Ştiţi că faceţi schimbări genetice chiar acum ?

Ştiţi că de fiecare dată când creaţi o nouă conexiune

neuronală, ADN-ul din acel neuron trebuie să primească un semnal ? Când primeşte acel semnal, în
câteva milisecunde, creşte o nouă ramură, formând o conexiune egală cu o schimbare genetică. Atunci,
sunteţi de acord că atunci când învăţăm ceva nou sau avem o experienţă nouă, în mare parte, rămânem
neschimbaţi ? Da. Cercetările din neuroplasticitate spun că creierul se schimbă vizibil după fiecare gând,
fiecare alegere, fiecare experienţă pe care le îmbrăţişăm, fiecare comportament arătat, fiecare emoţie
pe care o trăim. Există schimbări chimice şi fizice care au loc în creier, ceea ce înseamnă că mintea se
schimbă. - Mă urmăriţi ? - Da. Când vă schimbaţi creierul, vă schimbaţi mintea şi viceversa. - Înţelegeţi ? -
Da. Dacă începeţi să aflaţi noi informaţii pe care le stocaţi în creier, dacă veţi continua să revizitaţi acele
informaţii, veţi instala un nou hardware neurologic. Dacă revizitaţi şi reanalizaţi informaţiile, acel nou
program hardware devine un nou program software. Devine un software automat, fiindcă aţi revizitat
aceste informaţii de suficient de multe ori. - Înţelegeţi ? - Da. Acestea sunt reţelele neuronale, adică găşti
de neuroni care s-au asociat pentru a forma o comunitate de sinapse. Dacă revizitaţi informaţia în
continuare, devine un program automat. Aveţi o reţea neuronală să vă spălaţi pe dinţi, să vă machiaţi, să
comunicaţi, să vă plângeţi, să şofaţi. Toate astea au devenit automatisme, înţelegeţi ? Cercetările arată
că, dacă luăm un grup de oameni care n-au mai cântat la pian înainte şi îi punem să înveţe să cânte game
cu o singură mână, dacă le scanăm creierul înainte de activitate şi după această activitate, dacă repetă
aceste game două ore pe zi, cinci zile pe săptămână, cu sârguinţă, la finalul celor cinci zice, când le vom
scana creierul, se observă schimbări neurologice. Au apărut noi reţele de neuroni. - Mă urmăriţi ? - Da.
Are logică, nu ? Înveţi ceva nou, formezi noi conexiuni. Cunoaşterea e precursoarea experienţei. După ce
au început să înţeleagă ceea ce fac, au implicat corpul. După implicarea corpului, apare o experienţă
nouă care stimulează creierul. Mai mulţi neuroni încep să se conecteze, fiindcă experienţa e un semnal
senzorial, da ? Da. Trebuie să fiţi atenţi la ceea ce faceţi. Dacă repetaţi asta la nesfârşit, acei neuroni se
vor activa şi vor crea un grup care reflectă activitatea pe care o faceţi. Dacă luăm un alt grup de oameni şi
îi punem să-şi închidă ochii şi să cânte în gând aceleaşi game, la finalul celor cinci zile, oamenii care au
învăţat să cânte gamele în minte au acelaşi număr de circuite în creier ca cei care au învăţat această
activitate la nivel fizic. Cu alte cuvinte, dacă te concentrezi şi eşti atent, creierul nu ştie care e diferenţa
dintre ce se întâmplă împrejur şi ce se întâmplă în minte. Creierul chiar crede că gândul e experienţa şi,
fără să ridice un deget, acest grup pare că a cântat la pian timp de cinci zile. Cu alte cuvinte, se pare că
experienţa deja s-a întâmplat. Urmează o întrebare. Voi ce repetaţi în gând în fiecare zi ? Şi ce arătaţi
prin comportament, în fiecare zi ? Fiindcă lucrurile la care ne gândim toată ziua şi lucrurile pe care le
arătăm celor din jur zilnic sunt expresia noastră la nivel neurologic. - Mă înţelegeţi ? - Da. Dacă încercaţi
să vă schimbaţi şi revizitaţi ce ar însemna dacă aţi fi cu totul altă persoană, instalaţi hardware-ul
neurologic înainte de experienţă, la fel ca pianiştii. Dacă repetaţi experienţa în gând de nenumărate ori,
programul hardware devine un software. Devine o nouă reţea neuronală, încorporată ca automatism
care devine o parte a noii voastre identităţi, da ? Treziţi-vă puţin. - Aţi înţeles, da ? - Da ! Când îi spun
fiicei mele să mediteze în continuare până când simte că i se şochează creierul, ea e de acord. Va trece
printr-o experienţă grozavă la nivel mental şi, la nivel emoţional, îi arată corpului cum poate fi viitorul. Se
va ridica din meditaţie de parcă viitorul s-a întâmplat deja. Unii dintre voi vor spune că sună bine în
teorie. Înţelegeţi că repetiţia în gând îţi poate schimba creierul, fiindcă îţi poţi schimba creierul doar dacă
te gândeşti la asta. Înţeleg neuroplasticitatea, dar cum îmi afectează corpul ? Au făcut un experiment cu
un grup de oameni. I-au rugat să tragă de un arc timp de o oră pe zi, patru săptămâni. Erau boboci la
facultate, evident. Şi au luat un alt grup de oameni pe care i-au rugat să îşi imagineze că trag de un arc.
Timp de patru săptămâni, şi-au imaginat arcul şi au spus: "Mai tare, mai puternic." Şi au tot făcut asta. La
finalul experimentului, cei care au tras arcul, aveau un tonus muscular mai bun cu 30%. Are logică, nu ?
Dacă-ţi foloseşti muşchii, faci mişcare, arcul se opune. Fibrele musculare se rup şi se regenerează mai
puternice. Asta e schimbarea genetică, nu ? Dar grupul care şi-a imaginat că trage de un arc, la finalul
celor patru săptămâni avea un tonus muscular cu 22% mai bun, fără să ridice un deget. Cu alte cuvinte,
corpul lor arăta de parcă trecuseră prin asta înainte de evenimentul propriu zis şi apăruseră schimbări
corporale care corespundeau unor exerciţii fizice făcute timp de patru săptămâni. - Corpul lor e în viitor,
nu ? - Da. Dacă putem să ne schimbăm fizicul printr-un simplu gând, simţind că experienţa a avut loc
deja, atunci, experienţa a avut loc deja. Înţelegeţi ? Probele fizice sunt evidente. Aşa vă puteţi relaxa. Îi
vedeţi pe cei din jur stresaţi, iar voi vă vizualizaţi deja destinul. - Înţelegeţi ? Asta se numeşte pace, nu ? -
Da. Repetiţia în gând înseamnă că vă imaginaţi că trăiţi în viitor, vă imaginaţi alegerile făcute,
comportamentul pe care-l veţi arăta, ce veţi face cu bogăţia, ce veţi simţi, ce experienţe veţi crea, pe cine
veţi ajuta, cum veţi schimba ceva. Şi dacă revizitaţi acelaşi viitor în fiecare zi, sunteţi de acord că, exact ca
în cazul pianiştilor, veţi simţi că viitorul s-a întâmplat deja ? Şi sunteţi de acord că, dacă vreţi să aveţi
muşchi puternici, trebuie să transmiteţi un semnal unor noi gene printr-un simplu gând ? Dar dacă
gândiţi la fel, faceţi aceleaşi alegeri, treceţi prin aceleaşi experienţe, aveţi acelaşi comportament şi
aceleaşi emoţii. Atunci, aceleaşi gene sunt active şi inactive şi aveţi un număr limitat de gene şi vă
îndreptaţi spre destinul genetic. 1 Prin urmare, tot mai multe lucrări de specialitate arată că o genă poate
avea peste 35.000 de variaţii. O genă. Prin urmare, pe măsură ce vă schimbaţi structura internă şi
începeţi să mulţumiţi înainte ca experienţa să aibă loc şi combinaţi o intenţie clară cu o emoţie elevată
pe care o susţineţi pe o perioadă lungă te timp, bateţi la uşa receptorilor din afara celulei. Şi cu cât trăiţi
mai mult în acea stare, cu atât trimiteţi mai multe semnale genei. Mai devreme sau mai târziu, gena se
activează şi produce o nouă proteină. Proteina e o expresie a vieţii. O expresie a vieţii înseamnă o
expresie a sănătăţii. Brusc, printr-un simplu gând, puteţi schimba sănătatea corpului, iar acesta începe să
simtă ce înseamnă prosperitatea. Ştie, fiindcă devine un automatism, o a doua natură. - Mă urmăriţi, da
? - Da. Când vom organiza workshopurile pentru avansaţi, vreau să fac teste epigenetice pe un grup de
cursanţi. Vreau să ştiu dacă trimitem noi semnale unor noi gene. Deja ştiu asta, dar vreau probe. De ce ?
