UNITATEA DE STUDIU 12

EVALUAREA ÎNTREPRINDERILOR PRIN METODE PATRIMONIALE

Obiectiv fundamental

Însuşirea metodelor de evaluare patrimonială a organizaţiilor.

Obiective cognitive

După ce veţi parcurge capitolul veţi şti:

- Care sunt principalele metode de evaluare patrimonială a organizaţiilor

- Să evaluaţi o întreprindere prin metode patrimoniale

Timp de lucru: 3 ore

Teme de autoevaluare

Tema 1 – Rezolvaţi testele grilă şi aplicaţiile de la sfârşitul unităţii de studiu

Tema 2 – Explicaţi cum se aplică regula 20/80 în evaluarea activelor corporale (vezi
bibliografia)
Tema 3 – Rezolvaţi testele grilă de la sfârşitul unităţii de studiu
122 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

1. CARACTERIZARE GENERALĂ

Metodele de evaluare patrimonială nu ţin seama de capacitatea întreprinderii de a

produce efecte economice utile pentru proprietar şi nici de evoluţia rezultatelor economico-
financiare în perspectivă. Din această cauză, ele se îndepărtează de teoria valorii utilitate şi
trebuie folosite cu mare prudenţă în cazul tranzacţiilor cu firme. Aceste metode sunt
recomandate în cazul divizării, lichidării firmelor şi, într-o anumită măsură, în cazul fuziunilor.
Principalele metode de evaluare patrimonială sunt:
- metode bazate pe activul net al întreprinderii;
- metode bazate pe valoarea substanţială;
- metoda capitalurilor permanente necesare exploatării.
Principalele avantaje ale evaluării prin metode patrimoniale sunt:
- elementele necesare se sistematizează după un model cunoscut – bilanţul contabil;
- se cunoaşte structura valorii firmei pe componente;
- valoarea obţinută poate fi un punct de plecare obiectiv în negociere;
- utilizează tehnici cunoscute ale metodei contabile de evaluare.
Metoda are însă şi destule dezavantaje:
- calculul activului net corectat este greoi şi de durată;
- de multe ori pentru evaluări sunt necesari şi specialişti în domenii distincte, cum ar fi:
terenuri, construcţii, echipamente, anumite imobilizări necorporale etc.;
- în cazul întreprinderilor mari durata evaluării şi costul pot creşte considerabil;
- durata mare a evaluării poate duce la obţinerea unei valori care să nu mai corespundă
cu realitatea în momentul tranzacţiei.
Având în vedere avantajele şi dezavantajele menţionate, metoda este totuşi frecvent
utilizată, mai ales împreună cu alte metode. În cazul lichidării întreprinderii este singura metodă
utilizată având ca bază fie valoarea de piaţă a activelor, fie valoarea de vânzare forţată.

2. METODA ACTIVULUI NET

Activul net este patrimoniul net al întreprinderii, adică partea din patrimoniu care
aparţine de drept acţionarilor. Acesta poate fi determinat direct din bilanţul contabil, dar nu poate
fi utilizat pentru stabilirea valorii întreprinderii decât după efectuarea unor corecţii şi ajustări.
Metode de evaluare patrimonială 123

În vederea evaluării prin metoda activului net corectat se parcurg mai multe etape:
- obţinerea bilanţului contabil;
- separarea elementelor patrimoniale care compun activul în două grupe: elemente în
afara exploatării şi elemente necesare exploatării;
- reevaluarea elementelor de activ;
- elaborarea bilanţului după reevaluare;
- calculul valorii matematice şi a activului net corectat.
Parcurgerea acestor etape necesită atât cunoştinţe de contabilitate, cât şi unele cunoştinţe
tehnice speciale, fapt ce impune, de multe ori, participarea la evaluare a mai multor specialişti cu
calificări diferite.

Bilanţul contabil

Documentul de bază de la care pleacă un evaluator, chiar şi în cazul unei evaluări pe

bază de venit, este bilanţul contabil. Pe baza acestui bilanţ se poate determina situaţia netă sau
activul net contabil (ANC): ANC = A - D, în care:
A – total activ contabil;
D – total datorii contabile.
Când se calculează activul net contabil, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi
pasivele de regularizare sunt asimilate datoriilor.
ANC = A – (D + Dividende de plată)

Activul net corectat

Relevanţă mai mare în evaluare o are activul net corectat. Utilizarea acestuia presupune
efectuarea unor corecţii în activul şi pasivul contabil:
ANc = ANC ± Corecţii activ ± Corecţii pasiv
Posturile din bilanţ prezintă valoarea netă contabilă (după deducerea amortismentelor) şi
permit determinarea echilibrului financiar, a lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii. Pentru
determinarea valorii întreprinderii este necesară însă o analiză detaliată a fiecărui post şi a
elementelor pe baza cărora s-a obţinut valoarea înregistrată.

