Chiar vine sfarsitul lumii?

UPDATE 10 septembrie 2008: Am vazut ca acest articol este citit deja de peste 1300 de cititori unici intr-o zi in aceasta perioada, cand s-a creat psihoza in masa legata de experimentul cretinoid de asa-zisa reconstituire a Bing-Bang-ului, de fapt de manipulare grosolana a omenirii! Articolul de fata (aparut in februarie 2008, nu acum) nu are nici cea mai mica legatura cu psihoza de acum, ci trateaza, cu ajutorul parintelui Firmilian de la Schitul Locurele (care intre timp si-a desfiintat blogul) problematica duhovniceasca a sfarsitului lumii, explicand succint care sunt semnele si evenimentele premergatoare. Pentru un crestin adevarat, cu capul pe umeri, tocmai insusindu-si intelegerea Bisericii despre perioada eshatologica, poate sa inteleaga cat de ridicola si grotesca este povestea asta de acum, cu experimentul de la Geneva. Sunt multe persoane care, desi credincioase, cand aud despre profetii si despre semne ale sfasritului incep sa strambe din nas, sa zambeasca sceptic si condescendent sau, dimpotriva, sa aiba un impuls de agresivitate nestapanita: ii enerveaza si ii deranjeaza atat de tare subiectul incat nici nu suporta sa citeasca vreun rand sau sa auda vorbindu-se despre el, chiar daca se pune problema sa asculte marturia vreunui sfant parinte, nicidecum a vreunui prezicator inflamat si dubios. Iar daca totusi iau la cunostinta de astfel de marturii sau profetii, cauta in tot chipul sa le relativizeze, sa le rastalmaceasca, sa spuna ca e vorba de niste interpretari si sa inceapa, de fapt, sa dea ei insisi propriile interpretari (linistitoare) la pasajele scripturistice referitoare la vremurile de pe urma si sa-i acuze pe cei care le transmit mai departe de cele mai grele boli sufletesti. In acelasi timp, tot mai multi oameni constientizeaza ca se petrec in mod precipitat lucruri din ce in ce mai grave si mai anormale la scara globala, ca lumea o ia razna tot mai mult si mai mult, iar in biserica (la nivel oficial, mai ales) evolutiile in directia apostaziei sunt tot mai pregnante si mai ingrijoratoare. Pe acest fond, a inceput sa circule tot mai mult si zvonul ca, vezi Doamne, dupa calendarul maya, lumea s-ar sfarsi precis in anul 2012. Unii se panicheaza foarte tare, altii, din contra, iau totul in ras si in usor. Care sa fie totusi pozitia corecta, ortodoxa? Am gasit-o exprimata intr-o maniera extrem de simpla, limpede, succinta, echilibrata la Parintele Firmilian, ieromonah la la un schit pierdut n codru autointitulat pe blogul foarte ziditor si odihnitor pe care-l detine, Haiducul. Vom prezenta asadar raspunsurile Sfintiei Sale la aceste probleme deosebit de importante, multumindu-i pentru generozitatea cu care ne-a binecuvantat sa putem prelua aici textele publicate cu ceva timp in urma pe blogul sau, intre timp desfiintat:

Vremuri apocaliptice
A fi dorit s termin subiectul cu privire la viaa duhovniceasc nainte de a trece la alt subiect, dar evenimentele se precipit. Din ce n ce mai multe lucruri despre care s-a proorocit c se vor petrece n vremurile de apoi, au nceput s se ntmple sub ochii notri. Stejarul Mamvri s-a uscat. Pentru prima oar n istorie, Iordanul nu s-a mai ntors napoi la Boboteaz. Femeile au intrat n

Sfntul Munte Athos. Deja e clar: suntem n vremea Apocalipsei. nc nu s-au mplinit chiar toate semnele, dar e numai o problem de timp. Cnd vei vedea un conductor politic ncoronat la Ierusalim, s tii c acela e Antihristul, iar din momentul ncoronrii pn la Sfritul Lumii mai sunt 3 ani i jumtate. S stm bine, s stm cu fric, s lum aminte!

Ct timp mai avem?

ntrebarea care mi se pune cel mai des este: cnd va fi sfritul lumii? Rspunsul este c Scriptura nu ne indic data exact a acestui eveniment, dar ne spune nite semne prin care putem recunoate apropierea sfritului. O parte din aceste semne au nceput deja s se mplineasc, dar nu toate. Cel mai clar semn va fi domnia lui Antihrist, despre care Scriptura spune c va dura 3 ani i jumtate. Sfntul Lavrentie de Cernigov spunea prin anii 50 c unii din cei cu care sttea atunci de vorb vor apuca vremea lui Antihrist. Socotind ct timp ar mai putea tri acei oameni, vedem c vremea aceea nu e chiar aa departe, dar nu tiu s v spun dac mai rmn 2 ani, 10 sau 30. Oricum, e bine s ne pregtim, iar eu v spun aceste lucruri de acum, pentru c n timpul domniei lui Antihrist nu va mai fi posibil s vorbim deschis despre asta.

Ce-i de fcut?
Urmtoarea ntrebare este: ce trebuie s facem n aceast situaie? n primul rnd nu trebuie s intrm n panic. Dup nviere, Hristos le-a spus celor ce cred n El: iat Eu sunt cu voi n toate zilele, pn la sfritul veacului. Amin. (Matei 28, 20). Apocalipsa ne spune i ea c victoria final va fi a lui Hristos. Aadar, nu trebuie s ne pierdem ndejdea, ci s ne apropiem mai mult de Hristos. Unii au ncercat s conceap soluii omeneti pentru a scpa de Antihrist, dar acestea vor fi ineficiente atunci. Singura scpare va fi la Dumnezeu. Acum nc avem biserici, preoi i slujbe aa c e bine s profitm de ele ct timp se mai poate. Trebuie s ne spovedim, s participm regulat la slujbe i s ducem o via duhovniceasc. Va veni ns vremea cnd nu pe v mai putea sluji lui Dumnezeu pe fa i de aceea trebuie s ne obinuim nc de acum cu rugciunea luntric. O alt problem este s renunm la tot ce nseamn lux i ne obinuim s trim cu puin. n zilele lui Antihrist cei care nu vor primi pecetea acestuia nu vor putea cumpra nimic i de aceea vor tri foarte greu. Principala preocupare va trebui s fie mntuirea, nu supravieuirea, pentru c, dup cei trei ani i jumtate ai domniei lui Antihrist, oricum va veni sfritul lumii i nu va mai supravieui nimeni n lumea asta.

Antihristi si Antihrist
Sfntul Ioan Teologul ne spune: ai auzit c vine Antihrist, iar acum muli antihriti s-au artat (I Ioan 2, 18). Vedem c exist o diferen ntre Antihristul cel mare care v veni la sfritul lumii i ali antihriti. Antihriti, n sens general, se numesc toi cei care se mpotrivesc lui Hristos. n acest sens au fost numii antihriti Nero, Diocletian, Mahomed, papa de la Roma (dup schism), Luther, Napoleon, Hitler, Dalai Lama i muli alii. Exist totui i un alt fel de Antihrist, despre care se vorbete n Evanghelii, Apocalips i alte scrieri. Acesta va veni n vremurile de apoi i va fi un lider politic care va domina lumea. Profeiile despre el ne spun c va fi de neam evreu i va fi ncoronat la Ierusalim, dar ar fi o prostie s-i prigonim pe toi evreii pentru pcatele lui (cum au sugerat unii). La nceput va face tot felul de promisiuni electorale pentru ca lumea s-l accepte, dar curnd dup aceea va declana o prigoan crunt mpotriva cretinilor. Celor care i se vor

supune, li se va pune un semn pe frunte sau pe mna dreapt. Cei care nu vor accepta pecetluirea vor fi persecutai i chiar omori. Dup trei ani i jumtate de domnie a lui Antihrist, va veni sfritul lumii i Judecata de apoi. Antihrist i supuii lui vor fi trimii n iad, iar cei care rmn credincioi lui Hristos vor merge n Rai.

Calendarul Maya
n ultima vreme se tot vorbete depre calendarul Maya, care se termin pe 21 decembrie 2012. Puinele documente rmase de la mayai nu precizeaz de ce acest calendar nu mai continu i dup aceast dat, dar unii s-au grbit s spun c atunci va veni sfritul lumii. Noi, cretinii ortodoci, nu ne orientm dup calendarul Maya, ci dup Sfnta Scriptur i Sfinii Prini Ortodoci. Despre data exact a sfritului lumii, Scriptura spune aa: Iar de ziua i ceasul acela, nimeni nu tie, nici ngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatl. (Matei 24, 36) Aadar, cei care spun c ei tiu data exact a acestui eveniment sunt nite mincinoi. n schimb, att Scriptura ct i profeiile sfinilor indic o serie de semne prevestitoare ale sfritului lumii, dintre care unele deja s-au mplinit, dar nu toate. mi e greu s cred c toate cele care nc nu s-au mplinit se vor mplini pn n 2012, dar totodat trebuie s fim contieni c ele totui se vor mplini. Dup cum am mai spus i alt dat, cel mai clar semn va fi domnia lui Antihrist, care va dura 3 ani i jumtate, dup care va veni sfritul. Dar sfritul acestei lumi nseamn totodat i biruina final a lui Hristos i nceputul unei lumi noi, fapt pentru care Apocalipsa se termin cu cuvintele: Amin! Vino, Doamne Iisuse! Aadar, nu trebuie s ne speriem de sfritul lumii, ci s ne pregtim s-L ntmpinm pe Hristos i s trim astfel nct s putem da rspuns bun la Judecata de Apoi i s ne nvrednicim s intrm n mpria Cerurilor.

Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM! VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
Nu este mai trist dect sa vezi pe cineva care a fost crescut n spirit ortodox, care are unele notiuni de catehism, care a citit cteva Vieti ale Sfintilor, care si-a facut o idee generala despre ce nseamna ortodoxia, care ntelege unele dintre slujbe, si totusi nu este constient de ce se petrece n jurul lui. Iar pe copiii sai i pune sa aleaga ntre doua moduri de viata: unul este modul n care traiesc majoritatea oamenilor, iar celalalt este modul n care traiesc ortodocsii duminica si atunci cnd citesc vreun text ortodox. Daca un copil este crescut n felul acesta, cel mai probabil este ca nu va alege modul de viata ortodox; acesta va reprezenta o particica infima din viata acelui copil, pentru ca viata contemporana este mult prea ademenitoare, pentru ca prea multi merg pe calea ei, pentru ca reprezinta o parte prea mare a realitatii de astazi - cu exceptia cazului n care copilul a fost nvatat cu adevarat cum s-o abordeze, cum sa se pazeasca de efectele ei nocive si cum sa profite de lucrurile bune pe care lumea le are de oferit. De aceea, atitudinea noastra, ncepnd de astazi, trebuie sa fie una cu picioarele pe pamnt si normala. Adica, trebuie sa fie o atitudine adaptata conditiilor reale de viata, si nu un produs al fanteziei, al fugii de realitate si al refuzului de a veni n ntmpinarea lucrurilor adeseori neplacute ale lumii din jurul nostru. O ortodoxie prea exaltata si prea cu capul n nori si are locul

ntr-o sera, pentru ca nu ne este de nici un folos n viata de zi cu zi si cu att mai putin nu poate face nimic pentru mntuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este cruda si raneste sufletele cu asperitatile ei; sa-i raspundem n primul rnd cu o iubire si o ntelegere crestine realiste, lasnd exemplele de isihasm si formele avansate de rugaciune pe seama celor capabili sa le nteleaga. De asemenea, nu trebuie sa ne concentram asupra propriei noastre persoane, ci sa ntindem o mna celor care se afla n cautarea lui Dumnezeu si a unei vieti dedicate Lui. n ziua de astazi, orice comunitate ortodoxa mai mare are tendinta de a se transforma ntr-o societate care se auto-gratuleaza si se delecteaza cu propriile-i virtuti si realizari ortodoxe: frumusetea bisericilor si a odoarelor noastre, splendoarea slujbelor noastre, pna si puritatea doctrinei noastre. Dar adevarata viata crestina, nca de pe timpul Apostolilor, a fost nedespartita de comunicarea cu ceilalti. O ortodoxie care este vie prin nsusi acest fapt iradiaza catre ceilalti - deci nu este nevoie sa se nfiinteze un departament de misionariat pentru a face acest lucru; focul adevaratului crestinism se transmite si fara el. Daca ortodoxia noastra este ceva ce pastram pentru noi nsine si ne mai si laudam cu ea, atunci sntem mortii care-si ngroapa mortii - exact n acest stadiu se afla multe dintre parohiile noastre ortodoxe de astazi, chiar si acelea care numara multi tineri, daca acestia nu-si aprofundeaza credinta. Nu este suficient sa spui ca tinerii merg la biserica. Trebuie sa ne ntrebam ce obtin ei acolo, n biserica, cu ce pleaca de la biserica si, daca nu fac din ortodoxie o parte integranta a vietii lor, atunci chiar ca nu este suficient sa spui ca merg la biserica. () Dar care crestin-ortodox adevarat din ziua de astazi nu este putin nebun? Nu ne potrivim dupa calapoadele lumii; iar daca ne potrivim, n lumea de astazi, atunci nu sntem crestini seriosi. Adevaratul crestin de astazi nu se poate simti la el acasa n lume; nu se poata sa nu se simta el nsusi si sa nu fie privit de ceilalti drept putin nebun. De aceea, sa nu ne temem ca am putea fi considerati putin nebuni de restul lumii si sa practicam n continuare iubirea si iertarea crestine, pe care lumea nu le va ntelege niciodata, dar dupa care, n adncul sufletului ei, tnjeste, ba chiar plnge. Scopul meu nu este sa va nspaimnt, ci sa va atrag atentia la ce se petrece n jurul nostru. Cu adevarat ca este chiar mai trziu dect credeam cu totii: Apocalipsa se ntmpla chiar acum. Si ct este de trist sa vezi crestini, mai ales tineri ortodocsi, peste capetele carora pluteste amenintator aceasta tragedie incalculabila si care cred ca pot duce mai departe ceea ce ei numesc o viata normala n aceste vremuri cumplite, facndu-se parte integranta din capriciile acestei generatii stupide, care se auto-divinizeaza, absolut inconstienta de faptul ca paradisul nebunilor n care traim este pe cale sa se prabuseasca, absolut nepregatita pentru vremurile de disperare spre care ne ndreptam. Nici macar nu mai este vorba de cine este un bun crestin-ortodox, sau unul prost; ntrebarea care se pune acum este aceasta: va mai supravietui macar credinta noastra? Pentru multi, nu va mai supravietui; Antihristul care va veni va fi mult prea atragator, mult prea n spiritul preocuparilor lumesti dupa care tnjim, pentru ca majoritatea oamenilor sa-si dea macar seama ca si-au pierdut crestinismul nclinndu-se n fata lui. Apartenenta de suprafata nu este suficienta; trebuie sa ne miste ceva pe dinauntru, ceva ce sa ne faca diferiti de lumea din jurul nostru, chiar daca lumea si spune crestina sau chiar ortodoxa. Sa pastram si sa hranim aceste calitati ale adevaratei viziuni ortodoxe asupra lumii despre care am vorbit mai devreme: o viata si o atitudine normala, iubitoare si iertatoare, nu gravitnd n jurul sinelui, ci pastrndu-ne inocenta si spiritualitatea chiar si cu o deplina constiinta a propriului nostru pacat si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru. Daca traim cu adevarat aceasta viziune ortodoxa asupra lumii, credinta noastra va supravietui socurilor care ne asteapta si va fi o sursa de inspiratie si de mntuire pentru cei care l vor cauta n continuare pe Hristos, chiar si n toiul naufragiului umanitatii, care a nceput deja n zilele noastre.

