1. Descrieți ce se referă politica războiului civilizat?

Se creeaza reguli pentru razboi si

pentru relatii, decat sa se concentreze pe dreptatea unui singur razboi in ambele parti,
au inceput sa se concentreze pe legitimitatea mijloacelor adoptate de parti. Natiunile
neutre cautau protectia militara a drepturilor dar au progresat spre acorduri care
limitau puterea beligeratelor asupra lor protejandu-i astfel de razboaie din care nu
faceau parte. Deci ideea presupunea ca luptatorii sa lupte cu luptatorii iar cei
neinteresati de razboi sa fie exclusi din el. Aceasta separare putea genera progres
economic deoarece se respecta ocupatia pasnica, sectoarele productive si comerciale
erau atacate.
2. Ce este o blocadă navală și în ce tip de perspectivă a războiului o putem încadra?
Molinari face o distinctie intre blocade navale si comerciale. Blocadele comerciale
afectau prosperitata si civilizatia si trebuiau evitate. Cele navale presupun blocarea
rutelor navelor de lupta si a acesului la bazele navale ale avestora, se ajunge la o
scaderea a puterii inamicului. Poate fi incadrata in ideea razboiului civilazat deoarece
afecteaza doar puterea de lupta a inamicului si nu si bunastarea si prosperitatea
celorlalti.
3. Credeti ca separarea combatanilor de necombatani poate feri necombatantii de
distrugerile razboiului?
Da, in mare masura, daca spararea este respectata, pentru ca prin crearea acestui acord
necombatantii sunt exclusi si nu sunt implicati in operatiunile militare deci acest fapt
ei nu sufera pierderi precum ar daca ar fi fost implicati in razboi.

4. Care a fost scopul creării unei Ligi și cum s-a finalizat această încercare,
raportându-ne la Primul Război Mondial? Tip: răspunsul îl găsiți în capitolul II

Ideea creării unei Ligi a început încă din anul 1735, când cardinalul Jules Alberoni a
propus o ligă de prinți creștini ce, pe lângă altele, aveau ca scop păstrarea păcii. De
atunci, această idee a fost aprobată de mulți reformiști.

După sfârșitul p.r.m. s-au pus bazele Ligii Națiunilor. În practică, dupa nenumărate
propuneri și încercări, cea mai mare realizare a Ligii a fost să promoveze cooperarea
internațională - cauza întregii omeniri - să dea naștere unor politici adoptate de
anumite puteri în urma dezastrului după primul război mondiale.
Însă, cu toate că Articolul X spunea „garanțiile colective ale independenței și limitelor
existente ale tuturor statelor., Wilson a spus că nu exclude modificări de graniță. Dar
granițele existente în sine se bazau pe succesul războiului iar Liga arăta tot mai mult
ca un acord între învingători să se țină de ceea ce cuceriseră.
Așadar, diverse divergențe între state au dus la eșecul și destrămarea acestei Ligi
câțiva ani mai târziu, în apropierea celui de al doilea r.m.

 a apărut datorită contradicției între idea securității colective care a format temeiul Societății

și relațiile internaționale între statele individuale. Sistem securității colective al Societății cerea
națiunilor să acționeze, dacă era necesar, împotriva statelor pe care le considerau prietenoase, și
într-un mod care le putea pune în pericol interesele lor naționale, de a sprijini statele care nu aveau
nicio afinitate

II Ideea unei ligi pentru „întărirea”

