[Type here]

Paracenteza

  Paracenteza reprezintă procedura medicală prin care se introduce în cavitatea peritoneală un

ac, cateter sau trocar, urmat de aspirarea unei cantități de lichid în vederea evaluării lui.
Procedura poate fi efectuată atât la pacienții internați în spital, cât și în condiții de ambulator.

           Acumularea de lichid în cavitatea peritoneală (ascita) poate să apară în numeroase

patologii, printre care: ciroza hepatică, insuficiența cardiacă congestivă, sindrom nefrotic, boli
endocrine, malnutriție, neoplasme (carcinomatoză peritoneală), infecții (în tuberculoza
peritoneală, în peritonite bacteriene, parazitare sau fungice).

                Lichidul de ascită este clasificat ca fiind transudat sau exudat în funcție de concentrația
de albumină în lichidul de ascită, astfel în ascita de tip exudat vom avea albumina > 3 g%, iar în
cea de tip transudat, albumina < 3 g%. O altă analiză cu valoare diagnostică importantă este
gradientul albuminic ser / ascită (SAAG= serum-ascitic albumin gradient), care se corelează cu
presiunea portală. Astfel, la pacienții cu SAAG ≥ 1,1 g/dl, ascita este cauzată de hipertensiunea
portală.

Cauze de ascită transudativă Cauze de ascită exudativă

 ciroză hepatică;
 tuberculoză;
 insuficiență cardiacă congestivă;
 carcinomatoză peritoneală;
 sindrom nefrotic;
 pancreatită;
 sindromul Budd – Chiari (tromboza venelor
 peritonită.
suprahepatice).

Paracenteza se poate efectua în scop:

 diagnostic – paracenteza exploratorie cu analizarea lichidului de ascită, din punct de

vedere biochimic, bacteriologic și citologic.
 terapeutic – paracenteza evacuatorie în cazul pacienților cu ascită refractară sau ascită
voluminoasă.

Indicațiile paracentezei

Acestea sunt:

 evaluarea unei ascite „de novo”, depistată clinic și ecografic;

 ascita în tensiune (ascită voluminoasă) ce determină insuficiență respiratorie restrictivă,
disconfort digestiv sau cardiovascular (dispnee, sațietate precoce, aritmii, etc.) sau hernie
ombilicală sau hernie inghino – scrotală;
 ascita refractară la tratamentul diuretic;
 suspiciunea unei peritonite bacteriene spontane sau secundare;
[Type here]

 suspiciunea de ascită neoplazică.

Contraindicațiile paracentezei

Acestea se împart în două categorii:

 absolute: abdomenul acut chirurgical;

 relative: trombocitopenia severă, tulburări de coagulare, sarcina, infecții tegumentare la
locul puncției, meteorism abdominal accentuat. prezența de aderențe peritoneale.

Tehnica paracentezei

                Procedura, beneficiile și posibilele complicații trebuie să fie explicate pacientului cu

obținerea consimțământului informat. De asemenea, înainte de procedură pacientul trebuie
evaluat din punct de vedere clinic și biologic.

               Materialele necesare efectuării paracentezei sunt: antiseptic (tinctură de iod), câmpuri

sterile, pansament steril, ac/trocar/cateter, seringă de 20 ml; lidocaină 1%; tub de drenaj,
recipient colector, leucoplast, mănuși sterile, recipiente sterile pentru colectarea lichidului pentru
examenul de laborator.

                Pacientul este așezat în decubit dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit
lateral stâng), la marginea patului (în unele cazuri cu ascită în tensiune pacientul poate rămâne în
decubit dorsal). Puncția se efectuează, de obicei, în fosa iliaca stângă, pe linia spinoombilicală, la
unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (colonul descendent fiind mai mobil și situat într-un plan mai
posterior, spre deosebire de cec, care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa
iliacă dreaptă).

                Descrierea tehnicii: se dezinfectează tegumentul cu tinctură de iod, se practică

anestezie locală cu lidocaină 1% strat cu strat, se atașează acul la seringă, se introduce acul
perpendicular pe peretele abdominal (depășirea peritoneului va fi semnalată printr-o senzație de
„scăpare în gol”), la aspirarea cu seringa (sau la scoaterea mandrenului) se evidențiază lichidul
peritoneal. Inițial sunt recoltate probele pentru analize de laborator, iar dacă este necesară și
evacuare se va atașa tubul de dren la ac sau cateter sau trocar ce va permite scurgerea lichidului
în recipientul colector.

                Evacuarea sub 5 litri de lichid de ascită într-o singură ședință de paracenteză nu
necesită administrarea de soluții coloidale. Evacuarea unei cantități mai mari necesită
administrarea de albumină pe cale intravenoasă (7 – 8 g de albumină pentru fiecare un litru de
lichid de ascită evacuat). După evacuarea cantității de lichid stabilite se extrage acul și se
pansează zona de puncție. Este de preferat ca paracenteza să se efectueze ecoghidat sau
ecoasistat.

Complicații paracentezei
[Type here]

                Paracenteza este considerată o metodă exploratorie minim – invazivă și aproape lipsită
de riscuri. Complicațiile legate de paracenteză sunt rare (sub 1%) și pot fi următoarele:

 hematomul peretelui abdominal;

 scurgere persistentă de la locul puncției;
 infecția locului de puncție; eșecul de a colecta lichid peritoneal;
 hemoperitoneu spontan;
 perforația intestinală;
 hipotensiune arterială post – paracenteză;
 sindrom hepato – renal în paracenteze voluminoase;
 lezarea splinei la pacienții cu splenomegalie importantă.