(extras din Perspectiva ortodoxa asupra lumii)

Intre TEROARE si TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE

S nu ndrzneti s ridici mna ta cea slab pentru a opri valul puternic al apostaziei. Evit-o, pzete-te tu nsui de ea, i-i va fi de ajuns. Cunoate duhul vremii, cerceteaz-l, ca s poi evita pe ct posibil influena lui, ne prevenea prin cuvinte cu putere multa Sfantul Ignatie Briancianinov. Gandul cu care am pornit in publicarea acestui mini-serial dedicat principiului/duhului reeducarii a fost acela de a intelege cel putin intr-o mica masura scopurile si resorturile de functionare ale acestuia, dar si, mai larg, de a cerceta si a intelege in mod deosebit specificul vremii noastre, de a cunoaste virusii si bolile spirituale cele mai primejdioase care bantuie epoca in care traim, pentru a putea sa ne aparam cat putem mai mult sufletele de raul lor. Fiind mai constienti de acestea, vom sti mai bine si sa aplicam remediile duhovnicesti ale Sfintilor Parinti, vom sti sa folosim mai adecvat armele pe care Biserica ni le pune la dispozitie si a le aplica intelept, in cunostinta de cauza, aplicat anume acestor conditii in care traim si acestor ispite cu care ne confruntam. Tinta a fost sufletul nostru. Incepand cu Revolutia franceza, oprimantii au lucrat asupra victimelor nu numai prin detentiune si crima, ci si prin reeducare, afirma parintele marturisitor al lui Hristos, Gheorghe Calciu. Principiul reeducarii functioneaza si el pe doua planuri - cel al aplicarii violente si bruste, prin teroare, si cel al desfasurarii sale in in lentoare, istoric, ca o evolutie necesara spre care se indreapta intreaga omenire. Prin evolutia sa lenta, popoare intregi se schimba, se reformeaza, isi schimba cadrele de vietuire traditionale. Ne aducem aminte de faimoasa teorie a formelor fara fond prin care T. Maiorescu critica starea societatii romanesti ce imprumutase formele institutionale vestice, civilizate si europene, in timp ce in profunzime, in realitate, modul de vietuire nu era european, civilizat. Cu alte cuvinte, elitele care au construit Romania asa cum este ea astazi se raportau la valori de imprumut, invatate la Paris de la mari admiratori si sustinatori ai revolutiilor din Franta. Aceste valori nu erau traite si experiate de poporul roman, si nici macar nu erau valori ale poporului francez, ele erau simple creatii abstracte ale unor filosofi de salon care erau cu totul lipsiti de experienta politica si foarte vrajmasi monarhiei si bisericii catolice. Asadar, incepand cu zorii modernitatii, s-a raspandit, prin revolutii, sau, mai lent, prin reforme, acest mod de viata al formelor fara fond, care functiona in sistem schizofrenic. Adica, desi in casa ta erai roman, si traiai dupa cum ai invatat de la strabunii si parintii tai, afara, in public, erai european, cu haine nemtesti si cu pretentia ca ai institutii europene. Dar istoria a mers inainte, si acum ne aflam intr-un alt stadiu. Cine mai crede ca ne aflam stazi intr-o situatie de tipul formelor fara fond se insala. Revolutiile, reformele, si mai ales comunismul, au spart acest perete protector al vietuirii private traditionale, al trairii macar in intimitate a celor mostenite de la parinti. Astazi ne aflam in stadiul omului celui nou, stadiul reformatului, al reeducatului. Astazi fondul insusi este pervertit, pentru ca s-a ajuns la tinta la sufletul omului. Acum suntem romani la suprafata, dar europeni inlauntrul nostru. Deoarece omenirea, saturata de modernitate, secatuita de rationalism, a cautat, oarecum firesc, sa se reintoarca la traditii. Dar acest mod de viata traditional este disparut, pentru ca nimeni nu il mai traieste. Cautarea, pornita dintr-o intuitie fireasca a omului, sfarseste stramb, foarte stramb - in recuperarea traditiei ca ornament, ca obiect de muzeu, ca exponat tratat ca sa nu putrezeasca, insa lipsite cu totul de viata. In acest sens actioneaza si U.E., cu ale sale sloganuri mincinoase despre diversitatea in unitate si cu programele sale care sunt destinate zonelor ce sunt declarate istorice, multe dintre ele manastiri Da, se dau bani, se fac programe, dar toate acestea pentru a conserva mortuar traditia, pentru a o transforma in simplu ornament. Ca si cum daca ne punem in loc de bibelourile din vremurile comuniste o opinca curatica si exotica, ne putem impartasi cu vreo picatura din modul vechi de viata al stramosilor nostri. Tinta a fost atinsa, la nivel general. Iar acest

proces de falsificare prin re-creare artificiala a traditiei, prin muzeificare, se afla in plina desfasurare. Iar scopul este ca pe dinlauntru sa fim apostati, iar pe dinafara crestini. Cum? Incercam mai jos sa punem cap la cap marturiile celor ce au avut intuitia vremurilor noastre. Una din principalele mize ale lucrarii satanei in aceste zile este pervertirea constiintelor si a puterii de judecata, a gandirii normale si sanatoase, tocmai pentru ca omul sa nu-si mai poata folosi darurile mintii, facultatile de cugetare si judecata in folosul mantuirii sale, sa nu mai stie sa sesizeze dimensiunile mai profunde al vietii, ratiunea existentei noastre pe acest pamant pe care ar trebui sa ne simtim straini si calatori. Se spune ca diavolul este semanatorul tulburarii, al confuziei, al indoielii, al derutei, al ametelii si al haosului. Interesul lui de prima instanta este sa ne ravaseasca mintea pana acolo incat sa nu mai putem distinge deloc albul de negru si adevarul de minciuna, nici sa mai fim capabili sa deslusim nuantele si, mai ales, sa deosebim duhurile. In al doilea moment, odata cucerit primul si cel mai important fort - mintea noastra - el urmareste sa blocheze interventia fireasca, autoprotectoare a anticorpilor spirituali si tinteste ca energiile vointei noastre lucratoare inspre cele ale Duhului sa fie paralizate, vlaguite, secate, netrebnicite. Nu mai avem putere sau nu mai avem motivatie sa ne impotrivim. In acel moment, actiunea de infectare a sufletului nostru cu toate duhurile rautatii, minciunii si uratului se poate desfasura nestingherita pana la capat, pana la distrugerea sa. Dar aceasta lucrare dusa la scara mare, la nivelul intregii societati, se manifesta cu putere, si pe plan duhovnicesc, si intre cei ce fac parte din Biserica. Mai ales aici da vrajmasul cele mai puternice atacuri, pentru ca aici se afla principalii sai inamici si aici este si singurul loc de care ii este cu adevarat frica. Regasim si in Biserica, uneori cu mai mare putere, ceea ce Parintii au numit actiunea Marii Apostazii sau lucrarea tainei faradelegii, ce se manifesta si la nivel global. Duhovnicia se vrea a fi pervertita si ea, iar una din tinte este tot distrugerea capacitatii credinciosilor de a discerne, de a avea dreapta judecata, de a se forma realmente (si ca intelegere, si ca traire) in cugetul si in Duhul Bisericii, al Sfintilor Parinti. Din pacate, astazi foarte putin se accentueaza in Biserica aceasta necesitate esentiala a discernamantului, fara de care nici o lucrare duhovniceasca nu poate fi exercitata cu folos si pazita de inselare. Cu atat mai mult cand inselarea este astazi la tot pasul si imbraca cele mai felurite forme. Notiunile fundamentale ale invataturii crestine sunt supuse astazi unui ingrozitor proces de falsificare. Sa amintim acum numai in treacat despre cat de pervertite sunt, in multe din discursurile bisericesti, ideile de ascultare, de smerenie, de ne-judecare, de iubire, de pace sau de misiune, ca sa nu mai vorbim de obsedantele concepte de unitate si de ecumenism. Multe alte exemple se pot da si este nevoie sa fie discutate cu de-amanuntul, dar acest palier duhovnicesc al actiunii de reeducare a mai facut si va mai face (chiar daca nu neaparat intr-o maniera sistematica, dar este ceva ce ne preocupa in mod constant) obiectul unor articole separate pe Razboi intru Cuvant. Am plecat de la experimentul Pitesti pentru a creiona cele doua fatete ale organizarii societatii totalitare de astazi: o fata crunta, hidoasa, cea a reeducarii demente prin teroare, si o alta fata, a confuziei, a vagului, a aparatentelor inselatoare, a reeducarii prin torpoare, cum spunea in mod inspirat o sora si prietena a noastra. Totalitarismul de astazi combina in mod eficient strategia zaharelului cu cea a biciului, bici care, el insusi, ia astazi ia infatisari foarte rafinate. Construieste orase uriase, comoditati tot mai sofisticate, te hraneste, te incalzeste, te (re)educa si te scuteste si de grija de a iti educa si forma copiii tai (fiind pe cale sa-ti reduca drastic, pana la interdictie inusi dreptul de a-ti mai educa liber proprii copii! - aceasta este tendinta foarte clara pentru viitor, experimentata deja partial in unele state si cu unele semne deja existente si la noi). Planifica totul, centralizeaza totul, inregistreaza totul, organizeaza totul. Iti ofera locuinte, indatorandu-te prin credite pana la sfarsitul vietii. Iti promite batraneti (relativ) linistite, calculandu-ti, prin asigurarile sociale, in fata ta, fiecare banut. Iti ridica uriase constructii in care gasesti tot ce pofesti, numai sa intinzi mana. Si tot asa Prin toate acestea cauta sa-ti creeze un lant inextricabil de dependente din care sa nu mai poti iesi. Te leaga, adica, prin fire tot mai multe, care se numesc credite, asigurari sociale, de sanatate, de educatie, de aceasta minunata lume noua. In acelasi timp, emite legi tot mai constrangatoare, pentru a

sanctiona drastic orice abatere de la frazeologia oficiala, marginalizeaza orice individ suspect care greseste prin simplul fapt ca e diferit si gandeste diferit. Mai bine spus, pentru ca e normal si gandeste normal! In textele de mai jos prezentam doua tipuri de diagnostice duhovnicesti care arata, poate cel mai potrivit, cum anume stam. Vom incepe printr-un text al Sf. Chiril al Alexandriei, care descrie tactica prin care vrajmasul se straduieste sa distruga omul de la inceputul vremilor acestora. Intelegem mai bine, cu ajutorul Sfantului Parinte, de ce astazi programul de munca (sau robie) al majoritatii oamenilor se intinde de dimineata pana seara, special pentru a se secatui puterile sufletesti ale omului si a-l reduce strict la orizontul sau pamantesc, la simpla conditie biologica. Mai mult, vom intelege si mai bine, citind marturiile Sfantului Ignatie Briancianinov si ale Cuv. Paisie Aghioritul, cum, deja patruns si inmuiat bine de epuizarea acestei robii samavolnice, omul este mult mai permeabil la ispitele subtile ale vrajmasului. Extenuat in acest mod, omul are tendinta sa asiste pasiv la invadarea constiintei si mintii sale cu sugestiile omniprezente in lumea de astazi (de exemplu: omul zilelor noastre, care este solicitat la maximum la serviciu, intorcandu-se acasa, nu gaseste putere decat sa se relaxeze uitandu-se la TV). Adica sa se anestezieze si mai mult, sa se lase patruns, incet-incet, de otrava prin care vrajmasul ii amorteste sau chiar ii paralizeaza judecata, vointa si afectivitatea normala. Omul contemporan este stimulat sa nu mai gandeasca critic si echilibrat, este invatat sa ocoleasca tot ceea ce poate starni conflict interior sau criza, sa nu problematizeze, SA NU MAI AIBA NELINISTEA CEA BUNA. Al doilea tip de diagnostic duhovnicesc este cel pus de teologul apologet ortodox Virgiliu Gheorghe, intr-o sintetizare cat se poate de lamuritoare privind cele doua fatete ale totalitarismului de astazi: zaharelul si biciul, prin rezumarea celor doua distopii, celor doua carti aproape profetice ale secolului XX: 1984 a lui George Orwell si Brave New World a lui Aldous Huxley:

Sfantul Chiril al Alexandriei despre scopul si consecintele muncilor egiptenesti:

Pe acestia [pe fiii lui Israil], fiind impinsi la inceput de foame, i-au luat in stapanire egiptenii, incat din oameni liberi si de origine de sus si din vita de sfinti, i-au facut supusi pe neasteptate si pe nepregatite, subjugati stapanirii lor si i-au asuprit salbatic, dand ca motiv al cruzimii impotriva lor, urmatoarele: <<Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis catre poporul sau: Iata, neamul fiilor lui Israel e multime mare si e mai tare decat noi. Veniti dar sa-i impilam, ca sa nu se mai inmulteasca si ca nu cumva la vreme de razboi sa se uneasca cu vrajmasii nostri si, batandu-ne, sa iasa din tara noastra!>> (Iesire 1, 8-10). Il intrista, cred, pe stapanitorul egiptenilor, chiar si numai gandul la libertate al celor subjugati printr-o supunere silnica si nu cu voia lor. <<De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrari, ca sa-i impileze cu munci grele. Atunci a zidit Israel cetati tari lui Faraon: Pitom si Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, si cetatea On sau Iliopolis>> (Iesire 1, 11). Caci acestea au fost roadele stapanirii de nesuportat: suferintele neintrerupte, lucrari la lut si la caramida, cetatile inconjurate de ziduri si de turnuri si movilele ridicate in camp, care se faceau fara plata si cu sudoarea multa a celor ce munceau la ele. Caci stapanitorii veacului aceestuia, punand stapanire pe nenorocitele suflete ale oamenilor, le dezvlaguiesc (le storc de vlaga - n.n.) in lucrari la lut si la caramizi si in cele ce se fac pe pamant si pentru pamant si legandu-le de niste munci rele si nefolositoare (caci asa sunt cele ale timpului si privitoare la timp), le silesc sa primeasca o viata amara si mult chinuita, care nu le va aduce niciun folos celor siliti sa o rabde. Caci cu ce pot folosi lucrurile si patimile trupului nefericitului nostru suflet? Dimpotriva, vom aduce castig diavolului si dracilor si bogatia si marirea va fi a imparatiei vrajmase, precum si Faraon nu putina slava socotea sa aduca cetatile pe care i le zideau lui fiii lui Israiul, siliti sa faca aceasta fara mancare si fara plata () Muncile israelitilor infatiseaza tipul si icoana muncilor noastre pamantesti desarte si profane,

pe care le savarsim siliti si biciuiti de Satana si de puterile rele cele impreuna cu el, pe care Sfanta Scriptura i-a indicat prin numele supraveghetorilor. Acestea sunt imprastierea cea rea plina de sudoare si de osteneala si inecate in lutul necuratiei si al placerii mocirloase. Dar s-a milostivit Dumnezeu si atunci de cei impilati in modul cel mai dispretuitor si mai salbatic de stapanirea egiptenilor, de cei le slujeau acestora fara trebuinta. Si si-a facut indata din preabunul Moise un slujitor al bunavointei sale fata de ei. Dar oare nu-L vom afla pe Dumnezeu facand aceasta si cu noi insine? ... (Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri, Partea intaia, Inchinarea si slujirea in Duh si Adevar, Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981).

Sfantul Ignatie Briancianinov despre strategia ispitelor subtile si molesitoare:

n cele mai multe cazuri ncercrile ce vin asupra noastr, la prima vedere, sunt nensemnate nct nici nu le-ai putea socoti ncercri. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrjmaului care, datorit unei experiene ndelungate, a dobndit n lupta cu omul neclit o dibcie extraordinar. ngerul czut a observat c ispitele evidente, grosiere i violente i insufl omului un zel puternic i un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rmne ascuns, le va nlocui pe acestea cu ispite mai uoare, dar foarte subtile, i de o extrem eficacitate. Ele nu provoac zel n inimile noastre, ele nu declaneaz o lupt spiritual, dar te in ntr-un fel de letargie i arunc duhul nostru n stare de espectativ. Ele te copleesc i n mod progresiv i epuizeaz puterile psihice, te arunc n plictiseal i n inactivitate; ele te ruineaz i fac din tine o int a patimilor, ca urmare a slbnogirii, plictiselii i inactivitii. Viclenia diavolului i greutatea luptei pe care o duce el astzi cu clugrii au fost descoperite mai dinainte de ctre Dumnezeu. Dumnezeu i ncununeaz pe lupttorii de astzi ca i pe cei de demult, dei nevoinele acelora, n mod aparent, erau mai mari dect ale acestora. S ne pzim dar s nu ajungem n istovire, n plictiseal i n lenevire! S ne mobilizm toate puterile i toat atenia pentru a pzi poruncile Evangheliei! mplinindu-le vom descoperi nenumratele curse ale vrjmaului i viclenia cu care el le combin i le pune n lucrare. Vom vedea c necazurile i ispitele de astzi, uoare n aparen, tind, ca i cele de odinioar, s-l ndeprteze pe om de Hristos, s distrug din lume adevratul cretinism, nelsnd s dinuiasc dect forma exterioar (!), cu care s-i nele mai uor pe oameni. Vom vedea c ispitele uoare pe care satan le pune n lucrare cu o rutate infernal acioneaz mult mai eficient dect ispitele violente, sigure, vzute i directe. (Sf. Ignatie Briancianinov, Faramiturile ospatului, Episcopia Ortodoxa Romna Alba-Iulia, 1996)

Cuviosul Paisie Aghioritul despre anestezicul injectat de vrajmas si despre generatia noastra fiarta:
Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operatii: <<Anestezia celui viclean are consecinte neplacute asupra omului, in timp ce aceea pe care o faceti dumneavoastra ajuta>>. Anestezia diavolului este otrava pe care o arunca sarpele peste pasari sau peste iepurasi ca sa-i paralizeze si sa-i inghita fara a se impotrivi. Diavolul, atunci cand vrea sa lupte un om, trimite mai intai un dracusor anestezist, ca sa-l faca pe om nesimtit, duca care merge el insusi si-l ciopleste, si face din el orice vrea Dar inainte merge anestezistul. Ne face injectie cu nesimtire si uitam de grija mantuirii. Iata, vezi, noi monahii, am fagaduit rabdare cand vom fi ocarati, batjocoriti etc, dar in cele din urma de multe ori ispita ne zapaceste si facem cele potrivnice celor fagaduite. Altfel incepem si altfel sfarsim. Pentru altceva am pornit sa mergem, si in alta parte mergem. Le-au distrus pe toate, familia, invatamantul, serviciile Nu-i intereseaza nimic! Nu au nimic inlauntrul lor... () Exista un duh caldicel, deloc barbatesc. Ne-am stricat cu desavarsire! Cum ne mai rabda Dumnezeu! Demult, ce buna-cuviinta exista! Ce marime de suflet!

(.) Cu acest duh rebel care a intrat, cu aceasta nepasare, s-a terminat, s-a inecat tot statul. () Nepasarea fata de Dumnezeu aduce nepasarea si fata de toate celelalte; aduce descompunerea. () Dar generatia de astazi este generatia nepasarii! Cei mai multi actioneaza numai de parada. Dar sa nu le spui sa se apere, daca s-ar intampla ceva! Astazi nici parazi nu mai vor. Mai demult mergeau la parazi, auzeau un mars si tresarea ceva in ei. Astazi exista un duh razvratit la noi, la greci. Desigur, alte popoare sunt mai rau, pentru ca nu au idealuri (). Dar si crestinii de azi nu sunt luptatori. Primii crestini erau nuci tari; schimbau toata lumea. Si in epoca bizantina, au scos o icoana din biserica si s-a impotrivit toata lumea. Hristos S-a rastignit pentru noi ca sa inviem si noi suntem nepasatori! () Nu, astazi in lume nu se mai justifica nestiinta. Lipseste dispozitia cea buna, marimea de suflet. Prezena cretinilor este mrturisire de credin. Cineva poate ajuta mai mult cu rugciunea, dar tacerea lui o vor exploata ceilali i vor spune: Cutare i cutare n-au protestat, prin urmare sunt de partea noastr, sunt de acord cu noi. Dac nu ncep unii s loveasc rul, adic s mustre pe cei care smintesc pe credincioi, se va face mai mare ru. Astfel se vor ntri puin cei credincioi, dar vor fi mpiedicai puin i cei ce lupt Biserica. Biserica nu este corabia lor cu care sa faca plimbari, este corabia lui Hristos. Acestia sunt de blamat. Singurul lucru care ii intereseaza este sa aiba salariu mare, masini de lux, sa alerge la distractii () Alii iari din buntate spun: Ereticilor, nu le spunei c sunt n rtcire, ca s le artm dragoste. i aa pe toate le niveleaz. Dac acetia ar fi trit n primii ani ai cretinismului, n-am fi avut nici un sfnt. Atunci spunea cretinilor: Arunc numai tmie n foc i nu te lepda de Hristos! Dar n-au primit; F-te numai c arunci!. Nici aa n-au primit; Nu vorbi despre Hristos i du-te liber n alt parte. Dar nici pe asta n-o primeau. Astazi vezi o lume fiart. (Cuv. Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

Virgiliu Gheorghe despre cele doua fete ale totalitarismului: Big Brother este cu ochii pe tine
Atat la Orwell, cat si la Huxley societatea de maine este una totalitara, in care preocuparea principala a dictatorilor - cei care au acumulat puterea - este cum sa poata controla mai bine mintea oamenilor, cum sa faca mai eficient procesul spalarii creierelor. Scriindu-si cartea la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in plina perioada a ascensiunii puterii sovietice, Orwell opteaza pentru metoda violenta, pentru un regim al terorii, inspirat parca din lagarele de reeducare din China, Rusia sau Romania. Universul concentrationar orwelian este alcatuit din partidul interior - elita conducatoare, oamenii din umbra -, partidul exterior - instrumentele prin care se realizeaza guvernarea, oamenii care suporta in cel mai inalt grad regimul terorii si prolii poporul tinut in intunericul lipsei de educatie. Ministerele cele mai importante prin care se realizeaza guvernarea sunt: - Ministerul Adevarului, cel care administreaza ideologia conducatoare, marea minciuna prin care e condusa lumea. Sarcina lui e sa rescrie permanent istoria, sa falsifice realitatea, sa reduca limbajul prin restrangerea fondului lexical si a campului de semnificatii a cuvintelor, astfel ca ele sa nu mai permita o gandire profunda; - Ministerul Iubirii, cel care se ocupa de urmarirea indivizilor, de reeducarea prin tortura a celor care cad in erezia de a gandi altfel decat partidul; - Ministerul Abundentei, duce politica infometarii; - Ministerul Pacii se ocupa de razboi, un razboi care nu se mai termina niciodata. Starea permanenta de razboi, teroarea, favorizeaza confuzia si haosul, justifica orice masura a partidului si, totodata, stabilitatea sistemului. Ecranul televizorului este asezat in toate locurile publice, precum si

in casa fiecaruia, fara a exista posibilitatea de a-l inchide, imaginile acestuia, ideologia partidului ii urmareste obsesiv pe locuitorii acestei lumi. Lozincile care guverneaza gandirea absurda a acestei dictaturi sunt: - Razboiul este pace; - Libertatea este sclavie; - Ignoranta este putere. In ultimele pagini ale cartii apar cele doua lectii fundamentale ale reeducarii: 1. Daca partidul iti spune ca doi plus doi fac cinci sa crezi cu adevarat ca asa este; 2. Nu ajunge numai sa te supui Partidului. Trebuie sa te golesti de sine pentru a-i face loc acestuia sa te umple de cele ale sale. Trebuie sa-l iubesti din toata inima pe Big Brother.