Primului Război Mondial de Pace și Reversiunea la Barbarie Veale au caracterizat
războiul civilizat „drept produsul întârzierii bunului simț. În cele din urmă, faptul a
apărut pe înțelegerea umană că ar fi în beneficiul tuturor pe termen lung dacă
războiul ar putea fi efectuat conform regulilor tacite, astfel încât suferințele,
pierderile și pagubele inevitabile în război să fie reduse, deci pe cât posibil. ”23 În
frenezia Primului Război Mondial, puterile implicate s-au îndepărtat din ce în ce mai
mult de codul războiului civilizat - cu blocarea înfometării britanice a Germaniei,
război submarin nemțesc german, gaze de otrăvire, sacrificare în masă fără sens pe
Frontul de Vest, și primele experimente cu puterea aerului. Războiul a dovedit atât de
distrugerea vieții, a proprietăților și a valorilor civilizate, încât mulți observatori părea
că doar un sistem internațional construit pe principii total opuse ar putea evita un alt
asemenea dezastru. Astfel, a fost eclozionată noțiunea de ligă pentru a asigura pacea -
dacă este necesar prin mijloace militare. Încă din 1735, cardinalul Jules Alberoni a
propus o ligă de prinți creștini pentru a-și judeca diferențele, pentru a păstra
pacea și pentru a face război turcilor! zi cruciată democratică globală 25 Distinsul
istoric diplomatic Roland N. Stromberg a remarcat o serie de probleme inerente
întregii noțiuni de ligă pentru „impunerea păcii”, făcând război. El observă că lectura
obișnuită a istoriei Societății Națiunilor este că au existat o serie de sugestii începând
cu 1915, care se ridicau la același pachet idealist la care oamenii de stat nu au putut să
se angajeze pe deplin. Se spune că a fost tragic. 5 Roland Stromberg nu este de acord,
spunând că există multe planuri tocmai pentru că întreaga idee era atât de pe jumătate
coaptă (termenul meu) și plină de contradicții interioare. Marele ideal al unei ligi
pentru a impune pacea a crescut în cercurile reformiste bine plasate în vârful
Imperiului Britanic. La urma urmei, dacă o ligă ar putea funcționa de fapt, ar păstra
mai ieftin Marii Britanii și a altor imperii europene decât să recurgă la războiul
general ca în august 1914. Acești reformatori (printre care Robert Cecil, din foarte
importantul conservator Cecils) au trecut ideea împreună cu verii din Washington.
Wilson, cel mai mare anglofil dintre toate, a fost lovit, la fel ca și asociații săi, precum
Colonel House și o serie de dușmani ai săi republicani. Toți ar putea fi de acord că a
fost o idee extrem de bună. Apoi, toți au elaborat planuri sălbatic divergente pentru a
fi puse în funcțiune imediat ce teribilii germani au fost bătuți. Contradicțiile interioare
ale Ligii Idealul Întrebarea fundamentală era „dacă Liga ar fi în natura unui stat
mondial, sau o alianță de modă veche sau dacă există ceva între ele.” 26 Noua
Republică a oprit la 30 martie 1915 asta, „Liga Pacii ar fi fie vechea alianță
imperialistă sub un nume necinstit, fie ar fi o federație extrem de conservatoare care
și-ar ține membrii într-un sacou pacifist foarte drept ... Nu există niciun punct de
oprire la ligă pentru a preveni războiul. O astfel de ligă ar crește fie un federalism
mondial, fie s-ar destrăma în războiul civil. ”27 La finalul conservator al spectrului
pro-liga au fost cei precum Nicholas Murray Butler și Elihu Root, care„ și-au pus
încrederea în dreptul internațional și o instanță mondială ca calea lentă, dar sigură
către un eventual guvern mondial ”, pe calea„ creșterii organice ”. 28 Alții, mai puțin
răbdători, au solicitat acțiuni și au planuri să explice în detaliu lumea cea mai
curajoasă și nouă. În practică, planurile lor s-au conturat într-un fel de pământ de
mijloc. Se presupune că războiul a fost luptat din partea aliaților pentru idealuri înalte.
După intrarea în SUA s-a auzit și mai mult despre idealuri înalte, deoarece aceasta
este o caracteristică inseparabilă a războaielor americane. Acum, se spunea că
războiul se desfășura pentru „autodeterminarea națională” a popoarelor captive - mai
precis, a celor care erau captivi de imperiile germane, austriece și otomane. Nu s-a
auzit atât de mult despre cei ținute captive de imperii britanici, francezi, olandezi și
alte demne. Totuși, autodeterminarea chiar și pentru această listă de națiuni care vor fi
independente ar crea mai multe suveranități naționale în lume, în timp ce ideea de ligă
a necesitat în mod necesar renunțarea la suveranitate într-un anumit grad necunoscut.
Cum să sortăm asta? Războiul a fost luptat, în același timp, pentru și împotriva
naționalismului și autodeterminării? Aceasta a fost o contradicție pe care planificatorii
și teoreticienii din ligă nu au putut-o depăși niciodată. O altă chestiune de dispută
ciudată a fost dacă liga trebuie să fie formată sau nu înainte de 6 înfrângeri germane,
pentru a duce mai bine războiul. (Acesta a fost modelul adoptat în al doilea război
mondial.)

