Bălău Ștefan CLASA A V-A

Șapte minuni ale lumii antice

Cele șapte minuni ale lumii antice este o listă ce conține șapte edificii din Antichitate. Lista era în
principal un ghid turistic pentru călătorii din lumea antică ce voiau să vadă cele mai cunoscute
destinații din acea perioadă.

Marea Piramidă din Giza (numită și piramida lui Kheops) este localizată pe Platoul Gizeh -
orașul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
Este cea mai veche și totuși singura care a supraviețuit timpului. Contrar părerii generale, numai
Marea Piramidă a lui Kheops, nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor șapte minuni ale
lumii antice.
Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până
în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m)
înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fețele piramidei erau placate cu
plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2560
î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.
Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste douăzeci de ani și la ea ar fi lucrat 100.000 de
oameni.[1] Întâi a fost pregătit locul de amplasare și au fost transportate blocurile de piatră. Atunci era
folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o șlefuire ce a dispărut de-a lungul timpului. Deși încă
nu se știe exact cum au fost așezate blocurile de piatră, au existat mai multe teorii: una din
aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălțată pe
măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi și apă, ușura transportarea
blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la
locul lor folosind pârghii lungi.
Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă și după ce au deschis-o,
căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.
Piramida lui Kheops

Grădinile suspendate ale Semiramidei

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon, au

fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din soțiile sale, Amytis
(Amuhea). Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche
legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost
construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția
sa Semiramida (Semiramis). După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o
suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau plantați
arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri.. Sub terase, sprijinite pe mai multe
coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele
grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul
Babel.
Dr Stephanie Dalley, de la Universitatea Oxford, a emis o nouă ipoteză cu privire la locul unde
s-ar fi aflat grădinile suspendate. Pe baza reinterpretării vechilor inscripții asiriene, ea
presupune că grădinile suspendate ar fi fost ridicate de regele Senaherib în
localitatea Ninive din Asiria, în apropiere de actuala localitate Mosul din Irak.

Templul zeiței Artemis din Efes

Rămășițe din templul zeiței Artemis (în prim plan: două coloane parțial reconstituite)

Templul Artemisei din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut și ca „Templul

Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550
î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se
află la 50 km la sud de orașul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte
minuni ale lumii nu au rămas decât puține relicve.
Templul a fost construit timp de 120 ani, după planurile concepute de către Chersiphron și fiul său,
Metagenes. Clădirea a fost construită de 51m lățime și de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m
înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită
cu aur și argint.
La 21 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incendiu; se spune că un om numit Herostratus a aprins
focul și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cea mai dramatică și plină învățăminte
din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi, însă, în dorința ca numele său să fie
păstrat în conștiința oamenilor și în istorie a comis acest act criminal. De aici a luat naștere expresia
„Slavă lui Herostrat”. Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel
Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de templu.

Statuia lui Zeus din Olympia

Statuia lui Zeus este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica
criselefantină, în fildeș ornată cu aur și având o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălțime
estimată la aproximativ 13 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435
î.Hr. în orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un templu.
Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă
de un incendiu în anul 475.
După victoria decisivă a grecilor, conduși de Temistocle, asupra perșilor, în bătălia navală de
la Salamina (480 î.Hr.), s-a hotărât să fie construit la Olympia un templu consacrat lui Zeus,
care să fie cel mai mare și mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar
din Elida (Peloponez) și a fost terminat în anul 457 î.Hr. Templul a fost realizat în ordinul
"doric peripter hexastil", cu șase coloane în fațada principală și câte treisprezece coloane pe
fațadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lățime și 20,25 m înălțime totală,
până la partea superioară a frontonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era
acoperit cu plăci de marmură de Naxos, iar frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal
servind ca suport statuilor, vaselor și altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decorația
sculpturală a celor două frontoane, executate se pare de Paeonios și Alcamenes, a făcut
faima acestui templu. Interiorul era împărțit în trei zone: de la intrare până la a doua coloană
era un spațiu liber, urma un spațiu închis până la cincea coloană, cu o balustradă de
marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era așezată statuia lui Zeus pe un
soclu din marmură albastră de Eleusis.

