SPAȚIUL EGEEAN ȘI BALCANIC ÎN PRE- ȘI

PROTOISTORIE

CIVILIZAȚIA MINOICĂ ÎN SISTEMUL DE RELAȚII

DIN ESTUL ȘI CENTRUL MEDITERANEI

Aaniței George – Costin

Master Arheologie, civilizație și artă antică

Anul II, Sem. II

 Pentru început, voi începe prin a delimita spaţiul de lucru. La est acest spaţiu este
mărginit de coastele Levantului şi cuprinde şi insula Cipru. La sud este mărginit de coasta de
nord a Africii (Egipt, Libia, Tunisia), la vest se întinde până în sudul peninsulei Italice şi
Sardegna, iar la nord cuprinde coastele Greciei continentale, Grecia insulară (Cicladele),
vestul şi sudul Asiei Mici (harta 1).

Harta 1. Mediterana centrală şi de est

Ca site-uri importante ale acestei civilizaţii voi aminti Knossos, Zakros, Chania (harta
2).

Harta 2. Insula Creta. Chania, Knossos şi Zakros

 Cronologia absolută a perioadei minoice a fost fixată în relaţie cu Egiptul şi Orientul
Apropiat. În 3 site-uri egiptiene (Abydos, El – Haraga, El – Lahun) ceramica din minoicul
mijlociu III A şi B a fost datată cu ajutorul obiectelor locale (cronologie de contact)1.

Din tholosul B de la Platanus vine un sigiliu cilindric babilonian cu hematite datat în

timpul lui Hammourabi2.

Multe părţi componente ale palatelor cretane au asemănări în zona mării Egee în
Orientul Apropiat şi Egipt, dar au un stil aparte care marchează spiritul creativ al minoicilor3.

Cronologia epocii minoice

3650 – 3000 î. H. => Minoicul timpuriu I

3000 – 2300 î. H. => Minoicul timpuriu II

2300 – 2160 î. H. => Minoicul timpuriu III

2160 – 1900 î. H. => Minoicul mijlociu I A

1900 – 1800 î. H. => Minoicul mijlociu I B

1800 – 1700 î. H. => Minoicul mijlociu II

1700 – 1640 î. H. => Minoicul mijlociu III A

1640 – 1600 î. H. => Minoicul mijlociu III B

1600 – 1480 î. H. => Minoicul târziu I A

1480 – 1425 î. H.= > Minoicul târziu I B

1425 – 1390 î. H. => Minoicul târziu II

1390 – 1370 î. H. => Minoicul târziu III AI

1370 – 1340 î. H. => Minoicul târziu III AII

1
F. Matz, The maturity of minoan civilization, în Cambridge Ancient History: History of the middle east and the
aegean region c. 1800 – 1300 B. C., vol. II, part. I, ediţia a III-a, coord. I. E. S. Edwards, C. J. Gadd, N. G. L.
Hammond, E. Sollberger, Cambridge, 2006, p. 143.
2
Ibidem, p. 144.
3
Ibidem, p. 148.
 1340 – 1190 î. H. => Minoicul târziu III B

1190 – 1170 î. H. => Minoicul târziu III C

1100 î. H. => Subminoic

Între 3650 – 1900 î. H. a fost perioada prepalațială, între 1900 – 1700 î. H. a fost
perioada protopalațială, între 1700 – 1425 î. H. a fost perioada neopalațială, iar între 1425 –
1170 î. H. a fost perioada postpalațială.

Pentru începuturile epocii bronzului în insula Creta, există mai multe teorii. Prima
dintre acestea este teoria emigrațiilor. Aceasta susține venirea de elemente străine din nordul
Africii protolibiene (Arthur Evans); zona siro-palestiniană (Wemberg); din diferite regiuni ale
Anatoliei. La acest din urmă curent a aderat și John Caskey, precizând în 1964 că aceste
influiențe s-au răspândit mai mult în Grecia insulară și continentală decât în Creta. Această
teorie are însă defectele ei: în primul rând nu ia în calcul elementele deja existente4.