Conditionati sa fie fericiti

Dar ce este fericirea? In minunata lume noua imaginata de Huxley, spalarea creierului se va realiza exclusiv prin mijloacele blande, in esenta magice si hipnotice, prin conditionarea pavloviana a atitudinilor si comportamentelor si prin inocularea hipnopedica a ideologiei. In aceasta lume oamenii sunt liberi sa gandeasca, dar ei gandesc numai ceea ce au fost conditionati sa gandeasca. Libertatea se exprima nu prin a putea gandi asa cum vrei, ci prin a te distra asa cum ti se nazare. Problema constiintei este rezolvata prin disolutia completa a acesteia. Spalarea creierelor se va face prin degradarea morala a copiilor, inca din primii ani de viata, prin ruperea lor de familie, de trecut, de natura si de carti. Prin forta imprejurarilor, indivizii acestei lumi sunt modelati complet dupa chipul ideologiei conducatoare. Desi nu exista violenta, izolarea completa de familie, de lume si de adevar face ca oamenii Minunatei lumi noi sa fie intr-o mai mare masura lipsiti de libertatea de a gandi decat cei din lumea lui Orwell. Inginerii, oamenii de stiinta ai acestei lumi studiaza si aplica metodele prin care se poate patrunde in adancul mintii omului, de unde sa-i poata dicta cum sa gandeasca, cum sa simta si ce trebuie sa faca pentru a fi fericit. Exista si aici niste conflicte produse de cativa dintre cei care, dintr-o deficienta de conditionare, constientizand situatia in care se afla, se revolta intr-un fel sau altul impotriva sistemului. Acestia vor sfarsi izolati pe o insula, iar salbaticul cel nascut intr-o rezervatie de indieni, deci total neconditionat, nesuportand sa mai traiasca in lumea fericirii fara constiinta si adevar, de fapt a artificialului si a falsitatii, se va sinucide. Iesirea nu exista pentru ca nu mai este cautata. Pentru oamenii din minunata lume noua nu mai exista iesire, nu din cauza fortelor de represiune, ci pentru ca acestia nu mai cauta iesirea. Fuga de orice fel de conflicte se realizeaza in spatiul imaginarului, fie televizual, fie orgiastic sau narcogen. Drogul este solutia prima si ultima a oricarei probleme. Iar cei care incalca legile erotismului libertin, legandu-se sufleteste si pe durata de cineva, cei care refuza drogul, sunt declarati indezirabili si vor fi eliminati. Oamenii lumii noi sunt multumiti si fericiti pentru ca au multa paine si mult circ. Dupa cum am mai spus, desi par atat de deosebit structurate, exista o multime de elemente comune celor doua tipuri de dictatura, care nu fac altceva decat sa ne ajute sa intelegem ca, in esenta, obiectivele lor sunt aceleasi. Dar ce este cel mai curios, odata cu trecerea timpului, aceste elemente se contureaza tot mai bine, venindu-le, parca, vremea sa se intrupeze in istorie. Trebuie remarcat insa ca spiritul general chiar si al mijloacelor de control politienesc ramane inca cel huxelian. Imaginea bine cosmetizata a statului democratic, a drepturilor omului sau al parintelui iubitor care-si cearta copilul, doar pentru ca-i vrea binele, nu trebuie stricata. Mijloacele de urmarire raman inca ascunse sub masca neutralitatii, pentru a salva pe cat se va mai putea iluzia libertatii. Ele nu trebuie sa induca sentimentul de teama in popor, ci, dimpotriva, pe cel al sigurantei pe care o ofera acest control total al realitatii. Controlul absolut al persoanei umane nu mai este doar un imperativ al fictiunii orweliene. Ranjetul lui Big Brother,

daca suntem putin mai atenti, transpare chiar si in rapoartele prezentate la nivelul marilor organisme internationale. ()

Cartea, dusmanul regimurilor totalitare

In lumea lui Orwell este prezenta cartea, dar aceasta este mistificata in laboratoarele Ministerului Adevarului. In Minunata lume noua este conditionata repulsia fata de carti, caci, ramane in permanenta riscul ca ei sa citeasca vreun lucru de natura sa deconditioneze in mod nedorit unul din reflexe. Ce se intampla astazi in cadrul societatilor avansate? Sistemul educational american este la pamant, este o ruina. Patruzeci de procente dintre tinerii americani care intra la Colegii recunosc ca nu stiu sa scrie si sa citeasca corect. Douazeci si trei de milioane de adulti sunt analfabeti. (Raportul specialistilor de la Universitatea Columbia - SUA - The Global Economy, 1990). Prin urmare, televiziunea si cultura divertismentului au reusit mai bine decat distopicele ministere ale propagandei statelor totalitare sa-i indeparteze pe copii de carte. Creierul copiilor care-si petrec timpul preponderent in fata televizoarelor si Internetului este cu adevarat conditionat sa nu mai gaseasca placere in lectura. Nu numai ca aceasta este mai putin fascinanta ca imaginea in miscare sau pentru ca ar pretinde un efort mai mare, ci si pentru ca tot ce inseamna vizionare reprima edificarea retelelor neuronale implicate pe parcursul lecturii. Cartea ar putea disparea pe viitor in primul rand pentru ca nu se vor mai gasi suficienti oameni care sa o aprecieze, care sa o doreasca, care sa o cumpere. Civilizatia Gutenberg este, dupa cat se pare, inlocuita de cultura halucinatiei colective, de cultura fantasmelor si a balaurului antropomorfizat si cu iesire la ecranul ultraplat. (Virgiliu Gheorghe, Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a tele-viziunii, Editura Prodromos, Bucuresti, 2007).

Vara este aproape - semnele vremurilor

Parintele rus Ghenadie Emelianov, intr-un interviu publicat aici :

- Printe, oare se poate spune c noi acum trim anume n acele vremuri, cnd se apropie mplinirea profeiilor Sfntului Apostol Ioan Teologul, despre zilele din urm?

- n anul 1978, aceast ntrebare i-a fost pus stareului Paisie (Aghioritul). Voi rspunde cu cuvintele acestuia, care a spus: Copiii ti vor fi martorii mplinirilor profeiilor din Noul Testament. Noi nu vorbim de soroace, nici nu ne ocupm de preziceri, ca nite femei isterice. Btrnilor nduhovnicii, ca unor vase curate ale lui Dumnezeu, le-au fost revelate, din mila lui Dumnezeu i astfel de taine. Aceeai ntrebare i-a fost adresat Domnului de ctre apostoli, iar Domnul le-a rspuns: nvai de la smochin pilda: cnd mldia lui se face fraged i odrslete frunze, cunoatei c vara este aproape. Asemenea i voi, vnd vei vedea toate acestea, s tii c este aproape, la ui (Mt. 24, 32). Vedem i simim cum lumea se mic tot mai aproape i mai aproape de acele vremi. nsui tabloul evenimentelor din lumea duhovniceasc nu mai las nici un fel de ndoial. Dup prerea mea, primejdia cea mai mare este s ne lsm expui acestei prelucrri totale. Oamenii, ns, nu vor s aud de aa ceva. Gndul le st la ce vrei i la ce nu vrei: la agonisirea de averi, la distracii i plceri un osp al ciumailor i toate acestea astzi cnd ne aflm n preajma unor evenimente fatale. Pretutindeni domnete lipsa de grij i nepsarea duhovniceasc, care sunt ntreinute i de ctre mijloacele de informare n mas, care servesc cu slugrnicie aceluiai scop, deoarece s-a pltit deja pentru tot. Nu mai are rost s ne punem sperana n unele personaliti, sau altele, n cine tie ce

mprejurri favorabile. Trebuie s fim vigileni i s ne orientm atent n lume. S nu ne lsm captivai de pasiuni i de hazardul legilor pmntene, fiindc toate acestea ne ndeprteaz cu succes de Dumnezeu. Totul depinde de faptul dac am trit sau nu n Hristos. Nimic nu poate fi ascuns de Ochiul atotvztor. Despre Dumnezeu vorbesc muli dintre teologii contemporani, dar sunt ei oare capabili s arate calea cea dreapt a mntuirii?! Mntuirea noastr st n ndejdea atotcuprinztoare n Domnul i n lumina acestei iubiri vom putea s vedem adevrata natur a lumii acesteia, pentru ca s prevedem primejdia fr gre i s prentmpinm dezamgirile.

Parintele Iustin despre vremurile din urma

Fragmente din doua interviuri relativ recente cu parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii PetruVoda: - Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi? - Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului. Nu este usor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor traitori din Pustia Tebaidei, acolo nici militia nu intra, nici control de stat, nici finanta nu intra, nici un control care sai tulbure pe calugari. Erau de sine statatori si atat de liberi, incat ei intr-adevar puteau sa-si duca asa, cu toata dragostea, nevointa lor. Insa, la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul. Diavolul? faci cruce - se mai departeaza, mai. Astia vazuti nu se departeaza, ba te asalteaza si-ti mai pun in carca si altele; ba vine cu 666, ba vine cu cartile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiatiile, holocaustul - toate se rasfrang asupra ta. De aceea credinciosii acestia, de pilda, care vin din toata lumea inspre manastiri, sunt iarasi un semn ca toata lumea traieste in clocotul asta, in cazanul asta de fierbere de la un rau la altul. Iar calugarul, de bine, de rau trebuie sa stea acolo, in fata lor, sa dea un sfat, o relatie, sa le citesti o rugaciune si sa plece macar catusi de putin altii de cum au intrat. Monahul trebuie sa fie prezent si sa raspunda la toate aceste nevoi ale crestinului. Altadata nimeni nu-l deranja pe sfantul, pe cuviosul. Pai, cate pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la manastirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, incepeai slujba, tu, ca preot, inainte cu o ora, sunai la intrare in tochita metalica, toata lumea stia ca a intrat parintele la biserica. Paraclisierul deja era venit. Care este randuiala paraclisierului? Intra in biserica, se inchina, ia blagoslovenie de la strana arhiereasca, se duce si se inchina pe la icoane, la Maica Domnului, la Mantuitorul Hristos, intra in sfantul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie si cu frica de Dumnezeu incepe sa aprinda lumanarile, cele doua lumanari de pe sfanta masa, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca parintele de canon saracul, sufla din greu, dar el voia sa aprinda candelele in fiecare miez de noapte, sa fie primul acolo cand venea preotul slujitor. Dupa

aceea venea la staret, lua blagoslovenie de toaca si de clopot si Parintele staret de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era in pravila. Acuma are o masina cu opt locuri, cu bagaj in spate si-ntr-o dimineata se duce dupa sticle, a doua zi are nevoie de matura, apoi de coada maturii si tot se plimba si tot se plimba, mai merge la o conferinta, pe la examene si printr-alte parti, numai la biserica si la utrenie nu-i. Si paraclisierul n-are unde sa se mai duca, toaca saracul cu 25 de blagoslovenii de la bec. Terminam de pomenit inainte ca sa vina preotii, dar acum sunt cate 3-4 mape de pomelnice numai intr-o zi. De asemenea, ca sa revin, nu erau atatea nevoi si atatea boli. Acum s-au inmultit bolile psihice, organice, demonizarile. Apoi nu erau atatea constructii, atatea vite, atata lume. Pe langa acestea mai sunt si ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascutite care patrund pana in a-ti cunoaste si gandul. Si, cand ti-a prins gandirea, aici este si partea sufleteasca. Iar cand a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc usor. Este o lupta impotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Daca vrei sa ai un serviciu mai bun, trebuie sa te inscrii in loja masonica, sa te lepezi de Hristos. Si, iata, acestea toate sunt incercari si ispite si greutati care ne fura de la adevaratele teluri ale trairii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viata duhovniceasca -Este bine in zilele noastre sa mai cautam povatuitori duhovnicesti? - Este mai bine sa dobandesti tu putina pricepere duhovniceasca, caci vin vremuri cand nu numai ca nu veti mai gasi indrumator, dar nici macar un cuvant din Scriptura sau din Sfintii Parinti. Sfintii Parinti pana acum recomandau povatuirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, insa vin vremuri cand vor lipsi si acestea. -Dar pana la vremurile acelea? - Pana atunci sa le invatati pe de rost () () - Ce trebuie sa facem sa ne intarim credinta si sa rabdam toate cele ce vor veni asupra noastra? Si cunoastem din proorociile sfintilor ca, de vor rabda crestinii necazurile de pe urma, vor fi mai mari decat cei dintai. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul indrazneste sa spuna ca multi sfinti si-ar fi dorit sa traiasca in vremurile noastre. - Cugetand la moarte. Monahul si crestinul nu are aceasta insutita datorie sa fie gata de plecare? O are! Nu te intereseaza daca traiesti si cum traiesti () () Vor veni vremuri si mai grele. Prigoanele, puscariile, schingiuirile si tot calvarul indurat de noi in timpul comunismului au fost usoare pe langa ce va urma. Si va fi foarte greu sa-ti mentii credinta si s-o treci generatiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani. - Ce ne ameninta atat de rau? - Pai, iacata, globalizarea vine ca un buldozer care striveste totul inaintea lui. Si odata cu

globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie Am aderat la Uniunea Europeana Am zis candva: intrarea in UE este iesirea din Ortodoxie. Dar revin si zic: depinde de noi sa nu lepadam deodata credinta. Ca si o haina nu o dezbraci dintr-o miscare, mai intai scoti o maneca, apoi cealalta. Pana atunci, s-ar putea ca poporul sa se destepte. Daca nu ne vom aseza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga insa cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil. Si toate aceste incercari, globalizare, ecumenism si cine stie care altele, toate vor fi spulberate de forta rugaciunii. - Nadejdea mirenilor este ca marii duhovnici ne vor indruma - Ei, marii duhovnici Daca am sti ce impresie are Dumnezeu despre marii duhovnici (rade) Noi n-am avut duhovnici asa cum vremea a cerut-o. Si de-aia poporul a cazut. - Aveti o viziune destul de pesimista despre societatea romaneasca - Nu e pesimista, e realista. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa nastem eroi; cum erau inainte mamele, nasteau copii pentru martiraj, parca ar fi crescut lanuri de grau pentru a face anafura. Nu mai putem sa ne ridicam fara jertfa; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fara oameni de jertfa. Tot crestinismul e o jertfa; post si rugaciune - care sunt oarecum indrazneala noastra catre Dumnezeu. Cu acestea poti cuceri cerurile. Nadejdea, alaturi de credinta si de iubire, sunt, nu-i asa?, cele trei fire nevazute care ne leaga de Dumnezeu. Asa incat speranta nu trebuie sa moara. Dar eu cred ca daca nu traiesti credinta asa cum trebuie, ai slabe sanse de mantuire. Pai cum sa mergi, si cu Dumnezeu, si cu Mamona? () - Parinte, am vrea sa incheiem interviul in mod optimist, asa cum se cade in asteptarea Pastelui. Avem vreun motiv de optimism? - Da, fara indoiala: Maica Domnului. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara primesc intotdeauna raspuns.

