De la sugestiile )propuse) tehnicii Freudiene la o noua ortodoxie

inca de la inceput, tehnica psihanalitica a fost intr-o transformare

continua. Freud si-a inceput lucrarea sa tehnica “Amintire, repetitie si
elaborare” (1914a), descriind in linii mari schimbarile ce au avut loc, de la
metoda cathartica a lui Breuer din 1890 la noua limita a elaborarii in care
doctorul se dedica lui sau ei pentru a descoperi rezistentele din libera asociere.
Noile teorii despre bolile mental si tratamentul lor au fost imbunatatite, largite,
dezvoltate sau, in unele cazuri, toate prescrise de tehnica sugestibilitatii
(propuse) de Freud. Migrarea tehnicii psihanalitice din Europa in Statele Unite
dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a dus la schimbari in cultura si institutia
psihanalizei ce, moi credem, a avut un impact major in practica psihanalitica. In
acest capitol, vom examina relatia dintre indrumarea procedurala a lui Freud si
curentul ideal de masa privind tehnica analitica, din doua aspecte: una este
fomularea lui Eissler privind modelul tehnic ce a contiuat sa exercite o influenta
puternica la fel de bine atat in curentul principal ca si in scolile deviationiste; si
doi, presiunile conservatoare a scolii medicale Americane ca si context
organizational cu privire la psihanaliza. Pentru o istorie complete a evolutiei
istorice a psihanalizei si a descendentilor ei psihoterapeuti din Statele Unite,
cititorul este trimis la Wallerstein (1995).
Punctual nostru central este acesta: in urmatorii 30 de ani de la moartea
lui Freud in 1939, psihiatrii americani au inceput sa ocupe o pozitie primordial
(primara) in institutia psihanalitica cu consecinte (efecte) asupra tehnicii
Freudiene ce au fost din ce in ce mai mult interpretate ca reguli derivae din
dimensiunea stiintifica obiectiva a sugestiilor sale. Conceperea unei tehnici
ideale a fost postulata intr-un mod absolut , cu mult mai mult decat a facut-o
Freud vreodata. Mai mult decat atat, analiza transferului si a rezistentelor, si
aceasta metoda au fost ridicate la nivel de scop. Schimbarea din metoda si din
definirea sarcinii principale a avut consecinte importante in relatia analitica.
Mai mult decat atat, nu a fost inteles ca o schimbare in sarcina si tehnologie era
preconizata (sustinuta si aparata). Intr-adevar, versiunea moderna este adesea
confundata cu tehnica Freudiana, si schimbarile retrospective sunt atribuite lui
Freud si sunt numite “clasice”. Intelegand cum s-au produs aceste schimbari si
cum confuzia in legatura cu ele s-a produs, se va adauga la intelegerea noastra
fata de Freud si a fata de tehnica sa in terminii (conditii) atat a formularilor sale
teoretice si cat si a practicii sale clinice actuale.
In publicatia din 1977 amintita mai sus, Lipton concluziona ca
modernitatea psihanalizei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial s-a extins
asupra conceptului tehnic ce includea toate aspectele relatiei analitice – in