Cea de-a doua este teoria influiențelor. Aceasta susține influiențele civilizațiilor
orientale și egiptiene, cu sau fără intermediari în civilizația egeeană. La această teorie a aderat
și Gordon Childe, nu ea nu s-a impus5.

A treia teorie este cea a evoluției, care susține că civilizația egeeană a evoluat
progresiv pe o perioadă mai lungă, și chiar dacă nu sunt negate influiențele orientale și
egiptiene precum și emigrarea elementelor străine, acestora li se acordă un rol limitat. Printre
adepții acestei teorii se numără și Theocharis și Colin Renfrew6.

Concluzionând, în perioada bronzului timpuriu în Creta, factorul emigraționist, cu cel

al influiențelor orientale și cel al evoluției, au contribuit la modernizarea/avansarea
populației.

În partea orientală a Cretei s-a dezvoltat navigația și negoțul, pescuitul și cărăușia pe

mare, astfel că această parte a insulei a devenit o zonă de tranzit, poate chiar și un intermediar
între Grecia continentală și insulară pe de o parte și zona levantină și nord africană de cealaltă
parte7.

4
Nicolas, Platon, Civilizația egeeană, vol. I, București, 1988, p. 168 – 170.
5
Ibidem, p. 170 – 171.
6
Ibidem, p. 171 – 172.
7
Ibidem, p. 218 – 219.
 Pentru perioada de mijloc a bronzului timpuriu sunt găsite mai multe obiecte ce aveau
influiențe orientale sau egiptiene: o serie de vase de inspirație egiptiană, un capac ce avea
desenat un câine, ce pare a avea conexiuni siriene.

Cuprul a început să fie comun, iar aceasta lasă loc concluziei că se întrețineau deja
relații cu Ciprul, locul cel mai apropiat de unde se putea procura cuprul.

Arthur Evans a văzut o paralelă intre tholoi-urile de la Messara și cel libian. Boluri de
piatră din timpul erei prospere a Vechiului Regat a Egiptului, dinastiile IV – VI, sunt dovezi
suplimentare, deși nu concludente, pentru începutul relațiilor cu nordul Africii8.

Originile comerţului neopalaţial trebuie căutate în perioada protopalaţială9.

În Creta bronzului mijlociu, în partea orientală, la Zakros, exista un port comercial

folosit ca loc de ancorare și refugiu pentru navele ce voiau să meargă în Egipt, Orient sau
Cipru, această așezare exercitând un control al acestei zone costiere10 (harta 3).

Harta 3. De la Zakros spre Cipru, Egipt şi Siria

8
John, Caskey, In the early bronze age. Creta, în Cambridge Ancient History, ediția a III-a, vol I, partea II,
Early History of the Middle East, coord. I. E. S. Edwards, C. J. Gadd, N. G. L. Hammound, Cambridge, 2006,
p. 802.
9
Paul, Rehak, John, G. Younger, review of Aegean Prehistory VII: Neopalatial, Final Palatial and Postpalatial
Crete, în American Journal of Archaeology, vol. 102, nr. 1, 1998, p. 134.
10
Nicolas, Platon, op. cit., vol II, p. 24.
 Unele ramuri meșteșugărești erau controlate de palate, iar produsele lor finite au avut
la început o circulație locală, iar apoi aceasta s-a extins, ajungând în Orient și Egipt11.

Ceramică din minoicul mijlociu a fost găsită în mai multe locaţii din Cyclade (în
special Aegina), Cipru şi Mediterana de Est, Egipt.

Relaţiile cu nordul şi sudul Siriei erau bine stabilite şi mult din influienţa egipteană în
Creta a venit prin oraşe port precum Byblos12.

O serie de vase ceramice au fost exportate la Byblos în Fenicia și la Tod în Egipt

(harta 4). Acestea datează din timpul lui Amenemhat al II-lea, 1929 – 1895 î. H., Regatul
Mijlociu13.

