ARGUMENT

Adolescenţa este cu siguranţă o etapă a schimbărilor, iar parcurgerea multitudinii de lucrări care
abordează această problematică ne arată că nicio altă vârsta nu a fost caracterizată prin atâtea atribute,
epitete şi metafore.
J.J.Rousseau numeşte această etapă „vârsta raţiunii” dar şi „revoluţie furtunoasă”, „a doua
naştere”,, pentru Schopenhauer este „vremea neliniştii”, iar pentru Mihai Ralea este „timpul în care luăm
Universul prea în serios”.
Aceste caracterizări plastice dovedesc că adolescenţa poate fi privită din unghiuri extrem de
diverse şi, mai mult decât atât, ne oferă o interpretare a condiţionărilor şi transformărilor care intervin în
această perioadă. Se afirmă adesea că adolescenţa este o perioadă a vieţii foarte „dificilă”, în care
adolescenţii sunt puternic stresaţi şi instabili afectiv, din cauza faptului că trebuie să facă faţă unor
schimbări enorme în viaţa lor, atât pe plan biologic, cât şi pe plan psihologic şi social.
Iar când aceste manifestări sunt asociate şi cu anumite condiţii de viaţă ’’particulare”, cum ar fi
mediul instituţionalizat românesc, implicaţiile în dezvoltarea lor ulterioară pot fi majore, pot determina
diverse tipuri de comportamente, de multe ori indezirabile, cum ar fi comportamnetele agresive.
Deşi de cele mai multe ori când se vorbeşte despre agresivitate, se are în vedere în principal
agresivitatea fizică, comportamentul agresiv poate îmbrăca cele mai diverse forme, de la simple „accese
de furie” până la acte de violenţă extremă, distructivă. La copil şi adolescent întâlnim frecvent
agresivitate fizică, agresivitate verbală, crize de furie şi comportament opoziţionist/sfidător/provocator.
Agresivitatea este specifică tuturor oamenilor şi particulară adolescentului, având cauze şi forme
de manifestare specifice. Poate fi caracteristică perioadei de criză a adolescenţilor. Transformările fizice
si psihice stau la baza agresivităţii. Agresivitatea este resimţită de adolescent in interiorul lui chiar în
absenţa oricăror manifestări, conduite sau cuvinte violente, în exterior o resimte când atribuie celorlalţi
prin mecanismul proiecţiei propria violenţă. Unii adolescenţi au sentimentul că oamenii îi privesc cu
răutate când merg pe stradă, că cineva îi critică tot timpul, îi acuză, că ceilalţi oameni simt preocupaţi de
cum arată, ce vorbesc, ce gândesc etc. Uneori pot avea o atitudine agresivă verbală sau fizică, deşi nimeni
nu le-a făcut nimic.
Mediul familial şi social pot sta la baza violenţei adolescentului în această perioadă. Este mai
sensibil la violenţele familiale sau sociale.
Sub forma izolată şi întâmplătoare, acest fenomen este firesc adolescenţei. Dacă devine obsesivă,
are la bază greutăţile psihologice şi lipsa de funcţionalitate optimă a relaţiilor familiale şi sociale.

3
 Lucrarea este structurată în 4 capitole, astfel:
Primul capitol, teoretic se referă la perioada adolescenţei - caracteristici generale ale evoluţiei
adolescentului, dezvoltarea biologică şi psihică în această perioadă, expansiunea personalităţii şi a
comportamentului la vârsta adolescenţei.
Cel de-al doilea capitol, tot teoretic, face referirie la conceptul de agresivitate - definire, modele şi
teorii ale agresivităţii, forme ale agresivităţii, managementul agresivităţii.
Al treilea capitol cuprinde aspecte teoretice cu privire la psihologia copilului instituţionalizat -
definire, rolul familiei, forme ale separării a copilului de părinţi, cauzele şi modalităţile de prevenţie ale
abandonului şcolar.
Cel de-al patrule acapitol cuprinde metodologia cercetării - scop, obiective şi ipoteze, eşantion,
metode şi instrumente utilizate, design-ul cercetării, analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute.
Studiul se încheie cu un capitol de concluzii, la care am adăugat anexele şi bibliografia.

Conştientizarea aspectelor legate de agresivitatea la adolescenţi - indiferent de forma pe care o

îmbracă - a fost motivul pentru care am ales acest studiu, sperând ca, o dată cunoscând particularităţile
acestor copii/adolesceni, îi putem ajuta cu o mai mare eficienţă, pe criterii şi după modelele cât mai
ştiinţifice.
Introducere - impactul corporatist asupra angajaţilor

Se ştie deja că în orice fel de organizaţie, pe lângă grupurile formale,

există şi cele informale, care au o mare putere de influenţare a deciziilor. Acesta
influenţă a grupurilor informale asupra deciziilor într- o organizaţie este un
subiect fragil, mai rar dezbătut, dar foarte complex, prin prisma implicaţiilor pe
care le are şi al proceselor pe care le presupune.
în orice fel de organizaţie grupurile informale încep să aibă din ce în ce
mai multă forţă, să devină mai puternice şi să capete formă pe fondul intereselor
comune informale existente în respectiva organizaţie.
Viaţa informală a unei organizaţii nu poate fi înlăturată, şi are, pe lângă
unele efecte negative, de subminare şi repoziţionare a puterii, şi efecte pozitive,
cum ar fi creşterea motivaţiei sau a competitivităţii, a randamentului per total,
creşterea coeziunii între grupuri şi în interiorul acestora.
Modul în care am decis să tratez aceasta temă cuprinde două etape,
mai întâi documentarea, încadrarea teoretică a conceptului, apoi aplicarea unui
instrument de cercetare pentru măsurarea influenţei grupurilor informale asura
deciziilor dintr-o organizaţie IT de tip organic, cu stil flexibil şi piaţa dinamica.
Ca şi structură, lucrarea cuprinde patru capitole; în primul capitol sunt
prezentate pe scurt principalele teorii referitoare la decizii,
(tipuri şi procese), şi paradigma raţionalităţii limitate; în finalul acestei prime părţi voi
prezenta teoriile instituţionale, cuprinzându-le pe cele despre instituţiile clasice şi pe
cele referitoare la dependenţa de resurse. Cel de-al doilea capitol include o parte de
delimitări conceptuale şi una de lămurire a conceptului de “informai”.
Partea practică a lucrării include un capitol de metodologie - presupoziţii
teoretice, modul de cercetare, ipoteze, ghidul de interviu, observaţii, precum şi limite şi
avantaje ale instrumentului.
Cercetarea organizaţională prezintă modul în care s-a desfăşurat cercetarea,

4
observaţii şi rezultate. Partea de concluzii şi evaluări se referă atât la problema abordată
cât şi la rezultatele cercetării propriu-zise.
Concluziile privind grupurile informale ar trebui să ne facă să înţelegem
importanţa lor în activitatea unei organizaţii, cat şi mecanismele prin care comunicarea
în cadrul acestor grupuri poate influenţa deciziile formale.
Grupurile informale permit dezvoltarea legăturilor afective şi răspund
nevoilor structurilor informale de afiliere şi de stabilire, de menţinere sau de restabilire
a unei relaţii afective pozitive cu alte persoane. Legăturile au tendinţa de a fi reciproce.
Analizând funcţiile grupului informai în raport cu satisfacerea nevoilor
membrilor grupului, se observă că formarea grupurilor informale are mai multe
avantaje. Astfel, grupurile informale au următoarele roluri:
- protecţia membrilor contra forţelor în faţa cărora membrii singuri nu ar
putea rezista; aceste forţe pot fi interne organizaţiei din care face parte grupul, sau
externe.
- schimburile în ceea ce priveşte resursele, care includ şi informaţiile.
Această funcţie este foarte importantă pentru grupurile din organizaţiile profesionale,
care au nevoie de un schimb permanent de

5
informaţii în cadrul procesului de interformare profesională.
- consolidarea identităţii sociale şi a stimei fată de sine. Teoriile privind
identitatea socială afirmă că apartenenţa la un grup social poate deveni o componentă
importantă a identităţii personale. în această optică, indivizii caută să-şi dezvolte o
identitate personală pozitivă prin comparare cu identitatea grupului, acesta fiind
perceput ca superior altora. Contactul cu membrii grupului ajută la delimitarea
propriului statut, a propriului potenţial şi punerea lui în valoare.
- apartenenţa la grup permite o împărtăşire a percepţiei realităţii sociale
între membrii grupului. Acest lucru permite, printre altele, o reducere a anxietăţii în
activitatea curentă. Grupul informai poate deveni un grup de referinţă, în care fiecare
membru îsi poate expune opiniile, valorile.
Forţa interacţiunilor derivă din faptul că un grup format din indivizi care
sunt în relaţie unul cu celălalt, presupune un anumit schimb: de prietenie, de servicii, de
informaţii, de influenţe etc. Din perspectiva interacţiunii, grupurile informale se
caracterizează prin cantitatea şi uşurinţa relaţiilor interpersonale care au loc în cadrul
grupului. Autorii afirmă că în interiorul grupului comunicarea este mai simplă, mai
puţin încordată şi are loc mai repede decât cu actori din exteriorul grupului.
Temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităţi comune pe care le
desfăşoară grupul în vederea atingerii obiectivelor. Gurvitch abordează ideea că fiecare
grup are «o operă de finalizat». S-a observat că unele grupuri îsi dezvoltă tradiţii şi
obiceiuri care în final le întăresc forţa.
Forţa grupului este o dimensiune care a fost studiată de mulţi autori şi este
definită ca fiind forţa de atracţie a grupului asupra membrilor. Ea este centrată pe
angajamentul membrilor faţă de sarcinile grupului. Coeziunea este un fenomen central
al grupurilor informale şi
un indicator al forţei interne a grupului.
Relaţiile grupurilor informale cu organizaţia sunt de asemenea importante.
Grupurile informale constituie un mijloc important de a declanşa sau de a bloca
schimbarea. Nelson consideră totuşi că acţiunea acestor grupuri contribuie mai frecvent
de manieră pozitivă, decât negativă la procesele de schimbare. Se pare că ele pot

6
contribui decisiv la schimbare, în special, în situaţiile unor coaliţii. Coalizarea permite
membrilor de a-şi alătura resursele şi de a deveni mai independenţi în raport cu
organizaţia.
Grupurile informale pot crea o reţea de comunicare paralelă celei a
organizaţiei. Acest lucru poate avea efecte pozitive sau negative în funcţie de restricţiile
sau de difuzarea informaţiei. Caracteristica acestei reţele de informaţii este faptul de a fi
mai puţin formale, transmisia fâcându-se mai rapid.
O altă caracteristică a relaţiilor grupurilor informale cu organizaţia derivă din
faptul că s-a constatat o mai bună adaptare la exigenţele organizaţiei, o creştere a
satisfacţiei muncii şi o scădere a tensiunilor; absenteismul este mai scăzut.
Concluziile privind grupurile informale ar trebui să releve importanţa lor în
activitatea unei organizaţii, dar şi limitele acestor grupuri.