După ce veţi vedea că e aşa, veţi fi mai atenţi la ceea ce faceţi. Veţi crede mai mult în ceea ce faceţi, nu ?
La fel ca acele menajere, veţi înţelege ceea ce faceţi. Dacă acceptaţi evenimentul la nivel emoţional,
înainte să se manifeste, dacă emoţia e produsul final al unei experienţe, corpul vostru va şti diferenţa
dintre experienţa reală din mediu şi emoţia pe care o creaţi printr-un simplu gând. Corpul începe să
primească semnale emoţionale de la noi gene. Există o genă pentru nobleţe, nu ? Există o genă pentru
onoare. Există o genă pentru curaj şi există o genă pentru vitalitate, nu ? Există o genă pentru genialitate.
E acolo, fiindcă aveţi 98% ADN care aşteaptă să fie folosit. Prin urmare, există un amalgam de posibilităţi,
o listă întreagă. Pe măsură ce trimiteţi semnale diferite către gene, acestea schimbă modul în care
produc proteinele. Dacă un grup de diabetici râde o oră, aceştia autoreglează 23 de noi gene. Dacă luăm
un grup de oameni stresaţi şi îi învăţăm să mediteze şi încep să activeze peste 800 de gene care le
stimulează sistemul imunitar pentru a fi sănătos şi opresc alte 600 de gene care activează reacţia la stres,
îi facem să-şi schimbe structura internă făcând ceva diferit. Dacă luăm un grup de bărbaţi care au cancer
şi schimbăm modul în care gândesc şi acţionează şi ceea ce mănâncă, vor autoregla 200 de noi gene. S-a
dovedit ştiinţific. Prin urmare, dacă transmiteţi un semnal genei înaintea mediului înconjurător... Se
spunea înainte că: "Genele cauzează bolile." Au spus: "Am făcut o greşeală. Nu e adevărat deloc." Mediul
înconjurător transmite semnale genei şi aceasta creează boala. Cum se face că doi muncitori care
lucrează amândoi într-o fabrică şi sunt expuşi aceloraşi substanţe carcinogene, nu se îmbolnăvesc
amândoi de cancer ? Trebuie să existe un mediu intern mai puternic decât cel extern, iar acel mediu
intern e mediul extern al celulei. Mă înţelegeţi ? Când vă schimbaţi starea de spirit, vreau să înţelegeţi...
Şi există un studiu care arată că meditaţia autoreglează noi gene. Dacă veţi bate la uşă în continuare, mai
devreme sau mai târziu, veţi activa o nouă genă. Când se va întâmpla, aţi plantat o nouă sămânţă iar
sistemul nervos vegetativ va prelua comanda şi va continua totul. 1 Vă voi arăta câteva imagini cu tot ce
am discutat pentru a confirma informaţiile. Imaginile vor fi un mod de a vă aminti conţinutul. Să
începem. Stingeţi luminile. Prima întrebare e: mediul înconjurător controlează gândirea, sau gândirea
controlează mediul înconjurător ? Modelul newtonian al realităţii spune că trebuie să aşteptaţi bogăţia
sau partenerul de viaţă, după care să mulţumiţi pentru asta. Trebuie să aşteptaţi ca un factor extern să
schimbe ce simţiţi în interior. Şi când evenimentul va avea loc, veţi vedea ce simţiţi şi veţi decide dacă vă
place experienţa şi veţi forma o amintire. Cauză şi efect. Mă urmăriţi ? Modelul cuantic al realităţii spune
că noi producem efectul. Dacă schimbăm ceea ce simţim şi gândim, transmitem o nouă semnătură
electromagnetică, după care urmărim şi măsurăm efectele produse de noi. Producem un efect dacă
schimbăm starea noastră internă, aţi înţeles ? Aceleaşi gânduri vor duce întotdeauna la aceleaşi alegeri.
Aceleaşi alegeri, vor duce întotdeauna la aceleaşi acţiuni şi comportamente. Aceleaşi comportamente
vor crea aceleaşi experienţe şi aceleaşi experienţe vor crea aceleaşi sentimente şi emoţii. Aceleaşi emoţii
vor crea aceleaşi gânduri, iar asta se numeşte personalitate. E vechea stare de spirit. Mă urmăriţi ? Prin
urmare, sunteţi de acord că noile gânduri ar trebui să ducă la noi alegeri ? Şi noile alegeri ar trebui să
ducă la noi acţiuni şi comportamente, care creează noi experienţe şi noi sentimente, iar asta se numeşte
evoluţie. Biologia fiecăruia, neurocircuitele, hormonii, expresia genetică şi fioziologia sunt egale cu
gândurile, acţiunile şi sentimentele voastre. Prin urmare, personalitatea creează realitatea personală. Iar
personalitate e alcătuită din gânduri, acţiuni şi sentimente. E stare de spirit. Prin urmare, personalitatea
actuală, ancorată în trecut e vechiul sine care are aceleaşi gânduri, aceleaşi acţiuni şi aceleaşi sentimente
care readuc trecutul în prezent. Prin urmare, un nou sine va avea noi gânduri, noi acţiuni şi noi
sentimente, nu ? Iar efectul ar trebui să fie o nouă stare de spirit care să schimbe lumea exterioară.
Deci... ... voi vă controlaţi destinul. Datorită noii ştiinţe numite neuroplasticitate, am aflat că nu trebuie
să fim într-un anumit fel toată viaţa. Şi datorită epigeneticii, nu mai sunteţi condamnaţi de gene să fiţi
într-un anumit fel toată viaţa. Genele sunt punctul de pornire în viaţă. Puteţi selecta şi instrui gene
diferite, fiindcă sunt un amalgam de potenţial, o listă de posibilităţi, mă urmăriţi ? Când suntem pe cale
de a ne schimba şi traversăm râul schimbării, trebuie să trecem de la vechiul sine, la noul sine. În
momentul în care nu mai sunteţi atenţi şi nu mai investiţi energie în vechiul sine... Ştiţi că investiţi multă
energie în vechiul sine, nu ? Şi acordaţi atenţie emoţiilor, comportamentelor, problemelor şi mediului
extern. Toate acestea confirmă identitatea. Acum, păşim în râul schimbării şi, în loc să investim energia în
aceste gânduri, în aceste comportamente, în aceste emoţii, le observăm. Pe măsură ce le observăm,
vechiul sine nu mai primeşte energie. Iar corpul care a început să controleze totul, râvneşte acea energie,
fiindcă începe să moară la nivel biologic, neurologic, chimic şi genetic. Corpul trimite semnale în creier şi
începeţi să auziţi un zumzet în cap. Îl cunoaşteţi cu toţii. Corpul vrea să reveniţi la trecut. Dacă-l ascultaţi,
va arunca spre voi orice scuză posibilă. Dacă analizaţi gândurile fără să investiţi energie în ele, înseamnă
că nu mai sprijiniţi programul, nu ? Asta e schimbarea. Când vă autodepăşiţi oricât de puţin, când nu mai
credeţi acel gând de parcă ar fi adevărat. Nu mai consolidaţi circuitele care fuseseră activate împreună. Şi
începeţi să calmaţi vechiul sine. Oamenii care traversează râul schimbării, înfruntă îndoielile, înfruntă
teama. Îţi înfruntă limitările, emoţiile, obişnuinţele, şi înţeleg că, pentru a trece de la vechiul sine la noul
sine, trebuie să traverseze o prăpastie. Şi după ce înţeleg că păşesc în necunoscut şi nu e deloc uşor, e
teritoriu străin, imprevizibil, atunci, încep să înţeleagă că e momentul potrivit să creeze o nouă stare de
spirit. Dacă vor crea acea stare de spirit, din punct de vedere biologic, neurologic, chimic şi
endocrinologic şi genetic consolidează un nou sine. Traversează râul mai repede. Aşa cum spuneam,
puteţi autoregla 23 de gene noi doar atingând o stare elevată. Pentru cei dintre voi care nu ştiu cum să
atingă o nouă stare de spirit, adică modul în care gândiţi, fiindcă gândurile sunt limbajul creierului iar
sentimentele sunt limbajul corpului, şi atunci când combinăm ce gândim şi ce simţim, creăm o stare de
spirit. Priviţi fetiţa asta. Credeţi că va avea o zi bună ? E foarte simplu să atingeţi o nouă stare de spirit.
