat, pierderi care sunt cauzate de evenimente specifice aflate, cel puţin de
la un anumit nivel, sub controlul guvernului din ţara gazdă, şi care nu pot fi
influenţate decât într-o mică măsura de creditorul extern. În condiţiile actuale, în
care creditele internaţionale s-au restrâns şi şi-au dovedit ineficienţa ca resurse
pentru dezvoltare (cazul Mexicului, Argentinei sau Braziliei sunt elocvente în acest
caz), se impune tot mai mult o extindere a acestui concept de risc şi asupra
investiţiilor străine (directe sau de portofoliu). Practic, specialiştii au început să
facă o distincţie între riscul de ţară aferent creditelor externe, văzut ca risc de
creditare şi riscul de ţară aferent investiţiilor străine, văzut ca risc investiţional.
Dacă metodologia de evaluare este asemănătoare, indicatorii luaţi în calcul diferă
însă şi conduc la rezultate diferite. În cazul creditelor, analiştii insistă pe
capacitatea financiară a ţării de a-şi plăti datoriile, în timp ce un investitor,
analizează aspecte legate de climatul general de afaceri, oportunităţi, bariere de
intrare pe piată sau sector, concurenţă, dimensiunea pieţei externe, avantaje
comparative / competitive etc. Se poate spune deci că descalificarea ţării de către
creditorii străini nu atrage după sine neapărat şi o izolare din partea investitorilor
străini. O ţară care nu mai este atractivă pentru creditori poate să rămână foarte
atractivă pentru investitori, prin oportunităţile pe care le oferă pe termen lung.
Diferenţe între cele două categorii de risc apar şi în ceea ce priveşte sfera lor de
cuprindere.

1
 Materializarea riscului de ţară generează incapacitatea debitorului de a
rambursa la scădenţa datoria şi serviciul aferent acesteia sau incapacitatea
investiţiei de a aduce profitul estimat. Chiar dacă ambele riscuri pot conduce la
pierderea totală sau parţială a activelor (creditul sau investiţia făcută) cât şi a
veniturilor obţinute de pe urma acestor active (dobânzi, prime sau profituri), riscul
de ţară aferent creditelor externe poate avea ca efect pierderea doar a unor sume de
bani, în timp ce riscul de ţară aferent investiţiilor străine poate conduce la pierderea
unor active reale, a unor oportunităţi de afaceri şi a unor sume de bani. O altă
diferenţă vizează aria de acţiune şi finalitatea analizei de risc. Riscul de ţară poate
exprima, după caz, neîncrederea creditorilor sau a oamenilor de afaceri
străini în economia naţională. Riscul de ţară pentru împrumuturi serveşte în
principal la stabilirea nivelului de dobândă al creditului contractat de un stat sau de
o entitate privată (cu sau fără garanţie guvernamentală). Spre exemplu, dobânda în
cazul euro-obligaţiunilor se calculează prin adăugarea spread-ului la dobânda
LIBOR, mărimea spread-ului fiind stabilită şi în funcţie de ratingul ţării. Riscul de
ţară este luat în calcul şi atunci când o ţară intrată în incapacitate financiară nu mai
poate face plăţi în contul datoriei externe şi solicită reamenajarea acesteia prin
renegociere, reeşalonare sau împrumut suplimentar. Condiţiile în care se face
această reamenajare a datoriei externe sunt foarte oneroase, datoria fiind
"actualizată" ca valoare şi ca dobândă în funcţie de inflaţie, respectiv de riscul de
ţară. Începând cu 1983, riscul de ţară a pătruns şi pe piaţa secundară a creanţelor
(în special privat debt instruments). Pe această piaţă secundară vânzarea titlurile de
creanţă se face printr-o "decotare" prealabilă a valorii lor nominale în funcţie de
ratingul ţării debitoare. În toate operaţiunile practicate pe această piaţă riscul de
ţară, privit ca risc de creditare, joacă un rol fundamental în stabilirea valorii
nominale şi a valorii "de piaţă" a titlurilor de creanţă: este cazul răscumpărării la
vedere a datoriei externe de către ţara debitoare (debt buy back), swap-ului datoriei
externe, sau conversiei acesteia în active (debt equity swap).

2
 Toate aceste operaţiuni financiare au fost create să vină în sprijinul ţărilor
puternic îndatorate, având drept scop final restabilirea capacităţii ţării debitoare de
a-şi asigura serviciul datoriei externe. Riscul de ţară în cazul investiţiilor străine
este mult mai complex de evaluat, fiind utilizat de managerii firmelor străine în
fundamentarea deciziei de internaţionalizare. Deoarece riscul de ţară este un
macrorisc care în cea mai mare parte nu poate fi controlat de investitor (riscul de
ţară este risc cu pronunţat caracter sistematic), singura posibilitate rămâne
elaborarea şi adaptarea strategiilor în funcţie de acest risc.

Sarcinile proiectului

 Evaluarea riscului de ţară

 Analiza riscului de ţară pornind de la teoria valorii firmei
 Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional
 Componenta economică a riscului de ţară
 Analiza ratei riscului de ţară şi impactul asupra investiţiilor străine
 Determinantele investiţiilor străine directe în contextul riscului de ţară şi în
final studiul metodelor de controlare a riscului de ţară

Structura proiectului

Conform obiectivelor propuse proiectul cuprinde: introducere, două capitole,

concluzii şi bibliografie. Lucrarea este alcătuită din 41 pagini.

3
 RISCUL DE ŢARĂ ŞI ANALIZA ACESTUIA
ÎN PROCESUL INVESTIŢIONAL

CAPITOLUL I
Factorii care generează riscul de ţară

1.1. Evaluarea riscului de ţară

Riscul de ţară reprezintă probabilitatea pierderilor din activităţi internaţionale,

ca urmare a unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări în
parte. Acesta este perceput ca fiind un pericol la adresa economiei ţării respective,
influenţând plăţile acesteia. Riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc
monetar 1 . Prima categorie face referire la acţiunile statului care impiedică
onorarea obligaţiilor externe, în timp ce riscul monetar este cauzat de schimbarea
cursului monedei de contract sau de credit. Situaţiile ce pot conduce la
materializarea riscului de ţară pot fi reprezentate de evenimente precum cele care
afectează profitabilitatea sau recuperarea investiţiilor. În această categorie pot fi
incluse naţionalizările, despăgubirile sau restricţiile privind repatrierea profiturilor.
Alte situaţii ce pot genera riscul de ţară sunt reprezentate de:

 creşterea impozitelor coruptia

 un cadru legislativ restrictiv pentru straini, etc. 2

O serie de alţi factori influenţează şi ei riscul de ţară. De la factori demografici

şi ecucaţionali, la dinamica sectorului privat, politica de invesţii, sistemul
financiar-bancar şi până la datoria externă, toţi aceştia afectează situaţia economică
a ţării şi pot sta la baza riscului de ţară.

1
Danu, Marcela, Economia riscului – pledoarie pentru o abordare lucidă, Tribuna Economică,
nr. 25/1995
2
Iliadi, Gheorghe. Aspectele specifice ale funcţionării mecanismului de transmitere a politicii
monetare / Gheorghe Iliadi, Ivan Luchian, Veronica Cuhal // Analele Universităţii Libere
Internaţionale din Moldova. Seria Economie. - Chişinău, 2007. - Vol. 6.

4
Metode de analiză a riscului de ţară

Metoda indicatorilor de risc (Delphi şi BERI)

Metoda Delphi constă în stabilirea unei liste de criterii privind situaţia politică,
economică şi financiară a ţării, precum:

 criterii politice: stabilitatea regimului, puterea militară, situarea într-o zonă

de conflict, etc.
 criterii economice : structura exporturilor şi a importurilor, rata de
economisire, situaţia sectorului bancar;
 criterii financiare : se calculeaza rate, cum sunt: rezerve valutare/datorie
externă; anuităţi de rambursare ale datoriei/exporturi.3

BERI (Business Environment Risk Index) este un indicator de risc care este
revizuit periodic în fiecare ţară. Indicatorul este stabilit în funcţie de cincisprezece
criterii, ponderate fiecare în funcţie de importanţă. Criteriile sunt mai apoi notate
de la 0 la 4 (0 pentru risc ridicat şi 4 pentru risc scăzut), iar combinaţia note –
ponderi da scorul final (indicatorul de risc) pentru fiecare ţară.

Rating financiar

Ţările sunt clasificate pe categorii în funcţie de nota obţinută:

 40 şi sub: riscuri inacceptabile;

 de la 41 la 55: riscuri ridicate;
 de la 56 la 69: riscuri moderate;
 mai mult de 70, riscuri scăzute.4

3
Hâncu, Rodica. Societatea viitorului şi investiţiile: analiza, modelări, previziuni: Min.
Economiei al Rep. Moldova, INEI. - Bibliogr.: p. 42-43. 330 / H63
4
Ibidem

5
Analiza riscului de ţară pornind de la teoria valorii firmei

Această teorie are drept instrument de lucru analiza financiară care

presupune: o estimare a valorii economiei unei ţări străine. Aceasta este evaluată
prin capitalizarea fluxurilor de venituri, reprezentate de excedentul balanţei
comerciale; compararea valorii economiei şi a datoriei interne, valoarea economiei
reprezentând garanţia creditorilor. Riscul de ţară se estimează prin recurgerea la o
analiză a contextelor politic şi economico-financiar ale ţării respective. În funcţie
de rezultatele acestor analize se realizează un raport care cuprinde previziuni ce pot
conduce la evitarea riscului de ţară.

