DIVINITĂŢI PROTECTOARE ÎN CETĂŢILE GRECEŞTI DIN

DOBROGEA PÂNĂ LA SFÂRŞITUL EPOCII ELENISTICE

CECILIA STOIAN
Religia greacă ni se prezintă cu totul deosebită în ansamblul religiilor antice. Nu
există în cadrul ei nici o castă traditională, nici ceva asemănător Vedelor indiene sau
textelor sacre de pe piramidele egip�e; nu există nici o Carte Sacră. În acest context avea
să afirme Walter Butkert că: ,,Drama clasică încă se joacă într-un spectacol unic . . . "1 •
Avem la dispozi�e, însă, o Theogonie aparţinând lui Hesiod, care ne lămureşte
cum s-a născut această lume a zeilor grecilor.
l .Cercetări recente privind definirea termenului de divinitate protectoare
Una din caracteristicile generale ale oraşelor greceşti a fost recunoaşterea zeilor în
toate ac�unile publice; întreg sistemul era elastic, existând posibili� de a accepta noi zei,
de a construi noi sanctuare, sau de a practica noi ritualuri. Prin ritualurile colective polis-ul
grec se definea pe sine, comunitatea şi teritoriul său. Nu există însă o formulă general
valabilă prin care o polis să se identifice cu acest ritual. Numărul sanctuarelor şi
reorganizarea cultelor publice reflectă şi o dezvoltare politică şi economică2•
Legătura dintre cetate şi zeii săi reprezintă o altă faţetă a unor necesita� politice: se
putea apela la prestigiul unei divini� în condi� de pace daf şi de război; aceasta trebuia să
ocrotească cetatea şi institu�e ei şi să-i men� renumele. In cazul oraşului Athena - şi nu
este singurul exemplu - cetatea s-a identificat cu o zeitate puternică pentru a-şi motiva
politica sa de expansiune, ,,imperialistă". Trebuie să men�onăm că există multiple variaţii
locale în � ce priveşte comportamentul faţă de zei în toate timpurile şi locurile.
In încercarea de a da o definire cât mai exactă conceptului de divinitate
protectoare, mai apropiată de realitate - aşa cum ar rezulta ea din inforrna�ile arheologice
şi literare - ne lovim de o serie de impedimente, determinate de însăşi ambiguitatea
terrninologică. În mai toate lucrările de specialitate, în interpretarea surselor epigrafice,
numismatice sau arhitectonice, diferite zeită� sunt desemnate ca divinită� protectoare. Cei
ce s-au aplecat în ultimul timp asupra problemelor polis-ului grec, şi mai cu seamă asupra
organizării sale cultuale, au încercat să găsească o accep�une universal valabilă, ori un
sistem de norme adaptabil la întreaga lume greacă .

Un pertinent studiu al cercetătoarei Susan Guettel-Cole3 sintetizează diferite

modalită� de definire a termenului de divinitate protectoare. Majoritatea opiniilor au vizat
în special zeiţa Athena4, iar cultul ei era prin excelenţă un cult de stat. Chrisiane
Sourvinou-Inwood consideră că religia polis-ului a fost una civică, desfăşurată în jurul

1 W. Burkert, Greek Religion, Cambridge, Massachusetts, 1 985, p. 1 19.

2 S. Guettel-Cole, Civic Cult and Civic Identity, Sourses for the Ancient Greek City - State, Simpozion aug.
1 994, Actes ofCopenhagen Polis Centre, voi. 2, Ed. Morgan Herman Hansen, 1995, p. 3 1 7.
3 Ibidem.
4 Deoarece, aşa cwn spune şi Aelius Aristides ( 1 , 1 6. ), "oraşul ocupa aceeaşi pozitie în teritoriul său pe care

teritoriul o ocupa în Grecia . . . care este centrul întregului pământ. . . ".