Alege lucrurile pentru care e recunoscătoare. Când reacţionaţi la ceva din viaţa voastră, activaţi un
sistem nervos primitiv care produce reacţia de fugă sau luptă. În momentul când percepţi o ameninţare
din mediul înconjurător, neocortexul asociază imaginea din lumea externă cu imaginea din creier şi
trimite un semnal către creierul limbic, care transmite un semnal electrochimic prin coloana vertebrală şi
activează glandele suprarenale. Când glandele suprarenale sunt active, încep să producă multă
adrenalină. Când adrenalina e eliberată în corp, există o schimbare fiziologică. Pupilele se dilatează,
glandele salivare se opresc, nu aveţi timp de o friptură. Pulsul creşte, respiraţia accelerează şi sângele
ajunge la extremităţi. Acum puteţi să fugiţi sau să luptaţi. Asta se întâmplă pentru a avea şanse de
supravieţuire, iar acest sistem se adaptează la ameninţările din mediul înconjurător. Şi nu vorbim doar de
lei. Poate fi vorba de soacră şi se întâmplă acelaşi lucru. Reacţionaţi în aceleaşi condiţii, fiindcă aţi avut
câteva probleme cu ea şi o percepeţi ca pe un prădător. Şi vă dereglaţi corpul din cauza unei reacţii
bazate pe trecut şi activaţi aceiaşi hormoni primitivi ca să o percepţi pe soacră ca pe o ameninţare prin
prisma trecutului. Şi astfel, ajungem la o reacţie neadaptată. Dacă începeţi să vă analizaţi soacra pe baza
unei experienţe trecute, dacă aţi avut probleme cu ea, vă veţi pregăti pentru următoarele probleme şi
veţi încerca să preziceţi viitorul pe baza trecutului. Mă urmăriţi ? Mereu vă pregătiţi pentru ce-i mai rău
şi vă protejaţi în caz că se întâmplă ceva. Şi când ne iese, ştiţi ce spunem ? Staţi pe lângă mine, fiindcă
sunt tare isteţ. Dar ce se întâmplă dacă nu vă iese ? Apare anxietatea, tulburări obsesiv-compulsive,
insomnii, nevroză, depresie, fiindcă corpul e în dezechilibru. Dar nu trebuie să fie vorba de soacră.
Folosiţi autosugestia. Puteţi să vă gândiţi la lucruri egale cu starea de spirit şi pe măsură ce începeţi să vă
gândiţi la lucrurile astea, declanşaţi reacţia la stres printr-un simplu gând, fiindcă sunteţi atenţi exact la
acel gând. Brusc, activaţi amigdala, care transmite un mesaj către hipotalamus. Hipotalamusul creează
un amestec de neuropeptide care transmit un semnal glandei pituitare. Pe măsură ce trimiteţi
informaţiile, simţiţi un val de energie şi corpul trece prin acelaşi răspuns fiziologic de la un simplu gând.
Când activăm reacţia la stres şi nu o putem dezactiva şi devenim dependenţi de aceste gânduri fiindcă
sunt încărcate emoţional, mai devreme sau mai târziu vă dezechilibraţi corpul printr-un simplu gând, iar
acel dezechilibru devine un nou echilibru, iar această persoană se va îmbolnăvi, fiindcă hormonii
stresului sunt cei care creează îmbolnăvirea. Practic, gândurile noastre ne pot îmbolnăvi, înţelegeţi ? În
primele două imagini, acest sindrom se află pe axa suprarenală şi mecanismul suprarenal din apropiere
de coloana vertebrală e ceea ce numesc "pistă". Durează câteva momente, secunde sau ore. Aceasta e
axa hipotalamică-pituitară-adrenală. Aceasta secretă cortizolul care rezistă câteva ore sau zile. Pe termen
scurt, sau pe termen lung. Cortizolul e hormonul împotriva inflamaţiilor şi a durerii. Dacă sunteţi urmăriţi
de un leu sau vă luptaţi cu nişte băştinaşi, cortizolul vă ajută să reduceţi durerea din corp. Dacă sunteţi
luptător sau atlet, puteţi face asta mai mult timp. Dar cortizolul, pe termen lung, distruge sistemul
imunitar, fiindcă e toxic pentru acesta. fiindcă toată energia se duce spre mediul înconjurător şi nu mai
rămâne energie pentru creştere şi regenerare. E ca un uragan care trece prin Austin. E o situaţie de
urgenţă. Nu vă gândiţi să vă renovaţi bucătăria, nu ? Nu mai există energie pentru proiecte pe termen
lung, deoarece corpul vede o ameninţare în mediul extern. Nu avem timp de introspecţie, nu avem timp
de creştere. Dacă funcţionăm în modul de urgenţă, nu vom avea suficientă energie pentru creştere şi
regenerare sau pentru proiecte pe termen lung. Acesta e sistemul nervos parasimpatic. E sistemul nervos
al relaxării. Când mâncaţi cina de Ziua Recunoştinţei sau cina de Crăciun, glandele salivare intensifică
acţiunea, pupilele se contractă, sângele ajunge la organele interne, iar corpul creşte şi se regenerează.
Dacă v-aş spune: "Hai să sărim pe trambulină puţin !" Mi-aţi spune: "Da, mâine." 1 Trăim în două stări
mentale. Prima e cea de supravieţuire. Partea animală din noi. Dacă trăim aşa, suntem stresaţi. Dacă
suntem stresaţi, ne izolăm. Ne izolăm de mediul înconjurător, fiindcă percepem o ameninţare. Când ne
izolăm, devenim o particulă mai mică decât o undă. Corpul începe să catabolizeze, adică să distrugă
ţesuturile. Apar dezechilibre. Apare degenerarea. Emoţiile primare de teamă, furie, tristeţe şi agresivitate
sunt induse de hormonii de stres. Celelalte emoţii precum vina, ruşinea şi altele, sunt doar variaţii.
Devenim egoişti. Ne gândim doar la sine. Definim sinele ca un corp care trăieşte în mediu la un anumit
timp. Pierdem energie, fiindcă mobilizăm cantităţi uriaşe. Trăim în modul de urgenţă şi devenim înguşti
la minte sau ne concentrăm pe obiecte. Când suntem stresaţi, ne gândim la acelaşi lucru mereu. Şi
oamenii spun: "Şi asta ? Şi cealaltă ?" Şi noi ne gândim la aceeaşi posibilitate, nu suntem deschişi la noi
posibilităţi. Ne concentrăm asupra mediului înconjurător, asupra unui obiect. Ne concentrăm asupra unei
particule şi eliminăm alte posibilităţi. Mă urmăriţi ? Spunem că ne separăm de posibilităţi, fiindcă suntem
mai multă materie şi mai puţină energie, Suntem particule, nu unde. Cântărim realitatea în funcţie de
simţuri. Când cântărim realitatea în funcţie de simţuri, investim energia acolo unde ne investim atenţia.
Suntem blocaţi în trei dimensiuni. Trăim conform legii cauză şi efect. Posibilităţile sunt limitate, fiindcă
încercăm să prevestim viitorul pe baza trecutului şi ne privăm de posibilităţi. Creierul e într-o stare de
necoerenţă. E în dezechilibru, iar noi ne concentrăm pe ceea ce ştim, fiindcă nu e momentul să acceptăm
necunoscutul. Fugim de necunoscut, fiindcă avem mai multe şanse de supravieţuire, nu ? Dacă o
căprioară e în pădure şi un camion aduce o maşinărie, iar căprioara o vede... E galbenă, aude zgomotul,
miroase fumul combustibilului, simte pământul vibrând sub copite, va fugi de necunoscut, fiindcă doar
aşa va supravieţui. Dacă trăim pe baza hormonilor de stres toată ziua, nu-i aşa că fugim de posibilităţile
necunoscute ? Extratereştrii vor ateriza în curtea din spate cu o navă intergalactică şi voi ziceţi: "Puteţi să
reveniţi joi ?" Azi mă uit la "Dansez pentru tine". "Măi să fie... nu mănânc carbohidraţi. Aţi pregătit ceva
pentru mine ?" Fugim de necunoscut. Şi când... Apropo, există un motiv pentru toate astea. Hormonii de
stres, cortizolul, distruge fibrele din hipocamp. Hipocampul e partea creierului care consolidează
amintirile. Transformă necunoscutul în cunoscut. Dacă luăm un grup de cobai şi îi învăţăm un labirint,
parcurg labirintul. Apoi, întrebăm voluntarii dacă vor să-şi doneze hipocampul ştiinţei şi toţi sunt de
acord. Şi radiem hipocampul pe ambele părţi şi punem cobaii înapoi în labirint, ştiţi că nu vor explora
niciodată zonele noi ? Rămân în zonele cunoscute. Dacă neuronii din hipocamp se distrug din cauza
hormonilor de stres, veţi dori să rămâneţi într-un spaţiu cunoscut. Niciodată nu vă veţi aventura în
necunoscut. Să vă dau şi vestea bună. Una dintre zonele din creier care se regenerează e hipocampul. De
fiecare dată când învăţăm ceva, hipocampul creează noi neuroni. Dacă-i facem rău maşinăriei care
doreşte aventură şi necunoscut, atunci, rămânem fără mecanisme pentru a accepta posibilitatea. Dar
dacă începeţi să puneţi capăt dependenţei de hormonii de stres şi începeţi să-i înlăturaţi, hipocampul se
regenerează natural şi veţi râvni aventură din nou, veţi dori să plecaţi din Comitat. Nu mai mâncaţi bacon
şi ouă. Aspectul divin, aspectul creator al fiinţei umane se manifestă când suntem în homeostază. Când
ne extindem, emulăm universul. Apare anabolizarea, adică refacerea ţesuturilor, sănătate, ordine,
regenerare, emoţiile elevate de iubire, bucurie, încredere, cunoaştere, recunoştinţă, o stare de spirit
nouă. Şi toate aceste emoţii ne împing către un nou viitor şi nu mai rămânem ancoraţi în trecut. Deveni
altruişti şi nu mai definim sinele ca mecanismul principal, lumea nu se mai învârte în jurul nostru.