Calitatea analizei riscului de ţară este determinată în mare măsură de sursele

de informaţii aflate la îndemâna managerilor de risc din companiile implicate pe
pieţele internaţionale. Pentru a asigura o bună cunoaştere a mediului politic sau
economic, managerii de risc trebuie să aibă acces la informaţii pertinente şi reale
despre ţara gazdă. Informaţii cât mai numeroase şi mai detaliate sunt absolut
necesare în analiza riscului de ţară. Cantitatea de informaţii necesară este mai mare
decât în cazul extinderii activităţii pe plan intern. Există o diferenţă evidentă între
informaţiile de care o companie are nevoie şi informaţiile disponibile pe care le
poate culege şi utiliza5. Problemele care pot apărea în legătură cu informaţiile la
care firmele au acces sunt: gradul de detaliere diferit dintr-o ţară în alta,
subiectivism ridicat, dificultăţi în realizarea unor studii comparative sau grad de
actualitate diferit. O altă problemă apare datorită deselor schimbări în plan politic
sau economic produse mai ales pe pieţele emergente (cu mecanisme de piaţă în
formare). Aceste schimbări pot provoca modificări repetate şi la intervale scurte de
timp ale nivelului de risc asociat unei ţari (sau pieţe). Deoarece internaţionalizarea
în sine presupune derularea de operaţiuni pe termen mediu (societăţile mixte,
filiale, sucursale) sau lung (investiţiile pe loc gol) iar previziunile privind
schimbările de mediu vizează o perioadă limitată de timp, pentru managerii de risc
nu este suficientă o determinarea anuală a nivelului riscului de ţară.
5
Masse, P., Le choix des investissement: critheres et methodes, p.57, Dunod, Paris, 1964

6
 Evaluarea riscului de ţară trebuie făcută ori de câte ori apare un eveniment
capabil să împingă ţara într-o clasă de risc inferioară. Compania mamă trebuie să
menţină contactul cu ţara gazdă şi să monitorizeze în permanenţă nivelul riscului
de ţară al acesteia pentru a putea reacţiona operativ la orice schimbare nefavorabilă
de mediu6. În aceste condiţii investitorul va putea adopta în timp util o serie de
strategii menite să reducă la maxim posibilele pierderi ce ar putea să apară. S-a
observat că nu întotdeauna orice înrăutăţire a situaţiei economice sau politice in
ţara gazdă se reflectă imediat asupra riscului de ţară. Trecerea unei ţări dintr-o
clasă de risc în alta inferioară se face la un moment ulterior producerii
perturbaţiilor în mediul economic sau politic, atunci când se dovedeşte că aceste
perturbaţii acţionează pe termen lung şi economia ţării gazdă nu este capabilă să le
facă faţă. Un exemplu în acest sens îl constituie Suedia care pe la jumătatea anilor
‘70 a intrat intr-o perioadă de criză. Majoritatea indicatorilor arătau o deteriorare
reală a economiei suedeze (rata a inflaţiei în creştere, deteriorarea balanţei de plăţi,
deficit comercial ridicat). În aceste condiţii pentru a acoperi deficitele create se
impunea o devalorizare rapidă a coroanei suedeze. Totodată, pentru acoperirea
necesarului de fonduri interne, au avut loc împrumuturi masive din străinătate. Au
avut loc, de asemenea, o serie de frământări în plan politic finalizate cu schimbarea
guvernului cu unul mai slab. Cu toate acestea, s-a considerat că economia Suediei
este capabilă de redresare ea rămânând cotată ca făcând parte din aceeaşi clasă de
risc. Cu cât economia unei ţări este mai solidă în ansamblul ei, cu atât ea va rezista
mai mult în faţa unor şocuri puternice, fiind mai stabilă din punct de vedere al
riscului de ţară. În aceste condiţii, evaluarea şi poziţionarea cât mai corectă a
riscului de ţară este foarte importantă pentru sistemul decizional al unei firme.
Cunoaşterea nivelului de risc al unei ţări şi a premiselor care stau la baza
modificării sale în timp oferă operatorilor economici o mai mare siguranţă şi
posibilitatea adoptării unor măsuri adecvate de reducere a gradului de expunere la
risc al operaţiunilor lor internaţional.

6
Moldovan D., Economia relaţiilor externe. p.24, Chişinău, 1999

7
 Cunoscând nivelul de risc al unei ţări şi pierderile potenţiale la care se expun,
firmele sau băncile vor decide dacă este oportun să pătrundă pe acea piaţă sau nu.
Totodată, în funcţie de nivelul riscului, firma va putea opta pentru crearea de
structuri proprii în ţara gazdă (realizate exclusiv prin eforturile investitorului sau
prin asociere cu un partener local) sau va participa la structuri preexistente. Gradul
de implicare pe o anumită piaţă creşte direct proporţional cu nivelul de risc al
acesteia. În aceste condiţii, analiza riscului de ţară este importantă nu numai la
luarea deciziei de implantare în străinătate ci şi în elaborarea unor strategii de
implantare, în alegerea tipului de operaţiuni care să fie desfăşurate pe o anumită
piaţă, în procesul de planificare strategică a firmei sau în stabilirea condiţiilor de
creditare (acordarea unor perioade de graţie, reducerea unor dobânzi). Analiza
riscului de ţară presupune o evaluare a premiselor care stau la baza modificărilor
din mediu intern sau extern. Fără o cunoaştere deplină a situaţiei economice şi
politice din ţara gazdă nu se poate anticipa care va fi reacţia economiei acestei ţări
la schimbările bruşte intervenite la nivel mondial. Totodată, investitorul trebuie să
aibă în vedere vulnerabilităţile cheie ale economiei ţării gazdă, chiar dacă, pe
moment, acestea nu se reflect în situaţia economică actuală7. Nivelul de risc al ţării
este amplificat de dependenţa de importuri de materii prime, dependenţa energetică
de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependenţa de
ajutoare din străinătate, dependenţa de veniturile celor care lucrează în străinătate,
de existenţa unor tensiuni regionale latente sau de dependenţa de exportul unui
număr limitat de mărfuri (exemplul fostelor colonii axate pe monoproducţia unor
bunuri indigene). Analiza riscului de ţară trebuie să aibă în vedere aceste
vulnerabilităţi care nu fac altceva decât să amplifice efectul evoluţiei nefavorabile
ale conjuncturii mondiale asupra economiei ţării gazdă. Orice analiză de risc de
ţară permite identificarea a tuturor riscurilor majore cu care o să se confrunte
compania mamă şi întreaga investiţie realizată de aceasta pe pieţele externe. În
mod evident, aceste riscuri nu pot fi in totalitate identificate de compania mamă şi
nici eliminate definitiv şi integral.

7
Sergiu I. Chircă, Mecanismele sistemelor economice, p.16, Editura ASEM, Chişinău, 2004

8
 Trebuie avut de asemenea in vedere faptul că nivelul de risc al unei ţări poate
depinde şi de situaţia ţărilor din jur. Izbucnirea unui război civil (exemplul
diferitelor conflicte zonale care au afectat imediat şi vecinii acelor ţări), a unor
conflicte religioase sau a unor revolte cauzate de diferende etnice, prăbuşirea
economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme şi pentru
ţara receptoare a investiţiei aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puţine
sunt cazurile în care războaiele civile dintr-o ţară au provocat exodul populaţiei
către ţări vecine sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii,
siguranţa afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă. Cunoaşterea şi înţelegerea
riscului de ţară este importantă şi sub un alt aspect: riscul de ţară este un concept
multidimensional care nu poate fi exprimat foarte uşor sub forma unei cifre sau a
unui indicator. Riscul de ţară reprezintă o noţiune agregată care oferă o imagine
sintetică asupra gradului de risc la care este expusă o afacere, o investiţie localizată
în spaţiul geografic al unei ţări; nivelul riscului nu este acelaşi pentru fiecare din
componentele sale, ci deşi riscul de ţară, ca noţiune agregată se situează la un nivel
acceptabil, una sau mai multe din componentele sale pot avea un nivel extrem de
ridicat, în măsură să pericliteze realizarea obiectivelor companiilor implicate în
derularea de afaceri pe pieţele internaţionale. În ecuaţia riscului trebuie astfel
introdus un nou termen: descompunerea sa pe componente (până la nivelul unor
componente ireductibile) şi estimarea gradului de expunere a afacerii respective la
riscul de ţară şi la diferitele componente ale sale (forme de manifestare).8

1.2. Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional

Aplicat iniţial doar pentru creditele guvernamentale conceptul de risc de ţară a

fost extins ulterior şi asupra creditelor private garantate guvernamental, creditelor
private fără garanţie guvernamentală, investiţiilor străine directe şi chiar
investiţiilor străine de portofoliu.

8
Stancu, I., Gestiunea financiară, p.35, Editura Economică, Bucureşti, 2010

9
 Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional sau ca risc de
creditare vizează: sistemul de indicatori (pentru investiţii indicatorii sunt mult mai
largi incluzând şi indicatori care se referă la nivelul concurenţial al pieţei,
infrastructură, stabilitate socială, reglementări cu privire la proprietate sau la
transferurile monetare, forţă de muncă), perioada de timp (in cazul investiţiilor
străine sau a altor forme de internaţionalizare mai complexe orizontul de timp
asociat analizei este mai mare). Utilitatea indicatorului pentru decizia in condiţii de
risc este relativ aceeaşi (pentru investiţii riscul de ţară este utilizat pentru a ajusta
aşteptarea de profit sau pentru a determina gradul de implicare, in timp ce in cazul
creditelor externe riscul de ţară este utilizat pentru a determina condiţiile de
acordare a împrumutului şi costul capitalului). Formele de manifestare ale riscului
de ţară diferă însă:
Pentru investiţii străine (sau alte forme de internaţionalizare a afacerilor):
confiscarea, naţionalizarea, exproprierea; indigenizarea, limitarea / restricţionarea
repatrierii capitalului, distrugerea parţială sau temporară a investiţiei cauzată de
evenimente politice sau sociale (greve, conflicte militare, alegeri), pierderi de
profit cauzate de crize economice, căderea pieţei interne, instabilitate sau I
insuficienţă legislativă, corupţie.9
Pentru creditele externe: întârzierea la plată, incapacitatea de plată a
serviciului datoriei externe, repudierea datoriei externe, renegocierea datoriei
externe, reeşalonarea datoriei externe, moratoriul datoriei externe, incapacitate
temporară de plată ca urmare a unui deficit cronic din balanţa de plăţi externe,
deficit cronic bugetar, management necorespunzător al datoriei externe, crize
valutare sau monetare, crize sociale sau politice. Analiza riscului de ţară combină
utilizarea unei părţi standard de analiză cu una flexibilă (adaptabilă condiţiilor
specifice concrete din ţara analizată), în aşa fel încât riscul de ţară să poată fi cât
mai corect evaluat10.