1
contrast cu abordarea practicii Freudiene, ce apare ca fiind distincta intre
transfer si individ (personal), a relatiei reale. Era doar un aspect transferential,
Lipton sustinand ca, Freud cucerea analiza (supunea, subjuga). Tendinta
psihanalizei moderne de a concepe pentru toate, proceduri a avut importante
consecinte in ceea ce priveste situatie analitica in ansamblu. De exemplu, a avit
tendinta de a schimba accentual de la scopul tratamentului la conduita
analistului astfel incat interventiile lui sau ei nu au mai fost evaluate intr-un
continuum (de-a lungul) al termenilor rezultatelor tratamentului ci pe baza
unor standard teoretice abstracte.
Mai mult decat atat, conform spuselor lui Lipton, tehnica moderna prescrie ca
raspunderea anlistului este limitata de interpretarea transferului nevrotic.
Concomitant, tacerea si lipsa raspunsului au devenit definitorii in ceea ce
priveste corectitudinea tehnicii si de cele mai multe ori scutita de a fi suspecta
de un acting out, banuiala ce este presupusa a fi atunci cand analistul vorbeste
si cand interactioneaza mai active. “cand incertitudinea, te tine tacut”este o
prescriptive general acceptata – totusi, scrupulozitatea (corectitudinea)
clinicianului analitic va fi pusa sub semnul intrebarii de cele mai multe ori.
Lipton isi caracteriza modul in care procedeaza ca “profilactic” sau “prospectiv”
in sensul de ingrijorare, ca nu cumva sa devina subiect al asociatiilor viitoare al
pacientlor, evitand eventual micile erori si riscuri din interventiile sale. Ca
rezultat, relatia analitica nu mai e “ o colaborare unilaterala”. Amandoi, Lipton
si Stone (1977, 1971) atribuiau aceasta dezvoltare a tehnicii moderne,
psihologiei eului si chiar controversatei poceduri inovatoare a lui Franz
Alexander de la Institutul Psihanalitic de la Chicago din 1940. Noi vom discuta
ambele puncte de vedere pe scurt.
Dorind din ce in mai mult sa se identifice natura tehnicii din relatia
analitica si definirea cat mai restransa a ceea ce este corect procedural din
punct de vedere comportamentului, este important sa legam de noua atribuire
de inteles data de adeptii lu Freud conceptelor de abstinenta si neutralitate.
Dar fie ca problematica este neutralitatea , interventia analitica , sau limitele
relatiei analitice, unul din principalele puncte pe care dorim sa il subliniem aici
este reductionismul in ceea ce priveste tehnica ce a fost sustinuta in scrierile
lui Freud. Aceasta tendinta a fost evidenta in timpul vietii sale, cand Freud avea
obiectii legate de “docil” (ascultator), regula – limitele analistilor (atasamentul).
Ca si evolutia tehnicii modern , ambiguitatea continuta in tehnicile sugerate de
Freud – flexibilitate versus rigiditate – a fost colapsata in directia structurii, a
obiectivitatii si academism (formalism).

Tehnica modelului de baza

2
 in articolul din 1052, Kurt Eissler’s, “Efectul structurii eului asupra
tehnicii psihanalitice”, a fost atat de influentat de tehnica psihanalitica din
Statele Unite incat el a conservat (arhivat) statusul (pozitia) clasic. Aceasta
demonstreaza ca este o sursa importanta de schimbare pe care noi o descriem
in structura relatiei analitice. Mai mult, in acelasi ton cu articolul scris anterior
(Eissler, 1950) in care critica inovatiile tehnice sustinute de “experienta
emotionala corectiva” a lui Alexander, (Alexander& French, 1946), prezinta in
articolul din 1953 formularea a ceea ce el a numit “ modelul tehnic de baza”.
Noi preferam termenii lui Eissler in locul “tehnicii moderne” a lui Lipton
deoarce cu toate ca noi facem referire la un ideal noi credem intr-o majoritate
si nu ne dorim sa se include toate gandurile si practicile moderne.
Sa ne fie clar de la inceput ca in timp ce noi criticam modelul tehnic de
baza a lui Eissler si in special a efectului de descurajare,ce l-a avut asupra
gandirii si practicii psihanalitice de peste ani, exista mult in lucrarea sa si
suntem de acord cu aceasta , o opozitie a sa legata de capriiile si manipularea
analitica ( prin care analistii actioneaza in conformitate cu unele teorii ale
trecutului indepartat al pacientului ce ii spune analistului “nevoile”
pacientului). Noi, deasemeni, suntem pentru maniera disciplinata. Ar trebui
deasemeni sa se noteze ca Eissler insusi a semnalat ca abordarea modelului sau
de baza este abstract.
Pornind de la introducerea din articolul din 1953, Eissler comenta ca el va
discuta despre numai una din trei variabile ale tehnicii analitice depinzand de
tuburarea si personalitatea pacientului. El a mai identificat alte doua variabile
critice din viata pacientului si din personalitatea analistului, ambele pe care el
le-a exclus in mod explicit, asumandu-si de dragul argumentului ca acestea sunt
“ideale” si ca acestea “ de oriunde ar veni, nu perturba procesul analitic
original”. Acordul (consimtirea) lui Eissler de a exclude personalitatea
analistului din discutie - chiar daca l-a ajutat in sustinerea principalelor puncte
– este de mar eimportanta pentru definirea ulterioara a relatiei analitice, de la
care persoana analistului din ce in ce dispare. Deasemeni permite crearea unui
concept abstract complet de tratament; aceasta fiind , tratamentul descries o
data nu va putea niciodata avea loc in realitate. Modelul lui Eissler este foarte
indepartat de realtiile umane de afaceri murdare, incluzand si cele
profesionale, ca acestea functioneaza mai mult ca o falsificare decat ca un
ideal realist. Dragostea adevarata in contrast, este deasemeni irealizabila, daca
este slavita, idealizata , dar dragostea adevarata exista. Chiar si in psihanaliza
au loc mai mult sau mai putine perturbari (si schimbari, in interiorul limitelor
timpului analitic) in personalitatea analistului. Si nici un psihanalist nu exista in
afara vietii pacientului.