Contribuim şi încurajăm schimbarea. Consolidăm comunitatea. Procesul de creaţie să devenim nimic,
nimeni, niciunde, nicicând. Creăm energie întotdeauna. Prin procesul de creaţie, încurajăm creşterea şi
regenerarea. Ne concentrăm mai bine. Vedem posibilităţi pe care nu le-am fi văzut înainte, fiindcă acum
nu ne mai limităm mintea. Ne simţim legaţi de posibilitate, nu mai percepem realitatea prin simţurile
noastre. Ne concentrăm pe unde şi nu pe particule. Când oamenii spun: "Treaba cu realitatea e o
prostie." Puteţi spune: "Da. N-am trecut prin asta fizic încă, dar te sun când o să se întâmple." Fiindcă
fizica cuantică e un nonsens. "Ce nerealist !" Exact. Lucrez la realitatea mea şi te anunţ când se va
manifesta. Transcende simţurile. Cauzaţi un efect. Produceţi un efect. Sunteţi conectaţi la toate
posibilităţile. Vă spun din experienţă că am avut momente în care am simţit legătura cu inteligenţa din
interiorul nostru şi m-am simţit atât de împlinit că nu voiam ca momentul să se încheie. Nu voiam să mă
ridic. Nu voiam să plec nicăieri. Îmi spuneam doar: "Memorează acest sentiment." Acesta eşti tu. Şi e cel
mai cunoscut sentiment necunoscut pe care-l puteţi simţi. Şi atunci veţi începe să beţi din fântâna
cunoaşterii. Creierul se ordonează automat şi trece la o stare de coerenţă. Nu vă mai concentraţi atenţia
asupra particulelor sau materiei şi nu mai percepeţi cu simţurile. Vă concentraţi atenţia asupra
posibilităţilor. 1 Puţină fizică cuantică. Sunteţi genii, nu ? Vorbim despre modelul cuantic al realităţii.
Descartes şi Newton definesc realitatea ca minte separată de materie. Descartes nu voia să vorbească
despre minte, fiindcă era prea complicat. A zis că vrea să facă cercetări şi să creeze o sferă a ştiinţei care
să studieze materia. Şi mai există o altă sferă a minţii, de care se ocupă religia. Obiectul ştiinţei a fost
dintotdeauna materia, iar obiectul religiei a fost dintotdeauna mintea. Şi nu trebuiau combinate, da ?
Newton vine şi spune F=ma, am stabilit o lege, puţină matematică. Şi voi dovedi că tot ce a spus
Descartes e adevărat. Există lumea înconjurătoare, obiectivă, foarte previzibilă. Şi, datorită lui Newton,
putem trimite rachete pe lună. Ştim cu siguranţă, dacă zburăm din New York în L.A., ştim când vom
ateriza, fiindcă cineva calculează viteza vântului şi viteza avionului, ia în calcul decolarea şi celelalte
chestii şi anticipăm ora aterizării. E previzibilă. Şi fizica newtoniană e importantă pentru funcţionarea
noastră, fiindcă ne ajută să înţelegem timpul şi spaţiul. Einstein vine şi spune ce ? E=mc2. În momentul
când spune asta, îşi publică lucrarea şi ghiciţi ce ? Fără note de subsol. N-a spus cine a mai postulat
aceste teorii înainte. A spus că aşa stau lucrurile. Am avut o viziune şi trebuie să învăţ cum să explic
viziunea. El încerca să spună că materia şi energia au o legătură. Şi unitatea de conversie e viteza luminii.
Şi nimic nu se mişcă mai repede decât viteza luminii. Brusc, Planck şi Einstein se reunesc şi încep să
deranjeze electronii din metale ca să vadă cum se comportă. Se aşteaptă ca aceştia să arate ca merele
care cad din copac sau ca planetele care se rotesc în jurul Soarelui. Când rămân fără energie, cad spre
masa mai mare, Pământul. Când deranjăm un electron, ar trebui să se comporte ca o minge care se
rostogoleşte spre nucleul atomului. Dar când au deranjat electronul, acesta a primit energie, apoi, a
pierdut energia. În loc să arate ca o minge care se rostogoleşte la vale, arată ca o minge care cade pe
scări. Brusc, lumea cea mică nu se comportă ca lumea cea mare. Aşadar, încep să caute electroni pentru
a-i măsura şi observa. Şi ghici ce ? Electronul apărea oriunde îl căutau. Atunci, nu se mai concentrează
asupra electronului, ci asupra posibilităţii. Deci electronul există în toate aceste câmpuri de informaţie
când observatorul vine şi priveşte, acesta se transformă din energie în particulă. Acesta e un eveniment
cuantic, transformarea undei. Dar ghiciţi ce urmează. Când observatorul priveşte în altă parte, particula
se întoarce la posibilitate. Dintr-o dată, mintea şi materiale sunt oarecum conectate. Mintea subiectivă
afectează lumea obiectivă şi mintea şi materia sunt legate foarte strâns, e imposibil să distingem între
ele. Iată întrebarea. Dacă observăm viaţa de la acelaş nivel mental, voi, ca observatori cuantici, faceţi ca
valurile de posibilităţi infinite să se transforme în aceleaşi tipare de informaţii care vă alcătuiesc viaţa. Şi
dacă trăiţi conform hormonilor de stres şi sunteţi mai multă materie decât energie, observarea voastră
nu afectează prea mult materia, fiindcă sunteţi materie care încearcă să schimbe altă materie. Oamenii
mi-au spus: "Dar n-am creat eu accidentul de maşină." "Cum l-am creat eu ? Nici nu mă gândeam la
asta." Iar eu spun întotdeauna: "L-ai creat fiindcă n-ai creat." L-ai creat din oficiu. Dacă nu creezi, primeşti
realitatea întâmplătoare şi ceva se va lovi de tine, aţi înţeles ? Să ne gândim la asta. Dacă vă concentraţi
atenţia, ca observator cuantic, asupra problemelor din viaţă, asupra durerii, asupra trecutului şi asupra
emoţiilor tale, sunteţi de acord că, în calitate de observator cuantic, dacă aţi putea deveni nimic, nimeni,
niciunde şi nicicând, dacă v-aţi preda în faţa posibilităţilor, sunteţi de acord că faceţi ca tiparele de
informaţii numite particule să se transforme din nou în posibilitate ? Prin urmare... Dacă ne revizităm
viaţa de la acelaşi nivel al minţii, blocăm realitatea în aceleaşi tipare, înţelegeţi ? Prin urmare, nu puteţi
crea un viitor din postura de victimă. Sau pe persoană nesigură. Sau plini de speranţă. Sau îngrijoraţi.
Acesta e trecutul. Pentru a emula divinitatea, trebuie să fim divini, expansivi, nelimitaţi, invincibili. Şi
când vine vremea să controlăm materia după amiază şi să transcendem spre o nouă stare de spirit,
gândiţi măreţ. Simţiţi-vă invincibili. Trebuie să vi se facă pielea de găină, fiindcă vă controlaţi destinul.
Sunteţi observatorul. În momentul în care nu vă mai gândiţi la viaţa cunoscută, ci vă gândiţi la viitor,
creierul nu ştie diferenţa. Noile tipare de informaţie se transformă în noi particule, formând un
eveniment cuantic, sau o nouă experienţă în viaţa voastră. Iar oamenii fac asta iar şi iar. 1 Aveţi două
sisteme de memorie în creier. Primul se ocupă de amintirile enunţiative. Sunteţi pregătiţi ? Amintirile
enunţiative sunt amintiri pe care le enunţaţi. E simplu. Amintirile enunţiative sunt şi amintiri explicite şi
sunt locul de unde porneşte atenţia conştientă. Aveţi două tipuri de amintiri enunţiative. Primele sunt
cunoştinţele, faptele informaţia învăţată şi se numeşte semantică şi se află în neocortex, partea
creierului cu care gândim. Filozoful, teoreticianul, mintea analitică. - Mă urmăriţi ? - Da. Citiţi
instrucţiunile pentru a construi o cuşcă, citiţi cartea despre bogăţie, despre leadership, citiţi cartea
despre cum să fiţi un părinte răbdător şi toată informaţia e stocată în neocortexul filozofic, analitic,
teoretic şi intelectual. Al doilea tip de amintiri enunţiative sunt cele obţinute prin experienţă, prin
evenimentele din viaţă. Sunt amintiri episodice. Şi acestea sunt stocate în neocortex şi în creierul limbic.