9
Octavian Sofransky, Republica Moldova: Capital geopolitic, p.6, Editura Cartier, Chisinau,
1999
10
Borş V., Railean V., Republica Moldova şi integrarea economică europeană, Chişinău, 2000

10
 Partea standard constă în faptul că analistul stabileşte exact care sunt
aspectele fundamentale studiate, în aşa fel încât ţările să poată fi analizate şi
comparate în funcţie de aceleaşi criterii. Această parte standard a analizei asigură
comparabilitatea rezultatelor în vederea ierarhizării ţărilor funcţie de risc. Partea
flexibilă a analizei este dată de faptul că analiza trebuie totuşi adaptată la condiţiile
specifice fiecărei ţări. O asemenea analiză lasă câmp liber pentru manifestarea
competenţei, profesionalismului şi personalităţii analistului, care este cel mai în
măsură să stabilească factorii de risc specifici precum şi ponderea cu care fiecare
element intervine în analiză, sistemul de indicatori de evaluare, modul de notare
etc. Aplicarea rigidă a unui mecanism standard de analiză nu face decât să
favorizeze elaborarea unor prognoze de calitate îndoielnică. Din aceste motive la
ora actuală în practică agenţiile de rating au dezvoltat modele de analiză de risc de
ţară cu aplicare doar pentru creditele bancare sau împrumuturile obligatare
(obligaţiuni de stat, municipal sau corporative) şi nu pentru afaceri internaţionale
(investiţii, exporturi, cooperări internaţionale) care se bazează pe modele construite
şi adaptate specificului fiecărei afaceri (modele in house). Etapele principale in
analiza gradului de expunere la riscul de ţară sunt următoarele:
 Selectarea grupului de ţări: aceste ţări sunt selectate în baza unor
caracteristici comune11 (ţări în tranziţie, ţări emergente, ţări din Balcani, ţări
exportatoare de petrol);
 Selectarea setului de indicatori (calitativi / cantitativi): fiecare grup de ţări
are un anumit set de caracteristici care are impact asupra stabilităţii lor
politice (de exemplu grupul ţărilor în tranziţie sunt sensibile la corupţie şi la
indicatori care se referă la rolul statului in economie astfel că aceşti
indicatori ar trebui să primeze);

11
Nu are sens să analizăm riscul de ţară al RM comparativ cu riscul de ţară al SUA. E clar că
există aceste diferenţe evidente. Nu acelaşi lucru se întâmplă dacă am dori să analizăm riscul de
ţară la nivelul unei regiuni (Europa de Est de exemplu).

11
 Gruparea indicatorilor: cea mai frecventă grupare este in indicatori
economici, indicatori sociali (mai ales atunci când vorbim de tranzacţii
comerciale şi investiţii străine), indicatori politici şi indicatori privind
mediul legal – instituţional.
 Ponderarea indicatorilor: indicatorii pot fi ponderaţi în cadrul grupelor sau
ignorând grupele din care aceştia fac parte. În cazul în care ponderarea se
face în cadrul grupelor va trebui să stabilim un sistem de ponderi şi pentru
aceste grupe (sistemul dublu de ponderare este considerat mai avansat şi mai
relevant);
 Selectarea surselor de informaţii: sursele de informaţii pot fi publice, pot fi
private, pot fi interne (din interior) sau externe (locale sau internaţionale).
De regulă se recomandă verificarea informaţiilor din cel puţin trei surse
diferite.
 Observarea indicatorilor pe o perioada determinată: este etapa in care se
colectează practic datele cu privire la ţările implicate în grupul de ţări
analizat.
 Stabilirea listelor de control: deoarece în analiză sunt implicaţi atât
indicatori calitativi cât şi indicatori calitativi este mult mai corect ca aceştia
să fie transformaţi în puncte pe baza unei liste de control (ex: Foarte bine – 5
pct. … Foarte rău – 1 pct.).
 Notarea indicatorilor: se face în baza informaţiilor colectate pentru fiecare
ţară şi fiecare indicator în parte şi în baza listelor de control concepute in
prealabil.
 Calculul indicatorului sintetic de risc de ţară: pe baza punctajelor obţinute
de fiecare ţară şi a ponderilor asociate fiecărui indicator luat în considerare
în analiză;
 Realizarea clasamentelor sau a harţilor de risc: fiecare ţară va obţine un
punctaj asociat performanţelor sale măsurate prin sistemul ponderat de
indicatori.

12
 Acest indicator sintetic poate fi şi el clasificat pe mai multe grupe de valori
(clase de risc de exemplu) care au fiecare semnificaţia sa (o legendă explicativă
pentru fiecare clasă de risc ne va sintetiza riscul pe care îl are o ţară inclusă în
aceasta şi cum ar putea afecta el decizia de finanţare sau investiţie);

 Includerea riscului de ţară în procesul decizional: este etapa finală în care

managerii de risc apreciază gradul de expunere la riscul de ţară al investiţiei
(afacerii) lor şi în care se iau măsurile aferente pentru diminuarea gradului
de expunere la acest risc de ţară. Dacă riscul de ţară este prea mare
managerii de risc vor decide să se implice pe o piaţă externă doar prin
operaţiuni comerciale. Cu cât gradul de expunere este mai redus, cu atât
implicarea va fi mai puternică. În paralel pot fi incercate o serie de strategii
de diminuare a gradului de expunere la riscul de ţară (poliţă de asigurare,
negocierea cadrului de acţiune cu guvernul ţării gazdă, implicarea în
operaţiuni de responsabilitate social - CSR12 pe piaţa ţării gazdă). Acordarea
de ponderi pentru grupele de indicatori şi pentru indicatorii conţinuţi de
acestea se pot acorda fie pe bază de corelaţii, fie pe baza panelului de
specialişti (metoda Delphi).

1.3. Componenta economică a riscului de ţară

În ceea ce priveşte componenta economică a riscului de ţară, analistul trebuie

să fie capabil să înţeleagă componentele de bază ale economiei ţării gazdă,
vulnerabilităţile acesteia; altfel spus, el trebuie să anticipeze acei factori capabili să
afecteze mediul economic general. Factorii interni de natură economică pot fi
sistematizaţi pe şase grupe principale intitulate generic:
A. Starea economiei naţionale;
B. Factori sectoriali;
C. Dimensiunea pieţei interne;

12
CSR – traducerea termenului „Corporate Social Responsability”.

13
D. Situaţia financiară internă;
E. Factori geografici;

Factorii geografici vizează resursele naturale, gradul de diversificare

economică, topografia şi infrastructura ţării gazdă. Factorii sectoriali se referă la
aspecte legate de priorităţile naţionale şi sectoarele strategice, dimensiunea şi rata
de creştere a sectorului public, creşterea industrială şi distribuţia sa sectorială,
starea agriculturii etc. Dimensiunea pieţei interne are în vedere nevoile şi
posibilităţile generale de consum sau cererea agregată. Starea economiei naţionale
are în vedere o serie de aspecte privind dimensiunea economiei naţionale,
intensitatea fluxurilor economice, eficienţa la nivelul întregii economii apreciată
prin veniturile obţinute etc. Situaţia financiară internă se referă la starea generală
existentă pe pieţele financiare şi monetare, stabilitatea preţurilor şi a monedei
naţionale, nivelul economisirilor, situaţia pe piaţa de capital etc. Factorii externi au
în vedere relaţiile economice ale ţării gazdă cu străinătatea. Aceştia pot oferi o
imagine clară asupra dependenţei ţării de conjunctura economiei mondiale, asupra
obligaţiilor pe care ţara şi le-a asumat faţă de străinătate, gradul de îndatorare,
nivelul de diversificare şi de prelucrare al exporturilor, vulnerabilitatea la
fluctuaţiile preţurilor pe piaţa mondială, rigiditatea importurilor etc. Factorii
externi pot fi grupaţi în:
F. Comerţul exterior;
G. Gradul extern de indatorare;
H. Investiţiile străine;
I. Balanţa de plăţi externă şi cursul de schimb13.
Comerţul exterior are în vedere toate relaţiile comerciale desfăşurate de ţara
gazdă cu restul lumii, cu accent pus pe exporturi şi eficienţa acestora. Gradul
extern de indatorare se referă la sumele împrumutate de pe pieţele financiare
internaţionale şi plăţile efectuate în contul acestor datorii.

13
Financial management, ACCA Study Text, London, 2012

14
 Existenţa unui grad ridicat de dependenţă şi instabilitate, pe fondul unui
serviciu al datoriei externe din ce în ce mai apăsător, face ca riscul investiţiilor
străine pe această piaţă să fie din ce mai mare. Balanţa de plăţi externe şi cursul de
schimb are în vedere totalitatea fluxurilor financiare şi de capital derulate cu restul
lumii precum şi impactul acestora asupra stabilităţii interne al monedei naţionale.
Pentru a înţelege situaţia socio-politică internă, analistul are în vedere, în principal,
structura socială, diferenţele între nevoi şi aspiraţii, valorile spirituale, calitatea
liderilor politici, puterea relativă a guvernului sau eficienţa instituţiilor statului.
Factorii de risc de natură socio-politică sunt grupaţi în:
J. Forţa de muncă şi ocuparea
K. Populaţia şi veniturile
L. Cultura
M. Mediul politic
N. Mediul legal-instituţional14
Populaţia şi veniturile vizează aspecte legate de, structura pe clase sociale,
clase de venituri, clase "culturale cu implicaţii sociale" (eterogenitatea
etnolingvistică şi religioasă) sau existenţa unor fenomene imigraţioniste sau
emigraţioniste, câştigul mediu obţinut etc. Cultura are în vedere tradiţiile şi
obiceiurile, înţelegerea valorilor morale şi religioase precum şi reacţia la
influenţele străine, complexitatea culturală a unei naţiuni. Forţa de muncă şi
ocuparea se referă la o serie de aspecte calitative legate de piaţa unui factor de
producţie fundamental pentru desfăşurarea oricărei activităţii economice: munca.
Sunt vizate dimensiunea pieţei muncii (oferta de muncă), nivelul general de
calificare, educaţie şi pregătire profesională, dezechilibrele existente pe această
piaţă (ocuparea şi şomajul) etc. Mediul politic are în vedere un număr mare de
aspecte referitoare puterea politică (partide şi guvern), stabilitatea politicii acestora,
atitudinea faţă de prezenţa capitalului străin mecanismele de control, personalităţile
politice etc.