Corecţii în activul bilanţului

După ce a intrat în posesia principalelor documente contabile, evaluatorul va face o

verificare a concordanţei dintre situaţia scriptică şi cea faptică, respectiv, a existenţei efective pe
124 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

teren a fiecărui bun din evidenţele tehnico-economice. Inspecţiile care se fac vor fi consemnate
în raportul de evaluare.

Active în afara exploatării

Înaintea aplicării unei metode de evaluare, vor fi identificate activele în afara exploatării
care pot fi:
- active care nu mai sunt necesare şi sunt neutilizate;
- active în surplus faţă de nevoile reale ale întreprinderii (numite şi active redundante);
- active care sunt utilizate în alte scopuri decât pentru realizarea obiectului de activitate
de bază al întreprinderii.
Aceste elemente se identifică şi se înscriu într-o listă distinctă care se anexează la
raportul de evaluare cu precizarea modalităţilor în care vor fi utilizate în perspectivă, respectiv:
- evaluatorul identifică soluţia de creştere a gradului de utilizare;
- identificarea posibilităţilor de valorificare a elementelor în afara exploatării, altfel
decât prin vânzarea lor o dată cu vânzarea întreprinderii.
Aceste bunuri şi mijloace, cu excepţia mijloacelor fixe învechite, dar aflate în exploatare,
nu participă la exploatare şi nu contribuie la realizarea cifrei de afaceri sau a profitului. În
procesul evaluării ele vor fi împărţite în două categorii şi vor fi tratate în mod diferit:
- mijloacele care nu contribuie la exploatare se separă şi nu se iau în considerare în
nici un fel la calculul valorii. În cazul în care unele elemente în afara exploatării vor fi vândute
cumpărătorului întreprinderii, valoarea lor se ia în considerare, dar se adaugă distinct la valoarea
calculată pe bază de randament.
- mijloacele fixe învechite se au în vedere la calculul valorii întrucât cumpărătorul va
trebui să le înlocuiască pentru a continua exploatarea şi va face în acest scop cheltuieli
suplimentare. Valoarea totală a întreprinderii va fi în acest caz mai mică cu valoarea de înlocuire
a acestor mijloace. De asemenea, la calculul valorii pe baza profitului anual, trebuie avută în
vedere creşterea cheltuielilor cu amortizarea bunurilor înlocuitoare. Se procedează astfel dacă
mijloacele fixe învechite sunt în funcţiune şi în acest fel contribuie la realizarea obiectului de
activitate şi prin urmare a profitului. Din această cauză, în lista mijloacelor în afara exploatării,
bunurile respective vor fi evidenţiate distinct, tratamentul lor fiind diferit de al celorlalte:

Active auxiliare
Întreprinderea poate avea anumite active auxiliare care nu contribuie direct la realizarea
obiectului de activitate (o casă de vacanţă, un iaht, un autocar etc.). Chiar dacă aceste active aduc
Metode de evaluare patrimonială 125

anumite venituri, ele vor fi separate de activele de bază şi vor fi evaluate distinct. Se corectează
venitul şi cheltuielile totale cu cele aferente activului auxiliar. La valoarea întreprinderii se
adaugă apoi valoarea activului auxiliar dacă acesta urmează a fi vândut aceluiaşi cumpărător.

Corecţii în pasivul bilanţului

Volumul corecţiilor care se fac în pasiv este mult mai mic şi ele se referă la:
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
- credite pe termen lung;
- obligaţiile în valută;
- alte corecţii.
De asemenea, evaluatorul va identifica eventualele datorii viitoare condiţionate pe care le
va înscrie în bilanţ dacă nu sunt înregistrate.

Evaluarea activelor necesare exploatării

Activele care dau valoarea de piaţă a întreprinderii şi care sunt necesare exploatării
durabile a acesteia vor fi luate în considerare la stabilirea valorii patrimoniale după reevaluare,
avându-se în vedere utilitatea lor efectivă.
Evaluarea se face distinct pe categorii de active: active corporale, active necorporale,
imobilizări financiare.

Evaluarea activelor corporale

La majoritatea întreprinderilor, volumul cel mai mare de muncă pentru evaluarea

patrimonială este cerut de evaluarea activelor corporale. Pentru creşterea operativităţii se poate
utiliza regula 20/80.