Liga în practică
În cele din urmă, Liga Națiunilor a trebuit să aștepte sfârșitul Primului Război
Mondial. Diversele proiecte anglo-americane ale Cartei sale au lăsat ambiguitățile la
locul lor. Articolul X spunea „garanțiile colective ale independenței și limitelor
existente ale tuturor statelor. Cu toate acestea, Wilson însuși a luat înapoi această
garanție inelastică, spunând că nu exclude modificări de graniță sau nu constituie o
închisoare de status quo. ”29 Dar granițele existente în sine se bazau pe războiul
de succes anterior și Liga arăta tot mai mult ca un acord între învingători să se
țină de ceea ce apucaseră. Tratatul de la Versailles, din care a făcut parte Liga, a
creat suficiente nemulțumiri pentru o serie de noi războaie. Având în vedere toate
acestea, a fost destul de nebun să cred că Liga ar putea fi o forță pentru „pace” - chiar
și o pace care trebuie aplicată prin „sancțiuni” sau un blocaj, așa cum o spun
generațiile mai cinstite (și în sine un act de război) sau război la scară completă. Cea
mai mare realizare a Ligii a fost să dea aspectul cooperării internaționale - cauza
întregii omeniri - unor politici adoptate de anumite puteri împotriva altor puteri
în urma dezastrului neterminat numit primul război mondial, unde Liga nu a
putut fi folosită, a fost în mare parte ignorată. Pasionații Ligii au văzut în ea
germenul unei noi ordine mondiale. Dar, după cum a avertizat Noua Republica, „o
astfel de ligă ar crește fie la un federalism mondial, fie s-ar destrăma în războiul
civil.” De fapt, putem elimina „sau”: o ligă, federalismul mondial, orice am numi, ar
fi în mod necesar asupritiv și ar duce la rezultatul menționat. Partea cea mai rea este
că, în cadrul unui astfel de aranjament, dușmanii care ar fi altfel puteri străine cu
unele drepturi în conformitate cu legile războiului devin „rebeli” fără drepturi. Au fost
mulți pasionați ai Ligii în SUA: americanii sunt adesea sentimentali cu privire la
înființarea și păstrarea unor uniuni mai largi pentru a garanta pacea. Aceasta are
legătură cu felul în care învață istoria americană. Pentru unii, federația mondială ar
funcționa la fel de bine cum a făcut și confederația americană după 1789, cu condiția
să nu socotești acel mare război între 1861 și 1865 cu 620.000 de morți militare de
ambele părți și 50.000 de civili din sudul dispărut. Analogia se descompune tocmai
pentru că trebuie să socotiți acel mare război.30 Guvernul mondial sau Imperiul
Mondial, dacă ne-am bucura vreodată de așa ceva, ar fi cauza materială a războiului
civil mondial. „Leaguismul” - așa cum am putea numi ideologia securității colective -
a fost menit, pentru a depăși ceea ce teoreticienii politici internaționali numesc dilema
„auto-ajutor” sub „anarhie” internațională. Dar și așa au fost marile alianțe de la
începutul secolului XX. Au reușit să facă posibilul Primul Război Mondial. Astfel,
Liga Națiunilor și ONU ulterior ar putea fi în mod rezonabil văzute ca fiind Antanta
Cordial scrisă în mare măsură. 7 Așa cum îi plăcea lui Murray Rothbard, rezultatul
logic al securității colective a fost acela de a se asigura că niciun război nu poate
rămâne limitat - adică, limitat la două părți și luptat pentru probleme limitate; în
schimb, cererea ca adevăratul „agresor” să fie numit și ca toate puterile Bune să se
adreseze în apărarea părții vătămate, garantează că războaiele viitoare vor fi cât mai
ample.