14
Чепурин М.Н., Киселёва Е.А., Курс экономической теории, p.23, С .Петерсбург 1995

15
 Mediul legal-instituţional are în vedere modul în care este reglementat cadrul
general al investiţiilor străine, o serie de reglementări economice care au impact
direct asupra investiţiilor străine precum şi activitatea instituţiilor (guvernamentale
şi neguvernamentale) implicate direct sau indirect în controlul şi coordonarea
procesului investiţional străin. Cea mai mare parte a informaţiilor referitoare la
componenta socio-politică a riscului de ţară pot fi greu de interpretat şi de evaluat.
La aceasta se adaugă faptul că o mare parte a instabilităţii interne poate fi indusă
din exterior. Vulnerabilitatea la influenţele externe este mult mai mare atunci când
există nemulţumiri şi frustrări din partea populaţiei autohtone, sau atunci când
grupările din opoziţie primesc un puternic support moral, financiar sau ideologic
din străinătate. Factorii socio-politici externi se grupează în:
O. Factori externi generali;
P. Alinierea la tratatele şi convenţiile internaţionale;
Q. Suportul financiar extern;
R. Conflicte regionale;
S. Atitudinea faţă de investitorii străini.
Şi în cazul acestor factori există o mare dificultate legată de obţinerea
informaţiilor necesare, de interpretarea şi evaluarea lor obiectivă. Alinierea la
tratatele şi convenţiile internaţionale are în vedere atât acordurile semnate de ţara
gazdă (acorduri bilaterale sau multilaterale de comerţ, cooperare economică,
integrare regională etc.), cât şi poziţia în cadrul instituţiilor internaţionale (ONU,
FMI, NATO etc.). Suportul financiar extern se referă la ajutoarele financiare
primite, asistenţa militară, ajutoarele în hrană, medicamente sau îmbrăcăminte
precum şi la legături economice şi comerciale preferenţiale. În categoria
conflictelor regionale externe sunt incluse toate conflictele la frontieră, acţiunea
destabilizatoare a mişcărilor de gherilă, valuri de refugiaţi din străinătate precum şi
conflictele care au loc în vecinătatea ţării gazdă. Cu cât analiza are în vedere un
număr mai mare de factori, cu atât posibilitatea de identificare a riscurilor creşte.
Gradul de detaliere al acestor factori depinde de la caz la caz influenţând acurateţea
analizei.

16
 Pe baza acestor factori de risc, analistul construieşte un sistem agregat de
indicatori ai riscului de ţară, cuantificabili prin diverse metode. In mod evident,
fiecare factor va avea o influenţă diferită asupra nivelului de risc, în funcţie de
probabilitatea apariţiei sale şi de consecinţele sale directe asupra investiţiei. Prin
prelucrarea acestui system de indicatori se va obţine nivelul riscului asociat unei
ţări. Acest indicator va corecta indicatorii de bază ai proiectului investiţional,
oferind o imagine mai clară asupra eficienţei acestuia. Este evident faptul că
realizarea unei astfel de analize detaliate pe fiecare ţară şi pe fiecare operaţiune în
parte presupune costuri financiare şi de timp ridicate şi un personal specializat. Din
această cauză, astfel de analize pot fi inaccesibile şi prohibitive pentru un număr
mare de firme transnaţionale mici şi mijlocii. Orice sistem de previzionare a
riscului de ţară la nivel de firmă trebuie să realizeze o echilibrare între informaţiile
cu caracter general şi cele concrete prin combinarea surselor de informare interne
şi externe (furnizate de diferite servicii de evaluare specializate). Componenta
macro a riscului total al afacerii (în special riscul de ţară) poate face obiectul unei
sistematizări şi standardizări a metodologiei de calcul prin manipularea unor baze
de date care vizează orizonturi largi de timp. Nici o firmă individuală, poate doar
cele foarte puternice, nu ar putea avea resursele necesare organizării unui
departament specializat în colectarea, procesarea şi analizarea datelor
macroeconomice şi socio-politice într-o viziune globală. Firmele, prin operarea
simultană pe mai multe pieţe externe, pot obţine importante economii de scară şi
pot beneficia de multe alte avantaje (un grad ridicat de adaptabilitate, flexibilitate
mai mare, pot specula mai rapid conjuncturile favorabile, pot valorifica mai bine
avantajele proprii sau ale unei anumite pieţe etc.). În acest caz, creşte rolul
birourilor de consultanţă şi al agenţiilor specializate care pot astfel amortiza costul
internaţionalizării prin informaţiile aduse la zi pe care le pun la dispoziţia
investitorilor. Investitorul va beneficia în timp util de informaţii complete şi de
asistenţă în acest domeniu. În multe cazuri s-a constatat însă că orizontul de timp
pentru care se face previziunea poate fi limitat de caracteristicile pe care le prezintă
fiecare proiect.

17
CAPITOLUL II
Riscul de ţară şi analiza acestuia în procesul investiţional

2.1. Analiza ratei riscului de ţară şi impactul asupra investiţiilor străine

Proiectul de faţă este un studiu de caz al riscului de ţară şi analiza acestuia în

procesul investiţional. În acest sens, datele folosite sunt furnizate de agenţia de
evaluare financiară Standard & Poor, care analizează 14 ţări post-comuniste şi
principalii indicatori economici furnizaţi de Birourile de Statistică şi Cooperare
Economică. Deşi agenţiile oferă evaluări multiple (datorii pe termen lung,
certificate de depozite, abilitatea de plată a companiilor de asigurări), evaluarea
luată în considerare este cea suverană (probabilitatea ca guvernul local să intervină
direct şi/sau indirect, astfel încât abilitatea unui debitor să întâlnească obligaţii
financiare în timp este afectată negativ). Motivul alegerii riscului suveran este dat
de următorii factori:

- un nou guvern are puterea de a renega acţiunile precursorilor săi, astfel încât
contractele deja încheiate, la fel şi mediul economic vor fi afectate;
- un guvern poate refuza să-şi plătească datoriile, fără a fi dat în judecată;
guvernele sunt mai presus de jurisdicţia curţilor străine;
- un guvern poate obliga indivizii sau companiile să-şi plătească datoriile faţă
de străinătate;
- datorită politicilor sale, guvernul poate afecta mediul de operare al
investitorilor (local sau străin).15
Agenţia Standard & Poor defineşte evaluarea ca opinie generală a credibilităţii.
Compania încredinţează evaluări atât pentru moneda locală cât şi pentru valută, pe
termen lung şi scurt. Evaluările apreciază capacitatea de înţelegere pe plan
financiar, în legătură cu moneda locală sau valuta, acestea fiind raportate la timp,
începând cu AAA (cea mai mare categorie) până la categoria cea mai mică pe
temen lung, respectiv de la A1 până la D pe termen scurt.

15
Romanu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor, p.102, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997

18
 Evaluarea suverană a monedei locale se referă la opinia agenţiilor, precum şi
la abilitatea şi disponibilitatea guvernului de a-şi recunoşte responsabilităţile
financiare categorizate de moneda locală. În acest sens principalii indicatori
economici (politici fiscale şi monetare reflectate de echilibrele bugetare, inflaţie,
sănătatea financiară a sistemului bancar) sunt analizate în contextul stabilităţii
mediului politic şi structurii economice şi venitului. Pe lângă factorii economici şi
politici analizaţi pentru evaluarea monedei, sunt examinaţi factorii externi ce pot
afecta abilitatea guvernului de a-şi plăti la timp datoriile. Evaluând valuta, două
categorii de risc sunt luate în considerare: riscul ratei de schimb valutar şi riscul
transferului: Riscul de transfer valutar reprezintă acel risc valutar care este mai
frecvent întâlnit în diferitele forme de cooperare economică. Acest risc este generat
de condiţiile economice (financiare, valutare) din ţara importatorului care
împiedică sau obstrucţionează transferul valutei încasate de exportator către ţara
acestuia. Riscul de transfer valutar afectează numai un singur participant,
exportatorul. Riscul cursului de schimb valutar reprezintă posibilitatea înregistrării
unei pierderi în cadrul unei tranzacţii comerciale sau financiare ca urmare a
modificării cursului valutar(apreciere-depreciere), a valutei de contract, în
intervalul dintre momentul încheierii contractului şi data efectuării plăţii în valută.
Riscul valutar privind cursul de schimb afectează atât pe importator cât şi pe
exportator.

Riscul politic măsoară pierderea care ar putea să apară datorită instabilităţii

politice, exproprierilor, naţionalizărilor, confiscărilor, revoluţiilor sau războaielor.
În ceea ce priveşte stabilitatea mediului social sunt luaţi în considerare atât factori
economici cât şi factori non-economici (caracteristicile demografice şi culturale ale
populaţiei). Riscul economic se bazează pe poziţia financiară, flexibilitatea plăţilor
şi structura economică. Indicatorii riscului economic sunt prezentţi în anexă. Faţă
de aspectele politice, indicatorii economici se bazează pe cantitate.

19
 Criteriile folosite pentru evaluarea tranziţiei economice urmează evaluarea
metodologică generală suverană dată fiind moştenirea economică şi politică a
acestor ţări, modul de abordare diferă în evaluarea piţelor dezvoltate faţă de
aspectele particulare ce sunt accentuate:

- progresul în crearea sistemului democratic-politic

- progresul în obţinerea stabilităţii financiare şi creşterii economice
- reorientarea schimbului valutar de la Est la Vest
Printre criteriile analizate, problemele politice sunt cele mai importante. Deşi
indicatorii economici s-au îmbunătăţit în majoritatea fostelor ţări comuniste , mai
mult sau mai puţin, riscul de ţară nu s-a schimbat. Dupa cum metodologia agenţiei
Standard & Poor implică studiul aspectelor economice şi politice specifice unei
anumite ţări, concluzia este că acea regiune este mai sensibilă caracteristicilor
politice. Acest lucru nu se refră la faptul că indicatorii economici nu sunt luţi în
considerare, dar contează mai puţin ca în ţările dezvoltate. Pentru a demonstra că
procesul de evaluare a ţărilor dezvoltate diferă de cel al ţărilor în curs de dezvoltare
au fost stabilite două grupuri de ţări: grupul de control format di 16 ţări europene
dezvoltate (Austria, Belgia, Britania, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania,
Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia) şi un
grup de 10 ţări fost comuniste (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Latvia,
Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia16). Sensibilitatea ţărilor din Centrul
şi Estul Europei faţă de aspectele politice este confirmată de slaba relaţie dintre
indicatorii economici şi evaluarea riscului . Următorii 7 indicatori economici au
fost luaţi în considerare : produsul domestic în ansamblu, ţomajul, inflaţia, ratele
de schimb valutar, exportul şi bilanţul curent. Timp de cinci ani, raportul dintre
evaluarea riscului şi evoluţia indicatorilor menţionaţi au fost studiate pe ambele
grupe de ţări. Rezultatele diferă : în cazul ţărilor în curs de dezvoltare există o
slabă relaţie între evaluarea riscului de ţară şi indicatorii economici sub observaţie,
în timp ce pentru ţările dezvoltate rezultatele sunt în sens invers.
16
Iovv, Tatiana. Euroobligaţiunile - instrument eficient al pieţei internaţionale de capital / Tatiana Iovv // Politici
economice de integrare europeană : conf. şt. intern. (23-24 sept. 2005), Chişinău, 2005.