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
30 Cecilia Stoian

unor divinită� centrale şi a unui sistem ritual care presupune o protec�e accentuată din
partea acestora, organizarea comunită�i precwn şi drepturi juridice şi legislative, toate
acestea făcând posibilă viaţa comunităţii. Totodată, divinităţile centrale ale Athenei sunt
prezentate cu atribuţii ce aveau legături cu viaţa politică a comunităţii, fiind participante
5
directe la viaţa cetă�i .
Se pot identifica astfel de divitită� protectoare şi în alte cetăţi ale lumii greceşti:
Artemis la Methone, Aphrodita la Knidos, Hera şi Zeus în Argos, Hera la Samos,
Herakles la Herakleiia, Apollo şi Leto la Apollonia, Apollo la Delphi etc.6
În general, zeii făceau parte din modul de viaţă al oamenilor şi în mod necesar se
aflau în fruntea polis-ului. Ei sunt direct răspunzători de existenţa cetăţii, deoarece
contribuiseră la apariţia ei. Primii locuitori au recunoscut acest merit al zeilor, ridicându-le
altare şi temple, dedicându-le sărbători, închinându-le culte şi asociaţii religioase.
Fiecare polis împărţea acelaşi spaţiu cu divinităţile sale, iar locuitorii săi ştiau că
zeii ,)ocuiesc" fie în oraş, fie în teritoriul rural - chora - şi era firesc pentru ei să considere
că cetatea le ap�e zeilor. În vreme de restrişte se adresau rugăciuni colective acelor
Oem TWbaozot z(Jovoq ( ,,zei care apără fortăreaţa patriei" sau ,,zei protectori � cetăţii")7•
Nu de puţine ori cetăţile identificau o divinitate locală cu o sursă de securitate. Intre aceste
divinităţi îi regăsim pe Zeus, Poseidon, Athena, Hera, Artemis sau Apollo.
Divinităţi protectoare nu erau numai cele ce îşi aveau sălaş în agora sau pe
acropolă, ci şi cele din teritoriu. Sanctuarele de la graniţe marcau limitele puterii politice
ale cetăţii şi constituiau un punct de echilibru între centru şi periferie.
Ne interesează comportamentul polis-ului grec faţă de zeitatea patroană Acest
comportament a fost evaluat de Ursula Brakertz8, care a demonstrat, cu argumente
convingătoare, că instituţia zeului patron sau protector a fost larg răspândită în lumea
greacă. Potrivit domniei sale, oraşele greceşti şi-au asociat la succesul pentru constituirea
,,imperiului" colonial o divinitate particulară, care să reprezinte identitatea ornşului. Ea
9
enwnără cinci concepte absolut necesare care guvernează acest proces :
» cultul a stat la baza unităţii polis-ului şi a fost deschis tuturor celor care aparţineau cetăţii;
» zeul garanta protecţia polis-ului;
» polis-ul era teritoriu sacru şi proprietatea acelui zeu;
» succesul politic depindea de ajutorul zeului (manifestat prin epifanie);
» divinitatea reprezenta oraşul.
În ceea ce priveşte relaţia ambivalentă a divinităţii protectoare, Ursula Brakertz
fonnulează un nwnăr de cincisprezece principii de bază cu ajutorul cărora se poate
identifica o divinitate protectoare:
./ zeul principal era asociat cu polis-ul în tradiţia locală;
./ simbolul religios al zeului era un simbol al polis-ului;
./ fiecare colţ al polis-ului era decorat cu un simbol al zeului;

5 C. Sourvinou-lnwood, What is po1is Religion?, Ann.Pisa, 1 O, 1988, p. 259-274.

6 S. Guettei-Cole, op.cit, p. 294-295.
7 Aeschil, Sept. 1 09, apud, S . Guettei-Cole, op.cit., p. 297.
8 U. Brakertz., Zum Problem der Schut7gottheiten griechischer Stadte, Berlin, 1976.
9 1bidem, p. 155.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Divinită� protectoare în cetă�le greceşti din Dobrogea 31

./ zeul juca un rol special în viaţa locuitorilor;

./ documentele oficiale numeau în primul rând divinitatea principală a polis-ului;
./ manifestările religioase se desfăşurau într-un loc proeminent (de obicei pe acropolă sau
în agora);
./ serbările dedicate zeului aveau date speciale în calendare;
./ taxele şi amenzile erau depuse în templul acestui zeu;
./ preoţii zeului erau eponimi;
./ zeul patron putea uneori să ocupe această funcţie;
./ templul zeului era întrebuinţat şi ca arhivă de stat;
./ templul zeului putea fi considerat drept monument al statului (ca muzeu sau bibliotecă);
./ mare parte a numelor locuitorilor erau theofore, având la bază numele zeului;
./ în perioada imperială zeul era asociat cu Roma şi cu împăratul 1 0•
Trebuie să precizăm că această listă nu poate fi aplicată întotdeauna cu stricteţe.
Însă, pe baza ei U. Brakertz a identificat câte o divinitate protectoare pentru fiecare cetate.
Aceste divinităţi au tendinţa de a deveni reprezentative pentru toate zeităţile comune ale
grecilor. Astfel au fost identificate unnătoarele zeităţi, care au primit statut de divinitate
protectoare: Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Athena, Apollo, Arternis, Aphrodita,
Dionysos, Hermes, Asklepios, Helios, Herakles. Între acestea Zeus, Apollo şi Athena sunt
cele mai frecvente apariţii.
În general, cele cincisprezece caracteristici prin care se pot identifica divinităţile
protectoare, aşa cum au fost formulate de U. Brakertz sunt valabile şi îşi pot găsi
aplicabilitatea,însă subscriern opiniei împărtăşite de Susan Guettel-Cole1 1 şi de Walter
Burkert1 2, conform căreia această metoda de identificare este mai mult mecanică şi nu se
aplică de fiecare dată: practicile religioase sunt în continuă schimbare ori sunt introduse
noi divinităţi. Apoi monedele care poartă efigii ale zeilor, datorită marii varietăţi locale, nu
sunt întotdeauna mărturii corecte. Eponimii nu erau întotdeauna desemnaţi din rândul
preoţilor; nu mai vorbim de faptul că nu sunt suficiente informaţii, care să ne permită
identificarea corectă a divinităţii protectoare a unei cetăţi. În unele cazuri s-a observat că
anumite condiţii locale au putut încuraja trecerea unei divinităţi particulare Ia un statut
special. Nu de puţine ori întâlnim pentru o cetate mai multe divinităţi protectoare1 3 .
Dacă ar fi sfr ne luăm după epitetele ce însoţesc zeităţile în anumite ipostaze,
observăm că nu există în lumea greacă un epitet care să desemneze în mod irevocabil o
divinitate tutelară. Epitetul comun 1ro)Jovxrx;, "păzitor" s-au "protector al oraşului", poate
desemna orice divinitate şi poate fi utilizat în mod colectiv, şi mai puţin pentru un zeu
anume. Susan Guettel-Cole este de părere că epitetul asociat zeiţei Athena era utilizat mai
cu seamă în dedicaţiile poetice, şi aceasta din necesităţi metrice, pentru că forma
1Co)Jovxrx; putea fi uşor încadrată în hexametru şi rima fiumos cu numele zeiţei Athena 14•
10 Ibidem, p. 1 56- 157.
1 1 S. Guettei-Cole, op.cit, p. 300.
1 2 W. Burkert, Greek Polis and Civic Cult, Sourses for the Ancient Greek City - State, Simpozion, aug.
1 994, Actes ofCopenhagen Polis Centre, voi. 3, Ed. Morgan Hennan Hansen, 1 996, p. 1 29.
1 3 vezi cazul Histriei, Tomis şi Callatis analizate mai jos..
1 4 S. Guettel-Cole, op.cit, p. 300-301 .