Harta 4. Byblos – Fenicia; Tod – Egipt

Texte ugarite menţionează că zeiţa Amat a trimis un mesager, Quadesh wa – Amrur,

prin Byblos, în ţara Kaphtor, probabil Creta, de unde trebuia să se întoarcă cu zeul artizanilor,
Kothar wa – Hasis, să ridice şi înfrumuseţeze un palat pentru Amat. Însă principalul interes al
minoicilor în Anatolia şi Siria, în proto- şi neopalaţial, a fost concentrat pe comerţul cu
metale, în special staniu. Contactul cu Ciprul era concentrat în special pe comerţul cu
cuprul14.

11
Ibidem, p. 29.
12
Paul, Rehak, John, G. Younger, loc. cit.
13
Nicolas, Platon, op. cit., p. 36 – 37.
14
Paul, Rehak, John, G. Younger, op. cit., p. 135.
 Dezvoltându-se într-un ritm foarte rapid, se poate trage concluzia că civilizația
protopalațială a atras și priviri din exterior, iar pentru a se apăra, au deținut o flotă care să
prevină agresiuni din afară și să controleze traficul maritim în zona egeeană. De asemenea ei
au pătruns în zona cicladică, unde au înființat centre comerciale și probabil colonii15.

Cultul divinităților a fost și el cu siguranță influiențat din exterior (Orient, Anatolia,

Egipt), dar nu se știe în ce măsură16.

Regele și curtea sa controlau cu siguranță viața economică. Acesta reglementa

importurile și exporturile, în funcție de nevoi. S-au exportat produse în Egipt sau Orient sub
formă de daruri sau schimburi, mărturie fiind inventare funerare sau uneltele celor care
ridicau piramide sau monumente funerare. S-au găsit scarabei și ceramică importată din Creta
la Abydos, Kahun, Harageh și Illahun în Egipt. De asemenea, în Creta s-au găsit produse
importate din Egipt și Orient (scarabei din timpul dinastiei a XII-a, 1991 – 1802 î. H., cilindri
asemănători cu cei ai lui Hammourabi, 1792 – 1750, cap de piatră din Mesopotamia).

Fluxul mare de schimburi dintre Orient, Egipt și Creta, lasă loc interpretării că între
aceste regiuni exista și o legătură diplomată prin intermediul ambasadorilor.

Arthur Evans susține că încă din această perioadă, protopalațială, cretanii s-au așezat
în delta Nilului cu acordul administrației egiptiene, în regiunea insulei Pharos, unde s-au găsit
lucrări minoice și ceramică fragmentată proropalațială (harta 5). Această ramificare este
dificil de demonstrat pentro zona siro-levantină, acolo unde cetățile Tyr și Sidon putem spune
că dețineau monopol, dar schimburile dintre cele două zone fost confirmate de vestigii cu
caracter minoic la Ugarit (Ras – Shamra), în portul Minet – el Beida, tezaurul de vase de
argint minoice de la Byblos.

15
Nicolas, Platon, op. cit., p. 49 – 50.
16
Ibidem, p. 53.
 Harta 5. Insula Pharos, Egipt

Deși au existat schimburi și cu zona anatoliană, acestea sunt de o importanță mai

mică.

În perioada proto- şi neopalaţială minoicii s-au instalat și în insulele Kythera, Cea,

Melos, Thera și Rhodos și probabil Egina (harta 6).

Harta 6. Insulele Kythera, Kea, Melos, Thera, Rhodos şi Aegina

 Despre legăturile cu Grecia continentală nu se știu prea multe pentru această perioadă.
S-au descoperit doar câteva vase de tip Camares în Argolida (Lerna) (fig. 1 şi 2) și câteva
obiecte ceramice mezoheladice în Creta occidentală. Acest fapt ar putea întări teoria conform
căreia între cele două zone exista o opoziție puternică, poate chiar o concurență17.