20
Modelul econometric şi rezultate:

Este propusă următoarea ecuaţie statistică:

Schimbare in evaluarea riscului =

K + B1 % GDP - B2 % ŞOMAJ - B3 % INFLAŢIE

+ B4 % RATA SCHIMBULUI - B5 % IMPORT + B6 EXPORT

+ B7 % BILANŢUL CURENT + e

Variabila dependentă schimbarea în evaluarea riscului a fost definită ca

schimbarea în evaluare în anul în curs comparativ cu anul precedent, pentru
perioada 2000-2011.

- dacă evaluarea nu s-a modificat, variabila dependentă a fost înregistrată 0

- dacă evaluarea în anul curent este mai bună decât în anul precedent variabila
dependentă a fost de +1
- dacă evaluarea în anul curent este mai rea decât în anul precedent, variabila
dependentă este de -117
o relaţie pozitivă se prevede între evaluarea riscului şi %GDP (se remarcă o
creştere a GDP-ului an de an, evaluarea riscului se poate îmbunătăţi), % ratele
schimbului (aprecierea monedei naţionale este considerată un aspect pozitiv, ce
poate îmbunătăţi evaluarea riscului), % exporturi (înmulţirea exporturilor) şi %
bilanţuri curente (percepute ca diferenţă între plăţi şi încasări, influenţând abilitatea
ţării de a genera fonduri suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile). Pentru celelalte
variabile independente: % şomaj, % inflaţie şi % import, relaţia prevăzută este una
negativă; creşterea şomajului duce la o cădere a economiei, astfel încât cu cât
şomajul este mai scăzut cu atât creşte economia şi astfel se ameliorează rata
riscului. O inflaţie în creştere este asociată cu rate ale dobânzii ridicate, care duc la
creşterea costului de capital pentru o investiţie. Astfel când inflaţia este scăzută,
rata riscului se poate ameliora.

17
Чепурин М.Н., Киселева Е.А, Сборник задач по экономической теории, 5-е изд., Москва 2009

21
 Importurile variază invers proporţional cu rata riscului, importurile cerând
mai multă valută pentru plăţi, expunând ţara la riscul schimbului valutar, astfel
încât cu cât nivelul importurilor este mai mare, cu atât mai mare este posibilitatea
unei proaste evaluări. Va fi testată următoarea ipoteză:

H0: riscul de ţară nu este influenţat de indicatorii economici

O ipoteză alternativă:

H1: riscul de ţară este influenţat de indicatorii economici

REZULTATE ŞI CONDIŢII:

În ţările în curs de dezvoltare doar 28,3% în schimbarea evoluţiei riscului de

ţară poate fi explicat de schimbul indicatorilor economici. Variabilele economice
nu sunt semnificative din punct de vedere statistic, coeficienţii care sunt
consideraţi semnificativi depăşesc 0.05. Mai mult de atât,valorile t sunt negative
pentru 5 din cele 7 variabile dependente. Ecuaţia de regresie estimată pentru ţările
în curs de dezvoltare este:

Schimbare în evaluarea riscului =

0.04431 – 0.003598% GDP – 0.006367% ŞOMAJ

- 0.009590% INFLAŢIE – 0.02716% RATE DE SCHIMB

- 0.003811% IMPORT + 0.009498% EXPORT

+ 0.0000109% BILANŢ CURENT

S-a descoperit că rata riscului de ţară este direct proporţională cu exportul şi

echilibrul ţi invers proporţională cu GDP , şomajul, inflaţia, rata schimbului valutar
şi importul. În consecinţă, considerând nivelul scăzut de importanţă a variabilelor
independente, putem accepta ipoteza nulă, astfel încât pentru ţările în curs de
dezvoltare luate în discuţie în această lucrare, indicatorii economici nu au nici o
influenţă asupra ratei riscului de ţară.

22
 Astfel încât, în timpul procesului de evaluare a nivelului riscului într-o ţară ,
analizând aspectele politice şi sociale, putem spune că problemele politice sunt
determinate pentru îmbunătăţirea ratei riscului. Importanţa aspectelor politice pot
rezulta din faptul că în aceste ţări controlul politic este pregnant activităţilor
economice, ajungându-se la corupţie. Acceaşi ipoteză nulă a fost testată şi pe ţările
dezvoltate. Schimbarea în rata riscului de ţară este explicată într-o proporţie mai
mică faţă de schimbările indicatorilor economici. (23,5%), importanţa variabilelor
este îmbunătăţită, valorile t sunt pozitive. Doar inflaţia este nesemnificativă din
punct de vedere statistic, lucru reflectat în micile schimbări anuale ale inflaţiei în
ţările dezvoltate. Exportul a fost exclus şi se corelează perfect cu bilanţul curent.

Ecuaţia regresiei estimată pentru ţările dezvolate este:

Schimbare în evaluarea riscului =

0.03971+0.06025%GDP + 0.01174% ŞOMAJ

+ 0.01141% INFLAŢIE + 0.01067% RATA SCHIMBULUI

+ 0.01995% IMPORT – 0.01909% BILANŢ CURENT18

Pentru ţările dezvoltate, riscul de ţară se corelează în mod pozitiv cu toţi

indicatorii: şomajul, inflaţia, importul şi echilibrul curent. Relaţia pozitivă dintre
import şi riscul de ţară se explică prin creşterea GDP-ului care impune un nivel
ridicat de importuri. Eliminând inflaţia, semnificaţia globală a modelului de
imbunătăţeşte de la 0.2 la 0.10 precum şi semnificaţia variabilelor independent,
care pentru ţările dezvoltate duce la respingerea ipotezei nule. Astfel când vine
vorba de schimbările indicatorilor economici a ţărilor dezvoltate, putem vorbi de o
influenţă majoră asupra procesului de evaluare a riscului.

18
Graham, D., Investment assesment using DCF, p.84, Disertation Press, 2009

23
Influenţa riscului de ţară asupra nivelului direct de investiţie străină.

În vederea testării impactului riscului de ţară asupra nivelului investiţiilor

directe străine în dezvoltarea ţărilor, legătura dintre aceste două variabile a fost
studiată începând cu anul 2006 şi până în anul 2011. Modelul econometric: s-a
produs următoarea formulă

INVESTIŢIILE DIRECTE STRĂINE = K + B1 % RISC DE ŢARĂ + e

Variabila dependentă (schimbarea investiţiilor directe străine calculate ca

procent anual al schimbului din 2006 până în 2011) se aşteaptă să varieze ăn raport
direct cu schimbările în rata riscului de ţară: o schimbare pozitivă în rata riscului
de ţară apare din fluxul investiţiilor directe.

Ipoteza testată este :

H0: nivelul investiţiilor străine directe nu este influenţat de rata riscului de ţară în
dezvoltarea ţărilor

O ipoteză alternativă este următoarea:

H1: nivelul investiţiilor străine directe este influenţat de rata riscului de ţară în
dezvoltarea ţărilor

REZULTATE ŞI CONCLUZII:

O ecuaţie estimată este următoarea:

INVESTIŢIILE DIRECTE STRĂINE = 45.273+67.413 risc de ţară

După cum se aştepta, avem o legătură pozitivă între rata riscului de ţară şi
investiţiile străine directe, schimbările în planul investiţiilor străine directe fiind
explicate de schimbările în planul ratei de risc de ţară, în proporţie de 12,6%.
Variabila independentă este semnificativă = 0.037 şi ca valoare t = 2.178. În aceste
condiţii, ipoteza nulă este respinsă, astfel încât o rată a riscului îmbunătăţită poate
atrage investiţiile străine.

24
 Deoarece creşterea capitalului străin este necesară în susţinerea creşterii
economice pe termen lung, politica de promovare a investiţiilor străine directe este
crucială. Ceea ce înseamnă că barierele către investiţiile străine directe
(componentă a riscului de ţară) trebuiesc reduse, ceea ce duce la îmbunătăţirea
ratei riscului. Cu cât mai riscante sunt ţările, cu atât mai refractari sunt investitorii
străini în a-şi plasa banii. Deoarece aceste ţări au nevoie de intrări de capital străin
pentru dezvoltare şi pentru că investitorii străini evită să investească pentru
siguranţa banilor lor, ţările sunt forţate să împrumute bani, chiar şi în condiţii
nefavorabile (rata dobânzii mare, pe termen scurt) ce înrăutăţeşte situaţia. Există o
legătură strânsă între riscul de ţară, investiţiile străine directe, datorii, rezerve,
statutul economiei. Riscul de ţară influenţează nivelul investiţiilor străine directe,
care la rândul lor afectează rezervele precum şi statutul economiei (definit de
indicatorii economici) 19 . Pe de altă parte, nivelul îndatorării poate avea impact
asupra riscului de ţară (un nivel ridicat de îndatorare poate fi considerat semn de
slăbiciune). În schimb, o rată slabă a riscului poate influenţa statutul economic ce
afectează investiţiile directe, necesare pentru recuperarea economiei.

2.2. Determinantele investiţiilor străine directe în contextul riscului de ţară.

Scopul analizei conceptului de risc de ţară este identificarea factorilor care

contribuie la creşterea probabilităţii în ceea ce priveşte diminuarea beneficiilor
investiţiilor făcute peste hotare. În general vorbind, orice tranzacţie implică un
anumit grad de risc, dar în tranzacţiile internaţionale intervin riscuri suplimentare.
Riscul de ţară este de fapt un risc suplimentar şi poate apărea dintr-o varietate de
diferenţe existente în structurile economice sau politice, în mediul socio-politic şi
poziţionarea geografică. Credinţa generală se bazeayă pe disproporţia factorilor
economici, sociali sau politici dintr-o ţară ce duc la creşterea riscului înapoierii
investiţiilor facute.