Evaluarea activelor necorporale

Activele necorporale sunt alcătuite din elemente intangibile care, într-o proporţie redusă,
pot fi găsite în postul de bilanţ „Imobilizări necorporale“.
126 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

Imobilizări necorporale înregistrate în bilanţ

Între imobilizările care pot figura în bilanţ mai importante sunt:
• activul fictiv alcătuit în principal din cheltuielile care se recuperează în mai multe
exerciţii în conformitate cu prevederile legale din fiecare ţară:
- cheltuieli făcute la constituirea societăţii sau cu ocazia unor majorări de capital;
- cheltuieli de informare şi cercetare pentru înfiinţarea afacerii (prospectarea pieţei,
elaborarea planului de afaceri, publicitate etc.)
- cheltuieli de cercetare şi dezvoltare care vor fi împărţite în două categorii: cheltuieli
de cercetare pentru menţinerea potenţialului actual şi cheltuieli pentru înnoirea şi
modernizarea producţiei sau activităţii în general;
• brevete, licenţe, mărci, know-how, concesiuni, soft informatic, achiziţionate sau
dobândite pe alte căi;
• cheltuieli cu descoperta în zonele miniere sau pentru extragerea agregatelor minerale
din zonele aluvionare.
În evaluarea patrimonială, aceste imobilizări nu se iau în calcul (li se atribuie valoarea
zero). Ca excepţie, cheltuielile de cercetare pentru asimilarea de produse noi sau dezvoltarea de
activităţi se iau în calcul la nivelul lor scriptic.
Sunt şi situaţii când unele active necorporale, cum ar fi mărcile, brevetele, licenţele îşi
păstrează valoarea chiar şi în cazul lichidării şi atunci vor fi luate în considerare.

Imobilizări necorporale în afara bilanţului

Întreprinderea poate dispune şi de alte elemente intangibile care nu au o valoare
economică şi nu pot figura în bilanţul contabil.
Aceste elemente alcătuiesc goodwill-ul şi vor fi luate în considerare distinct în evaluare.

Evaluarea activelor financiare

Principalele imobilizări financiare care figurează în bilanţul întreprinderii sunt:

- creanţe imobilizate;
- titluri de participare (acţiuni, părţi sociale deţinute în capitalul social al altor
întreprinderi);
- titluri imobilizate.
Creanţele sunt împrumuturi acordate unităţilor asociate sau celor la care întreprinderea
deţine titluri şi sunt purtătoare de dobânzi. Acestea se evaluează distinct în funcţie de vechimea
Metode de evaluare patrimonială 127

lor şi posibilităţile de încasare. În acest sens se pleacă de la structura creanţelor în funcţie de

vechimea stabilită în diagnosticul financiar: până la o lună, între 1 şi 3 luni, între 3 - 6 luni, între
6 - 9 luni, între 9 - 12 luni, peste un an.

Evaluarea se face astfel:

- la valoarea contabilă, pentru creanţele situate în cadrul termenului de creditare şi dacă
există certitudinea încasării lor;
- la o valoare diminuată, dacă se situează în afara termenului de creditare.
Diminuarea se face în proporţii diferite în funcţie de vechimea lor, luându-se eventual în
calcul costul imobilizării (dobânda bancară la termen). Creanţele cu vechime mai mare de un an
şi pentru care probabilitatea de încasare este mică (debitori dispăruţi, clienţi incerţi) se evaluează
la valoare zero.
Creanţele în devize se evaluează la cursul de referinţă al BNR în momentul evaluării.
În legătură cu creditele acordate, evaluatorul se va informa şi dacă ele sunt sau nu însoţite
de dobânda pieţei.
Titlurile de participare se evaluează diferit după cum sunt cotate sau nu la bursă şi după
cum se constituie într-un pachet majoritar sau minoritar.

Calculul activului net corectat

Corecţiile făcute bilanţului contabil permit înlocuirea valorii contabile cu una reală prin
adăugarea sau scăderea unor valori înregistrate în contabilitate şi care au conţinut contabil, dar
necesită abordări economice diferite.
După corectarea sau revizuirea bilanţului contabil se elaborează un bilanţ economic,
respectiv, un bilanţ care reflectă cu mai multă fidelitate patrimoniul net al întreprinderii.
Valoarea totală a activului din bilanţul corectat este numită şi valoare matematică şi
reprezintă suma valorilor actuale ale tuturor bunurilor şi creanţelor din activ. Această valoare
poate fi utilizată în asocieri cu părţi ale întreprinderii, în divizări, în fuziuni.
Activul net corectat se obţine plecând de la valoarea matematică prin scădere sau prin
adunare:
• În primul caz (metoda substractivă):
ANC = VM – D, în care:
VN – valoarea matematică a activului;
128 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

D – datoriile totale ale societăţii.