3
 Rolul analistului in modelul lui Eissler este similar cu cea a unui om de
stiinta ce dirijeaza un experiment incare el sau ea nu participa. In esenta,
aceasta atitudine poate fi vazuta ca o extensie sau o generalizare a ideilor lui
Freuf in ceea ce priveste abstinenta si incognitoul analitic si a imaginii sale de
analist chirurg. Oricum, scoase din context si applicate in relatie si in atitudine
ca un intreg, per total, prescriptiile lui Freud si-au pierdut intelesul original.
Deasemen, asa cum discutam mai devreme, metafora chirurgului a lui Freud
sta in contrast cu multe din numitele sale declaratii pentru flexibilitate si
amabilitate (bunavointa) – atitudine ce nu se gaseste in descrierile lui Eissler
legate de un ideal al tehnicii. Propunerea lui Freud de detasare a analisului
precum un chirurg, are menirea de a proteja pe analist de particularitatea
tehnicii ce este dificila; in modelul lui Eisseler devine baza, punctul de plecare,
pentru intregul proces.
Trasaturile specifice stiintifice ale scrierii din 1952 isi gasesc expresia nu
numai in absenta emotiilor cercetatorului dar si in acentual pe rationalitate.
Intentia de exprimare lui Eissler in scris din acest articol a fost “de a stabili
logica (rationalitatea ) si ordinea in discutia psihanalitica legata de procedura si
in felul acesta sa anuleze arguentele conemporane, celemai multe dintre ele
bazandu-se pe puncte de vedere utilitare (cu valoare practica). “utilitatea “
poate insemna aici folositor in realizarea sarcinii din tratament, si vedem in
remarcile lui Eissler o modificare fata de acentual lui Freud pus pe pe
intaietatea scopului in metodata practicata. Pot exista oameni ca doresc
“adevarul” psihanalitic chiar daca nu-I poate ajuta, dar Freud s-a gandit astfel,
pentru ca analiza sa nu ajunga sa fie ineficienta therapeutic pentru pacient, el
ar fi abandonat si a revizuit radical. Cautarile pentru a vindeca nevroza l-au
inspirit professional iar cautarile stiintifice pe care le-a avut timp de 30 de ani
ne reamintesc cat de mare importanta a avut pentru el de-a lungul a jumatate
de viata, chiar daca intelegerea sa legata de : in ce consta o analiza pentru a
avea succes si sa duca la schimbare (Newton 1995).
Inca din titlul propus de Eissler, punctual central al discutiilor sale legate
de modelul tehnic de baza era legat de EU si masura in care el este “modificat”
sau deteriorat permanent influenteaza procedura. “ un Eu normal” este, scria
Eissler, unul care, fara a tine seama de simptomle sale, reactioneaza la terapie
rational cu dizolvarea simptomelor sale”. Prin urmare extinderea “modificarii;
sau deteriorarii Eu-lui si adevarata structura a Eului poate fi determinata de
raspunsurile la tehnica utilizata (modelul de tehnica practicat), si nu de
simtome sau de comportament. Procedeul ideal psihanalitic, asa cum il vede
Eissler, este interpretarea ca unicul procedeu: “ in cazul ideal, activitatea
analitica este limitata de interpretare; nici ul alt instrument nu devine necesar”.
Ocazional unele intrebari devin exceptii. Apare astfel ca aceasta este originea