19
Belostecinic, Grigore. Competitivitatea economică - obiectiv strategic al Republicii Moldova
/ Grigore Belostecinic // Economica. - 2007. - Nr. 1. , p.4

25
 Deşi putem vorbi de un grad general de risc asociat cu o ţară, trebuie avută
grijă când vine vorba de neechilibrul unui anumit factor, deoarece poate avea
diferite impacturi (şi astfel putem ajunge la diferite nivele de risc) asupra
diferitelor tipuri de investiţii. În consecinţă, analiza riscului de ţară trebuie adaptată
ţinând cont de specificitatea investiţiei. În timp, focarul analizei riscului de ţară s-a
schimbat. În anii 1970 şi 1980, focarul era bazat pe împrumuturile garantate de
creditorii privaţi unui guvern suveran şi riscului asociat acestui proces. În aceste
condiţii, analiza riscului implică investigarea factorilor ce ar putea afecta abilitatea
ţării de a câştiga moneda străină pentru a-şi putea plăti datoriile, precum şi
disponibilitatea acestuia de a-şi plăti datoriile. În zilele noastre, în centrul atenţiei
se situează analiza factorilor ce pot influenţa returnarea investiţiei pentru un
investitor privat. Cu cât perioada de investiţie este mai mare, cu atât mai mari sunt
categoriile de risc ce por influenţa proiectul. De exemplu, pentru investiţiile pe
termen lung, impactul riscului de transfer cântăreşte mai puţin deoarece de obicei
ţările impun restricţii de capital când încasările resurselor străine sunt insuficiente.
Unul dintre principalii factori care influenţează beneficiile investiţiilor este costul
de capital, care poate fi afectat la rândul lui de surse de finanţare ale afacerii.
Metoda finanţării depinde nu numai de strategia adoptată, ci şi de factori restrictivi
cum ar fi:

- schimbarea restricţiilor sau controlul în ţările gazdă;

- o rată ridicată a inflaţiei, o creştere înceată a economiei în ţările gazdă;
- accesul restricţionat la pieţele de capital local;
- proporţiile parteneriatelor;
- politicile de taxare atât în ţările gazdă cât şi în cele oaspete;
- costul finanţării.20
Obţinând un nivel de corespondenţă a beneficiilor provenite din investiţiile
străine directe implică mai mult decât eliminarea barierelor în acest domeniu:
implică crearea şi susţinerea unui mediu competitiv, de exemplu: uşurinţa cu care
anumite companii pot intra şi iesşi pe o anumită piaţă.
20
Altman, E. – Financial Ratios Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankrupcy, Journal of Finance, sept. 1968

26
 Ţara de origine este de asemenea un subiect important, analizând procesul
investiţiilor străine directe, deoarece avem de-a face cu diferenţe semnificative în
tiparele parteneriatului, în structura companiei şi în pricesul de management pentru
companiile din anumite ţari. (de exemplu, în Germania există o tradiţie: marile
companii sunt dominate de acţionari ce deţin mize semnificative, în Franţa, avem
acelaşi tipar, diferenţa constând în faptul că aceste companii sunt controlate de
proprietăţile familiale). Mărimea companiei sursă contează, deoarece de obicei
companiile mai mici au mai multe caracteristici domestice decât una mai mare, şi
tind să investească în vecinătatea geografică şi culturală. Prea multe reglementări
birocratice îi fac pe investitori să fie ezitanţi în ceea ce priveşte investiţiile peste
hotare. Majoritatea ţărilor impun investitorilor străini înregistrarea la guvern şi
aprobarea din partea acestuia asupra investiţiilor. Autorizaţia este dată după analiza
cu grijă a informaţiilor puse la dispoziţie de companie: impactul activităţilor
companiei asupra balanţei plăţilor; transferul tehnologiilor; training-ul managerilor
locali; compatibilitatea cu obiectivele naţionale ale ţărilor gazdă.

Schneider (1985) îi critică pe cei care cred că factorii politici sau economici
pot fi determinanţi în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor străine directe în ţările
slab dezvoltate. Acesta sugerează un model unde distribuirea directă străină este
simultan influenţată de combinarea a două categorii de factori, de asemenea
consideră nepotrivită integrarea factorilor economici şi politici într-un indicator de
risc, datorită interdependenţei dintre aceste două categorii. În vederea atragerii
capitalului străin, ţările oferă investitorilor străini o varietate de stimulente:

- recompensa în cazul naţionalizării şi repatrierii plăţilor făcute;

- repatrierea câştigurilor rezultate din vinderea întreprinderilor ţi dividentelor;
- repatrierea altor forme de venit (onorarii);
- stabilizarea taxelor, precum şi alte regularizări;
- convertibilitatea monedei locale.21

21
Журавлева Г.П, Экономика. Учебник, p.19, Москва 2001

27
 Toţi factorii mai sus menţionaţi trebuie analizaţi în contextul tendinţei
economiei globale. Cel mai bun exemplu pentru a demonstra necesitatea acestei
integrări este reprezentată de economia americană a cărei influenţă se aşteaptă să
cauzeze o diminuare în fluxul investiţiilor străine directe în ţările dezvoltate în anul
2013, în timp ce pentru ţările deja dezvoltate nivelul investiţiilor străine directe
rămâne constant22.

2.3. Metode de controlare a riscului de ţară

Cum nu s-a stabilit o definiţie pentru ricul de ţară, este dificil de stabilit
expunerea riscului de ţară, dar trebuie acceptat faptul că investiţiile într-o ţară
străină implică expunerea investitorilor la o varietate de factori ce influenţează
mediul în care operează. Evaluarea riscului de ţară este propusă de scopul
investiţiilor (de exemplu, portofoliul investiţiilor), precum şi pentru operaţiunile de
import şi export. Acest capitol oferă informaţii despre metodele ce pot fi utilizate
de companiile multinaţionale pentru a îngrădi riscul asociat cu investiţiile directe şi
operaţiunile de import şi export. Cum acest subiect este destulde vast şi avem o
limitare de spaţiu, este imposibil să parcurgem toate aspectele pe care le implică
îngrădirea riscului, astfel încât se vor face următoarele presupuneri:
- riscul de ţară este tratat ca un întreg cu două componente principale:
economia şi olitica. Aspectele culturale sunt incluse în riscul politic.
- Riscul politic va fi definit ca şi perspectivă a schimbărilor legislative într-o
ţară şi reglementarea consecinţelor investiţiilor. Acest tip de risc implică
nesiguranţa drepturilor de proprietate, fie că vorbim de dreptul de control
operaţional, fie de folosirea fonduriloe, profiturilor, exproprerii sau
naţionalizării.
- Riscul economic de obicei este dat de indicatorii de analiză macroeconomici
(de exemplu, raportul produsul direct brut/numărul locuitorilor, balanţa
plăţilor, inflaţie).

22
The Economist, decembrie 2012

28
 Riscul de schimb valutar străin va fi considerat principala categorie de risc
economic ( deşi, controlul schimbului poate fi impus din motive politice)
împreună cu raportul inflaţiei şi ratei dobânzii.
- Relaţia dintre riscul politic şi economic (şi anume dezvoltarea unei economii
slabe sau o balanţă a plăţilor deficientă, care duc la creşterea probabilităţii
intervenţiilor politice), nu este luată în considerae.

Îngrădirea riscului politic.

Exproprierea sau naţionalizarea sunt principalele ameninţări ale riscului

politic. Când mediul politic al unei ţări are o implicaţie mare în activitatea ueni
firme , firma trebuie să-şi aranjeze investiţiile în aşa fel încât să minimizeze
influenţa politică. Importanţa influenţei riscului politic depinde de activităţile în
care fiecare ţară este implicată.(de exemplu, import, export, producţie, etc). Feils
(2000) vede informaţia asimetrică drept cauză a exproprierii (astfel încât
exproprierea survine atunci când guvernul gazdă crede că este rost de beneficii.
Managementul companiilor multinaţionale deţine mai multe informaţii despre
costurile exproprierii, fiind de datoria sa să infomeze pentru a evita exproprierea).
Riscul politic poate fi administrat, înainte ca investiţia să fie făcută, în timpul
procesului de investiţie sau după expropriere sau naţionalizare.23

Controlul riscului politic în perioada de dinaintea investiţiilor.

Evitarea ţărilor cu un mediu politic instabil este singurul mod de a elimina

complet riscul politic. Dezavantajul în acest caz vine din faptul că o companie
poate pierde anumite beneficii deoarece mediile riscante sunt de obicei
caracterizate de un raport ridicat de beneficii.

Asigurarea poate fi de asemenea o soluţie pwntru reducerea riscului politic.

Prin asigurarea bunurilor împotriva exproprierii, o firmă se poate concetra asupra
afacerilor sale, decât să-şi facă griji de eventualele pagube cauzate de riscul politic.
23
Damoradan Aswath – Investment Valuation: Tools and Techniques for determining the value
of any assistance, p.236, Willey and Sons, 2007

29
 Companiile de asigurare pot acoperi pagubele până la 90%. Onorariile variază
de la ţară la ţară, în funcie de tipul de risc asigurat. Negocierea unei înţelegeri cu
guvernul gazdă înaintea efectuării investiţiei (înţelegere în care sunt stabilite reguli
după care firmele vor opera), fiind specifică ţărilor slab dezvoltate. În acest caz
principala grijă este schimbarea frecventă a guvernului în aceste ţări şi de fiecare
dată înţelegerile încheiate anterior sunt repudiate de noul guvern. O companie
poate de asemenea să comande politicile sale operaţionale şi financiare, astfel
încât în cazuri de circumstanţe nefavorabile poate avea totuşi control asupra
companiei. Putem avea următoarele soluţii: filialele pot fi păstrate dependente de
compania sursă (de exemplu, cercetare, dezvoltare, tehnologie) ce duce la
diminuarea probabilităţii exproprierii; păstrarea proucţiei complete în diferite ţări;
implicarea acţionarilor locali în strângerea de fonduri. Obţinerea garanţiilor
necondiţionate de la guvernele gazdă oferă creditorilor dreptul de a da în judecată
guvernul în tribunalele supreme, în cazul în care obligaţiile stabilite sunt repudiate.
Astfel de înţelegeri necondiţionate rămân valide chiar şi o dată cu schimbarea
guvernului. Compania poate promova o politică a maximizării profitului pe termen
scurt prin retragerea unei cantităţi maxime de bani din filialele sale; prin evitarea,
chiar şi reducerea la un nivel minim a noilor investiţii în ţările gazdă; prin
reducerea cheltuielilor cu publicitatea, prin crearea contractelor care permit
companiei să investească şi să scoată profit chiar şi când vine vorba de expropriere.

Controlarea riscului politic în timpul procesului de investiţie:

- flexibilitatea şi buna înţelegere a priorităţilor ţărilor gazdă este necesară

deoarece câteodată guvernele gazdă trebuie să implementeze noi legi ce pot
interveni asupra termenilor iniţiali de investiţie. Abilitatea managementului
local în prezicerea factorilor ce pot influenţa afacerile şi adaptarea noului
mediu este absolut necesară. Este crucial pentru managerii seniori auxiliari
să aibă autoritate în luarea deciziilor, altfel această strategie nu funcţionează.
- Strategiile de producţie şi marketing se bazează pe capacitatea guvernului
local în demonstrarea faptului că o eventuală expropriere este neprofitabilă

30
 pentru ţara gazdă. Astfel, auxiliarii trebuie să controleze intrările deoarece
autoriatatea de expropriere nu poate controla excrocheria, nu înainte de a
asigura materialele nesigure; o altă soluţie este menţinerea filialelor
dependente de compania sursă, în ceea ce priveşte dezvoltarea cercetărilor
sau a proceselor tehnologice. În marketing, companiile multinaţionale pot
preveni exproprierea sau naţionalizarea prin controlarea canalelor de
distribuţie a produselor.
- Finanţarea afacerilor cu fonduri locale poate reduce riscul politic. Această
strategie are cel puţin 3 dezavantaje: relaţiile cu guvernele gazdă pot fi rău
afectate, deoarece ţările gazdă sunt suspicioase când vine vorba de firme ce
nu sunt sprijinite de companiile mamă; costul finanţării poate fi ridicat;
metoda depinde de disponibilitatea fondurilor pe pieţele locale.

