Sunteți pe pagina 1din 2

Lumea creștină este preocupată în aceste vremuri de profețiile biblice, de ceea ce

spune Scriptura în legătură cu evenimentele pe care le traversează întreaga


planetă. Deși întâlnirile din biserici sunt, deocamdată, restricționate mesajul
Scripturii ajunge la credincioși cu ajutorul tehnologiei.
Oamenii din toate timpurile și-au pus întrebări în legătură cu evenimentele care au
influențat istoria: războaie, boli și catastrofe naturale. Și în prezent, lumea
trece printr-o perioadă dificilă, dar Biblia vorbește despre toate aceste lucruri.
Astfel, este necesar ca Biserica și toți oamenii să înțeleagă evenimentele actuale
din perspectiva profețiilor biblice despre vremurile din urmă.
Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel:
Scopul principal este să le spun oamenilor că nimic din ce se întâmplă în lume nu
este o coincidență. Dumnezeu a prezis deja toate aceste evenimente importante prin
profeții Săi. Dumnezeu a spus despre Sine că El este Dumnezeu și că nu este altul
ca El, anunțând sfârșitul încă de la început și, din vremuri străvechi, lucruri
care încă nu au avut loc, iar El vrea ca planurile Sale să fie cunoscute de copiii
Săi. Lucrul acesta nu este doar o asigurare minunată pentru credincioși că Dumnezeu
este în control, ci și o unealtă minunată pentru ei ca să Îl vestească pe Domnul
necredincioșilor care sunt foarte înspăimântați, confuzi și îngroziți din cauza
evenimentelor care au loc.
Amir Tsarfati este un israelian creștin și învățător al Cărții Sfinte care a
studiat profețiile biblice pentru a înțelege planul lui Dumnezeu. El a vizitat anul
trecut mai multe biserici din România pentru a aduce un mesaj referitor la
stabilirea priorităților în aceste vremuri.
Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel, la
Biserica Filadelfia din Bistrița, în anul 2019: Europa este disperată, are nevoie
de un lider. Israel este din nou în țară. Un război este la orizont. Oare de câte
semne mai avem nevoie?
Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel, la
Biserica Elim din Timișoara, în anul 2019: Voi sunteți singura generație care nu
trebuie să spere, să dorească, să se roage pentru asta. Noi suntem singura
generație care vedem cu ochii noștri apropierea acestei zile.
Și în acest an, Tsarfati a avut un mesaj despre semnele vremurilor care a fost
transmis prin internet, din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei de
coronavirus.
Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel:
Atunci când Hristos va veni a doua oară, împreună cu noi, când va pune bazele
Împărăției de o mie de ani, spune Biblia că va nimici pe vrăjmașii Lui cu sabia
gurii Sale.
În ultima sa carte, publicată în România de Alfa Omega, Amir Tsarfati vorbește
despre semnele care arată că ziua venirii Domnului Isus se apropie.
Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel:
Această carte (n.r. „Ziua se apropie”) este despre ziua Domnului, care se apropie
curând. Pentru unii credincioși poate părea înspăimântător, dar în loc să provoace
frică, această zi iminentă ar trebui să-i încânte. Pentru credincioșii care citesc
Biblia și observă lumea din jurul lor, scânteia așteptării ar trebui să
strălucească pentru ce îi așteaptă: faptul că vor fi răpiți, ajungând în prezența
lui Hristos, trupurile le vor fi transformate în timpul primei învieri, faptul că
vor reveni alături de Isus la a doua venire a Sa, revărsându-se sub forma unei ploi
împreună cu El în Împărăția de o mie de ani și, în cele din urmă, faptul că se vor
bucura de o veșnicie alături de Domnul, petrecută în noul cer și pe noul pământ.
Ceea ce deosebește această carte de prima mea carte este preocuparea față de timpul
când va veni această zi. Cu toate că nu voi încerca să stabilesc o zi anume sau un
an anume, din profețiile biblice și din ceea ce se întâmplă în lume, reiese clar
că, după cum le-a scris și Pavel romanilor, ”acum mântuirea este mai aproape de noi
decât atunci când am crezut.” În cartea „Ziua se apropie”, vom analiza trei
viitoare apariții ale Domnului. E vorba despre răpirea Bisericii, când ne vom
întâlni cu Hristos în nori, de a doua venire a lui Hristos, cu o analiză profundă a
modului în care va arăta noul mileniu, și de bătălia finală care va duce la ziua
judecății când va fi deschisă marea Carte a Vieții.
Prima lui carte publicată în limba română, „Ceasul de pe urmă”, trece în revistă
scenarii reale ancorate în adevărul biblic referitor la Răpire, Anticrist și
Necazul cel Mare.

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 825, difuzată în mai 2020.
Alte știri și reportaje prezentate din perspectivă creștină te așteaptă aici:
https://alfaomega.tv/stiri

S-ar putea să vă placă și