4
ideii ca analistii ar trebui sa limiteze interventiile lor la interpretari la transferul
nevrotic. Asa cum in 1977 Lipton scria, “ se fi putut intampla ca din aceasta
lucrare sa fi aparut un fel de mit, adica, analistul sa nu rosteasca un cuvant
exceptand interpretarea”.

PARAMETRII LUI EISSLER

In tratamentul pacientului ce are Eu afectat, “ parametrii’ pot fi introduse

daca orientarile sunt respectate cu strictete. Un parametru este “o deviatie, in
acelasi timp cantitative si calitative, provenite din tehnica clasica, altfel spus,
dintr-o procedura ce are nevoie de interpretare in mod exclusive”. Parametrii
trebuie neaparat introdusi numai daca tehnica de baza nu este suficienta , sub
nici o farma nu trebuie sa fie minimum inevitabil depasita , si efectul trebuie sa
fie analizat din punctul de unde modelul de baza poate fi reluat. Precautia de
plicare a parametrilor este periculoasa din doua aspect si anume ca “fiecare
parametru creste posibilitatea ca procesul therapeutic sa fie falsificat”.
Cuvantul “ falsificat “ implica in mod absolut notiuni ce implica corectitudine si
deviere, nai tarziu fiind asociat cu abateri de la model. Si inca o data, sensul
este ca ceea ce conteaza nu este succesul tratamentului ci corectitudinea
procedeului.
Introducerea in conceptului de parametru este foarte mult in contrast cu
notiunile de tact, flexibilitate si experienta, notiuni ce au o mare importanta in
parerea lui Freud si punand acentul in general pe aplicarea mai multor moduri
decat pe urmarirea unei procedure. Paramerii presupun existenta a unui ideal
din fiecare deviatie regretabila ce a avut loc; Freud nepropunand niciodata
existenta unei abordari ideale. In modelul lui Eissler , implicarea analistului ca
persoana este redusa la activitatea lui sau a ei limitata de un numar mic de
interactiuni formale, astfel ingustand definirea a ceea ce este analitic
considerat ca acceptat sau corect comportamental. Intr-un tablou al discutiei
pa “ variatiile psihico- clasice a tehnicii analitice”, Eissler 1958 stabilea: “
Interpretarea stiintifica este un berbec (dolar) si un capitol principal a tehnicii
clasice psihanalitice. Fie ca interpretam din dintr-o zona joasa sau dintr-o
directie opusa , este fie correct fie incorecta tehnica clasica dar nu este o
schimbare a tehnicii.” In ciuda faptului ca Freud sa abtinut sa limiteze
chestiunile de procedura la o astfel de limita a definitiei, Eissler sustinea ca baza
conceptului de neutralitate , abstinenta, si comportament psihanalitic correct
sunt in scrierile lui Freud.
Cat a fost influentat si cat reprezinta in modelul tehnicii de baza a lui
Eissler modelul psihanalitic modern? Raspunsul este ca a fost imens de