Controlarea riscului politic după expropriere sau naţionalizare.

Firmele ar putea preveni exproprierea datorită oportunităţilor existente în

relaţiile deschise dintre acestea şi guverne. Dacă exproprierea tot survine, tactica
companiilor se schimbă: în acest caz prioritatea este de a minimiza pierderea . În
acest sens, următoarele tactici pot fi încercate:

 companiile multinaţionale ar trebui să negocieze cu guvernele gazdă în ceea

ce priveşte continuare operaţiunilor sale. În această etapă, concesiile oferite
de companie funcţionează mai bine: angajarea managerilor locali, implicarea
partenerilor locali în activitatea companiei, susţinerea programelor
guvernamentale.
 dacă aceste concesii dispar următorul pas este încercarea companiilor de a
intimida guvernul folosind diferite presiuni economice şi politice.
 remediul legal în tribunal este ultima soluţie când înţelegerile cad. Având în
vedere dificultăţile care apar într-un proces cu guvernul gazdă pe teritoriul
său 5, companiile multinaţionale ar trebui saţşi caute compensarea în
tribunalele ţărilor oaspete.

31
  negocierea cu autorităţile de expropriere implică sugestiile companiilor
multinaţionale referitoare la valoarea ce trebuie compensată. Probleme apar
în dificultatea stabilirii acestei valori. Companiile multinaţionale consideră
influenţa şuxurilor cash ale auxiliarilor asupra operaţiilor multinaţionale, în
timp ce ţările expropriate îşi asumă riscul în ceea ce priveşte recuperarea
investiţiei iniţiale, compania neprimind nici o recompensă.
 o ultimă soluţie în cazul în care cele mai sus menţionate nu au succes ar fi
căutarea unui arbitru. Pentru a încuraja investiţiile directe străine, în anul
1996 Banca Mondială a creat Centrul Internaţional pentru Reglementarea
Disputelor cauzate de Investiţii, care se ocupă de astfel de situaţii, dar în
practică efectele sale sunt modeste.
 5 există 2 restricţii când un guvern naţional este dat în judecată (un stat nu
poate fi dat în judecată fără aordul său) şi actul doctrinei statului (dacă statul
este suveran în teritoriul său, acţiunile sale nu pot fi puse la îndoială de un
alt stat chiar dacă sunt încălcate legi internaţionale).

Îngrădirea riscului economic.

Expunerea riscului economic apare în principal din cinci direcţii: rata

schimbului, rata inflaţiei, rata dobânzii,, preţurile anumitor bunuri, nivelul ofertei şi
cererii. Deşi, în general riscul de ţară consideră riscul ratei de schimb valutar ca
fiind foarte important, măsurând-o în izolare poate rezulta din determinarea
riscului deficient, dată fiind interdependenţa existentă între variabile. Majoritatea
tehnicilor de risc managerial iau în considerare riscul macroeconomic, risc ce vine
din nesiguranţa situaţiei macroeconomice a unei ţări. Astfel, trebuie avută grijă
deoarece aspecte cum ar fi factorii specifici unei firme sau factorii industriali
specifici nu sunt incluşi. O companie multinaţională trebuie să ţină seama de
interdependenţele existente între mediile macroeconomice ale diferitelor ţări.
Oxelheim (1987) descoperă că expunerea internaţională macroeconomică depinde
de două relaţii : paritatea puterii de cumpărare şi egalitatea beneficiilor prevăzute
de investiţiile financiare.

32
Managementul riscului de schimb valutar străin:

Efectul modificarilor ratei de schimb asupra unei corporatii se concretizeaza

în trei tipuri de risc valutar: riscul de tranzactie, riscul economic şi riscul de
translatie (contabil).

Riscul de tranzacţie reflectă modificările valorice ale obligaţiilor financiare

restante contractate înainte de modificarea ratei de schimb, dar care nu trebuie
achitate decât dupa ce rata de schimb s-a modificat. Acest risc se referă, deci, la
modificările fluxurilor bănesti care rezultă din obligaţii financiare existente. Acest
risc are în vedere tranzacţiile comerciale derulate de companie pe diferite pieţe,
modificarea cursului de schimb a monedelor în care sunt denominate aceste
operatiuni putând afecta profitul companiei. Cauzele materializarii acestui tip de
risc valutar ar putea fi: cumpararea sau vânzarea de bunuri sau servicii pe credit
ale căror preţuri sunt exprimate în valute straine; acordarea sau primirea de credite
care vor fi rambursate în altă valută; dobândirea de active sau contractarii de
obligatii în moneda straină prin alte cai; cumpararea / vânzarea în cont deschis;

Riscul de translaţie reflectă potenţialele modificări al capitalul acţionarilor ce

rezultă din nevoia de a translata extrasele financiare ale filialelor exprimate în
diferite valute într-o singură valută pentru a întocmi extrase financiare consolidate
la nivel de corporaţie. Acest risc este generat de gradul de implicare al companiei
mama pe diferite pieţe (filiale etc.), de localizarea acestor filiale, de maniera
contabilă de înregistrare a activitaţii acestora24. Practic, riscul de translatie masoara
expunerea bilanţului consolidat al unei companii la modificarile cursurilor de
schimb în care sunt denominate activele si pasivele filialelor acestor companii.
Corporaţiile transnaţionale deţin active si pasive, venituri si cheltuieli denominate
în diferite monede străine şi întrucât investitorii şi întreaga comunitate financiară
sunt interesaţi de valoarea acestora în moneda ţării de origine, poziţiile bilanţurilor
contabile si a declaraţiilor de venituri denominate în monede străine trebuie
convertite.
24
Bussery, A.., Chartois, B. – Analyse et evaluation des projets d’investments, IDE, New York, 2008

33
 Dacă au loc modificări ale ratelor de schimb, pot să apară câştiguri sau
pierderi în urma convertirii. Activele şi pasivele care sunt convertite folosindu-se
rata de schimb curentă ( post modificare ) sunt considerate ca fiind expuse; acelea
translatate la rata istorica ( ante modificare ) îsi vor păstra valoarea istorică în
moneda ţării de origine şi deci sunt considerate ca nefiind expuse. În consecinţă
riscul de translaţie reprezintă diferenţa dintre activele expuse şi pasivele expuse.
Controversele ce apar între centrele contabile se axează pe identificarea acelor
active şi pasive expuse şi pe momentul înregistrării în declaraţia de venituri a
câştigurilor si pierderilor contabile rezultate din modificările ratei de schimb.
Există patru metode principale de translaţie a activelor şi pasivelor unei companii
multinaţionale: metoda curentă / noncurentă; metoda monetară / nemonetară;
metoda temporală şi metoda ratei curente; în practica pot exista şi variaţii ale
acestor metode25. Potrivit metodei curente - noncurente toate activele şi pasivele
curente ale unei subsidiare (activele circulante şi pasivele pe termen scurt) sunt
convertite în moneda ţării de origine folosindu-se rata de schimb curentă, iar cele
noncurente (activele fixe si capitalul propriu) folosindu-se rata de schimb istorică
a fiecarei poziţii. Cea de a doua metodă de translatare a bilanţului companiilor
multinaţionale presupune ca poziţiile monetare - numerar, creanţe de încasat, sume
de plătit, datorii pe termen lung - să fie convertite folosindu-se rata de schimb
curentă în timp ce poziţiile nemonetare - stocuri, active fixe, investiţii pe termen
lung - să fie convertite utilizându-se ratele de schimb istorice. Metoda temporală de
translatare apare ca o versiune modificată a metodei monetară / nemonetară,
singura diferenţă este că, în cazul metodei monetară / nemonetară, stocurile sunt
convertite utilizându-se rata de schimb istorică. Potrivit metodei temporale, pentru
translatarea stocurilor, în mod normal, se utilizează rata de schimb istorică, dar se
poate utiliza si rata de schimb curentă dacă acestea sunt reprezentate în bilanţ la
valoarea de piaţă. Metoda ratei curente este cea mai simplă: toate poziţiile din
bilanţ şi declaraţia de venituri sunt convertite folosindu-se rata de schimb curentă;
este larg utilizată de companiile britanice.

25
Борисов Е.Ф, Экономическая теория. p.72, Курс лекций, 2010

34
 Potrivit acestei metode, dacă activele denominate în moneda straină ale unei
companii depăşesc pasivele denominate în moneda straină, atunci o depreciere va
avea ca rezultat o pierdere, iar o apreciere, un câştig. O varianta a acestei metode
este de a converti toate activele si pasivele, mai putţn activele fixe utilizând rata de
schimb curentă.

Riscul economic (ca risc valutar) este componenta riscului valutar care are
în vedere un orizont mult mai îndelungat de timp decât riscul de tranzacţie sau cel
de translaţie. Practic de evaluarea riscului valutar (ca risc economic) depinde
proiecţia tuturor activităţilor si operaţiunilor viitoare ale companiei multinaţionale.
Această componenta a riscului valutar este cel mai greu de evaluat si analizat dat
fiind tocmai orizontul de timp pe care îl are în vedere. Riscul economic este
inevitabil subiectiv deoarece depinde de estimarea modificărilor fluxurilor bănesti
viitoare pe o perioadă de timp arbitrară26. Astfel riscul economic nu izvorăşte din
procesul contabil ci mai degrabă din analiza economică. Planificarea sa este o
responsabilitate a managementului, implicând interacţiunea strategiilor financiare,
de marketing, achiziţii si producţie. Cel mai important aspect al managementului
riscului valutar constă în încorporarea previziunilor legate de modificările valutare
în toate deciziile de bază ale corporaţiei. Pentru a îndeplini această sarcină firma
trebuie să identifice aspectele supuse riscului. Oricum există o discrepanţa majoră
între practica contabilă si realitatea economică în ceea ce priveşte măsurarea
riscului. Cei ce utilizează definiţia contabilă a riscului împart activele şi pasivele
din bilanţ în funcţie de expunerea lor la risc, în timp ce teoria economică se
concentrează asupra impactului unei modificări a ratei de schimb asupra fluxurilor
bănesti viitoare; riscul economic se bazează pe masura în care valoarea firmei -
exprimată prin valoarea prezentă a fluxurilor bănesti viitoare previzionate - va fi
afectată de modificarea ratelor de schimb. Astfel riscul economic este perceput ca
posibilitatea ca fluctuaţiile valutelor să afecteze sumele previzionate sau
variabilitatea fluxurilor bănesti viitoare.