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
32 Cecilia Stoian

Un alt tennen, anrnvt1pm;, putea fi folosit în poezie, în egală măsură pentru zei
sau pentru sărbătorile oraşului. Eschil folosea acest nume generic pentru to� zeii care
protejau oraşul.
llo).ui(; şi llo)JmX; prezintă oarecare probleme. Aceşti tenneni nu au desemnat
de Ia început protectorul oraşului şi nici nu au fost utiliza� cu precizie şi în mod limitat
pentru Athena şi Zeus, aşa cwn îi găsim mai târziu. La origine aveau o referinţă strict
spa�ală, desemnând pe aceşti doi zei ca protectori ai :�ro�-ului, şi aceasta desemna strict
"acropolis". llo).ui(; se referea întotdeauna şi în primul rînd Ia acropolă, iar Athena cu
acest nwne era o zeiţă a acropolei, fapt pentru care ea a fost inevitabil cea mai importantă
divinitate a oraşului. În Athena chiar, referiri Ia llo).ui(; şi lloberX; vizau mai întâi
acropola şi în subsidiar polis-ul. Deci putem observa o evolu�e a accep�unii acestui
termen, de Ia desemnarea zeităţii acropolei la zeitatea oraşului. Această evoluţie va
conduce în cele din unnă Ia perceperea Athnei Polias ca protectoare a cetă�i 1 5 • Athena
proteja acropola in aceeaşi măsură în care acropola apăra oraşul.
Zeus Polieus a fost asociat cu acropola atheniană încă de timpuriu, de către
Homer. În cinstea sa găsim în calendarul athenian sărbatoarea Dispolieia, în regulamentul
căreia este menţionat epitetul Polieus atribuit lui Zeus. Însă el nu a avut un templu pe
acropola Athene� motiv pentru care pare să fi fost considerat un membru minor, în
parteneriat cu Athena Polias. Iniţial, în Athena, Polieus pentru Zeus se referă doar Ia zona
altarului său în aer liber şi mult mai târziu, prin extensie, la rolul său politic. Zeus pare a nu fi
fost niciodată o divinitate supremă a Athene� dar a devenit o divinitate semnificativă ca
Polirus, Soter, sau orice titlu local, în wma synoicisrnului din ultimele cinci-şaşe secole
î.Hr. 1 6 • În oraşele greceşti s-a facut întotdeauna distincţia între Zeus Polirus şi Zeus Soter,
primul fiind plasat pe acropolă, iar al doilea în agora, având în acelaşi timp roluri diferite. Ca
zeu al înălţimilor Zeus proteja oraşul ca aşezare fizică În funcţiile sale de Agoraios,
Boulaios, Boulrus, Ephorkios, Hiketrus,17
Xenios sau Horkios, el apăra instituţiile care au
făcut posibilă viaţa politică în oraş .
U. Brakertz a sintetizat şi alte epicleze utilizate, în mod special, în epoca
elenistică, pentru a desemna o zeitate ce avea o relaţie deosebită cu un oraş:
:
· · 'aprof:rt!q, 'aproi:nt; (TI'/q wkw<;)
•!• (1CfJO)KOJhrlepwv, (1CfJO)KafJtryi:nt; (TI'/q 1CON:w<;)
•!• 'o 1CfJOlXTrCtx; (''1 1CfJOlXTr(l)(Ta)TI'/q 1COJ.ew<;
•!• 'o Tllq :�roJ.ew<; OW<;
Aprol:nJq, utilizat de Homer pentru a-1 numi pe Apollo, este singurul epitet ce
apare şi în perioada clasică şi în cea elenistică, 1 8•
putând fi utilizat, în documente oficiale
pentru zei consideraţi patroni ai unui oraş
Celelalte epitete au avut o răspândire limitată, ele întâlnindu-se în inscripţii. Se pare
că aceste titluri reflectă ideologia perioadei elenistice, când oraşele din vestul Asiei Mici
confereau prestigiu divinităţilor speciale, dându-le epitete cu conotaţii politice, care le

1 5 W. Burkert, Greek Religion, p. 140.