5
important si a devenit reprezentativ in definirea tehnicii psihanalitice clasice.
Asa cum evidentia Wallerstein (1995) articolul a fost “ pe scara larga acceptat
ca pe de o parte un raspuns unitar integral la amenintarea de erezie a lui
Alexander si … versiunea de definire a tehnicii clasice psihanalitice mostenita
de la Freud”. Revizuind evolutia (analiza) a ceea ce credea despre tehnica in
conferinta din San Francisco din martie 1996, unrenumit psihanalist American
Roy Schafer a spus legat de parametrii lui Eissler ca l-au pus intr-o “chinta –
jacheta “ (jacheta stamta). Si chiar daca multi analisti private recunosc ca
practica in cabinet altceva decat prescrie modelul, este remarcabil cu toate
acestea ca un ideal incepe sa apara ce are aceste caracteristici particulare. De c
ear trebui ca acest model de tehnica sa nu fie inclus, asa cum a facut Freud,
dand posibilitatea ca fiecare persoana sa aiba spatial sau de diferentiere,
flexibilitate, spontaneitate, personalitate psihanalitica, astfel aparand
dezvoltarea continua a adultilor?

Eul psihologic si instituirea medicala americana

hai sa ne intoarcem la intrebarea cu acesta dezvoltare a gandire

psihanalitice poate fi explicate. In conformitate cu Stone (1961) si Lipton
(1977), cresterea influentei Eului psihologic si a controverselor dupa tehnica
deviate a lui Alexander, au fost factorul determinat in dezvoltarea tehnicii de
baza. Un al treilea factor se refera la mutarea din organizatia central a
psihanalizei din institutul USA – mai multi ce au fost aliati la prestigiosul
department al scolii medicale de psihiatrie si de invatamant spitalicesc – si
dezvoltarea unei ramuri conservatoire ce se considera loiala lui Freud dar
epinzand institutional de academia medicala.
Freud a avut de timpuriu problem cu conservatorismul practicienilor
psinhanalitici americani. In 1920 a amemintat ca va expulza Institutul
Psihanalitic din New York daca refuza sa accepte ca psihanalist celor care nu
sunt medici. Innlegatura cumopinia sa generala despre lucrurile americale, el a
examinat psihanalisti newyorkezi platind in rate. Cand A.A. Brill liderul
institutului New Yorkez, a alflat de mania lui Freud, a promis loialitate. Freud a
corespondat cu Brill si i-a spus ca daca grupul la la New York aleg sa dezerteze,
atunci organizatia international nu va pirde nimic stiintific sau de oricenatura.
In “ problematica analistilor slabi” (1926a), Freud face foarte clar faptul ca el nu
a vrut “ ca psiho-analistii sa fie inghititi de medici si de a gasi ultimul loc de
odihna in filele unei carti de psihiatrie sub titlul “ metoda de tratament””. De
cand medicina Americana nu a fost dornica sa aiba psihanalisti, unii psihanalisti
americani au cautat o institutie puternica de baza pentru munca psihanalitica
incercand sa faca sa arate mai mult ca medicina stiintifica.