Fig. 1 Ceramică minoică de tip Kamares

17
Ibidem, p. 53 – 58.
 Fig. 2 Vas minoic executat în stil Kamares

În epoca neopalaţială existau cel putin trei rute comerciale majore în marea Egee:
prima era din Creta spe Kythera, Laconia şi sud – vestul Messenei; cea de-a doua era „Calea
de Vest” din Cyclade, prin Thera,Milo şi Kea la minele de cupru şi argint din Lavrion; cea
de-a treia era „Calea de Est” prin Dodecanez spre Anatolia şi dincolo (harta 7). Creta era
conectată centrului şi estului mediteranean în mare parte printr-un singur traseu latitudinal
care lega cele două regiuni, dar care erau de-a lungul coastei de nord a Cretei mergând spre
est şi de-a lungul coastei de sud mergând spre vest18.

18
Paul, Rehak, John, G. Younger, op. cit., p. 136.
 Harta 7. Cele trei rute comerciale majore dinspre insula Creta

Se crede că existau patru modele care ar putea coordona activităţile comerciale:

primul, organizate de o autoritate centrală, ca legendara talasocraţie a regelui Minos, pentru
care există foarte puţine probe concrete (aceasta este alimentată de istoricul grec Tucidide).
Acest model e oarecum asemănător cu cel din Egipt (sub coordonarea faraonului şi a curţii
sale) şi Orient (subordonat „comunităţii sanctuarului”)19; al doilea, un control local, acesta
presupunând existenţa unor „căi de acces”, ca un canal, printre comunităţi pentru transferul
de mărfuri şi produse finite pentru centrele de filială; al treilea, modelele comerciale
independente sau antreprenoriale, ceea ce presupune că unii unii antreprenori au colaborat cu
unele „fabrici” controlate sau administrate de stat; al patrulea, modelul ceremonial sau al
cadoului de schimb, poate implica şi aspecte din alte modele, scopus său principal nefiind
acela de a obţine avantaje materiale, ci mai degrabă de a crea relaţii stabile şi ranguri
sociale20. În acest ultim model se încadrează şi un capac de piatră inscripţionat cu numele
faraonului hicsos Khyan, găsit intr-un context controversat la Knossos21.

19
Nicolas, Platon, op. cit., p. 135.
20
Paul, Rehak, John, G. Younger, loc. cit.
21
Ibidem, p. 139.
 Pentru vasele sculpate, atunci când piatra locală nu era satisfăcătoare, se importa
bazalt din Taiget, Laconia, alabastru și calcit, serpentin, obsidian și liparit din insulele
vulcanice Melos și Lipari (Stromboli)22 (harta 8).

Harta 8. Insulele Melos şi Lipari

Din Cipru se importa cupru sub formă de talanți.23

Foarte multe inele minoice au fost găsite în centre miceniene și în mormintele lor.
Arthur Evans crede că aşezările minoice de pe continent sunt responsabile pentru ridicarea
civilizaţiei miceniene, o teorie care acum are un impact din ce în ce mai minor24.

Gliptica cretană a suferit și ea o serie de influiențe orientale și egiptiene. Au fost

găsite peceți în formă de scarabei și cilindri, iar reprezentările sunt egipto – minoice sau
fenico – minoice. Preoții îmbrăcați în manieră orientală și poartă pe umăr securea rituală
siriană25.

O influiență egiptieană se observă și în religie. Regii din centrele palațiale îndeplineau

și rolul de mari preoți și celebrau ritualuri religioase; aceleași acțiuni le îndeplinea și faraonul
în Egipt, cu diferența că acesta nu avea și funcția de mare preot, dar era văzut ca un zeu.
Același lucru se întâmpla probabil și în Orient; o altă diferență este că în Creta construcțiile

22
Nicolas, Platon, op. cit., vol. 3, p. 48 – 49.
23
Ibidem, p. 64.
24
Paul, Rehak, John, G. Younger, op. cit., p. 137.
25
Nicolas, Platon, op. cit., p. 76.
publice și palatele au fost ridicate fără ca regii să abuzeze de puterea lor, pe când în Levant și
Egipt lucrurile stăteau total diferit26.