Parintele Iustin despre viata in minciuna si despre perfidia cu care este ucis astazi omul din lume
In vremea noastra cuvantul s-a degradat. Omul este masura a ceea ce spune. Imi amintesc, legaturile acestea, realizate prin cuvant, intre oameni, erau totul in satele noastre, in asezarile noastre din alte vremuri. Buna vecinatate era ca o fixare temeinica a omului pe pamant, intre ceilalti oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunica, nu se cunosc intre ei, necunoscandu-se nu se mai iubesc si nu se mai pretuiesc unii pe altii. Lipsa de comunicare ii face nefericiti, nesociabili, nu se mai influenteaza unii pe altii in bine, sa aiba unul rusine fata de celalalt, sa aiba respect tanarul fata de batran. Minciuna a venit pe lume odata cu adevarul. Omul trebuie sa treaca incercarea asta, sa aleaga. Daca alegi adevarul, alegi viata. Daca alegi sa traiesti in minciuna, te supui diavolului. Cu fiecare minciuna spusa omul se indeparteaza de rai. Si Adam a incercat sa-l minta pe Dumnezeu cand a fost prins pacatuind.

Acum, industria minciunii a luat o dezvoltare foarte mare. Mincinosul minciuna vorbeste. Ca si hotul. Hotul de furt se teme. Omul cinstit este cel care stie rostul adevarat al societatii. Dar vedeti? Oamenii s-au influentat unii pe altii, adica eu te sicanez pe tine ca sa obtin ceva, ca sa-mi platesti cinstea. La randul tau tu vei sicana pe altul, pe care il obligi sa fie necinstit. Oamenii s-au obisnuit, in societatea noastra, ca cinstea se cumpara, ca orice marfa, ca si adevarul. Societatile de acest tip, in care cinstea e dispretuita, sunt jalnice. Dar pana si taranul nostru, alta data cu frica de Dumnezeu si de lege, a devenit si el asa, duplicitar, mincinos si asta pentru ca intelectualul l-a invatat. Vina grea si povara grea revine si in acest caz intelectualului. Romanul minte ca nu l-a convins nimeni ca minciuna e urata, ca il face pe om urat de toti cei din jur. Omul simplu minte si din cauza ca politicienii din frunte mint la randul lor. Se face asa, un circuit al minciunii, nimeni nu mai crede pe nimeni. Minciuna este pedepsita aspru si de Dumnezeu; ar trebui pedepsita aspru si de lege. Daca ii iei drogul minciunii, omul se simte dezorientat, sufera, se da legat numai sa-l minti mai departe. Ne dam nemultumiti de cum sunt copiii si tinerii din ziua de azi? Dar cine ii impinge la televizor, cine ii indeamna sa stea toata ziua in mediul mincinos al calculatorului, al filmelor? Avem ceea ce crestem, avem roada a ceea ce am semanat. Si-atuncea cand mai spune adevarul? se intreaba taranul nostru. Ce ne-a spus pana acuma, sau ce ne spune de aici incolo, ca nu exista Dumnezeu? Ca astea sunt povesti ale trecutului, ca Dumnezeu a murit, ca Dumnezeu este o inselaciune a burgheziei si multe alte lucruri, incat omul, saracul, a fost complet daramat. Ca si un copil in casa, cand tata ii spune una, mama ii spune alta, la fratiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu stie ce sa mai faca. Ei bine, de atunci merge poporul asta in minciuna. Si crede minciuna, o cauta, se lasa mintit. Omul nostru cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nu-l ia in seama. Aaaa! O sa fie cutremur, fiti atenti, de 7 grade! O sa fie cutremur, se darama Thailanda! Oceanul Pacific a intrat in Africa, s-a dus in America, domnule! Se-ntampla lucruri extraordinare! O cometa, fiti atenti, mai are cinci metri pana la planeta noastra! Si asa, bietii oameni, saracii, sunt innebuniti, uita de toata mizeria si greutatile, umbla sa-si conserve pielea. Da, minciuna! Ma-ntreaba oamenii: Parinte, oare e edevarat ca o sa fie cutremur, ca asa anunta la televizor tot felul de indivizi? Mai baieti, vedeti-va de liniste, stati in bloc, acolo, nu coborati, nu dormiti pe strazi, ca nu-i nimic. Da, dar uite ca ne spun de doua saptamani la radio si Mai, stati linistiti ca nu se-ntampla nimic. Profeti mincinosi, dar este o industrie foarte bogata si rentabila. [] Daca vrei sa distrugi un om, o familie sau o natie, perfidia este mult mai eficienta decat atacul direct. Si asa actioneaza, de cele mai multe ori, dusmanul, cel care iti poarta sambetele. Daca il ataci direct, omul se pune in garda, se pregateste de contra-atac, isi evalueaza fortele, isi aduce aliati. Asa actioneaza inamicul cinstit. Asa a actionat cavalerismul din perioadele vechi ale istoriei, invingatorul il stima pe infant. Dar inamicul perfid nu actioneaza asa. Vine langa tine si te citeste. Apoi iti speculeaza slabiciunile. Te invata sa bei, sa te viciezi, daca nu stii. Apoi iti pune la indemana alcoolul, drogul, celelalte mijloace, te face dependent de ele. Din momentul acela te are, te domina, te-a invins. Cu momeala aceasta te scoate din familie, din curte, din Biserica, din societate. Nu poate fi societatea in neoranduiala si familia in buna randuiala! Familia este greu incercata azi, ca orice valoare a lumii noastre. Unii n-au si de asta se cearta. Altii au prea mult si se cearta iarasi. Un imparat rus, Ivan ce Groaznic, spunea aratandu-si degetele de la mana dreapta: Acesta e fiul meu Feodor, aceasta este sotia mea Irina, aceasta e nora mea, aceasta e mama mea, acesta e fratele meu. Oricare mi l-as taia trebuie sa ma doara. Si dintre ei, pe oricare l-as supara, va trebui sa-mi para rau! Copiii nostri cunosc toti fotbalistii pe de rost, dar nu stiu numele sfantului pe care il poarta, nici macar viata acestuia nu o cunosc si, cu atat mai putin, Crezul sau alte rugaciuni ale pravilei. Uitati-va, am intrebat odata un baietel de 8 ani ce face cand se scoala dimieata. Pai, ce sa fac? Ma duc la calculator si ma joc. E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o

urma de meditatie, nu va mai sti sa citeasca o carte, va fi gol, risipit. Se configureaza inca de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituala a omului, sinuciderea noastra voita! Omul acesta nu mai are nici un sentiment, nu mai stie sa priveasca o floare, sa se bucure de natura, de creatia lui Dumnezeu. Radacinile lui sunt taiate. Poate fi purtat oriunde de orice vant. Daca s-ar mai reduce, dragii mei, din toata falsa educatie a calculatorului, din civilizatia salbatica a televiziunii, internetului si a presei ar fi bine, caci toate acestea nasc in om o mandrie luciferica, ingamfarea ca peste el nu mai exista nimic. Ei bine, astazi aceasta mandrie se naste odata cu bietul elev, cu bietul taran. Acum iti stie si copilul din leagan ce firma de motor se aud epe strada, ce masina trece pe ulita satului. Eu nu sunt impotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cat trebuie sa-l folosesti si cand - asta ma ingrijoreaza. Daca ar fi, Doamne fereste, sa se mai recruteze astazi niste tineri ca sa apere tara, nu stiu cati ar merge sa ia arma, sa-si dea viata pentru un ideal. De ce? Pentru ca oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Si cum sa aiba, daca toti nu vor decat sa plece in Canada? Astfel incat veacul XX nu e numai o disparitie a vietii teologice, este poate mai mult - o disparitie totala a vietii spirituale, decaderea omului, animalizarea lui.

(din: Gratia Lungu Constantineanu, Parintele Iustin Parvu. Viata si invataturile unui marturisitor, Iasi, 2007

Scurt si esential bestiar duhovnicesc - folositor pentru a intelege ce traim si ce ni se (mai) pregateste
UPDATAT (25 oct.)! Se traieste, se iubeste si se moare / Intr-o lume inundata de minciuni sunau versurile unui cantec mai vechi, de o frumusete dureroasa. Intra-adevar, daca lumea in care traim astazi ar putea fi cuprinsa intr-un singur cuvant nu stim daca s-ar putea gasi altul mai nimerit pentru a o descrie decat acesta: MINCIUNA. Si cum stim foarte bine din Evanghelie cine este Tatal minciunii intelegem ca lumea zace mai mult decat oricand sub stapanirea celui-rau si ca, asa mergand lucrurile, finalitatea nu poate fi, asa cum spunea si in predica de duminica trecuta, si in alte randuri IPS Bartolomeu, decat indracirea lumii. Multe marturii din ultima vreme converg catre ideea (care coincide cu Revelatia biblica despre sfarsitul lumii) ca ne apropiem de acest deznodamant pe o scara tot mai larga, pentru ca satana nu doreste nimic altceva mai mult decat ca toti oamenii sa fie ca el si sa fie ai lui (e un subiect asupra caruia speram sa mai revenim, de altfel). De ceva vreme n-am mai avut, din pacate, timp, niciunul dintre noi, pentru a intretine si pagina de Recomandari periodice din presa si de pe alte siteuri/bloguri. Au fost totusi cateva stiri sau analize de presa si cateva articole de pe siteuri sau grupuri ortodoxe care n-au putut trece neobservate si pe care le-am considerat foarte important de cunoscut pentru toata lumea careia nui este indiferent in ce lume traieste si ce se ascunde dincolo de firescul si nonsalanta cu care ne sunt promovate (inoculate) anumite curente, anumite valori sau anumite personalitati drept modele de urmat. Credem ca este esential sa intelegem cat de perfida si programatica este politica de pervertire totala a copiilor nostri, unul dintre varfurile de lance in acest razboi pentru coruperea sufletelor curate fiind reprezentat de catre scriitoarea satanista J. K. Rowling; apoi merita sa vedem cum vrajmasul a lucrat si lucreaza si astazi temeinic din interior la surparea Bisericii si a celor mai vrednici slujitori si marturisitori ai ei folosind impostura si delatiunea (pe care parintele Steinhardt o includea printre pacatele impotriva Duhului Sfant si cele mai greu de iertat) si dandu-ni-se niste repere morale tocmai acei oameni ale caror turnatorii si nedreptati ticaloase

facute semenilor striga pana la Cer; e bine sa nu inchidem ochii in fata dovezilor clare care atesta ca patriarhul Teoctist a murit cu zile si ca se incearca cu disperare (dar nu cu destula pricepere) ascunderea adevarului; e important sa vedem pana la ce cote si la ce aberatii a putut sa ajunga miscarea de aggiornamento in Biserica Romano-Catolica, ca sa stim ce ne asteapta si pe noi daca vom accepta sa mergem pe calea acelorasi reforme; ne intereseaza si care sunt interesele cutremuratoare prin cinismul criminal si de dimensiuni planetare ale mai marilorlumii ca noi sa nu traim sanatos, sa fim bolnavi si sa nici sa nu se gaseasca leacuri de vindecare definitiva ale bolilor!!!; si in fine, dar nu in ultimul rand, avem acum tot mai multe motive sa intelegem ca parintele Seraphim Rose a stiut bine ce spune cand a avertizat despre planurile in desfasurare (acum in faza destul de avansata) pentru construirea unei noi religii mondiale si ca nu sunt nici nebuni, nici conspirationisti cei care de mult ne spun despre masonerie si despre centrele oculte de decizii majore ale lumii. Daca dupa toate acestea va veti intreba cumva in ce ne mai putem putem pune atunci nadejdea, daca intunericul se lasa peste lume cu atata putere, amintiti-va raspunsul parintelui Iustin Parvu: In Maica Domnului! Si acum linkurile: 1. HARRY POTTER - PROMOVEAZA HOMOSEXUALITATEA!!!!!!!! (Si asta fatis si in fata unor copii dresati sa cada in extaz!!!) - a se vedea si alte aspecte ale satanismului mascat al acestei serii celebre de carti pentru copii la: http://despreharrypotter.go.ro/ 2. Cititi la urmatoarele linkuri cum a ajuns IPS Nicolae Corneanu Episcop vicar si apoi Mitropolit, cum s-a dezis explicit si de buna-voie (in caz ca a crezut vreodata) de credinta Bisericii si cat de zelos si cu dragoste (si pe multi bani!) i-a turnat, vreme de zeci de ani pe slujitorii lui Hristos, de la patriarh si pana la sustinatorii parintelui Gh. Calciu, pe care a avut misiunea sa-l compromita (!) , apoi cum a reusit sa slabeasca deliberat activitatea religioasa in eparhia sa (la ordinul organelor), dar si cat de mare pacaleala a fost si falsa lui asumare a trecutului din 1990. Este intamplator, oare, ca astazi IPS Nicolae este un foarte mare iubitor de ecumenism si de grecocatolici? La fel si boierul si Academicianul Balaceanu-Stolnici, membru de vaza al Masoneriei si al Adunarii Nationale Bisericesti Cele mai cumplite delatiuni, urmate de cea mai de neinchipuit ipocrizie. printre randuri se poate citi si de ce Biserica noastra Ortodoxa Romana este, din pacate, astazi, atat de slaba in fata atator amenintari si provocari. Pentru ca a fost de multa vreme lucrata dinaluntrul ei... http://www.evz.ro/files/2007/POZE/Octombrie/23/stolnici_decizie%20CNSAS.pdf C-asa turna Mitropolitul IPS Corneanu, patru decenii de turnatorie Stolnici conta pe Securitate ca sa-i ia locul Anei Aslan BOR: Nu va atingeti de turnatorii nostri! 3. Colegiul Medicilor: Operatia a reusit, Patriarhul a murit Dosar: CARE ESTE ADEVARUL PRIVIND MOARTEA PATRIARHULUI? 4. AGGIORNAMENTO - NOUTATI (Multumim fratelui Mihail Bacauanu) 5. Medicamentul care vindeca definitiv nu este rentabil - interviu cu Richard J. Roberts (premiul Nobel pentru Medicina 1993 si participant la Campus Exellence care anul acesta reuneste la Fuerteventura 14 premianti Nobel): Pentru ca productia farmaceutica este mai degraba interesata nu sa va vindece pe dumneavoastra, ci sa va ia mai multi bani, asa ca, dintr-o data,