6
 Lipton a punctate faptul ca nasterea modelului tehnic de baza pare sa
coincide cu expansiunea Eului psihologiei. Titlul articolului lui Eissler arata
aceeasi concluzie si anume, ca era in avans in intelegerea Eului ce facea clar ce
caracteritici ale thnicii analitice au fost considerate de baza si care parametrii.
Asa cum nota, Eissler si-a prezentat moelul tehnicii clasice mai degraba classic
decat evoluat.
Noi nu putem asigura o completa analiza jucata dupa regula psihologiei Eului ca
si crestere a modelului tehnic de baza. Hai sa vorbim pe scurt despre teotie,
chiar ca prelungire a teoriei Freudiene, ce nu par sa ofere o baza pentru
revizuirile procedural majore, in special de tipul celor descries mai sus.
Implicarea majora a psihologiei moderne a Eului in procedeu (tehnica) se refera
la manipularea rezistentelor; acestea vor fi analizate, neacoperite, depasite si
invinse. In timp ce Freud introducea ideea lucrului cu rezistentele cu mult
inainte ca teoria structurala sa fie formulata in 1923, el a scris in mod constant,
asa cum am aratat, incercand sa descopere sis a dobandeasca, nu analiza, in
sensul modern (1994, Gray). Accentul pe alti factori deasemeni a fost urmarit in
largita psihologie a Eului, incluzand toata personalitatea pacientului, sfera
nonconflictuala, adaptarea la realitate, si o normal functionare (Hartmnn,
1951). Noi deasemeni ar trebui sa notam ca psihologia Eului, ca si psihanaliza in
general, nu este o teorie bloc. Cu certitudine Erik Erikson, marele theoretician
psihanalist a stadiilor de dezvoltare si identitate a lungului ciclu de viata, nu era
de tehnica Eisslerian.
Freud nu a presupus niciodata ca fiind necesar ca modelul sau structural
sa fie schimbat in modul de a proceda. (Lipton, 1977; Cremerius, 1981; Gill ,
1982). Mai mult decat atat, evolutia viitoare a psihologiei Eului dup ace Freud
inca nu a explicat de c ear trebui sa aiba un astfel de effect dramatic in
comportamentul actual a analistului, asa cum a fost descries de Eissler. Gray in
1994 arat faptul ca focusarea pe rezistenta necesita mai multa retinere din
partea analistului in ceea ce priveste “ fascinatia fata de SE” si “preouparea
pentru realitatea externa incluzand trecutul”. Intr-o oarecara masura,
psihologia Eului nu doar a venit sa dea startul la abandonarea in a urmari
continutul Se-ului, dar reprezinta o reactive mai larga impotriva psihologiei Se-
ului ce a fost asociata cu neimplicare si gratificare anarcisica ca parte a
analistului, printre altele. Mai mut decat atat, in psihologia Eului poate fi o
identificare cu regulile analistului, cu unele functionari ale Eului a carui
dezvoltare este stimulata, de exemplu, procesee secundare de gandire,
rationalitate, de structurare si de aparare impotriva impulsurilor din Se.
Relevant, asa cum puncta bine Fenichel’s (1938 – 1939) de acolo fiind o
oscilatie de-a lungul istoriei analitice intre accentual pus pe intellect si
rationalitate si pe de alta parte accentual pus pe intuitive si affect. Gray (1994)

7
pune aaccentul pe invatarea cognitiva ca opusa internalizarii analitice, evitand
astfel “ ingredientul terapeutiv interpersonal”, si apelul sau pentru crearea unei
“aliante rationale” intre analizand si analist, sustinuta in cele din urma de
“amabilitatea neuralitate stiintifica” este cea mai recenta expresie influenta
accentuata a lui Eissler de rationament stiintific in tratament.
Chiar daca psihologia Eului moderna, cu acdentul pus pe structura si
rationalitate, ofera un alt scop de tratament, nefiind necesar sa fie revizuite
justificarile de baza din tehnica. Se pare ca ata psihologia eului cat si bordarea
in cresterea formalizarii a procedeului au fost afectate in general de
preocupare culturala cu rationalizari stiintifice si cu procedee specifice cu care
stiinta cerceteaza si trateaza ca in scoala medicala Americana. Placand de la
scest punct, Eissler a avut o declarative in care el explica motivul sau pentru
care a creat standardul tehnic inalt, fie ca e sau nu adecvat in practica: “
indifferent ca tehnica terapeutului conceputa poate fi utilizata in serviciul
propriului principiu al placerii. Masura in care tehnica este valoroasa trebuie sa
aiba ragazul unor factori obiectivi” .

Franz Alexander si experienta corectiva emotionala

Stone (1961) interpreta accentual pe rationalitate in modelul tehnic de

baza ca un raspuns contratransferential la terapiile excesiv de personale al elui
Franz Alexander sau a altora.
Alexander (Alexander & French, 1946) credea ca “ experienta corectiva
emotionala” era factorul curativ in tratament. el deasemeni argumenta ca
terapeutul in mod deliberat a aplicat reguli si chiar a scazut frecventa sesiunilor
ca timp (c anumar pe saptamana) pentru a forta pacientul sa iasa din
dependenta sa cu analistul si fiind preocupat cu problemele prezente de viata.
El crede ca nevroza a rezultat dintr-un defect in adaptarea interpersonala ce a
inceput in copilarie mai degraba decat, asa cum Freud argumenta, un defect
dinauntru personaliatii ce nu era necesita o activare a mediului.
Propunerea de henica a lui Alexander a fost

8
9