Taurul sacru este o altă influiență orientalo – egipteană.

Din câte se pare, cretanii aveau în continuare supremația maritimă în zona estică a
Mediteranei, ceea ce a dus la o talasocrație minoică. Acest fapt oferă și o explicație pentru
lipsa de fortificații din jurul palatelor, controlul maritim oferindu-le o siguranță pentru
posibile atacuri din exterior. Au existat arheologi care au încercat să nege forţa navală
minoică prin punerea în balanţă cu cea miceniană, dar tradiţia greacă şi istoricul grec
Tucidide stau mărturie în favoarea minoicilor27.

În timpul dinastiilor XV – XVI din Egipt (1674 – 1535), relaţiile dintre cele două
puteri se menţin, iar pentru alungarea hicsoşilor care s-au instalat în delta Nilului (Egiptul de
nord în general) şi instalarea dinastiei a XVIII – a, care a marcat începutul Regatului Nou, se
crede că minoicii au avut şi ei un aport în aceste acţiuni. Arme din această perioadă de factură
cretană au fost găsite în Egipt. Din acest moment relaţiile se intensifică, importurile şi
exporturile se multiplică.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre relaţiile cu Orientul, relaţiile dintre cele două
regiuni menţinându-se cu greu, hittiţii extinzându-se spre sud, iar huriţii şi mittanienii ajung
până la Eufratul Superior şi zona Egiptului.

Cu lumea greacă continentală situaţia stă cu totul altfel. La baza civilizaţiei miceniene
se află cea minoică, dominaţia cretană întinzându-se până în Ciclade. În privinţa regelui
Minos există anumite discrepanţe. Pe de o parte grecii îl prezintă ca pe un tiran care impunea
condiţii dure, ajungându-se până la „impozitul de sânge” (băieţi şi fete tinere erau daţi
Minotaurului; Theseus este cel care eliberează continentul de această tiranie), iar de cealaltă
parte e tradiţia care spune că regele Minos era drept şi înţelept28.

Relaţiile dintre Egipt şi Creta par a se sfârşi odată cu sfârşitul domniei lui Amenofis al
II – lea, 1427 î. H., cretanii fiind numiţi în general în documente kephti sau cu alte derivate;
aceştia erau reprezentaţi ca purtători de daruri. În timpul lui Tutmes al IV- lea aceştia nu mai
sunt menţionaţi, iar câţiva ani mai târziu palatele sunt distruse29. Există mai multe ipoteze

26
Ibidem, p. 102.
27
Ibidem, p. 106.
28
Ibidem, p. 108 – 110.
29
Ibidem, p. 113.
pentru dispariţia palatelor, printre care şi o invazie militară din partea micenienilor sau o
confruntare între palate fără nici o implicaţie din exterior30.

Minoicii au colonizat masiv Cicladele (Paros, Naxos, Kea, Chios, Thasos, Corfu,
Syphnos) (harta 9). Au ajuns chiar şi pe coastele Siciliei şi în regiunea Monaco, dar în acea
zonă nu se ştie dacă erau simple puncte de control şi odihnă sau aveau un rol mai important.
Cretanii au fost prezenţi şi în insulele Lipari de unde îţi procurau roca vulcanică. Se întâlnesc
urme egeene şi în Etruria, Sardegna, Corsica, dar acestea nu au fost pentru o perioadă foarte
lungă31 (harta 10).