16 S. Guettei-Cole, op.cit, p. 304.
1 7 W. Burkert, op.cit., p. 1 30.
1 8 S. Guettei-Cole, op.cit, p. 305.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Divinită� protectoare în cetăţile greceşti din Dobrogea 33

imitau pe cele regale. Astfel exista posibilitatea ca oraşele respective, aflate în competiţie
între ele, să fi folosit aceste epitete pentru a spori reputaţia unui zeu propriu.
Unele oraşe au menţinut o legătură strânsă cu zeul protector, indiferent de
condiţiile de pace sau de război, în timp ce altele nu au acordat nici o importanţă unei
astfel de divinităti în decursul întregii lor evolutii istorice. Oraşe ambiţioase, ca Athena,
� �
s-au identificat c o zeitate puternică pentru a-şi otiva politica de expansiune. Întâlnim şi
cazuri de synoicism sau de modificare a practicilor religioase, ca şi cazuri în care lipseşte
divinitatea tutelară, simbol al unităţii.
Prin urmare, nu toate cetăţile greceşti s-au comportat la fel faţă de zei, în toate
timpurile şi locurile. Numai prin cercetarea fiecărui caz în parte, ţinând cont de toate variaţiile
locale şi de toate presiunile regionale ce, negreşit, se vor fi exercitat, vom putea înţelege cum
şi-a organizat viaţa civică şi religioasă o polis, în relaţie strânsă cu zeii protectori.
Având la îndemână lista cu cele cincisprezece principii întocmită de Ursula
Brakertz, pentru a identifica divinităţile protectoare ale unui oraş, vom încerca, în cele ce
urmează, să îi vedem aplicabilitatea şi în cazul celor trei colonii întemeiate de greci pe
ţărmul dobrogean al Mării Negre: Histria, Tomis şi Callatis.
2. Surse epigrafice privind divinităţile protectoare din Histria, Tomis şi Callatis
Lipsa unor izvoare literare care să ne informeze asupra vieţii religioase în cetăţile
Pontului Stâng a canalizat întreaga atenţie a cercetătorilor în direcţia interpretării atente a
inscripţiilor, care au ieşit la lumina zilei încă de la primele săpături arlleologice întreprinse
în cele trei cetăţi dobrogene. De-a lungul anilor s-au adunat nenumărate dovezi epigrafice,
la care se mai adaugă şi cele numismatice, arhitectonice şi plastice. Pe baza acestora se
acceptă în mod unanim că cele trei cetăţi avute de noi în vedere au acordat o atenţie
deosebită instituţiei zeului protector. Mai mult, Histria şi Callatis şi-au asociat câte două
divinităţi care să le reprezinte: în primul caz Zeus Polieus şi Apollo letros, iar în cel de-al
doilea Zeus şi Athena în diferite ipostaze, ce le indică înalta şi suprema cinstire. La Tomis
îl întâlnim doar pe Apollo în ipostaza sa de Tămăduitor.
La Histria se cunoştea despre existenţa unui cult închinat lui Zeus Polieus încă de
la publicarea de către Grigore Tocilescu 1 9 a decretului în cinstea lui Aristagoras, fiul lui
Apaturios, datând din a doua jumătate a secolului 1 î.Hr., care ar fi îmbrăcat sacerdoţiul
Părintelui zeilor, înainte de a-1 primi pe cel al lui Apollo Tămăduitoruf0: " . lnaintând în •

vârstă şi înclinând spre evlavie, cum se cuvenea, în pn·mul rând a slăvit pe zei. Primind
cununa lui Zeus Pa/ieus şi îndeplinind acest sacerdoţiu în chip satisfăcător, a meritat
lauda tuturor cetăţenilor; apoi, solicitând şi primind cununa de preot a lui Apollo, legată
de eponimia oraşului, a cinstit pe zei şi cetatea, organizând sărbători obşteşti, procesiuni
,
vrednice de cele sjinte' z1 •
Ne interesează deocamdată informaţiile referitoare la Zeus Polieus; documentul
atestă că spre sfarşitul epocii elenistice îi era închinat un cult acestui zeu la Histria Zeus se
"
mîndrea şi cu un templu In această cetate, unde era adorat în ipostaza de "paznic sau
"protector"al cetăţii. Acest templu este primul lăcaş de cult descoperit la Histria, în Zona

1 9 Gr. Tocilescu, AEM, VI, 1 882, p. 36, nr. 78.

20 ISM, '1, 55.
2 1 D.M. Pippidi, Studii de istorie a religiilor antice. Texte şi interpretări, Bucureşti, 1 %9, p. 38.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
34 Cecilia Stoian