cercetarea respectiva este deviata catre descoperirea de medicamente care nu va vindeca intru totul, ci doar cronicizeaza boala si va face sa experimentati o imbunatatire ce va disparea din momentul in care nu mai luati medicamentul!!! Sarea iodata favorizeaza cancerul - Iodarea este un atentat la sanatatea romanilor. Dupa 4 ani de functionare a nefastei H.G. 568/2002 numarul cancerelor tiroidiene s-a dublat, iar numarul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387, declara profesorul Chirila. Prof. dr. Pavel Chirila atrage atentia opiniei publice si factorilor responsabili ai statului asupra unui pericol care vizeaza, pe cai nestiute si aproape nevazute, imensa majoritate a romanilor, in urma unor Hotarari de Guvern aberante, legate de obligativitatea iodarii sarii. Profesorul Chirila ne demonstreaza ca iodarea universala a sarii este un real atentat la sanatatea publica a romanilor. Guvernul iodeaza obligatoriu 20 de milioane de oameni, insa nevoie de iod au cel mult 8543 persoane. In urma acestei norme totalitare si discriminatorii neintalnite nicaieri in lume si nici chiar in timpul regimului comunist s-a ajuns ca procentul de imbolnaviri de cancer tiroidian sa se dubleze, in ultimii ani. 6. Clubul Bilderberg. Stapanii lumii. Un cosmar in direct BILDERBERG DIN NOU D LOVITURA DESPRE DEMERSURILE IN FAVOAREA NOII RELIGII MONDIALE - de pe grupul Credintaortodoxa Henry Kissinger vine la Zece pentru Romania - Kissinger a fost intre 1973 si 1977 secretar de Stat al administratiei americane in timpul lui Richard Nixon si Gerald Ford, el jucind un rol foarte important in diplomatia mondiala intre 1969 si 1977. A mai fost consilier al Securitatii Nationale vreme de sase ani. In prezent este membru in conducerea celor trei mari organizatii globaliste care reprezinta Noua Ordine Mondiala: Council on Foreign Relations, Trilaterala si Bilderberg.

GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!

Un nou fragment din cuvintele de mare pret ale Cuviosului Paisie Aghioritul despre

Cum trebuie si cum nu trebuie sa lucreze crestinul?

In ziua de azi, oamenii sunt foarte zapaciti, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi, si se pierd in grija cea multa. Eu pun in randuiala un lucru-doua, si abai apoi ma gandesc la altele. Niciodata nu fac mai multe lucruri deodata. Acum ma gandesc sa fac lucrul cutare. Il termin, si abia dupa aceea ma gandesc sa fac altceva - pentru ca daca incep altul fara sa il fi terminat pe primul, nu am liniste. Cand cineva are de facut mai multe deodata, o ia razna - si numai ce se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia. A venit la coliba mea un tanar care avea probleme psihice. Mi-a spus ca este chinuit, pentru ca este suparat de problema mostenirii etc. Despre ce mostenire vorbesti?, i-am spus. Mai intai ai nevoie de odihna. Apoi trebuie sa iti iei diploma de absolvire, dupa care vei merge in armata, si apoi sa iti cauti un loc de munca. M-a ascultat, sarmanul, si si-a aflat calea. Asa se afla pe sine oamenii.

- Parinte, si eu obosesc repede cand lucrez. Nu inteleg care-i pricina. - Ceea ce iti lipseste tie este rabdarea. Si pricina pentru care nu poti sa ai rabdare este ca te apuci de multe. Te imprastii in multe parti, si obosesti. Asta iti pricinuieste si o nervozitate, fiindca ai marime de suflet si iti dai osteneala. Cand eram in manastire, aveam un slujitor la tamplarie - pe batranul Isidor. Sarmanul de el, nu avea deloc rabdare. Incepea sa faca o fereastra, se descuraja; se apuca sa faca usi, se supara si le lasa. Dupa aceea, se apuca sa faca acoperisuri. Pe toate le lasa neterminate. Nimic nu scotea la capat. O parte din lemn se pierdea, alta parte se taia gresit. Asa se omoara cate unul fara sa reuseasca nimic. Sunt unii care, desi au puteri limitate, putand face numai un lucru-doua, se apuca si se incurca in multe - insa nu fac nimic cum se cuvine si ii trag dupa ei si pe altii. Pe cat se poate, sa faca omul numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine avand mintea curata si odihnita, si dupa aceea sa inceapa altceva: caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va face omul dupa aceea? Cum isi va aduce aminte de Hristos? () - Parinte, oare nu e mai bine ca un lucru sa fie facut mai pe indelete, ca sa ne putem castiga linistea? - Da, fiindca atunci cand lucreaza cineva cu liniste isi pastreaza pacea si isi sfinteste intreaga zi. Din pacate, n-am inteles ca atunci cand lucram ceva prea repede dobandim o nervozitate iar lucrarea care se face cu nervozitate nu e sfintita. Scopul nostru nu trebuie sa fie a face multe intr-o continua neliniste. Aceasta e o stare diavoleasca. Lucrul de mana care se face cu liniste si rugaciune se sfinteste si sfinteste si pe cei care il folosesc - si asa are sens atunci cand mirenii cer lucru de mana de la monahi ca binecuvantare; in timp ce lucrul facut cu graba si nervozitate transmite aceasta stare diavoleasca si celorlalti. Treaba grabita, facuta cu neliniste, este caracteristica oamenilor celor mai lumesti. Sufletele tulburate care lucreaza transmit tulburare si prin lucrul lor de mana, iar nu binecuvantare. Mult influenteaza starea omului lucrul de mana pe care il face, pana si lemnul! Infricosat lucru! Rezultatul muncii omului e pe potriva starii in care se afla cand o face. Daca este nervos si se manie si injura, ceea ce face nu va avea binecuvantare; iar de canta, de spune rugaciunea, se sfinteste si lucrul lui. Unul e lucru diavolesc, iar celalalt dumnezeiesc. Daca va purtati cu evlavie si lucrati cu rugaciune, va veti sfinti mereu si toate se vor sfinti. Atunci cand cineva are mintea la Dumnezeu i se sfinteste lucrul sau, rucodelia sa. Daca, de pilda, fac o cutie si spun si rugaciunea, ma rog si in acelasi timp lucrez spre slava lui Dumnezeu. Scopul meu nu e sa fac cutii si sa le fac repede, ca sa fac multe si totodata sa fiu nelinistit. Asta e o stare demonica. Nu pentru asta am venit in manastire: am venit ca sa ne sfintim si sa sfintim ceea ce facem. Aceasta e pricina pentru care uneori te simti ca o functionara zeloasa in indatoririle tale, pentru ca atunci cand alergi sa-ti pui in randuiala treburile, uiti sa-l iei si pe Hristos. In schimb, daca pornesti cu rugaciunea, te vei simiti ca o slujitoare a lui Hristos. De aceea, baga si rugaciunea in lucrul tau, ca sa va sfintiti si tu, si lucrul tau. Stii cum binecuvanteaza atunci Dumnezeu, si cate bunatati si binecuvantari trimite? - Parinte, cand lucrarea este intelectuala (de pilda o lucrare de traducere), cum este cu putinta sa spui rugaciunea in asa fel incat lucrarea pe care o faci sa se sfinteasca? - Atunci cand lucrarea e intelectuala, daca mintea ta este la Dumnezeu lucrarea se sfinteste, fiindca traiesti in atmosfera lui Dumnezeu, dei nu poti spune rugaciunea. Cand cineva e intr-o stare duhovniceasca, se ajuta mult pe sine. Nu incearca sa inteleaga noimele cu mintea, ci se lumineaza si le afla prin luminarea dumneziasca. - Dar cand nu am aceasta stare duhovniceasca si trebuie sa fac o astfel de lucrare? - Atunci sa o faci, dar sa te rogi si sa ceri luminare de la Dumnezeu. Sa cauti sa te ajuti, pe cat

poti, cu noimele dumnezeiesti, si sa lucrezi cu evlavie. Sa faci la fiecare ora, sau din doua in doua, cateva minute, cateva minute intrerupere, in care sa spui rugaciunea. - Mai ales in lucrarea de traducere esti foarte imprastiat, Parinte. Trebuie sa cauti cuvinte, sa citesti comentarii - Am spus si in alte dati: ceea ce ajuta cel mai mult la traduceri este nevointa cu ganduri curate, care il fac pe om vas al harului. Atunci talcuirile dumnezeiesiti ies din luminarea dumnezeiasca, nu din minte, din dictionar si din calimara cu cerneala. Vreau sa spun ca trebuie sa ne sprijinim pe ceea ce e mai insemnat, adica pe dumnezeiesc, nu pe ceea ce vine in randul al doilea, adica pe omenesc. - Parinte, grija departeaza totdeauna de Dumnezeu? - Asculta de la mine urmatorul lucru. Cand un copil se joaca si este absorbit de jucarii, nu-si mai da seama daca tatal lui este alaturi si-l managaie; dar daca-si intrerupe putin joaca, atunci isi da seama. Asa si cand avem vreo grija, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu da, iar noi nu simtim. Ia aminte sa nu risipesti puterile tale pretioase in griji de prisos si in lucruri desarte, care intr-o buna zi se vor face toate praf. Asa te obosesti si trupeste, si mintea ti-o imprastii fara rost, iar dupa aceea, Ii dai lui Dumnezeu oboseala si cascaturile in vremea rugaciunii, la fel cu jertfa pe care a facut-o Cain. In mod firesc, si starea ta launtrica va fi la fel ca starea lui Cain, cu neliniste, si oftaturi pe care ti le va pricinui aghiuta, care va fi alaturi de tine. Sa nu risipim fara rost rodul, miezul puterilor noastre, lasand dupa aceea cojile pentru Dumnezeu. Grija trage toata maduva inimii si nu lasa nimic pentru Hristos. Daca vezi ca mintea ta fuge mereu si se duce la treburi etc., trebuie sa intelegi ca nu mergi bine si sa te nelinistesti, caci te-ai indepartat de Dumnezeu. Sa intelegi ca esti mai aproape de lucruri decat de Dumnezeu, de zidire decat de Ziditor. De multe ori, din pacate, o satisfactie lumeasca insala chiar si pe monah atunci cand face o lucrare. Omul este zidit sa faca binele in mod firesc, pentru ca Ziditorul lui e Bun. Dar monahul se nevoieste ca sa se faca din om inger. De aceea, lucrarea lui in cele materiale trebuie sa se limiteze doar la cele absolut necesare, ca sa lucreze in cele duhovnicesti. Atunci si bucuria lui, ce va izvori din roadele duhovnicesti pe care le va produce, va fi duhovniceasca, iar unul ca acesta se va hrani si va hrani cu imbelsugare. Cu munca si grija multa se uita de Dumnezeu. Parintele Tihon spunea: Faraon dadea multa munca si mancare multa israelitilor, ca sa uite de Dumnezeu. In vremea noastra, diavolul i-a absorbit pe oameni prin materie, in multe lucruri. Munca multa, mancare multa, ca sa uite de Dumnezeu (Iesire 1, 13-14), si astfel sa nu poata - sau mai bine zis, sa nu vrea - sa puna in valoare libertatea ce li se da, ca sa-si sfinteasca sufletul... (Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan) Continuam postarea unor fragmente din capitolul Grija cea multa departeaza de Dumnezeu din cartea Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan a Cuviosului Paisie Aghioritul: E bine ca cel ce vrea sa traiasca duhovniceste, si mai ales monahul, sa fie departe de unele preocupari, lucrari, etc. ce il indeparteaza de scopul sau duhovnicesc. Sa nu se vare in treburi multe si nesfarsite, fiindca treburile niciodata nu se mai termina. Si daca nu invata sa faca lucrari launtrice intru sine, mereu va devia in cele exterioare. Oamenii care incearca sa termine treburile cele nesfarsite sfarsesc aceasta viata cu nedesavarsiri duhovnicesti si se pocaiesc la sfarsitul vietii - dar asta nu le mai ajuta la nimic, fiindca a iesit deja pasaportul. De altfel, si o pauza in treburi este neaparat necesara pentru un interval mic de timp. Cand multele lucrari se imputineaza, vor veni, fireste, si odihna trupeasca, si setea pentru lucrarea launtrica, ce nu oboseste, ci odihneste. Atunci si sufletul va respira imbelsugatul oxigen duhovnicesc. Oboseala lucrarii duhovnicesti nu oboseste, ci odihneste, fiindca il inalta pe om si il apropie de Tatal Cel iubitor, unde si sufletul lui se veseleste.