26
Hall, W.K., Why risk analysis isn’t working, pag. 25-29, Long Range Planning 2012

35
 Dintre cele 3 tipuri de expunere a schimbului valutar, doar expunerea
tranzacţiei se merită să fie îngrădită. Acestea pot fi sistematizate în tehnici interne
sau contractuale si tehnici externe sau extracontractuale.27

Tehnicile interne se refră la cele metode ce nu implică o relaţie contractuală

cu o a treia parte: clauza valutară simplă; clauza coşului valutar simplu; clauza
coşului valutar ponderat; alegerea monedei de contract; sincronizarea plăţilor şi
încasărilor în valută; netting-ul valutar.

Clauza coşului valutar simplu: Caracteristic clauzei coşului valutar simplu

este faptul că moneda de contract, de plată, nu este "legată" de o singura valută, ci
de un grup de valute. Raportat la un grup de valute are ca efect compensarea
evoluţiilor contradictorii ale valutelor ce compun coşul, reflectând totodată
tendinţa evoluţiei cursurilor valutare mai real. Utilizarea acestei clauze se face
după aceleaşi principii ca şi clauza valutară simplă: se precizează pentru toate
valutele din "coş" cursul faţă valuta de contract în momentul contractării, şi
limitele (daca se doreşte) peste care este necesară recalcularea sumei de plată, în
raport de cursurile înregistrate în momentul plăţilor.28

Clauza coşului valutar ponderat presupune atribuirea unei ponderi diferite

valutelor ce compun coşul valutar în funcţie de importanţa valutei respective pe
piaţa internaţională, de ponderea deţinută în pasivul balanţei de încasări şi plăţi
valutare a firmei sau chiar în ponderea volumului comerţului exterior al ţării cu
ţările respective (mărite proporţional). Apelul la clauza coşului de valute ponderat
permite o corelare mai aproape de necesităţi a încasărilor şi plăţilor valutare ale
firmei.

27
Belostecinic, Grigore. Managementul competitivităţii în economia bazată pe cunoaştere /
Grigore Belostecinic, Corneliu Guŝu // Analele Academiei de Studii Economice din Moldova. -
Chişinău, 2009. - Vol. 7. p.157
28
Иохин В.Я., Экономическая теория, p.12, Москва 2006

36
Clauza de alegere a monedei în contract

Conform acestei clauze, părţile contractante au libertate de a alege la

scadenţa dintre mai multe valute pe aceea în care se va efectua plata. Selectarea
monedei de contract, respectiv valuta care urmează să fie încasată sau în care se va
efectua plata, are o importanţă deosebită pentru realizarea în condiţii eficiente a
operaţiunilor de comerţ exterior; utilizarea uneia sau alteia dintre valute
influenţând în final însăşi valoarea tranzacţiei. Importanţa monedei de contract este
cu atât mai mare, cu cât în ultimul deceniu, în relaţiile comerciale internaţionale,
clauzele valutare nu sunt acceptate întotdeauna, în marea majoritate a cazurilor,
comercianţii oferind un preţ care conţine în calcule si o marjă asiguratorie menită
să acopere riscul valutar.29

Netting-ul valutar: Este o tehnică larg utilizată de companiile

multinaţionale cu numeroase filiale localizate pe diferite pieţe externe. Practic
această tehnică presupune o compensare globală între aceste filiale a încasarilor si
plăţilor pe care acestea şi le fac reciproc. O astfel de metodă simplifică procesul de
decontare între filiale, reduce costul financiar al transferurilor de fonduri
denominate în monede diferite dar ceea ce este foarte important este că netting - ul
valutar reduce riscul modificării cursului de schimb.

29
Dixit, A. K., Pindyck , R. S., Investment under uncertainty, p.199, Princeton University Press,
Princeton, New Jersey, 2010 (Part I – A new view of investment, and Part III – A firm’s
decisions)

37
 CONCLUZII

Aşadar, în realizarea investiţiilor avem de-a face cu eforturi şi efecte, adică cu

cele două elemente a căror comparare exprimă eficienţa economică în orice
domeniu. Se spune că eficienţa este schimbul de resurse şi de timp, cu avantajele
previzionate. Efectele pe care le pot produce investiţiile însă nu sunt numai de
natură economică, ci se manifestă pe un plan mai larg. Datorită varietăţii acestor
efecte, ele au fost clasificate astfel: efecte economice; efecte sociale; efecte
politice. Eficienţa investiţiilor poate fi analizată: la nivelul investiţiei respective, la
nivel micro, la nivel de ramură, la nivel macro etc. Evaluarea eficienţei investiţiilor
deci presupune adâncirea analizei structurii şi volumului eforturilor şi efectelor
investiţiilor respective. În acest sens şi evaluarea riscului de ţară presupune o
analiză în profunzime a unui grup de ţări, în încercarea de a surprinde toate cauzele
posibile ce pot conduce în viitor la materializarea riscului, cu efecte nefavorabile
asupra afacerii externe. În acest caz, analiza mediului economic fără a lua în calcul
şi dimensiunea socială sau politică nu va fi în măsură să ofere o imagine completă
asupra climatului general de afaceri dintr-o ţară. Nivelul riscului prevăzut de
diferite agenţii a avut impact asupra deciziilor investitorilor privind investiţiile în
ţările din Centrul şi Estul Europei. Ţările din această regiune pot folosi surse
financiare asigurate de capital internaţional pentru susţinerea dezvoltării lor
economice, dar nici una dintre ele nu e atât de benefică cum sunt investiţiile străine
directe. Importanţa investiţiilor străine directe se naşte din transferarea bunurilor
intangibile ce apar în timpul procesului de investiţie (o tehnologie nouă, produse
noi, tehnici manageriale) care altfel nu ar fi valabile. După cum informaţiile despre
mediile economice, politice sau sociale în această regiune nu sunt foarte bine
dezvoltate, investitorii se bazează pe agenţiile de rating sau alte organizaţii care
asigură astfel de servicii. Datorită influnţei masive pe care o implică riscul de ţară
în atragerea investitorilor străini, identificarea factorilor ce pot contribui la
îmbunătăţirea ratei riscului este foarte importantă.

38
 Deşi nu există îndoiala că ţările din centrul şi Estul Europei oferă avantaje
(pieţe neexploatate cu potenţial economic crescut), investitorii străini sunt
preocupaţi de legile drepturilor de proprietate precare, tensiunile etnice şi mişcările
naţionaliste, corupţie, probabilitatea restaurării regimului autoritar care poate
afecta drepturile de proprietate pentru investiţiile făcute. Importanţa riscului politic
este crucială, ca şi în cazul exproprierilor şi naţionalizărilor, nu există nici un
recurs legal împotriva guvernului. Într-un mediu politic nesigur probabilitatea
impunerii restricţiilor de capital creşte considerabil, lucru ce determină investitorii
să fie precauţi în a-şi plasa banii în aceste regiuni. Influenţa majoră a factorilor
politici nu implică ignorarea aspectelor economice. Datorită nesiguranţei politice
investitorii sunt refractari când vine vorba de investiţii, ajungându-se la
dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea refacerii economiei unei ţări.

39
 BIBLIOGRAFIE
1. Danu, Marcela, Economia riscului – pledoarie pentru o abordare lucidă, Tribuna
Economică, nr. 25/1995
2. Iliadi, Gheorghe. Aspectele specifice ale funcţionării mecanismului de transmitere a
politicii monetare / Gheorghe Iliadi, Ivan Luchian, Veronica Cuhal // Analele
Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Seria Economie. - Chişinău, 2007
3. Hâncu, Rodica. Societatea viitorului şi investiţiile: analiza, modelări, previziuni: Min.
Economiei al Rep. Moldova, INEI
4. Masse, P., Le choix des investissement: critheres et methodes, Dunod, Paris, 1964
5. Moldovan D., Economia relaţiilor externe. Chişinău, 1999
6. Sergiu I. Chircă, Mecanismele sistemelor economice, Editura ASEM, Chişinău, 2004
7. Stancu, I., Gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2010

8. Octavian Sofransky, Republica Moldova: Capital geopolitic, Editura Cartier, Chisinau,

1999
9. Borş V., Railean V., Republica Moldova şi integrarea economică europeană, Chişinău,
2000
10. Financial management, ACCA Study Text, London, 2012
11. Чепурин М.Н., Киселёва Е.А., Курс экономической теории, С .Петерсбург 1995
12. Romanu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997
13. Iovv, Tatiana. Euroobligaţiunile - instrument eficient al pieţei internaţionale de capital /
Tatiana
14. Iovv // Politici economice de integrare europeană : conf. şt. intern. (23-24 sept. 2005),
Chişinău, 2005.
15. Чепурин М.Н., Киселева Е.А, Сборник задач по экономической теории, 5-е изд.,
Москва 2009
16. Graham, D., Investment assesment using DCF, Disertation Press, 2009
17. Belostecinic, Grigore. Competitivitatea economică - obiectiv strategic al Republicii
Moldova / Grigore Belostecinic // Economica. - 2007. - Nr. 1
18. Altman, E. – Financial Ratios Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate
Bankrupcy, Journal of Finance, sept. 1968
19. Журавлева Г.П, Экономика. Учебник, Москва 2001
20. The Economist, decembrie 2012
21. Damoradan Aswath – Investment Valuation: Tools and Techniques for determining the
value of any assistance, Willey and Sons, 2007

40
22. Bussery, A.., Chartois, B. – Analyse et evaluation des projets d’investments, IDE, New
York, 2008
23. Борисов Е.Ф, Экономическая теория. Курс лекций, 2010
24. Hall, W.K., Why risk analysis isn’t working, Long Range Planning 2012

25. Belostecinic, Grigore. Managementul competitivităţii în economia bazată pe cunoaştere /

Grigore Belostecinic, Corneliu Guŝu // Analele Academiei de Studii Economice din
Moldova. - Chişinău, 2009. - Vol. 7
26. Иохин В.Я., Экономическая теория, Москва 2006
27. Dixit, A. K., Pindyck , R. S., Investment under uncertainty, Princeton University Press,
Princeton, New Jersey, 2010 (Part I – A new view of investment, and Part III – A firm’s
decisions)

41