Acestea reprezintă autobiografia sinelui. Dacă am învăţat aceste lucruri şi le-am trăit, le pot enunţa, nu ?
Ştiu că sunt bărbat, port 41 la pantof, îmi place piureul cu usturoi, îmi amintesc că profesorul de chimie
avea sprâncene stufoase, ştiu că am trei copii, 20 de cai, ştiu câte ceva despre neuroştiinţă, ştiu câte ceva
despre corpul uman, ştiu câte ceva despre sănătate, fiindcă le-am învăţat sau le-am trăit, iar aceasta e
autobiografia mea. Deci dacă învăţăm câteva informaţii, citim câteva cărţi despre succes, ascultăm CD-
urile care le însoţesc, mergem la un webinar şi avem toate aceste informaţii pe care trebuie să le
aplicăm, să le personalizăm sau să le arătăm. Va trebui să ne modificăm comportamentul cumva. Dacă îţi
schimbi acţiunile şi faci ceva diferit, vei avea parte de o nouă experienţă, nu ? Când se întâmplă asta,
creezi un sentiment şi când creezi acel sentiment, activezi creierul limbic sau emoţional. Când îţi
controlezi comportamentul care te face să reacţionezi la fel şi te împiedică să faci ceva nou, când
primeşti cecul prin poştă, începi să te simţi bogat, de succes sau conduci într-un anume mod şi
comportamentul tău se pliază pe acţiunile egale cu gândurile şi mintea şi corpul colaborează. Brusc, te
simţi ca un lider sau un părinte răbdător. Deci coeficientul emoţional învaţă corpul să înţeleagă ceea ce
mintea a înţeles deja. Cunoştinţele sunt pentru minte, iar experienţele sunt pentru corp. Şi în acel
moment, întruchipăm cunoaşterea şi transmitem semnale noi către noi gene. Dar nu e suficient să facem
asta o singură dată. Trebuie să repetăm experienţa de mai multe ori. Şi dacă vom reuşi să repetăm
experienţa, iar şi iar şi iar, devine neenunţiativă. Ştiţi ce înseamnă asta ? Înseamnă că aţi făcut-o de
atâtea ori încât nu mai ştiţi cum să o afirmaţi. E împământenită în subconştient, e automată, implicită, vă
defineşte. Nu puteţi descrie conştient cum faceţi asta, fiindcă e o îndemânare, un obicei, un
comportament, o reacţie emoţională. V-aţi condiţionat creierul să devină mintea. Acesta e momentul
când activaţi cerebelul, locul subconştientului. În jur de 95% din ceea ce suntem există în sistemul
neenunţiativ. Avem amintiri implicite legate de cum ne spălăm pe dinţi, cum ne machiem, cum facem
duş, cum conducem maşina, cum urmăm aceeaşi rutină. Toate aceste lucruri au devenit programe
automate subconştiente. Acolo există 95% din noi. Întrebarea e următoarea. Dacă vrem să ne schimbăm
şi 95% din noi e aici, n-ar fi o idee bună să fim conştienţi de gândurile subconştiente, să fim conştienţi de
obiceiurile subconştiente şi să accesăm sistemul de operare pentru a fi conştienţi de reacţiile emoţionale
? Cu cât devenim mai conştienţi de aceste stări subconştiente, cu atât avem mai mult control asupra lor,
da ? Deci când învăţăm câteva cunoştinţe, se numeşte filozofie. Aplicăm cunoştinţele, le iniţiem. Facem
ceva cu ele, avem o nouă experienţă. Apoi, promovăm o stare de spirit care să repete experienţa. Asta
numesc eu iluminare, apropo. Faptul că ştim că ştim, fiindcă am atins această stare de spirit. Puteţi fi
victime iluminate, fiindcă ştiţi că ştiţi cum să faceţi asta, nu ? Atunci, capătă un caracter înnăscut. Sau
puteţi fi o persoană bogată şi prosperă, fiindcă face parte din starea voastră de spirit. Aţi trecut prin asta
de multe ori. Mă urmăriţi ? M-am întâlnit cu un prieten de-al meu din New York, la un prânz împreună. E
un om de afaceri de succes şi îl cheamă Jerry. Mă duc la masă şi deja a comandat prânzul, fiindcă
întârziasem în traficul din New York. E un bărbat mai în vârstă şi văd un hamburger uriaş în faţa lui. Îi
spun: "Jerry, ce faci ? Nu ne-am văzut de mult." Zice: "Azi am pierdut toată averea mea. Mănâncă-ţi
salata." Încep să mănânc şi-mi spune: "Dă-mi ketchup-ul." Îi dau ketchup-ul. S-a mânjit cu maioneză şi
ketchup pe mustaţă şi mă priveşte uimit: "Ce ?" "Jerry, mi-ai spus că ai pierdut toată averea ta." Iar el
zice: "Ce ? Valorez cât o avere. Ce tot spui ?" "O s-o recuperez în două săptămâni, aşa sunt eu." Nu
pierduse nimic, era doar o alegere, fiindcă ştie că ştie. Când atingeţi această stare de spirit şi aţi memorat
ordinea neurochimică internă, nimic din mediul extern nu vă mai poate clinti. Cunoaştere, să cunoaştem,
stare de cunoaştere. Iată întrebarea mea. Puteţi trece de la a gândi la a fi fără să faceţi nimic ? Spuneţi.
Bineînţeles. De ce ? Fiindcă atunci când începem să repetăm în gând o nouă stare, prin intermediul
lobului frontal, vom activa noi circuite în noi moduri, pentru a crea un nou nivel al minţii Dacă ne lăsăm
conduşi de această experienţă, într-atât încât gândul devine experienţa, care e produsul final al unei
experienţe ? O emoţie. Când aceasta devine o emoţie, activăm partea creierului cu care simţim. Şi dacă
ceea ce gândim şi simţim creează o stare de spirit, corpul e condiţionat la nivel emoţional înainte de
evenimentul propriu zis. - Mă urmăriţi ? - Da. Dacă revizitaţi experienţa iar şi iar şi gândiţi şi simţiţi diferit,
o practicaţi în continuare şi corpul devine mintea, sau mintea şi corpul fuzionează şi memoraţi o stare
neurochimică. Tocmai aţi trecut de la a gândi la a fi fără să faceţi nimic. Când sunteţi în acea stare de
spirit, sunteţi predispus să faceţi lucruri şi să gândiţi conform acelei stări Unii mi-au spus: "Dr. Joe, asta
înseamnă să te prefaci până-ţi iese." Serios ? Aţi condus vreodată maşina gândindu-vă cum să vă puneţi
la punct colegul acela ? Şi vă gândiţi: "Uite ce o să-i zic." Şi în timp ce şofaţi deveniţi atât de absorbiţi de
acest gând, încât imaginea internă devine mai reală decât lumea externă şi repetaţi ceea ce veţi face şi
gândul devine o experienţă. Neurotransmiţătorii activează neuropeptidele şi neuropeptidele transmit un
semnal glandelor suprarenale şi simţiţi un puseu de adrenalină. Apoi, spuneţi: "Nu, nu, nu. Ştii ce o să fac
?" "O să-i scriu un e-mail." Dintr-o dată, eşti în drum spre muncă şi scrii e-mailul ăsta imaginar. Au loc tot
felul de reacţii chimice. "Nu, nu. Ştii ce o să fac ?" "Vorbesc cu şeful şi o s-o sabotez." "Să vadă cum e." Şi
pregătim tot felul de scenarii, iar gândul devine experienţa. Sunteţi de acord că, la un moment dat, va
pătrunde în corp şi veţi produce hormonii în aşteptarea evenimentului, printr-un simplu gând ? Ajungeţi
la muncă, trântiţi uşa şi vorbiţi ca un maniac. N-aţi făcut decât să ajungeţi la muncă. Aţi trecut de la "a
gândi" la "a fi" fără să faceţi nimic. Sau staţi acolo cu o fantezie sexuală şi sunteţi atât de implicat în acea
fantezie, încât imaginea aceea devine mai reală decât lumea externă. Dintr-o dată, deschideţi ochii şi fă
simţiţi şi vă purtaţi diferit faţă de înainte. Aţi trecut de la "a gândi" la "a fi" fără să faceţi nimic. Iar rolul
meditaţiei e să vă aducă într-o stare de spirit care permite imaginii interne să devină experienţa care vă
învaţă corpul la nivel emoţional cum va fi evenimentul, înainte ca acesta să aibă loc. Când combinăm
acea intenţie cu o emoţie elevată, ne aflăm într-o nouă stare de spirit. Şi dacă facem asta la nesfârşit, ne
vom familiariza cu ea. Şi sunteţi de acord că, în viaţa voastră, când cădem în dizgraţie, dacă trecem la o
nouă stare de spirit în fiecare zi, ar trebui să putem să ne redresăm când ne dezechilibrăm şi să accesăm
acea nouă stare de spirit la comandă, fiindcă am exersat-o de atâtea ori ? Nu e acesta scopul a ceea ce
facem ? 1 Să începem. Trei creiere: neocortexul, creierul limbic şi cerebelul ne permit să trecem de la "a
gândi" la "a face" şi "a fi". Cunoştinţe, experienţă şi înţelepciune. O amintire fără încărcătură emoţională
e numită înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă să ştim cum se recreăm experienţa şi să alegem dacă
vrem să facem asta sau nu. Cunoştinţele sunt pentru minte, iar experienţele sunt pentru creier.