Din măreața statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi
rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata și amănunțita sa descriere.

Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecților Pytheos și Satyros și

a sculptorilor Scopas și Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a
fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese
destinat, ca mormânt-templu. [1]. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele șapte
minuni ale lumii antice.
În anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la
mare.. De asemenea,fiul său s-a îngrijit să lase moștenire orașului un monument nepieritor, în
amintirea tatălui său și a sa, pe locurile unde ei au funcționat ca guvernatori. Prieten al culturii elene,
el i-a chemat pe arhitecții Satyros și Phytheos și pe sculptorii Scopas și Timotheos, toți din Grecia.
Resturile Mausoleului din Halicarnas (astăzi în localitatea Bodrum, Turcia)

Ei s-au deosebit de ceilalți concurenți prin proiectul lor, pe cât de neobișnuit, pe atât de impunător:
nu au conceput un monument scund, tradițional in Grecia, ci o construcție foarte înaltă. Mausol nu a
putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi
era și soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenția de a ridica un monument și pentru ea
însăși. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului
princiar, Mausol și Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A
murit la doi ani după soțul și fratele ei. Arhitecții au continuat construcția până la sfârșit (335 î.Ch.),
realizând un monument și pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii
antice. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu
16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichității, al carui nume a
devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar
fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orașul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruțat monumentul și l-
au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul,
rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru
al Cruciaților Ioaniți (în sec. XVI).

Colosul din Rodos

Colosul din Rhodos (amplasament neconfirmat istoric)

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia,

una din cele șapte minuni ale lumii antice. Statuia îl înfățișa pe zeul grec al Soarelui, Helios, și
măsura între 32 și 36 de m. Construcția s-ar fi realizat în 12 ani și ar fi fost finalizată în anul 282
î.Hr. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat
aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor.Rhodos devine în anul
408 î.Hr. capitala mai multor teritorii unite și un important port comerci(al. rupă acestă alianță, însă.
Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulțumire pentru protecția
locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat
pentru construcția statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele
răsărea dimineața, se reflecta în suprafața de bronz și făcea ca figura zeului să strălucească. În 225
î.Hr., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbușirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut
să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea, însă un oracol le-a interzis.
După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceștia unui evreu
din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.
Statuia era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și piatră. Se spune că au fost folosite 15
tone de bronz și 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantități au fost chiar mai mari. Avea o
înălțime de 33 m și stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior
pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru.
Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdicare a construit Statuia
Libertății din New York.

Farul din Alexandria

Farul din Alexandria a fost construit în secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula Pharos de lângă
orașul antic Alexandria (de la această insulă provine și cuvântul românesc „far”). La început farul a
fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălțime între 115 și 135 de metri. Antipater din Sidon l-a numit între cele șapte minuni
ale lumii.
Țărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, așa s-a născut ideea de
a construi ceva care să indice drumul corect către port.
În anul 290 î.Hr. regele Egiptului Ptolemeu I Soter (în grecește: Ptolemaios I Soter) a început
construcția farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul său, Ptolemeu al II-lea
Philadelphus.

A fost construit din blocuri uriașe de marmură albă și avea trei nivele separate. Baza farului
avea o formă pătrată și era înaltă de 55.9 m. În mijloc secțiunea farului era de formă octogonală,
era gol pe dinăuntru și avea o înălțime de 30 de metri. Din interior ieșeau flăcări care nu se
stingeau niciodată, luminând atât noaptea cât și ziua și făcând vizibil drumul spre port. Partea de
sus avea o formă de cerc și era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacăra se vedea de la 50-60 km
depărtare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se știe sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.
În 956 un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 și 1323 două
mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a construit o fortăreață pe locul
farului, folosind structurile și pietrele rămase.