Sacră; înălţat în a doua jlll11ătata a secolului al VI-lea î.Hr., pare să fi fost reclădit în prima
jlll1ta
1ă te a secolului al V-lea I.Hr.22•
În imediata apropiere a templului lui Zeus a fost descoperit un puţ sacru, fJovO�,
destinat depozitării vaselor consacrate zeului, scoase din uz. Au fost identificate aici patru
fragmente ceramice datând din secolele V-IV î.Hr., care poartă inscrip�a dedicatorie Al
(lui Zeus). Alături de acest puţ sacru a fost dezvelit un altar aparţinând indubitabil lui Zeus
Polieus, aşa Clll11 o atestă descoperire epifgafică din această zonă, unde îl întîlnim pe Zeus
în ipostaza de protector al cetă�e3.
O altă men�onare a lui Zeus Polieus şi a templului său la Histria o găsim într-un
decret onorific din secolul al III-lea î.Hr., al cărui protagonişti sunt Diodoros al lui
Thrasycles, Procritos al lui Pherecles şi Clearhos al lui Aristornachos. Aceştia urmau să fie
înscrişi printre binefăcătorii obştii şi să obtină tot felul de onoruri, ca urmare a unor servicii
aduse cetă�i. Însă, ceea ce prezintă mai � importanţă din punctul nostru de vedere, este
men�unea de la sîarşit: .. Hegemonii să poarte de grijă caprezentul decret săfie săpat pe
"

două lespezi, din care una să se aşeze in agora, infaţa porticului, iar cealaltă in preajma
altarului lui Zeus Polieus'{l4 •
Astfel Zeus ne apare la Histria în ipostaza de Polieus, deci de protector al oraşulu�
încă din perioada arhaică25, aşa Clll11 este atestat prin descoperirea templului, altarului şi a
puţului sacru ce i-au fost închinate. Sursele epigrafice, chiar dacă sunt pu�e la nlll1,1ăr
arată continuitatea cultului său, de la fondarea cetă�i până în epoca elenistică Pentru
această perioadă nu avem deocamdată cunoştinţe despre existenţa vreunor d0Clll1e1 nte,
care să ateste că preotul său ar fi de�ut qx>nirnatul cetă�, dar în secolul al III-lea dHr., îl
Întâlnim ca eponim pe însuşi Zeus Polieus26•
Didivinitatea tutelară a Histriei este, însă, Apollo Ietros, zeu principal în Milet şi
Didyma27; de la Didyma se pare că a fost adus Apollo in ipostaza sa de Tămăduitor, dacă
ne gândim la posibilitatea acordării unui răspuns oracular Miletului, de către sanctuarul lui
Apollo, cu privire la colonizarea in Marea Neagră2 8 .
Cultul lui Apollo Ietros este foarte bine atestat la Histria, inscrip�ile men�onând şi un
templu dedicat lui, încă din secolul al V-lea î.Hr. Locul unde se înălţa nu a fost identificat,
dar se presupune că ar fi fost în partea de sud-est a acropolee9. La fel ca şi cultul, coloniştii
au introdus in colonia fondată în Golful Sinoe şi eponimia preotului lui Apollo letros, pentru
care avem nlll11eroase atestări. Dispunem astfel de d0Clll1e1 nte oficiale, decrete ale Senatului
şi Adunării Poporului, în care se men�onează că eponim era preotul lui Apollo letros. Aşa
este, spre exemplu, decretul in cinstea lui Diogenes al lui Diogenes, de la jumătatea secolul al
n Vezi mai pe larg descrierea templului în Histria, I, p. 23 1 -278; Materiale, VI, 1 957, p. 1 0- 1 6, V, 1 959,
p. 283-288, VI, 1 959, p. 265-274, VII, 1960, p. 229-234.; D.M Pippidi, D. Berciu, Din istoria Dobroge� voi. 1,
Geţi şi gnri la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1 965, p. 1 68- 1 72
2 3 D.M. Pippidi, D. Berciu, op.cit., p. 1 73.

24 ISM, 1, 8.
2
25 N. Ehrhardt, Milet und seine Kolonien , Frankfurd, 1988, p. 155-1 58.

26 ISM, 1, 222.

27 N.Ehrhardt, op.cit, p. 130.

28
Ibidem, p. 144-145.
2 9 D. M. Pippidi, D.Berciu, op.cit, p. 1 76.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Divinităţi protectoare în cetăţile greceşti din Dobrogea 35

