Forma exterioară de manifestare a infracţiunii este exprimată prin latura obiectivă a

acesteia. Fapta infractorului, exprimată prin acţiune sau inacţiune, condiţionează anumite
schimbări ale mediului ce ne înconjoară.
Astfel, latura obiectivă este un proces social – periculos şi ilegal – de atentare la relaţiile
sociale protejate de lege, privite din punctul de vedere al formelor externe de manifestare,
atentare ce se manifestă prin acţiuni şi evenimente în dezvoltare consecutivă, începând cu
săvârşirea actului criminal şi finalizând cu survenirea consecinţelor criminale.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate constă în fapta prejudiciabilă care se exprimă în
acțiunea de promisiune, oferire sau dare, personal sau prin mijlocitor, unei personae publice sau
unei perosane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i
se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană.1
Astfel, acțiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.325 CP RM cunoaște următoarele
trei modalități normative cu character alternativ:

1. Promisiunea constă în făgăduiala pe care persoana o face cu privire la avantajul

patrimonial pe care îl poate avea aceasta dacă va acționa sau nu va actiona în sensul dorit
de corupător. Promisiunea este un act unilateral al corupătorului și ea nu implică neapărat
actul corelativ al acceptării ei de către o persoană publică sau o persoană publică străină.
2. Oferirea presupune prezentarea unui folos patrimonia de către corupător persoanei
publice sau persoanei publice străine, pe care aceasta urmează să-l primească pentru a
acționa sau nu în sensul dorit de primul. Oferirea, ca și promisiunea, este un act unilateral
al corupătorului, pe care persoana publică sau persoana publică străină poate să nu o
accepte.
3. Prin Dare se are în vedere întotdeauna actul corelativ al acceptării avantajelor
patrimoniale. Dacă promisiunea sau oferta nu a fost acceptată de către persoana publică
sau persoana publică străină, acțiunile corupătorului vor constitui o tentative a infracțiunii
de corupere active.

Infracțiunea de corupere activă se consideră consumată din momentul acceptării cel puțin a
unei părți din obiectele coruperii.2
Pentru existența coruperii active nu este necesar ca promisiunea sau oferta sa fie urmată de
executare, adică darea efectivă de bani, foloase.3

1
Brînză S. Stati. V. ... Chișinău, 2015 p.878
2
Borodac A. Manual de Drept Penal Partea Specială, Chișinău, 2004, p.500-501
3
Avram M. Gurin V. Donciu A. Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție, Chișinău 2005,
p.163
 Pentru întregirea laturii obiective, elementul material trebuie să întrunească concomitent mai
multe caracteristici:

1. Obiectul coruperii să aibă un caracter patrimonial, sau nepatrimonial4

2. Să aibă loc coruperea unei persoane publice sau persone publice străine
3. Transmiterea obiectului coruperii să fie condiţionată de săvârşirea sau de abţinerea de la
săvârşirea în interesul corupătorului a cărorva acţiuni 5

Vizavi de prima dintre modalitățile normative ale acțiunii prejudiciabile în cauză, este de
menționat că promisiunea reprezintă angajamentul pe care corupătorul și-l asumă față de o
persoană publică sau persoană publică străină de a-i transmite în viitor = într-un termen
determinat sau nedeterminat = remunerația ilicită, dacă acea persoană publică sau persoană
publică străină va acționa în sensul dorit de corupător.
Promisiunea se poate realiza verbal, în scris sau în orice alt mod perceptibil pentru a ajunge
la cunoștința destinatarului. De asemenea, promisiunea poate fi expresă sau implicită ori chiar
aluzivă. Chiar dacă foloasele promise pot să nu fie determinate sub aspectul calității și cantității,
promisiunea trebuie să fie serioasă și nu vagă sau imposibil de realizat.
În legătură cu cea de-a doua modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile specificate la alin.
(1) art. 325 CP RM, considerăm că oferirea se exprimă în prezentarea, etalarea, înfățișarea de
bunuri, servicii, privilegii sau alte avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice
sau persoanei publice străine.
Oferirea trebuie să aibă un character precis, să se concretizeze într-o acțiune efectivă, reală și
să aibă la bază inițiativa corupătorului. Nu este indispensabil că oferirea să fie inteligibilă pentru
oricare neinițiați. Este suficient ca oferirea să fie în situația de a-i înțelege semnificația.
Este adevărat că oferirea poate fi precedată de promisiune, dar, într-un asemenea caz,
infracțiunea se consumă odată cu formularea promisiunii. Prin natura ei, oferirea deja presupune
promisiunea pe care o absoarbe și o depășește, cele două activități suprapunîndu-se, deci fiind
simultane. Ca și promisiunea, oferirea este un act unilateral al corupătorului. De aceea, pentru
aplicarea răspunderii conform alin.(1) art.325 CP RM, nu importă dacă destinatarul oferirii o
acceptă sau o respinge. Este suficientă realizarea oferirii de către corupător.6

Cît privește cea de-a treia modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art. 325 CP RM, darea constituie înmînarea, remiterea, predarea efectivă a remunerației ilicite de
4
Dongoroz V. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Vol. IV. Partea Specială. Bucureşti 2003 p.116
5
Nastas I. Coruperea Pasivă și Corupere Activă în reglementarea legislației penale a Republicii Moldova Teză de
doctor în drept. Chișinău 2010 p.52
6
Brînză S. Stati V. ... Chișinău 2015, p.879-880
către corupător către persoana publică sau persoana publică străină. Spre deosebire de
promisiune sau oferire, darea implică în mod necesar acțiunea corelativă de primire a foloeaselor
necuvenite, acțiunea săvîrșită de persoana publică sau persoana publică străină. Deci, darea nu
mai este nici un act unilateral. Ea este un act bilateral.
Dacă o persoană primește de la corupător anumite foloase, chipurile pentru a le transmite
unei persoane publice sau unei persoane publice străine ca recompense ilicită,dar, neavînd
intenția de a proceda altfel, le sustrage, atunci fapta mijlocitorului fictive va reprezenta una
dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM. Bineînțeles, aceasta nu influențiază asupra
calificării faptei celui care trasnmite foloase: tentative la infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.325
CP RM. Or, această persoană nu conștientizează că este înșelată, că cel căruia ii transmite
foloasele nu dorește să mijlocească remunerarea ilicită. În aceleași circumstanțe, dacă
corupătorul transmite mijlocitorului foloasele necuvenite, iar ultimul, înșelînd corupătorul, își
lasă o parte din aceste foloase, transmițînd restul sumei către o persoană publică sau persoană
publică străină, acțiunile mijlocitorului vor forma infracțiunea specifică la alin.(5) art.42 și alin.
(1) art.325 CP RM, alături de una dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM.7
Considerăm corectă poziţia autorilor care afirmă că, în esenţă, nu contează în interesele cui
are loc coruperea, deoarece, indiferent de aceasta, este afectată buna funcţionare a aparatului
public; respectiv, în nici un caz nu pot fi admise asemenea metode de soluţionare a intereselor
publice. Totodată, dacă coruperea s-a efectuat din mijloace publice, din falsul considerent de a
proteja interesele acestei autorităţi publice, fapta corupătorului urmează a fi calificată în concurs
de infracţiuni: coruperea activă şi abuz de serviciu.
În final la acest subiect rezumăm că cererea pentru săvârşirea unor acţiuni contrar atribuţiilor
de serviciu poate avea loc când:
- corupătorul doreşte ca examinarea cauzei sale să fie urgentată prin încălcarea procedurilor şi
regulilor stabilite;
- corupătorul este cointeresat ca persoana publică sau persoana publică străină să nu-şi
îndeplinească atribuţiile sale nemijlocite de serviciu;
- persoana publică sau persoana publică străină are posibilitatea reală de a adopta o decizie
unilaterală ilegală sau poate condiţiona adoptarea acesteia de către un organ colegial;
- decizia ilegală poate fi executată.8

7
Brînză S. Stati V. ... Chișinău 2015, p.880
8
Nastas I. ... Chișinău 2010, p.51