Înţelepciunea e pentru suflet. Repetarea în gând înseamnă că ne gândim, contemplăm ceva. Repetarea
fizică înseamnă să arătăm ceva. E sinele neurologic. Intenţia. Când comportamentul tău e unul şi acelaşi
cu intenţia, ne îndreptăm spre un destin. Gândurile şi sentimentele creează un sine memorat sau o stare
de spirit. Gândurile transmit semnalul la exterior, sentimentele atrag evenimentul înapoi şi aşa se
manifestă destinul. Gândul e sarcina electrică din câmpul cuantic, sentimentele sunt sarcina magnetică.
Gândurile şi sentimentele noastre transmit un câmp electromagnetic care creează realitatea. Începem să
învăţăm cu capul, exersăm cu mâinile şi ştim totul cu inima. Când învăţăm ceva nou, ca să înţelegem
instrucţiunile, trebuie să implicăm corpul. După ce implicăm corpul, avem nevoie de feedback care să
ştim dacă ceea ce facem e corect. Dacă creăm realitatea, nu e o idee bună să întrebăm câmpul cuantic:
"Fii atent, azi te emulez." "Mi-am făcut timp din ziua mea aglomerată să fiu un creator ca şi tine." "Dar fii
atent, nu te văd şi nu te simt." "Dar ştiu că-mi dai viaţa, aşa că vreau să-ţi arăt ce vreau." "Observi ceea
ce observ eu şi îmi alimentezi observaţia." "Dar am nevoie de un semn." "Vreau să ştiu că exişti şi că eşti
atent la eforturile mele." "Şi fă asta într-un mod care mă surprinde." "Sunt convins că vine te la tine şi
vreau să repet experienţa." Sunteţi de acord că odată ce vedeţi feedback în mediul înconjurător veţi fi
atenţi la ce aţi făcut ca să repetaţi experienţa ? Asta înseamnă să îmbrăţişăm câmpul cuantic. Vă
transformaţi din filozof, în iniţiat, în maestru, înţelegeţi ? Se numeşte evoluţie. "Suntem ceea ce facem în
repetate rânduri." "Prin urmare, excelenţa nu e o acţiune, e un obicei." Aristotel. Începem inconştient de
nepregătiţi. Ştiţi ce înseamnă asta ? Nici măcar nu realizăm că nu ştim nimic. E o binecuvântare. Apoi,
când învăţăm câte ceva, devenim conştient de nepregătiţi. Şi le tot spun copiilor să meargă la un seminar
pe zi. Dacă repetaţi în continuare, deveniţi conştient de pregătiţi. Vreau să vă spun că aici se opreşte
majoritatea. Persoanele care continuă şi depăşesc starea de plictiseală... De ce trebuie să depăşim starea
de plictiseală ? Fiindcă plictiseala înseamnă că ştii despre ce e vorba. Devine rutină, un atomatism. Şi
dacă veţi continua dincolo de plictiseală şi veţi fi atenţi, deveniţi inconştient de pregătiţi. E un
automatism, e cunoscut, nu ne gândim la asta. Şi când încep să mă plictisesc de creaţia mea, sunt
aproape, da ? Da. Deci... trei creiere. Acesta e neocortexul, creierul cu care gândim. E foarte dezvoltat la
fiinţe umane şi la delfini, e cea mai nouă parte a creierului. Chiar sub el, de mărimea unei caise e creierul
limbic sau emoţional şi aici în spate e cerebelul. A gândi, a face şi a fi, trei creiere. Neuroplasticitatea e
abilitatea creierului nostru de a-şi schimba sinapsele prin învăţarea de informaţii şi acumularea de
experienţe. Apar schimbări fizice când faceţi asta. Şi să putem menţine o stare de spirit modificată.
Plasticitatea ne permite să ne evoluăm acţiunile şi să ne modificăm comportamentul ca să ne descurcăm
mai bine în viaţă. Neurorigiditatea e un cuvânt inventat de mine şi înseamnă că folosim doar sinapsele
prestabilite, fără să creăm noi conexiuni sau fără să învăţăm din experienţă. Rigiditatea înseamnă să
procesaţi aceleaşi gânduri şi să acţionaţi la fel, dar să aşteptaţi un rezultat diferit. - Ştiţi ce înseamnă asta
? - Da. Rigiditatea înseamnă că nu gândiţi original. Vă faceţi creierul să activeze aceleaşi secvenţe, tipare
şi combinaţii la nesfârşit şi programaţi o semnătură finită în creier. Înseamnă să trăim viaţa pe baza
amintirilor, fără să învăţăm noi lucruri şi să trăim noi experienţe. Creierul activează acelaşi tipar.
Plasticitatea înseamnă să gândiţi original, să faceţi creierul să creeze noi secvenţe, tipare şi combinaţii.
Când faceţi creierul să lucreze diferit, vă schimbaţi mintea, fiindcă mintea e creierul în acţiune. Prin
urmare, plasticitatea înseamnă să învăţăm lucruri noi, să creăm noi experienţe şi noi amintiri. Înseamnă
să activăm creierul în moduri noi. Iar cunoştinţele şi informaţia ne permit să facem asta. Deci neuronul e
cea mai simplă celulă a sistemului nervos. Posedă abilitatea unică de a acumula şi de a comunica
informaţii. Acesta e un neuron din neocortex, din creierul care gândeşte, are între 10.000 şi 40.000 de
conexiuni. Dacă luăm un bob de materie cenuşie, există o sută de mii de neuroni în el cu peste un miliard
de conexiuni. Dar aceşti neuroni nu sunt bidimensionali, ci tridimensionali. Comunică în toate direcţiile.
Şi funcţia materiei cenuşii şi a tuturor locurilor unde neuronii se conectează între ei e să facă schimb de
informaţii. Putem concluziona că învăţarea înseamnă crearea de noi sinapse. Şi dacă aţi învăţat ceva azi,
asta face creierul vostru. Mă întreb dacă e din New York, vorbeşte cam repede. Doar când sunt atent.
Doamne, înţeleg acum ! Când învăţaţi ceva nou, se produce o astfel de schimbare în creier. Acesta e
fenomenul "aha". O întreagă reţea de neuroni se leagă de o altă reţea de neuroni. Suma părţilor e mai
mare decât întregul şi, dintr-o dată, grupurile de neuroni schimbă informaţii în mod holografic şi spuneţi:
da, înţeleg ! Această schimbare deconectează vechiul sine şi conectează sinele nou. Imaginile sunt în
timp real. E o nouă experienţă. zeci de neuroni se organizează pentru a reflecta evenimentul în mediul
extern. Dacă învăţarea înseamnă formarea de noi sinapse, atunci, reamintirea înseamnă menţinerea şi
susţinerea acestora. Ca în orice relaţie, cu cât comunicăm mai mult, cu atât suntem mai uniţi. Neuronii
sunt exact la fel. Vor să dezvolte relaţii pe termen lung, iar repetiţia îi face să dezvolte relaţii pe termen
lung. Dacă activăm noi sinapse, în cele din urmă, acestea se leagă. Aţi înţeles ? Există două moduri de a
crea sinapse în creier. Am mai spus asta înainte: învăţăm informaţii, teorie, cunoştinţe, etc. Se numeşte
semantică, da ? Sau dacă avem noi experienţe, adică amintiri episodice prin care acceptăm evenimentele
şi experienţele din viaţa noastră. Există un principiu în neuroştiinţă care spune că celulele nervoase care
formează legături se activează împreună. E principiu învăţării hebbiene. 1 Există două legi în creier. Prima
lege se numeşte legea asocierii. Legea asocierii spune că vom folosi cunoştinţele stocate în creier pentru
a învăţa noi informaţii. Veţi folosi informaţia asimilată deja pentru a asimila noi informaţii. Veţi folosi
lucruri cunoscute ca să înţelegeţi lucrurile necunoscute. Dacă v-aş spune că receptorii de la exteriorul
unei celule arată ca craterele de pe Lună, dar nu arată ca nişte cratere, ci ca nişte flori, ca nişte nuferi în
apă şi centrul acelei flori e locul unde există substanţele chimice, dar există o antenă la exterior, dincolo
de floare şi când apar substanţele chimice, e ca şi când aţi arunca o pietricică în apă. Se formează o undă,
antena o captează şi floarea îşi schimbă forma, şi, ca un caleidoscop, substanţa chimică se potriveşte în
receptor ca o cheie într-o yală şi trimite fulgere de informaţii către ADN. ADN-ul se derulează sau se
desface ca un fermoar. Ce am reuşit să fac ? V-am prezentat un nou concept, o necunoscută, receptorii
celulei. Mulţi dintre cei din public nu-şi pot imagina aceşti receptori, deci cum vă explic modelul ?