li-lea î.Hr.30, sau mai sus menţionatul decret în cinstea lui Aristagoras, fiul lui Apaturios,
care a deţinut eponimatul ca preot al lui Apollo letros de patru ori.
De mare importanţă pentru vechimea acestei instituţii a eponimiei deţinută de
preotul lui Apollo - divinitate protectoare a Histriei - se dovedeşte a fi şirul de dedicaţii
către Apollo Tămăduitorul, de la începutul secolului al IV-lea î.Hr.3 1 Dedicanţi sunt fii lui
Theodotos - Hippolochos şi Hegesagores - care au deţinut, pe rând, demnitatea de preoţi
ai lui Apollo Ietros. Poziţia în societate a celor doi fraţi este ilustrată şi de împrejurarea că
doi dintre copiii primului şi doi dintre nepoţii celui de-al doilea ne sunt cunoscuţi prin
daniile şi râvna lor în serviciul zeului. Theoxenos al lui Hirpolochos consacră lui Apollo o
statuie de bronz, iar fratele său o statuie de bronz Latonee , în timp ce verii lor - Xenocles
şi Theoxenos ll, feciorii lui Hippolochos - înalţă lui Apollo un templu, a cărui arhitravă ni
s-a păstrat şi pe care se citeşte: ,,Feciorii lui Hippolochos,fiul lui Hegesagores, Xenocles şi
Theoxenos, închină acest templu lui Apollo Tămăduitornl în anul sacerdosului lui
Hegesagores,fiul lui Theodotos'..33 •
Cele de mai sus ne detennină să considerăm că ne găsim în faţa unei adevărate
dinastii locale; unii cercetători presupun că este vorba de o familie sacerdotală investită cu
monopolul cultului lui Apollo Ietros la Histria, precum Branchizii în sanctuarul milesian
de la Didyma34• Se pare că bogăţia şi vechimea neamului erau de natură să-i asigure
accesul la înaltul sacerdoţiu, chiar fără a recurge la iopoteza unui privilegiu ereditar. Nu
lipsit de importanţă este faptul că numele coborâtorilor lui Theodotos trădează vechimea
spiţei şi mai ales originea ioniană, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că avem _de-a face
cu o familie de "descălecători" mândri de a fi făcut parte dintre ctitorii cetăţii şi
proclarnându-şi nobleţea prin folosirea din generaţie în generaţie a aceloraşi nume,
privilegiu exclusiv al aristocraţiei greceşti.
Cercetătorii au pus în legătură cu această familie de ,,întemeitori" cele spuse de
Aristotel în Politica: ,,Dregătoriile nu se încrediţează decât celor de viţă aleasă, coborâtori
ai înterneitorilor şi puţini la număr faţă de restul locuitorilor'.J5• Uneori, când deţinătorii
"
puterii sunt puţini la număr, răzvrătirea se face de către oameni cu dare de mână, care nu
au parte de dregătorii, aşa cum s-a întâmplat la Massalia, la Histria, la Herakleia şi în alte
cetăţi... În aceste oraş, oligarhia a făcut loc unei forme de organizare politică mai puţin
strictă, la Histria mergând până la a se preface în democraţie . . . "36•
Despre templul lui Apollo Ietros la Histria ne vorbesc o serie de incripţii, ind.icând
ca decretele pe care le conţin să fie săpate .prin grija hegemonilor pe o stelă de piatră şi
aşezate în templul lui Apollo Tămăduitorul3 .
Mai avem la îndemână şi alte surse epigrafice care atestă cultul Tămăduitorului la
Histria, adorat fără îndoială ca divinitate protectoare a cetăţii. Ne referim la două ded.icaţii

3 0 ISM, I, 1 .
31 M.D. Pippidi, D. Berciu, op.cit, P- 1 78.
32ISM, 1, 168.
u ISM 1 144

34 D.M: ?ippiili, p.
O. Berciu, op.cit, 1 79.
,
3 5 Aristotel, Politica, VI, 4 1 920, b I l.
36 Ibidem, V, 6, 1 305, b 1 .
3 7 ISM, 1 , 6, 2 1 , 28, 34.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
36 Cecilia Stoian

din p�� ��� p�culari_ �1use

fie ca o �
dă of�rită �ului şi surorii a�estuia,_ Artemis:
cu pnlejul ieşmi dm preoţie , fie - de acestă dată din penoada romană - m cupnnsul unei
epigrariJe funerare39 .
Inalta cinstire de care se bucura Apollo Ietros între histrieni l-a determinat pe
Theoxenos, fiul lui Hippolochos să-i închine zeului patron o statuie de cult, cel mai
probabil la începutul sec al N-lea, al cărei aspect Scarlat Lambrino încercase să-I
.

reconstituie cu ajutorul monedelor locale40, care îl înfăţişează pe zeu sub chipul unui tânăr
înveş�tat în robă lungă, purtând în mâna stângă lira rezemată pe o colonetă.
In legătură cu eponimatul la Histria, s-a exprimat opinia potrivit căreia preotul lui
Apollo Ietros ar fi exercitat această depmitate numai în primele secole de existenţă a
cetăţii, înainte de revoluţia democratică. lncepând de la acest eveniment până spre sfărşitul
epocii elenistice onoarea de a da numele său anului când îşi exercita mandatul ar fi trecut
asupra preşedintelui Adunării, pentru ca aproximativ din sec al II-lea î.Hr., când instituţiile
.

democratice sunt într-o vizibilă decadenţă, să se renunţe la eponimatul laic şi să se revină

la cel sacerdotal41 •
Acestă formă religios-politică, de sacerdoţiu eponim, este de carcter general
rnilesian şi se regăseşte aproape în toate coloniile rnilesiene. Prin urmare o întâlnim şi la
Tomis, aşa cum reiese din decretul dat în cinstea lui Nilos din Tyras, datat, după sistemul
antic, prin eponimul oraşului, preotul lui Apollo42. Documentul aparţine epocii elenistice
târzii (la hotarul dintre sec II-I î.Hr.) şi ne pune în faţa unei situaţii speciale: cuvântul
.