Oboseala trupeasca, atunci cand nu are un sens duhovnicesc sau mai degraba cand nu porneste dintr-o nevoie duhovniceasca, avand justificare, il salbaticeste pe om. Si calutul cel mai linistit incepe sa dea cu copita atunci cand este obosit peste masura; si, cu toate ca n-a avut obicei rau, il dobandeste in timp - desi pe masura ce creste ar trebui sa fie tot mai cuminte. Se pot trece cu vederea unele lucruri, ca sa mearga inainte cele duhovnicesti. Munca multa si grija multa il fac lumesc pe monah, si simtamantul lui devine lumesc. De acum vede totul ca un mirean, cu toata nelinistea si agitatia lumeasca. Pe scurt, el traieste inca din aceasta viata o parte din iad cu neincetatele griji, nelinisti si nenorociri. Atunci cand monahul nu se ingrijeste de cele materiale, ci pentru mantuirea sa si pentru cea a altor oameni, Il face pe Dumnezeu iconom al sau si pe oameni slujitori ai sai. Va aduceti aminte de intamplarea cu Cuviosul Gherontie si ucenicul sau? Cuviosul Gherontie a rugat-o pe Maica Domnului sa-i dea putina apa de baut pentru sine si pentru ucenicul sau. Maica Domnului, ca o Mama buna, a deschis o crapatura in peretele chiliei lui si a scos apa, aghiasma, ca sa bea. Mai tarziu, ucenicul sau a inceput sa zideasca terase, sa care pamant, sa faca gradina, intrand in multa grija si neglijandu-si indatoririle duhovnicesti. Dat fiind ca apa nu ii ajungea, a luat o dalta ca sa deschida mai larg scobitura pentru a putea lua mai multa apa. Vazand aceasta, Maica Domnului a luat apa sipotului si a scos-o mult mai jos de pestera lui, spunandu-i: Daca vrei gradini si imprastiere, sa cari apa de departe. - Parinte, nu v-ati mahnit atunci cand dupa atata osteneala cata v-ati dat ca sa va faceti o chilie, ati lasat-o si ati plecat in alta parte? - Ca sa plec, a existat un oarecare motiv serios. - Si peste tot ati facut numai cele absolut necesare? - Da, am facut numai cele absolut necesare pentru aici, ca sa pot face cele absolut necesare pentru lumea de sus, pentru cer. Daca te pierzi in cele pamantesti, pierzi drumul catre cer. Faci una, apoi vrei si cealalta - si daca intri in angrenajul acesta, te pierzi. Daca te pierzi in cele pamantesti, pierzi si cele ceresti. Precum cele ceresti nu au sfarsit, asa si cele pamantesti nu au sfarsit. Sau te vei pierde aici, sau te vei pierde dincolo. Stiice inseamna sa te pierzi acolo sus? O, spuneam rugaciunea si mai pierdeam, ma afundam! Te-ai afundat vreodata in rugaciune? Munca multa, cu oboseala si imprastierea ei, nu ajuta, mai ales cand e facuta in graba. Indeparteaza trezvia si salbaticeste sufletul. Un asemenea om nu numai ca nu se poate ruga, dar nici sa cugete nu poate. Nu poate actiona cu chibzuinta, si ca urmare actiunile lui nu sunt corecte. Drept aceea, luati aminte: nu va risipiti timpul fara folos, fara sa-l valorificati in cele duhovnicesti, pentru ca veti ajunge sa va salbaticiti mult si nu veti mai putea lucra cele duhovnicesti. Veti dori sa va indeletniciti numai cu treburi, sau sa discutati, sau veti urmari sa aflati subiecte de vorba ca sa va aflati in treaba. Prin neglijarea rugaciunii si a indatoririlor duhovnicesti, vrajmasul ne ocupa inaltimile noastre duhovnicesti si ne razboieste atat trupeste cat si prin ganduri. Ne netrebniceste toate puterile, si sufletesti si trupesti, si ne taie legatura cu Dumnezeu, urmand ca sufletul nostru sa fie robit de patimi. Parintele Tihon le spunea monahilor ca trebuie sa traiasca pustniceste, ca sa se elibereze de griji, nu sa lucreze ca argatii si sa manance ca mirenii - pentru ca lucrarea monahului sunt metaniile, posturile, rugaciunile nu numai pentru sine, ci si pentru intreaga lume, vii si adormiti, si putina munca pentru cele absolut necesare, ca sa nu fie povara altora. - Parinte, imprastierea ese intotdeauna piedica in viata duhovniceasca? - Daca te ocupi de cele absolut necesare ale ascultarii, chiar imprastiere de ai avea, nu vei suferi paguba. Daca interesul tau pentru ascultarea care ti-a incredintat, sau pentru a ajuta o sora, nu depaseste limitele, ravna va fi pentru rugaciune, iar ajutorul tau - eficient. Daca insa tu singura depasesti adaugi imprastiere si te ocupi de lucruri nefolositoare, mintea ti se imprastie si se

indeparteaza de Dumnezeu. Si cand mintea nu e la Dumnezeu, cum va simti cineva bucuria lui Dumnezeu? Inima ingheata repede. Si eu, atunci cand am toata ziua lume, chiar daca lucrarea este duhovniceasca, inima mea nu e asa ca atunci cand ma rog toata ziua. Mintea mea se umple cu o gramada de lucruri si este greu sa le alungi. Pe cat poti, sa spui rugaciunea si in timpul zilei, si sa psalmodiezi incet. Mult ajuta si putina citire duhovniceasca, mai ales inainte de rugaciune. Mult ajuta ca sufletul sa alunge grijile zilei si, astfel, cu sufletul eliberat si transportat in duhovniceasca atmosfera dumnezeiasca, mintea se misca neraspandita. Cu o bucatica din Evanghelie sau Pateric, care are bucatele mici, dar tari, minta se transpune in spatiul duhovnicesc si nu mai alearga - pentru ca mintea este ca un copil zburdalnic care alearga cand pe aici, cand pe dincolo. Daca insa il indulcesti cu o caramea, nu mai pleaca. Neimprastierea si lipsa de grija aduc linistea launtrica si izbanda duhovniceasca. Grijile indeparteaza de Dumnezeu. Atunci cand exista imprastiere, exista si multi paraziti duhovnicesti, si transmisionistii duhovnicesti nu pot lucra in conditii bune. Monahul n-are nici o indreptatire daca nu duce viata duhovniceasca. Sarmanii mireni au o gramada de griji si tot incearca sa faca ceva. Monahul nu are grijile pe care le au acestia. Nu se gandeste nici la chirie, nici la datorii, nici daca are sau nu de lucru. Si pe duhovnic il are alaturi, si biserica este in mijlocul manastirii: rugaciuni, Sfantul Maslu, paraclise, Liturghii. Nu are grija pamanteasca si cauta sa devina inger. N-are alt scop - in timp ce mireanul are atatea griji: se gandeste cum sa-si educe copiii, se nevoieste in acelasi timp pentru mantuirea sufletului. Spunea parintele Trifon: Daca monahul vrea priveghere, o poate face. Daca vrea post, il poate face - fiindca nu are nici femeie, nici copii. Mireanul nu poate. Are copii Unul vrea incaltaminte, altul - haine, altul vrea altele. Mai intai trebuie sa cautam Imparatia Cerurilor si aceasta sa fie grija noastra, si toate celelalte ni se vor da (Mt. 6, 33; Lc. 12, 13). Daca omul uita de asta in viata de acum, pierde timpul si se iroseste. Daca nu uita si se pregateste pentru viata cealalta viata, viata aceasta are sens. Cand omul se gandeste cum sa se aranjeze mai bine aici, e chinuit, se oboseste si se osandeste. Sa nu va prinda nelinistea si mania de a spune: Acum trebuie sa facem asta, dupa aceea cealalta, fiindca in starea asta va va afla Harmaghedonul (Apoc. 16, 16). Nelinistea de a face multe este ea singura un lucru diavolesc. Rasuciti butonul la Hristos, fiindca altminteri veti trai - chipurile - langa Hristos, insa launtric va exista doar cugetul lumesc, si ma tem sa nu patiti ca fecioarele cele nebune. Fecioarele cele intelepte (Mt. 25, 1-13) n-au avut numai bunatate, ci aveau si grija cea buna; ele aveau trezvie, nu erau nepasatoare. Fecioarele nebune erau nepasatoare, nu aveau trezvie. De aceea a zis Domnul: Privegheati! (Mt. 25, 13). Au fost fecioare, dar nebune. Iar daca una este nebuna din nastere, binecuvantarea lui Dumnezeu este cu ea. Va merge in cealalta viata fara examene. Insa una care are minte si traieste nebuneste va fi fara raspuns in Ziua Judecatii.

Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!

Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc
Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii - precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune[1] - pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete,

cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii. Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna! Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate - nu-i lipseste nimic - atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii, si tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. In regula, ii zic unuia, daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti. Citeste un Ceas[2], citeste putin din Evanghelie. Nu pot, imi spune. Fa un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav. Cum sa merg pana acolo?, imi raspunde. Si de ce sa fac aceasta?. Du-te si ajuta vreun sarac de prin vecini. Nu, nu ma multumeste nici aceasta, spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea. Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca ar avea cel putin un serviciu, ar fi mai bine.

Viata de astazi, cu necontenita e alergatura, este un iad

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu. Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere. (Ps.89, 10-11). Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii. Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel, asta pentru mine ar fi fost un mare iad. De aceea, multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie

pe munti pana la inaltimea de 6000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia: Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si sariti in ea, pravalindu-va in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt.

Simplificati-va viata!
Mirenii spun: Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile. Dar insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres. Odata, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte destept: Tu esti destept, poti invata carte. Si dupa aceea?, il intreba copilul. Dupa aceea o sa devii mecanic. Si dupa aceea?. Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat masini. Si dupa aceea?. Dupa aceea o sa-l maresti. Si dupa aceea?. Dupa aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal. Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia durere de cap, si dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nicio durere de cap? Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea: Sa facem aceasta, sa facem cealalta. Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap. Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu: Simplificati-va viata, si stresul va fugi. Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi - din probleme mici, scandaluri mari - apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli. Acest stres este o catastrofa. Odata ma aflam intr-o casa foarte luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au zis: Noi traim in rai, in timp ce alti oameni duc lipsa. Traiti in iad, le spun. Nebune, in noaptea aceasta [3], a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar intreba: Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intro casa ca aceasta?, eu as raspunde: Intr-o puscarie intunecata, pentru ca puscaria m-ar ajuta. Miar aminti de Hristos, de sfintii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat in crapaturile pamantului, mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ar semana putin si cu chilia mea, si m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie, decat intr-o astfel de casa. Odata, fiind gazduit in casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat sa primesc un crestin inainte de a se lumina de ziua, deoarece in alta vreme a zilei acela nu putea. Asadar, acel om a venit bucuros si slavind neincetat pe Dumnezeu. Avea multa smerenie si simplitate si-mi cerea sa ma rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani si avea sapte copii. Impreuna cu familia lui mai stateau si cei doi parinti ai sai; in total unsprezece suflete, care locuiau impreuna intr-o singura camera. Imi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: Camera ne incape numai atunci cand stam in picioare, dar cand trebui sa ne culcam nu ne mai incape, este putin stramta. Dar, slava lui Dumnezeu, acum am facut un adapost pentru bucatarie si am rezolvat-o. Parinte, noi cel putin avem un acoperis deasupra capului, in timp ce altii stau sub cerul liber. Lucra ca tocilar. Locuia in Atena si pleca inainte de a se lumina de ziua ca sa ajunga la Pireu, unde lucra. Din pricina statului in picioare si a multelor drumuri avea varice, care il deranjau, insa multa lui dragoste pentru familie il facea sa uite durerile si suferintele. Mai ales se prihanea pe sine mereu si spunea ca nu are dragoste, pentru ca nu face fapte bune cum se cuvine unui crestin si lauda pe femeia sa ca face fapte bune, pentru ca pe langa copiii si socrii sai, de care avea grija, mergea si lua lucrurile batranilor din