Folosesc informaţiile care vă sunt deja cunoscute. Am spus craterele Lunii, flori, antene, pietricele în apă,
caleidoscoape, yală cu chei, fulgere, fermoare şi pe măsură ce creierul antrenează diverse reţele de
neuroni, când creierul începe să creeze un nou nivel mental, avem o sinapsă şi acea sinapsă se asociază
cu noile informaţii. Dacă v-aş întreba ce e un receptor, mi-aţi spune că sunt ca nişte cratere de pe Lună,
dar arată mai degrabă ca nişte flori şi au nişte antene şi un caleidoscop, exact ce v-am spus înainte. Mă
urmăriţi ? Iată întrebarea. Dacă aţi crea un nou sine ideal, sunteţi de acord că ar fi bine să citiţi despre
mari personalităţi istorice ? Nelson Mandela e eroul meu de ani de zile. A stat 27 de ani în închisoare
gândindu-se că nu va fi eliberat. După zece ani în care şi-a spus asta zilnic, a privit prin gratiile celulei şi i-
a venit un gând... Şi dacă aş putea ieşi de aici ? A spus că inima lui a întrebat: "Dacă aş putea ieşi de aici
?" Dacă aş putea ieşi de de aici ? Întrebare pentru lobul frontal. Începe să se gândească cum să facă să
iasă de acolo. Începe să fie creativ. Începe să scrie către Statele Unite, explicându-le situaţia timp de
săptămâni, de luni. Brusc, SUA e atentă. Se află într-o curte şi are sprijinul SUA. Şi stă acolo şi spune:
"Cine va conduce naţiunea ?" "Cine va conduce naţiunea ?" Îşi pune această întrebare şi inima îi vorbeşte
din nou. I-a spus: "Dacă ai putea să conduci naţiunea asta ?" Apoi, a pus cea mai importantă întrebare
care l-a făcut să treacă de limitările rasiale: "Cum ar trebui să fiu ca să conduc această naţiune ?" Şi a
pornit la luptă şi a transformat furia, ostilitatea şi prejudecăţile în aur. Nu există un dram de răutate în
corpul acelui bărbat. Şi-a depăşit mediul şi conduce o naţiune. El a depăşit aversiunea din viaţa lui şi
puteţi face şi voi asta, el a gândit dincolo de rasă. E ultimul mare lider mondial din lume, în viziunea mea,
la fel şi Dalai Lama. Conduc prin exemplu. A spus că pot să-i ia tot ce are în viaţă. Poate să piardă totul,
dar nu va pierde niciodată mintea şi inima sa. Şi fiindcă a înţeles asta, a devenit un adevărat lider. Sunteţi
de acord că, dacă aţi citi despre marile personalităţi din istorie v-aţi asocia mai uşor cu ei datorită legii
asocierii ? Legea asocierii spune că veţi folosi ce e acumulat în creier ca să învăţaţi noi informaţii. Veţi
folosi circuitele existente pentru a crea noi circuite. Veţi folosi lucruri familiare pentru a învăţa lucruri
nefamiliare. Veţi folosi vechile amintiri pentru a crea noi amintiri. Veţi folosi lucrurile necunoscute pentru
a le înţelege pe cele necunoscute. Veţi folosi sinapsele existente pentru a crea noi sinapse. Veţi folosi
informaţiile trecutului pentru a crea un nou viitor. Asta se numeşte evoluţie, nu ? A doua lege a creierului
e legea repetiţiei. Şi dacă repetaţi ceva iar şi iar, iar şi iar şi iar, la un anumit moment, neuronii vor
produce o substanţă, un fertilizator miraculos care-i face să se lege şi să dezvolte conexiuni mai durabile.
Gândiţi-vă la un cititor de braille, a cărui întreagă minte se află în cele două degete. Dacă priviţi RMN-ul
unei persoane care citeşte braille... Aceste două degete au cam un centimetru din cortexul nostru
senzorial. Pentru un cititor de braille care foloseşte cele două degete, toată această parte a creierului e
pentru aceste două degete, fiindcă acolo se află atenţia lor. Prin urmare, au o zonă mai mare care e
activă, fiindcă acolo se află conştiinţa şi atenţia lor. Dacă facem o autopsie a creierului lor şi examinăm
numărul de conexiuni din această parte a creierului, e mult mai bine definită, fiindcă au activat-o în
repetate rânduri şi pot detecta subtilităţi străine pentru voi, fiindcă voi nu aveţi conexiunile necesare
pentru asta. Somelierul care gustă şi evaluează vinuri, le miroase, le priveşte şi învaţă despre ele, creează
noi conexiuni care să perceapă subtilităţile vinurilor mult mai bine decât o persoană care bea vin la cutie,
nu ? Prin urmare, pe măsură ce începeţi să repetaţi ceva, produceţi aceşti hormoni neurotrofici, aceste
substanţe chimice care fac neuronii să formeze conexiuni şi să evolueze. Prin urmare, dacă repetăm ceva
iar şi iar şi iar, un gând, o acţiune, un sentiment, devine mai uşor, devine cunoscut, devine actual, devine
firesc, automat, rutină, obicei, simplu, înnăscut, subconştient, inconştient, implicit. Dintr-o dată, tot ce ai
activat devine o reţea neurologică automată. Deci acei factori de creştere neuronală, lipesc noile sinapse
şi le fac să prospere. Se numesc neurotrofine. Aceştia sunt neronii care au neurotrofine deasupra. Priviţi
ce fac. Îi vedeţi ? Sunt ca italienii cu telefoane mobile. Priviţi-i şi pe cei fără neurotrofine. Care sunt cele
două moduri de a produce neurotrofine în creier ? Învăţaţi ceva nou şi repetaţi şi participaţi la noi
experienţe în viaţă. Înţelegeţi ? Asta e frumuseţea. Legea asocierii e modul de învăţare, iar legea
repetiţiei e felul cum ne amintim. Reţelele neuronale, acele reţele de neuroni pe care le formăm, se
dezvoltă prin combinarea legii asocierii, învăţarea de noi lucruri, împreună cu legea repetiţiei, repetarea
acestora şi rememorarea lor pentru a crea un nou nivel al minţii sau pentru a activa creierul în altfel de
moduri. Reţelele neuronale sunt programe automate pe care le folosim inconştient şi automat în fiecare
zi, da ? Iată întrebarea mea. Produceţi o reţea neuronală azi ? - Învăţaţi noi informaţii ? - Da. - Le repetaţi
? - Da. Şi dacă le repetaţi în continuare şi le activaţi, veţi crea un nou nivel al minţii ca să activaţi corpul în
noi moduri. În corpul vostru există schimbări genetice acum, nu ? Şi dacă le repetaţi în continuare,
hardware-ul se transformă în software. Înţelegeţi asta, nu ? Deci reţelele neuronale sunt găşti de neuroni
care s-au activat împreună pentru a forma o comunitate de conexiuni sinaptice şi poate fi asociată cu un
concept, o idee, un proces de gândire, o amintire, o aptitudine, un comportament, o acţiune. Iată o reţea
neuronală. Dacă luăm un bob de materie cenuşie şi întindem neuronii din el, va avea trei kilometri
lungime. Aşa arată o reţea neuronală. Vedeţi că arată ca spaghetele ? Legea asocierii. Există şi o
componentă electrică a neuronilor. Vreţi să vedeţi un gând ? Iată-l Acela e un gând. Priviţi din nou.