An-olltqv� nu desemnează pe zeul al cărui preot deţinea, în mod obişnuit eponimatul la

Tomis4 J, ci zeul însuşi, în realitate templul său. Este o practică frecventă ca în timpuri de
nesiguranţă internă şi externă, ca acelea în care se datează incripţia, Apollo să deţină la
Tomis propria sa preoţie eponimă
Insă este sigur că la Tomis eponimul era preotul lui Apollo Ietros, zeu care-şi are
originea la Didyma, iar atributele care-I caracterizează. s-au regăsit aici ca embleme ale
oraşului. Este evident că toate aspectele cultului rnilesian ale lui Apollo au fost trecute
asupra !ui Ietros de la Tomis. El a primit aici rolul de divinitate protectoare44.
In ceea ce priveşte modul în care cineva putea accede la această magistratură
principală, cercetătorii se pronunţă unanim: "numai un cetăţean bogat putea să ocupe
această funcţie, deoarece el trebuie să ia asupra sa grija de a distra pe cetăţeni. Postul era
pus la licitaţie, cetatea dublându-şi astf�l beneficiile. In vremuri tulburi se întâmpla însă ca
să nu. se prezinte nici un cumpărător. In acest caz zeul local cumpăra funcţia şi devenea
eporum al anulm.4<- .
Cu toare acestea, nu ne putem pronunţa cu certitudine că �nimatul a fost deţinut
la Tomis de preotul lui Apollo Ietros, sau Agyeus sau Propylaios46, însă, mai mult ca sigur
că, aidoma celorlalte colonii milesiene şi aici Apollo letros a deţinut un loc important,

38 ISM, 1, 1 72.
39 1SM, 1, 3 14.
40 S. Lambrino, Arta greacă şi romană în România, extras din Artă şi tehnică grafică, Buletinul Îrnprirneriilor
Statului, nr. 4-5, 1 938, p. 356.
4 1 D.M. Pippidi, O. Berciu, op.cit, p. 202.
42 ISM, Il, 5.
43 vezi şi decretul din ISM, II, 2; SE, nr . 69.
44 Fr. Bilabe� Die ionische Kolonisation, Leipzig, 1920, p. 1 29.
45 1. Stoian, în legătură cu eponimatul la Tomis, in SCIV, XI, 2, 1 960, p. 309.

46 Ibidem, p.3 1 5-323.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Divinităţi protectoare în cetăţile greceşti din Dobrogea 37

probabil cel mai important. Avem în vedere şi faptul că în templul său erau depozitate
documente oficiale, decrete, aşa cum reiese dintr-o inscripţie păstrată fragmentar datând
din sec l î.Hr. sau slarşitul sec. al II-lea î.Hr.47. Mai mult, se pare că zeul se bucura de o
mare veneraţie din partea credincioşilor tomitani, care se învredniceau să-i ridice altare. Ne
stă mărturie un fragment dintr-un splendid altar de marmură însoţit de o inscripţie pe care
se citeşte numele zeului, de la slarşitul sec al II-lea, începutul sec 1 î.Hr.48• Chipul lui
. .

Apollo cu cunlUlă şi însoţită de trepied se întâlneşte foarte des şi pe monedele tornitane din
perioada autonorniei49.
Din cele prezentate mai sus reiese clar că divinitatea protectoare în cele două
colonii rnilesiene a fost indubitabil Apollo Ietros, cel adus de coloniştii Miletului de la
Didyma. Lui i se mai alătură la Histria şi Zeus Polieus. Ne stau mărturie documentele
epigrafice, fie de natură oficială - decrete onorifice - fie din partea Wlor particulari;
precum şi temple, chiar dacă nu avem CWloştinţă despre ele decât din inscripţii.
O sistuaţie deosebită o întâlnim la Callatis, tmde divinităţi protectoare ale
comunităţii civice sunt Zeus şi Athena, întâlnite în incripţii cu diferite epitete ce le indică
suprema preţuire de care se bucurau în colonia megariană; vechimea acestor culte pleacă
din epoca arhaică50. De altfel cea mai veche inscripţie de la Callatis, datând de la slarşitul
sec al V-lea - începutul sec. al IV-lea î. Hr.5 1 , este o dedicaţie pentru Zeus Soter. Es�
.

vorba de W1 fragment de cupă attică, cu decor ştampilat în interior, pe a cărei faţă

exterioară găsim un grajjito di�us în cerc, pe care se poate citi "vasul este pentnt Zeus
Soter, din panea lui Badiscos'.s .
Deşi nu există surse epigrafice care să ateste adorarea Athenei Soteira la Callatis,
este mai mult ca sigur că ea făcea pereche cu Zeus Soter aşa cum o întâlnim şi sub
celelalte epitete care le arată celor doi puterea protectoare manifestată asupra ai:ropolei şi a
agorei. Ei erau astfel legaţi de instituţiile politice şi se convenise să li se considere cultelor
'.or o vechime aprope echivalentă cu a polisului53.
Despre Zeus Polieus la Callatis ne informează o inscripţie - astăzi dispărută -
datând de la sffu:şitul sec. al II-lea - începutul sec. 1 î.Hr., publicată de T. Sauciuc­
Săveanu, în 193i". Potrivit opiniei sale acest cult pare să fi fost adus de primii colonişti, la
fel ca şi cel închinat Athenei Polias.
Se cunoaşte că la Megara - metropola Callatidei noastre - Athena era adorată în
trei sanctuare, aşa cum ne informează Pausanias55, consacrate Athenei NIKII, Athenei
AtaVn<; şi unei Athenei fără epitet cel mai probabil lloba<;.56• La Callatis o avem atestată
încă din sec al IV-lea î.Hr. pe Athena Polias, ca protectoare a cetăţii57, aşa cum se citeşte
.