Harta 9. Insulele Paros, Naxos, Kea, Chios, Thasos, Corfu, Syphnos

30
Paul, Rehak, John, G. Younger, op. cit., p. 148.
31
Nicolas, Platon, op. cit., p. 144.
 Harta 10. Monaco, Etruria, insulele Corsica, Sardegna şi Sicilia

Contactele cu peninsula Italică şi Sardegna au fost susţinute de Bramigan, care

menţiona că acestea au avut loc încă din bronzul timpuriu. Creta importa staniu şi argint din
acest loc, unul din indicii fiind pumnalele de argint de la Koumasa în câmpia Mesara. El a
susţinut că cuţitele nord italiene de tip Remedello, împreună cu alte artefacte găsite în Creta,
reprezintă o dovadă a contactelor timpurii, dar concluziile lui au fost contestate32.

În minoicul târziu evidenţele arheologice devin mult mai abundente. Artefactele

metalice susţin menţinerea legăturilor chiar şi după prăbuşirea palatelor. Cele mai faimoase
exemple de artefacte metalice sunt 6 pumnale Peschiera, 5 dintre ele găsite în peştera
Dictaean şi unul în mormântul 86 de la Zapher Papoura, toate într-un context ce nu a putut fi
datat precis. Mormântul de la Yapher a fost jefuit, dar necropola a fost datată între minoicul
târziu 2 şi 3 B. Tipul acestor pumnale este probabil din nordul Italiei33.

Un vârf de lance lanceolate, o invenţie central europeană, a luat, potrivit lui Bouzek,
drumul din Italia spre marea Egee34.

32
Birgitta, Palsson, Hallager, Crete and Italy in the Late Bronze Age III Period, în American Journal of
Archaeology, vol. 89, nr. 2, 1985, p. 293.
33
Ibidem, p. 295.
34
Ibidem, p. 296.
 Se crede că au ajuns până în insulele Baleare, unde au fost găsite obiecte cu posibilă
origine minoică; aşa se crede că au ajuns în peninsula Iberică jocurile cu tauri; nu este exclus
ca şi în acest loc minoicii să fi avut unele puncte de control prin care îţi procurau metale şi
argint din minele locale (harta 11).

Harta 11. Insulele Baleare

Dacă unele aşezări sunt catalogate ca fiind cretane, altele sunt foarte greu de încadrat,
dovezile fiind insuficiente sau existând doar simple presupuneri şi teorii exagerate35.

La începutul secolului XIV î. H., după dezastrele care s-au abătut asupra Cretei,
civilizaţia minoică a intrat în declin, populaţia s-a micşorat, iar sistemul palaţial s-a prăbuşit,
locul minoicilor a fost luat treptat de micenieni, aceştia din urmă influienţând tot mai mult
Creta şi civilizaţia care a fost aici, dar din multe puncte de vedere insula a rămas
nemiceniană: ceramic, arhitectural, morminte şi în special culte36.

Totuşi, o vedere generală a Cretei în perioada minoicului târziu 3, o insulă aflată în

proces de declin lent, nu prea se potriveşte cu dovezile ample de răspândire a mărfurilor
minoice din Levant până în Italia şi Sardegna. Este greu de crezut că minoicii nu mai ştiau să
navigheze în această perioadă37.

35
... p. 145 – 148.
36
V. R. d’A. Desborough, The end of mycenaean civilization and the dark age. The archaeological background,
în Cambridge Ancient History. History of the middle east and the aegean region c. 1380 – 1000 B. C., vol. II,
part. a II-a, ediţia a III-a, coord. I. E. S. Edwards, C. J. Gadd, N. G. L. Hammond, E. Sollberger, Cambridge,
2006, p. 675 – 676.
37
Birgitta, Palsson, Hallager, op. cit., p. 304.
 Concluzionând, civilizaţia minoică, începând cu perioada protopalaţială şi până în
postpalaţială, a avut ample legături cu civilizaţiile din aria centrală şi estică a mării
Mediterane. Cum nu s-a reuşit să se ajungă la o părere unanimă în ceea ce priveşte modul în
care această civilizaţie s-a prăbuşit, rămân doar diversele teorii care încearcă să explice
această cauză. Cert este că locul acestei civilizaţii a fost luat de cea miceniană, cu specificaţia
că aceasta din urmă a suferit multe influienţe minoice.