Discursul religios în timpul

civilizației elenistice și romane

Conținutul determinat de topos în epigrafia greacă a
formării cultului
Norme sacre
 Cuprins

1 Relația dintre fondatorul 2 Dovezi ale

înființării
cultului și Divinitatea
cultului sub
îndemnul
Divinității
3 Importanța scrierilor
pentru mentinerea
credințelor și a normelor 4 Relația dintre inscripție și
cult

Reînnoirile legilor sacre

5 Asocieri între zei menționate 6
în scrieri
Introducere

Imnurile sunt în conștiința umană din antichitate strâns legate conexiunii cu divinitatea. În
imnuri sunt consolidate preamăririle și strigătele.
Artemidorus înființează în Thera fundamente timpurii sacre, cele divinatorii, îndeosebi onirice.
Cultul favorizează îmbinarea divinităților specifice locului, zeii legați personal de Artemidorus și
elemente substanțiale în crearea cultului oficial. În proximitatea perioadei cunoaștem aretologia deliană
a lui Sarapis. Preotul Apollinius ne mărturisește că a utilizat îndrumările lui Sarapis în templul de la
Delos și a cucerit publicul care a încercat să evite construirea unui templu datorită unui miracol al
Divinității. Imnul de mulțumire al acestei zeități este scris cu miniuțiozitate în proză.
 Textele lui Antiohius I din Commegene stabilesc monumente funerare pentru
comemorarea morții regelui încă din timpul vieții. Aceste hierotezii au fost inspirate după
tronurile imense ale lui Antiohius cu inscripții în spatele acestora pentru rege și alte zeități.
În cadrul corpusului de legi sacre, hieros nomos trebuiau a fi observate de către toată
populația prezentă la rit.
Revenind la dimensiunea onirică, legea sacră din Philadelphia i-a fost transmisă lui
Dionysos în vis de către Zeus și prin acesta se stabilește un regulament de ordin etic pentru
comportamentul oamenilor liberi, sclavilor, bărbaților și femeilor care doreau să intre în
sanctuarul lui Dionysus- oikos.
Antiohius și Dionysus compun inscripțiile cu elemente asemănătoare de terminologie,
iar autopropaganda pentru a întări credința închinătorilor corelează cu desemnarea unei
autorități divine perpetuu și a arelogiei. Natura filantropică a zeului, una desigur exacerbată,
contribuie la procesul de stabilire a credințelor publicului. Textele sunt adresate îndeosebi
adoratorilor și sunt incluse rugăciuni, acte de evlavie și laude. Imnurile sunt adresate zeilor,
numite encomium- dat fiind faptul ca se elogiază Divinitatea. Imnul retoric este discutat prin
ceea ce inseamnă toposul. Arealogia lui Isis din Maroneia este considerată primul imn
retoric, datată în secolul I î. Chr. A doua scriere este un corpus de imnuri ale lui Aelius
Aristides, care a impulsionat retorica religioasă din antichitate.
 Elenizarea zeităților egiptene a condus la apariția
unor sanctuare noi. Preoții acestui cult au primit un dar
de la zei-longevitatea. Apollinius a plecat de la premisa
că bunicul și tatăl său au fost preoții Divinității,
considerându-se de origine egipteană. Bunicul său a
trăit 97 de ani cu ajutorul zeilor.
Zeii i-au ajutat pe fondatorii cultului prin miracole.
Scrierile ne sugerează că Apollinius i-a construit
sanctuarul lui Sarapis dintr-o groapă de gunoi.
Întemeierea cultului zeului Sarapis se realizează prin
construirea dificilă a unei clădiri. Xenainetos trebuie
să-și convingă dușmanul politic în crearea cultului
după ce primise cererea de la zeitate.

Elenizarea lui Isis și Sarapis

 Autorul inscripțiilor este un simplu instrument al
inteligenței și a voinței zeilor, așa cum pe tronul lui Antiohus I
scrie: “mintea zeilor pe care i-am inscripționat” sau “acestor
oameni prin dispoziția lui Zeus Oromasdes ;prin voința
celorlalți zei, această piatră anunță urmând cu voce tăcută”.
Metafora “voce tăcută” se referă la la actul creării unei astfel de
inscripții. Toposul pentru imnul lui Serapis scris de către Aelius
Aristides îl găsim în stela din Philadephia, a cărei citări sunt
menționate mai sus.
Relația dintre obiectele de cult și inscripții este
realizată de temelia funerară a lui Artemidor din
Thera. Textul este amplasat la bazele altarelor sau a
statuilor. În Delos, principala idee a textului scris
este cumpărarea unei bucăți de pământ și construirea
unui templu pentru Sarapis, în care sunt oferite și
indicații pentru stabilirea templului. Textul lui
Antioh ne comunică locația unei stele pentru a
accentua vegherea zeilor asupra respectării
inscripțiilor. Există descrieri lungi ale tronurilor lui
Zeus Oromasdes și a hierotesionului.
Sincretismul religios este dat de somitățile persane și elene: Zeus
Oromasdes, Apollon, Mithras, Helios și Artagnes Herakles Ares.
Mithra este zeița persană a legii și dreptății. Universul regilor în
mitologie este constituită și de Artagnes Herakles Ares, a cărui
eroism în cadrul apărării regelui și-o atribuie însuși Antioh.
 Partea specială a fundamentelor lui Dionysus din
Philadelphia este accesibilitatea oamenilor liberi,
femeilor, bărbaților în oikos. Întocmai principalele teme
în sursele stoicilor presupun natura universală-egalitate
de sex, rasă și statut social. Subiectul anunțat nu
lipsește din discursurile religioase ale secolului III d.
Chr. Altarul lui Priapus deține inscripția conform căreia
“ei iau și protejează toți cetățenii de străinii care îi
închiriază”.
● Conceptul sacru și central pentru textele din
perioada elenistică romană este dat de nomos.
● Eusebia înseamnă o relație plină de respect față de
Divinitate, iar hosiotes este un termen ce se
armonizează cu cel precedent, creionând relația
sfântă cu zeitate, poate chiar pietatea. Aceste
concepte tradiționale sunt incorporate în textele din
perioada ca fiind asociate cu dreptatea.
● În regulamentul din Philadelphia, ideea principală
este susținută de relația dintre muritori;
înșelăciunea nu e permisă.
● Un bărbat nu trebuie să comită adulter cu o femeie
căsătorită și nici ceilalți oameni din popor nu vor fi
complice la ținerea acestei chestiuni în secret.
Păcatul poate fi comis nu doar prin actul propriu
zis, ci și prin intenție sau rostire.
● Virtuțile cerute de la închinători sunt aceleași
virtuți pentru care sunt lăudați zeii și suveranii.
● Cel mai atestat păcat în confesiile anatoniene este
jurământul fals.

Arete-Zeița Virtuții
Jurământ versus blestem

● Jurămintele pot fi indirecte. Un exemplu în acest sens este statuia de

intrarea în altar a lui Dionysus ca semn de “supunere” în momentul în
care ești membru al cultului.
● Totuși se depunea un jurământ, în mod firesc, care presupunea
respectarea regulamentelor. Comportamentul acestora este verificat
deseori printr-un ritual special. Membrii care se consideră cu adevărat
puri vor demonstra acest obiectiv în fața unui public. Muritorii
considerați ascultători de cele vrednice atingeau stela, iar cei care simt
că greșesc, se abțineau de la atingerea stelei cu jurământ. Eficacitatea
ritualului pornea de la idee lui Dionysus care, după cum am precizat,
considera jurământul fals cel mai disprețuitor în fața zeilor.
● Pedeapsa pe care Sarapis le-a atribuit făcătorilor de rău se menționează:
“ei au fost legați repede, limbile le-au amuțit și au devenit ca niște
imagini sau pietre lovite de Dumnezeu”