Inscripţii confesionale din Asia Mică

Aaniţei George – Costin

Master arheologie, civilizaţie şi artă antică

Anul II, sem. II

Inscripţiile confesionale sunt o parte importantă a vieţii cotidiene din

Antichitate şi ajută la o mai bună reconstituire a acesteea. Aceste inscripţii de
cele mai multe ori menţionează date despre divinitatea/divinităţile cărei/cărora
este închinată, numele dedicantului, data dedicării, motivul pentru care a fost
ridicată şi o pedeapsă din partea divinităţii pentru anumite fapte comise, de
dedicant sau alte persoane. Mai departe voi exemplifica cu câteva inscripţii de
acest gen.
Primul exemplu este o inscripţie din Saittai, dedicată lui Apollon
Axyreos1. Ridicată de Tib. Cl. Traianos Stratoneikianos în ziua a 12-a a lunii
Dios, în anul 373, pentru noroc. El oferă zeului mancare şi băutură cel mai
probabil, atenuând mânia zeului şi mulţumindu-i pentru ajutorul dat mamei sale,
care mai înainte de a veni să ceară ajutorul lui (zeului), a consultat alţi medici.
Un alt exemplu este o confesiune către Men Ouranios Artemidorou 2. Este
marturia unei femei care nu şi-a îndeplinit jurămâtul/promisiunea făcută către
zeul ce stăpânea peste Axiotta. Din cauza unor rânduri lipsă nu se ştie pentru ce
a cerut ajutor şi ce obligaţie avea.
Următoarea inscripţie este un text incomplet dintr-o confesiune al cărui
sens este greu de descifrat. Textul se referă la o pedeapsă divină, motivul fiind
explicat de διὰ τό, consultarea unei asociaţii de cult cu privire la modul în care
poate fi îmbunat zeul şi porunca divină pentru confirmarea puterii zeului/zeilor3.
1
Hermann, Malay, New documents from Lydia, Viena 2007, p. 70.
2
Ibidem, p. 81.
3
Ibidem, p. 82.
 O inscripţie de la Tarsi (?), o confesiune făcută către Apollon Tarsios,
relatează că în anul 217 un porc al lui Apollonios a fost pierdut, iar în urma
acestui fapt a fost ridicat sceptrul lui Apollon Tarsios, dar nimeni nu a facut
vreo confesiune în prezenţa sceptrului; porcul a fost găsit mai târziu cu
Alexandros Tasilas. După o încrengătură ca în poveşti, zeul i-a poruncit Tatiei,
soţia lui Apollonios, să ridice o stelă cu raportul manifestării puterii zeului 4 (nu
am înţeles prea bine ce s-a întamplat cu porcul şi am folosit sintagma ca în
poveşti). Despre hoţ nu se ştie nimic.
O altă confesiune, de data aceasta către Men Axiottenos, relatează că un
anume Glycon este pedepsit de zei pentru că nu a respectat dorinţa bunicului
său sau nu a facilitat îndeplinirea dorinţei lui, care oferise o bucată de pământ
zeului. De semnalat e faptul că tatăl acestui Glycon nu este menţionat deloc,
deşi există o probabilitate ca el să nu fi îngreunat facilitarea donaţiei făcute,
pedepsit fiind totuşi Glycon. Pentru a fi iertat, a pus în aplicare donaţia
bunicului său, iar Marcia, fiica surorii lui, care fusese şi ea pedepsită, a făcut o
donaţie în produse, iar pacatul a fost dezlegat de un/o enneaphonon. Stela a fost
ridicată în ziua a opta a lunii Artemisios, în anul 2655.
O inscripţie confesională din Kollyda menţionează că zeii Meter
Anaeites, Meis Tiamouşi Meis Ouranios, care conduc peste Kollyda cu puterea
lor, au pedepsit o sclavă din Babylonia, Tryphania, pentru că a intrat
necorespunzător în sanctuar6. Partea din inscripţie care menţionează ce fel de
pedeapsă a primit şi ce trebuia să facă pentru ai fi iertată ofensa adusă zeilor s-a
pierdut, dar cu siguranţă sclava este cea care a ridicat stela pentru a le mulţumi
divinităţilor.
Un text mult mai interesant este confesunea făcută lui Men Motylleites.
După celebrarea festivalului în cinstea zeului menţionat, un grup de persoane
înarmate cu săbii, bâte şi pietre au atacat sanctuarul şi au zdrobit imaginea zeilor
4
Ibidem, p. 93.
5
Ibidem, p. 97.
6
Ibidem, p. 110.
(probabil statui) şi sclavul sacru, fără ca cineva să intervină. Printre aceşti
atacatori a fost găsit şi Onesimos „Năut” şi pentru că nu a încercat să oprească
lupta (sau nu a putut), a fost pedepsit cu o afecţiune la umăr. Pentru că a
încercat alte metode a se vindeca, fără a reuşi, acesta fost vindecat de zeu, dar a
primit o a doua pedeapsă: a fost cuprins de o boală în părţile moi timp de 3 zile
şi 3 ore, iar după ce aceasta a trecut, a ridicat o stelă spre lauda zeului. Această
ridicare a avut loc în ziua a 12-a a lunii Daisios, în anul 282.
În ceea ce priveşte grupul de atacatori, se pot face două presupuneri:
prima, erau un grup care se întorceau beţi de la festival, aşa ca Onesimos; cea de
a doua, erau un grup organizat care nu erau de acord cu politica sanctuarului sau
a sanctuarelor în general. Există evidenţe în alte inscripţii confesionale care
menţionează că oamenii care trăiau în Katakekaumene aveau motive temeinice
să fie mânioşi pe unele sanctuare rurale care stabiliseră un control sever peste
sate şi chiar oraşe mai mici. Şi acest sanctuar al lui Men Motylleites era cel mai
probabil unul rural, iar grupul de atacatori erau nemulţumiţi de politica
practicată. Până în acest moment nu mai este atestat un atac organizat asupra
unui templu.
Onesimos, încearcă să ofere o explicaţie şi să se desprindă de restul
grupului, dar cum răspunsul său nu îl satisface pe zeu/preot, este pedepsit şi
pentru că a încercat să combată pedeapsa cu ajutorul medicilor, zeul ridică
prima pedeapsă şi îi dă o a doua, mai grea decat prima, dar pe un termen
limitat7.
O inscripţie din anul 290, luna Peritios, este ridicată de Ammianos şi
Hermogenes, fii lui Tryphon. Cei doi fraţi şi-au maltratat tatăl. Motivu este
necunoscut, existând doar speculaţii. Cei doi îi întreabă pe zeii Men Motyllites,
Zeus Sabazios şi Artemis Anaitis şi Marele Senat şi Consiliu al Zeilor (probabil

7
Ibidem.
o corporaţie religioasă cuputeri destul de mari) prin ce mod pot obţine îndurarea
divinităţilor pentru fapta comisă8.
Un ultim exemplu este o dedicaţie de la Katakekaumene. Această
dedicaţie este ridicată probabil de un/o sclav/sclavă în cinstea unei zeiţe
(numele este necunoscut). Persoana care a ridicat inscripţia spune că un anume
Menas a încercat să profite, nu se ştie dince punct de vedere, de corp sau de
sclav/sclavă în general, iar această persoană face apel la divinitatea necunoscută
ca asupra oricărui agresor care v-a mai face ceea ce a făcut acest Menas să se
abată pedeapsa zeiţei şi a divinităţilor9.
Aşa cum se poate observa, aceste inscripţii confesionale au un anumit
tipar. Din păcate nu toate păstrează textul complet, iar în aceste cazuri se
alcătuiesc multe teorii, mai mult sau mai putin valabile. Totuşi acest gen de
inscripţii oferă date importante şi arată că în secolele II – III d. H. divinităţile
păgâne aveau încă o influienţă puternică în viaţa cotidiană, aceasta fiind şi
ultima izbucnire a acestor culte (al doilea păgânism), fiind înlocuite treptat de
creştinism, confesiunile nemaifăcându-se prin intermediul inscripţiilor dedicate
zeilor, ci direct preoţilor care sunt o punte către Dumnezeu, confesiunea
devenind una particulară.

8
Ibidem, p. 113.
9
Malay, Ricl, A new inscription from Katakekaumene în EA, 39, 2006, p. 84.