• În al doilea caz ( metoda aditivă):
ANC = Suma capitalurilor proprii + Soldul rezultat din reevaluare
Valoarea astfel obţinută corespunde unei întreprinderi care îşi va continua activitatea şi
nu uneia care va intra în lichidare. În cazul lichidării se utilizează valori de lichidare obţinute
prin evaluarea activelor în cele mai proste condiţii de valorificare.
Activul net de lichidare se calculează cu relaţia:
ANL = Active evaluate la valoarea de lichidare – Datorii din bilanţ – Datorii
suplimentare legate de lichidare – Costul lichidării.
Valoarea de lichidare este definită de standarde ca fiind suma ce se poate obţine în mod
rezonabil din vânzarea proprietăţii într-un interval de timp prea mic în comparaţie cu cel necesar
obţinerii valorii de piaţă. Aceasta mai este denumită şi valoare de vânzare forţată.

3. METODE BAZATE PE VALOAREA SUBSTANŢIALĂ

Valoarea substanţială este dată de ansamblul mijloacelor pe care le utilizează

întreprinderea pentru realizarea obiectului său de activitate. Aceasta poate fii:
- valoarea substanţială brută;
- valoarea substanţială redusă;
- valoarea substanţială netă.

Valoarea substanţială brută(VSB): VSB = ANC +Bsi – Bn - Bpî + D

Valoarea astfel obţinută nu este utilizată ca valoare de referinţă în tranzacţii, ci pentru
calculul goodwill-ului.
Valoarea substanţială redusă (VSR): VSR = VSB – De
De – datorii de exploatare.
Valoarea substanţială netă: VSN = VSB – Datorii
Aceasta este mai apropiată de activul net corectat, iar în condiţii normale de exploatare se
apropie şi de valoarea calculată prin metode economico-financiare întrucât reflectă condiţiile
normale şi are în vedere toate elementele care contribuie la realizarea profitului.
Metode de evaluare patrimonială 129

4. LIMITELE VALORII PATRIMONIALE

În tranzacţii trebuie să avem în vedere şi anumite limite ale valorii patrimoniale:

- reprezintă o parte din valoarea globală a întreprinderii, cealaltă fiind dată de valoarea
elementelor necorporale;
- se obţine printr-un volum mare de calcule, multe având la bază estimări ale
specialiştilor (gradul de uzură, corecţiile asupra unor elemente de pasiv);
- nu are în vedere viitorul întreprinderii.
Această valoare trebuie să fie cunoscută de proprietar chiar dacă la baza negocierii
preţului vor sta valori obţinute prin alte metode. Se poate face şi o evaluare patrimonială
simplificată, care va reprezenta o bază de comparaţie pentru celelalte valori.

Teste, aplicaţii

1) Principalele avantaje ale evaluării prin metode patrimoniale sunt:

a) elementele necesare evaluării au la bază un model cunoscut - bilanţul contabil
b) se poate cunoaşte structura valorii firmei pe componente
c) permit stabilirea câştigurilor viitoare ale cumpărătorului
d) valoarea obţinută poate fi un punct de plecare obiectiv în negociere
e) nu au în vedere datoriile întreprinderii

2) Principalele dezavantaje ale metdelor patrimonial de evaluare sunt:

a) în anumite condiţii costul evaluării poat creşte considerabil
b) durata mare a evaluării
c) de multe ori pentru evaluări sunt necesari şi specialişti în domenii distincte

3) Activul fictiv este alcătuit în principal din:

a) cheltuieli de cercetare şi dezvoltare
b) cheltuieli făcute la constituirea societăţii
c) cheltuieli de informare şi cercetare pentru înfiinţarea afacerii
d) cheltuieli cu brevetele
e) cheltuieli de producţie
130 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

4) Etapa care necesită cel mai mare volum de muncă în evaluarea unei întreprinderi este:
a) informarea preliminară şi întocmirea documentaţiei pentru participarea la licitaţie
b) pregătirea acţiunii
c) analiza diagnostic
d) evaluarea
e) redactarea raportului de evaluare

5) Principalele metode de evaluare patrimonială sunt:

a) metoda activului net
b) metoda activelor în afara exploatării
c) metoda profitului
d) metoda valorii substanţiale brute
e) metoda capitalurilor permanente necesare exploatării

6) Se cere calculul valorii unei întreprinderi cunoscând:

- profitul anual previzionat 1260 mii lei
- activul net total evaluat la valoarea de piaţă 10000 mii lei
- valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe vechi,
utilizate încă, dar amortizate integral 950 mii lei
- rata de randament în cadrul sectorului 15 %
- cheltuieli suplimentare cu amortizarea mijloacelor
fixe care le înlocuiesc pe cele vechi 76 mii lei