Generaţi mai multe impulsuri electrice în creier într-o zi, decât toate telefoanele mobile de pe planetă la
un loc. Şi asta nu datorită batonului pe care l-aţi mâncat în pauză. Suntem conectaţi cu câmpul. Creierul
nostru e un superconductor al conştiinţei. Trimite şi primeşte informaţii. Deci reţetelele neuronale sunt
programele automate pe care le folosim zilnic. Viteza medie a unei transmisiuni neurologice într-o reţea
de neuroni e între 300-500 km/h. 1 Să recapitulăm informaţiile despre neuroplasticitate. Înseamnă să
activăm diverse reţetele de neuroni în diverse combinaţii, secvenţe, ordini şi tipare pentru a adăuga un
nou nivel minţii şi abilitatea de a repeta această acţiune pentru a face totul să pară firesc şi uşor. Deci cu
cât recapitulăm mai des, cu atât e mai simplu. Lobul frontal e centrul creaţiei. De acolo creăm. Acest 40%
din creierul nostru ne permite să avem liber arbitru, să putem învăţa. De aici vin intenţiile. Aici inventaţi
posibilităţi. Aici sunteţi atenţi. De aici apare speculaţia. De aici apar deciziile. De aici vă controlaţi
comportamentul. De aici vă concentraţi. De aici controlaţi anumite reacţii emoţionale. E şeful, directorul,
dirijorul, sediul conştiinţei iar acesta vă permite să observaţi cine sunteţi ca să vă puteţi schimba şi să
învăţaţi din greşeli. Când lobul frontal e operaţional, dacă medităm şi creăm cu adevărat, se va întâmpla
ceva uimitor. Lobul frontal nu îşi doreşte să fie deranjat de stimulii externi. Aşadar, amorţeşte circuitele
din creier care procesează timpul şi spaţiul şi pe măsură ce se activează, începe să activeze şi un centru
motor care linişteşte circuitele şi intraţi în transă. Circuitele din centrul senzorial sunt amorţite şi nu mai
simţim corpul. Stinge lumina în lobul parietal unde percepem timpul şi spaţiul şi, dacă nu avem mintea
care să le perceapă, nu există spaţiu şi timp. De asemenea, răceşte circuitele din cortexul vizual. Mergem
pe stradă şi nu suntem atenţi la mediu. Dacă stinge lumina în lobul temporal unde există indentitatea, cu
oameni, probleme, lucruri, animale de companie, brusc, nu mai există mintea care să proceseze totul, nu
mai e nimeni acolo. Răceşte circuitele din centrii de supravieţuire şi gândul că gândiţi devine o
experienţă, iar creierul promovează gândul la rang de experienţă. Sunteţi de acord că, dacă sunteţi în
meditaţie sau contemplare, sau într-o stare creativă, că durerea de spate ar trebui să dispară, fiindcă nu
ne concentrăm asupra ei, fiindcă suntem mai presus decât corpul. Sunteţi de acord că nu mai sunteţi
conectaţi la realitatea trecutului, fiindcă nu mai sunteţi atenţi la asta ? Şi nu mai încercaţi să preziceţi
viitorul pe baza trecutului, fiindcă aţi depăşit limitele temporare. Dacă începeţi să vă gândiţi la un mod
superior de a fi, începeţi să vă întrebaţi ce e compasiunea, ce e măreţia, sau ce e mintea fără limite ?
Când începeţi să puneţi întrebări lobului frontal, acesta are resurse limitate care sunt depozitate în
creierul vostru din lucrurile pe care le învăţaţi sau le trăiţi, nu ? Întrebaţi ce e compasiunea şi spuneţi:
"Am citit o carte bună despre compasiune" şi activaţi acele reţele de neuroni. "Mătuşa mea Mary mi-a
arătat ce înseamnă compasiunea." "Am văzut o înregistrare cu Dalai Lama despre compasiune." "Am
avut o experienţă în care am arătat compasiune." "Vai, cât mă compătimesc !" Şi atunci când selectaţi
aceste reţetele diferite de neuroni, creaţi un nivel al minţii. După ce se conectează, apare o reprezentare
internă care se numeşte intenţie, o imagine clară în minte. Deci cu cât mai multe cunoştinţe şi experienţe
acumulăm în creier, cu atât putem construi o intenţie mai puternică, un viitor mai măreţ. Acestea sunt
cele mai importante informaţii de azi. Neuronii care nu se activează împreună, nu se mai conectează
împreună. Aceasta e legea universală. Nu-i folosim, îi pierdem. Aceasta e ştiinţa de a ne transforma
mintea, sau cum să scăpăm de "gunoiul mental". Să începem. Staţi acolo şi creaţi un nou viitor şi nu vă
mai gândiţi: "Cum e să fii sănătos ? Cum e să fii fericit ?" Şi veţi crea un nou gând. Închideţi ochii şi
eliminaţi mediul extern, nu vă ascultaţi corpul şi veţi ajunge dincolo de limitările temporale. Aşadar, iată
un gând nou. Acest neuron albastru spune că sunt fericit sau sănătos. Aşadar, vă aşezaţi, închideţi ochii şi
începeţi să activaţi un gând. Când activaţi acest nou gând, activaţi un nou nivel al minţii. Şi odată cu acest
gând, veţi consolida legătura, dar apare o problemă. Aţi mai generat şi alte gânduri şi, deşi încercaţi să vă
creaţi propria fericire, propria sănătate, dintr-o dată auziţi nişte voci. "Nu eşti fericit, nu te vei schimba,
eşti leneş, eşti prea bătrân." Acesta e zgomotul de fundal. Aceste circuite au apărut dincolo de atenţia
voastră din acele programe automate subconştiente şi acum deveniţi conştienţi de ele, în mijlocul
schimbării. Deşi auziţi acest murmur în minte, aveţi un element numit voinţă care e legată de spirit. Şi
dacă vă concentraţi asupra acelor gânduri şi restricţionaţi celelalte gânduri în repetate rânduri, conform
legii repetiţiei, ce se va întâmpla ? Acel gând va deveni vocea cea mai puternică din minte sau semnalul
cel mai puternic dintr-un neuron. În momentul în care "sunt sănătos" devine cel mai puternic semnal,
cea mai puternică voce din mintea voastră, activaţi acel circuit care trebuie închis, nu ? Dacă închideţi
acest circuit, gândul, care poartă un potenţial de acţiune, călătoreşte în direcţia asta, dar lipiciul care
închide circuitul porneşte în direcţia opusă. Lipiciul trebuie să închidă circuitul, dar aveţi o cantitate
limitată. Pe măsură ce creierul închide acest circuit, fură lipiciul de la circuitele din jur. Şi uite că dispare
gândul cum că semeni cu mama ta sau durerile care nu credeai că vor dispărea sau faptul că doctorul ţi-a
spus că vei trăi aşa toată viaţa. Şi care e singurul semnal care călătoreşte prin corp ? "Sunt sănătos." Mă
înţelegeţi ? Acesta nu e un concept "new age", ci aşa stau lucrurile. Se numeşte "filtrare" în neuroştiinţă
şi dacă celulele nervoase nu mai sunt activate împreună, nu se mai conectează şi începeţi să creaţi un
nou nivel al minţii, iar creierul se reorganizează la fel de repede cum s-au conectat acei neuroni. Gândiţi-
vă la asta. Dacă fiecare loc unde un neuron se conectează cu alt neuron se numeşte o amintire, gândiţi-
vă la asta. Atunci, începem să "filtrăm" acele circuite vechi. Sunteţi de acord că amintirea vechiului sine
dispare din creier ? Înţelegeţi ? Întrebarea e unde ajunge acea amintire ? În suflet, sub forma
înţelepciunii. O priviţi ca pe o altă viaţă, iar creierul şi biologia voastră reflectă intenţia în noua stare de
spirit, înţelegeţi ? Dacă neuronii vechi sunt îndepărtaţi, amintirea vechiului sine nu mai există şi sunteţi la
fel ca toţi oamenii care reuşesc să se vindece şi să-şi creeze o nouă viaţă. Toţi vă vor spune că simt că a
trecut o întreagă viaţă, că simt că e vorba de o persoană din trecut. "Sunt altcineva acum." Iar
înţelepciunea acelei experienţe se acumulează în suflet. Acum pot crea un nou viitor, fiindcă nu mai sunt
ancoraţi, biologic vorbind, în trecut. Desigur, urmează o întrebare. Puteţi crede într-un nou viitor pe care
nu-l puteţi vedea sau simţi încă, dar v-aţi gândit la el de suficiente ori încât creierul s-a schimbat ca să
arate de parcă experienţa a avut loc deja ? Neuroplasticitatea spune că e posibil. Şi puteţi accepta la nivel
emoţional potenţialul viitor înainte de experienţa propriu zisă, în aşa fel încât vă convingeţi corpul că
experienţa viitoare are loc în momentul prezent ca să puteţi transmite semnale unor noi gene şi corpul
vostru să se schimbe de parcă experienţa ar fi avut loc ? Genetica spune că se poate. Prin urmare, dacă
creierul şi corpul se pot schimba ca să arate că experienţa a avut loc deja, şi există probe în acest sens la
nivelul gândurilor, înseamnă că experienţa chiar s-a întâmplat, nu ? Şi acum, creierul şi corpul v-au făcut
să treceţi de la o viaţă în trecut, la o viaţă în viitor. Acum, gândiţi înaintea vremurilor şi când aplicaţi cu
succes această nouă paradigmă, când creierul şi corpul nu mai sunt o arhivă a trecutului, devin o hartă a
viitorului şi trăiţi conform legii cuantice. Iar legea cuantică spune că mediul e o extensie a minţii voastre
şi dacă vă puteţi transforma mintea, există probe în viaţa voastră în acest sens. Înţelegeţi ?