Sunteți pe pagina 1din 2

Riscurie activităţii viitoare

Criza economică care a cuprins Republica Moldova poate avea influenţă negativă în
realizarea obiectivelor propuse; aceasta ar putea duce la creşterea cheltuielilor şi diminuarea
veniturilor şi implicit a profitului.
Inflaţia care se va realiza în următorii ani, dacă va fi mai mare decât cea prognozată, va
conduce la creşterea costurilor de producţie şi diminuarea profitului.
Potrivit studiilor de marketing efectuate, cererea pentru pâine şi produse de panificație
este în creştere. Puterea de cumpărare a consumatorilor va influenţa pozitiv veniturile. Însă dacă
economia naţională nu se va redresa, dacă numărul şomerilor va creşte în continuare
considerabil, dacă se vor diminua salariile pe o lungă şi nedeterminată perioadă de timp, puterea
de cumpărare a consumatorilor se va diminua, şi prin urmare va scădea producţia vândută și
implicit se vor diminua şi veniturile şi profitul societăţii.
În cazul în care vor creste preţurile la energie şi apă peste nivelul aşteptat cheltuielile se
vor majora influentând astfel profitul prognozat, în sensul diminuării lui.
Diminuarea profitului ar putea fi influenţată de creşterea taxelor, impozitelor şi a T.V.A.-ul.
Lipsa unui compartiment de marketing s-ar putea să îşi pună amprenta în viitor asupra
orientării producţiei către cerinţele pieţei.

2.6 Identificarea şi analiza riscurilor

Elementele de risc ce ar putea afecta evoluţia activităţii societăţii sunt:


a) Calitatea managementului:
Pentru aceasta se estimează un risc scăzut. Justificarea acestui nivel de risc este dată de
respectarea angajamentelor asumate.
Până în prezent, preocuparea permanentă pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri şi a
portofoliului de clienţi a demonstrat o experienţă profesională şi o structură organizatorică bună.
b) Dinamica pietei:
Prezintă un risc mediu în urma previziunilor favorabile la nivel macroeconomic, poziţiei
concurenţiale avantajoase, strategiei realiste corect dimensionate şi direcţionate. Un element de risc
important îl constituie schimbarea continuă a legislaţiei privind acest domeniu de activitate, cerinţele
exigente impuse de integrarea europeană, creşterea preţului grâului importat, care determină creşterea
preţului făinii, care afectează în mod direct politica de preţ a societăţii.
Puncte tari Puncte slabe
- suprasolicitarea personalului care lucrează
în producţie;
- experienţă vastă în domeniu;
- imposibilitatea de a onora comenzi fără
- imagine foarte bună pe piaţă;
preluarea acestora cu cel putin 12 ore înainte;
- muncitori experimentaţi;
- traficul aglomerat al zonelor de amplasare
- produse de calitate superioară şi
al principalilor clienti întârzie onorarea
competitive pe piaţă;
comenzilor la orele de vârf;
- amplasament favorabil;
- îngreunarea activităţii de amenajare a
- strategie de marketing eficientă;
noului magazin, datorită finalizării în paralel
- raport preţ/calitate favorabil.
a activităţilor de modernizare a halei de
producţie.

S-ar putea să vă placă și