vecinatate, pe care le spala; le punea acestora casele in randuiala si le facea si cate o supa. Pe fata acestui bun crestin se putea vedea zugravit harul dumnezeiesc. Avea inlauntrul sau pe Hristos si era plin de bucurie, iar camera sa era plina de bucurie paradisiaca. In timp ce aceia care nu au inlauntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniste. Chiar si numai doi oameni dintre acestia sa fie, nu incap nici in unsprezece camere. Pe cand acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos in el, incapeau intr-o singura camera. Chiar si pe unii oameni duhovnicesti ii vezi ca nu incap, oricat loc ar avea, fiindca inlauntrul n-a intrat in intregine Hristos. Daca femeile ce au trait in Farasa ar fi vazut luxul care exista azi, chiar si in manastiri, ar fi zis: Va arunca Dumnezeu foc sa ne arda! Ne va parasi Dumnezeu. Acelea isi faceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineata trebuia sa scoata caprele la pascut, apoi sa deretice casa. Dupa aceea, mergeau la bisericutele din imprejurimi ori se adunau prin pesteri, unde vreuna, care stia putina carte, citea Sinaxarul cu Sfantul zilei. Pe urma da-i la metanii; rosteau apoi si rugaciunea : Doamne Iisuse. Si lucrau, si se osteneau. Femeia trebuia sa stie sa coasa toate hainele casei. Si pe atunci le cosea cu mana. Masini de cusut erau putine, si acelea numai in orase; in sate nu existau. In Farasa exista numai o singura masina de cusut. Coseau inca si hainele barbatilor lor, care erau mai comode decat cele de astazi; iar ciorapii ii impleteau cu mana. Aveau gust, tragere de inima, si le mai ramanea si timp, fiindca ele pe toate le faceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amanunte. Traiau bucuria calugariei. Si daca, de pilda, patura nu era bine intinsa si atarna putin intr-o parte, si i-ai fi spus: Indreapta patura!, ea ti-ar fi raspuns: Te impiedica la rugaciune?. Oamenii de astazi nu cunosc aceasta bucurie a calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi putin mai calugareste, daca ar trai mai simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor neliniste si deznadejde. Cutare a reusit in viata fiindca si-a facut doua blocuri de locuinte sau pentru ca a invatat cinci limbi etc. Iar eu nu am niciun apartament si nu stiu nicio limba straina. Oh, sunt pierdut!. Unul are o masina si incepe: Cutare are una mai buna. Sa-mi iau si eu. Ia una mai buna, insa tot nu se bucura de ea, pentru ca altul are una inca si mai buna. Si ia pe cea inca si mai buna , dar dupa aceasta afla ca unii au avioane personale si iar se chinuieste. Nu se mai opresc. In timp ce unul nu are masina slaveste pe Dumnezeu si se bucura. Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am masina. Am in schimb picioare sanatoase si pot merge. Cati oameni nu sunt cu picioarele taiate si nu se pot sluji pe sine, nu pot iesi la plimbare, ci le trebuie un om sa-i slujeasca, in timp ce eu am picioarele mele!. Si un schiop se bucura cand spune: Altii sunt lipsiti de amandoua picioarele!. Nemultumirea si nesatiul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a spus: Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!. Cati copii ai?, il intreb. Doi, imi raspunde. I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat. Din discutie reiesea ca si el avea masina lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui pe a lor. Binecuvantatule, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai alta educatie. O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati. Alta data a venit un alt familist la coliba mea - familia lui era alcatuita din cinci persoane - si mi-a zis: Parinte, avem o masina si ma gandesc sa-mi iau alte doua. Ne vor ajuta. Dar te-ai gandit cat va vor ingreuia? l-am intrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, intr-o gaura, pe toate trei unde le vei pune? Iti va trebui un garaj si o magazie pentru carburanti. Veti trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveti una si sa va limitati iesirile. Veti avea atunci timp sa va vedeti si de copii. Veti avea si liniste. Simplificarea este totul. Nu m-am gandit la aceasta, imi zice.

- Parinte, ne-a spus cineva ca de doua ori nu si-a putut opri alarma masinii, o data pentru ca a intrat o musca si a doua oara fiindca el insusi a intrat incorect in masina. - Viata lor este muceniceasca, fiindca nu isi simplifica lucrurile. Cele mai multe inlesniri pricinuiesc greutati. Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de inlesniri peste inlesniri si si-ai facut viata grea. Daca omul nu isi va simplifica lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de greutati. Cand eram mici faceam dintr-un mosor o jucarie minunata, si ne bucuram de ea. Copiii mici se bucura de o masinuta mai multa decat oricare din parintii lor, atunci cand isi cumpara un Mercedes. Daca intrebi o fetita: Ce vrei, o papusa sau un bloc de locuinte?, vei vedea ca iti raspunde: O papusa. Asadar, copiii mici cunosc desertaciunea lumii. - Parinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii? - Sa prinda sensul cel mai adanc al vietii. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu...[4]. De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor. (Cuv. Paisie Aghioritul - Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan) _____________________________________________________ [1] In vechile uzine, roata nebuna era roata care nu producea nimic, ci o foloseau numai pentru a trece cureaua unei roti atunci cand voiau sa o scoata din functiune [2] Staretul se refera la randuiala Ceasurilor din Ceaslov. [3] Lc. 12,20. [4] Matei 6,33.

Serviciul si cariera - idoli, temnite, cimitire?

Ieroschim. Hrisostom: (Manastirea Petru-Voda): Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (si) pentru om; tehnologia, progresul, bunastarea dimpreuna cu toate reformele sociale pentru o viata mai buna es libertatea crestinului in gratii numite obligatii civice, prestari de activitati sociale, servicii publice, etc., adevarate gauri negre ce sorb in nestire minute si ani din viata omului, vlaguindu-l. Uzina, fabrica, santierul, biroul, adevarate temnite in care omul petrece zile si nopti sunt mai importante decat propria familie, decat mantuirea, decat insusi Hristos Dumnezeu. Cand instruirea, invatatura, cultura anticrestina, agenti ai viitorului antihrist () il inlocuiesc pe Hristos, devenind idoli europeni ai sufletelor noastre, sfarsesc prin a face din munca, harnicie, pricepere virtuti publice, daruri ceresti pentru care traim si murim, teologie antihristica prin care Societatea ia locul lui Dumnezeu. De aici, din aceasta mocirla a competentei, profesionalismului, abnegatiei pentru bunul mers al societatii ia fiinta omul apostat, cu psihologie si trasaturi antihristice, omul european care, din prea multa jertfire pentru societatea dorita, perfecta, nu mai are timp de Hristos. (Intre Hristos si locul de munca, din revista Glasul monahilor, Man. Petru-Voda)

ARHIM.IUSTIN PRVU: TCERE I MRTURISIRE

Interviul cu p. Iustin din Glasul monahilor, nr. 4 (18)/ aprilie 2005:

- Printe, Biserica este astzi cltinat de multe devieri. Ce atitudine s avem fa de ele? - Cei ce mrturisesc aprndu-i credina sunt ca nite apologei ai vremurilor acestora. Este dovad de curaj i de sacrificiu s mrturiseti pentru c astzi, cnd adevrul este sistematic ascuns cu meteugire diplomatic, riscul este foarte mare: s-i pierzi serviciul, s ajungi pe drumuri, s intri la pucrie, s fii caterisit - Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-i vinde sufletul, este o datorie. A nu mrturisi este exagerat, a tcea este mai grav.

i cnd trebuie s taci? - Cnd o fi timpul. Trebuie s tii cnd s taci i cnd s mrturiseti. Dar de cele mai multe ori tcerea este ascundere a acestor realiti, o trdare a adevrului. tim c un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe cnd trecea prin lume, a tcut n faa unui evreu care i-a ocrt credina lui cum c nu e dreapt. i urmarea a fost c Sf. Paisie, cnd a ajuns el la mnstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, vznd c darul de la Botez s-a deprtat de la el. A fost de acord [cu evreul] i a czut din darul lui Dumnezeu (). Nu e justificat s stai de-o parte. Aceasta se ntmpl cnd eti ntr-o poziie defavorizat, cnd nu ai pe ce s te sprijini. Dac ai un sprijin puternic, ai mai mult ndrzneal s mrturiseti, te avni fr fric precum copilul care are lng el pe tatl. Pi, noi nu-l avem pe Hristos i pe sfinii si i tot adevrul la care ne-am angajat? Credina noastr nu-i puin lucru, este mrturisit de sfinii Prini prin via, cu cuvntul i chiar cu moartea lor. Stm pe un reazem neclintit, pe care ceilali nu-l au. Biserica noastr cretin Ortodox nu e o scornire omeneasc, e din venicie, nu-i o instituie pmnteasc, e de la Dumnezeu. Trebuie s pstrm linia Sfinilor; ei nu treceau uor cu vederea, povuiau, mustrau i sreau cnd era vorba de erezie. - Dar aceia erau Sfini. Noi, pctoi fiind, putem mrturisi la fel ca ei? - Bineneles. Oricnd o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucreaz, iar harul este cel care lucreaz, iar harul acelai este, ieri i azi i n veci. Noi suntem fiine nevrednice i ne facem i mai nevrednici dac rmnem cldicei; nu suntem nici reci, nici fierbini. - Cine-i ndreptit s mrturiseasc? - Cine are unele convingeri i le mrturisete. Oricine. Nu ne bgm n probleme pe care nu le cunoatem i nu suntem n stare s le susinem, dar de cele pe care le cunoatem ne inem de ele. Iar dac vrei s faci o apologie mai serioas trebuie s ai o cunotin duhovniceasc, un har special de la Dumnezeu s faci aceasta, cum fceau Sfinii. De nu trebuie s ai o raiune bogat care s sintetizeze corect ce au spus dasclii Bisericii. - Ce amestec este justificat cu celelalte credine, cu celelalte biserici?

- Biserica Ortodox este venic prin Hristos Dumnezeu, e netrectoare, nu are nevoie s se amestece cu nimic altceva ca s nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestec. Nici mcar nu poi avea o relaie. Vin foarte muli oameni i m ntreab ce s fac: s mai intre sau nu n bisericile n care s-au fcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus c, atunci cnd vor vedea c se vor mprti unii de la alii, s nu mai stea. Dar nici aa. Ne temem de cuvintele Sfinilor Prini care interzic s stm sub acelai acoperi cu ereticii. Ba canoanele spun c nici cu cretinii necununai s nu stai la mas, darmite cu ereticii. n cazul acesta ea nu mai e Biseric. De altfel e i prorocit c toate organizaiile ecleziastice vor cdea groaznic i deodat, chiar i instituia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este nchinare la idoli, iar dogma infailibilitii papale este o latur a umanismului, dup cum spune i Sf. Iustin Popovici, renviind idolatria. Toi se nchinau i venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tcut i s-au supus ideologiei comuniste chiar silii, socotesc c sunt asemenea nchintorilor la idoli. - Oamenii nu mai sesizeaz aceste pericole, fiind manipulai uor prin mass-media. Cum mai pot fi trezii? - Din ignoran turma nu are habar pe cine preamrete. E foarte greu s convingi o mas de oameni cnd toi preamresc acelai lucru. Ce s-i mai spui bietului om? Face i el precum aceia din antichitate, cnd se hotra moartea unui filosof. Se dduser nite scoici pe care s scrie oamenii votul lor. O btrn a scris s fie omort. Cineva o ntreab: cunoti mata pe acesta? Nu-l cunosc, rspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat? Dac aa au fcut toi, am fcut i eu ca ei. - Dar dac nu ai o trire ortodox, ce putere mai are mrturisirea ta? - Dac nu ai trire ortodox nici s nu ndrzneti s spui ceva. Dar chiar aa, cnd ai ct de puin i te temi s nu pierzi dreapta credin, i d Dumnezeu i putere, i nelepciune s mrturiseti, i curaj, i spirit de jertf. Cel mai important e s fii acolo, pe calea cea strmt. Ce credei, c tritorul este musai cel ca face paraclise i acatiste i crede c face mare ascultare, ignornd adevrurile de baz ale Bisericii? Ascultarea se face pn la mntuire. Adic, cnd i-a periclitat starea de mntuire, nu mai asculi. - i cum i dai seama? - Foarte simplu. Cnd trieti puin, Dumnezeu i descoper mult. Tu s-i faci datoria ta de cretin, c-i d El nelepciunea creia nu-i vor putea sta mpotriv toi potrivnicii. - Dar dac apr adevrul cu rutate? - Depinde. De unde tim noi c un aprtor al Ortodoxiei o face cu rutate? Pi, nu este dect s m mnii pe pcat i pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gur de Aur spune c-i sfinit palma celui care-l lovete pe eretic. Nu pot s spun eu c cel ce face o

constatare, o analiz, o face numaidect ptima. O fi i asta, dar nu ntru totul. Mai este i puin jertf. C n-o fac pentru a ctiga drepturi personale, moii, ci pentru c-mi ia credina. Atunci nu mai e de stat pe gnduri. Atunci cnd mi confisc csua mea, s zic: Fie numele Domnului binecuvntat! ns ce a fcut Iov cnd voia vrjmaul s se ating de sufletul lui? Nu l-a predat, mi. De trup s nu ne pese, dar sufletul trebuie pzit. Dac ne pierdem dreapta credina, asta nseamn c ne pierdem sufletul. Cum s ni-l vindem? Rmnem ortodoci. - Cum s te supui stpnirii de azi? - Ne supunem n cele ce nu mpiedic porunca lui Dumnezeu. M supun pstorului care intr i iese pe u. Dar cel care intr ca furul pe aiurea, chiar i prin altar, i prin coal, prin crciumi, prin droguri, prin homosexualitate i toate frdelegile, pe acela n-am voie s-l ascult. Noi, care avem rspundere, ce facem? - i dac te caterisesc? - Caterisirea este omeneasc. Dar Sfinii cte prigoniri i nedreptiri n-au rbdat, de care mai degrab nu suntem noi vrednici? Nu aa s-a ntmplat i cu Sf. Ioan Gur de Aur? Dar nu s-a dat napoi. Asta nu l-a mpiedicat cu nimic s mrturiseasc n continuare adevrul. - Este o vrednicie a fi prigonit? - Pi, este o vrednicie, cci asta nseamn c trieti oleac. Dac n-ar fi fost sngele martirilor, care au mrturisit dreapta credin n faa prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut motenirea aceasta de care ne bucurm acum. - Care este cea mai mare problem a Bisericii astzi? - Primejdia cea mai mare este c noi, de 2000 de ani, spm la temelia Sfntului Altar slujind cu nevrednicie. Rul este n noi. Doamne ajuta! Articole extrase de pe site-ul Razboi intru cuvant: www.razbointrucuvant.ro