47 ISM, II, 6.
48 ISM, II, 392.
49 I. Stoian, Tomitana. Contribuţii epigrafice la istoria cetăţii Tomis, Bucw-eşti, 1 962, p. 153.
50 Al. Avram, Les cities greque de la cote Ouest du Pont-Euxin, în M.H . Hansen (ed), lntroduction to an
Inventory ofPoleis , (Actes ofthe Copenhagen Po/is Centre, 3, Meddelelser 74), 1996, p. 293.
5 1 E. Popescu, Zeus Soter Ia Callatis, în SC/r� 1 5, 4, 1964, p. 545-55 1
52 ISM, III, 254.
53 Al. Avram, op.cit., p. 293.
54 T. Sauciuc-Săveanu, în Dacia, 7-8 ( 1 937- 1 940), p. 250-25 1 , nr. 1 7.
55 Pausanias, 1, 42, 4.

56 D.M. Pippidi, Scythica Minor.t. Recherches sur les colonies greques du litoral rownain de la Mer Noire,
Bucureşti - Amsterdam, 1 975, p. 1 22, nr. 1 .
5 7 K. Hanel, Megarischen Studien, Lund, 1 934, p. 49-50.

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
38 Cecilia Stoian

pe o inscripţie, probabil baza unei statui de cult, dedicantă fiind Megisto, fica lui
Epikides58.
Două inscripţii oraculare din sec. al II-lea î.Hr. ne fac cunoscute alte două epitete
ale Atbenei şi ale lui Zeus, rar atestate în lumea greacă, care ne indică puterea protectoare a
divinităţilor supreme, apărătoare ale regimului democratic şi a cetăţenilor liberi, deci
divinităţi ale comunităţii civice. Este vorba de o serie de răspunsuri cu siguranţă primite de
la oracolul lui Apollo de la Delphi, regrupate ulterior �tru a se constitui într-un fel de
legi sacre, cuprinzând reguli privitoare la culte şi sacrificii59• În primul caz citim:
,,Răspunsurile (?) lui Apoi/o Pythianul: Zeul a proorocit că va fi mai cu spor şi
mai bine (dacă se vor aduce jerţfo) zeiţei Themis Agoraia, lui Hennes Agoraios şi
Aphroditei Agoraia . . . a uneltitorilor (?).
Zeul a proorocit că vafi mai cu spor şi mai bine (dacă se vor aducejerţfo) Athenei
Hyperdexia, lui Zeus Hyperdexios, lui Apoi/o Apotropaios, lui Poseidon Asphaleus' -F>o .
Epitetele Ym:pd$ respectiv Y1rF.{JJ� atribuite Athenei şi lui Zeus ,,indică
puterea protectoare a divinităţilor, care-şi manifestă forţa întinzându-şi dreapta peste
capetele credincioşilor'-F> 1 •

Acestui document i se poate alătura un altul datând tot din sec. al IT-lea î.Hr., de
aceeaşi factură oraculară, în care citim pe fata B coloana b, alături de Poseidon Asphaleus
şi ApoUo Apotropaios pe Athena Hypata şi Zeus Hypatos62 . Epitetul VTCare
(,,suprem") este rar întâlnit, el fiind atestat epigrafic la Epidaur (I.G. IV 12, 488) şi la unii
autori precum Pseudo-Demostene. Este vorba tot de un răspuns al oracolului: "pentru ceea
ce este a semnului ceresc, ce se sacrifică sub auspiciile favorabile ale lui Zeus Hypatos, ale
Athenei Hypata., ale lui Herakles şi ale lui Apollo Salvatorul'-F>3.
Aşadar, avem atestată la Callatis o pereche de divinităţi adorate în sec. al II-lea î.Hr.
ca divinităţi protectoare ale comunităţii politice: Zeus Hyperdexios şi Athena Hyperdexia,
precum şi cuplul paralel Zeus Hypatos-Athena Hypata., având atribuţii asemănătoare. Aceste
atestări se adaugă celor pentru cupluri Zeus Polieus şi Athena Polias, şi chiar Zeus Soter. De
fiecare dată găsim în compania lor pe Poseidon Asphaleus şi pe Apollo Apotropaios.

Des divinites protectrices dans les citadelles helleniques du Doubrodja

j usqu 'a la fin de l'epoque hellenistique
Resume - -

Dans cet article l'auteur suivi la precision des caracteri�es sur la base dequelle on peut
identifier des divinites protectrices des citadelles hellenistiques. A la base de ces considerations on a
identifie des divinites protectrices des citadelles hellenistiques sur le littoral du Mer Noir jusqu'â la
fin de 1 'epoque hellerustique. Ainsi, â Histria se rejoui de cet honneur Zeus Polieus et Apollo Ietros, â
Tomis Apollo et â Callatis Zeus et Atena

58 ISM, III, 76.

5Q Al. Avram, F. Lefreve, les cultes de CaDatis et l'oracle de Delphes, în REG, 1 995, 1 , p. 1 2
60.ISM, III, 49; D.M. Pippidi, Studii deistorie a religiilor antice. Texte şi interpretări, p. 83-92.
61
L. Robc1t. Hellenica. Xl, 1995, p. 63-66, apud D.M. Pippidi, op.cit., p. 9 1 .
62
ISM, III, 48 B.
63 Al. Avram F. Lefrcve, op.cit., p. 12

http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro