Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică
a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor

26-28 noiembrie, 2015

Volumul II

Chişinău 2016
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică
a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi
Studenţilor

26 – 28 noiembrie, 2015

¾ Tehnologie şi Management în Industria Alimentară (p. 3 – 93)

¾ Urbanism şi Arhitectură (p. 94 –169)
¾ Cadastru, Geodezie şi Construcţii (p. 170 – 373)
¾ Inginerie Economică şi Business (p. 374 – 469)

Chişinău 2016
CZU 082:378.6(478-25)=135.1=133.1=161.1

C 69

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi

Studenţilor, 26-28 noiembrie, 2015 / Univ. Tehn. a Moldovei. – Chişinău :
Tehnica-UTM, 2016 – . – ISBN 978-9975-45-440-7.
Vol. 2 – 2015. – 469 p. – Texte : lb. rom., fr., rusă. – Rez.: lb. rom., engl.,
rusă. – ISBN 978-9975-45-442-1.
1 disc optic electronic (CD-ROM) : sd., col.; în conteiner, 15 x 15 cm.
Cerinţe de sistem: Windows 98/2000/XP, 64 Mb hard, Acrobat Reader.
082:378.6(478-25)=135.1=133.1=161.1
C 69

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 31.05.16 În formă electronică
Coli de tipar 58,75 Comanda nr. 54
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd.Ştefan cel Mare, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

ISBN 978-9975-45-440-7 © UTM., 2016

ISBN 978-9975-45-442-1 (Vol. – II)
 MECANISMUL FORMĂRII LACRIMILOR VINULUI

Aliona NAZARIA, Victoria BURDUJA, Vasile ARHIP, Vitalie CHISTOL

Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău

Abstract: În prezenta lucrare a fost analizat mecanismul formării lacrimilor vinului. Pentru examinarea
acestui mecanism a fost fotografiată pelicula de lichid care se formează pe peretele paharului în cazul când
în pahar se află apă, vin dealcoolizat şi vin cu diferite concentraţii de alcool. Deoarece contrastul dintre
pelicula de vin şi sticla paharului este foarte mic, au fost fotografiate nu însăşi lacrimile vinului, ci umbra
lor pe ecran. S-a stabilit că la o concentraţie de aproximativ 20% de alcool lacrimile vinului sunt cel mai
pronunţate.

Cuvinte cheie: lacrimile vinului, efectul Marangoni

Efectul Marangoni şi lacrimile vinului

Dacă agităm puţin vinul din pahar, atunci pe pereţii lui se formează o peliculă subţire de vin. Iniţial
această peliculă pare a fi omogenă, dar în curând pe ea se condensează picături mici care se preling pe pahar.
Aceste picături au fost numite „lacrimile vinului”.
Pentru prima dată lacrimile vinului au fost studiate în 1855 de către fizicianul James [1]. Mai târziu,
fizicianul italian Carlo Marangoni studiază tema respectivă și în 1865 publică descoperirea sa, care a fost
denumită „efectul Marangoni”. Acest efect constă în transferul de substanţă de-a lungul suprafeţei de
separaţie a două medii în prezenţa unui gradient al tensiunii superficiale. Efectul Marangoni poate fi observat
cu ajutorul următoarei experienţe: Într-o farfurie turnăm puţină apă, în care presărăm firişoare de piper negru
pisat. Dacă în centrul farfuriei vom picura o picătură de săpun lichid, atunci vom vedea cum firişoarele de
piper de pe suprafaţa apei se retrag spre marginile farfuriei. Efectul se explică astfel: Datorită forţei de
tensiune superficială orice lichid tinde să ocupe o suprafaţă liberă minimală. Apa are o tensiune superficială
mai mare decât cea a soluţiei de săpun. De aceea tendinţa de a ocupa o suprafaţă liberă minimă la apă este
mai pronunţată decât la soluţia de săpun. În această tendinţă apa extinde soluţia de săpun până la un strat cu
grosimea de câteva molecule, iar stratul superficial al apei se mişcă spre marginile farfuriei, antrenând în
mişcarea lor şi firişoarele de piper negru.
Procese asemănătoare se petrec şi la formarea lacrimilor de vin. Datorită faptului că forţele de
adeziune dintre lichid şi sticlă sunt mai mari decât forţele de interacţiune dintre moleculele lichidului, la
suprafaţa de separaţie lichidul formează un menisc (fig. 1a, 1b).

Fig. 1

Vinul conţine alcool, care are un coeficient al tensiunii superficiale  mai mic decât al apei (pentru
apă   73 mN/m, iar pentru alcool   22 mN/m). Totodată alcoolul se evaporă mai repede decât apa.
Din cauza aceasta concentraţia alcoolului din vin treptat scade. În menisc raportul dintre suprafaţa liberă a
lichidului şi volumul său este mai mare decât în volumul vinului. De aceea concentraţia alcoolului din
menisc scade mai repede decât în volum. În rezultat, în menisc se creează un gradient al tensiunii
superficiale: la contactul dintre sticlă şi vin coeficientul tensiunii superficiale este mai mare decât în restul
meniscului. După cum suprafaţa liberă a apei în farfuria cu soluţie de săpun se mişcă spre părţile laterale ale
ei, la fel şi vinul din menisc se va mişca spre peretele paharului şi, în rezultat, vinul se va urca pe perete,
formând o peliculă subţire (fig. 1c). În pelicula formată raportul suprafaţă – volum este şi mai mare, de aceea
vinul se va urca şi mai intensiv pe peretele paharului. Procesul se prelungeşte până la formarea picăturilor
(fig. 1d), iar în continuare intră în acţiune gravitaţia. În rezultat apar lacrimile vinului, care se preling pe
peretele paharului.

3
 Un studiu mai profund a acestui efect au efectuat savanţii francezi Fournier şi Cazabat [2]. Ei au
stabilit că la o concentraţie a alcoolului mai mică de 20% lacrimile vinului nu pot fi observate fără o
umectare în prealabil a pereţilor paharului. De aceea, pentru a observa lacrimile vinului este necesar să
agităm vinul din pahar. La o concentraţie a alcoolului mai mare de 20% procesul decurge de la sine şi se
manifestă ca o pompă, care pompează permanent vinul în sus pe pereţii paharului.
Fournier şi Cazabat au stabilit că lungimea peliculei de vin L care se urcă pe peretele paharului este
proporţională cu un coeficient D care depinde de concentraţia alcoolului din vin  (Fig. 2, curba 1).

Fig. 2

Cât nu ar fi de straniu, dar, din figura 2, curba 1, se vede că efectul lacrimilor vinului scade odată cu
creşterea concentraţiei de alcool şi atinge un minim pentru   90% . Interesant este şi faptul că efectul nu
dispare chiar şi la concentraţia alcoolului de 100%. Autorii au explicat aceasta prin faptul că alcoolul
absoarbe vaporii din atmosferă şi aceasta conduce la apariţia unui mic gradient al tensiunii superficiale.
Pentru a verifica această presupunere, ei au repetat experimentele în atmosferă uscată. Rezultatele (fig. 2,
curba 2) au confirmat presupunerile lor. Coeficientul D, deci şi efectul lacrimilor vinului, este mult mai mic
în atmosferă uscată, deoarece în acest caz se petrece o evaporare intensivă nu numai a alcoolului, dar şi a
apei.
În lucrarea dată, pentru a examina lacrimile vinului, vinul iniţial a fost fiert pentru a elimina alcoolul
din el. Apoi în vinul dealcoolizat a fost adăugat alcool în diferite concentraţii.
În continuare am fotografiat pelicula de lichid care se formează pe peretele paharului în cazul când în
pahar se află apă, amestec apă-alcool, vin dealcoolizat şi vin cu diferite concentraţii de alcool.
Contrastul dintre pelicula de vin şi sticla paharului este foarte mic, de aceea lacrimile vinului se
observă foarte rău prin fotografiere directă. Din cauza refracţiei luminii, urmele de vin care apar pe pereţii
paharului devin mult mai clare pe umbra paharului. De aceea au fost fotografiate nu însăşi lacrimile vinului,
ci umbra lor pe ecran.

Concluzii
Comparând imaginile obţinute ale peliculei de lichid de pe pereţii paharului putem face următoarele
concluzii:
1. Lacrimile vinului nu se observă nici în apă, nici în vinul dealcoolizat.
2. În amestecul de apă cu 12 % alcool şi în vinul cu concentraţia de 12 % vol. lacrimile vinului sunt
aproximativ identice. Deci, lacrimile vinului nu depind de calitatea lui, ci numai de concentraţia de alcool din
vin.
3. La o concentraţie de aproximativ 25 % de alcool lacrimile vinului sunt cel mai pronunţate, ceea ce
corespunde cu rezultatele obţinute de Fournier şi Cazabat [2].

Bibliografie
1. Thomson J. On certain curios Motions observable at the Surfaces of Wine and other Alcoholic Liquors.
Philosophical Magazine, 10 : 330-333, (1855).
2. Fournier J. B., Cazabat A. M., Tears of Wine. Europhys. Lett., 20 (6), pp. 517-522, (1992).

4
 ANALIZA ORGANOLEPTICĂ A EXTRACTELOR HIDRO – ALCOOLICE
DIN MATERIA PRIMĂ VEGETALĂ
Anatol BALANUŢĂ, Aliona SCLIFOS, Marina FRIDJIOI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare a fost studiată analiza organoleptică a extractelor hidro – alcoolice din materia
primă vegetală.

Cuvinte cheie: soluţii hidro – alcoolice, macerare, optimizare, infuzii amare,lichioruri, cupajare.

Introducere
Analiza senzorială sau degustarea reprezintă singura modalitate de apreciere a calitatii băuturii.
Calitatea se apreciază cu ajutorul mijloacelor fizice, fizico-chimice, biochimice și cu ajutorul simțurilor
datorate destinației sale.
Analiza senzoriala este procedeul de examinare a unui produs cu ajutorul simțurilor a căror rezultate
pot fi determinate obiectiv și reproductibil. Analiza senzorială se realizează cu organele de simț ale omului.
Degustarea băuturilor sau arta aprecierii băuturilor prin degustare este o analiză senzorială mult diferită
de simplul act de a bea; ea implica reflecție, recunoastere și apreciere. Pentru aceasta nu sunt suficiente
numai cunostințe temeinice despre băuturi, ci și un vocabular specific, suficient de cuprinzător pentru a
exprima ceea ce simțim. Cu toate că tehnicile performante de investigație folosite astăzi permit determinarea
în băuturi a unor componente în cantități extrem de mici, care influențează caracteristicile acestuia, totuși
degustarea ( analiza organoleptică sau senzorială) ramâne metoda de baza sintetică, complexă de apreciere a
băuturilor.
Analiza senzorială este disciplina ştiinţifică folosită pentru a arăta, a măsura, a analiza şi a interpreta
reacţiile omului faţă de acele caracteristici ale alimentelor care sunt percepute cu ajutorul simţurilor văzului,
mirosului, gustului, tactil şi auditiv [4].
La analiza organoleptică participă:
 Văzul: dă informații asupra stării de limpiditate, culorii băuturii, este instinctivă și poate să
influențeze aprecierile ulterioare.
 Mirosul: băutura trebuie mirosită foarte bine, se depistează direct pe calea nazală și indirect
retronazal.
 Tactil: temperatura, consistența, vâscozitatea băuturii, anumite gusturi sunt mai degrabă senzații
tactile. Căldura alcoolului datorită liposolubilității, astringența se datorează taninului ce reacționează cu
substanțele proteice la nivelul mucoaselor din saliva cu rol de lubrifiant bucal.
 Gustul: papilele amplasate pe suprafața limbii.
 Organul auditiv: se poate decela intensitatea pocniturii dopului sticlei la vinurile spumante,
zgomotul produs la spumegarea vinului in pahar.
Analiza senzoriala a băuturii este poate ce-a mai complexa analiză , la degustarea băuturilor sunt
percepute toate cele patru gusturi elementare: dulce, sarat, acid si amar.
Pentru o degustare cât mai corectă este important să folosim paharele adecvate fiecarui tip de băutură. Există
diferite tipuri de pahare fiecare fiind conceput pentru a scoate în evidență cât mai bine caracteristicile
organoleptice , diferența este dată de varietatea de temperatură la care băuturile își păstrează sau își
îmbunătțesc proprietățile ( 1,2,4).

1. Materiale şi metode
În lucrarea dată s-a recurs la schema de optimizare a proceselor de cupajare după grupe de ingrediente,
ele fiind 5 la număr, astfel numărul de experienţe nu a fost atât de vast şi a dat rezultate bune după analiza
organoleptică la fiecare etapă de cupajare.
Materia primă vegetală a fost macerată în stare proaspătă sau uscată în soluţii hidro-alcoolice cu
alcoolitatea de până la 50 %vol, cu hidromodulul în dependenţă de provenienţa materiei prime, astfel:
- pentru plante - 1:10;
- pentru pomuşoare uscate - 1:5;
- pentru fructe proaspete - 2:1;

5
 - pentru citrice - 1:5;
- pentru rădăcini - 1:5.
Iniţial au fost efectuate cupaje de ingrediente pe baza instrucţiunilor tehnologice pentru infuzii, în
care sunt indicate limitele în care trebuie folosit un macerat de ingredient sau altul, astfel s-au încercat
diferite variante posibile, după care s-au efectuat calcule de optimizare, formula de calcul fiind:

Vx1  Vx2  ...Vxn

Vx0n 1  2  Vx0n 1 (1.1)
n
2.Rezultate şi discuţii
Rezultatele optimizării compoziţiei de ingrediente pentru cupajarea infuziei amare din materia primă
vegetală utilizată din două grupe: pomuşoare uscate şi petale de flori şi citrice iar în cupajul lichiorului s-au
utilizat plante medicinale, rădăcini şi condimente, flori şi citrice, și pentru ameliorarea cupajului s-a adăugat
în cantități mici divin de 6 ani, care sunt reprezentate în tabelul 1şi 2.
Tabelul 1. Optimizarea compoziţiei de ingridiente a infuziei amare
Nr. probei Partenerii de cupaj , cm3 Aprecierea organoleptică
Pomuşoare uscate Flori şi citrice Divin de 6 ani (puncte)
( À1 ) ( À2 )
1 7.0 2.2 4.2 7.5
2 7.1 2.0 4.4 7.7
3 7.2 1.8 4.6 7.3
4 7.3 1.6 4.8 7.6
5 7.4 1.4 5.0 7.9
6 7.5 1.2 5.2 7.8
7 7.6 1.0 5.4 7.4
8 6.9 2.4 4.0 7.5
9 7.7 0.8 5.6 7.35
10 7.6 1.1 5.3 7.7
11 7.4 1.3 5.1 7.6
12 7.3 1.6 4.8 7.4

Tabelul 2. Optimizarea compoziţiei de ingridiente a lichiorului

Nr. probei Partenerii de cupaj , cm3 Aprecierea
Plante Flori şi citrice Rădăcini şi Divin de 6 ani organoleptică
medicinale ( À2 ) condimente (puncte)
( À1 ) ( )
1 1.2 5.8 2.8 4.4 7.5
2 1,4 5.6 2.6 4.6 7.4
3 1.6 5.4 2.4 4.8 7.6
4 1.8 5.2 2.2 5.0 8.0
5 2.0 5.0 2.0 5.2 7.2
6 2.2 4.8 1.8 5.4 7.7
7 2.4 4.6 1.6 5.6 7.1
8 1.6 6.0 3.0 4.2 7.3
9 2.9 4.4 1.4 5.8 7.2
10 2.7 4.7 1.7 5.5 7.8
11 2.5 4.9 1.9 5.3 7.65
12 2.2 5.2 2.2 5.0 7.9
După evaluarea cupajelor finale, a fost desemnată că cea mai reuşită şi echilibrată varianta pentru
infuzie este nr. 5 şi pentru lichior nr.4. De asemenea s-au determinat indicii fizico-chimici a acestor băuturi
care sunt reprezentate în tabelul 3.

Tabelul 3. Principalii indici fizico-chimici a infuziei amare şi a lichiorului

6
 Indicatorii Infuzia amară Lichiorul

Titrul alcoolmetric volumic, % vol 36 32

Conţinutul în masă a zaharurilor reducătoare, 3.98 35.0
recalculate ăn zahăr invertit, g/100 cm3
Conţinutul în masă de acizi titrabili, 2.6 1.8
recalculate în acid tartric, g/dm3
Intensitatea culorii 3.85 4.0
Nuanţa culorii 0.18 0.16

În final, după cercetarea cupajelor s-a determinat complexul aromatic a acestor băuturi, care s-au
dovedit a fi niște băuturi foarte interesante. În fig.1 şi 2 este demonstrată reprezentarea grafică a profilului
infuziei amare şi a lichiorului.

Fig1. Reprezentarea grafică a profilului infuziei Fig.2. Reprezentarea grafică a profilului lichiorului
amare

Concluzii

1.Prin metoda matematică de planificare a fost optimizată compoziţia extractelor hidro-alcoolice din plante
medicinale, rădăcini, condimente, flori, citrice, pomuşoare uscate şi fructe.
2.Prin analiza senzorială a fost stabilită compoziţia partenerilor de cupaj pentru producerea infuziei amare şi
lichiorului şi obţinută reprezentarea grafică a profilului infuziei amare şi a lichiorului.

Bibliografie

1. Stoian, V. Marea carte a degustării vinurilor: degustarea pe înţelesul tuturor. Bucureşti: Reu Studio, 2004,
ISBN 973-85115-1-8.
2. Antoce, O. A. Enologie Chimie şi Analiza Senzorială. Craiova: Editura Universitară. 2007, ISBN 978-
973-742-879-0.
3. Balanuță, A., Palamarciuc, L., Sclifos, A., Borșevici, M. Analiza senzorială a maceratelor hidro-alcoolice
din material primă vegetală. Conferinţa Tehnico - Ştiinţifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor
UTM, 8-10 decembrie 2011., vol.II, p.125-127. ISBN 978-9975-45-208-3.
4.www.savoareavinului.ro/degustarea-vinului.php

7
 SINTEZA UNOR NOI DERIVAŢI AI 1,2,4-TRIAZOLULUI CU GRUPĂRI
TIOUREIDICE ŞI CERCETAREA PROPRIETĂŢILOR BIOLOGICE

Anna ZATÎC, Roman RUSNAC

Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat: În lucrarea dată s-a studiat sinteza 1,1-dimetil-3-(3-metil-5-sulfanil-4H-1,2,4-triazol-4-il)tioureea

(3) şi 1,1-dimetil-3-[3-metil-5-(metilsulfanil)-4H-1,2,4-triazol-4-il]tioureea (4), structurile cărora au fost
stabilite cu ajutorul spectrelor 1H-RMN şi 13C-RMN. Tioureea (3) şi (4) sunt necunoscute în sursele de
specialitate şi pot fi utilizate ca potenţial biologic activ. A fost efectuat studiul biologic al tioureei (4),
asupra celulelor de cancer. Rezultatele au dovedit o bună inhibiţie a celulelor de cancer la concentraţi
destul de mici 0,1 (µM/L), cu o inhibiţie de 7.97 %.

Cuvinte cheie: 1,2,4-triazol, antiproliferativ, celule de cancer;

În ultimii ani, chimia triazolilor şi derivaţii lor au primit o atenţie considerabilă datorită sintezei acestora
şi importanţei biologice efective. Compuşi triazolici cu grupări N,N-dimetiltioureidice în literatură lipsesc.
Studiu literaturi de specialitate arată că derivaţii 1,2,4-triazolului prezintă o gamă largă de activităţi
biologice, inclusiv: antibacteriene, antitumorale, antituberculoase, anticancer şi antiproliferative [1-3].
Noi am avut ca scop sinteza 1,1-dimetil-3-(3-metil-5-sulfanil-4H-1,2,4-triazol-4-il) tioureea (3), 1,1-
dimetil-3-[3-metil-5-(metilsulfanil)-4H-1,2,4-triazol-4-il]tioureea (4), stabilirea structurii şi cerceterea unor
proprietăţi biologice. Sinteza tioureelor 3, 4 decurge conform schemei:
SH SH S CH3
OH H2 N NH
N +DTMT N N
H3 C C + C S N NH2 N NH CH3
N DMF N
H2 N NH
O
1 CH3 3 CH3

+CH 3 I +CH 3 I

H3C
S CH3 S S CH3
N N
N +DTMT
N NH2 N NH CH3
N N
DMF
2 CH3 4 CH3
Aminotriazolii 1, 2 sunt cunoscuţi. Aminotriazolul 1 se obţine prin refluxarea acidului acetic cu
tiocarbohidrazidă, cu un randament de 91 %. Aminotriazolul 2 sub formă de iod hidrat se obţine în urma
reacţiei dintre iod-metan şi aminotriazolul 1 în metanol cu un randament de 37 % [4]. Noi am perfecţionat
aceasta metodă. La refluxarea aminotriazolului 1 cu iod-metan în tetrahidrofuran (THF), aminotriazolul 2 a
fost obţinut sub formă de iod hidrat cu un randament de 94 %.
A fost cercetată dependenţa randamentului tioureelor 3, 4 de anumiţi factori. Sa constatat că
aminotriazolul 1 la încălzire cu disulfura de tetrametiltiouran (DTMT), la un raport molar de 1 : 1.1 timp de
opt ore la temperatura de 100-105 0C conduce la tioureea 3 cu un randament de 83 %. Aminotriazolul 2 în
condiţii similare dă un randament al tioureei 4 numai de 57 %. O aşa mare diferenţă în randamente poate fi
explicată prin creşterea dificultăţilor sterice ce apar la aminotriazolul 2 în reacţia cu DTMT, când gruparea
SH este înlocuită cu SCH3. La tratarea tioureelor 3, 4 cu iod-metan se aşteaptă formarea S-metilizotioureelor
respective. Cercetările acestor reacţii au demonstrat, că numai tioureea 3 se metilează la grupa SH, iar grupa
C=S tioureidică 3, 4 rămâne neafectată, probabil din cauza dificultăţilor sterice. Structura tioureelor 3, 4 a
fost confirmată de spectrele 1H-RMN şi 13C-RMN. A fost studiată proprietatea tioureei 4 de a induce
apoptoza în celulele tumorale umane din linia Mew-164 (celule de melanom), şi HeLa (celule epiteliale de
cancer de col uterin), şi a fost examinat efectul inhibitor asupra proliferări liniilor celulare ”normale” Aw-4
(fibroblaste umane) şi MDCK (celule epiteliale renale de câine). S-a constat căci tioureea 4 are o
citotoxicitate mică, deoarece promovează proliferarea liniei celulare ”normale” Aw-4. Pentru a evalua
inhibarea proliferări celulelor a fost aplicată metoda MTT spectrofotometria pe baza capacităţilor
dehidrogenazelor mitocondriale de a reduce sarea de tetrazoliu MTT (bromura de 3-(4,5-dimetiltiazol-2-il)-

8
2,5-difeniltetrazoliu) până la formazan (5-(4,5-dimetiltiazol-2-il)-1,3-difenilformazan). Măsurarea a fost
realizată cu ajutorul spectrofotometrului (Hamilton HR700) la o lungime de undă de 540 nm [3].

Tabelul 1. Datele experimentale obţinute la cercetarea activităţi biologice a tioureei 4 pe celule de melanom
şi fibroblast, ca substanţă pentru comparaţie este luată Doxorubicina.

Concentraţia Mew-164 Aw-4

Codul Mr (µM/L) Melanom Fibroblast
Inhibiţia IC50 (µM) Proliferarea IC50 (µM)
(%) (%)
Doxorubicina 543.5 4.34
10 89.60 ± 109.38 ± 2
4 231.0 0.4 0.45 22.2
1 59.79 ± 1 111.13 ± 4
0.1 7.97 ± 4 109.38 ± 6

Tabelul 2. Concentraţia minimă de inhibiţie (CMI) şi concentraţia bactericidă minimală (CBM) a

substanţelor: DTMT, 2 şi 4 faţă de microorganismele gram-pozitive şi gram-negative (mg/ml).

Kl.
Codul Formula E. coli G - pneumonae S. aureus G + C. albicans

CMI CMB CMI CMB CMI CMB CMI CMB

CH3 S
N S CH3
DTMT H3C S N 0.0007 0.0007 0.06 0.12 0.0007 0.0007 0.0007 0.0007
S CH3
CH3
S

N + -
2 N N H3 I 0.5 0.5 0.5 0.5 0.06 0.06 0.5 0.5
N

CH3
H3C
S S CH3
N
N
4 N NH CH3 0.5 0.5 0.5 0.5 0.007 0.007 0.5 0.5
N

CH3

Tabelul 3. Cercetarea proprietăţilor antioxidante a tioureei 4.

Formula Codul Mr (µM) pentru ABTS (µM) pentru DPPH

ADR 580.0 9.3 ≥100

C14H18O4 Trolox 250.3 30 46

H3C
S CH3
4 231.3 29 ≥100
S
N
N
N NH CH3
N

CH3
Tabelul 4. Datele experimentale obţinute la cercetarea activităţi biologice a substanţelor 1, 2, 3, 4 pe celule
de HeLa şi MDCK, ca substanţă pentru comparaţie este luată Doxorubicina.
MDCK
Concen- HeLa (Madin Darby Canine
Codul Formula Mr traţia Kidney)

9
 (µM/L) % de IC50 SD % de IC50 SD
inhibiţie µM inhibiţie µM
10 57.4 3.1 2 58.5 4.0 9
1 45.3 41.0
Doxoru- 543.5 0.1 19.2 -2.3
bicina 0.01 4.3 -1.0

SH 100 -1.3 ≥100 4 0,0 ≥100 3

N
10 -2.0 -7.2
1 N NH2 130.1 1 -2.8 -2.1
N
0.1 0.7 4.7
CH3

S
CH3 100 - ≥10 6 -15.0 ≥100 3
N 10 14.7 -16.0
2 N
+
N H3 I
- 272.0
1 12.4 -9.0
N
0.1 8.7 -7.0
CH3 0.01 22.2 -
SH S CH3 100 -4.0 ≥100 8 -0.7 ≥100 2
N 10 -2.2 -7.7
N
3 N NH CH3 217.3 1 16.3 1.9
N
0.1 22.2 1.9
CH3
H3C 100 - ≥10 3 3.5 ≥100 2
S S CH3
10 8.2 -8.8
N
4 N 231.3 1 1.3 4.9
N NH CH3
N 0.1 6.5 8.8
CH3
0.01 -5.5 -
S CH3 100 13.3 ≥100 3 29.1 ≥100 4
N 10 -5.2 6.2
N
5 N NH CH3 171.0 1 1.0 1.7
N
0.1 -1.8 0.5

Partea experimentală:
4-Amino-5-metil-4H-1,2,4-triazol-3-tiol (1). Amestecul format din 2.120 g (0.02 mol)
tiocarbohidrazidă şi 6 ml acid acetic glacial se refluxează o oră jumate, apoi se răceşte. Cristalele căzute se
filtrează, se spală cu apă rece şi se usucă. Filtratul se concentrează, se răceşte şi se obţine încă o porţiune de
produs. Randamentul constituie 2.520 g (91 %), p.t 194-196 0C – corespunde cu cel din literatură. Rf = 0.45
(eluent - benzen, etil-acetat 1:1).
Spectrele RMN: 1H-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 2.24 (s, 3H CH3); 5.50 (s, 2H NH2); 13.41 (s,
1H SH). 13C-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 10.86 (-CH3); 149.64 (S-CH3); 165.84 (C-S).
3-Metil-5-sulfanil-4H-1,2,4-triazol-4-amino-iodhidrat (2). Amestecul format din 1.300 g (0.01 mol)
4-amino-5-metil-4H-1,2,4-triazol-3-tiol, 1.420 g (0.01 mol) iod-metan şi 20 ml THF, se refluxează 3 ore.
Din reacţie rezultă cristale incolore de aminotriazol iodhidrat 2 insolubil în THF. După răcire produsul se
filtrează, se spală cu THF şi se usucă. Se obţin 2.540 g (94 %), p.t. 163-164 0C.
Spectrele RMN: 1H-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 2.27 (s, 3H CH3); 2.52 (s, 3H CH3-S); 5.83
(s, 2H NH2). 13C-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 10.17 (-CH3); 13.42 (-CH3-S); 152.44 (C-CH3); 153.70
(C-S-CH3).
1,1-Dimetil-3-(3-metil-5-sulfanil-4H-1,2,4-triazol-4-il)tioureea (3). Amestecul format din 1.300 g
(0.01 mol) 4-amino-5-metil-4H-1,2,4-triazol-3-tiol (1), 2.640 g (0.011 mol) DTMT şi 4 ml DMF, se
încălzeşte la temperatura 100-105 0C opt ore într-un balon înzestrat cu un refrigerent ascendent.
Refrigerentul ascendent se înlocuieşte cu altul descendent şi se distilează solventul la presiune redusă. Restul
organic se tratează sub agitare cu 10 ml soluţie 1M de hidroxid de sodiu, se filtrează rapid sulful iar filtratul

10
se neutralizează cu acid clorhidric (pH = 7). Tioureea 3 se filtrează, se spală cu apă şi se usucă. Se obţin
1.800 g (83 %), p.t. 234-236 0C. Rf = 0.22 (eluent - benzen, etilacetat 1:1).
Spectrele RMN: 1H-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 2.18 (s, 3H CH3); 3.30 (s, 6H (CH3)2N); 10.45
(s, 1H NH); 13.51 (s, 1H SH). 13C-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 11.20 (-CH3); 150.88 (C-CH3);
167.49 (C-S); 182.38 (C=S).
1,1-Dimetil-3-[3-metil-5-(metilsulfanil)-4H-1,2,4-triazol-4-il]tioureea (4) Amestecul alcătuit din
2.720 g (0.01 mol) 3-metil-5-sulfanil-4H-1,2,4-triazol-4-amino-iodhidrat (2), 2.640 g (0.01 mol) DTMT,
0.840 g (0.01 mol) hidrogenocarbonat de sodiu şi 5 ml DMF, se încăzeşte cu refrigerent ascendent opt ore la
temperatura 100 0C. Amestecul se răceşte la temperatura camerei şi se filtrează sedimentul, o parte de sulf,
apoi din filtrat se distilează solventul la presiune redusă. Solidul, tioureea 4 se purifică prin extragerea
sulfului cu benzen. Apoi solidul se recristalizează din apă. Se obţin 1.320 g (57 %) tiouree 4 p.t. 94-95 0C.
Rf = 0.4 (eluent - benzen, izopropanol 1:1).
Spectrele RMN: 1H-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 2.19 (s, 3H CH3); 2.53 (s, 3H CH3-S); 3.29 (s,
6H (CH3)2); 10.68 (s, 1H NH). 13C-RMN, 400 MHz (d6 - dmso) δ, ppm: 10.43 (-CH3); 15.04 (-CH3-S);
152.18 (C-CH3); 153.30 (C-S-CH3); 182.02 (C=S).
Interacţiunea 1,1-dimetil-3-(3-metil-5-sulfanil-4(H)-1,2,4-triazol-4-il)tioureei (3) cu iod-metan.
Amestecul format din 0.430 g (0.002 mol) tiouree 3, 0.284 g (0.002 mol) iod-metan şi 3 ml THF se
încălzeşte într-o fiolă închisă trei ore. Solventul se distilă, produsul se tratează cu soluţie diluată de tiosulfat
de sodiu, se spală cu apă şi se usucă. Se obţin 0.277 g (60 %), produs identic după punctul de topire, Rf şi
spectrele 1H-RMN şi 13C-RMN cu tioureea 4.
Concluzii
Au fost sintetizaşi doi derivaţi noi 3, 4 ai 1,2,4-triazolului, au fost cercetate proprietăţile biologice a
acestor derivaţi şi a substanţelor iniţiale. Rezultatele au arătat că tioureea 4 a demonstrat activitatea
antiproliferativă cu mult mai bună IC50 = 0.45 µM, în comparaţie cu substanţa martor - doxorubicina IC50 =
4.34 µM, pe celule de melanom (Mew-164). În acelaşi timp 4 are proprietate de proliferare a celulelor
normale fibroblaste (Aw-4). Pentru celule de cancer cervical substanţele 2 şi 4 au demonstrat o activitate mai
puţin pronunţată. Substanţa iniţială DTMT a demonstrat rezultate antibacteriene foarte bune CMI 0.0007
mg/ml, iar substanţele 2 şi 4 au CMI 0.007 mg/ml şi respectiv 0.06 mg/ml. Tioureea 4 are proprietăţi
antioxidante IC50 = 29 µM comparative cu troloxul.

Bibliografie
1. Vandana Sharma, Birendra Shrivastava, Rakesh Bhatia, Mukesh Bachwani, Rakhi Khandelwal, Jyoti
Ameta. Pharmacologyonline 1: 2011, p.1192-1222.
2. Pahontu E., Julea F.,Tudor R., Purcarea, Chumacov Yu., Petrenco P., Gulea A. Antibacterial,
antifungical and in vitro antileukaemia activity of metal complexes with thiosemicarbazones, J. Cell. Mol.
Med. Vol.19 N4, 2015, IF=3.698 ISSN: 1582-4934 p. 865-878.
3. Elzbieta Anuszewska, Bozena Chtopkiewicz, Beata Gruber, Jadwiga Marczewska, Waldemar Priebe and
Henryk Skurzak. Estimation of dna damage and cytotoxicity of anthracycline analogs in human melanoma
cells on early and late passages. Acta Poloniae Pharmaceutica – Drug Research, Vol. 63 N4, 2006 ISSN:
0001-6837 p. 321-324.
4. Carl-Friedrich Kröger, Ernst Tenor und Hans Beyer Über 1,2,4-triazole, II Justus Liebigs Annalen der
Chemie Volume 643, Issue 1, 1961, p. 121-128.

11
 UTILIZAREA PELICULELOR PROTECTOARE DIN BIOPOLIMERI
ÎN INDISTRIA ALIMENTARĂ ȘI ÎN AGRICULTURA

Alexei BAERLE, Viorica CHIȚAN, Raisa IVANOVA, Pavel TATAROV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The paper discusses the possibilities of using of the edible polymer films in the food industry and in
agriculture. Such films can be uses for protective and decorative coatings. Coating of seeds with
biodegradable polymers is a method of the plant-growth control. Pectin and gelatin-alginic films with
thickness in the range of 2...45 microns were obtained. It was found that pectin films have anti-radiation
effect in the UV region with strong energy (λ < 240nm), which is necessary to protect food products. The
gelatin-alginate films have strong adhesion to polar surfaces and promise good results to cover the seeds.

Keywords: bio-polymers, pectin, gelatin, alginate, edible food films, spectroscopy

1. Pelicule comestibile în industria alimentară

Drept alternativă a utilizării substanțelor sintetice, folosite în industria alimentară pentru ambalarea
produselor în scopuri protectoare și decorative, sunt pelicule comestibile pe baza de biopolimeri [1]. Filmul
sau pelicula comestibilă reprezintă un strat subţire de material, care acoperă sau înfășoară un obiect biologic
(alimente, semințe) pentru a acţiona ca o barieră împotriva factorilor fizico-chimici distructivi ai mediului
înconjurător. Ele se consumă împreună cu alimentul, și din această cauză trebuie să satisfacă celor mai stricte
condiţii de igienă şi siguranţă alimentară. Peliculele protectoare comestibile pot contribui la reglarea
transferului de substanțe aromatice și a apei, modificarea intensității respirației fructelor, legumelor sau
semințelor acoperite [2]. De asemenea se presupune acțiunea lor protectoare împotriva radiațiilor de lumină,
asemănătoare cu acțiunea peliculelor sintetice [3]. Materialele polimerice naturale pot crea o barieră
suplimentară împotriva microorganismelor. Scopul acestei lucrări constă în caracterizarea proprietăților
mecanice și fizico-chimice ale peliculelor, utilizate pentru protecția fructelor și semințelor.

2. Partea experimentală și discuția rezultatelor

Pentru obținerea peliculelor au fost utilizate pectina slab metoxilată, gelatina și alginat. În unele cazuri
au fost obținute pelicule trainice, care se pot desprinde ușor de pe suport (Figura 1). Obținerea peliculelor în
stare liberă permite studierea proprietăților lor spectrale. Pelicule din pectină sunt incolore și transparente.
Pelicule pectinice, care acoperă produsele alimentare, asigură aspectul neted și lucios (Figura 2).

Fig.1. Pelicula comestibilă din pectină, Fig. 2. Fructe și verdețuri,

desprinsă de pe suport din sticlă acoperite cu pelicule comestibile
Au fost determinați unii parametri fizico-mecanici ai peliculelor (densitatea și grosimea). S-a observat,
că peliculele pe baza de pectină sunt mai dense decît cele pe baza complexului GelAlg. Așadar, peliculele cu
densitatea înaltă pot asigura scufundarea semințelor mici și ușoare, iar pelicule cu densitatea joasă pot să
ușureze semințe grele. Diferă considerabil și grosimea peliculelor obținute. Cele din pectină sunt de
aproximativ 20 de ori mai groase decît cele din gelatină și alginat (GelAlg). Menționăm, că grosimea mică

12
(aprox. 2 microni) și adeziunea extrem de puternică a peliculelor GelAlg de suport din material polar este
importantă pentru utilizarea lor în anumite scopuri practice, îndeosebi atunci, cînd este necesară
descompunerea lentă a materialului polimeric protector cu eliberarea unor substanțe biologic active.

1 2 3

Fig.3. Spectru UV-Vis a peliculei pectinice. Din stîngă: densitatea optică. Din dreaptă:
transmitanța. 1 – ultraviolet „rigid”; 2 – ultraviolet „blând”; 3 – domeniul vizibil
Au fost înregistrate spectrele electronice de absorbție în regiunea 190...1100nm și calculate spectre de
transmisie în regiunea respectivă (Figura 3). Analiza spectrelor demonstrează, că pelicula din pectină cu
grosimea de aproximativ 45 microni transmite 0...40% (respectiv, absoarbe 100...60%) din razele UV rigide
(λ =200...240nm), asigurând o bariera suplimentară pentru formarea radicalilor liberi și impiedicînd
decolorarea stratului superficial al fructelor datorită distrugerii grupelor cromofore ale moleculelor
coloranților. Concomitent, pelicula este transparentă în regiunea vizibilă, transmițînd circa 80% (reținînd
cca. 20%) din raze din domeniul vizibil, fără a modifica culoarea naturală a produsului alimentar acoperit.

Concluzii
1. Pelicule comestibile în baza de pectină sunt trainice și relativ groase (h = 45.4 ± 1.1µm), ρ ≈
1.52g/cm3, cu adezivitate medie pe suport polar, desprinzându-se în mod mecanic fără a se rupe și fără a-și
pierde integritatea structurală, respectiv, sunt potrivite pentru acoperirea semințelor. Peliculele gelatină-
alginat sunt subțiri (h = 1.9 ± 0.1µm) și mai puțin dense (ρ = 1.1518 ± 0.0047g/cm3). Desprinderea
peliculelor GelAlg de pe suport se realizează la combinarea tratamentelor mecanice, termice și chimice;
2. Spectrele UV-Vis au demonstrat efectul UV-protector al peliculelor în baza de pectină. Ele rețin >
90% raze UV cu lungimea de undă λ < 220nm, și > 40% de raze cu λ = 220...300nm). Aceste pelicule rămân
transparente (≈ 80%) și absord uniform în regiunea vizibilă a spectrului (400...700nm);
3. Se elaborează procedee de acoperire a fructelor și semințelor cu pelicule bioprotectoare comestibile
și biodegradabile. În perspectiva apropiată va fi studiată acțiunea microorganismelor, radiațiilor UV, și a
altor factori asupra acestor pelicule.

Bibliografie
1. Stănescu N.-V. Dispersii coloidale cu proprietăţi peliculogene. Autoreferatul tezei de doctorat.
Universitatea din București, Facultatea de Chimie, Catedra Chimie Fizică, 2010. – 31p.
2. Steinbuchel A.; Rhee S.K. Polysaccharides and Polyamides in the Food Industry. „Wiley-
Blackwell”, 2005. – 783p. ISBN: 978-3-527-31345-7.
3. Starodubtsev S.I.; Baerle A.V.; Brestechko A.L.; Makari A.V. - Spectrophotometric Modelling of
Greenhouse Films Properties. – Meridian Ingineresc, 2010, Vol 2. – p. 29-31.

13
 SUBSTANȚELE TENSIOACTIVE ÎN PROCESELE DE AUTOPURIFICARE
A APELOR NATURALE
SILVIA RACOVIŢĂ

Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: Substanțele tensioactive (STA) sunt substanțe chimice organice ce reduc tensiunea superficială în
ape și în alte lichide. Acestea sunt utilizate în diferite industrii: în producerea detergenților, agenților de
flotație, stabilizatorilor de emulsie, dispersanților minerali, inhibitorilor de coroziune etc. Ajunși în apă ori
în sol, aceștia nu se descompun sub influența microorganismelor şi devin persistente. Astfel, este necesar de
a studia conținutul unor STA în apele naturale precum și studierea proceselor de autopurificare chimică în
prezența unor astfel de substanțe ca: dodecilbenzenosulfonatul de sodiu - substanță tensioactiva anionică,
etoxilatul de octilfenol – substanță tensioactiva cationică și clorură de hexadecylpyridinium monohidrat –
substanță tensioactivă neionică.

Cuvinte cheie: Autopurificare, substantele tensioactive, fotoliza, oxidarea fotochimică,

dodecilbenzenosulfonatul de sodiu, etoxilatul de octilfenol, clorură de hexadecylpyridinium monohidrat,
radicali liberi.

Introducere
Substanţele tensioactive (STA) mai numite şi “surfactanţii” sunt compuşi organici cu structură
nesimetrică constituiţi din una sau mai multe grupări polare, ionizabile sau neionizabile, cu caracter hidrofil
şi una sau mai multe grupări nepolare sau slab polare care conferă caracter hidrofob.
Acumularea substantelor tensioactive la interfeţe se datorează structurii asimetrice a moleculelor lor,
care prezintă afinităţi diferite faţă de diferite faze care formează sistemul [1].
Biodegrabilitatea STA constitue o problema deosebită ce este legată direct de creşterea consumului de
surfactanţi care determină şi creşterea concentraţiei lor în apele de suprafaţă. Biodegradarea substanţelor
tensioactive depinde foarte mult de structura moleculară: moleculele ramificate sunt mai greu degradabile, în
comparaţie cu moleculele liniare [2].
Ţinînd cont de faptul că în Republica Moldova majoritatea staţiilor de epurare nu funcţionează conform
reglementărilor UE, cantităţi semnificative de apă reziduală care constituie o sursă de poluare, ajung
netratate în rîurile mici, apoi, prin intermediul apelor fl. Nistru şi r. Prut, în Marea Neagră, devine actuală
problema apelor cu STA ce depăşesc concentraţia maximimă admisibilă (CMA) de cîteva ori. Acestea au
fost depistate în apele rîurilor Bîc, Răut, Botna, etc. [3].
Toate substanţele tensioactive sunt împărţite în patru categorii bazate pe sarcina electrică prezentă în
moleculele lor în soluţii:
Substanţele tensioactive anionice – compuşi care, în rezultatul dizolvării în apă, disociază cu formarea
cationilor de metal alcalin şi anionilor, aceştia fiind responsabili pentru capacitatea de spălare.
Schematic, substanţele tensioactive anionice pot fi prezentate astfel:

CH3-(CH2)n-COONa ↔ CH3-(CH2)n-COO- + Na+ (1)

Substanţele tensioactive cationice – compuşi care, în rezultatul dizolvării în apă, disociază cu formarea
anionilor de clor şi cationilor, aceştia determinând activitatea lor de suprafaţă.
Schematic, substanţele tensioactive cationice pot fi prezentate astfel:

CH3-(CH2)n-N-( CH2)3 ↔ CH3-( CH2)n-N+-( CH2)3 + Cl- (2)

│
Cl
Substanţele tensioactive neionice – compuşi care, sunt solubili în apă, dar nu se supun disocierii şi nu
posedă sarcină electrică. Principalul avantaj al acestora este biodegradabilitatea totală.
Schematic, aceste substanţe tensioactive pot fi prezentate astfel:

CH3-( CH2)n-O(CH2-CH2O)n-CH2-CH2OH (3)

14
 Substanţele tensioactive amfolitice – compuşi care pot avea sarcină negativă sau pozitivă, în funcţie de
pH-ul mediului.
Schematic, ele pot fi prezentate astfel:
CH3
│
CH3 – (CH2)n - N+- CH2 COO- (4)
│
CH3

1. Substanțele tensioactive selectate pentru studiu

Dodecylbenyensulfonatul de sodiu este considerat un alchilbenzen sulfonat liniar (LAS), clasificat ca

agent activ de suprafaţă, care este cunoscut pentru faptul ca este foarte solubil şi eficient în concentraţii
scăzute.
Este utilizat datorită capacităţii sale de a ajuta apa să se amestece cu uleiul şi murdăria, astfel încît să
poată fi eliminat prin clătire. Se întîlnește sub formă de pulbere albă sau galben pal, solid, solubil în apă și
spumant, ușor biodegradabil, agent activ de suprafață.

(5)

Fig. 1. Dodecylbenyensulfonate de sodiu, C18H29NaO3S, M = 348.48 g·mol−1, pH = 8

Clorură de hexadecylpyridinium monohidrat este un surfactant cationic, solid bej şi
bionedegradabil, care formează produse de descompunere periculoase. Se întrebuinţează la îndepărtarea
uleiului emulsionat din apele reziduale uleioase.

(6)

Fig.2. Hexadecylpyridinium chloride monohydrate, C21H38ClN · H2O,

M = 358.00 g·mol−1, pH = 5.0 – 5.4

Etoxilatul de octilfenol este un surfactant neionic, lichid limpede vîscos și solubil în apă. Este o
substanță greu biodegradabilă, utilizat ca aegent de curățare în mod obișnuit în laboratoarele chimice,
precum și la tratamentul textilelor și a produselor chimice utilizate la fabricarea hîrtiei.

(7)

Fig. 3. Etoxilatul de octilfenol, C14H22O(C2H4O)n, M = 647 g·mol−1

2. Procesele de autopurificare a apelor naturale

Substanţele tensioactive ce pătrund în apele naturale cu apele de scurgere precum şi cu substanţele ce
se produc nemijlocit în mediul natural acvatic sunt supuse transformărilor fizice, chimice şi biologice.
Procesele fizice, chimice şi biologice care au loc în interiorul bazinelor şi care conduc la reducerea cantităţii
de substanţe poluante din apă sunt numite în totalitatea lor procese de autopurificare a apelor naturale [4].
Deosebit de importante pentru autopurificarea mediului acvatic sunt:
a) procesele fizice cu transport de masă: diluarea (agitarea), transportul substanţelor poluante în bazinele
de apă învecinate, evaporare, adsorbţia ( pe particule în suspensie şi depuneri) agregarea biologică;
b) transformarea microbiologică;

15
c) transformarea chimică: hidroliza, fotoliza, oxidarea.
Hidroliza. De regulă se supun hidrolizei esterii, amidele acizilor carboxilici și ale diferiților acizi ce
conțin fosfor. În acest, caz apa participă în reacție nu numai ca dizolvant ci și ca reactant [5]:
R1XR2 + H2O → R1XH + R2OH (8)

Astfel, procesele de hidroliză au loc atît în prezenţa catalizatorilor, cît și fără ei. Ca urmare, constanta
vitezei de hidroliză a poluanţilor poate fi reprezentată sub forma:

kh = ka[H+] + kn + kOH[OH-] + ΣkH[H], (9)

unde ka, kn, kOH sunt constantele vitezei de hidroliză, respectiv, acidă, neutră şi bazică, iar kH – constanta
bimoleculară a vitezei de hidroliză în prezenţa catalizatorului.
Fotoliza. Transformările fotochimice ale substanțelor poluante în apele naturale pot avea loc ca
rezultat al fotolizei directe sau sensibilizate cu radicali liberi şi particule activate.
Fotoliza directă are loc dacă însăşi substanţa care absoarbe lumina suferă transformarea chimică. În cazul
fotolizei sensibilizate, lumina este absorbită de sensibilizator şi excitaţia este transmisă de la primul receptor
al energiei solare la substanţa ce suferă transformarea.
În apele de suprafaţă, care reprezintă sisteme aerobe, drept particule active intermediare de natură
neradicalică, pentru reacţiile fotosensibilizate, servesc particulele excitate electronic ale sensibilizatorului şi
oxigenul singlet. Ultimul se formează prin transmiterea excitării de la molecula sensibilizatorului S:
S + h ↔ 1S  3S (10)
S + O2  O2 + S
3  1
(11)
Oxidarea. Procesele de oxidare a poluanţilor în apele naturale pot fi de două tipuri:
Primul tip cuprinde procesele în care ionii metalici, aflaţi în formă oxidată, servesc drept agenţi de oxidare,
iar al doilea tip cuprinde procesele în care se realizează oxidarea poluanţilor cu radicali liberi şi alte particule
reactive.
Constanta efectivă de viteză a oxidării catalitice a poluanţilor (kK) [5]:

kK =  kM [M] (12)
M

unde [M] - concentraţia efectivă a formei catalitic active a metalului M în apă.

Constanta efectivă a vitezei reacţiei de transformare a poluantului P sub acţiunea radicalilor:

kr =  kR[R] (13)
R

unde kR - constanta de viteză a reacţiei bimoleculare de interacţiune a radicalului R cu substanţa P.

Constanta efectivă de viteză a reacţiei de autopurificare a mediului acvatic, în raport cu substanţa P:
kP = ki() = kb+ kh + f + kK + kr (14)
i

unde:  - parametrii mediului (indicii b, h, , k, r corespund căilor de transformare a poluantului P:

microbiologică, hidrolitică, fotochimică, catalitică şi radicalică).
Datorită tuturor proceselor chimice, în apele naturale se formează un număr mare de produse
intermediare, inclusiv peroxidul de hidrogen, oxigenul singlet, particule active şi radicali liberi, cu
propriatăţii oxidante. Starea apelor naturale se consideră normală numai în cazul în care în acestea, pe lîngă
oxigenul molecular dizolvat, este prezent şi peroxidul de hidrogen în cantităţi fiziologic suficiente pentru
existenţa hidrobionţilor (0,3<[ H2O2]<30μg/l) [6,7]. Peroxidul de hidrogen constituie o sursă de radicali
liberi, care participă în procesele de autoepurare a apelor naturale.
Metoda de determinare a radicalilor OH [8], nu se bazează pe procedeul direct de deteminare a vitezei
unei reacţii particulare, aşa cum se obişnuieşte în metodele cinetice tradiţionale, deoarece concentraţia
staţionară a radicalilor OH este foarte mică. Ea presupune determinarea raportului dintre doi parametrii
cinetici – între viteza de iniţiere (WiOH ) şi constanta efectivă a vitezei de dispariţie a radicalilor liberi OH
(Kef, OH ) în urma interacţiunii acestora cu componentele mediului acvatic [Si].
[OH] = Wi/ ∑ki [Si] (15)
În procedura de testare a radicalilor liberi OH în apele naturale şi în sistemele – model, se va baza pe
utilizarea diverselor „ capcane” de radicali. Reagentul folosit în calitate de „capcană” a radicalilor OH,
care va fi utilizat în cercetările noastre, este colorantul p-nitroza-dimetilanilină (PNDMA).

16
 După viteza de decolorare, în condiţii forţate de iniţiere a radicalilor OH, poate fi apreciat conţinutul
„capcanelor” de OH în mediul acvatic:
Wi → .OH (16)
.
OH + ∑Si → dispariţia radicalilor în „ capcane” (17)
.
OH + PNDMA → decolorarea colorantului (18)

Determinînd viteza de decolorare la fotoliza H2O2 în apă distilată şi în proba de analizat, poate fi
calculată constanta efectivă a vitezei de dispariţie a radicalilor OH. Această constantă caracterizează
capacitatea de inhibiţie a apelor naturale în corelaţie cu procesele radicalice de autoepurare [6].

(19)

unde : Vtot – volumul total al soluţiei;

Va.n – volumul apei în proba analizată;
KA = 1,25 * 1010 M-1 s-1 – constanta vitezei de reacţie a radicalilor OH cu PNDMA;
Wa.d (Wa.n) viteza iniţială de decolorare a PNDMA în apă distilată (apă naturală).
Măsurările parametrului capacitatea de inhibiţie pentru diferite ape naturale, atît poluate cît şi
nepoluate, poate indica diapazonul acestui parametru. La ∑ ki [Si] < 3 * 104 s-1 – apa poate fi considerată
nepoluată, iar la ∑ ki [Si] > 106 s-1 - apa poate fi considerată foarte poluată [5].
Astfel, este necesar de a studia conținutul unor STA ca: dodecilbenzenosulfonatul de sodiu, etoxilatul
de octilfenol și clorură de hexadecylpyridinium monohidrat în sistemele acvatice precum și studierea
proceselor de autopurificare chimică în prezența acestora.

Bibliografie
1. Avram R., Călinescu I. Surfactanţi. Sinteze. – Bucureşti, 2004, p. 13.
2. Naşcu H.I., Jantschi L. Chimie Analitică şi Instrumentală. – Academic Pres & Academic Direct,
2006
3. Gâlcă G., Cunician L., Ştirbu S., Şalaru I., Sandu M., Jalalite Gh., Zubcov E., Ungureanu L.,
Vladimirov V. Starea resurselor de apă // Starea Mediului în Republica Moldova în anul 2006 (Raport
naţional). – Chişinău, 2007, p. 46-49.
4. Синелъников В.Е, Ягодка Н.Л. Об особенностях распада органических веществ в
«концентрировфных средах» // Водные ресурсы – М. - 1974. - № 4. – С.129 – 139.
5. Duca G., Skurlatov I., Macoveanu M. Chimie ecologică.Bucureşti, 1999-134, 177 p.
6. Duca G., Gladchi V., Romanciuc L. Procese de poluare şi autoepurare a apelor naturale. Chişinău,
2002, USM.
7. Синелъников В.Е, Демина В.И., О происхождении перекиси водорода содержащгося в воде
открытных водоемов – Гидрохимические материалы. Т.Х. Новочерскаск 1974, с.30-40.
8. Эрнестова Л.С. Методология и методика изучения состояния водных экосистем на основое
кинетического потхода. Автореферат диссертаций на соисканиу учёной степени д. х. н. – Онинск. –
1995- 57 с.

17
 VALORIFICAREA PRODUSELOR CEREALIERE PE POST DE
CONCENTRATE ALIMENTARE
Ana CANJA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Scopul studiului de cercetare constă în valorificarea produselor cerealiere în calitate de

concentrate alimentare pentru mic-dejun destinate alimentației curative, și anume, categoriei de
consumatori ce suferă de diabet zaharat sau alte afecțiuni metabolice și nutriționale. De asemenea se
urmărește prin intermediul gamei sortimentale de produse obținute experimental de a îmbunătăți valoarea
alimentară a produselor cerealiere cu selectarea precaută a materiilor prime necesare, ținând cont de
beneficiile nutriționale și dietetice ale acestora.

Cuvinte cheie: concentrate alimentare pentru mic-dejun, diabet, muesli, granola.

Introducere
Cerealele – grânele provenite din diferite soiuri de culturi – sunt printre cele mai importante alimente
ale oamenilor. Având un conţinut foarte mare de amidon, cerealele au o valoare nutritivă ridicată, fiind şi o
sursă energetică esenţială pentru organism. În urmă cu 10 000 – 12 000 de ani, când omul preistoric a început
să practice agricultura, primele plante cultivate au fost cerealele. Un tip de produse cerealiere sunt
concentratele alimentare, ce reprezintă amestecuri mecanice a diverse materii ce preventiv se prelucrează și
sunt caracterizate drept conserve uscate.
Produsele cerealiere cu un conţinut ridicat de fibre se pot clasifica în două categorii: produse integrale
şi produse îmbogăţite. Din prima categorie fac parte, mai ales, cerealele pentru mic-dejun şi produsele de
panificaţie din făină integrală sau şrot de cereale, produse cu conţinut de fibre limitat la cantitate şi tip,
furnizate de materiile prime utilizate ca ingrediente. Din cea de-a doua categorie fac parte, de regulă,
produsele cu conţinut ridicat de fibre şi/sau cu un anumit tip de fibre, solubile sau insolubile, impuse prin
destinaţia produsului persoanelor sănătoase care se preocupă de menţinerea stării de sănătate sau persoanelor
se suferă de afecţiuni uşoare ale tubului digestiv, diabetici, obezi, bolnavi cardiovasculari [2].
Foarte important este faptul că, în urma studiilor, s-a constatat că produsele cerealiere conţin inhibitori
de proteaze şi antioxidanţi, cu rolul de a inactiva substanţele carcinogene [1,3, 4].
În topul preferinţelor consumatorilor, dar şi în topul vânzărilor stau cerealele pentru micul dejun,
consumate atât de copii cât şi de adulţi, cu un conţinut de fibre variind de regulă, între 1-9,5 %.
Categoria respectivă se împarte în două grupe de produse: cele destinate consumului imediat (ready-to-
eat) şi produse care necesită fierbere sau opărire înainte de consum (hot cereals). Produsele din prima
categorie au o pondere mai mare comparativ cu cea de-a doua categorie, sunt obţinute mai ales din porumb,
grâu, ovăz şi orez, au o stabilitate mare la depozitare şi adesea, conţin îndulcitori, sunt aromatizate şi/sau
fortificate cu vitamine şi minerale. Se pot clasifica în mai multe grupe, şi anume: fulgi de cereale, inclusiv
fulgii extrudaţi (Flakes); produsele expandate în tun (Gun-puffed); produse expandate în cuptor (Oven-
puffed); produse tip-turte, obţinute din “zdrenţe” (Shreadded); cereale în amestec (muesli şi granola).
Cerealele în amestec (granola şi muesli) sunt produse foarte populare, apreciate şi datorită faptului că în
ele nu se introduc antioxidanţi, arome sau coloranţi sintetici. În plus, amestecul de cereale cu fructe combină
fibrele insolubile din cereale cu cele solubile din fructe.
Prin urmare, idea generală constă în aceea că alimentele îmbogăţite în fibre (pe bază de cereale)
reprezintă un domeniu vast în sfera cercetărilor ştiinţifico-tehnice şi tehnologice, căpătând grad de
inovativitate, utilitate şi aplicabilitate în alimentaţia şi viaţa noastră de zi cu zi.

1. Materiale şi metode
Pentru realizarea cercetării s-au utilizat drept materii prime: fulgi de ovăz, tărâțe de grâu și ovăz, fulgi
de cocos, margarină, sirop de agave, fructoză, scorțișoară, șrot de nuci. Materiile prime și auxiliare au fost
sistematizate conform principiilor de acțiune asupra caracteristicilor produsului finit, și anume: potențiatori
ai texturii (fulgii de ovăz, tărâțele de grâu și ovăz, șrotul de nuci), potențiatori de aromă (gust și miros: fulgii
de cocos, scorțișoară) și liganzi (siropul de agave, margarina, fructoza).

18
 Principalele metode de analiză fizico-chimică sunt: determinarea conținutului de substanță uscată în
concentratele alimentare, conținutul de glucide totale, determinarea acidității titrabile, conținutul de cenușă
în concentrate alimentare, iar din metodele senzoriale – aprecierea calității prin intermediul scării de punctaj
cu 5 puncte şi diagrama de profil. De asemenea, s-a stabilit valoarea energetică a produselor elaborate,
scăzămintele la coacere și uscare.

2. Rezultate şi discuții
Pentru producerea concentratelor alimentare destinate persoanelor cu intoleranţă la glucoză,
diabeticilor, s-a urmat o tehnologie clasică, adaptată după materiile prime utilizate, şi setarea parametrilor
tehnologici optimi pentru un produs finit cu cele mai bune caracteristici senzoriale. Caracteristicile fizico-
chimice a materiilor analizate în laborator, sunt expuse în tabelul de mai jos:

Tabelul 1. Caracteristicile fizico-chimice ale materiilor prime utilizate în cercetare

Caracteristicile fizico-chimice
Aciditatea, Substanţe
Materia primă şi auxiliară Umiditatea,
grade de Cenuşa, X, % reducătoare,
W, %
aciditate S.R., %
Fulgi de ovăz nr.2 11,1 4,8 1,99 -
Tărâţe de grâu şi ovăz 13,7 6,8 - -
Fulgi de cocos 2,0 - - -
Sirop de agave 25,0 - - 33,40

Toate rezultatele determinărilor au fost evaluate cu atenţie, iar valorile obţinute în urma analizelor de
laborator s-au comparat cu cele stipulate în actele normative în vigoare.
Deoarece în cercetare s-a utilizat siropul de agave, care prezintă un produs exclusiv şi nou pe piaţa
Republicii Moldova, unele caracteristici specifice sunt preluate de pe ambalajul acestuia şi redate în tabelul
2:
Tabelul 2. Compoziţia siropului de agave şi valoarea energetică
Componentă/ Caracteristică Valoare
Grăsimi, g/100 g produs < 0,1
Glucide, g/100 g produs 75
Zaharoză, g/100 g produs < 0,1
Proteine, g/100 g produs < 0,1
Sare, g/100 g produs < 0,1
Densitatea, kg/m3 1,40
Valoarea energetică, kJ (kcal) 1275 kJ (300 kcal)

În cadrul cercetărilor au fost elaborate 2 sortimente de concentrate alimentare pentru mic-dejun: muesli
și batoane de cereale ”Granola Bar”.
Esenţial pentru producerea concentratelor alimentare de tip ”Muesli” şi ”Granola Bar” e respectarea cu
stricteţe a tehnologiei elaborate, deoarece multe din materiile reţetelor clasice au fost substituite cu altele de
destinaţie specială, spre exemplu zahărul brun cu fructoza, şi mierea de albini cu siropul de agave. Evident,
acest lucru influenţează parametrii tehnologici, cum ar fi durata de coacere sau de omogenizare a fazei
lichide. Producerea concentratelor alimentare cuprinde etape similare şi altor tehnologii de producere din
gama produselor de panificaţie şi cofetărie, cum ar fi recepţionarea materiilor prime şi auxiliare; cernerea şi
curăţarea de impurităţi minerale şi feromagnetice a materiilor pulverulente; filtrarea siropului de agave, cu
scop de înlăturare a posibilelor impurităţi sau corpuri străine; temperarea grăsimilor pentru copt – margarinei
şi filtrarea ulterioară a acesteia. Odată executaţi, aceşti paşi sunt urmaţi de dozarea materiilor prime şi

19
auxiliare, conform reţetei, formând cele două faze: cea a materiilor solide, şi cea a materiilor lichide. Etapele
respective, prezintă în sine două din momentele-cheie pentru producerea concentratelor alimentare cercetate.
Deoarece din acelaşi semifabricat s-au produs 2 tipuri de concentrate alimentare diferite se vor
respecta următorii paşi: pentru a obţine produsul de tip ”Muesli”, semifabricatul se va amesteca din 5 în 5
minute pe parcursul coacerii, asigurând crearea unei mase de particule separate; în timp ce pentru ”Granola
Bar”, din momentul transferării semifabricatului în vasul de copt, acesta se va presa cât mai mult cu putinţă,
şi se va coace respectând parametrii tehnologici. Produsul nu se va amesteca pe parcursul coacerii, pentru a
permite formarea unei mase unice.
După coacere, produsul e scos din cuptor şi lăsat să se răcească, nu mai multe de 5-10 minute, pentru a
evita întărirea bruscă şi a permite felierea sub formă de batoane.
Produsele au fost supuse analizelor fizico-chimice, rezultatele fiind redate în tabelul 3:

Tabelul 3. Caracteristici fizico-chimice ale concentratelor alimentare pentru diabetici

Produsul
Nr. Muesli Granola Bar
Caracteristica
1. Umiditatea W, % 5,2 4,8
2. Cenuşă, (raportată la substanţă uscată) % 1,61
3. Glucide totale, g/100 g produs 56
4. Aciditate titrabilă, grade de aciditate 5,3
5. Valoarea energetică, kcal/100 g produs 422 424
6. Scăzămintele la coacere, % 0,7 1,1
7. Scăzămintele la uscare, % 1,4 1,1

Deoarece produsele elaborate în cadrul cercetării prezintă inovativitate, nu există momentan acte
normativ-tehnice care ar putea stipula limitele indicilor fizico-chimici. Totuşi, conform studiilor realizate de
americani [5, 6], se poate aprecia conţinutul de umiditate a produsului finit, în limitele 2-6 %. Prin urmare,
produsele de tip ”Muesli” şi ”Granola Bar” se încadrează în intervalul respectiv.
Spre deosebire de analizele fizico-chimice care au fost efectuate integral pentru cele 2 tipuri de
concentrate alimentare, analiza senzorială s-a desfăşurat separat, deoarece însăşi aspectul, textura şi aroma
fac diferenţa. Produsele au fost nominal denumite: Muesli pentru diabetici și batoane de cereale ”Granola
Bar”. Probele au fost analizate senzorial prin două metode: cea de apreciere a calităţii prin scara de punctaj
de 0...5 puncte şi metoda descrierii calităţii cu ajutorul diagramei de profil.
Pentru aprecierea caracteristicilor în baza scării de punctaj cu 5 puncte s-a organizat o degustaţie la
care au participat studenţi şi cadre didactice care au fost anterior examinaţi referitor la abilităţile senzoriale.
Grupa de degustători a fost formată din 13 persoane, fiecare degustător a avut la dispoziţie fişa individuală
de analiză senzorială. Pentru fiecare caracteristică a concentratelor alimentare cercetate s-a acordat un
punctaj cu valori cuprinse între 0 şi 5. Ținând cont de punctajele medii ale analizei senzoriale s-a elaborat
fişa centralizată a rezultatelor, calculându-se punctajul mediu total, în baza punctajelor medii ponderate.
Evaluând punctajele medii totale se poate constata că produsul preferenţial e Muesli cu 4,80,
degustătorii caracterizându-l drept: ”produs cu o culoare atrăgătoare, aromă plăcută, fină şi gust dulce,
armonios”. Proba ”Granola Bar” a obţinut un punctaj mediu total egal, în valoare de 4,70. Deși, produsele
respective au împărţit păreri diferite, toate au acumulat un punctaj mediu total destul de ridicat, iar
degustătorii s-au prezentat cointeresaţi în acest tip de concentrate alimentare şi integrarea lor în dieta zilnică.
Prezentarea punctajelor medii a fost redată prin intermediul diagramei de profil din figura 1, evaluând
astfel şi profilul aromei produselor.

20
 Fig. 1 Diagrama de profil a concentratelor alimentare pentru diabetici

Analizând datele prezentate în diagrama de profil se poate constata că cele 3 caracteristici care fac
diferenţa între probe sunt: culoarea, textura şi gustul. Implicit textura poate influenţa şi preferinţele gustative
ale consumatorilor. În ordinea descrescătoare a valorii punctajului acumulat pentru culoare avem proba
”Granola Bar” în topul preferinţelor – 4,7 puncte, urmată de ”Muesli” – 4,5 puncte. Din observaţiile
degustătorilor s-a stabilit că aceştia ar fi preferat o uniformitate a culorii în toată masa de muesli, unele
particule fiind mai caramelizate decât altele. Pentru textură, la fel în ordinea descreşterii valorilor punctajului
avem: ”Muesli” – 4,77 puncte şi ”Granola Bar” - 4,42 puncte. Degustătorii au remarcat o textură crocantă şi
cu sunet specific la masticaţie în cazul fiecărui produs, afirmând însă că produsul ”Granola Bar”, datorită
formei sale de baton de cereale presate este destul de tenace şi prezintă dificultate în momentul muşcării.
Acest lucru îl face mai greu de consumat şi respectiv a dus şi la depunctarea sa. Şi nu în ultimul rând,
aprecierea gustului probelor: ”Muesli” din nou se clasează pe locul I cu un punctaj de 4,92, urmat de
”Granola Bar” – 4,77 puncte. Urmărind diagrama de profil per general, se poate stabili produsul cu cele mai
optime caracteristici senzoriale şi anume ”Muesli”, deoarece ”Granola Bar” mai prezintă unele scăpări,
prima referitor la textură şi aspect, pentru cea de-a doua – gustul şi aspectul.

Concluzii
În această lucrare s-a realizat valorificarea produselor cerealiere în calitate de concentrate alimentare
pentru mic-dejun utilizând drept exemplu pentru gama sortimentală produsele în amestec (Muesli și batoane
de cereale ”Granola Bar”) și substituind sau excluzând unele materii prime și auxiliare din rețetele clasice,
cu altele corespunzătoare și specifice afecțiunii metabolice evaluate (exemplu fiind: siropul de inulină sau
agave în locul celui de arțar),. Deoarece produsele respective sunt noi și inovative pe piața autohtonă, dar și
cea din afară, nu au fost posibilă compararea principalilor indici fizico-chimici determinați în laboratoarele
de cercetare. În baza analizei senzoriale și evaluării diagramei de profil, cel mai mare punctaj mediu total l-a
acumulat produsul de tip Muesli. Produsul de tip ”Granola Bar”, deși a acumulat un punctaj mediu total
similar, urmează a fie îmbunătățit (culoarea și textura produselor). Astfel de produse pentru mic-dejun, pe
lângă gradul de inovativitate căpătat implicit, pot servi drept bază pentru o alimentație sănătoasă nu doar
categoriei de consumatori ce suferă de diabet, dar și tuturor celor care respectă o dietă zilnică sau au o
alimentație rațională.

Bibliografie
1. Bivolaru, G. Alimentaţia şi terapia naturistă cu cereale. Ed. DAKINI, 2001, pp.200.
2. Boeștean, O. ș.a. Tehnologia Concentratelor Alimentare – ciclu de prelegeri. Chișinău: Ed. UTM,
2010, pp. 140.
3. Segal, Rodica ş.a. ALIMENTELE FUNCŢIONALE – Alimentele şi sănătatea. Galaţi: Ed. Academica,
1999, pp. 356.
4. Segal, R. ş.a. Produse cerealiere pentru micul dejun – o trecere în revistă. BIMP, 5(4), 1994, pp.27-
42.
5. Johnson et al. No Bake Granola and methods of preparation. United States Patent Applications
Publication, US 2013/0316063 A1, 2013, pp.11.
6. MESU et al. Manufacture of Granola and Snack-food products. United States Patent, US 7,169,422
B2, 2007, pp.6.

21
 BĂUTURĂ ACIDO-LACTICĂ DIN ZER FILTRAT

Viorica BULGARU, Liviu VOLOSENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Zerul obținut la fabricarea brînzeturilor reprezintă aproximativ 85-90% din volumul laptelui și
reține circa 55 % din nutrienții laptelui. Aproximativ 50% din cantitatea de zer obținută la nivel mondial
este tratată și transformată în produse alimentare și furaje. Lucrarea propune utilizarea zerului în calitate
de materie primă pentru fabricarea băuturilor din zer filtrate cu pectină. Cunoștințele despre cum
interacționează proteinele și polizaharidele sînt importante pentru a înțelege încapsularea și emulsificarea
acestui sistem complex. Complexul proteină polizaharide se formează prin legături electrostatice dintre
macromoleculele cu sarcină opusă. Metoda de precipitate a proteinelor din zer cu pectina are un
randament înalt de 98% și prezintă avantaje atît din punct de vedere tehnologic cît și economic. S-au
obținut băuturi din zer filtrat cu pectină cu adaos de suc concentart de măr, adaos de vanilie, scorțișoară și
esență de lămîie. Au fost obținute calificativele indicilor de calitate satisfăcătoare care se înscriu în limitele
valorilor prezentate pentru băuturilor din zer de acest tip.

Cuvinte cheie: zer, cazeină, brînzeturi, pectină, băutură din zer, proteine serice

Introducere
Zerul este un subprodus obținut la producerea brînzeturilor și cazeinei. Producția mondială de zer este
estimată la 180 pînă la 190x106 tone/an. Aproximativ 50% din cantitatea de zer obținută la nivel mondial
este tratată și transformată în produse alimentare și furaje. Aproape jumătate din această cantitate este
utilizată în formă lichidă a zerului, 30% sub formă de zer praf, 15% ca lactoză și subproduse ale lactozei și
restul ca concentrate de proteine [1].
În Europa se produce anual 40x106 tone [2]. Unele tări se împotmolesc în costul ridicat al
tratamentului zerului, în stații de epurare costisitoare, ajungînd să practice irigarea cu zer a terenurilor
agricole sau să deverseze surplusul în oceane sau în cursurile apelor curgătoare. Evacuarea în mediul
înconjurator pune serioase probleme de poluare, accentuate de faptul că un litru de zer are un consum
biochimic de oxigen (CBO) de 50.000 mg/litru. Utilizarea ca îngrășămînt a zerului poate prezenta avantaje,
la inceput, dar – în timp – mineralizarea progresivă a solului duce la dificultati incurative pentru unele plante
[3].
În funcție de modul de coagulare a cazeinei se obține zer acid (pH<5,0) și zer dulce (pH 6,0-7,0).
Zerul acid are un conținut înalt de săruri și un conținut redus de proteine în comparație cu zerul dulce. Din
aceste considerente, este mult mai dificil de prelucrat zerul acid cu costuri mai mari față de prelucrarea
zerului dulce [4].
Zerul obținut la fabricarea brînzeturilor reprezintă aproximativ 85-90% din volumul laptelui și reține
circa 55 % din nutrienții laptelui. Lactoza și sărurile minerale reprezintă componenții majoritari care trec din
lapte în zer (80-90 %), proteinele solubile și lipidele [5, 6]. Materia grasă din zer constă din globule mici
reziduale ce nu au putut fi înglobate în masa de coagul în timpul închegării. Proteinele din zer sunt uşor
digerabile şi contin un profil de aminoacizi care îndeplinesc toate cerinţele pentru aminoacizi esențiali
stabilite de către Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură / Organizaţia Mondială a Sănătăţii (FAO /
OMS). Proteine din zer individuale conţin o varietate de atribute funcţionale şi nutriţionale, care depind de
structura şi funcţiile biologice ale acestora. Proteinele zerului reprezintă grupul de proteine din lapte care
rămin solubile în plasma laptelui după precipitarea cazeinei. Substanţele proteice din zer sînt reprezentate de
lactoalbumine şi lactoglobuline, proteazo-peptone, praf de cazeină şi părţi de γ cazeină care nu coagulează la
acțiunea cheagului. Principala proteină a zerului este β-lactoglobulina cu o medie de 46% din totalul
proteinelor zerului, α-lactalbumină – 21%, serumalbumină – 5%, proteoze-peptone – 19% şi imunoglobuline
– 9%.
Procedeele moderne de valorificare a zerului realizează fracţionarea substanţei uscate prin separarea
proteinelor prin diverse metode (precipitare, ultrafiltrare, filtrare pe gel) sau prin demineralizare (prin schimb
ionic sau prin electrodializă). Separarea proteinelor din zer se bazează pe utilizarea unor agenţi fizici sau
chimici capabili să destabilizeze proteinele serice şi să le precipite din soluţie. O posibilitate este precipitarea
proteinelor din zer cu pectină. Cunoștințele despre cum interacționează proteinele și polizaharidele sînt

22
importante pentru a înțelege încapsularea și emulsificarea acestui sistem complex precum și a înțelege
structura sistemelor rețelelor biologice. Complexul proteină polizaharide se formează prin legături
electrostatice dintre macromoleculele cu sarcină opusă. Alte interacținuni sînt de natură hidrofobă, legături
de hdrogen. Interacțiunea dintre proteine și polizaharide depinde de tipul polimerului, raportul molarității
proteinelor și polizaharidelor precum și condițiile de mediu așa ca pH-ul, forța ionică, temperatură [7].
În lucrarea prezentă a fost studiat posibilitatea obținerii băuturilor din zer filtrat cu pectină, cu diferite
adaosuri.

1. Materiale și metode de analiză

Materii prime utilizate pentru realizarea cercetărilor:
• Zer (HG 611 / ГОСТ Р 53438-2009);
• Apă (HG 934 din 2007);
• Zahăr (HG nr. 774 din 03.07.2007);
• Concentrat de suc de măr (HG Nr. 1111);
• Acid citric (ГОСТ 908-2004);
• Vanilie (ГОСТ – 16599 - 71);
• Esență de lămîe (SM GOST R 52192:2009).
Pentru realizarea determinărilor experimentale au fost utilizate metode de analiză organoleptică, fizico-
chimică și microbiologică.
Determinarea conținutului de grăsime. Principiul metodei: destabilizarea emulsiei de grăsime cu
H2SO4 și separarea grăsimii prin centrifugare. Metoda butirometrică.
Determinarea conținutului de proteină. Principiul metodei – tratarea laptelui cu aldehidă formică și
neutralizarea grupelor carboxilice a acizilor monoaminodicarboxilici cu NaOH.

P=1,94×V, Cazeina=1,51×V (1)

unde: V- volumul de solutie NaOH 0,1 N (în ml), folosit la a doua titrare;
Determinarea acidității titrabile. Principiul metodei – neutralizarea substanțelor acide din lapte cu
soluție de 0,1n NaOH (KOH).

A=10×V, (2)
unde: A- aciditatea titrabilă, 0 T;
V- volumul de NaOH (KOH)consumat la titrare, ml.
Determinarea acidității active. Principiul metodei - determinarea diferenței de potențial între doi
electrozi (indicator și de referință), imersați în proba pentru analiză.
Determinarea numărului total de microorganisme. Principiul metodei- numărul de bacterii se
apreciază indirect, pe baza numărului de colonii generate de celulele microorganismelor după termostatare la
37 0C, timp de 48 de ore.

(3)

unde: a-media aritmetică rotungită a numărului de colonii;

q- volumul materialului însămînțat,introdus pe placă, cm3 ;
n- gradul diluției zecimale a produsului.
Aprecierea calității senzoriale în baza scării de punctaj. Principiul metodei - evaluarea fiecărei
caracteristici organolpetice prin comparare cu scăra de punctaj de 0....5 puncte și obținerea punctajului
mediu al grupei de degustători.

, (4)

unde: Pmnp- punctajul mediu neponderat (media aritmetică a rezultatelor);

fp – factorul de pondere (arată cu cît participă o caracteristică senzorială la calitatea totală senzorială a
produsului).

23
2. Rezultate și discuții
Zerul curăţit de proteine este transparent, are un gust şi miros specific de zer, conţine de la 0,02 –
0,05% pectină, 0,01% proteine, 4,4 – 4,8% lactoză, 0,57 – 0,66% substanţe minerale. Astfel, valoarea
nutritivă şi biologică a zerului permite folosirea acestuia în calitate de bautură, sau după o tratare specială,
fiind folosit ca materie primă pentru fabricarea diferitor băuturi pe bază de zer. În băuturile din zer lipseşte
cazeina, grăsimea lactată și proteinele din zer. Conţinutul de substanţele minerale este apropiat de conținutul
lor în apa minerală, însă cu mult superioară din punct de vedere a valoarii nutritive. Caracteristicile calității
senzoriale sînt parametrii apreciați în mod prioritar de către consumatori, fiind totodată și cel mai important
factor în determinarea acceptării produselor alimentare. Aprecierea calității băuturilor din zer cu concentrat
de suc de măr, cu esență de lămîe, cu vanilie și cu scorțișoară a fost efectuată de un grup de degustatori
format din zece persoane. Calitățile senzoriale (aspect exterior, culoare, gust, miros) ale sortimentelor de
băutură din zer au fost apreciate după scara de punctaj de 5 puncte. Punctajele medii ale analizei senzoriale
au fost trecute în fișa de centralizare a rezulatelor. Punctajul mediu total (Pt), calculat în baza punctajelor
medii ponderate (Pmp). Rezultatele evaluării senzoriale sînt prezentate în tabelul 1. Întregul sortiment de
băuturi din zer au fost apreciate ca fiind „bune” și caracterizate astfel: „Produsul are însușiri senzoriale
agreabile, adecvate tipului de produse, specifice, destul de conturate, dar defecte foarte mici,
nesemnificative”. În figura 1 este prezentată variația punctajului mediu pentru sortimentul băuturilor din zer
analizate.

* B1 – băutură din zer cu concentrat de suc de măr, B2 – băutură din zer cu esență din lămîe,
B3 – băutură din zer cu vanilie, B4 – băutură din zer cu scorțișoară
Fig. 1. Punctajele medii totale ale băuturilor din zer

Caracteristicile fizico-chimice, microbiologice și senzoriale au fost determinate pentru patru probe de

băutură din zer, apreciate satisfăcător în baza caracteristicilor senzoriale. Rezultatele analizelor sînt
prezentate în tabelul 1. Valoarea vîscozității băuturilor determinată la temperatura mediului ambiant (22º C),
este practic aceeași pentru toate probele analizate și este influențată de prezența Hamulsionului GDL.
Valorile vascozității cresc odată cu mărirea vitezei (rot/min),ceea ce demonstrează că băuturile analizate sînt
fluide newtoniene.
Numărul total de microorganisme acido-lactice în băuturile de zer filtrat nu depășește limita
admisibilă conform documentelor normative.O parte din microflora zerului materie primă este inactivată în
timpul tratamentului termic la care au fost supuse probele.
Tabelul 1. Caracteristicile indicilor de calitate ale băuturii din zer
Nr. Caracteristici Produse
ctr. B1 B2 B3 B4
Caracteristica fizico-chimică
1. pH 3,97 3,98 4,11 4,07

2. Aciditate titrabilă, 0 T 105 93 89 86

3. Substanță uscată totală, % 22,32 21,37 22,31 19,49

4. Grăsime, % 0,05 0,05 0,05 0,05
5. Proteine, % 0,194 0,194 0,194 0,194
6. Vîscozitatea, Pa·s 26,7 26,7 26,7 26,7

24
 Caracteristica microbiologică
7. Numărul total de microorganisme
acidolactice, ufc/ml produs 1·105 2·105 2·105 1,9·105
Caracteristica senzorilă
8. Lichid transparent, omogen, fără impurități. Culoare de la slab
Aspect,culoare si consistență gălbui pînă la auriu. În timpul păstrării se permite
sedimentarea componentelor adăugate.
9. Miros Aromă plăcută,curat,specific adaosurilor
10. Gust Plăcut, dulce acrișor, cu gust evidențiat specific adaosurilor
Concluzii
Datorită compoziției chimice variate și rezistenței la tratamentele tehnologice zerul poate fi utilizat
drept materie trimă pentru fabricarea unei game largi de produse lactate (produse alimentare). Procedeele
moderne de valorificare a zerului realizează fracționarea substanței uscate, prin separarea proteinelor.
Separarea proteinelor din zer prezintă un interes aparte, atît datorită valorii nutritive ridicate, cît și
proprietăților funcționale variate ale acestora. Metoda de precipitate a proteinelor cu pectina este o metodă
cu un randament înalt de 98% și prezintă avantaje atît din punct de vedere tehnologic cît și economic. Au
fost analizați indicii organoleptici ai sortimentului de băuturi din zer elaborate și apreciate ca fiind bune,
„Produse cu însușiri senzoriale agreabile, specifice, bine conturate, nu prezintă defecte eviden țiate”.
Caracteristicile organoleptice, fizico-chimice și microbiologice ale băuturilor din zer filtrat cu pectină se
încadrează în limitele celor stipulate în documentele normative.

Bibliografie
1. Mollea, C., Marmo, L., Bosco F. Valorisation of cheese whey, a by-product from the dairy industry.
http:dx.doi.org/10.5772/53159.
2. Koller, M., Bona, R., și al. Production of Polyhydroxyalkanoates from Agricultural Waste and Surplus
Materials. Biomacromolecules 2005;6 561-565.
3. Spalatelu. C. Biotechnological valorization of whey. Innovative Romanian Food Biotechnology 2012;10 1-
8.
4. Blaschek, K.M., Wendorff, W.L., Rankin, S.A. Survey of Salty and Sweet Whey Composition from Various
Cheese Plants in Wisconsin. Journal of Dairy Science, 90 (4), 2007, 2029–2034.
5. Kosikowski, F.V. Whey utilization and whey products. J Dairy Sci, 62, 1979, 1149–1160
6. Kosikowski, F.V., Wzorek, W. Whey wine from concentrates of reconstituted acid whey powder. Journal
Dairy Science, 60, 1977, 1982–1986.
7. Xu, A. Y., Melton, L. D., si al. Structural mechanism of complex assemblies: characterization of beta-
lactoglobulin and pectin interactions. Soft matter, 2015, 11, 6790-6799.

25
 INFLUENȚA FACTORILOR DE CULTIVARE ASUPRA CREȘTERII ȘI
MULTIPLICĂRII TULPINII DE LEVURI
RHODOTORULA GRACILIS CNMN-Y-30

Alina BEŞLIU

Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Abstract: Sunt descrise influenţa factorilor fizici (temperatura, aeraţia şi pH-ul mediului de cultivare)
asupra multiplicării populaţiei şi stabilirea condiţiilor optime de cultivare a levurii pigmentate Rhodotorula
gracilis CNMN-Y-30. Condiţiile optime de cultivare a drojdiei Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 sunt
importante pentru obţinerea unei productivităţi înalte care oferă posibilitatea de-a valorifica tulpina ca
obiect biotehnologic cu valoare industrială. Rezultatele sunt importante pentru perfectatea paşaportului
tulpinii ca obiect de studiu pentru investigaţiile ulterioare.

Cuvinte cheie: Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30, factorii fizici, creştere şi multiplicare.

Introducere
Factori importanţi de cultivare, care influenţează creşterea şi metabolismul microorganismelor, sunt
temperatura, pH-ul mediului de fermentaţie, volumul de inoculum şi aeraţia. Aceşti factori pot influenţa
solubilitatea sărurilor, compoziţia ionică a substraturilor, morfologia şi structura celulelor, ceea ce determină
activitatea fiziologică a culturilor şi acţionează asupra permiabilităţii pereţilor celulari, transportului de
substanţe nutritive, proceselor şi reacţiilor chimice din membrane, vitezei de creştere şi multiplicare,
structurii populaţiei şi capacitatea de a asimila substanţele nutritive [4, 8, 12].
În condiţii favorabile, reacţiile metabolice implicate în procesele de creştere şi multiplicare se
desfăşoară normal, în timp ce în cazul depăşirii anumitor limite de toleranţă apar disfuncţii de diferit grad
pornind de la stoparea multiplicării pînă la trecerea în stare de viaţă latentă sau la modificări profunde ale
echilibrului protoplasmatic prin denaturări incompatibile cu viaţa. Activitatea biologică normală atinge un
nivel maxim de dezvoltare atunci cînd condiţiile de cultivare sînt optime în raport cu dezvoltarea speciei [9].
Reieşind din aceste considerente, scopul cercetărilor a constat în estimarea influenţei factorilor fizici
(temperatura, aeraţia şi pH-ul mediului de cultivare) asupra multiplicării populaţiei şi stabilirea condiţiilor
optime de cultivare a levurii pigmentate Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30.

1. Materiale şi metode
Ca obiect de cercetare a servit tulpina de Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30, depozitată în Colecţia
Naţională de Micoorganisme Nepatogene ca sursă de proteine şi pigmenţi carotenoidici.
Medii de cultură. S-a utilizat mediul pentru însămânţare must de bere [2] şi mediul de fermentare YPD
(yeast-peptone-dextroze), (w/v), (g/L ): glucoză – 20, peptonă -20, extract de drojdie – 10 [1].
Condiţii de cultivare. Cultivarea tulpinii de levuri s-a realizat în baloane Erlenmayer cu capacitate de
1 L ce conţine 0,2 L mediu de cultură, pe agitator rotativ (200 r.p.m.), durata de cultivare 120 ore.
Influienţa temperaturii asupra multiplicării şi creşterii populaţiilor s-a efectuat prin utilizarea valorilor
de 15, 20, 25, 30, 35°C. Influienţa pH-ului asupra multiplicării populaţiilor s-a efectuat la valorile pH-ului
initial de 2,5; 3,5; 4,5; 5,5; 6,5; 7,5; 8,5. Monitorizarea modificărilor pH-ului s-a efectuat după 6, 24, 48, 72
ore, cu utilizarea pH-metrului portabil R1 02895. Influienţa gradului de aerare a fost cercetată aplicînd
condiţii de hipoxie şi aerare moderată. Conţinutul de oxigen s-a măsurat cu oximetrul Oxi 315i/SET.
Determinarea numărului de celule şi multiplicarea populaţiei a fost efectuată fotocolorimetric după 6, 24, 48
ore, la lungimea de undă λ=670 nm [11].
Analiza statistică a rezultatelor s-a efectuat compiuterizat cu calcularea erorilor standard pentru
valorile relative şi medii, cu ajutorul setului de programe Statistica 7.

2. Rezultate şi discuţii
Creşterea şi multiplicarea microorganismelor este rezultatul unei serii de reacţii metabolice coordonate
a căror desfăşurare normală este asigurată de o temperatură adecvată. Numeroase date experimentale
demonstrează rolul fundamental al temperaturii în producerea de biomasă sau evoluţia proceselor

26
metabolice. Efectul temperaturii asupra creşterii microorganismelor poate fi explicată prin acţiunea asupra
reacţiilor enzimatice care au loc în celulă, ca urmare, viteza celor două procese creşte progresiv pe măsură ce
temperatura se ridică pînă atinge nivelul optim [11].
Din datele obţinute pe parcursul experienţelor se remarcă că temperatura are un rol hotărîtor asupra
dezvoltării celulelor levuriene, optimul de dezvoltare a tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN –Y-30 este de
+25°C. La această temperatură se observă o accelerare a procesului de creştere şi multiplicare a celulelor,
care ulterior încetineşte odată cu majorarea temperaturii de cultivare (figura 1).

Fig. 1. Influenţa temperaturii de cultivare asupra procesului de multiplicare a tulpinii Rhodotorula

gracilis CNMN- Y-30.

Conform datelor din literatura de specialitate majoritatea drojdiilor cresc şi se dezvoltă la valorile pH-
lui cuprinse între 3,0-8,5 aici pot fi atribuite şi drojdiile genului Rhodotorula. Studiul privind efectul pH-lui
iniţial asupra dezvoltării levurii Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30 a demonstrat că tulpina dispune de un
mecanism de autoreglare a metabolismului prin modificarea pH-ului mediului. Pe durata cultivării pH-ul
optim pentru dezvoltarea şi multiplicarea tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN -Y-30 este cuprins între
valorile 5,5-8,5 înregistrînd numărul maxim de celule la o unitate de volum (figura 2). În mediul de cultură
cu pH-ul acid, cuprins între valorile 2,5 - 4,5, procesul de creştere şi multiplicare a celulelor încetineşte, de
aici concluzionăm că aceste valori nu sunt favorabile pentru dezvoltarea tulpinii de levuri Rhodotorula
gracilis CNMN -Y-30.
Studiind gradul de pigmentaţie a celulelor în mediul de cultură YPD după 48 şi 120 ore de cultivare în
profuinzime a tulpinii de levuri am constatat că la valori acide a pH-ului iniţial, practic nu se observă
prezenţa pigmenţilor carotenoidici. Un grad mai înalt de pigmentaţie s-a stabilit la celulele din variantele
experimentale cu diapazonul pH de 6,5-8,5 (figura 3). Efectul influienţei pH-lui asupra celulei de levuri se
explică prin posibila modificare a permiabilităţii peretelui celular, acţiunea pH-ului asupra componentelor
mediului, stării de oxido-reducere a mediului, constantei echilibrului chimic în celulă [6].

27
 Fig. 2. Influenţa pH-lui iniţial al mediului asupra procesului de multiplicare a tulpinii Rhodotorula
gracilis CNMN- Y-30.

Legenda: 1) pH-2,5; 2) pH-3,5; 3) pH-4,5; 4) pH-5,5; 5) pH-6,5; 6) pH-7,5; 7) pH-8,5.

Fig. 3. Influenţa pH-ului iniţial asupra pigmentaţiei celulelor tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30
după 48ore.

Conform numeroaselor studii, s-a demonstrat, că oxigenul este constituientul universal al celulei vii. El
este furnizat microorganismelor, în primul rind de diferiţi nutrienţi şi de apa din constituţia mediilor de
cultură [5,7, 10]. Levurile necesită oxigen pentru sinteza compuşilor organici şi pentru desfăşurarea
proceselor de oxido-reducere biologice. Oxigenul stimulează îmulţirea, iar în cazul dezvoltării aerobe,
respectiv al respiraţiei, are rol hotărîtor asupra randamentului obţinut de drojdie din aceeaşi cantitate de
materie primă (mediu nutritiv) [3]. În culturile aerate, prin simpla rotaţie a flacoanelor, creşte nivelul de
aerare a mediului.
Deoarece celulele de drojdii sunt falcultativ aerobe iar respiraţia aerobă intensă este o condiţie
indispensabilă pentru generarea de masă celulară şi respectiv de sinteză a principiilor bioactive, cercetările
noastre s-au axat pe evidenţierea particularităţilor de multiplicare a levurii în condiţii diferite de oxigenare a
mediului de cultură.
Gradul de aerare în condiţii de hipoxie şi aerare moderată este exprimat în figura 4, din care sesizăm că
diferenţa între conţinutul de oxigen solvit în variantele experimentale staţionare şi cele cu aeraţie pe agitator
este substanţială (figura 4).

O₂mg/L
90
82,4 84,5
80
70
60
51,8 54,5
50
40
30
20
10 7,2 10,1
4,5 5,9
0
0,250L 0,500L 0,750L 1,0L
Staționar Agitator

28
 Fig. 4. Gradului de aerare în condiţii de hipoxie şi aerare moderată la cultivarea tulpinii Rhodotorula
gracilis CNMN- Y-30.

Nivelul optim de multiplicare a celulelor la tulpina de levuri Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30,
conform datelor prezentate în figura 5, poate fi obţinut prin cultivarea în baloane Erlenmayer cu capacitate
de 1 L ce conţine, 0,2 L mediu de cultură, în condiţii de aerare intensivă (concentraţia de oxigen de 84,5
mg/L).

Fig. 5. Gradul de multiplicare a celulelor tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30 la aerare pe
agitator.

Evaluarea gradului de multiplicare a celulelor tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30,

demonstrează că în lipsa oxigenului are loc încetinirea procesului de creştere şi multiplicare a celulelor de
levuri (figura 6).

Fig. 6. Gradul de multiplicare a celulelor tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30 în condiţii
staţionare.

În aşa mod, analizând informaţia expusă, putem menţiona dependenţa incontestabilă a multiplicării
levurii de condiţiile de cultivare. Rezultatele prezintă interes pentru perfectarea paşaportului tulpinii ca
obiect de studiu pentru investigaţiile ulterioare.

Concluzii
1. Factorii de mediu (temperatura, pH-ul, gradul de aeraţie) exercită efect de reglare asupra proceselor de
creştere şi multiplicare a tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN- Y-30.
2. Nivelul maxim de celule s-a obţinut după 48 ore de cultivare în profunzime, la un regim termic de
+25°C, pH 5,5-8,5, în condiţiile debitului de oxigen de 80,0- 84,5 mg/L.

29
3. Condiţiile optime de cultivare a drojdiei Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 sunt importante pentru
obţinerea unei productivităţi înalte care oferă posibilitatea de valorificare a tulpinii ca obiect biotehnologic
cu valoare industrială.

Bibliografie
1. Aguilar-Uscanga B., Francois J. M. A study of the yeast cell wall composition and structure in response to
growth cond. and mode of cultiv. // În: Lett. in Appl. Microbiol. 2003, vol. 37, p. 268-274.
2. Anghel I., Vamanu A., Mitrache L.. et. al. Biologia şi tehnologia drojdiilor. Bucureşti: Editura Tehnică.
1993, vol. 3, p 308.
3. Anghel I., Vassu T., Segal B.,Berzescu P., Herlea V., Dan V., Cancea I., Kathrein Vamanu. Biologia şi
tehnologia drojdiilor. Bucureşti: Editura Tehnică. 1991, vol. 2, p 315.
4. Beuse M., Kopmann A., Diekmann H., Thoma M. O₂ , pH value, and carbon source induced changes of the
mode of oscillation in synchronous continuous cult. Of cult. Of S.Cer. In: Biotechnol. Bioeng. 1999, vol. 20,
63(4), p.410-417.
5. Bui K., Garly P., Spencer M. Yeast technology.// Springer-Verlag Berlin Heidelbere, 1990, p 277-265.
6. Jones R., Gadd G. Ionic nutrition of yeast-pysiological mechanisms involved and implications for
biotechnology. //Enzyme Microb. Tehnol., 1990, vol 12 (6), p.402-418.
7. Kennedy A., Taidi B., Dolan J., Hodgson J. Optimisation of a fully defined medium for yeast fermentation
studies.// Food Technol. Biotechnol., 1997, vol. 35, p. 261-265.
8. Tang Y, J., Zhong J, J. Role of O₂ supplied in submerged ferm. Of G. lucidium for production of
Ganoderma. Polysaccharide and ganoderic acid. IN: Enz. And Microb. Tehnol., 2003, vol 32 (3,4). p. 478-484.
9. Zarnea G. Tratat de Microbiologie generală. Bucureşti: Editura Academiei Romane. 1994, p.169-170.
10. Zarnea G. Microbiologie generală. Bucureşti: Editura Academiei Socialiste Romania. 1984, vol 3, p.37.
11. Бурьян Н. И. Практическая микробиология виноделия. Симферополь: Таврида, 2003. 560 с.
12. Горшина Е. С., Скворцова М. М., Бирюков B . B. Технология получения биоактивной субстанции. В:
Биотехнол, 2003, Т. 2, с.45-53.

30
 CARACTERE FENOTIPICE SI COMPOZIŢIA
BIOCHIMICA A TULPINII DE LEVURI PIGMENTATE
RHODOTORULA GRACILIS CNMN-Y-30
Agafia USATÎI 1, Alina BEŞLIU 1, Elena CHIRIŢA 2
1
Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
2
Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat. Sunt descrise caracterele fenotipice şi compoziţia biochimică a tulpinii de levuri Rhodotorula
gracilis CNMN-Y-30. Prezenţa în componenţa levurii a conţinutului sporit de proteine, complexului de
pigmenţi carotenoidici cu activitate antioxidantă înaltă, lipidelor bogate în acizi graşi esenţiali,
carbohidraţilor, permite a recomanda tulpina spre utilizare în biotehnologie. Rezultatele sunt importante în
descrierea standard a speciilor propuse ca obiect de valoare industrială.

Cuvinte cheie: Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30, caractere fenotipice, compoziţia biochimică.

Introducere
De obicei, carotenoidele se disting ca precursori al vitaminei A, din acest motiv, ele sunt cunoscute ca
substanţe bioactive de mare valoare. Carotenoidele se prezintă ca o structură ciclică a atomilor de carbon
care oferă proprietăţi antioxidante înalte. În afară de proprietăţile antioxidante, carotenoidele posedă şi alte
efecte printre care putem menţiona îmbunătăţirea imunităţii şi diminuarea riscului de boli degenerative,
cum ar fi cancerul, bolile de inimă, cataracta [6, 11].
Producţia industrială a carotenoidelor naturale poate fi realizată pe două căi: pe calea biotehnologică
folosind fungi filamentoşi, drojdii, bacterii sau microalge şi pe calea extracţiei din plante. Este cunoscut că
producţia mondială de β-caroten din surse naturale este foarte redusă [13].
Ţinând cont de siguranţa sănătăţii publice, interes comercial prezintă carotenoidele levurilor din genul
Rhodotorula, acceptate spre utilizare pe larg. Analiza domeniilor de utilizare a carotenoidelor de origine
microbiană demonstrează importanţa studiilor ce pun în evidenţă proprietăţile tehnologice a tulpinilor
selectate pentru ulterioara utilizare la producerea industrială. Oportune în acest context apar investigaţiile
menite să elucideze biologia şi compoziţia biochimică a levurilor, cunoştinţe ce pot promova idei de
îmbunătăţire a potenţialului biosintetic al tulpinilor producătoare de pigmenţi carotenoidici.
Scopul studiului dat constă în descrierea caracterelor fenotipice şi elucidarea compoziţiei biochimice a
tulpinii de levuri selectată ca activ producător de proteine şi carotenoide, rezultate necesare pentru a
completa informaţiile disponibile în prezent.

1. Materiale şi metode
Obiect de cercetare. A servit tulpina de levuri Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 selectată ca sursă
valoroasă de proteine şi carotenoide. Caracterele morfologice, culturale şi fiziologice a tulpinii s-au stabilit
conform [3, 9].
Medii de cultură. S-a utilizat mediul pentru însămânţare must de bere [2] şi mediul de fermentare YPD
(yeast-peptone-dextroze), (w/v), (g/L ): glucoză – 20, peptonă -20, extract de drojdie – 10 [1].
Condiţii de fermentare. Cultivarea tulpinii de levuri s-a realizat în baloane Erlenmayer cu capacitate
de 1 L ce conţine 0,2 L mediu de cultură, pe agitator rotativ (200 r.p.m.), la temperatura de +22...25 0C,
aeraţie în limitele 80 mg/L, timp de 120 ore.
Metodele de investigaţie. Biomasa levuriană s-a determinat gravimetric [7]. Proteina s-a determinat
spectrofotometric conform metodei Lowry [10]. Pigmenţii carotenoidici au fost extraţi din biomasa
levuriană şi cuantificaţi spectrofotometric aplicând metoda [5, 6].
Carbohidraţii totali în biomasa microbiană s-au determinat la spectrofotometrul T60 VIS
Spectrophotometer, la lungimea de undă 620 nm cu utilizarea reactivului antron şi D-glucozei în calitate de
standard [ 4]. Determinarea lipidelor în biomasa de drojdii s-a efectuat prin metoda propusă de Bligh, Dyer
şi preluată de Kates [8], adaptată la obiectul de studiu [12]. Analiza statistică a rezultatelor s-a efectuat
compiuterizat cu calcularea erorilor standard pentru valorile relative şi medii, cu ajutorul setului de programe
Statistica 7.

31
2. Rezultate şi discuţii
Un element important în dirijarea proceselor metabolice este cunoaşterea caracterelor morfo-culturale
şi fiziologo-biochimice ale tulpinii cu statut de producător. Cercetările caracterelor morfologice efectuate
asupra tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 au evidenţiat că la cultivarea submersă pe mediul YPD,
după 120 ore se întâlnesc celule ovale şi alungite care înmuguresc, solitare. Dimensiunile celulelor sunt
variate şi constituie în medie întrte 8 şi 20 µm. Rezultatele acestor cercetări sunt prezentate în figura 1.

Fig. 1. Aspectul celulelor tulpinii de levuri Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 la cultivare pe mediul YPD.
(obiectiv 100x/1,25 OIL, 160/0,17)
Analizele testării prin colorarea după Gram relevă că tulpina Rhodotorula gracilis II/6 este Gram
pozitivă. Aspectul morfologic macroscopic al coloniilor tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 este
redat în figura 2. Pe mediul YPD se formează colonii S-formă sau R-formă, cu profil neted sau reticulat,
diametrul coloniilor 6 - 9 mm. Pigmentaţia - oranj sau coral, consistenţa păstoasă (fig.2)

Colonii S- şi R-formă (10 zile) Colonia gigant ( 20 zile)

Fig. 2. Aspectul coloniilor Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 pe mediul de cultură YPD

Formarea şi aspectul morfologic al coloniilor gigant s-a studiat pe mediul solid YPD la cultivare timp
de 20 zile. Aspectul coloniei gigant este prezentată în figura 2. Tulpina formează colonii gigant cu forma
alungită, uşor neregulată, marginea puţin festonată, suprafaţa coloniei pliată, mărimea coloniei 2,5x3,0 cm,
culoarea coral, consistenţa păstoasă.
Din caracterele fiziologice a tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 menţionăm că tipul
respiraţiei este aerob facultativ. La limita de separare dintre suprafaţa mediului lichid şi peretele vasului se
formează un inel, pe fundul vasului se formează un depozit de culoare oranj sau coral. Este o cultură
mezofilă, regimul termic optim de dezvoltare este cuprins între +25 - 27°C.
Pentru testarea utilizării surselor de carbon, în calitate de mediu de bază pentru cultivarea tulpinii, a
servit mediul lichid cu bază de azot YNB (NH4 )2 SO4 – 5 g. (lipsit de orice sursă de carbon). În acest mediu
s-a introdus 1% sursa de carbon.
Pentru testarea capacităţii de utilizare a surselor de azot, în calitate de mediu pentru cultivarea tulpinii,
a servit mediul pe bază de carbon (YCB) (10 g D-glucoză). În acest mediu s-au introdus compuşii azotaţi:
nitratul de potasiu (KNO3), nitritul de sodiu (NaNO2), fosfatul de amoniu, sulfatul de amoniu, în concentraţie
de 2-5 mM.
Rezultatele testului de asimilare a surselor de carbon sunt reflectate în tabelul 1. Prin analiza testelor la
a 14 şi 20-a zi de cultivare s-a constatat că tulpina Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 este capabilă să

32
asimileze 7 din 12 surse de carbon cercetate. Mai activ sunt metabolizate glucoza, zaharoza, arabinoza,
galactoza, xyloza. Cultura de drojdie nu asimilează inozita, dulcita, maltoza, lactoza, ramnoza. Din gama
surselor de azot drojdia asimilează diferite forme de compuşi – sulfatul de amoniu, fosfatul de amoniu. Nu
asimilează nitraţii. Fermentaţia lipseşte.
Tabelul 1. Testul de asimilare a surselor de carbon şi azot de tulpina Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30
Sursa de carbon Asimilare Sursa de azot Asimilare
D-glucoză + Nitratul de potasiu (KNO3), -
Zaharoză + Nitritul de sodiu (NaNO2 ) -
Fructoză + Fosfat de amoniu +
D - lactoză - Sulfat de amoniu +
L-arabinoză +
L-ramnoză -
D-xiloză +
Inozită -
D-manită +
Dulcită -
Galactoză +
Maltoza -
Legenda: „+” – asimilează; „-” – nu asimilează
Parametrii productivi ai tulpinii la cultivare pe mediul YPD, temperatura de +250 C, durata de
cultivare 120 ore, se încadrează în limitele 7,0±0,38 g L-1 biomasă uscată ce conţine pigmenţi carotenoidici
în medie 307,3±64,2 mkg/g b.u. Cercetările asupra compoziţiei chimice a tulpinii de levuri au evidenţiat un
conţinut înalt de proteină 48,3±9,5 % din biomasa uscată. Verificarea conţinutului de lipide a arătat că în
biomasa tulpini se conţin în medie 13,4±0,9 %, iar carbohidraţii totali determinaţi variază în limitele a
24,1±1,7 % (tab. 2).
Tabelul 2. Productivitatea şi compoziţia chimică a biomasei la tulpina Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30
Nr/o Indicii Conţinutul cantitativ
1 Productivitatea, g/L B.A.U. 7,0±0,38
2. Pigmenţi carotenoidici, mkg/g B.A.U. 307,3±64,2
3. Proteine, % S.A.U. 48,3±9,5
4. Lipide, % din S.A.U. 13,4±0,9
5. Carbohidraţi totali, % din S.A.U. 24,1±1,7
Proprietăţile biotehnologice ale tulpinii de levuri au fost studiate şi din punct de vedere al componenţei
pigmenţilor carotenoidici. Cele mai mari valori cantitative s-au remarcat pentru β-caroten care constituie
51,5% din suma carotenoidelor. Torulina se situează pe următoarea treaptă cu media de 34,0%, iar
torularhodina cu 14,5% (figura 3). Conţinutul altor pigmenţi este neglijabil.

Fig. 3. Compoziţia carotenoidelor la tulpina Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30

În vederea caracterizării calităţii proteinelor levurii a fost analizată componenţa acizilor aminici. În
rezultatul cercetărilor s-a constatat că o parte semnificativă a proteinelor o constituie aminoacizii esenţiali.
Menţionăm conţinutul înalt de valină, leucină, lizină, care constituie respectiv 10,49%, 7,07% şi 6,66 % din
suma aminoacizilor totali (tabelul 3).

33
 Tabelul 3. Conţinutul de aminoacizi esenţiali al proteinei din Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30

Nr/o Aminoacizi esenţiali % din suma aminoacizilor totali

1 Fenilalanină 3,71
2 Izoleucină 2,0
3 Leucină 7,07
4 Lizină 6,66
5 Metionină 0,16
6 Treonină 5,1
7 Triptofan 0,0
8 Valină 10,49
9 Arginină 4,68
10 Histidină 1,72

O altă componentă majoră a compoziţiei chimice a biomasei de levuri o constituie lipidele în

componenţa cărora predomină acizii graşi nesaturaţi oleic C18:1 cu o pondere de 47 % şi linoleic C18:2 cu un
conţinut de 37 % din suma acizilor graşi identificaţi. Este importantă prezenţa în lipidele levurii a 49,8%
de acizi graşi esenţiali (linolic C18:2, neidentificat C20:x, neidentificat C22:x), ceea ce permite valorificarea
lipidelor în diferite domenii – alimentaţie, cosmetologie, farmaceutică, etc. (tab. 4).

Tabelul 4. Componenţa acizilor graşi identificaţi în lipidele tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-
Y-30
Nr/o Acizi graşi % din sumă

1 Palmitinic C16:0 0,5

2 Stearinic C18:0 3,3
3 Oleic C18:1 47,0
4 Linoleic C18:2 37,0
5 Neidentificat C20:x 0,3
6 Neidentificat C20:x 11,0
7 Neidentificat C20:x 1,2
8 Neidentificat C22:x 0,3
Suma acizilor esenţiali 49,8

Prin urmare, investigaţiile efectuate asupra caracterelor fenotipice a tulpinii Rhodotorula gracilis
CNMN-Y-30 precizează trăsăturile fiziologice şi oferă date semnificative taxonomice. Acumularea datelor
privind biologia tulpini de drojdie permite asigurarea proceselor fermentative, astfel îmbunătăţind eficienţa
tehnologiilor de producere a compuşilor bioactivi, cum ar fi în cazul nostru, producţia de proteine şi
carotenoide.
Realizarea studiilor comparative ale compoziţiei biochimice a tulpinii Rhodotorula gracilis CNMN-
Y-30 confirmă rezultatele trecute în revistă de alţi autori. Prezenţa la tulpina în studiu a cantităţilor
importante de proteine, carotenoide atestă perspectiva utilizării acesteia în calitate de obiect biotehnologice.
Datele prezintă valoare teoretică şi practică pentru dirijarea activităţii biosintetice a tulpinii şi ne conduc spre
concluzia necesităţii continuării cercetărilor privind elucidarea căilor de stimulare a biosintezei proteinelor
și carotenoidelor.

Concluzii

1. Caracterele fenotipice specifice tulpinii de drojdie Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 sunt importante în
descrierea standard a speciei propuse ca obiect biotehnologic de valoare industrială.
2. Compoziţia biochimică a Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 variază în limite largi şi se evidenţiază
printr-un conţinut echilibrat de proteine bogate în aminoacizi esențiali, de carotenoide, carbohidraţi, lipide
bogate în acizi graşi esenţiali.
3. Cultura Rhodotorula gracilis CNMN-Y-30 se propune a fi inclusă în lista microorganismelor cu potenţial
biotehnologic pentru producerea proteinelor şi complexului de pigmenţi carotenoidici β-caroten, torulină,
torularhodină cu activitate antioxidantă înaltă.

34
Bibliografia

1. Aguilar-Uscanga B., Francois J. M. A study of the yeast cell wall composition and structure in response to
growth cond. and mode of cultiv. // În: Lett. in Appl. Microbiol. 2003, vol. 37, p. 268-274.
2. Anghel I., Vamanu A., Mitrache L.. et. al. Biologia şi tehnologia drojdiilor. Bucureşti: Editura Tehnică.
1993, vol. 3, 308 p.
3. Barnett J. A., Payne R. W., Varrow D. Yeasts: Characteristics and Identification. 3-rd edition,
Cambridge Univ. Press, 2000. 1150 p.
4. Dey P. M. & Harborne J. B. Methods in Plant Biochemistry. Vol. 2. Carbohydrates, Academic Press,
1993, 529 p.
5. El-Banna Amr A., Amal M. A. El-Razek, Ahmed R. El-Mahdy. Some Factors Affecting the Production
of Carotenoids by Rhodotorula glutinis var. glutinis. //Food and Nutrition Sciences, 2012, 3, 64-71.
6. Frengova G., Simova E., Grigorova D. Formation of carotenoids by Rhodotorula glutinis in whey ultra
filtrate. //Biotechnology and Bioeng., 1994, 44, 8, 288-294
7. Hong-Zhi Liu, Qiang Wang, Xiao-Yong Liu, Sze-Sze Tan. Effects of spaceflight on polysaccaharides of
Saccharomyces cerevisiae cell wall.// În: Appl. Microbiol. Biotechnol. 2008, 81, 543-550.
8. Kates M. Separation of lipid mixtures. Techniques of Lipidology. Elsevier, 1988. p. 186-278.
9. Kreger-Van Rij N.J.W. General classification of the yeasts. The yeast: Ataxonomic study,-3rd. ed. Ed.
N.J.W. Kreger-Van Rij-Amsterdam Elesevier Biomed. Preis, 1984. 1082 p.
10. Lowry O., Rosebough N., Farr A. et. al. Protein measurment with the folin phenol reagent.// În: J. Biol.
Chem.1951, vol. 193, 265-275.
11. Luis Carlos Mata-Gómez1, Julio César Montañez2*, Alejandro Méndez-Zavala2 and Cristóbal Noé
Aguilar3 Biotechnological production of carotenoids by yeasts: an overview. Microbial Cell Factories 2014,
13:12 doi:10.1186/1475-2859-13-12
12. Usatîi A., Calcatiniuc A., Grosu L., Şirşov T. Procedeu de extragere a lipidelor din drojdii.// Brevet de
invenţie MD 1930 G2, C 11 B 1/10, C 12 N 1/16. BOPI nr. 5/2002, 26-27.
13. Voutilainen S, Nurmi T, Mursu J, Rissanen TH: Amer J Clin Nut 2006, 83:1265-127.

35
 INCIDENCE DE L’OXYDATION ET DES ANTIOXYDANTS SUR
L’OXYDABILITE ET LE CARACTERISTIQUES CHROMATIQUES DES
MOUTS ROSES

Ana CHIORU1, MASSON Gilles2, CAYLA Laure3, Quynh Lan TRUONG3,

Jorj CIUMAC4
1
Etudiante en quatrième année à la Filière francophone « Technologies alimentaires », FTMIA, UTM ;
2
Directeur du Centre de Recherche et d'Expérimentation sur le Vin Rosé, France
3
Porteur de Projet au Centre de Recherche et d'Expérimentation sur le Vin Rosé, France
4
Professeur Universitaire, UTM

Résumé: La consommation d’oxygène par les mouts dépend fortement du type de la matière première. L'apport
d'oxygène diminue la teinte rouge et augment la teinte jaune qui entraîne une détérioration de la couleur des
moûts des rosés. L’ajout des antioxydants est un outil efficace de prévention contre l'oxydation et de conservation
de la couleur rose des mout et des vins, plus efficaces étant le glutathion et la combinaison entre le glutathion et
l'acide ascorbique.

Mots clés: vin rosé, moût, oxydations, brunissement, couleur.

Introduction
L’oxygène est un élément déterminant dans l’évolution du vin avec lequel il interagit durant toute sa
vie : tout au long de la vinification et de l’élevage, ainsi qu’au cours du vieillissement du vin en bouteille.
Ainsi, l’oxygène peut intervenir positivement dans plusieurs étapes de l’élaboration du vin (multiplication et
croissance des levures de vinification, stabilisation de la couleur, dégradation des caractères végétaux,
disparition de goût de réduit, ...) mais, apporté au mauvais moment, il peut aussi être préjudiciable à la
qualité du vin (développement de microorganismes défavorables, dégradation de la couleur, défauts
organoleptiques, etc.). Par suite, la maitrise de l’oxydation des mouts et des vins est toujours d’actualité afin
de préserver leur qualité, surtout les aromes et les couleurs variétaux. La présente publication rapporte les
résultats de nos recherches concernant l’impact de l’oxygénation et des antioxydants naturels sur les mouts
des cépages : Grenache, Cinsault, Syrah et Mourvèdre. Ces 4 cépages à peau noire sont ceux utilisés par les
vignerons du Var pour produire des vins rosés, éligibles à l’appellation d’origine protégée « Côtes de
Provence ». Ces derniers sont d’ailleurs vinifiés séparément en vins 100% cépage.

1. Matériels et méthodes
Préparation du mout. Les essaies issus de cépages purs de Grenache, Cinsault, Syrah et Mourvèdreo
ont été vendangés et vinifiés à la cave du Centre du Rose. La pulpe issue de foulage a été inertée par ajout de
carboglace. Des enzymes sont ajoutées (4g/hL) à la cuve. La macération a été effectuée dans une chambre à
16°C pendant 16h. Le circuit de transfert du mout de la maie a la cuve de réception des jus est inerte au gaz
carbonique par l’ajout des pellets de CO2 juste a la sortie du pressoir.
Traitement du moût. A la sortie du pressoir, les jus sont récupérés dans une cuve inox , couverte d’un
chapeau pneumatique et fermée hermétiquement. Une fois placée à 12°C, le moût va être séparé en 6 à 7
modalités de 22L. Le volume de 22L est versé à l’aide d’une petite pompe péristaltique, dans une autre cuve,
assurant d’éviter tout contact non désiré avec l’air. La cuve est reliée au circuit d’air comprimé afin de
réaliser une saturation sur le moût à l'oxygène. Lors de la saturation, la mesure de la quantité d’oxygène
dissous est enregistrée toutes les 10 secondes à l'aide de la sonde à oxygène, reliée au logiciel qui trace en
continu la courbe représentant l’évolution de la concentration d’oxygène dans le moût. On realise un
saturation en avec 8mg/L d’oxygène, pendant 5 min 30 s et le débit de 1,5mg/l. Après une saturation sont
ajoutés les substances antioxydantes. On a utilise les antioxydants suivantes:
 Glutathion - GSH(80mg/L)
 L'acide ascorbique – AA(40mg/L)
 Glutathion + l'acide ascorbique - GSH+AA(80mg/L+ 40mg/L)
 Tanins – Ellagitanin(5g/hL)
 Collage – gélatine, Littofresh(50g/hL)
Le moût est placé une nuit à 12°C afin d’accélérer la sédimentation des particules en suspension. Le

36
lendemain, le moût est soutire dans un nouveau fût d'inox de façon à éliminer le dépôt de bourbes formé
pendant la nuit. Afin d’assurer une bonne fermentation, la turbidité du moût est ajustée aux environs de 100
NTU.
Détermination des caractéristiques chromatiques selon CIE. Afin de quantifier les changements de
coloration des échantillons de vin, un suivi dans l’espace CIE 1976 (L*a*b*) est effectue a l’aide d’un
Colorimètre portable X-Rite RM200. Un module de calcul permet d’extraire les coordonnées
tristimulaires à partir des spectres. L* représente la luminance ou la clarté (intensité lumineuse en candela
par m²) et est exprimée de 0 à 100%, du noir au blanc. a* et b* représentent la chrominance. a* correspond à
la portion vert-rouge de la couleur (a*<0 → vert, a*>0 → rouge) et b* correspond à la portion bleue-jaune de
la couleur (b*<0 →bleue, b*>0 →jaune).
Pour effectuer l’analyse des caractéristiques chromatiques, le vin est préalablement centrifugé et les
mesures sont effectuées sur le surnageant placé dans des cuves de 3 mL avec une épaisseur de 2 mm.

2. Résultats
Oxydabilité des mouts
Evolution de la concentration en O2 dans le mout Mourvèdre au cours de son saturation en air et
oxydation est présentée dans la figure 1.

Fig 1. Evolution de la concentration en O2 dans le mout Mourvèdre au cours de son saturation en air et
oxydation

La présence de l’oxygène dans les mouts, à la suite de sa dissolution, n’est pas un état stable dans le
temps. L’oxygène se trouvant dissous est progressivement consommé par divers substrats à des cinétiques
différentes en fonction de nombreux paramètres. Ainsi, un mout saturé en oxygène consomme cet oxygène
en l’espace d’une à plusieurs jours et sa vitesse de consommation dépend du cépage, de la température et des
autres facteurs.
Par rapport au témoin le mout Mourvèdre, contenant l'acide ascorbique ou l’ellagitanin ont une
cinétique de consommation d’oxygène plus rapide que ceux qui contiennent le glutathion et le mélange
d’acide ascorbique et de glutathion. La cinétique de ces réactions diminue avec la raréfaction progressive de
l’oxygène.
La vitesse instantanée de consommation de l’oxygène par les mouts est la pente de la tangente à la
courbe (figure 1) au temps choisi. Elle traduit l’oxydabilité des mouts et est très variable (figure 1). Des
mesures effectuées sur les 4 mouts différents avec ou sans ajouts des substances antyoxidantes donnent des
valeurs s’étalant entre 0,002 et 0.03 mg O2/ml/s (figure 2). A titre de comparaison, la vitesse moyenne de la
consommation d’oxygène par le mout du cépage Grenache (saturé en oxygène) est de 0.022 mg O2/ml/s,
tandis que celle du mout Mouvedre ne dépasse pas 0.003 mg O2/ml/s. En ligne generale l’ajout de GSH
diminue, cependant que l’ajout de AA, AAGSH, tannins et le collage augmente la vitesse d’oxydation des
mouts.

37
 Fig 2. Vitesse de consommation d'oxygène des moûts (mg/ml/s)

Incidences des phénomènes d’oxydation et des antioxydants sur les caractéristiques chromatiques
Les phénomènes d’oxydation qui se déroulent dans les moûts ont une incidence sur la coloration des
moûts et, par la suite, de celle des vins. En premier lieu, ils sont à l’origine de la composante jaune des vins
rosés, car les moûts obtenus en absence totale et rigoureuse d’oxygène qui n’est possible qu’au laboratoire,
sont carrément vert pâle ; en conséquence, il est tout à fait vraisemblable que ces pigments aient une analogie
structurale avec celle des pigments des vins blancs.
Ils participent à la formation de pigments jaunes et bruns selon l’intensité prise par les oxydations
couplées et la concentration en flavanols ((épi)-catéchine et procyanidines oligomères) qui justement sont
partie prenante des oxydations couplées ; le niveau de la teneur en ces composés étant dépendant des durées
des macérations et de la précocité de ceux-ci.
Les anthocyanes participent aux phénomènes d’oxydation des moûts dès lors que des quinones de
l’acide caftarique sont produites en quantité suffisante. Les anthocyanes di et tri hydroxylées (cyanidine -3
glucoside et delphinidine 3-glucoside) entrent en jeu dans les oxydations couplées en compétition avec les
autres flavonoïdes du moût, elles peuvent ainsi disparaître si la dissolution de l’oxygène est forte et la teneur
en“antioxydants naturels” est faible par rapport à celle de l’acide caftarique. La malvidine 3-glucoside,
anthocyane di-méthoxylée, n’est pas sujette aux réactions couplées, mais réagit tout de même avec les
quinones de l’acide caftarique par réaction d’addition pour former un nouveau pigment aux propriétés
spectrales différentes augmentant ainsi la complexité de la nature des pigments susceptibles d’intervenir dans
la couleur des vins rosés.
Les résultats obtenus sur les caractéristiques chromatiques (teintes rouge-a* et jaune- b*) des mouts en
fonction des différentes modalités montrent l’effet de l’ajout d’oxygène et des antioxydants sur ces
paramètres (figures 4 et 5).
La valeur de la teinte rouge a* des mouts avant leur saturation en oxygène varie entre 28 (mout
Grenache) et 62 (mout Syrah). La saturation en oxygène et l’ajout des antioxydants n’ont pas une incidence
significative sur cette caractéristique chromatique des mouts.
Au contraire, la valeur b* représentative du jaune augmente. La formation des composés colorés jaunes peut
être expliquée par les phénomènes d’oxydation créés lors des saturations : le mécanisme décrit est celui du
brunissement et ce comportement est commun à l’ensemble des cépages étudiés. Toutefois, dans le cas des
cépages au faible potentiel d’oxydabilité (Syrah, Mourvédre), l’augmentation de la couleur jaune est assez
faible.
On constate que parmi les antioxydants utilisés les plus efficaces se sont avérés le glutathion et la
combinaison entre le glutathion et l'acide ascorbique. Pour les deux on a la teinte rouge plus élevé et la teinte
jaune plus basse.

Fig 3. Incidences des phénomènes d’oxydation et des antioxydants sur la teinte rouge des moûts après leur
débourbage (12 heures)

38
 Fig 4. Incidences des phénomènes d’oxydation et des antioxydants sur la teinte jaune des moûts après leur
débourbage (12 heures)

Conclusion
Les résultats obtenus montrent que la consommation d’oxygène par les mouts dépend fortement du
type de la matière première. L'apport d'oxygène diminue la teinte rouge et augment la teinte jaune qui
entraîne une détérioration de la couleur des moûts des rosés. L’ajout des antioxydants est un outil efficace de
prévention contre l'oxydation et de consevation de la couleur rose des mout et des vins, plus efficaces étant le
glutathion et la combinaison entre le glutathion et l'acide ascorbique.

Bibliographie
1. Cheynier and M. Moutounet, 1997. Reactions of polyphenoloxidase generated caftaric acid o-
quinone with malvidin 3-glucoside. Phytochemistry, 45: 1365-1369.
2. Delteil D., 2001. Maîtrise pratique de l’air dans la vinification des vins blancs et rosés
méditerranéens, Revue française d’œnologie, 186, 2001, 20-25.
3. Friedman, M., 1994. Improvement in the safety of foods by sulfhydryl-containing amino acids and
peptides. A review. J. Agric. Food Chem., 42, (1), 3-20.
4. Masson G., 2009. Oxydabilité des cépages provencaux, conséquences sur les arômes des vins Rosés,
Rosé.com, n°15, p11-13 ;
5. Nilolantonaki M., 2010. Incidence de l’oxydation des composes phénoliques sur la composante
aromatique des vins blancs. Thèse de doctorat, Université de Bordeaux II ;
6. Rigaud, J.; Cheynier, V.; Souquet, J.Cheynier, V., 1995. Mechanisms of anthocyanin degradation in
grape must-like model solutions. J. Sci. Food Agric., 69, (3), 385-391
7. Singleton, V. L.; Salgues, M. J.; Wylde, R., 1986. Characterization of2-S-glutathionyl caftaric acid
and its hydrolysis in relation to grape wines. J. Agric. Food Chem.,34, (2), 217-221.
8. Vivas N., 1999. Les oxydations et les réductions dans les moûts et les vins. Éditions Féret.
Bordeaux.

39
 STUDIU PRELIMINAR PRIVIND AMELIORAREA TEHNOLOGIEI DE
PRODUCERE A VINURILOR ROZE SPECIALE
HARABARI V., MOGÎLDEA O., BURSUC V., VACARCIUC L.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: Luând în calcul preferinţele consumatorilor, conform sondajului, băuturile bonificate cu extracte
naturale, sunt din ce în ce mai căutate pe piaţă. Prin studiul preliminar s-au evidenţiat soiurile de struguri
potrivite spre procesare primară şi specii noi de plante medicinale recomandate pentru a obţine infuzii
aromate pentru vinurile roze demidulci.

Cuvinte cheie: vin aromatizat, plante medicinale, vin biologic, infuzii de ingrediente, extracţie-maceraţie.

Introducere
Omul a găsit în lumea vegetală, alături de plantele fitoterapeutice, mijlocul de existenţă şi soluţiile
pentru remedierea suferinţelor organice, reuşind treptat să identifice efectele benefice pentru sănătate.
Plantele ocupă locul central în medicina tradiţională, rămân şi astăzi în farmacopeia modernă, datorate
metabolismului compatibil cu organismul uman. Dacă tincturile naturale încep din Grecia antică, de la
Hipocrat, iar triburile alpine (Piemont) utilizau larg infuziile plantelor în baza vinului, atunci luăm în
consideraţiei şi priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru vindecarea rănilor sau calmarea durerilor
(amintite în repetate lucrări de istoricul grec Herodot (484 î.e.n.). În negura timpurilor suferinţele umane
puteau fi remediate din - Natura savat (natura vindecă), preluând din imensa rezervă naturală: flori, frunze,
rădăcini, muguri, fructe cu anumite proprietăţi curative. Nu înzădar, istoricul Tuciclides, contemporan cu
părintele medicinii, menţiona existenţa în Dacia a tabliţelor despre leacuri din plante, iar mai târziu (sec. I
î.e.n.) Dioscoride în „Materia medică” aminteşte de câteva zeci de plante dacice. Cu alte cuvinte,
civilizaţiile care s-au succedat pe glob au contribuit la cunoaşterea şi schimbul de experienţă a tot felul de
plante din zonele respective. Vinurile aromatizate (afintites) se obţin din vinuri de struguri seci albe sau
roşii adăugând infuzii de plante (ingrediente), care evidenţiază un buchet original, puternic, gust specific,
amărui, plăcut, condiţionat de pelinul alb (absintinianum), preparat şi în Roma Antică, apoi începând cu
sec.XVIII-lea, în or. Torino (Piemont) s-au preparat la scară industrială primele loturi de vin de unde au fost
promovate în premieră pe piaţa de export [4]. Italia - patria vinului vermut cu conţinut de pelin peste 4%, cu
infuzii de plante în vinuri cu tăria alcoolică de 16-18%v şi zahărul: la seci -de 4%, dulci -de 14-16%,
obţinute diverse culori, arome şi gust original de firmele: Tilly Cora, Ganzia, Ricadonna, Martini-Rosy,
Cinzzano. Probabil, legionarii romani cucerind Dacia au adus cu ei cultura absintinianum, fiind că medicina
naturistă bazată pe plante din spaţiul carpatic dispare în negura timpului. Ştiinţific plantele medicinale încep
să fie utilizate [5] odată cu deschiderea primei Staţiuni experimentale din lume la Cluj, anul 1904, mai
târziu, utilizarea lor se extinde: la staţiunile Măgurele, Braşov, Câmpia Turzii, Fundulea, – la Râşcani,
Dubăsari, Chişinău. Condiţiile favorabile pentru flora bogată de pe pantele montane şi stepele moldave cu
peste 150 specii (recent se introduc în cultură încă 50), deci, spaţiul Estic-European are potenţial de
dezvoltare. De obicei, sortimentul producţiei e dictat de ampelografia tradiţională şi de recolte mari în
detrimentul calităţii [1,2]. Totuşi, calitatea vinului poate fi ameliorat prin cupajul cu infuziile plantelor
aromatice, iar sortimentul renovat va cuprinde vinuri noi roşii şi roze, vinurile selecte şi naturale demidulci,
etc [3,7], păstrând în producţie cele aromatizate, distinse prin „exoticul” delicat al aromelor. În acest
context, scopul studiului respectiv a fost de a găsi materii prime naturale pentru obţinerea infuziei de plante
mai puţin costisitoare, capabile să înnobileze vinurile tinere.

1. Materiale şi metode
Studiul anilor precedenţi, început la Grădina Botanică, la Asociaţia de Producţie ”Ialoveni”, fabrica
experimentală „Dubăsari”, întreprinderea tehnico-științifică „OenoConsulting” continuă prin colaborarea
universitară. Deşi în Europa de Est consumul de produse ecologice nu este mare, totuşi noua generaţie de
consumatori manifestă interes de aceste mărfuri ieftine [6]. Direcţia de producţie înaintată pentru vinurile
speciale aromatizate, cca 10%, fără maturaţie scumpă, demonstrează eficienţa reală a acestui sortiment. În
procesul cercetărilor s-au folosit materialele oficiale ale MAIA, iar unele concepţii tehnologice s-au luat în
seamă din lucrările simpozioanelor anterioare [7], toate sugestiile ţinând cont de legislaţia în vigoare şi de
opinia autorilor indicaţi în bibliografie. Ţinând cont de aceste priorităţi, obiectivul acestui studiu este de a

40
analiza posibilitatea înnoirii sortimentului cu vinuri individualizate, a unor tipuri autohtone, cu denumiri
geografice şi cu adevărat biologice.

2. Rezultate şi discuţii
Vinul sec proaspăt cu gradul de alcool cel puţin 9 % vol. şi zahărul 3 g/dm3 s-a cupajat cu alcool etilic
rectificat, infuzie de ingrediente (flori, ierburi şi rădăcini), cu sirop de zahăr şi caramelă. Pentru prepararea
vinurilor brute seci s-au selectate soiurile de struguri de productivitate mare, cu aromă şi gust neutru, albe:
Aligote, Feteasca albă, Riesling de Rhein, Rcaţiteli, Zghiharda, Plavae, Riton, Luminiţa; roşii: Pinot noir,
Merlot, Plai, Negru de Ialoveni, procesate după tehnologia schemei-în alb. Pentru vinurile seci roze şi roşii s-
au utilizat soiuri roşii de struguri, dar înainte de cupajare pot fi tratate cu cărbune activ pentru a penetra
aroma infuziilor. Extragerea l s-a realizat cu amestec vin – alcool cu tăria de 70 % vol., în proporţie de 10
dm3 la 1 kg de materie primă vegetală. Peste 10-12 zile infuzia era separată de materia primă. La maceraţia 2,
din materia primă vegetală substanţele se extrag cu amestec de vin - alcool cu gradul de 40 % vol., timp de 7
zile, iar infuziile 1 şi 2 de scurgere se amestecă. După cupajare vinurile aromatice se tratează cu frig, se
supun cleirii, filtrării şi se îmbuteliază. Studiul comparativ la fabricarea vinurilor aromatizate şi analizele
chimice s-au îndeplinit privind tăria, zaharitatea, aciditatea titrabilă şi volatilă, conţinutul metalelor şi
conservantului, luând în consideraţie actele normative în vigoare şi legislaţia adoptată privind gestionarea
sectorului vitivinicol la implementarea politicilor în domeniul dat. În total au fost încercate 22 de plante care
au întrat în receptură de la 0,2 % (citrus), 0,6 % (cardamonum), 2 % (odoratum), la 4 % (absinthium) şi 16,8
% (coriandrum). Compoziţia model de plante la prepararea 1000 dal de infuzie pentru vinul aromatizat se
află la Catedra Viticultură şi Vinificaţie, UASM, la solicitare.

Concluzii şi recomandări
În situaţia dificilă din filiera vitivinicolă se propun măsuri de ameliorare a calităţii şi de înnoire a
sortimentului cu vinuri locale (cu denumire geografică), echilibru normal pe piaţa. Diversificarea
sortimentului este benefică şi în dezvoltarea industriei turismului, factor primordial la promovarea plaiurilor
noastre, recomandăm publicului larg să privească vinul ca produs biologic multi compoziţional natural ca
remediu antioxidant şi tinctuitor. Tipicitatea unui vin aromatizat exprimă clar universul şi mesajul rural,
peizajistic, agrotehnic, ecologic, nu în ultimul rând al tradiţiei conservate mai bine, faţă de Occident şi
promovarea vinului este sarcina fiecărui din noi, până ce conjunctural consumul nu va fi egalat cu alte tipuri
de băuturi (berea). Recomandăm antreprenorilor privaţi să conlucreze cu catedrele universitare Iaşi-
Chişinău în vederea extinderii creative a sortimentului local de vin, pentru că reformele în filiera
vitivinicolă au impact integru în economia locală: legislativ, cadastral, financiar, asigurări cu locuri de
muncă şi chiar specializarea pieţei în regiune.

Bibliografie
1. Avasiloaie P. Sporirea competitivităţii produselor alcoolice fabricate în Moldova /Pomic.,Viticult. şi
Vinific. În Moldova, 2013, nr.1(43).-p.2-5.
2. Sturza Rodica. Vinuri cu un conţinut redus de alcool: tehnologii şi soluţii pe viitor / Viticult. şi Vinificaţia
în Moldova, 2010, nr.1(25).-p.18.
3. Prida I. Vacarciuc L. Sortiment nou perspectiv în vinificaţia practică din R. Moldova / În Lucrări şt. vol.
36 p.1 -Simpozion internaţional UASM, Ch., 2013. -p.377.
4. Nicolaescu Gh.,Vacarciuc L.,al. Filiera vitivinicola della R.Moldova – situazione attualee prospettive
di sviluppo. -Milano: Instuto Nazionale per il Commercio Estero, 2010.-142 p.
5. Leon S.Muntean. Tratat de fitotehnie, - Bucureşti: Ceres, 2004. -600 p.
6. Grigoraş M. Percepşiile noii generaţii de consumatori asupra produselor agroalimentare ecologice /
în Rev. Ştiinţa Agricolă, 2015, nr.1.-p.129.
7. Vacarciuc L. The choise of technological schemes for rose wine production. În mater.: Conferinţei
ştiinţifico-pract. internaţionale ”InWine’2004”.-Chişinău: PoliprojectLtd. -p.103.

41
 INFLUIENŢA ACIDULUI GIBERELINIC ASUPRA CALITĂŢII
FRUCTELOR DE MĂR DE SOIUL GOLDEN DELICIOUS
Nicolae FOCŞA

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Apple cultivars present different degrees of susceptibility to russeting and fruits in early stages of
development are more susceptible than those in later stages. Under orchard conditions, russeting is avoided.
For sensitive cultivars the aspect of peel is improved by applying gibberellin GA4+7. The study subject of the
experience was Golden Delicious apple variety grafted on M 9. The tested gibberellic acid was GA4+7,
(Gerlagib LG). Were experimented the following variants of treatment: 1. Control – no treatment; 2. GA4+7 -
400 ml/ha; 3. GA4+7 - 500 ml/ha. Trees were sprayed 4 times. The experiment was conducted in the
2015year. It was established that, gibberellic acid GA4+7 may be included in prevention system of apple fruits
russeting with a, dose of 500 ml/ha, applied up to 3 times by treatment. First treatment should be performed
starting at the beginning of petal fall stage and the next 2 treatments 10 days after previous.

Keywords: Apple, GA4+7, russeting, shape index, yield.

Pentru combaterea formării rugozităţii la soiul de măr Golden Delicious şi clonele sale, în tehnologiile
moderne, se recomandă de tratat cu Colclave, Provide, GibbPlus 11SL, Novagib 010SL, Shionox, Regulex
10SG, Gerlagib LG, al căror ingredient activ este acidul giberelinic GA4+7.
Scopul investigaţiilor a constat în stabilirea influenţei reglatorului de creştere Gerlagib LG asupra
gradului de formare a rugozităţii la soiul Golden Reinders altoit pe portaltoiul M9 în sistemul superintensiv
de cultură, pentru menţinerea echilibrului fiziologic între creştere, fructificare şi obţinerea producţiilor
constante şi fără rugozitate.
Cercetările au fost efectuate pe parcursul anului 2015, în livada superintensivă de măr fondată, în
preajma satului Rădeni, raionul Străşeni, în primăvara anului 2009 la întreprinderea S.R.L.”Codru ST”, cu
pomi cu coroană de tipul „knip boom”.
Ca obiect de studiu a fost soiul de măr Golden Delicious altoit pe portaltoiul de vigoare slabă M9.
Coroana a fost condusă după sistemul fus subţire ameliorat. Distanţa de plantare 3,5 x 1,2 m.
Tabelul 1
Schema experienţelor pentru prevenirea rugozităţii la fructele de măr de soiul Golden Delicious
Nr. Variantele experienţei Ingredient Modul de aplicare
d/o activ
1. Martor - fără tratare - -
2. Gerlagib LG – 400 ml/ha GA4+7, 10,5g/l Prin stropire de 3 ori. Primul tratament s-a
efectuat la sfârşitul înflorii, iar următoarele 2
3. Gerlagib LG – 500 ml/ha GA4+7, 10,5g/l tratamente la 10 zile după precedentul.

Primul tratament s-a efectuat la sfârşitul înflorii (05.05.2015), iar următoarele 2 tratamente la 10 zile
după precedentul. Adică, al doilea la 15.05.2015, iar al treilea la 25.05.2015. Cantitatea de soluţie 1000 l/ha.
Cercetările au fost efectuate în condiţii de câmp şi de laborator după metoda acceptată de îndeplinire a
experienţelor la culturile pomicole cu regulatorii de creştere. Tratarea cu Gerlagib LG în doza 400 ml/ha şi
500 ml/ha a influenţat pozitiv asupra numărului de inflorescenţe legate în coroana pomilor. Plus la aceasta,
sa majorat, ponderea a câte un fruct în inflorescenţă, în defavoarea celor a câte 2 şi 3 fructe comparativ cu
varianta martor. Studiul efectuat privind utilizarea regulatorului de creştere Gerlagib LG a demonstrat, că
preparatul în cauză influenţează asupra, greutăţii medii a unui fruct şi producţiei în general.
Cea mai mare cantitate de fructe sa obţinut în varianta Gerlagib LG în doza 500 ml/ha - 103 buc/pom. În
cazul variantei martor s-a obţinut 97 buc/pom, iar la utilizarea regulatorului de creştere Gerlagib LG în doza
400 ml/ha, cantitatea fructelor a constituit 101 buc/pom. Masa medie a unui fruct pe variantele în studiu a
suferit unele schimbări comparativ cu varianta martor. Cea mai mică greutate medie a unui fruct a s-a
înregistrat în varianta martor – 146 g. În cazul utilizării regulatorului de creştere Gerlagib LG în doza 400
ml/ha, masa medie a unui fruct constituie 153,0 g, ori o majorare cu 4,8% comparativ cu varianta martor,
fără tratare. Majorarea dozei de Gerlagib LG în doza 500 ml/ha, a sporit masa medie a unui fruct cu 5,5%,

42
comparativ cu varianta martor. Această majorare a masa medii se înregistrează datorită numărului mai mare
de celule formate în fructe şi alungirii lor sub influenţa regulatorului de creştere Gerlagib LG, în comparaţie
cu varianta martor, unde aceste procese de multiplicare au decurs normal, fără nici vre-o oarecare influenţă.
În cazul utilizării regulatorului de creştere Gerlagib LG în doza 500 ml/ha, datorită numărului mai mare de
fructe în coroana pomilor şi greutăţii medii mai mari a fructelor, a sporit productivitatea, constituind
respectiv 15,86 kg/pom şi 37,76 t/ha. În cazul, în care s-a tratat cu preparatul Gerlagib LG în doza 500 ml/ha,
indicele de formă a înregistrat valori mai mari cu 3,0%, comparativ cu varianta martor şi 1,0% în comparaţie
cu varianta Gerlagib LG în doza 400 ml/ha.
Regulatorul de creştere Gerlagib LG majorează fermitatea fructelor. Dacă, in cazul variantei martor,
fermitatea fructelor a constituit 7,7 kg/cm2, atunci în variantele tratate cu reglatorul de creştere Gerlagib LG,
indicele respectiv s-a majorat şi a atins parametrii de 7,9 - 8,0 kg/cm2. Conţinutul în substanţe uscate solubile
este o însuşire a soiului şi după valoarea acestui indice se poate stabili momentul optim de recoltare. Pe
măsura apropierii spre perioada de recoltare, intensitatea de acumulare a substanţelor uscate solubile scade.
Investigaţiile efectuate, ne demonstrează, că cantitatea substanţelor uscate solubile, la soiul Golden
Delicious, pe variantele în studiu a constituit 12,1 – 12,4%. Cea mai mare valoare a ponderii substanţelor
uscate solubile s-a înregistrat în varianta martor, fără tratare – 12,4%. În cazul tratării cu regulatorul de
creştere Gerlagib LG, înregistrăm o diminuare a indicelui în studiu până la 12,1 - 12,2%. Adică, tratarea cu
Gerlagib LG, întârzie într-o oarecare măsură maturarea fructelor şi diminuează conţinutul de substanţe uscate
solubile în fructe cu 0,1 - 0,2%, comparativ cu varianta martor.
Tratarea cu reglatorul de creştere Gerlagib LG, influenţează asupra maturării fructelor. În varianta,
Gerlagib LG în doza 400 ml/ha, indicele de hidroliză a constituit 4,9, ori o diminuare cu 0,2 comparativ cu
varianta martor. Legitatea expusă în varianta precedentă este valabilă şi în cazul tratării cu regulatorul de
creştere Gerlagib LG în doza 500 ml/ha, însă această diminuare a constituit 0,3. Studiind ponderea de fructe
fără rugozitate pe variantele cercetate, înregistrăm, că cele mai mici valori au fost obţinute în varianta martor,
fără tratare – 54,1%. În cazul tratării cu regulatorul de creştere Gelagib LG înregistrăm, că preparatul
respectiv a sporit ponderea merelor fără de rugozitate. În varianta Gerlagib LG în doza 400 ml/ha ponderea
fructelor fără rugozitate a constituit 93,5%, ori o majorare cu 39,4% comparativ cu varianta martor. La
trtarea cu regulatorul de creştere Gerlagib LG în doza 500 ml/ha, s-a majorat ponderea merelor fără de
rugozitate atingând valori maximale de 94,4 %. Comparând variantele tratate cu Gerlagib LG, înregistrăm,
că în cazul utilizării dozei de 500 ml/ha, ponderea fructelor fără de rugozitate s-a majorat cu 0,9% în
comparaţie cu varianta Gerlagib LG în doza 400 ml/ha. Aceasta se explică prin aceea,că în perioada lunii
mai, factorii ce scot în evidenţă rugozitatea pe fructe au fost mai reduşi, respectiv şi majorarea dozei de
tratare n-a avut o influenţă mai esenţială.
În cazul, când în perioada de 30 zile de la căderea petalelor n-au fost semnalate cantităţi sporite de
precipitaţii atmosferice, se recomandă de folosit reglatorul de creştere pentru prevenirea rugozităţii pe fructe,
Gerlagib LG în doza 500 ml/ha, aplicat de 3 ori prin stropire. Primul tratament de efectuat la sfârşitul înflorii,
iar următoarele 2 stropiri la interval de 10 zile după precedentul.

Bibliografie
1. Elfving, D. C., Allen O. B. Effect of gibberellin A4+7 applications on Golden Delicious fruit russet. Crop
Res., 27, 1987, p. 11–18.
2. Knoche, M., Khanal B. P., Stopar M. Russeting and micro cracking of ‘Golden Delicious’ apple fruit
concomitantly decline due to gibberellin A4+7 application. J. Amer. Soc. Hort. Sci., 136, 2011, p. 159–164.
3. Peşteanu, A. Effect of application with gibberellin GA4+7 on russeting of „Golden Delicious” apples.
Bulletin of USAMV Cluj Napoca, 72(2), 2015, (in press).

43
 INDICII CALITATIVI AI MĂRARULUI PENTRU FRUNZE
ÎN FUNCȚIE DE SOI
Larisa DUCA

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: The investigations were conducted in the condition of field experiment located at the Department
of vegetable production, State Agrarian University of Moldova. The content of nitrates were determined in
leaves of dill: cultivars Gribovskii, Tetra, Superducat, Saliut.
Content of nitrates was determined by the photocolorimetric method and has been used
Multiparameter Bench Photometers HI 83200.
Depending on cultivars the lower values of the nitrate content both at the 30 and 50 days from the
sowing, were registered for the variety Gribovskii (V1) and Superducat (V3)

Key words: dill, leaves, variety, content of nitrates.

Introducere
Mărarul este o sursă importantă în alimentaţia omului datorită conţinutului bogat în vitamine, săruri
minerale şi uleiuri eterice. Frunzele conţin 200 mg % vitamina C, la care se adaugă conţinutul în vitamina A,
vitamina B şi cantităţi mici de acid folic, apiol etc.
Acumularea nitraţilor în produsele vegetale este influenţată de numeroşi factori dintre care putem
menţiona: factori genetici, plante susceptibile la acumularea nitraţilor; mediul de viaţă care influenţează
intensitatea fotosintezei şi sinteza de molecule cu valoare energetică; factori de nutriţie cu aport de oligo-
elemente indispensabili coenzimelor şi prezenţa nitraţilor care constituie substratul iniţial [1].
Nitraţii se acumulează în plante neuniform, cantitatea lor fiind schimbătoare: în frunze procentul lor e
mai redus, iar în tulpină, peţiol mai mare.

1. Material și metodă
Ca obiect de studiu au servit plantele de mărar soiurile Gribovskii (V 1), Tetra (V2), Superducat (V3),
Saliut (V4). Plantele au fost crescute în teren protejat tip Solar. Lucrările de îngrijire în perioada de vegetație
s-au efectuat conform recomandărilor efectuate pentru aceste culturi. Principalele metode de lucru au fost
completate cu analize de laborator efectuate asupra acumulărilor realizate de plante în anumite perioade de
vegetaţie, 30 și 50 zile de la semănat.
Conţinutul de nitraţi în plante s-a determinat utilizând fotocolorimetrul de laborator HI 83200,
domeniu de măsurare până la 30,0 mg/l. Determinările s-au realizat în conformitate cu specificaţiile de lucru
recomandate a fotocolorimetrului HI 83200 [2].

2. Rezultate și discuții
Nitraţii reprezintă un factor restrictiv al calităţii produselor agricole. Mărarul este o cultură ce are
tendinţa de a acumula nitraţi, iar cantităţi prea mari de acest element în hrana consumată de om poate cauza
probleme de sănătate.
Conform Normativelor sanitaro-epidemiologice de stat conţinutul de nitraţi în zarzavaturi (mărar,
pătrunjel, ţelină, salată, măcriş, spanac şi altele) nu trebuie să depășească limita admisibilă NO 3/kg masă
proaspătă, pentru cultura înfiinţată în câmp deschis de 2000 mg/kg, pentru cultura în teren protejat 2500
mg/kg [3]. În baza rezultatelor obţinute a fost analizat nivelul acumulării de compuşi cu azot în plantele de
mărar la 30 şi 50 zile de la semănat, iar valorile obţinute au fost comparate cu limitele maxime admise de
legislaţia naţională. Cele mai înalte valori ale conţinutului de nitraţi în plantele de mărar pe parcursul
cercetărilor s-au înregistrat la soiul Saliut (V4). La soiurile Gribovskii (V1) şi Superducat (V3) valorile
conţinutului de nitraţi este mai scăzut în comparaţie cu celelalte variante luate în studiu (fig. 1). Aceasta se
datorează faptului că aceste soiuri fac parte din grupa cu maturitate timpurie şi medie, ceea ce contribuie la
intensificarea procesului de reducere a nitraţilor în plante.

44
 750 710 732
718
700 685
V1 - Gribovskii (M)
mg/kg m.p.

650 620 626 V2 - Tetra

603
V3 - Superducat
600
563 V4 - Salût
550

500
A B

Fig. 1. Conţinutul de nitraţi în plante mg/kg m. p.

A - 30 zile de la semănat; B - 50 zile de la semănat

Acumulările de nitraţi în perioada 30 zile de la semănat au fost mai ridicate, înregistrând un conţinut
maxim între 685 mg/kg m. p. la soiul Gribovskii şi 732 mg/kg m. p. la soiul Saliut. Cantitatea de nitrați la 50
zile de la semănat la variantele luate în studiu a fost în descreştere, variind între 563 mg/kg m. p. la soiul
Superducat şi 626 mg/kg m. p. la soiul Saliut. În rezultatul analizelor efectuate rezultă că acumularea
nitraţilor în cursul perioadei de vegetaţie a fost influenţată atât de soi cât şi de înaintarea plantelor spre
maturitate. Aceasta se datorează faptului, că odată cu maturitatea plantelor se măresc şi cantităţile de
oligoelemente, nitroreductază ce participă la activitatea enzimelor reducătoare a reacţiilor de reducere a
nitraţilor [5], în altă sursă [4] se menţionează că viteza de reducere a nitraţilor poate fi asociată vitezei de
creştere a organismelor utilizând producţia de masă celulară ca factor de conversie. Conţinutul de nitraţi în
toate variantele sunt cu mult mai mici decât Limitele Maxime Admise (LMA) de actele normative în vigoare
pe teritoriul Republicii Moldova [3].

Concluzii
Acumulările de nitraţi în perioada 30 zile de la semănat au fost mai înalte înregistrând un conţinut
maxim de 685 mg/kg m. p. V 1 – soiul Gribovskii şi 732 mg/kg m. p. V 4 – soiul Saliut. Cantitatea de nitrați
la 50 zile de la semănat în variantele luate în studiu este în descreştere, variind între 563 mg/kg m. p. V 3 –
soiul Superducat şi 626 mg/kg m. p. V 4 - soiul Saliut. În funcţie de soi valori mai scăzute a conţinutului de
nitraţi, atât la 30 cât şi la 50 zile de la semănat, s-au înregistrat la soiurile Gribovskii (V 1) şi Superducat
(V3). Producția în toate variantele studiate corespunde condițiilor sanitare privind conținutul de nitrați: 600
- 700 mg/kg contra 2000 – 2500 mg/kg limitele admisibile.

Bibliografie
1. Derache R. ş.a. Toxicologie et sécurité des aliments. Paris: Technique et Documentation, 1986, 594 p.
2. Manual de instrucţiuni. HI 83200 Fotocolorimetru multiparametru pentru laborator. Hanna
Instruments.132 p.
3. Normative sanitaro-epidemiologice de stat privind conţinutul de nitraţi în produsele de origine vegetală.
Nr.01.10.32.4-7 din 29 iunie 2005. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, 16.12.2005, nr.168-171/584.
4. Călin C. Procese şi tehnologii pentru controlul conţinutului de azot din apă. Rezum. Tezei de dr. şt.
inginereşti. Bucureşti, 2011, 50 p.
5. Călinoiu M., Popa R. Sursele de provenienţă ale nitraţilor în plante şi efectele produse asupra sănătăţii
organismelor. În: Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, 2009, nr. 3, p. 267-276.

45
 ANALIZA COMPARATIVĂ A CLONELOR SOIULUI CHARDONNAY ÎN
PLAIUL VITIVINICOL MERENI

Natalia SERBINA , Doiniţa ZALIVIN

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: The assortment determines the destination of vineyards in specific climatic conditions. The
specialization means vineyards with special wine varieties.In the research were used three clones of
Chardonnay variety, it has been shown to have high quality.

Key words: wine grapes, Chardonnay.

Introducere
Sortimentul viţei de vie determină destinaţia plantaţiei, iar soiul îşi manifestă calităţile sale superioare
în anumite condiţii pedoclimatice. Specializarea viticulturii înseamnă plantaţii viticole de anumite soiuri.
Lista soiurilor omologate în Republica Moldova este examinată, modificată şi completată sistematic de
către Comisia de Stat pentru încercarea soiurilor de plante şi confirmată de Consiliul Naţional pentru Soiurile de
plante. Ea include cele mai preţioase soiuri şi clone, care au demonstrat priorităţi productive şi calitative în raport
cu martorii respectivi şi se propun pentru cultivarea pe larg la înfiinţarea plantaţiilor de vie în condiţiile naturale
existente [1].
Scopul cercetărilor constă în analiza comparativă a clonelor soiului Chardonnay în plaiul vitivinicol
Mereni.
Obiectivele cercetării - determinarea conţinutului de zahăr a boabelor; determinarea indicilor uvologici
ai strugurilor şi boabelor: greutatea strugurilor; dimensiunile strugurilor; numărul și greutatea bobițelor în
medie la un strugure.

1. Materiale și metode
Ca obiect de studiu au fost folosite clonele soiul pentru vin Chardonnay (548, 809, 121). Soiul
Chardonnay este de origine franceză, este un soi cu epoca de maturare medie. Vigoarea de creştere mare.
CFA 1,4-1,7. Flori hermafrodite. Conţinutul de zaharuri în boabe – 180-229 g/dm3, aciditatea titrabilă – 8-11
g/dm3. Recolta 8-10 t/ha [1, 2].
Locul de efectuare a cercetărilor – S.A. “Diоnysоs-Mеrеni”, s. Merenii Noi, r. Anenii Noi.
Condiţiile de efectuare a cercetărilor – pеriоada dе vеgеtaţiе durеază 170-175 zilе; suma tеmpеraturilоr
activе – 2900-3100 °C; tеmpеratura mеdiе anuală 9,0-9,6 °C; tеmpеratura mеdiе a lunii iuliе еstе dе +22 °C;
tеmpеratura minimală în lunilе dе iarnă еstе dе -20,5..-22,0 °C; tеmpеratura mеdiе a lunii ianuariе -3,2 °C..-
3,0 °C; umiditatеa rеlativă a aеrului cоnstituiе 70-72 %.

2. Rezultate și discuții
Masa medie strugurilor la clona 121 a constituit 168,2 g, limitele de variaţie fiind 114,30-247,10 g. la
clona 809 masa strugurelui a constituit 134,46 g, iar limitele 105,30-174,40 g, iar la clona 548 masa
strugurelui a constituit 201,39 g, iar limitele 136,40-223,30 g.
Dimensiunile strugurilor: clona 121 lungime - 13,85 cm, lăţime - 8,88 cm, la clona 809 – 11,45 şi 8,55
cm, iar la clona 548 – 14,35 şi 9,00 cm.
Greutatea bobiţelor în strugure la clona 121 a constituit 157,04 g, sau 95,80%, la clona 809 – 143,04 g şi
93,53% respectiv, iar la clona 548 – 185,70 g sau 97,00 %.

46
 Fig. 1. Dinamica conținutului de zahar la clonele soiului Chardonnay

Dintre cele trei clone ale soiului Chardonnay cultivate în plantațiile viticole a S.A. Dionysos Mereni,
clona 809 se caracterizează printr-un conținut de zahăr mai înalt, comparativ cu clonele 548 si 121. Către
18.09 conţinutul de zahăr a constituit pentru clona 121 – 244 g/dm3, clona 548 – 255 g/dm3 şi pentru clona
809 – 263 g/dm3.

Concluzii
Toate cele trei clone studiate, au acumulat zahăr peste 200 g/dm 3. Strugurii sunt de 1,5-2,0 ori mai
mare decât soiul Chardonnay clasic, iar bobițele ocupă peste 93 %, din greutatea strugurilor.
Se recomandă de a continua studiile pentru a stabili parametrii agrotehnici optimi, în special în anii
cu condiții nefavorabile de mediu, în vederea obținerii vinurilor de calitate de soiul Chardonnay în plaiul
vitivinicol Mereni la SA Dionysos Mereni.

Bibliografie
1. Corobca, V., Nicolaescu, Gh., Apruda, P. Afaceri în viticultură (ediţia a II). Chişinău - ACSA: FEP
“Tipografia centrală”, 2009, 140 p., 8 c.a. ISBN 978-9975-78-843-4.
2. Nicolaescu, Gh., Cazac, T., Vacarciuc, L., Cebotari,V., Cumpanici, A., Nicolaescu, Ana, Hioară,
Veronica. Filiera vitivinicola della Repubblica Moldova – situazione attuale e prospettive di sviluppo.
Istituto Nazionale per il Commercio Estero – Ufficio di Bucarest, Univ. Agraria di Stato di Moldova;
Ch.: S. n., 2010. Tipogr. “Print-Caro” SRL. – 142 p., 14 c.a. ISBN 978-9975-4152-6-2.

47
 CALITATEA STRUGURILOR SOIULUI MOLDOVA ÎN FUNCŢIE DE
FERTILIZAREA CU CALCIU
Natalia SERBINA, Simion FOIU, Ana ŢURCANU

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: The table grape production in Moldova is an important and profitable branch. For high quality of
table grapes are needed to use calcium treatments. After calcium treatments we can obtain the high quality
table grapes and high economic efficiency.

Key words: table grapes, Moldova, calcium, fertilization.

Introducere
Viticultura pentru struguri de masă este o ramură eficace din cadrul complexului agroindustrial. Aceasta
se confirmă prin experienţa multiseculară a viticultorilor din mai multe ţări: Italia, Franţa, Spania, Germania
şi, în deosebi, prin sporirea bruscă a viticulturii în ultimul timp în SUA, China, Africa de Sud, America
Latină, Australia ş.a. [1].
O atenţie deosebită trebuie acordată tratamentelor cu calciu, care ameliorează calităţile de păstrare şi
transportare a bobiţelor. În practica mondială există diverse scheme de aplicare a îngrăşămintelor cu Ca.
Ionii de calciu influenţează asimilarea microelementelor bor, mangan şi molibden. Prezenţa suficientă a
calciului în sol îmbunătăţeşte maturarea boabelor, calitățile de păstrare și transportare, şi sporeşte calitatea
vinului. Insuficienţa acestui element slăbeşte creşterea lăstarilor şi a sistemului radicular [1, 2].
Scopul cercetărilor constă în studiul calităţii strugurilor soiului Moldova în funcție de fertilizarea cu
calciu.
Obiectivele cercetării - determinarea fermităţii boabelor; determinarea conţinutului de substanţe uscate
solubile, conținutul de zahăr, aciditatea titrabilă; determinarea indicilor biometrici ai strugurilor şi boabelor;
aprecierea eficienţei economice a utilizării tratamentelor cu calciu.

1. Material și metodă
Ca obiect de studiu a fost folosit soiul Moldova - Soi de origine autohtonă creat la ex-INVV (actualmente
IșpHTA) prin încrucișarea soiurilor Gusal cara x Villard blanc (Seyve Villard 12-375). Soi cu epoca de
maturare semitardivă. Vigoarea de creştere mare. CFA 1,4-1,8. Flori hermafrodite. Conţinutul de zaharuri în
boabe – 170-180 g/dm3, aciditatea titrabilă – 8-9 g/dm3. Recolta 12-15 t/ha.
Locul de efectuare a cercetărilor - SRL Glia Vito, s. Măgdăceşti, r. Criuleni.
Condiţiile de efectuare a cercetărilor - suma temperaturilor active – cca. 3150oC; temperatura medie
multianuală – 9,6oC; cantitatea de precipitaţii – cca. 400 mm; altitudinea – 141…153 m; solul cernoziom
carbonatat, cu fertilitate sporită.
Tratarea cu soluţie de calciu prin stropire la cca. 7-10 zile după înflorit / cca. 10-15 iunie. Soluție cca.
800 l/ha; la schema 3 x 1,5 – 0,4 l/butuc. Ca – 1,20…2,25 kg/ha în mediu 1,80 kg/ha. N - 15,5%; CaO – 26,5
%. Ca(NO3)2 – salpetru de calciu – cca. 10 kg/ha.

2. Rezultate și discuții
În rezultatul tratamentelor cu calciu a strugurilor soiului Moldova, după păstrare este uşor vizibilă
influenţa calciului (fig. 1). Totodată sporeşte fermitatea bobiţelor faţă de varianta martor cu 0,02 kg/cm3,
fermitatea bobiţelor în varianta tratată cu calciu a variat în limitele 1,404 şi 2,472, iar a variantei martor 1,050 şi
2,351 kg/cm3 .
Conţinutul de zahăr după păstrare în varianta tratată cu calciu s-a păstrat la valoarea iniţială 200,5 g/dm3,
pe cînd în varianta martor a sporit cu 48,8 g/dm3, aceasta se poate explica prin faptul că a avut loc pierderea
umidităţii. Aciditatea titrabilă a constituit 5,16 g/dm3, cedând în faţa martorului cu 0,51 g/dm3. IGA în
varianta tratată a constituit 38,86 unităţi, varianta martor a fos mai mare cu 5,11 unităţi.
Greutatea strugurilor a constituit 343,50 g, sau cu 87,25 g mai mult de cât în varianta martor, greutatea
boabelor a constituit 338,15 g, sau cu 100,10 g mai mult decât în varianta martor. Tratarea cu calciu a
influenţat şi asupra indicilor de structură a boabelor, şi anume – greutatea medie a bobiței 4,76 g, sau cu 0,35
g mai mult decât varianta martor, greutatea pieliţei 0,63 g, sau cu 0,02 g mai puţin decât în varianta martor.

48
 a) b)

Fig. 1. Calitatea strugurilor după păstrare în funcţie de tratamentul cu calciu

a - Varianta 1 (tratare cu Calciu); b - Varianta 2 (Martor)

Tabelul 1
Eficienţa economică
Indicii Varianta 1 Varianta 2 (M) Abatere faţă de martor
Pierderi la păstrare după o lună, % 0,00 1,50 -1,50
Preţul de comercializare, lei/kg 7,00 4,00 +3,00
Producţia marfă la 1 ha, t 12,00 8,00 +4,00
Nivelul rentabilităţii, % 236,00 52,38 +183,62 p.p.

Ca rezultat a aplicării tratamentelor cu calciu s-a obţinut o rentabilitate de 236%, sau cu 183,62 p.p. mai
mult decât în varianta martor. Aceasta se datoreşte faptului că după o lună de păstrare ăn frigider pierderile la
păstrare la martor au constituit 1,5%, iar preţul de comercializare fiind de 7 lei/kg în varianta tratată, sau cu 3
lei/kg mai mult decât în varianta martor. Producţia marfă în varianta martor a constituit 8 t/ha, iar variantat
tratată depăşind-o cu 4 t/ha.

Concluzii

Tratamentele cu calciu sporesc indicii de calitate a strugurilor şi boabelor de soiul Moldova.

Se recomandă de a utiliza tratamentele cu calciu, şi de a continua studiile în direcţia stabilirii dozelor /
termenelor / numărul de tratamente etc. la soiul Moldova, dar şi la celelalte soiuri omologate în republică.

Bibliografie

1. Nicolaescu Gh., Cazac F., Cumpanici A. Tehnologia de producere a strugurilor de masă. Manual
tehnologic. Chișinău. Tipogr. Bons Offices. 2015. 240 p. ISBN 978-9975-87-016-0
2. Малых Г.П., Магомадов А.С., Зубова Т.А., Кудряшова А.Г. Влияние различных доз и сроков
внесения марганцевого удобрения на рост, развитие и продуктивность винограда. In: Научное
наследие Я.И.Потапенко – основа современной науки о винограде и вине. Новочеркаск, ВНИИВиВ.
15 августа 2014. стр. 259. ISBN 978-5-85633-047-1

49
 CONCEPTION D'AGRÉGATS MIXTES FONCTIONNELS DE PROTÉINES
DE LACTOSÉRUM ET DE MICELLES DE CASÉINES

Auteur: Sanda MICLEUȘANU

Université Technique de Moldavie

Résumé: Pour émulsifier, c’est-à-dire rendre stable cinétiquement deux phases non miscibles, les industriels
de l’agroalimentaire ou de la cosmétique utilisent plusieurs techniques. L’une des techniques les plus
répandues consiste à émulsifier une phase dans l’autre en couplant une agitation mécanique à l’utilisation
d’un composé émulsifiant stabilisant l’interface formée. Dans le lait, quand la matière grasse est
émulsionnée, il se forme une interface qui est constituée de protéines laitières (micelle de caséine ; protéines
de lactosérum). Toutefois, la plupart des micelles ont tendance à s’étaler progressivement à l’interface des
globules gras, fragilisant l’interface. En identifiant des moyens qui limitent l’étalement des micelles de
caséines à l’interface, celles-ci resteraient plus épaisses et les émulsions seraient plus stables.

Mots clés: émulsion, émulsions de « Pickering », interface, agrégats, micelles de caséines, protéines de
lactosérum, microscopie à force atomique (AFM).

Introduction
Une émulsion est un mélange de deux phases liquides, non miscibles, dispersées l’une dans l’autre [1]. La
production d’émulsion s’accompagne d’un accroissement considérable de l’aire interfaciale et nécessite un
apport d’énergie au système. Quand l’énergie augmente, le système cherche naturellement à réduire la
quantité d’interface afin de diminuer cette énergie libre stockée à l’interface. Ainsi, les gouttelettes
nouvellement formées tendent à se rapprocher, puis à fusionner (coalescence) jusqu’à la séparation complète
des deux phases. Les mécanismes principaux de déstabilisation des émulsions sont: le crémage, la floculation
et la coalescence [2]. Pour répondre aux exigences du marché, les émulsions doivent résister à de
nombreuses contraintes technologiques lors de leur fabrication, stockage ou usage. Afin de ralentir les
phénomènes conduisant à la séparation de phase, les industriels laitiers ont toujours eu recourt à l’utilisation
d’additifs (lécithine, pectine, etc.). Aujourd’hui, les industriels tentent de supprimer ses additifs de leurs
produits pour satisfaire la demande des consommateurs (démarche « clean label »), sans pour autant affecter
la diversité et les caractéristiques des produits proposés.
Dans le secteur non-alimentaire, il a été montré que des émulsions particulièrement stables, désignées par
le terme émulsions de « Pickering », stabilisent de façon définitive l’interface huile/phase aqueuse. Dans le
cas de ces émulsions, la stabilité est assurée par la présence de particules solides fortement ancrées à
l’interface. L’énergie pour décrocher une particule d’une interface est proportionnelle à la surface de contact
entre la particule et la phase dispersée. Ainsi plus les particules sont grosses et en contact de la phase
dispersée, plus il faudra d’énergie pour les déplacer de l’interface. Plus les particules sont hydrophobes plus
leur surface de contact avec une phase hydrophobe (huile) sera importante et moins leur solubilité en phase
aqueuse sera importante (auto-agrégation des particules). Les particules sont donc adsorbées de manière
irréversible interdisant la réduction de l’aire interfaciale; il n’y a pas de coalescence (réduction de l’aire
interfaciale) dans les émulsions de Pickering et celles-ci présentent une très grande stabilité [3].
Des études récentes suggèrent que des agrégats de protéines laitières (micelle de caséine réticulées par des
protéines de lactosérum) pourraient jouer un rôle similaire aux particules solides pour la stabilisation des
émulsions alimentaires [4]. Naturellement, il existe dans le lait des agrégats de taille > 100 nm, les micelles
de caséines. Ces micelles résultent de l’association de différentes caséines (αS1, αS2, β, κ), et de composants
salins, formant des ponts calciques entre caséines [5]. Cependant, il n’est pas exclu que les micelles de
caséines s’étalent à l’interface huile/phase aqueuse au moment de l’adsorption et perdent les propriétés de
stabilisation.
De nombreuses études ont montré que les mélanges de protéines du lactosérum et de micelles de caséines,
particulièrement la β-lactoglobuline et la caséine κ peuvent former des liaisons durant un traitement
thermique. La formation d’agrégats purs de protéines du lactosérum est peu probable et la majorité des
protéines du lactosérum dénaturées interagissent avec la caséine κ pour former des agrégats mixtes. En
revanche malgré de nombreux travaux on ne sait toujours pas comment, ni sous quelle forme (monomère,
polymère) les caséines κ interviennent dans l’agrégation. Par contre il est clairement établi que la caséine κ a
un rôle important dans le contrôle de la taille et de la forme des agrégats [6]. Par ailleurs il est indiqué que

50
suivant les conditions de pH auquel est réalisé le traitement thermique, les agrégats mixtes sont localisés soit
à la surface des micelles de caséines soit solubilisés dans la phase solvante [7].
Un des principaux objectifs était donc d’obtenir des agrégats mixtes fonctionnels de protéines de
lactosérum et de micelles de caséines afin de voir si ces agrégats protéiques constituent des candidats
potentiels pour la formation d’émulsions de « Pickering ». En sachant que dans diverses conditions du milieu
on peut obtenir différentes structures protéiques, nous avons fait varier le pH et le rapport des micelles de
caséines et des protéines de lactosérum traités ou non traités thermiquement.
Grâce à la microscopie à force atomique (AFM) nous avons pu déterminer et comparer les hauteurs, les
diamètres et l’angle de contact des micelles de caséines. Nous avons observé également l’aspect des micelles
adsorbées à une surface solide (modèle pour l’interface des globules gras), en captant des étonnantes images
à l’échelle du nanomètre. La microscopie à force atomique est donc une technique qui permet d’analyser la
topographie de surface d'un échantillon. Une pointe microscopique couplée à un micro-levier est mis en
mouvement de balayage à la surface de l’échantillon. L’inflexion du micro-levier qui se produit en fonction
de la variation des forces d’interaction pointe-surface est suivie par le biais de la réflexion d’un faisceau laser
projeté sur le micro-levier puis récupéré sur un miroir quadripolaire. La position du laser sur ce miroir est
traduite en termes de déviation verticale de la pointe AFM sur l’échantillon avec une résolution
nanométrique. Cela permet de reproduire une image tridimensionnelle de la surface de l'échantillon [8].

1. Méthodes expérimentales
Pour l’ensemble des travaux, on a utilisé le lait natif, écrémé (~3,3 % protéines) et la poudre des
isolats de protéines de lactosérum (WPI) (72%) qu’on a dispersées (40g/L) dans une solution aqueuse de
perméat (PUF) (5,6%). Pour une partie des expériences on a utilisé le lait frais écrémé sans modification de
la composition en protéine: le rapport micelles de caséines/protéines de lactosérum est 80/20. Pour une
seconde série d’expérience, le rapport micelles de caséines/protéines de lactosérum a été modifié par ajout
d’une solution de WPI commercial reconstitué à 4% dans du PUF à 5.6% pour atteindre un rapport micelle
de caséine/protéines de lactosérum 40/60, puis dilué trois fois avec du PUF, pour obtenir une concentration
proche de celle des laits infantiles (substitut de lait maternel) (protéines 1,1 %). Le pH des solutions a été
ajusté à pH 6.8 ou 6.3 en utilisant HCl 1 M ou NaOH 1 M. Ensuite, les solutions ont été réparties dans une
série de tubes de 1 mL. Un tube de chaque série a été placé à 4°C alors que les autres ont été placés dans un
bain-marie réglé à 80° C. Puis, après 20 minutes, les tubes ont été enlevés et mis tout de suite dans la glace
pour stopper la réaction de dénaturation/agrégation des protéines de lactosérum.
Pour l'analyse par microscopie à force atomique (AFM), les protéines sont immobilisées sur des
plaques recouvertes d'or. Des carrés (1 x 1 cm2) de verre pulvérisés d'or colloïdal (produit commercial
Platypus AU.0500.ALSI), découpées au diamant, ont été collés sur des lames de verre à puits (24h de
séchage de la colle en dessiccateur). Après collage, les lames sont immergées dans une solution de 11-MUA
(mercaptoundecanoic acid) dissous en éthanol absolu, pendant au moins 24h. Brièvement, les lames d’or
greffées de COOH sont rincées à l’éthanol puis à l’eau milli-Q (ultra-pure), puis exposées pendant 15-20 min
à un mélange contenant 0,4M EDC (1-ethyl-3-(3-dimethylaminopropyl)-carbodiimide) et de 0,1M NHS (N-
hydroxysuccinimide) solubilisés dans de l’eau milli-Q. Après la chimie EDC/NHS, les lames sont rincées de
nouveau à l’eau milli-Q et exposées aux solutions de protéines pendant ~ 30 minutes. Afin d’éliminer les
micelles non immobilisées, les lames sont rincées avec les perméats de même pH que les solutions (par
pipetage in-out): avec de PUF (5-6 fois) et avec du SMUF (2-3 fois). Mises dans des boîtes de Petri, les
lames sont déshydratées pendant quelques heures dans un dessiccateur à silice sous vide. Une fois secs, les
échantillons sont rincés avec une goutte d’eau milli-Q pour enlever les cristaux de sels provenant du SMUF
et ré-séchés avant l’imagerie.
Les images sont obtenues avec le microscope à force atomique MFP-3D-BIO, (Asylum Research, Santa
Barbara, USA) en mode contact intermittent ou « tapping » (mode AC), avec la sonde AC240TS. Chaque
échantillon a été étudié en choisissant au minimum 5 emplacements différents, et en appliquant différents
grossissements: dimensions des images variant de 10 x 10 μm à 1 x 1 μm. La résolution a été fixée à 256 x
256 pixel². Les images sont analysées grâce au logiciel MFP3D. Le logiciel nous a permis de mesurer à la
main (pour plus de précision), le diamètre et la hauteur au sommet des objets.

2. Résultats et Discussions
L’objectif de ce travail était d’obtenir des micelles de caséines réticulées par des protéines de
lactosérum et de comprendre comment leurs caractéristiques influencent leurs propriétés d’adsorption à une
surface modèle. Ainsi, par AFM (microscopie à force atomique) nous avons déterminé et comparé la hauteur
et le diamètre des micelles de caséines non chauffées (non réticulées) et traitées thermiquement (réticulées) à

51
80 °C pendant 20 minutes. Pour cela, nous avons fixé sur des plaques d’or des micelles de caséine et de
protéines de lactosérum au ratio 80/20 et 60/40, ajustés à pH 6.8 ou 6.3.
L’AFM a donc permis de calculer l’angle de contact et d’obtenir une information en 2 (Fig. 1) ou en
3 dimensions des micelles de caséines (Fig. 2 et Fig. 3). Sur les figures, la barre positionnée à droite de
l’observation microscopique indique la hauteur des micelles. Des micelles individuelles avec un diamètre
d’environ ~300 nm avec une rugosité nanométrique typique sont facilement distinguées sur les surfaces d'or
analysées. Selon les images tridimensionnelles on observe que les micelles ont la forme d’une calotte
sphérique suite à leur adsorption sur la surface. Du fait que les micelles de caséine présentent un caractère
déformable, celles-ci s’étale au moment de l’adsorption sur la surface mais elles conservent le même volume.
Ainsi l’AFM a tendance à surestimer légèrement le diamètre des micelles de caséines par rapport au diamètre
déterminé en solution en raison de leur étalement lors du dépôt sur la surface d’observation.

Fig. 1. Image en 2D réalisée par l’AFM. L’immobilisation des micelles de caséines natives (ratio CM/PS
80/20) à pH 6,3.

Fig. 2. Images en 3D, réalisées par l’AFM. Micelles de caséines (ratio CM/PS 80/20) à pH 6,8 : micelle non
chauffées (non réticulées); micelles traités thermiquement 20 min. à 80 °C.

Fig. 3. Images en 3D, réalisées par l’AFM. Micelles de caséines (ratio CM/PS 80/20) à pH 6,3 : c. micelle
non chauffées (non réticulées) ; d. micelles traités thermiquement 20 min. à 80 °C.

52
 Selon les résultats obtenus, pour les 2 rapports CM/PS étudiés à pH 6,8 les micelles réticulées sont plus
cohésives et ont un angle de contact plus important. Au contraire, à pH 6,3 on observe une augmentation de
la proportion des protéines de lactosérum associées à la micelle mais celles-ci empêchent peut l’étalement
des micelles sur la surface d’or. Ceci est peut-être dû à la solubilisation d’une partie du phosphate de calcium
qui participe à la cohésion de la structure micellaire. Finalement, les micelles de caséines présentant une
réticulation plus faible avec des agrégats de protéines de lactosérum (pH 6,8) sont malgré tout plus rigides,
ayant une hauteur et un angle de contact plus important. Elles constituent des objets intéressants pour l’étude
de leur aptitude à stabiliser les émulsions selon un mécanisme décrit par Pickering.
En conclusion, les micelles de caséine sont des particules très sensibles à des variations des
conditions du milieu mais aussi à l’adsorption sur une surface telle que celle utilisé dans cette étude. Suite à
ce travail on a mieux compris les propriétés mécaniques des micelles de caséine modifiées à s’adsorber sur
une surface modèle, mais pour être plus exact et pour pouvoir répondre à de nombreuses questions il reste
encore à développer ces études. Il sera donc intéressant de mieux étudier la composition de la phase soluble
après le traitement thermique pour pouvoir apporter plus des informations sur la structure de l’assemblage
formé. La maitrise de la physico-chimie de ces assemblages constitue ainsi un fort enjeu pour pouvoir
maitriser les propriétés et la qualité finale des produits destiné au consommateur.

Bibliographie
1. BECHER (P.). – Emulsions: theory and practice 2e éd. Reinhold Publishing Corp., New York (1965).
2. JEANTET R., CROGUENNEC T., SCHUCH P. et BRULÉ G., 2006, Science des aliments : Biochimie-
Microbiologie-Procédés-Produits, Vol 1 : Stabilisation biologique et physico-chimique, Tech & Doc, Paris,
383 pp.
3. Claire C. Berton-Carabin & Schroën K. (2015). Pickering Emulsions for Food Applications : Background,
Trends, and Challenges. The Annual Review of Food and Technology, 6:12.1-12.35
4. Wu J., Shi M., Li W., Zhao L., Wang Z., Yan X., Norde W., Li Y. (2015). Pickering emulsions stabilized
by whey protein nanoparticles prepared by thermal cross-linking. Colloids and Surfaces B: Biointerfaces,
127, 96-104.
5. JEANTET R., CROGUENNEC T., SCHUCH P. et BRULÉ G., 2007, Science des aliments : Biochimie -
Microbiologie - Procédés - Produits, Vol 2 : Technologie des produits alimentaires, Tech & Doc, Paris, 456
pp.
6. Donato L., Guyomarc'h F. (2009). Formation and properties of the whey protein/kappa-casein complexes
in heated skim milk – A review. Dairy Science and Technology, 89, 3-29. DOI : 10.1051/dst:2008033
7. Anema, S. G., Lowe E. K., Kim Lee S. (2004). Effect of pH at heating on the acid-induced aggregation of
casein micelles in reconstituted skim milk. Swiss Society of Food Science and Technology, 37, 779-
787.Anema, S. G. (2007). Role of κ- Casein in the Association of Denatured Whey Proteins with Casein
Micelles in Heated Reconstituted Skim Milk. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 55, 3635-3642.
8. Francius G., 2011, AFM Express. Guide pratique pour la Microscopie à Force Atomique - exploration du
« nanoMonde » Les Cahiers de l'Ecole Doctorale Lorraine de Chimie et Physique Moléculaires, Presses
universitaires de Nancy, 38 p.

53
 INFLUENCE DE DEGRE DE MINERALISATION ET DE L’AGENT
COAGULANT SUR LES PROPRIETES RHEOLOGIQUES ET DE TEXTURE
DE FROMAGE FRAIS

Cristina PANAINTE

Université Technique de Moldavie

Abstrait: L'effet du degré de minéralisation par la modification du pH, utilisant différentes concentrations
de Glucono-β-lactone (GDL) et l’addition de chlorure de calcium sur les propriétés texturales et
rhéologiques de fromage frais produits par la méthode MMV a été déterminé en corrélation avec l’effet de
trois types d’agents coagulants obtenus par l’extraction directe d’estomac de veau ou produits par
fermentation (100% chymosine). L’étude a démontré que une faible diminution de pH par GDL jusqu’à 6,0
produisant une faible déstabilisation de la micelle de caséine par la solubilisation de calcium donne de
caillé plus dense, plus forte à côte avec les fromages avec l’addition Ca2+ tandis que une diminution forte de
pH jusqu’au 5,4 conduit à des grandes réarrangements, haute perméabilité, valeurs moins de la dureté des
gels. En ce qui concerne l’agent coagulant, on n’a pas pu observer des différences significatives, cependant
on atteste que les coagulants auxquels la composition est 100% chymosine se traduisent par la formation des
gels plus fermes en comparaison avec la présure originaire de veau.

Mots-clés: glucono-β-lactone, fromage frais, agent coagulant, pH, phosphate de calcium colloïdal,
coagulation enzymatique

Introduction
La texture est un élément majeur de la qualité des fromages et les fromagers rencontrent des accidents
par rapport à la texture : les pâtes peuvent être collantes, granuleuses. Tous ses effets dépendent de plusieurs
facteurs, mais dans le présent travail on préconise l’étude des certaines différences entre les agents
coagulants et le degré de minéralisation du lait pour un emploi plus efficace dans les fabrications fromagères.
Les agents coagulants ont des cinétiques différentes de coagulation et peuvent influencer le rendement
et la structure finale de fromage. Dans ce contexte on étudie les caractéristiques des caillées utilisant trois
types de présure : L’agent de coagulation d’origine animale, obtenu à partir de la caillette (quatrième
estomac) des jeunes veaux et standardisé en quantité de chymosine-pepsine; Chymosine pure de 1er
génération produite par fermentation et exempte d'OGM; Chymosine de 2ième génération, de même produite
par fermentation et exempte d'OGM et avec une meilleure spécifié de clivage de la caséine k.
En même temps, une variable importante de la coagulation du lait est la teneur en phosphate de
calcium colloïdal (PCC) qui semble d’être un facteur primordial de l'aptitude du lait à la coagulation par la
présure qui diminue le temps de prise et augmente la fermeté de gel. En effet, toute modification dans la
répartition minérale se répercute sur le comportement technologique des laits et les propriétés rhéologiques
des coagulums [5].
La modification de teneur de calcium a été réalisée par l’addition de CaCl2 qui apporte des ions de
Ca2+ qui participent directement à la structure du réseau caséinique, réduit le temps de coagulation de la
présure, améliore la rétention de ce minéral dans les fromages, améliore le taux de poids et la rétention sec de
protéines et de graisses [4] et par des changements de pH simulé par l'utilisation de la glucono-δ-Lactone
(GDL), où l'hydrolyse de GDL en acide gluconique résulte une diminution du pH. La diminution de pH
contribue à la solubilisation de calcium. Un abaissement avant fabrication modifie les équilibres minéraux et
donc les propriétés rhéologiques du coagulum et de texture du fromage. L'objectif de cette étude est de 2
ordres :
 d'une part, quantifier l'influence de la teneur en calcium du lait sur les caractéristiques physico-
chimiques en fabrication de type fromages frais produite par la méthode MMV. Le degré de minéralisation
tend à son côté d’être analysé en dépendance de l’abaissement de pH par différentes concentrations de GDL
et par l’addition de chlorure de calcium
 d'autre part, expliquer le pouvoir coagulant des différents types de présures dans le lait concentré de
vache et comparer les prédictions établies à partir des critères de composition de 100% de chymosine et un
mélange de chymosine-pepsine (80% chymosine et 20% pepsine) en corrélation avec les paramètres de la
coagulation.

54
2. Matériel et méthodes
2.1. Plan d'expérience
Le processus d’élaboration et de l'analyse de texture et caractéristiques du produit obtenu a eu lieu
dans les locaux du laboratoire des produits laitiers d’Aula de Productos Lacteos de l'Université de Santiago
de Compostela, siège Lugo. Les expérimentes ont été effectués avec de lait qui provient de la région de
Galicia, utilisant trois types d’agents coagulants : d’origine animale - CHYMAX Naturen Premium et
produite par fermentation - CHYMAX Plus et CHYMAX M 200. Il a été réalisé 12 fabrications en
parallèle de fromage frais par la coagulation enzymatique, utilisant du lait écrémé, pasteurisé 75 0C et
concentré en 12% de matière protéique (MP) par ultrafiltration par une membrane organique spirale. Pour
deux échantillons en préconisant une solubilisation de calcium on a induit avant une acidification avec GDL
en concentrations de 1,33% pour aboutir à pH 6,0 et 4% pour pH 5,5. Après la pasteurisation de 1000 l du
lait, un échantillon a été additionné avec de CaCl2 et les autres trois au pH différents (6,8, 6,0 et 5,43) ont été
emprésurés, mélangés est versés dans des potes et maintenues pour une période d’une demi-heure dans la
chambre à chaud à 32°C et après pour une période de 3-4 jours dans le frigo à une température 7-8°C.
2.2. Les mesures de texture
2.2.1. L’analyse de Profil de Texture TPA
Un échantillon de fromage est découpé selon une forme standardisé puis compressé à deux reprises par
un mobile plat métallique de 4 cm de diamètre, dans un texturomètre de type TA-XT Plus. Les propriétés
texturales ont été mesurées avec un analyseur de texture modèle Micro Systems TA-XT Plus, avec Texture
Expert Exceed logiciels. L’adaptation de la méthode TPA aux fromages frais s’est faite à 3 niveaux : la
forme de l’échantillon, la vitesse et le pourcentage de compression. Les paramètres retenues pour l’étude ont
été une vitesse de 1 mm/s, un taux de compression de 35% et une forme d’échantillon correspondant à un
cube de 20×20×20 mm. Il y a déterminé la Dureté (N), Elasticité (mm), Cohésion (adimensionnel) et
Gommeux (adimensionnel).

2.2.2. L’analyse de Pénétration

Les échantillons de fromage ont été soumis à la compression uniaxiale utilisant une sonde sphérique de
diamètre 3 mm avec des paramètres de fonctionnement suivants montres dans le tableau suivant.

Tableau 2. Les paramètres d’opération pour le test de pénétration avec une sonde sphérique
Test Distance Vit. de pre- Vit. d´essai Vit. post Force de
essai (mm/s) (mm/s) essai (mm/s) déclenchement,
G
Pénétration 25,0 mm 2 ,00 1,00 5,00 5,0

Les tests de pénétrométrie étaient effectués sur l’échantillon perpendiculairement au pote, à la

température de réfrigération de 4-8° C. Autant pour l’analyse du profil de texture, tant pour la pénétration la
valeur de dureté du produit a été obtenue à partir de l'information graphique de la force par rapport à la
déformation, dont les valeurs ont été traitées en utilisant le logiciel Texture Expert Exceed, Version 5.00.

3. Résultats et discussions
En général, plusieurs paramètres rhéologiques caractérisant les gels à base de caséine dépendent du
nombre et force des liaisons entre les particules de caséine, de la structure de ce dernier et la distribution
spatiale des brins constituant ces particules.
L’augmentation de la teneur en calcium par l’addition de CaCl2 et un faible abaissement de pH par
GDL entraîne une augmentation du nombre ou de la force des liaisons hydrophobes, entraînant les particules
des micelles à se rétrécir, il en résulte des zones de contact plus grandes (jonctions) entre les particules et des
interactions plus fortes entre celles-ci. Par conséquence, on obtient des gels plus fermes avec des valeurs de
dureté de gel plus hauts (Tableau 3.1 et 3.2).
La diminution de pH par GDL a montré un gel plus visqueux avec l’augmentation de la concentration
de GDL. Cependant, le gel moins ferme est attesté avec une dose de GDL qui diminue le pH jusqu’à 5,43,
mais en diminuant le pH également par GDL mais à une valeur de pH 6,03 les gels sont plus fermes, même
plus que dans le cas d’utilisation de chlorure de calcium. Ces résultats sont en corrélation avec les travaux de
Zoon [6] qui a montré que au-dessous de pH 5,8 diminué par GDL les gels sont moins fermes, tandis que la
diminution jusqu’à ce valeur les gels sont plus fermes que au pH normal 6,8. De même, ces travaux sont en
corrélation avec les travaux de Lucey et van Vliet [3] que montrent que les gels à base de caséine induits par

55
GDL peuvent subir de nombreuses réarrangements au niveau des particules qui conduit à la formation de
groupements denses au cours de l'étape d'agrégation [3].Grand réarrangement des particules d'agrégation
devrait conduire à une plus grande perméabilité, des pores plus larges, G’ bas et faible contrainte
d'écoulement et de tension [3]. Comme conséquence, à une forte déminéralisation on détecte une très faible
synérèse et des gels plus mous. Avec la diminution du pH par une concentration croissante de GDL la
synérèse augmente au cours de stockage.
Le taux d'agrégation et de la rigidité des gels sont renforcés par l'addition de calcium, par conséquent,
ainsi l'addition de calcium produit des gels ayant des propriétés viscoélastiques différentes. L'intégrité de la
micelle n’est également pas affectée lorsque le calcium est ajouté, soit directement, soit par dialyse. L'effet
du calcium a été attribuée à la réduction de ζ potentiel global de micelles de caséine, d'où la réduction de la
répulsion électrostatique et une augmentation des liaisons entre les micelles de caséines [1].

Tableau 3.1. Moyenne des paramètres d'analyse TPA
pour douze échantillons de fromage (le premier nombre
de code correspond à la présure : numéro 1- la présure
de première génération, numéro 2 – présure de
deuxième génération, 3- présure animale ; le 2ieme
numéro correspond au type de lait : 1- lait normal, 2-
lait enrichi en calcium, 3- lait pH 6,03 et 4 –lait ph 5.43)
Tableau 3.2. Moyenne des paramètres de test de
pénétration pour les échantillons. (le premier
nombre de code correspond à la présure : numéro
1- la présure de première génération, numéro 2 –
présure de deuxième génération, 3- présure
animale ; le 2ieme numéro correspond au type de
lait : 1- lait normal, 2- lait enrichi en calcium, 3-
lait pH 6,03 et 4 –lait ph 5.43)

Les fromages fabriqués avec un faible pH ont une texture plus facilement supposés à une déformation
et moins friables. La réduction forte de pH conduit à une plus grande protéolyse et élasticité réduite, la
variation de la texture est due à la teneur en calcium inférieure du fromage à un pH plus faible. D'autre part,
la réduction de pH s’accompagne par une cohésion base et donc un gommeux réduit. Cependant, on n’atteste
pas des différences grandes entre les valeurs de l’élasticité et cohésion entre les différents fromages.
Statistiquement tous les gels sont pratiquement égaux dans la caractéristique de gommeux dans le cas
d’utilisation du lait au pH ≥ 6.
Concernant l’agent coagulant utilisé, on n’a pas des différences statistiques entre toutes les trois
présures utilisées, seulement dans le cas de fromages produits avec de lait acidifié au pH 5,43, d’après
l’étude statistique il est visible que les fromages avec de la présure de deuxième générations forme un gel
plus ferme, suivi par la présure de première génération, les gels moins fermes sont produite par les enzymes
animales. Dans ce cas nous pouvons dire que le choix d’un certain coagulant dans les conditionnes de travail
utilisées n’a pas d’autant importance. D’après les analyses de texture on peut voir des différences entre les
agents coagulants qui ont une composition 100% de la chymosine et un degré de purifications plus hautes

56
(Présure 1 et Présure 2) et le coagulant d’origine animale ou la composition est mélangé avec des autres
enzymes telles que la pepsine [2]. En effet, la chymosine animale présente une activité protéolytique
générale modérée mais hydrolyse spécifiquement la liaison Phe105-Met106 de la caséine κ du lait.

Conclusion
Les résultats de cette étude ont démontré que le degré de minéralisation et la présure utilisée pour
coaguler le lait influence de manière significative le rendement fromager qui est lié avec le degré de fermeté
et dureté de gels de lait. En ce qui concerne la texture et la rhéologie des fromages, l'évaluation instrumentale
a montré que l'addition de calcium et la diminution de pH par GDL à 6.03 augmente la dureté de fromages,
cependant, cette modification de la dureté de fromages fabriqués avec différentes valeurs de pH plus haut
(6,79) ou plus bas (5,43) montre des fromages avec une dureté et fermeté plus bas. En même temps, pour
obtenir des gels firmes il est mieux d’utiliser de présures produites par fermentation qui sont de la chymosine
100% en comparaison avec la chymosine animale.

Bibliographie
1. Choi, J., Horne, D.S., Lucey, J.A. Effect of insoluble calcium concentration on rennet coagulation
properties of milk. J. Dairy Sci. 2007; 90:2612–2623.
2. Delgado D.1 et Gallego M.2. Efecto de diferentes enzimas coagulantes sobre la cinetica de
coagulation, desuerado y rendimiento de cuajadas enzimáticas de vaca en la elaboración de queso fresco.
ILE, 2013;
3. Lucey, J. A., van Vliet, T., Grolle, K., Geurts, T. and Walstra, P. (1997) Properties of acid gels made
from Na caseinate with gluconod-lactone. 2. Syneresis, permeability and microstructural properties.
International Dairy Journal, 7,389-397.
4. Santos B.N.C1; Silva C.C.C. V.1; Dominguez J.R.1; Cortez M.A.S.1; Freitas D.DG.C.2; Chiappini
C.C.J. ; Araujo K.G.L1. Effect of calcium addition and pH on yield and texture of Minas cured cheese. Arq.
1

Bras. Med. Vet. Zootec. vol.65 no.2 Belo Horizonte Apr. 2013.
5. y Le Graet, G Brulé. Les équilibres minéraux du lait : influence du pH et de la force ionique. Le
Lait, 1993, 73 (1), pp.51-60.
6. Zoon P., van Vliet, T., & Walstra, P. (1989). Rheological properties of rennet-induced skim milk
gels. 4. The effect of pH and NaCl. Netherlands Milk and Dairy Journal, 43, 17-34.

57
 CERCETAREA ADAOSULUI DE EXTRACT DIN FRUCTE DE
MĂCEŞ ASUPRA CALITĂŢII BOMBOANELOR
DE TIP „GUMMY BEARS”

Alina RAILEAN, Aliona GHENDOV-MOŞANU, Rodica STURZA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În acest studiu, s-a cercetat posibilitatea utilizării extractului de măceş, bogat în taninuri şi
compuşi polifenolici, în calitate de colorant natural, pentru lărgirea sortimentului de bomboane de tip
„Gummy bears”. S-a studiat valoarea biologică a extractului din fructe de măceş şi influenţa adaosului de
extract asupra calităţii bomboanelor. S-a constatat că indicii fizico-chimici, microbiologici ai bomboanelor
obţinute corespund valorilor admise conform documentelor normative în vigoare, iar activitatea
antiradicalică DPPH• în condiţiile digestiei gastrice in vitro a probei cu conţinut optim de extract este
pozitivă, deci manifestă o acţiune antioxidantă, spre deosebire de activitatea antiradicalică a probei martor,
care este negativă. Extractul din fructe de măceş s-a dovedit a fi potrivit pentru utilizare în calitate de
colorant natural pentru obţinerea bomboanelor de tip „Gummy bears”, rezultînd un produs cu valoare
biologică sporită şi proprietăţi organoleptice deosebite.

Cuvinte cheie: activitate antiradicalică, in vitro, extract, fructe de măceş, bomboane, Gummy bears.

Introducere
În prezent, pentru a crea produse funcţionale promiţătoare se studiază posibilitatea utilizării adaosurilor
pe bază de plante locale, foarte răspîndite în regiune. Adaosurile vegetale constituie surse de substanţe
biologic active, care o dată ce sunt incluse în alimentaţia omului, sunt potenţial capabile să manifeste efecte
curativ-profilactice în cazul afecţiunilor secolului XXI. Măceşul (Rosa canina) este o specie de plantă nativă
din Europa, nord-vestul Africii şi vestul Asiei. Fructele de măceş conţin polifenoli [1, 2] şi carotenoide [3,
4]. Este cunoscut faptul că carotenoidele protejează organismul uman împotriva radicalilor liberi şi reduce
riscul de cancer şi boli cardiovasculare [5], pe cînd antioxidanţii fenolici acţionează ca donori de electroni
sau de hidrogen şi inhibă mobilitatea electronilor în reacţiile în lanţ a radicalilor liberi [6].
Scopul cercetării este lărgirea sortimentului de bomboane de tip „Gummy bears” prin utilizarea
extractului din fructe de măceş.

1. Materiale şi metode
S-a utilizat extractul din fructe de măceş, pregătit din fructe autohtone. Pentru obţinerea extractului,
fructele uscate de măceş au fost mărunţite pînă la starea de pulbere şi cernute. Pulberea obţinută a fost supusă
extracţiei în mediu hidroalcoolic utilizînd etanol de concentraţia 50 %. Extracţia s-a efectuat în raport solid-
lichid 1:15, în baia de apă la temperatura de (65.0±1.0)˚C. Extractul obţinut a fost supus filtrării, apoi
distilării la rotavapor la temperatura de (65.0±1.0) °C. S-a obţinut extractul cu fracţia masică de substanţe
uscate (73.0±0.5) %, care a fost depozitat în recipiente de culoare închisă la temperatura (4.0±1.0) °C.
S-a determinat valoarea biologică activă a extractului: conţinutul de taninuri, conţinutul de compuşi
fenolici, indicele de polifenoli totali şi activitatea antiradicalică DPPH•. Conţinutul de taninuri şi compuşi
fenolici s-au determinat cu ajutorul reactivului Folin-Ciocâlteu, care oxidează totalitatea compuşilor fenolici
pînă la un amestec de oxizi coloraţi în albastru [7]. Intensitatea culorii s-a determinat la spetrofotometru la
lungimea de undă 750 nm. Pentru determinarea conţinutului de taninuri, s-a construit curba de etalonare
utilizînd soluţie etalon de enotanin cu concentraţia de la 0,0003 mg/ml pînă la 0,006 mg/ml. Curba de
etalonare a taninului corespunde ecuaţiei y= 0,0717x + 0,0112. Pentru determinarea conţinutului de compuşi
fenolici, s-a construit curba de etalonare utilizînd soluţie de acid galic cu concentraţia de la 0,2 g/L pînă la
1 g/L. Curba de etalonare a taninului corespunde ecuaţiei y= 1.3238x - 0,0014.
Determinarea indicelui de polifenoli totali (IPT) s-a realizat cu un spectrofotometru care a permis citiri
la 280 nm. IPT sau indicele D280 este egal cu:

(1)

unde: A280 - densitatea optică(absorbanţa) citită la spectrofotometru;

58
 d - factorul de diluţie.
Activitatea antiradicalică DPPH• a extractului s-a determinat prin metoda lui Brand-Williams [8].
Bomboanele de tip „Gummy bears” s-au pregătit pe bază de gelatină, zahăr, melasă, amidon, sorbitol,
acid citric şi apă, cu adaos de extract din fructe de măceş. S-a optat pentru prepararea a 3 probe cu diferit
conţinut de extract, raportat la masa produsului: 1 %, 2 % şi respectiv 3 %, precum şi o probă martor cu
conţinut de colorant sintetic tartrazină 0.02 %. Acestea au fost păstrate în frigider, la temperatura de (6±2)
ºC. Indicii fizico-chimici (fracţia masică de substanţe uscate, aciditatea titrabilă, fracţia masică de substanţe
reducătoare), organoleptici ai bomboanelor obţinute au fost comparaţi cu cei ai probei martor, dar şi cu
valorile admise conform Hotărîrii Guvernului nr. 204 [9]. Indicii microbiologici (numărul total de germeni)
au fost comparaţi cu valoarea admisă conform СанПиН 2.3.2.1078-01 [10]. Metodele de determinare
utilizate sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Metodele de determinare a indicilor fizico-chimici şi microbiologici.

Indici Metoda
Fracţia masică de substanţe uscate GOST 5900-73 [11]
Aciditatea titrabilă GOST 5898-87 [12]
Fracţia masică de substanţe reducătoare GOST 5903-89 [13]
Numărul total de germeni (NTG) SM EN ISO 4833-1:2014 [14]

Activitatea antiradicalică DPPH• în condiţiile digestiei gastrice in vitro s-a realizat cu scopul simulării
digestiei gastrice, în prezenţa pepsinei, la pH=2.0±0.1 (HCl), temperatura (37.0±0.1) ºC, cu durata etapei de
2 ore. Activitatea antiradicalică s-a evaluat cu ajutorul radicalilor liberi DPPH• (2,2-diphenyl-1-
picrylhydrazyl) [8]. Determinările spectrofotometrice au fost realizate la spectrofotometrul „HACH LANGE
DR-5000”, în a cincea zi la lungimea de undă λ=515 nm.
Activitatea antiradicalică a fost exprimată ca procent de reducere a DPPH• (AA, %):
A  A30
AA%  0  100 , [%] (2)
A0
unde: A0 - absorbanţa soluţiilor DPPH• în momentul de timp t=0 s;
A30 - absorbanţa soluţiilor DPPH• după 30 de minute.

2. Rezultate şi discuţii
Conţinutul de substanţe biologic active în extractul din fructe de măceş este prezentat în tabelul 2.
Rezultatele confirmă valoarea biologică a extractului, cel din urmă păstrînd principiile active ale fructelor de
măceş din care a fost pregătit.

Tabelul 2. Conţinutul de substanţe biologic active în extractul din fructe de măceş.

Conţinutul de taninuri, Conţinutul de compuşi fenolici, Indice de Polifenoli Activitatatea
mg / gextract mgacid galic / gextract Totali antiradicalică DPPH•,%
106.41±1.34 26.98±0.38 69.08±0.25 85.11±0.02

Fracţia masică de substanţe uscate şi aciditatea titrabilă s-au determinat în a 5-a zi, şi respectiv în a 50-
a zi din data producerii. Din figura 1, se observă că fracţia masică de substanţe uscate creşte o dată cu
mărirea concentraţiei de extract şi variază în a cincea zi în limitele (71.38±0.2) % şi (75.83±0.36) %.
Adaosul de 1 % de extract din fructe de măceş a mărit fracţia masică de substanţe uscate cu 3.09 %, iar
adaosul de 2 % a dus la creşterea acestui indice cu 3.66 %, şi respectiv adaosul de 3 % - cu 4.45 % faţă de
fracţia masică de substanţe uscate a probei martor, fapt cauzat de conţinutul mare de substanţe uscate în
extract. Fracţia masică de substanţe uscate a scăzut în a 50-a zi faţă de a 5-a zi, în medie cu 1.2 %, fapt
datorat probabil conţinutului de sorbitol, care este un agent de umectare.
Studiind figura 2, s-a constatat că aciditatea titrabilă creşte o dată cu mărirea concentraţiei de extract şi
variază în a cincea zi în limitele (14.1± 0.1) şi (17.1±0.1) grade de aciditate. Adaosul de 1 % extract din
fructe de măceş a dus la mărirea acidităţii titrabile cu 2.3 grade de aciditate, adaosul de 2 % - cu 2.6 grade de
aciditate, şi respectiv, adaosul de 3 % a cauzat mărirea concentraţiei cu 3 grade de aciditate în comparaţie cu
aciditatea probei martor, datorită conţinutului mare natural de acizi organici în extract. Aciditatea titrabilă,
s-a mărit în a 50-a zi faţă de a 5-a zi, în medie cu 0.3 grade de aciditate, valoare neconsiderabilă.
Din figura 3, se observă că fracţia masică a substanţelor reducătoare, determinată în a 5-a zi din data
producerii, se măreşte nesemnificativ o dată cu adăugarea extractului din fructe de măceş, acest indice

59
variind în limitele (13.49±0.12) % şi (15.92±0.14) %. Adaosul de 1 % extract din fructe de măceş faţă de
masa produsului a avut drept consecinţă creşterea conţinutului de substanţe reducătoare cu aproape 2 %, iar
adaosul de 2 % - cu 2.15 %, şi respectiv, adaosul de 3 % - cu 2.43 % faţă de proba martor.

Fig. 1. Fracţia masică de substanţe uscate, în a 5-a şi Fig. 2. Aciditatea titrabilă, în a 5-a şi a 50-a zi din
a 50-a zi din data producerii, %. data producerii, grade de aciditate.

Fig. 3. Fracţia masică a substanţelor Fig. 4. Numărul total de germeni, în a 5-a zi

reducătoare, în a 5-a zi din data producerii, %. şi a 50-a zi din data producerii, UFC/g.

Fig. 5. Indicii organoleptici ai bomboanelor obţinute. Fig. 6. Activitatea antiradicalică DPPH· în condiţiile
digestiei gastrice in vitro a probei cu conţinut de 2 %
extract din fructe de măceş faţă de masa produsului,
în comparaţie cu proba martor.
Analizînd rezultatele obţinute, se poate afirma că atît în a 5-a zi, cît şi în a 50-a zi din data producerii,
caracteristicile fizico-chimice a bomboanelor obţinute corespund cu valorile admise reglementate, conform
Hotărîrii Guvernului nr. 204 [9].
Studiind figura 4, se observă că numărul total de germeni scade o dată cu mărirea concentraţiei
extractului din fructe de măceş, fapt care confirmă activitatea antimicrobiană modestă a acestuia. Toate

60
produsele atît în a 5-a zi, cît şi în a 50-a zi, au numărul total de germeni ce corespunde cu valoare admisă
reglementată, conform СанПиН 2.3.2.1078-01 [10].
Din figura 5, se observă că indicii organoleptici ai bomboanelor cu adaos de extract din fructe de
măceş sunt superiori celor ai probei martor, iar cele mai bune rezultate s-au obţinut pentru proba cu
concentraţia medie de extract vegetal de 2 %, pentru care s-a şi efectuat determinarea activităţii radicalice
DPPH• in vitro.
Analizînd figura 6, s-a constatat că proba martor, cu colorant sintetic are activitate antiradicalică
DPPH• negativă: (-58.95±1.02) %, manifestînd deci o acţiune oxidantă. Proba cu extract din fructe de măceş
2 % faţă de masa produsului, are activitatea antiradicalică pozitivă, (18.1±0.37) %, deci acţiune antioxidantă,
ceea ce prezintă un argument extrem de important în favoarea acestui produs.
Concluzii
În urma studiului, s-a constatat că extractul din fructe de măceş este potrivit pentru utilizare în calitate
de colorant și ingredient funcțional, cu scopul lărgirii sortimentului de bomboane de tip „Gummy bears”.
Proprietăţile fizico-chimice şi microbiologice ale bomboanelor elaborate sunt conforme documentelor
normative în vigoare. Bomboanele obținute au valoare biologică sporită, exprimată prin activitatea
antiradicalică în condiţiile digestiei gastrice in vitro apreciabilă şi proprietăţi organoleptice deosebite,
desertul fiind potențial capabil să combată stresul oxidativ şi bolile asociate acestuia.

Bibliografie
1. SU, L., YIN, J. J., CHARLES, D., et. al., Total phenolic contents chelating capacities and
radicalscavenging properties of black peppercorn, nutmeg, rosehip, cinnamon and oregano leaf. In: Food
Chemistry. 2007, nr. 100, p. 990–997.
2. DURU, Neşe, Feryal, et.al., Changes in Bioactive Compounds, Antioxidant Activity and HMF
Formation in Rosehip Nectars During Storage. In: Food Bioprocess Technol, 2011.
3. BÖHM, V., FRÖHLICH, K., & BITSCH, R., Rosehip—a “new” source of lycopene? In: Molecular
Aspects of Medicine. 2003, nr. 24, p. 385– 389.
4. HODISAN, T., SOCAIU, et.al., Carotenoid composition of Rosa canina fruits determined by thin-layer
chromatography and high-performance liquid chromatography. In: Journal of Pharmaceutical and
Biomedical Analysis. 1997, nr. 16, p. 521–528.
5. KOPSELL, D. A., and KOPSELL, D. E., Accumulation and bioavailability of dietary carotenoids in
vegetable crops. In: Trends in Plant Science. 2006, nr. 11, p. 499–507.
6. BLOKHINA, O., VIROLAINEN, V., and FAGERSTEDT, K. V., Antioxidants, oxidative damage and
oxygen deprivation stress: a review. In: Annals of Botany. 2003, nr. 91, p. 179–194.
7. V.L. SINGLETON, R. ORTHOFER, et.al., Analysis of total phenols and other oxidation substrates and
antioxidants by means of Folin-Ciocalteu reagent. In: Methods Enzymol. 1999, nr.299, p.152.
8. BRAND-WILLIAMS W, CUVELIER ME, BERSET C., Use of free radical method to evaluate
antioxidant activity. Lebensm Wiss Technology 1995; 28: p. 25-30.
9. Hotărîrea Guvernului Nr. 204 din 11.03.2009 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Produse de
cofetărie”, publicat: 20.03.2009 în Monitorul Oficial Nr. 57-58, art Nr : 254.
10. СанПиН 2.3.2.1078-01. Гигиенические требования безопасности и пищевой ценности пищевых
продуктов. Введ. 2002-09-01, ст. 3295.
11. GOST 5900-73. Produse de cofetărie. Metode de determinare a umidităţii şi substanţelor uscate.
12. GOST 5898-87. Produse de cofetărie. Metode de determinare a acidităţii şi alcalinităţii.
13. GOST 5903-89. Produse de cofetărie. Metode de determinare a zahărului.
14. SM EN ISO 4833-1:2014. Microbiologia lanţului alimentar. Metoda orizontală pentru enumerarea
microorganismelor. Partea 1: Tehnica de numărare a coloniilor la 30 °С prin metoda turnării în plăci.

61
 IMPACTUL LUMINII ASUPRA INDICELUI FOTOCOLORIMETRIC ŞI A
SPECTRELOR ULEIULUI DE NUCI

Luiza SANDULACHI, Natalia KULCIŢKAIA, Eugenia BOAGHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pe parcursul depozitării în uleiul de nuci se petrec diferite modificări fizico chimice şi biochimice
ce conduc la degradarea uleiului. Acest articol prezintă un studiu de caz în aprecierea modificărilor ce au
loc în uleiul de nuci la depozitare prin analiza spectrală şi determinarea indicelui fotocolorimetric (PCI),
prin metoda Lovibond. Aceste testări au fost efectuate în uleiul de nuci păstrat la temperatura camerei la
întuneric şi lumină. S-au înregistrat modificări spectrale semnificative în uleiul de nuci păstrat la lumină în
intervalul de lungime de undă 310-650nm.

Cuvinte cheie: ulei de nuci, indicele fotocolorimetric, metoda Lovibond, spectru.

Introducere
Oxidarea lipidelor este o problemă majoră în tehnologia produselor alimentare - atât din perspectiva
sănătății și din punct de vedere economic. Ştiinţa alimentelor se ocupă permanent de stabilitatea lipidelor,
mai ales a celor cu conţinut major de acizi graşi polinesaturaţi. Acesta este reprezentat de momentul în care o
probă ulei rezistă la oxidare și poate fi folosită pentru a evalua cînd uleiul ajunge la un nivel de oxidare
inadecvat pentru ingestia umană sau chiar pentru utilizarea lor în procesele de prăjire [1].
Oxidare lipidelor reprezintă o serie de reacții chimice nedorite în care este implicat oxigenul, conducînd
la degradarea calităţii unui ulei. Are loc râncezirea uleiului, diminuînd proprietăţile organoleptice: apariţia
gustului şi mirosului neplăcut, precum şi modificarea culorii. Oxidarea nu este o simplă reacţie ci reprezintă
o serie complexă de reacții. Când uleiul se oxidează se formează o serie de compuşi de descompunere la
diferite etape, începînd cu produsele primare de oxidare (peroxizi, diene, acizi grași liberi), apoi produsele
secundare (carbonili, aldehide, triene) și în cele din urmă produsele terțiare [3, 4].
Stabilitatea uleiului de nuci este influenţată şi de razele solare. Lumina intensifică viteza reacţiilor de
degradare. Avînd un conţinut major de acizi graşi polinesaturaţi, stabilitatea oxidativă a ulei de nuci depinde
de compoziția chimică a nucilor, calitatea lor igienică și metoda de extracție a uleiului, parametrii de
depozitare: temperatură, umiditate, durata de depozitare.

1. Materiale şi metode
Din 20 kg de nuci Juglans regia L, soiul Cogîlniceanu, cultivate în R. Moldova, recolta anului 2014, s-a
obţinut ulei presat la rece. Uleiul a fost deshidratat, centrifugat, apoi repartizat în recipiente întunecate şi
transparente care au fost depozitate la temperatura de 20oC timp de 6 luni. După un anumit interval de timp
în probele supuse testării s-a determinat indicele fotocolorimetric (PCI) prin metoda Lovibond şi s-a făcut
analiza spectrală UV / Vis utilizând spectrometrul HACH-LANGE DR-5000.

 Fotocolorimetric color index (PCI), Metoda Lovibond

Culoarea grăsimilor și uleiurilor este evaluată mai frecvent folosind metoda Lovibond. Uleiurile și
grăsimile din diferite surse variază după culoare. Dacă culoarea uleiului rafinat este mai închisă decît cea
indicată în standardele în vigoare, probabil, că procesul de rafinare a fost necorespunzător. Modificarea
culorii uleiurilor la depozitare indică degradarea lor, adică procesele de oxidare chimică sau enzimatică [3].
Fotocolorimetric collor index (PCI) este o metodă standard de evaluare a culorii uleiului sau grăsimii în baza
fixării absorbţiei la anumite lungimi de unda λ 460, 550, 620 şi 670 nm. Indicele fotocolorimetric de culoare
se calculează după ecuația [1, 2] AOCS Metoda Cc-13c 50.

PCI  1,129 A460  69,7 A550  41,2 A620  56,4 A670 (1)

unde: PCI este Indicele fotocolorimetric de culoare;

A – absorbţia la diferite lungimi de undă, λ 460, 550, 620 şi 670 nm.
Absorbanța probelor de ulei a fost măsurată în UV / Vis la spectrometru HACH-LANGE DR-5000 la
lungimile de undă 460, 550, 620 și 670nm folosind cuva de cuarț cu dimensiunile 10x10mm.

62
 Analiza spectrală constă în fixarea spectrelor probelor de ulei supuse testării în diapazonul 190 – 1100
nm la spectrometrul HACH-LANGE DR-5000.

2. Rezultate şi discuţii
Studiul bibliografic și experimental efectuat arată că spectroscopia poate fi utilizată pentru aprecierea
stabilităţii uleiului de nuci. Indicele fotocolorimetric de culoare (PCI) ne permite să determinăm rapid dacă
în ulei au existat modificări fizico-chimice și biochimice ce conduc la degradarea lui, mai ales a celor bogate
în acizi graşi polinesaturaţi [4].
În tabelele 1şi 2 sunt prezentate rezultatele testării mostrelor de ulei de nuci depozitat în recipiente de
culoare închisă şi transparentă la temperatura de 20 – 25 oC, timp de 5 luni.
Tabelul 1
Modificarea absorbanței uleiului de nuci păstrat la întuneric şi la lumină

Proba Lungimea de Absorbţia uleiului de nuci

testării undă, nm Data testării
13.05.2015 20.05.2015 29.05.2015 19.10.2015
Ulei de nuci 460 0,267 0,204 0,261 0,186
depozitat la 550 0,079 0,033 0,076 0,034
întuneric 620 0,063 0,027 0,061 0,027
670 0,060 0,028 0,059 0,030
Ulei de nuci 460 0,267 0,279 0,267 0,038
depozitat la 550 0,079 0,094 0,085 0,007
lumină 620 0,063 0,081 0,069 0,004
670 0,060 0,077 0,063 0,001

Tabelul 2
Modificarea absorbanței uleiului de nuci depozitat la întuneric şi lumină

Lungimea de undă, Valoarea absorbţiei uleiului de nuci la diferite lungimi de undă

nm Control depozitat la întuneric depozitat la lumină timp
timp de 5 luni de 5 luni
415 0,325 0,254 0,074
420 0,322 0,248 0,069
425 0,323 0,244 0,064
430 0,323 0,241 0,060
435 0,315 0,232 0,056
440 0,299 0,217 0,051
445 0,284 0,204 0,047
450 0,277 0,199 0,045
455 0,274 0,194 0,274
460 0,267 0,186 0,038

63
 Fig.2. Spectrul iniţial al uleiului de nuci testat Fig.3. Spectrul uleiului de nuci păstrat la întuneric
timp de 5 luni

Fig.3. Mecanizmul de oxidare a acizilor graşi Fig.4. Spectrul uleiului de nuci păstrat la lumină timp
polinesăturaţi de 5 luni

Datele prezentate în figura 1 atestă că modificarea IPC în mostrele de ulei de nuci depozitate la
lumină şi întuneric a fost diferită. Probabil, aceasta se datorează faptului, că lumina are o influență
importantă în degradarea uleiului de nuci (Fig.3).

Prezintă interes şi rezultatele analizei spectrale a uleiului de nuci depozitat la lumină şi întuneric(Fig.2
şi 4). S-a constatat o diminuare a extincţiei uleiului în intervalul de lungimea de undă 245-255 nm atît la
uleiul depozitat la întuneric, cît şi în cel depozitat la lumină. Modificări semnificative s-au constatat în
intervalul de lungime de undă 350-650nm, valoarea medie a absorbanțelor pe acest diapazon în uleiul de
nuci depozitat la lumină a scăzut de 3,86 ori faţă de uleiul martor, iar cea a uleiului păstrat la întuneric de

64
1,36 ori respectiv. Probabil, aceasta este consecinţa că lumina intensifică reacţiile de degradare a uleiului de
nuci.

Concluzii
Metodele de procesare uleiului influenţează asupra formării compuşilor primari şi secundari de
oxidare. În urma cercetărilor experimentale s-a constatat că lumina accelerează viteza reacţiilor chimice care
duc la pierderea calităţii uleiului. În primul rând se modifică esenţial proprietăţile senzoriale, în special
gustul şi aspectul.
S-au efectuat o serie de încercări în evaluarea stabilităţii uleiului de nuci presat la rece, prin calcularea
indicelui fotocolorimetric de culoare (PCI), metoda Lovibond aprobată de AOCS. Acest indicator ne
permite de a compara rapid influenţa diferitelor metode de prelucrare şi condiţiilor de depozitare a uleiului
de nuci. Analiza spectrală a demonstrat o modificare semnificativă a spectrelor uleiului de nuci păstrat la
lumină, în intervalul de lungime de undă 350-650 nm. Menţionăm că acest diapazon prezintă interes şi
necesită studiat. Rămîne de examinat şi influenţa tratamentului termic asupra spectrelor uleiului de nuci.

Bibliografie

1. Agee, G.W., Report of the Oil Color Committee. J Am Oil Chem. Soc:, 1950, 233–4.
2. AOCS, Color. Lovibond method using glasses calibrated in accordance with the
Lovibond tintometer color scale. Official Methods and Recommended Practices Official
Method Cc 13 e, 1992.
3. Sandulachi, E., Tatarov, P., Photometric color index of walnut oil, Proceedings of
International Conference MTFI-2014, Modern Technologies in the Food Industry, Chişinau,
281-286, 2014, ISSN 978-9975-80-840-8
4. http://www.oilsfats.org.nz/Oxidation%20101.pdf

65
IMPACTUL LUMINII ŞI TEMPERATURII ASUPRA CALITĂŢII ULEIULUI
DE NUCI
Eugenia SILIVESTRU, Luiza SANDULACHI, Anna GURJUI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Uleiul de nuci este foarte bogat în substanțe nutritive valoroase pentru sanătatea omului, din
aceste considerente el este recomandat pentru a fi utilizat în alimentație. Conținutul ridicat de acizi grași ai
uleiului de nuci conduce la unele modificari fizico-chimice și biochimice pe parcursul procesului de
păstrare. Degradarea uleiului poate fi determinată atît prin metode aplicative cît și senzoriale. Acest articol
reprezintă un studiu de caz al impactului temperaturii şi luminii asupra calității și siguranței uleiului de nuci
obținut prin presare la rece. Modificarea calității uleiului de nuci a fost apreciată prin măsurarea la
anumite intervale de timp a următorilor parametri: indicele de aciditate (IA) și indicele de peroxid (IP).
În baza studiului s-a observat că calitatatea și siguranța uleiului de nuci depinde de tratamentul termic, cu
cît temperatura este mai mare cu atît acumularea de peroxizi este mai rapidă. Lunina are o influienţă
semnificativă în comportarea uleiului de nuci la depozitare.

Cuvinte cheie: ulei de nuci, indicele de aciditate, indicele de peroxid, temperatura, lumina

Introducere

Calitatea și stabilitatea uleiului de nuci depind de compoziția chimică în special de conținutul de acizi
grași polinesaturați. Lipidele din uleiul de nuci conțin aproximativ 70% acizi grași polinesaturați, oxidarea
acestora este legată de apariția mirosului și aromei neplăcute [2].
Procesul de oxidare al lipidelor cuprinde un complex de reacții chimice nedorite cu implicarea
oxigenului care conduce la degradarea calității lor. În timpul păstrării are loc rîncezirea uleiului, cu
modificarea proprietăților organoleptice: apariția gustului și mirosului neplăcut, modificarea culorii. În faza
iniţială a procesului de oxidare a uleiului se formează peroxizii, în următoarele faze se formează diene,
triene, aldehide, cetone [1, 2].
Fiind caracterizat printr-un conținut bogat de acizi grași polinesaturați, stabilitatea oxidativă a uleiului
de nuci depinde în mare măsură de compoziția chimică a nucilor, condițiile lor de prelucrare, metoda de
extracție a uleiului precum și parametrii de depozitare (temperatura, umiditatea, durata).
Acest articolul este un studiu de caz al impactului luminii şi temperaturii (3, 20, 40 şi 60˚C) asupra
stabilităţii uleiului de nuci.

1. Materiale şi metode
Studiul a fost realizat pe uleiul de nuci presat la rece obținut din nuci autohtone Juglans regia L., soiul
Kogîlniceanu recolta anului 2014. În urma procesului de deshidratare și centrifugare uleiul a fost repartizat în
recipiente întunecate, care au fost depozitate la temperaturi diferite: 3˚C, 20 ˚C, 40 ˚C, 60 ˚C. De asemenea,
au fost pregătite pentru investigare şi mostre de ulei depozitat în recipiente transparente, pentru a testa
impactul luminii asupra stabilităţii uleiului. După un anumit interval de timp, în probele termostatate au fost
determinați următorii idicatori: indicele de aciditate (IA) și indicele de peroxid (IP).
Indicele de aciditate reprezintă cantitatea de hidroxid de potasiu, în miligrame, necesară pentru a
neutraliza acizii grași liberi dintr-un gram de produs.Conținutul acizilor liberi în lipide este variabil și
depinde de natura lor, de metodele tehnologice de obținere a grăsimilor, gradul de hidroloiză al gliceridelor
[3]. Acest indicator în eșantioanele studiate a fost determinat prin metoda [5].

(1)

unde: IA - indicele de aciditate, mg KOH/g;

VKOH – volumul KOH consumat la titrare, ml ;
NKOH – concentraţia exactă a soluţiei standarde de KOH folosită la titrare, mol/dm3;
mpr - masa probei, g.

66
 Indicele de peroxid exprimă numărul de moli echivalenţi de peroxid la 1 kg de materie grasă. Cel mai
frecvent este măsurat cu scopul de a stabili gradul de oxidare al lipidelor. Principiul metodei de determinare
a indicelui de peroxid este bazat pe reacţia de interacţiune a produselor de oxidare a uleiurilor vegetale
(peroxizi şi hidroperoxizi) şi iodura de potasiu în soluţie de acid acetic şi cloroform şi apoi determinarea
cantităţii de iod eliminat la titrarea cu soluţie de tiosulfat de natriu prin metoda titrimetrică [6].

(Vref  Vpr)  Ntios 1000

IP = mpr( g ) , [mol peroxid/kg materie grasă], (2)

unde: IP- indicele de peroxid, mol peroxid/kg materie grasă;

Vref - volumul soluţiei de Na2S2O3 consumat la titrarea probei de referinţă, [mL];
Vpr - volumul soluţiei de tiosulfat de natriu consumat la titrarea probei analizate, [mL];
Ntios – concentraţia normală a soluţiei de tiosulfat de natriu
1000 – coeficient de recalculare a mol peroxid/g în mol peroxid/kg.

2. Rezultate şi discuţii
Scopul acestui studiu a fost evaluarea influenței temperaturii şi luminii asupra stabilităţii uleiului de
nuci. Evaluarea stării de oxidare în uleiul de nuci presupune aplicarea unei serii de determinări analitice
pentru o mai bună înțelegere a nivelului de compuși de oxidare primari și secundari prezenți într-o anumită
probă [1]. În tabelul 1 sunt prezentate doar unele rezultate obţinute în urma testării impactului
temperaturii şi luminii asupra modificării acidităţii şi indicelui de aciditate al uleiului de nuci la depozitare.
Conform datelor din tabel, observăm că pe parcursul depozitării în toate probele de ulei de
nuci indicele de aciditate și aciditatea indiferent de temperatura tratării s-a modificat nesemnificativ. Se
observă modificări după 4 luni de depozitare. Practic aciditatea şi indicele de aciditate au crescut de 2 ori
comparativ cu valorile iniţiale ale uleiului testat. De remarcat ca mostrele de ulei au fost supuse tratării la 40
şi 60oC pe parcurs la 17 zile, apoi ele au fost păstrate în frigider la temperatura de 3 oC. Probabil acest fapt a
avut consecinţe asupra rezultatelor obţinute.
Rezultatele studiului realizat atestă că indicele peroxid creşte pe parcursul depozitării şi este favorizat
de creşterea temperaturii. Cu cât temperatura de depozitare este mai mare, cu atât mai repede se acumulează
peroxizii. S-a constatat că în a 7 zi în mostrele de ulei de nuci depozitate la temperatura de 60oC indicele
peroxid (IP) a atins valoarea de 10,36 ceea ce depăşeşte limita admisibilă a conformităţii uleiului (HG,
2010). În următoarele zile conţinutul de peroxizi în probe a crescut până la valoarea 19,54; apoi conţinutul
lor a început să scadă. În mostrele de ulei de nuci depozitate la temperatura de 40oC acumularea de peroxizi
a fost comparativ mai lentă, atingând valoarea de 10,38 în a 9 zi. Iar în probele de ulei depozitate la
temperatura de 20oC s-a constatat o acumulare nesemnificativă de peroxizi pe toată perioada de testare (17
zile) [2]. În figura 1 prezentăm unele rezultate vizavi de impactul temperaturii
şi luminii asupra indicelui de peroxid în uleiul de nuci păstrat la diferite temperaturi 3, 20, 40 şi 60˚C în
recipiente întunecate şi transparente. De menţionat că impactul temperaturii de 40 şi 60˚C asupra uleiului de
nuci a fost pe parcursul a doua săptămini, apoi aceste probe au fost păstrate în congelator.

Tabelul 1. Modificarea acidităţii şi a indicelui de aciditate a uleiului de nuci păstrat la diferite temperaturi

Durata Temperatura de depozitare Influenţa luminii

depozitării,
zile 60ºC 40ºC 20ºC 3ºC
Aciditatea (A)

0 0,06 0,06 0,06 0,06 0,06

3 0,08 0,07 0,07 0,06 0,08

7 0,09 0,08 0,10 0,08 0,08

67
 14 0,09 0,07 0,07 0,06 0,08

120 0,12* 0,12* 0,11 0,12 0,13

Indicele de aciditate (Ia)

0 0,12 0,12 0,12 0,12 0,12

3 0,16 0,15 0,13 0,12 0,16

7 0,18 0,16 0,16 0,17 0,16

14 0,16 0,13 0,13 0,13 0,15

120 0,25* 0,25* 0,22 0,23 0,17

*
Mostrele de ulei au fost supuse tratării la 40 şi 60oC pe parcursul a 17 zile, apoi ele au fost păstrate în
frigider la temperatura de 3 oC.

Fig.1. Modificarea indicelui de peroxid (IP) al uleiului de nuci păstrat la diferite temperaturi şi lumină

68
 Fig. 2. Impactul luminii şi temperaturii asupra modificării indicelui de peroxid în probele de ulei

Concluzii
Rezultatele studiului experimental relevă că atît temperatura cît şi durata depozitării influențează
asupra calităţii uleiului de nuci. S-a constat că cu cît tratamentul termic este mai ridicat cu atît degradările
sunt mai intense. Conform studiului, indicele de peroxid (IP), în uleiul de nuci depozitat la temperatura de 60
˚C, a atins valoarea de 10,36 în a 7 zi, cel depozitat la 40oC a atins valoare de 10,39 în a 9 zi, iar respectiv in
cel la 20 oC s-a constatat o acumulare nesemnificativă de peroxizi pe toată perioada de testare 17 zile.
Indicile de aciditate nu s-a modificat semnificativ pe parcursul perioadei de testare.
Lumina are un impact negativ asupra indicilor de calitate a uleiului de nuci, din aceste considerente
uleiul de nuci trebuie depozitat în recipiente întunecate.

Bibliografie
1. Frankel, E,N., Methods to determine the extent of oxidation. In Lipid Oxidation, Edition, The Oily Press,
England, 2005, p.99-127.
2. Sandulachi, L., Resitca, V., Boaghi, E., Klucițkaia, N. Impactul temperaturii asupra stabilitații uleiului de
nucă, Universitatea Tehnică a Moldovei, Materialele conferinţei studenţilor, doctoranzilor şi colaboratorilor
UTM, p.219-223, 2015.
3. Tatarov, P., Sandulachi, L. Chimia produselor alimentare, Ciclul de prelegeri. Partea II, Chişinău 2008,
128 p.
4. Hotărârea Guvernului nr.434 din 27.05.2010. cu privire la aprobarea Reglementării tehnice, Uleiuri
vegetale comestibile, Monitorul Oficial Nr. 87-90.
5. SR EN ISO 3596:2002 Grăsimi şi uleiuri de origine animală şi vegetală. Determinarea indicelui de
aciditate şi a acidităţii.
6. ASRO SR 13531, Produse alimentare. Determinarea indicelui de peroxid, 2008.

69
 L'HYDROLYSE ENZYMATIQUE DU LACTOSE DANS UN
FROMAGE CREME AU CHOCOLAT
Dorina GHEORGHITA

Université Technique de Moldavie

Résumé: Cette recherche a pour but d'évaluer l'influence de la concentration de l’enzyme, de la température
et du temps de réaction dans le processus d'hydrolyse du lactose dans un fromage crème au chocolat. Le
lactose a été hydrolysé par voie chimique en utilisant l’enzyme lactase. Toutefois, par le temps de la réaction
enzymatique et les conditions de concentration évaluées, 100% de lactose hydrolysé n'a pas été atteint, mais
ont été enregistrés des valeurs admissibles entre 0,15 à 0,01 % du lactose dans le produit fini. Les
paramètres étudiés dans l'hydrolyse enzymatique du lactose sont essentiels pour permettre l'application de
lactase dans les produits laitiers complexes et pour l’adaptation du profil compositionnel du produit aux
consommateurs intolérants.

Mots clés: hydrolyse, lactose, lactase, fromage, intolérance, D-glucose, D-galactose.

Introduction

Le lait contient des glucides essentiellement représentés par le lactose, est le constituant le plus
abondant après l’eau (46-49 g/l). L'absorption du lactose par les humaines dépend de la présence de lactase
(β-galactosidase) (enzyme présente dans le suc gastrique). Les corps de certaines personnes ne font pas assez
de lactase, de sorte qu'ils ne sont pas en mesure de bien digérer le lait. Ces personnes ont un déficit en lactase
et sont appelés "intolérants au lactose." Le problème de l'intolérance au lactose est bien connue et répandue
dans plus de la moitié de la population mondiale [2]. Un large variété des produits sans lactose ont été
développés et sont maintenant disponibles sur le marché. À cet égard, l'une des technologies utilisées pour
produire des fromages crème délactosés est la méthode enzymatique.
Au cours des dernières années, l'intérêt de l'industrie laitière pour l'hydrolyse enzymatique de lactose a
augmenté progressivement dans le monde entier à la suite de nouvelles connaissances indiquant le degré de
malabsorption du lactose. L'hydrolyse du lactose dans les produits laitiers permit le développement de
nouveaux marchés notamment en ce qui concerne 1'alimentation des populations intolérantes au lactose (ce
qui correspond à 75 % de la population mondiale) [1].
L'hydrolyse du lactose réalisé par voie enzymatique s’effectue sous l’action de l’enzyme - lactase.
C’est une enzyme digestive, complexe, qui est sécrété par les glandes digestives, qui transfèrent leur contenu
dans le tube digestif, c’agit d’une digestion extracellulaire. La fonction de l'enzyme lactase (β-galactosidase)
est de catalyser l'hydrolyse du lactose en ses monosaccharides constitutifs (glucose et galactose)[6].

Fig. 1: L'hydrolyse du lactose en galactose et du glucose, catalysée la lactase

En bref, l'enzyme est utilisée dans l'industrie laitière pour produire des produits laitiers sans lactose,
qui est une approche appropriée pour résoudre le problème de l'intolérance au lactose qui affecte l'homme
dans le monde entier [3].
Les paramètres de la réaction, la température, acidité, temps de traitement, concentration en enzyme et
en lactose détermine la vitesse de la réaction. Dans les solutions avec une haute teneur du lactose se produire
la transgalactosylation, réaction qui peut former différents disaccharides et trisaccharides à partir de produits
finaux de l’hydrolyse (glucose et galactose). Dans les solutions qui contiennent le lactose de 25 à 30%,
peuvent se former jusqu'à 8% de disaccharides et trisaccharides - 5%, alors qu’une hydrolyse prolongée peut
diviser ces produits plus tard.

70
 Les métaux lourds tels que le zinc (> 5x10-4 M) et le cuivre (> 5x10-4M) ont un fort effet inhibiteur
sur l'enzyme. Le calcium ionique ou libre dans des concentrations plus élevées (> 10-4 M) inhibe également
l'enzyme. En revanche, l'activité de la lactase et/ou la stabilité est amélioré par la présence du magnésium
(10-4 M), manganèse (10-4 M) et potassium (10-4 M). Les concentrations de phosphate jusqu'à 10-2 M
influencent positivement la stabilité, par la fixation du calcium.

1. Matériels et méthodes
1.1. La préparation de la base laitière

Les essais ont été éffectué sur un fromage de type mascarpone avec du chocolat blanc qui se fabrique
sous la marque Chocobo, par Innolact. Les échantillons du lait pasteurisé utilisés sont de l’entreprise
Innolact, s’agit d’une pasteurisation haute, le lait est soumis à des températures élevées, de 85 à 90 °C
pendant 1-2 secondes. Les mesures d'hygiène ont été respectées, afin d’éviter aucun risque de contamination.
Pour chaque échantillon de fromage crème, le lait était standardisé avec de la crème fraîche, pour
satisfaire le gras/extrait sec total. La crème est obtenue à partir d'un processus de centrifugation dans le
séparateur, avec un contenue de 40 % de matière grasse.
Pour améliorer positivement la qualité du lait pour le fromage à la crème et la concentration en
protéines, on ajoute poudre de protéine du lait de 60%, obtenu par un processus de diafiltration.
La couverture de chocolat blanc est de l’entreprise Natra et contient 24% du lait.
La base laitière est obtenue par le mélange du lait pasteurisé, de la crème fraîche, de la protéine du
lait, et du chocolat blanc qui sont des ingrédients complexes d’origines diverses avec de teneurs différentes
de lactose.

1.2. L’enzyme

Pour l’hydrolyse du lactose on utilise l’enzyme Maxilact, qui est une est une préparation purifiée de
lactase isolé d'une levure spéciale de lait, Saccharomyces (Kluyveromyces marxianus lactis). L’enzyme a
une activité minimale de 5000 NLU/g. Les conditions favorables pour cette enzyme sont le pH de 6,6 à 6,8 et
la température de 35 à 40 ° C.

1.3. La détermination de la teneur en lactose. Méthode enzymatique

La norme internationale prévoit deux méthodes enzymatiques destinées à la détermination de la teneur

en lactose, car celui-ci peut être hydrolysé en glucose et galactose. La teneur en lactose a été déterminée par
la voie de D-galactose. Le kit enzymatique utilisé K-Laggar (Lactose/D-Galactose) de la compagnie
Megazyme permet de déterminer, par spectrophotométrie la quantité de lactose.Avant d’effectuer l’analyse
enzymatique, on clarifie l’échantillon de la base lacté (1 g base lactée+60 g eau distillé). Les protéines du lait
sont alors précipitées à l’aide des solutions de Carrez-I et Carrez-II. La solution de Carrez-I est une solution
d’hexanocyanoferrate de potassium (K4[Fe(CN)6]3H2O) et la solution de Carrez-II est composée d’un
mélange de sulfate de zinc (ZnSO4) et d’hydroxyde de sodium (NaOH).
Principe: Les réactions enzymatiques intervenant dans l'analyse du lactose se retrouvent à la figure 2.
Le lactose est hydrolysé en D-glucose et D-galactose en présence de l'enzyme lactase et de l'eau.
La quantité de NADH formée dans cette dernière réaction est proportionnelle à la quantité de D-
Galactose
et de lactose respectivement. C’est le NADH qui est mesuré par l’augmentation de l’absorbance à 340 nm.

71
 Fig. 2. Les réactions enzymatiques dans la détermination du lactose

La quantité de lactose est définit à partir de la différence entre la concentration de D-Galactose avec et
sans hydrolyse avec la lactase. Enfin, la concentration de lactose a été calculé par la formule suivante:

V  MV
c   A (1)
  d 
Où: V - volume final (mL); MW - masse moléculaire de la substance (g/mol); ε = coefficient d'extinction de
NADH à 340 nm; d = trajet de la lumière; ν = volume de l'échantillon.
Le temps d'analyse de la teneur en lactose, utilisant la méthode enzymatique par la voie D-galactose est
très rapide: 5 minutes approximativement à température ambiante.

2. Résultats et Discussions
Les expériences effectuées établissent que pendant 4 heures l'hydrolyse est efficace également en
rapport avec la dose utilisé, si la dose est moins de 2 g/L lactase, le lactose n’est pas hydrolysé
complétement.

Fig. 3. L’hydrolyse du lactose dans un fromage crème au chocolat blanc, lactase=2 g/L

Initialement, le fromage crème a une concentration de 4,8% de lactose, c’est une basse teneur du
lactose, qui ne favorise pas la transgalactosylation du glucose et galactose.
Il a été démontré que les produits de la réaction de transgalactosylation ,,galacto-
oligosaccharides’’constituent un facteur stimulant la croissance des Bifidobactéries, et permettraient donc un
enrichissement de la flore intestinale en Bifidobactéries au dépens d'autres microorganismes, en particulier
des bactéries pathogènes [7]. C’est inadmisible d’avoir des bactéries dans le fromage étudié, parce que ce

72
produit ne s’obtient pas par la fermentation, à l’opposé le pH est contrôlé pour éviter la formation d’acide
lactique.
Dans la pratique, pour la réalisation de l’hydrolyse on a utilisé un thermomix en acier inoxydable, qui
n’a pas un effet inhibiteur sur l'enzyme, le lait et les autres ingrédients utilisés n'ont pas d'exigences
particulières pour ce type de matériau.
Comme la lactase utilisée provient d'une levure des produits laitiers, on a observé que les conditions
optimales sont proches de la température et du pH naturel du lait, en d'autres termes, le pH de 6,4 à 6,6 et la
température de 35-40 ° C. La lactase est plus active à une température de 30 °C, mais pour assurer la qualité
et la sécurité sanitaire du fromage analysé , il est essentiel d’appliquer un processus thermique adéquat pour
rendre le produit commercialement stérile.
Pour prolonger la durée de conservation et supprimant la flore pathogène, on a utilisé la nisine - agent
antibactérien. Pendant l’hydrolyse le pH n’est pas stable, s’observe une diminution, mais qui n’inhibe pas
l’activité de l’enzyme. La lactase actionne effectivement.
Les monosaccharides formés par l'hydrolyse du lactose augmentent la douceur du produit [5].

Conclusion
Le but de cette recherche était de réduire le contenue de lactose sans affecter le processus
d’élaboration et en même temps la qualité du fromage crème au chocolat, qui est un produit complexe, ayant
divers sources de lactose, pas seulement du lait (crème fraiche, protéines sériques, chocolat blanc).
Il n’est pas généralement nécessaire pour hydrolyser le lactose 100%, sauf dans les cas extrêmes de
malabsorption du lactose [4]. Le produit étudié est considéré sans lactose s’il s’agit d’un pourcentage de 0,15
à 0,01 % du lactose.
L'hydrolyse enzymatique du lactose est un procédé biotechnologique important dans l'industrie
alimentaire. Les caractéristiques sensorielles et technologiques de la nourriture peuvent être améliorées par
l'hydrolyse du lactose.
L'hydrolyse du lactose dans le fromage crème, par exemple, améliore considérablement l'onctuosité.
De plus, après l’hydrolyse du lactose, le produit est plus sucrés, c’est dû au fait que le pouvoir sucrant du
lactose est inférieure aux celles de ses monosaccharides constitutifs, le galactose et le glucose.

Bibliographie
1. Burvall A., 1978. Lactose hydrolysis: nutritional and technological problems. Dissertation, Department
of applied nutrition, Chemical Centre, University of Lund, Sweden.
2. Dekker PJT, Daamen CBG, 2011. β-D-galactosidase. Encyclopedia of dairy science, vol 2, Academic,
London.
3. Harju et al., 2012. Lactose hydrolysis and other conversions in dairy products: technological aspects.
Int. Dairy J., 22 (2012), pp. 104–109.
4. Dutra M. et al., 2015. Lactose Hydrolysis in Milk and Dairy Whey Using Microbial β-Galactosidases.
Enzyme Research, Article ID 806240, 7 pages, Lajeado, RS, Brazil.
5. Mlichová and Rosenberg, 2006. Current trends of β-galactosidase application in food technology.J.
Food Nutr. Res., 45, pp. 47–54.
6. Shakeel-Ur-Rehman, 2009. Lactose, water, salts and minor constituents. vol 3. In: McSweeney PLH,
Fox PF (eds) Advanced dairy chemistry, 3rd edn. Springer, United States.
7. Tanaka T., Takayama H., et al., 1983. Effects of Administration of TOS and Bifidobacterium breve 4006
on the Human Fecal Flora. Bifidobacteria Microflora. Vol. 2, Yakult Central Institute for Microbiological
Research.

73
 APLICAREA MIEZULUI DE NUCI DEGRESAT LA PRODUCEREA
SEMIFABRICATELOR TOCATE
Irina GRUMEZA, Ion SCRIPCARI, Angela GUDIMA, Ghenadie COEV,
Artur MACARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare

Abstract: este prezentat studiu privind aplicarea şrotului de nuci în tocătura pentru mici din carne de ovină
supuşi păstrării în stare refrigerată la 0÷+4 ºC, timp de 96 ore. Adaosul de şrot de nuci în tocătura pentru
mici constituie 5, 10, 15 %. Sa constatat că adăugarea şrotului de nuci în tocătura micilor din carne de
ovină pemite majorarea capacităţii de legare a apei şi micşorarea conţinutului de umiditate pe parcursul
păstrării, stabilitatea activităţii apei, modificarea slabă a valorii ph-ului, menţinerea conţinutului de sare.
Stabilitatea microbiologică a produsului finit se manifestă la 0÷+4ºC, timp de 48 ore, caracteristicile
senzoriale a semifabricatelor tocate din carne de ovină cu adaos de şrot de nuci sunt foarte bune.

Cuvînt cheie: mici de carne de ovină, semifabricate, miez de nuci degresat (şrot de nuci), păstrarea în stare
refrigerată.

Introducere

Semifabricatele din carne tocată reprezintă un grup sortimental de produse de carne mult solicitate de
consumatori. Pentru fabricarea lor se foloseşte tocătura de carne a diferitor animale, melanj sau praf de ou,
pâine de grâu, preparate proteice de origine animală sau vegetală, ceapă, alte legume şi condimente.
Micii reprezintă batonaşe din tocătură de carne în formă de cilindru cu lungimea 8-10 cm şi cu
diametrul de la 3 până la 3,5 cm, suprafaţa netedă, fără fisuri şi marginile frînte [1].
În Republica Moldova ,,micii” sunt un produs tradiţional, naţional, obţinut mai mult din carne de
bovină şi porcină.
Valoarea nutritivă şi biologică a semifabricatelor de tip mici în mare măsură este determinată de natura
şi compoziţia chimică a cărnii folosite. Cercetările preventive arată că există necesitatea echilibrării sau
armonizării valorii nutritive şi biologice a tocăturii pentru mici, deoarece la fabricarea lor este folosită carnea
obţinută după selectarea porţiunilor anatomice pentru semifabricatele naturale.
Scopul lucrării este studierea posibilităţii de introducere în tocătura din carne de ovină pentru mici:a
şrotului de nuci, obţinut prin presare la rece în timpul fabricării uleiului din nuci.
Lucrarea a fost efectuată în laboratorului de biotehnologii alimentare din cadrul Institutului Ştiinţifico-
Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare şi în laboratorul Tehnologia cărnii al catedrei Tehnologia
Produselor Alimentare.

1. Metode şi materiale

Pentru prepararea micilor a fost folosită carnea de cârlan procurată de la Institutul Ştiinţifico-Practic de
Biotehnologie în Zootehnie şi Medicină veterinară, s. Maximovca, r-nul Anenii Noi.
Şrotul de nuci a fost obţinut în cadrul catedrei Tehnologia Produselor Alimentare, FTMIA.
Introducerea în rețeta de fabricație a micilor a șrotului de nuci va permite îmbunătăţirea
caracteristicilor oraganoleptice, conferind produsului finit aroma și gust picant de nuci. Valoarea biologică a
produsului va crește datorită îmbogățirii tocăturii cu substanțe biologic active: acizi grași – linoleic și α-
linolic, macro- și microelemente (potasiu, magneziu, fosfor, fier, cobalt, mangan, cupru, zinc, iod, ș.a.),
carotinoizi, vitaminele B1, B2, C, D, E, P, ș.a. [2, 3].
Prepararea compoziţiei pentru mici, a fost realizată în conformitate cu reţetele de fabricaţie propuse în
cuva malaxorului Kitchen Aid, apoi a urmat modelarea micilor în formă de batonaşe, ambalarea în caserole,
ermetizarea cu strech folie şi depozitarea în stare refrigerată la 0±4 ºC, timp de 4 zile.
În lucrare au fost determinate caracteristicile fizico-chimice, microbiologice şi organoleptice a
semifabricatelor (mici de carne de ovină cu şrot de nuci) după depozitare în stare refrigerată şi după
pregătirea culinară. Toţi indicatorii au fost determinaţi prin folosirea metodelor standarte.

74
 Tabelul 1. Reţete de fabricaţie pentru mici
Cantitatea de materie primă pentru mici din carne de ovină şi
şrot de nuci, g
Materia primă şi auxiliară 1 2 3 4
martor (5%) (10%) (15%)
Carne de ovină 400 380 366 350
Sare de uz alimentar 4,8 4,8 4,8 4,8
Piper negru 1,2 1,2 1,2 1,2
Usuroi proaspăt 1,5 1,5 1,5 1,5
Apă potabilă 80 80 80 80
Bicarbonat de sodiu 0,25 0,25 0,25 0,25
Şrot de nuci - 16,8 33,6 50,4

2. Rezultate experimentale şi discuţii

Tabelul 2. Modificarea caracteristicilor fizico-chimice în mici din carne de ovină cu adaos de şrot de nuci
Denumire produs Durata de Fracţia masică Capacitatea de Activitatea pH-ul Fracţia masică
păstrare, h de umiditate W, legare a apei apei aw de NaCl, %
% CLA, %
Carne de ovină 5,69
1.Proba martor – 0 76,69 44,37 0,967 5,80 0,69
mici din carne de 24 69,37 43,20 0,965 5,82 0,64
ovină 48 68,92 41,02 0,967 5,85 0,63
96 57,88 31,62 0,967 5,85 0,63
2.Mici din carne de 0 76,37 45,34 0,968 5,94 0,69
ovină şi 5% şrot de 24 66,78 42,30 0,968 6,06 0,64
nuci 48 74,50 54,74 0,966 6,19 0,64
96 49,67 31,35 0,966 6,24 0,63
3. Mici din carne de 0 76,17 53,24 0,967 5,85 0,69
ovină şi 10% şrot de 24 65,67 44,68 0,970 6,19 0,64
nuci 48 68,54 48,72 0,967 6,31 0,64
96 50,67 33,74 0,966 6,26 0,64
4.Mici din carne de 0 75,60 54,27 0,965 5,95 0,70
ovină şi 15% şrot de 24 70,59 55,16 0,966 6,29 0,64
nuci 48 68,56 54,83 0,966 6,16 0,64
96 58,88 46,06 0,966 6,29 0,64

Fig. 1. Modificarea conţinutului de umiditate în micii din carne de ovină şi şrot de nuci

75
 Fig. 2. Modificarea capacităţii de legare a apei în micii din carne de ovină şi şrot de nuci

Analiza datelor experimentale (tab. 2, fig. 1, 2) constată că:

- conţinutul de umiditate iniţială în mostrele de mici scade în raport cu creşterea conţinutului de şrot
de nuci. Pe parcusul păstrării în stare refrigerată valoarea umidităţii scade pentru proba martor cu 19 %,
pentru proba 2 cu 27 %, proba nr. 3 – 26 % şi proba nr 4 – 17 %;
- capacitarea de legare a apei se măreşte în dependenţă de conţinutul de şrot de nuci, dar se micşorează
pentru fiecare probă pe parcursul păstrării;
- activitatea apei în toate probele rămâne practic constantă pe parcursul păstrării în stare refrigerată;
- pH-ul în toate probele iniţiale este slab acid între 5,69-6,31. Durata de păstrare provoacă creşterea
ph-ului în limitele 6,24-6,31, ca urmare al acţiunii microflorei spontane.
- conţinutul de NaCl în produsul finit pe parcursul păstrării scade foarte puţin: cu 0,05%.

Tabelul 3. Caracteristicile microbiologice a cărnii de ovină proaspătă înainte de procesare și a șrotul de nuci

№ Denumirea Durata NGMAFA BGCB Microorganisme Drojdii, Micete,

produsului păstrării, (UFC/1g) (coliforme în patogene, inclusiv (UFC/1g) (UFC/1g)
ore 0,001g) Salmonella,în 25g
0 1x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 1,5x102
I Carne de ovină
36 2x105 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 2,0x103
II Șrot de nuci 0 2,7x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 1,0x103
Mici din 0 1,4x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat
1 (carne de
48 2,0x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 1,5x103
ovină)
Mici (din carne 0 1,8x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat
2 de ovinăi +5 %
48 3,0x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat
șrot)
Mici (din carne 0 1,5 x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 1,0 x103
3 de ovină +10 %
48 1,0 x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 1,5 x104
șrot)
Mici (din carne 0 2,0 x103 nu s-a depistat nu s-a depistat 1,0x103 1,4x103
4 de ovinăi +15%
48 1,0 x103 nu s-a depistat nu s-a depistat nu s-a depistat 2,2x104
șrot)

Toate probele au fost supuse analizei microbiologice privind numărul de germeni mezofili aerobi și
facultative anaerobi (NGMAFA), bacteria coliforme, Salmonella, drojdii și mucegaiuri. Rezultatele acestor

76
cercetări arată că NGMAFA a tuturor mostrelor de mici pe parcursul păstrării în stare refrigetrată la 0÷+4 ºC,
timp de 48 ore se înscrie în normele sanitar-veterinare (Ordin MAIA nr. 215 din 22.09.2006). NGMAFA în
mostrele inițiale constituie 3*103 (UFC/1g), dar se admite 5*106 (UFC/1g). Celule tip bacteria coliforme,
Salmonella nu sau depistat, doar un număr redus de micete în unele probe.
Analiza senzorială a mostrelor de mici tratate termic (prin coacere la grătar) a constatat că toate probele
au caracteristici senzoriale bune, chiar mostrele cu șrot de nuci posedă un gust și miros nobil de miez de nuci,
foarte plăcut. Consistența micilor este mai puțin suculentă dar integrală (tab. 5).

Tabelul 5. Caracteristicile senzoriale a micilor din carne de ovină cu adios de şrot de nuci
Nr. Denumirea Aprecierea organoleptică a produselor după sistema de 5 puncte
produsului Aspect Culoarea și Aroma și Gustul Consis- Suculența Nota generală
comercial aspectul în mirosul tența
secțiune

1 mici din carne de 4,5 4,75 4,88 4,63 4,25 4,0 4,5
ovină (proba
Comentarii: Mici uscați, fărămicioși, cu gust pronunțat de carne de ovină, specific.
martor)

2 mici din carne de 4,25 4,75 4,88 4,88 4,25 4,25 4,54
ovină cu șrot de Comentarii: Gust plăcut, puțin picant, dar gustoși
nuci 5%
3 mici din carne de 4,5 4,67 4,83 4,5 4,83 4,5 4,64
covină cu șrot de Comentarii: Consistență și suculență perfectă. Gust plăcut, miros fin de miez de nuci.
nuci 10%
4 mici din carne de 4,5 4,75 4,88 4,88 4,25 4,25 4,54
ovină cu șrot de Comentarii: Gust de șrot foarte evidenţiat
nuci 15%

Concluzii
 folosirea cărnii de ovină este binevenită la fabricarea produsului naţional mici în stare refrigerată;
 aplicarea şrotului de nuci în reţeta de fabricaţie a micilor din carne de ovină rezultă majorarea
capacităţii de legare a apei ce va permite majorarea randamentului;
 adaosul de şrot de nuci provoacă majorarea valorii ph-ului tocăturii de la 5,83 până la 6,17 în
corespundere cu creşterea conţinutului de şrot de la 5 până la 15 %;
 activitatea apei şi fracţia masică de sare în tocătura de mici cu adaos de şrot de nuci practic nu sau
schimbat pe parcursul păstrării la temperatura 0÷+4 ºC, timp de 48 ore;
 caracteristicile microbiologice a mostrelor de mici de carne de ovină cu şrot de nuci sunt stabile pe
parcursul păstrării la temperatura 0÷+4 ºC, timp de 48 ore;
 adăugarea şrotului de nuci în tocătura pentru mici din carne de ovină permite înlăturarea mirosului
specific caracteristic cărnii de ovină. Produsul finit după tratamentul culinar obţine un miros şi gust nobil de
miez de nuci.

Bibliografie
1. Carne tocată şi semifabricate de carne tocată PT MD 67-00400053-056 : 2000.
2. Scripcari, I. Determining the particle size of skimmed walnut flour. Proceedings of the International
Conference Modern Techologies , In the Food Industry 2014, 16-18 October, 2014 Chişinău, Tehnica-info
309-312 p, ISBN 978-9975-80-840-8.
3. Земляк, К.Г., Окара, А.И., Алешков, А.В. Мясо - растителъные котлеты с манъчжурским
орехом. Мясная индустрия. 2013, № 7, c. 41-43.

77
 APPLICATION DE LA METHODE AAS POUR L'ANALYSE DES
CONTAMINANTS DANS LES PRODUITS DE CONFISERIE

Autor: Iana ȚISLINSCAIA

Université Technique de Moldavie

Résumé: La spectrométrie d’absorption atomique (AAS) est une méthode qui permet de doser dans
pratiquement toute type d’échantillon un ou plusieurs éléments prédéfinis. Dans ce cas l’étude réside dans la
validation de la méthode AAS pour le dosage des contaminants métalliques dans les produits de confiserie.
La détermination de Cu et Zn dans les produits alimentaires est proposée et éprouvée sur les échantillons de
chocolat et biscottes. L’expérience a été effectuée sur les échantillons alimentaires commerciaux.

Mots clés: spectrométrie d’absorption atomique(AAS), contaminants métalliques, toxicité, absorbance,

chocolat, biscottes.

Introduction - contaminants métalliques, leur toxicité

Les métaux sont souvent indispensables au métabolisme des êtres vivants (oligo-éléments).
Néanmoins, nombre d’entre eux sont toxiques lorsque leur concentration dépasse un seuil, lui-même fonction
de l’état physico-chimique de l’élément considéré. Une fois les métaux lourds s’incorporent dans notre
corps, ils y restent pour longtemps en provocant une toxicité chronique.
A la différence des polluants organiques, les métaux ne se décomposent pas dans le corps, en
atteignant une certaine concentration, ils provoquent des intoxications, des mutations. Les mutations aux
enfants peuvent causer des vices de développement physique et mental. Les composés métalliques pénètrent
dans le corps et interagissent avec certains enzymes, ce qui inhibe leur activité. Sauf l’empoisonnent du
corps humain, ceux-ci l’obstruent mécaniquement – les ions de métaux lourds se déposent sur les parois des
moindres systèmes du corps et obstruent les vaisseaux du rein, les canaux du foie, ce qui conduit à
l'accumulation de toxines et à l'auto-intoxication d’organisme.
La contamination des aliments se produit lorsque les végétaux sont cultivés dans les champs près de
déchets industriels ou municipaux. Le cuivre et le zinc sont principalement concentrés dans les racines, le
cadmium - dans les feuilles, des composés de mercure sont utilisés comme fongicides qui peuvent par la
suite contaminer les produits alimentaires.
Des autorités dans le domaine de la santé estiment que de 70 à 90% des maladies chroniques peuvent
être causées, directement ou indirectement, par la pollution environnementale.
Ces éléments peuvent se retrouver : dans l’air, dans l’eau, dans les sols et les sédiments, dans les
organismes végétaux et animaux, ainsi que dans les additifs alimentaires, emballages, produits cosmétiques,
(fig.1).

Sources Environnement
anthropiques et naturelles (eau, air et sol)
Végétaux Animaux Homme
Fig. 1. Cycle simplifié des éléments traces métalliques depuis les émissions jusqu’à l’exposition
humaine

Parmi les polluants, les plus dangereux sont les métaux lourds. Ils sont également les principaux
producteurs de radicaux libres. Une surproduction de radicaux libres acidifie l'organisme et crée un terrain
parfait pour les champignons (candida), parasites, virus et bactéries. Ils remplacent des minéraux essentiels et
créent ainsi une déficience.

78
1. Revue des méthodes utilises pour l'analyse des contaminants métalliques
Pour la détermination de métaux lourds dans les matières premières végétales et des produits
alimentaires finis on utilise les différentes méthodes d'analyse, y compris les techniques spectrales d'analyse
(absorption atomique, émission atomique, spectrophotométrie et analyse photométrique), électrochimique
(inversion voltamétrie, polarographie), spectrométrie de fluorescence X, etc..
Spectrométrie d'absorption atomique (AAS) est une technique servant à déterminer la concentration
de certains métaux dans un échantillon. La spectroscopie d’absorption atomique utilise la propriété de
certains éléments chimiques de capter ou d’émettre la lumière (UV et/ou visible) lorsqu’ils sont chauffés à
très haute température au sein d’une flamme ou dans un four.
Spectroscopie de l’émission permet d'effectuer des analyses qualitatives, cela signifie que plusieurs
éléments peuvent être analysés simultanément. SEA utilise également une mesure quantitative de l'émission
optique provenant des atomes stimulés, pour déterminer la concentration de la substance à analyser. Les
atomes ou les molécules qui sont stimulés à de hauts niveaux d'énergie peuvent se désintégrer à des niveaux
plus bas en émettant des radiations (émission ou luminescence).
Spectrophotométrie est une méthode analytique quantitative qui consiste à mesurer l'absorbance ou la
densité optique d'une substance chimique donnée, généralement en solution. Plus l'échantillon est concentré,
plus il absorbe la lumière dans les limites de proportionnalité énoncées par la loi de Beer-Lambert. La
densité optique des échantillons est déterminée par un spectrophotomètre préalablement étalonné sur la
longueur d'onde d'absorption de la substance à étudier.
Voltampérométrie cyclique (ou voltammétrie cyclique) est une méthode électrochimique basée sur
une variation contrôlée du potentiel électrique appliqué à l'échantillon. Pour obtenir un diagramme
voltampérométrie cyclique, le potentiel appliqué doit être variée suivant un cycle fermé, et on mesure le
cycle (éventuellement incomplet) que suit la variation du courant électrique par rapport à celle du potentiel.
Voltammétrie est utilisé pour étudier les propriétés redox des structures d'interface et de composés chimiques
à l'interface de l'électrode dans une solution.
Polarographie est une forme particulière de la voltampérométrie qui utilise comme électrode de
travail une électrode à gouttes tombantes de mercure. Méthode d'analyse des oxydations et des réductions en
solution, la science qui décrit les réactions chimiques dans lesquelles se produisent des transferts d'électrons.
Spectrométrie de fluorescence X (FX, ou XRF pour X-ray fluorescence) est une technique
permettant l'analyse élémentaire, c.-à-d. que l'on peut savoir quelle quantité on a de tel ou tel atome, mais on
ne sait pas sous quelle forme chimique. Cette technique utilise des phénomènes physiques qui ont été
découverts et développés dans le domaine de la physique quantique (effet photoélectrique, émission
spontanée, diffraction des rayons X).

2. Avantages de la méthode AAS

La spectrométrie d’absorption atomique (AAS) est une technique décrite pour la 1ère fois par Walsh
(1955). AAS étudie les absorptions de lumière par l'atome libre. C’est une des principales techniques mettant
en jeu la spectroscopie atomique dans le domaine UV-visible utilisée en analyse chimique. Elle permet de
doser une soixantaine d'éléments chimiques (métaux et non-métaux). Les applications sont nombreuses étant
donné qu’on atteint couramment des concentrations inférieures au mg/L (ppm).
L’absorption atomique de flamme est une méthode qui permet de doser essentiellement les métaux en
solution. Cette méthode d’analyse élémentaire impose que la mesure soit faite à partir d’un analyte (élément
à doser) transformé à l’état d’atomes libres. L’échantillon est porté à une température de 2000 à 3000 degrés
pour que les combinaisons chimiques dans lesquelles les éléments sont engagés soient détruites. La
spectrométrie d’absorption atomique est basée sur la théorie de la quantification de l’énergie de l’atome.
Celui-ci voit son énergie varier au cours d'un passage d'un de ses électrons d'une orbite électronique à une
autre: E=hoù h est la constante de Planck et est la fréquence du photon absorbé. Généralement seuls les
électrons externes de l'atome sont concernés.

79
 Les photons absorbés étant caractéristiques des éléments absorbants, et leur quantité étant
proportionnelle au nombre d'atomes d'élément absorbant selon la loi de distribution de Boltzmann,
l'absorption permet de mesurer les concentrations des éléments à doser. L’analyse par absorption atomique
utilise la loi de Beer-Lambert. S’il y a plusieurs éléments à doser, on réalise cette manipulation pour chaque
élément de l’échantillon en se plaçant à une longueur d’onde fixée.
La méthode AAS est caractérisée par une haute sensibilité, grande spécificité, rapidité, faible quantité
de substance nécessaire (1 mL de la solution peut suffire) et facilité de préparation des solutions étalons. En
même temps, AAS nécessité d'utiliser pour chaque élément à doser une source caractéristique, technique
d'analyse destructrice, domaine d'application limité presque exclusivement aux métaux (Cu, Zn, Pb, Cr, Fe,
Cd, etc.), nécessité d'avoir des concentrations assez faibles.
Dans les conditions du laboratoire «Contrôle des Produits Agro-alimentaires» dans le cadre du
«Centre de Métrologie Appliquée et de Certification» la méthode de détermination du Cu et Zn dans les
produits alimentaires a été examinée et éprouvée sur les échantillons du chocolat et biscottes. L’expérience a
été effectuée sur les produits alimentaires avec un dosage du Cu et Zn bien déterminé. L’objectif de l’étude
réside dans la validation de la méthode AAS pour les dosages des contaminants métalliques dans les produits
de confiserie. Pour cela l’exactitude de la mesure directe ainsi que les indices de correction ont été
déterminés par la méthode des ajouts. Les analyses ont été effectuées d’après le GOST 30178-96 “ Matière
première et produits alimentaires. Méthode de l'absorption atomique pour l’analyse des éléments toxiques”.
L’objectif de la présente étude consiste dans la validation de la méthode AAS pour l’analyse des
contaminants d’origine métallique dans les produits de confiserie. La validation d’une méthode d'analyse –
c’est l’ensemble des opérations nécessaires pour prouver que le protocole est suffisamment exacte et fiable
pour avoir confiance dans les résultats fournis et ceci pour un usage déterminé.
Le but de la validation est de démontrer qu'elle correspond à l'usage pour lequel elle est prévue. La
validation d’une méthode d’analyse entraîne la détermination de plusieurs paramètres : la limite de détection
d’une méthode (LDM), la limite de quantification d’une méthode (LQM), la limite de linéarité (LL), la
fidélité (réplicabilité, répétabilité, reproductibilité), la justesse, la sensibilité, et finalement, la récupération.

3. Résultats et discussion
Pour l’identification quantitative du Cu et Zn par la méthode de spectrométrie d'absorption atomique,
il faut préparer les solutions d’étalonnages du Cu et Zn. Les 4 solutions étalon de calibration sont préparées
dans des récipients universels. Les étalons varient de 0.1 à 1 mg/l.
L’échantillon à minéraliser est pesé précisément, 5g des produits de l’analyse (chocolat et biscottes)
sont pesés et transférés quantitativement dans 2 tasses, permettant le dosage en parallèle du Cu et Zn. Au
début de la minéralisation des produits expérimentaux se placent sur le fourneau électrique à température
200oC puis sous une lampe infrarouge jusqu’à le moment quand il n’y a plus de fumée. Ensuite les
échantillons sont mis dans le four de minéralisation. Quand les échantillons sont demi – minéralisés, on
ajoute 1 ml de l’acide azotique. Aux minéralisâtes unicolores l’acide azotique 1 % est ajouté. Puis les
solutions obtenues sont filtrées dans les ballons et le volume est amenées jusqu’au trait de jauge avec de
l’acide azotique.
Les résultats obtenus sont présentés dans la figure 2.

Fig. 2. Graphiques de calibration.

80
 En utilisant ces droites de calibration, on pourrait facilement déterminer le taux de Zn et Pb dans les
produits de confiserie. Si l’expertement est effectué correctement les concentrations obtenues doivent
s'inscrire dans l’intervalle des valeurs suivantes, mg/l.

Tableau 1. Concentrations en Cu et Zn dans les produits de confiserie

Chocolat Chocolat Biscottes Biscottes

Concentration en Zn Concentration en Cu Concentration en Zn Concentration en Cu
(23.7670 – 17.9530) (13.6884 – 11.7116) (7.61-7.15) (2.1011-2.0139)

Conclusion
Toutes les valeurs obtenues expérimentalement (Chocolat, Zn - 19.5821/19.6138 ; Chocolat, Cu -
11.7238/11.8363 ; Biscottes, Zn - 7.3292/7.2534 ; Biscottes, Cu - 2.0739/2.0572 correspondent aux valeurs
théorétiques, c’est-à-dire la validation de la méthode AAS pour les dosages des contaminants métalliques
dans les produits de confiserie peut être confirmée. La méthode est très sélective, il n'y pas d'interférences
spectrales, la technique est simple si on sait préparer les solutions initiales.

Bibliographie

1. Sperling, Michael B.; Welz, Bernhard, Atomic Absorption Spectrometry, Weinheim, Wiley-
VCH, 1999, 3e éd.
2. Jacques VANDEGANS, Anne-Marie de KERSABIEC, Michel HOENIG. Spectrométrie d’absorption
atomique. 1997, http://www.techniques-ingenieur.fr/base-documentaire/mesures-analyses-
th1/spectrometries-42390210/spectrometrie-d-absorption-atomique-p2825/.
3. Rodica Sturza, Iurie Subotin. Analyses physico-chimiques en agro-alimentaire. – Chisinau: UTM,
2003
4. Sperling, Michael B., Welz Bernhard. Atomic Absorption Spectrometry. - Weinheim,3rd éd., 1999
5. Хавезов И., Цалев Д. Атомно-абсорбционный анализ. — Л.: Химия, 1983
6. Гармаш А.В. Введение в спектроскопические методы анализа. Оптические методы анализа. —
М.: ВХК РАН, 1995

81
 CONTROLE DES GAZ DISSOUS DANS LES VINS PAR
UN CONTACTEUR MEMBRANAIRE

Iana ȚISLINSCAIA

Université Technique de Moldavie

Résumé: Les gaz peuvent être apportés au vin lors de différentes opérations œnologiques ou par la
technique de micro-oxygénation, procédé de plus eu plus répandu dans le domaine de œnologie. Une étude
approfondie concernant une nouvelle approche de la micro-oxygénation du vin par diffusion d’oxygène à
l’aide d’un contacteur membranaire, est proposée. L’objectif est de mieux gérer les gaz dissous (O 2, CO2)
dans le vin. Les paramètres opératoires permettant de gérer ces transferts sont étudies ici (conditions de
pression, température, débit, colmatage, etc).

Mots clés: vin, gaz, contacteur membranaire, micro-oxygénation, oxygène, gaz carbonique.

Les gaz font partie intégrante de différentes étapes de vinification. Les gaz dissous jouent un rôle
essentiel dans la production des vins. L'utilisation de gaz aux différentes étapes de vinification permette
d’améliorer les qualités organoleptiques du vin et d’éviter les dérivés microbiologiques. L'utilisation de
différents gaz permet d’accélérer, de simplifier et d’améliorer le processus de fabrication de certains vins.
La gestion de l’oxygène n’a de sens que si au final il est possible de mieux maitriser son impact sur la
qualité du vin, dont le goût et l’arôme sont les deux composantes principales [1]. L’arôme est un des attributs
les plus importants conditionnant le style et la qualité du vin. Le profil aromatique d’un vin est d’une
extrême complexité car résultant de la perception simultanée de centaines de composés odorants. La qualité
organoleptique d’un vin est directement influencée par des réactions chimiques complexes impliquant les gaz
dissous (dioxyde de carbone, azote et principalement les molécules d’oxygène). Après vinification, le vin
entre dans la période d’élevage qui va durer jusqu’à la mise en bouteille. Le gaz carbonique augmente la
fraîcheur et la vivacité des vins. À l’embouteillage des vins tranquilles, le gaz carbonique doit être ajusté à
un niveau désiré compris entre 300 à 1500mg/L et l’oxygène doit être réduit du mieux possible.
Ce travail doit proposer une conduite de l'équipement pour optimiser les conditions opératoires de
fonctionnement afin d’obtenir une pseudo-sélectivité du contacteur membranaire vis-à-vis des transferts
d’oxygène et de dioxyde de carbone souhaités. Il sera alors possible d’ajuster les concentrations de ces deux
gaz dissous en sortie de contacteur aux valeurs souhaitées par le vinificateur au moment de l'embouteillage.
Cette étude sera effectuée, à l'échelle du laboratoire, à partir de mini-modules (surface membranaire = 0,2
m2) équipés de membranes présentant des caractéristiques différentes en termes de structure et de propriétés
de surface, (fig.1).
Dans le cas d’un apport des gaz par contacteur membranaire, il est simple de calculer la quantité de gaz
transféré et de prévoir la concentration finale en gaz dissous ; ce qui est pratiquement impossible en
microdosage classique. Ainsi, à l’échelle industrielle, il serait plus simple de maîtriser cette nouvelle
technique et d’apporter strictement la quantité nécessaire des gaz au vin.
Afin de comprendre et de quantifier les phénomènes de transfert des gaz dans le vin, il a été choisi de
travailler sur l’eau distillé et sur une solution modèle. L’expérimentation est poursuivie jusqu’à la
stabilisation de la concentration en gaz dissous [3]. A partir des données de la concentration en gaz dissous,
enregistrées au cours du temps, la courbe de saturation en fonction du temps est tracée, (fig.2).

82
 Fig. 1. Schéma d’un contacteur membranaire

Le coefficient volumique de transfert kL.a (s-1) est déterminé à partir de la pente de la droite suivante,
(fig.2) selon la méthode dynamique conventionnelle (Roustan, 2003) :

(1)

Où: CO* 2 - concentration en oxygène dissous à saturation [mg.L-1] ; CiO2 - concentration en oxygène
dissous initiale, [mg.L-1] ; Ct O2 - concentration en oxygène dissous à l’instant t, [mg.L-1] ; kL.a - coefficient
volumique de transfert (s-1) ; t - temps (s)

Fig. 2. Coefficient volumique de transfert de matière dans l’eau distillée (kLa, s-1), en fonction de débit de
liquide

Les résultats de cette étude montrent que dans le cas du contacteur membranaire le coefficient
volumique de transfert - kL.a n’augmente nullement ni avec le débit de circulation du liquide, ni ne tend pas à
se stabiliser pour de fortes valeurs de débits [3]. Le débit de gaz dans le contacteur n’influence pas le kL.a,
contrairement à la micro-oxygénation classique [1]. Cette nouvelle approche de dosage au vin reste encore à
explorer et à étudier, en vue d’une optimisation, par rapport aux différents composés du vin et aux différentes
conditions opératoires.

Bibliographie
1. Alessandra Biondi Bartolini, Francesco Cavini, Mathieu de Basquiat. Oxygène et vin. Pessac 2010
2. Akita K., Yoshida F., 1973. Gas hold-up and volumetric mass transfer coefficient in bubble columns.
Industrial Engineering Chemical Process Design and Development
3. Akosman C., Orhan R., Dursun G., 2004. Effects of liquid property on gas holdup and mass transfer,
Chemical Engineering and Processing

83
 TRANSFORMĂRI FOTOCHIMICE ALE TIOUREEI ȘI CISTEINEI ÎN
APELE NATURALE
ANGELA LIS

Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: În lucrarea dată au fost studiate transformările fotochimice ale tioureei și cisteinei pe sisteme
model. Tioureea și cisteina au fost supuse fotolizei directe și induse cu radicali OH˙, generați de H 2O2, la
iradiere cu diferite surse de lumină artificială, în prezența și în absența ionilor de Cu2+. În urma rezultatelor
obținute s-a constatat că ambii tioli se supun fotolizei directe și viteza de oxidare depinde direct
proporțional de concentrația tiolului în sistem precum și de spectru de emisie a lămpii. La adăugarea H 2O2
și a ionilor de Cu2+ în sistem viteza de oxidare a tiolilor crește considerabil și este direct proporțională cu
concentrația tiolului, H2O2 și mai mult cu concentrația ionilor de Cu2+ în sistem.

Cuvinte cheie: tioli, cisteină, tiouree, randamentul cuantic, fotoliză directă, fotoliză indusă.

Introducere
Apa constituie un element fundamental al mediului ambiant, fără de care este neconcepută viața pe
Pămînt și, totadată, o resursă naturală principală cu un rol multiplu în viața economică. În acest context
devine esențială calitatea apelor naturale. Pe Terra se află o cantitate enormă de apă, şi doar o parte foarte
mică din ea este apă dulce, care, la nivelul tehnicii contemporane, poate fi folosită ca sursă pentru alimentare
cu apă potabilă a populaţiei şi pentru alte necesităţi din activitatea umană. Apa este, totodată, şi mediu de
viaţă pentru hidrobionţi. Deși, apa are proprietatea de a se regenera permanent, resursele de apă, totuși, au un
caracter limitat. Rezervele de apă se micșorează an de an din cauza poluării apelor naturale.
În compoziția apelor naturale intră un număr mare de substanțe organice dizolvate. Unele reprezintă
produși organici naturali din ape, iar altele pătrund în bazinele acvatice cu apele de șiroire. Substanțele
tiolice, care există în mediul natural acvatic, pot fi convențional divizate, după proveniența lor, în două gupe
principale. Primul grup include substanțele tiolice care participă la mtabolismul hidrobionților, de exemplu –
cisteina și glutationul [1]. Cel de-al doilea grup este reprezentat de substanțele care apar în apele naturale ca
rezultat al impactului antropogen asupra mediului. În calitate de astfel de substanțe poat fi tioureea ce se
utilizează la sinteza diferitor substanțe, în industria fertilizanților și insecticidelor, vopselelor, coloranților și
maselor plastice, precum și acidul tioglicolic care pătrunde în mediul acvatic din industria prelucrării pielii.
Prezența lor în obiectele acvatice este nedorită, deoarece duce la inhibarea proceselor de autoepurare chimică
a apelor.
Scopul lucrării constă în cercetarea transformărilor fotochimice ale tioureei și cisteinei în apele
naturale.

1. Materiale și metode

Ca obiecte de studiu s-au luat doi tioli, unul de origine naturală – cisteina și unul de origine
antropogenă – tioureea.
În calitate de surse de lumină artificială în lucrarea dată s-au luat:
a) Lampa DRT-400 – emană radiații cu ʎ = 240-440 nm;
b) Lampa ce emană lumină monocromatică cu ʎ = 254 nm și ʎ = 365 nm;
c) Simulator Solar Oriel Model 9119X, care este înzestrat cu trei filter diferite, emana spectru
radiațiilor solare în diferite condiții.
Pentru măsurarea intensităţei luminei, surselor date, s-a folosit actinometrul chimic ferioxalatul de
potasiu, K3[Fe(C2O4)3] [2].
Concentrațiile tiolilor s-au determinat cu ajutorul metodelor sprectrofotometrice, după absorbția
proprie și cu ajutorul reactivului Elman (acidul 5,5-ditio-bis-2-nitrobenzoic) care interacționează cu compușii
tiolici la pH=8 cu formarea anionului n-nitrofenilic de culoare galbenă intensă (ᶓ = 13600 la λ = 412 nm) [1].

84
2. Rezultate și discuții

Pentru a demonstra prezența substanțelor tiolice în apele naturale s-a monitorizat concentrațiile
grupărilor –SH în apele fl. Nistru (o porțiune) și afluenții săi de dreapta.

Tabelul 1. Concentrațiile grupelor –SH libere în unele obiecte acvatice

Data prelevării Martie 2015 Iunie 2015 Septembrie 2015 Noiembrie 2015
Concentrația grupelor Concentrația Concentrația Concentrația grupelor –SH
–SH libere * 106 M grupelor –SH grupelor –SH libere * 106 M
libere * 106 M libere * 106 M
Apă Apă (Apă filtrată) (Apă filtrată)
filtrată nefiltrată Apă filtrată Apă
Locul prelevării nefiltrată
Nistru, aval Baraj 2,2 3,2 24,5 4,4 0,0 0,2
Dubăsari
r. Răut 5,6 13,5 18,1 26,9 1,2 3,2
Fl. Nistru (amonte or. 3,4 3,7 14,4 3,9 0,2 0,5
Criuleni)
r. Ichel 6,1 10,8 14,7 33,8 1,9 5,9
Fl. Nistru (Vadul lui 3,2 4,4 - 3,4 2,2 2,5
Vodă)
Ghidighici 3,9 4,4 16,1 - 1,7 2,2
Dăniceni 4,6 8,6 19,8 6,6 1,2 2,5

În urma analizei rezultatelor experimentale din perioada monitorizată, s-a constatat prezența grupelor –
SH libere în toate obiectele acvatice monitorizate. Cele mai mari concentrații s-au atestat în rîurile Răut și
Ichel, respectiv fiind mai vulnerabile la modificarea stării redox a apelor. Pentru apele Nistrene și lacul
Ghidighici cele mai mari concentrații s-au atestat în luna iunie, atunci cînd activitatea hidrobionților crește și
respectiv în ape pătrund tioli, care sunt metaboliți ai activității hidrobionților. Pentru r. Răut și Ichel, cele mai
mari concentrații de grupe –SH libere s-au înregistrat în luna septembrie, ceea ce se datorează conținutului
mai scăzut de echivalenți oxidanți, respectiv oxidarea reducătorilor are loc mai lent. Cele mai mici
concentrații ale grupelor –SH libere s-au înregistrat în luna decembrie și martie, datorită activității scăzute a
hidrobionților.

2.1. Fotoliza directă a tioureei și cisteinei

Inițial, pentru a determina dacă TU potențial ar putea să se supună fotolizei directe, a fost scos spectrul
de absorbție a soluției apoase de TU (Fig. 1).
Din fig. 1 se observă ca maximul de absorbție al TU se manifestă la λ= 300 nm, fapt ce ne indică că
TU se poate supune fotolizei directe, deoarece sursele de lumină folosite în cercetarea dată, precum și
spectrul solar, emană și radiații cu așa lungime de undă.
Pentru a studia procesele de fotoliză directă a tioureei a fost luat următorul sistem model (fig.2), în care
s-a variat concentrația inițială a tiolului: Tiol + hυ

Fig. 1. Spectrul de absorbție al tioureei: [TU] = 1*10-1 M, l = 1 cm, ʎmax = 300 nm, A = 0,47, pH ≈ 7, T ≈ 22 ̊C

85
 Sistemul dat a fost iradiat la diferite surse de radiații artificiale ca: lampa DRT-400, lampa λ = 254, 365
nm și simulatorul solar cu trei filtre diferite.

Fig.2. Curbele cinetice ale procesului de fotoliză directă a soluției de TU

(Sistem model iradiat la lampa DRT-400)

Din curbele cinetice, (ca în exemplul de mai sus, fig. 2), se observă că concentrația TU scade în timp,
sub acțiunea razelor, tuturor surselor de lumină artificială, folosite în cercetare, ceea ce denotă că TU se
supune fotolizei directe. Pentru ca o reacție fotochimică să decurgă, este nevoie ca substanța care participă la
reacție (TU), să absoarbă fotonii de lumină. Respectiv, TU, avînd maxim de absorbție la 300 nm, care se
încadrează în intervalul lungimilor de undă ale surselor de lumină artificială folosite, se supune fotolizei
directe prin reacții fotochimice.
Pentru caracterizarea cinetică a procesului de fotoliză directă au fost calculate vitezele de oxidare.
Din rezultatele obținute s-a determinat că viteza de oxidare a TU depinde direct proporțional atît de
intensitatea razelor, cît și de calitatea lor. Cea mai mare viteză s-a dovedit a fi pentru filtru UVC blocking și
lampa DRT, și cea mai mică pentru lampa λ = 254 nm. Cu toate că lampa cu λ = 254 nm, emană radiații mai
rigide, cu lungime de undă mică, adică cu energie mai mare, comparativ cu Simulatorul solar, viteza de
fotoliză directă e mai mare la simulator. S-a determinat că viteza fotolizei directă a TU este de ordinal 10-6 M.
Un alt tiol care a fost supus transformărilor fotochimice a fost cisteina. Concentrația cisteinei a fost
determinată cu ajutorul reactivului Ellman. Conform cercetărilor făcute anterior se știe că cisteina ca și ceilalți
tioli studiați, nu se supune oxidării cu oxigenul molecular [1], ceea ce ne indică asupra faptului că tiolii duc la
consumul H2O2 din ape.
În urma iradierii s-a determinat că cisteina ca și tioureea se supune fotolizei directe, deoarece la iradiere
scade concentrația ei în timp. Ulterior au fost calculate vitezele inițiale ale fotolizei directe a cisteinei, care s-
au dovedit a fi de ordinul 10-9 – 10-10 M. Din datele experimentale se poate confirma că cisteina se supune
fotolizei directe și viteza fotolizei depinde direct proportional de concentrația ei și de calitatea și cantitatea
razelor solare emise.

2.2. Fotoliza indusă

Un rol important în procesele de autopurificare a apelor îl au radicalii OH, care pot fi generați la
distrugerea fotochimică a H2O2.
Pentru determinarea parametrilor cineti ai procesului de oxidare fotochimică a TU și cisteinei s-a
modelat un alt sistem, în care s-a adăugat H2O2, ca sursă de radicali OH: Tiol – H2O2 – hν și Tiol – H2O2 -
Cu2+ - hν.
Tabelul 2. Parametrii cinetici ai procesului de fotoliză indusă a tioureei
Kcalc * 104, s-1 Kgraf, s-1 Formula matematică a vitezei
Lampa DRT 2,69 2,29 V = χ[TU]0,66*[H2O2]0,33
Lampa λ = 365 nm 1,34 2,58 V = χ[TU]0,56*[H2O2]0,43
Lampa λ = 254 nm 4,23 4,17 V = χ[TU]1,64*[H2O2]0,94
SS (81017) 4,24 5,31 V = χ[TU]1,47*[H2O2]0,72
SS (81050) 1,19 2,35 V = χ[TU]1,15*[H2O2]0,45
SS (81051) 2,09 2,1 V = χ[TU]1,11*[H2O2]0,61

86
 Tabelul 3. Parametrii cinetici ai procesului de fotoliză indusă a Cisteinei (Cys)
Kcalc * 10 , s-1
4
Kgraf* 104, s-1 τ1/2, Formula matematică a vitezei
minute
Lampa λ = 365 nm 0,70 0,58 199 V = χ[Cys]0,6*[H2O2]0,6*[Cu2+]0,4
Lampa λ = 254 nm 29,23 30,40 4 V = χ[Cys]0,4*[H2O2]0,9*[Cu2+]0,7
SS(81017) 1,24 1,02 113 V = χ[Cys]0,6*[H2O2]0,7*[Cu2+]0,6
SS(81050) 2,19 2,29 51 V = χ[Cys]0,9*[H2O2]0,5*[Cu2+]0,6
SS (81051) 3,09 3,37 34 V = χ[Cys]0,3*[H2O2]1,0*[Cu2+]0,5

Concluzii

Ferioxalatul de potasiu K3[Fe(C2O4)3] · 3H2O s-a dovedit a fi un actinometru chimic eficient pentru
sursele de lumină utilizate în cercetare. Cu ajutorul lui s-a determinat intensitatea luminei pentru lampa DRT-
400, Simulatorul Solar Oriel Model 9119X (cu trei filter diferite) și Lampa ce emană radiații λ = 254 nm și λ=
365 nm;
S-a constatat că TU și cisteina se supun fotolizei directe, iar viteza reacției depinde direct proporțional
de concentrația inițială a substratului, de intensitatea luminei și de spectrul fluxului luminos; S-au determinat
constantele efective de viteză și τ1/2 a TU și Cys.
S-a determinat ordinile parțiale a reactanților și ecuațiile matematice a vitezei de oxidare fotochimică a
TU și Cys în prezența H2O2 și ionilor de cupru (II).
S-a constatat că la fotoliza indusă, viteza reacției de oxidare fotochimică crește odată cu creșterea
concentrației inițiale de substrat și mai efectiv odată cu creșterea concentrației de H2O2 și ioni de cupru (II).

Bibliografie

1. Duca, Gh., Gladchi, V., Romanciuc, L. Procese de poluare și autoepurare a apelor naturale. Chișinău:
Centrul editorial al USM, 2002. – 145 p.
2.Lis, A. Aplicarea actinometrelor chimice în evaluarea proceselor fotochimice. In: Mater. Conf. ştiinţ. “
Integrare prin cercetare şi inovare, USM , Chişinău, 2013, p. 77-79.

87
 TRANSFORMĂRILE CHIMICE ALE SUBSTANȚELOR POLUANTE ÎN
APELE NATURALE

Lidia ROBU

Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: La autopurificarea mediului apos se realizează un șir de procese fizice, biologice și chimice.
Acestea duc la micșorarea cantității de substanțe poluante. Transformările chimice sunt hidroliza, fotoliza și
oxidarea. De regulă, se supun hidrolizei esterii, amidele acizilor carboxilici şi a diferiţilor acizi ce conţin
fosfor. Transformările fotolitice ale poluanţilor se desfăşoară în apele naturale sub acţiunea razelor
ultraviolete din radiaţia solară. Procesele de oxidare a poluanţilor pot fi de două tipuri. Primul tip cuprinde
procesele în care ionii metalici, aflaţi în formă oxidată, servesc drept agenţi de oxidare. Cel de-al doilea tip
cuprinde procesele în care se realizează oxidarea poluanţilor cu radicali liberi şi alte particule reactive.

Cuvinte cheie: apele naturale, poluant, transformare, hidroliză, fotoliză, oxidare.

Autopurificarea apelor naturale reprezintă totalitatea proceselor fizice, biologice şi chimice care au loc
în interiorul bazinelor acvatice şi care duc la micşorarea cantităţii de substanţe poluante (SP) din apă pînă la
nivelul care nu prezintă pericol pentru funcţionarea ecosistemelor.
Fiecare proces, considerat separat în rolul de autopurificator al mediului acvatic, depinde de natura
poluanţilor. În legătură cu aceasta, poluanţii pot fi împărţite în 3 grupe:
1. Substanţe conservatoare, care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul înconjurător.
2. Substanţe biogene ce iau parte la circuitul biologic aşa cum sunt formele minerale ale azotului şi
fosforului, compuşi organici uşor asimilabili.
3. Substanţe dizolvate în apă şi care nu sunt incluse în circuitul biologic, ex. toxinele.
Deosebit de importante pentru autopurificarea mediului acvatic sunt[1]:
a) procesele fizice cu transport de masă: diluarea (agitarea), transportul SP, evaporarea, adsorbţia.
b) transformarea microbiologică
c) transformarea chimică : hidroliza, fotoliza, oxidarea.
Procesele de redistribuire a poluanţilor în mediul acvatic pot fi însoţite de transformarea lor chimică.
Hidroliza
În cazul poluării apelor cu acizi slabi sau baze slabe, acestea participă la transformările acido-bazice.
De regulă, se supun hidrolizei esterii, amidele acizilor carboxilici şi a diferiţilor acizi ce conţin fosfor. În
acest caz apa participă în reacţie nu numai ca dizolvant ci şi ca reactant[1]:

R1XR2 + H2O → R1XH + R2OH (1)

Reacţiile de hidroliză pot decurge atît cu catalizatori cît şi fără. Drept catalizatori pot funcţiona acizii şi
bazele dizolvaţi în apa naturală.
Ca urmare, constanta vitezei de hidroliză a poluanţilor poate fi reprezentată sub forma:

kh = kW +ΣkH[H] (2)

unde: kH - constanta bimoleculară a vitezei de hidroliză în prezenţa catalizatorului H ; kW -constanta

vitezei de hidroliză a substanţei date.
Fotoliza
Transformările fotolitice ale SP se desfăşoară în apele naturale sub acţiunea razelor UV din radiaţia
solară. La transformarea chimică a impurităţilor participă lumina cu lungimi de undă ce nu depăşesc 350 nm.
Transformările fotochimice ale SP în apele naturale pot avea loc ca rezultat al fotolizei directe sau
sensibilizate cu radicali liberi şi particule activate. Fotoliza directă are loc dacă însăşi substanţa care absoarbe
lumina suferă transformarea chimică. Viteza de transformare a substanţei P la fotoliza directă (w d) este
prezentată sub forma:

wd = ∫ ka(λ)φ(λ)d(λ) (3)

88
 Factorul natural are o mare influenţă asupra radiaţiei: pe timp înnourat, ploios, intensitatea radiaţiei UV
ce ajunge la suprafaţa pămîntului se micşorează de cîteva ori.
De regulă, adîncimea stratului de apă, în care au loc transformările fotochimice, este mică – nu
depăşeşte cîţiva metri. De aceea, transformările fotochimice ale impurităţilor sunt mult mai accentuate în
bazinele de mică adîncime, rîuri, lacuri ca şi în zonele de litoral ale mărilor, lacurilor şi bazinelor acvatice[1].
Oxidarea. Procesele de oxidare a poluanţilor în apele naturale pot fi de două tipuri.
Primul tip cuprinde procesele în care ionii metalici, aflaţi în formă oxidată, servesc drept reactivi de
oxidare. Cel de-al doilea tip cuprinde procesele în care se realizează oxidarea poluanţilor de către radicali
liberi şi alte particule reactive[1].
Constanta efectivă a vitezei de oxidare catalitică a poluanţilor (kK) poate fi prezentată sub forma

kK = Σ kM [M]
(4)
M
unde : [M] - concentraţia efectivă a formei catalitic active a metalului M în apa naturală[1].
Procesele redox catalitice cu participarea O2, H2O2 duc la formarea în mediul acvatic a unor particule
active intermediare, deseori radicali liberi.
Constanta efectivă de viteză a reacţiei de transformare a poluanţilor P sub acţiunea radicalilor poate fi
reprezentată ca sumă a diferiţilor radicali şi a intermediarilor active parţial oxidaţi:

kr = Σ kR[R]
(5)
R
unde : kR - constanta de viteză a reacţiei bimoleculare de interacţiune a radicalului R cu substanţa P[1].
Constanta efectivă de viteză a reacţiei de autopurificare a mediului acvatic, în raport cu substanţa P,
poate fi reprezentată sub forma:

kP = Σki(φ) = kb+ kh + fφ+ kK + kr

(6)
i
unde φ - parametrii mediului (indicii b, h, φ, k, r corespund căilor de transformare a impurităţilor P.
Evident, nu toate căile de transformare sunt la fel de însemnate pentru SP. Contribuţia fiecăreia din ele
depinde de natura lui P[1].

Bibliografie

1. Duca Gh., Gladchi V., Romanciuc L. Procese de poluare şi autopurificare a apelor naturale.
Chişinău, 2002.

89
 VERIFICAREA CALITĂȚII UNTULUI COMERCIALIZAT PE PIAȚA
MUNICIPIULUI CHIȘINĂU PRIN METODE EXPRES
Mariana DAMASCHIN

Academia de Studii Economice a Moldovei

Abstract: Fiecare persoană este în drept de a decide ce alimente să consume în funcție de gust și buzunar.
Dar, actualmente, întreprinzătorii neonești și publicitatea agresivă tot mai mult ne acaparează mesele și
frigiderele noastre cu produse neconforme calități. Mai mult, cu ușurință putem întâlni în rețeaua
comercială produse falsificate, și devine tot mai greu de a deosebi un produs natural. De aceea, apare
necesitatea de a studia piața autohtonă a untului, și de a determina conformitatea și autenticitatea acestor
produse.

Cuvinte cheie: calitatea untului, decelarea falsificării untului, metode expres pentru decelarea falsificării
untului.

Untul de vacă constituie unul dintre produsele lactate cele mai apreciate de către consumatori atât
datorită proprietăților sale nutritive, cât și datorită varietății sub care este fabricat și comercializat. Însă în
prezent tot mai des, atât în industria alimentară, cât și în consumul casnic, untul este substituit cu margarină.
După cum menționează nutriționiștii, în ultimii 10 ani margarina a ajuns unul din inamicii numărul unu al
sănătății noastre. Cercetările clinice care s-au petrecut mai mulți ani la rând asupra consumatorilor de
margarină au arătat că nu există mijloc mai eficient de paralizare a sistemului imunitar decât consumul de
margarină sau de alimente prăjite. Mai mult, Cercetătorii Universității din California au efectuat un studiu pe
945 de oameni, care a relevat că unul dintre acizii grași pe care îi conține margarina îi face pe consumatori
mai agresivi. Grăsimile de tip trans din margarină și din multe alte produse din comerț, sunt mult mai nocive
față de cele saturate. Reclama agresivă din mass-media arată că margarina este sănătoasă, dar în realitate
lucrurile stau altfel: scade colesterolul bun (HDL), crește colesterolul rău (LDL) și total, crește lipoproteina
A (aterogenică), afectează cantitatea și calitatea laptelui matern, crește riscul de diabet, afectează sistemul
imunitar, scade testosteronul, scade fertilitatea, afectează metabolismul grăsimilor, are efecte
proinflamatoare, crește riscul apariției cancerului, provoacă depresie. Concomitent cu cercetările efectuate
asupra margarinei, în ultimii 10 ani s-au făcut studii aprofundate în diferite țări asupra untului. Timp de peste
30 de ani, specialiștii în nutriție recomandau evitarea consumului de unt și alte produse ca: lapte integral,
gălbenuș de ou, friptură de porc etc., deoarece se considera că conțin acizi grași trans care, la fel ca și
grăsimile saturate, ridică nivelul colesterolului rău LDL și cresc riscul dezvoltării bolilor cardiace. Însă
studiile recente arată că grăsimile din unt nu au un efect atât de nociv precum se pretindea, deoarece
cantitatea de grăsimi de tip trans găsite în aceste produse (2-5 % din totalul grăsimilor) se formează în mod
natural în alimente de origine animală precum: carnea de vită, miel și lactate grase. În prezent, nutriționiștii
ne îndeamnă să nu eliminăm total din consum aceste alimente, din contra, un aport zilnic, de exemplu de 20g
de unt, conduce la buna funcționare a creierului, a glandei tiroide și a măririi fertilității etc. [4]. Tot
specialiștii în domeniu ne sugerează că dacă untul conține adaosuri precum: emulgatori, conservanți,
regulatori de aciditate, arome, coloranți, sau alte materii prime menite să „îmbunătățească” forma naturală a
untului, rezultă că acest produs nu este unt, ci este margarină, surogat de unt sau spred, chiar dacă pe ambalaj
este scris contrariul [4]. În perioada actuală, la fabricarea untului se admit următorii aditivi alimentari:
clorură de sodiu, culturi de microorganisme lactice (starter) și coloranți vegetali (β-caroten) [4]. Produsele
obținute din amestecul de margarină și unt (spread-uri) ocupă în prezent o parte importantă a pieței.
Producătorii acestor amestecuri de grăsimi lactate cu vegetale evită restricțiile privind etichetarea corectă,
folosesc tehnici de marketing care implică o similitudine puternică cu produsul care reprezintă unt natural.
Scopul acestei lucrări reprezintă verificarea naturaleței și calității untului comercializat pe piața
municipiului Chișinău.
Untul poate fi falsificat prin: adaos de grăsimi vegetale; adaos de grăsimi animale de altă origine decât
cea lactată; adaos de produse amidonoase; comercializarea unui unt mai vechi, ca fiind proaspăt etc.
Obiectivele principale ale cercetării au fost:
• Verificarea corectitudinii marcării, etichetării și a masei nete;
• Verificarea calității untului din punct de vedere senzorial;
• Determinarea unor indici fizico-chimici standardizați și nestandardizați.

90
 Obiectul de studiu a constituit 13 tipuri de unt, dintre care, produse în: Republica Moldova – 7; Ucraina –
3; Bielorusia – 2; Franța – 1.
Cercetările organoleptice și fizico-chimice au fost petrecute în laboratorul de Merceologie și expertiză a
mărfurilor de origine animalieră, din incinta Academiei de Studii Economice a Moldovei. Analiza calității
începe cu verificarea corespunderii masei nete, marcării și etichetării, după care, a fost efectuată analiza
organoleptică prin metoda de punctaj. S-a utilizat scara de 20 puncte, în care au fost apreciați 5 indici
organoleptici (gust – 10 puncte, miros – 3, aspect exterior și în secțiune – 3, consistență – 2, culoare - 2). La
degustare au participat 7 evaluatori care au competența necesară pentru a realiza o gradare a sensibilității
senzoriale [2;3].
În vederea studierii corespunderii proprietăților senzoriale (într-o măsură oarecare subiective) cu
calitatea reală a untului a fost necesară verificarea autenticității prin metode standardizate (indicele de
saponificare, umiditatea) și nestandardizate expres descrise mai jos[1]: decelarea falsificării untului cu
margarină – se identifică prin reacția untului topit cu HCl concentrat, în prezența unui vârf de cuțit de zahăr.
Apariția unei culori roșii aprinse sau roșie în stratul inferior de acid, indică prezența margarinei (sau a altei
grăsimi de origine vegetală) [5]; decelarea falsificării untului cu grăsime animală (seu de vită, seu de oaie)
altele decât cele lactate - metoda se bazează pe solubilitatea grăsimii untului de vacă într-un amestec de acid
acetic-etanol 3:4, la 300C, timp de 30 minute. Formarea unui precipitat indică falsificarea cu grăsime de
origine animală, alta decât cea lactată [5]; decelarea falsificării untului cu piure de cartofi sau amidon - se
pune în evidență prin reacția cu câteva picături de iod (culoarea brun roșcată). În prezența amidonului,
suspensia va căpăta o culoare albastră. Odată cu mărirea cantității de amidon, apare o nuanță neagră [5];
analiza microscopică – la untul proaspăt moleculele de grăsime sunt prezente sub forma unor globule de
diferite dimensiuni, iar la untul oxidat, acestea apar ca o masă compactă, densă de globule mici, mai rare,
mai slab evidențiate[6]. Rezultatele analizelor fizico – chimice sunt prezentate în tabelul 1.

Fig.1 Microscopia untului proaspăt (40x18) Fig.2 Microscopia untului oxidat (40x18)
Concluzii
În urma examinării organoleptice, fizico – chimice și a corectitudinii marcării și etichetării celor 13
probe de unt s-au constatat următoarele:
1. Nici una dintre probele analizate nu corespund, într-o măsură mai mare sau mai mică, cerințelor de calitate
din punct de vedere al indicilor analizați.
2. Conform analizei senzoriale a untului, prin metoda de punctaj, descrisă în literatura de specialitate, probele
de unt analizate s-au încadrat în următoarele clase de calitate:
- 17..20 puncte (calitate superioară) - 11 probe;
- 11..16,5 puncte (calitatea întâi) - 2 probe.
3. În urma examinării fizico – chimice s-au constatat următoarele:
a. Umiditatea corespunde la toate probele analizate [2];
b. Nici una din probe nu este falsificată prin adaos de produse amidonoase și de grăsimi animale de altă
origine decât cea lactată;
c. Masa netă corespunde, cu excepția „Crestianscoe” (proba 5), la care s-a depistat o insuficiență de 6g
(norma admisă este de -3g) [1].
d. La controlul etichetării s-a stabilit că la produsele „Crestianscoe” (proba 6) data fabricării este ștearsă iar la
„Crestianscoe” (proba 7) - data fabricării este slab imprimată în relief;
e. Fiecare probă în parte are următoarele neconformități:
- „President”(proba 8) - 1 neconformitate: lipsește pe etichetă indicația clasei de calitate. Se comercializează
la un preț de 168,00lei/kg;
- „Crestianscoe”(proba 7) - 2 neconformități: prezența margarinei, lipsește pe etichetă indicația clasei de
calitate; preț - 87,13lei/kg;

91
- „Crestianscoe” (proba 9) - 2 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare; preț -
128,38lei/kg;
- „Crestianscoe” (proba 5) - 2 neconformități: indicele de saponificare, masa netă; preț – 97,00lei/kg;
- „Crestianscoe” (proba 6) - 3 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, data fabricării
este ștearsă; preț – 114,00lei/kg;
- „Брест-Литовск” (proba 10) - 3 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă; preț – 110,50lei/kg;
- „Magnifico” (proba 2) - 3 neconformități: adaos de margarină, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă; preț – 122,75lei/kg;
- „Crestianscoe” (proba 4) - 3 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă; preț – 98,25lei/kg;
- „Vologodskoe” (proba 11) - 4 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă, i s-a atribuit clasa de calitate (conform DN – nu se clasifică după calitate); preț – 106,25lei/kg;
- „de Râșcani” (proba 12) - 4 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă, data fabricării este ștearsă; preț – 110,00lei/kg;
- „Dulce extra” (proba 13) - 5 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă, lipsește pe etichetă indicația clasei de calitate, data fabricării imprimată slab în relief; preț –
125,00lei/kg;
- „Crestianscoe” (proba 1) - 5 neconformități: prezența margarinei, indicele de saponificare, prospețime
dubioasă, lipsește pe etichetă indicația clasei de calitate, lipsește indicativul standardului; preț – 98,50lei/kg;
- „Crestianscoe” (proba 3) - 5 neconformități: prezența margarinei, prospețime suspectă, indicele de
saponificare, lipsește pe etichetă indicația clasei de calitate, lipsește indicativul standardului; preț –
92,50lei/kg.
4. Prețul untului comercializat pe piața municipiului Chișinău variază în mediu de la 168,00 lei la 87,13 lei și
nu întotdeauna corelează cu calitatea produselor.

Bibliografie
1. ГОСТ 37-91 Масло коровье. Технические условия.
2. Hotărâre de Guvern Nr. 611 din 05.07.2010 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Lapte şi
produse lactate”.
3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 996 din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind
etichetarea produselor alimentare şi Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj.
4. BONDOC Ionel, Tehnologia și controlul calității laptelui și produselor lactate. Vol I. Editura Ion Ionescu
de la Brad, Iași, 2007; ISBN: 978-973-7921-97-0.
5. BANU Constantin, ș.a., Industria alimentară între adevăr și fraudă. Editura ASAB, București, 2013;
ISBN: 978-973-7725-91-2.
6. Ing. Flavia Maria Mărieș (Pop), Teză de doctorat „Cercetări privind modificările organoleptice și fizico –
chimice în depozitării grăsimilor de origine animală”, cond. ştiinţific: Prof. univ. dr. Cornel Laslo, 2010.

92
 Tabelul 1. Rezultatele analizelor fizico - chimice ale untulu

Nr Denumirea untului: Țara de Conținutul Umiditatea Prezența adaosului de: Analiza Indicele de Clasa de calitate1
d/ origine de grăsime admis/real produse gr. animale de margarin microscopică saponificare Indic. pe Real
o amidonoase altă origine ă2 (218-240) etichetă
1. „Crestianscoe”, MilkMark, Florești R.M. 72,5% 18,5-46,0/26,0 absent absent +++ globule rare, slab 185 - I
evidențiate
2. „Magnifico”, Incomlac, Bălți R.M. 82,5% 14,0-18,5/15,0 absent absent + globule rare, slab 184 - S
evidențiate
3. „Crestianscoe”, JLC, Incomlac, Bălți R.M. 72,5% 18,5-46,0/24,5 absent absent ++++ globule rare, slab 165 - I
evidențiate
4. „Crestianscoe”, Căsuța Mea, Lapmol, R.M. 72,5% 18,5-46,0/25,0 absent absent ++ globule rare, slab 189 S S
Călărași evidențiate
5. „Crestianscoe”, Inlac, Cupcini R.M. 72,5% 18,5-46,0/25,0 absent absent - globule mari 190 S S
și mici, dense
6. „Crestianscoe”, Inlac, Cupcini R.M. 82,5% 14,0-18,5/17,0 absent absent + globule mari 202 S S
și mici, dense
7. „Crestianscoe”, Новокаховский завод Ucraina 72,9% 18,5-46,0/25,0 absent absent ++ globule mari 220 - S
плавленых сыров, Herson și mici, dense
8. „President”, Choisy le Roi Franța 82% 14,0-18,5/15,0 absent absent - globule mari 234 - S
și mici, dense
9. „Crestianscoe”, Minskaia Marka, Belarus 72,5% 18,5-46,0/24,0 absent absent ++ globule mari 175 S S
Minsk și mici, dense
10. „Брест-Литовск”, Савушкин Belarus 72,5% 18,5-46,0/23,0 absent absent +++ globule rare, slab 205 S S
продукт, Brest evidențiate
11. „Vologodskoe”, marca comercială Ucraina 82,5% 14,0-18,5/15,0 absent absent + globule rare, slab 216 S -3
„Ferma”, Kiev evidențiate
12. „de Râșcani”, Lactis, Râșcani R.M. 82,5% 14,0-18,5/15,0 absent absent + globule rare, slab 210 S S
evidențiate
13. „Dulce extra”, Novgorod Severskii Ucraina 82,5% 14,0-18,5/16,0 absent absent + globule rare, slab 205 - S
evidențiate

1
Clasa de calitate a fost notată: „-” – nu este indicată pe ambalaj, „S” – superioară, „I” - întâi
2
În dependență de adaosul de margarină, pot apărea următoarele tipuri de colorații: „-” - incolor „+” - slab roz; „++” – roz; „+++” - roz-oranj; „++++” -
roșu aprins.
3
Conform ГОСТ 37-91 untul „Vologodskoe” nu se împarte pe grupe de calitate.
4
Cu bold sunt delimitate probele care nu se încadrează în limitele admise.
93
 ИЗУЧЕНИЕ ТЕПЛОВЛАЖНОСТНЫХ ХАРАКТЕРИСТИК
ПОМЕЩЕНИЯ В ПЕРЕХОДНЫЙ ПЕРИОД ГОДА

Никита ПАВАЛЮК, Татьяна КОЛОМИЕЦ, Константин ЦУЛЯНУ

Технический Университет Молдовы

Abstract: Nowadays tech and science made a large pass in heat engeneering developing new methods of
heating, but in most countries of former USSR are still used such called „transition periods”.

Ключевые слова: Переходный период, тепловлажностный режим, микроклимат, отопление .

При решении задач строительной теплофизики, отопления и вентиляции помещений, а также для
управления тепловым режимом зданий, необходимо построение математической модели,
описывающей зависимость внутренней температуры от внешних климатических условий, режима
подачи теплоты и характеристик зданий.
В целях выявления состояния тепло-влажностного режима помещений, в зависимости от
внешних климатических факторов для переходного периода года, до начало отопительного сезона,
был проведен комплекс исследований на примере офисного помещения, расположенного на
четвертом этаже девятого учебного корпуса Технического Университета Молдовы. Офисное
помещение оборудовано автономными системами отопления (напольное и со стационарными
радиаторами) и кондиционирования воздуха на базе теплового насоса «воздух-воздух». Для
исследования полей температур в объеме помещения были установлены 39 датчиков температуры
тип РТС на трех разных уровнях (0, 1,5 и 3,0 м от уровня пола) подключенных к коммутационной
панели с электронными регистраторами тип TLV-10.
Помещение оборудовано тремя новыми окнами на базе ПВХ профиль с двойным остеклением,
стены помещения керамзитобетонные с толщиной основного слоя   257 мм, имеющие слой
внутренней известково-песчаной штукатурки, толщиной   10 мм без наружной теплоизоляции и
штукатурки. Ориентация стен и окон исследуемого помещения на Запад.

Рис. 1. Общий вид исследуемого офисного помещения с системами для обеспечения внутреннего
микроклимата
Для определения распределения температур внутри помещения были проведены восемь серий
опытов в послеобеденное время, при пасмурной погоде.
В процессе эксперимента одновременно измерялся и тепловой поток через все ограждающие
конструкции помещения, используя для этого пирометр марки OMEGA OS-620, а также
относительную влажность внутреннего воздуха при помощи электронного гигрометра марки Eliwell
EWHS 300 IC912 (Таб. 1).

94
 По результатам проведенных экспериментов, используя программу „Statistica” были построены
плоскости распределения температуры воздуха в помещении для разных высот (1,5 и 3 метра от
уровня пола).
Таблица 1

Показания пирометра Показания

Дата Время Средняя
Температура, °С Тепловой поток, W/м 2 гигрометра,%
температура,
tв.с. tн.с. tпол tпот qв.с. qн.с. qпол qпот. φн φв °С
30.09.2015 16:00
25 22,5 25 25 016 -005 019 018 51 56
Примечания

окна, двери и жалюзи закрыты, погода пасмурная

Датчик 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Температура 23,10 22,70 22,50 23,20 23,30 23,30 22,70 22,70 23,10 23,00
Датчик 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 22,82
Температура 22,50 22,70 22,90 23,00 23,00 22,40 22,30 22,40 22,70 23,20
Датчик 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
Температура 22,80 23,00 22,90 23,30 23,20 23,20 23,00 23,60 23,50 22,30
Датчик 31 32 33 34 35 36 37 38 39 0
Температура 23,50 22,90 23,30 22,90 23,40 21,50 22,10 21,50 21,40 16,20

Риc. 2. Распределение температуры в помещении на уровне 1,5 метра от уровня пола

Для выявления степени влияния на внутренний тепловой режим помещения трех независимых
факторов, которые варьировались на двух уровнях Х1 – состояние внутренних дверей (+
закрыты; - открыты), Х2 – состояние жалюзях на окнах (+ закрыты; - открыты), Х3 –
состояние окон помещения (+ означает; - закрыты) проводился полный факторный
эксперимент ПФЭ 23.
Матрицы планирования эксперимента с факторами в безразмерной системе координат приведены
в таб. 2 и 3.

95
 Таблица 2
Матрица планирования ПФЭ 2к
№ опыта Х0 Х1 Х2 Х3 y
1 + + + + y1
2 + + + - y2
3 + + - + y3
4 + + - - y4
5 + - + + y5
6 + - + - y6
7 + - - + y7
8 + - - - y8
Х1 – двери (+ закрыты, - открыты)
Х2 – жалюзи (+ закрыты, - открыты)
Х3 – окна (+ закрыты, - открыты)

Таблица 3
№ опыта Х0 Х1 Х2 Х3 Х1Х2 Х1Х3 Х2Х3 Х1Х2Х3 y
1 + + + + + + + + 22,82
2 + + + - + - - - 22,03
3 + + - + - + - - 22,73
4 + + - - - - + + 21,44
5 + - + + - - + - 22,58
6 + - + - - + - + 22,43
7 + - - + + - - + 22,68
8 + - - - + + + - 22,1

По методике, приведенной в [1], были рассчитаны коэффициенты регрессии: B0=22,35, B1=-0,096,

B2=0,114, B3=0,351, B12=0,056, B13=0,169, B23=-0,116, B123=-0,009.
Полученное уравнение регрессии в окончательной форме имеет вид:

Y = 22,35 – 0,096x1 + 0,114x2 + 0,351x3 + 0,056x1x2 + 0,169x1x3 – 0,116x2x3 – 0,009x1x2x3 (1)

Для числа степеней свободы f = m – 1 = 3 – 1 = 2 по таблицам из [1] были определены

значения критерия Стьюдента для условия значимости p = 0,05, tT = 4,3. В результате сравнения
полученных значений коэффициентов регрессии с табличным значением критерия Стьюдента
установлено, что коэффициенты В1, В2 и В3 незначимы и следовательно их надо исключить из
уравнение регрессии.
По результатам проведенных экспериментов можно сделать следующий вывод:
 Существенное влияние на распределение температуры в объеме исследуемого помещения,
оказывают тепловые мосты образованные характерными конструктивными элементами присущими
помещению, (наличие ж/б колоны и балки), температура наружного воздуха и погодные условия;
 По результатам проведенного теоретического эксперимента ПФЭ 2к установлено что
состояние, в котором находятся двери, окна или жалюзи существенного влияния на поле температур
не оказывает.
Отдельный цикл исследований по тепло-влажностному режиму был проведен и в период после
отопительного периода для жилой квартиры расположенной, на девятом этаже 9-ти этажного
жилого дома серии I-464 МС, окна и стены которой ориентированы на северо-восток и юго-запад.
Эксперименты проводились в течение целого месяца, начиная с первого дня после окончания
отопительного периода. Измерения температуры и отопительной влажности проводились, используя
комплекс приборов - обыкновенный жидкостной термометр, электронный термометр с гигрометром
и баротермогигрометр марки БМ-1. В результате проведенных натурных экспериментов установлено,

96
что на тепловой режим помещений оказывает существенное влияние ориентация здания по сторонам
света. Выявлено что в помещениях расположенных на северо-востоке температура воздуха выше в
утренние часы, а в помещениях ориентированных на юго-запад в послеобеденные. Расчетным
путем, используя общую методологию определения теплопотерь, были рассчитаны теплопотери
исследуемых помещений для всего периода наблюдений, в результате которых установлено что для
помещений ориентированных на северо-восток теплопотери составляют 6028 Вт, а для
ориентированных на юго-запад 21916 Вт. Результаты исследований приведены в таб. 4.
Таблица 4

Измерение бытовым термометром и гигрометром

Внутрення Внутрення
Внутренн Наружна Внутрення Наружна
я я
яя я я я
Врем относител относител Погодные
Дата температ температ температу температ
я ьная ьная условия
ура t (с- ура t (с- ра t (ю-з), 0 ура t (ю-
влажность влажность
в), 0 C в), 0 C C з), 0 C
φ (с-в), % φ (ю-з), %
10.04.2015 17:00 +21,0 +17,5 70% +22,0 +24,4 72% облачно
8:00 +21,0 +34,0 70% +21,5 +10,1 70% ясно
11.04.2015
17:00 +21,5 +22,0 76% +21,5 +31,4 74% ясно
8:00 +22,0 +34,0 73% +22,0 +13,5 78% ясно
12.04.2015
17:00 +22,0 +24,0 73% +23,0 +30,9 73% ясно

Рис. 3. Сценарии температур внутреннего и наружного воздуха, измеренных бытовым

термометром и баротермогигрометром.

Библиография:

1. А.Н.Гайданин, С.А.Ефремова Применение полного факторного эксперимента при проведении

исследований, Волгоград, 2008
2. Е.Г. Малявина Теплопотери здания Справочное пособие, Москва, Авок-Пресс, 2007 г.

97
 UTILIZAREA MATERIALELOR LOCALE LA PREPARAREA
MIXTURILOR ASFALTICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Alexandru Rogai

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: În articolul dat sunt analizate premizele utilizării materialelor locale, precum este prundişul
obţinut din balast, la producerea betoanelor asfaltice. Teritorii vaste din centrul şi sudul republicii conţin
depuneri masive de balast, carte este frecvent utilizat la betoane de ciment, dar neglijat ca posibilă sursă de
pietriş pentru betoanele asfaltice.Promovarea prundişului din balast ar permite economii mari la realizarea
sistemelor rutiere din beton asfaltic, care la ora actuală se produce pe bază de granit, în majoritatea
absolută importat de peste hotare.

Cuvinte cheie: beton asfaltic, materiale locale, balast, prundiş

Problema utilizări materialelor locale a fost actuală pe toată durata existenţei construcţiilor, ca activitate
umană. Cheltuielile de bază la construcţia drumurilor revin, în primul rând, straturilor constructive principale
– fundaţia, stratul de bază şi cel de uzură. Una din sursele esenţiale a diminuării costurilor este înlocuriea
materialelor scumpe, transportate la distanţe mari, cu materiale locale. La ele se referă: materialele naturale,
amplasate în apropierea şantierelor; deşeurile şi produsele colaterale ale industriilor producătoare;
materialele de construcţie, obţinute în urma prelucrării în imediata apropiere a şantierelor a materialelor
locale naturale.
Argumentarea utilizării materialelor rutiere locale trebuie să fie bazată pe calcule tehnico-economice
aprofundate. Utilizarea materialelor locale fără o prelucrare prealabilă diminuează semnificativ costul
lucrărilor rutiere. Dar economia obţinută poate fi compensată negativ de scăderea bruscă a termenului de
exploatare şi majorarea cheltuielilor de întreţinere. Reieşind din acestea, este importantă luarea în
consideraţie a calităţii sistemului rutier obţinut şi siguranţei funcţionării acestuia, cu estimarea creşterii de
perspectivă atât a intensităţii traficului, cât şi a sarcinilor asupra sistemului rutier.
La moment multe întrebări, referitoare la utilitatea folosirii materialelor locale, nu sunt studiate
suficient. Astfel, nu sunt studiate pe deplin atât amplasarea şi rezervele de balast sau prundiş pe teritoriul
Republicii Moldova, cât şi proprietăţile lor specifice din punct de vedere a industriei rutiere. Nu sunt
evaluate suficient diversele căi de utilizare raţională a acestor materiale.
Balastul (amestecul de nisip şi prundiş) este unul din tipurile de material de construcţie natural, care
constă din două componente de bază: nisip şi prundiş, cu posibile adaosuri. Balastul este extras sau cu
draglina de pe fundul râurilor Prut şi Nistru, sau cu excavatorul în cariere, amenajate în albiile fostelor râuri.
Este utilizat ca component al stratului de bază în infrastructura căilor ferate, drept strat drenant sub
fundaţiile rutiere sau material filtrant în drenaje, poate fi utilizat la baraje de apă, acostamente sau drumuri de
acces. Împărţit pe componente, poate fi utilizat ca materie primă pentru partea minerală a betoanelor
asfaltice.
În urma cercetărilor efectuate a fost dovedit că prundişul obţinut din balast are proprietăţi fizico-
mecanice puţin mai joase ca granitul, dar se încadrează în cerinţele standartelor către clasa dată de materiale.

Tabelul 1
Rezultatele comparative ale unor încercări fizico-mecanice pentru granit și prundiș

Cerinţele tehnice Date, obţinute Date, obţinute

Denumirea indicilor u.m.
normative real - granit real - prundis
Rezistenţa la uzură % max 25 19,1 16,32
Rezistenţa la concasare % max 15 11,5 9,92
Conţinutul de particule plate și aciforme % max 25 22,0 23,89
Conţinutul de particule prăfoase și argiloase % max 1 0,3 0,5

98
 Analog, betonul asfaltic cu agregat mare ŞKPg-I pe bază de prundiş de asemenea are proprietăţi fizico-
mecanice puţin mai joase ca cel pe bază de granit, dar se încadrează în cerinţele standartelor către clasa dată
de materiale

Tabelul 2
Rezultatele comparative ale unor încercări fizico-mecanice
pentru betoane asfaltice cu agregat mare pe bază de granit și prundiș

Condiţii tehnice Date reale Date reale

Denumirea indicilor u.m. SM STB ŞKPg-I-G ŞKPg-I-P
1033:2008 (granit) (prundiş)
3
Densitatea medie a betonului asfaltic g/cm -- 2,30 2,20
Rezistenţa la compresiune
o
La 50 C 0,7 1,57 1,03
o MPa
La 20 C 1,8 3,38 1,88
Nu mai puţin
Saturaţia cu apă, nu mai mult % 12,0 8,03 10,2
Umflarea, nu mai mult % 1,0 0,01 0,1
Coeficientul de rezistenţă la apă la saturaţia
îndelungată în mediu agresiv,
--
după 14 zile
nu mai puţin 0,6 0,91 0,61
Porozitatea părţii minerale, nu mai mult % 23 19,0 20,8
Porozitatea reziduală % 5,0-12,0 6,8 9,4

Cercetările ulterioare vor avea ca scop:

- elaborarea compoziţiei mixturii de beton asfaltic cu agregat fin ŞMBg-I pe bază de prundiş
- compararea cu proprietăţile fizico-mecanice ale betonului analogic pe bază de granit şi cu cerinţele,
înaintate de către standarte
- argumentarea eficienţei economice a betoanelor asfaltice pe bază de prundiş.
În cazul argumentării tehnico-economice reuşite promovarea betoanelor asfaltice pe bază de materiale
locale ar permite obţinere de economii considerabile la execuţia lucrărilor rutiere, ce ar duce la rândul lor la
volume mărite de lucrări realizate la acelaşi volum de investiţii. Ar fi un spor mare la dezvoltarea
infrastructurii Republicii Moldova.

Bibliografie

1. „Дорожные одежды из местных материалов”, под редакцией А. К. Славуцкого, изд-е 2-е,

перераб. и доп. М. „Транспорт” 1977
2. „Щебень и гравий из плотных горных пород для строительных работ. Технические условия”.
ГОСТ 8267-93/N1:2010. Aprobat prin hotărârea INSM nr. 284-ST din 03.02.2010
3. „Amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi aerodromuri şi beton asfaltic. Condiţii tehnice”.
Standard moldovean SM STB 1033:2008. Aprobat prin hotărârea INSM nr. 37-ST din 29.09.2008
4. „Amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi aerodromuri şi beton asfaltic. Metode de încercări”.
Standard moldovean SM STB 1115:2008. Aprobat prin hotărârea INSM nr. 37-ST din 29.09.2008
5. „Materiale de construcţie nemetalifere din savură rezultată din concasarea rocilor tari la producerea
pietrei sparte. Condiţii tehnice”. SM GOST 31424:2011
6. „Битумы нефтяные дорожные вязкие. Технические условия”, ГОСТ 22245.90
7. „Методические рекомендации по инженерно-геологической оценке территории Молдавской ССР
при проектировании и строительстве земляного полотна автомобильных дорог”. СОЮЗДОРНИИ,
М. 1983

99
 INFLUENȚA FORMEI ȘI ROTAȚIEI PĂMÂNTULUI ASUPRA FORȚEI DE
GREUTATE A CORPULUI

Autori: Țopa Mihai 1, Lilia Socolov 1,2

1
Universitatea Tehnică a Moldovei, 2Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din Republica Moldova

Rezumat: Lucrarea îşi propune că scop prezentarea influenții rotației și formei Pământului asupra
forței de greutate a corpului, și dependența forței de greutate a corpurilor de latitudinea
geografica.

Cuvinte cheie: Forța de atracție universală, elipsoid de rotație, accelerație de transport, latitudine.

1.Introducere

Pământul se consideră un elipsoid de rotație ,turtit la poli ,omogen ce se rotește uniform. Forța de
greutate a unui corp pe suprafața Pământului reprezinta rezultanta forței de atracție universale
orientata spre centrul Pământului și a forței de inerție de transport orientate perpendicular pe axa lui
de rotație. Forța de greutate a corpului depinde de latitudinea geografica a lui pe suprafața
Pământului.

2.Conținutul lucrarii

Consideram Pământul un elipsoid de rotație turtit la poli, omogen și care se rotește uniform în
jurul axei sale. Vom studia echilibrul unui punct material aflat la suprafața Pământului. Alegem un
sistem inertial de referință cu originea în centrul O al Pământului așa încît planul său de coordinate
Oxy sa coincidă cu planul ecuatorial al Pământului, iar axa Oz pozitiva să treacă prin polul nord al
Pământului. Sistemul relativ il legam invariabil de Pământ astfel încît originea lui sa fie în centrul
Pământului și axa Oz, pozitivă să treacă prin polul nord. Consideram un punct material suspendat
de un fir. Accelerația de transport a unui punct al Pământului situat la latitudinea  este‫׃‬

a   cos 
2
c
(1)

1
unde‫ ׃‬  2 /(24  3600 ) s este viteza unghiulara a Pământului ,
 -distanța de la punct la axa de rotație .
Conform ecuației de echilibru relativ‫׃‬

F  FC  T  0 (2)

unde‫ ׃‬F- forța de atracție universală a Pamântului ,

FC =m a c -forța de inerție de transport,
T-forța de tensiune în fir.

100
Reacțiunea în fir este numeric egala cu greutatea G și este orientata în sens opus. De aceea‫׃‬

G  F  FC (3)

Greutatea corpului este egală cu rezultanta forțelor gravitaționale și de inerție de transport.

Poziția punctului M(x,y,z) în coordonate sferice va fi ‫׃‬

x  r cos  cos  ,
y  r cos  sin  , (4)
z  r sin  ,

unde ‫ ׃‬  latitudinea,   longitudinea punctului.

Consideram Pământul un elipsoid turtit.Ecuația lui este‫׃‬

x2  y2 z2
 2 1 (5)
a2 c

unde ‫ ׃‬a, c – semiaxa mare și cea mică a elipsoidului ( a ˃ c ).Notăm a 2  c 2  c 2 l 2 și sin    și

obținem‫׃‬
a
r (6)
1  l 2 2

Funcția de forțe a Pamântului asupra unui punct material de masa egala cu o unitate poate fi
prezentata astfel ‫׃‬

(1) n (lc) 2 n P2 n (sin  )
U (r ,  )  3Mf  2 n 1
(7)
n 0 (2n  1)(2n  3)r

unde‫ ׃‬M- masa Pământului, f -constanta atracției universale, P2n (sin  ) -polinomul lui Legandre.
Proiecția forței de atracție pe direcția razei vectoare a punctului M va fi ‫׃‬

U 
(1) ( n1) (lc) 2 n P2 n (sin  )
Fr   3Mf  (8.1)
r n 0 (2n  3)  r 2( n1)

1 d n ( 2  1) n
unde‫ ׃‬Pn ( )  ,
2 n  n! d n
3 1 5 3 35 15 3
P0 ( )  1 , P1 ( )   , P2 ( )   2  , P3 ( )   3   , P4 ( )   4   2  ,
2 2 2 2 8 4 8
231 6 315 4 105 2 5
P6 ( )        .
16 16 16 16

Mf  
(1) ( n1) 3(lc) 2 n P2 n (sin  ) 
Sau Fr 
r2
 1   (2n  3)r 2 n
 (8.2)
 n 0 

La polii Pământului   90 ,forța de greutate a corpului cu masa de 1 kg. este egala cu forța de
atracție a Pământului‫׃‬

101
 P0 (1)  P2 (1)  P4 (1)  P6 (1)  1

Forța de greutate a unui corp cu masa de 1 kg. la polii Pământului poate fi calculata astfel ‫׃‬

fM  3 ( Re2  R p2 ) 3 ( Re2  R p2 ) 2 
Gp  2 1     
Rp  5 Re2 7 Re4 
 2
 (9)
 2
  2

fM  3  Re 
  1  3  Re

  1  
 2 1 
Rp  2
 5  R p

  7  Re2 
  
    

11 m3
Considerăm f  6,675  10 2
, M  5,972  10 24 kg , R p  6356752 m Re  6378137 .m .
kg  s
2
R 
Atunci  e2   1 =0,00674 și obținem ‫׃‬

 Re 
G p  9,865  1  0,004  9,8255  9,826( N ).

Pentru un corp cu masa de o unitate aflat la ecuatorul Pământului avem forța de atracție universală‫׃‬

 3 (R 2  R 2 ) 1 3  R 2  R 2 2
 3 
fM      9,7990  1,002  9,819( N )
GF  2 1   
e p e p
(10)
2  2  8
Rp  5 Re 2 7  Re  

și forța de inerție de transport ‫׃‬

Fc  m 2 Re  0,034 N . (11)

Forța de greutate la ecuator‫׃‬

Ge  GF  Fc  9,785 N (12)

La o latitudine  forța de greutate va fi ‫׃‬

G2  GF2  FC2  2GF FC cos  
(13)
 GF2  m 2 4 R12 cos2   2GF m  2 R1 cos2 

Neglijam termenul cu  4 și obținem pentru m=1 kg ‫׃‬

2 2 R1 cos2    2 R1 cos2  
G  GF 1   GF 1    GF   2 R1 cos2  (14)
GF  GF 

Re * R p
unde ‫ ׃‬R1  este raza Pămintului la latitudinea  .
R p2 * cos 2   Re2 * sin 2 

La latitudinea   45 obținem‫׃‬

102
 f *M 
 3 ( Re  R p ) 1 3 ( Re  R p ) 13
2 2 2 2 2


 1       R1 cos  
2 2
G 45 
R12  
2 4
 5 R1 4 7 R1 32 
 9,832  0,9990  0,017  9,805 N (15)

unde‫ ׃‬R1  6367417 m .


Forța de greutate G se abate de la direcția razei Pământului la un unghi  ‫׃‬

ac sin   2 R1 cos sin   2 R13 sin 2

sin     (16)
g GF   2 R1 cos2  2 fM

Pentru   45 sin   0,0017   6 .

3.Concluzii‫׃‬

Forța de greutate a unui corp pe suprafața Pământului consta din forța de atracție universală spre
centrul Pământului și forța de inerție de transport orientată perpendicular pe axa de rotație a
Pământului. A doua forța variază de la zero pînă la valoarea maximă care constituie doar 1/290
parte din forța de atracție.
Abaterea maximă a forței de greutate de la raza Pământului la latitudinea   45
este aproximativ de   6 .

Bibliografie ‫׃‬

1. Дубошин Г. Н. ,,Небесная механикаˮ , изд-во Наука, Москва, 1968, р.799.

2.Draganu Mircea ,,Introducerea matematica în fizica teoretica modernăˮ
.  .Editura Tehnica ,București ,1957, p.643.
3. Голубева О. В. ,,Теоретическая механикаˮ изд-во Высшая школа, Москва, 1976 , р.350
4.Caragangiu V., Calpagiu M., Țopa M. ,,Mecanica teoreticăˮ, Editura ,,Științaˮ , Chișinau, 1994,
p.471

103
 PICATURA DE PLOAIE, O NOUĂ SURSĂ REREGENERABILĂ DE ENERGIE

Autori:Lilia SOCOLOV, Andrei BÎNZARI

Universitatea Tehnică a Moldovei, Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din Republica Moldova

Rezumat: Lucrarea îşi propune că scop prezentarea ploii că o sursă de energie recent cunoscută,
prezentarea metodelor de recoltare a vibraţiilor ce apar la întîlnirea picăturii de ploaie cu o suprafaţă
dur, şi realizarea unui studiu ce ne va permite determinarea determinarea cantităţii de energie ce o putem
recolta de la o picătură de ploaie.

Cuvinte cheie: Energia picaturilor de ploaie, vibrații, conversie a energiei, generator de energie.

1.Introducere

Astăzi, subiectul de energie este un punct crucial pentru dezvoltarea viitoare a societăţii umane.
Omenirea caută în permanentă alte surse de energie care să le înlocuiască pe cele din prezent. Petrolul sau
combustibilii fosili nu se vor mai găsi peste câteva decenii, iar locuitorii Terrei au nevoie de energie care să
fie ieftină, şi să nu polueze: energia regenerabilă. Cunoaştem mai multe tipuri de energie regenerabilă că
energia soarelui, vîntului, valurilor marilor s.a. la momentul dat un interes sporit au creat precipitaţiile naturii
mai bine spus energia ce se poate de acumulat din ele, un exemplu servind ploaia. Nici nu ne dăm sema că în
timul fiecărei ploi o cantitate enormă de energie se pierde. O singură picătură de ploaie absoarbe o cantitate
importantă de energie prin evaporare. Energia urmează un trend ce creşte odată cu înălţimea la care se
găseşte, iar după ce picătură devine prea grea să rămână în nor, cade şi loveşte pământul, moment în care
energia este eliberată sub formă unei forţe mecanice. Scopul este de a recolta această forţă mecanică,mai
bine spus a vibraţiilor provocate de ea şi de a le transformă în curent electric.

2.Cum se naște energia generata de ploaie?

Ploaia cade de la nivelul norilor şi cîştigă o viteză de cădere, atunci cînd forţă gravitaţională este echilibrată
prin suma forţei rezistente generate de frecarea vîscoasă şi forţă Arhimede de împingere . În acest mod
picăturile de ploaie capătă energie cinetică. Energia cinetică depinde de 2 factori primordiali –masă de apă şi
viteză limita de cădere. Pentru a converti această energie cinetică în energie electrică, în mod special sunt
utilizate materialele piezoelectrice ,datorită faptului că ele sunt rezistente la tensiuni mari.
În continuare vom prezenţa mai multe scheme constructive a dispozitivelor de recoltare a energiei ploaiei.

3.Metodele de recoltare a energiei ploaiei?

Pentru a efectua acest lucru sunt folosite mai multe metode cum ar fi electromagetica, electrostatică,
piezoelectrică. Comparînd metodele date, metodă piezoelectrică rămîne a fi una din cele mai eficiente şi
simple ,oferind conversia directă a energiei vibraţiilor în energie electrică fără o sursă de alimentare
exterioară sau amplificator. Materialele piezoelectrice se găsesc într-o deversificare foarte mare de forme
cum ar fi cristal unic, piezoceramic, pelicula subţire, pelicula groasă, praf piezoceramic, materiale
polimerice. Cele mai fregvent utilizate materiale piezoelectrice sunt polivinilidenftorid (PVDF) şi materialul
ceramic piezoelectric (PZT).

a) Primul model (fig.1) pune în aplicare un plasture piezoelectric, legat de un adeziv pe o membrană.
Membrană este fixată pe patru lături. Suprafaţă membranei este supusă la sarcini provocate de picăturile de
ploaie ,care provoacă deformaţiile membranei şi în consecinţă se deformează plasturele piezoelectric legat.

b)Modelul doi (fig.2) se bazează pe o stivă piezoelectrică ,care susţine o placă colector. Marginile plăcii sunt
libere, şi singură regiune constrînsă este interfaţă de legătură dintre între placă şi stivă piezoelectrică.

c)Modelul trei (fig.3) este la fel alcătuit din o membrană, care este dotată la fiecare colţ, la partea anterioară
cu un arc .

104
d)Modelul patru (fig.4) este un sistem fără membrană elastică sau o placă de format ,este format doar de un
singur plasture. Plasturele este constrîns pe o parte scurtă, fie că pe 2 lături paralele ale plasturelui în aşa mod
că cînd picăturile de ploaie lovesc el lucrează la indoiere.

Fig.1 Schema de recoltare a energiei picaturilor

de ploaie prin intermediul unui plasture piezoelectric

Fig.2 Schema de recoltare a energiei picaturilor

de ploaie prin intermediul unei stive piezoelectrice

Fig.3 Schema de recoltare a energiei picaturilor de ploaie prin intermediul

unei membrane dotata cu arcuri în partea anterioara a coltului

105
 Fig.4 Schema de recoltare a energiei picaturilor de ploaie prin intermediul
unei plasture

Conform unor cercetări efectuate cel mai efectiv model este modelu patru. Modelul trei şi doi nu satisfac
necesitatea din motiv că energia acumulta este mult mai mică comparativ cu modelul unu şi patru. Modelul
unu la fel nu are efectu dorit din motiv că membrană are toate laturile fixate, comparativ cu modelul patru
are o productivitate mai mică. Modelul patru să dovedit a fi cel mai efectiv, prezenţa plasturelui ce este
constrîns numai pe o latura ar garanta deformaţii maxime la acţiunea picăturilor de ploaie.
În continuare vom examina următorul experiment .
Să executat 3 modele cu demensiunele 1) 35 mm * 80 mm *9 μm 2)35 mm * 80 mm *25 μm 3)35 mm * 80
mm *40 μm. Sau examinat 2 cazuri primul caz cînd plasturele piezoelectric este constrîns pe 2 lături opuse,
şi al doilea caz cînd plasturele este constrîns numai pe o latura.
Pricatura de apă a fost emitata cu ajutorul acului unei seringi. Picătură astfel obţinută are următorii
parametri diametrul de 5,6 mm cu o greutate de 35,58 mg. După care a fost aruncată de la o înălţime de 1 m
,procedura a fost repetată de 10 ori, pentru a obţine o tensiune maximă generată .

Efectuind experimentul dat am remarcat următoarele observaţii. Folosind primul model ,în poziţia cînd
modelul este fixat pe 2 lături paralele, am o btinut o tensiune foarte mică ,în poziţia 2 plasturele nu a putut fi
folosit deoarece acesta era prea subţire. Pentru modelul 2 în prima poziţie am obţinut o valore de 3,502V,
pentru a două poziţie am obţinut valoarea maximă de 1,003V. Faptul dat se datorează că în poziţia 2 atunci

106
cînd plasturele este fixat pe o latura materialul este mai deformabil decît în poziţia 1, atunci cînd materialul
este fixat pe 2 lături . Faptul dat a dus la consecinţă următoare ,atunci cînd picătură a intrat în contact cu
plasturele , ea să dezbătut de plasture şi doar o parte de energie a fost acumulată . În primul caz picătură cade
direct pe mijlocul plasterului şi toată energia este acumulată.Executînd experimentul pentru poziţia 3 să
tabilit să parametrii picăturilor sunt prea mici pentru a oscila pe deplin , şi pentru a acumula cantităţi de
energie mari.

Fig.5 Diagrama ce conține rezultatele experimentale ,ale acțiunii picaturii de ploaie cu d=5,7mm ,ce cade de la
înalțimea de 1 m, pe plasture constrîns pe 2 laturi paralele (cu roșu),pe plasture contrîns pe o latura (albastru).

4.Concluzii
Recoltarea energiei ploaiei cu ajutorul materialelor piezoelectrice este o abordare promiţătoare pentru
aplicaţiile viitoare. În lucrarea dată sunt prezentate mai multe scheme constructive a dispozitivelor ce ne
permit recoltarea energiei ploaiei . Analizînd mai multe scheme constructive am putut determina cea mai
reuşită schemă.Am observat că cantitatea de energie generată depinde atît de ce grosime are plasturele,cît şi
de demensiunele picăturilor de ploaie. Dispozitivele de recoltare a energiei ploaiei au un şir de avantaje cum
ar fi structura simplă, fabricarea uşoară, numărul redus de componente, şi conversia directă a vibraţiilor în
sarcini electrice.Energia ploaiei are un potenţial foarte mare de a deveni sursă nou de energie.
Folosirea energiei ploaiei ne va permite econimisirea resurselor energetice utile şi reducerea emisiilor de
CO2.

Bibliografie
1. Harvesting Raindrop Energy with Piezoelectrics: a Review.
2. H.A. Sodano, D.J. Inman, and G. Park, J. Intell. Mater. Syst. Struct. 16, 799 (2005).
3. G. Gerald and D. Wolfarm, Introduction to Microsystem Technology: a Guide for Students. (Wiley,
2008), pp. 208–224.
4. S. John, ‘‘Simplified prediction of driving rain on buildings: ASHRAE 160P and WUFI 4.0’’ (Building
Science Digests,2010), http://www.buildingscience.com/documents/digests/bsd-148-wufi-simplified-driving-
rain-prediction. Accessed 14July 2013.
5. Roberts, C.A., Intelligent material systems – The dawn of a new materials age, Journal of Intelligent
Material Systems and Structures, 4-Jully, 1993, ISSN 1045-389X, 4-12
6. Yoshihito, A. – Information processing using intelligent materials – Information-processing architectures
for materials processors, J. Intell. Mater. Syst. and Struct., 5-May, 1994, 418-423
7. Dielectric Elastomer Generators: How Much Energy
Can Be Converted? Soo Jin Adrian Koh, Christoph Keplinger, Tiefeng Li, Siegfried Bauer, Senior Member,
IEEE, and Zhigang Suo
8. Harvesting of Kinetic Energy of the RaindropsB. G. Sampath, V. P. C. Dassanayake, B. M. Hapuwatte.

107
 STUDIUL ADAUSURILOR ÎN MIXTURII ASFALTICE A
DEȘEURILOR DIN GRANULE DE CAUCIUC
Vladimir ELSUKOV, Anatolie CADOCINICOV, Serghei DEDU

Laborator de încercări din cadrul ASD

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: In the last decade trafficking in our country has experienced substantial growth which,
combined with climate conditions, has led to the production of asphalt mixture surfacing with increased
resistance to permanent deformation and cracking. For this reason, a number of new materials used in the
European market have been tested to determine which are appropriate for specific climate and trafficking in
our country.
This paper presents the results that were obtained in the field and in the laboratory on mix asphalt
with crumb rubber made from recycled tires (plain, mixed with polioctenamer semi-crystalline or granulated
bitumen) improving the behavior clothing and increase the life the road.
Using this product and economic advantages a low environmental impact as crumb rubber from
recycled tires is obtained.

Cuvinte cheie: mixtură asfaltică, topcel, granule de cauciuc.

În ultima decadă traficul a cunoscut o creştere substanţială care, cumulat cu condiţiile de climă, a
condus la necesitatea producerii unor îmbrăcăminţi din mixtură asfaltică cu rezistenţă mărită la deformaţii
permanente şi fisurare. Din acest motiv, o serie de noi materiale folosite pe piaţa europeană au fost încercate
pentru a stabili care dintre acestea sunt potrivite pentru clima specifică şi traficul din ţara noastră.
Între produsele de cauciuc, pneurile ocupă pe departe ponderea cea mai mare, ceea ce explică şi atenţia
acordată reintroducerii pneurilor uzate în circuitul economic, concomitent cu evitarea poluării.
Deoarece producţia mondială de anvelope totalizează peste 800 milioane anual, potenţialul pentru
reciclarea milioanelor de anvelope vechi este în mod clar foarte important. Procesul de vulcanizare face
posibilă execuţia de anvelope de înaltă calitate care sunt foarte puternice şi rezistente la uzură şi, în termeni
tehnici prin legături încrucişate ale lanţurilor de hidrocarburi care formează cauciucul conduc la realizarea
unei reţele tridimensionale elastice. Sulfurile care rezulta din acest proces nu pot fi îndepărtate, şi încercările
de a le modifica structura prin vulcanizare s-au dovedit dificile, costisitoare, şi mari consumatoare de
energie. S-a continuat cercetarea şi dezvoltarea, astfel încât au apărut numeroase tehnici care promit
creşterea ponderii materialului reciclabil care poate fi folosit în execuţia de noi anvelope.
Regenerarea este unul din cele mai vechi procedee tehnice de recuperare a produselor uzate din
cauciuc, aplicat de peste 100 de ani. Tehnologiile de regenerare au fost permanent îmbunătăţite, în prezent
larg răspândit fiind procedeul termo - mecanic. În general, regenerarea se aplică pentru anvelopele uzate cu
inserţie textilă, dar în mod evident în situaţia existenţei unor procedee tehnologice de măcinare eficiente
tehnic şi economic, se poate obţine cauciuc regenerat şi din anvelope uzate cu inserţie metalică.
Avantajele utilizării cauciucului regenerat sunt atât economice (preţul uzual reprezintă 20÷30% din
valoarea elastomerului original), cât şi tehnologice (îmbunătăţirea prelucrabilităţii, curgerii, stabilităţii
dimensionale la profilare, reducerea fenomenului de extrudare).
Totuşi, dezvoltarea producţiei de anvelope radiale a limitat drastic posibilităţile de reutilizare a
cauciucului regenerat, în ultimii ani constatându-se o reducere a producţiei de regenerat pe plan mondial. O
alternativă posibilă pentru obţinerea unui cauciuc regenerat cu proprietăţi superioare, mult studiată în
perioada ultimilor ani, este de-vulcanizarea chimică reală.
Prin acest procedeu, catenele polimerice rămân intacte şi se realizează scindarea preferenţială a
legăturilor transversale cu sulf din vulcanizate. Cercetările efectuate până în prezent pe plan mondial nu au
condus la rezolvarea problemei, dar în principal de-vulcanizarea ar permite revenirea la un material
elastomeric, care ar păstra intacte majoritatea proprietăţilor compoziţiei de cauciuc iniţiale.

108
 Aceasta lucrare prezintă un modificator, care se poate adăuga direct la mixtura asfaltică sau anterior la
bitum. Datorită îmbinării modificatorului pudreta de cauciuc cu un agent disperant se obțin mixturi asfaltice
cu bitum modificat cu performanțe superioare comparativ cu mixturile obținute prin utilizarea polimerilor
sintetici (plastomer sau elastomer termoplastic).
Superioritatea se datorează dispersării optime a modificatorului elastomer în bitum prin agentului
dispersant în combinație cu elasticitatea superioară a unui elastomer față de plastomeri sau elastomeri
termoplastici. Economisirea de resurse și protecția mediului sunt factori cheie în ecuația creării unui mediu
nepoluat și reprezintă o stringentă necesitate a societății în care trăim. Produsele obținute din diferite procese
de reciclare, pot fi utilizate cu succes la obținerea mixturilor asfaltice performante.
Elasticitatea carcasei anvelopei, foarte importantă din punct de vedere al utilizării eficiente pe
autovehicul, prezintă dificultăţi procesului mecanic care va fi folosit în separarea ţesăturilor de oţel şi
materiale textile de cauciuc.
Anvelopele uzate, după îndeplinirea duratei de exploatare, în funcţie de condiţiile de uzură, pot fi
valorificate cel mai eficient prin procedee de reparare şi reşapare. Întrucât nu toate anvelopele uzate sunt
reşapabile şi numărul de reşapări posibile este foarte limitat în funcţie de tipodimensiuni (1÷3 reşapări), în
final toate anvelopele produse intră în categoria anvelope uzate nereşapabile.
Pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă există posibilitatea valorificării prin transformare în cauciuc
regenerat şi reutilizarea acestuia în compoziţii de elastomeri.
Problema valorificării anvelopelor cu cord metalic (nereparabile şi nereşapabile) nu poate fi
considerată rezolvată în prezent, nici pe plan mondial neexistând o soluţie unică general acceptată şi de
extindere, cu avantaje tehnice şi economice.
Lucrarea de faţă prezintă rezultatele care s-au obţinut în laborator, pe mixtură asfaltică preparată cu
pudretă de cauciuc obţinută din anvelope reciclate (simplă, în amestec de beton asfaltic cu conținut ridicat
de mastic cu adaos de stabilizare ,,Topcel” și cu adaos de granule de cauciuc) care îmbunătăţeşte
comportarea îmbrăcăminţii şi creşte durata de viaţă a drumului.
Utilizarea acestui produs prezintă avantaje economice şi un impact scăzut asupra mediului, deoarece
granulele de cauciuc se obţin din anvelope reciclate.
Tehnologia de aplicare a produsului are avantajul că acesta poate fi adăugat în două moduri diferite:
direct în bitum (procedeu umed) sau direct în procesul de preparare a mixturi asfaltice, peste agregatele
încălzite (procedeu uscat).
În laborator, pudreta de cauciuc a fost în general utilizată în procedeul uscat, conform standardelor:
SM STB 1115:200. Amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi aerodromuri şi beton asfaltic. Metode de
încercări; SM STB 1033:2008 Amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi aerodromuri şi beton asfaltic.
Condiţii tehnice.
Pe mixtura asflatică au fost determinate densitatea medie, saturaţia cu apă, umflarea, rezistenţa la
compresiune, limita rezistenţei la întindere, rezistenţa la alunecare, indexul rezistenţei la deformaţiile plastice
(tronsonul de mișcare, tronsonul de frînare) și indexul rezistenţei la fisură.
În ultima decadă, în ţara noastră, dat fiind condiţiile de climă specifice şi creşterii sarcinii admise pe
osie pentru autovehicule rutiere, au existat preocupări pentru utilizarea la lucrările de drumuri a unor
materiale şi tehnologii care să asigure o comportare corespunzătoare în exploatare (ex. rezistenţă la fagaşe ,
rezistenţă la temperatură scazută).
În acest sens, urmare a studiilor şi cercetărilor realizate, au fost promovate la lucrările de reabilitare a
drumurilor mixturile asfaltice stabilizate cu fibre şi bitumurile modificate cu polimeri, s-a implementat
metodologia de clasificare a bitmurilor pe clase de performanţă şi utilizarea acestora în funcţie de zona
climatică specifică:
- pe plan mondial, s-au intensificat eforturile pentru reducerea emisiilor de CO2 în vederea protejării
mediului;
- tehnologiile care utilizează deşeuri nedegradabile în procesul de fabricaţie transformându-le într-un
produs util, se aliniază tendinţei actuale de ecologizare şi protejare a mediului înconjurător;
- o sursă de polimer pentru modificarea bitumului rutier o reprezintă şi pneurile uzate, din care prin
reciclare se poate obţine granule de cauciuc care poate fi utilizată la prepararea de mixturi asfaltice, s-a
considerat oportună experimentarea acestei tehnologii ca alternativă la utilizarea elastomerilor termoplastici
de modificare a bitumurilor.

109
 Partea experimentală. S-a utilizat granule de cauciuc, și adaos de stabilizare “Topcel” pentru
prepararea mixturilor asfaltice conform SM STB 1115:200. Amestecuri de beton asfaltic pentru drumuri şi
aerodromuri şi beton asfaltic. Metode de încercări; SM STB 1033:2008 Amestecuri de beton asfaltic pentru
drumuri şi aerodromuri şi beton asfaltic. În laborator, granule de cauciuc de granulaţie 0-2 şi 0-4mm s-au
utilizat la proiectarea unei mixturi asfaltice tip SMSc15 (cerințele tehnice 1033:2008 SM STB) în două
variante:
- Mixtură de beton asfaltic cu conținut ridicat de mastic cu adaos de stabilizare ,,Topcel” (piatră spartă
de granit sort 10-15 cariera Gaivoron - 65%, Nisip concasat de granit cariera Gaivoron – 25%, Filer- 10%,
adaos de stabilizare ,,Topcel” -0,3%);
- Mixtură de beton asfaltic cu conținut ridicat de mastic cu adaos de granule prelucrată cu bitum
(piatră spartă de granit sort 10-15 cariera Gaivoron - 65%, Nisip concasat de granit cariera Gaivoron – 25%,
Filer- 10%, adaos de stabilizare granule de cauciuc -0,8%);
Granule de cauciuc au fost adăugate peste agregatele încălzite la 175- 180°C, timpul de malaxare fiind
mărit cu 20-30 secunde iar compactarea probelor s-a făcut la 1500C.

Tabelul 1. Caracteristicile fizico-mecanice a amestecului de beton asfaltic

Indicativul DN Valorile obţinute Cerinţele
la metodele de tehnice
Denumirea caracteristicilor încercări SM STB
SM STB Adaos Adaos 1033:2008
1115:2008 “Topcel” gumă
prelucrată
cu bitum
1. Conţinut de bitum, % 6.17.2 6,0 6,0 6,0-7,0
2. Densitatea medie, g/cm³ 6.1 2,49 2,48
3. Saturaţia cu apă, % 6.7 1,2 1,8 0,5-3,0
4. Umflarea, % 6.8 0,1 0,1 max 0,5
5. Rezistenţa la compresiune, R50°C, 6.9 1,28 1,13 min 0,9
MPa
6. Limita rezistenţei la întindere, R 0°C, 6.10 2,03 1,94 1,5-3,0
MPa
7. Rezistenţa la alunecare, R50°C, MPa 6.11 2,71 2,30 min2,2
8. Indexul rezistenţei la deformaţiile 6.12
plastice: 1,95 1,64 min 1,0
- tronsonul de mișcare 0,96 0,83 min 1,0
- tronsonul de frînare
9. Indexul rezistenţei la fisură 6.13 0,540 0,727 min 0,5
10. Rezistenţa la compresiune după
saturaţia cu apă pe termen îndelungat, 6.9
R50°C, Mpa:
după 14 zi
după 28 zi
11. Coeficienţii rezistenţei la saturaţia cu
apă pe termen îndelungat: 6.15
după 14 zi min 0,90
după 28 zi min 0,80
12. Porozitatea părţii minerale, % 6.5 16,1 16,4 15,0-20,0
13. Porozitatea remanentă, % 6.6 2,0 2,4 1,5-5,0
14. Rezistența la aderența a bitumului cu 6.18 rezistă rezistă
suprafața părții minerale

Seturile de mixturi asfaltice preparate au fost caracterizate prin încercări clasice, selectându-se acele
variante în care granule de cauciuc a adus unele îmbunătăţiri caracteristicilor tehnice.
Concluzii. Granulele de cauciuc simple poate fi utilizate la prepararea betoanelor asfaltice într-un
dozaj de maxim 2% din masa mixturii. La dozaje mai mari, mixtura asfaltică obţinută nu prezintă
caracteristici corespunzătoare cu cerinţele tehnice.

110
 - Granulele de cauciuc simple poate fi folosite fie ca înlocuitor de nisip natural sort 0-4 (maxim 30%
din total nisip natural), fie ca adaos în compoziţia mixturii asfaltice (maxim 1%);
- Granulele de cauciuc in amestec cu produse speciale (care realizează o legătură puternică între
granulele de cauciuc și bitum, de ex. Cross linker CR) utilizată într-un conţinut de 10% la prepararea mixturii
asfaltice reduce tendinţa de apariţie a făgaşelor, îmbunătăţind rezistenţa la deformaţii permanente (adâncimea
făgaşului şi viteza de formare a acestuia scad); îmbunătăţeşte deasemeni rezistenţa la oboseală a mixturii
asfaltice, ceea ce conduce la scăderea fisurării datorate acestui fenomen;
- Utilizarea granulelor de cauciuc/bitum într-un conţinut de 12% la prepararea mixturii îmbunătăţeşte
stabilitatea şi comportarea la oboseală, creşte rezistenţa la făgaşe şi poate creşte adezivitatea în cazul lianţilor
cu afinitate redusă la agregate;
- Pentru toate cele trei forme de granule de cauciuc, se recomandă ca procedeu de punere în operă
procedeul uscat, respectiv adăugarea în malaxorul stației peste agregatele încălzite la 160-1800C, urmând
apoi procesul descris mai sus la fiecare produs in parte;
- Utilizarea granulelor de cauciuc prezintă avantajul compatibilităţii cu mediul înconjurător, reducerii
costurilor de întreţinere şi producerii mixturii fără modificarea staţiei de asfalt;
- Mixtura produsă cu granule de cauciuc este în totalitate reciclabil și produce în timpul procesării mai
puține emisii decât mixturile cu bitum modificat de altă natura;

Bibliografie:
1. R. Brandsth : “ROAD +.. longer lasting roads. Tehnologia de modificare a asfaltului pe
baza de pudreta de cauciuc”, simpozion “Mixturi asfaltice perfomant”, București, 2009.
2. Thermo Electron Corporation : ,, Procedure for Laboratory Mixtures”.
3. U.S. Departament of Transportation, Federal Higway Administration: „Background of
SUPERPAVE asphalt binder test methods”,iulie, 1994.

111
 SOLUȚII ENERGOEFICIENTE DE SISTEME DE VENTILARE

dr. Vera GUȚUL G., lect. univ. Vera GUȚUL I.

St. ISACGV-121 Radu LEU, Victor VIZITIU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În prezenta lucrare sunt analizate soluții eficiente de sisteme de ventilare și anume: sisteme de
ventilare prin deplasare, sisteme de ventilare adaptive și sisteme de ventilare personale. În lucrare au fost
analizate criteriile la evaluare a eficienței energetice, avantajele și dezavantajele sistemelor examinate și
domeniul lor de utilizare,

Cuvinte cheie: Calitatea aerului, sistem eficient, ventilare prin deplasare, adaptivă, personală.

1. Introducere
Calitatea aerului interior în clădiri în majoritatea cazurilor este la un nivel foarte mediu chiar dacă
respectă standardele. În prezent, este necesar ca aerul din interior să fie curat, plăcut, să nu aibă efecte
adverse asupra sănătății oamenilor și se asigure un mediu confortabil. În realizarea acestui obiectiv este
necesar să se acorde o atenție cuvenită eficienței energetice și dezvoltării durabile a sistemelor inginerești
respective. În țările dezvoltate tehnologic este urmat un curs pentru construcția clădirilor cu eficiență
ecologică și energetică ridicată. O clădire energoeficientă - este un produs al eforturilor comune ale
arhitecților, designerilor și inginerilor, care combină forma optimă și orientarea clădirilor cu un nivel ridicat
de performanță termică a îngrădirilor exterioare și sisteme inginerești eficiente. La rândul său, sistemele
inginerești sunt bazate pe echipamente eficiente, mijloace de automatizare, control și management. La
evaluarea eficienței energetice a sistemelor inginerești pot fi luați în considerație următoarele criterii:
 perioada de recuperare;
 regiunea de utilizare cât mai extinsă;
 excelența tehnologică;
 eficiența ecologică;
 fiabilitatea.

În prezent în calitate de sisteme de ventilare noi eficiente din punctul de vedere energetic pot fi
considerate [1-4]: sistemele de ventilare prin deplasare; sistemele de ventilare adaptive; sistemele de
ventilare personale.

2. Sistemele de ventilare prin deplasare

Sistemele de ventilare generală sunt de obicei prin amestec, în acest caz aerul refulat se amestecă cu
aerul interior și ca urmare se obține o distribuție uniformă a temperaturii, umidității relative si concentrației
în tot volumul încăperii ventilate.
În ultimii ani se propun sisteme de ventilare prin deplasare – care pot fi utilizate în clădiri civile și în
unele secții industriale. Acest tip de ventilare se caracterizează prin aceia că, aerul se introduce cu viteze mici
în zona de lucru unde se creează o mișcare orizontală de tip piston. Sistemul de ventilare prin deplasare
utilizează guri speciale pentru introducerea aerului la partea inferioară a încăperii (pe stâlpi, pe pereți, pe
pardosea), la care vitezele de refulare sunt sub 0,5 m/s. Gurile de aspirație se amplasează la perete. În acest
mod se formează o masă de aer compactă care avansează cu viteze mici printre muncitori. Avantajul
sistemului îl constituie puritatea deosebită a aerului. Dezavantajul este de ordin economic, gurile de aer au
preț înalt. Ventilarea prin deplasare este mai eficientă când căldura și impuritățile se degajă de la surse de
intensitate mică, uniform distribuite pe suprafața pardoselii.
Sistemele de ventilare prin deplasare sunt utilizate pentru clădiri care sunt caracterizate de degajări
excesive de căldură prin convecție (de la oameni și echipament): în săli de concerte, încăperi de birouri, hale
industriale de construcție de mașini de precizie, industrii de asamblare. În cazul în care, sursa de poluare nu
degajă căldură și se află la o distanță față de corpuri ce degajă căldură și formează jeturi convective, sau dacă
fluxurile create nu au putere suficientă, zona de lucru este foarte poluată.

112
 Sistemul de ventilare prin deplasare realizează o reducere a debitului de aer, comparativ cu ventilarea
prin amestec cu 30-50%, aceasta se datorează creșterii eficienței schemei de distribuție a aerului (poluanții
nu se amestecă cu aerul proaspăt refulat), economisind energie termică (frigorifică) aproximativ 25-40% și
energie electrică pentru acționarea ventilatorului cu 20-25%. Atunci când sistemul este corect calculat,
proiectat și instalat, el are o serie de avantaje în comparație cu sistemul de ventilare prin amestec, în special
în încăperi cu tavane înalte.
Principalul avantaj al sistemului de ventilare prin deplasare este că la un debit de aer constant, la un
debit a emisiilor de poluanți constant și a altor condiții egale, calitatea aerului în zona de deservire va fi mai
bună în cazul utilizării ventilării prin deplasare, în comparație cu ventilarea tradițională prin amestec (fig. 1).

Fig. 1. Fluxuri de aer în încăperi cu ventilare prin deplasare

Avantajele sistemului prin deplasare sunt determinate și de înălțimea de stratificare a poluării aerului.
Experimentele efectuate de Sandberg și Etheridge [2], au demonstrat că jetul convectiv, format de o
persoană poate cauza fluxul de aer proaspăt la înălțimea aerului inhalat (fig. 2).

Fig. 2. Fluxul de convecție de la o persoană contribuie la calitatea aerului inhalat

În fig. 3 este prezentată schema de distribuție a temperaturii în încăperi pentru cazul sistemului prin
amestec și prin deplasare [4] . Deosebirea sistemului prin deplasare constă în aceia că temperatura se mărește
de la pardosea la tavan. Testele de laborator constată că debitul de aer de ventilare de aproximativ 10 l/s pe
persoană, refulat direct în zona de deservire a încăperilor, asigura îmbunătățirea calității aerului, similar cu
calitatea pe care ventilarea prin amestec asigură la un debit de aer de aproximativ 20 l/s pe persoană [4].

113
 Fig. 3. Compararea sistemelor de ventilare prin amestec și prin deplasare

3. Sistemele de ventilare adaptive

Aceste sisteme sunt cu debit de aer variabil și sunt destinate pentru ventilarea încăperilor pentru care se
indică gradul de poluare a aerului funcție de concentrația de bioxid de carbon. Sistemul include ventilator,
rețeaua de conducte, clapete de reglare, distribuitoare de aer, senzori. În funcție de concentrația de CO 2, care
de regula se măsoară în conducta de aer aspirat sau într-un punct reprezentativ al încăperii, se reglează
debitul de aer în corespundere cu valorile admisibile [1]. Este necesar de remarcat faptul, că investițiile
suplimentare pentru organizarea ventilării cu debit de aer variabil sunt nesemnificative, pentru a îmbunătăți
eficiența energetică a sistemului existent de ventilare în încăperi cu un număr variabil de persoane pe
parcursul perioadei de funcționare trebuie de achiziționat senzorul de bioxid de carbon (de amplasat în
canalul de aspirație), de înlocuit ventilatorul la sistemul de refulare și aspirație cu un ventilator similar cu
frecvență variabilă și de integrat cu sistemul de automatizare de control al debitului de aer, care va permite să
regleze viteza ventilatorului în funcție de concentrația de CO2 măsurată. Sistemul de ventilare cu debit
variabil este deosebit de eficient de montat în clădiri cu un număr de persoane variabil: săli de așteptare în
aeroport, autogară și gară; săli de conferință; săli de spectatori în cinematografe, teatre, complexe sportive;
centre comerciale. În cazul funcționării sistemului examinat se obține o scădere medie anuală a debitului de
aer cu 40-60%, o economie de consum de căldură până la 60-80 kW·h/m2 pe an și economii de energie
electrică până la 10-15 kW·h/m2 pe an.

4. Sistemele de ventilare personale

În astfel de sistem, aerul refulat este tratat într-o instalație prin refulare-aspirație cu recuperarea
căldurii a aerului evacuat și este distribuit în mod direct în zona de lucru, în zona de respirație a omului,
aceasta asigură calitatea aerului dorit la locul de muncă. Distribuitorul de aer se amplasează nemijlocit
deasupra calculatorului. De asemenea, sistemul de ventilare personal poate fi combinat cu un sistem de
climatizare local. Prin urmare, aerul recirculat se răcește sau se încălzește în ventiloconvector și se refulează
prin guri de aer amplasate sub masă. Astfel, se formează "oaziz de aer" în jurul corpului uman la locul de
muncă, cu menținerea valorilor optime de microclimat, în afara locului permanent de muncă este suficient de

114
a menține parametrii admisibili de microclimat [3]. Aceste sisteme (vezi fig. 4) pot fi utilizate în clădiri
administrative și de birouri cu locuri de muncă fixe.

Fig. 4. Schema de principiu a sistemei de ventilare personale

Datorită distribuției eficiente a aerului în sistemul de ventilare personal [3] debitul de aer calculat,
care asigură calitatea dorită a aerului, poate fi redus de 2-3 ori față de sistemul de ventilare tradițional prin
amestec. Sistemul de ventilare personal poate fi echipat cu senzori de prezență la locul de muncă, ceea ce va
asigura un debit de aer refulat funcție de gradul de ocupare real al spațiului și va duce la economia de energie
termică pentru sistemul de ventilare până la 80%. În cazul în care sistemul dat este combinat cu sistemul de
condiționare local, parametrii optimali sunt asigurați numai la locul de muncă (15-20% din spațiul total), în
volumul rămas - sunt asigurați doar parametrii admisibili și reducerea consumului de energie al sistemului de
climatizare poate ajunge până la 15-20%

Concluzii:

 Sistemele de ventilare examinate asigură calitatea înaltă a aerului și sunt energoeficiente.

 Buna calitate a aerului este justificată, deoarece duce la o productivitate mai mare a muncii și reduce
simptomele de clădiri bolnave.
 Fiecare sistem de ventilare analizat are domeniul său propriu de aplicare și este axat pe realizarea
unei eficiențe energetice înalte.

Bibliografie

8. Наумов А.Л., Капко Д.В. Локальные системы кондиционирования воздуха в офисных зданиях //
АВОК. – 2012. – № 2.
9. Скистад Х., Мундт Э., Нильен П., Хагстрем К., Райлио Й. Вытесняющая вентиляция в
непроизводственных зданиях / Пер. с англ. – 2-е изд., испр. – М. : АВОК-ПРЕСС, 2006.
10. P. Ole Fanger. Качество внутреннего воздуха в XXI веке: B поисках совершенства. //АВОК – 2000.
– №2.
11. Ливчак , А. В. Вытесняющая вентиляция в школах.//АВОК – 2008. – №4.

115
 METODE DE REVITALIZARE ALE CLĂDIRILOR CU PEREȚI
DIN ZIDĂRIE PORTANTĂ

Nicolae CIOBANU, Anatolie SÎLI, Doina COVALI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The real house and buildings in the city, executed of the different stages, with different structural
and architectural solutions and with a varies degrees of thermal protection, will be in the future continuous
to the subject of the coordinated action and much needed thermal rehabilitation and possibly modernization
and functional architecture in the order to raise quality inside comfort, reduce energy consumption and
resulting emissions mitigation on the environment.

Cuvinte cheie: fond locativ, revitalizare, confort, perioada de exploatare, mansardă,renovare,eficiență.

Reabilitarea și modernizarea clădirilor include întreținerea, reparațiile, restaurarea și extinderea

clădirilor, executate în diferite etape de formare a orașului Chișinău, cu diferite soluții arhitecturale și cu
grade diverse de protecție termică, constituie direcția majoră în domeniul arhitecturii și construcțiilor pentru
reabilitarea fondului existent de locuințe.
Procesul de reabilitare și reconstrucție constituie o alternativa viabilă, rentabilă din punct de vedere
economic, ce militează contra demolării.
Structura cu pereţi portanţi de zidarie se utilizează la clădiri de locuit şi social-culturale avînd maximum
5 niveluri. Această limitare a înălţimii clădirii este legată de obţinerea unor grosimi raţionale ale pereţilor
ţinînd seama de proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor folosite la zidării precum și de condițiile de
seismicitate ale țării noastre.
Printre avantajele structurilor de zidărie se menționează: oferă condiții de confort ridicat prin izolarea
termică și fonică bună și printr-un risc de condens la pereții exteriori redus; prezintă posibilitatea de realizare
a unei mari varietăți a clădirilor în privința planurilor de arhitectură; se execută cu mijloace foarte simple; se
folosesc mai des în cazul clădirilor cu puține nivele.
Ca dezavantaje se menționează: rezistența mai mică la seismicitate în comparație cu cele din beton
armat; durata relativ mare de executare datorită posibilităților mici de mecanizare a execuției lucrărilor.
Începînd cu anul 1960 în or. Chişinău a început construcţia în masă a locuinţelor prin metoda de
industrializare conform unor proiecte tip. Blocurile de locuinţe erau amplasate după principiul de
microraioane.
Durata de viaţă a clădirilor din piatra naturală este de regulă de 50-100 de ani, eventual mai mult. Putem
spune că capacitatea elementelor portante ne asigură o bună durabilitate de
exploatere, acestea suportînd cutremurele mari, cum ar fi cele din 1940, 1977, 1986 și 1990.
Principalul investitor în construcţia locativă, statul, a avut scopul de a reduce cît mai mult cheltuielile
pentru dezvoltarea sectorului spaţiului locativ. Această năzuinţă a produs nu numai un simplism rezonabil,
dar a influenţat esenţial diminuarea confortului în locuinţă: în loc de camera de baie şi viceu au apărut noduri
sanitare, suprafaţa bucătăriilor a scăzut mult, practic a dispărut antreul, înălţimea încăperilor de locuit s-a
micşorat pînă la 2,5 m, s-au redus ariile locuibile ale locuinţelor - apartamentele cu 2 camere constituiau 27-
31 m2, iar ale celor cu 3 camere – 34-36 m2.
Majoritatea blocurilor de locuinţe cu 4-5 nivele, construite în anii 1955-1975, necesită reparaţie capitală
din cauza uzurii fizice și morale, ce nu corespund cerințelor actuale de trai ( vezi Fig.1). De aceea cel mai
avantajos din punct de vedere economic este de a integra în clădirea existentă, tehnologii energetic
economice, iar conform proiectelor deja implementate se permite supraetajarea, desigur în baza unei
expertiza tehnice, cu scopul de a atrage investiții.
Renovarea, de regulă, nu necesită atribuirea unor noi terenuri. Din contul supraetajării, extinderii
suprafeţei blocurilor de locuinţe, executarea anexelor pe verticală sau chiar înlocuirea clădirilor vechi sau a
unor cartiere locative întregi cu altele noi va spori eficienţa utilizării terenurilor urbane. După părerea unor
experţi ultima variantă este cea mai potrivită din toate punctele de vedere - tehnic, tehnologic, social,

116
longevităţii normative de exploatare etc., această metodă fiind utilizată în oraşe precum Moscova, Sankt-
Petersburg, unde costul suprafeței locative depășește costul investiției (demolarea, proiectarea și executarea).
Dacă se ajunge la înlocuirea unor cartiere locative întregi din prima generaţie de tipul “hruşciovka” cu
blocuri de locuinţe moderne, se poate schimba radical arhitectura fondului locativ, oferind mai multe
posibilități și avantaje, însă cu parere de rău, aceasta metodă necesită investiții enorme iar la momentul
actual investițiile se limitează la renovarea clădirilor existente.

Legendă:
Limita teren studiat
Bloc locativ cu 5
nivele
B. loc., 5 nivele și
mansardă
Bloc locativ cu 4
nivele
B. loc., 4 nivele și
mansardă
Bloc locativ cu 3 nivele

Figura 1. Fragmentul microraionului din sectorul Botanica.

Pînă în anul 1992 principala sursă de finanţare a construcţiei de locuinţe era bugetul de stat. În acest
domeniu statul investea mai mult de 80 la sută din volumul total pentru construcţia locativă, 10 la sută
investeau cooperativele de construcţie a locuinţelor, iar economiile populaţiei constituiau circa 7 la sută.
Totodată, statul aloca mijloace financiare necesare pentru dezvoltarea şi întreţinerea gospodăriei comunale.
Începînd cu anul 1997, proprietatea comună a început să fie transmisă în proprietate privată şi în prezent
aproximativ 50% din proprietatea comună a blocurilor de locuinţe rămîne în proprietatea statului. În
conformitate cu Legea privatizării fondului de locuinţe, proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să creeze
asociaţii de proprietarii (AP) pentru a gestiona blocurile de locuinţe.
Astfel, barierele pentru viitoarele renovări ale proprietăţilor pentru a asigura eficienţa energetic sunt de
ordin financiar şi legislativ.
Eficienţa energetică în sectorul spaţiului locativ este scăzută. Volumul de resurse energetice pentru
asigurarea sectorului spaţiului locativ cu apă potabilă, gaze naturale şi energie termică este determinat în
general de ritmul dezvoltării fondului locativ.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice a proprietăţilor locative din Republica Moldova oferă posibilităţi
semnificative pentru reducerea consumului de energie şi reducerea costurilor la energie pentru proprietarii de
locuinţe. Industria energetică din Republica Moldova se confruntă cu sisteme învechite de producere a
energiei şi sisteme de distribuţie a energiei electrice şi termice ineficiente (vezi fig. 2)

117
 Figura 2. Pierderi de căldură prin elemente de construcții.

Scopul strategic şi principiile de bază ale renovării clădirilor sunt:

 prelungirea termenelor de exploatare a fondului locativ existent drept măsură de prima importanţă
pentru menţinerea acestui potenţial vital al statului;
 schimbarea radicală a ansamblurilor construite, sporirea expresivităţii arhitecturale şi diversităţii
aspectului exterior al edificiilor locative;
 transformarea blocurilor de locuit din prima generaţie în clădiri cu locuinţe confortabile şi
avantajoase în exploatare din punct de vedere economic;
 reducerea de circa 1,5 ori a cheltuielilor de energie din contul izolării termice a elementelor de
închidere în baza utilizării unor materiale şi tehnologii avansate şi eficace din punct de vedere al
conservării energiei, precum şi al modernizării reţelelor, sistemelor tehnice, tîmplăriei;
 crearea unor noi locuri de muncă în complexul de construcţii pentru o perioadă de lungă durată,
redresarea ramurilor adiacente ale economiei;
 conservarea tuturor tipurilor de resurse energetice.

Pentru a monitoriza procesul de reabilitare termică se prevede inventarierea şi paşaportizarea tehnică a

blocurilor de locuinţe, indiferent de forma de proprietate, care va începe cu casele de locuit din prima
generaţie.
Izolaţia termică are proprietatea de a reduce transferul termic dintre două medii cu temperaturi diferite.
La ora actuală, au intrat deja în vigoare exigenţele de izolaţie a noilor clădiri, utilizînt astfel întregul
potenţial de economii. O izolaţie eficientă, ca parte integrantă a construcţiei clădirii, este unul din elementele
principale ale proiectului unei clădiri cu consum redus de energie.
Calitatea structurilor de închidere cu geam pentru fațadă este foarte importantă, etanșarea împotriva
aerului are efect direct asupra calității energetice a structurii.
Utilizînd modalităţi verificate de folosire eficientă a energiei se pot economisi 70 – 90 % din necesităţile
energetice ale clădirilor pentru încălzire sau aer condiţionat.
În același timp întreținerea și modernizarea infrastructurii tehnico - edilitare este un obiectiv important în
strategia de revitalizare a clădirilor.
În ultima perioadă, instalarea cazanelor individuale în apartament a devenit soluţia la care recurg o parte
din consumatori. Răspîndirea lor în zonele aglomerate, zonele centrale ale oraşelor şi zonele cu blocuri de
locuinţe a fost cauzată de proasta funcţionare a sistemelor centralizate.
Prima etapă în eficientizarea acestor sisteme, constă în utilizarea unor instalaţii cu mijloacele necesare
pentru reglare şi contorizare, care poate asigura raţionalizarea consumurilor de energie, reprezentînd o soluţie
accesibilă. Este necesară schimbarea corpurilor şi reţelelor interioare de încălzire, instalarea dispozitivelor de
reglare.
Actualul sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET – Chișinău) ne promite
dezvoltarea și crearea unui sistem modern, ce permite asigurarea cu energie termică a consumatorilor în

118
condiţii optime, la preţuri accesibile şi cu respectarea principiilor de creştere a eficienţei energetice şi de
protecţie a mediului.
Reconstrucţia şi replanificarea locuinţelor din fondul locativ de menire socială pot fi efectuate de către
proprietar în scopul îmbunătăţirii confortului locuinţei.
Realizarea unei reconstrucții complete a blocurilor de locuit din piatră naturală, se poate obține confortul
necesar și totodată apartamente de elită, în cele mai bune microraione ale capitalei.
La reconstrucţia încăperilor nu se admit: intervenţii care afectează structura de rezistenţă a blocului
locativ; extinderea încăperilor din contul balcoanelor şi logiilor în blocul locativ;
extinderea şi reamplasarea bucătăriilor şi blocurilor sanitare din contul încăperilor locuibile în blocul locativ;
reamplasarea reţelelor de canalizare;etc.
Renovarea blocurilor de locuinţe existente reprezintă una din sarcinile primordiale ale reformei locative.
Totodată este necesar de a efectua un complex de măsuri tehnice, audit energetic în vederea conservării
energiei în aceste blocuri.

Figura 3. Reabilitarea unui bloc locativ cu construcția mansardei.

În prezent, factorul interesat pentru declanşarea unei acţiuni de modernizare a blocurilor de locuinţe,
trebuie să fie populația proprietară.
În aceste condiții prin revitalizarea locuințelor se obțin suprafețe de trai care întrunesc toate cerințele
unei construcții noi, ce este mult mai accesibilă astăzi, decît demolarea și executarea unei noi construcții pe
același teren.

Bibliografie:

1. Legea Rep. Moldova nr. 421 din 05.04.2002, cu privire la renovarea şi reabilitarea termică a
blocurilor de locuit construite;
2. Legea Rep. Moldova nr. 142 din 02.07.2010, cu privire la eficienţa energetică;
3. NCM A.09.02-2005, Deservirea tehnică, reparația și reconstrucția clădirilor de locuit, comunale și
social-culturale;
4. NCM E.04.01-2006, Protecția termică a clădirilor;
5. NCM E.04.03-2008, Conservarea energiei în clădiri;
6. Ciclu de prelegeri Construcții din zidărie și zidărie armată, I. Ciupac, UTM, Chișinău;
7. Consolidarea și întreținerea construcțiilor, C. Nistor, L. Troia;
8. Izolații termice, ediția originală: Ungaria, 2012

119
 PROPUNERI DE MODIFICARE A CODULUI R1 DE
REGLEMENTARE URBANISTICA PENTRU ZONELE
REZIDENTIALE DIN ORASUL CHISINAU

Anatolie SÎLI, Daniela ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The Local Urbanism Regulations of an area aims to achieve the efficient application of
the guiding principles of urbanism, to lead to a complex and strategic development of the town. In the
process of the implementation of the Local Urban Regulations of Chisinau, were found many
nonconformities with the real situation in the city, in accordance with historical urban traditions as well as
with the law. The implimentation of these rules will ensure a high comfort and a level of safety similar to
European residential areas standards.

Cuvinte cheie: cod, aliniere, norme, retragere, regim de inaltime,utilizari interzise..

In urma studiului deficientelor si contradictiilor codurilor de reglementare se propun urmatoarele

reglementari ale codului urbanistic R1.

R1 - Subzona locuintelor individuale si colective mici P+1E, P+2E

Regimul de inaltime: P, P+1E si P+2E

Utilizare functionala

1. Utilizari admise
- se admit locuinte individuale si colective mici cu maxim P+2E niveluri in regim de construire izolat,
libere pe cele patru fatade;
- in interiorul zonei sunt permise constructii care respecta aceste norme, unele facilitati si spatii care
deservesc rezidentii din zona.

2. Utilizari admise cu conditionari

- se admite mansardarea cladirilor existente, cu luarea in calculul a coeficientului de utilizare a terenului a
unei suprafete desfasurate pentru nivelul mansardei de maxim 60% din aria unui nivel curent;
- se admit functiuni comerciale si servicii profesionale cu conditia ca suprafata acestora sa nu depaseasca
200 m.p. si sa nu genereze transporturi grele; aceste functiuni vor fi dispuse, de regula, la intersectii si se
va considera ca au o arie de servire de 250 metri;
3. Utilizari interzise
Se interzic urmatoarele utilizari:
- functiuni comerciale si servicii profesionale care depasesc suprafata de 200 m.p., genereaza un trafic
important de persoane si marfuri, produc poluare;
- activitati productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat (peste 5 autovehicole
mici pe zi sau orice fel de transport greu), prin utilizarea incintei pentru depozitare si productie, prin
deseurile produse ori prin programul de activitate;
- anexe pentru cresterea animalelor pentru productie si subzistenta;
- depozitare en gros;
- depozitari de materiale refolosibile;
- platforme de precolectare a deseurilor urbane;
- depozitarea pentru vanzare a unor cantitati mari de substante inflamabile sau toxice;

120
- activitati productive care utilizeaza pentru depozitare si productie terenul vizibil din circulatiile publice;
- autobaze si statii de intretinere auto;
- lucrari de terasament de natura sa afecteze amenajarile din spatiile publice si constructiile de pe parcelele
adiacente sau care pot sa provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedica evacuarea si
colectarea rapida a apelor meteorice.

Conditii de amplasare echipare si configurare a cladirilor

1. Caracteristici ale parcelelor (suprafete, forme, dimensiuni)

Se considera construibile parcelele care indeplinesc urmatoarele conditii cumulate:

Tabelul 1. Caracteristicile parcelelor (Cod „R1”).

Codul de reglementare Dimensiunea minima a Dimensiunea minima a

Regimul de construire
urbanistica parcelei, m.p. frontului stradal, m
R1-a izolat 850 30
R1-b izolat 550 18

2. Amplasarea cladirilor fata de aliniament

- cladirile se vor retrage de la aliniament cu minim 4.0 metri pe strazi de categoria III si 6.0 metri pe strazi
de categoria II si I (Figura 1);
- cladirile pot fi dispuse pe aliniament in cazul cind aceasta este prevazut in PUZ sau PUG..
3. Amplasarea cladirilor fata de limitele laterale si posterioare ale parcelelor
- R1-a - cladirile se vor retrage fata de limitele laterale ale parcelei cu cel putin jumatate din inaltimea la
cornise dar nu cu mai putin de 4.5 metri (in suma nu mai putin de 10.5 m) (Fig. 1.);
- R1-b - cladirile se vor retrage fata de limitele laterale ale parcelei cu cel putin jumatate din inaltimea la
cornise dar nu cu mai putin de 2.4 metri (in suma nu mai putin de 6.0 m) (Fig. 2. );
- retragerea fata de limita posterioara a parcelei va fi egala cu jumatate din inaltimea la cornise masurata
in punctul cel mai inalt fata de teren dar nu mai putin de 5.0 metri (Fig. 1., Fig. 2.) .

A=6 metri pentru strazi de categoria I si II;

A=4 metri pentru strazi de categoria III;
B, C ≥ ½ H;
B, C ≥ 4.5 metri;
B + C ≥ 10.5 metri;
D ≥ ½ H;
D ≥ 5 metri

Figura 1. Conditii de amplasare a cladirii

121
 A=6 metri pentru strazi de categoria I si II;
A=4 metri pentru strazi de categoria III;
B, C ≥ ½ H;
B, C ≥ 2.4 metri;
B + C ≥ 6.0 metri;
D ≥ ½ H;
D ≥ 5 metri

Figura 2. Conditii de amplasare a cladirii pe o parcela pentru codul de reglementare urbanistica R1-b.

4. Amplasarea cladirilor unele fata de altele pe aceeasi parcela

- distanta minima dintre cladirile de pe aceeasi parcela va fi egala cu jumatate din inaltimea la cornise a
cladirii celei mai inalte dar nu mai putin de 4.0 metri (Fig. 3.);
- distante mai mici vor fi acceptate numai in baza unor PUD-uri aprobate.

Figura 3. Amplasarea cladirilor unele fata de altele pe aceeaasi parcela (Cod „R1” ).

5. Circulatii si accese
- parcela este construibila numai daca are asigurat un acces carosabil de minim 3.5 metri latime dintr-o
circulatie publica in mod direct sau prin drept de trecere legal obtinut (servitute) prin una din
proprietatile invecinate (Fig. 4.) .
6. Stationarea autovehiculelor

122
 - stationarea autovehiculelor se admite numai in interiorul
parcelei, deci in afara circulatiilor publice.
7. Inaltimea maxima admisibila a
cladirilor
- inaltimea maxima a cladiriilor va fi P+2E (12 metri);
- se admit depasiri de 1 - 2 metri numai pentru alinierea la
cornisa cladirilor invecinate.
8. Aspectul exterior al cladirilor
- cladirile noi sau modificarile / reconstructiile de cladiri
existente se vor integra in caracterul generala al zonei si
se vor armoniza cu cladirile invecinate ca arhitectura si
finisaje;
Figura 4. Conditia de asigurare a parcelei - toate cladirile vor fi prevazute cu acoperis;
- garajele si anexele vizibile din circulatiile publice se vor
cu acces (Cod „R1”).
armoniza ca finisaje si arhitectura cu cladirea principala
9. Conditii de echipare edilitara
- toate cladirile vor fi racordate la retelele tehnico-edilitare publice;
- la cladirile dispuse pe aliniament racordarea burlanelor la canalizarea pluviala va fi facuta pe sub
trotuare pentru a se evita producerea ghetii;
- se va asigura in mod special evacuarea rapida si captarea apelor meteorice in reteaua de canalizare.
10. Spatii libere si spatii plantate
- spatiile libere vizibile din circulatiile publice vor fi tratate ca gradini de fatada;
- spatiile neconstruite si neocupate de accese si trotuare de garda vor fi inierbate si plantate cu un arbore la
fiecare 100 m.p.;
- se recomanda ca pentru imbunatatirea microclimatului si pentru protectia constructiei sa se evite
impermeabilizarea terenului peste minimum necesar pentru accese;
11. Imprejmuiri
- imprejmuirile spre strada vor avea inaltimea de maxim 2.0 metri, din care maxim 50% din inaltime plin
(inclusiv soclul) si minim 50% transparent sau cu gard viu;
- gardurile spre limitele separative ale parcelelor vor fi opace cu inaltimi de maxim 2.0 metri.

Posibilitati maxime de ocupare si utilizare a terenului

1. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

Procentul de ocupare a terenului se determina pentru fiecare parcela separat:
- POT maxim = 35%
2. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)
Coeficientul de utilizare a terenului se determina pentru fiecare parcela separat:
- CUT maxim pentru inaltimi P+1E = 0.65 m.p.ADC/m.p.teren;
- CUT maxim pentru inaltimi P+2E = 0.90 m.p.ADC/m.p.teren.
- Se admite cresterea cu +0.1 a CUT in cazul utilizarii mansardelor.

Bibliografie:
1. Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin hotarirea Guvernului RM nr.5 din 05.01.1998 publicata
in Monitorul Oficial al RM nr. 14-15 din 26.02.1998.
2. R. L.U. aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 221 40 din 25.12.2008.
3. Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului Bucuresti din 2001.
4. Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului Cluj-Napoca

123
 STRATURI REALIZATE DIN AMESTECURI OPTIMALE DE AGREGATE
LA DRUMURI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

conf.dr.ing. Valentin BRINIŞTER

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Amestecurile optimale din agregate naturale sunt o oportunitate actuală în realizarea
straturilor de fundație și de bază la drumuri. În lucrare este dezvăluit principiul de alcătuire a
amestecurulor optimale, care poate fi realizat simplu și în condiții de șantier. Simplitatea determinării
proporțiilor pentru amestecurile optimale de agregate prim metode grafice poate fi realizat atît în cariere cît
și de către diriginții de șantier la lucrări de drumuri. Lucrările realizate deja la unele obiective din
Republica Moldova demonstrează eficiența economică și calitatea corespunzătoare a amestecurilor
optimale din agregate naturale.

Cuvinte cheie: Amestecuri, granulometrie, agregate, optim, drumuri, metoda grafică

1. Introducere
În ultimii ani, în Republica Moldova, la reabilitatrea drumurilor naționale și consolidarea structurilor
rutiere flexibile, tot mai des sunt folosite amestecuri optimale de agregate naturale. Aceasta permite
așternerea agregatelor înt-un strat, sau după caz, în două, cu posibilități mai ușoare de hidratare și
compactare a straturilor realizate. Avînd solicitări de la constructori, carierele producătoere de agregate
naturale adaptează tehnologia de producere la cerințele clienților, producînd materiale conform normativelor
în vigoare în Republica Moldova. Aceasta impune necesitatea de stabilire a proporţiilor de amestec ale
diferitelor sorturi de materiale pentru realizarea granulozităţii amestecului optimal şi a umidităţii optime de
compactare din agregate naturale existente la noi în țară.

2. Principiul de alcătuire a amestecurilor optimale

Amestecurile optimale sunt amestecuri de agregate de diferite sorturi, proporționale, astfel încît
compoziția lor granulometrică să se încadreze în așa numitele curbe Fuller. Compoziția granulometrică a
amestecului optimal după compactare trebuie să asigure o densitate maximă și să prezinte o stabilitate
maximă la acțiunea eforturilor normale sau tangențiale transmise de traficul rutier în îmbrăcăminte.
Se știe din practică, că pentru a obține un amestec optimal cu compactarea maximă sunt necesare două
condiții:
- Raportul dintre dimensiunea maximă a agregatului mare și cea a agregatului mic să fie de
aproximativ 16.
- Indicele granulometric definit prin raportul dintre proporția de agregat mic și proporția de agregat
mare, ale cărui goluri urmează a fi umplute de agregatul mic, să aibă o valoare cuprinsă între 0,6 și 0,8
pentru straturile de fundație ți între 0,65 și 0,75 pentru straturile de bază (fig.1).

124
 Fig. 1. Curbele granulometrice ale amestecurilor optimale

3. Determinarea proporţiilor pentru amestecurile optimale de agregate prin metode grafice

Există mai multe metode grafice care permit determinarea operativă a proporțiilor în compoziția
granulometrică optimă.
Metoda coordonatelor triunghiulare se bazează pe proprietatea geometrică, conform căreia, într-un
unghi echilateral suma lungimii perpendicularelor duse dintr-un punct din interiorul triunghiului la cele trei
laturi este egală cu înnălțimea triunghiului (fig.2).

Fig. 2. Metoda coordonatelor triunghiulare pentru determinarea

proporţiilor la amestecurile optimale de agregate

Pornind de la această proprietate, fiecare latură a triunghiului se împarte în 100 de părți egale. Aceasta
reprezintă procentual conținutul celor trei fracțiuni principale ale unui sort. În acest mod, compoziția
granulometrică a oricărui sort de agregate utilizat poate fi reprezentată grafic printr-un punct(M) de
coordonatele h1, h2 și h3 , așa cum e prezentat în fig. 2.

125
 În cazul în care se dispune de două sorturi de agregate, reprezentarea grafică va fi ca în fig.3 prin
punctele A și B și dacă aceste sorturi se amestecă în proporție a/b, amestecul rezultat fa fi reprezentat grafic
prin punctul M, care aparține segmentului AB, asfel încît există relația (1).

(1)

În acest fel se poate determina proporția în care trebuie să fie amestecate cele două sorturi pentru a se
obține un amestec optimal. Amestecul optimal de piatră spartă este recomandat pentru realizarea straturilor
rutiere pe sectoare de drum cu trafic greu și foarte greu, cum a-r fi drumurile de acces la cariere.

Fig. 3. Determinarea proporţiei, în care se amestecă două sorturi

pentru obţinerea unui amestec optimal de agregate

4. Utilizarea în practică a tehnologiei de consolidare a structurilor rutiere flexibile cu straturi

realizate din amestecuri de agregate optimale
Amestecurile optimale din piatră spartă din calcar s-au utilizat cu succes la reabilitarea drumului
național Chișinău-Soroca-fr. cu Ucraina pe tronsonul Chișinău-Orhei. La comanda Antreprenorului carierele
din zona Orheiului au furnizat amestecuri optimale nr.4 și nr.5 conform ГОСТ 25607-94 ,,Смеси
щебеночно-гравийно-песчаные для покрытий и оснований автомобильных дорог и аеродромов,, care
este în vigoare și în Republica Moldova. Aceste amestecuri s-au utilizat în fundații la supralărgiri și la
consolidarea acostamentelor. Rezultatele sunt pozitive. Pe aceste sectoare deja de cîțiva ani de expluatare nu
apar fisuri, crăpături și făgașe, chiar dacă traficul rutier este intens și greu.
Pornind de la faptul că in Republica Moldova sunt rezerve mari de zăcăminte de balast, pietrișul din
balast avînd rezistența la sfărîmare de 800-1000 mpa/cm2, a-r fi oportună utilizarea balastului integral, sau
nisipul și pietrișul separat(pietrișul concasat) și în amestecuri optimale cu piatră spartă din calcar. Un astfel
de amestec optimal, dar și stabilizat cu ciment a fost utilizat la reabilitarea drumului Rezina-Orhei. La
executarea lucrărilor de reabilitare a drumului, după frezarea stratului de asfalt existent, pe mai multe
sectoare, fundația drumului era pînă la 10 cm grosime ,sau în genere lipsea și stratul de asfalt era pe un strat
subțire de nisip. Soluția de consolidare a fost simplă, dar foarte efectivă. După frezarea stratului de asfalt
existent s-a așternut un strat de nisip de 15 cm după care s-a realizat un strat de amestec optimal din agregate
naturale autoctone stabilizat cu ciment cu grosimea de 18 cm. Amestecul optimal a fost realizat din:
- Piatră spartă din calcar sort 20-40 30 %
- Nisip de concasaj din calcar sort 0-5 20 %
- Nisip din balast sort 0-5 12 %
- Pitriș concasat din balast sort 5-20 30 %
- Ciment M400 8%
- Apă 5-7 %

126
 Amestecul optimal a fost preperat în stația de asfalt “Ermont” din or. Orhei. Capacitatea de producere
mare a stației permitea de a produce circa 200 tone de material stabilizat pe oră. Transportarea amestecului
de la uzină pîna la șantier dura circa 30 minute, ceea ce permitea așternerea materialului cu distribuitorul în
condiții optime de umiditate și obținerea unei compactări maxime a stratului.
Această soluție a dat posibilitate de a utiliza materiale din carierele din apropierea drumului ceea ce a
dus considerabil la scăderea prețului, dar și a ridicat considerabil modulul de elasticitate al amestecului și în
consecință capacitatea portantă a drumului. Drumul este expluatat după reabilitare deja de 7-8 ani și are un
comportament perfect la traficul greu.
5. Concluzii:
1) Metoda descrisă mai sus este simplă și poate fi utilizată de ingineri și specialiști la diferite nivele
ierarhice de la întreprinderi.
2) Metoda dă posibilitate de utilizare a materialelor locale, ceea ce aduce la minimizarea prețului de
deviz a lucrărilor rutiere și prin urmare ridicarea eficienței economice.
3) Utilizarea amestecurilor optimale la lucrările de drumuri simplifică tehnologia de execuție a
lucrărilor, se exclude necesitatea de așternere a straturilor din fundație după sorturi.
4) Se asigură un coeficient de compactare mai ridicat a straturilor executate din amestecuri optimale.
5) În majoritatea cazurilor amestecurile optimale pot fi stabilizate cu ciment, fapt care permite ridicarea
considerabilă a capacității portante a drumului.
6) Utilizarea materialelor locale permite reanimarea economică a diferitor întreprinderi din țară.

Bibliografie:
1. Stan Jercan - ,,Suprastructura și întreținerea drumurilor,, Editura didactică și pedagogică 1980
2. ГОСТ 25607-94 ,,Смеси щебеночно-гравийно-песчаные для покрытий и оснований
автомобильных дорог и аэродромов,,
3. Horia GH. Zarojanu, Dan Popovici - ,,Drumuri, Trasee,, Casa de editură VENUS IAȘI 1999
4. Dan Popovici, Vasile Boboc, Eugen Florescu- ,,Căi de comunicații terestre,, Casa de editură VENUS
IAȘI 1998
5. Traian Mătăsaru - ,,Construcția drumurilor,, partea II Editura didactică și pedagogică

127
CU PRIVIRE LA MĂRIMEA UNGHIULUI DE INTERSECŢIE LA ACELAŞI
NIVEL A CĂILOR FERATE ŞI DRUMURILOR

Ghenadie POGORLETCHI
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: This article analyzes the conditions ensure safe traffic at the intersections of railways and roads in
one level, depending on the angle of intersection. Recommended minimum allowable crossing angle, taking
into account the category of the road, the calculated values of speed, distance visibility.

Cuvinte cheie: trenul, autovehicul, accident în trafic rutier, pasaj de nivel, asigurarea vizibilităţii necesare.

În conformitate cu Regulamentul circulaţiei rutiere participanţii la trafic trebuie să traverseze caile ferate
numai prin trecerele la nivel cu calea ferată, cedând trecerea trenului sau altui vehicul feroviar. La
apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată , conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza şi se
asigure că nu se apropie nici un tren [1].
Respectarea indicaţiilor sus-numite este posibilă numai în condiţii de asigurare a vizibilităţii necesare.
Conform normativului în construcţii NCM D.02.01:2015 în cazul intersecţiilor la nivel dintre drumuri şi căi
ferate se va urmări ca aceasta să facă, de regulă, respectându-se următoarele condiţii:
- intersecţia să se facă sub unghi căt mai aproape de 90o dar nu mai mic de 45o ;
- ambele căi de comunicaţie să fie pe cât e posibil în aliniament (6.3.4 [2]).
În comparaţie cu cerinţa tehnică prezentată în [3] mărimea minimă a ungiului de intersecţie la acelaşi
nivel a căilor ferate şi drumurilor s-a redus de la 60 o pînă la 45 o. Mărimea ungiului de intersecţie
influenţează asupra gradului de asigurarea a vizibilităţii în jurul pasajului de nivel. Vizibilitaea de
ansamblu trebuie să permită sesizarea din timp a sectoarelor deosebite a drumurilor ca pasaj de nivel. De
aceea trebuie de asigurat vizibilitatea necesară în limitele spaţiului de siguranţă (câmpului de vizibilitate
în jurul pasajului de nivel). Condiţiile de formare a câmpului de vizibilitate sunt prezentate în [3] :

Fig.1. Schema de calcul pentru determinarea mărimilor Sα : 1 – pasaj de nivel; 2 şi 4 – poziţia trenului; 3 şi
5 – poziţia ochilor conducătorului de autovehicul; Sv – distanţa de vizibilitate în cazul când autovehiculul
întălneşte pe banda sa de circulaţie un obstacol fix în faţa căruia trebuie să se oprească, m; S 45 - distanţa
dintre pasaj de nivel şi trenul când unghiul de intersecţie este egal cu 45 o , m; Sα – distanţa analogică când
unghiul de intersecţie a drmului şi liniei de cale ferată este egal cu α , m; ΔS – diferenţa dintre distanţele
Sα şi S45 , m.

128
 La proiectarea drumurilor publice noi construite şi reconstruite pe pasajele de nivel trebuie să fie asigurată
vizibilitatea în cazul căreia şoferul automobilului, ce se află la o distanţă de trecere de nivel cel puţin egală
cu distanţa de vizibilitate pentru oprirea automobilului, să poată vedea trenul care se apropie de pasajul de
nivel la o distanţă de cel puţin 400 m, iar mecanicul de locomotivă ce se apropie să poată vedea mijlocul
pasajului de nivel la o distanţă de cel puţin 1000 m. Luând în considerare împrejurare această trebuie de
verificat vor fi asigurate sau nu condiţiile inofensive de parcurgere a pasajului de nivel. În acest scop a fost
întocmită schema de calcul simplificată prezentată în figura 1.
Tabelul 1
VC , km/h Sv , m S45 , m Sα , m ΔS , m α , grad
80 100 141.5 141.5 0.0 45
60 70 99.0 99.0 0.0 45
80 100 141.5 174.2 32.7 55
60 70 99.0 122.0 23.0 55
80 100 141.5 236.4 94.9 65
60 70 99.0 165.5 66.5 65
80 100 141.5 292.4 150.9 70
60 70 99.9 204.7 105.7 70
80 100 141.5 386.1 244.6 75
60 70 99.0 270.3 171.3 75
80 100 141.5 574.7 433.2 80
60 70 99.0 402.3 303.3 80

Valorile distanţelor de vizibilitate în funcţie de mărimea vitezei de proiectare sunt prezentate în tabelul
7 [2]. În conformitate cu normativul în construcţii NCM D.02.01:2015 trebuie de luat în considerare:
1) pentru dumurile de categoriile I-b, II, III intersecţiile vor fi denivelate în cazul liniilor de cale ferată
principale; 2) mărimile vitezelor de proiectare pentru drumuri de categoria IV şi V sunt egale respectiv cu
80 şi 60 km/h (tabelul 2 [2]; 3) conform tabelului 7 [2] distanţa de vizibilitate în funcţie de viteza de
proiectare Vpr este egală cu 100 m (Vpr = 80 km/h) şi cu 70 m (Vpr = 60 km/h).
Folosind schema de calcul (fig.1) au fost efectuate calculele mărimilor S α şi ΔS luând în considerare
mărimile Vc, Sv şi α. Rezultatele calculelor sunt prezentate în tabelul 1. După analiza datelor din tabelul 1
sunt posibile concluzii următoare:
- cu cât unghiul α este mai mare cu atât mărimile Sα şi ΔS sunt mai mari;
- α = 45o provoacă formarea situaţiilor periculoase la intersecţii căilor ferate şi drumurilor la acelaş nivel şi
apariţia accidentelor rutiere cu consecinţele grave;
- pentru drumul de categoria a IV-a mărimea minimă a unghiului de intersecţie α , care corespunde
cerinţilor de asigurare a siguranţei circulaţiei rutiere, este egală cu 75o (S75 = 386.1 m ≈ 400 m), respectiv
în cazul drumului de categoria a V-a αmin = 80o (S80 = 402,3 m ≈ 400 m), ceea ce înseamnă că mărimea
minimă a unghiului α trebuie de argumentat luând în cosiderare categoria tehnică a drumului şi mărimea
vitezei de proiectare;
- trebuie de corectat normele de proiectare prezentate în 6.3.4 [2].

Bibliografie
12. Regulamentul circulaţiei rutiere. Tipografia „Vite-Jesc” S.R.L. Chişinău, 2015.
13. Normativ în construcţii NCM D.02.01:2015. Proiectarea drumurilor publice. Ministerul dezvoltării
regionale şi construcţiilor. Chişinău, 2015.
14. Instrucţiune privind exploatarea pasajelor de nivel la calea ferată a Republicii Moldova.Ministerul
transpoturilor şi gospodăriei drumurilor al Republicii Moldova. Chişinău, 2007.

129
VALOAREA SCULPTURII ÎN SPAȚIILE INTERIOARE CONTEMPORANE
Lec.univ. Inga MAȚCAN-LÎSENCO

UniversitateaTehnică a Moldovei

Rezumat: Pentru realizarea unei sculpturii moderne se face necesară căutarea continuă a unor forme
noi, implimentarea, combinarea diverselor tehnologii, materie primă cît și dezvoltare a abilităților practice.
Producerea unei sculpture realizată prin intermediul întrebuințării materialelor şi tehnicilor inovaționale
este capabilă de a spori valoarea artistică a acesteia şi reflect necesitatea implimentării ei în interior ca
parte component indiscutabilă. Proprietăţile estetice a sculpturii în design în marea sa parte defineşte liniile
stilistice a interiorului; pentru realizarea acestui scop este necesară construirea volumelor sub aspect
artistic şi tehnic.

Cuvinte cheie: sculptura, sculptura modernă, material naturale, material artificiale.

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte: ceea ce ei numesc
abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de
idei din spatele ei, de esența lucrurilor”
(Constantin Brancusi)

1. INTRODUCERE

Sculptura modernă este un element expresiv „o arta a volumelor în spațiu” cu ajutorul expunerii
diverselor obiecte tridimensionale in spatiu prin intermediul cărora interiorul proiectat corespunzător
cerintelor obţine un aspect inedit care contribuie la crearea unei imagini unice şi integre. Sculptura
contemporană este caracterizată prin utilizarea diverselor piese sculptate care sunt utilizate la decorarea şi
îmbogaţirea aspectului clădirii şi structurilor.

2. IMPORTANŢA SELECTĂRII MATERIALELOR ÎN SCULPTURA MODERNĂ

Cerinţele impuse de societate faţă de sculptura modernă sunt foarte ridicate prin intermediul cărora se
face posibilă decorarea unui spaţiu interior înacest mod atrăgînd un interes sporit ceeace duce la selectarea
minuțioasă a materiei prime din care sunt confecţionate acestea, care pot fidivizate în două grupe:
- Materialele de natură organică şi mineral (corpuri fuzibile, substanţe sulfurice, pietre de natură
organică s.a.) – numeroase studii demonstrează că acestea crează o percepere emoţională pozitivă, efectele
manifestîndu-se la nivelvizual, deoarece prin calitatea sculpturilor se pune în valoare estetica specifică
caracterizată prin proprietăţile lor: luciu, culoare, densitate, fragilitate, transparenţă şi duritate.
- Materialele artificiale şi nonmetalice (sricla, plasticul, pietre sintetice s.a) – prezintă un interes în
designul contemporan oferind posibilităţi mai variate (capătă variaţii proprietăţi fizice şi chimice) şi datorită
cărora putem pune în valoare detaliile necesare şi originale ale designului. După proprietăţile sale fizico-
chimice materialele artificiale posedă unele criterii: luciu, colorit şi prelucrarecare depăşesc pe cele de natură
organică, funcţionalitatea lor rămîne aceiaşi dar valoarea lor e mai scăzută. Sculptura din material artificiale
ajută la delimitarea spaţiului, crearea unei idei complexe unice.
Selectarea materialelor combinate oferă autorului posibilităţi mai mari pentru a echilibra compoziţia,
integrînd componentele unui ambient comfortabil în design astfel încît să se creeze o unitate a ansamblului
de figure şi forme prin aceasta întelegîndu-se atît întregul, cît şi fragmentul. Prin intermediul sculpturii
modern se pot obţine numeroase efecte optice în funcţie de modalitatea de iluminare cît și diverse artificii
psihologice ce crează atmosferă deosebită, comfort şi linişte.

3. MODALITĂŢI DE EXECUTARE, DECORARE A COMPOZIŢIILOR SCULPTURALE

Tehnica executării a sculpturii - contemporane se selectează în dependenţă de materialul ales prin metode
şi tehnologii complicate şivariate: trafilare, cioplire, laminare, prelucraretermică, modelare, sudare, tăiere,

130
turnare, stanţare, traforare, răzuire, înnalbire, oxidare, înnegrire, poliere, galvanicî, nituire - pentru a
obţine efectul necesar.
Metodele de topire şi turnare permit corectarea defectelor, laminarea se reglează ca materialul să se
alungească şi să se lăţească, trafilarea este întrebuinţată pentru obţinerea barelor subţiri sau sîrme, stanţarea
– este operaţiunea care permite tăierea, fără aşchiere. Nituirea este o operaţiune de îmbinare nedemontabilă
şi se utilizează pentru decorare şi mijloc de asamblare, polizarea – permite prelucrarea pieselor cu discuri
abrazive, tehnica patinării şi colorării se utilizează pentru obţinerea unor noi nuanţe, culori uneori cu efecte
multicolore cu ajutorul diferitor aliaje şi substenţe chimice.
Confecţionarea compoziţiei sculpturale se efectuiază pe două căi: manuală (individuală) şi cu
înterebuinţarea diferitor tehnici mecanizate (serie). Modalitatea confecţionării individuale a sculpturii
arhitecturale prezintă sculptorului larga libertate de fantezie, experiment total – în alegerea materialului
pentru confecţionarea şi rezolvarea concretă, înalegerea mijloacelor de decorare şi design, din această cauză
etapele pot fi variate în dependenţă de numarul tehnicilor şi mijloacelor utilizate la creare a unei lucrări.
În piesele “unicate” e individualitatea sculptorului care a creat-o. În acest context este necesar, să
menţionăm faptul că, în present modalitatea individuală nu se poate numi 100% manuală deoarece
sculptorul, în etapele realizării lor, deseori întrebuinţează semifabricate, executate prin trafilare, stanţare,
turnare a semifabricatelor s.a.
Pentru confecţionarea şi decorarea pieselor de sculptură este necesară studierea diferitor exemple şi
indicaţii practice ce au fost executate în prealabil (unde sunt descries etapele de executare).
În dependenţă de concepţia lucrării se allege materialele necesare. Indiferent de materialele ce se
întrebuinţează nu este posibil confecţionarea unei compoziţii sculpturale contemporane fără a ne informa şi a
studia, practica principii ce ţin de partea tehnologică şi confecţionare a fiecărui material în parte. Metodele
de realizare din material variate vor fi la fel diferite de oarece fiecare materie primă posedă proprietăţile sale
propriii repetabile ce ţin de proprietăţile fizice şi chimice de aspectul exterior în combinarea lor armonioasă
crează o frumuseţe deosebită.

CONLUZIE

Formele sculpturii contemporane îşi aduc aportul la procesul formării unui vocabular specific ce
acţionează a supra stărilor de spirit umane, în rezultat sculptura cu specificul său participă la satisfacerea
necesităţilor omului material şi spiritual. Puterea influienţei spirituale a sculpturii se multiplică, deoarece ea
crează şi formează ambianţa omului.
Înaintea creării unei sculpturi contemporane autorul trebuie să-şi pună ca scop niste cerinţe bine definite:
crearea unei forme noi; îmbunătăţirea proprietăţilor pieselor prin intermediul meterialelor şi tehnicilor
moderne.
Sculptura contemporană este o artă a volumelor în spaţiu care încadrează un interior sau exterior prin
expunerea spaţială a diferitor obiecte reale, tridimensionale. Înacest context se face posibilă compensarea
convenţiilor sociale de „percepere de la distanţă” a pieselor de sculptură ce posedă proprietatea de
transmitere a tridimensionalităţii obiectelor înlocuind partial perceperea tactilă.

Bibliografie

1. Canacov J.M., Modelarea şi turnarea în sculptură Ed. Aquila, Bucureşti, 2012.

2. Calangiu A., Arta şi noile tehnologii. Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000.
3. Rosenberg J., Criteriul calităţii în artă.Ed. Meridiane, Bucuresti, 2013.
4. Focillon H., Viaţa formelor, Ed. Aquila, Bucuresti,2010.

131
 NOMOGRAMA PENTRU DETERMINAREA REZISTENȚEI LA
AMESTECARE A MALAXOARELOR CU BARE

Serghei Andrievschi, Valeriu Lungu, Alexandr Lozan

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: S-a construit nomograma complexă pentru ecuația care descrie dependența rezistenței la
amestecare în malaxoarele cu bare de șapte factori constructivi și tehnologici. Sunt prezentate algoritmul și
careva calcule după care s-a construit nomograma complexă. Este prezentat un exemplu de determinare a
rezistenței la amestecare a unui malaxor pentru care, restul parametrilor din nomogramă sunt cunoscuți.
Nomograma complexă dă posibilitate de a determina rapid parametrii optimali ai malaxorului și ai
procesului de amestecare care asigură cea mai mică rezistență la amestecare.

Cuvinte cheie: nomogramă, malaxor, bară, ecuație, rezistență la amestecare, factori optimali.

Dependențele matematice obținute în rezultatul efectuării experiențelor și care conțin un număr mare de
factori cu greu pot fi supuse analizei și interpretării. Este complicată procedura de determinare a valorilor
optimale ale factorilor procesului pentru parametrul de ieșire prescris în cazul când pot exista mai multe
variante de obținere a lui.
Nomogramele inginerești construite pentru ecuațiile de regresie obținute și alte dependențe
multifactoriale dau posibilitate de a determina rapid valorile factorilor care asigură cele mai bune valori ale
parametrului de optimizare.
În [1] este prezentată ecuația (1) obținută în baza cercetărilor influenței a șapte factori constructivi și
tehnologici asupra rezistenței la amestecare în malaxoarele cu bare

(1)
unde: coeficientul care caracterizează influența gradului de umplere a tobei cu amestec asupra
rezistenței la amestecare;
coeficientul care caracterizează influența dimensiunilor particulelor asupra rezistenței la
amestecare;
coeficientul care caracterizează influența diametrului barelor asupra rezistenței la înaintare a lor;
coeficientul care caracterizează influența diametrului tobei asupra rezistenței la amestecare;
coeficientul care caracterizează influența umidității amestecului asupra rezistenței la amestecare;
coeficientul care caracterizează influența lungimii malaxorului asupra rezistenței la amestecare;
coeficientul care ține seama de schimbarea rezistenței funcție de unghiul de așchiere a barelor.
Cu scopul construirii nomogramei ecuația (1) s-a adus la forma canonică prin logaritmare [2, 3]. Obținem
următoarea ecuație

(2)
Deoarece Z' este constant și egal cu 130, rezultă .
Mai întâi s-au format trei grupuri de factori: în primul grup s-au inclus factorii, coeficienții cărora variau
[1] de la zero până la o valoare oarecare pozitivă ( și ); în grupul al doilea s-au inclus factorii,
coeficienții cărora variau de la unu până la o valoare oarecare mai mare ca unu ( , , , și ); în
grupul al treilea – și .
Apoi s-au efectuat următoarele substituiri:

(3)
(4)
(5)
S-a obținut forma canonică a ecuației, care servește pentru construirea nomogramei de tipul al
III-lea compusă din trei scări paralele și rectilinii. Succesiunea calculelor necesare pentru construirea

132
nomogramei este prezentată în tabel. Scările și sunt ”mute” de aceea marcarea diviziunilor pe
ele nu se efectuează. Pe scara sunt notate valorile lui de la 10 până la 17000 N.
La etapa a doua s-a construit nomograma pentru ecuația (3). Pentru aceasta ecuația (3) se
scrie în modul următor

(6)
Această ecuație este prezentată în figură cu scările coeficienților și care sunt notate cu valorile
corespunzătoare, iar scara coincide cu scara și de aceea în desen este notată cu .
La etapa următoare s-a construit nomograma pentru ecuația (4). Pentru aceasta s-au
efectuat următoarele substituiri:

(7)
(8)
(9)
S-au construit scările ”mute” ,
și . Scara coincide cu scara , de aceea pe desen ea este
indicată prin .
La etapa a patra s-a construit nomograma pentru ecuația (8). Pentru aceasta s-au făcut
următoarele substituiri:

(10)
(11)
(12)
S-au construit scările coeficienților și cu notarea valorilor corespunzătoare. Scara ”mută” s-a
situat pe scara și de aceea ea este notată pe desen prin .
La etapa a cincea construit nomograma pentru ecuația (7). S-au făcut următoarele
substituiri:

(13)
(14)
(15)
S-a construit scara coeficientului cu marcarea corespunzătoare și scara ”mută” . Scara ”mută”
s-a situat pe scara și de aceea a fost indicată în desen .
Și, în sfârșit, la etapa a șasea s-a construit nomograma pentru ecuația (13), pentru ce s-au
făcut următoarele substituiri:

(16)
(17)
(18)

S-au construit scările coeficienților și cu notarea corespunzătoare a valorilor și scara ”mută” pe

scara . Pe desen este prezentată cheia cu ajutorul căreia se poate determina valoarea rezistenței funcție de
parametrii adoptați, sau invers, pentru rezistența dată și alți parametri de găsit ceilalți.
Analizând nomograma putem menționa că la majorarea tuturor factorilor are loc creșterea rezistenței la
amestecare. Totodată observăm că în limitele varierii factorilor viteza creșterii influenței asupra parametrului
de ieșire este diferită. Observăm în partea stângă a nomogramei că la micșorarea unghiul de așchiere al
barelor, putem majora coeficientul de umplere pentru una și aceeași valoare a rezistenței la amestecare. Deci,
majorarea productivității malaxorului are loc fără majorarea puterii motorului.
Pe nomograma din desen este arătat algoritmul de determinare a rezistenței la amestecare a malaxorului
pentru prepararea amestecului de mortar cu următorii parametri: coeficientul de umplere ;
dimensiunea agregatelor mm; diametrul barei (organului de amestecare) mm; diametrul

133
134
 Nomograma complexă pentru determinarea rezistenței la amestecare a malaxoarelor cu bare.

jgheabului malaxorului m; umiditatea amestecului ; raportul m; unghiul de aşchiere

al barelor . Conform relației (1) și datelor din lucrarea [1], rezistența la amestecare pentru malaxorul cu astfel
de parametri va fi . Pe nomogramă s-a obținut exact aceeași valoare,
ceea ce ne dovedește faptul că nomograma descrie adecvat dependența (1).

Concluzii:
1. Nomograma inginerească construită pentru ecuația care descrie dependența rezistenței la amestecare
a malaxorului cu bare de principalii șapte factori constructivi și tehnologici dă posibilitate de a
determina rapid parametrii optimali ai malaxorului și ai procesului de amestecare care asigură cea
mai mică rezistență la amestecare.
2. Nomograma poate fi utilizată în procesul proiectării malaxoarelor cu organe de amestecare în formă
de bare, în condiții de laborator pentru determinarea regimurilor optimale ale procesului de
amestecare și nemijlocit în producție pentru aceleași scopuri.

Bibliografie:
1. Andrievschi S., Andriuță M., Lungu V., Lozan A. Rezistența la amestecare a malaxoarelor cu
organe de amestecare în formă de bare. A VII-a Conferință Tehnico-științifică Internațională
„Probleme actuale ale urbanismului și amenajării teritoriului”, Chișinău, 2014, p. 13-16.
2. Глаголев Н. А. Курс номографии. – М.: Высшая школа,1961.
3. Браиловский А. Е. Правила построения инженерных номограмм. – Пермь: Пермский
политехнический институт. 1966, 55 с.

135
 EVIDENȚA RESURSELOR DE APĂ DE SUPRAFAȚĂ DIN REPUBLICA
MOLDOVA
Serghei CUCOREAN, Tatiana CUCOREAN

Technical University of Civil Engineering Bucharest

Abstract: Prezenta lucrare reprezintă un studiu amplu a problemelor în domeniul apelor, a măsurilor ce
trebuie întreprinse pentru a ameliora situația curentă cît și implicarea fiecărui cetățean pentru a obține
rezultatele necesare. Este studiată legislația în vigoare în domeniul apelor și sunt propuse anumite
schimbări ce ar duce la o completare sau îmbunătățire a aces teia.

Cuvinte cheie:, Sistem Informațional Geografic,.resurse acvatice, poluare, dezvoltare durabilă,

monitorizare, directiva cadru, plan de management.

1. INTRODUCERE

Resursele de apă sunt extrem de importante deoarece apa este indispensabilă vieții. Aceasta trebuie să
satisfacă cerințele generației prezente fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile necesități în acest sens. Acestea sunt doar câteva argumente ce dovedesc necesitatea studiului
resurselor de apă.
Sursele de apă sunt în mare măsură determinate de procesele din natură cum ar fi „circuitul apei” iar
calitatea ei depinde de amprenta antropologică. Calitatea apei depinde de calea pe care o parcurge picătura de
apă provenită din precipitaţii până la consumator. Natura în acest caz este mediul în care are loc procesul de
modificare şi formare a calităţii.
În speranța minimalizării riscului poluării propun acest studiu amplu în urma căruia ne vom da seama la
ce etapă ne aflăm și cât de grave sunt problemele în domeniul apelor, ce măsuri trebuie întreprinse și cât de
mult contează implicarea activă a fiecăruia din noi pentru a obține rezultate pe potrivă. Domeniul resurselor
de apă este unui complicat și destul de complex, domeniu în care doar un sistem informațional bine definit ar
putea ușura procesul de informatizare fiind accesat de populația de rând și evident de organizațiile de stat și
private din domeniul apelor, inclusiv de instituțiile de învățământ în cadrul cărora se fac proiecte ce necesită
cunoașterea și localizarea anumitor resurse de apă de suprafață.
Necesitatea sistemului informațional în domeniul apelor reiese din lipsa datelor concrete referitor la toate
fântânile, izvoarele și râurile de pe teritoriul Republicii Moldova. Deci actualmente este nevoie de
inventarierea complexă a resurselor de apă, fapt ce ne-ar permite stabilirea amplasamentului, condițiile de
apartenență, gradul și tipul de utilizare, evidența stării sanitaro-igienice și ecologice. Indiferent dacă sunt în
apropiere de trasee sau nu, sursele de poluare sunt multiple. În prezent în Republica Moldova lipseşte o bază
de date, care ar cuprinde toate obiectele ce ţin de managementul resurselor de apă. Respectiv, este necesară
elaborarea şi implementarea unui sistem informațional în acest domeniu.
Apele de suprafață sunt apele interioare și respectiv marine stătătoare și curgătoare ale căror suprafețe
sunt în contact direct cu atmosfera. Resursele de apă sânt gestionate în baza de bazinului hidrografic Nistru
situat pe teritoriul Republicii Moldova şi a bazinului hidrografic Dunărea-Prut şi Marea Neagră. Districtul
bazinului hidrografic este principala unitate de gestionare a bazinelor hidrografice şi a apelor subterane
asociate lor [1].

2. STAREA ACTUALĂ ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ A RESURSELOR DE APĂ DE

SUPRAFAȚĂ

Procesul de evaluare din punct de vedere cantitativ și calitativ este unul complex și depinde de o serie de
criterii și metode ce pot fi utilizate diferit pentru a obține rezultate le necesare. Informația existentă în
domeniul apelor de suprafață este una învechită și limitată. Prin urmare, numai un studiu complex și amplu
poate participa la întocmirea unui sistem informațional bine definit care va permite colectarea, transmiterea
şi controlul datelor primare, realizarea proceselor de agregare, analiză, pregătire, păstrare, accesare şi
arhivare a informaţiei de gestiune a resurselor acvatice în Republica Moldova.

136
 Dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se
axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și
elementele capitalului natural
Dacă în România este implementat primul și al doilea plan de management, atunci în Republica Moldova
abia urmează să intre în vigoare anul care vine. Implementarea Planului de Management al bazinului
hidrografic Prut este o oportunitate pentru aceasta generație, pentru oameni și organizații, de a lucra
împreună în scopul îmbunătățirii mediului acvatic în toate aspectele lui. De aceea este extreme de necesară
aprobarea acestuia și intrarea în vigoare care deasemenea este un pas forte pentru dezvoltarea durabilă a
resurselor de apă de suprafață.

3. ANALIZA PROBLEMELOR ȘI IDENTIFICAREA SOLUȚIILOR DIN CADRUL

LEGISLATIV ȘI NORMATIV ÎN DOMENIUL APELOR

Organele administrației publice locale joacă un rol primordial în ceea ce privește realizarea prevederilor
politicii de mediu la nivel local deoarece exercitând un control permanent asupra respectării legislației
participă la elaborarea și implementarea planurilor locale de acțiuni din domeniul mediului, inclusiv al apelor
cu finanțare din bugetul local și alte surse de finanțare prevăzute de legislația în vigoare.
Un rol aparte îi revine administrației locale privind construirea și funcționarea instalațiilor de epurare în
conformitate cu standardele stabilite pentru apele reziduale. Organele locale deopotrivă asigură realizarea
măsurilor de prevenire și combatere a poluării apelor.
Directiva Cadru UE privind apa adoptată în octombrie 2000 pentru Moldova reprezintă principalul cadru
legislativ pentru managementul durabil al tuturor corpurilor de apă. În 2012 s-au încheiat negocierile de
colaborare a Republicii Moldova și UE care presupun promovarea măsurilor la nivel internațional în
domeniul calității apelor și managementului resurselor de apă și riscului inundațiilor, secetei, lipsei resurselor
de apă destul de des întâlnite la moment în Republica Moldova.
Monitorizarea corpurilor de apă se face la interval mari de timp sau anual se transcriu datele de anii
trecuți cu mici ajustări . Aceasta nu va permite propunerea soluțiilor necesare în cazul poluării accidentale
sau neprevăzute deoarece nu se va cunoaște exact ce grad de poluare a existat și care e norma admisă și cînd
considerăm resursele de apă nu pot fi utilizate . Șirul problemelor continuă cu lipsa legii ce ar presupune
permisiunea de dare în arendă a unui iaz nemaivorbind de definirea noțiunii de “iaz” pe care nu o găsim în
nici o sursă. De asemenea nu există definită modalitatea de schimbare în altă categorie de folosință. Trebuie
să existe câteva din priorități ale statului și organelor administrației publice locale în acest sens. Delimitarea
terenurilor fondului apelor se face de către: Institutul de organizare a teritoriului, Ingeocad, Institutul de
protecție a solului dar nicidecum de un institut de ramură specializat în acest domeniu.
Evaluarea situației actuale demonstrează că există goluri mari în activitatea autorităților naționale și cele
locale. Acest lucru subliniază importanța și extrema necesitate implementării obiectivelor și acțiunilor
necesare pentru perfecționarea cadrului legislativ în scopul reducerii impactului negative , ameliorării
situației în care se află direcția de gospodărire a apelor.
O altă direcție presupune determinarea corpurilor de apă de protecție strictă și în cele din urmă pregătirea
și implementarea proiectelor în domeniul reconstrucției ecologice pentru îmbunătățirea regimurilor acvatice,
în susținerea ecosistemelor în zonele umede precum și în domeniul reconstrucției și creșterii integrității și
capacității ecologice ale fâșiilor riverane de protecție ale apelor .
Este mare nevoie de modificarea setului de legi referitoare la managementul resurselor natural:apă,
păduri, terenuri și prevederilor legale ce determină politica în raport cu protecția împotriva inundărilor,
uscărilor și gestionarea terenurilor din zona apelor.
Includerea managementului special în Legea apelor va contribui la buna funcționare a cadrului legislativ.
Referitor la zonele umede protejate este necesară crearea unei baze juridice și instituționale a colaborării
inter-sectoriale pentru folosința rațională.
Elaborarea unei legislații bazate pe aquis-ul UE în domeniul apelor, va ajuta țara să-și realizeze dorința
de a se apropia de practicile UE. Deci trebuie stabilite anumite principiu de bază iar subiecților reglementării
trebuie să li se ofere o tranziție, timp în care ei să poată implementa măsuri noi. Fiecare schimbare a
practicilor prin introducerea cerințelor necesită dezvoltarea unor competențe în cadrul autorităților de mediu
prin instituirea și perfecționarea cadrelor, aceasta fiind o strategie de ameliorare eficientă.
Perfecționarea cadrului legislativ este extrem de necesară indiferent de obstacolele întîlnite. În tabelul 1
sunt prezentate oportunitățile cît și amenințările ce intervin în acest sens.

137
 Tabelul 1
Oportunități Amenințări
Imaginea pozitivă a țării în plan internațional în Lipsa suportului politic în domeniul apelor și
domeniul mediului pentru prioritățile de mediu
Obținerea beneficiilor pentru populație Lipsa specialiștilor bine instruiți ce vor trebui să
îndeplinească prevederile strategiei
Atragerea investițiilor străine Neonorarea obligațiunilor de către autorități,
ministere, agenți economici
Interesul tinerilor specialiști în activităților de mediu Lipsa conlucrării a structurilor de stat, civile și
mass-media
Atragerea tinerilor specialiști în activitățile de Salariile mici în structurile de stat , fluxul de cadre
mediu
Promovarea ideilor noi și celor mai bune practici de Insuficiența instrumentelor economico-financiare și
mediu în domeniu apelor indiferența populației
Conservarea patrimoniului național Corupția și interesele de grup ce fac dificile
realizarea obiectivelor

4. ANALIZA PLANULUI DE MANAGEMENTULUI INTEGRAT AL RESURSELOR DE

APĂ

În trecut resursele de apă erau furnizate și gestionate de populație, care evident dețineau politica
maximizării cantității de apă disponibile pentru utilizarea directă, ceea ce a condus la dezvoltarea politicilor
pe o bază unică. Astfel au apărut diverse controverse și probleme care au generat conceptul de management
integrat al resurselor de apă.
Managementul integrat presupune și folosirea integrată a apei nu doar în domeniul pisciculturii dar și în
toate celelalte. De apă depinde viața, dar ea prezintă un pericol în cazul înecului sau a inundațiilor. De aceea
trebuie să fim gata oricând să gestionăm apa, atunci când e în exces și când poate scădea în rezultatul secetei.
Scopul final al managementului integrat în domeniul apei este fundamentarea procesului de luare a
deciziilor și transformarea lui într-unul flexibil, holistic, bazat pe mediu. Specialiștii din domeniul
managementului resurselor de apă trebuie să fie pregătiți să ofere celorlalți utilizatori un instrument de
ghidare în alegerea opțiunilor proprii, în timpul cel mai scurt și într-o formă cuprinzătoare.
În perioada 2008 - 2009, în conformitate cu cerinţele din Directiva Cadru Apă, au fost elaborate
proiectele şi versiuni ale Planurilor de Management pentru cele 11 bazine / spaţii hidrografice din România,
precum şi ale Planului Naţional de Management. În cadrul pregătirii celui de-al doilea ciclu de management
al bazinului hidrografic, acoperind o perioadă de 6 ani (din 2015 până în 2021), în decembrie 2012 au fost
publicate calendarul și programul de acțiuni la nivel de bazine/spaţii hidrografice.
În cadrul celui de-al doilea Plan de management 2016 – 2021 vor fi stabilite măsuri pentru fiecare
categorie de probleme importante de gospodărirea apelor, pe baza progreselor înregistrate în implementarea
măsurilor prevăzute în primul Plan de management, a rezultatelor privind caracterizarea bazinelor/spaţiilor
hidrografice, impactului activitățílor umane și analizei economice a utilizării apei, atât pentru apele de
suprafață, cât și pentru cele subterane, la nivelul anului 2013.
Republica Moldova se găsește abia la aprobarea Planului de management pentru bazinul Prut.

5. EVIDENȚA CORPURILOR DE APĂ. MONITORIZAREA CALITĂȚII ȘI CANTITĂȚII DE

APĂ

Apa este cea mai răspândită substanță pe suprafața globului pământesc și cel mai important lichid pentru
viață de aceea acești 2 indici de bază cantitatea și calitatea ei este nespus de importantă. Resursele acvatice
ale Republicii Moldova prezintă o rețea dezvoltată de rîuri cu lungime mai mare de 16000 km în care se
includ și rîurile cele mai mari Nistru și Prut fiind arterele de bază ale țării [2].
Potrivit gradului de poluare, râul Nistru este de clasa a 2-a - “poluare moderată”. Calitatea apei râului
Prut, în amonte de oraşul Ungheni, este de clasa a 2-a, în aval este de clasa a 3-a.
Calitatea apelor de suprafaţă în Republica Moldova variază, în unele localităţi fiind atinse cote destul de
periculoase. Apa râurilor Nistru şi Prut este clasificată, în linii mari, ca “apă bună pentru potabilizare” pe
majoritatea tronsoanelor, conform indicatorilor microbiologici şi ca “apă moderat poluată”, conform
indicatorilor chimici. Variind de la an la an, în apa Prutului s-au înregistrat şi cazuri de majorări ale

138
conţinutului de azotaţi, materii organice, substanţe în suspensie, metale grele. Apa râurilor mici, în
majoritatea cazurilor, este apreciată ca “apă foarte poluată” şi ca “apă degradată”.[3]
În cadrul bazinului hidrografic funcționează 43 sisteme de evacuare centralizată a apelor reziduale. Spre
deosebire de sistemele de aprovizionare cu apă, rețelele de canalizare și epurare nu înregistrează ritmuri
înalte de creștere. Majoritatea sistemelor de canalizare din mediu construite în perioada sovietică au fost
distruse și abandonate. Iar informația despre cele noi este superficială ceea ce face imposibilă evaluarea
adecvată a situației curente .
Sursa principală de ape uzate netratate sunt sistemele de canalizare ale localității [4]. Volumul
apelor uzate în bazinele de suprafață în perioada-2006-2010 a scăzut de la 695 mln. m3 până șa 681
mln m3.
Acest rezultat îl avem în tabelul 2. Însă datorită funcționării insuficiente a stațiilor de
purificare a apelor uzate, conținutul poluanților în apele uzate evacuate, deseori, întrece limita
admisă de autoritatea de mediu. [4] Anuarul statistic din 2012 presupune următoarele date privind
apele reziduale. [5]
Tabelul 2
Evaluarea apelor reziduale și freatice drenate în bazinele de suprafață (mln. m3)
Ape evacuate 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Ape evacuate total 695 687 686 685 691 686 681
Ape convențional pure 562 551 550 552 556 555 553
Ape poluate 7 10 14 10 8 8 9
fără epurare 0 1 1 1 1 1 2
poluate insuficient 7 9 13 10 7 7 7
Ape normative epurate 119 119 115 116 119 115 113
Ape normative epurate, 89 88 85 87 88 88 88
în %

CONCLUZII

Importanţa deosebită a apei şi multiplele probleme pe care le determină utilizarea ei în prezent, a

determinat preocupări din ce în ce mai intense şi mai ample ale organismelor internaţionale. Deci protecția
resurselor de apă constituie o condiție importantă, la nivel național și internațional.
Dezvoltarea omenirii este strâns legată de resursele de apă . Prin urmare, acordăm un interes deosebit
protejării acestor resurse și avem o abordare unitară a lor. Activitate ce va asigura informarea permanentă și
precisă despre situația din domeniul apelor prin înregistrarea și controlul proceselor ce au loc la nivel de
gospodărire a apelor, fenomenelor climaterice, persoanelor încadrate în acest cadru al resurselor acvatice și
eventual rezultatele acestor activități trebuie înglobată într-un sistem bine definit.
Sistemului Informațional Geografic în domeniul apelor va asigura elaborarea unui cadastru al apelor,
corespunzător prevederilor expuse în Legea apelor a Republicii Moldova și va constitui un sistem de
importanță statală. Elaborarea SIG în domeniul apelor este un instrument pentru luarea deciziilor în ceea ce
privește evidența resurselor acvatice.

BIBLIOGRAFIE

1 Andreiev. A, Isac A. Josan L, Josu V. Mărgineanu G., ,,Proiectul Strategiei Naționale

privind zonele umede”, Chișinău 2013
2 Grieva V. ,,Problemele resurselor acvatice în Republica Moldova 2006-2009”, Chișinău
2011
3 Isac A. Mărgineanu G. Andreiev A. Josan L. ,,Ghid privind Legislația în domeniul
managementului resurselor de apă și protecției mediului înconjurător”
4 Anuar ,,Starea calității apelor de suprafață conform parametrilor hidrochimici pe teritoriul
Republicii Moldova în 2012”
5 Planul de management al spațiului hidrografic al II- lea ciclu Prut- Bîrlad 2016-2021

139
 „ANALIZA VARIAȚIEI REZISTENȚEI ELEMENTELOR DE
CONSTRUCȚII DIN BETON ARMAT SUPUSE IMPACTULUI TERMIC
ÎN CAZURILE UNOR POSIBILE INCENDII”.
Autori: lect. sup. Petru Zestrea
dr. ing., conf. univ. Oleg Cazac,
licențiat în științe exacte , Veronica Cazac

Abstract: Durabilitatea structurii de rezistenţă reprezintă unul din criteriile de performanţă a

construcţiilor și în prezentul articol este analizată din punct de vedere al unei exigențe esențiale, stipulate în
normativele în vigoare și anume siguranţa la foc, reprezentată prin rezistenţa, comportarea şi stabilitatea
la foc a construcţiilor. Pentru elementele din beton armat supuse pericolelor impactului cu temperaturi
accidentale foarte ridicate în caz de incendiu, este necesară asigurarea unor măsuri de protejări a
betonului sau, în caz contrar este necesară prevederea unor măsuri pentru folosirea agregatelor din roci
tari, evitarea barelor prea groase, mărirea stratului de protecţie a armaturilor şi punerea în operă a unui
amestec de beton cu consistenţa mică, de clasă superioară.

Normativele în vigoare /1, 2/ stipulează criteriile de performanţă privind siguranţa la foc a

construcţiilor. Aceste criterii sunt stipulate în legea Republicii Moldova nr.721 privind calitatea în construcţii
prin una din exigenţele esenţiale - siguranţa la foc. Astfel unul din criteriile de performanţă pentru calitate,
este siguranţa la foc, ce reprezintă rezistenţa, comportarea şi stabilitatea construcţiilor la foc. La stabilirea
concepţiei generale, privind exigenţa «siguranţa la foc», vom analiza în acest articol variația rezistenţei şi
stabilității structurilor din beton armat, supuse impactului termic în cazurile unor posibile incendii, în
dependenţă de factorii de timp pentru aprecierea nivelurilor analitice a unor factori implicaţi în conceperea,
proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi anume: rezistenţa la foc; comportarea la foc; stabilitatea
la foc.
Clasificarea graduală în ordine crescătoare a nivelurilor de calitate a unor criterii de performanţă
privind siguranţa la foc cuprinde:
- rezistenţa la foc, gradele V, IV, III, II şi I;
- stabilitatea la foc nesatisfăcătoare, satisfăcătoare, corespunzătoare, bună şi foarte bună.
Principalii factori care determină rezistenţa la foc sunt:
- natura, alcătuirea şi dimensiunile elementelor de construcţii;
- modul de asamblare şi geometria elementelor de construcţii;
- combustibilitatea şi densitatea sarcinii termice de incendiu, dată de elementele de construcţii;
- compartimentarea antifoc;
- geometria construcţiei şi comportarea la foc a structurii portante.
Sub noțiunea de ”impact termic” vom considera rezultatul fluxului total de căldură asupra
suprafeţelor structurilor de rezistenţă din beton luate în calcul. Astfel, impactul termic va fi determinat
considerând atât radiaţia termică, cât şi conducţia şi convecţia de la incendiu, la baza elementelor structurale
şi din imediata vecinătate a elementului.
Rezistenţa la foc a unui element de construcţii din beton armat sau a unei structuri din beton armat
este proprietatea acestora de a-şi păstra pe o durată determinată, stabilitatea, etanşeitatea la foc şi/sau altă
funcţii specializate prin încercări la foc standardizate. Rezultatele încercărilor, efectuate în conformitate cu
prevederile normativelor, se corelează în raport cu parametrii incendiului standard și se definesc prin curba
logaritmică temperatură – timp. Acestea ne permit clasificarea elementele de construcţii după cum urmează:
rezistente la foc (RF), stabile la foc (SF) şi etanşe la foc (EF).
Gradul de rezistenţă la foc reprezintă capacitatea globală a construcţiei de a răspunde la acţiunea fo-
cului sau a compartimentului de incendiu, îndeosebi a structurii portante sau de rezistenţă, de a răspunde la
incendiu indiferent de situaţie.
Condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească principalele elemente ale unei construcţii,
pentru încadrarea într-un anumit grad de rezistenţă la foc este specificat în mod obligatoriu în documentaţia
tehnico-economică a construcției.
• Comportarea la foc. Caracterizează atât construcţiile şi instalaţiile în ansamblu, cât şi părţi componente ale
acestora. Este determinată de contribuţia la foc a elementelor, materialelor şi substanţelor combustibile

140
utilizate, în raport cu rezistenţa la foc asigurată şi este influenţată de măsurile luate pentru preîntâmpinarea
propagării incendiilor. Contribuţia la foc se estimează prin potenţialul caloric al sarcinii termice şi reprezintă
suma energiilor calorice degajate prin arderea completă a tuturor elementelor, materialelor şi substanţelor
combustibile din spaţiul respectiv.
• Stabilitatea la foc. Reprezintă caracteristica globală, a unei construcţii, instalaţii sau comportament de
incendiu, exprimată în unităţi de timp (h, min.), între momentul izbucnirii incendiului şi momentul în care
structura de rezistenţă respectivă îşi pierde capacitatea portantă şi se prăbuşeşte ca urmare a acţiunilor şi
efectelor incendiului. Stabilitatea la foc este determinată de rezistenţa şi comportarea la foc, precum şi de
instalaţiile aferente, îndeosebi de gradul de echipare cu instalaţii, dispozitive, aparate şi alte mijloace de
prevenire şi stingere a incendiilor, fiabilitatea şi timpii normaţi de funcţionare a acestora. Este influenţată de
măsurile luate pentru limitarea efectelor negative ale agenţilor care pot interveni în cazul unui incendiu.
Betonul armat se comportă mai bine decît celelalte materiale sub acţiunea incendiilor, rezistenţa sa,
care are limite destul de largi, scade totuşi simţitor /3,4,5/. Supus unei temperaturi mari, betonul pierde
progresiv apa interstiţială; cu începere din jurul valorii de 100°C, cimentul începe să piardă, de asemenea,
apa de cristalizare. În timpul încălzirii betonului preparat cu ciment Portland se constată o scădere a
rezistenţei la compresiune, pronunţată la 500°C şi maximă la 800°. . . 900°C, după care urmează formarea
legăturilor ceramice. S-a constatat că în jurul valorii de 1000°—1150°C, se produce „înmuierea" sub sarcină
a elementelor de construcţii din beton armat.
Se menţionează faptul că focul determină diferenţe mari de temperatură în elementul de construcţie
şi, ca rezultat, straturile de suprafaţă se încălzesc puternic, ce provoacă exfolierea lor de interiorul mai rece al
elementului. Este stimulată, totodată, fisurarea la îmbinări, în porţiunile mai slab compactate şi în planul
barelor de armare. Conductibilitatea termică a armăturii în procesul impactului termic accelerează efectele
dăunătoare ale focului. Dacă acţiunea temperaturii ridicate este de scurtă durată (sub o oră) atunci poate să
aibă loc o refacere lentă a rezistenţei betonului.
Natura agregatelor joacă şi ea un rol preponderent. Agregatele din roci tari fiind în general
preferabile, în acest caz, agregatelor calcaroase. S-au constatat prin încercări, diminuări de 35% ale
rezistenţei la compresiune a unui beton cu agregate calcaroase supus focului 4 - 5 h, la temperatura de 400°C
şi de 65% la 900°C. Cu agregate din granit, valorile se reduc la 10%, respectiv 40%. Cît despre stratul de
protecţie al armăturilor, o grosime de 2 cm rezistă circa 2 h, iar una de 4 cm circa 4 h, la temperatura de
800°C.
În fig. 1 este prezentată corelația: rezistență la compresiune – temperatură, ce permite evaluarea
efectului focului, care poate fi folosit cu relativă uşurinţă. Se poate realiza o evaluare primară detaliată, care
dă posibilitatea creării unei foarte bune imagini iniţiale asupra stării complete a structurii şi asupra
reparaţiilor ce se impun în această fază.

Fig. 1. Variaţia rezistenţei betonului clasa C30 în rezultatul impactului termic.

141
 Investigaţiile prin teste de laborator pe elementele de construcţii, pentru determinarea temperaturilor, în
procesul impactului termic al elementelor de construcţie şi aprecierea pierderilor de rezistenţă ale armăturii şi
ale betonului, permit estimarea corelației variației temperaturilor şi pierderilor de rezistenţă în componente.
În fig.2 sunt reprezentate gradientele de temperatură pentru diferite elemente de construcţii şi durate
ale focului, precum şi estimarea variaţiei rezistenţei la compresiune a betonului. Regimul supunerii la impact
termic s-a caracterizat prin temperaturi de 279°, 362° şi 455°C, pentru fiecare treaptă adoptându-se durate de
2, 4 şi 6 h.

193 286 379 462 555 648 841 °C

Fig. 2. Influența impactului termic asupra rezistenței armaturilor portante.

(Axa ordonatelor –rezistența relativă a armaturii, axa absciselor – temperatura în °C.)

Culoarea betonului suferă modificări datorate încălzirii şi poate fi, ca atare, un indicator al
temperaturii maxime atinse şi al duratei echivalente a focului. În anumite cazuri, la temperaturi mai ridicate
de 300°C se poate observa o colorare a betonului în roz, datorată prezenţei sărurilor feroase din agregatele
silicioase; aceasta nu înseamnă că un beton preparat cu agregate calcaroase sau vulcanice, care din lipsa
acestor săruri nu se colorează în roz, este neafectat de foc. Colorarea betonului în gri indică depăşirea
temperaturii peste 600°C, dar numai în zona astfel colorată; culoarea cafenie indică depăşirea temperaturii de
900°C.
Tabelul 1. Modificările culorilor betonului în rezultatul impactului termic
Temperatura maximă, °C Culoarea betonului după răcire pînă la temperatura
mediului înconjurător

200 – 300 Roz

300 – 600 Roz-roșietic

600 -900 Gri, gri întunecat

900-1200 Galben-cafeniu, cafeniu

>1200 Galben

În procesul impactului termic, în barele de oțel vor apărea pierderi semnificative de rezistenţă,
aceasta fiind cauza obişnuită a deformaţiilor reziduale care apar la unele elemente de construcţie. Pentru
temperaturi de pînă la 450°C, după răcire, oţelul recapătă limita iniţială de elasticitate.

142
 Armăturile din beton pot pierde ductilitatea în cazul expunerii lor la temperaturi ridicate; adesea apar
flambări ale barelor, ca urmare a efortului la compresiune indus prin dilatarea termică la aceste temperaturi.
În așa fel impactul termic poate poate cauza pericolul deteriorării și prăbușirii construcțiilor din cauza:
1) încălzirii armaturii, care-i provoacă perderea rezistenței și alungirea excesivă;
2) deformațiile de temperatură a construcțiilor de beton, care provoacă apariția tensiunilor interne,
valoarea cărora crește considerabil, pînă la dezagregare, odată cu temperatura.
3) Pierderea capacității portante a betonului în zonele comprimate ale grinzilor din cauza alungirii
armaturii;
4) Fragilității betonului în rezultatul măririi momentane a volumului agregatelor cuarțoase la
temperaturile mai mari de 550°C;
5) Dezagregarea construcțiilor din cauza tensiunilor neuniforme de temperatură, rezultate în urma
presiunii vaporilor apei interioare și vaporilor la stingerea incendiului.
Volumul și caracterul defectelor betonului și oțelului în construcții supuse impactul termic depinde de
viteza ridicării temperaturii, temperatura maximă și durata incendiului. Un rol important îl are și
materialel din care este alcătuit betonul, deoarece diferite componente se comportă divers la impactul
termic.

Concluzii :

În aşa mod se constată:

- dacă temperatura nu a depăşit 400°C şi durata incendiului 6—7 h, elementul din beton armat poate
fi folosit în continuare, sub rezerva unor reparări sau consolidări locale;
- dacă temperatura a crescut în jur de 600°C, rezistenţa elementului din beton armat se diminuează,
dar în nici un caz nu se prăbuşeşte, cum s-ar întâmpla cu o construcţie metalică, în aceleaşi condiţii;
- la temperaturi în jur de 800°C, intervine sau nu prăbuşirea, elementul din beton armat, în general,
este practic pierdut; în astfel de cazuri pot ceda brusc armăturile de lucru ale stâlpilor cu acoperire
mică de beton.
În rezumat, elementele din beton armat supuse impactului termic în rezultatul unor posibile incendii,
dacă nu se asigură protejarea betonul într-un fel oarecare, necesită luarea unor măsuri pentru folosirea
agregatelor din roci tari, evitarea barelor de armaturi prea groase, mărirea stratului de protecţie a armaturilor
şi punerea în operă a unui amestec de beton cu consistenţa mică, de clasă superioară.

Bibliografia

1.NCM E.03.02-2001protecția împotriva incendiilor a clădirilor și instalațiilor. Chișinău, 2001

2.NCM E.03.04-2004 Determinarea categoriilor de pericol de explozie – incendiu şi de incendiu a
încăperilor şi clădirilor. Chișinău, 2005.
3.Сazac O., Dohmilă Iu., Rotaru I. Analiza unui criteriu de fiabilitate a tehnologiilor modern. Tezele
conferinței tehnico-științifice a colaboratorilor, doctoranzilor și studenților. UTM 2014.
4.Курлапов Д.В. Воздействие высоких температур на строительные конструкции. Инженерно-
строительный журнал, №4б 2009.

143
 ТИПОЛОГИЧЕСКИЕ АСПЕКТЫ АРХИТЕКТУРЫ БИЗНЕС-ЦЕНТРОВ

Svetlana OLEINIC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Analysis of experience of design of business - centers. Formation of the office - business space.
Business center - a new type of public building. Historical stages of development of business centers.
Classification of business - centers and requirements to them. Identification of modern tendencies of design
and construction of business - centers. The accommodation requirements to the business center. The basic
principles of formation of business centers. Features of functional, architectural and planning organization
of business centers.

Keywords: architecture, business center, office space, compositional principles, office buildings,
classification, analysis, requirements, design.

Активное развитие современных экономических отношений и расширение системы деловых

связей обуславливают сегодня необходимость изменений в подходах к проектированию офисных
пространств. Тенденции развития и трансформации сооружений офисного типа прослеживаются в их
названиях: от административных зданий к бизнес-центрам, а от них в свою очередь к мегаструктурам
типа бизнес парков. Однако, решение деловых пространств в нашей стране в большинстве случаев не
соответствует современным потребностям компаний, что препятствует их эффективному
функционированию и ограничивает интеграцию нашего бизнеса в международную систему деловых
отношений, делая особенно актуальным исследование передового международного опыта.
На современном этапе бизнес – центр переходит в новое качество — качество универсальности,
характерное для всех типов деловых отношений, и является в настоящий момент наиболее
актуальным и востребованным типом общественного здания. При этом следует отметить, что
потребность в новом типе здания возникает быстрее, чем формируется конкретный тип.
В настоящее время возникает проблема появления новой типологической структуры, то есть
создания нового типа здания делового центра, архитектура которого могла бы сочетать в себе статику
законченного здания и динамику развивающейся организационной структуры. Это и определило
актуальность настоящего исследования.
В условиях формирующейся культуры постиндустриального, или информационного общества,
основная деятельность человека заключается в различных видах так называемого
«интеллектуального производства». Этот процесс протекает преимущественно в различных офисных
пространствах (исследовательских, офисных центрах, бизнес-центрах, бизнес парках), совокупность
которых обозначена как офисные здания.
На этом фоне появившийся новый тип зданий Бизнес-центров, сочетая в себе различные виды
деловой активности, может быть определён как совокупность помещений и пространств, в которых
протекает различная офисно-деловая деятельность: управление, предпринимательство и координация
делового процесса, а также «интеллектуальное производство» − процесс создания конечного
продукта интеллектуальной деятельности в различных сферах, включая исследования и
инновационные разработки.
Современные офисные здания превратились в деловые центры, представленые широким
спектром различных структур, что обусловлено большим разнообразием направлений и форм
деловой активности. Они могут быть классифицированы по ряду признаков:
1. по доминирующему типу деятельности:
 бизнес-центры (преобладание предпринимательской деятельности в структуре
организации);
 здания управления (координация, администрирование, управление,
представительство);
 исследовательские центры (исследования, инновации).
2. по характеру застройки и функциональной нагрузки

144
  объект – отдельно стоящее здание, представляющий собой отдельный объём или
несколько блокированных объёмов;
 комплекс - взаимосвязанная группа зданий, построенных на основе единой
градостроительной, объемно-пространственной и функциональной концепции;
 квартал – группа зданий, объединённая общей концепцией вида деятельности,
расположенная на одной территории;
3. по условиям строительства:
 новое строительство;
 реконструкция и приспособление.
4. по условиям собственности:
 собственные офисы компаний
 коммерческие офисы, предназначенные для аренды.
5. по размещению в городе:
 исторический центр города;
 территория функционально и геометрически формирующая центр города,
 городская периферия, ново-сформировавшиеся районы города.
6. по размеру территории
 малые (менее 1,5 га);
 средние (1,5-4 га);
 крупные (4-9 га и более).
Бизнес-центр, как новый тип общественного здания, зародился в недрах каждого из исторически
сформировавшихся ранее общественных зданий с выявленной деловой функцией и органически
воспринял, развил и видоизменил типологические черты архитектуры, приобретенные от каждого из
своих предшественников. Социально-культурная динамика деловых отношений определила
поступательное развитие деловых центров: от первоструктур (в которых были объединены все три
составляющих жизнедеятельности: жилое — общественное — производственное) до универсальных
многофункциональных комплексов, таких как бизнес-центр или бизнес парк.
Эволюцию развития доминирующих типов деловых центров можно продемонстрировать в
следующей хронологической последовательности:
1. Деловые центры древности:
 древнегреческие деловые центры — акрополь, агора (V -1 вв. до н.э.);
 древнеримские деловые центры — форум, базилика (I — V вв. н.э.).
2. Деловые центры средневековья (X — XV вв.):
 средневековый замок, кремль;
 рыночная площадь;
 городская усадьба.
3. Деловые центры эпохи Возрождения (XVI — XVII вв.):
 ратуша,
 ратушная площадь.
 присутственные места, здания коллегий,
 «казенные» палаты (конец XVII — XVIII вв.).
4. Деловые центры эпохи становления капитализма (XIX в.):
 банк,
 биржа,
 торговый дом,
 доходный дом;
 ярмарка (гостиный двор) и выставка как самостоятельный тип делового центра.
5. Деловые центры советского периода (1922 — 1991гг.):
6. Современные деловые центры (конец XIX — конец XX вв.):
 специализированное здание управления;
 универсальное административно-хозяйственное здание;
 проектный институт;
 научно-исследовательский центр;
 посольство, консульство, штаб-квартира;
 конгресс-отель, конференц-отель, торговое представительство;

145
  банк, биржа, школа бизнеса;
 ярмарка, выставка;
 многофункциональное здание-конгломерат;
 деловой центр - сити (город в городе) и т.д.
7. Универсальные многофункциональные здания деловых центров(ХХI век):
 офисный комплекс;
 бизнес-центр;
 бизнес-парк;
 деловой центр - сити и т.д.
На основе анализа доминирующих типов деловых центров за последние 100 лет, можно
высказать мысль о том, что деловой центр сегодня переходит в новое качество — качество
универсальности, так как включает в себя деловую функцию в совокупности всех ее атрибутов и
может определяться практически любой из известных функций зданий: жилой, производственной,
общественной (административной, кредитно-финансовой, торговой, учебной, зрелищной,
спортивной, медицинской, транспортной, функцией общественного питания).
Бизнес центр на рубеже веков в социально-экономическом аспекте определяется состоянием
экономики, развитием маркетинга и менеджмента, а также возрождением производства на основе
диалога культур. В настоящий момент он является наиболее актуальным и востребованным типом
общественного здания.
При этом необходимо отметить, что во всех выявленных зданиях деловая функция
присутствовала лишь в одном из вариантов своего проявления: как функция управления, как функция
предпринимательства, или как функция координации деловой деятельности. Поэтому, можно смело
сказать, что Бизнес-центр сложился как новый тип общественного здания, вобравший в себя,
определенным образом трансформировав, типологические черты своих исторических прототипов.
С точки зрения деловой направленности Бизнес-центр представляет собой тип общественного
здания, в котором деловая функция выступает одновременно как:
 функция управления;
 функция, направленная на предпринимательство;
 функция непрерывной координации потенциального развития делового процесса,
обеспечивающая возникновение принципиально новых деловых функций.
Таким образом Бизнес-центр как деловой центр является современным многофункциональным
офисным зданием или комплексом зданий, с необходимой инфраструктурой для ведения деловой
деятельности.
При проектировании зданий этого типа архитекторы руководствуются классификацией Бизнес-
центров и требованиями к ним. В мировой практике офисные здания делятся на следующие
категории: "А", "В" и "С". Процесс присвоения зданию того или иного класса требует тщательного
анализа всех его параметров и характеристик. Следует принять во внимание, что границы между
классами в большинстве случаях довольно размыты. Также можно отметить, что классификация
Бизнес-центров в различных странах может иметь свою специфику и отличаться от общепринятой.
В начале 2004 г. Американская торговая палата в Украине при содействии основных
девелоперов и консультантов рынка коммерческой недвижимости разработала классификацию
офисных зданий для киевского рынка. Это адаптированная международная система классификации
офисных площадей, согласно которой бизнес-помещения разделяют на несколько категорий. В
порядке убывания «классности» это: «А», «В» и «С» (которые относятся к профессиональным
площадям), и низкие по качеству категории: «D» и «Е».
В 2009 году Гильдия Управляющих и Девелоперов (ГУД) разработала и приняла собственную,
базовую классификацию офисных и бизнес центров на территории России. Главная цель
классификации — маркетинговый анализ рынка офисной недвижимости крупных городов России.
Базовая классификация офисных центров принята с учетом основных тенденций рынка, его
современных требований и состояния на текущий момент в крупных мегаполисах.
Бизнес-центры класса «А» – это наиболее престижные и дорогостоящие здания, являющиеся
таковыми по месторасположению, оснащению здания, учитывающему все последние новшества в
технологиях и комфорте, статусу арендаторов, уровню спроса и, что не менее важно, управляемые
высокопрофессиональной управляющей компанией.

146
 Бизнес-центры класса «В» – это здания, находящиеся в менее престижных районах, которые не
могут предлагать набор (пакет) услуг и удобств класса «А» как в количественном, так и в
качественном измерении и претендующие на менее высокую арендную плату.
Бизнес-центры класса «С» – это здания старой постройки, не соответствующие в должной мере
современным технологическим требованиям, располагающиеся в нереконструированных
помещениях и достаточно неудобные по месторасположению, взимающие невысокую арендную
плату.
В классификации предусмотрены два списка требований к Бизнес-центрам: обязательные и
дополнительные, которые включают в себя градостроительные, объёмно-планировочные,
конструктивные, технические, а также технологические требования. Бизнес-центры представленных
классов соответствуют этим требованиям в разных пропорциях: чем выше класс, тем больше
выполненных требований.
В современных тенденциях проектирования можно выделить целый ряд факторов, влияющих на
формирование Бизнес-центров: внешние или градостроительные факторы и внутренние или
функционально-планировочные, отражающие правила организации бизнеса и специфику
деятельности компаний.
Внешние факторы связаны с размещением бизнес-центров в структуре города и включают:
положение в плане города; расположение в функциональной зоне города; положение в транспортной
структуре; размер территории; влияние природного ландшафта; условия строительства. Размещение
бизнес-центров в планировочной структуре города через систему градостроительного регулирования
лимитирует такие параметры как высотность и плотность застройки. Положение бизнес-центров в
функциональной структуре города связано со стратегиями градостроительного развития, в т.ч. –
регенерацией территорий промзон, повышением социальной активности за пределами общественных
центров, организацией многофункциональной застройки. Что же касается транспортной структуры
города, одним из обязательных условий расположения бизнес-центров является обеспечение их
доступности. Современные зоны деловой активности тяготеют к основным автомобильным
магистралям, станциям скоростного железнодорожного транспорта и аэропортам.
Функционально-планировочная структура бизнес-центров включает блоки рабочих зон,
коммуникационных, эксплуатационных зон, парковок, элементов социальной инфраструктуры.
Распределение функциональных блоков в зданиях задается функциональными и технологическими
связями составляющих процессов делопроизводства. Процентный состав различных блоков и их
взаимное расположение определяются для каждой компании индивидуально в зависимости от
технологических связей и размеров отделов.
На сегодняшний день сформулированы основные принципы формирования бизнес-центров,
которые одновременно могут служить критериями оценки эффективности проектных предложений и
перспектив развития городской среды: многофункциональность, экономичность, гибкость,
архитектурно-художественная выразительность, реализация организационных концепций и
открытость. Следование этим принципам позволит проектировать бизнес-центры, отвечающие всем
самым актуальным требованиям, выдвигаемым нашим временем и обществом.
Современные высокоэффективные бизнес-центры стали качественно новой средой,
объединяющей множество функций: деловую, культурно-бытовое обслуживание, образование,
отдых, развлечения, и даже жилье. Основной задачей такой интеграции является создание
комфортной среды, которая будет способствовать общению людей и развитию новых идей.

Библиография

15. Вартапетова, А.Е. Принципы организации современного офисного пространства// ACADEMIA.

Архитектура и строительство. – 2010. – №2. – С. 38-42.
16. Борисова В.Г. БИЗНЕС-ЦЕНТР КАК МНОГОФУНКЦИОНАЛЬНОЕ ОБЩЕСТВЕННОЕ ЗДАНИЕ
// Успехи современного естествознания. – 2004. – № 12 – С. 110-110.
17. Гельфонд А.Л. Деловой центр как новый тип общественного здания. Монография. - Нижний
Новгород - Н.Н.: - 2002. – С. 121.

147
 CENTRU INTEGRAT DE COORDONARE A SITUAȚIILOR
EXCEPȚIONALE, or. CHIȘINĂU

Cristina COTRUȚA
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Centrul Integrat de Coordonare a Situațiilor Excepționale din mun. Chișinău, elaborat în cadrul
proiectului de licență are ca scop coagularea eforturilor instituțiilor vizate ale statului într-un cadru
arhitectural multifuncțional, modern, echipat conform ultimelor tehnologii, care va implementa o concepție
nouă asupra procesului de acordare a primului ajutor de urgență. Scopul principal al proiectului este de a
oferi orașului un nucleu fizic unic, prin intermediul căruia, autoritățile locale ar fi capabile să salveze mii de
vieți omenești in termeni minimali și totodată să abordeze în masă problema acordării ajutorului de urgență
într-un mod actual, avînd ca reper exemplele internaționale de soluționare a acestei probleme.

Cuvinte-cheie: situații excepționale, ajutor de urgență, nucleu unic, complex multifuncțional, autospecială
de urgență, EMS.

În situații de urgență adeseori reacționăm spontan, imprevizibil. Un sistem integrat, bine definit ar putea
sa ne ghideze și să ne protejeze de o eventuală catastrofă. Pentru o funcționare corectă și eficientă este
imperativ amplasarea acestuia în cadrul unui edificiu centralizat, echipat conform ultimelor tehnologii, care
să permită desfășurarea operativă a acțiunilor necesare: conexiunea între servicii și acordarea asistenței de
urgență corespunzătoare.
Conform unui studiu recent al organizației SOS International, publicat de Washington Post la 20
februarie 2015, călătoriile în Republica Moldova sunt riscante pentru turiști, din punct de vedere al sănătății
și al acordării primului ajutor de urgență. Țara noastră este cotată la același nivel cu Bosnia și Herțegovina,
Albania, Kosovo, Macedonia, Belarus și Ucraina. La etapa actuală, în Republica Moldova sunt întreprinse o
serie de măsuri pentru îmbunătățirea calității serviciilor ce vizează acordarea primului ajutor în cazuri de
urgență majoră prin deschiderea Centrului Unic pentru apeluri de urgență 112 în cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, or.Chișinău, dar și prin implementarea serviciului SMURD, or.Bălți. Acestea însă au o
capacitate funcțională foarte mică și nu reușesc să facă față cerințelor reale ale unei țări în curs de dezvoltare.
Centrul Integrat de Coordonare a Situațiilor Excepționale, realizat în cadrul proiectului de licență vine cu
o concepție nouă asupra problemei acordării ajutorului de urgență în țara noastră, prin propunerea unui
edificiu centralizat, menit să unească eforturile serviciilor vizate, să ofere spații funcționale necesare și astfel
să deschidă perspectiva dezvoltării unui sistem de urgență cu adevărat eficient, care pune pe prim plan
necesitățile populației. Fiind o țară care tinde spre integrarea în cadrul comunității europene este imperativ ca
îmbunătățirea sferei serviciilor de acordare a primului ajutor să fie o prioritate pentru guvernul Republicii
Moldova. Realizarea unui astfel de centru face parte din cadrul Proiectului național, care are drept scop
îmbunătățirea pregătirii de urgență și intervenție în conformitate cu standardele și procedurile UE.
Datorită acestuia va crește capacitatea de răspuns a serviciilor mobile de urgență, reanimare și
descarcerare. Eficiența activității va spori ca rezultat al tehnologiilor avansate de monitorizare cu care va
fi dotat centrul integrat pentru situații excepționale.
Conceptul general al proiectului studiază problema la nivel administrativ și propune soluții practice.
Acestea au rezultat în urma discuțiilor cu reprezentanții serviciilor de urgență din Chișinău, care au reușit
să contureze o serie de probleme actuale și punctele-cheie care trebuiau analizate de către autorul lucrării.
Rezultatul este un complex multifuncțional în inima orașului, unit de puncte urbane strategice, care
ocupă o suprafață totală de aproximativ 8 ha, fiind divizat în circuite funcționale specifice, menite să
servească necesitățile întregului centru (fig.1). Acestea includ zone pentru autospecialele de pompieri, de
urgență tip EMS, motociclete medicale, unități tehnice robotizate; ateliere de reparație și platforme de
curățare a autospecialelor, precum și spații rezidențiale, recreaționale și administrative pentru toate
diviziunile vizate. Nu a fost ignorată nici zona de training cu săli de sport speciale și spații de studiu
pentru formarea continuă a specialiștilor în domeniu.

148
 Fig.1 Plan general
Configurația volumelor principale pornește de la o idee cruciformă (simbolul medicinei de urgență) și
evoluează treptat într-o structură verticală, cu aripa de mijloc rotită la 45° pentru a asigura accesul rapid și
comod al autospecialelor de urgență pe teritoriu (fig.3). Volumele sunt divizate în 4 blocuri principale de
configurație și suprafață diferită, corespunzătoare cerințelor tehnologice și spațiale și 6 anexe mai mici.
În cadrul blocului A (edificiul administrativ propriu-zis) sunt incluse o serie de departamente noi, menite
să îmbunătățească calitatea serviciilor prestate de către centru: Centrul Operațional pentru Apeluri de
Urgență 112 cu o capacitate de 50 de operatori unici; Centrul Unic de Informare (pentru acordarea asistenței
telefonice cetățenilor care nu solicită o echipă de intervenție, preferînd să se descurce singuri); Consiliul
Promoțional al Ajutorului de Urgență (pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung) și desigur
Centrul de Training pentru Populație, scopul primordial al căruia este de a educa cetățenii Republicii
Moldova despre modalitatea în care ar trebui să reacționeze și ce ar trebui să facă în cazuri de urgență
majoră.
Conform unui studiu recent realizat în Tokyo, în majoritatea cazurilor, viețile umane sunt pierdute din
simplul motiv că echipajele de urgență se aflau la o distanță mare, iar persoanele aflate în apropiere de
victimă nu știau ce măsuri să întreprindă pentru a ajuta persoana în cauză. Implicarea cetățeanului de rînd în
acordarea primului ajutor de urgență este un factor indispensabil, care influențează în mod major eficiența
unui serviciu de urgență. De cele mai multe ori, cetățenii sunt aceia care se află primii la fața locului, înaintea
oricărei echipe de salvare. Timpul necesar pentru sosirea echipajelor de urgență este primordial și face
diferența între viață și moarte. Utilizarea cu folos al acestuia ar trebui să reprezinte scopul numărul unu al
structurilor de urgență, iar acesta poate fi realizat doar prin intermediul informării. Este insuficientă lansarea
campaniilor de informare ca mijloc singular în combaterea problemei date. Într-o eră a tehnologiilor în care
cetățeanul de rînd este invadat de un amalgam de informație, acesta e nevoit sa filtreze informația primită, iar
ca rezultat, de cele mai multe ori, acest gen de campanii sunt pur și simplu ignorate. Departamentul nou
propus în cadrul blocului administrativ (fig.2) încearcă să soluționeze această problemă.

149
 Fig.2 Blocul administrativ-blocul A

Fig.3 Amplasarea generală a volumelor complexului

O altă problemă care a fost abordată de către autorul proiectului de licență este necesitatea oferirii
sistemului de urgență al orașului o platformă de aterizare pentru unitățile de salvare aeriene menită să
primească și să ofere posibilitatea de transportare urgentă a pacienților aflați în stare critică la spitalele
locale. Pentru atingerea acestui scop a fost realizat un studiu amănunțit al unităților de zbor, cerințelor
tehnologice și posibilităților reale ale zonei în care a fost propus spre proiectare conceptul final. Forma și
dimensiunile platformei de aterizare pentru elicoptere (fig.4) a fost stabilită în concordanță cu volumul
administrativ principal, care oferă posibilitatea de realizare și construcție a acestei idei. Platforma este
destinată pentru elicopterul de tip Dauphin AS365 cu RD=10.60 m și OL=19.40 m (unul din cele mai des

150
utilizate modele în situațiile de urgență în lume) și a fost proiectată pe baza documentelor de aviație
internaționale, cele locale fiind inexistente. Pentru transportarea propriu-zisă a pacienților, este planificat
accesul separat în clădire prin intermediul coridoarelor verzi sterile, care exclud intersectarea fluxurilor.

Fig.4 Platforma de aterizare pentru unitățile de urgență aeriene

Un impact asupra compoziției spațial-volumetrice a avut-o spațiul înconjurător și tipurile de volume deja
existente. Nu s-a dorit perturbarea mediului construit existent prin propunerea unui volum extravagant, care
ar obosi și ar defragmenta în mod vădit construcțiile prezente. În schimb s-a optat pentru un edificiu
proporțional, cu elemente rectangulare, care prin eleganța sa evidențiază clădirea dată, dar totodată nu o
aruncă în ridicol. Anume din acest motiv, formele bionice au fost ignorate în mod conștient.
Prin crearea acestui centru administrativ și operațional, scopul principal a fost de a îmbunătăți condițiile
agențiilor care acordă primul ajutor de urgență și de a eficientiza acest proces. Formarea unui nucleu integru
nu face altceva decît să asigure rapiditatea slujbelor de salvare, păstrarea vieților omenești, economisirea
resurselor financiare ale statului pe termen lung și desigur crearea unei puteri în care populația are încredere.
Existența unei legături majore dintre oamenii orașului și organele statului responsabile de ajutorul de urgență
nu face altceva decît să îmbunătățească sistemul per total și să crească încrederea populației în slujbele de
acordare a ajutorului de urgență. Autoritățile statului trebuie să conștientizeze necesitatea stringentă a unei
reforme în cadrul sistemul existent.
Centrul Integrat de Coordonare a Situațiilor Excepționale reprezintă un imbold major pentru cetățeni să
se implice în procesul de salvare a vieților omenești în măsura posibilităților acestora și să nu rămînă
indiferenți în situațiile de criză majoră. Oferirea posibilității de a observa desfășurarea procesului de lucru în
cadrul centrului de urgență primară instigă și provoacă dorința de a face parte din ceva major, important,
lucru specific fiecărui om.

Bibliografie
1. SOR//96-433 Canadian Aviation Regulations and Standards, 2011.
2. НПБ 101-95 «Нормы пректирования обьектов пожарной охраны». – M.: Стройиздат, 1998.
3. СНБ 3.02.02-03 «Здания и сооружения пожарных депо». – Минск: Минстройархитектуры, 2003.
4. http://www.publika.md/studiu-international-republica-moldova-risc-de-sanatate-pentru-
turisti_2239231.html, accesat la 23.02.2015.

151
 STUDIUL ȘI ANALIZA ÎMBRĂCĂMINȚILOR RUTIERE DIN BETON
VIBROCILINDRAT

Sergiu BEJAN, Tatiana BURLAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Currently, on the existing roads of the Republic of Moldova and abroad, the situation where the
structure of the road coating does not comply with the requirements of durability and carrying capacity
persists.
In the developed countries, for improving the created situation, the development and application of new
technologies is fulfilled, the latter allowing to repair quickly the coating of the existing roads, or to build
layers of road coating with increased resistance features, which dispose of a greater durability.

Cuvinte cheie: Costrucție, drumuri, îmbrăcăminte, fundație, beton, vobrocilindrat, compactare, încercări.

1. Actualitatea problemei.

Actualmente pe drumurile existente Republica Moldova şi peste hotarele ei persistă situaţia, în care
construcţia îmbrăcăminţilor rutiere nu corespunde cerinţelor de durabilitate şi capacitate portantă. Acest fapt
este legat de creşterea intensităţii circulaţiei (în deosebi pentru Republica Moldova este rețeaua rutieră din
zona Municipiului Chișinău), traficului de mărfuri, apariţia noilor tipuri de mijloace de transport cu sarcina
pe osie majorată. Drept urmare a situaţiei create sunt distrugerea mai rapidă a îmbrăcăminţii rutiere față de
cea calculată în perspectivă, formarea făgaşelor ș.a. Totodată, este necesară reparaţia mai frecventă a
îmbrăcăminţilor rutiere nerigide cât și a celor rigide, perioadele dintre reparaţii se reduc, de aceea cresc
cheltuielile pentru întreţinerea şi reparaţia ulterioară a îmbrăcăminţii rutiere.
În ţările dezvoltate, pentru ameliorarea situaţiei create, se efectuează elaborarea şi aplicarea noilor
tehnologii, care permit, sau de a repara rapid îmbrăcămintea drumurilor existente, sau de a construi straturi
de îmbrăcăminte rutieră cu caracteristici de rezistenţă sporite, care au durabilitate mai mare. Drept exemplu
de o primă direcţie principială pot servi diferite modificări de tehnologii de regenerare şi reciclare, când la o
singură trecere se tratează stratul superior al îmbrăcăminţii distruse cu cantitate mică de adaos de materiale
noi pentru construcţii rutiere. A doua direcţie principială este mai vastă: ea include aplicarea unor aşa
materiale, cum sunt betonul de ciment, betonul asfaltic pe bază de mastic bituminos și piatră spartă
(BAMBPS) şi multe altele, precum şi a materialelor compozite având la bază de beton asfaltic şi de ciment.
Calitatea betonului este de obicei definită de rezistența la compresiune, dar și la întindere prin
încovoiere tot fiind una din caracteristiceele principalr a betonului, aceste caracteristici sunt necesare pentru
calculul și construcția structurilor rutiere. Prin urmare, agregatele care sunt selectate pentru recetele
mixturilor sunt solicitate mai des la încovoiere, compresiune ș.a. Betonul de ciment vibrocilindrat (RCC) nu
este o noua metoda de construcţie, însă care prin utilizarea în amestec o cantitate mai redusă de ciment și apă
duce la economii considerabile. Aceasta fiind obținută și prin realizarea procedeelor de așternere și
compactare a materialelor vibrocompactate. Suprafaţa RCC se primește netedă cu mici segregări
asemănătoare suprafețelor asfatice a straturilor de uzură, ce dau posibilitate de circulație fără șocuri a
mijloacelor de transport. Pentru execuția acestor tipuri de structuri rutiere sunt necesare utilaje și tehnologii
clasice preluate de la așternerea mixturilor asfaltice.

2. Premizele dezvoltării active a tehnologiei betonului vibrocilindrat.

În ultimii ani în multe ţări interesul faţă de îmbrăcăminţile şi fundaţiile din beton vibrocilindrat este
condiţionat de următoarele cauze:
- posibilitatea de a reduce grosimea şi economia de ciment şi beton la executarea straturilor de
îmbrăcăminte rutiere, comparativ cu straturile din betonul aplicat a variantelor de tehnologie clasică;
- simplificarea tehnologiei de betonare tradiţională, care se aplică la construcţia îmbrăcăminţilor
rutiere pe drumurile cu intensitatea circulaţiei mare a traficul de mărfuri sporit, cât și aplicarea lor la execuția
sectoarelor de drum greu accesibile din punct de vedere tehnologic;

152
 - căutarea metodelor de construcţie a îmbrăcăminţilor rutiere drept alternativă a utilizării straturilor
cu conţinut de bitum în legătură cu costul produselor petroliere, de menționat faptul că RM toate produsele
petroliese sunt de import-destinate construcțiilor de drumuri;
- dezvoltarea metodelor de consolidare a pământurilor şi obţinerea de materiale compozite pe bază
de deşeuri industriale, destinate pentru consolidarea structurilor rutiere.
Betonul vobrocilindrat reprezintă în sine o varietate a betonului cu conţinut minim posibil de apă şi
raportul apă/ciment (A/C), la care este posibil gradul maxim de îndesare a materialului cu ajutorul
compactoarelor, cu asigurarea formării unei structuri compacte. Consistenţa amestecului de beton trebuie să
fie aşa, încît să reziste la greutatea cilindrului compresor vibrator, de asemenea, să fie atinsă densitatea de
compactare necesară.
La hidratarea cimentului este nevoie de circa 15% de apă din masa acestuia. De aceea, în cazul
consumului de ciment de 200 - 350 kg/m3 trebuie 30 – 90 l de apă pentru reacţia chimică. Restul apei atribuie
amestecului de beton aşa caracteristici tehnologice, cum sunt proprietatea de a fi uşor aşternut şi
lucrabilitatea. În cazul reducerii consumului de apă se reduc deformaţiile de tasare şi de temperatură.
Alt avantaj al amestecurilor de beton vîrtoase constituie posibilitatea de a le aşterne cu ajutorul celor
mai răspîndite maşini: autogredere, distribuitori de piatră spartă, distribuitori de mixturi asfaltice. Decade
necesitatea de utilizare a nivelatoarelor de beton, care sunt foarte scumpe. În aşa mod, reducerea consumului
de ciment, simplificarea tehnologiei de executare a straturilor au determinat elaborarea şi implementarea
tehnologiei betonul cilindrat sau mai degrabă vibrocilindrat pentru construcţia drumurilor.
Pentru prima dată betonul vibrocilindrat vîrtos a fost utilizat pentru executarea îmbrăcăminţii rutiere
în Spania la începutul anilor 70 din secolul trecut în provincia Barselona. Compactarea amestecului se
efectua doar cu ajutorul compactoarelor vibrante. Timp de 15 ani au fost executate peste 4 mil. m 2 de
îmbrăcăminte. În Franţa au fost elaborate recomandări privind executarea îmbrăcăminţilor din beton
vibrocilindrat, care se aplicau iniţial pe drumurile secundare, ulterior pe drumurile naţionale cu circulaţia
mijloacelor de transport marfă grele. În cazul circulaţiei intensive a autovehiculelor şi cerinţelor înalte faţă de
suprafaţa îmbrăcăminţii este posibilă executarea straturilor din beton asfaltic subţiri pe fundaţie din beton
rigidă [9].
În R. Moldova betonul vibrocilindrat vîrtos nu se aplicat până în anul 2015, pe o anumită tendință și
sectoare de drum sau aplicat ”betoanele slabe”- doar la executarea fundaţiei îmbrăcăminţii rutiere, începînd
cu anii 1984 – 1985. Experienţă în construcţia îmbrăcăminţii din beton vibrocilindrat practic nu există.

3. Materiale pentru pregătirea amestecurilor compactate vîrtoase.

Actualmente în S.U.A. cerinţele faţă de agregate pentru beton vibrocilindrat sunt aceleaşi ca şi
pentru betonul de ciment monolit. În calitate de agregat mare se utilizează piatra spartă sau pietriş concasat
cu dimensiuni maxime ale granulelor respectiv de 19 sau 16 mm. Se admite aplicarea agregatului cu
dimensiunile granulelor de 38 mm, însă suprafaţa îmbrăcăminţii rutiere cu asemenea tip de agregat se
prelucrează dificil şi nu este simplu de a obţine uniformitatea amestecului de beton de ciment. La majorarea
dimensiunilor agregatului, în opinia specialiştilor americani, este mai mare probabilitatea stratificării
amestecului.
În componenţa betonului vibrocilindrat poate fi inclus agregat cât natural, atît şi fărîmiţat. În cazul
utilizării agregatului natural (pietriş natural) este necesară o cantitate de apă mai mică pentru prepararea
amestecului compactat, acest amestec se compactează mai bine, rareori apare pericolul stratificării lui
(deoarece amestecul pe bază de pietriş se stratifică destul de rar).
În Republica Moldova cerinţele faţă de piatra spartă pentru betoane, inclusiv
compactate/vibrocilindrate, sunt expuse în ГОСТ 8267-93 [18], faţă de nisip - ГОСТ 8736-93 [19].
În aşa mod, analizînd specificul abordării componentelor pentru betonurile compactate peste hotare,
se poate ajunge la următoarele concluzii:
- agregatul trebuie să aibă conţinut granulometric optim, care asigură cea mai mare densitate a
amestecului;
- majorarea dimensiunilor maxime ale agregatului (peste 16 - 20mm) dificultează prelucrarea
suprafeţei îmbrăcăminţii rutiere şi duce la formarea porilor deschişi;
- este necesar de a reduce cantitatea de particule cu dimensiunea mai mică de 0,25 mm, pentru a
reduce necesitatea de apă pentru amestecul de beton;
- pe de o parte, urmează a examina posibilitatea utilizării cenuşii de furnal în combinaţie cu
cimentul cu scopul economiei de ciment şi utilizării deşeurilor industriale; de pe altă parte este
necesar de a verifica rezistenţa la îngheţ şi durabilitatea betonului obţinut;

153
 - necesitatea de adaosuri chimice pentru betonul compactat trebuie să fie fundamentată în cadrul
lucrărilor de laborator şi experimentale.
Cerinţele faţă de apa pentru betonuri peste hotare se reduce la limitarea conţinutului de impurităţi
organice, sulfate şi alte săruri. Apa trebuie să aibă reacţie neutră sau apropiată de aceasta [3, 17, 20]. În
Republica Moldova cerinţele faţă de apă sunt indicate în ГОСТ 23732-79 [22].

4. Experiența autohntonă.
Dacă e să ne referim la experența autohtonă pentru execuția pentru execuția fundațiilor și
îmbrăcăminților rutiere din beton de ciment vibrocilindrat (BCV) RM este încă la început de cale. În anul
2011-2012 a fost elaborat, sau mai degrabă spus adoptat în nomeclatorul de normative și coduri practice,
codul practic în construcții CP D.02.01-2012 ”Gid privind construcția fundațiilor și îmbrăcăminților din
beton de ciment vibroilindrat” [1], care este o acomodare a ghidului de recomandare elaborat de Institutului
”SOIUZDORNII” din Federația Rusă ”Mетодические рекомендации по строительству оснований и
покрытий из виброукатанного цементобетона”, an 1991.
Scurt istoric. În toamna anului 2014, cu susținerea și inițiativa SA ”Lafarge” mai nou SA
”LafargeHolcim” Moldova, sa format un grup de speciaiștin din domeniul rutiere (membrii echipei
reprezentanți: ÎS”ASD”, SRL”UNIVERSINJ”, SRL”ASTRAL-PROIECT”, SRL”SIMBO-PROIECT”,
SA”INTEXNAUCA” și SA”Lafarge”), care au mers în Polonia, la reprezentanța ”Lafarge-Polonia”, unde au
făcut cunoștință cu tehnologiile de execuție a fundațiilor și îmbrăcămințolor din beton vibrocilindrat din
această țară. Aveastă experiență și a servit ca bază pentru începerea acțiunilor de incercare, cercetare,
proiectare și execuție în Republica Moldova.
Dacă să revenim la codul practic în construcții CP D.02.01-2012 [1], putem spune că aceste
recomandări joacă un rol orientativ asupra dirijării evenimentelor de proiectare și construcție a fundațiilor și
îmbrăcăminților din beton de ciment vibrocilindrat (BCV), deoarece pentru fiecare situație sau caz la
elaborarea îmbrăcăminților și fundațiilor din beton de ciment vobrocilindrat (BCV), este necesar de executat
crecetări și încercări noi privintd materialele de elaborarea a recetei, cu utilizarea la maximum a materialelor
locale existente pentru construcția drumurilor (nisip, prundiș, pietră spartă de concasaj, s.a), și desigur un
lucru foarte important este distanța de transport de la uzina de preparare a mixturilor (dar nu mortatr) din
beton de ciment, care tinde ă dicteze procesele tehnologice de execuțe a îmbrăcăminților și fundațiilor din
BCV.
Pentru CP D.02.01-2012[1], structurile rutiere cu imbracaminti din beton vibrocilindrat se
raporteaza la tipul celor semipermanente, adimitind posibilitatea formarii faiantarii, cu dimensiunile celulelor
de minim 0,5 – 1,5m si aparitia deformatiilor verticale remanente mici, care nu depasesc limitele admisibile
normate de planietate a partii carosabile; indicele de calcul al nivelului de fiabilitate KH = 0,85 si
coeficientul minim de rezistenta KПр = 0,9. Starea limata a imbracamintei din blocuri fisurate de beton este
determinata si corespunde de momentul de formare a gropilor si a exfolierilor de suprafata. Rezistenta
imbracamintei semipermanente, la formarea gropilor, este determinata de masa prin masa blocurilor din
beton de ciment, de angrenarea reciproca a marginilor si de impănarea stratului inferior din piatra sparta,
fixat eficient de stratul superior din beton.
În calitate de liant pentru pepararea betoanelor BCV, se utilizează cimentul de marca minimă 300 și
mai mare, care corespunde cerințelor GOST 10178, însă primele încercări de laborator și elaborări de recete
pentru BCV au arătat că utilizarea cantităților de liant indicate în CP, nu este bine determinată în condițiile
de aplicare în RM, și de aceia norma de consum a cimentului și marca lui, stabilită în recetele elaborate în
laboratoarele RM incluiv cel SA ”LAFARGE”, este mai mare. Aceste rezultate vor fi ilustrate în cap. IV a
lucrării.
Primul setor de drum cu îmbrăcăminte rutieră din beton de ciment vibrocilindrat a fost construit în R.
Moldova, în sat. Dîngeni r-l Ocnița, proiectat de instituția de proiectare și cercetare SRL ”ASTRAL-
PROIECT” și construit de SA”Magistrala-Bălți”, cu suportul asupra alcătuirii recetei și monitorizarea
execuției SA”Lafarge Holcim” și reprezentanți ai ”Lafarge-Polonia”.

154
 Fig. 1. Execuția primului sector de drum
cu îmbrăcăminte din beton de ciment
vibrocilindrat sat. Dîngeni r-l Ocnița,
august 2015.

5. Concluzii finale.

Pentru trafic de viteză redusă (IV, V-a categorie tehnică) betonul de ciment vibrocilindrat poate fi
cea mai buna alegere atât a calității durabilității structurii rutiere cât și a economiilor financiare, de obicei,
considerabile, mai ales atunci când sunt indisponibile echipamentele speciale pentru procesul de fabricație –
pentru execuția îmbrăcăminților și fundațiilor din RCC sunt necesare doar utilage și procese tehnologice
clasice. De asemenea, pentru drumuri expres și autostrazi este o alegere economică benefică pentru
construcția fundațiilor și a straturilor de bază.
Pentru reabilitarea rețelei rutiere a Republicii Moldova, materialul RCC este de o perspectivă
impunătoare și care poate aduce economii a construcției fundațiilor și îmbrăcăminților rutiere de 30-40% față
de variantele clasice utilizate la moment.
Sunt necsare cercetări în continuare a betoanelor de ciment vibrocilindrate prin utilizarea
materialelor locale și a celor extrase din reabilitarea drumurilor existente, prin crearea de recete pentru
fiecare regiune în parte a țării.
O conlucrare în promovarea tehnologiei RCC ar putea servi mediul academic, întreprinderile de
proiectare, întreprinderile de construcții și întreținere de drumuri dar nu în utimul rând Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Administrația de Stat a Drumurilor, fiind și principalii
beneficiari a domeniului construcției și întreținerii de drumuri.

Bibliografie.

1. CP D 02.01.2012 ”Ghid privind construcția fundațiilor și îmbrăcăminților din beton de ciment

vibrocilindrat”. Ministerul dezvoltării regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova. Chișinău 2012.
2. ВСН 139-80. Инструкция по строительству цементобетонных покрытий автомобильных дорог.
3. ”Современное состояние и перспективы применения технологии укатываемого бетона ” Обзорная
Информация. Автомобильные дороги и мосты Nr. 6-2004.
4. СТО НОСТРОЙ 2.25.32-2011. Устройство оснований дорожных одежд. Часть 4. Строительство
оснований из укатываемого бетона. СРО НП «МОД «СОЮЗДОРСТРОЙ». Москва 2012.
5. Birmann D., Burger W., Weingart W., Westermann B. Walzbeton. - BAST, 1999. - 205 s.
6. Pijjo R. Betonul compactat al îmbrăcăminţii rutiere în provincia Columbia Britanică (Canada): Trad. din
fr.. /Sub red. Akulova. - 1984.

155
 ASPECTE CAVITAȚIONALE LA ROBINETE CU VENTIL
Ion ȘARAGOV, Tamara UNTU
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Cavitation is the formation and simultaneous collapse of vapour cavities in a liquid – i.e.
small liquid-free zones ("bubbles" or "voids") – that are the consequence of forces acting upon the
liquidWhen subjected to higher pressure, the voids implode and can generate an intense shock
wave.Cavitation is a significant cause of wear in some engineering contexts. Collapsing voids that implode
near to a metal surface cause cyclic stress through repeated implosion. This results in surface fatigue of the
metal causing a type of wear also called "cavitation".

Cuvinte cheie:cavitație, eroziune, presiune de vaporizare, implozie, surparea bulelor, caverne.

Cavitația este un proces dinamic de formare, dezvoltare și surpare( implozie) a unor bule sau cavități
umplute cu vapori și gaze, în masa unui lichid, determinată de scaderea tranzitorie a presiunii locale sub
anumite valori critice în urma măririi vitezei la micșorarea secțiunii curentului de lichid.
Impuritatile aflate in lichid precum și microfisurile, crestăturile, imperfecțiunile de formă ale corpurilor
solide care mărginesc sau vin în contact cu lichidul în mișcare, favorizeaza reținerea unor volume
microscopice de gaz nedizolvat în lichid care constituie nuclee sau germeni de cavitaţie. Atunci cînd
presiunea scade local şi tranzitoriu atingînd valori critice (ex. presiunea de vaporizare), nucleele sau germenii
cavitaţionali, avînd o suprafață liberă vor amorsa fenomenul de vaporizare. Datorita gazelor degajate din
lichid şi a evaporării lichidului înconjurator, nucleele cavitaţionale se dezvoltă, devenind bule sau cavităţi
umplute cu un amestec de gaze şi/sau vapori de lichid. Bulele cavitationale, odată formate în zonele de
presiune scăzută sînt preluate de către curentul de lichid si transportate în regiuni cu presiuni mai ridicate
unde are loc condensarea bruscă a vaporilor din cavităţi sau lichefierea bulelor de gaz care determină
implozia bulelor, adica surparea brusca a pereţilor cavitaţilor catre interiorul acestora. Prezenţa unui perete
solid in vecinătatea bulei conduce la surparea asimetrica a acesteia, cu apariţia unui microjet care strabate
cavitatea.
Valorile extrem de mari ale presiunii şi vitezelor generate în lichidul inconjurator bulei in timpul
imploziei, undele de soc emise in punctul final al colapsului precum şi impactul microjeturilor lichide, asupra
suprafetelor adiacente, atunci cînd bula evoluează în imediata vecinătate a acestora, constituie cauza
principala a distrugerilor (eroziunilor) cavitationale.

Fig.1 Ventile cu eroziune Fig.2 Locul producerii imploziei Fig.3 Dependența coeficientului de
cavitațională pe periferie rezistență a robinetului cu ventil
de numărul de cavitație

156
 Studierea ventilelor din bronz (fig. 1) ale câtorva robinete de tip EK – 50, care au fost în exploatare
câteva luni de zile la fabrica avicolă din Floreni, Anenii Noi, arată că eroziunea cavitațională s-a produs în
regiunea bazei mari a suprafeței conice a ventilului pe întreg perimetrul ei. Utilizarea acestor robineți la
debite considerabil reduse a impus funcționarea lor la un grad mic de deschidere (fig. 2). Astfel, între ventil
și scaun s-a format un spațiu inelar foarte îngust în care curentul de lichid se mișca cu viteze mari, creînd
condiții de formare a bulelor cavitaționale (explozia bulelor). Nimerind în zona cu viteze mai mici și presiuni
mai mari bulele s-au surpat (implozia bulelor) și au produs eroziunea cavitațională.
Pierderile de sarcină în rezistențele hidraulice locale se calculează cu relația lui Bernoulli scrisă pentru
două secțiuni 1-1 și 2-2 luate, prima pînă la rezistența hidraulică, iar a doua - după ea:

, (1)
în care:
- înălțimele geometrice ale centrelor de greutate a acestor secțiuni; – înălțimile
cinetice; - înălțimele piezometrice; - coieficientul pierderilor de sarcină în rezistența locală.
Dacă rezistența hidraulică este așezată orizontal atunci .Vitezele sînt egale deoarece
diametrele . Din relația (1) se obține pierderea de sarcină:

, (2)
Numărul adimensional ϰ egal cu raportul pierderilor de sarcină locale la înălțimea cinetică pînă la
ea , se numește număr de cavitație:
, (3)

în care:
– presiunea pînă la rezistența hidraulică locală; - presiunea minimă la care apare cavitația,
ρ- densitatea lichidului vehiculat; - viteza medie înainte de rezistența hidraulică locală.
Calitățile cavitaționale ale unei rezistențe locale se caracterizează cu numărul de cavitație critic ccr.
De regulă cavitația apare la o presiune minimă egală cu presiunea vaporilor saturați .
Numărul de cavitație critic este:

(4)
Pentru robineţii cu ventil se efectuează încercările cavitaţionale în urma căror se trasează curbele
dependenţei coieficientului de rezistenţă hidraulică ζ de numărul de cavitaţie χ (fig.3). Aceşti coieficienţi se
calculează din relaţia (2), (3), (4). Din aceste dependenţe se determină numărul de cavitaţie critic χ cr, iar el-
viteza limită admisibilă în conduct pînă la robinet.

(5)

Concluzii:
1. Din analiza stării ventilelor robinetelor de tip EK-50 se constată că ele au fost folosite la debite mult
mai mici decît debitele admisibile.
2. Robinetele de tip EK-50 trebuie să fie supuse încercărilor cavitaționale și de determinat numărul
critic de cavitație cu care se poate calcula viteza limită și debitul limită a lichidului la intrare în ele.

Bibliografie

1. Anton I. ”Cavitația” vol.2 Editura Academiei București, 1985

2. Pearsall I. ”Cavitation” London 1972
3. Anton V., Popoviciu V. “Hidraulică şi maşini hidraulice. ”Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1991
4. Florea I., Panaitescu V. “Mecanica fluidelor” Ed. Dicactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
5. Bartha I, Javgureanu V. “Hidraulică” Ed. Tehnică, Chişinău, 1998

157
 INVERSIA ŞI BIFURCAŢIA JETULUI DE LICHID

Autori: Victor Baidauz, Ion Şaragov

Conducător ştiinţific: lec. sup. Ion Şaragov

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: in this article the authors present different types of holes on the discs to determine the flow
coiefficient on differents forms of slots.For obtain some jets,holes are executed by forms of slots.Can be
observed the dependence of flow coefficient on the Reynolds number,head and diameter equivalent.

Cuvinte cheie: bifurcaţia, inversia, orificii, coieficient debit şi de viteză, fluid

Orificiile sunt deschideri practicate în pereţii unor rezervoare prin care curge un fluid (lichid sau
gaz).Pentru obţinerea jeturilor de fluid,de diferiţi parametri se execută orificii de secţiune circulară,
dreptunghiulară, pătrată, eliptică, sub formă de fante etc. Problemele de calcul al orificiilor sînt: determinarea
şi măsurarea debitelor şi vitezelor, bătaii şi formei jeturilor etc.
Experienţele au fost efectuate pe o instalaţie de laborator (fig1) care este dotată cu o pompă centrifugă.
Apa este pompată din rezervorul de aspiraţie în rezervorul de presiune . Pentru reglarea debitului s-a folosit
cu acelaşi ventilul. Sarcina H la orificiu a fost menţinută constantă cu ventilul dispus pe conducta de
refulare. Controlul sarcinii s-a făcut cu piezometrul unit la rezervorul la nivelul unui plan orizontal care
trece prin centrul de greutate al orificiului . Bătaia jetului a fost măsurată cu cursorul, care poate fii deplasat
pe o riglă orizontală.Rezervorul de măsurare a volumului de apă. Unul din ele are la fund un dop pentru
evacuarea apei după măsurarea volumului ei. Pentru îndreptarea apei în rezervorul de măsurare serveşte
jgheabul rabatabil . Timpul de umplere a rezervorului de măsurare a fost înregistrat cu cronometrul.

Figura 1. Instalaţia de laborator Figura2. Inversia şi bifurcaţia jetului de lichid

În urma cercetărilor realizate cu o fantă de grosimea a=3mm şi lăţimea b=10mm sa observat că pe

lungimea jetului efluent de lichid are loc deformaţia lui prin schimbarea formei secţiunii vii cu alternanţa de
aproximativ de 90o. La imediata ieşire din orificiu fig(1) secţiunea vie a jetului se întoarce de la poziţia
orizontală, trecând printr-o contractaţie bilaterală, la poziţia verticală , apoi iarăşi la poziţia orizontală. Acest
fenomen se numeşte inversia jetului, fiind cauza acţiunii a mai multor forţe: de inerţie, de viscozitate, de
tensiuni superficiale, capilaritate, adeziune etc. La numerele Reynolds mai mari de 104 jetul de lichid suferă
o bifurcaţie începând cu prima secţiune contractată. Apar 2 jeturi aproximativ identice şi congruente de
secţiunea vie aproximativ circulară.
S-au calculat: coieficientul de debit   Q / So 2 gH ; coieficientul de viteză   x / 2 yH ;
numarul Re Re  de 2 gH /  , în care: x şi y sînt coordonatele jetului; Q – debitul volumic; S0 – aria
orificiului; H – sarcina disponibilă la orificiu; de – diametrul echivalent; ν – viscozitatea cinematică

158
Datele experimentale sunt plasate în tabelul1
Tabelul 1
H, m T, °C ν , m²/s V , m³ t, s y, m x, m ϕ Re Q , m³/s µ
0,2 10 3*106 0,01 0,32 0,165 0,320 0,88 7255 0,000065 0,69
0,3 6
10 4*10 0,01 0,39 0,165 0,390 0,88 8885 0,000079 0,68
0,4 10 4*106 0,01 0,465 0,165 0,465 0,91 10260 0,000089 0,67
0,5 5
10 5*10 0,01 0,542 0,165 0,542 0,94 11471 0,000100 0,67
0,6 10 5*105 0,01 0,602 0,165 0,602 0,96 12565 0,000108 0,66
0,7 5
10 5*10 0,01 0,65 0,165 0650 0,96 13572 0,000114 0,64

Cu aceste date a fost trasat curbele   f  Re  şi   f  Re  prezentate în fig.3

Fig.3 Dependenţa coieficientului de debit   f  Re  şi coieficientul de viteză   f  Re 

Concluzii:
1.În urma rezultatelor experienţelor s-a observat inversia jetului de lichid şi bifurcaţia lui la numerele Re>104
2.Din dependenţele   f  Re  şi   f  Re  se observă că la numere Re  104 coieficienţii de scurgere
 şi  se stabilizează la valorile   0.63 şi   0.97
2.Jeturi inversate pot fi aplicate, pentru aerarea apei in instalaţiile din sistemele de alimentări cu apa si
canalizări.
3.Valorile coieficintului de debit şi de viteză obţinute atât teoretic cât şi practic au variaţii inportante şi
depinde de forma orificiului.

Bibliografie
1.Mateescu., Hidraulică, Editura Didactică şi pedagogică Buc.1963, pag 474.
2.Hâncu S., Marin G,. – Hidraulică teoretică şi aplicată, Volumul I, Bucureşti, ISBN 978-973-731-476-5,
2007.
3. Carafoli E., Determinarea debitului de curgere prin orificii şi deversoare. Studii şi cert. de mec. şi
metalurgie tom I, Ed. Academiei, 1950, pag 19-54.

159
 RECONSTRUCȚIA ÎNCĂPERILOR CU DESCHIDERI MARI FOLOSIND
MATERIALELE ACUSTICE KNAUF

Valeriu IVANOV, Ludmila IVANOV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Cazimir BUZICHEVICI

Director general SA KNAUF Bălti

Abstract: Compliance of the acoustic comfort is a requirement of major importance during the design of
audition halls and conference rooms. Protection from noise is one of the essential requirements of the
Directive Council of Europe nr.89/106/CEE In this study we focused on the acoustic comfort parameter
called reverberation time. This paper presents correction of reverberation time in a conference room and
proposes technical solutions uses of acoustic materialsȘNAUF , for its inclusion in the allowable limits
specified in the technical standard.

Cuvinte cheie: Acustica, rezonanță, timp de reverberatie, zgomot.

Protecția la zgomote si alte fenomene acustice, este una dintre cerințele esențiale din Directiva
Consiliului Europei nr.89/106/CEE (problema data se regăseste și în cadrul legislativ în constructii din
R.Moldova – prin NCM E.04.02-2006 Protectia contra zgomotului și CP C.04.01-2005 Protectia izolării
fonice a elementelor de închidere pentru clădiri locative și sociale. Această cerință tehnico-științifica
presupune, pe de o parte, crearea condițiilor de confort acustic, iar pe de altă parte, izolarea împotriva
zgomotului.
În construcții, confortul acustic este descris în principal prin doi parametrii: nivelul de zgomot și timpul
de reverberație, care sunt reglementati prin valori maxime admisibile, diferite funcție de destinatia clădirii.
Confortul acustic dintr-o încăpere cu deschidere mare este funcție de caracteristicile geometrice ale
spațiului, de absorbția acustică a elementelor de construcție delimitatoare, precum şi de nivelurile de
presiune acustică ale surselor interioare sau exterioare. Parametrul cel mai important ce caracterizează spațiul
respectiv este durata de reverberație. Durata de reverberație T, este timpul ce trece din momentul în care se
opreşte emisia sursei sonore – după ce sunetul emis întră în regim constant (zona de palier orizontal), până în
momentul în care intensitatea sonoră descreşte până la 10-6din valoarea sa inițială – sau nivelul de intensitate
sonoră scade cu 60 dB.
În acest studiu ne propunem tocmai evidențierea influenței pe care o exercită forma încăperii, materialele
de constructie, mobilierul și a. asupra confortului acustic, exprimat prin intermediul parametrului timp de
reverberație, pentru geometrie reconstruită a unei săli de sport în incăpere de audiție - sală de conferință din
cadrul Institutului Muncii din or. Chișinău.
În acest capitol vom prezenta pe scurt sala analizată, caracteristicile geometrice și acustice ale acesteia și
concluziile în vederea determinării timpului de reverberatie.
Examinarea se va face în trei etape:
 Etapa1. Aprecierea stării inițiale acustice a fostei sălii de sport (prin determinarea timpului de
reverbirație) cu prezentare grafică.
 Etapa2. Aprecierea stării sălei reconstruite în sală pentru audiție-conferință (prin determinarea
timpului de reverbiratie) cu prezentare grafică. Concluziile
 Etapa3. Propuneri a unor corecții acustice folosind material acustice Knauf. (prin determinarea
timpului de reverberație) cu prezentare grafică.
La etapa ințială determinăm timpul normative de reverberație pentru sălile auditive-conferințe, folosim
graficul nr.6 , paj.58 din NCM e.04.02-2006. (fig.2)

160
 Timpul de reverberație, sec
Volumul încăperii, m3

Fig. 2
Fig. 1
Fig.1 Graficul timpului de reverberație normat pentru sălile de audiție-conferință, obținut prin calcul.
Fig.2 Variația timpului de reverberație, în secunde, pentru frecvența de 500-1000 Hz:
1- muzică de cameră ; 2 – mărimi medii pentru muzică; 3 – concert, operă; 4 – mărimi medii pentru
vorbire; 5- Sali de conferintă
Obținem pentru sălile de conferință valori de 0,75-0,85 sec.
Verificăm prin calcul valorile obținute, folosind formula 1:
.  K lg V ,
Hz
Tnorm (1)
unde V - volumul sălii, m 3

K – coeficientul care depinde de destinatia sălii.

Observăm ca valorile obținute în media sunt de 0,76 sec. ,coincide cu graficul (fig.2)

Etapa 1 Examinarea materialeleor și suprafețelor.

Fig. 3 Fig. 4
1.Prelevarea caracterisiticilor geometrice
2.Prelevarea caracterisiticilor de finisare interioară (pereți, tavan, pardosea și a.), fig.3;4
- pardoseala este din lemn pe grinzi
- pereti sunt din caramida plina, acoperiti cu tencuiala,
- tavanul este din elemente prefabricate din B/A (grinzi, plansee)
- coloanele sunt din B/A, acoperite cu tencuială,
- ferestrele sunt simple, din lemn ,
- ușa este din lemn ,
- corpurile de încălzire sunt din metal,
- corp iluminat este din aluminiu.

161
 Suprafețele utilizate sunt cele determinate în urma prelevării caracterisiticilor geometrice, iar coeficenții
de absorbție au fost aleși în funcție de tipul materialului aferent fiecarei suprafețe. Pentru corpurile de
încălzire și lămpi, coeficenții de absorbtțe nefiind disponibili, au fost aproximați - obținem rezultatul
timpului de reverberatie în fosta sală sportivă (fig.5):

Fig. 5

Se observa că valorile timpului de reverberație obtinute (fig.5) depăsesc valoarea admisibilă pentru
respectarea condițiilor de confort acustic și deci este necesara tratarea acustică a sălii.

Etapa 2
În urma unui proect de design și reconstrucție sau efectuat lucrările de reparație cu folosirea unor
materiale de finisare (fig.6):
1. pereți – plăci din regips, tencuială finisată. 2. tavan – plăci din regips suspendate în două nivele.
3 coloane (elemente decorative cu funcția ventilare) – din structură metal, căptușit cu plăci din regips.
4. pardosea – teracotă. 5. Ușile din lemn. 6.Mobilier din laminat. Obținem graficul de reverberație (fig.7)

Graficul timpul de reverberatie

1.5 1.32 1.42
1.23

1.089
1 0.99
Timp, sec

0.836
0.891 0.836
0.76 0.76
0.684 0.684

0.5

0
125 Hz 500 Hz 2000 Hz
Frecventa, Hz
T opt -10% T opt norm

Fig. 6 Fig. 7
În comparatie cu timpul de reverberație precedent (fig.5)rezulta diferențe de aproximativ 2,0 secunde la
frecvențele de 500 Hz, (3,32 sec. față de 1,32 sec., fig.7)- pare ca situația sa corectat. Efecte ecourilor
multiple partial au despărut, dar dacă o sa comparăm cu indice normat (fig.1) diferența rămâne de 0,5 sec
Din lipsa unui studiu acustic în procesul de reconstrucție nu sa făcut alegerea corectă unor suprafețe și
materiale specifice necesare care contribuie la absorbtia adaugatoare ale sunetelor.
Folosirea materialelor reflectante la pardosea din teracota, era o hotărire gresită. Peretii - suprafata
importantă în absorbtia sunetelor suplimentare, au fost tencuiți cu mortar din ciment-nisip și finisați. În loc să
capete un efect absorbant, sa păstrat efect reflectant. Geamurile cu suprafețe mari de steclă tot contribuie la
reflexia sunetelor. Tavanul din regips este montat prin legătură regidă, ceia ce provoacă apariția efectelor de
rezonanță. Tot același efect al provoacă coloanele, care au o funcție de ventilare. Suprafețele paralele între
tavan-pardosea, pereti opusi - contribuie la formarea ecoului.
Toate cele menționate ne arată că nu sa obținut caracteristecele recomandate, normative.

162
 Etapa 3
Etapa a treia avea ca scop determinarea soluțiilor de a corecta neajunsurile parvenite în urmă
reconstrucției. Sa propus de a scimba o parte de material de captușire, cu folosire materialelor
acusticefonoabsorbante:
La tavan (fig.9) sa propus folosirea materului perforat acustic din regips KNAUF – Cleaneo cu un strat
de vată minerală acustică knauf-insulation sau Rockwool de 50 mm.. Peretii, sunt captușite prin sistemul de
carcasă antivibrație (fig.10) cu vată minerală și acoperite cu regips perforat acustic Knauf. La geamuri de a
folosi draperii. Pardosea de acoperit cu covor sau covrolin.
Toate aceste materiale au fost încluse în calcul. Rezultatul obținut este reprezentat pe graficul (fig.8).
Curba obținută sa încadrat în limite normate 0,82 sec. La etapa de cerecetare rezultatul este pozitiv.

Graficul duratei primite de reverberatie

1.2
1.089
1
0.99 0.836 0.836
0.82
Timp, sec

0.8 0.89 0.79

0.76 0.76
0.684 0.684
0.6

0.4

0.2

0
125 Hz 500 Hz 2000 Hz
Frecventa, Hz
T opt -10% T opt norm
Fig. 9
Fig. 8

3 Fig. 10
Sistem antivibrație pentru tavane,pereți.

2
4

Fig. 9
1. Placi perforate acustice Knauf Cleaneo cu vată minerală acustică
2. Draperii cu densitatea 1 kg/m2 Fig. 11

3.Placă acustică perforată KNAUF Cleaneo cu vată minerală acustică Placa acustica perforată
4.Covor, cavrolin Knauf Cleaneo

Bibliografie
1. Virgil Focşa. Higrotermica şi acustica clădirilor. - Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică: 1975.
2. Н. М. Гусев. Основы строительной физики. - Москва, Стройиздат: 1975 г.

163
 BIONICA ARHITECTURALĂ ÎN CONTEXTUL EXPOZIŢIILOR
INTERNAŢIONALE

Nicoleta COJOCARU
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The use of the principles of construction of natural forms gives the opportunity to find answers for
different architectural problems. Research study of forms reveals basic rules and methods of logical solving
esthetic issues. Architectural competitions reflect them more even.

Cuvinte cheie: formă bionică, expoziţie internaţională, natura vie

Utilizarea principiilor de formare şi construcţie a structurilor naturii vii permite rezolvarea nu numai a
problemelor construcţiei arhitecturale, dar şi ale organizării spaţiului arhitectural, a problemelor ecologice,
de amenajare a mediului ambiant (culoare şi lumină), ca şi a celor estetice. Aşezînd în poziţie verticală prima
piatră – menhir, oamenii preistorici au confirmat logica stabilităţii arborelui, care a inspirat ulterior forma şi
poziţia coloanelor templelor greceşti şi structura spaţială a catedralelor gotice.
Istoria competiţiilor de arhitectură reflectă însăşi istoria arhitecturii. Arhitecţi cunoscuţi şi mai puţin
cunoscuţi, inovatori şi conservatori au reprezentat arhitectura la un moment dat al istoriei. Ele sunt mediul ce
reflectă noi curente şi tendinţe şi permite aplicarea noilor tehnologii şi idei.
Abstractizînd principalele diferenţe între arhitectură şi natura vie, putem releva criterii de asemănare.
Principiile de bază ale studiului formei sunt:
Creşterea şi dezvoltarea. S-a demonstrat ştiinţific (în primul rînd teoria evoluţionistă a lui Ch.Darwin),
că în procesul de dezvoltare a naturii vii, prin schimbarea mediului, formele organice se perfecţionează
continuu, apar noi organisme, mai adaptate condiţiilor lor de existenţă. Vorbind de arhitectură, ar trebui să
facem abstracţie de aprecierea estetică a formelor şi la acest principiu să atribuim procesul evoluţiei istorice
în care arhitectura s-a dezvoltat structural şi functional, s-a adaptat la condiţiile vieţii sociale. Un bun
exemplu ar fi Palatul de Cristal (fig.1), simbol al revoluţiei industriale. Joseph Paxton este primul care
construieşte la o asemenea scară o construcţie integral realizată din oţel acoperită cu sticlă, în contextul
dominaţiei sistemului de gîndire istoricist.

Fig. 1 Crystal Palace la prima expoziţie Fig. 2 Monumentul lui Cristofor Columb, arh.
universală 1851, arh. Joseph Paxton, Londra K.Melnicov (1929) la Santo Domingo

Raportul celor două „conuri”. Este raportul celor două începuturi. Tendinţa spre stabilitate a tulpinilor
plantelor, ca reacţie la forţele gravitaţionale, eoliene, conul cu baza jos – conul stabilităţii şi al doilea început,
cel care porneşte dintr-un punct şi se dezvoltă dinamic, nelimitat în spaţiu, este conul cu baza sus – conul de
creştere şi dezvoltare. În lumea vegetală poate fi observat: în trunchiurile copacilor, forma unor ciuperci,

164
coroana copacilor. În monumentul lui Melnikov (fig.2) „lupta” celor două conuri reprezintă simbolic
dificultatea calătoriei pe mare şi în final victoria prin descoperirea Americii.
Autoreglarea climatului şi formele bionice. Lumea vie reacţionează la variaţii de temperatură,
umiditate, mişcarea soarelui, precum capsula florilor care se deschide dimineaţa şi se închide seara.
Autoreglarea se petrece automat, ca urmare a interacţiunii dintre organism şi mediu. În arhitectură acest
proces se realizează prin aplicarea tehnologiilor şi a principiului transformabilităţii. În viitor, acest principiu
ar da posibilitate arhitecturii să se adapteze mai bine mediului, să asigure un microclimat favorabil în
interiorul clădirii. Acoperişul galeriei Pavilionului sovietic (fig.3) a fost realizat după principiul dispunerii
frunzelor pe coroana copacului. Construcţia de plăci sub formă de frunze protejează de ploaie, dar totodată
permite accesul liber al aerului şi soarelui.

Fig. 3 Pavlionul sovietic la expoziţia Fig. 4 Monumentul internaţionalei a III-a, 1919,

internaţională din Paris 1925, arh. K.Melnikov. Sankt Petersburg, arh. V.Tatlin
Principiul spiralei. Spirala este una dintre formele care asigură creşterea liberă, totodată păstrînd
compactitatea formei. Spirala reflectă principiului repartizării economiei de energie şi materiale de
„construcţie”. Aceasta oferă o mare stabiliate a formei. Din punct de vedere fizic – concentrează energia. În
natură se întîlneşte în forma cochiliei moluştelor, melcilor, în tulpinile subţiri ale plantelor, la repartizarea
frunzelor şi petalelor, în molecula de ADN, în forma sistemul galactic. Avantaje: din punct de vedere
constructiv spirala este o formă comodă şi poate fi folosită la construcţia garajelor, clădirilor industriale,
rampelor pentru automobile. Construcţia monumentului internaţionalei a III-a (fig.4) denotă dinamism,
orientarea mişcării fiind după axa înclinată după axa pămîntului ca parte a „arhitecturii” pămîntului.
Structura spaţială uşoară este formată din spirala dublă a AND-ului, facînd astfel conexiunea cu ideea de
viaţă.
Principiul diferenţierii şi integrării. Poate fi exemplificat pe un trunchi de copac cu coroana
înfrunzită. Arhitectul sovietic academician I.V.Joltovski a făcut o analogie între structura copacului
(subţierea constantă către partea superioară) şi subîmpărţirea faţadelor. După teoria lui Joltovski, formele
arhitecturale au la bază cîteva „origini statice”, care „asemenea seminţelor de plante, prin relaţii reciproce,
dau naştere la formele subordonate lor”. Formele se dezvoltă („prin multiplicare naturală”), iar cu cît sunt
mai puţin legate de originea statică, cu atît se multiplică mai mult micşorîndu-se treptat, devenind mai
uşoare.1 Efectul diferenţierii poate fi observat la nervurile frunzelor de arbori, construcţia vaselor sangvine,
la scheletele calcaroase ale coralilor. Diferenţierea e determinată de necesitatea unei strînse legături a
organismului cu mediul. În arhitectură acest principiu se observă în structura sistemelor urbane. Planul de
dezvoltare a oraşului Canberra (fig.5) a fost interpretat pur estetic. Planul radial-inelar inspirat din articolul
lui John Sulman (designul imită pînza de păianjen) a fost completat cu elemente de landşaft. Clădirile
monumentale au fost plasate pe trei coline a triunghiului echilateral. Periferic au fost ataşate centre-satelit.
Reţeaua stradală se dezvoltă ramificîndu-se către periferia oraşului.

1
Cap.2 „Creştere şi dezvoltare”, pag. 43, Iuri S.Lebedev, Cosma Jurov „Arhitectura bionică şi bioclimatică”, editura Tehnică, Bucureşti, 1985.

165
 Fig. 5 Planul orasului Canberra, concurs 1911, Fig. 6 Pavilionul SUA Expo – 67 la Montreal,
arh. Walter Burley Griffin arh. B.Fuller
Standardizarea şi asamblarea. Repetarea elementelor monotip în formele naturii vii (prin reunire
specifică sau interspecifică) este legată de economia resurselor, indispensabile pentru supravieţuirea şi
perpetuarea speciei. Celula este elementul de bază a naturii vii. Hexagonul – forma standard elementară,
poate fi întalnită şi în structura ochiului moluştei, în carapacea broaştei ţestoase şi în secţiunile transversale
ale plantelor vasculare. Prismele hexagonale (ale fagurilor de albine) acoperă mai economic o suprafaţă dată
comparativ cu alte prisme (consum mai mic de materiale). Avantaje: economie de material, scăderea
greutăţii construcţiei, posibilitatea variată a volumetriei. Un asemenea exemplu este sfera pavilionul SUA la
Montreal (fig.6). Ca modul a fost luată forma hexagonală. Construcţia este din oţel şi celulele sunt
completate cu pînză acrilică.
Clădirile înalte şi tulpinile plantelor. Suprapopularea oraşelor contemporane şi lipsa de spaţiu
determină arhitecţii să utilizeze cît mai raţional suprafaţa terestră prin înălţarea clădirilor. Este necesară
cercetarea şi utilizarea principiilor de construcţie proprii formelor verticale din lumea vegetală pentru a
facilita rezolvarea problemelor unor astfel de construcţii. Din cauza greutăţii proprii, a existenţei gravitaţiei
şi a vîntului, forma trunchiului arborilor este evazată spre bază, aceasta asigurîndu-le o mare stabilitate. Baza
lată satisface capacitatea portantă a trunchiului de copac şi rezistenţă la compresiune şi fambaj. Forme
asemănătoare, dar ca rezultat al calculelor inginereşti, le capată şi multe dintre construcţiile noastre. Clădirea
de birouri din Chicago (fig.7) repetă forma evazată la bază a trunchiului de copac.

Fig. 7 Clădirea de birouri pentru Chicago Fig. 8 Acoperişul sălii de expoziţie din Torino
Tribune,1922, arh. J.Howells şi M.Hood 1951-1953, arh. Luigi Nervi
Sistemele constructive reticulare şi nervurate. Caracteristica morfologică a unui astfel de sistem este
distribuţia funcţiilor între elementele constructive portante şi de protecţie ale clădirii. Materialul de rezistenţă
este concentrat în cea mai mare parte pe liniile principalelor forţe, formînd reţele, nervuri, zăbrele. În natura
vie, acest sistem se observă la nervurile frunzelor, osul omoplatului, osul aripii, cutia toracică. Sistemele sunt
caracterizate de spaţialitatea structurii reţelelor, structuralitate. Avantaje: economia construcţiilor, simplitatea
montajului, capacitatea constructivă de a acoperi mari suprafeţe fără puncte intermediare de sprijin,
posibilitatea de variaţie a formelor arhitecturale. Acoperişul boltit al sălii de expoziţie din Torino (fig.8) e
format din elemente prefabricate. Nervurile formează totodată un ornament interesant pe plafon.
Construcţiile din bare, cabluri, membrane şi prelate. Datorită industriei textile a sec.XIX şi studiul
construcţiilor prelate la începutul anilor ’50 au început construcţiile de acest gen. Aceste construcţii se
bazează pe principiul transferului eforturilor constructive maxime la elementele supuse la întindere. În natură
asemenea construcţii sunt: învelişurile din piele, muşchii lungi şi tendoanele animalelor, aripile liliacului,
învelitoarele peştilor, aripile libelulelor etc. Avantaje: sistem comod de transportat (ambalaj compact),
construcţie uşoară, acoperă suprafeţe mari. Acoperişul pavilionului Germaniei (fig.9) este o reţea de cabluri
166
suspendate pe 8 catarge (stîlpi) din oţel amplasate la intervale inegale. Deasupra a fost amplasată o pînză din
poliester, formînd un cort imens. S-a încercat imitarea unui peisaj natural. Sistemul din cabluri din oţel preia
eforturile prin întindere, formînd un sistem rigid.

Fig. 9 Pavilionul Germaniei la Expo ’67, Montreal, arh. Fig. 10 Pavilionul Bulgariei in Osaka, expo-1970, arh.
Otto Frei M.Mateev

Formele naturii vii şi interpretarea lor în arhitectură. Sfîrşitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-
lea ca urmare a dezvoltării biologiei şi progreselor în tehnica constructivă au dus la ideia de a imita formele
naturii vii în arhitectură (Gaudi). Ea se bazează în principal pe metoda analogiei funcţionale sau compararea
principiilor şi mijloacelor de formare a arhitecturii şi ale naturii vii. Arhitectul I.Ş.Şevelev confirmă că
arhitecturii îi sunt caracteristice nu asociaţiile directe la nivel de copiere a imaginii, ci asociaţiile
reproductive, interpretarea plastic-emoţională a acestei imagini şi a stării psihologice. Ca model pentru
pavilionul Bulgariei (fig.10) s-a luat floarea „naţională” – trandafirul şi cu anumite mijloace structurale, i s-a
conferit forma „dinamică”. Acoperişul îndeplineşte funcţia practică, ventilaţie şi protecţia împotriva ploii. Nu
este copia formei, ci interpretarea artistică a florii tradiţionale. Această asociere este adecvată atîta timp cît e
corect interpretată şi nu contrazice aspectului social al arhitecturii.
Concluzie: Interpretarea formelor naturii vii deschide noi posibiliăţi artistice. Studiul şi observaţia
fenomenelor şi principiilor acesteia soluţionează probleme constructive, precum şi dinamismul,
transformabilitatea, autoreglarea construcţiilor moderne, soluţii pe care conştiinţa umană nu e capabilă să le
descopere. Dezvoltarea rapidă şi ritmul dinamic al vieţii sociale moderne necesită soluţii logice, practice,
economice, dar şi estetice de organizare a spaţiului arhitectural şi natura vie abundă în asemenea exemple.
Bionica architecturală are o structură complexă şi componentele ei încă nu au fost dezvoltate în practică
suficient şi în mod egal. Multitudinea aspectelor ce necesită studiate vorbeşte de un diapazon larg de
aplicabilitate în arhitectură. Practica arhitecturală a arătat deja exemple remarcabile de utilizare a acestora.

Bibliografie:
1. Cees de Jong, Erik Mattie „Arhitectural competitions 1792 – today”, editura Benedikt Taschen, Köln,
1994
2. Iuri S. Lebedev, Cosma Jurov „Arhitectura bionică şi bioclimatică”, editura Tehnică, Bucureşti, 1985
3. Лебедев Ю.С. „Архитектурная бионика”, издательство Стройиздат, Москва, 1990.

167
 OSCILAȚII PARAMETRICE ARMONICE ÎNTR-UN MEDIU REZISTENT

Conf.univ.dr. Țopa Mihai

Student Gumen Victor

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: В статье исследуется возможность сохранения амплитуды колебаний маятника в среде,

оказывающей сопротивление, которое линейно зависит от скорости

1.Introducere
Oscilațiile unui pendul intr-un mediu ce opune rezistență liniară proporțională vitezei pot avea amplitudine
constantă.

2.Conținutul lucrarii
Vom studia oscilațiile unui pendul în cîmpul omogen al forței de greutate și al forței de rezistență a
mediului considerată direct proporționala cu viteza , unde - masa pendulului, - lungimea lui,

– o constatnă și – viteza.
Ecuația diferențială a mișcarii pendulului:
, (1)

sau , unde am considerat oscilațiile mici încît și am notat , .

Ecuația caracteristică are rădăcinile , unde . Fie datele sistemului

. Obținem .
Soluție generală:
și derivata ei .
Fie condițiile inițiale rezulta . În primă poziție de
abatere maximă ,
, obținem
. Din această poziție lungimea pendulului crește brusc încît centrul lui de greutate cade
vertical pe o distanța în timp de , căpătînd lungime și obținînd viteza
și viteza unghiulară . Poziția pendulului se determină cu unghiul
. Mișcarea pendulului din această poziție pînă în poziția 3 verticală este descrisă de
ecuația diferențială‫׃‬
, (2)

unde‫׃‬

Soluția general a ecuației diferențiale (2) este .

Acum determinăm legea mișcarii folosînd condițiile inițiale
. Obținem
.

168
În poziția 3 rezultă .
Conform teoremei momentului cantității de mișcare în raport cu punctul de suspensie a pendulului și ținînd
seamă ca momentul forțelor ce acționeaza asupra pendulului în raport cu punctul de suspensie este nul avem:
(3)

Viteza unghiulara .

Mișcarea ulterioară a pendulului este descrisă de rezultatele prezentate în tabel.

Tabelul nr.1 Rezultatele mișcarii ulterioare a pendulului

Numărul 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
pozitiei
0 0,1643 0,1565 0 0 - - 0 0 0,1644
0,1647 0,1563
0,4 0 - - - 0 0,1107 0,3270 0,4400 0
0,1038 0,3271 0,4170
2 2 2,0987 2,0987 1,8587 1,8587 1,9574 1,9574 1,6874 1,6874
0 0 0,0987 0,0987 -0,24 -0,24 0,0987 0,0987 -0,27 -0,27
0 0,6785 0,8208 1,4292 1,4292 2,0825 2,2248 2,8093 2,8093 3,4359

Fig.1 Oscilațiile pendulului a cărui lungime poate fi variata lungind și scurtînd firul
Am studiat oscilațiile unui pendul a cărui lungime poate fi variată, lungind și scurtînd firul. În momentul
cînd firul ocupă poziția de abatere maximă de la verticală el este alungit instantaneu astfel încît capătul
interior al firului, adică bila cade pe verticală, parcurgînd o distanță . Ajungînd în poziția
verticală firul este scurtat cu , apoi urmeaza o scurtare dar iarăși în poziția verticală. Pe
parcursul unei perioade pendulul va fi de două ori lungit și de două ori scurtat. Deoarece pendulul oscilează
intr-un mediu ce opune rezistență proporțională vitezei si daca lungimea pendulului ar rămîne constantă
oscilațiile ar amortiza. Pentru a pastra amplitudine este necesar de a efectua lucru mecanic contra forței de
greutate scurtînd firul. Scurtînd periodic lungimea pendulului compensăm pierderile de energie cauzate de
mediu rezistent și astfel oscilațiile devin neamortizate.
Concluzie: Oscilațiile parametrice apar odată cu schimbarea poziției relative a centrului de greutate al
pendulului. Variația cu o anumită frecvență, fază și mărime a lungimii pendulului compensează pierderile de
energie cazuată de rezistența mediului și face ca oscilațiile pendulului sa fie armonice.
Bibliografie:
1. Caraganciu V., Colpagiu M., Țopa M. Mecanica teoretica. Editura “Știința”, Chișinău, 1994, 441p.
2. Țopa M., Sultan M. Studiu privind amplificarea oscilațiilor parametrice. Conferința tehnico-
științifica a colaboratorilor, doctoranților și studenților, UTM, Chișinau, 2012, vol II, 2p.
3. Ландау Л., Ахиезер А., Лифишц Е., Курс общей физики. «Наука», М:1969, 400с.

169
 STIMULAREA CREATIVITĂȚII MANAGERIALE
Doina-Cezara ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Creativitatea managerială este însușirea managerilor de a „produce” idei noi, originale și
valoroase referitoare la procesele și sistemul de management. Stimularea creativității manageriale se împarte
în două grupe: metode raționale și metode intuitive sau psihosociale. La baza dezvoltării unui nou potențial
manager stau metodele raționale, fiind aplicate înca de pe bancile școlii. Metodele intuitive sau psihosociale,
în Republica Moldova, sunt mai rar aplicate. Savanții americani au demonstrat că dezvoltarea creativității
trebuie să inceapă de la o vîrstă frageda, fiind mai eficient de aplicat metode psihosociale.

Cuvinte cheie: creativitate, metode, ideii, metode raționale, metode intuitive, metode psihosociale,
Brainstorming, sinectica, Philipps 6/6, Delphi.

Creativitatea managerială este însușirea managerilor de a „produce” idei noi, originale și valoroase
referitoare la procesele și sistemul de management.
Dezvoltarea creativității înseamnă dezvoltarea personalității. Prin dezvoltarea creativității, personalitatea
se realizează social la un nivel superior. O realizare cît mai reusită presupune, în același timp și educarea
trăsăturilor de caracter, o îmbinare armonioasă a încrederii în sine, în puterile proprii, cu modestia și exigența
față de sine.
Metodele de stimulare a creativității, pot fi împărțite în două grupe:
a) Metode raționale, acestea se bazează pe un demers logic, sistematic și urmăresc indentificarea
tuturor combinațiilor posibile între diferite elemente, obiecte sau proprietăți.
Din cadrul acestei metode fac parte:
1. Metoda inventarelor de atribute, constă în alegerea unui atribut al unui obiect și
aplicarea acestuia la alt obiect.
2. Încrucișarea forțată, constă în gasirea unor asocieri între elementele depărtate prin
forțarea combinațiilor dintre acestea.
3. Analiza morfologică, se bazează pe principiul că soluția optimă a unei probleme se
obține prin determinarea tuturor elementelor cunoscute și a relațiilor dintre acestea
4. Matricea descoperirilor, varianta simplificată a analizei morfologice.
5. Metoda catalogului, constă în consultarea listelor, prospectelor, cataloagelor de
produse în vederea obținerii unor idei care vor induce alte idei de modificare sau de adaptare a
produselor existente.
6. Metoda input- output, constă în descompunerea unui sistem dinamic în trei părți -
intrări, transformarea produsă și ieșiri.
7. Metoda edisoniană, constă în efectuarea unui mare numar de încercări și
experimentări potrivit regulii „incercare-eroare”, prin analogie cu metodele de cercetare ale lui
Th. A. Edison.
8. Etiologia, se bazează pe declerarea cauzelor fenomenelor și se aplică în cercetarea
originilor unei probleme complexe.
b) Metode intuitive sau psihosociale, acestea se bazează pe înlăturarea restricților afective și
intelectuale care se exercită asupra individului sau grupului creativ.
Din cadrul acestei metode fac parte:
1. Brainstormingul ( Metoda Osborn)
Brainstormingul este o metodă practică de stimulare în grup a gîndirii creatoare a unui număr variabil de
participanți, în scopul obținerii de cît mai multe idei, soluții necesare rezolvării unei probleme complexe.
2. Sinectica
Sinectica pune accentul mai ales pe utilizarea metaforelor și a similitudinilor, de obicei inspirația din
natură, urmărind folosirea și orientarea conștientă a unor mecanisme psihice preconștiente prezente în
activitatea creativă. Sinectica propune două mecanisme care au rolul de a orienta imaginația membrilor
grupului creativ: mecanismul transformării necunoscutului în familiar și cel opus lui, al transformării
familiarului în necunoscut.
3. Metoda Philipps 6/6

170
 Metoda s-a inventat pentru a da posibilitatea unui numar cît mai mare de persoane, cu concepții diferite
asupra modului de solutionare a unei probleme, să participe la dezbateri, la găsirea soluțiilor, la susținerea lor
și la alegerea celei mai potrivite. Are și avantajul că permite confruntarea diferitelor puncte de vedere,
stimulează competiția în găsirea celor mai bune soluții și în fundamentarea și argumentarea lor logică.
4. Metoda Delphi
Metoda se bazează pe principiul gîndirii intuitive și al perfecționării acesteia, presupunîndu-se că la baza
deciziilor privind viitorul trebuie să se afle, ca o componentă de bază, cunoștințele și intuiția specialiștilor în
domeniul respectiv.
5. Metoda 6/3/5 (Brainwriting) – varianta simplificată de Brainstorming
Denumirea de 6.3.5 pe care o mai are aceasta metodă semnifică faptul că inițial prevedea participarea a 6
persoane, care trebuie să scrie cîte 3 idei în cîte 5 minute.
6. Discuția în Panel
7. Metoda Frisco
Reieșind din toate metodele exemplificate, concluzionăm că la nivel de întreprindere sunt abordate
preponderant metode raționale de stimulare a creativității. Metodele intuitive sau psihosociale fiind parțial
excluse din practică. Metoda pe care aș recomanda-o să fie pusă în practică este metoda Philipps 6/6, punînd
accent pe dezbateri cît mai productive și de generare a noilor idei.
Necesitatea stimulării manageriale rezultă din cerinţele referitoare la competenţele profesionale şi
experienţa managerului. Salariații pentru a aduce un aport creativ în dezvolatrea întreprinderii trebuie să
corespundă și să adopte varietatea de metode intuitive sau psihosociale, ce contribuie la o dezvoltare
profesională. Literatura de specialitate cuprinde la această categorie de cerinţe, numite şi calităţi psihosociale,
următoarele competenţe: sociabilitate, comportament adecvat în relaţii, capacitate empatică şi diplomaţie,
spirit de echipă, spirit de colaborare, ce pot fi dezvoltate prin metodele de stimulare managerială.

Bibliografie:

1. Creativitatea și creativitatea managerială

Vizibil:
http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&&id_categ=3&id_revista=555&id_nr_revist
a=22&mod=arhiva [Accesat 5 Noiembrie 2015]
2. Prof.univ.dr.Radu Emilian, Conf.univ.dr. Gabriela Tigu, Lect univ. Olimpia State, Lect.univ. Claudia
Tuclea, Managementul resurselor umane
Vizibil: http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=48&idb [Accesat 5 Noiembrie 2015]
3. Georgel Paicu, Creativitatea, Iași, 2010

171
 MATERIALE INDUSTRIALE FOLOSITE LA CONSTRUCȚII DE
LOCUINȚE

Sorin BOBRIȚCHII, st.gr. EI-1211

Universitatea Tehnică a Moldovei

“ Învățământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar
neprețuit, iar nu ca o datorie apăsătoare”.
Albert Einstein, Născut pentru a cerceta știința

Abstract: In building a great importance were the materials used. The needs of the population was the
primary factor that causes the housing. Based on this factor began the evolution and development of
construction materials. Awareness of various factors in the construction industry on the availability and
performance of nanomaterials is very limited. Thus, in terms of the continuous development of society, we
believe that this issue is present for assessors of real estate, as new products will increase the comfort and
quality of life of people, this will increase the value of real property. A good feature of a civil or commercial
construction depends not only design but also the proper choice, the fair use of materials and quality. [2]

Cuvinte cheie: Construcție, materiale de constructii, întreprindere, produse, biobloc de caramidă, roci
de granit, beton, ardezie, materiale de constructii din pvc, materiale plastice, vopsele, polistiren, industria
materialelor de constructii, imobile.

În toate timpurile oamenia a tins spre a crea și a descoperi ceva nou. Prin acțiunile sale oamenii tind spre
a spori atît calitatea cît și confortul propriu. Astfel, la momentul actual sunt elaborate diverse strategii de
dezvoltare în diverse sectoare ale economiei, cele mai actuale fiind implementarea în practică a materialelor
industrial folosite la construcții de locuințe noi.
Necesitățile populației a fost primul factor care a determinat apariția locuințelor. În baza acestui factor a
început evoluția și dezvoltarea materialelor de construcții. Abilitatea de construcții a clasificat materialele
folosite în construcții mai întîi în funcție de resursele locale și apoi după necesitățile sociale, dar aceste
clasificări totuși țineau cont de rezistența acestor materiale.
Specifice tipului de construcții se folosesc o gamă variată de materiale de construcții. Se întîlnesc două
tipuri de materiale: materiale naturale și materiale industriale.
Materialele naturale erau folosite mai mult în trecut și sunt folosite mai puțin în prezent, acestea sunt:
lemnul și piatra. După epuizarea acestor materiale sa trecut la materialele industriale dar care sunt foarte
rezistente, ecologice, cu stabilitate a proprietăților pe perioade îndelungate, reciclabile, dar și cu o izolație
extrem de ridicată.
Materialele de construcții trebuiesc alese cu mare atenție, acestea trebuie să asigure construcției:
rezistența, stabilitate și durabilitate la diverse solicitări la care este supusă aceasta construcție în timpul
exploatării. O bună funcționalitate a unei contrucții civile sau construcții comerciale depinde nu numai de
proiectare, ci și de alegerea corespunzatoare, de justă folosire a materialelor și calitatea lor.
În prezent sunt folosite materiale de construcții industriale ecologice și rezistente. Cele mai moderne și
rezistente tipuri de constructii sunt construcțiile din cofraje de polistiren expandat și beton armat.
Industria metalurgică – sunt accesorii, din metal, fier și oțel țevi, produse metalice pentru constructii,
boilere, radiatoare, chiuvete, chiuvete, căzi de baie și alte obiecte sanitare, precum și produse de închidere.
Industria prelucrarării lemnului – sunt accesorii din lemn construcții, cherestea, placaj,
grinzi,mobile,panouri și panouri de lemn și produse de prelucrare a acestuia; [1]
Industria chimică – sunt accesorii din produse din plastic utilizate în construcții, precum și vopsele și
lacuri, încălzitoare, care se bazează pe minerale sau materiale polimerice;
Industria de celuloză și hârtie – sunt accesorii și produse a tapete și alte articole din hârtie și carton, inclusiv
foi de gips-carton, care se bazează pe carton și ipsos.
Producerea a materialelor de construcții industriale este strâns legată de ritmul de dezvoltare a complexului
patrimonial, ale căror nevoi sunt principalul indicator pentru dezvoltarea tuturor tipurilor de materiale de
construcții folosite la construcții de locuințe.

172
 Astfel urmatoarele materiale industriale folosite la construcția de locuințe sunt cercetate în felul urmator:
Cărămida Bioblock - are o combinație unică de proprietăți de consum, care în producția sa se bazează pe
utilizarea unor materiale naturale, cum ar fi lemnul și piatra. Cărămida bioblock este de 80-90% formată din
așchii de conifere, suplimente minerale și tratate lipit pe bază de ciment portland. Cărămida Bioblock cu
denumirele sale de (Durisol, Isoblock, Isotex, Fixolit și Brizolit) este usoara, ecologică, rezistentă și durabilă.
Materia primă pentru acest material de construcție ecologic este produs din argilă expandată. Spuma și
argila arsă dobândește structura de spumă întărită. Suprafața acoperă granula rezultată, care dă înaltă
rezistență, ceea ce face ca blocul de beton cu vedere la principala umplere poroasă.
Avantajele Bioblockului:
 Criblura de rocă artificială prin ajustarea sa are o umiditate din camera reglată. Structura de blocuri
din beton sunt agregate ușoare practic pentru totdeauna și nu necesită întreținere. Materialul nu putrezeste,
nu arde si nu rugineste, cu efecte pozitive atât cît lemnul și piatra..
 Experiența în construcție a arătat că utilizarea de blocuri de beton cu agregate ușoare în loc de cărămizi
în lucrările de construcție joase reduce costurile cu 30-40%.
 Criblura de rocă are bune proprietăți de izolare termică. Diferite tipuri de teste care au fost facute cu
materialul de bioblock sunt extinse ca pietriș argilă, este un substituent, realizat de institute de cercetare
specializate au arătat că utilizarea sa poate reduce pierderile de căldură cu peste 75%.O idee la construcția a
pereților multistratificați, folosind ca un strat de element de suport din beton grele, precum izolare termică cu
plăci organice din polistiren expandat sau spuma poliuretanica se poate de înlocuit cu blockuri de material de
construcție industriale noi.
Dezavantajele Bioblockului:
 Materialului de construcție a bioblockului: A toate acestea,în curînd a devenit clar faptul că astfel de
pereți, din cauza acumulării de produși de degradare nocive de materiale termoizolante, confort și deteriorarea
condițiilor sanitare. În plus, aceste materiale nu sunt durabile în funcțiune, nu pot fi reparate, iar într-un astfel
de perete în timp scurt, ca urmare a distrugerii straturi izolatoare, și nu mai ține cald. [3]
Ardezia - În producția a ardeziei plată și ondulată este utilizat azbest ca urmare a materii prime minerale,
care în ultima sută de ani este o componență indispensabilă, care face parte din mai multe materiale de
construcții. Această atrage producătorii de materiale de construcții o valoare rezonabilă pentru un preț accesibil
și o calitate excelentă. Deși produsele din azbo ciment sunt utilizate în cantități mari poate fi un anumit risc de
mediu, astăzi rămân relevante pe piața de materiale de constructii, gama de produse de această linie este destul
de diversă.
Conform metodei și tehnologiei de producere a materialelor de ardezie este de două feluri - nu presate și
presate, principala diferență semnificativă între tipurile de produse este de o rezistență înaltă.
Foile de azbo ciment sunt utilizate în mod constant în lucrări de placare, pe acoprișe la folosirea pentru
cofraje și pentru finisarea spațiilor industrial sau în încăperi speciale.
Avantajele ardeziei:
Avantajele acoperișurilor construite din material azbocimentic ce se folosea ca material de ardezit au
devenit populare în zonele în care ardezia era usor de găsit și pe plan local. În comparație cu lemnul și
acoperișul din paie sau de stuf, ardezia a furnizat unele caracteristici utile:
 De exploatare durată și îndelungată;
 Suprafața impermeabilă în mod natural;
 Întreținere scăzută în majoritatea aplicațiilor;
 Piesele folosite individuale, sunt destul de grele, astfel acoperișul este potrivit pentru zonele de vânt
puternic;
 Plăcere estetică;
 Poate fi materialul refolosit;
 O bună protecție împotriva incendiilor;
 Sunt o parte a patrimoniului, în anumite domenii cum ar fi zonele rurale din Republica Moldova;
 Materialul în sine nu putrezește și nici nu aduce probleme cu insectele și alte vietăți zburătoare.
Dezavantajele ardezie:
 Sunt foarte scumpe atît în ceea ce privește costurile materialului, cît și efortul cu manopera;
 Datorită greutății ardeziei este nevoie de un sprijin suplimentar uneori pe șarpantă;
 Este dificil de mers pe un astfel de acoperiș atunci cînd se fac reparații;
Elemente de construcții din P.V.C- Sunt materiale de construcții care este în primul rînd o varietate de
produse din plastic sintetic, dar si finisaje estetice care sunt: vopsele, materiale care conțin rășini sintetice,
materiale plastice și acoperiri realizate din diferite amestecuri uscate. Produsele din plastic așa cum sunt

173
geamuri,uși, plinte și diverse de acoperire din P.V.C (policlorură de vinil) (panouri de perete, Saiding, profile),
reprezintă prea multe ori o amenințare pentru sănătatea omenească. Din păcate,materialul de construcție din
P.V.C este un material plastic foarte des întîlnit, putem găsi peste tot. Apartamentul a găsit cel mai adesea sub
forma de linoleum (cu excepția unor branduri scumpe), de vinil tapet, rame de ferestre din plastic, jucării din
plastic. PVC face, de asemenea diferite tipuri de pachete, inclusiv sticle de alimente, pachete și alte. Geamurile
termopane din P.V.C sunt pentru izolarea locuinței și reducerea facturii la căldură. În cazul că această mai mult
că sigur, că neam întrebat ce tâmplărie să utilizăm, din P.V.C sau din Aluminiu. Pentru a lua decizia cea mai
potrivită dintre beneficiar. Exemplifica mai jos avantajele și dezavantajele fiecărei categorii. Izolarea termică
este dată de coeficientul materialelor de construcţie pentru geamuri exterioare, (P.V.C, lemn, aluminiu) şi
totodată de un indicator dintr-o formulă simplă. Aceasta este K (W/mK). Cu cât valoarea lui K este mai mică,
cu atât conservarea energiei termice este mai mare.În primul rând, pentru profilele din P.V.C s-a constatat o
diferenţă mare de temperatură la interiorul şi exteriorul acestora. Aceasta este o consecinţă directă a bunei
izolări termice a materialului.
Avantajele materialelor din P.V.C: [4]
 Este ușor de întreținut;
 Reprezintă soluția premium, fiind rezistentă la lovituri și factori de mediu;
 Asigură o foarte bună protecție fonică (nivelul de zgomot poate fi redus cu până la 48 % față de
geamurile normale);
 P.V.C-ul este foarte versabil pentru diverse elemente de feronerie grea;
 Tîmplăria din P.V.C se potrivește mult mai bine clădirilor de birouri cu zone mari de geamuri.
 Oferă o protecție mult mai bună împotriva tentativelor de efracție.
Dezavantajele materialelor din P.V.C:
 Costurile mari de achizitionare si montaj, comparativ cu ferestrele clasice cu rama din lemn si un
singur geam;
 Tîmplăria din lemn stratificat și cea din aluminiu au un aspect mai elegant;
 Tîmplăria din P.V.C care este apariția și formarea condensului.
Vopselurile pentru construcții - Înainte de efectele diferite pe suprafețe sunt protejate cu acoperiri
adecvate, ambele au o gamă largă de culori. Pereți nevopsiți, fațade și beton sunt, de obicei de culoare gri și
sunt supuse la umiditate, atmosfera agresivă și diverse contaminanți pe suprafața. Culori pictate culori diferite
premise, fațade face străzi întregi interesante și ușor de recunoscut.
Vopsele de suprafață au un grad ridicat de funcționare vopseaua lavabilă și pe bază de ulei sunt pentru
pereți interiori, prevăzut cu ajutorul unor culori bogate,mai mult de 3.000 de tonuri de culori, vă permite să se
joace cu diferite nuanțe si este folosit pentru suprafețe de uz casnic (coridoare, holuri, scări, camere de zi, etc.)
Avantajele vopselurilor:
 Un mediu de lucru mai bun și mai sigur; muncitorii ce lucreaza cu astfel de vopsele și cei aflați în
zonele adiacente, nu mai sunt expusi la vaporii de solvent, concentrația acestora fiind redusa foarte mult;
 Vaporii de solvent prezintă pericolul de apriție incendiilor și exploziilor, pericole ce nu sunt prezente
în cazul vopselelor pe bază de apă;
 Vopselele pe bază de apă au proprietăți cel puțin egale sau chiar mai bune ca a vopselelor cu uscare
fizică pe baza de solvent.
Dezavantajele vopselurilor:
 Are la bază substanțe inflamabile dezavantaje, printre care apare riscul de incendiu;
 Este facilitată de prezența unor aditivi ca polimeri calzi;
 Pe lîngă vopseluri are reducerea unor emisii de solvenți;
 Vopsele alhidice sunt non-toxice, dar au un miros înțepător care se ventilază încet.
Polistiren expandat – Este destinat pentru fațade, destinate utilizării atât la clădiri noi cât și la reabilitarea
clădirilor vechi, în cadrul sistemelor compozite termoizolante de mare performanță conform management
calității SR EN 13499:2004 Acest tip de material ca polistiren expandat este utilizat în termoizolarea unor
suprafețe fără încărcare mecanică, a acoperișurilor, a mansardelor, a pereților interiori în sistem de panou.
Polistirenul expandat rezistă la apă, săruri, calcar, gips, bitum, soluţii alcaline, săpunuri, acid clorhidric 35%,
acid azotic 50%, acid sulfuric 95%, acizi diluaţi şi slabi (acid lactic, acid carbonic sau acizi organici). Nu
rezistă la solvenţi organici, vapori dizolvanţi, benzină, gudroane şi uleiuri. Plăcile din spumă rigidă de
polistiren expandat sunt 100% reciclabile.
Tipurile standard de plăci de polistiren expandat sunt: EPS 12, EPS 15, EPS 20, EPS 30 şi dalmatina; ele
se disting prin densitate, conductivitate termică şi rezistenţă la compresiune.

174
 Produsele nu afectează sănătatea oamenilor şi mediul înconjurător; elementele componente ale produselor
nu se află pe lista substanţelor cancerogene sau a celor potenţial cancerogene pentru om, conform Ministerului
Sănătăţii nr. 1975/1995. [1]
Avantajele polistirenului expandat:
 Securitate la incendiu - Produsele puse în operă, se încadrează în clasa de reacţie la foc conform
rapoartelor de clasificare pentru reacţia la foc.
 Igienă, sănătate şi mediu înconjurător - Este îndeplinită în conformitate cu legislaţia în domeniu,
produsele nefiind realizate din materiale toxice sau radioactive.
 Un perete termoizolat cedează cu până la 50 % mai puţină căldură mediului înconjurător decât un
perete tencuit.
 Protecţie împotriva zgomotului - Produsele nu influenţează această cerinţă
 Nu întreține arderea testele efectuate de numeroase institute ale pompierilor dovedesc că dacă este
aplicat corect , polistirenul ignifugat satisface toate normele europene de siguranță
 Polistirenul expandat este un izolator termic, motiv pentru care temperatura suprafeței exterioare
peretelui pe care se aplica polistirenul va crește în concordanța cu temperatura interioara. Condițiile de apariție
a condensului sunt determinate de temperatura suprafeței pe care se monitorizeaza apariția condensului și
nivelul de umiditate a aerului.
 Economia de energie şi izolare termică coeficientul de conductivitate termică fiind între 0,032-0,039
W/mK şi are un grad redus de absorbţie de apă.
Dezavantajele polistirenului expandat
 Zidăria unei case absoarbe și redă energia solară, placarea fațadelor cu polistiren împiedica acest lucru.
 În timpul nopții temperatura unei fațade izolate ajunge să fie mai scăzută decît temperatura aerului
ceea ce duce la fomarea punctului de roua și implicit a mucegaiului sau algelor pe fațada.
 Respirația peretelui ce împiedică. difuzia de vapori avînd loc 99% prin capilaritate.
 La calculele de eficiența se discută despre o temperatură interioară de +20 C 0 și exterioara de -5 C0.
 Rezistența mecanică scazută a polistirenului și riscul de a fi consumat de insecte sau păsări.
 La calculele de eficiența de energetică se discută despre o temperatură interioară de +20 C 0 și
exterioara de -5 C0. Aici nu se ține seama de energia imagazinată de perete de și de variațiile de temperatură
din interior.

Bibliografie

1. http://www.sistem-termo.ro/Tipuri-de-polistiren-expandat accesat la data de 17.11.2015

2. Google Translate accesat la data de 18.11.2015
3. http://биоблок.рф accesat la data de 17.11.2015
4. Material științific de specialitate individual 2014-2015.

175
 EFICIENŢA ENERGETICĂ A SECTORULUI LOCATIV AL R.MOLDOVA
Ion BODRON

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Clădirea reprezintă un ansamblu de spaţii cu destinaţie stabilită delimitat de elementele de

construcţie, care alcătuiesc anvelopa clădirii, inclusiv instalaţiile sale, în care energia este folosită pentru
asigurarea confortului higro-termic interior. Eficienţa energetică a clădirilor se caracterizează prin energia
efectiv consumată pentru a răspunde necesităţilor legate de utilizarea normală a clădirii referitor la încălzire,
prepararea apei calde de consum, răcirea, ventilarea şi iluminatul [4].
În Republica Moldova la momentul actual există cadrul legislative ce se refera la eficiența energetică a
clădirilor ( Legea nr. 128 din 11.07.2014, privind performanţa energetică a clădirilor, intrată în vigoare la
data de 01.01.2015)

Cuvinte cheie: Eficiența energetică, performanță energetică, certificat energetic, clasă energetică,
evaluatori și inspectori energetic, anvelopa clădirii.

I. Caracteristica general a sectorului locativ al Republicii Moldova cu accent pe eficiența energetică

în cladiri.
Sectorul locativ al Republicii Moldova consumă un procent semnificativ din consumul total de energie.
Consumul energiei este mai mare în zona urbană unde populaţia depinde de sistemul de încălzire
centralizat, gazele naturale şi produsele petroliere.
Preţurile la energie pentru consumatorii casnici nu mai sunt subvenţionate în Republica Moldova şi în
ultimii ani preţurilel s-a majorat semnificativ.
După proclamarea independenţei Republicii Moldova , în sectorul locativ a fost realizată o reformă
importantă, când locuinţele au fost transmise gratuit de la stat locatarilor existenţi sau pentru o taxă nominală,
care a dus la privatizarea a 95% din blocurile de locuinţe multietajate. De la transmiterea sectorului locativ în
proprietate privată, întreţinerea şi investiţiile au fost neglijate şi lipsesc. Aceasta se datorează faptului că 50%
din locuinţele municipiului Chişinău sunt de peste 40 de ani, iar 70% sunt blocuri de locuinţe construite din
panouri care sunt prost izolate. Astel, majoritatea clădirilor sunt umede şi nu sunt încălzite în mod adecvat,
ceea ce duce la deteriorarea structurii clădirilor şi înrăutăţirea condiţiilor de trai [2].
În Republica Moldova există posibilităţi pentru eficienţa energetică a locuinţelor şi ele încep să devină
aparente odată cu creşterea preţului la energia electrică şi termică. Noi am vazut majorări considerabile a
preţului la energia electrică şi termică şi acest fapt mai mult decât altele reprezintă un caz economic pentru
eficienţa energetică. Îmbunătăţirea eficienţei energetice a proprietăţilor locative din Republica Moldova oferă
posibilităţi semnificative pentru reducerea consumului de energie şi reducerea costurilor la energie pentru
proprietarii de locuinţe.
Republica Moldova are puţine resurse energetice şi depinde mult de gazele naturale importate din Rusia.
Eficienţa energetică ar reduce astfel dependenţa de importurile de energie. Industria energetică din Republica
Moldova se confruntă cu datorii istorice, sisteme învechite de producere a energiei şi sisteme de distribuţie a
energiei electrice şi termice ineficiente.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice ar ajuta la reducerea cererii pentru aceste sisteme. Sărăcia energetică
face parte din problema sărăciei generale din Republica Moldova [2].

II. Cadrul legislativ privind eficiența energetică în clădir

Analizînd eficiența energetică în clădiri, a fost elaborată și strategia energetică a Republicii Moldova până
în anul 2020 (Hotărârea Guvernului nr. 958 din 21 august 2007), ce are scopul de a atinge 20% din îmbunătăţiri
în eficienţa energetică căte anul 2020, în conformitate cu politica UE [2].
Această Politică are trei obiective strategice:
 securitatea energetică,
 promovarea eficienţei energetice şi liberalizarea pieţilor energetice
 restructurarea industriei energetice.
Planul Naţional pentru eficienţa energetică pentru anii 2010-2020 a fost pregătit şi conține următoarele
activități:

176
  Implementarea legislaţie secundare pentru sprijinirea eficienţei energetice
 Elaborarea standardelor de construcţie noi
 Elaborarea programelor sectoriale
 Realizarea auditului energetic al clădirilor publice şi implementarea măsurilor de eficienţă energetică
 Relansarea Agenţiei Naţionale pentru Eficienţa Energetică
 Finanţarea eficienţei energetice [2].
Astfel, pentru îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului locativ, Parlamentul Republicii Moldova,
adoptă ( Legea nr. 128 din 11.07.2014, privind performanţa energetică a clădirilor). Data intrării în
vigoare a acestei legi este 01.01.2015.
Scopul prezentei legi constă în promovarea îmbunătăţirii performanţei energetice a clădirilor, ţinînd cont
de condiţiile climatice, de cerinţele privind climatul interior şi de raportul cost-eficienţă.
Obiectul legii este stabilirea cerințelor cu privire la:
 cadrul general pentru metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor şi a unităţilor
acestora;
 aplicarea cerinţelor minime de performanţă energetică pentru:
– clădirile noi şi noile unităţi ale clădirilor existente;
– clădirile existente şi unităţile acestora atunci cînd acestea sînt supuse unor renovări majore;
– elementele care fac parte din anvelopa clădirii;
– sistemele tehnice ale clădirilor, ori de cîte ori acestea sînt instalate, modernizate sau înlocuite;
 certificarea performanţei energetice a clădirilor şi a unităţilor de clădiri;
 inspecţia periodică a sistemului de încălzire şi a sistemului de climatizare din clădiri;
 sistemele de control independent al certificatelor de performanţă energetică şi al rapoartelor de de
inspecţie periodică a sistemelor de încălzire şi a sistemelor de climatizare din clădiri
 planul naţional pentru creşterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu
zero [1].
Prezenta lege se aplică clădirilor noi şi clădirilor existente, unităţilor şi elementelor acestora. În figura 1
sunt prezentate categoriile de clădiri pentru care se aplică legea dată.
Case de
locuit
Clădiri unifamili Clădiri de
cu ale locuit cu
destinaţ mai multe
ie apartamen
mixtă te
Clădiri
Eficiența
cu Clădiri
energetic
destinaţi de
ă se
e birouri
aplică
sportivă
Clădiri
Hoteluri ale
și instituţiil
restauran or de
te învăţămî
Spitale nt

Fig. 1. Categoriile de clădiri pentru care se aplică legea 128.

Prezenta lege nu se aplică pentru următoarele tipuri de clădiri reprezentate în figura 2:

177
 Clădirilo
r care
sunt
ocrotite Clădirilo
Clădirilo de lege r utilizate
r cu
ca
regim
locaşuri
special
de cult
Eficiența Construc
Clădirilo energetic ţiilor
r cu o ă nu se provizori
arie utilă aplică i utilizate
totală
pe o
mai mică
perioadă
de 50 m2
scurtă
Clădirilo Clădirilo
r din r
domeniul industrial
agricol e

Fig. 2. Categoriile de clădiri pentru care nu se aplică legea dată

Cerinţele minime de performanţă energetică se stabilesc de organul central de specialitate al administraţiei

publice în domeniul construcţiilor în următoarele cazuri indicate în figura 3.

Clădirile Elementele care

existente şi fac parte din
unităţile acestora anvelopa clădirii
atunci cînd sînt existentecînd sînt
supuse renovării modernizate sau
majore înlocuite
Sistemele
tehnice ale
Clădirile noi,
clădirilor, ori de
unităţile şi
cîte ori acestea
elementele
sînt instalate,
acestora
modernizate sau
Cerințe înlocuite

Fig. 3. Cerinţele minime de performanţă energetică

Cerinţele minime de performanţă energetică se stabilesc diferenţiat pentru diferite categorii de clădiri
specificate în figura 1. Cerinţele minime de performanţă energetică se stabilesc ţinînd cont de nivelurile optime,
din punctul de vedere al costurilor, calculate în conformitate cu metodologia elaborată şi aprobată de organul
central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor [1].
În procesul calculului performanței energetice a clădirilor se ține cont de următoarele elemente:

178
 Tabelul 1. Elementele utilizate în procesul calculului performanței enegetice.
Elemente
Caracteristicile termice reale ale clădirii, inclusiv Proiectarea, poziţionarea şi orientarea clădirii,
compartimentarea interioară a acesteia inclusiv climatul exterior
Instalaţiile de încălzire şi de alimentare cu apă caldă, inclusiv
Sistemele solare pasive şi de protecţie solară
caracteristicile de izolare termică ale acestora;
Sistemele de încălzire şi de răcire centralizate sau de bloc Iluminatul natural
Condiţiile de climat interior, inclusiv cele
Instalaţiile de climatizare
prevăzute în proiect
Ventilarea naturală şi mecanică şi, eventual, etanşeitatea la aer Aporturile interne
Instalaţia de iluminat integrată

În baza rezultatelor evaluării performanţei energetice a clădirii, acesteia i se atribuie o clasă energetică în
modul stabilit de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, în urma
căreia se acordă Certificatul de performanţă energetică.
În conformitate cu prevederile prezentei legi, autoritatea publică în domeniul eficienţei energetice a
clădirilor autorizează următoarele categorii de specialişti: evaluatori energetici, cu specializări în următoarele
domenii: protecţie termică a clădirilor; încălzire şi preparare a apei calde; ventilare şi răcire; iluminat;
inspectori ai sistemelor de încălzire; inspectori ai sistemelor de climatizare.
Autorizaţia evaluatorilor energetici, a inspectorilor sistemelor de încălzire şi a inspectorilor sistemelor de
climatizare este valabilă 5 ani. Modul de autorizare a evaluatorilor energetici, a inspectorilor sistemelor de
încălzire şi a inspectorilor sistemelor de climatizare se stabileşte de către Guvern [1].

III. Concluzii și constatări

În concluzie se poate cu ușurinșță de afirmat,că una dintre cele mai mari bariere ale îmbunătăţii eficienţei
energetice în sectorul locativ este lipsa suportului financiar pentru a finanţa costurile capitale. Este necesară o
structura cuprinzătoare a actelor legislative cu privire la sectorul locativ şi eficienţa energetică pentru a facilita
împrumuturile comerciale. Pe scurt, barierele pentru viitoarele renovări ale proprietăţilor pentru a asigura
eficienţa energetică sunt de ordin financiar şi legislativ Principalele chestiuni legate de situaţia actuală pot fi
rezumate în felul următor:
 Proprietarii de locuinţe nu achită integral costul pentru serviciile energetice şi datoriile istorice faţă de
întreprinderile municipale;
 Fondul locativ se deteriorează şi este ineficient sub aspect energetic;
 Întreprinderile nu asigură facturarea transparentă a serviciilor energetice, măsurarea este sporadică şi
există subvenţii încrucişate între diferiţi consumatori;
 Proprietarii de locuinţe sunt împiedicaţi să preia gestionarea proprietăţii comune, deoarece pentru
aceasta ei trebuie să achite datoriile istorice faţă de entităţile şi agenţiile municipale [2].
Lipsa unui cadru legislativ eficient se consideră a fi principala barieră pentru finanţarea proiectelor de
eficienţă energetică în clădirile locative şi pentru a permite realizarea potenţialului de economisire a
energiei.

Bibliografie

1. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=354929&lang=1 [Accesat la data

21.11.2015]
2. http://www.ednc.gov.md/upload/1/Studiu%20imbunatatirea%20eficientei%20energetice%20cladiri
%20de%20locuit%20din%20RM.pdf [Accesat la data 21.11.2015]
3. http://www.iuses.eu/materiali/ro/MANUAL_PENTRU_ELEVI/Eficienta_energetica_in_cladiri.pdf
[Accesat la data 21.11.2015]
4. http://www.chisinauprojects.eu/media/publication/Eficienta%20energetica%20a%20cladirilor%20in
%20mun.%20Chisinau.pdf [Accesat la data 21.11.2015]

179
 EVOLUȚIA SECTORULUI DE PRODUCERE A MOBILEI
ÎN PERIOADA 2005-2014

Irina BULAT

Universitatea Tehnică aMoldovei

Abstract: Activitatea de producere a mobilei face parte din industria prelucrătoare. Cu toate
acestea, are puncte de coincidență cu ramura construcțiilor, inclusiv în ceea ce privește evoluția
vânzărilor. Articolul dat cuprinde o analiză a sectorului de producere a mobilei, în vederea depistării
problemelor existente și respectiv, identificarea unor soluții de îmbunătățire.

Cuvinte cheie: activitatea de producere a mobilei, evoluție, export și import de mobilă și părți
ale ei, analiza SWOT

1. Analiza evoluţiei sectorului de producere a mobilei în Republica Moldova

În 2011, la iniţiativa USAID CEED II, a fost efectuat un studiu al industriei de mobilă din Republica
Moldova, la care au participat şi specialişti din domeniu de peste hotarele ţării. Una din recomandările de bază
a specialiştilor pentru dezvoltarea sectorului a fost crearea unei asociaţii care ar uni forţele producătorilor de
mobilă. Înainte de a începe susţinerea acestui sector, USAID a invitat peste 30 de companii producătoare de
mobilă şi alţi actori cheie să discute despre cum ar putea fi consolidată industria. Aceste discuţii au stârnit
interesul pentru reanimarea asociaţiei ”latente” din sector, ca modalitate de a spori colaborarea. După câteva
luni de planificări şi negocieri a fost re-creată Uniunea Producătorilor de Mobilă din Moldova.
Începînd cu septembrie 2012, Uniunea producătorilor de mobilă din Moldova devine co-organizator al
expoziţiei internaţionale Furniture.
Un proiect major al uniunii îl reprezintă crearea unui centru specializat care ar aduna sub un acoperiş cei
mai mari producători de mobilă din Moldova.
Astfel, pe piaţa naţională, în anul 2012 au apărut două centre comerciale destinate exclusiv comercializării
produselor de mobilier. Pe 1 august 2013, 5 membri ai Uniunii Producătorilor de Mobilă din Moldova au
deschis un magazin comun de mobilă la Comrat. Cei 5 producători: Crinela, Stejaur, Anturaj, Tronex şi Tiara
şi-au unit eforturile pentru a arenda 2 etaje (cu suprafaţa totală de 2000 m2) ale clădiri unui centru comercial
recent construit, pentru a crea un magazin de mobilă care să deservească zona de sud a Moldovei.
Pe data de 15 august 2013 a avut loc deschiderea oficială a primului mall de mobilă din Republica Moldova
cu 15 000 m2 de spaţii comerciale, 20 de branduri şi peste 3000 de articole de mobilă. MOBIMALL este
deschis de către Uniunea Producătorilor de Mobilă din Moldova în colaborare cu compania Creator Iu. Bors
şi cu susţinerea proiectului USAID CEED II.
Scopul de bază al Mobimall este facilitarea procesului de cumparare a mobilei şi oferirea produselor şi
serviciilor de cea mai înaltă calitate. Astfel, persoanele în cautare de mobilă, vor vizita o singură destinaţie
pentru a alege corect mobila de care au nevoie.[1]
În datele statistice, activitatea de producere a mobilei este inclusă în categoria Producția de mobilier și alte
activități industriale, deaceea, în continuare se va analiza ramura dată în întregime.
În anul 2005 existau 256 de întreprinderi care aveau ca gen principal de activitate producerea mobilei, dar,
pînă în anul 2014, numărul acestora aproape s-a dublat, ajungînd la 492.(figura 1)
În comparaţie cu numărul total al întreprinderilor existente în Republica Moldova în anul 2014 (53738),
sectorului dat îi revin 0,92%.
Conform clasificării întreprinderilor, din cele 492, 6 sunt întreprinderi mari, 15 – mijlocii, 77 – mici, iar
34 – microîntreprinderi.(figura 2)

180
 6; 1% 15; 3%
77; 16%
500 391 419 457 466 452 469 483 492
256 309

394; 80%
0
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012

2013

2014
Mari Mijlocii Mici Micro

Figura 1. Numărul de întreprinderi existente în Figura 2. Structura întreprinderilor din ramura de

categoria Producţia de mobilier şi alte activităţi producere a mobilierului şi a altor activităţi
industriale în perioada 2005-2014 industriale în anul 2014
Sursa: elaborat de autor în baza informaţiilor oferite de Biroul Naţional de Statistică. [2]

Conform Clasificării standard de Comerţ Internaţional, mobilierul este inclus în categoria nr. 82 „Mobilă
şi părţile ei”. Astfel, în perioada analizată, comerţul exterior de astfel de bunuri s-a aflat în dinamică. Pe
parcursul anilor 2005-2008, atît importul de mobilă, cît şi exportul era în continuă creştere. Valoarea mobilei
importate era de circa două ori mai mare decît a mobilei exportate. Anul 2009 a atras şi în sectorul de producere
a mobilierului criza înregistrată în domeniul construcţiilor. Este bine cunoscut faptul că, chiar dacă este o parte
componentă a industriei prelucrătoare, activitatea de producere a mobilierului este înrudită cu cea a
construcţiilor şi depinde foarte mult de aceasta. Ambii indicatori ce caracterizează comerţul internaţional s-au
diminuat cu circa 40%.Deja începînd cu anul următor – 2010 – piaţa externă prinde viaţă, însă cu alte tendinţe:
valoarea mărfii exportate se apropie de cea importată, iar în anul 2011 o întrece cu 15035 mii de dolari.
Ultimele date înregistrate (anul 2014) prezintă, deasemenea exportul în prim plan, cu 81,12% mai mult decît
valoarea mobile importate. Este un lucru îmbucurător, deoarece apar din start cîteva idei:
1. Populaţia Republicii Moldova s-a reorientat pe piaţă, preferă mobila autohtonă, în defavoarea celei de
import;
2. Producătorii moldoveni s-au perfecţionat şi fabrică produse mai calitative, la preţ convenabil;
3. Producătorii moldoveni şi-au extins pieţele de desfacere în exteriorul ţării.

120000 108.935
105.877
100000 91.594
83.300
77.692
80000 72.463 70.658
60000 53.390 46.601 53.330 68.265
44.085 60.144
40000 35.371
21.462 30.678 38.671
20000 25.773
17.548
0 10.216
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Export Import

Figura 3. Importul şi exportul de mobilă şi părţi ale ei în perioada 2005-2014, mii $

Sursa: elaborat de autor în baza informaţiilor oferite de Biroul Naţional de Statistică[2]
În ceea ce priveşte provenienţa mobilei de import, statistica arată că moldovenii preferă produsele care
provin din Uniunea Europeană (62,0-54,7%), faţă de cele produse în Comunitatea Statelor Independente (30,3-
22,9%).

181
 100% 0,4 0,9 0,1 0,4 0,2 0,2 0,1 0,2 0,3 0,6
100% 7,7 9,5 9,8 15,9 15,617,0 17,218,922,8
22,4 80% 37,2 31,1 35,4 35,9 43,6
80% 62,0 62,6 68,5
62,4 55,1 71,9
62,3 56,6 57,4 60% 68,6 84,0
60% 60,6 52,3
59,8 54,7 67,9
40% 63,8
40% 62,4 64,5 56,2 31,3
20% 30,3 27,8 29,2 26,2 19,8 20% 37,2 31,3
28,3 23,4 30,7 21,3 22,9 27,8 15,4
0% 0%
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
Tarile CSI Tarile UE Alte tari Tarile CSI Tarile UE Alte tari

Figura 4. Structura importului de mobilă şi părţi Figura 5. Structura exportului de mobilă şi părţi ale ei
ale ei în perioada 2005-2014, % în perioada 2005-2014
Sursa: elaborat de autor în baza informaţiilor oferite de Biroul Naţional de Statistică. [2]

Datele statistice referitoare la exportul de mobilă prezintă reorientarea producătorilor de mobilă de la piaţa
CSI spre piaţa europeană, cifrele schimbîndu-se complet în ultimii ani. Astfel, în anul 2005, cea mai mai multă
producţie se exporta în Comunitatea Statelor Independente (62,4%), iar în Uniunea Europeană doar 37,2 %.
Ultimele cifre arată, însă, că 84,0 % din mobilierul exportat ajunge pe piaţa europeană şi doar 15,4 % în cea a
statelor CSI. Situaţia este şi de natură politică, dat fiind faptul că ţara noastră în genere se orientează spre
integrarea europeană.

2. Analiza SWOT a industriei mobilei din Republica Moldova

Analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înţelegerea poziţiei
strategice a unei întreprinderi/organizaţii/sector şi cuprinde selectarea punctelor tari, a punctelor slabe, a
oportunităţilor şi riscurilor sau ameninţărilor. Analiza SWOT se elaborează cu scopul de a determina mai uşor
problemele existente, în vederea găsirii soluţiilor care ar putea ameliora situaţia analizată.

Tabelul 1. Analiza SWOT a industriei mobilei din Republica Moldova

Puncte tari Puncte slabe
1. Existenţa Uniunii producătorilor de mobilă din 1. Utilaj învechit;
Moldova; 2. Lipsa materiei prime autohtone;
2. Forţa de muncă de înaltă calificare; 3. Concurenţa neloială;
3. Experienţa bogată a producerii mobilei; 4. Utilizarea materialelor nocive;
4. Condiţii avantajoase de dezvoltarea producerii 5. Motivarea slabă a angajaţilor
mobilei;
5. Cererea înaltă la producţia de mobilier
Oportunităţi Ameninţări
1. Dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific; 1. Nivelul de trai al populaţiei;
2. Tehnologiile informaţionale dezvoltate; 2. Situaţia socio-politică în ţară;
3. Politica Guvernului Republicii Moldova de 3. Dependenţa de resursele energetice şi materiale
promovare a produsului autohton; din afara ţării
4. Pregătirea specialiştilor de către instituţiile
superioare de învăţămînt
Sursa: elaborat de autor
Depistarea corectă a problemelor este urmată, de obicei, de soluţionarea adecvată a acestora.

3. Propuneri de îmbunătăţire a sectorului de producere a mobilei

Acest sector este relativ mic şi slab reprezentat pe pieţele internaţionale. O barieră majoră în calea
dezvoltării este lipsa unei baze locale de materie primă, fapt care îi determină pe producători să importe aproape
toate materialele. În plus, producătorii din Moldova nu profită pe deplin de forţa de muncă ieftină de care
dispun; în loc să fabrice produse de valoare înaltă care implică muncă intensivă, sectorul realizează produse
mai puţin costisitoare. Pe lângă aceasta, producătorii de mobilă din Moldova trebuie să continue să investească

182
în cercetări de piaţă, pentru a înţelege mai bine cum să satisfacă gusturile consumatorilor atât la nivel local,
cât şi la nivel internaţional. Aceste cercetări ar ajuta sectorul să înţeleagă conceptele de mobilă cu valoare
adăugată şi lucrată manual, care constituie o nişă importantă ce lipseşte astăzi din această industrie.
De asemenea, sunt indicii despre existența unei piețe clandestine sau absolut ilegale a mobilei, ce împiedică
creșterea și investițiile în sector. Alte neajunsuri ale sectorului sunt fabricile vechi și abilitățile reduse de
merchandizing și vânzări cu amănuntul. Pentru ca Moldova să-și sporească vânzările pe piața locală și la
export, să atragă investiții străine și să-și sporească productivitatea, este necesar să existe o sinergie în aceste
domenii strategice.
Principalele probleme existente în sectorul de producere a mobilei din Republica Moldova sînt
următoarele:
 activarea ilegală a unor întreprinderi şi economia tenebră la altele;
 mai sunt încă multe societăţi comerciale cu maşini şi utilaje învechite, care nu mai pot face faţă
concurenţei de piaţă;
 renunţarea, în mare parte, la produsele de mobilier tradiţionale, în detrimentul unor modele cerute de
clienţi. Renunţarea acestora la comenzi pune întreprinderile producătoare în mare dificultate;
 lipsa materiei prime autohtone şi importul lor la preţuri mari;
 finisarea cu substanţe nocive;
 folosirea unui număr foarte mare de muncitori necalificaţi;
 lipsa de interes a angajaţilor pentru calificarea şi pregătirea profesională continuă a muncitorilor;
 salariile foarte mici ale muncitorilor duc la diminuarea calităţii şi productivităţii muncii.
Unele dintre soluţiile propuse pentru dezvoltarea industriei date ar putea fi următoarele:
 încurajarea înfiinţării întreprinderilor noi prin acordarea de granturi băneşti sau înlesniri fiscale pentru
primii ani de activitate;
 acordarea creditelor cu dobîndă scăzută sau cu o parte nerambursabilă întreprinderilor ce doresc să
reînnoiască utilajul de producere;
 orientarea întreprinderilor ce produc mobilă din lemn masiv spre piaţa externă, unde este apreciat acest
lucru şi unde poate fi comercializat la un preţ mult mai ridicat;
 organizarea importului materiilor prime de către întreprinderi, pentru a putea negocia preţuri mai mici;
 alegerea substanţelor ecologice pentru finisarea mobilei, pentru a proteja sănătatea muncitorilor, dar
şi a cumpărătorilor;
 încheierea unui acord dintre instituţiile de învăţămînt unde are loc instruirea viitorilor specialişti şi
Uniunea producătorilor de mobilă, pentru a asigura un parteneriat durabil şi avantajos pentru fiecare
dintre părţi;
 sponsorizarea instituţiilor de învăţămînt de către producătorii de mobilă, în scopul educării şi pregătirii
adecvate a viitorilor angajaţi.
În urma implementării a cîteva din aceste propuneri, industria producerii mobilei din Republica Moldova
poate genera o creştere însemnată. Un lucru îmbucurător este existenţa unei organizaţii ramurale
neguvernamentale ce are scopul de a proteja producătorii de mobilă. Se presupune că în viitor vor mai exista
evenimente importante în sector, ca dovadă a colaborării dintre fabricile de mobilă din ţara noastră.

Bibliografie
1. Uniunea producătorilor de mobilă din Moldova
Disponibil: <http://upm.md/> Accesat [17 noiembrie 2015]
2. Date statistice cu privire la activitatea de antreprenoriat în sectorul de producere a mobilei,
comerțul extern cu mobilă și părți ale ei
Disponibil: < http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/databasetree.asp>
Accesat [20 noiembrie 2015]

183
GESTIUNEA PATRIMONIULUI UNIVERSITĂȚII TEHNICE A MOLDOVEI
ȘI ANALIZA COSTURILOR DE ÎNTRȚINERE A ACESTUIA
Natalia CALIN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, cu valoare economică, care
aparţin Universităţii Tehnice a Moldovei şi asupra cărora instituţia are drept de administrare şi gestionare.
Patrimoniul constituie suportul material al Universităţii care îi permite să funcţioneze în vederea realizării
misiunii sale.

Cuvinte cheie: autogestiune, analiză, venituri, patrimoniu, finanţare, resurse, costuri, alocare, taxe,
bugetul de stat, servicii, întreținere.

În conformitate cu Hotărârea Sovietului de Miniștri al URSS nr. 209 din 13 martie 1964 despre
organizarea Institutului Politehnic din Chișinău, Comitetul Central al Partidului Comunist şi Sovietul de
Miniștri al RSSM, prin Hotărârea comună nr. 177 din 28 aprlie 1964 a luat decizia de a amplasa administrația
și facultățile Institutului Politehnic nou-format în incinta clădirilor pe următoarele adrese: municipiul Chișinău,
bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168; mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 78 și mun. Chișinău, str. 31 August
1989, 121. Prin aceeași hotărâre au fost transmise și căminele studențești nr. 1 și 2 din strada Columna,104, cu
capacitatea de cazare de 700 de locuri. [1,2]
Corpul de studii nr. 1 — mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168, este o clădire – monument de
arhitectură, construită iniţial cu două nivele până în anii 1900 și reconstruită după cel de-al Doilea Război
Mondial. La 25 februarie 1953, prin Hotărârea Comitetului Executiv Chișinău nr. 158, au fost aprobate actele
Comisiei de stat de dare în exploatare a etajului trei și a sălii festive. În clădirea respectivă actualmente sunt
amplasate Facultatea de Inginerie și Management în Electronică și Telecomunicații, cu săli de studii și
laboratoare, Administrația Universității, Contabilitatea, Departamentul Didactico-Metodic, Departamentul
Investigații Științifice și Dezvoltare Tehnologică și Departamentul Resurse Umane, Secretariat și Relații cu
Publicul.
Corpul de studii nr. 2 — mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 78, complex din două clădiri: corpul 2B cu
trei nivele, — monument de arhitectură, construit până în anul 1900; corpul 2C cu patru nivele, dat în
exploatare la începutul anului 1963. În clădirile respective este amplasată Facultatea de Energetică și Inginerie
Electrică, cu sălile de curs și laboratoarele de profil, iar la etajul patru, corpul 2C, sunt amplasate catedrele şi
laboratoarele Facultății Inginerie și Management în Electronică și Telecomunicații.
Corpul de studii nr. 5 — clădire cu şase nivele situat în mun. Chişinău, str. Studenţilor, 9/9 — a fost dat
în exploatare prin Ordinul nr. 727 din 29 decembrie 1978 al Ministrului Învăţământului. În acest bloc sunt
amplasate sălile de curs şi laboratoarele Facultăţii Tehnologie şi Management în Industria Alimentară.
Corpul de studii nr. 6 — clădire cu cinci nivele și două aule de torent, mun. Chișinău, str. Studenților 9/8
— a fost dat în exploatare prin Ordinul nr. 133 din 27 august 1975 al Ministrului Învățământului. În acest corp
de studii au fost amplasate, până la fuzionare, Facutatea de Inginerie Mecanică și Transporturi și Facultatea de
Inginerie și Management în Construcția de Mașini.
Corpul de studii nr. 9 — clădire cu patru nivele, amplasată în mun. Chişinău, bd. Dacia, 39 — a fost dat
în exploatare în două etape: prima — pavilionul nr. 1 și pavilionul nr. 2 la 30.12.1980, actul de primire–predare
a fost confirmat prin Ordinul Ministrului Învățământului Superior și Mediul de Specialitate al RM nr. 13 din
09.01.1981; a doua — pavilionul nr. 3 și pavilionul nr. 4, date în exploatare la 30.09.1981, Ordinul nr. 287 din
05.10.1981. În blocul dat activează Facultatea Urbanism şi Arhitectură, sălile de expoziție de design interior
și arhitectură, aulele de torent și cantina studențească.
Corpul de studii nr. 10 — clădire cu patru nivele şi aule de torent. Este amplasat în mun. Chişinău, bd.
Dacia, 41, a fost dat în exploatare prin Ordinul nr. 30 din 29 februarie 1988 al Ministrului Învăţământului
Superior şi Mediu de Specialitate. În acest bloc activează Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii şi
Facultatea de Inginerie Economică şi Business.
Corpul de studii nr. 11 — mun. Chişinău, str. Academician Sergiu Rădăuțan, 4 — fondat prin Hotărârea
Guvernului RM nr. 629 din 08.07.1997. Complex de 7 module cu 2 nivele şi corp auxiliar cu 1 nivel. Actul de
primire-predare nr. 327 a fost aprobat la 25 iulie 1997 de către directorul Agenţiei Teritoriale Chişinău pentru

184
 Privatizare. În corpul respectiv sunt amplasate aule de studii, Centrul de Calcul şi Laboratoarele Facultății
Industrie Ușoară. [5,6]

Tabelul 1 Analiza suprafețelor blocurilor de studii UTM

Scara casei, Suprafața Suprafa Suprafe

Suprafata Suprafața
scările, de ța Arenda, te
Denumirea bunului Adresa totala, comerciala,
coridoare, învătămînt, auxiliar m2 libere,
m2 m2
m2 m2 ă, m2 m2

bd. Ștefan cel Mare și

Corpul de studii nr. 1 Sfânt, 168 3889,3 537,7 3352,6 xxx 1779,5 nu sunt 170
Corpul de studii nr. 2 str. 31 August 1989, 78 9164 xxx 6240,2 114,6 2809,3 67 116
Corpul de studii nr. 3 str. Studenţilor, 9/7 11510,6 108,8 11401,8 108,8 2351 16 100
Corpul de studii nr. 5 str. Studenţilor, 9/9 10877,5 1537 5809 73,3 4995,2 9,24 41,04
Corpul de studii nr. 6 str. Studenților 9/8 9263,6 1562,3 5016,5 xxx 2684,8 22 nu sunt
Corpul de studii nr. 9 bd. Dacia, 39 10345,3 1980 7000 120 3700 134 nu sunt
Corpul de studii nr. 10 bd. Dacia, 41 10945,3 2171,7 7020,3 118 3807 10 210
Corpul de studii nr. 11 str. Studenţilor, 11/1 3710,8 xxx 1730,4 xxx 1980,4 nu sunt nu sunt

Tabelul 2 Analiza suprafețelor căminelor studențești UTM

Suprafata Capacitatea Suprafata

Suprafata
Nr.d/o Denumirea bunului Adresa locativa, de cazare, folosită,
total, m2
m2 locuri %
1 Căminul studenţesc nr. 1 str.Studenţilor, 1 5630,8 x 66 apart, 427 100
2 Căminul nr. 2 str.Studenţilor, 7/1 11382,5 x 766 80
Căminele studenţeşti nr. 3 şi
398 100
3 nr. 4 str. Cuza-Vodă, 10 41888 x
4 Căminele 5 și 6 str. Cuza-Vodă, 12 4757 x 379 100
5 Căminul studențesc nr. 8 str. Florilor, 4A 2621 1273,9 227 100
6 Căminul studențesc nr. 9 str. Florilor, 4B 2193,6 1385 227 100
7 Căminul studențesc nr. 10 str. Studenților, 5 4818,9 2880,1 390 90
8 Căminul studențesc nr. 11 str. Studenților, 3/2 2412 1450 243 70
9 Căminul studențesc nr. 12 str. Studenților, 7/2 2435,7 1449,3 243 90
10 Căminul studenţesc nr. 13 str. Studenţilor, 3/1 2879,2 1965,7 100 100

Reparații și construcții capitale .În anul 2014 au fost valorificate investiţii capitale în sumă de 992
mii lei, prezentate în. La reparaţii în baza concursului prin cererea ofertelor de preţ au fost valorificate lucrări
estimate cu 2158. Cu forţele proprii al SAG au fost realizate lucrări în valoare lucrări în valoare de 7,9 mii lei.
În tabelul 3, sânt indicate consumurile de apă rece, energie, termică, electrică în blocurile şi căminele
studenţeşti a universităţii. La fel sânt indicate materialele procurate, sursele de transport, consumul de
combustibil la UTM în perioada anilor 2013-2014. [4]

Tabelul 3. Analiza lucărilor de reparații și construcții capitale capitale a patrimoniului

Nr.d/o Denumirea bunului Costul, mii lei

Lucrari de reparații
1 Blocuri de studii 6056,08
2 Cămine studențești 1804,9
Total 7860,98

185
 Consumul de apa rece în blocurilee de studii
Nr.d/o Anul 2013, lei Anul 2014, lei
x 1 209 431,8 1 252 416,592
Consumul de apa rece în căminele studențești
x 1 738 178,22 1 703 504,35
Consumul de energie termică în blocurile de studii
x 7 002 101,74 7 718 272,88
Consumul de energie termică în căminele studențești
x 2 537 594 2 937 450,18
Consumul de energie electrică în blocurile de studii
x 2 825 881 2 021 187
Consumul de energie electrică căminele studențești
x 2 825 881 2 940 070

Bugetul de Stat planificat pentru a. 2014 a constituit 126,6 mln. lei. Pe parcursul anului Universităţii
i-au fost alocate suplimentar 3,7 mln. lei pentru majorarea salariilor şi pentru procurarea utilajului.

Fig.1 Buget de Stat, anul 2014

În consecinţă, finanţarea planificată din Bugetul de Stat pe parcursul anului a crescut cu 2,9 % şi a
constituit 130,3 mln. lei. Repartizarea cheltuielilor pe indicatori este prezentată în Tabela 2.1. Dinamica
alocaţiilor din Bugetul de Stat pe ani demonstrează că în ultimii 5 ani finanţarea s-a majorat cu 23,7 %. În
comparaţie cu anul precedent suma finanţării a crescut cu 9,1 mln. lei. Sursele alocate din bugetul de stat au
fost complet utilizate.
Valoarea totală a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru realizarea Comenzii de Stat pentru anul 2015
este de 127,5 mln. lei. Pentru remunerarea muncii cu contribuţiile la salariu a fost planificată suma de 85,8
mln. lei, ce constituie 67,3 % din suma totală a finanţării. Bursa pentru studenţii preuniversitari, studenţii ciclu
I, ciclu II, masteranzi şi doctoranzi este în mărime de 25,2 mln. lei, ce constituie 19,8 %. Pentru alte cheltuieli
este planificată suma de 16,5 mln. lei. Mijloacele financiare sunt aprobate în conformitate cu art. 57 ”Bugetul
provizoriu din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014”. [4]

Fig.2 Plan de finanțare, anul 205

186
 Fig.3 Dinamica alocațiilor UTM din bugetul de Stat, mln lei

Bibliografie

1. Codul Edicaţional al Republicii Moldova Chişinău, 17 iulie 2014. Nr. 152.

2. HOTĂRÎRE Nr. 983 din 22.12.2012 cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţămînt
superior de stat în condiţii de autonomie financiară
3. Manole, T., Finaţe publice locale. Teorie şi aplicaţii, Chisinău, 2000.
4. Raport Anual al Administraţiei Universităţii Tehnice a Moldovei: activitatea colectivului universităţii
pe anul 2014 în domeniile instructic-educativ, cercetare şi consolidare a bazei tehnico-materiale,
UTM, 2015.
5. http://www.utm.md/subdiviziuni-universitare/patrimoniu/ acesat la data 23.11.2015
6. https://www.cadastru.md/ecadastru/webinfo/f?p=100:1:2390968793738706 acesat la data 15.10.2015

187
 EVOLUŢIA PIEŢEI CREDITELOR ŞI A DEPOZITELOR ÎN RM
Olga CHIRILIUC, st. gr. EI 1211

UniversitateaTehnică a Moldovei

“Banca este locul unde ți se împrumută pe timp frumos o umbrela și ți se cere sa o înapoiezi
cînd începe sa toarne cu găleata”
Robert Frost

Abstract: The banking system is a component of a country's financial system. Scientific studies carried
contains information on loans and deposits market in Moldova for a period 2013-2015 and mention the factors
that influenced the increase and / or decrease the cost of credit and deposits. This current study is because the
development and sustainable economic growth and efficiency of a state is possible only with an efficient
activity of the banking sector.

Cuvinte cheie: instituție bancară,sistem bancar, credit, depozit bancar, rata dobînzii,inflație.

Sistemul bancar este ansamblul instituțiilor,relațiilor financiar-bancare,normelor, infrastructurilor,

tehnicilor ce interacționează în mod complex, cu scopul de a mobiliza sub formă de depozite și de a distribui,
sub formă de credite, fonduri financiare, precum și de a oferi facilități, inclusive sisteme de plăți, pentru diverși
agenți economici, financiari sau ne financiari, inclusive personae fizice. Sistemul bancar este o componentă a
sistemului financiar al unei țări.[4]
Scopul reprezintă analiza pieței creditelor și a depozitelor în Republica Moldova pe perioada 2013-2015,
și determinarea factorilor ce au influențat majorarea și/sau diminuarea costului creditelor acestora.
Obiectivele propuse sunt :
 analiza evoluției pieței creditelor și a depozitelor în RM pe perioada 2013-2015;
 analiza costului creditelor și a depozitelor în monedă națională și în valută pe perioada 2013-2015;
 analiza evoluției costului creditelor pe scadențe în valută și monedă națională pe perioada 2014-2015 ;
 analiza factorilor care au influențat diminuarea și/sau majorarea costului creditelor și depozitelor.
Această temă este actuală deoarece dezvoltarea și creșterea economică durabilă și eficientă a unui stat este
posibilă doar cu o activitate performantă a sectorului financiar-bancar.
Analiza evoluției pieței creditelor și a depozitelor în RM pe perioada 2013-2015
În figura 1 este prezentat evoluția costului la credite noi în valută și monedă națională acordate pentru
ultemii trei ani.

Credite Credite
Credite total în
total în
total în Credite total
MDL;în
MDL;
MDL; VS septembri…
septembri… Credite Credite
Credite septembri…
Credite
total în VS; total
total în în
VS;
total în VS; MDL
septembrie septembrie
septembrie
2014; 7,61 2015; 6,7
2013; 7,07

Fig. 1 Ratele dobînzii la creditele noi acordate pe perioad 2013-2015

Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în moneda naţională în luna septembrie 2015 a
constituit 15.44 la sută, majorându-se cu 4.47 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului precedent
.Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută în perioada de referință a constituit 6.70
la sută, fiind cu 0.91 puncte procentuale inferioară celei din luna septembrie 2014. Rata medie ponderată a
dobânzii la creditele noi acordate în moneda naţională în luna septembrie 2014 a constituit 10.97 la sută,
diminuându-se cu 0.82 puncte procentuale faţa de perioada respectiva a anului precedent .Rata medie
ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută străină în perioada respectivă a constituit 7.61 la sută,
fiind cu 0.54 puncte procentuale superior celei din luna septembrie 2013.[2]

188
 În figura 2 este prezentat evoluția costului la depozitele noi în valută și monedă națională acordate pentru
ultemii trei ani.
Credite
total în
MDL;
Credite Credite Crediteseptembri…
total în
total în total în VS
MDL; MDL; Credite total în
Credite
septembri… Credite
septembri…
total în VS; MDL Credite
total în VS; total în VS;
septembrie
septembrie septembrie
2013; 4,36
2014; 4,18 2015; 2,08

Fig. 2 Ratele dobînzii la depozitele noi acordate pe perioad 2013-2015

În luna septembrie 2015, rata medie ponderată la depozitele în moneda naţională a constituit 13.80 la sută,
majorându-se cu 7.98 puncte procentuale faţă de septembrie 2014 .Rata medie ponderată a dobânzii la
depozitele în valută în perioada de referinţă a constituit 2.08 la sută. În luna septembrie 2014, rata medie
ponderată la depozitele noi în moneda naţională a constituit 5.81 la sută, diminuându-se cu 0.81 puncte
procentuale faţă de septembrie 2013 .[2]
În figura 3 sunt prezentate ratele dobânzii la creditele acordate în moneda națională, pe scadenţe (%
anual) pentru ultemii doi ani.

Fig. 3 Ratele dobânzii la creditele acordate în moneda națională, pe scadenţe (% anual)

Ponderea majoră a creditelor noi acordate în moneda naţională, 72.1 la sută din volumul total al creditelor
în moneda naţională, le-a reveni creditelor acordate cu o rată medie de 15.06 la sută persoanelor juridice. În
același timp, persoanelor fizice le-au fost acordate credite în moneda națională cu o rata medie de 16.41 la
sută. Pentru anul 2014 putem spune că cea mai mare parte a creditelor noi acordate în moneda naţională le-a
revenit creditelor acordate cu o rată medie de 10.57 la sută persoanelor juridice, care au deţinut 76.6 la sută
din volumul total creditelor acordate în moneda naţională. În acela și timp, rata medie la creditele destinate
persoanelor fizice a constituit 12.29 la sută.[2]
În figura 4 sunt prezentate ratele dobânzii la creditele în valută, pe scadenţe (% anual) pentru ultimii 2 ani.

Fig. 4 Ratele dobânzii la creditele în valută, pe scadenţe (% anual)

Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută în perioada de referință a constituit
6.70 la sută, fiind cu 0.91 puncte procentuale inferioară celei din luna septembrie 2014. Comparativ cu luna
anterioară, rata medie în luna septembrie 2015 a scăzut cu 0.12 puncte procentuale.

189
În luna de raportare, creditele noi în valută au fost reprezentate preponderent de creditele acordate persoanelor
juridice cu o rată medie de 6.68 la sută, constituind 99.1 la sută din totalul creditelor în valută.[2]
Factorii care influenţează nivelul şi dinamica ratei dobânzii
Rata dobînzii este o mărime variabilă în timp. Nivelul şi dinamica ei sunt rezultatul acţiunii concomitente,
convergente şi contradictorii, a mai multor factori generali şi specifici, cu influenţe directe sau indirecte cum
sunt: rata profitului, raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, riscul pentru cel ce acordă capital
de împrumut, inflația, durata creditului, politica guvernului s.a.
Politica
Riscul guvernulu
i
Raportul dintre
Durata
cererea şi oferta
creditului
de capital

Rata Rata
Inflația
profitului dobînzii

Fig. 5 Factorii de influență a ratei dobînzii

 Rata dobînzii este în strînsă legătura cu rata profitului, trebuind să fie mai mică decît aceasta. În caz
contrar, întreprinzătorii nu vor angaja credite deoarece, din valorificarea lor prin investitii, ar trebui să consume
întregul profit sau chiar mai mult pentru a plăți dobînda, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor.
 Cererea si oferta de capital de împrumut este un factor cu acțiune amplă si directă asupra ratei dobînzii.
Dacă presupunem că avem situația unei piețe cu concurența perfecta, creșterea cererii de capital atrage o
ridicare a ratei dobănzii si invers; nivelul dobînzii, in urma confruntarii cererii si ofertei de capital este dat de
punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de capital de împrumut. Punctul de intersecție unde cererea
este egala cu oferta determină dobînda de echilibru.
 Riscul pentru cel ce acorda capitalul de împrumut este un alt factor care influențeaza nivelul dobînzii.
Cu cît posibilitatea returnării capitalului de împrumut este mai mare, cu atat riscul este mai mic si rata dobînzii
mai redusă. Dimpotriva, cu cît riscul este mai mare, cu atît si dobînda este mai ridicată.
 Inflația, de regula, determina majorarea ratei dobînzii, in vederea compensării reducerii puterii de
cumparare a banilor. Inflatia insa poate duce si la sporirea ofertei capitalului de imprumut, avand in acest caz
ca efect tendința de scadere a ratei dobanzii.
 Politica guvernului poate influența intr-un sens sau altul evoluția ratei dobînzii. Atunci cînd pe piaţa
capitalului de împrumut se manifestă puternic factorii care acționeaza in directia cresterii ratei dobanzii,
guvernul poate interveni in sensul stopării acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobînzii. Efectele
pot fi insă contradictorii. Solicitantii de credite isi vor spori cererile in conditiile unei dobînzi mai reduse,
ofertanții insa care se văd descurajati de reducerea ratei dobînzii vor micșora oferta de credit, ceea ce se va
concretiza intr-o cerere de credite de imprumut nesatisfacuta, in condițiile în care există disponibilități bănești
in economie.
 Rata dobînzii depinde si de conjunctura economica. In perioadele de relansare economica, pentru
stimularea investițiilor, rata dobînzii scade, in timp ce in perioade de recesiune aceasta crește.
Pentru a argumenta de ce costul creditelor și a depozitelor sa majorat, am analizat unul din factorii
menționați anterior și anume inflația.
În figura 6 este prezentată evoluția inflației în RM pe perioada 2013-2015.
Inflația;
Inflația;octombrie
septembrie
septembrie
2015;2013
13,20
2015; 12,6
septembrie 2014
Inflația;
Inflația; septembrie septembrie 2015
septembrie 2014; 5,8 octombrie 2015
2013; 4,4

Fig. 6 Evoluția inflației(% anual)

190
 În luna octombrie, rata anuală a inflației a constituit 13.2 la sută, majorîndu-se cu 0.6 puncte procentuale
față de valoarea lunii precedente și fiind cu 7.4 puncte procentuale superioară celei din luna septembrie 2014,
această majorare fiind condiționată ca urmare a creșterii prețurilor la produsele alimentare, produsele
nealimentare, și servicii. Majorarea inflației în RM a influențat scupirea creditelor și a depozitelor în MDL.[3]
Rezultatul analizei costurilor creditelor, depozitelor și a factorilor de influență asupra acestora a permis la
tragerea următoarelor concluzii:
1. Mărirea ratelor dobînzilor la depozite a fost mai mare comparativ cu creșterea costurilor creditelor
bancare. Astfel, înseptembrie 2015 comparativ cu septembrie 2014 ratele dobînzii la depozite în monedă
națională s-au majorat cu 7,98 p.p., în timp ce ratele creditelor bancare în lei moldovenești au crescut cu 4,47
p. p.. Creșterea mai rapidă a ratelor dobînzilor la depozite, la fel, putea fi influențată de dorința băncilor de a
obține mai multe lichidități în MDL. În acest sens băncile încearcă să facă mai atractivă plasarea economiilor
populației în lei moldovenești și sporesc ratele dobînzilor la depuneri.
2. Pe de altă parte creșterea resurselor valutare permite băncilor să reducă ratele dobînzilor associate
depozitelor și împrumuturilor în valută. În septembrie 2015 față de septembrie 2014 ratele dobânzii la
depozitele valutare s-au diminuat cu 2,1 p.p., iar ratele la creditelor în valută s-au redus cu aproximativ 0,91p.
p.
3. Analizînd situația din RM am constatat că orice dezechilibru financiar influențează în aceeași măsură
atît economia țării cît și nivelul de trai a populației.

Bibliografie

1. M. Lefter, Rolul creditării bancare în dezvoltarea economică a Republicii Moldova (anii 2005-2011)
http://www.academia.edu/5325851/Rolul_cd_Br_ult accesat la data 19.11.2015.
2. Evoluția costului creditelor și depozitelor bancare pentru ultemii trei ani.
http://bnm.md/ro/content/evolutia-pietei-creditelor-si-depozitelor accesat la data 18.11.2015.
3. Evoluția inflației pe ultemii trei ani.
http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=inflatie accesat la data 18.11.2015
4. Noțiunea (sistemulbancar).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistemul_bancaraccesat la data 18.11.2015
5. A. Fala. Evoluțiirecenteprivindsectorulbancar.
http://www.expert-grup.org/ro/comentarii/item/1111-sectorulbancar-mega accesat la data 18.11.2015
6. Factorii care influenţează nivelul şi dinamica ratei dobânzii
https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=http://download12.documents.tips/uploads/check_up03/24
2015/5571f39149795947648e3fac.doc accesat la data 18.11.2015

191
 AMPLASAREA INTREPRINDERILOR- UN FACTOR
DETERMINANT PENTRU SUCCESUL ACESTORA

Dinu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Amplasarea unei întreprinderi poate determina succesul sau dimpotrivă eşecul acesteia
Amplasarea influenţează nemijlocit si hotărâtor evoluţia ulterioară a activităţii si extinderea ei. Astfel de
exemplu, vânzările depind de consumatori, care în funcţie de amplasamentul întreprinderii pot aprecia că este
mai avantajos să cumpere de la o anumită întreprindere sau de la alta. In primul plan se tine cont ca amplasare
intreprinderilor se face pe tremen indelungat. Prin urmare, fiecare întreprindere trebuie să-şi evalueze cu
atenţie cerinţele privind amplasarea.

Cuvinte cheie:amplasament,alegerea zonei,amplasarea in localitate, compatibilitatea zonei, potenţialul

economic al zonei, potenţialul demografic al zonei, factorul de amplasare.

Locul în care este amplasată întreprinderea prezintă o importanţă deosebită pentru activitatea ei, întrucât
condiţionează direct sau indirect o serie de elemente care se reflectă în costurile de producţie sau în încasările
din vânzări. Aceste elemente sunt: distanţa faţă de sursele de materii prime, asigurarea utilităţilor necesare,
distanţa faţă de zonele de recrutare a forţei de muncă, poziţia faţă de zonele cu vad comercial.
Înainte de a alege amplasamentul e necesar să se realizeze un studiu de piaţă care să vizeze consumatorii
si concurenţa. Factorii care influenţează decizia de amplasare trebuie identificaţi, evaluaţi si cuantificaţi.
Evaluarea acestor factori si a amplasamentului trebuie făcută pentru mai multe variante urmând ca apoi în
funcţie de avantaje si dezavantaje să fie aleasă varianta optima.
Factorii care influenţează decizia de amplasare trebuie identificaţi, iar apoi cuantificaţi şi evaluaţi sub
aspectul importanţei lor asupra acesteia, comparativ pentru mai multe variante de amplasament.
Decizia alegerii amplasamentului e inlfuenţat de unele elemente ca:

- Posibilitatea de acces auto si feroviar

- Asigurarea utilităţilor (apă, canalizare, gaz etc.)
- Distanţa faţă de sursele de materii prime
- Posibilităţile de recrutare a forţei de muncă, gradul de calificare a forţei de muncă,
structura populaţie în ceea ce priveste vârsta, pregătirea, structura populaţiei pe sexe etc.
Alegerea amplasării unei întreprinderi mici sau mijlocii se face în raport cu următoarele nivele de
referinţă: zonal, respectiv local.
La alegerea zonei în care urmează a fi amplasată o întreprindere trebuie să se aibă în vedere
următorii factori de influenţă:

♦ Compatibilitatea zonei respective cu profilul afacerii în sensul că fiecare zonă este favorabilă pentru
desfăşurarea unor activităţi şi contraindicată pentru altele. De exemplu, o zonă de munte care are un
potenţial turistic apreciabil este recomandată pentru amplasarea unor întreprinderi mici sau mijlocii care
desfăşoară activităţi de servicii turistice, construcţii civile (vile, cabane), transporturi de persoane pe
distanţe scurte, închirieri de spaţii de cazare, alimentaţie publică, salvamont, agrement, închiriere
echipament sportiv. O asemenea zonă este mai puţin indicată pentru întreprinderi industriale cu profil
chimie, construcţii metalice, întreprinderi agricole sau zootehnice.
♦ Potenţialul demografic al zonei care determină numărul şi preferinţele cumpărătorilor potenţiali din
zonă. În acest sens prezintă importanţă numărul de locuitori, rata natalităţii, rata mortalităţii, vârsta medie,
structura pe grupe de vârstă şi pe sexe, structura profesională a populaţiei active, numărul şomerilor.
♦ Potenţialul economic al zonei, adică dezvoltarea diferitelor ramuri şi sectoare de activitate,
disponibilitatea materiilor prime, posibilităţile de acces la sursele de materii prime, infrastructura
energetică, de transporturi şi telecomunicaţii, nivelul mediu de pregătire a populaţiei şi de calificare a forţei
de muncă, gradul de ocupare a forţei de muncă, nivelul mediu al veniturilor.
♦ Obiceiurile de consum ale populaţiei din zonă se manifestă prin preferinţele pentru anumite bunuri şi
servicii, prin frecvenţa cumpărăturilor, respectiv sezonalitatea lor, nivelul de mobilitate al gusturilor.

192
 ♦ Şansele de dezvoltare a afacerii în funcţie de condiţiile oferite de diferite localităţi urbane şi rurale
din zonă: astfel localităţile urbane oferă şanse mai mari şi mai diversificate de dezvoltare a unei întreprinderi
decât localităţile rurale, şansele fiind direct proporţionale cu mărimea localităţii.

Alegerea amplasării întreprinderii în cadrul localităţii trebuie să aibă în vedere următoarele

elemente:
♦ Factorul de amplasare, adică numărul de persoane care trec zilnic prin faţa întreprinderii.
Aceste persoane constituie consumatorii potenţiali care ar putea fi atraşi de oferta întreprinderii
respective. Factorul de amplasare se determină numărând persoanele care trec prin faţa sediului
întreprinderii într-un anumit interval de timp (de exemplu în 15 minute), după care se calculează numărul
de persoane corespunzător intervalelor de timp (în ore) pentru care traficul este aproximativ constant.
Numărătoarea se repetă pentru diferite intervale de timp din cadrul zilei care prezintă o intensitate a
traficului asemănătoare. La nivelul unei zile se însumează intensitatea traficului de persoane corespunzător
intervalelor de timp considerate.
♦ Amplasarea concurenţilor, în sensul că în zonele centrale ale localităţilor există o concurenţă puternică,
astfel că amplasarea unei întreprinderi noi se recomandă numai dacă aceasta oferă bunuri sau servicii
diferenţiate faţă de întreprinderile deja existente.
♦ Natura bunurilor şi serviciilor oferite, adică faptul că de exemplu pentru produsele alimentare
consumatorii preferă să le găsească cât mai aproape de domiciliul lor, deci vânzările în acest caz nu se
datorează amplasării într-o zonă centrală.
♦ Natura proceselor de producţie sau de servire desfăşurate de întreprindere, adică amplasarea
întreprinderilor care generează poluare chimică sau sonoră este reglementată prin acte normative şi
dispoziţii ale consiliilor locale, acestea putând fi amplasate numai în afara localităţilor sau la periferia lor.
Întreprinderile de comerţ care vehiculează cantităţi mari de mărfuri trebuie amplasate în apropierea căilor
de transport.
Pe parcursul materialului am scos in evidenta un sir factori care influenteaza la alegerea corecta a
amplasarii intreprinderii.De asemenea am prezentat unnele decizii asupra alegerii amplasamentului si
influenta acestora,precum si criteriile de alegere si actiunea lor asupra intreprinderii in cauza.

Bibliografie:
1. http://www.scritub.com/management/STRATEGII-IN-AMPLASAREA-INTREP13469.php [accesat 10
noiembrie]
2. http://www.ccisalaj.ro/proj/modul11.pdf [accesat 10 noiembrie]
3. http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/branasco/manag_intr_mm.pdf [accesat 12
noiembrie]

193
 MOTIVAREA COMPLEXA A PERSONALULUI
Paula COROI, lect. sup. Maria-Liliana MARIAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Motivaţia este dorinţa individului de a acţiona. În cadrul companiilor, cu cât angajaţii sunt mai
motivaţi, mai dornici să acţioneze, cu atât activitatea este mai bine dezvoltată şi eficientă. Departamentul de
resurse umane şi managerii au drept prim scop motivarea angajaţilor. . Deci vom încerca o trecere în revista
a unei probleme ce ii fascineaza si in acelasi timp le da batai de cap managerilor organizatiilor:”De ce sunt
oamenii motivati sa faca ceva?”.Simplificind,putem denumi motivatia ca un comportament cauzat de anumiti
stimuli,dar directionat catre o finalitate dorita.

Cuvinte cheie: motivatia personalului,scopuri,moral,rolul managerului,implinirea necesitatilor,procese

motivationale,satisfacerea nevoilor,motivare intrinseca,motivare extrinseca,psihologia muncii,obiective
organizationale.

O problemă care îi fascinează şi în acelaşi timp dă bătăi de cap psihologilor, dar şi managerilor din
organizaţii este dată de întrebarea „de ce sunt oamenii motivaţi să facă ceva?”. A încerca construirea unei liste
de motive pentru care oamenii se angajează în diferite acţiuni este dificilă, dar putem încerca să enumerăm
câteva: dorinţa intrinsecă de a obţine ceva, comparaţia socială, presiunea socială, aspiraţiile personale,
probabilitatea de obţine succese, obişnuinţa, creşterea stimei de sine, etc. (Warr apud Furnham, 1997).
Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi, în sens larg, rezidă în ansamblul de
decizii/acţiuni prin care se determină stakeholderii organizaţiei să contribuie direct sau indirect la realizarea
de funcţionalităţi şi performanţe superioare, pe baza corelării intereselor în abordarea şi realizarea obiectivelor
organizaţiei sau subsistemelor sale.În sens restrâns, motivarea constă în corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi
intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor,
competenţelor şi responsabilitãţilor atribuite în cadrul organizaţiei. Scopurile organizaţiilor pot fi realizate doar
prin efortul comun al membrilor ei. Una dintre condiţiile pentru care unele organizaţii sunt mai eficiente şi
productive decât altele, este dată de calitatea şi cantitatea eforturilor depuse de angajaţii ei, eforturi care sunt
legate de motivaţie. Pentru a lucra bine, oamenii trebuie să fie puternic implicaţi în munca lor şi dornici să-şi
atingă anumite scopuri, de la cele mai simple (cum ar fi dorinţa de a face rost de bani sau de a ajunge mai
repede acasă), până la cele mai complexe şi utile organizaţiei (a realiza lucruri importante, a găsi metode noi
eficiente, a face ceea ce le face plăcere). Din perspectiva psihologiei muncii motivaţia este definită ca sumă a
energiilor interne şi externe care iniţiază, dirijează şi susţin un efort orientat spre un obiectiv al organizaţiei,
care va satisface simultan şi trebuinţele individuale. Din această definiţie rezultă trei elemente cheie: efortul,
obiectivele organizaţionale şi trebuinţele. Efortul este o măsură cantitativă a intensităţii. Astfel, un angajat
puternic motivat depune o activitate susţinută la locul de muncă. Totuşi nu orice efort intens conduce la
performanţe în muncă. Angajatul trebuie să-şi canalizeze aceste eforturi spre a îndeplini şi obiectivele
organizaţionale, acestea formând componenta calitativă a efortului, care dă valoare efortului depus. Cu cât
obiectivele personale sunt mai apropiate de cele organizaţionale, cu atât efortul depus va aduce o contribuţie
mai mare la rezultatele aşteptate de organizaţie, după cum nealinierea acestor obiective va rezulta în
performanţe slabe la locul de muncă. Motivaţia trebuie analizată şi ca un proces de satisfacere a trebuinţelor.
Trebuinţa este o stare internă de necesitate care face ca anumite scopuri să fie atractive. Atâta timp cât este
nesatisfăcută, ea creează o tensiune internă care stimulează individul, antrenându-l într-un comportament prin
care acesta urmăreşte satisfacerea trebuinţei şi reducerea tensiunii. Pentru ca un individ să fie motivat la locul
de muncă, el trebuie să aibă certitudinea că efectuând o anumită activitate, aceasta îi va satisface şi propriile
trebuinţe. Motivarea constituie una dintre responsabilităţile cele mai importante ale managerilor, aceştia
trebuind să găsească cele mai bune modalităţi pentru a face ca subalternii lor să obţină performanţe în
muncă.Un lucru important în mediul organizaţional - de multe ori insuficient subliniat - este acela că angajatul
singur este capabil a se motiva pentru că procesele motivaţionale sunt declanşate şi coordonate din interiorul
fiinţei umane. Rolul managerulului este de a identifica şi a preciza în ce mod atingerea obiectivelor organizaţiei
asigură şi satisfacerea propriilor nevoi ale angajaţilor.
In contextul managementului resurselor umane,motivarea poate fi definite ca un process intern
individual,introspective,care energizeaza,directioneaza si sustine un anumit comportament.In lipsa unei
motivatii positive,se dezvolta,fara prea mare efort,o motivatie negative.Motivatia este o o “forta” personala

194
care determina un anume comportament,si atunci ne referim,spre exemplu,la metoda rotatiei locurilor de
munca pentru motivarea angajatilor,intelegem activarea acestei forte interioare. Cuvântul motivaţie este cel
mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Succesele unui sportiv se spune că sunt
datorate motivării sale ridicate, în timp ce un student care evită munca (sub forma efortului intelectual, al
atitudinii participative la actul de transfer şi aprofundare de cunoştinţe/informaţii), se spune că nu este motivat
(sau că este motivat să nu muncească).Ca urmare, se înregistrează o mare varietate de abordări, nu rareori
contradictorii. Angajaţii, în calitate de resurse, sunt mult mai complex şi dificil de gestionat decât, bunăoară,
resursele financiare, tehnice, informaţionale etc.In acelasi timp,resursele umane sunt unice in cee ace priveste
potentialul lor de crestere si de dezvoltare,in capacitatea lor de a-si cunoaște și a-și invinge propriile limite.
Moralul unui angajat se referă la atitudinea faţă de muncă, faţă de superiori şi faţă de organizaţia din care face
parte. Moralul ridicat – ca atitudine pozitivă în raporturile de muncă – este rezultatul principal al satisfacerii
nevoilor (prin locul de muncă sau ca rezultat al acestuia).O necesitate care ar putea fi satisfăcută prin locul de
muncă este recunoaşterea importanţei rolului şi contribuţiei într-o organizaţie (satisfacţia muncii), iar o altă
nevoie satisfăcută, de data aceasta, ca rezultat al locului de muncă, este securitatea financiară. Un moral ridicat
conduce la dedicare totală şi la loialitate în favoarea organizaţiei, la care se adaugă dorinţa de a lucre cât mai
bine. Un moral scăzut poate conduce la absentism, dezinteres faţă de muncă, rată scăzută a productivităţii şi,
ca rezultat, angajaţii părăsesc compania pentru a căuta alte locuri de muncă (în speranţa că vor afla acolo mai
multă satisfacţie prin motivaţie).Moralul, motivaţia şi satisfacerea(împlinirea) nevoilor angajaţilor se
întrepătrund şi, împreună cu productivitatea, sunt subiectele cel mai mult studiate.De cele mai multe
ori,cercetatorii incep un studio gindindu-se la citeva subiecte inguste ca arie de cuprindere dar,dupa ce
cercetarea subiectului se dezvolta si prinde contur,cercetorii realizeaza ca,atit obiectivul,cit si cercetarea ar
putea fi generale.Acest lucru s-a intimplat si cu multe din cercetarile intreprinse in domeniul muncii si al
relatiilor de munca in cadrul organizatiilor.
Prin urmare, daca ne dorim performanta, eficienta, productivitate crescuta, nu ne ramane decat sa
satisfacem necesitatile angajatilor,deoarece ei reprezinta factorul primordial intr-o intrepindere.Un manager
profesionist stie ca un angajat are si alte asteptari de la locul de munca unde isi petrece o buna parte din
timp,adica nu doar pentru bani si succes,dar si apreciere in cadrul organizatiei,o relatie armonioasa cu
echipa,atmosfera pozitiva, etc.Astfel,pentru a avea o echipa motivata,puternica si profesionista,managerului
nu ii ramine decit sa tina cont de niste operatii simple pur umane.

Bibliografie:

1.http://psihologie.tripod.com/motivatia.htmhttp://www.upm.ro/facultati_departamente/ea/onm2007/SEC
TIUNEA%201/Udrescu_Mihai_Adrian.pdf[Accesat 18noiembrie 2015];
2. http://www.ascentgroup.eu/ro/ramona-bosinceanu/blog/motivarea-si-auto-motivarea-la-locul-de-
munca;[Accesat la 19 noiembrie 2015];
3. http://www.motivare.eu/index.php/despre-noi/93-concluzii; [Accesat la 19 noiembrie 2015]
4. Nicolescu Ovidiu, Management,Editura Economica,Bucuresti 1999. [Accesat la 19 noiembrie 2015].

195
 ANALIZA INFLUENȚEI MODULUI DE FINANȚARE ASUPRA
RECUPERĂRII INVESTIȚIILOR ÎN IMOBILUL LOCATIV
Maria CUCEREAVÎI, dr. hab., conf. univ. Svetlana ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Conținut articolului reflectă opinii cu referire la definirea investiției imobiliare, participanții la
procesul de finanțare în imobil, momentele oportune de investire în imobil, precum și riscurile aferente
investițiilor de acest gen.
Analiza propusă spre a fi realizată prevede identificarea modului de influență a mijloacelor de investire
în imobil ținînd cont de termenul de recuperare a sumelor alocate din finațare proprie 100% sau din finanțare
proprie 30% și finanțare împrumutată 70%.

Cuvinte cheie: investiție imobiliară, risc investițional, rentabilitatea investițiilor, termen de recuperare
a investițiilor

Investiţia în imobil în ţara noastră poate fi comparată cu Forex – dacă nu eşti atent şi faci o miză prea mare
şi nesigură rişti să pierzi totul sau poţi avea noroc chiar şi să obţii un venit consistent, iar pentru a reuși este
necesar ca momentul de realizare a investiției să fie oportun pentru piața imobilului, cunoscînd cererea
participanților la tranzacții imobiliare. Și, ca de alftel orice investiție, investițiile în bunurile imobiliare sunt
supuse riscurilor sensibile la schimbările stării fizice a imobilului, amplasament, fluctuațiile cursului valutar
ș.a. Un indicator relevat al eficienței investiției este termenul de recuperare a surselor alocate, de aceea prezintă
interes cum amortizăm mai rapid investiția: prin finanțarea imobilului din surse proprii sau prin finanțarea
acestuia din surse împrumutate?
Actuala situație economică din țară pune la încercare intențiile populației de a achiziționa imobile locative.
Unii nu au încredere în bănci și economiile făcute preferă să le investească în imobile. Dar există și o altă
categorie de potențiali investitori care doresc achiziționarea unui imobil dar nu au suficienți bani și se îndreaptă
către instituțiile de finanțare pentru obținerea unui credit. Rămîne a fi interesant care este perioada de
recuperare a investițiilor pentru fiecare din acești participanți ai pieței în condițiile în care aceștea decid să-și
ofere prorietatea în chirie.

1. Investiția imobiliară

Standardul Național de Contabilitate 2015 [1] menționează că o investiţie imobiliară reprezintă o

proprietate imobiliară deţinută (de proprietar sau locatar în baza unui contract de leasing financiar), mai
degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru creşterea valorii acesteia, decît pentru a fi: utilizată în producţie,
pentru furnizarea de bunuri, prestarea serviciilor sau în scopuri administrative sau vîndută în procesul
desfăşurării normale a activităţii sau altfel spus investiţie imobiliară înseamnă un apartament, o casă sau un
teren pe care îl avem în proprietate şi din care obţinem anumite venituri, sau pe care intenţionăm să-l vindem
ulterior cu un preţ mai mare decît l-am cumpărat.
Investițiile imobiliare au la bază intenția persoanelor de a economisi de a căuta variante alternative și cît
mai sigure pentru a-și plasa banii pe perioade medii sau lungi. Principalele declarații făcut de investitorii
particulari în legătură cu achiziția unui imobil sunt ”ca să îl avem pentru mai tîrziu și chiar poate să-l vindem”,
”avem niște bani și nu avem încredere să-i ținem la bancă”, ”avem nevoie de o locuiță proprie”. O alta categorie
de investitori sunt cei care investesc în imobile noi și bine poziționate, pe care să le poată da în chirie atîta timp
cît nu le folosesc în mod direct.
Persoanele fizice active pe piaţa investițiilor imobiliare sunt, de regulă, moldovenii care muncesc în
străinătate şi investesc banii în proprietăţi imobiliare sau cei care au afaceri prospere și materializează capitalul
acumulat sub formă de imobile.
Investițiile în imobil sunt pe termen lung și acesta este unul din activele care nu face decât să se aprecieze
în timp.
Referindu-ne la obiectul cercetării, și anume la imobilul locativ, atunci analiza prețurilor la imobile indică
asupra faptului că prețul mediu de metru pătrat într-un bloc nou din sectorul Botanica, în perioada construcției,
fluctuează între 500 și 600 de euro. În cazul blocurilor finisate și date în exploatare, prețul mediu al unui metru
pătrat de apartament este de 600-750 de euro, astfel valoarea adaugată poate atinge 30%. Prin urmare, dacă se

196
investește în imobil în perioada construcției investitorul poate beneficia de un preț mai convenabil și are ocazia
de a urmări perioada construcției la toate etapele ei.
Însă puţine persoane înţeleg ce înseamnă un contract de investiţie într-un imobil aflat la faza incipietă a
construcției. Acesta oferă doar posibilitatea celui care îl semnează să obţină locuinţa, dar nu îi garantează acest
drept. Odată ce dezvoltătorul va avea dificultăţi financiare sau va falimenta, investitorul riscă să rămână cu
nimic [3].

2. Ricul investițiilor imobiliare

Investiția imobiliară posedă aceleași caracteristici ca și oricar alta. Spre exemplu investitorul riscă să nu-
și recupereze banii. Dacă ea este făcută "cu cap" are avantaje majore. Se poate procura un imobil locativ și da
în închirie pe termen lung. După o anumită perioadă de timp investiția se amortizează, producînd apoi profit,
iar casa tot a investitorului ramîne, permițînd vînzarea ulterioară.
Indiferent dacă ne referim la investiţiile imobiliare sau la alte tipuri de investiţii, unul din cele mai
importante aspecte ale lor este gradul de risc. Din acest punct de vedere investiţiile se clasifică în două
categorii: cele garantate (la care există cineva care garantează primirea înapoi a banilor, plus profitul respectiv,
indiferent dacă acest „cineva” este statul, o anumită companie sau o altă instituţie) şi cele care nu sunt garantate
[4].
La modul cel mai general, investiţiile garantate aduc profituri mai mici decît cele negarantate. Investiţiile
imobiliare intră, evident, în categoria celor care nu sunt garantate. Cu toate acestea, ele sunt de multe ori
considerate ca avînd un grad mic de risc.
Aceste proprietăţi sunt supuse la un număr limitat de riscuri, principalele fiind cele care ar putea duce la
distrugerea lor: cutremur, incendiu, inundaţie, alunecări de teren
Dincolo de riscurile catastrofale, care ar duce la distrugerea lor, respectivele proprietăţi imobiliare vor
continua să aibă o anumită valoare indiferent de condiţiile economice, deci nu vor ajunge niciodată chiar în
„faliment” (atîta vreme cît oamenii vor avea nevoie de locuinţe).
Pentru a micșora gradul de risc și a micșora perioada de amortizare a investiției investitorul trebuie sa țină
cont de următoarele criterii privind alegerea locuinței: amplasarea, calitatea construcției, existenta spațiilor
verzi și de recreare, curți, accesul rutier, vecinatatea favorabilă și existeța unui stoc locativ nedegradat prin
apropiere și altele.
În concluzie, prin natura riscurilor la care sunt supuse, investiţiile imobiliare par a fi mai sigure decît alte
tipuri de investiţii, însă în condiţii de criză şi ele sunt foarte mult afectate. Efectele negative sunt exprimate de
nivelul ratelor la credite oferite de către instituțiile de finanțare, influența cursului valutar la stabilirea plății de
locațiune în valută străină.

3. Analiza comparativă a recuperării investițiilor în funcție de modul de finanțare.

În scopul aprecierii influenței modului de finanțare asupra perioadei de recuperare a investițiilor, am

examnat situația creată pe piața Repblicii Moldova. Au fost analizate 2 sitații de investire în bunurile imobile,
avînd la bază diferite surse de finanțare.
1. Procurarea unui imobil cu valoarea de piață de 30 000 €, finanțarea – din surse proprii 100%. Se
presupune că imobilul va fi dat în locațiune la o plată de 200 €/lună. Rata de rentabilitatea a investiție poate fi
considerată rata medie la depozite în valută străină pentru persoanele fizice 4,58% [2].
Determinăm termenul de recuperare a investiției utilizînd formula pentru determinarea ratei de amortizare
a anuității (formula 1)

(1)

Unde:
A- anuitatea, plata de locațiune, €
VP- valoarea imobilului, €
i- rata de rentabilitate
n- perioada de recuperare a investiției, ani

197
 Din relație rezultă ca termenul de recuperare a investiției în cazul finanțării imobilului din surse
proprii constituie 18,59 ani.

2. Procurarea unui imobil cu valoarea de piață de 30 000 €, finanțarea – din surse proprii 30% ceea ce
constitie 10 000€ și din surse împrumutate 70% ceea ce reprezintă 20 000€. Se presupune că imobilul va fi dat
în locațiune la o plată de 200 €/lună.
Banca oferă un credit imobiliar pentru o perioada de 20 ani la o rata anuală a dobînzii egală cu 9,95%. Se
determină dacă plata lunară pentru credit cu depășește 200€/lună obținute din darea în locațiune a imobilului.

Plata lunară pentru credit nu depășește 200 €, rezultă că diferența de 7,66 € (200-192,34) permite
amortizarea surselor proprii investite.
Determinăm perioada în cre sunt recuperate investițiile proprii de 10 000 €. Rata de rentabilitate a
investiției va fi considerată aceiași ca și în cazul 1, adică 4,58%.
Urmează să se afle în cîți ani va putea fi posibilă recuperarea sumei rămase de 8161,60 €. Rata de
rentabilitatea a investiție poate fi considerată rata medie la depozite în valută străină pentru persoanele fizice
4,58%.

Pe perioada de rambursare a creditului de 20 ani, sursele proprii vor fi recuperate în mărime de 1202,55 €.
Restul sumei de 8797,45 € €va fi recuperată în ??? ani, după finalizarea perioadei de rambursaare a
creditului.

În urma calculelor efectuate s-a demonstrat posibilitatea recuperării investițiilor în perioade comparabile
de timp, în funcți de modul de finanțare a tranzacției. Astfel, finanțarea 100% din surse proprii presupune o
recuperare în 18,6 ani, iar finanțarea mixtă – o recuperare a mijloacelor proprii în 4,02 ani, cu rambursarea
creditului ipotecar în 20 ani.
Prin urmare, o investiție în bunuri imobiliare cu potențial de generare a veniturilor este mai atractivă
utilizînd surse împrumutate.

Bibliografie
1. Standardul Național de Contabilitate 2015
2. Ratele medii la credite și depozite
http://www.bnm.md/bdi/pages/reports/dpmc/DPMC5.xhtml?lang=ro&id=6368 [Accesat la 22.11.15]
3. Ziarului ECOnomist din 12 noiembrie 2014. Rentabilitatea investițiilor imobiliare
http://www.eco.md/index.php/rss/item/2520-c%C3%A2t-de-rentabil-%C5%9Fi-sigur-este-s%C4%83-
investe%C5%9Fti-%C3%AEn-imobile-%C3%AEn-republica-moldova [Accesat la 19.11.15]
4. Riscurile investițiilor imobiliare
http://ideisibani.ro/riscmic/adevarul-despre-investitiile-imobiliare-sunt-cele-mai-sigure-sau-nu/ [Accesat
la 20.11.15]

198
 NIVELUL DE AMPLASARE PE ETAJ A APARTAMENTELOR CA
FACTOR DE INFLUENȚA ASUPRA VALORII DE PIAȚA

Irina FIODOROVA, st.gr. EI-1410

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Estimating the value of property using sales comparison approach, highly-qualified evaluator
must take in consideration all the factors, that can rise or lower final value. How does the floor-level influence
on an apartment price? This research has as a goal to find out if there is any influence of this factor on
properties from Chișinău’s market and how powerful this influence is. Moreover, due to variance of total
number of levels, influence of height of building on the price was studied. Influence of these factors depends
from demand, which, in its turn, depends from people’s preferences. Analyzing all them, it is possible to make
a conclusion useful in practice, for instance, for construction companies.

Cuvinte cheie: factor de influența, preț, variație, locație, nivelul amplasării, piața primară, piața
secundară.

Din teorie cunoaștem, că la valoarea de piață unui metru patrat al imobilului influeţează mai mulți factori:
suprafața totală, rata inflației, cursul schimbului valutar, prestigiul cartierului și altele [1]. Cel mai principal
factor de influență este amplasare. Însaşi în definiţia bunului imobil în dicţionarele străine este menţionată
maxima „locaţie, locaţie, locaţie” (eng. „location, location, location”), fiind un raspuns a evaluatorului la
întrebarea „Care sunt 3 factori cei mai principali în evaluarea bunului imobil?” [8], [9].
Deseori, sub termenul „locaţie” se înțelege coordonatele geografice ale obiectului, dar el poate să aibă şi
alt sens: etajul amplasării obiectului, anume apartamentului sau oficiului. Aceasta informație este foarte
importantă, pentru că poate fi decisivă la alegerea apartamentului. Alegerea finală a cumpărătorului este bazată
pe preferințele lui personale. Sunt diferite avantajele și dezavantajele, legate de factorul analizat. Uneori, aceste
dezavantaje sunt atribuite etajelor 2 și penultimul.

Tabelul 1 Avantajele și dezavantajele apartamentelor aflate la primul și la uttimul etaj

Avantajele Dezavantajele
Etajul întîi
+ Posibilitatea de a face anexă la apartament - Zgomot (”проходной двор”)
+ Posibilitatea de a face o altă ieșire - Securitatea scăzută
+ Idependența de ascensor - Mentalitatea oamenilor (aruncările privirilor în
geamurile)
+ Schimbarea destinației încăperii - Aproape de fundație (diferite mirosuri,
(locativ → comercial) umezeală)
+ Comodități fizice (ex. persoane în vîrstă) - Dificit de iluminarea naturală
Ultimul etaj
+ Lipsa zgomotului, inclusiv și cel de la vecini de - Posibilitatea inudării (de la etaj tehnic, de la
sus ploaia/zăpadă)
+ Singurătate - Mai frig
+ Oferă peizaj frumos - Vîntul
+ Iluminare naturală - Dependența de ascensor
+ În caz de incendiu (suntem în zona seismică, iar - Deservirea tehnică proastă
cladirile sunt învechite) cei de la ultimul etaj vor fi găsiți (aprovizionarea cu apă și căldură de jos în sus)
mai repede, deci, șansa de a supravețui este mai mare.
Sursa: elaborat de autor

199
 Știind de aceste preferințe, putem să concluzionăm că oameni fac diferențiere între etaje. Cum de cuantifict
această diferențiere la valoarea de piața a apartamentelor situalte la diferite nivele?

1. Republica Moldova

Am colectat separat datele despre oferta apartamentelor de pe piața primară și secundară. Piața
apartamentelor din municipiul Chișinău nu este omogenă. Diferența clădirilor după numărul de etaje este mare:
începînd cu clădirile cu 2 nivele și terminînd cu 25. Ținînd cont de acesta, calculăm cum depinde prețul unui
metru patrat de imobil locativ din Chișinău de numărul total al etajelor. După metoda statistică, numită regula
adunării dispersiilor, obținem că 27,64% din prețul unui metru patrat de imobil locativ pe piața secundară se
datorează influenței numarului etajelor clădirii, unde se află bunul imobil. Pentru piața primară am obținut un
alt coeficient, egal cu 49,13%. El este mai mare, decît cel a piaței secundare, deoarece și riscurile investiției
în obiecte neconstruite cu multe nivele sunt mai mari în comparație cu riscurile investiției într-un obiect
nefinalizat cu un număr mic de etaje.
Ținînd cont de direfența etajului maxim în clădire, nu putem grupa apartamentele pentru calcul. Atribuim
la fiecare clădire coeficient 1,0. În acest caz nivelul amplasării apartamentului va avea un coeficient, calculat
după formula 1, unde n – etajul, nmax – numărul etajelor în clădire.
𝑛
𝑐=𝑛 (1)
𝑚𝑎𝑥

Aplicînd regula adunării dispersiilor, concludem că influența amplasării pe etaj are o intensitate slaba.
Pentru piața primară gradul de influența este egal cu 19,11%, iar pentru piața secundară numai cu 8,24%. Unele
companii de construcții propun un singur preț la metru patrat pentru toate obiecte, neglijind faptul diferenței
proprietăților fizice, sociale, economice potențiale a bunurilor viitoare. Rezultate primite pot fi explicate prin
faptul, că pe piața secundară sunt prezentate un anumit numar de obiecte, sortimentul este restrîns. Dar, în
acelaș timp, piața secundară rămîne stabilă, și cumpărători potențiali nu atrag atenție la etajul obiectului, care
ei sunt hotărîți să cumpere. Investind bani în proiect, cumpăratori deja gîndesc despre alți factori: preferințele
lor individuale, estimarea riscurilor.
Pentru a confirma concluziile facute, vom studia mai detailat influența acestui factor în grupe mai
omogene. În municipiul Chișinău majoritatea blocurilor de locuit sunt de 9 și 5 nivele. Analizîndu-le,
observăm, că apartamentele, amplasate la etajul întîi, în ambele grupe sunt mai multe, ce aduce la concluzia,
că cererea la ele va fi mai mică. Prețurile unui metru patrat în mediu și etajul amplasării sunt în dependența
parabolică.

Ряд1; Ряд1; Ряд1; Ряд1;

Ряд1; 2; 710 3; 761 4; 724 Ряд1; 3; Ряд1; 5;
5; 663 Ряд1; 2;803Ряд1; 4;825Ряд1; 6;
1; 623 747 7; Ряд1; 9;
746Ряд1; Ряд1;
Ряд1; 1;731 8;
678 681
635 632

Fig. 1 Prețul mediu al unui metru patrat de imobil în dependența de etajul amplasării (blocuri cu 5 și 9
nivele), €

Aplicăm metodele statistice, rezultatul cărora ne arată, că 20,62% din prețul unui metru patrat al
apartamentelor din blocurile locative cu 5 etaje este datorită factorului studiat, pe cînd în blocurile cu 9 nivele
interdependența are o intensitate puternică și constituie 49,67%. În primul caz influență nu este puternică, fiind
că avantajele și dezavantajele nivelului amplasării în clădiri cu puține nivele nu sunt așa bine divizate, nu sunt
variate. În blocuri cu 9 nivele – invers, este o diversitate mare de avantaje și dezavantaje pentru fiecare nivel.

200
 2. Experiența specialiștilor din România

În anul 2011 s-a facut o analiza unui segment a pieței imobilului rezedențial. Au fost comparate datele
despre apartamente cu 2 odăi, aflate în blocuri cu 4, 8 și 10 etaje din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj Napoca,
Timişoara. Studiul a dovedit, că cele mai scumpe sunt apartamente din blocuri cu 8 etaje. Diferenţele de preţ
pe metru pătrat la apartamente au ajuns până la 20%.
În capitală, independent de anul construcției, prețul la un metru patrat în bloc cu 8 etaje este
mai mare cu 7% fața de blocuri cu 4 etaje, și pînă la 20% fața de bloc cu 10 nivele.
Potrivit sursei citate, aceeaşi situaţie este întâlnită şi la nivelul provinciei. Cea mai mare dependența
de numărul etajelor a fost văzută în Timișoară: metru pătrat costă în imobilele cu patru, respectiv zece etaje
cu 16,2%, respectiv 14,9% mai puţin, decît în blocuri cu 8 etaje. Apartamentele din blocurile cu opt etaje sunt
cele mai scumpe şi în Cluj-Napoca şi Constanţa, însă diferenţa este de doar 3,5%, respectiv 5,2% [3].

3. Experiența evaluatorilor în Russia.

În Rusia studierea inretdependenței amplasării apartamentului pe etaj și prețului lui a fost efectuată în
noiembrie, 2015. Experții au dedus, că număr optimal de etaje pentru blocuri locative noi constuite este de 17
etaje [5]. S-a constatat, că au rămas stereotipuri încă din uniunea sovietică, cînd etajele 1 și ultimul au fost de
calitatea mai puțin bună [6].
În favoarea cumpărătorilor sunt apartamente amplasate pe etaje 3-8. Ultimele etaje, care au o vedere
panoramică, sunt procurate de persoane cu vîrstă pînă la 35 de ani. În Moscova etajele începînd cu 11 și mai
sus sunt cele mai cerute pe piața, ținînd cont de situația ecologică, și, corespunzător, sunt mai scrumpe. În
clădirile locative cu puțin nivele prețul practic nu se variază. În clairile de elită, de busines, ma ieftine sunt
apartamente din mijloc, reeșind din fapt , că cu cît mai sus este apartamentul, cu atît și peizajul este mai bun.
Respectiv, prețurile la apartamente la ultimele etaje sunt mai mari cu 5-15%.
Mulți cumpărători aleg acelaș etaj, unde au trăit pînă la schimbarea locuinței. și anume petru cei, care au
avut apartamente la ultimele etaje. Le este greu să lase stilul lor de viața și vederile panoramice.
În general, cererea este mai mare pentru etajele 3-4..9-10, și cele mai scumpe sunt apartamente, aflate la
etaje 5..7. Apartamentele de la etaje 1 și ultumul se vînd cu 10% mai ieftin.
Pe piața imobilului locativ de ”econom-class” nu se observă o variația între prețuri. Numai pentru primul
etaj companii de construcție fac reduceri pînă la 7% sau ofer alte bonusui (companie face reparație, certificate
și disconturi de la parteneri, consultații despre imobil gratuite)[7].

4. Experiența țărilor dezvoltate

În țările din vest este o tendința de a trăi în casa pe pămînt. Dar, în acelaș timp, prețurile la imobil
locativ în blocurile cu multe etaje nu depind de înălțimea acestora. Acolo sunt alte factori, considerați
importanți: cu cîte ascensori este dotat bloc respectiv, care este contingentul, designul clădirii, vîrsta
clădirii, dacă au fost incendii sau crime grave în cladire [4].
În țările de est tot n-a fost văzuta dependența de numărul etajului, pe care este amplasat obiect [2].
Dar a fost evidențiată preferința oamenilor ”de a trăi în casa pe pămint cu grădină și gard”. Etajul
preferabil n-a fost găsit în orașul Hong Kong.

5. Concluzii

Analizînd toate datele, putem face concluzia, că mai mult influențează numărul de etaje a clădirii, unde
este amplasat apartamentul, decît nivelul amplasării în aceasta clădire. Mentalitatea oamenilor, care trăiesc în
municipiul Chișinău, joacă un rol semnificativ: oamenii nu sunt pregătiți să traiască în zgîrie-nori. Acelaș
tendința vedem și în România: cele mai scumpe sunt imobilile în blocuri cu 8 etaje.
Practica ne arată, că oamenii sunt orientați să cumpere apartamente amplasate pe etajul 3 și 5, fără o
explicație logică, argumentînd opinia sa, că aceste sunt numere frumoase. Graficele prezentate în lucrare
confirmă aceasta prin faptul, că prețurile pentru apartamente la etaje respective sunt mai înalte.
În general, nivelul amplasării apartamentului este un factor secundar. El nu influențează la satisfacerea
cerințelor și necisităților omului de bază. Mai mult, fiind studiate detele ofertelor, coeficienți obținuți pot să
difere de la realitate.

201
 Bibliografie

1. Buzu. O. Evaluarea bunurilor imobiliare: teorie și practica. Chișinău, 2003.

2. Wong S. K., Chau K. W., Yay Y., Cheung A. K. C. Floor-level premiums in high-rise and low-rise
buildings. 2006
Disponibil: < http://www.prres.net/papers/wong_floor_level_premiums_low_high_rise.pdf> [Accesat
25.11.15]
3. Ce influența are numărul etajelor imobilului asupra prețurilor la apartamente, 2011
Disponibil : <http://www.evz.ro/ce-influenta-are-numarul-etajelor-imobilului-asupra-preturilor-la-
apartamente-943529.html> [Accesat 25.11.15]
4. Cost model: Tall buildings, 2014
Disponibil: <http://www.building.co.uk/cost-model-tall-buildings/5067937.article> [Accesat 25.11.15]
5. Высота жилого дома влияет на стоимость жилья в нём
Disponibil: < http://www.mosdom.com/content/vysota-zhilogo-doma-vliyaet-na-stoimost-zhilya-v-nem>
[Accesat 25.11.15]
6. Как этажность влияет на цену жилья, 2015
Disponibil: <http://www.dni.ru/realty/2015/1/19/292169.htmlhttp://liderimobil.md/> [Accesat
25.11.15]
7. Насколько этажность влияет на стоимость квартиры, 2015
Disponibil: < http://miel.ru/press/7815/> [Accesat 25.11.15]
8. Definition of 'real estate'
Disponibil: <http://www.investopedia.com/terms/r/realestate.asp> [accesat 22.11.15]
9. Definition
Disponibil: <http://www.investorwords.com/13518/location_location_location.html > [accesat 22.11.15]
10. Date despre apartamente
Disponibil: <http://lara.md> [Accesat 19.11.15]
11. Date despre apartamente
Disponibil: <http://liderimobil.md> [Accesat 19.11.15]

202
 MANAGEMENTUL APROVIZIONARII ȘI DESFACERII

Nicoleta IONEL, st. gr. IMC 1206

Universitatea Tehnică a Moldovei

„Câştigători sunt aceia care restructurează maniera în care

informaţia circulă în întreprinderea lor.” – Bill Gates

Abstract: Managementul aprovizionării este componenta a funcţiunii comerciale a întreprinderii si

asigura echilibrul intre necesitatile si resursele materiale care poate fi asigurat de o unitate economica..
Managementul aprovizionarii reprezintă activitatea prin care se asigura elementele materiale si tehnice
necesare productiei in volumul și structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale
intreprinderii in condițiile unor costuri minime și ale unui profit cat mai mare.

Cuvinte cheie: Managementul aprovizionării, aprovizionarea directa, aprovizionarea prin tranzit

organizat, aprovizionarea prin tranzit achitat, aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali.

Managementul aprovizionării reprezintă acea componență a managementului de ansamblu al firmei care

asigură previziunea, organizarea, conducerea-coordonarea, antrenarea, controlul evaluarea procesului de
aprovizionare, astfel încât să se atingă obiectivele generale ale firmei în condiţii de eficienţă.
Dacă ar fi să facem o mică analiză a tutror investițiilor în domeniu construcții, putem observa că de la an
la an sunt modificări esențiale în această ramură. Conform Biroului Național de Statistică, putem face o
analiză a ultimilor doi anii și anul 2015 pentru primele două trimestre, putem afirma în anul 2015 indicele
pretului producătorilor în construcții sa majorat cu 2,97 % față anul 2013 și față de anul 2014 cu 0,94 %
pentru toate tipurile de investiții.
110 108,62 108,25 109,45
107,72 108,45
108
105,75 107,07
106 107,96 Lucrari constructii montaj
104 102,6
102 Investiții în capital fix
100
98 Mașini, utilaje, mijloace de
transport
2013
2014
2015

Fig. 1 Indicii prețurilor producatorilor in construcție

Obiectivul de bază al managementului aprovizionării îl constituie asigurarea completă şi complexă a

resurselor materiale necesare desfăşurării continue a activităţii firmei, la locul, la termenele şi în condiţiile
(cantitative şi calitative) solicitate, cu un cost cât mai redus.
Principalele grupe de activităţi specifice necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt:
a) identificarea şi specificarea necesităţilor reale de resurse materiale şi fundamentarea tehnico-
economică a planurilor/programelor de aprovizionare;
b) studiul pieţei de aprovizionare pentru elaborarea strategiilor şi politicilor de aprovizionare, alegerea
formelor şi surselor de aprovizionare adecvate în funcţie de caracteristicile cererii de consum şi ale ofertei
pieţei;
c) consolidarea relaţiilor cu furnizorii aleşi;
d) asigurarea condiţiilor necesare primirii-recepţiei resurselor materiale, gestionarea stocurilor;
e) organizarea şi coordonarea adecvată a compartimentelor de aprovizionare;
f) analiza, urmărirea şi controlul modului de realizare a procesului de aprovizionare.
Aprovizionarea se poate realiza prin 2 modalitati :
1. Aprovizionarea directa de la producator sau furnizor;

203
 2.Aprovizionarea prin unitatile specializate in sistem en-gros, deci prin intermediari comerciali care
imbraca trei variante : aprovizionarea prin tranzit organizat, aprovizionarea prin tranzit achitat,
aprovizionarea prin tranzit de la depozitul en-grosistului
Aprovizionarea directa prevede ca toate activitațile sa se realizeze direct intre unitatea consumatoare și
cea producatoare, aceasta forma este avantajoasa in cazul de cumpararii a unor cantitati mari, vagonabile,
materiale de masa sau produse de serie mare. Se pot obtine preturi avantajoase la achizitie, rabaturi sau
bonificatii iar cheltuielile de transport sunt mici.
Aprovizionarea prin tranzit organizat presupune și inlesnirea de catre un intermediar comercial a
activitatii de organizare si concretizare a relatiilor dintre consumatori si furnizori, urmand ca livrarea
produselor si decontarea facturilor sa se realizeze direct intre ultimii factori. Pentru serviciile prestate,
intermediarul primeste un comision de 3% din partea consumatorului.
Aprovizionarea prin tranzit achitat prin care atat contractarea cat si achitarea contravalorii produselor le
asigura intermediarul, iar livrarea se face direct de la producator la consumator. Pentru aceasta operatiune
consumatorul cedeaza 5% din valoarea tranzactiei intermediarului o data cu plata contravalorii produselor
livrate.
Aceste modalitati scurteaza perioada de contractare, usureaza munca producatorilor si a consumatorilor
pentru studierea pietii, negocierile se fac mai usor, intermediarii fiind specilizati, iar acestia pot impulsiona
cu mai mare eficienta realizarea contractelor.
Aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali, aceasta fiind o forma care presupune ca toate
cele 3 activitati sa se realizeze de aceiasi unitate specilizata pentru care in pret include un adaos comercial
ce-i acopera cheltuielile si îi asigura si un profit .
În urma celor prezentate putem spune că managementul aprovizionării este una din principalele
specialități care ar trebuie să fie în fiecare din companiile noastre, deoarece prin intermediu ei firmele vor
cîștiga timp și vor majora profiturile sale. Managementul aprovizionării are o mulțime de avantaje: crește
gradul de certitudine in asigurarea cu materiale a micilor producatori, reduce stocurile de la consumatori,
simplifica activitatea de aprovizionarea a acestora, conduce la promovarea cu mai mare usurinta si eficienta
a produselor noi realizate de producator.

Bibliografie
1. Biroul Național de Statistică, Indicile prețurilor producatorilor in construcție,
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/view.asp?ma=PRE0402&ti=Indicii+preturilor+producatorilo
r+in+constructie+by+Ani%2C+Trimestre+and+Indicatori&path=../quicktables/RO/05%20PRE/PRE04/
&lang=1 accesat la data de 22.11.2015
2. Scrioşteanu, A., „Managementul aprovizionării”, Ed. Universitaria, Craiova, 2005;
3. Managementul aprovizionării și desfacerii (vânzări)/ Dr. Gheorghe Bășanu, Dr. Mihai Pricop;

204
 ASOCIAȚIILE OBȘTEȘTI ALE EVALUATORILOR DIN ROMÂNIA ȘI
FEDERAȚIA RUSĂ. CARACTERISTICA COMPARATIVĂ, REFERINȚE LA
REPUBLICA MOLDOVA
Ion LESNIC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: L'évaluation est un problème clé pour l'intégration du marché de l'immobilier. Après la façon
dans qui est développé l'activité d'évaluation et le marché de l'immobilier de l'un ou l'autre pays, nous pouvons
déduire le degré de développement économique du pays. Malgré le fait que la Moldavie est pas encore un pays
qui était dans le processus d'auto-évaluation de l'évaluation d'entreprise marché des services en Moldavie
donne une plus grande priorité à la mise en œuvre de ce processus. Priorité ressent le besoin de créer un
certain contrôle politique et un plan bien défini d'action basé sur l'expérience de la Fédération de Russie et la
Roumanie, identifié les objectifs et des lacunes dans l'auto-évaluation dans ces pays.

Cuvinte cheie: Asociații, autoreglementare, metodologii, profesionalizm, monopol, standarte.

Introducere
Evaluarea bunurilor imobiliare este o direcţie în ştiinţa şi practica economică, o activitate profesionistă,
complexă care necesită din partea evaluatorului un complex întreg de cunoştinţe şi deprinderi. Evaluatorul
trebuie să cunoască bine legislaţia, să ştie, să aplice în mod corect metodele actuale de evaluare, să aibă acces
la informaţie sigură şi completă privind piaţa imobiliară, pentru a îndeplini aceste cerințe se cere prezența unei
pieți imobiliare dezvoltate.
Un nou pas spre dezvoltarea pieții imobiliare din Republica Moldova poate fi implimentarea procesului de
autoreglementare.
I. Experiența Federației Ruse în domeniul autoreglementarii serviciilor de evaluare
Relativ recent (în 2008) serviciilor de evaluare este ghidat de Legea nr.153-F3 din 29.06.1998 cu privire
la ”Activitatea de evaluare în Federația Rusă” și Legea nr. 315-F3 din 01.12.2007 cu privire la ”Organizațiile
de autoreglementare”. Așadar din 01.01 2008 piața serviciilor de evaluare a Federației Ruse a trecut de la
licențiere la autoreglementare, fundamentată pe unirea persoanelor în Organizații Obștești ale Evaluatorilor
(în continuare OE).[5]
Cu scopul de a menține controlul calității OE promovează activitatea de expertiză.
Activitatea experților este creată cu scopul de control al calității serviciilor de evaluare predispuse de
membrii organizației, efectuarea analizei rapoartelor de evaluare, promovarea metodelor și metodologiilor noi
de evaluare, crearea normelor etice a evaluatorilor din Federația Rusă, sporirea statutului OE și a membrilor
ei.[6]
Competențele consiliului experților OE includ:
 Efectuarea expertizei obiectivității concluziilor, corectitudinii utilizării metodelor, corespunderii
standardelor de evaluare, respectarea cerințelor legislației Federației Ruse în domeniu evaluării;
 Soluționarea litigiilor și a situațiilor contraverse;
 Controlul certificării benevole a membrilor OE;
 Analiza materialelor predispuse de organele de stat privind încălcarea de către membrii OE a
regulamentului organizației care poate fi temei de excludere;
 Predispunerea executarii rapoartelor a obiecțiilor și consultațiilor privind neajunsurile rapoartelor din
contul executorului;
 Crearea cerințelor unice către rapoartele de evaluare;
Problemele și neajunsurile care au fost întîmpinate de societatea evaluatorilor Federației Ruse în cadrul
trecerii spre autoreglementare sunt:
 Dificultatea controlul și supravegherii activității OE de către stat care se manifestă prin lipsa unei
norme ce ar obliga transmiterea informației către organele de conducere de către organizații și prezența unor
norme administrative către persoanele de conducere a OE;

205
  Ambiguitatea utilizării de către OE a prevederilor legislației ce țin de aprobarea unor cerințe
suplimentare către membrii săi cît și a responsabilității materiale a membrilor săi;
 Crearea și implimentarea programelor de instruire a evaluatorilor, legislația nu prevede competențele
ce țin de crearea programelor de instruire;
 Lipsa normării legislative, a conceptului de expertiză, a rapoartelor și a cerințelor față de experți;
 Lipsa unui regulament ce ar determina procedurile de control al OE de către stat;
 Lipsa monitoringului activității organizațiilor evaluatorilor.
Scopurile OE se supun obiectivelor autoreglementării și presupun:
 Apărarea intereselor evaluatorilor;
 Sporirea nivelului de profesionalizm al evaluatorilor;
 Crearea programelor de pregătire perofesională a evaluatorilor și crearea standardelor de evaluare.
 Crearea sistemelor de control al calității serviciilor de evaluare.

II. Experiența Romaniei în domeniul autoreglementării serviciilor de evaluare

Spre deosebire de piața serviciilor de evaluare a țărilor CSI, autoreglementarea activității de evaluare în
România de către asociațiile evaluatorilor are o formă monopolistă.
Conform Ordonanței Guvernului nr. 24/2011 publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 622,
din 23 septembrie 2011 se înființează Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din Romania, denumită
în continuare ANEVAR, persoană juridică autonomă, potrivit legii, care funcționează ca organizație
profesională de utilitate publică fară scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați, în condițiile
stabilite de prezenta ordonanță.[5]
Principalele obiective ale ANEVAR sunt bazate pe principii și în scopul implimentării autoreglementării
activității de evaluare avînd ca scop perfecționarea și sporirea calității procesului de evaluare. Conform
statutului său, asociația își propune:
 studierea, promovarea și protecția intereselor profesionale comune ale membrilor;
 promovarea utilizării la nivel național, în activitatea de evaluare, a principiilor, metodelor și tehnicilor
cuprinse în standardele de evaluare adoptate de Asociație;
 asigurarea unui înalt nivel de calificare profesională a membrilor săi, precum și dezvoltarea corpului
de evaluatori pentru a satisface exigențele promovării profesionale;
 definirea și promovarea regulilor și principiilor deontologice care guvernează activitatea evaluatorilor,
în conformitate cu responsabilitățile și demnitatea profesiei și urmărirea menținerii și respectării acestora;
 stabilirea și dezvoltarea legăturilor cu organizații și organisme guvernamentale.
Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are următoarele atribuţii:
 organizează examenele pentru dobândirea calității de evaluator autorizat;
 atribuie calitatea de evaluator autorizat și emite autorizații pentru exercitarea acestei profesii în
condițiile stabilite de regulamentul său de organizare și funcționare (aprobat prin Hotărârea nr. 353/2012 a
Guvernului României);
 adoptă standardele de evaluare obligatorii pentru desfășurarea activității de evaluare;
 monitorizează aplicarea standardelor de evaluare de către evaluatorii autorizați, în exercitarea
profesiei;
 adoptă regulile și principiile deontologice care guvernează activitatea evaluatorilor autorizați, în
conformitate cu responsabilitățile și demnitatea profesiei;
 monitorizează respectarea regulilor și principiilor deontologice care guvernează activitatea
evaluatorilor autorizați;
 sprijină formarea și perfecționarea profesională a evaluatorilor autorizați;
 organizează evidența evaluatorilor autorizați, prin înscrierea acestora în Tabloul Asociației;;
 apără prestigiul și independența profesională a membrilor săi în raport cu autoritățile publice,
organismele specializate precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate;
 colaborează cu organisme profesionale din țară și de peste hotare;
 elaborează și publică ghiduri profesionale în domeniul evaluării;
 editează publicații de specialitate;
 organizează manifestări științifice în domeniul studierii și dezbaterii problemelor teoretice și practice
ale evaluării;

206
  organizează sau participă la conferințe, congrese sau alte manifestări profesionale cu caracter intern și
internațional, având tematici din domeniul său de activitate sau din domenii conexe;
 elaborează propuneri de modificare și completare a actelor normative din domeniul de activitate al
evaluatorilor autorizați și le înaintează instituțiilor abilitate pentru promovare;[5]
Modelul reglementării aplicate în Romania este expus în (Fig.1).

Conform statutului ANEVAR asociația

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A EVALUATORILOR întrunește următoarele categorii de membri:
AUTORIZAȚI DIN ROMANIA 1. Membri stagiari, persoane fizice;
2. Membri titulari, persoane fizice;
La nivel național La nivel teritorial 3. Membri acreditați, persoane fizice;
4. Membri corporativi, persoane
juridice;
 Conferința  Adunarea generală 5. Membri inactivi;
Națională a membrilor din 6. Membri de onoare.
 Consiliul director centrul teritorial
 Senatul  Biroul centrului
 Comisia de cenzori teritorial
Fig.1. Modelul reglementării aplicate în Romania

III. Asociațiile obștești din Republica Moldova

Odată cu dezvoltarea pieții imobiliare în RM și apariția unui număr mare de participanți ai acesteia apare
necesitatea asocierii și apărării intereselor profesionale care a pus bazele procesului de autoreglementare a
activității de evaluare în RM.
Pînă în noiembrie 1999 pe piața serviciilor de evaluare din RM activau două organizații profesionale ale
evaluatorilor Asociația Participanților Profesioniști la Piața Imobiliară (AEPI) și Asociația Republicană a
Experților Profesionali în Evaluare (AREPE) create în anul 1996.Cu timpul idea unificării acestor organizatii
în una singură și – a găsit susținerea în Cadrul ARFC și a structurilor internaționale ce promovau activitatea
de creare a cadastrului pe teritoriul RM.
Camera Națională de Imobil (în continuare CNI) este o asociație benevolă non – profit, non –
guvernamentală a persoanelor fizice și juridice, care contribuie la dezvoltarea activității de evaluare în domenii
înrudite, pe baza comunității de interese a membrilor ei, ce activează în baza Legii nr. 837 din 17.05.1996 cu
privire la Asociațiile Obștești.[1]
Printre scopurile principale ale CNI se evidențiază:
 Realizarea intereselor profesionale ale participanților pieții imobiliare și a relațiilor dintre subiectii și
obiectele pieții;
 Dezvoltarea sistemului de pregătire a specialiștilor în domeniul evaluării;
 Crearea și implimentarea Codului Deontologic al specialiștilor în domeniul imobiliar;
 Participarea la perfecționarea bazei legislative în domeniul pieții imobiliare (Codul Civil, Codul
Fiscal);
Modelul reglementării aplicate în Republica Moldova este expus în (Fig.2).

ADUNAREA GENERALĂ Mebrii CNI :

(aprobă statutul organizației și introduce modificări) 1. Membri deplini
2. Membri de onoare
CONSILIU DE COMISIA REVIZIE
3. Membri asociați
CONDUCERE
(verifică respectarea

Fig.2 Modelul reglementării aplicate în RM

Reieșind din condițiile pieții imobiliare din Republica Moldova realizarea acestor priorități poate da start
procesului de implimentare a autoreglementării activității de evaluare și ce ar semnifica trecerea la un alt nivel
de dezvoltare al pieții imobiliare în republica Moldova.
Propuneri din practica Romaniei și Federației Ruse.

207
 După opinia specialiștilor în domeniu, principalele probleme cu care se confruntă organizațiile obștești
sunt:
 Nivelul înalt de birocrație la nivel de stat;
 Dezinteresul statului în dezvoltarea serviciilor de evaluare;
 Lipsa finanțării din cauza numărului mic de membri (taxa de intrare 2000 lei/an).
Printre principalele priorități:
 Posibilitatea de a întruni sub egida sa toți participanții pieții imobiliare din RM;
 Perfecționarea cadrului legislativ și implicarea directă asupra reglementării relațiilor dintre
participanți.
 Sporirea calității serviciilor de evaluare, controlul asupra pregătirii specialiștilor în domeniu
Analizînd structura, scopurile, problemele, obiectivele și activitatea organizațiilor evaluatorilor din
România și Federația Rusă, mi-am propus crearea unui algoritm ce după părerea mea, ar facilita implimentarea
autoreglementării pe piața serviciilor de evaluare în Republica Moldova.
Tabelul 1. Algoritmul ce facilitează implimentare autoreglementarii
1.Crearea mediului juridic 2.Crearea mediului 3.Implimentarea procesului
concurențial
1.Revizuirea actelor 1.Acordarea de către stat a 1.Crearea monitoringului
legislative ce reglementează unor facilități AE ce ar interesa eficient din partea statului;
activitatea asociațiilor persoanele în crearea acestora; 2.Diminuarea rolului statului
evaluatorilor; 2.Impunerea calității de în cadrul activității de evaluare;
 2.Crearea și aprobarea membru pentru participanții 3.Stabilirea relațiilor de
unui șir de acte legislative ce ar pieții imobiliare. parteneriat cu alte organizații ale
reglementa responsabilitățile evaluatorilor.
asociațiilor obștești față de stat,

În concluzie menționez că parcurgerea acestor pași necesită interes profesional atît al participanților pieții
cît și a statului, aportul financiar al acestora și respectarea legislației. Din păcate la etapa actuală acest fapt este
practic imposibil.Dar ca un start bun este formarea “Asociaţiei evaluatorilor din Republica Moldova” la data
de 25 noiembrie 2014 care incearcă să miște din loc procesul de dezvoltare a pieței imobiliare din RM.Motivind
evaluatorii prin diferite treininguri și petrecerea unor concursuri .

Bibliografie
1. Legea RM cu privire la organizaţiile obşteşti (Republicată în temeiul art.IVal Legii nr.178-XVI din
20.07.07
2. Legea nr. 837 din 17.05.1996 cu privire la asociațiile obștești, publicată în MO nr. 153 -156 -02.10.2007
3. Perfectionarea Reglementarii Activitatii de Evaluare în RM “Buzu Olga”
4. Statutul ANEVAR, Buletin Informativ nr. 2, ANEVAR 2005, 34p.
5. Федеральный закон от 01.12.2007 "О саморегулируемых организациях" н. 315-ФЗ.
6. Федеральный закон "Об оценочной деятельности в Российской Федерации" н.135 –ФЗ.

208
 CARIERE DE MATERIALE DE CONSTRUCTIE DIN
REPUBLICA MOLDOVA

Maimescu Tatiana

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Potrivit Direcţiei statistica industriei, energeticii şi construcţiilor a BNS, numărul efectiv de
întreprinderi cu activitatea principală „Industria extractivă” care au raportat anul trecut au fost - 101, dintre
care 2 - extracţia petrolului,39 - cariere de piatră, 38 - piatră pentru construcţii, 1- piatră calcaroasă, ghips
şi cretă, 60 - nisip şi pietriş.

Cuvinte cheie : Cariera de granit si pietris din Soroca, Mina de la Cupcini, Mina de piatra din Cricova.

Cazul 1:
Cariera de granit si pietris din Soroca SA

Amplasarea:str.Cosauti,4 Soroca, Raionul Soroca

Anul fondarii: 2001
Capitalul current: 345 825 USD
Numărul de angajaţi ai carierei este de 144 de oameni.

Despre companie
Cariera de granit şi pietriş din Cosăuţi este amplasată pe panta dreaptă a terasei din lunca văii râului Nistru,
la distanţa de 0,5 km spre est de la Cosăuţi, raionul Soroca, Republica Moldova.
Până în anul 1970, Cariera producea piatră-but. Piatra-but era produsă şi încărcată manual în mijloacele de
transport. În carieră exista un concasor pentru producerea pietrişului din gresie. Gresia din Cosăuţi este o fosilă
utilă extrasă pentru producerea pietrei-but, gresiei ce nu corespunde condiţiilor tehnice, precum şi elementelor
arhitecturale şi decorative.
Începând cu anul 1970, a fost deschisă Cariera de granit pentru extragerea minereului de granit. În 1975
au demarat lucrările de producere a granitului, odată cu instalarea concasorului pentru producerea pietrişului
din granit de fracţiuni mici. Felia orizontală din care se extrage granitul este compusă din patru trepte, grosimea
primei trepte este de 10 m, celei de a doua, a treia şi a patra – de 12, 12,5 metri.
Din 30 mai, anul 1995 în cadrul întreprinderii a fost întemeiată societatea de acţiuni, iar în anul 2000
întreprinderea a fost privatizată în urma tranzacţiilor bursiere.
SA Cariera de granit şi pietriş din Soroca este unica carieră de granit din Moldova, la care se extrage
silicatul din roci de munte, o materie primă de calitate înaltă folosită ulterior la producerea betonului armat, la
pavarea străzilor şi drumurilor. Din perspectiva cantităţii materiei prime, zăcămintele de granit au fost estimate
la 15 milioane de m³, ce corespunde unei cantităţi totale de aproximativ 40 milioane tone.
Pe teritoriul SA "Cariera de granit şi pietriş din Soroca" sunt amplasate mai multe monumente
naturale unice. Unul din cele mai frumoase fiind“Pragurile Nistrului”. Al doilea monument geologic
al naturii ce ocupă o suprafaţă de 2 ha şi poartă denumirea de ”Aflorimentul geologic de la Cosăuţi”
.Ambele monumente sunt protejate de stat.
Lucrările de forare în rocile de gresie sun realizate cu ajutorul sondezei SM-765. Excavarea gresiei este
realizată dintr-o singură treaptă. Cea mai mare înălţime a treptei este de 12m. Reţeaua de foraje are
dimensiunile de 2,5 m pe 2,5 m. Extragerea granitului este realizată în 4 trepte, înălţimea treptei este de 12-14
m.
Din anul 2009 şi până în 2012, acţionarii au investit sume semnificative în capitalul propriu cu scopul de
a mări de câteva ori productivitatea întreprinderii, în ceea ce priveşte produsele finite, la momentul actual
capacitatea de producţie a fabricii constituie:

fracţiunea 0 - 5 mm – până la 30 000 tone lunar;

fracţiunea 5 -10 mm – până la 12 000 tone lunar;
fracţiunea 10 - 20 mm – până la 20 000 tone lunar;

209
 fracţiunea 20 - 40 mm – până la 20 000 tone lunar;
fracţiunea 20 - 70 mm – până la 36 000 tone lunar.
Întreprindere acordă o atenţie deosebită calităţii produselor finite. În acest scop a fost acreditat un laborator
al calităţii, a fost implementat sistemul de management al calităţii ISO 9001, a fost însuşită metoda de
producere a pietrişului cubiform folosind concasoare de origine germană.
Întreprinderea produce pietriş de două tipuri de mărci:M1200 ; Pietrişul M100

Cazul 2:

Universul de piatra de la Cupcini

Galeria miniera de la Cupcinifunctioneaza de

mai bine de 50 de ani. In cadrul celor patru filiale
activeaza peste 200 de angajati. Zilnic, aici sunt
extrase 6000 de cotileti si material precum pietris
fractionat, tuf- piatra si fatade de tigla.

Intreprinderea consta din 3 cariere:

 cariera pentru extragerea gresiei s. Egoreni
 cariera pentru extragerea amestecului de nisip si pietris s. Vasilcovo
 cariera pentru extragerea amestecului de nisip si pietris s. Slobozia Cremene

Zacamintul Egoreni de gresie este situat pe panta dreapta a traseului riului Nistru deasupra vaii
inundabile, la o departare de 5 kilometri spre est de satul Cosauti si 1,5 kilometri mai la nord de s. Egoreni,
raionul Soroca. In limitele adincimilor studiate participa sedimentele cununii inferioare si a antropogenului.
Minereul zacamintului Egoreni sint gresiile arcozice ale straturilor Cosauti. Gresiile au invelisul inclinat putin
in directia Sud-Est si se afla la cotele 56,0-58,0. O trasatura caracteristica a gresiilor este stratificatia orizontala
oblica, care se distinge prin textura din straturi subtiri si se refera la roci dezvelite. Gresiile sint de culoare gri
deschis, galben-gri, cu granulatie mica si mijlocie. Rezistenta gresiilor constituie circa 300 kgf/cm2.
Zacamintul a fost explorat in anul 1985, iar calculul rezervelor din sector a fost efectuat in 1997. Rezervele au
fost aprobate dupa categoria C1, in volum de 92 mii m3 productie anuala: piatra pentru articole de finisare
arhitectonica si piatra sparta. Gresiile corespund cerintelor SP-MD-91-26-012/200 “Piatra sparta” si pot fi
folosite ca piatra sparta de marca «50»-«200» si selectiv pentru fabricarea articolelor de finisare arhitectonica.
Conform „Clasificarii rezervelor de zacaminte” zacamintul de gresie de la Egoreni se refera la grupul 2 de
complexitate, iar dupa decorativitate se incadreaza in categoria a treia. La cariera Egoreni se extrage piatra
sparta, piatra de lucru si piatra de placaj.

Zacamintul Vasilcovo este situat intre satele Trifauti si Vasilcovo, la o distanta de 1,1 km spre nord-vest
de s. Vasilcovo si la o departare 0,5 km spre sud-est de la s. Trifauti, raionul Soroca. In rezultatul incercarilor
fizico-chimice s-a stabilit ca roca de nisip si pietris este constituita in mediu din 49,78 % fractie de pietris si
50,22 % fractie de nisip. Prevalarea in compozitia pietrisului a rocilor tari este caracteristica pentru toate
fractiile.

210
 Zacamintul Slobozia Cremene de roci de nisip si pietris este situat cu 2 km mai la sud de satul Slobozia
Cremene a raionului Soroca. In rezultatul incercarilor s-a stabilit, ca roca de nisip si pietris in mediu din 64,5%
fractie de pietris si 35,5% fractie de nisip.

Cazul:3

Mina de piatra din Cricova

Mineral.S.A
Amplasamentul intreprinderi este desfasurat pe un sector de 268 hectare.
Societatea pe actiuni pentru extragerea blocurilor de constructie „MINERAL” inregistrata la Camera
Inregistrari de Stat pe linga Ministerul Justitieia Republicii Moldova din 17.10.1995, Cod fiscal
1003600060507.

Anul infiintari a primei Mine de piatra din Cricova se considera septembrie 1946.
Locurile de munca a minerilor erau luminate cu lampade de alimentare cu gaz si minerii taiau manual cu
ferastraul cite 15-20 blocuri mici din piatra naturala.
La sfirsitul anului 1953 s-a introdus extragerea piеtrei cu ajutorul masini de taiat piatra inventata de
C.Galaninii care a lichidat munca manuala. Datorita acestei tehnologii din 1946 pina 1975 productivitatea
extrageriei pietrei a fost majorata de 17 ori.
Daca in anul 1953 volumul extras constituia 5000 m3 piatra de constructie ,atunci in 1974-159000 m3 .
In 1975 a fost constituita Asociatia Minelor din or.Cricova, in care au intrat : minele de extragere a pietrei
din Cricova, Milesti-Mici,Grigoriopol,Chisinau,Calininsc si Ocnita.
Dupa descompunerea Asociatia Minelor in 1992, mina din Cricova a primit statut de cooperativa de stat
pina in 1995 cind a fost inregistrata ca Societatea pe actiuni.
Structura intreprinderii include doua sectoare de producere si trei sectoarea auxiliare la care muncesc 220
angajati .Capacitatea de extragere include 25 masini de taiat piatra.

In componenta intreprinderii sunt doua Clientii de baza a intreprinderii sunt cele mai
sectoare de producere : mari organizatii de constructii din RM: SA
Sectoarele de producere „Monolit”, SRL” Maconst-Pri”, SRL
Sectorul „Pascani” „Glorinal”, SRL„Conseloc”, SA „Interactiv”,
Sectorul „Cricova – 2” SRL „Rom-Prim” SA „Ago-Dacia”,SRL
Subdiviziuni „Stayer”,SRL „Fainex”, dar si persoane
Sectia Auto parc fizice.
Sectia Eletrica S.A.”Mineral” practica urm. genuri de
Sectia Mecanica activitate:
-Sectorul „Pascani” este amplasat la 100 m de - extragerea pietrei de constructie cu
la transeul Chisinau-Orhei efectuarea lucrarilor in conditii subterane de
-Sectorul „Cricova – 2” este amplasat la 2 km munca;
de la transeul Chisinau-Orhei - elaborarea , producerea , comercializarea si
Livrarea pietrei se efectueaza de la rampa de depozitarea marfurilor de larg consum , a

211
 incarcare la suprafata terestra , incarcatul
executindu-se cu macaraua electrica.
In cadrul intreprinderi activeaza un laborator,
care lunar efectueaza probe a rocilor privitor
caracteristicile fizico-mecanice a acestora.
productiei cu destinatie tehnico- industriala;
- activitate comerciala si de mediere , inclusiv
activitate economica externa ;
- utilizarea spatiilor pentru producerea ,
depozitarea si pastrarea productiei cu
destinatie tehnica, agricola si marfuri de larg
consum;
- prestarea serviciilor de transport a marfurilor
si de pasageri, repararea transportului auto

Concluzie:

In urma studierii a 3 cazuri concrete a carierilor din Republica Moldova am constatat urmatoarele: Dat
fiind faptul ca piata constructiilor din Moldova este mai putin dezvoltata, carierile si minele de extragere a
materiei prime pentru constructii sunt prezente pe teritoriul nostru, insa este nevoie de modernizarea
tehnologica pentru a avea cantitati mai mari de materiale si a extinde piata materialelor de constructii.

Bibliografie :

Informaţie publica. Acumulată prin intermediul interneului fiind plasate pe web site-urile:
1. http://cariera-cosauti.md/docsro.html
2. http://md.kompass.com/ru/c/mina-din-cupcini-sa/md012473/
3. http://md.kompass.com/c/mina-din-chisinau-sa/md000949/
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mina_din_Chi%C8%99in%C4%83u

212
 ANALIZA COMPARATIVĂ A SISTEMULUI DE IMPOZITARE A
BUNURILOR IMOBILE ÎN DIFERITE ȚĂRI

Nadejda NEGRU, st. gr. EI-1211

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Ca știință impozitarea bunurilor imobile studiază metodele și principiile impozitării

patrimoniului, efectele economice. Impozitul pe bunurile imobiliare este o plată obligatorie la bugetul local,
care se stabilește reieșind din valoarea bunurilor imobiliare, baza impozabilă fiind considerată valoarea
estimată a acestor bunuri. Obiectele impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile, clădirile,
construcţiile, apartamentele şi alte încăperi izolate, a căror strămutare este imposibilă fără cauzarea de
prejudicii destinaţiei lor. Subiecţii impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi
nerezidenţi ai unei țări.

Cuvinte cheie: Sistem de impozitare, bun imobil, piața imobiliară, cotă de impozit, perioada fiscală,
contribuabil, impozit local, bază impozabilă.

Impozitarea este activitatea îndreptată la crearea bazei informaționale despre subiecții și obiectele
impunerii fiscale orientată la calcularea sumelor impozitelor și organizarea colectării impozitelor. Această
activitatea este actuală în zilele noastre deoarece tot mai multe bunuri imobile sunt supuse impozitării. Taxele
colectate în urma impozitării bunurilor imobile ajung nemijlocit în bugetul de stat.
Impozitarea bunurilor imobile în Republica Moldova
Impozit pe bunurile imobiliare – impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea
bunurilor imobiliare.
Obiecte ale impunerii sînt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă,
terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din
intravilan sau din extravilan, clădirile, construcţiile, casele de locuit individuale, apartamentele şi alte încăperi
izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase
nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie. Baza impozabilă a bunurilor imobiliare
constituie valoarea estimată a acestor bunuri. [2]
Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:
 Pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit individuale, terenuri
aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din localităţile aflate în componenţa acestora, cu
excepţia satelor (comunelor) ce nu se află în componenţa municipiilor Chişinău şi Bălţi; pentru garajele şi
terenurile pe care acestea sînt amplasate, loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe
ele:
– cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
– cota minimă – 0,05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concretă se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale, dar în
limitele stabilite de lege.
 Pentru terenurile agricole cu construcţii amplasate pe ele:
- cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
- cota minimă – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
 Pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă, inclusiv exceptînd garajele
şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate
pe ele – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Autoritatea executivă a administraţiei publice locale monitorizează deciziile consiliului local privind
aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare pe teritoriul administrat, le prezintă organelor fiscale în termen de
10 zile de la data adoptării lor şi le aduce la cunoştinţă contribuabililor.
Calcularea impozitului se face după următorul procedeu: Suma impozitului pentru bunurile imobile ale
persoanelor fizice și gospodăriilor țărănești, se calculează anual pentru fiecare obiect al impozitării pornindu-
se de la valoare estimată a bunurilor imobile calculată la 1 ianuarie anul respectiv de către serviciile de colectare
a impozitelor și taxelor locale ale primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale.
Perioada fiscală este anul calendaristic.

213
 Termenele achitării impozitului:
 Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părţi egale nu mai tîrziu de
15 august şi 15 octombrie a anului curent.
 Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs pînă la 30 iunie a
anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi
achitat.
 Întreprinzătorii individuali al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu
depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. achită impozitul pe bunurile
imobiliare pînă la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune.
 Persoanele juridice şi persoanele fizice care dobîndesc bunurile imobiliare după 30 iunie a perioadei
fiscale respective achită impozitul pe bunurile imobiliare nu mai tîrziu de 25 martie a perioadei fiscale
următoare celei de gestiune.
Impozitul pe bunurile imobiliare se achită la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la locul
amplasării obiectelor impunerii.
De la achitarea impozitului sunt scutiți:
 Autoritățile publice și intituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile;
 Societățile orbilor, surzilor și invalizilor și întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statutare
ale acestor societăți;
 Persoanele de vîrstă pensionară, invalizii de gradul I, II și III, invalizii din copilărie precum și
participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii
Moldova;
 Familiile militarilor căzuți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței
R.Moldova;
 Banca Națională a Moldovei; [2]

Impozitarea bunurilor imobile în diferite țări.

România
Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea
clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. În cazul în care o clădire se află în
proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează
impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili
părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din
impozitul pentru clădirea respectivă.
Calcularea impozitului pentru persoanele fizice ce dețin imobile. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în
proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-
1,3% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani
anteriori anului de referinţă;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori
anului de referinţă;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor
dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.
Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat
după cum urmează:
a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice:
 Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa
pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.
 Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa
pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2%-1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile
a clădirii.
 Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate pentru
activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra
valorii impozabile a clădirii.

214
 Termenele de achitare a impozitului:
 Impozitul/taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
 Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili,
până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
 Impozitul anual pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau
juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care
contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-
teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti,
această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. [1]
Spania
Persoanele ce închiriază bunuri imobile în Spania sunt obligați să plătească impozite în această țară,
indiferent dacă sunt sau nu rezidenți fiscali în Spania. Persoanele care trăiesc mai mult de 183 de zile în Spania
într-un an fiscal dat (1 ianuarie-31 decembrie) sunt considerate ca fiind rezidenți în scopuri fiscale, chiar dacă
nu au obținut un permis de ședere spaniol.
Anul fiscal în Spania este anul calendaristic, care rulează de la 1 ianuarie-31 decembrie.
Rata impozitului pe venit pentru nerezidenți este de 24% din venitul brut, fără deduceri permise pentru
cheltuieli. Termenul de depunere pentru declarațiile fiscale trimestriale este data de 20 a lunii următoare
trimestrului în care chiria a fost primită respectiv de 20 aprilie, pentru primul trimestru Ianuarie - Martie.
În Spania impozitele pe proprietate locale (ratele) se bazează pe valoarea proprietății și în general,
variază între 0,4% - 1,1%. Prețurile depind dacă proprietatea face parte din spațiu rural sau urban și variază în
funcție de regiune. Ele sunt, în general, din septembrie până în noiembrie a fiecărui an.
Taxele ce prevăd vânzarea de bunuri de către un nerezident este în prezent plătește la 19,5% din câștigul de
la proprietate (20% în perioada ianuarie- 11iulie 2015). Cumpărătorul trebuie să rețină un impozit de Trezorerie
publică la 3% din prețul de achiziție la momentul vânzării și să plătească-l la autoritățile fiscale în termen de
o lună de transfer. [4]
Franța
Bugetul municipalității și departamentelor intercomunale sunt parțial finanțate din taxa de proprietate
pe clădiri, care contribuie la dezvoltarea facilităților comunitare și serviciilor oferite. Ca proprietar, chiriaș
unei clădiri, trebuie să plătiți această taxă în fiecare an. Persoanele în vârstă sau cu handicap, de mijloace
modeste, pot beneficia de reducerea taxei pe proprietate asupra proprietăților construite pentru locuința lor
principală. Proprietatea construită denotă construcțiile și clădirile ridicate deasupra solului sau construite
subteran. Obiectivele comerciale și cele industriale(depozite,ateliere de lucru, rezervoare, silosuri); terenurile
pentru uz industrial sau comercial (arhive de bunuri) sau folosite în anumite condiții pentru publicitate; navele
utilizate la un punct fix și amenajate pentru locuințe, comerț sau industrie sunt supuse impozitării.
Proprietățile ce sunt scutite de impozit : clădirile rurale ce sunt utilizate pentru uz agricol
(hambare,mansarde,subsoluri,beciuri).
Impozitul pe clădiri se stabilește de către fiecare localitate în parte în raza căreia este amplasat imobilul.
Impozitul se stabilește în funcție de situație la 1 ianuarie, anul fiscal. Spre exemplu daca sunteți proprietar la
1 ianuarie a anului curect si doriți pe parcurs să-l vindeți, oricum ve-ți achita impozit .Calculul impozitului
depinde de valoarea cadastrală de închiriere a proprietății. Rata aplicată bazei de impozitare, sunt votate de
locale autoritățile: municipii, intermunicipale și departamente.
Cota maximă constitue +0,6% și cota minimă + 0,1. Deja fiecare localitate decide ce procent de impozitare va
adopta. Impozitul de locuințe poate fi plătită până la mijlocul lunii noiembrie (data de 16). Termenele de plată
diferă în funcție de faptul dacă plata se face printr-o scrisoare trimisă de internet sau pe site-ul de taxe, însă
pentru acest an data limită a fost prelungită pînă pe 23 noiembrie și respectiv 28 noiembrie. Impozitul pe
locuință este egală cu baza de impozitare înmulțită cu ratele stabilite de către autoritățile locale. [3]
Italia
Taxa municipală achitată pentru proprietate.ICI (imposta Comunale sugli Immobili (impozitul pe
proprietate locală) este un impozit local, care afectează toate bunurile (terenuri și clădiri), situate în Italia și
trebuie să fie plătite de către proprietar, uzufructuar (persoana care are dreptul la utilizarea altuia proprietate)
și proprietarul altor drepturi reale, cum ar fi utilizarea sau de reședință.
Reglementările privind impozitul curent prevăzute două obligații diferite: Declarația ICI și plata a
impozitului ICI.

215
Declarația ICI. Oricine care devine titularul unuia dintre drepturile menționate mai sus trebuie să depună o
declarație a municipiului (orașului) în perimetrul căreia este amplasată clădirea.
Plata impozitului ICI. ICI trebuie să fie achitat la municipalitate unde este situată clădirea și este perceput la
o rată dependentă din venitul cadastral-reevaluate. Rata, care variază de la o municipalitate la alta, este
stabilit la nivel local, în fiecare an.
ICI trebuie să fie plătite pentru anul în curs și taxa poate fi achitată la oficiul poștal cu un formular de
plată poștal (după buletin) sau prin formularul de "F24", în conformitate cu următoarele termenele:30
Iunie: contribuabilul poate alege să facă o plată parțială (Calculat pe baza de proprietate asupra activelor
pentru perioada 1ianuarie-30 iunie) sau pentru a face plata integrală imediat (legate de dreptul de proprietate
asupra activului în Perioada de la 1ianuarie -31 decembrie)
20 Decembrie: în cazul în care o plată parțială a fost făcută în luna iunie, soldul trebuie să fie plătite și se
calculează conform funcțională diferența dintre valoarea totală a taxei pentru întregul an și plata parțială a
făcut în luna iunie.Prima plată a ICI (de exemplu, prima plată dupa ce a cumparat o proprietate) trebuie
făcută conform cu termenele de mai sus și este egală cu impozitul acumulate de la data achiziției a activelor
până la 30 iunie sau 31 decembrie. [5]
Concluzii:
În ceea ce priveşte comparaţia dintre cotele impozitului pe bunuri imobile din Republica Moldova şi
alte ţări, putem afirma că Romînia și Spania au cele mai mari cote de impozitare a bunurilor imobile, iar ţara
noastră - cele mai mici. Acest lucru este datorat faptului că situaţia financiară a populaţiei este instabilă în
comparaţie cu alte ţări ale lumii. Termenele de achitare a impozitului diferă în dependență de fiecare țară în
parte. Stabilirea impozitelor în fiecare țară se stabilește de către consiliile locale ale fiecărei localități. În final
pot afirma că impozitarea bunurilor imobile are un impact pozitiv asupra asigurării statului cu mijloace
financiare. În concluzie aș putea menționa că sistemul de impozitare în republica Moldova este unul bine
organizat. Însă pentru a fi posibil de adunat toate taxele pe bunurile imobile în bugetul statului, apare
necesitatea de a evalua proprietățile ce nu au fost supuse acestui proces.

Bibliografie:

1. Impozitarea bunurilor imobile în Romînia

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm#noua
[Accesat 23.11.2015].
2. Impozitarea bunurilor imobile în Republica Moldova
http://www.lex.md/fisc/codfiscaltxtro.htm#TITLUL VI [Accesat 23.11.1015].
3. Impozitarea bunurilor imobile în Franța
http://www.impots.gouv.fr/portal/dgi/public/particuliers.impot?espId=1&pageId=part_impot_foncier
&impot=TFB&sfid=50 [Accesat 23.11.1015].
4. Impozitarea bunurilor imobile în Spania
http://www.ptireturns.com/en/tax_info/es.php [Accesat 22.11.1015].
5. Impozitarea bunurilor imobile în Italia
http://milan.angloinfo.com/information/money/general-taxes/property-tax/)[Accesat 22.11.1015].

216
 ANALIZA FONDULUI LOCATIV DIN REPUBLICA MOLDOVA
Gheorghe PASCAL, lect. sup. Liliana JITARI
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Fondul locativ a constituit în toată istoria omenirii o componentă esențială pentru dezvoltare
şi civilizație. Astfel, reproducerea fondului locativ a fost și va rămîne o sarcina primordială în vederea
dezvoltării durabile a unei țări. Sursa informaţională pentru evaluarea fondului locativ, precum şi a
modificărilor intervenite în cursul anului calendaristic asupra fondului de locuinţe, o reprezintă cercetarea
statistică. Cercetarea statistică furnizează date semnificative asupra fondului de locuinţe, cu multiple
modalităţi de structurare după diverse caracteristici, astfel încât, oferă posibilitatea de a obţine o viziune cât
mai completă asupra fondului de locuinţe existent la nivel de economie naţională.

Cuvinte cheie: Fond locativ, fond locativ public, fond locativ privat, fondul locativ cu forma de
proprietate mixtă, proprietatea întreprinderilor mixte, apartamente, încăperi locative, credit ipotecar.

Sfera de locuinţe este o parte componentă importantă a economiei naţionale. Cu toate acestea, asigurarea
populaţiei cu locuinţe este o sarcina socială, legată de crearea condiţiilor, necesare pentru activitatea vitală a
fiecărui om. În legătura cu aceasta, procesele de reproducere ale fondului locativ au o importanţă esenţială
pentru succesul în efectuarea reformelor economice şi exercită influenţă directă la formarea proporţiilor
macroeconomice şi dezvoltarea economică.
Fondul locativ constituie totalitatea încăperilor locative, indiferent de forma de proprietate, inclusiv case
de locuit, case specializate (cămine, case-internat pentru invalizi, veterani, case speciale pentru bătrâni
singuratici şi altele), apartamente, încăperi de serviciu şi alte încăperi locative în alte construcţii utile pentru
locuit.
Fondul locativ pe forme de proprietare se divizează astfel:
 fondul locativ public - fondul locativ care se află în proprietatea statului şi în deplină administrare
gospodărească a întreprinderilor de stat;
 fondul locativ privat - fondul care se află în proprietatea cetăţenilor (case de locuit individuale,
apartamente şi case de locuit privatizate şi procurate, apartamente în casele cooperativelor de construcţie a
locuinţelor) şi fondul care se află în proprietatea persoanelor juridice (create în baza proprietarilor privaţi),
construit sau procurat din contul mijloacelor proprii;
 fondul locativ cu forma de proprietate mixtă - fondul care se află în proprietatea personală, în proprietatea
comună sau în cote-părţi ale diferitor subiecţi ai proprietăţii publice şi private;
 proprietatea întreprinderilor mixte - fondul locativ care se află în proprietatea întreprinderilor mixte cu
participare străină.
Biroul Naţional de Statistică informează că, fondul locativ al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2015 a
constituit 81046,5 mii m². Localităţilor urbane le revin 32073,6 mii m² sau 39,6% din volumul total al fondului
locativ, localităţilor rurale – respectiv 48972,9 mii m² sau – 60,4%. Gradul de asigurare a populaţiei cu spaţiu
locativ pe un locuitor, în medie pe ţară, a constituit 22,8 m², în localităţile urbane – 21,3 m², rurale – 23,9 m².
Comparativ cu alte state vecine cum ar fi:
România, unde unui locuitor îi revine circa 20 de m.p. din spatiul locativ, Ucraina circa 18 m.p. pe locuitor,
putem concluziona ca in Republica Moldova fondul locativ este mai dezvoltat.
La 1 ianuarie 2015 fondul locativ al Republicii Moldova a avut 1318,3 mii apartamente, din care în
localităţi urbane 555,4 mii unităţi, în localităţi rurale – 762,9 mii unităţi. Din volumul total al apartamentelor
existente 10,4% revin apartamentelor cu o cameră, 32,2% – cu două camere, 36,3% – cu trei camere, 21,1% –
cu patru şi ma multe camere.

217
 40% Localități urbane

60% Localități rurale

Fig. 1. Repartiția fondului locativ pe medii.

Sursa: elaborat de autor [2].
40
35
30
25
20
15
10
5
0
Ap. cu o Ap. cu 2 Ap. cu 3 Ap. cu 4
cameră camere camere camere

Fig. 2. Repartiția fondului locativ în funcție de nr. de apartamente.

Sursa: elaborat de autor. [2].

Astfel, observăm că cea mai mare pondere al fondului locativ din Republica Moldova o au
apartamentele cu 3 camere. Pe locul II s-au clasat apartamntele cu 2 camere și respectiv pe locul III și IV
apartamentele cu o camera și apartamentele cu 4 camere. Conform datelor expuse de Biroul Național de
Statistică situația fondului locativ este prezentată în tabelul nr. 1[1].
Tabelul 1. Structura fondului locative după forme de proprietate.
În %
Supraf. Totală,
mii m2 Supraf. tot. la Supraf. tot la
1.01.2014 01.01.2015
Fond locativ-total 81046,5 100 100

Publică 1834,1 2,3 2,3

Privată 79146,2 97,6 97,7
Mixtă 50,2 0,06 0,1
Străină 3,8 0,01 0,0

Mixtă cu participare străină 12,3 0,02 0,0

Sursa: elaborat de autor [2].

Forma grafică a tabelului este:

218
 MIXTĂ CU PARTICIPARE STRĂINĂ 0,02
0
STRĂINĂ 0,01
0
MIXTĂ 0,06
0,1
PRIVATĂ 97,6
97,7
PUBLICĂ 2,3
2,3
0 20 40 60 80 100

2014 2015

Fig. 2. Structura fondului locativ după forme de proprietate.

Sursa: elaborat de autor [2].

Analizînd graficul de mai sus, se observă că cea mai mare pondere al fondului locativ o are proprietatea
privată, care în 2015 a crescut cu 0,1% față de anul 2014.
Luînd în considerație instabilitatea politică și economică din Republica Moldova lipsește totalmente
fondul locativ cu participare străină.
Indicatorii de bază care caracterizează fondul locativ pe regiuni sunt prezentaţi în tabelul nr.2.
Tabelul 2. Indicatori de bază ce caracterizează fondul locative pe regiuni.

Numărul apartamentelor,
Suprafaţa totală, mii metri pătraţi
mii unităţi
Denumirea unităţilor
din care în: din care în:
administrativ-
mediul mediul mediul mediul
teritoriale Total Total
urban rural urban rural
Total 1318,3 555,4 762,8 81046,5 32076,6 48969,9

Mun. Chişinău 293,1 269,7 23,4 18111,2 16136,3 1974,8

Nord 411,9 132,2 279,7 23562,6 6891,8 16670,8

Centru 379,5 80,9 298,6 23472,4 4494,1 18978,3

SUD 183,0 50,6 132,3 12276,7 3161,9 9114,8

UTA Găgăuzia 50,8 21,9 28,8 3623,7 1392,5 2231,2

219
Sursa: elaborat de autor [2].

Supr. tot.
Mun Chișinău
15%5% 22% Nord

29% 29% Centru

Sud

UTA Găgăuzia

Fig. 3. Repartiția fondului locativ pe regiuni.

Sursa: elaborat de autor [2].
Cea mai mare pondere a fondului locativ o are regiunea de Centru și Nord, iar cea mai mică o are UTA
Găgăuzia. În acest caz, rezultă că aceste zone sunt cele mai populate, existînd aici și cea mai mare cerere de
spațiu locativ.

Bilbliografie:
1. http://www.statistica.md/public/files/Metadate/Locuinte.pdf
2. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4825

220
 MANAGEMENTUL COMPARAT: S.U.A. VS JAPONIA

Alexandrina PETRICA, lect. sup. Maria-Liliana MARIAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În prezent, concepțiile și instrumentarul de management cel mai frecvent studiate, adaptate și
adoptate, aparțin managementului din S.U.A. și Japonia,astfel S.U.A. a devenit actualul lider mondial iar
Japonia destul de dezvoltată.Cauza rezidă în faptul că întreprinderile din Japonia și Statele Unite se
caracterizează prin competitivitatea cea mai ridicată. În continuare, vom încerca o trecere în revista a
caracteristicilor generale ale managementului și a culturii nipone și americane, incluzînd asemănările și
deosebirile dintre ele.

Cuvinte cheie: management internațional, management comparat, managementul întreprinderilor,

individualism, collectivism, piață internă, abordare analitică și holistică, funcțiile managementului.

Managemetul comparat este știința care studiaza procesele și relațiile manageriale din organizații ce
funcționează în contexturi culturale naționale diferite, axîndu-se asupra identificării și analizării asemănărilor
și deosebirilor manageriale, în vederea favorizării transferului internațional de cunoașteri manageriale și
creșterii, funcționalității, eficacității și eficienței organizațiilor.
În prezent, concepțiile și instrumentarul de management cel mai frecvent studiate, adaptate și adoptate,
aparțin managementului din SUA și Japonia. Cauza este în faptul că întreprinderile din SUA și Japonia se
caracterizează prin competitivitatea cea mai ridicată.
47% dintre cele mai bune 1000 de firme din lume sunt japoneze, iar 32% dintre cele mai bune 1000 de
firme din lume sunt din S.U.A, restul firmelor aparțin Europei.
Contextul japonez prezintă unele particularităţi economico-sociale care influienţează managementul la
nivelul întreprinderilor. Acestea se referă la relaţiile dintre stat şi întreprinderi, prin organismele
guvernamentale, rolul tehnologiei în dezvoltare economică, mişcarea în domeniul calităţii şi funcţionarea
societăţii pe bază de morală mai mult decât pe bază de drept.
Economia niponă are o structură duală prin faptul că marile grupuri de tip ZAIBATSU , între care sunt
cunoscute grupurile Mitsui, Mitsubishi, Sumitato, Fuji, Sonwa, Dai Schi Kongya, coexistă alături de
întreprinderile mici şi mijlocii care deţin o pondere de aproximativ 98% din totalul întreprinderilor japoneze.
Managementul întreprinderilor din S.U.A. fiind unul dintre cele mai copiate din lume, atât datorită
performanţelor acestor întreprinderi, dar mai ales ca urmare a faptului că în contextul S.U.A. au fost realizate
cele mai numeroase cercetări, s-au pus în aplicare cele mai multe şi variate sisteme, metode şi tehnci de
management, nu apare cu particularităţi atât de pregnante ca alte sisteme care nu au cunoscut aceeaşi extindere
în alte ţări.
Un rol important în conceperea, proiectarea şi funcţionarea sistemelor de management de la nivelul
organizaţiilor revine tipului de abordare care în S.U.A. este analitică, spre deosebire de Japonia unde abordarea
este holistică.
Diferenţele în conceperea, proiectarea şi funcţonarea sistemelor de management influienţează modul de
abordare a diferitelor probleme la nivelul întreprinderii. Spre exemplu , chiar dacă atât în S.U.A., cât şi în
Japonia se pune accent pe obţinerea unor produse de calitate superioară, modalităţile de a realiza această
calitate diferă.
În S.U.A., unde există orientarea către formalizarea proceselor, calitatea se consideră că poate fi
îmbunătăţită prin creşterea investiţiilor în aparate de măsură şi control, prin perfecţionarea metodelor de control
al calităţii. Spre deosebire de S.U.A., în Japonia managerii sunt convinşi de faptul că pe lângă metodele clasice,
promovate de reprezentanţi de seamă ai managementului, se impune în noile condiţii accentuarea laturii umane
a managementului, prin implicarea salariaţilor, dezvoltarea la aceştia a dorinţei şi mândriei de a fi „cei mai
buni”, în sensul de a realiza produse de calitate superioară.
Cele mai evidente diferenţe in domeniul procesului decizional apar între S.U.A. şi Japonia, prin faptul că
în întreprinderile nipone este larg răspândită luarea deciziilor prin consens, care presupune o largă consultare
a personalului de la toate nivelurile organizaţiei pentru alegerea variantei decizionale optime.

221
 În ceea ce priveşte comunicarea, în cadrul întreprinderilor din S.U.A. predomină schimburile de informaţii
pe verticala sistemului de management, spre deosebire de Japonia unde procesul comunicării este mult mai
puternic influienţat de elementele de natură culturală.
Prin prismele managementului resurselor umane, cele mai semnificative particularităţi se întâlnesc în
Japonia prin sistemul angajării pe viaţă, orientarea către generalişti, importanţa acordată vechimii.
Diferenţe semnificative între cele două ţări pot fi remarcate din punctul de vedere al atitudinii faţă de
autoritatea pe care trebuie să o deţină managerii la nivelul firmelor.
În concluzie, obiectul de studiu al managementului comparat este diversificat pe urmatoarele aspecte:
- obiectul analizei trebuie sa îl constituie procesele, conceptele si tehnicile de management;
- comparatia trebuie sa se faca între tari sau culturi diferite;
- abordarea comparativa trebuie sa fie concentrata asupra reliefarii similitudinilor si diferentelor dintre
elementele manageriale avute în vedere, cum ar fi stabilirea modului de a conduce eficient o organizatie într-
o alta tara sau descoperirea modalitatilor de îmbunatatire a performantelor economice ce tin de domeniul
managementului;
- analiza diferentelor comportamentale ale personalului din diverse tari, în procese de management,
sistemul informational, decizional si de structura organizatorica.
Atat specialisti in economie cat si studenti sau elevii si-au manifestat de-a lungul timpului un profund
interes pentru a studia modul in care Japonia a devenit o asemenea putere economică și, de asemenea, se
constată un interes sporit asupra studierii contextului economico-politic în care S.U.A a devenit actualul lider
mondial. În general, managementul pe care îl adoptă fiecare dintre aceste 2 țări comparate este unul destul de
benefic, și după părerea mea, unul care ar fi bun pentru implimentare in majoritatea țărilor în curs de
dezvoltare. Potrivit opiniei lui A.Mackensie, managementul este "procesul în care managerul opereza cu trei
elemente fundamantale - idei, lucruri si oameni - realizând prin altii obiectivele propuse",el il mai
desemneaza ca stiinta conducerii organizatiilor si conducerea stiintifica a acestora.
Managementul comparat este strâns legat de managementul international cu care uneori este confundat.
Însa managementul international se ocupa de managementul si activitatile corporatiilor internationale si, în
mod specific, de asigurarea si controlul de fonduri, oameni si informatii ce traverseaza frontiere nationale si
politice. Sfera de cuprindere a managementului comparat este sensibil mai mare, întrucât spre deosebire de
managementul international - care raspunde în mod expres cerintelor companiilor multinationale,
managementul comparat se ocupa de toate fenomenele managementului

Bibliografie:

1. http://www.scritub.com/management/Managementul-comparat-manageme95882.php [Accesat 22
Noiembrie 2015].
2. http://www.upm.ro/facultati_departamente/ea/onm2007/SECTIUNEA%201/Udrescu_Mihai_Adrian.
pdf [Accesat 22 Noiembrie 2015].
3. http://www.rasfoiesc.com/business/management/Studiu-de-caz-Comparatie-intre78.php [Accesat 22
Noiembrie 2015].

222
 EFICIENTA ECONOMICA A ACHIZITIILOR PUBLICE
Dorin PLATONOV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Eficienta economica sau “Value for money” și poziționarea în domeniul achizițiilor
publice.Conceptul de „value for money” este utilizat, în general, atunci când se analizează capacitatea unei
organizații de a obține beneficii maxime de pe urma bunurilor, serviciilor sau lucrărilor pe care le-a procurat
sau furnizat, raportat la resursele de care organizația în cauză dispune. Această analiză nu măsoară doar
costurile bunurilor, serviciilor sau lucrărilor, ci ia în considerare o combinație complexă de factori precum
calitate, cost, utilizare a resurselor, potrivirea cu scopurile organizației, actualitatea și oportunitatea.

Cuvinte cheie:economie,eficienta,eficacitate,achizitii publice,autoritate constractanta,bani publici.

În legislația și practica națională conceptul de „value for money” nu se bucură de o interpretare și nici de
o transpunere lingvistică unitară. Din acest motiv, voi propune pentru scopul acestui material utilizarea
conceptului de eficiență economică, în paralel și în deplină consonanță semantică cu prescurtarea conceptului
din limba engleză „VfM”.Urmând una din teoriile managementului public, pentru a atinge VfM trebuie
urmărite trei coordonate, sau cei 3E, astfel cum sunt deseori prescurtate:
 Economie- utilizarea atentă a resurselor pentru a minimiza cheltuielile, timpul și efortul implicate;
 Eficiență - îmbunătățirea rezultatelor prin raportare la utilizarea unui anumit factor, sau scăderea utilizării
unui anumit factor pentru obținerea unui anumit rezultat, întotdeauna menținând calitatea rezultatului în
cauză;
 Eficacitate– livrarea unui rezultat mai bun sau obținerea unui câștig mai ridicat, raportate la utilizarea
aceluiași nivel de cheltuieli, timp și efort. În lumina celor 3E, VfM poate fi definită drept o combinație și
calibrare optimă între costul aferent întregului ciclu de viață al produsului, serviciului sau lucrării și calitate
(în sensul de adecvare pentru scopul propus), menită a îndeplini cerințele utilizatorului/beneficiarului
 Achiziţie publică - procurare de bunuri, executare de lucrări sau prestare de servicii pentru necesităţile
uneia sau cîtorva autorităţi contractante;
 Autoritate contractantă - autorităţi ale administraţiei publice, persoane juridice de drept public, asociaţii
ale acestor autorităţi sau persoane;
 Bani publici - mijloace ale bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, bugetului
asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, mijloace speciale ale instituţiilor publice, mijloace ale
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, împrumuturi externe raportate la datoriile de stat
directe sau garantate;
Un obiectiv major al sistemului achizițiilor publice, astfel cum este el reglementat la nivel international și
național, îl reprezintă acela de a achiziționa bunuri, servicii și lucrări în cele mai favorabile condiții comerciale.
Astfel, conceptul de Eficienta Economica reprezintă (cel puțin din punctul de vedere teoretic al politicilor
economice și de reglementare) forța motrice cu valoare de principiu suprem în achizițiile publice.
Atingerea dezideratului pe care îl reprezintă Eficienta Economica necesită o atenție deosebită din partea
autorităților contractante pe întregul parcurs al procedurilor de atribuire. Spre exemplu, în etapele pregătitoare,
este imperios necesară înțelegerea clară a necesităților obiective la nivelul achizitorului, a experiențelor
rezultate din proceduri anterioare precum și o cunoaștere solidă a pieței. În etapa ulterioară acordării
contractului, devine esențială o administrare eficientă a contractului pentru a se asigura că furnizorul
livrează/execută la timp, în limitele bugetului și în concordanță cu necesitățile și specificațiile identificate de
achizitor. În continuare imi voi concentra însă atenția doar asupra unui aspect esențial al obținerii VfM în
cadrul derulării procedurilor de achiziție publică, aspect ce privește alegerea și utilizarea criteriului de atribuire.
Alegerea criteriului de atribuire și obținerea VfM în achiziții publice.Majoritatea sistemelor de achiziție
publică consacră două posibile criterii de atribuire: prețul cel mai scăzut și combinația dintre preț și alți factori
oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

223
 Utilizarea exclusivă a criteriului prețul cel mai scăzut poate asigura cel mai bun raport VfM autorității
contractante atunci când nu există nicio diferență (sau diferențele sunt minime) între caracteristicile produselor,
serviciilor sau lucrărilor (ex.în ce privește calitatea execuției/prestării, durata de viața, etc.) propuse de diferiții
ofertanți și nici costuri aferente întregului ciclu de viață (ex. costuri de întreținere și operare). Astfel, utilizarea
acestui criteriu asigură VfM în cazul unor achiziții simple (ex. hârtie de scris). Cu toate acestea, în multe cazuri,
există diferențe între ceea ce pot oferi diverșii ofertanți interesați. Astfel, pentru a putea obține un VfM cât mai
ridicat, este necesară luarea în considerare și analiza acestor diferențe, iar aceasta se poate realiza utilizând cel
de-al doilea criteriu menționat, i.e. combinația dintre preț și alți factori.
Poziția exprimată mai sus nu trebuie totuși absolutizată, necesitând o serie de circumstanțieri. Astfel, chiar
dacă criteriul de atribuire mai complex poate asigura VfM atunci când este aplicat de un personal specializat
în achiziții bine instruit și onest, reglementările specifice acestui domeniu (sau mai bine zis lipsa unor prevederi
specifice) pot limita eficiența și finalitatea utilizării criteriului menționat, deoarece în proces intervine o
libertate mare de acțiune a persoanei/persoanelor care administrează/implementează procedurile specifice.
Această libertate de acțiune se poate manifesta în alegerea componentei calitative a criteriului, precum și în
modul în care aceasta va fi aplicată (spre exemplu, deciziile luate în privința calității anumitor produse sau a
valorii atribuite calității, prin comparație cu prețul). În acest context, libertatea de acțiune poate duce la o
implementare defectuoasă fie din cauza comportamentului abuziv al personalului însărcinat cu administrarea
procedurilor de achiziții publice, fie din cauza lipsei de experiență, a neglijenței sau calificării neadecvate a
acestuia.
Exemple de reglementare a criteriilor de atribuire la nivel international. La nivelul reglementării
majorității sistemelor de achiziții publice internaționale a fost adoptată o abordare flexibilă, aceea de a lăsa la
latitudinea achizitorului alegerea bazei de acordare a contractului între prețul cel mai scăzut și criteriul bazat
pe combinația preț - alți factori, pentru fiecare procedură în parte.
Astfel, această abordare o întâlnim la nivelul UNCITRAL în Model Law on Public Procurement, la cel al
Organizației Mondiale a Comerțului în Government Procurement Agreement precum și în Directivele UE,
până la momentul modificării acestora.Abordarea de față prezintă avantajul de a permite achizitorului să
decidă, pe baza evaluărilor interne, utilizarea criteriului optim pentru o anumită achiziție, astfel încât să se
poată obține VfM. Cu toate acestea, situația este similară cazului dezbătut mai sus, existând posibilitatea ca
factorul uman implicat în procedura administrativă să deturneze scopul și finalitatea modului în care
reglementările permit alegerea unui criteriu de atribuire sau a celuilalt.
O abordare mai strictă o întâlnim în cazul reglementărilor specifice din Statele Unite ale Americii. Astfel,
Federal Aquisition Regulation (FAR) promovează un sistem care prevede, de asemenea, aplicarea unui
criteriu de atribuire format din combinația între preț/cost și factorul calitativ aferent produsului, serviciului,
etc. De remarcat este însă obligativitatea ca atât factorul cost/preț cât și calitate să fie luate în considerare și
evaluate împreună, în cadrul fiecărei proceduri de atribuire. În ce privește factorul calitativ, acesta poate
include aspect referitoare la modul în care un candidat a executat/implementat contracte anterioare,
conformitatea cu cerințele solicitate de achizitor, capacitatea de management, calificarea personalului propus
sau experiența anterioară. Ponderea celor doi factori în cadrul evaluării, preț/cost și calitate, rămâne la
latitudinea achizitorului, acesta nefiind obligat să stabilească procente fixe ci doar să informeze candidații, la
modul general, despre preponderența în evaluare a unuia dintre ei. O abordare asemănătoare o întâlnim în cazul
Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în sensul reglementării separate a achiziției
serviciilor de consultanță. Deși mult mai reduse ca volum, regulile specifice ale BERD utilizează aceeași
combinație cost-calitate.
Cu toate acestea, în cazul achiziției de bunuri și lucrări, evaluarea se efectuează pe baza costului cel mai
scăzut (lowest evaluated cost), menținonându-se însă expres că aceasta nu presupune, în mod implicit,
acordarea contractului ofertantului cu prețul cel mai scăzut (observăm aici similaritatea cu reglementările BM).
În ce privește achiziția serviciilor de consultanță, procedurile BERD prevăd faptul că, în cadrul evaluării,
factorul “calitate” trebuie să fie întotdeauna prioritar.
Criteriile de atribuire în legislația și practica națională.Conform prevederilor legislației achizițiilor
publice si anume LEGEA Nr. 96 din 13.04.2007 privind achiziţiile publice precum si Legea achizitiilor

224
de marfuri,lucrari si servicii pentru necesitatile statului nr 1166-XII din 30.04.1997, atribuirea
contractului de achiziție publică se produce în urma aplicării exclusive a unuia din următoarele criterii de
atribuire oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic si pretul cel mai scazut.
Alegerea între criteriul prețul cel mai scăzut și oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
este lăsată, în general, la latitudinea autorității contractante.Atunci când autoritatea contractantă alege să aplice
prețul cel mai scăzut, contractul este acordat acelei oferte care, îndeplinind cerințele de calificare, prezintă cel
mai scăzut preț. Prețul este astfel singurul factor luat în considerare atunci când este selectată o ofertă
conformă; în acest context, analizele de cost sau considerentele privind calitatea nu mai sunt luate în calcul.
Nepermițând comisiei de evaluare să analizeze aspecte ce țin de calitatea ofertei și, deși prezintă avantajul
simplității și simplificării evaluării, este evident faptul că utilizarea criteriului prețul cel mai scăzut prezintă
numeroase limitări printre care putem enumera câteva, cu titlu de exemplu.
În primul rând, criteriul în cauză nu permite autorității contractante să ia în calcul considerentele de ordin
calitativ ale ofertei. Înafară de factorii calitativi prevăzuți în criteriile de calificare și selecție, ce trebuie
îndepliniți de către toți ofertanții, calitatea “obiectului” achiziției nu este supusă evaluării. Astfel, este evident
faptul că utilizarea acestui criteriu este indicată în situații în care calitatea nu reprezintă un factor de
diferențiere, fie că sunt evaluate oferte de servicii, bunuri sau lucrări.
La nivel național, practica în domeniul achizițiilor publice din ultimii ani a adus în prim plan numeroase
cazuri în care achiziții complexe de bunuri, servicii sau lucrări au fost derulate utilizând drept criteriu de
atribuire prețul cel mai scăzut. Amploarea acestei practici în rândul autorităților contractante a fost și este de
natură să îngrijoreze comunitatea de afaceri autohtonă, având în vedere atingerile grave pe care le poate aduce
peisajului concurențial și încrederii mediului de afaceri și a contribuabililor în corectitudinea și eficiența
sistemului de achiziții publice. În lipsa unei analize oficiale, temeinice și obiective, a factorilor externi/interni
care au condus la propagarea practicii sus menționate, putem enumera, strict pe baza unor constatări empirice,
o serie de aspecte care considerăm că au influențat apariția și evoluția acestui fenomen prezentat, de altfel, nu
numai la nivelul Republicii Moldova ci și în alte state ale UE.
Este adevărat că unele din dezavantajele pe care le presupune utilizarea acestui criteriu pot fi diminuate,
sau cel puțin neutralizate parțial. Astfel, prin intermediul cerințelor de calificare și selecție, autoritatea
contractantă poate stabili un anumit nivel de filtrare a ofertelor din punct de vedere a calității acestora. Având
în vedere faptul că aceste criterii au drept scop demonstrarea de către ofertant a potențialului său
administrativ, tehnic și economic, există totuși anumite limite ale unui astfel de demers. Cu toate acestea, se
poate aprecia că prin calibrarea unui set de criterii de calificare și selecție adecvat se asigură o evaluare
calitativă indirectă, în măsura în care aceste criterii pot semnala punctele tari și slabe ale unui participant la
procedura de atribuire, dar mai ales exclude pe acei ofertanți necalificați din punct de vedere tehnic, financiar
și organizatoric să îndeplinească obiectul contractului supus achiziției publice.
Pe parcursul acestui material am trecut în revistă o serie de elemente menite a sublinia importanța eficienței
economice în domeniul achizițiilor publice și modurile de concretizare a acesteia prin intermediul
reglementării și utilizării criteriilor de atribuire. Astfel, am notat faptul că obținerea celui mai bun raport VfM
presupune o combinație complexă de factori (economie, eficiență, eficacitate) și că acest raport nu poate fi
realizat prin raportarea exclusivă la elemente de natura costului sau prețului.De asemenea, am prezentat faptul
că VfM se află la baza sistemelor achizițiilor publice, astfel cum acestea sunt reglementate la variate nivele
(internațional, regional și național). Cu toate deosebirile inerente specificului propriu, aceste sisteme presupun
utilizarea unor criterii de atribuire a căror structură permite obținerea raportului VfM optim. În acest context,
am atras atenția asupra impactului capital, pozitiv sau negativ, pe care îl au factorul organizațional și uman
(i.e. personalul specializat în derularea procedurilor de atribuire).
O atenție specială a fost acordată situației de fapt la nivel național și european. Astfel, am supus discuției
oportunitatea utilizării la scară largă de către autoritățile contractante a criteriului prețul cel mai scăzut în
cadrul unor proceduri de atribuire complexe, manifestându-ne îngrijorarea (fundamentată atât economic cât și
juridic) asupra faptului că rezultatele unor astfel de proceduri nu conduc la obținerea unui VfM optim. Mai
mult decât atât, consider că această practică încalcă chiar unul din principiile fundamentale ale sistemului,
acela al eficienței utilizării fondurilor publice.

225
 Până la momentul transpunerii noilor directive în legislația națională, practica evaluării ofertelor în cadrul
unor proceduri complexe pe baza prețului cel mai scăzut va continua, cel mai probabil. În contextul în care
această practică are potențialul de a afecta modul judicios în care sunt cheltuite fondurile publice (având în
vedere necesitatea obținerii VfM), discuția nu poate omite rolul pe care AAP (Angentia Achizitiilor Publice)
îl poate juca pentru limitarea fenomenului.
Luând în considerare teza conform căreia alegerea de către o autoritate contractantă a prețului cel mai
scăzut ca și criteriu unic în atribuirea unor contracte complexe poate fi de natură să afecteze obținerea VfM,
încălcând implicit principiul eficienței, sunt de parere că AAP poate interveni activ în prevenirea și modelarea
acestei practici, în sensul dezideratului eficienței economice în cheltuirea fondurilor publice.

Bibliografie

1. http://www.kpmg.com/RO/ro/articole-publicatii/publicatii-recente/news/Pagini/Eficienta-economica-
achizitiile-publice.aspx [Accesat 18 noiembrie 2015].
2. http://lex.justice.md/md/324662/ [Accesat 20 noiembrie 2015].
3. http://www.slideshare.net/CentruldeExcelentain/posibilitati-de-negociere-a-contractului-de-achizitie-
publica-45594812 [Accesat 21 noiembrie].
4. http://www.librarie.net/p/147477/Achizitii-publice-Principii-proceduri-operatiuni-metodologie-
Sebastian-Lazar [Accesat 21 noembrie 2015].

226
 INVESTIȚIILE ÎN CAPITAL FIX ÎN REPUBLICA MOLDOVA
PENTRU ANII 2010-2015
Ecaterina PROCOPET, Ion ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: All kinds of the investments are an integral part of the Republic Moldova’s economy. They are
very important for it’s development and prosperity.

Cuvintele Cheie: investiții, capital fix, indicatori, structură, buget de stat, sector privat.

Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic format din bunuri de lungă durată (clădiri, mașini)
care participă la mai multe cicluri de producție consumându-se treptat și înlocuindu-se după mai mulți ani de
utilizare. [1]

Biroul Naţional de Statistică comunică datele precizate privind investiţiile în capital fix pentru anul
2015 în Republica Moldova.

În Republica Moldova întreprinderile şi organizaţiile pe diverse tipuri de activităţi economice au realizat

investiţii în active imobilizate în valoare de 6371,7 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada
respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o descreştere de 2,5%.
În medie pe locuitor, pentru prima jumătate a anului 2015 a revenit circa 1,79 mii lei investiţii în capital
fix.
Analiza structurii investiţiilor pe tipuri de mijloace fixe arată, că volumul considerabil al investiţiilor a
revenit valorii utilajelor, maşinilor şi mijloacelor de transport, cota-parte a cărora din total investiţii a constituit
48,7% (comparativ cu 47,4% în ianuarie-iunie 2014). Ponderea investiţiilor utilizate la construcţia clădirilor şi
edificiilor a constituit 31,4% din total investiţii realizate (din care 14,2 %- clădirilor de locuit şi 17,2% – altor
clădiri şi edificii). Cota-parte a investiţiilor la construcţia clădirilor de locuit şi a altor clădiri şi edificii s-a
micşorat cu 0,1 puncte procentuale, respectiv 3,0 puncte procentuale faţă de ianuarie-iunie 2014.
Urmăriți datele de mai susreprezentate în figura 1.

Clădiri de lucuit
alteleClădiri de lucuit
14% Clădiri nelocative și edificii
20%
utilaje, maș. Și mijl. De transp. altele

Clădiri nelocative
și edificii
17%

utilaje, maș. Și
mijl. De transp.
49%

Fig. 1 Investițiile în capital fix pentru anul 2015.

Sursă: Elaborat de autor. [2]

Investițiile în bunuri pasive constituie 24%, din care clădiri de locuit-14% și 10% alte categorii, iar în cele
active 76% (utilaje, mașini și mijloace de transport-49%, clădiri nelocative și edificii-17%, altele 10% ), ceea
ce rezultă că investițiile au o tendință și strategie corectă în economia Republicii Moldova.

227
 Structura investiţiilor în capital fix pe forme de proprietate se prezintă prin următoarele date pentru
perioada de 2010-2014:
Tabelul 1. Structura investițiilor în capital fix pe forme de proprietate.
Realizări în mln, lei
Indicatori
2010 2011 2012 2013 2014
Investiții în capital fix, total 13804,8 16449,5 17153,9 19132,3 20849,2
din care pe formă de
proprietate:
Bugetul de stat 703,4 775,9 1196,7 1412,8 2306,7
Bugetul unităților
518,5 727,2 549,7 784,6 1049,7
administrativ teritoriale
Mijloacele proprii ale întrep. 7331,9 9664,3 10051,3 10921,3 11496,8
Mijloacele populației 305,4 483,4 419,9 441,1 386,8
Investitori străini 2506,6 1299,3 1348,9 1429,5 1189,0
Alte surse 2439,0 3499,4 3587,4 4143,0 4420,2
Sursa: elaborat de autor. [2]

Pentru o vizualizare a Tabelului 1, urmăriți Figura 2.

20849,2
19132,3
25000 17153,9 11496,8
16449,5 10921,3
20000
13804,8 10051,3 4420,2
15000 2306,7 9664,3 1189 4143
1049,7 386,8
10000
1412,8 784,6
7331,9 441,1 1429,53587,4 2014
1196,7 549,7 419,9 1348,93499,4
775,9 727,2 1299,3
483,4 2506,6 2012
5000 2439
703,4 518,5 305,4
2010
0

2010 2011 2012 2013 2014

Figura 2. Structura Investițiilor în capitalul fix pe forme de proprietate

Sursa: elaborat de autor.[2]

În urma analizei datelor se observă tendința de micșorare al investițiilor străine, de la 2506,6 în 2010
mln lei pînă la 1189 mln lei în 2014 ceea ce constituie 47,4 %, deoarece climatul investițional este
nefavorabil.
Investițiile bugetului de stat au crescut de la 703,4 mln lei în 2010 pînă la 2306,7 mln lei în 2014, ceea ce
constituie o creștere de 3,27 ori.

228
 Investiţiile în capital fix pe tipuri de activităţi economice pentru anii 2013-2014 se prezintă în
următorul tabel:
Tabelul 2. Investițiile în capital fix pe tipuri de activități economice.
Realizări Realizări
%, 2013 %, 2014
mln, lei 2013 mln, lei 2014
Total 19132,3 20849,2 100 100
Agricultură, silvicultură, pescuit 1851,8 2298,5 9,7 11,0
Industria extractivă 79,7 79,0 0,4 0,4
Industria prelucrătoare 2869,3 2308,3 15,0 11,1
Producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi 1028,0 1137,4 5,4 5,5
aer condiţionat
Constructii 2118,2 2346,9 11,1 11,3
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul;
întreţinerea şi repararea autovehiculelor 2222,5 2474,3 11,6 11,9
şi a motocicletelor
Activităţi de cazare şi alimentaţie
234,8 253,9 1,2 1,2
publică
Sursă: elaborat de autor.[2]

În continuare am făcut analiza investițiilor din bugetul statului în domeniul agriculturii și construcțiilor,
acestea fiind unele dintre cele mai importante pentru Republica Moldova.
 Investițiile din sectorul public în domeniul agriculturii:
 pentru anul 2013 este de 34,0 mln lei din totalul de investiții pe domeniu de 1851,7 mln lei, ceea ce
constituie 1,83%. Contribuția agriculturii pentru 2013 la creșterea Produsului Intern Brut este de 6,8%.
 pentru anul 2014 este de 75,0 mln lei din totalul de investiții pe domeniu de 2298,5 mln lei, ceea ce
constituie 3,26%.Contribuția agriculturii pentru 2014 la creșterea Produsului Intern Brut este de 1,3%.
 Investițiile din sectorul public în domeniul construcțiilor:
 pentru anul 2013 este de 501,54 mln lei din totalul de investiții pe domeniu de 2118,2 mln lei, ceea ce
constituie 23,67%. Contribuția construcțiilor pentru 2013 la creșterea Produsului Intern Brut este de 0,3%.
 pentru anul 2014 este de 777,35 mln lei din totalul de investiții pe domeniu de 2346,9 mln lei, ceea ce
constituie 0,2%.

40
2013 2014 33,12
30 23,67
20

10
1,83 3,26
0
Investiții sect. Public Agricultură Investiții sect. Public Construcții
Figura 3. Structura Investițiilor sectorului Public pe domenii.
Sursa: elaborat de autor. [2]

8
2013 2014
6
6,8
4
2
1,3 0,3 0,2
0
PIB Agricultură PIB Construcții

Figura 4. Contribuția domeniilor în PIB.

Sursa: elaborat de autor. [2]
Chiar dacă Republica Moldova este o țară agrară, investițiile din bugetul de stat constituie un procent
foarte mic (1,83% pentru 2013 și 3,26% pentru 2014) în domeniul agriculturii.Chiar dacă oferta

229
construcțiilor este destul de mare statul continuă să investească în acest domeniu. Din alt punct de vedere
aceste 2 ramuri ale economiei sunt destinate societății, și nu obținerii veniturilor, iar contribuțiile la variația
PIB-ului sunt mici, cu toate că investițiile din bugetul de stat în agricultură fiind de aproximativ 14 ori mai
mici decît în cel al construcțiilor, contribuția este mai mare.

Structura specifică a investițiilor în capitalul fix pentru anii 2011-2014

50 47,4
2011 201245,22013
43,4 432014
40

30
23,3 22,7
21,1 20 21,5 20,2 20,3
18,1
20 13,4 13,3 12,7 14,3
10

0
Clădiri de lucuit Clădiri nelocative și Utilaje,maș. Și mijl. De Altele
edificii transp.

Figura 5. Structura specifică a investițiilor în capitalul fix.

Sursa: elaborat de autor. [2]

Astfel, putem observa că:

 Investițiile în clădiri de locuit au o tendință de creștere, avînd cea mai înaltă valoare în 2014, iar cea
mai mică în 2013.
 Investițiile în clădiri nelocative și edificii au o tendință de scădere, cea mai mică valoare fiind în 2012
și cea mai mare în 2013.
 Investițiile în utilaje, mașini și mijloace de transport au o tendință de creștere cea mai mare valoare
fiind în 2014, iar cea mai mică în 2013
 Alte investiții au o tendință de scădere, cea mai mare valoare fiind în 2012, iar cea mai mică în 2014.

Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Capital_fix
2. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=327&id=2327

230
LANSAREA UNEI AFACERI PE PIATA LUCRARILOR DE CONSTRUCTIE

Iulia RĂZMĂRIŢĂ, lect.sup. Emilia RENIŢĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: “Transformarea scopurilor noastre în planuri şi acţiuni concrete se poate realiza numai printr-
o analiză aprofundată a detaliilor şi acţinilor planificate cu complexitatea circumstanţelor şi problemelor
potenţiale care ne pot aştepta. Calea de la ideie, vis şi dorinţă la realitate şi suuces nu este deloc uşoară ci se
formează din gîndire creativă şi disciplinată, acţiune concentrată şi muncă permanentă. O afacere trebuie sa
te implice, trebuie sa fie placută si sa iţi exerseze instinctul creativ”.

Cuvinte cheie: plan, afaceri, etape, abilităţi, realizări

Afacerea reprezintă un ansamblu de operaţiuni iniţiate,organizate conduse de unul sau mai mulţi
intreprinzători,care vizează producerea si vinzarea de bunuri sau servicii pentru satisfacerea nevoilor
clienţilor si obţinere de profit.
Planul de afaceri reprezinta un instrument foarte bun in mainele antreprenorului,dacă este corect
elaborat si urmat cu fidelitate acesta permite lansarea unei afaceri de succes.
Inaintea de luarea deciziilor privind crearea unei afaceri un pas foarte util si necesar este elaborarea
unui plan (Business Plan).Planul de afaceri ajuta proprietarul sa-si cristalizeze ideile pentru punerea
in aplicare a politicii adecvate care va conduce la implinirea a acestor idei.Planul de afaceri reprezintă
un raport scris in care antreprenorul prezintă toate datele relevante referitoare la crearea sau
functionarea intreprinderii sale.In cazul in care antreprenorul infiinteaza o intreprindere noua,planul
de afaceri include ,,cum” si ,,de ce” va fi infiinţata precum si ,,unde” intenţioneaza sa ajunga aceasta
intreprindere.In momentul in care antreprenorul se decide sa elaboreze un plan de afaceri,trebuie sa
stabilească trei puncte fundamentale.
Punctele fundamentale pentru elaborarea unui plan de afaceri:
*Ce va produce intreprinderea-se refera la produsul sau serviciile pe care urmează sa le producă
intreprinderea,care trebuie identificate in mod clar.
*Cit va produce intreprinderea-se refera la cantitătile justificate pe care intreprinderea
intentioneaza să le produca si să le comercializeze.
*Cum va produce-cuprinde procesul de productie care va trebui urmat de antreprenor.
Etapele pe care le parcurge afacerea
•etapa cercetarii afacerii-prin care se urmăreşte identificarea clientului şi precizarea nevoilor
acestuia, implică următoarele acţiuni:
-analiza rezultatelor precedente;
-identificarea concurenţei, obţinerea referinţelor şi analiza avantajelor de care aceasta dispune;
-detectarea unor noi oportunităţi de afaceri; stabilirea contactelor cu potenţialii parteneri de afaceri;
-definirea obiectivelor şi elaborarea planurilor de acţiune solicitate de noua afacere;
• etapa de studiu- care are în vedere pregătirea şi redactarea ofertei, solicită următoarele acţiuni:
-consultarea clientului, identificarea nevoilor şi solicitărilor acestuia;
-consultarea echipei şi a furnizorilor;
-redactarea ofertei, astfel încât aceasta să fie cât mai adaptată nevoilor reale ale clientului;
-atragerea, dupa caz, a unor noi parteneri de afaceri, în funcţie de specificul activităţii acestora;
•etapa negocierii-care are drept scop realizarea înţelegerii între parteneri şi stabilirea acordului
privind interesele ambelor părţi, se concentrează asupra următoarelor aspecte:
-colaborarea permanentă cu clientul, pe baza bunei înţelegeri şi a parteneriatului;
-informarea operativă a clientului în legătură cu toate propunerile de modificare a înţelegerilor;
•etapa de realizare a prevederilor contractului-ca urmare a comenzii ferme venite din partea
clientului, are în vedere o serie de operaţiuni, printre care:
-analizarea şi negocierea eventualelor solicitări de modificare a clauzelor din ;

231
 -obţinerea acordului definitiv al clientului pentru intrarea comenzii în execuţie;
-analiza şi controlul costurilor pe care le implică realizarea comenzii;
-verificarea stadiului de execuţie a contractului; coordonarea eficientă a propriei echipe;
-urmărirea calităţii procesului de execuţie şi finalizarea comenzii la termenul prevăzut în contract;
-respectarea tuturor obligaţiilor contractuale ;
Determinarea valorii unei afaceri:
In cazul unei vanzari de afacere, etapa evaluarii este obligatorie pentru partenerii care doresc sa
evite probleme juridice ulterioare.
Una din principalele metode de evaluare a unei companii si ale partilor sociale este de a tine seama
de patrimoniul acesteia care se reflecta in bilantul sau.
•etapa finalizării afacerii-cu momentele ei principale, recepţia şi soluţionarea eventualelor
deficienţe, implică următoarele responsabilităţi:
-analiza modului în care s-a derulat afacerea în toate etapele sale, cu specificarea aspectelor
favorabile şi a celor mai puţin favorabile şi închiderea dosarului afacerii;
-menţinerea bunelor relaţii parteneriale şi cultivarea acestora şi după finalizarea afacerii;
-exploatarea tuturor informaţiilor existente în legătură cu posibilitatea lansării unei noi afaceri;
- pregătirea pentru deschiderea unui nou dosar de afaceri şi iniţierea contractelor viitoare;
Factorii de success al unei afaceri:
Principalul factor de success al unei afaceri este insasi antreprenorul cu aptitudini,vise si planuri
doar antreprenorul poate face ca afacerea sa mearga.
Factorii de care depinde succesul in afaceri:
1. definirea unei strategii generale, a unor planuri si obiective pe termen scurt si lung;
2.disponibilitatea pentru restructurare si reorganizare, in cazul in care este necesar;
3. asigurarea unor conditii adecvate pentru acumularea de capital social;
4. acordarea unei atentii deosebite structurii motivationale si satisfactiei angajatilor;
5. specializarea personalului si consultarea unui specialist in resurse umane care pot consolida
eforturile realizate pe alte planuri.
Fiecare om poate avea succes şi pentru a ajunge la el ar trebui să nu ezite şi să aştepte ani de-a
rândul cea mai favorabilă oportunitate. El trebui să acţioneze cât mai curând încercând să găsească
calea cea mai potrivită cale pentru a ajunge la punctul final.
Nimeni nu poate să prescrie ingredientele care ar duce spre reuşită. Însă cert este că fiecare om
atribuie succesului un sens aparte, cel de care are nevoie el. Pentru unii principalul scop în viaţă este
de a ajunge la punctul de vârf al piramidei ierarhice ...
Putem transforma scopurile noastre in planuri de actiune inteligibile numai printr-o analiza
aprofundata a detaliilor, a actiunilor pe care le planuim, a inter-relatiilor dintre planurile noastre, a
complexitatii circumstantelor si a problemelor potentiale care se afla inaintea noastra. Drumul de la
vis si dorinta la realitate nu este usor. Este format din gindire disciplinata si creativa, actiune
concentrata si munca permanenta.

Bibliografie

1. Managementul afacerilor .C Stefanescu

2. Zig Ziglar, „Arta vânzării”, Editura Amaltea, Bucureşti, 2002

232
 METODE MODERNE DE ANALIZĂ A PIEȚEI IMOBILIARE. METODA
INDICILOR STATISTICI

Ion SÎNCHETRU, Tatiana SANDUȚA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Această lucrare reprezintă un studiu al procesului de analiză a pieței imobiliare în particular
a metodei indicilor statistici și a algoritmului de aplicare a acesteia. S-au analizat metodele de analiză a
pieței imobiliare, procedura de calcul, tipurile și modalitățile de determinare a indicilor pieței imobilului cu
destinație comercială din orașul Chișinău.

Cuvinte cheie: piață imobiliară, metode de analiză, metoda indicilor statistici, prognozare.

În condițiile instabilității economice actuale din Republica Moldova crește importanța studiului pieței
imobiliare atît ca parte componentă a patrimoniului țării cît și ca mediu de investiții.
Procesul de analiză a pieței imobiliare cuprinde etapele de stocarea datelor inițiale, studiul masivelor de
date în funcție de scopul analizei și prognozarea modificării prețurilor și a volumelor bunurilor imobiliare.
În prezent nu este elaborată o clasificare unică a metodelor de analiză a pieței. Aceeași metodă poate purta
denumiri diferite în funcție de particularitățile lingvistice ale pieței în cadrul căreia este aplicată. Cea mai des
întîlnită clasificare presupune gruparea metodelor în:
1) Metode econometrice și spațiale inclusiv: metoda regresiei geografice ponderate, statistica Moran și
Kriging, metoda suprapunerii grafice a trendurilor;
2) Metode de calimetrie și metode alternative inclusiv: analiza rangurilor zonei de amplasament, analiza
rangurilor calității proiectelor, metoda rețelelor neuronice, metoda taxonomică;
3) Metode sociologice inclusiv : metoda anchetărilor, metoda interviului cu experții și metoda anchetării
experților;
4) Metode statistice inclusiv: statistica descriptivă, analiza de regresie, metoda indicilor statistici, metoda
coeficienților comuni ai dinamicii [3].
Posibilitatea aplicării metodelor de analiză este specificată de tipul pieței imobiliare, calitatea informației
colectate cît și de abilitățile de analiză a evaluatorului. Valoare oricărui material analitic este determinată de
gradul de argumentare a acestuia cu date statistice. Evaluare situației curente este imposibilă fără analiza
informației din perioadele anterioare, din acest motiv metodele de analiză a pieței presupun racordarea
indicatorilor analizați la un anumit moment de timp. O analiză mai profundă privind modificarea indicatorilor
pieței imobiliare în timp poate fi obținută prin aplicarea metodei indicilor statistici care permite sporirea
posibilităților de analiză, cu toate că necesită și un volumul de lucru mai mare [1].
Utilizarea bazelor de date combinate care includ atît informația cu acces gratuit privind preţurile bunurilor
imobile comerciale cît bazele de date proprii fac posibil aplicarea unui șir de metode statistice, cum ar fi analiza
de regresie și metoda indicilor statistici.
Indicii reprezintă indicatori ai modificării unei mărimi în timp. Dacă este cunoscută valoarea acestei
mărimi în perioada analizată și într-o oarecare perioadă precedentă (perioadă de bază) atunci suprapunerea
valorii perioadei analizate către perioada de bază reprezintă indicele de modificare a acestei valorii [2].
Metoda indicilor statistici presupune calculare indicilor pieței imobiliare. În pofida numărul sporit de
operații necesare și cerințelor înalte atît față de calitatea informației utilizate cît și față de abilitățile practice
ale analistului metoda posedă un șir de avantaje cum ar fi simplitatea prezentării datelor. Alt avantaj al metodei
este posibilitatea de a combina în cadrul unui grafic a mai multor indicatori incomparabili în mărimi absolute,
posibilitatea formării șirurilor dinamice și studierii cauzelor modificării acestora.
Indicii pieței imobiliare pot fi clasificați în:
1) Indicii de preț (Real Estate Price Index – REPI) reflectă prețurile medii absolute/ponderate ale
obiectelor imobiliare în valută națională, sau euro;
2) Indicii dinamicii pieței ( Real Estate Transaction Index – RETI) reflectă volumul ofertei, tranzacțiilor
în mărimi absolute – cantitatea de obiecte și/sau suprafețe;
3) Indicii capacității pieței (Real Estate Income Index -REII) reflectă volumul tranzacțiilor sau ofertelor
pe piață în formă valutară.

233
 Pentru o analiză mai detaliată pot fi utilizați indici specifici cum ar fi indicii de majorare, de corecție
sezonieră, indici nominali/reali, indicii structurii actuale, indicii modificării structurale și indicii cu structură
constantă [1].
Calculul indicilor reali se efectuează după următoarea formulă:
Pentru prețurile în valută națională,

I pvn
IGS  (1)
I in

unde: IGS– indicele modificării prețurilor obiectelor cu referință la perioada de bază, cu excluderea
influenței inflației;
Ipvn – indicile prețurilor în valută națională;
Iin – indicile inflației valutei naționale.
Pentru prețurile în valută străină,

I pvs
IGS  (2)
I inlvs

unde: Ipvs – indicile prețurilor în valută străină;

Iinlvs – indicile inflației locale a valutei străine.
La rîndul său indicele inflației locale a valutei străine se calculează după formula:

I in
I inlvs  (3)
I invn

unde: Iin – indicile inflației valutei naționale;

Iinvn – indicile devalorizării valutei locale comparativ cursului valutei străine.
Indicii reali sunt recomandați a fi utilizați în primul rînd în cadrul procesului de analiză investițională și pe
piețe unde bunurile imobile sunt tranzacționate atît în valută națională cît și străină.
Indicii sezonieri sunt aplicați cu scopul de a exclude factorul sezonier de influență asupra prețului cum ar
fi în cazul segmentului bunurilor imobile cu destinație locativă [1].
Indicii structurii actuale iau în considerație modificarea prețului obiectelor în funcție de calitatea și
amplasamentul acestora și modificarea ponderii acestora în volumul total de tranzacții.

I structurii _ actuale 
fd 1 1
(4)
f d0 0

unde: f1, f0 – valoarea medie a indicatorului pe grup în perioada analizată și de bază;

d1, d0 – ponderea grupelor în selecția totală a obiectelor analizate în perioada analizată și de bază.
Indicii cu structură constantă indică modificarea indicatorului ignorînd structura grupurilor analizate.

I struct _ const 
fd 1 0
(5)
fd 0 0

unde: f1, f0 – valoarea medie a indicatorului pe grup în perioada analizată și de bază;

d0 – ponderea grupelor în selecția totală a obiectelor analizate în perioada de bază.

Indicii modificărilor structurale indică modificarea prețului mediu numai sub influența modificării
structurii grupurilor

I mod_ struct 
fd 1 1
(6)
fd 1 0

234
 unde: f1, – valoarea medie a indicatorului pe grup în perioada analizată;
d1, d0 – ponderea grupelor în selecția totală a obiectelor analizate în perioada analizată și de bază.
Procesul de determinarea a indicilor presupune aplicarea a două metode de calcul. În practică este larg
aplicată metoda tradițională care presupune determinarea indicelui mediu ponderat al modificării prețurilor
obiectelor fără a lua în considerare modificarea structurii tranzacțiilor folosindu-se ponderea medie a diferitor
categorii de obiecte determinată pentru perioada precedentă. Pentru o analiză mai profundă se aplică metoda
analogică indicelui PIB care prevede includerea în calcul a volumului total de obiecte tranzacționate/expuse
spre vînzare înregistrate în fiecare perioadă. În același timp se analizează modificarea structurii obiectelor în
selecția lunară (amplasare, suprafață, stare fizică) care influențează modificarea mărimii a indicelui prețului
mediu pe piață [1].
În scopul efectuării studiului a fost elaborată o bază de date combinată compusă din ofertele disponibile
de bunuri imobile cu destinație comercială amplasate în raza orașului Chișinău în perioada anului 2014 și a
primelor trei trimestre ale anului 2015 (tabelul 1).
Tabelul 1. Calculul datelor inițiale aplicate la determinarea indicilor
Trimestrul Sector f 1 x d1 f 1 x d0 f 0 x d0
Rîșcani 7943 11914 11814
Centru 33800 43457 45471
Trim. I, 2015 Botanica 23600 15733 12705
Buiucani 14914 11186 10443
Ciocana 7200 7200 7000
Rîșcani 13450 16140 16280
Centru 57973 28987 31813
Trim. II, 2015 Botanica 10787 16180 14320
Buiucani 7140 14280 13940
Ciocana 4340 8680 9400
Rîșcani 93690 84267 85753
Centru 13183 11865 12945
Trim. III, 2015 Botanica 32833 29550 38520
Buiucani 8889 16000 14440
Ciocana 15578 14020 14680

Aplicarea aparatului metodologic asupra unei baze de date a prețurilor imobilului cu destinație comercială
a permis calculul indicilor pieței imobiliare cît și elaborarea unui șir de concluzii (tabelul 2).

Tabelul 2. Indicii prețurilor medii ponderate a imobilului cu destinație comercială în or. Chișinău
Indicator trim. I 2015 trim. II 2015 trim. III 2015
Indicile modificărilor structurale 0,9773 0,8333 1,0024
Indicii cu structură actuală 1,0003 1,0926 0,8957
Indicii cu structură constantă 1,0286 0,9914 0,9463
În baza datelor obținute observăm că în perioada anului 2015 prețurile bunurilor imobiliare cu destinație
comercială din orașul Chișinău sunt în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014 fapt demonstrat
de valoarea indicelui cu structură constantă -0,9483 cît și de indicele cu structură actuală – 0,8957 pe cînd
variațiile structurale ale masivului în trimestru III 2015 sunt minime – 1,0024.

235
 Dinamica indicilor prețurilor medii ponderate a imobilului cu destinație comercială în
or. Chișinău

1,1300
1,1000
1,0700
1,0400
1,0100
0,9800
0,9500
0,9200
0,8900
0,8600
0,8300
0,8000
TR IM . I 2 0 1 5 TR IM . II 2 0 1 5 TR IM . III 2 0 1 5

Indicile modificărilor structurale Indicii cu structură constantă

Indicii cu structură actuală Indicii prețului mediu trimestrial

Fig. 1. Dinamica indicilor prețurilor medii ponderate a imobilului cu destinație comercială în or. Chișinău

Astfel în concluzie aplicarea metodelor indicilor este posibilă în cadrul pieței imobiliare din orașul
Chișinău și permite obținerea unor indicatori necesari pentru analiza stării actuale a pieței imobiliare. Aplicarea
acestei metode la etapa de prognozare a prețurilor va fi posibilă doar în condițiile existenței unor baze de date
calitative colectate pe o perioadă îndelungată de timp.

Bibliografie

1. Стерник, Г.М., Мирончук, Я.С. Система индексов рынка недвижимости. «Имущественные

отношения в Российской Федерации» №11 (62). М., 2006, с. 57-66.
2. Стерник, Г.М. Индексы которым мы доверяем. "Директор­Инфо", апрель 2003 г.
3. Chrzanowska, M., Krawiec, M. Application of some multidimensional comparative analysis methods
to investigate secondary real estate market. 2012.

236
 EFICIENȚA APROVIZIONĂRII CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA

Cristina SPEIANU, st. gr. IMC-1206

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Desfăşurarea în bune condiţii a vieţii şi a activităţilor din cadrul colectivităţilor umane
presupune existenţa, concomitent cu spaţiile de locuit şi de desfăşurare a diverselor activităţi, a obiectelor de
infrastructură tehnico-edilitară. Funcţionarea bună a infrastructurii determină gradul de civilizaţie, confort,
sănătate publică şi de protecţie a mediului înconjurător. Funcţionarea unei societăţi umane s-a bazat în toate
timpurile pe existenţa infrastructurii. Dezvoltarea infrastructurii a constituit dintotdeauna o prioritate majoră
la nivelul tuturor actorilor implicaţi în activitatea economico-socială, de la autorităţi publice la organizaţii
private şi chiar populaţia civilă. Dezvoltarea infrastructurii din perspectivă complexă, cantitativă şi calitativă,
a constituit una dintre probleme majore ale evoluţiei socio–umane din ultimul secol de existenţă.

Cuvinte-cheie: infrastructură; infrastructura edilitară; clasificare reţelelor edilitare; reţea de

aprovizionare cu apă

Scopul şi importanţa dezvoltării reţelelor edilitare reprezintă o preocupare majoră şi permanentă în vederea
atingerii condiţiilor de trai tot mai performante, în ritmul cerut de necesităţile reale ale populaţiei unei
comunităţi (localităţi), corelat cu standardul de viaţă internaţional. Obiectivele specifice vizează reabilitarea şi
extinderea infrastructurii în domeniul apei şi apei uzate, cu privire la: îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi
protejarea sănătăţii publice; protejarea mediului, în particular, a calităţii apei în cursurile de apă şi a apei
subterane; maximizarea numărului de locuitori conectaţi la sistemul public de alimentare cu apă; extinderea
serviciului de colectare a apelor uzate la nivelul întregului judeţ ­îmbunătăţirea standardelor serviciilor şi
creşterea siguranţei în funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare; optimizarea reţelei de
distribuţie şi a sistemului de colectare şi epurare a apelor uzate; asigurarea economiei de energie şi reducerea
costurilor generale de operare; definirea unui program de investiţie pe termen lung în sectorul de apă şi apă
uzată; creşterea capacităţii operatorului .

Prin infrastructură se înţelege un ansamblu de elemente care se încadrează în una din situaţiile de mai jos :
ansamblul elementelor care susţin partea principală a unei construcţii, care o fixează pe teren şi care
transmite acesteia forţele;
ansamblu de elemente de tip reţea, care constituie un minisistem. Infrastructura edilitară este parte a
infrastructurii reprezentată de reţelele edilitare.
reţea electrică de distribuţie – sistem format din linii electrice de tensiune înaltă, medie sau joasă, cu
echipament şi utilaj de transformare şi de comutare, precum şi cu instalaţii auxiliare situate în aval de punctul
de racordare la reţeaua electrică de transport şi în amonte de punctul de delimitare de instalaţia de utilizare,
care servesc în ansamblu la distribuţia de energie electrică pînă la punctul de delimitare de instalaţia de
utilizare;
reţea electrică de transport – sistem format din linii electrice de tensiune înaltă, cu echipament şi utilaj
de transformare şi de comutare, precum şi cu instalaţii auxiliare, care servesc în ansamblu la transportul
energiei electrice;
reţea de distribuţie a gazelor naturale – sistem format din conducte de gaze naturale cu o presiune de
pînă la 1,2 MPa inclusiv, cu staţii de reglare­măsurare şi cu alte instalaţii situate în aval de punctul de racordare
la reţeaua de transport al gazelor naturale şi în amonte de punctul de delimitare de instalaţia de utilizare, care
servesc în ansamblu la distribuţia gazelor naturale pînă la punctul de delimitare de instalaţia de utilizare;

237
 reţea de transport al gazelor naturale – sistem format din conducte de gaze naturale de presiune mai
mare de 1,2 MPa, cu staţii de compresare, de predare şi de măsurare, care servesc în ansamblu la transportul
gazelor naturale;
reţea de aprovizionare cu apă – ansamblul de construcţii, instalaţii, acţiuni şi operaţiuni prin care apa
captată dintr­o sursă naturală este tratată, transportată, înmagazinată şi distribuită la locul de consum;
reţea de canalizare – totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor care colectează, transportă, epurează şi
evacuează într­un receptor natural apele de canalizare;
sistem de administrare a deşeurilor –totalitatea amplasamentelor autorizate, construcţiilor şi instalaţiilor
destinate colectării, sortării şi utilizării tuturor tipurilor de deşeuri;
reţea de comunicaţii electronice– sisteme de transmitere şi, după caz, echipamente de comutare sau rutare,
precum şi alte resurse care permit transmiterea semnalelor prin suport fizic, electromagnetic sau prin orice alte
mijloace, incluzînd reţele de comunicaţii prin satelit, reţele fixe şi reţele mobile terestre, reţele de transport al
energiei electrice, în cazul în care acestea sînt utilizate şi pentru transmiterea semnalelor, reţele utilizate pentru
difuzarea programelor audiovizuale, reţele de televiziune prin cablu, indiferent de tipul informaţiei transmise;
zona de protecţie a obiectelor de infrastructură tehnico-edilitară – zona adiacentă obiectelor de
infrastructură tehnico­edilitară, extinsă în spaţiu, necesară asigurării condiţiilor normale de exploatare şi de
protecţie a obiectelor, în limitele căreia se stabilesc cerinţe speciale pentru proprietari şi utilizatorii terenurilor.

Sisteme de alimentare cu apă. În anul 2014 pe teritoriul ţării au fost amplasate 836 sisteme de alimentare
cu apă. Din total apeducte, pe parcursul anului au funcţionat 784 sisteme sau circa 94 la sută1.

Figura 1. Sisteme de alimentare cu apă, 2010-2014

Sursa: elaborat de Biroul Naţional de Statistică.[1]
Lungimea totală a reţelelor şi apeductelor de distribuţie a apei potabile a constituit 10,5 mii km sau cu 0,6
mii km mai mult faţă de anul 2013. Dat fiind că nu toate sistemele de alimentare cu apă sunt funcţionale, de
facto pe parcursul anului au funcţionat 10,3 mii km de reţea (98,1%). Volumul de apă captată a constituit 115,1
mil. m.c., inclusiv 71,6% din surse de suprafaţă, 22,1% din surse subterane şi 6,3% din alte surse.
În anul 2014 cu servicii de alimentare cu apă au fost asigurate 30,7% din localităţile ţării (în anul 2013 –
25,1%), 85,9% din oraşe (75,4%) şi 28,6% din localităţile rurale (22,9%). Dacă ne referim la populaţie,
constatăm că circa 1,6 milioane din populaţia ţării beneficiază de servicii de alimentare cu apă, ce reprezintă
44,4% din populaţia ţării.
În anul 2014 volumul de apă distribuită de către întreprinderile specializate de alimentare cu apă a constituit
74,3 mil. m.c sau cu 0,6 mii m.c. mai puţin decît în anul 2013. În medie pe an la un locuitor revine 14,9 m.c.
apă furnizată. În profil teritorial cel mai mare volum de apă furnizată la un locuitor se înregistrează în mun.
Chişinău – 42,2 m.c., UTA Găgăuzia – 8,9 m.c., după care urmează regiunea Sud – 7,7 m.c.

238
 Sisteme de canalizare centralizate. În anul 2014 din total apeducte, 166 au fost dotate cu sisteme de
canalizare, din care au funcţionat 121 sisteme sau cu 13 unităţi mai mult comparativ cu anul 2013. Din total
sisteme de canalizare, 101 sunt dotate cu staţii de epurare, din care funcţionale sunt 70 unităţi. Numărul
localităţilor cu sisteme de canalizare a constituit 136, dar funcţionale au fost doar în 107 localităţi.

Figura 2. Sisteme de canalizare, 2010­2014

Sursa: elaborat de Biroul Naţional de Statistică.[1]

Lungimea totală a reţelei de canalizare a constituit 2,7 mii km, din care de facto au funcţionat 2,5 mii km
(92,6%). Capacitatea zilnică de curăţare a apelor uzate pe parcursul anului 2014 a fost de 0,6 mil. m.c. de apă.

Pentru buna funcţionare a serviciilor privind furnizarea utilităţilor publice, sunt necesare investiţii majore
în fiecare domeniu de infrastructură edilitară, care depăşesc considerabil, de regulă, capacităţile financiare ale
Autorităţii Locale şi ale operatorilor de servicii, astfel incât este necesară accesarea unor surse de finanţare
(externe sau interne). Finanţarea activităţii curente a serviciilor publice de aprovizionare cu apă şi canalizare
se face prin preţuri şi tarife plătite de consumatori. Autorităţile publice practic nu subvenţionează activitatea
de exploatare şi nu practică sisteme de protecţie socială directă la serviciile publice de alimentare cu apă şi
canalizare.
În ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor, trebuie de remarcat că în perioada de referinţă bugetul de stat
se confruntă cu constrîngeri considerabile şi de aceea tendinţa de reducere a finanţării serviciilor publice locale
şi a investiţiilor din această sursă este tot mai evidentă.
Autorităţile locale nu dispun deocamdată de suficiente resurse proprii pentru acoperirea nevoilor urgente
de investiţii în acest domeniu. Analizînd principalele căi de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor
în sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, putem constata următoarele:
Atragerea şi utilizarea unor fonduri nerambursabile
Există cîteva realizări notabile în direcţia atragerii şi utilizării de fonduri nerambursabile, dintre care
menţionăm:
fondurile obţinute din partea Uniunii Europene în cadrul Programului securitatea alimentară, în sumă
de 2 mil. Euro, din care se implementează deja proiecte concrete de alimentare cu apă şi canalizare în 16
localităţi (oraşele Anenii Noi, Bucovăţ, Criuleni, Drochia, Rîşcani, comunele Başcalia, Brînza, Costuleni,
Coşniţa, Doroţcaia, Gura Căinarului, Ghetlova, Petreşti, Pelivan, Tănătari, Văratic);
fonduri obţinute din partea Suediei şi Elveţiei, din care vor fi implementate proiecte în 30 localităţi;
grantul alocat de Turcia pentru construcţia staţiei de tratare a apei în or. Ceadîr­Lunga.
Finanţarea investiţiilor prin credite rambursabile. Cele mai semnificative realizări în acest domeniu sînt:

239
 creditul acordat de Statul Kuweit în anul 2006 pentru 6 localităţi prioritare: oraşele Străşeni, Taraclia
şi Hînceşti, comunele Carbalia, Sărata Veche şi Risipeni;
creditul acordat de Turcia pentru alimentarea cu apă a unor localităţi din sudul republicii.
Valoarea lucrărilor preconizate pentru realizarea obiectivelor, inclusiv de reabilitare a edificiilor
existente, şi pentru construcţia obiectivelor noi se calculează în baza examinării detaliate a stării tehnice actuale
a părţilor componente din ansamblul instalaţiilor de captare a apei, a staţiilor de tratare a apelor captate şi de
epurare a apelor uzate, reţelelor de distribuţie a apei furnizate şi de canalizare a apelor uzate din fiecare
localitate. În baza estimărilor bazate pe volumul de lucrări de construcţie concrete, au fost elaborate devizele
de cheltuieli respective.
Sistemul de canalizare în localităţile rurale pentru perioada 2012­2025 va include construcţia reţelelor
staţiilor de pompare şi de epurare al apelor uzate. Gradul de epurare a apelor uzate va corespunde respectiv
cerinţelor şi condiţiilor de deversare, în funcţie de clasificarea receptorilor naturali. Reieşind din valoarea
generalizată a investiţiilor, este estimată rata medie ce revine unei persoane pentru fiecare din raioanele
administrative prin care a fost calculat necesarul total de investiţii pentru construcţia sistemelor de alimentare
cu apă şi canalizare în mediul rural, în care locuiesc 1246,5 mii de persoane. Investiţiile necesare pentru anii
2012­2025 constituie circa 23369,7 mil. lei.

Bibliografie
1. Activitatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare pentru anul 2014, sursa
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=48092
2. HOTĂRÎRE Nr. 662 din 13.06.2007, sursa
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=324182

240
 METODA CALITATIVĂ ÎN EVALUAREA TERENURILOR

Tatiana SANDUȚA, doctor, conf. univ.; Aliona ȘUȘU, studenta gr. EI – 1211

Universitatea Tehnină a Moldovei

Abstract: Evaluarea imobiliară a terenului are la dispoziţie metode specifice de evaluare. Metoda
calitativă în evaluarea ajustărilor include analiza relativ comparativă, metoda de evaluare a experților și
altele. În baza analizei relativ comparative sunt parcurși următorii pași pentru a determina valoarea
terenului: se selectează obiecte analogice și se analizează facorii de influență; se elaborează o scară calitativă
de estimare a factorilor; se substituie valorile calitative a factorilor cu codurile respective; apoi urmează
normarea factorilor; după care se determină ponderea factorilor în valoarea finală; în final se determină
valoarea terenului destinat construcției.

Cuvinte cheie: teren, metoda calitativă, analiza relativ comparativă, factori calitativi, factori cantivativi,
scară calitativă, codificarea valorii, normarea fctorilor.

Teren – este o parte din teritoriu având hotare închise a cărei suprafaţă, al cărei amplasament şi ale cărei
caracteristici sînt reflectate în cadastrul bunurilor imobile.[1]
Metoda calitativă în evaluarea ajustărilor include:
 analiza relativ comparativă;
 metoda de evaluare a experților și altele.
Metoda analizei relativ comparative se efectuează în cazul când nu se poate aplica metoda comparației
pare. Pentru a calcula ajustările, în continuare se va aplica metoda relativ comparativă, deoarece metoda
comparației pare unde piață funciară este subdezvoltată este imposibilă. Metoda poate fi utilizată cu condiția
că ajustările la primele patru elemente va fi aplicată.
Calitatea obiectelor analogice se determină prin măsurare – atribuind caracteristici calitative ale valorii
numerice, după anumite reguli.
După selectarea obiectelor analogice, evaluatorul trebuie să analizeze factorii care influență valoarea
bunurilor imobile. Factorii pot fi exprimați calitativ și cantitativ.
Factorii cantitativi sunt următorii: suprafața terenului; suprafața construcției; starea construcției.
Factorilor calitativi sunt enumerați în felul următor: amplasarea; accesibilitatea terenului; forma terenului;
infrastructura socială a terenului.
Cele mai frecvent folosite scări de măsurare sunt următoarele: scară nominală (binară): da, nu; scară
ordinală: mult mai rău, rău, identic, bun, mult mai bun; scară de interval: de la 0 la 20, de la 20 la 40, etc; scara
relațiilor: avariată, rea, satisfăcătoare, bună, excelentă.
După structurarea scărilor se realizează codificarea lor numerică, cu cât mai mare este calitatea factorului,
cu atît mai mare este codificarea numerică.

Suprafața terenului. Atunci când se achiziționează bunuri de diferite suprafețe acționează principiul
cumpărării angro. De regulă, suprafețele pentru construcții cu dimensiuni mari, au valoare mai mică la un
metru pătrat de suprafață, decât cele cu dimensiuni mai mici.

Amplasarea. Din punct de vedere a situației pe piața imobiliară, obiectele cu lichiditate înaltă sunt acele
care au o amplasare de succes. Terenurile destinate construcțiilor comerciale sunt amplasate în marea
majoritatea la periferiile orașului, în zonele industriale. Clasificarea după amplasare se face în felul următor:
„prestigios” – reprezintă amplasarea în centrul orașului sau în apropierea centrului orașului; „bună” –
reprezintă amplasarea obiectelor în zone rezindențiale; „cu neajunsuri în amplasament” – se atribuie obiectelor
amplasate la periferiile orașului.

Accesibilitatea terenului. Accesibilitatea terenurilor: în apropierea magistralelor de transport, calitatea

căilor tronsoanelor, posibilitatea de a manevra cu transporturi de dimensiuni mari, la fel și prezența căilor
ferate au un impact pozitiv asupra bunurilor industriale. Clasificarea accesibilității terenurilor este următoarea:
”prestigios” – reprezintă amplasarea în centrul orașului sau în apropierea centrului orașului; ”bună” –
reprezintă amplasarea obiectelor în apropierea magistralelor de transport; ”satisfăcătoare” se atribuie
obiectelor cu o accesibilitate rea la deplasare cu transportul.

241
 Forma terenului. Forma terenului are influență la valoare. Dacă terenul este îngust, atunci în timpul
construcțiie pot apărea probleme, hotărârea cărora va avea nevoie de elaborarea unui plan, deoarece va fi dificil
de a depozita materialele de construcție și organizarea lucrului mecanizat. În aceste condiții este dificil și
uneori chiar imposibil de a îndeplini toate cerințele care sunt indicate în normele de construcție în ceea ce
privește distanța dintre construcțiile vecine. Este foarte important de a proiecta treceri antiincendiare și rupturi.
Din păcate, amenajarea teritoriului nu întodeauna corespunde și poate fi contrar cerințelor antiincendiare.
Astfel forma terenului este clasificată în regulată, neregulată.

Infrastructura terenului. Infrastructura terenului sunt acele terenuri care dispun de rețele inginerești,
drumuri, electricitate, gaz și unele case cu proiecte individuale
Se determină valoarea terenului destinat construcției comerciale cu suprafața de 23,6 ari, prin metoda
analizei comparativă a vânzărilor. Pentru estimarea mărimelor corecţiilor este necesar de a utiliza analiza
relativ comparativă.

1. Evaluatorul va selecta obiecte analogice şi va analiza factorii de influenţă asupra valorii terenului.
Caracteristica terenurilor analogice şi terenului evaluat este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1 Caracteristica terenurilor analogice şi terenului evaluat

Nr. Elemente de comparaţie Teren Terenurile analogice
evaluat Analog 1 Analog 2 Analog 3
1 Preţul de vânzare, euro 317 200 531 000 672 500
2 Suprafaţa, ari 23,6 14,2 28,7 32,18
3 Preţul de vânzare a 1 ar, euro 22 388 21 498 20 898
4 Amplasarea Bună Prestigioasă Bună Bună
5 Infrastructura socială Bine dezvoltată Foarte bine dezvoltată Bine dezvoltată Slab dezvoltată

6 Accesibilitatea terenului Excelentă Bună Excelentă Satisfăcătoare

7 Distanţa până la staţia de 310 280 430 230
transport public, m
8 Starea ecologică Bună Bună Foarte bună Bună
9 Forma terenului Dreptun-ghiulară Dreptun-ghiulară Neregula-tă Dreptun-ghiulară
10 Reţele inginereşti Electricitate, Electricitate, apeduct, Electricitate, Electricitate,
apeduct, sistem de sistem de încălzire, gaz, apeduct, sistem apeduct, sistem de
încălzire, gaz, canalizare de încălzire, încălzire

2. Se elaborează scara calitativă de estimare a factorilor (tabelul 2):

Tabelul 2 Scară calitativă şi tipurile de factori
Nr. Factori Scară (în ordinea creşterii factorului) Codul
1 Amplasare Nefavorabilă 1
Bună 2
Prestigioasă 3
2 Infrastructura socială Insuficient dezvoltată 1
Slab dezvoltată 2
Bine dezvoltată 3
Foarte bine dezvoltată 4
3 Accesibilitatea terenului Satisfăcătoare 1
Bună 2
Excelentă 3
4 Distanţa până la staţia Peste 500 1
de transport public, m 400...500 2
300...400 3
200...300 4
100...200 5
Până la 100 6
5 Starea ecologică Satisfăcătoare 1
Bună 2
Foarte bună 3
6 Suprafaţa terenului, ari Peste 30 1
26...30 2
21…25 3
16…20 4
10...15 5
Până la 10 6
7 Forma terenului Neregulată 1
Dreptunghiulară 2
8 Reţele inginereşti Nu este valorificat 1
Este electricitate 2
Este electricitate, apeduct 3
Este electricitate, apeduct, sistem de încălzire 4
Este electricitate, apeduct, sistem de încălzire, gaz 5
Este electricitate, apeduct, sistem de încălzire, gaz, canalizare 6

242
 3. Se substituie valorile calitative a factorilor cu codurile respective (tabelul 3):

Tabelul 3 Codificarea valorilor iniţiale a factorilor

Elemente de comparaţie Teren Terenurile analogice Valoarea
Nr. evaluat Analog 1 Analog 2 Analog 3 maximă a
codului
1 2 3 4 5 6 7
1 Amplasarea 2 3 2 2 3
2 Infrastructura socială 3 4 3 2 4
3 Accesibilitatea terenului 3 2 3 1 3
4 Distanţa până la staţia
de transport public, m 3 4 2 4 4
5 Starea ecologică 2 2 3 2 3
6 Suprafaţa, ari 3 5 3 1 5
7 Forma terenului 2 2 1 2 2
8 Reţele inginereşti 5 6 4 4 6

4. Se efectuează normarea factorilor prin împărţirea mărimei codului la valoarea maximă a codului din
ultima coloniţă a tabelului precedent (tabelul 4):

Tabelul 4 Normarea factorilor

Nr. Elemente de comparaţie Teren Terenurile analogice
evaluat Analog 1 Analog 2 Analog 3
1 2 3 4 5 6
1 Amplasarea 0,67 1,00 0,67 0,67
2 Infrastructura socială 0,75 1,00 0,75 0,5
3 Accesibilitatea terenului 1,00 0,67 1,00 0,33
4 Distanţa până la staţia de transport public, m 0,75 1,00 0,50 1,00
5 Starea ecologică 0,67 0,67 1,00 0,67
6 Suprafaţa, ari 0,60 1,00 0,60 0,20
7 Forma terenului 1,00 1,00 0,50 1,00
8 Reţele inginereşti 0,83 1,00 0,67 0,67

5. Se determină ponderea factorilor în valoarea finală a terenului (suma lor trebuie să fie egală cu 1)
şi se calculează ponderea factorului pentru fiecare obiect ca produsul între valoarea factorului din tabelul 4 şi
ponderii factorului respectiv. Calculile sunt efectuate în tabelul 5:

Tabelul 5 Ponderea factorilor

Nr. Elemente de comparaţie Teren Terenurile analogice Ponderea
evaluat Analog 1 Analog 2 Analog 3
1 2 3 4 5 6 7
1 Amplasarea 0,13 0,20 0,13 0,13 0,20
2 Infrastructura socială 0,11 0,15 0,11 0,08 0,15
3 Accesibilitatea terenului 0,10 0,07 0,10 0,03 0,10
4 Distanţa până la staţia de
transport public, m 0,08 0,10 0,05 0,10 0,10
5 Starea ecologică 0,07 0,07 0,10 0,07 0,10
6 Suprafaţa, ari 0,09 0,15 0,09 0,03 0,15
7 Forma terenului 0,07 0,07 0,04 0,07 0,07
8 Reţele inginereşti 0,11 0,13 0,09 0,09 0,13
9 Indexul obiectului
(suma pe coloană) 0,76 0,94 0,71 0,60 1,00
6. Se determină valoarea finală a terenului evaluat (tabelul 6) în următoarea ordine:
 Se transferă în rândul 2 indicele obiectelor din tabelul 5, rândul 9;
 Se calculează valoarea absolută I Ia – Io I între idicele fiecărui analog Ia şi indicile obiectului evaluat
(rândul 3). Această diferenţă arată cu cât diferă obiectele analogice de obiectul evaluat;

243
  În rândul 4 se determină valoarea inversă 1/ I Ia – Io I acestor diferenţe şi se determină suma lor în
rând;
 În rândul 5 se determină ponderea influenţei fiecărui obiect analog asupra valorii finale a 1 ar ca
raport între suma valorilor inverse la suma valorilor;
 Se calculează ponderea valorică a fiecărui obiect în valoarea finală a 1 ar ca produs între preţul de
vânzare a 1 ar (rândul 2) şi mărimea ponderii (rândul 5);
 Se determinăm valoarea finală a 1 ar (rândul 7) ca suma valorilor din rândul 6 şi valoarea de piaţă a
terenului (rîndul 8) ca produsul dintre valoarea finală a 1 ar la suprafaţa terenului evaluat.
Tabelul 6 Estimarea valorii terenului
Nr. Elemente de comparaţie Teren Terenurile analogice Total
evaluat Analog 1 Analog 2 Analog 3
1 2 3 4 5 6 7
1 Preţul de vânzare a 1 ar, euro 22 388 21 498 20 898
2 Indexul obiectului (suma pe coloană) 0,76 0,94 0,71 0,60
3 I Ia – Io I 0,18 0,05 0,16
4 1/ I Ia – Io I 5,56 20,00 6,25 31,81
5 Ponderea 0,17 0,63 0,20 1,00
6 Valoarea, euro 3 806 13 186 4 180
7 Valoarea a 1 ar, euro 21 172
8 Valoarea terenului, euro 499 659

Valoarea terenului destinat construcție cu suprafața de 23,6 ari care a fost supus evaluării prin analiza
relativ comparativă, constituie 499 659 euro.
În final putem concluziona:
1. Metoda calitativă poate fi utilizată eficient pentru estimarea valorii de piață a bunurilor imobile, în
condițiile pieții nedezvoltate.
2. Pentru evaluare trebuie profund de studiat factorii de influență asupra valorii bunului imobil.
3. Pentru determinarea ponderii factorilor valorii finale se parcurge mai mulți pași, începând cu
scarificarea factorilor, apoi normarea lor conform codificării.

Bibliografie

1. Hotărîrea Guvernului R.M. cu privire la aprobarea Cadastrului nr. 264 din 03.04.2009. Monitorul Oficial
al R.M. nr. 69-71 din 10.04.2009.

244
 ESTIMAREA PLĂȚII DE ARENDĂ PRIN METODA CALITATIVĂ

Ioana TCACIUC, st.gr.CDI - 1402M

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Instabilitatea pe piața locațiunii bunurilor imobile comerciale din mun.Chișinău determină atît
locatorii, cît și locatarii să apeleze la servicii de evaluare în vederea estimării unei plăți de arendă justificate
și profitabile. Metoda calitativă prezentată în această cercetare este o metodă nouă, eficientă, ușor aplicabilă
care prezintă abordarea prin piață printr-o nouă prismă a caracteristicilor calitative, nu cantitative.Prezentul
studiu este orientat spre punearea în aplicare a unei noi metode de estimare a plății de arendă și argumentarea
noilor direcții în evaluarea imobilului în care metoda dată poate fi aplicată.

Cuvinte cheie: Locațiune, factori de influență, piață, plata medie de locațiune, metode calitative de
evaluare, metode cantitative de evaluare.

Relaţiile de locaţiune reprezintă în sine totalitatea normelor de drept, ce reglementează raporturile de

transmitere, posesiune şi folosinţă a unui patrimoniu, care aparţine cu drept de proprietate unui alt subiect de
drept. Locaţiunea, în raport de obiectul asupra căruia se realizează, are denumirea de închiriere, dacă se
realizează asupra construcţiilor, sau bunurilor mişcătoare, de arendare, dacă se referă la terenuri agricole şi
alte bunuri agricole sau de leasing dacă se referă la bunuri mobile sau imobile.
Cel mai frecvent, totuși, noțiunea de locațiune se referă la bunurile imobile cu destinație diferită. Estimarea
plății de locațiune este un proces dificil în Republica Moldova, datorat slabei dezvoltări a pieții imobiliare din
țară. În locațiune sunt luate atît obiecte rezidențiale, comerciale cît și industriale, acest fapt se explică prin
valoarea relativ mică a plății de arendă. Dacă e să ne referim la piața obiectelor comerciale(spații pentru oficii),
aici plata medie de locațiune pentru 1 metru pătrat variază de la 7 euro pînă la maxim 15 euro. Aceste sume
sunt nejustificat micșorate datorită unei oferte foarte mari, obiecte comerciale sunt exagerat de multe, iar
cererea pentru ele este relativ mică.
În vederea estimării unei plăți de locațiune justificate, echilibrate și avantajoase atît locatorii cît și locatarii
apelează la serviciile de evaluare a bunurilor imobile în scopul locațiunii. Evaluarea în acest scop se realizează
doar în urma unei analize minuțioase a pieții imobiliare respective.
Lipsa unei metodologii variate pentru estimarea valorii bunurilor imobile cu diferit scop ne determină să
facem cercetări și diverse studii în vedere aplicării unor metode noi pentru estimarea valorii de piață a bunurilor
imobile în scopul locațiunii, sau în oricare alt scop. Ca surse de literatură specialiștii folosesc rapoarte de
evaluare internaționale, publicații, teze de doctor ș.a. Analiza multiplelor surse de literatură permit identificarea
unor metode noi de evaluare și în urma calibrării acestora la specificul evaluarii bunurilor imobile din
Republica Moldova, unele din aceste metode pot fi aplicate cu succes și pe piața autohtonă a serviciilor de
evaluare.
Prezentul studiu a fost axat pe identificarea unor noi metode de evaluare a bunurilor immobile în scopul
locațiunii. Deoarece, după cum s-a menționat anterior, piața locațiunii este une dezechilibrată, chiar și cele mai
standarde metode de evaluare devin foarte greu de aplicat. Metodele analizate au mai mult o înclinare se
metode calitative, care practic nu se aplică în Republica Moldova, evaluatorii autohtoni preferă metodele
cantitative care s-au dovedit a fi practice, chiar dacă pot fi numite și învechite.
Analiza literaturii internațioanle a permis delimitarea următoarelor metode ca alternatică celor deja
existente și aplicate:
A. Abordarea prin cost:
1. Metoda compensării cheltuielilor
2. Metoda capitalizării cheltuielilor
B. Abordarea prin piață:

245
 Metode cantitative:
1. Metoda compensării prețurilor ajustate
2. Metoda analizei factoriale
Metode calitative:
1. Metoda analizei relativ comparative
2. Metoda modelării calitative:
a. Metoda analizei de corelație-regresie
b. Metoda Monte-Carlo
c. Metoda modelării emitative
d. Metode statistice
e. Metode matrice
f. Metode matematice
C. Abordarea prin venit
1. Metoda capitalizării directe
2. Metoda actualizării fluxurilor de numerar.
Din numeroasele metode noi a fost foarte important de selectat acele metode care pot fi folosite în
condițiile pieții locale. Metoda care are un algoritm mai simplu și îndeplinește toate criteriile pentru a fi
aplicată în Republica Moldova este metoda analizei comparative calitative a prețurilor. Această metode are o
oarecare asemănare cu metoda analizei comparative a vînzărilor care este utilizată practic în fiecare raport de
evaluare eloaborat în țară. Însă această metodă este o metodă calitativă ce pune accesnt pe factorul de calitate
a caracteristicilor bunurilor imobile analogice bunului imobil evaluat. Metoda a fost aplicată în primul rînd în
vederea estimării plății de locațiune, însă poate fi aplicată și pentru estimarea valorii de piață a oricărui bun
imobil care are pe piață bunuri imobile analogice, a căror caracteristice pot fi supuse codificării respectiv
propuse de această metodă.
Metoda analizei relativ comparative este aplicată în cadrul unei piețe în curs de dezvoltare, atunci cînd
numărul de obiecte analogice nu depășește numărul de elemente comparative. Această tehnică presupune
compararea treptată a obiectului evaluat cu fiecare din obiectele analogice în baza tuturor factorilor de
imfluență asupra valorii de piață, cu indicarea direcției ajustărilor și orientarea ulterioară a obiectelor analogice
spre direcția majorității ajustărilor.
Pentru estimarea mărimii ajustărilor pot fi utilizate caracteristici calitative: ”mai bun”, ”mult mai bun”,
”identic”, ”mai rău”, ”mult mai rău” sau o scală de 3,4 sau 5 puncte ”-2, -1, 0, 1, 2”, ”0, 1, 2, 3”, ”1, 2, 3, 4”.
În plus pentru fiecare element de comparație pot fi introduși coeficienți evaluați de către experți(coeficienți
de importanță sau greutăți specifice), însă lipsa justificării adecvate a coeficienților de importanță nu doar nu
garantează o îmbunătățire a procesului de estimare a valorii de piață, dar poate cauza și o eroare a acesteia.
Metoda analizei relativ comparative este aplicată în următoarele etape:
1. Analiza pieții și selectarea obiectelor cu caracteristici cît mai apropiate de cele a obiectului
evaluat. De regulă, obiectele analogice cu cele mai aseănătoare caracteristici garantează estimarea cea mai
corectă a valorii de piață.
2. Colectarea și verificarea informației privind fiecare obiect analogic selectat(prețul de vînzare,
data tranzacției, caracteristicile fizice, condițiile de vînzare, amplasarea ș.a.)
3. Analiza și compararea fiecărului obiect analogic selectat cu obiectul evaluat în baza tuturor
elementelor de comparație, în vederea obținerii unei caracteristice de calitate unice.
4. Se realizează codificarea elementelor de comparație. După selectarea elementelor de
comparație fiecăruia i se atribuie un anumit grad de preferință, după principiul”cu cît este mai bună
caracteristica, cu atît codul este mai mare”.
5. Se realizează codificarea absolută a fiecărui element de comparație pentru fiecare obiect
analogic. În acest scop valoarea codului fiecărui element se împarte la valoarea maximă a codurilor, astfel
valoarea absolută maximă va fi egală cu 1,00.
6. În rezultatul codificării fiecărui element de comparație se estimează factorul de calitate
total(suma tuturor codurilor) pentru fiecare obiect analogic. Acest factor de calitate total poate fi
considerat ca un indice de cost ce ia în considerație calitatea totală a obiectelor analogice și a obiectului
evaluat.
7. Valoarea de piață a fiecărui obiect analogic este raportată la factorul de calitate total, iar
valoarea medie a acestora reprezintă valoarea de piață a obiectului evaluat.

246
Tabelul 1 – Codificarea caracteristicilor Din toate cele șapte etape ale aplicării metodei
obiectului evaluat și a obiectelor analogice date cele mai importante pot fi considerate etapa de
colectare și analiză a datelor de pe piața imobiliară și
Elemente de etapa de eloborare a codificării fiecărei caracteristici
Caracteristici Cod
comparație a bunurilor imobile analogice. Aceaste etape pot fi
Sect.Centru, bd.Ștefan realizate cu succes numai în cazul unei analize de
-2 piață detaliate și precise.
cel mare ș.a
Sect.Centru, În prezentul studiu pentru exemplificarea metodei
-1 analizei comparative calitative a prețurilor a fost
str.București ș.a
Sect.Centru, estimată plata de locațiune pentru un obiect comercial
Amplasarea
str.M.Eminescu ș.a
0 amplasat în municipiul Chișinău, sectorul centru,
Sect.Centru, bld.C.Negruzzi 5/4.
str.Albișoara ș.a
1 În urma analizei pieței locațiunii obiectelor
comerciale din sectorul centru al municipiului
Sect.Centru,
2 Chișinău au fost selectate cca 200 de oferte de
str.Kogîlniceanu
locațiune a spațiilor pentru oficii. Această analiză a
Pînă la 50 -2
permis codificarea fiecărui element de comparație în
50-100 -1 baza numărului de oferte cu aceleași caracteristică și
Suprafața, m.p 100-200 0 prețul lor mediu. Din cele 200 de oferte au fost
200-500 1 selectate și patru bunuri imobile analogice obiectului
Mai mult de 500 2 evaluat caracteristicile cărora la fel au fost selectate
Clasa Clasa A -1 conform modelului selectat.
obiectului Clasa B 0 Caracteristicile(elementele de comparație)
comercial Clasa C 1 obiectelor analogice și a obiectului evaluat întreună
Randament Mai mare de 80 -1 cu codificările lor sunt prezentate în tabelul 1. În
S.arend. și 80-50 0 tabelul 2 este prezentată estimarea plății de arendă
S.tot, % Mai mică de 80 1 prin metoda analizei comparative calitative a
Dublă 1 prețurilor.
Intrarea în Fiecare element de comparație este codificat în
Din curte 0
clădire conformitate cu calitatea caracteristicilor sale, cu cît
De la stradă -1 caracteristicile sunt mai rele cu atît codul are o
Scăzut -1 valoare mai mică și invers.
Acces
Mediu 0 Estimarea mărimii plății de arendă a obiectului
transport
Sporit 1 comercial evaluat presupune codificarea absolută a
Acoperită -1 elementelor de comparație, sumarea codurilor pentru
Parcare Deschisă 0 fiecare obiect analogic și estimarea factorului total de
Lipsește 1 calitate.
Foarte bună -2 Ajustarea plății de arendă presupune delimitarea
Bună -1 intervalului dintre valoarea maximă și valoarea
Starea fizică minimă a factorului total de calitate. La această
Satisfăcătoare 0
generală valoare se împarte diferența dintre plata de locațiune
Rea 1
maximă și cea minimă a obiectelor analogice.
Foarte rea 2
Valoarea obținută reprezintă ajustarea pentru o
Etajul 1 2
unitate a factorului de calitate, care înmulțită cu
Etajul 2-5 1 fiecare factor de calitate a fiecărui obiect analog
Etajul Etajul 6-8 0 reprezintă ajustarea pentru fiecare obiect analog.
Etajul 9-12 -1 Media aritmetică a plăților de arendă a obiectelor
Etajul 13-16 -2 analogice ajustate reprezintă plata de arendă a
Piatră de calcar -1 obiectului evaluat.
Materialul
Materiale moderne 0
pereților
Blocuri de beton 1
2010-2015 2
2005-2010 1
Anul
2000-2005 0
construcției
1990-2000 -1
1980-1990 -2

247
 Tabelul 2 – Estimarea plății de arendă prin
metoda analizei relativ comparative
Diferența dintre Analog maxim și Analog min

Obiectule
Analog1

Analog2

Analog3

Analog4
Caracte- 278-150=128

valuat
ristica Diferența dintre factorul de calitate max. și min.
3 - -1=4
Valoarea unei ajustări
Prețul de 128 : 4=32
arendă, 150 214 171 278 Ajustarea pentru factorul de calitate 3
euro/m.p 32*3=96
Amplasa- 0 2 1 -2 2 Ajustarea pentru factorul de calitate -1
rea 32* -1= -32
Ajustarea pentru factorul de calitate 0
Suprafața 0 0 0 -1 0
32 * 0= 0
Clasa 0 0 -1 1 0 Plata de arendă pentru 1 m.p. a obiectului evaluat
Randament 246+310+139+278 / 3 = 243
S.arendată/ 1 1 -1 1 1 În urma studiului efectuat cu referire la
S.totală metodologia evaluării în scopul locațiunii pot fi
formulate următoarele concluzii: Metoda analizei
Intrare 0 1 -1 0 -1 relativ comparative este o metoda eficientă, ușor
Acces aplicabilă și potrivită pentru aplicarea în practică;
0 1 1 0 1
transport Combinarea metodelor calitative cu cele
Parcare 0 0 0 0 0 cantitative oferă o eficiență sporită a unui raport de
Stare fizică 1 0 0 1 0 evaluare; Metoda cercetată poate fi aplicată atît în
Etaj 0 0 0 0 0 evaluarea în scopul locațiunii cît și în evaluarea în alte
0 -1 -1 -1 0 scopuri; Metoda analizei relativ comparative poate fi
Materialul aplicată atît pentru estimarea plății de arendă, cît și
pereților pentru estimarea valorii de piață; Mărimea plății de
Anul arendă estimată prin metoda dată poate fi folosită în
1 -1 1 1 0
construc. metoda capitalizării veniturilor.
Factorul 3 3 -1 0 3 În calitate de recomandări ce pot fi propuse în
de calitate urma realizării acestei cercetări se pot considera:
total Studierea, analiza și calibrarea noilor metode de
evaluare trebuie să devină obiect de studiu pentru
Valoarea +96 +96 -32 0
fiecare evaluator; Aplicarea activă a metodei analizei
ajustării, lei
relativ comparative în evaluarea bunurilor imobile în
Prețul de 246 310 139 278 243 vederea demonstrării eficienței sale; Completarea
arendă metodei studiat cu noi aspecte și propunerea și altor
ajustat,lei metode de estimare a plății de arendă.

Bibliografie :
1. Petrovschi G, Contractul de locațiune, Teză master, UTM, 2015.
2. В. В. Григорьев «Оценка объектов недвижимости: теоретические и практические аспекты»,
Учебное пособие. Москва. «ИНФРА-М ,1997
3. Отчет об оценке рыночной стоимости права аренды, ООО «АНАЛИТ», 2010
4. https://999.md/ru/list/real-estate/commercial-real-estate?o_34_257=1026
5. http://cyberleninka.ru/article/n/voprosy-primeneniya-sravnitelnogo-podhoda-pri-otsenke-
nedvizhimosti-1

248
 STUDIUL UNOR PROIECȚII CARTOGRAFICE PE TERITORIUL
REPUBLICII MOLDOVA
Ana VLASENCO, lect. sup., drd.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Uneori forma, direcția principală şi suprafaţa teritoriilor unor ţări duce spre utilizarea unui
singur fus pentru anumite proiecţii cartografice, la care linia centrală trebuie să coincidă cu direcţia liniei de
cea mai mare întindere a teritoriului, nu cu cea a meridianelor. Aceasta ar fi cazul proiecţiei cilindrice oblice
Mercator prin aplicarea ei la reprezentarea teritoriului Republicii Moldova cu scopul reducerii deformațiilor
în zonele marginale ale teritoriului.

Cuvinte cheie: proiecție cartografică, meridian axial, deformații liniare, sistem de coordonate.

1. Introducere

În general, hărţile topo – cadastrale existente în prezent pentru teritoriul Republicii Moldova, sunt
întocmite în unul dintre sistemele de proiecţie cartografică: UTM (Universal Transversal Mercator) pentru
scări mici (1:25 000 ÷ 1:500 000) și TMM (Transversal Mercator pentru Moldova) pentru scări mari (1:500
÷ 1:10 000). Unul dintre criteriile de bază în adoptarea unei proiecţii cartografice pentru un anumit teritoriu
este ca deformaţia liniară relativă să fie cît mai mică pentru zona geografică dată. Avînd la bază acest criteriu,
în articolul de faţă se va prezenta proiecția oblică Mercator, ce se utilizează în lucrării topografice pentru
teritorii întinse de-a lungul meridianelor pe latitudine, în scopul reducerii deformaților liniare amplasate
simetric fața de meridianul axial. Deci, în loc de meridianul luat drept linie centrală cu o anumită scară, ca și
în una dintre aspectele proiecției Transversal Mecator, sau în loc de ecuator ce formează linia centrală pentru
proiecția Mercator, să se ia linia orientată după un anumit azimut traversînd de-a lungul teritoriului, obținînd
acel aspect caracteristic proiecției oblice Mercator.

2. Definirea sistemului de coordonate în proiecţia oblică Mercator

Deoarece latura de cea mai mare întindere a teritoriului Republicii Moldova este de la nord-vest spre
sud-est, atunci drept meridian axial poate fi folosită linia centrală ce trece oblic(înclinat) pe această direcţie,
ducînd la o repartizare a deformaţiilor cît mai uniformă. În acest caz se utilizează linia centrală ce trece prin
punctul central al proiecţiei situat tot pe această linie dat prin azimutul liniei date. Aceste condiţii vor duce la
reducerea deformaţiilor în zonele marginale ale teritoriului, datorită îngustării fusului la 230 (figura 1).
Originea normală pentru coordonatele (u,v) în proiecția oblică Mercator este aproximativ la intersecţia
liniei centrale cu ecuatorul Pămîntului. De fapt, aceasta are loc la intersecţia liniei centrale cu ecuatorul al
„aposferei”. Elipsoidul este proiectat conform pe această aposferă, apoi în plan.
Parametrii proiecţiei sunt stabiliți prin azimutul liniei centrale al punctului central ales(φc λc) care sunt:
– latitudinea centrului de proiecţie φc = 47°10´
– longitudinea centrului de proiecţie λc = 28°30´
– azimutul (adevărat) al liniei centrale с = 339°57´27.00´´
– unghiul de direcţie al liniei centrale c = 338°55´50.65´´
– factorul de scară al proiecţiei kc = 0,99998
– coordonata falsă E al centrului proiecţie Ec = 2 200 000 m
– coordonata falsă N al centrului proiecţiei Nc = -4 800 000 m

249
 Figura 1. Sistemul de coordonate în proiecția oblică Mercator pe teritoriul Republicii Moldova

Calculul coordonatelor rectangulare plane, funcţie de cele geodezice în proiecţia oblică Mercator se
efectuează cu ajutorul formulelor specifice acestei proiecţii cu introducerea parametrilor stabiliţi pentru
teritoriul Republicii Moldova. Verificarea rezultatelor se poate face prin transformarea inversă ce va duce la o
confirmare exactă.
Pe baza parametrilor stabiliți se determină următoarele constante ale proiecției:

𝐵 = (1 + 𝑒 2 𝑐𝑜𝑠4(𝜑𝑐 ) / (1 − 𝑒 2 ))0.5;
𝐴 = 𝑎𝐵 𝑘𝑐 (1 − 𝑒 2 )0.5 / (1 − 𝑒 2 𝑠𝑖𝑛2(𝜑𝑐 ));
𝑡0 = 𝑡𝑎𝑛(/4 − 𝜑𝑐 /2) / ((1 − 𝑒 𝑠𝑖𝑛 (𝜑𝑐 )) / (1 + 𝑒 𝑠𝑖𝑛 (𝜑𝑐 )))𝑒/2;
𝐷 = 𝐵(1 − 𝑒 2 )0.5 /(𝑐𝑜𝑠(𝜑𝑐 ) ( 1 − 𝑒 2 𝑠𝑖𝑛2(𝜑𝑐 ))0.5 );
𝐹 = 𝐷 + (𝐷 2 − 1)0.5 ; (1)
𝐻 = 𝐹 𝑡0𝐵 ;
𝐺 = (𝐹 − 1 / 𝐹)/ 2;
0 = 𝑎𝑠𝑖𝑛(𝑠𝑖𝑛(𝑐 )/𝐷);
0 = 𝑐 − (𝑎𝑠𝑖𝑛(𝐺 𝑡𝑎𝑛(0 ))) / 𝐵.
Apoi se calculează coordonatele (uc, vc) pentru punctul central (φc, c):

𝑢𝑐 = (𝐴/𝐵) 𝑎𝑡𝑎𝑛((𝐷 2 − 1)0.5 / 𝑐𝑜𝑠 (𝑐 ) ) 𝑆𝐼𝐺𝑁(𝜑𝑐 ) ; (2)

𝑣𝑐 = 0.

Determinarea coordonatelor rectangulare plane (x, y), funcţie de cele geodezice (φ, ) a punctelor în
proiecția oblică Mercator se efectuează cu ajutorul formulelor:

𝑡 = 𝑡𝑎𝑛( / 4 − 𝜑/ 2) / ((1 − 𝑒 𝑠𝑖𝑛 (𝜑)) / (1 + 𝑒 𝑠𝑖𝑛 (𝜑)))𝑒/2;

𝑄 = 𝐻 / 𝑡𝐵;
𝑆 = (𝑄 − 1 / 𝑄) / 2;
𝑇 = (𝑄 + 1 / 𝑄) / 2;
𝑉 = 𝑠𝑖𝑛(𝐵 ( − 0 )) ; (3)
𝑈 = (− 𝑉 𝑐𝑜𝑠(0 ) + 𝑆 𝑠𝑖𝑛(0 )) / 𝑇;
𝑣 = 𝐴 𝑙𝑛((1 − 𝑈) / (1 + 𝑈)) / 2 𝐵;
𝑢’ = 𝐴 𝑎𝑡𝑎𝑛((𝑆 𝑐𝑜𝑠(0 ) + 𝑉 𝑠𝑖𝑛(0 )) / 𝑐𝑜𝑠(𝐵 ( − 0 ))) / 𝐵;
𝑢 = 𝑢’ − 𝑢𝑐 ;

250
 𝑵(𝒙 ) = 𝒖 𝒄𝒐𝒔(𝒄 ) − 𝒗 𝒔𝒊𝒏(𝒄 ) + 𝒙𝒄 ;
𝑬(𝒚 ) = 𝒗 𝒄𝒐𝒔(𝒄 ) + 𝒖 𝒔𝒊𝒏(𝒄 ) + 𝒚𝒄 .
Transformarea inversă, și anume determinarea coordonatelor (φ, ) din (x, y):

𝑢’ = (𝑥 − 𝑥𝑐 )) 𝑐𝑜𝑠(𝑐 ) + (𝑦 − 𝑦𝑐 )) 𝑠𝑖𝑛(𝑐 ) + 𝑢𝑐 ;
𝑣’ = (𝑦 − 𝑦𝑐 )) 𝑐𝑜𝑠(𝑐 ) − (𝑥 − 𝑥𝑐 )) 𝑠𝑖𝑛(𝑐 );
𝑄’ = 𝒆− (𝐵 𝑣 ‘/ 𝐴) , unde e baza logaritmului natural;
𝑆’ = (𝑄’ − 1 / 𝑄’) / 2;
𝑇’ = (𝑄’ + 1 / 𝑄’) / 2;
𝑉’ = 𝑠𝑖𝑛 (𝐵 𝑢’ / 𝐴);
𝑈’ = (𝑉’ 𝑐𝑜𝑠(𝑐 ) + 𝑆’ 𝑠𝑖𝑛(𝑐 )) / 𝑇’;
𝑡’ = (𝐻 / ((1 + 𝑈’) / (1 − 𝑈’))0.5 )1 / 𝐵 ;
(4)
𝑐 =  / 2 − 2 𝑎𝑡𝑎𝑛(𝑡’);
𝝋 = 𝒄 + 𝒔𝒊𝒏(𝟐𝒄). ( 𝒆𝟐 / 𝟐 + 𝟓 𝒆𝟒 / 𝟐𝟒 + 𝒆𝟔 / 𝟏𝟐 + 𝟏𝟑 𝒆𝟖 / 𝟑𝟔𝟎) +
𝒔𝒊𝒏(𝟒𝒄). ( 𝟕 𝒆𝟒 /𝟒𝟖 + 𝟐𝟗 𝒆𝟔 / 𝟐𝟒𝟎 + 𝟖𝟏𝟏 𝒆𝟖 / 𝟏𝟏𝟓𝟐𝟎) +
𝒔𝒊𝒏(𝟔𝒄). ( 𝟕 𝒆𝟔 / 𝟏𝟐𝟎 + 𝟖𝟏 𝒆𝟖 / 𝟏𝟏𝟐𝟎) + 𝒔𝒊𝒏(𝟖𝒄). (𝟒𝟐𝟕𝟗 𝒆𝟖 / 𝟏𝟔𝟏𝟐𝟖𝟎);
 = 𝟎 − 𝒂𝒕𝒂𝒏 ((𝑺’ 𝒄𝒐𝒔(𝒄 ) − 𝑽’ 𝒔𝒊𝒏(𝒄 )) / 𝒄𝒐𝒔(𝑩 𝒖’ / 𝑨)) / 𝑩.

În continuare se prezintă un exemplu de calcul a coordonatelor, în care s-a utilizat parametrii

elipsoidului GRS 80 și corespunzător parametrii proiecției oblice Mercator stabiliți pentru teritoriul Republicii
Moldova. Constantele proiecției vor fi:

B= 1.000719681 H= 1.003109903
A= 6384183.617 G= 1.076966178
t0 = 0.394163927 γ0 = -0.235364244
D= 1.469644905 0 = 0.756712553
F= 2.546611083

Pentru φ=48°23´58,8568" și λ=27°45´37,8705" s-a obținut coordonatele rectangulare E(y)=

185345.256 m, N(x)= 417297.501 m.

3. Deformaţiile pe teritoriul Republicii Moldova în proiecţia oblică Mercator

Pentru proiecţia oblică Mercator factorul de scară și deformațiile liniare sunt determinate după
următoarele formule (Tabelul 1):


k  A cosBu / A 1  e 2 sin 2   /a cos cosB   
1/ 2
0
(5)

D =( k-1)105 cm/km (6)

Deoarece s-a stabilit factorul de scară pe linia centrală ca fiind k0= 0,99998 (tabelul 1), atunci se
produc deformaţii negative, pe linia centrală egale cu -2 cm/km. De aici rezultă, că avem două linii de
deformaţie nulă situate de ambele părţi al liniei centrale la o distanţă de 40 km. Deci, vom avea deformaţii
negative între aceste linii de deformaţie nulă, în rest vom avea deformaţii pozitive şi vor creşte odată cu
depărtarea spre limitele teritoriului. În aceste condiţii, deformaţiile, la reprezentarea în plan a teritoriului
Republicii Moldova, pot lua valori între - 2 şi +8 cm/km în comparație cu actuala proiecție TMM care are
valorile deformațiilor cuprinse între - 6 şi +16 cm/km.
Tabelul 1 Calculul deformațiilor relative în proiecția oblică Mercator pe teritoriul R. Moldova

251
 φ/λ 26°40´ 27°00´ 27°30´ 28°00´ 28°30´ 29°00´ 29°30´ 30°00´ 30°10´
48°30´ 5,08 1,44 -1,58 -1,68 1,17 6,99 15,81 27,64 32,25
48°00´ 9,37 4,55 -0,21 -1,99 -0,76 3,49 10,79 21,15 25,3
°
47 30´ 14,67 8,65 2,12 -1,37 -1,8 0,85 6,6 15,47 19,12
47°10´ 18,77 11,92 4,2 -0,44 -2 -0,44 4,26 12,12 15,45
47°00´ 20,98 13,73 5,4 0,17 -1,95 -0,94 3,23 10,58 13,74
°
46 30´ 28,3 19,8 9,64 2,63 -1,21 -1,86 0,7 6,49 9,14
46°00´ 36,63 26,85 14,83 6,02 0,43 -1,92 -1 3,21 5,34
°
45 30´ 45,96 34,89 20,98 10,33 2,96 -1,12 -1,87 0,72 2,33

În continuare, se prezintă grafic distribuirea deformațiilor relative în funcţie de distanţa față de linia
centrală în proiecția oblică Mercator (figura 2).

Figura 2. Diagrama deformațiilor liniare relative în proiecția oblică Mercator pe teritoriul R. Moldova

4. Concluzii

Cele mai bine utilizate sunt proiecţiile oblice, deoarece linia centrală oblică trece pe direcţia sud-vest
şi nord-est întocmai cum este aşezată Republica Moldova ceia ce va duce la un minim de deformaţii la
marginile teritoriului. Proiecţia oblică Mercator se caracterizează printr-o reducere a deformaţiilor în zonele
marginale ale teritoriului ţării în jumătate faţă de deformaţiile proiecţiei TMM (Transversal Mercator pentru
Moldova) utilizată în prezent, şi anume de la +16 cm/km la +8 cm/km.
Calculul coordonatelor rectangulare plane, funcţie de cele geodezice în proiecţia oblică Mercator se
efectuează cu ajutorul formulelor specifice acestei proiecţii cu introducerea parametrilor stabiliţi pentru
teritoriul Republicii Moldova.
În prezent există programe de specialitate de transformare a coordonatelor dintr-o proiecţie în alta prin
introducerea parametrilor proiecţiei date specifice teritoriului de reprezentat, fapt ce se execută rapid și cu o
exactitate mare.

Bibliografie:

1. A.Vlasenco, V. Chiriac. Cartografie matematică. Curs universitar, -Chişinău.: Editura UTM, 2012,
ISBN 978-9975-45-206-9
2. Munteanu C., Ovdii M. Republica Moldova în proiecţia Gauss-Kruger, pe un fus nestandart, cu scara
modificată. Conferinţa jubiliară, U.T.M. –Chişinău, 2000
3. Bollinger J. Die projecktionen der Schweizerischen Plan und Kartenwerke. –Switzerland.: 1967
4. Series of Articles in numbers 62-66 of the Empire Survey Review of 1946 and 1947 by M. Hotine
5. John Parr Snyder. Map Projections. A working Manual. – Washington.: 1987 Alfred Leick. GPS
Satellite Surveying. – New York.: 1990
6. Regulamentul cu privire la trecerea la sistemele de coordonate global şi de referinţă şi proiecţiile
cartografice respective: ASRFC, -Chişinău, 2001

252
 UNELE MODURI DE DEFINIRE A LINIILOR

Ana NICHIFOR, grupa IAPC - 1505

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The paper is a synthesis of the main methods of lines definition. The line is examined as the
intersection of two surfaces, as the graph of a function or of an equation. A special attention is paid to the
lines defined parametrically and to the ones which represent the graphs of functions in the polar coordinate
system. Examples are given for each case.

Cuvinte cheie: graficul ecuaţiei, ecuaţii parametrice, secţiuni conice, coordonate polare.

Liniile, curbe sau drepte, sunt prezente la tot pasul. Cel mai frecvent, ele se întâlnesc în matematică, mai
ales, în geometrie. Ne propunem să examinăm unele moduri de definire a liniilor.
1. Linia ca intersecţia a două suprafeţe. De obicei, intersecţia a două suprafețe este o linie. Cea mai
simplă linie, dreapta poate fi considerată ca intersecţia a două plane. Mai puţin triviale sunt liniile de intersecţie
ale unei suprafeţe conice cu un plan. În dependenţă de poziţia reciprocă a acestora, se poate obţine una din 4
linii: cercul, elipsa, hiperbola sau parabola, numite secţiuni conice sau, mai simplu, conice. Aceste linii erau
bine cunoscute încă de grecii antici. Mult mai târziu, după apariţia sistemului de coordonate, aceste linii au
mai fost numite şi linii de ordinul doi.
Intersecţia suprafeţei cu un plan se foloseşte şi la studiul acestei suprafeţe, procedeul fiind numit metoda
x2 y 2
secţiunilor. De exemplu, pentru a preciza forma unui paraboloid eliptic, determinat de ecuaţia z   ,
a 2 b2
se studiază intersecţia acestei suprafeţe cu planele de coordonate şi cu plane, paralele planului XOY.
2. Linia ca loc geometric de puncte. Linia poate fi definită şi ca un loc geometric de puncte, adică ca o
mulţime de puncte, care satisfac o anumită condiţie, bine determinată. De exemplu, parabola este locul
geometric de puncte egal depărtate de un punct dat (focarul) şi de o dreaptă dată (directoarea). De altfel, toate
secţiunile conice mai admit şi definirea lor ca loc geometric de puncte.
3. Linia ca graficul funcţiei sau al ecuaţiei. Elaborarea de către R. Decart a sistemului de coordonate
(sec.18) a făcut mai accesibilă studierea multor linii. Examinate într-un sistem cartezian de coordonate, studiul
liniilor se reduce la studiul ecuaţiilor, astfel stabilindu-se o legătură strânsă între obiectele geometrice şi
noţiunile algebrice.
3.1. Linia ca graficul unei funcţii. De obicei, graficul unei funcţii este o linie. Pentru construirea acestei
linii se folosesc câteva metode.
a) Aflând câteva puncte ale graficului, acestea se unesc printr-o linie continuă.
b) Transformând graficele unor funcţii cunoscute deja, se obţine graficul funcţiei date.
c) Studiind funcţia cu ajutorul derivatei, se trasează graficul ei.
3.2. Linia ca graficul unei ecuaţii. Nu orice linie este graficul unei funcţii. De exemplu, cercul de rază R
cu centrul în originea de coordonate poate fi privit doar ca reuniunea graficelor a două funcţii: y  R2  x2
pentru semicercul de sus şi y   R 2  x 2 pentru semicercul de jos. În multe cazuri, această lacună poate fi
înlăturată. Astfel, cercul amintit este graficul ecuaţiei x 2  y 2  R 2 .
3.3. Linii, definite parametric. Două funcţii continue x  x(t ) şi y  y(t ) cu t  D, determină o linie în
felul următor. Oricărei valori a parametrului t  D îi corespunde un punct M cu coordonatele ( x, y) , calculate
conform formulelor x  x(t ) , y  y(t ) . Mulţimea tuturor asemenea puncte M reprezintă o linie. În diferite
cazuri, parametrul t poate fi timp, unghi etc. Vom examina, în acest sens, două exemple.
Exemplul 1. Punctul M împarte segmentul AB astfel că AM  a , BM  b . Segmentul lunecă astfel încât
extremităţile lui rămân pe axele de coordonate: A  OY, B  OX. Să se determine traiectoria punctului M.
Notăm cu t mărimea unghiului ABO, format de segment cu axa OX (Fig.1). Coordonatele ( x, y) ale
punctului M se află fără dificultate: x  a  cos t , y  b  sin t . Aceste ecuaţii şi reprezintă ecuaţiile
parametrice ale traiectoriei. E bine cunoscut însă, că aceste ecuaţii sunt exact ecuaţiile parametrice ale elipsei

253
cu semiaxele a şi b. Prin urmare, punctul M va descrie o elipsă. În particular, dacă M este mijlocul segmentului
AB, elipsa devine cerc.

Fig.1. Fig.2. Fig.3.

Exemplul 2. Dintr-un avion, ce zboară rectiliniu, orizontal şi cu o viteză constantă v0 , se desprinde un

obiect greu (de exemplu, o bombă). Să se determine traiectoria, pe care o descrie obiectul în cădere, dacă
rezistenţa aerului se neglijează.
Introducem sistemul de coordonate XOY astfel încât axa OX să coincidă cu direcţia de zbor a avionului, O
să fie punctul în care obiectul s-a desprins din avion, iar axa OX să fie orientată vertical în jos (Fig.2). Fie că
în momentul de timp t (t > 0) obiectul se află în punctul M(x,y). Obiectul participă la două mişcări. Cea
gt 2
orizontală, constantă, ne permite să aflăm x  Ox  v0t . Cea verticală este căderea liberă, deci y  Oy 
2
gt 2
. Ecuaţiile x  v0t şi y constituie exact ecuaţiile parametrice ale traiectoriei căderii obiectului.
2
Excluzând din aceste ecuaţii parametrul t, se obţine ecuaţia unei parabole care şi reprezintă traiectoria mişcării.
În mod absolut asemănător, se poate determina traiectoria unui glonte sau proiectil, care porneşte sub un careva
unghi faţă de orizontală. În aceste cazuri, rolul parametrului t îi revine timpului. Dintre liniile definite
parametric mai menţionăm astroida (Fig.3) şi cicloida, detaliat studiată în [1].
4. Liniile în sistemul polar de coordonate. Sistemul de coordonate XOY este cel mai cunoscut şi cel mai
eficient, dar nu unicul. Sistemul polar de coordonate oferă noi posibilităţi de studiere a liniilor. Şi în acest
sistem se examinează grafice ale funcţiilor    ( ) . Multe din ele au forme exotice, neîntâlnite în sistemul
cartezian. De exemplu, graficul funcţiei simple   a , unde a  R, a  0 reprezintă spirala lui Arhimede.
În coordonate carteziene această linie are o ecuaţie mult mai complexă. Dintre liniile în sistemul polar

Fig.4. Fig.5. Fig.6.

menţionăm cardioida (Fig.4), lemniscata lui Bernoulli (Fig.5) şi roza cu 4 petale (Fig.6).

Bibliografie
1. Берман, Г. Н. Циклоида. М, Наука, 1980.

254
 CICLOIDA, CURBELE ÎNRUDITE ȘI APLICAȚII
Gheorghe BURSUC, gr. GTC-1507

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:În lucrare cercetez cicloida și curbele înrudite: cicloida curtată și prolată; epicicloida;
hipercicloida; epitrohoida; hipotrohoida. Studiez proprietățile cicloidei: lungimea unui arc; aria figurii
mărginite de un arc al cicloidei; raza curburii; perioada oscilațiilor și brahistocrona, care este o cicloidă
întoarsă și reprezintă curba celei mai rapide coborâri. Curbele ciclice au multiple aplicații în: tehnică;
telecomunicații; arhitectură și construcții, acestea sunt bazate pe proprietățile lor geometrice și mecanice.

Cuvinte cheie: Cicloida; curbele înrudite; proprietățile curbelor; graficile; aplicțiile.

Printre primii savanți care au cercetat cicloida, este Galileo Galilei (1564-1642), care i-a dat denumirea
și i-a cercetat proprietățile. Cicloida este o curbă plană, descrisă de un punct fix de pe un cerc, care rulează pe
o dreapta fixă, fără alunecare.

𝑥 = 𝑎(𝑡 − sin 𝑡)
Ecuațiiparametrice:{ ; unde 0 ≤ 𝑡 ≤ 2𝜋. (1.1)
𝑦 = 𝑎(1 − cos 𝑡)

𝑎−𝑦
Ecuația în coordonatele carteziene:𝑥 = 𝑎 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 − √2𝑎𝑦 − 𝑦 2 . (1.2)
𝑎

Cicloida, ca și toate curbele de ordinul II, are un șir de proprietăți care îi sunt caracteristice:

a. Cicloida este funcție periodica, 𝑇 = 2𝜋𝑎;

b. Lungimea unui arc al cicloidei: 𝐿 = 8𝑎;
c. Aria figurii mărginite de un arc al cicloidei și baza acesteia este:𝐴 = 3𝜋𝑎2 ;
d. Volumul corpului format la rotirea arcului cicloidei în jurul axei OX este: 𝑉 = 5π2 𝑎3 ;
64
e. Suprafața corpului este: 𝐴 = 3 π𝑎2 ;
𝑡
f. Raza curburii primului arc al cicloidei este: 𝜌 = 4𝑎 sin ;
2
g. Perioada oscilațiilor punctului material care alunecă pe cicloida intoarsă nu depinde de amplituda
oscilațiilor;
h. Cicloida ”întoarsă” numită brahistocronă, reprezintă curba celei mai rapide coborâri(fig.1).

fig.1 Brahistocrona fig.2 Cicloida curtată fig.3 Cicloida prolată

255
 Curbele înrudite cu cicloida sunt: cicloida curtată (fig.2) și cicloida prolată (fig.3). Curbele înrudite se
formeaza atunci când punctul nu este situat direct pe cerc.Dacă dreapta pe care se rostogolește cercul este
înlocuită cu un cerc arbitrar, se obține o epicicloidă (fig.4) și o hipercicloidă (fig.5).

fig.4 Epicicloida

fig.5 Hipercicloida

Curbele ciclice au multiple aplicații în radio și telecomunicații, construcții, arhitectură, design, mecanică
și tehnică: profilul roților dințate care asigură o mișcare lină (mecanisme precise - ceasul); profilul unor came;
mecanisme de transformare a mișcării de rotație în mișcare de translație, canale de drenare bazate pe
proprietațile de brahistocronocitate și tautocronicitate; diverse piese industriale cu forme cicloidale, etc.

Bibliografie

1. Ghatak, A. & Mahadevan, L. Crack street: the cycloidal wake of a cylinder tearing through a sheet,
Physical Review Letters, 91, 2003.
2. Weisstein, Eric, Cicloidă, 25 martie 2005, [accesat la 27 noiembrie 2015].
3. Г. Н. Берман, Циклоида, Москва ‹‹Наука›› 1980.

256
 SPIRALA LUI ARHIMEDE. GRAFICUL, APLICAȚII

Dorina BUCATARI, st. gr. IMZM 1510

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Printre curbele plane cercetate se evidențiază două tipuri de spirale: algebrice (spirala lui Arhimede,
hiperbolică ș.a.) și pseudospirale (logaritmică, evolventa cercului ș.a.). În această lucrare, analizez spirala lui
Arhimede, spirala hiperbolică și logaritmică, cercetez proprietățile acestor curbe plane și construiesc graficele lor. De
asemenea, prezint aportul savanților în cercetarea curbelor plane. Spiralele au o largă aplicație în tehnică, industria
constructoare de mașini, telecomunicații și în executarea lucrărilor de construcții și geodezice.

Cuvinte cheie: spirala Arhimede, spirala hiperbolică și logaritmică, graficele, aplicații

Vestitul savant grec Arhimede (287-212 î. Hr.), născut la Siracuza, a ridicat matematica la un nou nivel. În lucrările
sale, “Despre echilibrul planelor”, “Despre spirale”, “Despre conoizi și sferoizi“, acesta cercetează diferite figuri
geometrice plane, diverse linii curbe plane, ariile și volumele corpurilor, obținute prin rotația curbelor. Arhimede este
fondatorul mecanismelor inginerești ale epocii respective.
Spirala lui Arhimede(fig.1)este o curbă plană, definită ca locul geometric al punctelor care corespund pozițiilor în
timp ale unui punct, ce se îndepărtează de un punct fix (numit origine) cu o viteză constantă de-a lungul unei drepte, care
se rotește în jurul originii cu viteză unghiulară constantă.

Figura 1. Spirala lui Arhimede Figura 2. Calculul lungimii arcului spiralei lui Arhimede

În cadrul acestei spirale, aria sectorului OCM este:

1
S = 6 𝜑(𝜌2 + 𝜌𝜌′ + 𝜌′2 ) (1)

unde
ρ = OC, ρ′ = OM, φ = < COM
Pentru ρ = 0, ρ′ = a, φ = 2π, primim aria figurii mărginite de prima spiră și segmentul CO
1 1
S1 = 𝜋𝑎2 = 𝑆′ (2)
3 3 1

unde S′1 este aria cercului, raza căruia este egală cu pasul spiralei a.

Calculul lungimii arcului spiralei lui Arhimede

Lungimea primei spire:

dl = √𝑑𝜌2 + 𝑑ℎ2 (3)

unde dρ reprezintă creșterea razei ρ la creșterea unghiului φ cu dφ.

Lungimea arcului L este egală cu integrala de la dl la dφ în limitele de la 0 la φ:
𝜑
L = ∫0 𝑘√1 + 𝜑2 𝑑𝜑 (4)

257
Spirala hiperbolică (fig.3)
Ecuații parametrice:

x = (a cos t)/t, y = ( a sin t)/t, -∞ < t < 0 și 0 < t < ∞ (5)

Curburile sunt compuse din două ramuri, amplasate simetric față de axa y.

Spirala logaritmică (fig.4)

Ecuații polare:

ρ = a𝑒 𝑘𝜑 , a > 0, - ∞ < φ < + ∞ (6)

Conform spiralei logaritmice sunt aranjate nebuloasele galactice și cozile cometelor.

Figura 3. Spirala hiperbolică Figura 4. Spirala logaritmică

Aplicațiile spiralei lui Arhimede

În natură, în viața cotidiană, ne întîlnim foarte des cu spirale: semințele florilor, în particular la floarea-soarelui,
ghimpii cactusului, structura ananasului, semințele conurilor de pin, torsiunea uraganelor, până și molecula ADN are
forma unei duble spirale răsucite.
Arhimede a fost cel care a inventat șurubul de transmitere a apei de la sursă de alimentare spre canale de irigare.
Spirala vestitului savant are o largă aplicație în matematică, tehnică, arhitectură, industria constructoare de mașini,
tehnică pentru obținerea maselor uniformizate, antene de telecomunicații, benzile audio și video de pe CD/DVD discuri
și mecanisme pentru săpături geodezice.

Bibliografie:
1. Demidovici B.P Analiza sistematică,Știința, Moscova, 2003
2. M.M.Ciobanu, I.I.Valuța Elemente de istorie a matematicii și matematica în Republica Moldova,Сhișinău,
Academia de Științe a Moldovei, 2006
3. Берман Г.НЦиклоида, Москва, Наука 2004
4. Weisstein, Eric W. Archimedes’ spiral, 2000

258
 STUDIUL AMPLASĂRII UNEI GUNOIȘTE DE REZIDUURI SOLIDE
URBANE

Adrian TAȘCA, David GAONA, Olga MORALEDA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: O referință la un proiect dedicat analizei spațiale a unei zone care cuprinde mai multe nuclee
urbane, aceasta fiind situată în comunitatea autonomă Valencia, Spania. Zonă fiind supusă unei analize
spațiale de detaliu în scopul de a specifica un teritoriu apt pentru amplasarea unei gunoiște de reziduuri solide
urbane. Principalele criterii de amplasare ale acestei gunoiște fiind instrucțiunile tehnice care au fost propuse
într-un set de documente, articole și studii adiționale, acestea sunt: panta, apropierea față de nucleele urbane
și căile de acces, geologia teritoriului, numărul total al populației în zonă ș.a. Drept software pentru
efectuarea acestui studiu a fost utilizat pachetul ArcGIS, un set de softuri potente în analiza datelor cu caracter
spațial care într-un timp record de scurt evidențiază acele zone apte pentru localizarea unei gunoiște de
reziduuri solide urbane.

Cuvinte cheie: gunoiște, reziduuri solide urbane, nucleu urban, amplasare, analiză spațială, ArcGIS,
impact, criteriu.

I. Obiectivul proiectului

Obiectivul acestei lucrări este de a realiza un studiu pentru amplasarea corespunzătoare a unei gunoiște
de reziduuri solide urbane, respectând toate normele și cerințele legale. Trebuie menționat faptul că amplasarea
incorectă a unei astfel de gunoiște poate duce la consecințe grave ce ar afecta într-un mod dezastruos, atât
mediul înconjurător, cât și patrimoniul cetățenilor ce locuiesc și își desfășoară activitatea în nemijlocita
apropiere de amplasarea unei astfel de gunoiște de reziduuri urbane solide.
Pentru a obține o localizare cât se poate de adecvată este necesar de a respecta un și de reguli prevăzute
atât de legislația unei țări, cât și de prevederile tehnico-inginerești, după cum urmează:
a) Conservarea mediului înconjurător,
b) Accesul către viitoarea gunoiște,
c) Evitarea impactelor negative în zonele urbane,
d) Condițiile de distanță fată de nucleele populate și ape naturale,
e) Condițiile geologice de amplasare a gunoiștii luând în considerație prezența apelor subterane.
Toate aceste criterii necesită a fi analizate cu ajutorul unui software complex de tip GIS (Sistem
Informațional Geografic) care permite efectuarea analizelor spațiale la un nivel înalt de operativitate și precizie.
Așadar pentru lucrarea de față a fost utilizat pachetul de software ArcGIS de la compania ESRI care permite a
analiza o multitudine de date geografice, așa ca: hărți topografice, hărți tematice, fotografii spațiale
georeferențiate și alte materiale ce pot servi drept sursă de informație pentru această lucrare.

II. Zona de lucru

Zona de lucru în care trebuie de efectuat acest proiect o reprezintă fila 695-1 de la BCN (Baza Cartografică
și Numerică) din Spania care cuprinde următoarele localități: Casinos, Villar del Arzobispo, Chullila, Bugarra
ș.a. Astfel, pentru această zonă trebuie de determinat locul cel mai binevenit pentru amplasarea gunoiștii de
reziduuri solide urbane luând în considerație toate criteriile enumerate în capitolul precedent.

III. Obținerea și selectarea datelor

Cartografia implementată în această lucrare are un format vectorial și majoritatea acesteia este expusă la
scara 1: 25.000 la care sistemul de referință utilizat este ETRS89, proiecția cartografică UTM (Universal
Transversal Mercator) pentru fusul 30. La fel, pentru obținerea datelor adiționale au fost descărcate anumite
date din registre de date georeferențiate din cadrul BCN25, unde se găsește toată informația despre atribute
pentru fiecare filă din această serie. O sursă importantă de informație și instrucțiuni a servit suportul informativ
„Selección de emplazamientos para vertederos controlados”[1] care este un ghid bun la efectuarea acestor
lucrări tehnice.

259
 Astfel, din toate cele menționate mai sus, drept sursă de bază au servit următoarele date care sunt atât de
tip vectorial cât și de tip raster, acestea fiind: curbele de nivel, punctele de cotă, râuri, lagune, depozite de apă,
nuclee urbane, edificii, instalații industriale, cimitire, exportații miniere, drumuri convenționale, piste ș.a.

IV. Editarea straturilor și crearea bazelor de date

În acest capitol se descrie mai detaliat procesul de lucru cu soft-ul ArcGIS, care, așa cum s-a menționat
anterior, este un software de prelucrare și procesare a datelor cu caracter geografic. Pentru începerea
procesului, cu ajutorul acestui program, se realizează baza de date geografică – unei Geodatabase în care vor
fi amplasate într-o ordine logică toate datele necesare acestei analize spațiale. În cadrul acestei Geodatabase
este importantă crearea celor 3 Datasets (subclase), care au fost denumite drept: “DATE”, „BAZĂ” și
„FINAL” după ce urmează crearea a codurilor specifice fiecărui domeniu în parte.
Trebuie de menționat, că stratul cu informația geologică s-a obținut-o de la Institutul Geologic și Minier
din Spania care conținea tabelul de atribute DLO, necesar acestei lucrări pentru a putea diferenția tipurile de
sol (straturi pedologice). Astfel a fost necesar conform criteriilor tehnice de a exclude acele zone care sunt
compuse din materie care ar putea produce infiltrații spre adâncime, în așa mod poluând apele subterane. În
primul rând a fost selectată doar acea zonă necesară teritoriului în cauză ce a fost evidențiată prin poligonul de
tip .shp. În continuare s-a definit un nou câmp de aptitudine în tabelul de atribute ale stratului hărții geologice
(de tip binar), astfel fiind selectate doar zonele apte pentru amplasarea unei gunoiște de reziduuri solide urbane:
„apt=1” și „inapt=0”.

V. Criterii de analiză

Odată ce au fost definite straturile care necesită a fi prelucrate, trebuie de precizat, acele criterii care au
fost specificate în capitolele anterioare și se aplică condițiile algoritmice pentru straturi, astfel determinând,
zona aptă pentru amplasarea unei gunoiște de reziduuri solide urbane, aceste criterii fiind nominalizate și
descrise în următoarele subcapitole.

5.1. Criteriu de pantă

Conform cerințelor tehnice de amplasare a unei astfel de gunoiște se poate de stabilit un prag de 8-15%,
dar ținând cont de un șir de alți factori cum ar fi precipitațiile abundente, vânturile puternice și alte variabile
topografice, se evită la fel și pentru cauza costurilor exagerate la construcția și amenajarea unei astfel de
gunoiște. Ținând cont de aceste cerințe, a fost prestabilit că limita maximă pentru pantă să fie de 10%.

5.2. Criteriu de proximitate față de căile de comunicație

Este important faptul ca pentru amplasarea unei gunoiște de reziduuri solide urbane să persiste căile de
comunicație ce reprezintă un criteriu de bază pentru transportarea reziduurilor din nucleele urbane și cele rurale
către o astfel de gunoiște. Respectând aceste condiții a fost prestabilit ca această gunoiște să fie amplasată la o
distanță de 500 metri de la căile de acces dedicate traficului rutier pentru a evita costurile exagerate pentru
transportarea deșeurilor sau construirea unor drumuri noi.

5.3. Criteriu de proximitate față de construcții și nuclee urbane

Pentru amplasarea gunoiștii este recomandabil a prestabili o distanță minimă în raport cu nucleele urbane
pentru a evita impactele negative care se pot produce asupra acestora, acestea fiind: mirosurile neplăcute și
dăunătoare, generarea prafului de particule solide în urma acțiunii vânturilor puternice și încă un factor
important fiind cel al impactului vizual. Ca urmare, a enumerării acestor factori au fost stabilite următoarele
criterii și normative: ținând cont de tipul de edificii cum ar fi case de locuit sau nave industriale, s-a stabilit de
a aplica criterii diferite pentru acestea, astfel distanța minimă de amplasare a gunoiștii trebuie să fie de 1000
m față de nuclee urbane, 300 m față de case particulare de locuit din extravilanul localităților și la fel la o
distanță de 300 m față de instalații inginerești, nave industriale, edificii religioase și cimitire din extravilanul
localităților.

260
 5.4. Criteriu de proximitate față de elementele de hidrografie

În rezultatul studiului făcut în Spania, s-a determinat, din 175 de gunoiște de reziduuri solide urbane, 94%
din acestea sunt amplasate la o distanță de 300 metri față de suprafețele de ape superficiale. Acest criteriu de
distanță s-a stabilit și în cazul acestei lucrări.

5.5. Criteriu de excludere în bază de date geologice

Este important de ținut cont și de datele geologice unde necesită a fi amplasată această gunoiște, deoarece
unele roci permit infiltrarea (rocile permeabile) substanțelor toxice spre straturile mai adânci ale scoarței
terestre, ceea ce ar duce la un impact fatal, astfel de terenuri care necesită a fi excluse sunt următoarele: rocile
cu permeabilitate datorită fisurilor prezente în acestea (rocile metamorfice), sedimente cu permeabilitate
granulară etc.

5.6. Criteriu de determinare a dimensiunilor gunoiștii

Pentru a realiza acest criteriu este necesar de a efectua un calcul care este direct proporțional cu numărul
de persoane care locuiesc și activează în această regiune. Astfel s-au luat în calcul cele mai importante nuclee
urbane, care, în conformitate cu datele agenției de statistică din Spania numără circa 35.129 persoane. Conform
normelor tehnice de amplasare a unei astfel de gunoiște s-a stabilit ca un locuitor produce în decursul unei zile
1,5 kg de reziduuri solide, astfel pe parcursul unei zile, în zonă se generează:

1,5 𝑘𝑔 ∗ 35.129 𝑙𝑜𝑐 = 52,7𝑡𝑜𝑛𝑒/𝑧𝑖 (1)

Unde volumul zilnic de acumulare ținând cont de coeficientul de compactare K=800kg/m3, obținem:

52,7 𝑘𝑔⁄𝑧𝑖 ∗ 800 𝑘𝑔⁄𝑚3 = 65,86 𝑚3 ⁄𝑧𝑖 (2)

Ceea ce pentru un an constituie:

65,86 𝑚3 ⁄𝑧𝑖 ∗ 365 𝑧𝑖𝑙𝑒 = 24.041 𝑚3 ⁄𝑎𝑛 (3)

Astfel, pentru determinarea suprafeței s-a propus că înălțimea gunoiștii să fie de 4 metri ceea ce ar presupune
anual necesitatea unei suprafețe de:

24.041 𝑚3 ⁄𝑎𝑛 : 4 𝑚 = 6.010,35 𝑚2 ⁄𝑎𝑛 (4)

La fel conform normelor tehnice se estimează o durată de activitate a unei gunoiște a cca. 10-15 ani, deci acesta
ar trebui să aibă o suprafață de aproximativ:

6.010,35 𝑚2 ⁄𝑎𝑛 ∗ 15 𝑎𝑛𝑖 = 90.155,25 𝑚2 ≃ 90,16 𝐻𝑎 (5)

5.7. Criteriu de protecție al faunei (criteriu adițional)

La fel s-a efectuat și acest studiu deoarece reprezintă unul foarte important la capitolul determinării
amplasamentului adecvat unei astfel de gunoiște. Astfel s-a descărcat din cadru centrului de date cartografice
al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Mediului din Spania[4] stratul de tip .shp care ne indică locurile cu
cea mai pronunțată acumulare de animale sălbatice. Cu ajutorul acestei informații s-a stabilit că gunoiștea
trebuie să fie amplasată la o distanță de min. 1000 metri de la limita răspândirii acestor animale.

5.8. Criteriu de protecție al zonelor naturale protejate (criteriu adițional)

Ca și în cazul anterior, această informație alfa-numerică a fost descărcată din cadrul centrului de date
cartografice al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Mediului din Spania [5] pentru a vedea dacă terenurile
care corespund tuturor cerințelor propuse mai sus nu acționează negativ și asupra acestor zone naturale
protejate. Astfel conform rezultatelor obținute s-a putut observa că aceste spații protejate se află la o distanță

261
mare față de zonele ce corespund cerințelor pentru a fi destinate amplasării unei gunoiște de reziduuri solide
urbane.

VI. Analiza spațială cu ajutorul ArcGIS-ului.

Așa cum s-a accentuat anterior, platformele ArcGIS-ul sunt destinate lucrului cu hărțile și informațiile
geografice[2]: crearea și utilizarea hărților, compilarea informației geografice, analizarea informației unei hărți,
aranjarea informației geografice într-o singură bază de date geografică (Geodatabase).
În cadrul acestei lucrări, a fost selectat platformele ArcGIS, deoarece reprezintă un soft integru pentru
analiza datelor spațiale, având o multitudine de instrumente și posibilități. Astfel pentru proiectul dat a fost de
un mare folos pachetul de instrumente Spațial Analist, acesta implicând instrumente informaționale pentru
analiza tuturor modificărilor care pot avea loc pe un teritoriu anumit[3].
Utilizând o multitudine de instrumente ale acestui program s-a determinat trei zone accesibile pentru
amplasarea unei gunoiște de reziduuri solide urbane, dintre care s-a selectat in final doar una, cea care ocupă
o suprafață de 15,07 ha, acesta fiind cea mai mare și care ar asigura o garanție de acumulare a deșeurilor pe o
perioadă mai îndelungată ca timp.

Bibliografie:
1. Marcos del Pozo Manrique, Selección de emplazamientos para vertederos controlados. Departamento
de Proyectos y Planificación Rural E.T.S. de Ingenieros de Montes. Universidad Politécnica.
MADRID/ESPAÑA;
2. https://en.wikipedia.org/wiki/ArcGIS;
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Spatial_analysis;
4. http://www.magrama.gob.es/es/.

262
 CREATING 3D MODELS OF GAME ASSETS WITH THE USE
OF PHOTOGRAMMETRY AND LOW-COST EQUIPMENT

Aleksandra Zięba

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Photogrammetry, as a technique of deriving 3D spatial dimensions from multiple overlapping

photographs taken at diffrent location, is an essential tool to produce 3D models through acquiring
a 3D point cloud. It has became an essential tool for experts in various domains: cultural hertitage
documentation, environmental planning, computer games. In this work, it will be described methods of
acquiring 3D models and process of producing them for game technology with a use of the photogrammetry.
It also aims to give an overview of possibilites and limitation of this method using low-priced or free-ware that
can be applied. Aditionally, it presents a principle of combined application of laser scanning and
photogrammetry.

Key words: 3D models, photogrammetry, games, point cloud

1. Introduction

Using 3D data capture for game development has recently achieved a remarkable success because of the
way how fast a particular element of reality can be incorporated into a digital asset. For a small independent
game studio producing a high-quality digital art is usually long and challenging path. 3D art requires
considerable financial resourses, various set of skills, diversified professionals.
An impressive example for using photogrammetry in game industry is a game Vanishing of Ethan Carter,
where the team captured a number of objects that are not able to be brought to a studio. With the use of available
open-source or low-priced photogrammetry software it was possible to handle images taken from non-
calibrated camera positions and achieve amazing results awarded a BAFTA prize for innovations in 2014.

2. Methods for acquiring 3D models

The most principal methods of producing 3D models are 3D scanning, which can be sub-catorised into
laser scanning and strctured light scanning, and photogrammetry. Both methods automatically generate high
number ofs of points that make up the dynamic surface of an object.
In the first case, data is obtained by because of moving laser head or
the structured light cameras along the object or its part being scanned.
An alternative approach to 3D scanning is photogrammetry, where
photographs are taken with a digital camera, camera locations are
calculated, photographs are aligned and 3D point cloud is acquired.
In short, photogrammetry technique uses triangulation of the same
feature in different spatially shifted 2D photographs (Fig. 1).
Digital photography used with Agisoft Pfotoscan Sooftware
(photogrammetry) is a tool comparable to other technologies Fig. 1 Acquiring 3D coordinates
available on the market (like stationary laser scanning), yet it from 2D photographs.
economically accessible to smaller institutions with limited available (http://www.clemson.edu/)
resources (Fig. 1) The considerable benefit of phogrammetry over 3D
scanning can be, firstly, much lower expenses as a cheap consumer
camera can be used to capture the images (Fig. 2). Secondly, it
requires much less time to obtain photographs in comparison to 3D
scans and much less use expertise. Finally, it allows for easier
processing as number of data points to calculate can be controlled.

263
 Method Agisoft Photoscan Stationary LiDAR (laser scanning)
Technique Digital photographs Laser
High mega pixel (12+) camera ($200- Leica ScanStation ($82000), C10 yearly
Equipment $2000), tripod ($100), remote shutter maintenance ($10000), extra targets ($10000),
– type ($40), laptop ($1200), Agistoft Photoscan Leica software ($12000), AutoCAD ($5000),
($65 EDU), CloudCompare (free) shipping cost ($300-1000)
Total ~ $3500 ~ $124000
Fig. 2 Comparison of estimated expenses while using digital photographs and laser scanner.

Througout this paper is presented a photogrammetric method that demands usses open-source software,
a consumer grade camera and does not demand a specialist to perform.

3. The process of acquiring a 3D digital model

3. 1. Acquisition of photographs of an object.

A demanded number of photographs varies according to the complexity of an object and resolution
recuired of the digital model. To produse 3D Cartesian coordinate, any given point has to be visible on
minimum 3 photographs. Photographs should be taken minimum at every 15 degrees and overlap between
them should be at least 50%.

3. 2. Production of sparse point cloud and determination of camera locations.

Having acquired a set of images for digitising, Photoscan not only searches for common points on the
photograph and matches them but also finds the
position of the camera for each picture and refines
camera calibration parametres (Fig. 3). Sparse 3D point
cloud, as an effect of photo alignment, will take part in
3D modelling procedure indirectly. It is the set of
calculated camera positions that is necessary to
continue further 3D modelling procedure.

Fig. 3 Creation of sparse point cloud on the base 3. 3. Production of dense point cloud based on
of taken photographs (http://theastronounts.com) previously calculated camera locations.

Based on the estimated camera positions and pictures themselves a dense point cloud is built by
PhotoScan. This part is most computionally intensive. To create this, Photoscan uses mentioned elements to
compute depth (distance) maps: for every pixel in the image (bus usally resambled to a lower resolution), the
distance between camera and object is computed. Dense point cloud may be edited and classified prior to
export or proceeding to 3D mesh model generation.
Figure 4 presents graphic dependency of 3D cloud point and total image size according to the image
resolutions as a result of the experiment to produce a 3D model of a mining harvester (D, Hoffman,
P. Hermanek, A. Rybka, I. Honzik, 2015, p. 12-15) by Czech University of Life Sciences.
They came to conclusion that the most suitable images for producing dense 3D cloud satisfactory enough
to achieve 3D model are the ones with resolution higher than 8 Mpx. The most appropriate images that can be
used in a photogrammetric method are those with resolution on 12 Mpx, characterised by the best ratio of the
image size and number of reconstructed 3D model points.

264
 Fig. 4 Dependency of number of 3D cloud points, size of a photo and its resolution.

3. 4. Production of 3D mesh and post-processing.

Another stage is building mesh, which is the tool that creates polygons from the points, or lines that
connect adjacent data points to one another. PhotoScan extrapolates data between all point of the cloud firstly.
After that, number of made connections should be reduced in the process called mesh decimation to ensure
appropriate size of the files.. Having built the mesh, it may be necessary to edit it and perform some corrections,
removal of detached components, closing of holes in the mesh etc.
After the geometry is constructed, it can be
textured or used for ortophoto generation. To obtain
the best visual effects, it can be applied several
texture mapping modes, which differ in dependency
on how the object texture will be packed in the
texture atlas. In this phase, for the successive
generation of a photorealistic product, the geometric
model is then enriched with the application of
textures onto the generated surfaces. The textures are
manually selected by the user (to avoid as much as
possible the presence/absence of obstacles or
occlusions) and automatically projected onto the 3D
Fig. 5 Final in-engine game asset geometry by the software.
(http://theastronounts.com) Figure 5 presents a final in-engine asset ready to
use in the game. On the asset there were applied
shaders n order to create the natural look and feel of the real object.

4. Combined use of laser scanning and photogrammetry

Even though results obtained with photogrammetric

method for the game industry were satisfactory, it is worthy
standard deviation

photogrammetr to discuss a possible combination of laser scanning and

y photogrammetry. A laser scanning delivers a huge amount of
points, but there is a difficulty in determination of edges as
the surface is scanned in constant vertical and horizontal
steps and it cannot be determined if the beam hits an edge or
a particular point or not. In photogrammetry, it is
laser scanning troublesome to work with sparsely structured and low-
contrast surface.
distance
Combination of these two techniques aims to use the high density of points measured on the surface using
a laser scanner and high-accuracy potential of
Fig. 6 Dependency of standard deviation and distance
close range photogrammetry.
in photogrammetry and in laser scanning

265
 In order to be properly combined in one product, the two data sets (point clouds) need to be related into a
common reference system. The unified model is edited and at the last step, 3D model is rendered using the
textures already existing and associated to the photogrammetric model and creating new ones for the laser
scanner data.
The accuracies of two combined systems are different. The laser scanner measures the running time of
the reflected light pulse. The distance measuring accuracy is conditioned by the measuring principle only
slightly distance dependent. Against it the distance accuracy of the photogrammetric measurement depends
strongly on the angle of intersection of the photogrammetric light rays. The standard deviation of the
photogrammetric measurement is on short distances better than the laser scanner measurement, however rises
faster with increasing distance (Fig. 6)

5. Conclusion

The intended result of this article was to present a cost-effective and simple digitisation method in order
to procuce 3D models for game assets. It has been proved that photogrammetry is suitable technique for quick
and efficient obtaining and extracting 3D point cloud data. Basic requirements such as consumer digital camera
and a laoptop, together with availabe low-cost or free-ware software, make it extremely accessible for
institutions with smaller budgets. Even it does not require years of schooling or job-related experience, it is
vital to take care when capturing images to achieve good results. Having possibility to combine
photogrammetry and laser scanning, it is possible to equalise conditioned disadvantages of one technology by
the advantages of the second one, to form the overall system more efficiently.
The developers of The Vanishing of Ethan Carter, The Astronauts, used a lot of photogrammetry-
generated assets to create the breathtaking world for their game. Even though a lot of the work is done by the
software generating the 3D assets, there are a lot of factors that can go wrong if the user is inexperienced.
Techniques that are valued in traditional photography can have negative consequences when working with
photogrammetry. Shallow depth of field, highlights and noise can absolutely ruin a photogrammetry asset.
Also, all of the lighting and shadows need to match, which means that changing weather conditions can prove
to be highly problematic.
Nevertheless, summarising aspects like time duration, expenses and required knowledge,
photogrammetry is an unquestionable winnter among other techniques.

Bibliography:
1. Agisoft LLC Agisoft Photoscan User Manual: Professional Edition, Version 1.0.0, 2013
Available: < http://downloads.agisoft.ru> [Acess 26 December 2015]
2. R. Hesse 3D acquisition techniques: Structure from motion, 2013.
Available: < https://blog23d.wordpress.com> [Acess 26 December 2015]
3. D. Hoffman, P. Hermanek, A. Rybka, I. Honzik 3D reconstruction of mining harvester head using
multi-view photo, Czech University of Life Sciences, Prague, 2015.
4. K. Hunter Building 3D models with digital photograps, 2013.
Available: < https://vesseldoc.wikispaces.com> [Acess 26 December 2015]
5. P. Poznański Visal Revolution of the Vanishing of Ethan Carter, 2015.
Available: < http://www.theastronauts.com> [Acess 26 December 2015]

266
 CALCULUL TERASAMENTELOR
Staci Grigore, st.gr.GTC-1210

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Terasamentele au rolul de a susţine suprastructura drumurilor. Ele trebuie să fie stabile, durabile,
uşor de întreţinut, cât mai economice în ceea ce priveşte costul de execuţie şi de întreţinere şi realizate la un
cost cât mai redus. Calculul terasamentelor, respectiv determinarea volumelor de săpătură şi umplutură
reprezintă o componentă importantă a lucrărilor ce se efectuează în cadrul unui şantier deconstrucții, având
relevantă din punct de vedere tehnic şi economic în lucrările specifice realizate.

Cuvinte cheie: Terasament, calcul volume ,profile ,metode aproximative ,metode exacte.

Terasamentele reprezintă totalitatea lucrărilor cuprinzând pământuri şi alte roci dezagregate, inclusiv
materiale artificiale de umplutură (deşeuri industriale, etc.), executate în scopul realizării infrastructurii
drumului având structură, formă şi dimensiunile conform normelor în vigoare şi proiectelor de execuţie.

Mărimea lucrărilor de terasamente, adică calculul cantităţilor de lucrări se stabileşte prin parcurgerea
succesivă a următoarelor 3 etape de calcul:

I. Calculul suprafeţelor profilelor transversale

II. Calculul volumelor de terasamente
III. Mişcarea pământurilor

Principii generale:

Calculul se face definind: elementul de „între profil”, respectiv volumul cuprins între două profile
transversale succesive.

Ipoteză de calcul:între două profile transversale succesive terenul variază uniform, liniar şi este aproximativ
plan.

1. Calculul suprafeţelor profilurilor transversale

La calculul volumelor de terasamente se folosesc suprafeţele profilurilor transversale, amplasate în

anumite puncte şi la anumite distanţe între ele. În funcţie de gradul de precizie dorit şi de condiţiile speciale
ce se pot ivi, pentru calculul suprafeţelor se pot aplica următoarele metode:

1. Metoda exactă, geometrică

2. Metode aproximative, grafice

1.1. Metode exacte.

Aceste metode se aplică pentru terenuri la care costul lucrărilor este ridicat, fiind necesară o evaluare
cât mai exactă.
Metoda are la bază împărţirea suprafeţei profilului transversal (cuprinsă între liniile poligonale a
proiectului şi a terenului) în suprafeţe elementare, de formă geometrică regulate (triunghiuri, dreptunghiuri şi
trapeze), cu ajutorul liniilor verticale duse prin punctele în care se schimbă înclinarea liniei proiectului şi a
liniei terenului, suprafaţa şanţului (rigolei) şi a sistemului rutier calculându-se separat.

1.2. Metode aproximative (grafice):

Metoda aproximativă este metoda suprafețelor integrate în care se folosește procedeul tacului (distanțier
cu care se face integrarea suprafeței) constă în împărțirea suprafeței profilului în fâșii de 1 cm lățime cu ajutorul
unei hârtii milimetrice așezată sub foaia de calc pe care este desenat profilul si determinarea ariilor trapezelor
care se formează.

267
 Figura 1.2:Metoda suprafețelor integrate

ℎ1 +ℎ2
𝑆1 = 𝑏 ∗ - suprafața unui trapez (1)
2

𝑢𝑛𝑑𝑒:

𝑏 =1𝑚
ℎ1 +ℎ2
2
- înălțimea medie a trapezului

𝑆 = ∑ 𝑆𝑖 = 𝑏 ∗ ∑ ℎ𝑖 = ∑ ℎ𝑖 (2)

2. Calculul volumelor de terasamente

În practică, pentru calculul volumelor de terasamente se fac următoarele două ipoteze:
o În lungul unui traseu de drum, volumul de terasamente este egal cu suma volumelor parţiale, cuprinse
între profilurile transversale succesive;
o Între profilurile transversale succesive se consideră că suprafaţa terenului este o suprafaţă neregulată,
riglată, generată de o dreaptă care se mişcă pe alte două drepte ,care nu sunt situate în acelaşi plan şi
pe care le împarte în părţi proporţionale.
Pentru stabilirea relaţiilor de calcul a volumului de terasamente se consideră corpul geometric cuprins
între două profiluri transversale de acelaşi tip (fie rambleu, fie debleu) şi se secţionează cu plane verticale
paralele cu planul ce trece prin axa drumului. Se obţin astfel mai multe prisme, mărginite de suprafeţe plane şi
de suprafaţa terenului natural, care este o suprafaţă riglată. Dintre prismele astfel obţinute se detaşează una,
relaţiile de calcul stabilite pentru aceasta fiind valabile pentru toate celelalte prisme, deci şi pentru suma lor.

Figura 2.1:Între profil

268
Volumul prismei detaşate este:
ℎ +ℎ +ℎ +ℎ 1 ℎ +ℎ 1 ℎ +ℎ
𝑣 = 𝑙 ∗ 𝑎 ∗ 1 24 3 4 = 2 𝑙 ∗ 𝑎 ∗ 12 2 + 2 𝑙 ∗ 𝑎 ∗ 32 4 (1)
1 1
𝑣= 2
𝑙 ∗ 𝑆1 + 2
𝑙 ∗ 𝑆2 (2)
unde:
a – lăţimea prismei
l – lungimea prismei (lungimea intre profilului)
h1, h2 – înălţimile prismei în profilul 1 (cotele de execuţie în profilul 1)
h3, h4 – înălţimile prismei în profilul 2 (cotele de execuţie în profilul 2)

Volumul corpului geometric cuprins între cele două profiluri este:

1 1 1 1
𝑉 = 2 𝑙 ∗ ∑ 𝑆1 + 2 𝑙 ∗ ∑ 𝑆2 = 2 𝑙 ∗ 𝑆1 + 2 𝑙 ∗ 𝑆2 (3)

Dacă se consideră corpurile geometrice cuprinse între profilurile transversale succesive având
suprafeţele S1, S2...Sn şi aflate la distanţele l1-2, l2-3..., volumul total este dat de relaţia:
1 1 1 1
𝑉 = 2 𝑙1−2 ∗ 𝑆1 + 2 𝑙1−2 ∗ 𝑆2 + 2 𝑙2−3 ∗ 𝑆2 + 2 𝑙2−3 ∗ 𝑆3 + ⋯ (4)

În şirul termenilor din membrul 2 al relaţiei se pot da în factor fie distanţele fie suprafeţele,
diferențiindu-se astfel două relaţii (metode) de calcul a volumelor de terasamente:
2.1. Metoda mediei ariilor (suprafeţelor), când se dau în factor distanţele
𝑆 +𝑆 𝑆 +𝑆 𝑆 +𝑆
𝑉 = 𝑙1−2 ∗ 1 2 2 + 𝑙2−3 ∗ 2 2 3 + 𝑙3−4 ∗ 3 2 4 + ⋯ (5)
2.2. Metoda mediei a distanţelor (metoda distanţelor aplicabile), cînd se dau în factor suprafeţele:
𝑙1−2 𝑙1−2 +𝑙2−3 𝑙2−3 +𝑙3−4
𝑉 = 𝑆1 ∗ 2
+ 𝑆2 ∗ 2
+ 𝑆3 ∗ 2
+⋯ (6)

Concluzie:
Prin urmare, calculul terasamentelor reprezintă un volum amplu de lucrări care contribuie la
determinarea cu precizie a lucrărilor executate. Terasamentele trebuie sa fie executate cu o precizie înaltă,
având rolul de a susține suprastructura drumurilor. Ele trebuie să fie stabile,durabile, ușor de întreținut și nu în
ultimul rând sa fie cât mai economice ceea ce privește costul de execuție și de întreținere. Calculul
terasamentelor reprezintă un calcul total al cantităţilor de lucrări de terasamente: săpături, umpluturi,
transporturi de materiale pentru terasamente, distanţe de transport, suprafeţe de teren ocupate de drum,
suprafeţe de taluzuri ce trebuie protejate sau consolidate în diferite moduri,în scopul unei evaluări al costului
acestor lucrări. Costul terasamentelor reprezintă o parte neneglijabilă și chiar importantă din costul total al
unui drum nou şi anume:
-10-20 % în zone cu relief de şes;
-50-60 % în zone de munte.

Bibliografie:
1. https://ru.scribd.com/doc/246092586/Calculul-terasamentelor-Metode-moderne-de-determinare-a-
volumelor-de-sap%C4%83tur%C4%83-%C5%9Fi-umputur%C4%83
2. http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii/CALCULUL-TERASAMENTELOR32477.php
3. http://documents.tips/documents/calculul-terasamentelor.html
4. http://documents.tips/documents/curs-7-executia-terasamentelor.html

269
 FOTOGRAFIA AERIANĂ EFECTUATĂ CU AJUTORUL
MIJLOACELOR DE ZBOR U.A.V ÎN CRIMINALISTICĂ

Pașcan Ecaterina, st. gr. GTC-1210

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: După două decenii tehnica criminalistică a trecut printr-un proces tehnologic revoluționar și
anume datorită mijloacelor de zbor U.A.V.(unmanned aerial vehicles). Echipamentele U.A.V mai sânt
cunoscute și sub denumirea de drone, aparate de zbor fără pilot, ghidarea acestora făcându-se de la sol prin
intermediul unor radio-telecomenzi sau chiar prin coordonate G.P.S. (Global Positioning System). Aceste
“mini-elicoptere” reprezintă un aliat permanent al organelor de poliție și nu doar în lupta cu
infracționalitatea, ci și cu terorismul.

Cuvinte cheie: Echipament U.A.V., G.P.S.(Global Positioning System), F.P.V. (First-person view),
oktokopter.

Dacă acum două decenii se folosea aparatele foto analogice, acum, tehnica criminalistică a trecut printr-
un proces tehnologic revoluționar, dând posibilitate să manevreze de la distanță aceste mijloace tehnice sau
chiar să le adapteze la alte dispozitive, care, prin intermediul tehnologiei, pot chiar zbura. În acest fel s-a
dezvoltat și s-a preluat cu succes de către toate țările occidentale și de peste ocean așa numita fotografie aeriană.
Echipamentul şi tehnicile de fotografiere s-au schimbat, dar nevoia de adevăr şi acurateţe în înregistrarea
documentară a locului faptei a rămas şi va rămîne aceeaşi. Evoluţia tehnicii şi perfecționarea mijloacelor
moderne de punere în practică, fac din criminalistică o ştiinţă care se perfecţionează continuu.

Echipamentele U.A.V.

Sunt cunoscute şi sub denumirea de drone, aparate de zbor fără pilot, ghidarea acestora făcându-se de la
sol prin intermediul unor radio-telecomenzi sau prin coordonare G.P.S. (Global Positioning System).
Există drone militare utilizate de forţele armate, în special pentru misiuni de supraveghere aeriană şi
culegere de informaţii, ele fiind dotate cu camere video de înaltă rezoluţie, imaginile captate de acestea putând
fi vizualizate de la sol în timp real. Dronele au înlocuit cu succes avioanele care executau misiuni de
supraveghere aeriană, cum a fost cazul dronelor-spion „Predator” aparţinând armatei SUA, care au intervenit
contra combaterii terorismului în operaţiunile din Afganistan şi Pakistan.
Dronele oferă avantaje considerabile în comparație cu elicopterele, deoarece nu pot fi auzite sau văzute.
Trecând de faza testare, aproximativ 5.000 de astfel de drone sunt folosite de unităţile de poliţie din
S.U.A., Belgia, Marea Britanie și alte state care folosesc cu succes, în investigarea criminalistică, astfel de
aparate de zbor.
Cel puțin alte 50 de ţări au drone, iar unele, inclusiv China, Israelul şi Iranul, au proprii producători.
Companiile de aviaţie, dar şi universităţile şi cercetătorii guvernamentali proiectează o armată întreagă de
aeronave ale viitorului, variind ca dimensiuni de la colibri şi libelule robotizate, până la Phantom Eye, un
gigant cu anvergura aripilor de 45 de metri.
Timpul petrecut în aer de un astfel de echipament nu depăşeşte 20 minute în condiţii normale de
exploatare, din acest motiv persoana care o dirijează trebuie să manifeste mult tact şi pricepere în
manevrabilitatea acesteia.
Rolul mijloacelor de zbor U.A.V.

Perspectiva amplă a cadrelor foto sau video vizate din aer îmbinată cu costul relativ mic de achiziționare
a unor mijloace de zbor U.A.V. fac din aceste “mini-elicoptere” un aliat permanent al organelor de poliție.
Câmpul infracțional poate fi făcut printr-o singură fotografie aeriană, de orientare sau schiță. Fotografia aeriană
constituie un mijloc inovator de examinare criminalistică și de supraveghere, căutare și descoperire aeriană.
Aplicarea echipamentului U.A.V.

Exista sisteme de vizualizare de la sol, în timp real, a imaginilor surprinse de camera sau camerele video
instalate pe dronă. Acest sistem numit şi FPV (First-person view) permite utilizatorului poziţionarea camerei

270
de pe dronă astfel încât să fie surprinse cadrele de interes. De asemenea, există şi ochelari FPV speciali pentru
ca „pilotul” dronei să vadă exact ceea ce surprinde obiectivul camerei foto instalate la bordul UAV-ului. De
aceea pentru efectuarea fotografiilor aeriene la faţa locului cu ajutorul unei drone este necesar, în primul rând,
ca persoana care ghidează dispozitivul de la sol să aibă cunoştinţe în acest domeniu, deoarece manevrarea
acestuia nu este un lucru tocmai simplu.

Oktokopter

Aceste drone civile își pot găsi utilitatea inclusiv în investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei prin
efectuarea de fotografii aeriene ce surprind locul faptei pe o arie cât mai vastă (de exemplu, în cazul
accidentelor rutiere şi feroviare grave, al exploziilor, al accidentelor aviatice, al incendiilor de proporţii etc.).
În cazul deflagraţiilor produse de acţiunile teroriste sau deturnarea de aparate de zbor, surprinderea unor
imagini aeriene a câmpului infracţional este cu atât mai importantă cu cât aceasta oferă o imagine de ansamblu
şi detaliată a urmelor existente la fața locului.

Caracteristicile elementului de etalonare

Un autovehicul privit din aer poate lămuri aspecte cu privire la poziția acestuia în dinamica producerii
unui accident rutier sau urmele formă cu aspect de rulare-frânare.

 Amplasarea pe carosabil, la locul faptei, într-o poziţie optimă faţă de vehiculele implicate;
 Laturile rigide a etalonului, încât poziția sa să fie perfect orizontală pe carosabil;
 Dacă suprafaţa locului faptei este extinsă, elementul de etalonare va fi aşezat de două ori, în două
poziţii diferite;
 Fotografierea locului faptei împreună cu elementul de etalonare se va realiza de la o înălţime de
aproximativ 10-15 metri, în funcție de aria câmpului infracțional, și perpendicular pe sol.

Concluzie

Folosirea dronelor civile pentru captarea de imagini aeriene constituie un mijloc ieftin, comparativ cu alte
aparate de zbor. De asemenea, acestea nu poluează, datorită motoarelor electrice cu care sunt dotate.
Fiabilitatea acestor echipamente de zbor, dimensiunile, costul redus de achiziţionare şi uşurinţa în
manevrabilitate, constituie doar câteva avantaje în utilizarea acestor drone ca aliat permanent în misiunile de
culegere de informaţii şi supraveghere aeriană ale structurilor de poliţie şi militare.

Bibliografie
1. http://www.criminalistic.ro/fotografia-aeriana-efectuata-cu-ajutorul-mijloacelor-de-zbor-u-a-v/

271
 AGRICULTURA DE PRECIZIE

Glavan Margareta, st. gr. GTC-1210

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Scopul studiului constă, în analiza și expunerea clară a fenomenului tehnologiei agriculturii de
precizie. Tehnologie nouă, specifică cartografierii recoltei cu ajutorul fie a teledetecție, sisteme de
geoinformare sau fie cu sisteme de poziționare globală și tehnologii bazate pe senzori. Agricultura de precizie
poate fi aplicată și extinsă în diferite activități cum ar fi: aplicare de îngrășăminte și pesticide, controlul
creșterii verdeței/buruienilor, gestionarea bolilor și gestionarea corectă a apei.

Cuvinte cheie: agricultura de precizie, teledetecție, sistem de poziționare globală, sistemul suport
pentru decizie, sisteme informaționale geografice, hărți de producție.

Agricultura de precizie reprezintă aplicarea tehnologiilor și principiilor agronomice, pentru a administra

și controla variabilitatea spațială și temporală asociate cu toate aspectele producțiilor de tip agricol, astfel încât
să fie asigurată îmbunătățirea productivității solurilor și calității mediului, eficientizarea costurilor în
agricultură, informarea permanentă a fermierului asupra culturii si obținerea unor informații clare asupra
producției agricole.
Agricultura de precizie este un domeniu relativ nou apărut în economia modernă ca rezultat al fuziunii
armonioase funcționale între tehnologiile și procedurile agriculturii clasice mecanizate, automatizări
tehnologice, sisteme de comandă și control, sisteme de poziționare geografică, elemente de monitorizare și
sisteme informatice.
Scopul agriculturii de precizie este de a optimiza utilizarea resurselor de sol, apă, îngrășăminte și pesticide,
avînd ca avantaje:
 obținerea unor producții în cantități mari și de calitate înaltă;
 optimizarea profiturilor economice;
 realizarea integrată a protecției mediului;
 mărirea durabilității sistemelor agricole;
 gestionarea zonelor de teren.
Ca dezavantaj, ar fi prețul acestei tehnologii este destul de mare. Până în prezent, comercializarea a fost
limitată de costurile ridicate ale echipamentelor și de nevoia de a le implementa pe un teren vast pentru a
recupera costurile. Cu toate cestea, în timp este posibil ca practicile agriculturii de precizie să se răspândească
la un grup mai mare de agricultori și să contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea gestionării a numeroase
operațiuni. Unele tehnici de precizie se comercializează de mai mulți ani, altele sunt încă în curs de dezvoltare.
Ele sunt utilizate în special la exploatații agricole mai mari și mai intensiv gestionate din Europa de Nord-Vest,
în special Danemarca, Franța, Germania, Regatul Unit și Republica Cehă, deși există puține date privind
adoptarea unor astfel de sisteme.
Agricultura de precizie dispune de următoarele componente:
1. Teledetecția și Sistemul de Poziționare Globală;
2. Sisteme Suport pentru Decizie și Sistemul Informatic Geografic;
3. Hărți de producție.
Acestea permit:
1. achiziţia datelor la diferite scări şi cu frecvenţă corespunzătoare;
2. analiza şi interpretarea datelor;
3. implementarea măsurilor de management la scara şi timpul corespunzător.
Teledetecţia. Este tehnica de observaţie ce constă în măsurarea şi înregistrarea energiei electromagnetice
care se reflectă de la suprafaţa pământului prin utilizarea senzorilor ataşaţi la avioane sau la sateliţii
geostaţionari. Unii fermieri obţin beneficii din datele transmise prin intermediul sateliţilor geostaționari din
reţelele Landsat şi SPOT, în scopul evidenţierii speciilor de plante şi localizarea condiţiilor de stres, în spectrul
vizibil şi infraroşu, de asemenea se poate măsura temperatura de la suprafaţa plantelor, identificându-se
porţiunile normale şi cele bolnave, lipsa de apă pentru dezvoltarea normal fiziologică. Un alt exemplu ar fi
gestionarea variației de fosfor găsită pe cîmp, încît nivelurile de fosfor în testarea solului variază de la mic la
foarte mare, fosforul fiind un element nutritive esențial pentru creșterea plantelor.

272
 Sistemul de Poziţionare Globală este un sistem care oferă date extrem de precise pentru localizarea
oricărui punct de pe planetă. Utilizarea tehnologiei GPS în agricultură include controlul aplicării preparatelor
chimice,localizare ivirii dăunătorilor şi bolilor specifice, supravegherea îngrijirii culturilor şi controlul
evoluţiei plantaţiilor, măsurarea recoltei potenţiale şi a altor factori vegetal-evolutivi, necesari în timp real
pentru deciziile oportune de management.
Sistemul Suport pentru Decizie, cuprinde un intelect artificial, care asigură stocarea şi prelucrarea
informaţiei ştiinţifice, cunoştinţele specialiştilor în domeniul dat, pentru rezolvarea de către specialiştii mai
puţin experimentaţi a problemelor ce apar în acest domeniu de activitate. Acest sistem de inteligenţă artificială
constă din două componente fundamentale: baza de cunoştinţe şi automatul de obţinere a concluziilor logice.
Sistemele date capătă o utilizare tot mai largă în agricultură, în special pentru fixarea algoritmului lucrărilor
de strictă specialitate, programarea şi îmbunătăţirea calităţii recoltei, protecţia ştiinţifică a plantelor,
prognozadezvoltăriibolilorşidăunătorilorplantelorşiculturilorextinse etc.
Sisteme Informaţionale Geografice este un sistem utilizat pentru a crea, stoca, a analiza și de a prelucra
informațiile distribuite spațial printr-un proces computerizat. Agricultura de precizie necesită un nivel ridicat
de procesare a informaţiilor şi a datelor, programele de calculator utilizate sunt de tipul GIS software, la baza
căruia se află un sistem comun de coordonate, peste care se sedimentează informaţiile periodice.
Hărți de producție/tematice. În agricultura de precizie se pune accent pe cartografierea resurselor:
cartografierea variabilităţii solului, cartografierea câmpurilor în perioada de vegetaţie, a factorilor de climă,
cartografierea dezvoltării organismelor dăunătoare etc. După care se fac prognoze a dezastrelor naturale
periculoase în culturile agricole, cum ar fi: avertizarea tratamentelor, determinarea timpului optim de recoltare,
estimarea riscurilor şi a vulnerabilităţii.
Unul din noile sistemele tehnologice de analiză și management al agriculturii de precizie este AgriCloud,
care oferă posibilitatea realizării unei informări reale asupra stării terenului cultivat, prin detectarea nitraților
existenți în sol, analiza culturii prin teledetecție și analiza multispectrală care generează un raport timpuriu
asupra stării culturii. Sistemul colectează și analizează date precum: harta granițelor culturilor, date despre
starea vremii, mostre de sol, starea culturii, monitorizarea randamentului, testarea irigării prin analiza stresului
de apa, controlul dăunătorilor, umiditatea solului, etc.

Concluzie

Extinderea şi gradul de modificare al dezvoltării tehnologiilor geospaţiale şi informaţionale, a deschis o

cale nouă, pentru managementul producţiei agricole în luarea deciziilor. Această viziune este reflectată în
conceptul agriculturii de precizie. Acest nou concept exigent, specific societăţii informaţionale şi a cunoaşterii
în curs de edificare, oferă premize de sporire a productivităţii, reducere a cheltuielilor de producţie şi
minimizare a efectului negativ asupra mediului, către o dezvoltare durabilă.

Bibliografie:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Precision_agriculture;
2. http://earthobservatory.nasa.gov/Features/PrecisionFarming/;
3. http://www.gazetadeagricultura.info/afaceri-agricole/617-management-agricol/17710-agricultura-de-
precizie-software-management-ferma.html;
4. http://www.agricloud.ag/about.html.
5. http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2013/513539/IPOL
JOIN_ET(2013)513539(SUM01)_RO.pdf

273
 SISTEMUL DE POZIŢIONARE GLONASS

Lungu Mihail, studentul grupei GTC–1210

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: GLONASS este un sistem de poziţionare globală prin satelit creat de Federaţia Rusă, fiind
o alternativă a sistemului american GPS.A devenit operaţional în 2011 cu 24 de sateliţi pe 3 orbite, astfel încît
la fiecare moment de timp, din orice punct de pe pamînt să fie vizibili cel puţin 5 sateliţi. Sistemul este alcătuit
din 3 segmente principale: segmentul spaţial, segmentul de control şi segmentul utilizator.
Astăzi precizia sistemului GLONASS în regim de navigare este de 3-6m, utilizînd sistemul de
augmentare EGNOS precizia creşte pînă la 2.8m, iar în regim de postprocesare 4-5 mm fiind mai mică în
comparaţie cu sistemul american GPS.
Guvernul Federaţiei Ruse învesteşte mult în acest proiect astfel modernizarea acestui sistem de
poziționare este destul de rapidă, deci în viitor ne va asigura cu date de o precizie foarte înaltă.

Cuvinte cheie: GLONASS satelit, orbită, precizie, poziţionare, utilizator, frecvenţă, semnal,
receptor, GNSS, GPS.
1. Noțiuni generale

GLONASS (rusă ГЛОНАСС - ГЛОбальная НАвигационная Спутниковая Система ) este un

sistem de poziţionare prin satelit (sau sistem de poziționare globală prin satelit), început de fosta Uniunea
Sovietică și continuat în prezent de Federaţia Rusă. Este o alternativă la sistemul american Global Positioning
System (GPS). Acest sistem de poziţionare este destinat să asigure un număr nelimitat de utilizatori civili
oriunde în lume, accesul fiind gratuit şi fără restricţii în baza Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse.
Sistemul GLONASS este coordonat de către Forţele Spaţiale Ruse şi este operaţionalizat de Ministerul
Apărării din Federaţia Rusă.

2. Scurt istoric

Dezvoltarea sistemului GLONASS a început în 1976 avînd scopul ca pîna în 1991 sa fie operaţional.
În 1982 a fost lansat primul satelit iar pîna în 1995 au fost lansaţi cei 24 de sateliţi necesari pentru ca sistemul
sa fie accesibil pe tot Pamîntul. Conform calculelor pînă la acel moment s-au cheltuit 2,5 mlrd dolari. Din lipsa
de finanţare cît şi din cauza duratei scurte de operabilitate a sateliţilor, pîna in 2001 au rămas doar 6.
În 2001 a fost adoptat proiectul conform căruia pînă în 2008 sistemul GLONASS trebuie sa fie
operaţional pe teritoriul Federaţiei Ruse iar pînă în 2010 şi la nivel global. În realitate sistemul a devenit
funcţionabil in 2009 pe teritoriul Rusiei şi în 2011 la nivel global. Din 2012 pînă în 2020 sunt alocate din
bugetul statului 320 mlrd. Rub. pentru întreţinere şi modernizare.
În 2014 au început lucrările de întreţinere a sateliţilor în colaborare cu sistemul Chinez BeiDou

3. Structura

Sistemul GLONASS este alcătuit din 3 segmente: segmentul spaţial, segmentul de control şi segmentul
utilizator.
Segmentul spaţial este alcătuit din 24 de sateliţi pe 3 planuri orbitale cu cel puţin 3 orbite separate în
plan la 1200, 8 sateliţi sunt împărțiți egal în fiecare plan cu o repartizare în longitudine la 45 0. În afară de
acestea planuri , au fiecare o latitudine de 15 0. Fiecare satelit GLONASS operează circular pe o orbită de
19100 km la un unghi de înclinaţie de 64.8 grade şi fiecare satelit completează o orbită în 11 ore şi 15 min.
Sateliţii sunt aranjaţi în aşa fel ca în orice moment de timp, indiferent unde s-ar afla utilizatorul să aibă
vizibilitate către 5 sateliţi.

Segmentul de control consta din:

 Centrul de control terestru din Moscova.

274
  Centru de sincronizare central din Moscova.

 Staţiile de monitorizare la S. Peterburg, Ieniseisk şi

Comsomolsk pe Amur, Iarcutsk.

 Echipamentul de control al navigaţiei de la Moscova

şi Comsomolsk.

Fig.1 Segmentul spaţial GLONASS

Segmentul utilizator este alcătuit din receptoarele de navigaţie şi echipamente de procesare

a semnalelor transmise de sateliţii GLONASS în vederea determinării poziţiei , vitezei şi timpului.
Fiecare satelit emite semnale în benzi de frecvenţă L1 şi L2. În sistemul de navigaţie GLONASS,
fiecare satelit este caracterizat prin frecvenţa lui proprie.

4. Precizia

În 2012 precizia sistemului GLONASS în regim de navigare era 3-6 m ,mai mică în comparație cu
precizia GPS (2-4m).În cazul utilizării sistemului european de augumentare EGNOS precizia creştea pînă la
2.8m. Odată cu lansarea sateliţilor de corecţie „Луч” precizia a crescut pînă la 1 m. Tehnologia de poziţionare
precisă GLONASS în regim de postprocesare atinge precizia de 4-5mm.
Conform proiectului se aşteaptă ca precizia la sfirşitul anului 2015 va fi 1,4m, în 2020 – 0.6m, iar
mai apoi pînă la 10 cm.

5. Modernizarea

 Pînă la sfirşitul anului 2015 este planificat ca sistemul GLONASS să aibă aceeaşi precizie ca GPS.
 Între anii 2015 – 2017 sunt planificate mai multe lansări a sateliţilor îmbunătăţiţi GLONASS K2.
 Către anul 2025 este planificată lansarea sateliţilor GLONASS KM care la momentul dat sunt la nivel
de cercetare.
 În viitor conducerea GLONASS doreşte să mărească numărul de sateliţi de la 24 pînă la 30.

6. Concluzie

Pe an ce trece tehnologiile GNSS devin din ce în ce mai populare printre oamenii de diferite profesii,
începând cu profesionalii în domeniu şi finalizând cu călători, automobilişti, sportivi sau simplu oameni care
duc un mod activ de viaţă. Aceasta se datorează mai multor cauze.

 Receptoarele sunt accesibile.

 Accesibilitatea datelor.
 Este uşor de utilizat.
 Aplicabilitatea universală.

Bibliografie
1. Vasile Chiriac/Geodezie cu sateliți /ISBN 978-9975-4401-9-6 Chișinău 2013;
2. https://www.glonass-iac.ru/
3. http://elearning.utm.md/moodle/course/view.php?id=213#section-0
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/GLONASS
5. «Вестник ГЛОНАСС»
6. Russia Reveals CDMA Signal Plan as GLONASS Nears Full Operational Capacity. Inside
GNSS.

275
 STADIUL ACTUAL PRIVIND CONSOLIDAREA TERENURILOR
AGRICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Ion Şumleanschi, lect. asist., drd.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract : În urma împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu terenuri agricole prin cote părţi s-
a produs o fragmentare excesivă a terenurilor. Astfel în pofida deţinerii a terenurilor în proprietate au apărut
un şir de probleme ce ţin de prelucrarea terenurilor, imposibilitatea asolanamentelor, imposibilitatea folosirii
tuturor suprafețelor împreună spre sporirea randamentului de producere şi prelucrare etc. Consolidarea
reprezintă soluţia cea mai eficientă la ziua de azi pentru soluţionarea acestor probleme.

Cuvinte cheie: consolidare, comasare, divizare, contract, regulament, fond funciar.

1. Introducere

Consolidarea terenurilor agricole este un proces asupra perspectivei dezvoltării zonei rurale, în special
a sectorului agricol şi include un complex de măsuri organizatorice, juridice, economice, cadastrale, ce au
drept scop formarea unor masive sau terenuri compacte în spaţiu şi stabile în timp, crearea unor condiţii optime
pentru folosirea lor raţională după destinaţie.
La nivel de stat s-a elaborat şi aprobat proiectul hotărârii Guvernului ce vizează activităţile de
consolidare a terenurilor agricole în perioada anilor 2012-2027 - „Strategia naţională de consolidare a
terenurilor agricole”.

2. Metodologia de consolidarea a terenurilor agricole

Metodologia de consolidare a terenurilor agricole este reglementarea, în cadrul legislaţiei existente, a

acţiunilor proprietarilor de terenuri agricole, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, oficiilor
cadastrale teritoriale, persoanelor fizice şi juridice, participante la procesul de consolidare a terenurilor
agricole, orientate spre folosirea raţională şi eficientă a acestor terenuri. În cadrul proiectelor de consolidare
au loc următoarele proceduri care sunt parte component[ a procedurilor de consolidare: a) parcelare - divizare
a cotelor de teren echivalent în mai multe terenuri mici; b) reparcelare - complex de măsuri organizatorice,
tehnice, juridice, economice îndreptate spre reamplasarea terenurilor dispersate în teritoriu, avînd drept scop
final alipirea lor în scopul comasării într-un număr mai mic cu dimensiuni mai mari; c) dispersare - amplasarea
terenurilor în spaţiu la distanţe mari, efectuată în procesul divizării cotelor echivalente de teren; d) comasarea
terenurilor - acţiune juridică în urma căreia mai multe terenuri, obiecte independente de drept, se contopesc
într-un singur obiect de drept; hotarele dintre terenurile contopite dispar. Întreaga procedura de consolidare
care vizează părțile implicate se înfăptuiește conform unui regulament prin intermediul elaborării şi
implementării proiectelor de consolidare a terenurilor agricole. Proiectul de consolidare a terenurilor agricole
cuprinde un complex de măsuri având drept scop formarea unor terenuri compacte în spaţiu şi stabile în timp
în vederea folosirii lor raţionale. In cadrul acestor proiecte de consolidare pot participa atât întreprinderi de
stat sau municipale, cât şi de întreprinderi private, selectate, prin concurs, de Ministerul Agriculturii şi
Industriei Alimentare, în baza Regulamentului cu privire la atestarea specialiştilor în domeniul consolidării
terenurilor agricole, aprobat de Guvern. Conform regulament, toate cheltuielile de consolidare a terenurilor
agricole întreprinse cu participarea unitatii administrativ-teritoriale la examinarea şi evaluarea terenului,
Totalitatea masurilor întreprinse: autentificarea (reautentificarea) drepturilor asupra terenurilor, motivată de
implementarea acestuia, înregistrarea în registrul bunurilor imobiliare ţinut de oficiile cadastrale teritoriale
sunt suportate de la bugetul de stat, bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective sau din alte surse de
finanţare. Astfel acele acţiuni ce ţin de procedura de consolidare întreprinse de către persoane fizice sau juridice
în afara proiectului de consolidare, fără concursul primăriei, nu vor beneficia de privilegiile acordate de stat,
conform legislaţiei în vigoare şi se vor petrece surse proprii de finanțare.

276
 3. Stadiul actual privind consolidarea terenurilor agricole din Republica Moldova

Procedura de consolidare ca concept şi-a luat început cu mult înainte aprobării de către Guvern a
regulamentului privind consolidarea terenurilor agricole din 12.10.2007 în Monitorul Oficial. Astfel populaţia
observând neajunsurile în urma împroprietăririi prin cote părţi au încercat la iniţiativă proprie prin mai multe
metode legitime să demareze această procedură de consolidare, ca urmare să se propună un proiect de
consolidare la nivel de ţară prin hotărâre de Guvern. Reieșind din regulamentul cu privire la consolidare a
terenurilor agricole privind întreprinderile care pot participa în cadru proiectelor de consolidare fiind de stat
sau private avem următoarele rezultate. Cele mai însemnate rezultate în domeniul respectiv le a obținut
Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului care în largă măsură a fost creat pentru rezolvarea
acestor tipuri de probleme, de asemenea şi alte întreprinderi din domeniul privat.
Din anul 2003 până în prezent, Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, a efectuat şi
efectuează lucrări de consolidare a terenurilor agricole:

Tabelul 1. Situaţia pe moment privind consolidarea terenurilor agricole pe teritoriul Republicii Moldova

Tabelul 2. Localităţile în care Î.S. “Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” îndeplinește
lucrări de consolidare a terenurilor agricole

277
Figura 1. Schema parcelelor terenurilor agricole până la implementarea procedurii de consolidare UTA
Maramonovca raionul Drochia

Figura 2. Schema parcelelor terenurilor agricole după implementarea procedurii de consolidare UTA
Maramonovca raionul Drochia
4. Concluzii

278
 Procedura de consolidare a terenurilor agricole este una destul de complexă care include în sine mai
multe etape care trebuie de respectat în caz contrar procedura se stopează. O problemă acută este lucru cu
populaţia cărei trebuie de explicat beneficiile şi oportunităţile care pot fi în urma procesului de consolidare. O
altă problemă este absenţa populaţiei din localităţi din anumite motive, respectiv numărul redus nu permite
demararea proiectelor de consolidare.
Partea bun ce ţine de înfăptuirea proiectelor de consolidare este comasarea parcelelor fragmentate în
suprafeţe mai mari uneori după caz chir şi întregi masive în proprietatea unei persoane. Astfel se deschid o
serie de oportunităţi cum ar fi: ridicarea randamentului privind utilizarea terenurilor agricole ca suprafaţă şi
posibilitatea asolanamentelor, perspective de finanţare a proiectelor ce vizează dezvoltarea rurală. De
asemenea în baza noilor reparcelări din proiectele de consolidare automat se elimină şi erorile care au parvenit
în cadrul primelor înregistrări masive.

Bibliografie:
1. Constituţia Republicii Moldova.
2. Codul civil al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2008.
3. Codul funciar. Legea Republicii Moldova nr. 828 din 25.12.1991.
4. Legea Republicii Moldova. Cadastrul bunurilor imobile nr.1543 - XIII din 25.02.1998.
5. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.
523 - XIV din 16.07.1999.
6. Legea Republicii Moldova cu privire la arenda în agricultură nr. 198 -XV din 15.05.2003.
7. Legea Republicii Moldova privind administrarea publică locală nr. 123 -XV din 18.03.2003.
8. Legea Republicii Moldova cu privire la preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului
nr. 1308 - XIII din 25.07.1997.
9. Legea Republicii Moldova privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor nr. 91 — XVI din
5 aprilie 2007.
10. Legea Republicii Moldova cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 -XV din
11. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind implementarea Legii cu privire la arenda în
agricultură nr.72.din 30.01.2004.
12. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Programului de consolidare a terenurilor
agricole nr. 554 din 22.05.2006.
13. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la realizarea Programului de consolidare a
terenurilor agricole nr. 416 din 17.04.2007
14. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1075 din 1 octombrie 2007 cu privire aprobarea
Regulamentului privind consolidarea terenurilor agricole.
15. Ion Botnarenco. Consolidarea terenurilor agricole în Moldova. (teorie, metode, practică) Chişinău
2009;
16. Problemele reformei agrare în Republica Moldova. Îndrumar metodic. Chişinău, 2002.
17. www.ipot.md
18. www.arfc.gov.md

279
 IMPLEMENTAREA DIRECTIVELOR INSPIRE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA, STANDARDE EUROPENE, ARMONIZAREA LOR

Livia Nistor-Lopatenco, conf. univ., dr. ing.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Implementarea în Republica Moldova a directivelor INSPIRE este un pas important în

domeniul Geodeziei, Cadastrului, Fotogrammetriei etc. INSPIRE are la baza o infrastructură de date spațiale
realizată și întreținută de fiecare dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În acest context, se
produce, tot mai mult apropierea Republicii Moldova de familia europeană.
Directiva adresează un număr de 34 de teme de date spațiale, necesare sprijinului politicilor de protecție
a mediului, fiecare din teme fiind definite prin componente cheie și norme de aplicare.

Cuvinte cheie: standarde, armonizare, INSPIRE, baza de date, date spațiale, infrastructură

1. Introducere

Intrarea în vigoare a Directivei INSPIRE 2007/2/CE în Mai 2007 a constituit un eveniment major în
Uniunea Europeană. Se permite astfel stabilirea unei infrastructuri de informații spațiale, necesare suportului
cerut de politicile comunitare legate de protecția mediului, precum și a politicilor în domenii care pot avea un
impact asupra mediului.
INSPIRE are la baza o infrastructură de date spațiale realizată și întreținută de fiecare dintre cele 27 de
state membre ale Uniunii Europene. Directiva adresează un număr de 34 de teme de date spațiale, necesare
sprijinului politicilor de protecție a mediului, fiecare din teme fiind definite prin componente cheie și norme
de aplicare.

Figura 1. Implementare directive INSPIRE

Implementarea directivelor INSPIRE în procesul educațional din Republica Moldova, este primul pas
important la nivel de țară ce ține de standarde europene, armonizarea lor etc, care ulterior se vor folosi în toate
instituțiile de profil, iar în al doilea rând, este încă un pas pentru Republica Moldova privind integrarea în
cadrul comunității europene.
România, începând cu anul 2007 a făcut pași importanți privind implementarea directivelor INSPIRE, și
poate servi un bun exemplu pentru Republica Moldova.
Directiva 2007/2/EC a Parlamentului European și a
Consiliului din 14 Martie 2007 ce stabilește o Infrastructură pentru
Informațiile Spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) a fost
publicată în Jurnalul Oficial pe data de 25 Aprilie 2007. Directiva
INSPIRE a intrat în vigoare pe data de 15 Mai 2007. Pentru a se
asigura că infrastructurile de date spațiale ale Statelor Membre
sunt compatibile și utilizabile în context comunitar și
transfrontalier, Directiva solicită ca Regulile de implementare (IR)
să fie adoptate într-o serie de domenii specifice (Metadate,
Specificații de date, Servicii de rețea, Partajarea datelor si a
serviciilor, Monitorizare și Raportare).
2. Ce este Directiva INSPIRE?

280
 Directiva INSPIRE are scopul de a crea o infrastructură de date spațiale a Uniunii Europene. Aceasta va
permite partajarea informațiilor spațiale de mediu printre organizațiile din sectorul public și va facilita accesul
publicului la informațiile spațiale din Europa.
O infrastructură de date spațiale europeană va putea sprijini la elaborarea politicilor dincolo de granițe.
Așadar, informația spațială considerată sub incidența Directivei este cuprinzătoare și include o mare varietate
de tehnici și tematici.
Viziunea INSPIRE anticipează o infrastructură de informații geospațiale ce furnizează o gamă largă de
servicii integrate de informații geospațiale, oferind posibilitatea utilizatorilor să identifice și să acceseze
informația geografică de la producătorii de date implicați din întreaga Europă, într-un mod interoperabil pentru
formularea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor comunitare, ce furnizează informații publice.

3. Principiile INSPIRE:

- Datele trebuie colectate doar o singură dată și păstrate acolo unde ele pot fi menținute cel mai eficient.
- Trebuie să existe posibilitatea de a combina informația spațială de la diferite surse de-a lungul Europei
și partajarea cu mai mulți utilizatori și aplicații.
- Ar trebui să fie posibilă partajarea informațiilor colectate pe un/o nivel/scară cu toate nivelele/scările;
detaliate pentru investigații amănunțite, generale pentru scopuri strategice
- Informația geografică necesară pentru o bună gestionare la toate nivelele trebuie să fie disponibilă în
mod lizibil și transparent
- Descoperirea facilă a informațiilor geografice disponibile, cum pot fi acestea utilizate pentru satisfacerea
unei anumite nevoi și în ce condiții pot fi acestea obținute și folosite.

4. Adoptarea INSPIRE

Directiva 2007/2/EC a Parlamentului EUROPEAN și a Consiliului din 14 Martie 2007 de stabilire a

INFRASTRUCTURII pentru Informații Spațiale în comunitatea Europeană (INSPIRE), a fost publicată în
jurnalul Oficial pe data de 25 aprilie 2007. Directiva INSPIRE a intrat în vigoare la data de 15 Mai 2007.
Scopul Directivei INSPIRE este de a stabili norme generale pentru instituirea infrastructurii pentru
informații DIRECTIVA 2007/2/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 14 martie
2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană
(Inspire) 14.03.2007.

5. Norme de aplicare

Pentru a se asigura că infrastructurile de date spațiale ale statelor membre sunt compatibile și utilizabile
în context comunitar și transfrontalier, Directiva impune adoptarea unor norme de aplicare în domenii specifice
(Metadate, specificații de date, servicii de rețea, partajarea datelor și a serviciilor, monitorizare și raportare).
Aceste regulamente reprezintă decizii/regulamente ale Comisiei. Comisia este asistată în procesul de adoptare
a acestor regulamente de un comitet compus din reprezentanți ai statelor membre și prezidată de un
reprezentant al Comisiei (cunoscută ca procedură de comitologie).
- Regulamentul (CE) NR. 1205/2008 al COMISIEI din 3 decembrie 2008 de punere în aplicare a
Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește metadatele;
- Decizia Comisiei din 5 iunie 2009 de implementare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European
și al Consiliului în ceea ce privește monitorizarea și raportarea;
- Regulamentul (CE) NR. 976/2009 al COMISIEI din 19 octombrie 2009 de aplicare a Directivei
2007/2/CE a Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește serviciile de rețea;
- Regulamentul (UE) NR. 1088/2010 al COMISIEI din 23 noiembrie 2010 de modificare a
Regulamentului (CE) Nr. 976/2009 în ceea ce privește serviciile de descărcare și serviciile de
transformare;
- Regulamentul (UE) NR. 268/2010 al COMISIEI din 29 martie 2010 de implementare a Directivei
2007/2/CE a Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește accesul instituțiilor și
organismelor comunitare, în condiții armonizate, la seturile și serviciile de date spațiale ale statelor
membre;

281
- Regulamentul (UE) NR. 1089/2010 al COMISIEI din 29 martie 2010 al COMISIEI de punere în aplicare
a Directivei 2007/2/EC a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea
seturilor și serviciilor de date spațiale;
- Regulamentul (UE) NR. 102/2011 al COMISIEI din 29 martie 2010 de modificare a Regulamentului
(UE) nr. 1089/2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/EC a Parlamentului European și a
Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale.

6. Geoportalul INSPIRE

Directiva INSPIRE solicită Comisiei să stabilească un geo-portal comunitar iar Statele membre să
furnizeze acces la infrastructura proprie fie printr-un geo-portal fie prin orice alte puncte de acces decid
acestea să opereze.
Geo-portalul INSPIRE furnizează mijloacele de căutare a seturilor de date spațiale și a serviciilor de date
spațiale și face obiectul restricțiilor de acces, vizualizare și descărcare a seturilor de date spațiale ale statelor
membre în cadrul Directivei INSPIRE de instituire a unei infrastructurii pentru informații spațiale în
Comunitatea Europeană. INSPIRE își propune să facă disponibile informații geografice relevante, armonizate
și calitative pentru a susține formularea, implementarea, monitorizarea, evaluarea politicilor și activităților
care au un impact direct sau indirect asupra mediului.
Această versiune este un prototip al geo-portalului INSPIRE și permite descoperirea și vizualizarea
seturilor de date spațiale și a serviciilor. Acesta are scopul de a identifica problemele legate de implementarea
și accesarea distribuită a serviciilor INSPIRE, de a ajuta dezvoltarea geo-portalului operațional. Prototipul
geo-portalului INSPIRE accesează un număr limitat de servicii de descoperire și vizualizare așadar numai
câteva metadate pentru seturi și servicii de date spațiale pot fi găsite și vizualizate.
Acestea vor crește odată ce mai multe servicii vor fi făcute disponibile de către statele membre EU.
Pentru asigurarea faptului că Geo-portalul INSPIRE oferă acces total și funcțional la serviciile de Descărcare
și Vizualizare, testarea se face în strânsă cooperare cu statele membre. Acest lucru permite operarea oricăror
modificări sau ajustări necesare pentru a îmbunătăți interoperabilitatea și performanța întregii arhitecturi și,
în general să faciliteze calea către întreaga capabilitate de operare.

Figura 2. Prezentarea generală despre directive INSPIRE

282
 Concluzii

Directiva INSPIRE este nevoie de a fi transpusă în legislația națională a Republicii Moldova. În așa fel
va fi dezvoltat cadrul legal, va fi implementat în educație și răspândit pe larg în domeniile necesare.
Informații asupra stadiului de transpunere a Directivei INSPIRE în statele membre pot fi găsite pe web-
site-ulEUR-Lex, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Faptul că există o referință la măsurile naționale de
execuție, nu înseamnă neapărat că aceste măsuri sunt cuprinzătoare sau în conformitate.

Sincere mulțămiri dlui Jean DUSART, Cercetător/ Responsabil de proiect de la Comisia Europeană, DG
Join Research Centre, pentru sprijinul total oferit Republicii Moldova, în special prin invitația și susținerea
ideii de a implementa în educație, la Universitatea Tehnică a Moldovei, a Directivelor INSPIRE.
Nu în ultimul rând, țin să mulțumesc dlui conf. univ., dr. Florian Petrescu, de la Universitatea Tehnică
de Construcții București pentru modelul, sugestiile valoroase în vederea dezvoltării și implementării în
sistemul educațional și în producere a Directivelor INSPIRE,

Bibliografie:

1. http://drdsi.utcb.ro/index.html
2. http://inspire.ec.europa.eu
3. http://www.gisig.eu/platform/course/index.php?categoryid=5
4. (www.europeandataportal.eu)
5. http://www.europeandataportal.eu/elearning/en/#/id/co-01
6. www.arfc.gov.md

283
ANALIZA STABILITĂȚII VERSANȚILOR PE BAZA HĂRȚILOR DE RISC

Beț Nicolai, asist. univ., drd

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Elaborarea unei hărți de risc la alunecări ale unui versant, sau a unei zone, reprezintă o
activitate de cercetare complexă. Harta de risc la alunecare a unui versant sau a unei zone de interes se
efectuează pentru posibilitatea de alunecare a versantului dar care încă nu s-a produs și pentru care nici nu
există vre-un semn vizibil că ar exista pericolul declanșării acestora. Aceasta se bazează pe întocmirea
prealabilă a unui pachet de hărți ajutătoare, corespunzătoare principalilor factori care poartă un rol decisiv
în menținerea sau pierderea stabilității versantului cercetat, analiza separată a fiecărui factor și, ulterior,
analiza stării de echilibru a versantului în contextul acțiunii simultane a mai multor factori.

Cuvinte cheie: harta,alunecare de teren, risc, hazard, versant, harta de hazard, indice structural de
alunecare

Harta de risc natural la alunecări de teren reprezintă sinteza datelor privind prognoza stării de echilibru
a versanților, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești ce pot fi cauzate de producerea
alunecărilor de teren, pe un anumit areal și într-un interval de timp. Elaborarea hărții de risc natural la
alunecări de teren se realizează, de regulă, într-un sistem informațional integrat, având la bază bănci de date
informatizate și hărți digitale. Banca de date aferentă hărții de risc natural la alunecări de teren se realizează
prin colectarea, stocarea și prelucrarea informațiilor și datelor necesare referitoare la:
- baza topografică și cartografică (hărți digitizate, fotograme, imagini satelitare etc.);
- alunecările de teren existente și lucrările de remediere executate;
- caracterizarea mediului natural din punct de vedere geologic, geomorfologic, hidrologic,
hidrogeologic, meteorologic, pedologic, al vegetației etc.;
- intervențiile asupra versanților care pot schimba echilibrul natural al acestora (defrișări, lucrări de
terasamente, amplasarea construcțiilor pe versanți sau la partea superioară a acestora etc.);
- utilizarea prezentă și de perspectivă a terenului (zone locuite, zone industriale, suprafețe agricole,
păduri etc.);
- elementele expuse hazardului la alunecări de teren (construcții, terenuri).
Harta de hazard la alunecări de teren a localității, raionului, se întocmește pe etape, începând cu zonele
cu o densitate mare a elementelor expuse hazardului la alunecări de teren, precum și/sau în zonele în care s-au
identificat fenomene de instabilitate. Harta de hazard la alunecări de teren se întocmește pe baza planurilor și
hărților topografice, prin documentare, studii și cercetări de teren, avându-se în vedere date geologice,
geomorfologice, hidrogeologice, hidrologice, meteorologice, existența alunecărilor de teren și a lucrărilor de
remediere a acestora, date referitoare la intervențiile asupra versanților de natură să schimbe echilibrul natural
și altele.
Harta de hazard la alunecări de teren se realizează în două etape, după cum urmează:
- etapa I – în această etapă se colectează toate informațiile morfologice, hidrologice, climatice,
geologice, geotehnice și hidrogeologice existente în documentații întocmite pentru scopuri diverse, aferente
zonei care se cercetează, precum și cartări geologice inginerești și hidrogeologice foarte detaliate; cu datele
colectate în această etapă se întocmește harta de risc la alunecare a zonei cercetate, hartă care este considerată
ca fiind satisfăcătoare pentru scopul care a fost elaborată;
- etapa II – pentru a crește substanțial gradul de precizie a hărții de risc la alunecare a unei zone, se vor
executa lucrări de prospecțiuni (geofizice, lucrări miniere, teste efectuate în situ) și analize geotehnice de
laborator pentru a determina caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor din zona cercetată;
Pentru elaborarea hărții de risc la alunecare a unei zone în etapa a II sunt necesare următoarele hărți
ajutătoare:
- harta topografică – baza de reprezentare a hărților de risc la alunecare; aceste hărți trebuie să prezinte
elemente clare de hidrografie, planimetrie și îndeosebi de nivelment;
- harta geomorfologică – se redactează pe baza cartării de suprafață, cu materializarea datelor culese
pe harta topografică; lucrările de cartare geomorfologică constau în identificare și localizarea fenomenelor

284
erozionale, a alunecărilor de teren existente în diferite faze de evoluție, prezența izvoarelor de coastă ș.a.m.d.;
o atenție deosebită trebuie acordată alunecărilor de teren existente deoarece acestea sunt cele mai valoroase
surse de informare asupra potențialului de alunecare a versanților;
- harta litologică-structurală la contactul rocă de bază-formațiune acoperitoare – această hartă se
referă la identificarea rocii de bază care reprezintă fundamentul versantului;
În acest sens este necesară colectarea următoarelor informații privind formațiunile geologice cercetate
:
- vârsta,
- compoziția litologică,
- starea fizică actuală,
- elementele structurale caracteristice (cute, flexuri, falii),
- harta distribuției indicelui structural de alunecare la contactul rocii de bază cu deluviul – această
hartă exprimă prin izolinii probabilitatea de alunecare a versantului, pe suprafețele de minimă rezistență situate
în interiorul rocii de bază precum și pe suprafața de contact dintre depozitele deluviale și roca de bază;
Harta se întocmește la baza indicelui structural de alunecare, definit ca raportul dintre unghiul aparent
de alunecare β' al suprafeței structurale considerate și unghiul de înclinare α al suprafeței versantului:
'
Ia 
 (1)
- într-un oarecare punct de pe suprafața unui versant, unghiul aparent de înclinare β' al suprafeței
structurale, în secțiunea orientată pe direcția liniei de cea mai mare pantă a suprafeței versantului, se
determină cu relația :
tg  '  tg   sin  (2)
în care β este unghiul real de înclinare al suprafeței structurale, iar ω unghiul dintre direcția suprafeței
structurale și direcția secțiunii geologice de reprezentare;
- unghiul α se determină cu relația :
h
  arctg 
l (3)
în care Δh reprezintă diferența de cotă, iar Δl reprezintă distanța dintre curbele de nivel între care se
înscrie punctul considerat;
- dacă pozițiile suprafeței versantului și suprafeței structurale se exprimă prin unghiurile azimutale δv
și δs ale înclinării suprafețelor considerate, unghiul ω se determină cu relația :
   v   s  90 (4)
- pentru redactarea hărții de distribuție a indicelui de alunecare trebuie parcurși următorii pași:
- întreaga suprafață a versantului care face obiectul întocmirii hărții de risc se împarte într-un
caroiaj cu celule pătrate, cu dimensiuni ale celulelor care se stabilesc în funcție de variațiile
elementelor structurale ale rocilor cercetate; se va urmări ca în limitele pătratului în centrul căruia
se găsește nodul ochiului de rețea luat în considerație, atât suprafața versantului cât și cea
structurală a rocilor să poată fi aproximate ca fiind plane;
- în fiecare nod al rețelei se calculează indicele structural de alunecare;
- prin interpolarea valorilor indicelui structural de alunecare, notate în fiecare nod al rețelei, se
trasează curbe de egală valoare a acestui indice.
- harta cu izohipse la contactul rocă de bază-deluviu – această hartă are la bază cunoașterea cotelor
absolute ale acestei suprafețe într-un număr optim de puncte distribuite cât mai uniform pe suprafața cercetată;
cotele absolute se obțin prin măsurători topografice și prin documentarea materialele existente: foraje, puțuri,
excavații etc.;
- harta cu izopahitele depozitelor deluviale – se realizează prin suprapunerea hărții topografice și a
hărții cu izohipsele suprafeței de contact dintre roca de bază și deluviu; această hartă este utilă și necesară
pentru evaluarea suprafețelor potențiale de rupere pe care este posibil să se producă alunecări;
- harta hidrogeologică cu hidroizohipse și hidroizofreate – starea de eforturi din cadrul unui masiv de
pământ este puternic influențată de prezența apei și a dinamicii curgerii acesteia prin versant; apa poate proveni
atât din pânza freatică de adâncime cât și din infiltrațiile apelor meteorice de suprafață; în cadrul lucrărilor de
redactare a acestei hărți sunt necesare lucrări de determinare a cotelor absolute ale nivelurilor hidrostatice,
măsurate într-un număr optim de puncte, într-un interval de timp cât mai scurt, corespunzător acelorași condiții
meteorologice și hidrologice; harta cu hidroizohipse (linii de egală adâncime a suprafeței freatice sub suprafața
terenului) și harta cu izofreate oferă o imagine a distribuției apei subterane în masivul de pământ, precum și

285
 determinarea unor parametrii utilizați în calculele de stabilitate precum gradienții hidraulici, forțele de filtrație,
grade de umiditate, volume de rocă imersată, posibilități de producere a fenomenelor de antrenare
hidrodinamică, etc.
Toate hărțile ajutătoare trebuie să fie redactate la aceeași scară cu harta de sinteză, care constituie harta
de risc la alunecare. Harta de risc la alunecare din cadrul etapei a II-a se construiește pe baza diagramelor de
variație a forțelor de împingere, corespunzătoare fiecărei secțiuni de calcul, prin corelarea acestora în limitele
perimetrului analizat, obținându-se în final o hartă cu izolinii de egală forță de împingere, având în același timp
și factorii de stabilitate corespunzători secțiunilor de calcul luate în considerație.
Conform metodologiilor în vigoare, pentru redactarea hărții de hazard la alunecări de teren este
necesară parcurgerea următoarelor etape:
- estimarea valorii și a distribuției geografice a coeficienților de risc Ka÷h pe baza criteriilor prezentate
în normele metodologice, în domeniul de variație specific: litologic (Ka), geomorfologic (Kb),
structural (Kc), hidrologic și climatic (Kd), hidrogeologic (Ke), seismic (Kf), silvic (Kg), antropic (Kh)
(figura 1) ;

- stabilirea gradelor de potențial (scăzut,

mediu, ridicat) cărora le corespunde o anumită
probabilitate de producere a alunecărilor
(practic zero, redusă, medie, medie-mare,
mare și foarte mare);
- împărțirea arealului pe care se dorește
întocmirea hărții de hazard la alunecări de
teren în suprafețe poligonale delimitate astfel
încât să reprezinte depozite cât mai omogene
litologic și structural;
- evaluarea, pentru fiecare suprafață
poligonală, a coeficienților de risc Ka÷h;
- calcularea coeficientului mediu de hazard
Fig. 1 Etapele de redactare a Hărţii de risc
Km, corespunzător fiecărei suprafețe poligonale analizate, cu relația:
K a  Kb
Km   ( Kc  K d  Ke  K f  K g  K h )
6
(5)
- întocmirea hărții cu distribuția geografică a coeficientului mediu de hazard Km.
Harta de risc la alunecări de teren cuprinde, în principal, delimitarea următoarelor zone:
- arealele declarate, potrivit legii, zone de risc la alunecări de teren;
- zonele construite expuse alunecărilor de teren și la care urmează să se stabilească măsuri pentru
atenuarea și/sau înlăturarea efectelor alunecărilor de teren;
- zonele unde frecvența și amploarea ridicată a alunecărilor de teren nu permit executarea de lucrări
de remediere și impun instituirea interdicției amplasării construcțiilor definitive.
Interpretarea hărții de risc natural la alunecări de teren permite adoptarea unor categorii de măsuri
pentru prevenirea producerii alunecărilor de teren și atenuarea efectelor acestora, constând, în principal:
- modificări în utilizarea terenurilor; restricționarea și, după caz, interzicerea amplasării construcțiilor
și/sau a utilizării terenului, în funcție de categoria de folosință și de limitările induse de riscul la alunecări de
teren;
- schimbarea destinației terenurilor și adoptarea măsurilor constructive suplimentare, acolo unde este
cazul;
- elaborarea de programe privind asigurarea bunurilor și persoanelor pentru cazuri de alunecări de
teren;
- monitorizarea alunecărilor de teren în vederea instituirii sistemelor de prognoză și avertizare;
- alocarea judicioasă a fondurilor pentru aplicarea măsurilor menite să diminueze riscul la alunecări
de teren;
- realizarea planurilor de intervenție în caz de dezastru.

Concluzii:

286
 Dacă sunt corect întocmite, hărţile de risc permit adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a
dezastrelor potenţiale datorate producerii alunecărilor de teren şi luarea unor decizii raţionale privind
amplasarea construcţiilor şi executarea unor lucrări de excavaţii fără a fi periclitată stabilitatea terenului.
Într-o primă etapă hărţile de risc la alunecare trebuie să devină documente obligatorii pentru toate
zonele construite şi cele potenţial construibile, urmând ca acţiunea de elaborare a acestora să fie extinsă
treptat până la acoperirea întregului teritoriu a ţării.

Bibliografie

1. "Norme metodologice privind modul de elaborare si conținutul harților de risc natural la alunecări
de teren" Monitorul oficial(Romania) Nr.305 din 7 mai 2003;
2. Grecu, F. “Hazarde şi riscuri naturale”, Edit. Universitară, Bucureşti 2004;
3. Grigore, M. “Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief”, Edit. Academiei,Bucureşti
1979;
4. Irimuş, A. “Cartografiere geomorfologică”, Cluj-Napoca 1997;
5. John Grotzinger, Thomas H. Jordan, Frank Press, Raymond Siever "Understanding Earth Fifth
Edition"
6. Orlov, S. „Evaluarea geologică și ameliorarea terenurilor riscante” , Editura UTM, Chișinău 2005;
7. Pujina Dorel "Potențialul si probabilitatea la alunecare a versanților";
8. Sorin Herban, Mihaela Sturza, Anca Baciu "Cartarea alunecărilor în funcţie de coeficientul de
siguranţă".

287
 VATA MINERALĂ. TIPURI ȘI PROPRIETĂȚI.

Mariana CIOBANU, Lucia PARFENTIEV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Procesul de reabilitare termică, de câțiva ani în coace, joacă un rol important în viața populației.
O termoizolare eficientă nu se poate obține fără materiale de calitate, concepute special în acest scop. Pentru
a fi considerat termoizolant, un material trebuie să îndeplinească anumite condiții. Vata minerală este un
produs ideal pentru termoizolare, indiferent de tipul de suport (lemn, metal, zidărie, etc.). Produsele din vată
minerală oferă o mare eficiență termoizolantă, o bună rezistență la compresiune, la umiditate, o rezistență
mare la acțiunea focului, suportând temperaturi de peste 1000ºC fără a se topi timp de până la 120 minute.

Cuvinte cheie: Rezistenţă la foc, rezistenţă la umiditate, vată minerală bazaltică și de sticlă, plăci, rulouri,
saltele, izolare fonică și termică.

Renovările și reabilitare termică a locuințelor reprezintă, de câțiva ani în coace unica gură de oxigen pentru
mulți producători, motiv pentru care și noile produse puse pe piață s-au îndreptat în această direcție. Chiar dacă
izolațiile pe bază de polistiren au cunoscut îmbunătățiri considerabile în ultimii ani, pe piață există și soluții
alternative care pot face diferența în timp. Câteva exemple sunt: plăcile minerale termoizolatoare, vata
minerală bazaltică și noile tipuri de cărămidă ce nu mai necesită termoizolare.
Ce este vata minerală? Vata minerală se obține prin fibrilizarea topiturii de basalt. Are o întrebuințare destul
de vastă: plăci, rulouri, saltele, izolare fonică și termică. Este foarte important de menționat faptul că nu
acționează coroziv asupra metalelor cu care intră în contact, este incombustibilă, stabilitatea este dimensională,
nu putrezește, nu permite difuzarea vaporilor și are o absorbție fonică excelentă.
Se întâlnesc câteva tipuri de vată minerală: vata minerală de sticlă și vata minerală bazaltică.
Vata minerală de sticlă este alcătuită din fibre de sticlă ce se obține din materiale pe bază de silicat, nisip,
calcar, dolomit și deșeuri de sticlă. Amestecul se topește în cuptoare speciale, după care este trecut prin niște
duze speciale ce transformă masa topită în fibre și le depune pe o bandă transportoare. Procedura este
asemănătoare cu cea a obținerii vatei de zahar. Vata de sticlă poate fi folosită ca material termoizolant pentru:
Termoizolarea pereților de exterior sau interior pe structuri ușoare din lemn sau metal – în general este
vorba mai ales de construcții rezidențiale realizate pe structuri de lemn sau metal.
Termoizolarea fațadelor ventilate, indiferent de tipul de suport (zidărie, beton sau structuri ușoare din
lemn sau metal).
Termoizolarea planșeelor pe structuri de lemn, metal sau beton. În funcție de tipul de planșeu se pot folosi
toate tipurile de produse (saltele sau plăci).
Termoizolarea acoperișurilor în pantă, mansarde. Se recomandă în general produse sub formă de saltele
cu o grosime de minim 15 – 20 cm. Un strat se va instala între căpriori, iar celălalt strat se va așeza
perpendicular pe direcția primului strat, pentru a evita apariția punților termice.
Termoizolarea teraselor – se recomandă folosirea termoizolațiilor rigide sub forma de plăci, cu formă
uzuală (cu termoizolația sub hidroizolație).
Vata minerală bazaltică. Produsele din vată minerală bazaltică oferă un portofoliu variat de soluții pentru
aplicațiile ce impun o protecție sporită împotriva incendiilor.
Proprietăți. Vata minerală bazaltică are ca principala materie primă roca bazaltică. Roca bazaltică este
amestecată cu cocs și calcar și se topește în cuptoare cupola la temperaturi de circa 1500º C.
Materialul topit este dirijat către un mecanism cu roți care produce, prin viteză mare de rotație fibre minerale
cu un diametru mediu de 0,005 mm. Acestora li se adaugă un liant, iar în cazul produselor hidrofobizate un
adaos special, care îmbracă fibrele într-o peliculă hidrofobă.
Produsele din vată minerală bazaltică oferă o mare eficiență termoizolantă și o bună rezistență la
compresiune datorată orientării fibrelor după o structură generală nedirecțională - majoritar orizontale iar restul
predominant verticale - ce asigura rigiditatea si stabilitatea dimensională a materialului.
Calitățile termoizolante. Conductivitatea termică a materialului termoizolant depinde de temperatură.
Vata minerală bazaltică are proprietăți termoizolante bune, care rămân neschimbate și în caz de incendiu, în
asemenea condiții termice extreme, scăderea de temperatură în cadrul stratului termoizolant are o alură

288
suficient de abruptă pentru ca orice material combustibil sau element structural al clădirii, aflat de partea opusă
a termoizolației, să fie protejat împotriva acțiunii focului.
Rezistența la umiditate. Spațiile capilare ale materialelor termofonoizolante nu trebuie să favorizeze
absorbția de apă în masa materialului. În cazul produselor din vată minerală bazaltică, impregnarea fibrelor cu
o substanță hidrofobă permite utilizarea acestora, spre exemplu, ca strat hidroizolator pentru structuri de
pardoseală.
Fonoizolare. Structura specială a vatei minerale bazaltice permite utilizarea acesteia în scopul izolării
fonice a unei locuințe, de exemplu prin pereți dubli. Izolarea cu acest material reduce riscul undelor sonore
staționare dintre două suprafețe, iar în cazul pereților de compartimentare asigură o izolație excelentă la zgomot
aerian. Acest fapt este bineînțeles valabil și pentru pereții de închidere a fațadelor și pentru zgomotul provenit
din exterior.
Puține materiale termoizolante au o rezistență mare la acțiunea focului, vata minerală bazaltică se numără
însă printre acestea. Suportă temperaturi de peste 1000ºC fără a se topi timp de până la 120 minute.
Performanţe comparative: Vata minerală de sticlă și vata minerală bazaltică.
Există îndelungi dezbateri despre meritele izolării cu vată bazaltică comparativ cu izolarea cu vată minerală
de sticlă.
În funcţie de aplicaţie şi cerinţele specifice, atât vata minerală de sticlă cât şi cea bazaltică poate oferi
avantaje unice. Unde performanțele termice sunt prima cerinţă a materialului izolant: vata de sticlă începând
cu 0.032 W/mK; vata bazaltică începând cu 0.035 W/mK.
În plus, produsul din vată minerală de sticlă comparat cu un produs similar din vată minerală bazaltică,
are o greutate redusă. Această caracteristică a vatei de sticlă creează un avantaj în manipularea materialului,
oferind o economie în greutate de 50% pentru aceleaşi performanţe termice.
Izolarea fonică: În aplicaţiile unde este nevoie de izolare acustică, este o diferenţă neglijabilă între vata
minerală de sticlă şi cea bazaltică (până la 65dB).
Protecția împotriva incendiilor: Funcţia de protecţie la incendii este necesară pentru prevenirea
distrugerii structurii clădirii în cazul incendiilor şi în felul acesta de a permite persoanelor să iasă în siguranţa
din clădire. Atât vata minerală de sticlă cât şi vata minerală bazaltică sunt materiale incombustibile, având
clasa de reacţie la foc A1 (A1- produse incombustibile care nu contribuie la dezvoltarea incendiului).
Cu toate acestea, datorită compoziţiei şi a punctului mai ridicat de topire a vatei bazaltice, aceasta este
perfectă pentru temperaturi ridicate şi aplicaţii ce necesită rezistenţă ridicată la foc, menţinându-şi de asemenea
şi caracteristicile de izolare termică (pana la 4 ore).
 vata minerală bazaltică lucrează la temperaturi de până la 850°C;
 vata minerală de sticlă lucrează la temperaturi de până la 230 °C
Rezistenţa la compresiune este cerută în aplicaţiile unde există o încărcare punctuală mare (pardoseli,
acoperişuri tip terasă). În acest caz vata bazaltică are performanţe mai ridicate (KPa până la 100 KPa).
Concluzie: Alegerea unei din cele două tipuri de vată minerală: de sticlă sau bazaltică, depinde de aplicaţia
ce necesită izolare.

Bibliografie

1. Olaru E. Stabilitatea construcţiilor în condiţiile de incendiu Chişinău 2007.

2. Bălulescu, P., Crăciun, I. Agenda pompierului. Oradea, Imprimeria de Vest, 2009.
3. Disponibil: <http://www.spatiulconstruit.ro.> [Accesat 19 Noiembrie 2015].
4. Disponibil: <http.̸̸̸̸ .̸̸̸̸www.proidea.ro.̸̸a̸̸ plicatii­produse­5.̸̸̸̸izolare-vata-bazaltica>
[Accesat 19 Noiembrie 2015].

289
 ELEMENTE DIN MASE PLASTICE ÎN CONDIȚII DE INCENDIU.
PROCEDEE DE SPORIRE A REZISTENȚEI LA FOC.

Cristina UNTILĂ, st. gr. IAPC-1306

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Larga utilizare a maselor plastice a făcut ca sinteza polimerilor să devină una dintre cele mai
importante activități ale industriilor chimice. Odată cu aceasta s-a dezvoltat, în paralel, industria de
prelucrare a materialelor plastice și de transformare a acestora în produse utile.

Cuvinte cheie: Materiale polimerice, plastifianți, pigmenții, stabilizatori, antioxidanți, materialele plastice
din lemn-stratificat, sticloplasticele, materialele pentru finisare, rezistență la foc, impermeabil.

Polimerii sunt materiale cu abundență naturală care constituie în lumea de astăzi centrul dezvoltării
confortului vieții: pot fi definiți ca baza materială a lumii naturale și corpului uman. Ca materiale, aceștia au
devenit, din momentul descoperirii lor, indispensabili unei societăți moderne prospere. Pe de altă parte,
polimerii constituie clasa materialelor funcționale și flexibile, fundament al tuturor industriilor moderne în
domeniul chimic, textil, medicină, biologie, farmacologie, electronică, aeronautică și pentru multe alte
tehnologii avansate.
Polimerii sunt substanțe moleculare, pot fi de natură: anorganică, organică sau mixtă.
În industria materialelor de construcții se folosesc polimeri organici și micști, deoarece în cursul fabricației
numai aceștia trec printr-o fază plastică ceea ce ușurează prelucrarea lor. De aceea aceste materiale se numesc
și "mase plastice".
Domeniul de utilizare este destul de larg, datorită unui şir de priorităţi faţă de materialele de construcţii
tradiţionale. Folosirea MPC permite un grad sporit de industrializare; reducerea considerabilă a masei clădirilor
şi instalaţiilor; îmbunătăţirea calităţii lucrărilor şi a finisării; reducerea volumului lucrărilor de transport şi a
termenelor de montare; efect economic considerabil.
Totodată, folosirea MPC la confecţionarea elementelor de construcţii permite a da noi forme instalaţiilor,
a ameliora aspectul exterior al acestora.
Materiale polimerice de construcții constau din câteva componente: polimerul, umpluturile,
plastificatoarele, antipirenele, stabilizatorii, coloranţii şi alte componente. În cazuri rare acestea constau doar
din polimer, exemplu – pelicula nevopsită de polietilen.
Plastifianți - au rolul de a mari elasticitatea, plasticitatea și rezistența la șoc a polimerului, precum și de a
conserva proprietățile lui fizico-mecanice, într-un interval mai mare de temperatură; ca plastifianți se utilizează
substanțe cu molecule mai mici decât macromoleculele polimerului .
Acțiunea plastifianților se explică prin intercalarea lor între macromoleculele polimerului, provocând
deformarea sau îndepărtarea acestora.
Stabilizatori sau antioxidanți - sunt adaosuri care întârzie procesul de îmbătrânire în timp a polimerilor.
Acțiunea stabilizatorilor este diferită în funcție de natura lor chimica (împiedică difuziunea oxigenului,
absorb radiațiile care accelerează oxidarea sau reacționează mai ușor cu oxigenul decât polimerul).
Substanțele de umplutura si armare:
- se utilizează sub formă de diferite pulberi (mica, grafit, negru de fum, etc.) care îmbunătățesc rezistențele
mecanice și stabilitatea termică;
- sub formă de fibre (de sticlă, celuloză, azbest) sau țesături din fibre vegetale sau minerale care având rol
de armatură îmbunătățesc rezistențele mecanice;
- sub formă de foi (hârtie, metale ușoare, furnir, etc.) care se intercalează între masa polimerului, obținându-
se produse stratificate sau compozite din polimeri cu rezistențe mecanice foarte mari si cu deformații sub
sarcina redusă.
Pigmenții - sunt pulberi minerale colorate care se folosesc la colorarea materialelor din polimeri.
Componentul de bază al MPC este agregatul de umplutură, de care depind proprietăţile fizico – chimice şi
mecanice, precum şi combustibilitatea. După provenienţă agregatele se divizează în: organice şi minerale.
Foarte răspândite sunt umpluturile: făina de lemn, creta, caolinul, talcul, mica, cuarţul. Folosirea umpluturilor
din materiale fibroase este cel mai efectiv procedeu de căpătare a materialelor de mare rezistenţă. În calitate

290
de umpluturi fibroase sunt folosite pe larg fibrele din sticlă, lemn, deşeurile industriei textile. În calitate de
umpluturi sub formă de folii se utilizează: hârtia, ţesăturile, furnirul (шпон) de lemn ş.a.
MPC sunt clasificate după diverşi indici:
 tipul polimerului (polivinileloride, din polietilen, fenolformaldehidice ş.a.);
 tehnologia de producţie (turnate, extruzive, vălţuite ş.a.);
 după destinaţia lor în construcţii (de construcţie, finisare, pentru pardoseli, materiale
termofonoizolatoare, ţevi, articole sanitaro –tehnice şi liniare, masticuri şi cleiuri adezive).
Tehnologia de producţie:
- turnarea - folosită pentru obținerea unor obiecte cu transparență mare și fără defecte optice, procedeul se
aplică mai ales elastomerilor fuzibili care se topesc și apoi se toarnă în diferite tipare; prin răcire se obține
produsul dorit;
- presarea - se aplică mai ales la polimeri termoreactivi prin exercitarea unor presiuni asupra materialului
ce se găsește în tipare încălzite;
- laminarea - se efectuează prin trecerea polimerilor termoplastici printr-o serie de valțuri încălzite
obținându-se benzi, țevi, etc.;
-extrudarea - se realizează prin presare în filiere a polimerului adus în stare plastică;
-expandarea și înspumarea - sunt operații care se aplică în scopul obținerii unor polimeri cu pori numeroși;
-peliculizarea - constă în aplicarea unor emulsii sau soluții de polimeri prin pulverizare sau suflare în mai
multe straturi pe diferite obiecte pentru a le proteja și înfrumuseța.
Avantaje a MPC:
- Majoritatea acestor materiale au o mare rezistență la șoc, uzură și o durabilitate apreciabilă, dacă sunt
folosite în mod potrivit.
- Pot lua ușor forma dorită datorită diferitelor moduri de prelucrare.
- Nu necesită nici un fel de prelucrare la punerea în opera în construcții.
- Colorarea, eventual în mai multe culori, se poate face foarte bine fie în masa materialului, fie la suprafața
lui, în așa fel încât materialul nu se decolorează.
- Sunt impermeabile la apă.
- Sunt rezistente la acțiunea substanțelor chimice.
- Au bune proprietăți de izolare electrica.
- Densitatea aparentă poate fi cuprinsa între 15 si 2000 kg/m3.
Conductivitatea termică este în general redusă, ceea ce determină folosirea lor la executarea
termoizolațiilor.
Dezavantajele materialelor din polimeri:
- nu sunt rezistente la temperaturi înalte, temperatura de înmuiere aflându-se între 50°C și 100°C;
- coeficientul de dilatare termica este de 2-8 ori mai mare decât al materialelor obișnuite de construcții.
- stabilitate termică redusă;
- coeficient de dilatare termică ridicat (de circa 2-15 ori mai mare decât al oțelului: 25·10-6-125·10-6);
- îmbatrânire în timp - se manifestă prin pierderea elasticității și plasticității.
Pentru realizarea elementelor portante, împrejmuitoare sau de altă natură sunt: polimerbotoanele, plasticele
din sticlă şi din lemn stratificat.
Polimerbetoanele sunt căpătate pe bază liantului polimeric cu umpluturi minerale, se utilizează, în
principal, pentru executarea învelitoarelor rezistente la uzură a dambelor şi a instalaţiilor portuare, pentru
pardoseli chimic rezistente în clădirile industriale, uluce, canale de scurgere şi alte construcţii exploatate în
condiţii de mediu agresiv.
Materialele plastice din lemn-stratificat – materialele confecţionate sub formă de foi şi plăci prin presare
la fierbinte a pachetelor din furnir de lemn îmbibat cu răşini polimerice. După proprietăţile fizico-mecanice
aceste materiale plastice depăşesc materialul iniţial – lemnul şi se folosesc pentru realizarea elementelor
portante, în calitate de materiale constructiv – finisatoare pentru finisarea pereţilor şi despărţiturilor, tavanelor.
Sticloplasticele – masele plastice ce conţin în calitate de umplutură de rezistenţă materiale din fibre de
sticlă. Au rezistenţă mare şi greutate mică. Folosirea construcţiilor uşoare din sticloplastice permit reducerea
greutăţii clădirilor de 16 ori faţă de cele din cărămidă şi de 8 ori faţă de cele din beton. În construcţii acestea
sunt folosite sub formă de folii plane sau ondulate pentru executarea de acoperişuri fotopermeabile a clădirilor
industriale, serelor şi oranjeriilor, cupolelor şi membranelor, panourilor cu multe straturi fotopenetrante şi
înfundate, blocurilor de uşi şi ferestre, articole sanitaro-tehnice ş.a.
Materialele pentru finisare au căpătat cea mai largă răspândire în construcţii. Pentru finisarea interioară
este raţional de utilizat materiale sub formă de folii de dimensiuni mari, care posedă calităţi înalte decorative

291
şi de exploatare. Aceste materiale nu necesită pregătirea specială a suprafeţelor expuse finisării, fapt ce reduce
considerabil volumul lucrărilor de finisare şi durata construcţiei în ansamblu.
MPC pentru finisare se confecţionează sub formă de folii, plăci şi materiale în rulou. La acestea se referă :
plasticul pe bază de hârtie, lincrustul, textovinitul, diverse tipuri de tapete, peliculele din polivinilclorid
(izoplen, povinol, vinisten ş.a.), pelicule adezive (самоклеящиеся пленки), linoleumul, mocheta ş.a., plăcile
polimerice, masticurile,articolele liniare (plinte, pervazuri, mâini curente, platbande pentru trepte, stinghii
pentru făţuire interioară, chenare ş.a.).
Unul din cele mai mari neajunsuri a polimerilor şi a maselor plastice ca materiale de construcţii este
stabilitatea foarte joasă a acestora la acţiunea termică. Capacitatea de înmuiere la încălzire – proprietate care a
condiţionat prelucrarea tehnologică de un nivel înalt a maselor plastice în articole – aici se manifestă în calitate
de neajuns. Stabilitatea termică a diferitor polimeri este diversă. Spre exemplu, polimetilacrilatul (sticla
organică) îşi pierde complet rezistenţa la 100C, polimerii cu umplutură de siliciu îşi păstrează calităţile şi la
200C. La incendiu însă, temperatura peste câteva minute atinge deja valori de 400 - 500C, de aceea aceste
deosebiri n-au nici o importanţă şi a vorbi despre RF a construcţiilor executate din MPC, actualmente, nu are
rost.
Inflamabilitatea, intensitatea arderii, temperatura de aprindere, autoaprindere şi izbucnire, temperatura de
ardere, capacitatea de formare a fumului şi descompunerea termică cu emisie de produse toxice caracterizează
proprietăţile pericolului de incendiu al MPC. Ţinând cont de aceste caracteristici, se poate vorbi că polimerii
şi masele plastice, într-o măsură mai mare sau mai mică sunt incendiar periculoase. Dacă ar fi să comparăm
MPC cu aşa material combustibil tradiţional cum este lemnul ne vom convinge că majoritatea din MPC au
temperatura de ardere, intensitatea arderii şi capacitatea fumigenă mult mai înaltă. Ele se aprind de la surse de
aprindere mult mai slabe şi au temperatura de inflamabilitate mai joasă decât lemnul. Multe tipuri de polimeri
sub acţiunea focului se topesc şi curg în torente arzânde, fapt ce complică considerabil situaţia în caz de
incendiu.
Unul din cele mai esenţiale neajunsuri ale MPC este acela, că la descompunerea termică şi ardere acestea
elimină în mediu produse toxice capabile să irite învelişurile mucozitare ale ochilor şi ale căilor respiratorii, să
deregleze ritmul şi să paralizeze respiraţia, să provoace intoxicaţii grave şi chiar decesul.
De menţionat, că în faza iniţială a incendiului, când MPC încă nu ard, ci doar se descompun sub influenţa
temperaturii înalte, produsele ce se degajă în mediu sunt mult mai toxice decât produsele arderii.
Procedee de sporire a rezistenței la foc.
Pentru reducerea combustibilităţii materialelor polimerice de construcţii (MPC) se folosesc următoarele
procedee: includerea umpluturilor; includerea substanţelor antipirene; modificarea chimică a polimerilor;
învelişuri antifoc.
Includerea umpluturilor. Deoarece toate materialele polimerice la fel ca şi alte materiale organice sunt
materiale combustibile, reducerea combustibilităţii acestora poate fi realizată prin includerea în componenţa
lor a fracţiilor incombustibile, care reduc conţinutul de componenţi combustibili, influenţează procesul de
piroliză a polimerilor, schimbă condiţiile schimbului de masă şi căldură la ardere.
Includerea antipirenilor. Cel mai răspândit, efectiv şi econom procedeu de căpătare a MPC protejate de
foc este folosirea antipirenilor – substanţe ce reduc combustibilitatea. Antipirenii se împart în două mari clase:
care se combină mecanic cu polimerii şi care reacţionează chimic, acestea incluzându-se în procesul de sinteză
sau producere a materialelor polimerice în structura moleculară a polimerului. Actualmente există câteva
ipoteze care lămuresc reducerea combustibilităţii MPC în prezenţa antipirenilor.
În conformitate cu aceste ipoteze, materialele antipirene, după mecanismul de acţiune, condiţional pot fi
divizate în următoarele grupe:
- care se descompun cu degajare de gaze incombustibile (arderea încetineşte din cauza creşterii limitei
concentraţiei de jos a inflamabilităţii şi reducerii temperaturii flăcării ca rezultat a diluării produselor
combustibile ale pirolizei cu produse incombustibile);
- cu conţinut de halogeni, acţiunea cărora este bazată pe inhibarea proceselor în lanţ în faza gazoasă;
- care formează pelicule protectoare şi favorizează sporirea coxificării (combustibilitatea MPC se reduce în
rezultatul încetinirii schimbului de masă şi căldură între flacără şi suprafaţa materialului).
Materialele antipirene trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: să posede o eficacitate înaltă de stingere a
flăcării, să se combine bine cu polimerii, să înrăutăţească proprietăţile fizico-mecanice a MPC, să nu fie toxice,
să fie accesibile şi ieftine.
Modificarea chimică a polimerilor. Această direcţie este considerată cea mai prosperă. Folosirea
antipirenilor capabili de reacţie în chimică în principiu poate fi studiată ca o modificare chimică a polimerilor,
deoarece se schimbă reţeaua chimică şi proprietăţile macromoleculelor. În acelaşi timp, modificarea chimică
a polimerilor este o noţiune mult mai vastă, sub care se înţelege modificarea polimerilor cu scopul majorării

292
stabilităţii termice şi de oxidare termică. Direcţia prioritară este sinteza polimerilor cu conţinut minimal de
fracţie combustibilă, precum şi a polimerilor rezistenţi la temperatură, care degajă la descompunere produse
netoxice şi incombustibile.
Învelişurile de protecţie la foc. În principiu pentru protecţia de foc a MPC pot fi folosite învelişurile pentru
protejarea construcţiilor din lemn, însă în majoritatea cazurilor acest lucru nu este raţional din cauza înrăutăţirii
calităţilor decorative a suprafeţelor protejate.
Mai frecvent aceste învelişuri se folosesc pentru protecţia de foc a plăcilor din strujitură sau fibre de lemn
care se aplică în procesul confecţionării acestora fără a schimba procesul tehnologic. În unele cazuri, aceste
învelişuri îmbunătăţesc calităţile produselor finite.
Industria construcţiilor se completează permanent cu noi materiale şi construcţii efective, care însă pe lângă
un şir de calităţi pozitive, adesea au caracteristici de pericol incendiar mult mai rele decât materialele
tradiţionale.
Concluzie: Dacă secolul al XIX-lea a fost denumit secolul aburului și al electricității secolul al XX-lea a
fost denumit printre altele și secolul maselor plastice și al fibrelor sintetice. Dintre acestea cei mai utilizați
sunt polimerii. Datorită calităților lor superioare, masele plastice și materialele sintetice au înlocuit materiale
clasice ca: lemnul, metalele, lâna, bumbacul, cauciucul natural. S-a născut astfel o adevărată civilizație a
maselor plastice - „o civilizație a înlocuitorilor”.

Bibliografie

1. Olaru, E. Stabilitatea construcţiilor în condiţiile de incendiu. Chişinău 2007.

2. Bălulescu, P., Crăciun, I. Agenda pompierului. Oradea, Imprimeria de Vest, 2009.
3. Mihail, R. Prelucrarea materialelor plastice. Editura Tehnică, 1963.
4. Masele plastice.
Disponibil: <https://ro.wikipedia.org/wiki/> [Accesat 15 Noiembrie 2015].
5. www.agir.ro/buletin/1613.pdf. [Accesat 16 Noiembrie 2015].
6. http://unimedia.info/stiri/de-ce-trebuie-sa-evitam-termoizolarea-blocurilor-cu-materiale polimerice-
recomandari-de-la-dse-98814.html. [Accesat 17 Noiembrie 2015].

293
 FACTORII CE INFLUENȚEAZĂ ASUPRA ELEMENTELOR DE
CONSTRUCȚII ÎN CONDIȚII DE INCENDIU

Alexandru ZGARDAN, st. gr. IAPC-1306

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: In caz de incendiu apar sarcini și solicitări suplimentare care pot provoca distrugerea unor
elemente luate în parte sau chiar clădiri în integritate. La factori periculoşi ai incendiului, ce influențează
asupra construcțiilor în caz de incendiu, se atribuie: flacăra şi scânteile; temperatura înaltă a mediului
înconjurător; produsele toxice rezultate în urma arderii şi a descompunerii termice; fumul; concentraţia
redusă de oxigen, variațiile bruște de temperatură.

Cuvinte cheie: Factorii periculoși, flacără, scânteile, incendiu, factori periculoși, rezistență la foc .

Incendiu este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzând şi alte fenomene de natură
fizică şi chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător,
transformări structurale produse în materialele de construcţie şi elementele de rezistenţă etc.).
Materialele de construcție sunt materiale naturale sau artificiale folosite în construcții. Drept materie primă.
Pentru fabricarea materialelor de construcție servesc materialele de proveniență minerală (calcar, pietriș, nisip,
gips, granit, marmură ș.a.), de proveniență vegetală (lemn, deșeuri agricole etc.), unele produse ale industriei
metalurgice, industriei chimice și a industriei de prelucrare a petrolului (bitum, polimeri, gudroane etc.).
Întreaga clădire, atât infrastructura cât și suprastructura, este formată din elemente de construcție. O parte
din elemente alcătuiesc structura de rezistentă a clădirii și se numesc elemente de rezistență sau elemente
structurale ; o altă parte nu contribuie la realizarea structurii de rezistență (numite elemente nestructurale),
rolul lor fiind hotărâtor în realizarea spațiilor corespunzătoare (estetic și igienic) pentru desfășurarea proceselor
funcționale sau tehnologice. De asemenea, pentru buna funcționare a clădirilor sunt necesare instalațiile de
apă, încălzire, electrice, ventilare, etc., acestea fiind, de asemenea, elemente nestructurale.
Factorii ce influențează negativ asupra elementelor de construcție. În caz de incendiu apar sarcini și
solicitări suplimentare care pot provoca distrugerea unor elemente luate în parte sau chiar clădiri în integritate.
La factori periculoşi ai incendiului, ce influențează asupra construcțiilor în caz de incendiu, se atribuie: flacăra
şi scânteile; temperatura înaltă a mediului înconjurător; produsele toxice rezultate în urma arderii şi a
descompunerii termice; fumul; concentraţia redusă de oxigen, variațiile bruște de temperatură.
Efectele lor secundare (schije, bucăţi ale aparatelor distruse, agregate, instalaţii, construcţii, produse şi
materiale toxice şi radioactive eliminate din aparatele şi instalaţiile distruse; curentul electric apărut în
rezultatul scurgerii tensiunii înalte pe elementele conductoare ale structurii, instalaţiei, construcţiei, aparatului,
agregatului; factorii periculoşi ai exploziei generate în rezultatul incendiului; substanţa de stingere) care pot
acţiona asupra oamenilor şi asupra bunurilor materiale.
Elementele de construcţie se caracterizează prin rezistenţă la foc şi pericol de incendiu. Limita de rezistenta
la foc a elementului de construcţie este timpul în minute de la începutul incendiului până la apariţia criteriilor
(semnelor) de intervenţie a limitelor de rezistență la foc. Pericolul de incendiu аl elementelor de construcţie
este caracterizat de clasa pericolului de incendiu, normata pentru construcția dată: R-pierderea capacității
portante; E-pierderea integrității; I-pierderea capacității termoizolante.
Pierderea capacității de împrejmuire și a etanșeității se ia în considerație doar la aprecierea rezistenței la
foc a elementelor împrejmuitoare interioare, deoarece în acest caz există un pericol potențial de propagare a
incendiului în încăperile alăturate. Valorile limitelor de rezistență la foc și propagarea focului pe suprafață
elementelor de construcție depinde valoarea sarcinii, de tipul construcției, cum ar fi (hotele, restaurante, școli,
sala de sport, centre comerciale) grosimea construcției, materialul din care este confecționat (Lemn, beton,
beton armat, metale, ceramica), prezența golurilor în construcții.
Materialele rezistente la foc. Limita mare de rezistență la foc posedă pereții, stâlpii și despărțiturile
executate din cărămidă. în caz de incendiu construcțiile din cărămidă pe bază de argilă timp de câteva ore
suportă încălzirea până la 700-900 °C, practic păstrându-și rezistență. În acest caz se observă doar defecte de
suprafața zidăriei sub formă de fisuri foarte subțire și cojirea unor straturi de grosime redusă.
Stâlpii, despărțiturile din cărămidă, de silicat, încălziți până la 700°C și apoi răciți, își pierd rezistența de 2
ori. Pereții și despărțiturile din piatră naturală se comportă satisfăcător până la temperatura de 900°C.

294
 Limita de rezistență la foc a pereților agățați, a pereților interiori neportanți și a despărțiturilor este
determinate de pierderea capacității termoizolante sau a etanșeității și depinde de tipul betonului (greu, ușor,
celular) și grosimea construcției.
În evoluţia unui incendiu, în interiorul unei încăperi intervin cinci faze:
Apariţia focarului sau iniţierea incendiului. Acest fenomen este larg tratat în studiile referitoare la
cauzele tehnice ale incendiilor, unde se menţionează că energia minimă necesară declanşării unui incendiu este
adesea de ordinul sutelor de milijouli, cu mult mai mică decât energia degajată ulterior de arderea propriu zisă,
este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile, sunt puse în contact materialul combustibil cu sursa de
aprindere, a cărei energie, acumulată în timpul perioadei de contact, duce la iniţierea incendiului.
Faza de ardere lentă. Durata acestei faze depinde de natura şi cantitatea materialelor combustibile,
distribuţia acestora în încăpere, mărimea şi cantitatea de energie transmisă de sursele de iniţiere, având o durată
extrem de variabilă ea poate dura câteva minute, ore şi în unele situaţii, chiar zile şi săptămâni (în cazul arderii
mocnite).Cu cât materialul combustibil se aprinde mai uşor, cu atât căldura degajată este mai mare şi
propagarea are loc mai rapid.
Faza de ardere activă. În această fază degajările de căldură sunt importante şi cantitatea de fum generată
este ridicată. Radiaţia termică provenită de la flăcări şi corpurile incandescente devine principalul factor al
transferului termic la corpurile vecine, putând determina aprinderea lor, arderea se propagă la toate obiectele
învecinate cu focarul, având aerul necesar în cantitate suficientă.
Faza de ardere generalizată. După producerea fenomenului de flashover (sau, mult mai rar, backdraft),
arderea se generalizează în întreaga incintă. Temperaturile se uniformizează spre valori maxime, transferal de
căldură prin radiaţie devenind net preponderent. Regimul de ardere se stabilizează şi este condiţionat fie de
suprafaţa materialelor combustibile, fie de dimensiunile deschiderilor, deci de regimul admisiei aerului.
Faza de regresie. În această fază, temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă, datorită
epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionând în continuare distructiv asupra structurilor
dacă incinta este închisă, cantitatea de aer necesară arderii devine în timp insuficientă. Rezultă o încetinire,
apoi o regresie în dezvoltarea focului, care poate să se stingă spontan.
Concluzie. În lucrarea dată am abordat tema despre factorii ce influențează negativ asupra clădirilor în
condiții de incendiu ca un punct important pentru a cunoaște și de a reda o viziune asupra acestor factori
negativi care provoacă daune. Am cercetat orice incident localizat într-o clădire are urmări de distrugere a
elementelor de construcție și fisurarea lor. Construcțiile și elementele de construcție în general se alcătuiesc și
realizează astfel încât să nu favorizeze apariția și propagarea incendiilor. Este necesar de a menține protejarea
elementelor de construcție în potriva incendiului, dar mai important este de a le instala corect și executate din
materialele incombustibile.

Bibliografie

1. Olaru, E. Stabilitatea construcţiilor în condiţiile de incendiu. Chişinău 2007.

2. Bălulescu, P., Crăciun, I. Agenda pompierului. Ediție 1993.
3. Elementele componente a construcțiilor. Disponibil: <http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-
constructii/Alcatuirea-generala-si-clasifi14472.php> [Accesat 14 Noiembrie 2015].
4. Materiale de constructive. Disponibil: < https://ro.wikipedia.org/wiki/Construc%C8%9Bii,>[Accesat 15
Noiembrie 2015].
5. Disponibil: <https://ro.wikipedia.org/wiki/Materiale_de_constructie >[Accesat 16 Noiembrie 2015].

295
 PERICOLUL CATASROFELOR CONTEMPORANE CU CARACTER
TEHNOGEN

Vladimir TĂBÂRȚĂ, Galina CAPRĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sunt analizate cele mai mari accidente și catastrofe tehnogene,, dezastre naturale, cauzele ș
efectele cărora au fost provocate de influența factorului uman. Pagubele aduse de ele ajung la un număr
enorm de victime umane și bunuri materiale.

Cuvinte cheie: catastrofe tehnogene, industriale, dezastre naturale, riscuri, accidente de transport,
catastrofe.

Progresul tehnico-științific care a început la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu implicarea în

activitatea de producție a unor cantități mari de resurse naturale și utilizarea sistemelor tehnologice complexe,
energiei, a condus la sporirea riscurilor avariilor și catastrofelor tehnogene.
Pericolul, ce s-a creat în baza activităților omului, este legat mai întâi de toate prin folosirea în domeniile
industriei și energiei a unui număr mare de radiații chimice, biologice și proceselor tehnologice cu pericol de
explozie-incendiu.
Pierderile anuale în urma avariilor, catastrofelor cu caracter tehnogen și calamităților naturale, se constată
cu mii de victime omenești și prejudicii ale mediului înconjurător. Analiza situațiilor excepționale a
demonstrat, că pericolul pentru om este generat de mediu creat de el însuși, astfel sporind riscurile avariilor și
catastrofelor cu caracter tehnogen în lumea contemporană. Graficul din figura 1 demonstrează creșterea
numărului a catastrofelor tehnogene, comparativ cu numărul dezastrelor naturale.

Figura 1, Graficul catastrofelor tehnogene în perioada anilor 1900-2009.

Studiu a 5 mii accidente, considerate ca cele mai mari din lume au demonstrat, că circa 90-95% din ele
au avut loc în țările dezvoltate industrial. Datele Organizației Națiunilor Unite (ONU) indică, că catastrofele
tehnogene ocupă locul al treilea printre toate tipurile de situații excepționale după numărul pierderilor de vieți
omenești. Pe primul loc sunt dezastrele naturale hidrometeorologice (inundațiile, tsunami), pe al doilea sunt
cele geologice(cutremurele, alunecările de teren, erupțiile vulcanice, etc.).
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor, un rol important îl are și factorul uman, care se manifestă prin
omiterile inginerice, erorile personalului și a serviciilor de salvare insuficiente. Dezvoltarea progresivă a
sistemelor tehnologice sporește riscul pierderilor umane materiale și ecologice.
Analiza motivelor a celor mai mari avarii potrivit datelor ONU arată, că în multe cazuri, cauzele directe
au fost legate de defecțiunile mecanice.
În practică, cele mai frecvente cauze, circa 67% din situațiile excepționale înregistrate în baza de date a
Sistemului de înregistrare a avariilor mari, au fost:
- nivelul scăzut de securitate în activitatea de producție;
- gestionarea neefectivă a sistemelor de securitate ecologică.
Centrul de cercetare internațional al dezastrelor în decursul a câteva zeci de ani, monitorizează o bază de
date a diverselor dezastre naturale. Datele statistice indică, că numărul catastrofelor tehnogene în lume a
crescut simțitor la sfârșitul anilor 70. În deosebi cele mai frecvente sunt accidentele de transport. Cu toate că,
statele Europei și Americii de Nord dispun de o infrastructură de transport și industrială imensă, în comparație
cu alte țări, cel mai mare număr al victimelor în urma catastrofelor respective s-au înregistrat în Africa și Asia.
În documentația ONU și a Centrului de cercetare și epidemiologic al dezastrelor naturale internațional
catastrofele tehnogene sunt clasificate în 3 tipuri:
a) industriale (contaminare chimică, explozii, contaminare radioactivă, distrugeri cauzate din alte
motive);

296
 b) de transport (accidente aviatice, maritime, feroviar, auto, etc.);
c) mixte (produse la diferite obiective).
Tabelul 1. Clasificarea catastrofelor tehnogene
Tipul catastrofelor Cantitatea Numărul victimelor Numărul celor Pierderi de bunuri
decedați materiale

Industriale 1125 4 500 000 49 000 225mlrd.

De transport 4102 1 100 000 194 400 58 mlrd.

Mixte 1085 3 100 000 59 000 4,2 mlrd.

Evenimentul tehnogen periculos se va considera, catastrofal și va fi înregistrat în baza de date

internațională, dacă se referă la unul din următoarele criterii: pierderi mari nu mai puțin de 80 mln.$, ( în cazul
accidentului aviatic -32,2 mln.$, de transport auto – 16mln.$), sau nu mai puțin de 20 persoane decedate sau
pierdute, 50 oameni răniți, 2 mii de oameni râmași fără adăpost.
Perioada cea mai critică din punct de vedere al producerii avariilor catastrofale a fost 2006-2013, în baza
aprecierilor a companiei suedeze de asigurări " Schweizerische Rückversicherungs-Gesellschaft A.G. " În
rezultatul acestor catastrofe s-au înregistrat 8,7 mii victime omenești și suma pierderilor materiale a constituit
4 mlrd.$. Conform datelor Centrului internațional de cercetare al dezastrelor, rata mortalității ca urmare a
avariilor tehnogene în perioada anilor 1994-2007 a fost de 0,8 persoane decedate la 1 mln. de oameni. În
perioada anilor 2003-2006 numărul catastrofelor tehnogene a crescut de câteva ori comparativ cu numărul
dezastrelor naturale., iar din 2007-2010 s-a mărit numărul calamităților naturale. În lume se observă o creștere
a avariilor industriale, cauzele fiind obiectivele industrial periculoase și densitatea populației.
Una dintre cele mai mari catastrofe naturale se consideră cutremurul de pământ din Haiti în anul 2010 cu
222 mii de pierderi de vieți omenești, pe locul doi a fost arșița din Rusia cu aproximativ 56 mii de vieți
omenești, apoi inundațiile ce s-au produs în China și Pakistan cu numărul victimelor de peste 6 mii de persoane.
Un prejudiciu colosal economic și ecologic provocat de un cutremur de pământ cu 8,9 grade pe scara Richter
ce a avut loc în Japonia la 11martie 2011. Conforma datelor companiei suedeze de asigurări, prejudiciu
economic în urma situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen în anul 2010 în lume, a constituit
218 mlrd.$.
În total în lume numai în ultimii zece ani în rezultatul dezastrelor naturale și catastrofelor tehnogene au
decedat 622 mii persoane, și 2 mlrd. răniți.
În rezultatul studiilor s-a stabilit, că principalele cauze ale catastrofelor tehnogene sunt:
- defecțiunile sistemelor tehnice și încălcări a modurilor de operare cu ele ;
- acțiuni eronate ale operatorilor sistemelor tehnice (statisticile arată că mai mult de 60% de
accidente ce s-au produs în rezultatul erorilor personalului de deservire);
- nivelul înalt de energie a sistemelor tehnice;
- influența negativă a factorilor externi asupra obiectivelor energetice, de transport, etc.
Pentru a se reduce numărul pierderilor de vieți omenești și bunurilor materiale în rezultatul
consecințelor catastrofelor cu caracter tehnogen este necesar să se asigure un sistem integru de
protecție contra diferitor riscuri și gestionarea complexă a sistemele de securitate.

Bibliografie

1. Asociația internațională de informare "Washington ProFile".http://www.washprofile.org.

2. Белов С.В. Проблемы безопасности при чрезвычайных ситуациях. М.: ВАСОТ.1993.
3. Centre for Research on the Epidemiology of Disasters (CRED). http://www.emdat.be.

297
 FENOMENE TERMICE SPECIALE LA INCENDIU

Mihail CAPRĂ, Galina CAPRĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În prezentul articol sunt descrise procesele în condițiile unui incendiu, când parametrii
incendiului și specificul construcțiilor pot provoca apariția unor fenomene termice speciale cunoscute ca
flashover, backdraft şi roll-over în toate variantele sale, ținând cont de sarcina incendiară și debitul de oxigen
necesar procesului de ardere.

Cuvinte cheie: incendiu, faze de ardere, piroliză, flashover, backdraft, roll-over, smoke explosion, auto-
ignision.

Componentele decisive în cazul declanşării şi dezvoltării unui incendiu, le constituie timpii de siguranţă şi
timpii operativi de intervenţie. Depistarea la timp a factorilor de iniţiere a incendiului, sosirea la timp a
formaţiunii de pompieri şi salvatori, localizarea şi lichidarea incendiului, la modul general depinde de
responsabilitatea factorului uman, de gradul şi corectitudinea dotării construcţiilor şi instalaţiilor cu sisteme
automate de detecţie şi alarmare, de starea tehnică a acestora şi a declanşatoarelor manuale, de starea sistemului
de comunicare cu Centrul Automatizat de Dirijare Operativă, de starea traficului la deplasarea formaţiunii de
pompieri şi salvatori şi alte aspecte.
Este important, ca sosirea formațiunii de pompieri şi salvatori, localizarea și lichidarea incendiului să se
efectuieze în fazele inițiale a dezvoltării incendiului (faza de ardere lentă și activă). Acest aspect ar reduce
considerabil evitarea jertfelor umane și a pierderilor de bunuri materiale. Timpul acestor faze constituie 10
min., după care incendiul se generalizează considerabil. În acest context, este important să se abordeze care
sunt condiţiile favorabile şi nefavorabile privind dezvoltarea şi fenomenele termice speciale ale incendiului ?
Condițiile favorabile includ aportul suplimentar de aer spre focar și evacuarea gazelor fierbinți, a fumului
prin elementele de îngrădire (pereți, deschideri, goluri tehnologice), iar condiţiile nefavorabile, conduc la
acumularea stratului de fum, a gazelor fierbinți în partea superioară a încăperii etc. În favoarea ideii expuse,
putem menţiona, că condițiile nefavorabile de dezvoltare a incendiului, regrupează în sine toate fenomenele
care conduc la regresie, adică spre diminuarea puterii de ardere. În viziunea noastră, condițiile favorabile și
nefavorabile la studierea fenomenelor termice ale incendiului, se pot modifica în funcție de: gradul de asigurare
a schimbului de aer; de majorarea sau reducerea suprafeței incendiului; de pierderile de căldură prin pereți; de
nivelul de creștere a radiațiilor calorice emise de stratul de fum şi alte aspecte.
Pentru o abordare aprofundată privind fenomenele termice speciale la incendiu, în rândurile de mai jos vom
puncta succint fazele de dezvoltare a unui incendiu: inițierea arderii (faza lentă); dezvoltarea arderii (faza
activă); arderea generalizată şi regresia.
La etapa dezvoltării incendiului, cantitatea de căldură degajată creste considerabilă, fapt ce conduce la
majorarea progresivă a temperaturii în încăpere. În același timp, volumul de fum format în rezultatul arderii,
este din ce în ce mai însemnat și, corespunzător se acumulează în partea superioară a spațiului incendiat.
Fumul, prin componentele şi proprietăţile sale, constituie o nouă sursă de combustibil în ecuația dezvoltării
incendiului, de aceea toate obiectele şi suprafeţele care vin în contact cu căldura degajată prin radiație şi
conducție, se încălzesc și, corespunzător se aprind. Etapa de dezvoltare a incendiului constituie momentul cel
mai instabil al evoluției unei arderi. Această fază, a cărei durată variază, poate fi amplificată de următorii
factori: gradul de afânare, divizare sau granulozitate al materiei sau substanţei combustibile; gradul de
distribuire a materialelor şi a substanţelor în încăpere; regimul termic; prezența deschiderilor, numărul și
poziția lor.
Analizând aceşti factori din perspectiva cercetării fenomenelor speciale, putem desprinde ideea, că anume
ei condiţionează viteza de ardere. Conform definiţiei, viteza de ardere reprezintă cantitatea de material sau
substanţă combustibilă care arde într-o unitate de timp de pe o unitate de suprafață sau volum. Pentru aceiași
masă de produs combustibil, viteza de ardere depinde de raportul suprafață/volum, de forma geometrică a
materialului, de amplasarea lui în spaţiu, de temperatură etc. Spre exemplu, hainele împăturite ard cu mult mai
încet decât cele așezate pe umerașe, iar revistele ard mai rapid decât tapetele de pe pereți. De aceea, temperatura
ca parametru al incendiului, se dublează la fiecare creștere aproximativ cu 10 0C. În cazul unui incendiu de
încăpere, temperatura atinge valoarea de 600 0C după 5 minute, iar dacă incendiul se produce în casa scării,
pentru aceiași perioadă de timp, temperatura poate atinge valoarea de 1200 0C.

298
 Faza de ardere generalizată reprezintă etapa cea mai importantă în dezvoltarea incendiului. La această etapă
are loc arderea a 90 % din cantitatea de materiale combustibile, iar intensitatea și riscul de propagare sunt
maxime. Fără aport de oxigen şi de combustibil nou, incendiul declanşat intră în faza de regresie. Deci, putem
menţiona, că arderea generalizată este consecința manifestării unui fenomen termic special denumit flashover,
adică arderea bruscă al tuturor gazelor combustibile acumulate în interiorul încăperii.
Principalele tipuri de incendii cu care se confruntă serviciul de pompieri şi salvatori, sunt cele produse în
clădiri sau în spații închise. Astfel, utilizarea materialelor şi substanţelor sintetice în construcții, a cămeşilor
protectoare pentru construcţii realizate din materiale izolante termice etc., influențează considerabil modul de
desfăşurare al incendiilor şi, corespunzător complică lucrările de intervenţie. În această ordine de idei, este
oportun a descrie aspectele praxilogice a fenomenelor termice posibile provocate în timpul unui incendiu. În
condiţiile unui incendiu, aceste fenomene sunt caracterizate de următoarele aspecte (Fig.1): stratificarea
fumului și radiația inițială; amplificarea radiației; apariţia efectului roll-over; apariţia efectului flashover;
apariţia efectului smoke explosion - explozia fumului cenușiu; apariţia efectului rich flashover; explozia
fumului negru.

Fig. 1 Condiții pentru efectul flashover în raport cu concentrația de oxigen în aer

Stratificarea fumului și radiația inițială. Incendiul se dezvoltă, iar aportul de mediu oxidant, generează o
combustie completă. Energia eliberată de focarul incendiului este absorbită de către suprafeţele încăperii,
aspect ce conduce la o creștere considerabilă a temperaturii în încăpere. Fumul şi gazele fierbinți se acumulează
prin convecție în partea superioară, sub tavan. Volumul de fum degajat se stratifică după algoritmul: straturile
mai calde se acumulează în partea de sus, iar straturile mai reci în partea de jos al încăperii. Creșterea
temperaturii în încăpere, transformă pereții și straturile de fum în elemente radiante, care la rândul său emit
căldura spre centrul încăperii.
La etapa de amplificare a radiaţiei, combustibilul fiind încălzit, se transformă în gaze de piroliză,
provocând degajarea suplimentară de monoxid de carbon (CO), a cărui volum devine extrem de inflamabil. În
consecință, în straturile de fum, apar flăcări minuscule, fiind denumite "îngeri dansatori".
Apariția fenomenului roll-over. Flăcările ce se îndreaptă în partea superioară, spre tavan, se intensifică în
rulouri, iar stratul de fum se îngroașă în straturi, şi coborându-se în jos, conduce la umplerea cu gaze aproape
tot volumul incendiat. Situația provocată enunţă apariția fenomenului roll-over, când obiectele şi suprafețele
din încăpere ating temperatura de autoinflamare.
Fenomenul flashover. La temperatura de 600 oC se produce un flashover ce dezvoltă o putere calorică de
la 3 MW până la 7 MW şi incendiul, trece brusc din faza de ardere activă în faza de ardere generalizată. Acest
fenomen se explică prin faptul, că volumul încăperii se află în flăcări pe o durată de timp considerabilă, iar
temperatura mediului inflamabil poate atinge valori de peste 1000 oC.
Incendiul fiind concentrat în partea superioară a volumului încăperii, convenţional transformă încăperea
într-un mediu periculos, care implică următoarele riscuri: amenințarea vieții pompierilor şi salvatorilor,
precum şi a persoanelor; destabilizarea dispozitivelor de salvare și intervenție; propagarea incendiului.
Apariţia fenomenului smoke explosion se explică prin faptul că, la ardere produsele de piroliză, denumite
fum sur, fiind saturate cu gaze, pot să se acumuleze în afara spațiului incendiat, unde se poate amesteca cu
oxigenul din aer. În aceste condiţii la apariția sursei de aprindere, (spre exemplu, scântei de la materialul
incendiat), se va provoca aprinderea acestui amestec. Dacă amestecul va fi aproape de concentrația maximă
de explozie, atunci în mod inevitabil se va produce o explozie atingând valori maxime, fiind urmată şi de
deteriorări distructive. În cadrul acestei abordări, principalele caracteristici privind apariția fenomenului smoke
explosion sunt: riscul exploziei fumului în încăperile adiacente celei incendiate; în încăperile respective,
amestecul de gaze combustibile foarte bine se amestecă cu aerul, factorul care lipsește, fiind sursa de

299
aprindere; eliberarea bruscă a căldurii și creşterea flăcării apărute în amestecul de gaze, favorizează
dilatarea la valori cu mult mai mari, decât în cazul fenomenelor flashover și backdraft; sursa de aprindere a
amestecului respectiv, poate crea o presiune joasă.
Fenomenul backdraft poate apărea în condițiile unui incendiu, definit ca un accident termic, care poate fi
provocat în următoarele condiții: volum închis sub presiune (izolarea încăperii); combustie incompletă
(amplasarea substanțelor combustibile); căldură considerabilă; amplasarea și dimensiunile golurilor
(fisurarea elementelor compartimentului de incendiu).
Fenomenul menţionat cuprinde următoarele etape importante: dezvoltarea incendiului într-un volum închis;
diminuarea progresivă a oxigenului; suprapresiunea în volumul respectiv; apariția backdraft-ului.
Este suficient cel puţin de o fisură sau o mini deschidere în elementele compartimentului incendiat, pentru
ca amestecul de combustibil dozat cu oxigen, să intre din nou în zona de inflamabilitate. În rezultatul
contactului cu focarul, se poate produce o explozie violentă. În acest caz, toate încăperile se aprind instantaneu,
datorită presiunii efective dezvoltate. De aceea, în comparație cu fenomenul flashover, fenomenul backdraft
reprezintă în sine o acțiune momentană. Factorul cheie în apariția acestui fenomen îl reprezintă pătrunderea
oxigenului, iar în cazul efectului flashover, rolul important îl joacă temperatura - aspect demonstrat prin
creşterea nivelului radiației termice.
În mediul format din gaze de piroliză (produse de ardere și mediul oxidant), arderea se dezvoltă foarte rapid.
Produsele fierbinți ale pirolizei se coboară sub nivelul flăcării și se amestecă cu stratul de aer. În momentul
respectiv, există o diferență mare între viteza de ardere a amestecului, de aceea suprafaţa de incendiere se
mărește. Cu cât cantitatea de fum este mai mare, cu atât mai repede fumul va ieși prin gol în exterior. Prin
aceasta se explică, că efectul backdraft va fi foarte puternic, mai ales la producerea inflamării, când fluxul de
aer reflectat de peretele din spate, se mișcă spre golul tehnologic. De aceea cu cât golul va fi mai mic, cu atât
mai mult va creşte presiunea. Diferența între efectul flashover și backdraft în majoritatea cazurilor nu este
semnificativă, și de regulă fenomenele termice se studiază pentru fiecare caz în mod particular.
În urma analizei a efectelor termice provocate de incendiu, putem desprinde următoarele deosebiri:
flashover (inflamare totală) se manifestă când există o sursă bună de alimentare cu aer și o anumită cantitate
de materie combustibilă (sarcină termică), iar backdraft se manifestă în cazul unei dozări limitate de aer.
Efectele smoke explosion în deschidere și backdraft se manifestă, când amestecul de fum și gaze inflamabile
se aprinde, iar temperatura lor este cu mult mai mare decât temperatura de aprindere. În unele cazuri, poate
apărea o turbulență, caracterizată de o intensitate foarte mare, aspect ce poate provoca un backdraft nu prea
mare.
Efectele backdraft și smoke explosion se manifestă în încăperea incendiată, când deja s-a realizat schimbul
de aer, şi mai ales, în încăperile adiacente celei incendiate.
Inflamarea gazelor de combustie poate surveni în timpul deschiderii compartimentului de incendiu, la mai
multe ore după stingere, sau chiar în faza de lichidare a incendiului. Fenomenele, care pot să se producă pe un
plan vertical sau orizontal (smoke explozion, fire gaz ignition) conform cercetărilor în domeniu, au loc mai
des în zonele în care fumul este dozat prealabil cu aerul. În cazul dat, procesul de inflamare poate fi declanșat
prin prezenţa energiei de activare.
În acest context, fenomenele termice speciale la incendiu, sunt analizate şi abordate din perspectiva
următoarele situații simulate:
 Situația 1 – se simulează arderea mobilierului într-un dormitor. Incendiul, fiind dozat bine cu oxigen, în
faza stratificării fumului și radiației inițiale, se dezvoltă normal. Ușa la intrare în apartament este închisă. Un
fum slab, clar difuzează prin tocul ușii de la intrare și se acumulează în hol. La contact cu aerul se răcește, se
diluează, întrând în zona de inflamabilitate. Condițiile unui backdraft în încăpere nu sunt îndeplinite în această
fază de dezvoltare a incendiului. La deschiderea ușii de la intrare, energia de activare (căldură sau scântei),
momentan poate provoca inflamarea fumului acumulat în hol.
 Situația 2 – se simulează cazul mobilierului deja carbonizat pe durata fazei de regresie. Spațiul incendiat
este bine ventilat. Faza de stingere este finalizată, dar temperatura în încăpere este încă ridicată. Obiectele din
încăpere sunt încă în fază de piroliză. Acumulându-se în anumite spații, aceste gaze combustibile
interacţionează cu aerul, formând un mediu exploziv. Prin manipularea resturilor de obiecte semiarse, scânteile
sau aceste resturi fiind în stare incandescentă, se ridică în aer și pot provoca inflamarea gazelor acumulate sub
tavan.
În fiecare din aceste situații descrise, poate fi provocată inflamarea fumului, cu condiţia că amestecul aer -
combustibil se va afla în proporțiile unei limite determinate.
Pentru o imprima concreteţe şi un spor de credibilitate subiectului abordat, se prezintă unele semne de
avertizare privind apariția fenomenului backdraft: incendii în încăperi închise cu asigurarea unui schimb
minim de aer; geamuri acoperite cu funingine, care vibrează de la acțiunea căldurii și al presiunii interioare;

300
prin geamuri nu se întrevede flacără sau lumină; fumul este în straturi, de culoare închisă, iese prin zona
tocurilor de la uși; sunetele sunt amortizate, nu se aud zgomote în interiorul încăperii; ușile, încuietoarele
sunt foarte fierbinți etc.
Cunoaşterea acestor semne ar stimula eficient comportamentul pompierilor şi salvatorilor în cazul prezenţei
fenomenului backdraft la incendiu prin: securizarea zonei de intervenție conform procedurilor specifice;
rămânerea în exteriorul încăperii incendiate; menținerea unei distanțe de securitate fată de deschideri; atenție
la o posibilă fisurare a elementelor de compartimentare ce poate provoca fenomenul backdraft (ex. spargerea
geamurilor); stabilirea unui dispozitiv (de evacuare a fumului, de stingere) adaptat încăperii incendiate și
nivelului de pericol.

Bibliografie

1. Balog, Karol a MIloš Kvarčák. Dynamika požáru. Ostrava: - SPBI, 1999.

2. Ghid privind tehnica și tactica stingerii incendiului. Bucureşti: - IGSU, 2013.
3. Grimwood, Paul. Flashover & nozzle techniques. Destelbergen: Crisis & Emergency Management Centre,
2002.
4. Svensson, Stefan, Cedergårdh, Erik a Mårtensson, Ola. Tactic, command, leadership, 2009.

301
 PROTECȚIA ÎMPORTIVA INCENDIILOR
A CLĂDIRILOR MULTIFUNCȚIONALE

Lucia PARFENTIEV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Securitatea urbană este una din prioritățile, dar și una din provocările secolului XXI. O
componentă importantă este și securitatea la incendiu a clădirilor multifuncționale, ținând seama de
perturbațiile importante pe care le poate induce sistemului urban un incendiu la o clădire multifuncțională
situată în centrul unui oraș.
Unele incendii recente au adus în actualitate problematica nivelul de asigurare a securității la incendiu la
astfel de obiective.

Cuvinte cheie: Clădiri multifuncționale, compartiment de incendiu, instalații de stingere, instalații de

detectare, pericol de incendiu, securitate la incendiu.

În domeniul proiectării, nu există impuneri din partea U.E. Statul este răspunzător pentru asigurarea faptului
că lucrările de construcții civile și industriale de pe teritoriul lor trebuie sa fie proiectate și executate într-o
manieră care să nu pună în pericol securitatea persoanelor, a animalelor domestice și a proprietății și să asigure
respectarea celorlalte cerințe esențiale în interesul binelui public.
Analiza riscului de incendiu și al măsurilor optime de protecție și prevenire a incendiilor este
individualizată în funcție de particularitățile construcției. Analiza se bazează pe modelarea fenomenelor și mai
puțin pe aplicarea unor reguli de proiectare stricte, dar rigide. Există desigur în continuare nivelul general de
abordare, reglementat pentru majoritatea construcțiilor, dar pentru construcțiile complexe există un nivel de
abordare mai flexibil bazat pe evaluarea profilului de risc al construcției și încă un nivel superior, bazat pe
ingineria securității la incendiu.
Față de incendiile recente, apare ca o urgență impunerea echipării obligatorii a clădirilor multifuncționale
cu instalații de stingere, preferabil cu sprinklere și cu instalații de detectare-semnalizare. S-ar asigura o
intervenție eficientă de stingere și s-ar înlătura astfel problemele mari legate de dificultatea ajungerii
pompierilor la locul incendiului, în orașe tot mai aglomerate, fără soluții imediate de fluidizare a traficului, de
căile de acces limitate și de dificultatea limitării unui incendiu de mari proporții (în condițiile în care distanțele
de siguranță uneori nu se respectă și, la fel de grav, se utilizează alte produse de construcție decât cele stabilite
din proiect).
În clădiri de o anumită clasă de pericol de incendiu funcțional, se admite incorporarea porțiunilor de clădire
(compartimentelor de incendiu) cu alte clase de pericol de incendiu funcțional. În același timp, clădirea devine,
de regulă, clădire multifuncțională.
Etajul clădirii separat prin planșee antifoc de tipul 1, urmează a fi considerat drept compartiment de
incendiu. La separarea etajului, cel puțin cu un planșeu ce nu se raportă la planșee antifoc de tipul 1, etajul
trebuie atribuit la clasa de pericol de incendiu funcțional, identică grupei încăperilor din compartimentul de
incendiu.
La amplasarea verticală a compartimentelor de incendiu în clădiri, inclusiv și în cele multifuncționale,
compartimentul de incendiu nu poate fi considerate drept clădire aparte, deoarece:
- toate compartimentele de incendiu trebuie să fie cu aceeași clasă de pericol de incendiu funcțional și
constructiv;
- înălțimea de facto a clădirii trebuie determinată în funcție de înălțimea de amplasare a etajului superior.
La separarea verticală a clădirii în compartimente de incendiu, acestea pot fi considerate ca clădiri
independente.
La determinarea sistemului de protecție împotriva incendiului al clădirii trebuie luat în considerare faptul
ca în caz de diferit pericol de incendiu funcțional ale porțiunilor clădirii, pericolul de incendiu funcțional al
clădirii în ansamblu poate fi mai mare decât pericolul de incendiu funcțional al oricărei din aceste porțiuni.
Încăperile de diferite clase de pericol de incendiu funcțional trebuie separate între ele prin elemente de
închidere, cu limite normate de rezistență la foc și clase normate de pericol de incendiu constructiv, sau prin
bariere antifoc, inclusiv:
• camera panourilor electrice, panourilor de distribuție, transformatoarelor și puțurilor de comunicare;

302
 • puțul ascensorului și camera de mașini pentru ascensoare, cu excepția puțului ascensorului și camerei
de mașini pentru ascensoare amplasate în casa scării și dotate cu instalație automată de semnalizare a
incendiilor;
• căile de evacuare;
• încăperi de depozitare, cu excepția încăperilor de depozitare cu suprafața de până la 10 m2 și depozitelor
de categoria “E”;
• centrale termice și hale pentru termogeneratoare cu puterea mai mare de 25 kW;
• garaje;
• saune, cu excepția saunelor amplasate în apartament sau în camera pentru hotel;
• camere pentru hotel în care sunt amplasate saune;
• apartamente;
• arhive cu suprafața mai mare de 10 m2;
• utilajul pentru ventilare amplasat în clădire, camerele și canalele pentru ventilare, cu excepția utilajului
pentru ventilare destinat pentru deservirea unui compartiment de incendiu;
• încăperea postului de incendiu sau încăperea personalului pentru deservire 24/24, de asemenea și
încăperea stațiilor de pompare și a nodurilor de comandă a instalațiilor automate de stingere a incendiilor;
• alte încăperi, conform normelor și regulilor în vigoare.
Securitatea la incendiu este de competența fiecărui stat. Nu există legislație comunitară în acest domeniu
care să evidențieze cele mai bune metode, să stabilească obiective comune sau un nivel unic de securitate la
incendiu. În condițiile unei circulații libere și intense a persoanelor, mărfurilor și serviciilor lipsa unor abordări
comune pentru stabilirea unui nivel minim de securitate la incendiu începe să fie acut resimțită.
Parafrazând un cunoscut politician: fiecare țară are nivelul de securitate la incendiu pe care și-l poate
permite. Cred ca ne putem permite reglementări de proiectare flexibile, eficiente, adecvate standardelor
europene, care să asigure optimizarea securității la incendiu a tuturor construcțiilor.

Bibliografie

1. Bălulescu, P., Măcriş, V. Prevenirea incendiilor. Bucureşti: Editura Tehnică, 1979.

2. NCM E.03.02.2003. Dotarea clădirilor şi instalaţiilor cu sisteme automate de semnalizare şi stingere a
incendiilor.
3. Reglementarea tehnică „Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT DSE
1.01-2005, aprobată prin HG nr. 1159 din 24.10.2007.
4. NCM E.03.02.2014 Protecţia contra incendiilor a clădirilor şi instalaţiilor.
5. Olaru, E. ş.a. Prevenirea incendiilor şi exploziilor. Chişinău, Editura „Tehnica-UTM”, 2014.
6. Securitatea la incendiu a clădirilor înalte.
Disponibil: <http://www.revista-alarma.ro> [Accesat 19 Noiembrie 2015].

303
 PROTECȚIA POPULAȚIEI ÎN SITUAȚII EXCEPȚIONALE

Vasile CORJAN, msd. ing.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Omenirea, permanent se află sub pericolul declanşării situaţiilor excepţionale. Aceasta se referă
atât la activitatea de producţie, cât şi la diverse situaţii cotidiene. Pentru ca omul să supravieţuiască şi să-şi
manifeste potenţialul său de producere, să influenţeze asupra tuturor factorilor negativi ce-l înconjoară, el
are nevoie nu numai de protecţie socială, dar şi de protecţie din partea unor factori naturali. Cunoaşterea
particularităţilor caracteristice ale situaţiilor excepţionale, care dereglează procesele vitale, are o importanță
hotărâtoare pentru protecţia omului. Însă numai cunoaşterea acestor situaţii extremale, este insuficientă
pentru a depăşi influenţa lor distructivă asupra omului. De aceea, este absolut necesar, ca fiecare persoană
(de la mic la mare) să însuşească metodele de acţiune în situaţii excepţionale, pentru a-şi apăra viaţa sa şi a
celor din jur.

Cuvinte cheie: Situație excepțională, cutremur de pământ, alunecare de teren, inundaţie, secetă, furtună,
înzăpezire, chiciură.

Situaţie excepţională - proces declanşat de forţe naturale sau de activitatea omului (planificată sau
ocazională) care poate provoca pagube materiale şi pierderi umane.
Situaţiile excepţionale se împart în două grupe:
1. Situaţii excepţionale provocate de procesele naturale (cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii,
secete, furtuni, înzăpeziri etc.).
2. Situaţii excepţionale provocate de activitatea omului - tehnogene (accidente nucleare, avarii chimice,
incendii de proporții, explozii etc.).
Situaţiile excepţionale determinate de procese naturale, de regulă, sunt spontane şi nu pot fi controlate şi/sau
evitate.
Seismele pot interveni în starea de echilibru a structurilor de suprafaţă a unei zone, prin producerea unor
fisuri în scoarţă, urmate de prăbuşiri, alunecări de teren, tasări etc.
Cutremurul de pământ reprezintă vibrații subterane, care provoacă oscilații a suprafeței pământului, care
conduc la deformarea scoarței terestre și deteriorarea sau distrugerea construcțiilor. Convențional, cutremurele
se estimează pe o scară de 12 grade.
Se consideră cutremure periculoase, acelea care depășesc 5 grade. Semnele unui astfel de cutremur: cade
tencuiala, se clatină lustrele, cad vasele de bucătărie. Din momentul în care dvs. ați simțit primele vibrații până
la oscilații periculoase pentru clădiri dvs. aveți 15-20 sec. Cel mai important este să nu intrați în panică și să
vă protejați de dărâmături, obiecte grele, sticlă, etc.
Pentru protecție, înainte de cutremur, este necesar să se realizeze măsuri de protecție a locuinței și în afara
acesteia, care constau în următoarele:
 recunoaşterea locurilor în care vă puteţi proteja: grindă, toc de uşă solid, masă sau birou rezistente (sub
care vă puteţi adăposti) etc.;
 identificarea şi consolidarea unor obiecte care se pot deplasa sau cădea în timpul seismului;
 asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolului de incendiu, evitarea distrugerilor şi protecţia
instalaţiilor de alimentare cu electricitate şi gaze;
 cunoaşterea şi întreţinerea în stare de funcţionare a punctelor principale de întrerupere a alimentării cu
aceste resurse;
 asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. La necesitate se vor consulta specialiştii în domeniul
construcţiilor;
 asigurarea unor rezerve permanente de apă potabilă şi alimente, precum şi medicamente de strictă
necesitate (mai ales dacă în familie există bolnavi cronici sub tratament permanent) care pot fi păstrate în timp.
Aceste rezerve vor fi verificate periodic, procedându-se la înlocuirea lor atunci când este cazul;
 asigurarea în locuri cunoscute de toţi membrii familiei şi uşor accesibile a unor obiecte de
îmbrăcăminte strict necesare, pentru toate situaţiile (timp rece, fenomene meteorologice deosebite etc.),
precum şi a unor truse de prim ajutor medical;

304
  asigurarea unor resurse care să permită deplasarea şi informarea (lanterne, aparat de radio portabil),
avându-se grijă ca acestea să fie dotate cu bateriile sau acumulatoarele necesare;
 trebuie cunoscute locurile celor mai apropiate unităţi medicale, numerele de telefon şi sediile teritoriale
de pompieri, poliţie, precum şi alte adrese utile.
Ce trebuie de întreprins înainte de seism și în timpul producerii acestuia?
 programaţi din timp acţiunile D-voastră în diferite situaţii şi condiţii: ziua, noaptea, la domiciliu, în locuri
publice (magazin, cinema), în transport etc.
 determinaţi locurile sigure şi mai puţin periculoase în apartament, la serviciu etc.
 amplasați şi întăriți adecvat mobilierul în apartament, la locul de muncă etc.
 fiţi calmi şi acţionaţi imediat, nu întreprindeţi nimic ce ar putea dezorganiza lumea din jur, nu strigaţi
şi nu vă agitaţi;
 nu părăsiţi locuinţa – puteţi fi surprinşi în hol, scară, unde vă puteţi accidenta. Nu folosiţi ascensorul;
 adăpostiţi-vă împreună cu membrii familiei în locurile stabilite;
 dacă aveţi timp întrerupeţi alimentarea cu apă, gaze, electricitate;
 la şcoală sau în locurile publice folosiţi pentru adăpostire locurile speciale ale spaţiului în care v-a
surprins mişcarea seismică;
 în afara clădirilor, rămâneţi la distanţă de acestea, în spaţii deschise;
 în timpul seismului mijloacele de transport comun se opresc, nu le părăsiţi.
Acțiunile care trebuie întreprinse după cutremurul de pământ:
- nu părăsiţi locuinţa. Asiguraţi-vă că o puteţi părăsi fără să vă accidentaţi;
- dacă s-a produs un incendiu încercaţi să-l stingeţi sau să-l localizaţi;
- dacă sunteţi blocat sub dărâmături sau în incinte blocate aşteptaţi calm şi cu răbdare intervenţia
formaţiunilor protecţiei civile care asigură acţiunile de salvare-deblocare;
- ţineţi deschis radioul pentru a recepţiona mesajele şi comunicatele oficiale ale organelor protecţiei
civile;
- nu intraţi în blocuri sau încăperi deteriorate;
- nu inventaţi şi nu transmiteţi nici un fel de informaţii, pronosticuri, raţionamente despre posibilele
zguduituri. Aşteptaţi comunicatele oficiale în acest domeniu;
- imediat informaţi organele de poliţie (prin telefon sau personal) despre toate încercările de încălcare a
legislaţiei şi ordinei publice;
- acordaţi primul ajutor medical membrilor familiei şi celor care solicită acest ajutor;
- participaţi, dacă aveţi posibilitatea, la acţiunile de localizare şi înlăturare a urmărilor cutremurului
organizate şi conduse de protecţia civilă.
Alunecările de teren reprezintă mișcarea solului, a pietrelor și altor roci. Cel mai des acestea se produc pe
malurile râurilor și lacurilor, precum și pe pantele munților. Alunecările și surpările de teren se pot produce în
rezultatul ploilor puternice, mișcării apelor subterane, slăbirii pantelor, datorită eroziunii și activității
gospodărești iraționale. De asemenea, alunecările apar în timpul cutremurelor de pământ și erupțiilor
vulcanice.
Cele mai favorabile roci pentru producerea alunecărilor sunt argilele senzitive care favorizează deplasarea
chiar și în cazul unor pante foarte reduse. Astfel se explica dezastrele frecvente produse în țările nordice
datorită alunecărilor de teren. Exemple sunt numeroase. În anul 1996, o alunecare de teren, produsă în
Norvegia a afectat 30 de localități. Cutremurele slăbesc coeziunea rocilor, declanșând impresionante alunecări
de teren. De exemplu, orașul Acobana din Peru a fost acoperit de alunecări și avalanșe produse în urma
cutremurului din 1946. În tara noastră, cutremurul din 1977 a activat și reactivat alunecările din Carpați și
Subcarpații de Curbură.

În prezent practic s-a constatat că majoritatea alunecărilor pot fi stabilizate. Existenţa acestui fenomen este
o realitate obiectivă, creată pe parcursul a mai multor ani de factori naturali, iar în prezent mai este şi
impulsionat de activitatea omului. Stoparea lor definitivă practic nu poate fi realizată, dar prin respectarea
măsurilor de profilaxie şi de protecţie daunele cauzate de le pot fi substanţial reduse. Sarcina principală este
de a depista la timp fenomenul de alunecări – crăpături în pământ, asfalt, pereţii caselor, înclinarea copacilor,
gardurilor, ruperea cablurilor subterane, etc.

Principalele măsuri specifice în acest caz sunt:

1. planificarea acţiunilor de căutare-salvare şi asistenţă medicală;
2. asigurarea adăpostirii temporare a sinistraţilor;
3. dezvoltarea şi implementarea unui program de protecţie a solului împotriva eroziunii şi de amenajare

305
teritorială a lucrărilor de infrastructură.
Inundațiile sunt dezastre naturale foarte frecvente, acestea pot avea un caracter local, se pot produce în
sate separate sau așezări mici, însă pot fi și de proporții mari, cuprinzând întregi bazine hidrografice și o
mulțime de localități. Durata de inundare depinde de cazuri specifice. Inundațiile în zonele joase evoluează
lent, în decurs de câteva zile, spre deosebire de inundațiile neașteptate, care evoluează rapid, uneori fără semne
vizibile. Asemenea inundații formează o undă de viitură periculoasă și dezastruoasă, care aduce noroi, pietre,
crengi și gunoi. De asemenea, inundațiile apar atunci, când nivelul apei din râu se ridică astfel, încât acest fapt
provoacă ieșirea la suprafață a apelor subterane sau trecerea apei peste baraj, iar dacă fluxul apei este foarte
mare, barajul se poate sparge. Inundațiile pot apărea în rezultatul distrugerii barajelor, în acest caz fluxul
puternic de apă este asemenea unei inundații neașteptate, dar într-o proporție mult mai largă și dezastruoasă.
Pentru diminuarea pagubelor ce pot fi provocate de inundaţii ar trebui întreprinse mai multe măsuri
organizatorice:
- construirea zăplazurilor, canalelor de scurgere, diguri, păstrarea lor în condiţii optime de funcţionare, cu
scopul diminuării puterii undei de viitură;
- întărirea drumurilor şi podurilor, pomparea apelor din sectoarele inundate;
- crearea rezervelor materialelor de construcţie în caz de situaţie excepţională;
- crearea şi funcţionarea sistemului de înştiinţare şi telecomunicaţii;
- asigurarea cu tehnica de excavare;
- planificarea strămutării şi evacuării populaţiei, animalelor, mijloacelor materiale.
Inundaţiile pot fi provocate şi de acumulările sau aglomerările de gheaţă. Pe râurile Prut şi Nistru primăvara,
când se topeşte gheaţa, creşte nivelul apei din cauza aglomerărilor de gheaţă. Formarea de aglomerări de gheaţă
(ce au loc de obicei pe sectoarele de mijloc şi inferior ale râurilor) sunt cauzate de viiturile din zonele carpatice
ale râului, provenite din topirea rapidă a zăpezilor sau a ploilor torenţiale, în timp ce râul în mare parte este
încă acoperit de gheaţă.
În prezent pentru diminuarea efectelor nefaste ale acestui fenomen se aplică unele metode de combatere
cum ar fi:
 dirijarea procesului de zăporâre şi îmbunătăţirea mişcării sloiurilor de gheaţă;
 măsuri ce ar forma aceste aglomerări pe teritorii cu pierderi minime;
 controlul asupra procesului de spargere a gheţii.
Persoanele ce locuiesc în zone cu risc sporit trebuie să ţină cont de unele măsuri ce ar trebui întreprinse.
1. să aibă pregătită valiza cu cele mai necesare obiecte, mijloace de salvare, trusă medicală:
2. în timpul inundaţiilor este necesară deconectarea gazului, apei, curentului electric, transferarea
obiectelor de preţ la nivelurile mai ridicate, evacuarea din zona afectată;
3. în caz de inundaţie neaşteptată păstraţi calmul, ajutaţi sinistraţii, copiii, bătrânii, urcaţi-vă pe locurile
înalte, deplasaţi-vă cu luntrea, nu beţi apă din fântânile inundate.
Seceta – este un fenomen periculos al naturii ce presupune prevalarea evaporării apei asupra depunerilor
de precipitaţii, temperaturi înalte şi uscate.
Cea mai nefastă influenţă a secetei este asupra culturilor agricole şi chiar asupra unor resurse naturale
(iazuri, sol, păduri).
In ultimii ani auzim în permanență despre secetă, recolte compromise, importuri masive de grâu, fiind
folosită o sintagmă care sună alarmant “deșertificarea Republici Moldova”. Nu trebuie să ne închipuim
că Republica Moldova va arăta precum Sahara, avertismentul se referă la o secetă prelungită, într-o anumită
zonă, care duce în cele din urmă la modificarea solului și a întregului ecosistem. În condițiile lipsei
precipitațiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată
a precipitațiilor determină uscarea profundă a solului și instalarea secetei pedologice. Asocierea celor două
tipuri de secetă și diminuarea resurselor subterane de apă determină apariția secetei agricole care duce la
reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole. Pe viitor ne așteaptă mai multe secete. Odată cu încălzirea
globală cresc și temperaturile.
Rezultatele secetei pot fi micșorarea lanurilor, a calității și existenței apei de băut, precum și a rezervelor
de hrană. Astfel, când populația e în continuă creștere și cererea de hrană și apa e mare, implicațiile secetei
devin din ce în ce mai serioase. De asemenea, vegetația moare datorită secetei, riscul inundațiilor crește,
amenințând locuințe, lanuri și vieți omenești. Lipsa de apă din sol a ajuns la o cotă care nu a mai fost atinsă
din 1983, conform specialiștilor din domeniu. Dacă seceta va continua, culturile vor fi afectate nu doar
cantitativ ci și calitativ.
Înzăpezirile sunt fenomene sezoniere produse de căderi masive de precipitaţii sub formă de zăpadă, fiind
accentuate de condiţiile meteorologice în care se produc, cu durata de câteva ore până la câteva zile.
Înzăpezirile duc la apariţia situaţiilor de avarie, paralizând activitatea transportului, serviciilor comunale,

306
serviciilor energetice, telecomunicaţiilor, obiectelor agricole. Fenomenul dat este însoţit de formarea
gheţuşului, lapoviţei.
În atmosfera înaltă, ploaia este adesea inițial înghețată sub formă de zăpadă sau gheață, chiar și vara. Iarna,
temperaturile din atmosferă joasă permit precipitațiilor să rămână în formă solidă. Zăpada și gheața sunt bine
cunoscute hazarde pentru cei ce trăiesc în zonele muntoase sau în regiunile nordice la 35 grade altitudine
nordică.
Chiciura este o formă de precipitații produsă prin condensarea ceții pe fulgi de zăpadă formând un bulgăre
de chiciură sau acumulându-se pe ramurile copacilor, pe conductoarele liniilor electrice sau pe alte obiecte de
pe sol. Peisajul care se formează în urma căderii chiciurii este unul de basm – totul este alb.
Furtunile uraganice prezintă prin sine mişcarea intensivă a aerului (vântului), ce are o viteză de peste 35
m/sec (122 km/h). Aceste fenomene pot afecta considerabil acoperişurile caselor, copacii, liniile de
telecomunicaţii şi energie electrică, pot fi cauza unor incendii.
În anul 2003 în rezultatul furtunilor puternice au decedat 2 persoane, în anul 2004 – 4 persoane decedate.
Ideea generală care se desprinde din cele expuse mai sus este, că, multe din situaţiile excepţionale sunt
create sau au ca premise de declanşare activitatea, de multe ori dăunătoare, a omului asupra mediului
înconjurător.
În acest context cel mai mare pericol îl prezintă cutremurele de pământ. În cazul declanşării acestora,
numărul pierderilor umane poate varia de la câteva zeci până la câteva sute sau chiar mii de lezaţi. În urma
ieşirii din funcţie a multor obiective ale economiei naţionale, afectării infrastructurii şi pierderilor materiale
considerabile, lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale de acest gen devine extrem de complicată, cere
mobilizarea întregului potenţial al ţării cu apelarea la ajutor din exterior.

Bibliografie

1. Legea cu privire la Protecţia Civilă / Monitorul oficial nr. 20 din 29 decembrie 1994.
2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 347 din 25.03.2003 „Cu privire la modul de acumulare şi
schimb de informaţii în domeniul protecţiei populaţiei şi a teritoriului în condiţii de situaţii excepţionale”.
3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 952 din 15 octombrie 1999 “Cu privire la protecţia
localităţilor Republicii Moldova de procesele geologice periculoase”.
4. Agenda populaţiei pentru acţiuni în situaţii excepţionale. Chişinău, 1998.
5. Acţiunile conducătorilor Protecţiei Civile în caz de calamităţi şi catastrofe. Chişinău, 1996.
6. Cociug, T. Grama, A. Triboi, A. Gavriliţă “Calamităţile în Moldova şi combaterea lor”. Chișinău, 1997.
7. Derlogea, Ș. Manual de supraviețuire., Bucureşti 2003.
8. P. Ostrovari, A. Boicu “Protecţia omului în situaţii excepţionale”, Chişinău 1997.

307
PARTICULARITĂȚILE DE UTILIZARE A DETECTOARELOR DE FUM ÎN
CAZ DE INCENDIU
Mihai BENCHECI, conf. univ., Iulia BUTUC, st. gr. IAPC 1306

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În prezentul articol se descrie rolul şi particularităţile utilizării detectoarelor de fum, se prezintă
sursele posibile de incendiere în sectorul locativ, se indică noţiunile de bază şi condiţiile de incendiere, se
abordează clasificarea detectoarelor de fum, evoluţia dezvoltării, se prezintă unele cerinţe din norme privind
amplasarea lor, concluzii.

Cuvinte cheie: Incendiu, condiţii de ardere, faze şi parametrii incendiului, detector de fum.

Zilnic, în R. Moldova izbucnesc cel puțin 80 de incendii în diverse segmente a economiei naţionale, inclusiv
în sectorul locativ, care în mare măsură duc la pierderi de bunuri materiale şi de vieţi omeneşti. În fiecare an,
cu mare regret, numărul victimelor din cauza incendiilor, este în creştere, şi situaţia în acest domeniu devine
tot mai alarmantă.
Numai în anul precedent, în ţară s-au produs 1.890 incendii, din care aproximativ 75% au avut loc în
sectorul locativ, şi numai doar 25% în sectorul agroindustrial. De aceea, în viziunea noastră, sectorului locativ
trebuie de acordat o atenţie sporită.
La general, sursele de incendiere în acest sector, constituie: flacăra (chibritul, lumânarea, flacăra de la
aparate şi sobe de încălzit), de natură termică (ţigări, becuri, căldura degajată de la aparatele termice, coşuri şi
sobe defecte), de natură electrică (arcuri electrice, scântei provocate de la aparatele electrice, scurtcircuitare,
electricitate statică) etc.
Conform unor calcule efectuate după nivelul de gravitate, 19% din incendii au drept cauză incendierea
intenţionată, 16% - din cauza sobelor şi altor instalaţii de încălzire defecte, iar 14% din incendii izbucnesc în
urma imprudenţei în timpul fumatului. Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului 2014, din incendii,
subdiviziunile de pompieri şi salvatori au salvat 976 de persoane. Aceasta se datorează vigilenţei şi gradului
de pregătire profesională a personalului de intervenţie, stării sistemului de comunicare şi alarmare, gradului de
dotare cu resurse tehnico-materiale a subdiviziunilor de intervenție şi altor aspecte.
Măsurile prevăzute în activitatea de prevenire realizate în contextul asigurării securităţii la incendiu, modul
de instruire a populaţiei, metodele pasive de protecţie a clădirilor şi alte aspecte, actualmente, sunt apriori în
vizorul organelor ierarhice de control.
De rând cu cele menţionate, în problema abordată, se înscrie şi utilizarea instalaţiilor de detecţie şi alarmare,
prevăzute în exclusivitate pentru clădirile din sectorul locativ. De aceea, considerăm actuală tematica protecţiei
active a clădirilor din fondul locativ prin dotarea lor cu instalaţii de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, fie
automate sau autonome.
Nu ne-am pus în scop să abordăm toate componentele sistemului de detecţie şi alarmare, cu toate că acestea
prezintă un real interes în acest context de abordare. Scopul studiului prezentat, constă doar, în a demonstra
care sunt particularităţile utilizării detectoarelor de fum, mai ales în sectorul locativ (clădiri înalte, foarte înalte
şi individuale), pentru că în viziunea noastră, rolul lor în asigurarea securităţii oamenilor este relevant.
Pentru a înţelege rolul şi importanţa utilizării detectoarelor de fum în activitatea de prevenire-intervenţie,
vom reliefa în mod succint noţiunile: incendiu, condiţii de ardere, faze şi parametrii incendiului.
Cunoaşterea aprofundată a acestor aspecte favorizează condiţii privind luarea unor soluţii inginereşti
corecte şi decisive la etapa de proiectare, realizare şi exploatare a sistemului de detecţie şi alarmare, în sistemul
de prevenire şi protecţie a populaţiei, cît şi la intervenţie.
Aşadar, incendiul poate fi definit ca o ardere, ce constă dintr-o însumare de procese fizice şi chimice
complexe, iniţiat de o cauză bine determinată, care se dezvoltă necontrolat în timp şi spaţiu, şi în urma căruia
se înregistrează pierderi materiale şi prezintă pericole pentru oameni.
Realizarea arderii este posibilă numai, dacă concomitent se întrunesc următoarele condiţii: prezenţa
substanţei sau materialului combustibil, prezenţa mediului oxidant şi sursei de aprindere.

308
 Dinamica de dezvoltare a unui incendiu la general, cuprinde patru faze (arderea lentă, arderea activă,
arderea generalizată şi regresia), iar cunoaşterea specificului lor joacă un rol important în alegerea şi
proiectarea corectă a detectoarelor de incendiu.
În cercetarea abordată privind sporirea securităţii oamenilor, accentul trebuie pus, ca incendiul trebuie să
fie depistat încă la etapa de iniţiere.
Faza ardere lentă, apare atunci, când în urma unor transformări a materialelor şi substanţelor, apar
produsele de ardere (fumul şi gazele toxice), care prezintă un pericol potenţial pentru oameni.
De aceea fumul ca parametru al incendiului reprezintă un aerosol, care constă din două componente: mediul
de dispersie şi faza dispersă. Mediul de dispersie este format din gazul rezultat din amestecul dintre aer şi
gazele de ardere (monoxid de carbon, bioxid de carbon, acid clorhidric, acid cianhiddric, dioxid de azot etc.),
iar faza dispersă este formată din particule lichide şi solide rezultate în urma procesul de ardere a materialelor
combustibile. Această fază este caracterizată prin formă, mărime, concentraţie, distribuţia particulelor,
structură, precum şi de indicele de refracţie al particulelor.
În fază dispersă se pot observa particule cu compoziţie chimică şi structură diferită determinate, în principal,
de compoziţia materialelor combustibile care ard.
Incendiile în sectorul locativ sunt iniţiate într-o perioadă relativ scurtă, şi ca rezultat, încăperile şi spaţiile
sunt umplute foarte repede cu fum. Dacă incendiul izbucneşte în timpul nopţii, există pericolul că persoanele
din încăpere să fie surprinse în timpul somnului şi să nu să se poată trezi, acest lucru conducând la decesul
persoanelor în proporţii mari din cauza fumului. Fumul degajat în timpul incendiului poate provoca victime în
câteva secunde, deoarece conţine gaze toxice cu efecte asupra circulaţiei sanguine şi a sistemului nervos. De
aceea, beneficiul utilizării detectoarelor de fum în clădiri şi construcţii este foarte mare, care în viziunea noastră
merită o abordare aprofundată.
Măsurile de protecţie pasive împotriva incendiului de genul utilizarea elementelor de construcţii rezistente
la foc, a elementelor de protecţie a golurilor, a sistemelor de desfumare etc., pot limita doar unele efecte ale
incendiului.
Pentru limitarea deceselor la incendiile în locuinţe, soluţia de protecţie activă constă utilizarea detectoarelor
de fum - detectoare specializate în emiterea semnalelor acustice de alarmă.
Detectoarele de fum reprezintă detectoarele care reacţionează la particulele produse de combustie şi/sau
piroliză suspendate în mediu (aerozol). În altă ordine de idei detectorul de fum reprezintă o construcţie dotată
cu senzori, care au rolul de a genera un semnal de alarmă în cazul prezenţei fumului într-un mediu. Acest
semnal este transmis unui panou de control, în cazul unui sistem automat (instituții, centre comerciale sau
rezidențiale ori clădiri industriale), fie este convertit într-un semnal audio sau luminos local, sau în cazul
detectoarelor autonome.
Considerăm că este raţional să punctăm şi genurile de detectoare de fum frecvent utilizate în segmentul
prevenire – protecţie a populaţiei.
În funcţie de metoda de măsură a parametrilor fumului, se disting două categorii de detectoare de fum:
detectoare optice şi detectoare cu cameră de ionizare.
Detectoarele fum cu cameră de ionizare sunt traductoare sensibile la produsele de combustie capabile să
afecteze curenţii de ionizare din interiorul detectorului. Din punct de vedere funcţional, detectoarele de fum
cu cameră de ionizare funcţionează pe principiul ionizării aerului. Aceste detectoare au cea mai largă
răspândire, dat fiind faptul că, în faza de dezvoltare a unui incendiu apar mai întâi gazele de combustie şi
fumul, comparativ cu creşterea temperaturii sau formarea de flăcări, aspect ce creează premizele descoperirii
incendiilor încă la faza incipientă.
Detectoarele optice de fum sunt traductoare sensibile la produsele de combustie şi/sau descompunere
termică. Din punct de vedere funcţional, deosebim detectoare de fum optice cu funcţionare pe principiul
dispersiei luminii, şi detectoare de fum optice cu funcţionare pe principiul absorbţiei luminii. Utilizarea lor în
practică se face doar în baza unei argumentări tehnico-economice. Unele aspecte privind principiul de
funcţiune a acestor genuri de detectoare, precum şi descrierea unor caracteristici tehnice sunt abordate de către
cercetătorul M. Şerban [3].
Analiza literaturii de specialitate ne permite să evidenţiem aspectul evolutiv al detectoarelor de fum. Astfel
prima cercetare în domeniul alarmei la incendiu a fost realizată de către cercetătorul Francis Robbins Upton în
anul 1890.
O contribuţie meritorie în domeniul alarmei la incendiu a adus-o savantul George Andrew Darby, care în
anul 1902 a inventat primul detector electric de fum.
Puţin mai târziu, în anul 1930, cercetătorul Walter Jaeger a încercat să inventeze un detector de gaz toxic,
dar în schimb a deschis calea către lumea detectoarelor de fum moderne.

309
 În anul 1965, cercetătorul Duane D. Pearsall a inventat primul detector de fum cu adevărat accesibil pentru
fiecare. În viziunea noastră, aceste cercetări au servit baza elaborării detectoarelor de fum contemporane. De
aceea, cu certitudine putem menţiona că, actualmente, în sistemul de prevenire - protecţie se utilizează o gamă
foarte largă de detectoare de fum.
La alegerea tipului de detector este necesar să se ia în consideraţie materialele din spaţiul protejat şi clasa
de reacţie la foc a acestora; evoluţia cea mai probabilă a incendiului (parametrul de incendiu posibil);
configuraţia spaţiului; efectele sistemelor de ventilare şi încălzire, posibilităţile declanşării alarmelor false şi
alte aspecte.
Pentru a avea o deplină securitate în funcţionare, detectoarele de fum trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: să fie sensibile faţă de fenomenele care însoţesc incendiul; să fie insensibile dispozitivelor faţă de
fenomenele care ar putea declanşa semnalizări false, şi să asigure siguranţă în funcţionare.
În conformitate cu cerinţele normelor la proiectare [2], detectoarele de fum se prevăd în mod obligatoriu
pentru următoarele edificii: clădiri de producţie (cu produse din lemn, fibre sintetice, materiale polimerice,
produse textile, galanterie, confecţii, încălţăminte, piele, tutun, blănuri, hârtie, celuloză); încăperi de fabricare
(a hârtiei, cartonului, tapetelor, produselor cu degajare de pulbere); încăperi (de depozitare a materialelor
incombustibile în ambalaj combustibil, materiale combustibile solide); încăperi de păstrare şi utilizare a
tehnicii de calcul, calculatoarelor, radioaparăturii, centralelor automate telefonice; încăperi pentru poziţionarea
cablurilor pentru transformatoare şi dispozitive de distribuţie, pentru tablouri electrice; clădiri şi instalaţii cu
destinaţie administrativă şi publică (săli de spectacole, repetiţii, lecţii, lectură şi conferinţe, culoare, foaiere,
holuri, depozite pentru păstrarea cărţilor, încăperi pentru artişti, de costume, ateliere de restaurare, încăperi
pentru aparatură, încăperi administrative şi de gospodărie, încăperi de locuit în clădiri foarte înalte, saloane de
spital, încăperi ale întreprinderilor de comerţ, camere de serviciu, încăperi de locuit din hoteluri şi cămine,
încăperi ale muzeelor şi expoziţiilor etc.).
În normele la proiectare în vigoare nu sunt stipulate cerinţele privind amplasarea detectoarelor de fum în
clădirile înalte şi în construcţiile individuale, dar în viziunea noastră aceasta nu înseamnă că utilizarea acestor
instalaţii este interzisă.
Pentru o protecţie optimă este necesar de cunoscut şi de respectat cerinţele privind proiectarea şi amplasarea
detectoarelor de fum. În acest context se înscrie cadrul reglementat în normele în vigoare [1].
Numărul de detectoare de fum se determină în funcţie de necesitatea identificării aprinderii pe toată aria
controlată a încăperii din clădire. Conform normelor în vigoare în fiecare încăpere trebuie montate minimum
două detectoare de incendiu, dar se admite ca în încăperea de protejat de prevăzut montarea a unui singur
detector, dacă simultan se îndeplinesc următoarele condiţii: aria încăperii nu depăşeşte aria protejată de
detectorul de incendiu, indicată în documentaţia tehnică pentru el, şi nu depăşeşte aria medie, indicată în
normele în construcţii; se asigură controlul automat al capacităţii de funcţionare al detectorului de incendiu,
care confirmă îndeplinirea funcţiilor lui cu emiterea semnalului de defectare la Centrala de Semnalizare (în
cazul sistemului automat), şi sunt condiţii optime ce asigură identificarea detectorului defectat.
Detectoarele de fum se montează, de regulă, sub planşee. La imposibilitatea montării detectoarelor
nemijlocit sub planşee, se admite montarea lor pe pereţi, grinzi sau coloane.
La montarea detectoarelor de fum sub planşeu ele trebuie amplasate la o distanţă de la perete de cel puţin
0,l m.
Amplasarea detectoarelor de fum trebuie efectuată luând în considerare fluxurile de aer din încăperea de
protejat, produse de instalaţiile de ventilare prin refulare şi aspiraţie, totodată distanţa de la detector până la
gura de ventilare trebuie să fie de cel puţin l m.
Aria controlată de un singur detector de fum, se determină în funcţie de înălţimea încăperii de protejat.
Astfel, normele în construcţii recomandă următoarele cerinţe: pentru încăperile cu înălţimea sub 3,5 m, aria
medie controlată de detector constituie sub 80 m2, distanţa între ele 9 m, iar distanţa maximă de la detector
până la perete 4,5 m; pentru încăperile cu înălţimea 3,5 m - 6,0 m, aria constituie sub 70 m2, distanţa între ele
constituie 8,5 m, iar distanţa maximă de la perete până la detector - 4,0m; pentru încăperile cu înălţimea de
protejat 6,0 – 10,0 m, aria constituie sub 60 m2, distanţa între ele 8,0 m, iar distanţa maximă de la perete - 4,0
m; pentru încăperile cu înălţimea de protejat de la 10,0 m – 12,0 m, aria constituie sub 50 m2, distanţa între
ele 7,5 m, iar distanţa maximă de la detector până la perete - 3,5m.
În încăperile cu înălţimea între 12 şi 18 m, conform normelor la proiectare, detectoarele, de regulă, se
prevăd în două rânduri, cu respectarea algoritmului procedural la montare.
La montarea detectoarelor de fum în încăperi cu lăţimea sub 3 m sau sub pardoseli şi tavane false, şi în alte
spaţii cu înălţimea sub 1,7 m, distanţa dintre detectoarele de fum, indicată în normele în construcţii, se admite
să se reducă de 1,5 ori. Construcţia pardoselilor şi a tavanelor false trebuie să asigure accesul la detectoare
pentru deservirea şi întreţinerea lor tehnică.

310
 Detectoarele de fum trebuie montate în fiecare secţiune a tavanului cu lăţimea de minimum 0,75 m, limitată
de elemente de construcţii (grinzi, lonjeroane, nervuri orizontale ale grinzii), ieşite în exteriorul tavanului la o
distanţă de peste 0,4m.
Dacă elementele de construcţii ies în exteriorul tavanului la o distanţă de peste 0,4m, iar secţiunile formate
de ele în lăţime sunt sub 0,75 m, atunci aria controlată de detectoare se reduce cu 40 %.
În concluzie putem menţiona, că incendiile şi intoxicaţiile cu fum pot fi evitate utilizând instalaţii de
alarmare la incendiu cu detectoare de fum, fie automate sau autonome. O alarma de fum este esențială pentru
detectarea timpurie a unui incendiu, mai ales în sectorul locativ, pentru că beneficiul utilizării detectoarelor ar
putea însemna diferența dintre viață și moarte. Incendiile pot apărea într-o varietate de moduri diferite și în
orice spaţii, iar alarma de fum este importantă în caz de incendiu care conferă o siguranța vădită.

Bibliografie

1. NCM E.03.05 – 2004 Instalații automate de stingere și semnalizare a incendiilor. Normativ la proiectare.
Chişinău: - Departamentul Construcțiilor și dezvoltării teritoriului al Republicii Moldova, 2004.
2. NCM E. 03.03 – 2003 Dotarea clădirilor și instalațiilor cu sisteme automate de semnalizare și stingere a
incendiilor. Normativ la proiectare. Chişinău: - Ministerul Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării
Teritoriului al Republicii Moldova, 2003.
3. Şerban Manuel. Sisteme de detecţie şi alarmă la incendiu. Bucureşti: - Editura Ministerului Administraţiei
şi Internelor, 2009.
4. С. В. Собурь. Установки пожарной сигнализации. Москва: - Спецтехника, 2001.
5. В.В. Сафронов, Е.В. Аксёнова. Выбор и расчет параметров установок пожаротушения и
сигнализации. Орел: - ГТУ, 2005.

311
 SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII ACTIVITĂȚII VITALE

Efim OLARU, Daniela BRICEAG

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sistemele de management integrat presupun trecerea accentului de la individual la centralizat,

abordarea corespunzătoare, holistică a sistemelor de management existente în condițiile îndeplinirii cerințelor
fiecărui standard individual în parte. Acestea presupun implementarea unor activități dirijate către mediu,
securitate și sănătate în muncă, calitate la toate nivelurile ierarhice, ca parte componentă a funcționării de zi
cu zi, precum și un echilibru stabil, prin aplicarea unor mecanisme care să acționeze favorabil asupra tuturor
componentelor, depistând și rezolvând eficient problemele în ansamblul lor.

Cuvinte cheie:Management integrat, aspect de mediu, organizație, politică de mediu, sistem de

management, pericol, evaluarea riscurilor, standard de referință.

Sistemul de management integrat înglobează componentele unei afaceri într-un sistem coerent, în așa mod,
încât să permită organizației (unității economice) următoarele:
- să gestioneze multiple aspecte ale performanței sale și să îndeplinească cerințele mai multor standarde
pentru sistemele de management;
- să realizeze toată gama de obiective-țintă pe care și le propune, de exemplu, în ceea ce privește mediul
ambiant, securitatea și sănătatea în muncă, calitatea producției etc.;
- să integreze activitățile, serviciile, procesele și documentele care descriu sistemele de management
specifice, dedicate problemelor de protecție a mediului înconjurător, securității și sănătății în muncă, calității,
altor aspecte de activitate.
În calitate de standarde de referință pentru sistemul de management integrat în domeniul securității
activității vitale au servit standardele internaționale EN ISO 14001: 2004 – Sisteme de management de mediu.
Cerințe cu ghid de aplicare și OHSAS 18001 : 2007 (Occupational Health and Safety Management Systems)
– Sisteme de management ale sănătății și securității ocupaționale.
Standardul ISO 14001 : 2004 stabilește cerințele față de sistemul managementului de mediu care permite
organizației să elaboreze și să implementeze o politică și anumite obiective de mediu (ecologice), care să țină
cont de cerințele legale și de informația referitoare la aspectele importante de mediu, înțelegând prin aspect de
mediu orice element al activităților, produselor sau serviciilor care poate interacționa cu mediul. Impactul de
mediu presupune orice modificare, dăunătoare sau benefică, ce rezultă total sau parțial din aspectele de mediu
ale organizației.
Modelul sistemului de management al mediului presupune următoarele etape: stabilirea politicii de mediu,
planificarea activităților, implementarea și funcționarea acestora, controlul și supravegherea, analiza din partea
conducerii și îmbunătățirea continuă.
Standardele OHSAS, care se răsfrâng asupra managementului securității și sănătății ocupaționale, sunt
destinate pentru asigurarea organizațiilor cu elementele unui sistem generalizat de management al S.S.O., ce
ar putea fi integrate cu alte cerințe față de management pentru acordarea de ajutor eficient organizațiilor în
atingerea obiectivelor din domeniul S.S.M. și cel economic.
Modelul sistemului de management în domeniul S.S.O. presupune aceleași etape, care sunt stabilite pentru
sistemul de management al mediului, și anume: politica în domeniul S.S.O., planificare, implementare și
funcționare, control, analiză, îmbunătățire continuă.
Provocările principale în calea integrării sistemelor de management sunt următoarele:
- complexitatea organizațiilor (natură și număr de activități/procese, cifră de personal, număr de locații
etc.)
- un număr tot mai mare de exigențe ale tot mai multor părți interesate;
- cerințe legate de normative din ce în ce mai restrictive;
- diversitatea obiectivelor (scopurilor) urmărite, a intereselor profesionale, în unele cazuri divergențe;
- creșterea nivelului necesar de competențe ș.a.
Sistemele de management integrat permit următoarele: echilibru în stabilirea/definirea obiectivelor,
sporirea forței sistemului, reducerea riscurilor și creșterea profitului, reducerea suprapunerilor și micșorarea

312
costurilor asociate, armonizarea practicilor interne, clarificarea responsabilităților personalului, eficientizarea
comunicării interne/externe ș.a.
În șirul priorităților sistemului de management integrat pot fi enumerate următoarele:
- facilitarea instruirii personalului, conștientizării acestuia și creșterea performanței organizației;
- optimizarea activităților/proceselor ca urmare a analizei lor din mai multe perspective;
- sporirea eficienței în operare, a transparenței și a flexibilității;
- reducerea timpului necesar pentru audit;
- îmbunătățirea satisfacției părților interesate;
- creșterea competivității, a reputației, consolidarea imaginii pe piața de desfacere;
- atragerea potențialilor investitori sau parteneri;
- demonstrarea angajamentului pentru îmbunătățirea performanței globale a sistemului prin îndeplinirea
cerințelor tuturor standardelor de referință.
Principiile de bază ale managementului sunt: disciplină, autoritate, specializare/diviziunea muncii, unitatea
subordonării, unitatea orientării, inițiativă, remunerare, centralizare, ierarhizare, ordine, echitate, stabilitatea
personalului, spirit de grup. Din ansamblul acestor principii rezultă următoarele:
 prognoză și planificare;
 organizare și realizare;
 comandă, coordonare, control.
Abordarea utilă pentru toate sistemele de management constă în: planificare, implementare și funcționare,
verificare, analiză și îmbunătățire.
În cadrul ISO 14001 politica de mediu, exprimată prin aceste principii prevede:
- planificarea (aspectele de mediu, cerințele legale și alte cerințe normative, obiectivele, scopurile și
programele propuse);
- implementarea și funcționarea (resurse, atribuții, responsabilitate și autoritate; competență, instruire,
conștientizare; comunicare; documentație; controlul documentelor; control operațional; pregătire pentru
situații excepționale și capacitatea de răspuns);
- verificarea (monitorizare și măsurare, evaluarea conformării, acțiuni corective și preventive în cazul
neconformității, controlul înregistrărilor, auditul intern);
- analiza și îmbunătățirea continuă prevăd studierea rezultatelor activității de producție din punct de
vedere al aspectelor de mediu, impactului acestora și adoptarea măsurilor de îmbunătățire a stării mediului
înconjurător.
În cadrul OHSAS 18001 politica de S.S.O., exprimată prin aceleași principii prevede:
- planificarea (identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor, stabilirea controalelor, cerințele legale și alte
cerințe normative, obiective și programe);
- implementarea și funcționarea (resurse, funcții, responsabilități, răspundere și autoritate; competență,
instruire, conștientizare; comunicare, participare și consultare; documentație; controlul documentelor;
controlul operațional; pregătirea pentru situații excepționale și capacitatea de răspuns);
- verificarea (măsurarea și monitorizarea performanțelor; evaluarea conformării; investigarea
incidentelor, neconformității, acțiuni corective și preventive; controlul înregistrărilor; auditul intern);
- analiza și îmbunătățirea continuă prevăd studierea rezultatelor activității de producție din punct de
vedere al pericolelor pentru sănătate și securitate în muncă și adoptarea măsurilor de îmbunătățire a condițiilor
de muncă și sociale a lucrătorilor, reducerea la minimum a nivelului traumatismului și a îmbolnăvirilor
profesionale.
Este extrem de important în cazul integrării, să se țină cont și de alte standarde referitoare la domeniile
integrate, și anume:
- EN ISO 14004 – Sisteme de management de mediu. Linii directoare referitoare la principii, sisteme și
tehnici de aplicare.
- EN ISO 14050 – Management de mediu. Vocabular.
- OHSAS 18002 – Sisteme de management a sănătății și securității ocupaționale. Linii directoare pentru
implementarea OHSAS 18001.
Etapele cheie pentru integrarea sistemelor de management sunt:
- angajamentul conducerii pentru înțelegerea cerințelor sistemelor de management, implicarea și analiza
cost/beneficiu;
- analiză, diagnostic și analiza lipsurilor pentru a dezvolta/elabora un plan de implementare;
- educarea și conștientizarea lucrătorilor privind valoarea adusă de sistemul integrat;
- înțelegerea similitudinilor și a diferențelor dintre standarde;
- raportarea reprezentantului/reprezentanților MEDIU-S.S.M. către conducerea de vârf.

313
 Structura standardelor de referință pentru sistemul de management integrat (S.M.I.) este prezentată în
tabelul 1.
Tabelul 1. Structura standardelor de referință pentru SMI
EN ISO 14001 : 2004 OHSAS 18001 : 2007
INTRODUCERE INTRODUCERE
1. DOMENIU DE APLICARE 1. DOMENIU DE APLICARE
2. REFERINȚE NORMATIVE 2. PUBLICAȚII DE REFERINȚĂ
3. TERMENI ȘI DEFINIȚII 3. TERMENI ȘI DEFINIȚII
4. CERINȚE ALE SISTEMULUI DE 4. CERINȚE ALE SISTEMULUI DE
MANAGEMENT DE MEDIU MANAGEMENT S.S.O.
- CERINȚE GENERALE - CERINȚE GENERALE
- POLITICA DE MEDIU - POLITICA DE S.S.O.
- PLANIFICARE - PLANIFICARE
- IMPLEMENTARE ȘI OPERARE - IMPLEMENTARE ȘI OPERARE
- VERIFICARE - VERIFICARE
- ANALIZA EFECTUATĂ DE MANAGEMENT - ANALIZA EFECTUATĂ DE
MANAGEMENT
ANEXA A – GHID PENTRU UTILIZAREA ANEXA A – CORESPONDENȚA ÎNTRE
ACESTUI STANDARD INTERNAȚIONAL OHSAS 18001: 2007, ISO 14001: 2004 ȘI ISO
9001: 2000
ANEXA B – CORESPONDENȚA DINTRE ISO ANEXA B – CORESPONDENȚA ÎNTRE
14001:2004 ȘI ISO 9001:2000 OHSAS 18001, OHSAS 18002 ȘI ILO-
OSH:2001
BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE
Cerințele similare referitoare la politică sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2. Cerințe similare: POLITICA
Sistemul managementului de mediu Sistemul managementului de securitate și
sănătate ocupațională
4.2. POLITICA DE MEDIU 4.2. POLITICA SSO
Politica de mediu, trebuie să : Politica SSO, trebuie să :
- fie corespunzătoare naturii, dimensiunii și - fie corespunzătoare naturii și tipurilor de riscuri
impacturilor de mediu ale activităților, produselor și SSO ale organizației;
serviciilor organizației; - includă un angajament de îmbunătățire continuă
- includă un angajament de îmbunătățire continuă a a performanței SSO și a managementului SSO și
performanței de mediu și de prevenire a poluării; de prevenire a rănirilor și îmbolnăvirilor
- includă un angajament de conformare cu cerințele profesionale;
legale și cu alte cerințe la care organizația subscrie, - includă un angajament de conformare cu
referitoare la aspectele sale de mediu; cerințele legale și cu alte cerințe la care
- fie cadrul pentru stabilirea și analizarea organizația subscrie, conform propriilor riscuri
obiectivelor și a țintelor de mediu; SSO;
- fie documentată, implementată și menținută; - fie cadrul pentru stabilirea și analizarea
- fie comunicată întregului personal; obiectivelor SSO;
- fie disponibila publicului. - fie documentată, implementată și menținută,
- fie comunicată tuturor persoanelor care lucrează
sub controlul organizației, cu scopul ca aceștia să
fie constienți de obligațiile lor individuale în
domeniul SSO;
- fie disponibilă părților interesate;
- fie analizată periodic pentru a se asigura că
rămâne relevantă și adecvată organizației.
Politica este forța motrice a sistemelor de management integrat. Aceasta trebuie să ia în considerare
următorii factori:
- principiile de bază ale ISO 14001, OHSAS 18001 și angajamentele solicitate de acestea;
- domeniul organizației;
- lista aspectelor semnificative de mediu;
- natura și tipurile de riscuri SSO;
- solicitările și comunicarea cu părțile interesate;

314
 - misiunea, viziunea, valorile esențiale ale organizației;
- alte politici organizaționale;
- politica activităților de grup (dacă este cazul);
- condițiile locale/regionale specifice.
Atenție deosebită trebuie acordată cerințelor de gestionare a politicii, inclusiv la cele de comunicare către
persoanele care lucrează în numele organizației.
Obiectivele și programele principale în cadrul sistemului de management integrat trebuie să se refere la
următoarele:
- proiectarea produselor astfel încât să se minimizeze impactul lor asupra mediului de-a lungul întregului
lor ciclu de viață;
- limitarea oricărui impact negativ asupra mediului datorită noilor dezvoltări, activități și produse,
reducerea consumului de materii prime și resurse energetice;
- reducerea evacuărilor de substanțe chimice împreună cu apele reziduale (uzate);
- îmbunătățirea managementului situațiilor excepționale și accidentogene;
- prevenirea accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale (zero incidente);
- eliminarea riscurilor de explozie-incendiu și de incendiu;
- scăderea numărului de reclamații din partea consumatorilor;
- creșterea gradului de satisfacție a părților interesate;
- majorarea numărului de ore de instruire referitor la sistemul de management integrat;
- îmbunătățirea infrastructurii în ceea ce privește mediul, securitatea și sănătatea în muncă;
- integrarea programelor de management cu alte programe în cadrul planificării strategice.
Sistemele de management integrat au un șir de avantaje printre care pot fi menționate:
- îndeplinirea pe termen lung a strategiilor organizației;
- cunoașterea mai bună a sistemului de management și a părților care îl compun, precum și a modului
de interacțiune dintre acestea;
- eficiență în abordarea priorităților și șanse mărite pentru îndeplinirea obiectivelor;
- reducerea duplicărilor la sistemul documentar, la responsabilități, mai puțină birocrație;
- scăderea potențialului de disfuncțiuni în implementare prin identificarea riscurilor posibile și
prevenirea/reducerea lor, alocând responsabilități și resurse adecvate;
- formarea unor competențe multiple (de exemplu - auditori) și apropierea dintre personalul cheie pentru
managementul de mediu și de securitate și sănătate în muncă, precum și simplificarea auditului intern ș.a.

Bibliografie:

1. ISO 14001:2004 „Environmental management systems – Requirements with guidance use”.

2. OHSAS 18001:2007 „Occupational health and safety management systems – Requirements”.
3. Curs de instruire „Cerințe ISO 14001 și OHSAS 18001”, pregătit în cadrul firmei de audit internațional
„RINA – D'APPOLONIA” (consulting, design, operation & maintenance engineering), 2015.

315
 CONCEPTUL DEZVOLTĂRII MODULELOR DE STINGERE
CU PULBERE TUNGUS
Marina COJUHARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sunt precăutate cauzele apariției incendiilor, problemele și eficacitatea stingerii lor. Sau efectuat
diferite cercetări privind eficiența pulberilor ca mijloc de stingere, precum și ca mecanism de întrerupere a
arderii cu ajutorul modulelor Tungus. Este reprezentat modelele Tungus, caracteristica acestora, utilizarea
lor. Sunt precăutate modul de utilizare a modulelor pe teritoriul Republicii Moldova. A fost analizată schema
de stingere atât în interiorul unei clădiri cât și în aer liber, pentru a demonstra eficiența și rapiditatea de
acționare a modulelor.

Cuvinte cheie: Mecanism de stingere; incendiu; pulbere, ansamblu de stingere Tungusca, acționări
independente, echipament individual standard, declanșator, direcție de expulzare.

Incendiul este unul din cele mai răspândite calamități care provoacă atât pagube materiale cât și pierderea
vieților omenești. Folosirea stingătoarelor este de multe ori imposibilă, deoarece de multe ori nu se află nimeni
la locul incendiului, iar montarea unor sisteme automate complexe este destul de costisitoare.
Din acest motiv compania Istochnik Plus a proiectat și dezvoltat, pe baza descoperirilor industriale
militare, modulele de stingere cu pulbere cu acționare rapidă numită TUNGUS. Sunt eficiente și au un preț
scăzut, sting automat focarele de incendiu în dezvoltare sau prin declanșare în fazele inițiale ale incendiului,
această soluție face posibilă evitarea distrugerilor mari, provocate de incendiu, la costuri de instalare minime.
Întreprinderea produce o gamă largă de module cu impuls termorezistente, antiexplozive și cu înălțime
mare de acțiune. Ele au caracteristici tehnico-economice și cu performanțe superioare în comparație cu
modele similare din Rusia și din alte țări. Modulele depășesc de câteva ori alte tipuri de mijloace de stingere.
Aplicațiile generale sunt stingerea substanțelor solide, lichide, gazoase și echipamente electrice aflate sub
tensiune, indiferent de valoarea tensiunii în spații închise sau în aerul liber. Modulele care sunt montate pe
perete sau pe tavan sunt: Tungus 2, Tungus 4, Tungus 6 și Tungus 9. Aceste module sunt foarte căutate.
Acestea asigură stingerea focarelor de incendii cu suprafața de 25 m2 și 80 m2/modul și volumul până la
240 m3/modul de la o înălțime de până la 16 m.
Modulul Tangus 4 are forma cea mai compactă și permite amplasarea deasupra tavanelor suspendate.
Testele au confirmat eficiența lor în cazul jeturilor de pulbere care trece prin tavanele din plăci casetate.
Întreprinderea a dezvoltat modulul Tangus 0.65 pentru stingerea incendiilor din dulapurile electrice. El
conține numai 500 g de pulbere, cantitatea suficientă pentru stingerea incendiului într-un volum de 2,4 m3.
Modulele Tangus 0.65 și Tangus 2 pot funcționa în orice poziție de orientare.
Modulul Tangus 2 este recomandat pentru protecția tunelurilor de cabluri în care accesul este dificil.
Modulul Tangus 24 asigură stingerea incendiilor pe o suprafață de până la 75 m2 și un volum de până la
250m3/modul. Tungus 24 poate stinge în poziție orizontală în aer liber un incendiu cu gradul maxim de 233B
situat la o distanță de 18 m și protejează canale de cabluri cu secțiunea de peste 4 m2 pe o distanță până la
32 de metri.
Datorită metodei fundamentale noi de stingere a focului, bazat pe efectul direct al jetului de pulberi,
aruncat din modul, pe focarul incendiului, eficiența sa este cu mult mai mare de cât a oricăror alte produse
similare. Pe baza modulului Tungus 24 a fost constituit un ansamblu de stingere numit Tunguska, care poate
fi amplasat pe un vehicul. El constă din 9 module Tungus 24 și este recomandat pentru stingerea incendiului
în așezări situate de parte de formațiunile de pompieri. Sistemul poate fi montat pe un tractor sau un vehicul
și conducătorul poate să manevreze stând în cabină.
Modulul Tungus 5 realizează efectuarea jetului de pulberi prin deschiderile pe suprafața laterală, direcția
jetului de pulbere poate fi schimbată prin schimbarea poziției modulului, dacă este necesar. Tungus 5 este
recomandat pentru protecția la incendiu a canalelor de cabluri, a golurilor de ventilare, sub pardoseli
supraînălțate, deasupra tavanelor false și a oricăror spații cu geometrie complicată. Modulul poate fi utilizat
și ca o grenadă portativă pentru stingere în locul greu accesibil. Atât setul de stingere Tunguska cât și modulul
Tungus 5 poate fi utilizate ca mijloace operative pentru intervenții în zone depărtate de detașamentele de
pompieri și cu acces dificil. Dezvoltarea modulelor cu diferite direcții de expulzare a pulberii face posibilă

316
evitarea apariției unor zone neprotejate în spațiile greu accesibile și obținerea efectului direct al jetului de
pulbere. Acesta mărește siguranța stingerii, extinde posibilitățile de utilizare a modulelor și lărgește domeniile
de aplicație.
Modulele sunt acționate automat de:
• echipamente automate standard;
• sisteme de direcție și semnalizare;
• dispozitive de detecție;
• acționări independente sau manuale.
Cu ajutorul uni semnal electric de mică putere curentul de declanșare de 120 mA și tensiunea de declanșare
1,9V este posibilă și acționarea combinată a modulelor. Toate modulele sunt prevăzute cu dispozitive de
semnalizare și declanșare model USPAA-1 sau cu dispozitive cu autodeclanșare care acționează cu ajutorul
a 2 senzori: 1 - termic (creșterea temperaturii) și 2 - optic (flacăra).
Senzor optic este activat de cel termic numai după creșterea temperaturii, astfel evitându-se alarmele false.
Modulele cu autodeclanșare sunt dispozitive universale ce pot fi folosite pentru protejarea proprietăților
particulare cum ar fi: case, cabane, garaje și alte structuri.
Modulele Tungus au performanțe înalte. Spre deosebire de sistemele de semnalizare ele pot fi utilizate la
temperaturi cuprinse între -60C și +90Co timp de 10 ani fără întrerupere. Modulele produse sunt folosite în
numeroase domenii cum ar fi: apărare; industrie metalurgica; rafinării ,mine terminale; depozite, clădiri de
producție; camere de vopsire sau de uscare; camere pentru ulei hidraulic; echipamente electrice sub stații de
transformare; tuneluri de cabluri; garaje, biblioteci; subsoluri și poduri; clădiri publice; stații de carburanți
etc. Linia de producție cu capacitate de 15000 de module pe luna a fost transformată într-o întreprindere.
Producția a fost certificată conform cerințelor sistemului de calitate ISO-9001. În ultimii 4 ani, distribuitori
exclusivi de aceste module sunt în Romania și Moldova.

Bibliografie

1. МОДУЛЬ ПОРОШКОВОГО ПОЖАРОТУШЕНИЯ МПП(Н)-0,65-И-ГЭ-У2.

2. МОДУЛЬ ПОРОШКОВОГО ПОЖАРОТУШЕНИЯ МПП(Н)-2-И-ГЭ-У2.
3. Disponibil: <http.̸̸:̸̸ ru.scribd.com/doc/69423717/TUNGUS#scribd> [Accesat 19 Noiembrie 2015].

317
 OPTIMIZAREA PROCESELOR DE LUPTĂ CU INCENDIILE

Uliana ROBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare se încearcă introducerea unei idei de aplicație informatică pentru
simplificarea unor pași la intervenții sau monitorizare și stocarea datelor referitorare la incendii pentru a
putea fi accesate și utilizate mai rapid la o eventuală revedere. Pentru a fi folosite astfel de aplicații, datele
de intrare statice utilizate sunt normative în construcții, legi și alte reguli, iar datele variabile care trebuie
introduse de către personal să fie actualizate permanent, iar cele furnizate de către instalații și componente
să fie stocate.

Cuvinte cheie: optimizare, incendiu, stingere, aplicație, tehnologii, senzor, temperatură.

1. Noţiunea de incendiu
Incendiul poate fi definit ca o ardere necontrolată în timp şi spaţiu, în care se includ fenomene de natură
fizică şi chimică şi în urma căreia se pot înregistra pierderi materiale şi pericole pentru oameni.
Procesul de ardere are loc doar daca se întrunesc simultan următoarele condiţii:
- existenţa substanţelor sau materialelor combustibile;
- prezenţa substanţelor care întreţin arderea (de regulă, oxigenul);
- prezenţa surseri de energie capabilă să genereze temperatura de aprindere.
Arderea substanţelor şi materialelor combustibile se realizează doar la faza gazoasă, indiferent dacă acestea
sunt în stare solidă sau lichidă.
În funcţie de starea de agregare, deosebim materiale şi substanţe în stare solidă, lichidă şi gazoasă.
La materialele combustibile solide se folosește căldura pentru a asigura procesele de topire, distilare sau
sublimare. În cazul topirii este necesară o suplinire adăugătoare de energie calorică pentru a asigura procesul
de evaporare. Astfel se explică de ce materialele combustibile solide se aprind și ard mai greu decît cele lichide
și gazoase.
Substanțele combustibile lichide de asemenea necesită o cantitate de căldură, dar care, de ordine este mai
mică decît la materialele combustibile solide. Căldura este consumată în procesul de vaporizare, care se
mărește după depășirea temperaturii de inflamabilitate.
În stare gazoasă, materialele combustibile solide ori lichide, din punctul de vedere al arderii, au o evoluție
identică. Mai departe, prin aportul de oxigen are loc oxidarea, care se intensifică prin cantitatea de căldură
degajată de reacție, după care urmează inflamarea, apoi arderea propriu-zisă.
Din cauza evoluţiei aleatoare a incendiilor, nu pot exista două la fel. La dezvoltarea unui incendiu contribuie
mai mulţi factori: forma şi dimensiunile încăperii, deschiderile spre exterior, natura şi amplasarea materialelor
combustibile, etc.
Chiar la încercarea de a lua în considerație toți acești factori, experimentările de incendiu la scară naturală
dau rezultate variate, uneori chiar contradictorii.
Metode de stingere a incendiilor:
- răcirea – scăderea temperaturii elementului combustibil și a mediului înconjurător, sub nivelul de ardere.
- potolirea/stingerea – izolarea combustibilului și a oxigenului sau reducerea concentrației lor în mediul
înconjurător.
- diluarea sau eliminarea elementului combustibil –separarea elementului combustibil de sursa de căldură
sau de spațiul afectat de incendiu.
- controlul flăcării sau stoparea reacției în lanț - modificarea reacției chimice, schimbînd eliberarea de
radicali liberi produsă de combustie.
Agenţi de stingere:
- chimicale uscate – se recomandă folosirea pulberilor la stingerea practic a tuturor materialelor
combustibile, a incendiilor de echipamente electrice sub tensiune, precum și a incendiilor la temperaturi
exterioare foarte scăzute.
- apa - substanța de stingere cu cea mai mare eficacitate în ceea ce privește stingerea incendiilor din clasa
A, datorită căldurii latente de vaporizare mare. Pentru a se vaporiza “extrage” o cantitate mare din căldura
incendiului. Ca urmare, efectul de stingere al incendiului cu apă se realizează, în principal, prin răcirea
materialului care arde.

318
 - spuma - se utilizează pentru incendii din clasa B. Pentru clasa A, eficacitatea este diminuată, comparativ
cu cea a apei.
- dioxidul de carbon (CO2) - folosit la stingerea incendiilor din clasele A, B sau C, cu câteva excepții,
precum și a incendiilor de instalații electrice sub tensiune. Din cauza proprietăților sale, este neutilizabil la
stingerea incendiilor din clasa D (metale piroforice) sau pentru materiale care își furnizează singure oxigenul
necesar combustiei.
2. Optimizarea proceselor de luptă cu incendiile
Probleme des întâlnite la luptele cu incendiile:
 nerespectarea normativelor în construcţii;
 nerespectarea regulilor circulaţiei rutiere şi neacordarea priorităţii pe străzi publice;
 acces restrîns la locul desfăşurării incendiului;
 hidranţi de incendiu instalaţi necorespunzător la sistemele publice de alimentare cu apă;
 incompatibilitatea unor accesorii de la autospeciale importate cu instalațiile de apă locale;
 autospeciale învechite;
 insuficiente unități de pompieri;
 lipsa de efectiv, etc.
În cazul unei declanşări a incendiului, se poate de calculat traseul cel mai scurt sau rapid pînă la locul
incendiului, în funcţie de lucrările de reparaţie active şi străzile utilizabile. Datele referitoare la incendiul și
cauzele apariției se stochează și se prelucrează în așa fel încît aplicația ar putea să ne furnizeze date statistice
și posibilitate de a revedea cazurile în format digital mai rapid.
Bineînțeles, așa fel de aplicații pot fi doar informative, deciziile fiind luate de persoane competente,
utilizînd cunoștințele în domeniu, normele de securitate și experiența. Pentru a preveni incendiile ar trebui de
atras mai mult atenţia persoanelor mature şi copiilor asupra riscului utilizării sau jocului cu focul. Cele mai
multe incendii datorate focului deschis au loc în zona rurală: la gospodăriile populaţiei, păduri (mai ales
primăvara), la culturi agricole (pe timpul campaniei agricole de vară şi toamnă). Multe persoane dau foc la
gunoaiele sau resturile în urma strîngerii recoltei sau căderii frunzelor. O mai bună informare a acestor
persoane referitor la cum ar putea utiliza unele din resturile respective ca furaje sau îngrăşăminte ar putea
diminua considerabil cazurile de incendii. Din păcate, pe teritoriul Republicii Moldova, mai ales în mediul
rural, depozitarea deşeurilor sau reciclarea acestora nu este la nivelul corespunzător.
În ceea ce priveşte instalaţiile electrice şi mijloacele de încălzire, ele trebuie instalate şi întreţinute corect.
Preferăm să le instalăm singuri, undeva mai economisind unele resurse financiare, însă cazurile cu final
nefericit ar trebui luate în consideraţie. Din preajma sobelor şi în general, a mijloacelor de încălzire trebuie
îndepărtate orice tip de materiale combustibile şi supravegheate în continuu pe perioada utilizării. Este mult
mai uşor a informa şi a preveni potenţialele catastrofe decît a trage la răspundere vinovaţii.
Bibliografie:
1. Bălulescu, P. (1981). Stingerea incendiilor. Bucureşti: Editura Tehnică.
2. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. (2013). Ghid privind tehnica şi tactica stingerii
incendiilor. Bucureşti.
3. Normativ în construcţii NCM E.03.04-2004 "Determinarea categoriilor de pericol de explozie-incendiu şi
de incendiu a încăperilor şi clădirilor".
4. Reglementarea tehnică “Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT DSE
1.01-2005, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 1159 din 24.10.2007.

319
 POLUAREA APEI

Ecaterina PAȘCAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Multa vreme am crezut – sau în orice caz am acționat ca și cum am fi crezut - ca apa, prin
imensitatea volumului ei, “digeră” tot ce putem sa aruncam în ea ; cu alte cuvinte, întinderile de apă ar fi o
imensa ladă de gunoi pe care o știam purificatoare.
A trebuit sa se producă o serie de catastrofe pana să descoperim greșeala pe care am făcut-o. Savanții
cunoșteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai multe ori, neluate în seamă. Astăzi suntem
aproape neputincioși în fața anumitelor fenomene de impurificare.

Cuvinte cheie: Poluare, apă, agenți fizici, agenți biologici, substanțe organice,mediu ambiant, protecție,
deșeuri menajere,apă reziduală,amenajare.

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanțe determinate – solide, lichide, gazoase,
radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau
periculoase pentru sănătatea publica, pentru viața acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie și
turism.
Poluarea apei reprezintă contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a mărilor şi oceanelor cu
substanțe dăunătoare mediului înconjurător. Apa este elementul care întreține viața pe Pământ.
Sursele de poluare a apei:
1. Poluarea apei datorită agenților biologici (microorganisme și materii organice fermentescibile) duce
la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare răspândirea unor afecțiuni cum sunt
colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La această categorie de poluare, pe lângă apele uzate urbane
pot participa în mare măsură industriile alimentare, industria hârtiei.
2. Poluarea chimică rezulta din deversarea în ape a diverșilor compuși ca : nitrați, fosfați și alte substanțe
folosite în agricultură, a unor reziduuri și deșeuri provenite din industrie sau din activități care conțin plumb,
cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. De altfel, poluarea apelor cu nitrați și fosfați a devenit tot mai
îngrijorătoare în ultimul timp, mai ales în țările cu agricultură dezvoltată și industrializate.
3. Poluarea apei cu substanțe organice de sinteza este datorată în principal, detergenților și pesticidelor.
în S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proporția de dermatoze (afecțiuni ale pielii) provocate de
detergenți.
4. Poluarea apei datorită agenților fizici apare ca urmare a evacuării în apă a materialelor solide, minerale,
insolubile, cum este de pildă deversarea în cursurile de apă a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau
minelor. În aceasta categorie intră și poluarea termică a apei. Poluarea termică este cauzată de deversările
apelor de răcire care provin din industrie și de la unele centrale termice și nucleare . Însă, ridicarea temperaturii
apei ,ca urmare a acestor deversări, poate duce la modificări intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor
animale și vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere
bacteriana, animalele acvatice suferă pentru ca temperaturile superioare măresc intensitatea metabolismului.
Toate acestea determina așa-numita 'poluare termică'.
5. O problema speciala o reprezintă poluarea radioactiva a apelor care poate sa apară în urma unor căderi
de materiale radioactive din atmosferă sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajări a reziduurilor radioactive
lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomică sau de la cercetările nucleare.
Sursele de poluare a apelor în Republica Moldova
În Republica Moldova sunt monitorizate sursele organizate de poluare(apele reziduale comunale
(menajere), industriale și agrozootehnice) și anume poluările provenite de la utilizatorii de apa primari și cei
racordați la sistemele de canalizare centralizate.
Alte surse potențiale de poluare sunt câmpurilor de filtrare ale fabricilor de zahăr , nămolurile
depozitate pe platformele de uscare ale instalațiilor de epurare și gunoiul de grajd de la complexele
animaliere ramase în funcțiune. Cu regret impactul acestor surse de poluare asupra mediului nu se
monitorizează. Lipsește rețeaua de observații și investigații de laborator asupra pânzei freatice din zona de
amplasare a obiectivelor nominalizate. Lipsa datelor factologice sistematice nu permite evaluarea pertinenta a

320
situației, urmată de măsuri de combatere a poluării ceea ce provoacă degradarea continua a calității apelor de
suprafață și subterane.
Din an în an scade gradul de încărcare a capacitaților disponibile a stațiilor de epurare biologică a apelor
(SEB) în funcțiune.
Pentru epurarea apelor uzate până în anii 90 au fost construite peste 580 stații de epurare biologica (SEB).
Din instalațiile de epurare amplasate în bazinul r. Nistru mai funcționează cu încadrare la cerințele
autorizațiilor de mediu doar stațiilor de epurare biologica (SEB) Florești, Bălti. În 2003 au fost frecvente
cazurile când s-a depistat conținutul redus de oxigen în apele r. Bâc în aval de mun. Chișinău (după SEB SA
Apă - Canal). S-a redus, aproximativ de 2 ori, eficiența de epurare a instalațiilor municipale după prăbușirea
la 30.XI. 2002 a pereților în bazinele de aerare. În 2002-2003 s-au efectuat lucrări de retehnologizare a
sistemului de aerare care va contribui la o epurare mai eficienta.
Apele freatice sunt extrem de vulnerabile față de impactul antropogen. Din totalul prizelor de apă numai
20.0% corespund normativelor sanitare și igienice. Spectrul poluanților naturali și artificiali este foarte larg:
compușii cu azot, pesticide, seleniu, fluor, sulfați, etc. Valorile mineralizării și durității totale depășesc de 2.0-
5.0 ori și mai mult normativele internaționale. În ultimii ani poluarea bacteriană se plasează pe primul loc,
drept confirmare a majorării impactului antropogen. Conform estimărilor concernului "Apele Moldovei" 1.5
mln. oameni din țară folosesc apă freatică poluată cu nitrați, cu o mineralizare și duritate sporită.
Măsuri de protecție a apelor:
- depozitarea deșeurilor în locuri special amenajate;
- reciclarea tuturor materiilor reciclabile;
- încetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor şi a îngrășămintelor;
- încetarea folosirii substanțelor chimice în apropierea surselor de apă;
- pentru spălarea automobilelor sa se folosească locuri special amenajate;
- resturile menajere, apa rezultata în urma spălării hainelor şi a obiectelor de uz casnic sa fie aruncate
direct la canalizare;
- conservarea și reconstruirea unor ecosisteme naționale importante cum sunt: lacurile, spaţiile
mlăştinoase şi mlaştinile, excluderea amplasării depozitelor de deşeuri de orice natură;
Concluzie:
Da, intr-adevăr sunt multe de făcut pentru a împiedica poluarea apelor, necesită mult timp, mulți bani. Dar
totuși daca noi,oamenii,vom depune un mic efort,atunci noi vom fi cei care vor salva aceasta planetă.

Bibliografie

1. Gheorghe Neag –Echipamente și metode de curățare a apelor. U.T.PRESS 2009.

2. Metcalf & Eddy - Ingineria apelor uzate. Epurare, Evacuare, reutilizare. Ediţia a treia. Ed. McGraw-Hill,
1991.

321
 GESTIONAREA DEȘEURILOR ÎN R. MOLDOVA. PROBLEME ȘI
SOLUȚII.

Adriana DANDARA, lect. sup.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor pe parcursul ultimilor ani afectează comunităţile

locale, ameninţă mediul, şi contribuie la emisiile globale de gaze cu efect de seră. În contextul creşterii
economice a volumului şi diversității deşeurilor generate, gestionarea şi reciclarea deşeurilor este o prioritate
locală, naţională şi internaţională.

Cuvinte cheie: Poluare, apă, agenți fizici, agenți biologici, substanțe organice,mediu ambiant, protecție,
deșeuri menajere,apă reziduală,amenajare.

Politica Guvernului Republicii Moldova în domeniul gestionării deşeurilor constă în dezvoltarea

infrastructurii şi a serviciilor necesare pentru a proteja în mod adecvat mediul înconjurător la nivel global,
naţional şi local de efectele asociate cu managementul deşeurilor generate de cetăţeni, întreprinderi şi instituţii.
Gestionarea deşeurilor este una din problemele dificile, ce necesită a fi rezolvată în Republica Moldova.
Agravarea problematicii deşeurilor, în special a deşeurilor menajere solide, este generată de modul defectuos
în care sunt soluţionate în prezent diferite etape de procesare a deşeurilor. Gestionarea deşeurilor cuprinde
toate activităţile de colectare, transportare, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea
pentru activităţile de gestionare a deşeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul
“poluatorul plăteşte” sau după caz, producătorilor în conformitate cu principiul “responsabilitatea
producătorului”.
În mediul rural, în marea majoritate a localităților, practic nu există servicii organizate pentru
gestionarea deşeurilor, transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori
cu excepția serviciilor de colectare a deşeurilor create în unele localităţi rurale.
Numărul persoanelor racordate la aceste servicii în localităţile rurale este relativ jos, pe motivul lipsei
resurselor financiare. O mică parte din localităţile rurale şi în special acele localităţi rurale aflate în proxima
vecinătate a centrelor raionale sunt deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor. Generarea
deşeurilor municipale este influenţată de numeroşi factori, cei mai importanţi fiind venitul populaţiei,
comportamentul consumatorilor, apariţia pe piaţă de noi produse ambalate şi evoluţia demografică. Odată
cu ridicarea venitului populaţiei crește rata de generare a deşeurilor pe cap de locuitor, acesta fiind în zonele
rurale de obicei cuprinse între 0,3 - 0,4 kg/capita/zi, respectiv 0,9 kg/capita/zi sau mai mult, în zonele urbane.
Consumul preparatelor alimentare generează astăzi tot mai multe deşeuri. Introducerea de noi ambalaje, în
special plasticul, are un impact semnificativ asupra mediului. Ambalajele fabricate din polietilenă tereftalat
(PET) au înlocuit în ultimii ani ambalajele de sticlă, iar sacii, pungile sau cutiile din polietilenă (PE), pe cele
de hârtie, influenţând cantităţile şi compoziţia deşeurilor generate. Creşterea numărului de supermarket-uri,
alături de creşterea PIB pe cap de locuitor conduce la creşterea capacității de cumpărare a produselor
ambalate şi, implicit, a deşeurilor generate. Urbanizarea influenţează şi ea generarea de deşeuri, iar locuitorii
din zonele urbane produc mult mai multe deşeuri decât cei din zona rurală.
Actualmente, cea mai utilizată metodă de tratare a deşeurilor menajere este depozitarea pe sol, care
frecvent reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi apelor subterane. În acest context, salubritatea
localităţilor şi managementul deşeurilor urbane constituie obiectiv important al structurilor guvernamentale
şi locale. Anual, prin intermediul serviciilor de salubrizare din localităţile urbane se transportă la depozite
de DMS circa 1144-2210 mii m3 de deşeuri.
Depozitele actuale de deşeuri nu sunt operate corespunzător: nu se compactează şi nu se acoperă periodic
cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplăcute; nu există un control
strict al calităţii şi cantităţii deşeurilor care sunt evacuate pe depozit; nu există facilităţi pentru recuperarea
biogazului produs sau pentru recuperarea/tratarea filtratului; drumurile de acces spre depozite şi în interiorul
acestora nu sunt întreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de pe depozite; depozitele nu
dispun de împrejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de avertizare.
Alt aspect negativ al gestionării neadecvate a deşeurilor este acela că multe materiale reciclabile şi utile
sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile astfel pierzându-se o mare parte a potenţialului lor util (hârtie,

322
sticlă, metale, materiale plastice); fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic,
recuperarea lor este dificilă.
Deşeurile industriale şi cele periculoase
Cu toate că în Republica Moldova funcţionează câteva întreprinderi de prelucrare a deşeurilor, informaţia
privind volumele de deşeuri reciclate nu este supusă evidenţei statistice.
În anul 2008 a fost generate o cantitate totală de 2841,7 mii tone deşeuri provenite din activitatea
întreprinderilor. Cea mai mare parte a acestora, circa 1570 mii de tone este reprezentată de deşeuri aferente
industriei alimentare şi a băuturilor, alte 540 mii tone sunt deşeuri de la întreprinderile de extracţie, 249 mii
tone provin de la creşterea animalelor. Din cantitatea de deşeuri de producţie, doar 30% au fost utilizate,
50% sunt eliminate prin depozitare la gunoişti, iar 20% rămân în stoc pe teritoriul întreprinderilor.
Deşeurile medicale
Instituţiile medicale produc diverse deşeuri constituite din resturi alimentare, deşeuri de medicamente
(pastile, pulberi, regenți), antigen-teste de laborator, dezinfectanţi, detergenţi, deşeuri biologice (medii de
cultură, materiale biochimice, imunologice, substraturi biologice (sânge, seruri, ţesuturi organice), dispozitive
medicale şi materiale radioactive, deşeuri menajere. Toate aceste deşeuri sunt definite ca fluxul de deşeuri
medicale ce provin din centre de asistenţă medicală.
Circa 75-90% din deşeuri medicale sunt similare cu deşeurile menajere fiind fabricate din hârtie, de
ambalaje din plastic, produse alimentare de pregătire, etc., care nu au fost în contact cu pacienţii. Totuşi circa
10-25% din deşeurile medicale sunt deşeuri periculoase, care necesită tratament special. Deşeuri medicale
prezintă un risc sporit atât pentru sănătatea umană cât şi pentru mediu. Din lipsa unor cuptoare speciale aceste
deşeuri se acumulează în comun cu deşeurile menajere sau se depozitează în instituții medicale.
Alte fluxuri de deşeuri municipale periculoase
Actualul sistem statistic din domeniul gestionării deşeurilor municipale, reflectă doar parţial situaţia
privind gestionarea deșeurilor menajere, fiind incertă informația despre fluxurilor de deşeuri periculoase
specifice, precum uleiurile uzate, vehicule scoase din uz, anvelope uzate, acumulatori şi baterii uzate, deşeuri
de echipamente electrice şi electronice generate de consumători, de rând cu deşeurile menajere. În lipsa
sistemelor de colectare și tratare a acestor fluxuri de deşeuri pe parcursul anilor nu s-a acordat atenţia
respectivă.
Acumulatori și baterii uzate
Până în prezent, în activitățile de colectare a acumulatorilor și bateriilor uzate au fost antrenați doar
agenții economici, deși marea parte a acestor deșeuri este generată de consumătorii casnici. colectarea
bateriilor portabile și acumulatorilor uzate de la populație, asemenea infrastructură nu există în Republica
Moldova.
Deșeuri de echipamente electrice și electronice
În prezent nu există nici un sistem de colectare și tratare a deşeurilor de echipamente electrice şi
electronice (DEEE) în Republica Moldova și nu sunt date despre cantitățile de deșeuri generate, deoarece
nu este stabilită o evidenţă a acestor deşeuri.
Poluanţii organici persistenţi (POP)
Problema POP este considerată ca una din cele mai stringente probleme de mediu. O analiză
reprezentativă indică că pesticidele din categoria POP constituite 20-30% din stocul total de pesticide
inutilizabile și interzise din Republica Moldova. Actualmente această cantitate se estimează la circa 3 mii
tone. Studiile efectuate în imediata apropiere a depozitelor indică că solul și apele de suprafață sunt
contaminate cu asemenea substanțe.
O altă problemă importantă, întâlnită în cazul realizării proiectelor de management al deşeurilor, este
condiţionată de lipsa terenurilor disponibile pentru amplasarea depozitelor de DMS, ceea ce impune
achiziţionarea acestor terenuri.
Reieşind din cele menţionate se conturează următoarele probleme în domeniul gestionării deşeurilor:
a) lipsa reglementărilor (legislative, normative şi tehnice) în domeniul gestionării deşeurilor adecvate
situaţiei actuale şi cerinţelor legislaţiei UE;
b) lipsa infrastructurii de planificare, organizare şi implementare a unui sistem de management integrat al
deşeurilor la toate nivelurile (naţional şi regional);
c) lipsa unor responsabilităţi clar definite, pentru fiecare actor implicat actualmente în managementul
deşeurilor la nivel de instituţii de stat, asociaţii, organizaţii neguvernamentale, sectorul privat, societatea
civilă, etc.;
d) lipsa capacităţilor adecvate pentru eliminare şi acoperire parţială cu servicii de colectare şi transportare a
deşeurilor în localităţi urbane (60-80%) şi practic absenţa acestor servii în cele rurale (până la 10-20%);
e) lipsa capacităţilor de depozitare finală a deşeurilor, construite şi operate în conformitate cu standardele

323
 de mediu;
f) lipsa capacităţilor de tratare a deşeurilor periculoase, inclusiv acelor spitaliceşti, care fiind depozitate de
rând cu cele municipale prezintă un risc sporit pentru mediu;
g) lipsa infrastructurii de administrare a altor categorii de deşeuri precum deşeurile de construcţii şi
demolare, dejecţiile animaliere, deşeurile stradale, etc.;
h) finanţare insuficientă a domeniului managementului deşeurilor la nivel de stat cât şi cel privat;
i) implementare redusă a cadrului legislativ şi regulator existent din domeniu, aplicarea unor penalităţi
minore, care favorizează nerespectarea legislaţiei;
j) lipsa suportului şi participare redusă a publicului în sistemul actual de gestionare a deşeurilor.
Conformarea cu politicile de mediu a sectorului de management al deşeurilor presupune o abordare
sistemică, pe termen lung 2013-2027 şi se va concentra îndeosebi asupra îmbunătăţirii practicilor de gestionare
a deşeurilor municipale, identificate ca fiind cel mai critic punct în domeniului protecţiei mediului înconjurător.
Viziunea strategică a managementului deșeurilor constă în dezvoltarea până în anul 2027 a unui sistem
integrat de gestionare a deşeurilor eficient din punct de vedere economic şi care să asigure protecţia mediului
înconjurător şi a sănătăţii populaţiei.
Se va promova un nou mod de colectare a deşeurilor menajere a celor de producţie, recuperarea
materialelor refolosibile, protecţia mediului şi realizarea unui program de salubrizare stradală unitară, care
să contribuie la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate în respectivele zone, prin stabilirea unui sistem
adecvat care sa trateze fiecare tip de deşeuri în parte, în vederea protejării mediului.
Concluzionând cele menţionate anterior, obiectivele generale ale SNGD, sunt următoarele:
a) Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor municipale prin armonizarea cadrului
legislativ, instituțional și normativ la standardele UE, bazat pe abordare regională (aşezarea geografică,
dezvoltarea economică, existenţa drumurilor de acces, condiţiile pedologice şi hidro-geologice, numărul de
populaţie, etc.); și divizarea teritorială a ţării în 8 regiuni de management al deşeurilor.
b) Dezvoltarea infrastructurii regionale de depozite de DMS și a stațiilor de transfer.
c) Dezvoltarea sistemelor de colectare şi tratare a fluxurilor de deşeuri specifice (ambalaje, DEEE,
cauciucuri, baterii, etc.) prin promovarea și implementarea principului ”responsabilitate a producătorului”,
inclusiv a celor periculoase (deșeuri medicale, uleiuri uzate, etc.), (câte un punct de colectare la nivel de
regiune).
Obiectivele generale ale SNGD vor fi realizate prin intermediul obiectivelor specifice pentru fiecare tip de
deşeuri:
Deşeuri municipale:
a) Promovarea și implementarea sistemelor de colectare selectivă în toate localitățile, atât în sectorul
casnic cât și de producție, precum şi a facilităţilor de sortare, compostare şi reciclare.
b) Îmbunătăţirea sistemului de transportare al deşeurilor şi dezvoltarea staţiilor de transfer (4-7 stații per
raion).
c) Dezvoltarea capacităţilor de eliminare a deşeurilor municipale (construcția a 7 depozite de DMS la
nivel regional și a 2 stații pentru tratarea mecanico-biologică).
d) Îmbunătăţirea guvernării instituţionale în domeniul gestionării deşeurilor municipale, prin crearea
asociațiilor APL la nivel regional.
e) În scopul soluționării problemei privind depozitarea și reciclarea deșeurilor, în raionul Șoldănești, este
implementat un proiect ce prevede amenajarea platourilor de acumulare cu containere și procurarea utilajului
pentru reciclare.
Reciclarea
Cele mai mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate, nu de depozitarea deșeurilor, ci de
conservarea resurselor naturale, a energiei și reducerea poluării în procesul de producţie care rezultă din
folosirea materiilor prime reciclate în locul materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate
o dată, astfel încât producţia, în majoritatea cazurilor, este mai curată decât procesul original.
Colectarea, procesarea, transportul și execuţia de noi produse din materiale recuperate vor conduce la mai
puţini factori poluanţi ai aerului și apei, mai puţine deșeuri solide, la folosirea unor cantităţi mai mici de materii
prime în procesul de producţie. Mai mult de atât, factorii poluanţi rezultaţi din reciclare sunt considerabil mai
mici decât cei din depozitare și incinerare aproape în toate categoriile. În domeniul reciclării se impun
următoarele strategii:
- prevenirea formării deşeurilor;
- valorificarea deșeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere;
- eliminarea finală a deşeurilor care nu ş iau găsit o valorificare.

324
 Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii: - transformarea naturală; - transformarea în circuit
Transformarea naturală Ecosistemul este alcătuit din 5 componente: energie solară, materie anorganică,
producători de materie organică, consumatori de materie organică, agenţi de descompunere. Acest circuit al
transformării naturale continuă de milioane de ani în cel mai desăvârşit echilibru, independent de naşterea și
prăbuşirea civilizaţiilor. În mediul natural totul este prelucrat fără pierderi. Dacă una din cele 5 componente
dispare apar dezechilibre majore. Astfel, dacă ar exista doar plante verzi, s-a estimat că acestea ar consuma
dioxidul de carbon în 26 de ani. Transformarea în circuit deschis Transformarea în circuit deschis este posibilă
atunci când mediul este capabil să accepte deşeuri pentru reciclare. Dacă deşeurile sunt acceptate de mediu nu
apar probleme şi astfel de substanţe pot fi fabricate în continuare fără a cauza dezechilibru în mediu.
Un exemplu este plasticul biodegradabil sau hârtia care se descompune natural. Transformarea în circuit
închis Unele deșeuri provenite din activitatea umană nu se descompun natural în ecosistem, astfel s-a ajuns la
concluzia că substanţele create artificial trebuie transformate artificial. Acest tip de transformare este adesea
identificat ca reciclarea propriu-zisă. Substanţele care nu se pot integra în circuitul natural al ecosistemului,
trebuie descărcate în afara acestuia. Dacă în primele două tipuri de transformare sarcina fiinţei umane era
inexistentă sau redusă, transformarea în circuit închis necesită exclusiv preocuparea acesteia. În domeniul
reciclării se impun următoarele strategii: - prevenirea formării deşeurilor; - valorificarea deșeurilor prin
optimizarea sistemelor de colectare şi triere ; - eliminarea finală a deşeurilor care nu şi au găsit o valorificare
în circuit închis.

Bibliografie .

1. http://www.cpnt.ro/download/ D e șeurile%20si%20Mediul.pdf.
2. http://www.dmmt.ro/uploads/files/ghid%20eco%20club_02_small.pdf.
3. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/. Raport “Starea mediului în
Republica Moldova în 2007–2010”.

325
 PROCEDURI DE ANGAJARE A PERSOANEI JURIDICE ACHIZITOARE
(INVESTITOR) ÎN CONTRACTAREA EXECUŢIEI INVESTIŢIILOR
Iurie IVANOV, lect. sup.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În urma licitaţilor se desemnează agentul economic cu cea mai bună ofertă, dar tot odată se
stabilesc noi nivele de performanţă care impun ceilalţi agenţi economici să-şi ajusteze capacităţile la acel nivel
pentru a putea participa şi câştiga alte licitaţii, altfel riscă să falimenteze şi să fie eliminaţi din competiţie.
Aceasta şi este forţa motrice a dezvoltării durabile şi sănătoase a unei economii, care la rândul ei aduce implicit
ridicarea standardelor de viaţă şi a bunăstării întregii populaţii, or ăsta şi este scopul major a oricărei
economii din orice stat.
Cuvinte cheie: Licitaţie, Bursa Universală de Mărfuri, grup de lucru, vînzare, licitaţie publică, ofertă,
accept, validarea ofertelor, publicitatea, analiza de preţ, garanţia de participare,ordin de plată, cec.

Procedurile principale de angajare a persoanei juridice achizitoare în vederea contractării execuţiei

lucrărilor de construcţii sunt: prin licitaţie publică, prin cerere de ofertă de preţ, prin achiziţie dintr-o singură
sursă (încredinţare directă).
Persoana juridică achizitoare are obligaţia ca anterior lansării documentelor de licitaţie (anunţul publicitar
sau invitaţia de participare, în cazul licitaţiilor publice restrânse) să le prezinte spre studiere la Ministerul
Fineţelor şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, în vederea eventualelor completări şi
modificări în conformitate cu prevederile regulamentelor în vigoare.
Propunerea de anunţ publicitar sau după caz invitaţia de participare la licitaţie vor putea fi date publicităţii
sau transmise contractanţilor după avizarea documentaţiei de licitaţie.
Se va prezenta în timp util pentru a fi studiate următoarele documente de licitaţie:
 anunţul publicitar (invitaţia de participare);
 actul prin care se certifică asigurarea fondurilor de finanţare pentru primul an de execuţie;
 documentul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii;
 copie după autorizaţia de construire;
 instrucţiunile pentru contractanţi;
 condiţiile generale, suplimentare şi speciale de contractare;
 proiectul tehnic (descrierea lucrărilor, memorii tehnice de specialitate, listele de cantităţi de
lucrări, listele echipamentelor şi utilajelor tehnologice cu montaj, adendumul privind structura de comasare
a articolelor de lucrări, sau după caz structura analizelor speciale sau a articolelor modificate.);
 caietele de sarcini şi principalele planşe şi piese desenate;
 listele cu materialele, furniturile, echipamentele şi utilajele tehnologice cu preţurile aferente
pe care persoana juridică achizitoare le pune la dispoziţia contractanţilor (preţuri loco obiect sau loco
depozit);
 graficul general de realizare a investiţiei;
 calendarul de desfăşurare a licitaţiei.
Calendarul va cuprinde termenele de punere în vânzare a documentelor de licitaţie, data vizitării
şantierului (dacă este cazul), termenul limită de depunere a ofertelor, data deschiderii licitaţiei, data
programării pentru luarea hotărârii de adjudecare, data transmiterii comunicărilor, data soluţionării
eventualelor contestaţii, data convocării contractantului câştigător în vederea semnării contractului, data
semnării contractului.Perioada cuprinsă între termenul limită de depunere a ofertelor şi cel al semnării
contractului, trebuie să fie mai mică sau cel mult egala cu durata de valabilitate a ofertelor. În cazul în care
produc întârzieri faţă de calendarul propus ca urmare a neadjudecării la termenul prevăzut datorită unor
completări sau clarificări ale ofertelor, sau ca urmare a contestaţiilor admise, care pot conduce la realizarea
ofertelor, se va solicita prelungirea termenului de valabilitate a ofertelor cu maxim 30 de zile, decalându-se în
mod corespunzător şi calendarul.
La întocmirea calendarului se va ţine seama de faptul că ziua primirii răspunsului se exclud din calculul
duratei exprimate în zile calendaristice.Nerespectarea acestor prevederi conduce la nedeschiderea licitaţiei,
răspunderea pentru amânarea sau anularea licitaţiei revenind persoanei juridice achizitoare.

326
 Documentele de licitaţie pot fi modificate, cu avizul investitorului, ulterior punerii în vânzare către
contractanţi, urmare a contestării în cadrul analizei acestora de reprezentanţii investitorului desemnaţi în
comisiile de licitaţie, sau a unor sesizări din partea contractanţilor care au cumpărat documentele, a necesităţii
completării sau modificării acestor documente în vederea respectării prevederilor actelor normative care
reglementează activitatea de licitaţie.
În această situaţie, persoana juridică achizitoare, urmare primirii în scris a acestor observaţii făcute de
investitor cât şi a celor primite de la contractanţi, care urmare a analizei acestora sânt acceptate, are obligaţia
transmiterii în scris a completărilor sau modificărilor aduse documentelor de licitaţie, tuturor contractanţilor
care au cumpărat aceste documente, fără a indica sursa de la care s-au primit observaţiile.
În cazul în care aceste modificări conduc la imposibilitatea contractanţilor de a întocmi ofertele în
termenul stabilit în anunţul publicitar sau după caz în invitaţiile de participare (situaţie constatată de comisie
sau sesizată de către contractanţi), persoana juridică achizitoare, de comun acord cu reprezentanţii
investitorului în comisia de licitaţie, vor decala termenul de depunere a ofertelor şi implicit data de deschidere
a licitaţiei.Aceste noi termene vor fi comunicate în scris tuturor contractanţilor.
În cadrul activităţii de analiză a documentelor de licitaţie se vor urmări în principal următoarele:
 dacă documentaţia este completă, potrivit prevederilor legislaţia în vigoare;
 existenţa şi corectitudinea textului anunţului publicitar sau după caz a invitaţiilor de participare
la licitaţie;
 existenţa autorizaţiei de construire;
 existenţa fondurilor necesare de finanţare primul an de execuţie;
 respectarea regulilor şi procedurilor de licitaţie;
 corectitudinea criteriilor de calificare şi a punctajelor (adaptate la specificul lucrărilor licitate),
necesare selecţiei contractanţilor şi a evaluării ofertelor;
 corectitudinea întocmirii listelor de cantităţi de lucrări, în concordanţă cu caietul de sarcini şi
a soluţiilor tehnice prevăzute în studiul de fezabilitate aprobat;
 existenţa „modelelor anexă” privind modul de prezentare a ofertelor în conformitate cu
prevederile din caietul de sarcini;
 existenţa condiţiilor generale, speciale şi suplimentare de contractare, în conformitate cu
prevederile legale;
 calendarul de desfăşurare a licitaţiei;
 definirea în anunţul publicitar sau invitaţia de participare la licitaţie, de către persoana juridică
achizitoare a naturii obiectelor ce se supun licitaţiei. În cazurile speciale se vor stabili principalele categorii
de lucrări exprimate prin volume fizice, care să constituie plafoane de calificare;
 pe baza studiului de fezabilitate aprobat, în funcţie de natura, complexitatea şi ponderea
valorică a obiectelor componente, se vor înscrie în mod obligatoriu în instrucţiunile pentru ofertanţi, în
anunţul publicitar sau invitaţia de participare la licitaţie, plafoanele ce vor fi avute în vedere la evaluarea
capacităţii şi experienţei contractanţilor, stabilite de persoana juridică achizitoare, cu acordul investitorului,
astfel:
1. plafonul valoric aferent cifrei de afaceri medie anuală realizată în ultimii 3 ani, numai din activitatea
de C+M (reprezintă producţia vândută şi reflectată în contul de profit şi pierderi din bilanţul încheiat la finele
fiecărui an), trebuie să fie mai mare şi egal cu 2/5 ori decât valoarea medie anuală a obiectivului supus licitaţiei
şi care este a rezultantă a raportului între valoarea totală a obiectivului şi durată de execuţie, înscrise în studiul
de fezabilitate aprobat şi actualizat. Acest plafon se va stabili corelat cu valoarea estimată a lucrării şi numărul
de contractanţi potenţiali, pentru a nu restrânge concurenţa.
2. plafonul valoric aferent unei lucrări similare ca natură şi complexitate cu obiectivul supus licitaţiei,
terminată şi recepţionată în ultimii 5 ani, care trebuie să fie mai mare şi egal cu 0,5 /0,7 din valoarea estimată
a lucrării supuse licitaţie, înscrisă în studiul de fezabilitate aprobat, în funcţie de complexitatea lucrării.
3. plafonul valoric aferent capacităţii financiare a contractantului, de a putea contracta noi lucrări
(conform datelor din bilanţul ultimului an încheiat sau din balanţa de verificare a ultimului semestru încheiat),
care trebuie să fie în valoarea egală cu cel puţin valoarea de execuţie a lucrării (conform studiului de fezabilitate
aprobat şi actualizat) supuse licitaţiei, pentru o durată de minimum 3 luni de zile.
Pentru cifra de afaceri şi lucrările similare executate în străinătate, valoarea exprimată în valuta ţării
respective se transformă în lei după următoarea procedură: valoarea anuală (valoarea anuală a lucrării) realizată
se transformă în lei pentru anul respectiv prin înmulţirea cu un curs mediu calculat ca sumă a cursului valutar
din anul respectiv şi anul precedent, împărţită la doi valoarea în lei astfel rezultată se actualizează conform
precizărilor.

327
 Aceste plafoane au rolul de a califica contractanţii în funcţie de volumul şi complexitatea obiectivelor
ce urmează a fi contractate. Aceste plafoane nu limitează concurenţă, deoarece contractanţii care nu
îndeplinesc aceste cerinţe, pot participa cu asociaţii sau ca subantreprenori. În această situaţie plafoanele
reprezintă 60%, 40%, 30%, şi respectiv 25 % după cum participă la lider-partener asociat sau subantreprenor.
Preselecţia are valabilitatea 90 de zile, după care este necesară reconfirmarea condiţiilor de calificare
privind bonitatea firmei, situaţia financiară, îndeplinirea obligaţiilor de plată impozitelor –CASM şi calitatea
lucrărilor executate, dar preselecţia nu poate fi prelungită mai mult de un an de zile.
Etapa de preselecţie se va lansa după aprobarea investiţiei şi comandarea elaborării proiectului tehnic.
Pentru investiţiile de mică complexitate (lucrări obişnuite) care nu necesită un volum important privind
listele de cantităţi de lucrări şi caiete de sarcini, se pot organiza licitaţii publice deschise fără preselecţie. În
cazul rezilierii contractului privind execuţia lucrărilor, persoana juridică achizitoare va supune licitaţiei publice
restul cantităţilor de lucrări rămase de executat, conform prevederilor legale.
Ofertele necâştigătoare se restituie contractanţilor la cererea şi pe cheltuiala acestora, după soluţionarea
eventualelor contestaţii şi odată cu restituirea garanţiei de participare la licitaţie. Investitorului îi revine
obligaţia şi răspunderea păstrării confidenţialităţii în continuare a ofertelor.
În cazul în care persoana juridică achizitoare acceptă actualizarea valorii lucrărilor poate fi actualizată
sau nu în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor şi tarifelor, procedura de actualizare va fi precizată în condiţiile
speciale de contractare.
Materialele şi furniturile, puse la dispoziţie de persoana juridică achizitoare cu preţurile aferente, se
includ în devizele ofertă la Cap. „Cheltuielile directe”. Acestea vor fi înscrise în mod explicit în documentele
de licitaţie pentru a putea fi preluate ca atare în oferte.
Această procedură se va aplica şi pe parcursul execuţiei la decontarea lucrărilor executate.
Utilajele şi echipamentele tehnologice puse la dispoziţie de către persoana juridică achizitoare nu vor fi
cuprinse în valoarea ofertei în cadrul listelor de utilaje şi echipamente. Persoana juridică achizitoare va preciza
condiţiile de livrare, funcţie de care în devizul de montaj, contractantul va cuprinde transportul, ambalarea,
depozitarea utilajelor şi echipamentelor la locul de montaj.
Procedura de achiziţie prin cererea ofertelor de preţuri se aplică de orice autoritate contractantă,
interesată de achiziţia bunurilor sau serviciilor, necesare pentru satisfacerea cerinţelor sale, conform planului
trimestrial sau anual de achiziţii.
Aplicarea acestei proceduri este condiţionată de valoarea achiziţiei, care nu trebuie să depăşească, fără
taxa pe valoarea adăugată, 200000 lei pentru bunuri şi servicii.
Cu referinţă la achiziţia de bunuri şi servicii a cărei valoare estimativă depăşeşte, fără taxa pe valoarea
adăugată, 100000 de lei, autoritatea contractantă publică anticipat invitaţia de participare în Buletinul
achiziţiilor publice şi pe pagina web a Agenţiei Achiziţii Publice.
În acest sens, persoana juridică achizitoare va cere oferte de preţ de la cîţi mai mulţi contractanţi, dar cel
puţin de la 3. Analiza ofertelor se face de către o comisie de analiză, numită de persoana juridică achizitoare,
formată din cel puţin trei membrii. Membrii comisiei analizează ofertele de preţ şi propun persoanei
juridice achizitoare oferta cîştigătoare. Contractul de achiziţie va fi încheiat cu contractantul care a oferit cel
mai scăzut preţ, cu condiţia ca oferta să fie declarată corespunzătoare şi care îndeplineşte condiţiile de
calificare.
Dosarul adjudecării prin procedura cererii de ofertă de preţ va cuprinde:
1. documentul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii;
2. actul prin care se certifică că sunt asigurate fondurile necesare realizării investiţiei, aprobate
potrivit prevederilor legale, precum şi avizele, acordurile, autorizaţiile legale inclusiv cea de construire;
3. procesul verbal privind analiza efectuată de către membrii comisiei, aprobat de persoana
juridică achizitoare din care rezultă oferta cîştigătoare;
4. contractul încheiat de persoana juridică achizitoare cu contractantul ofertei cîştigătoare, cu
elementele din oferta cîştigătoare şi condiţiile negociate şi însuşite;
5. constituirea de către contractant a garanţiei de bună execuţie reprezentând un cuantum cuprins
între 5 şi 10% din valoarea ofertei cîştigătoare, în funcţie de complexitatea lucrărilor şi nivelul de risc privind
viciile ascunse.
Achiziţia dintr-o singură sursă se efectuează în cazurile în care:
a) nici o ofertă adecvată sau nici o candidatură nu a fost depusă ca răspuns la procedura deschisă sau
negociată, atîta timp cît condiţiile iniţiale ale contractului nu sînt modificate substanţial (termenele de
livrare/ prestare/ efectuare, achitare, condiţiile de livrare/ prestare, cerinţele faţă de calitate, cantitate,
garanţii, alte condiţii esenţiale);

328
 b) într-o măsură strict necesară, din motive de maximă urgenţă, ca urmare a unor evenimente
imprevizibile pentru autoritatea contractantă în cauză, nu se pot respecta termenele procedurilor deschise
sau negociate, cu publicarea unui anunţ de participare. În acest caz, motivele invocate pentru a justifica
urgenţa achiziţiei nu trebuie să reprezinte rezultatul neglijenţei autorităţii contractante;
c) din motive tehnice, de creaţie, referitoare la protecţia drepturilor exclusive, sau din alte motive
obiective, de bunurile, lucrările şi serviciile necesare dispune un singur operator economic, sau un singur
operator economic are drepturi prioritare asupra lor şi nu există o altă alternativă, ori operatorul economic
este stabilit prin lege.
În cazul contractelor de achiziţii publice de bunuri, autoritatea contractantă efectuează achiziţii dintr-o
singură sursă, dacă:
a) aceste bunuri sînt produse numai în scopul cercetării-dezvoltării sau experimentării. Prezenta
dispoziţie nu se aplică asupra producţiei cantitative menite să stabilească viabilitatea comercială a
produsului sau să amortizeze preţurile de cercetare-dezvoltare;
b) contractul de achiziţii publice se referă la livrările suplimentare efectuate de furnizorul iniţial,
destinate, fie pentru înlocuirea parţială a bunurilor sau a instalaţiilor de uz curent, fie pentru extinderea
bunurilor sau a instalaţiilor existente, dacă schimbarea furnizorului ar obliga autoritatea contractantă să
achiziţioneze un material tehnic cu caracteristici diferite, care conduce la incompatibilitate sau la dificultăţi
tehnice disproporţionate de utilizare şi întreţinere. Ca regulă generală, durata unor astfel de contracte,
precum şi cea a contractelor reînnoite, nu poate fi mai mare de 3 ani;
c) bunurile ce urmează a fi procurate sînt cotate şi achiziţionate la o bursă de materii prime;
d) contractul de achiziţii publice se referă la procurarea de bunuri în condiţii deosebit de avantajoase,
argumentate economic, fie de la un furnizor care îşi încetează definitiv activităţile comerciale, fie de la un
administrator al procedurii de insolvabilitate, fie în baza unei proceduri de plan sau a unei alte proceduri
de aceeaşi natură, în temeiul legislaţiei naţionale.
În cazul contractelor de achiziţii publice de servicii, autoritatea contractantă poate efectua achiziţii dintr-
o singură sursă numai dacă contractul în cauză este urmare a unui concurs de soluţii artistice, altul decît
procedurile de achiziţie publică prevăzute de Legea nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice.
În acest caz, toţi operatorii economici participanţi la concurs trebuie invitaţi să participe la negocieri. În cazul
contractelor de achiziţii publice de lucrări şi servicii, autoritatea contractantă efectuează achiziţii dintr-o
singură sursă:
a) pentru lucrările sau serviciile suplimentare care nu sînt prevăzute în proiectul estimat iniţial şi nici
în contractul iniţial şi care au devenit necesare pentru executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor indicate
în acestea, ca urmare a unei situaţii neprevăzute, cu condiţia atribuirii contractului operatorului economic
care efectuează lucrarea respectivă sau prestează serviciul respectiv: dacă lucrările sau serviciile
suplimentare respective nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic sau economic, de obiectul
contractului iniţial, fără a constitui un inconvenient major pentru autorităţile contractante; sau dacă
lucrările sau serviciile respective, chiar dacă pot fi separate de obiectul contractului iniţial, sînt strict
necesare pentru finalizarea acestuia. Valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări sau servicii
suplimentare nu trebuie să fie mai mare de 30 la sută din valoarea contractului iniţial;
b) pentru lucrările sau serviciile noi, constînd în repetarea lucrărilor sau serviciilor similare
încredinţate de către aceleaşi autorităţi contractante operatorului economic cîştigător al contractului
iniţial, cu condiţia ca lucrările sau serviciile respective să fie conforme cu un proiect de bază şi să fi făcut
obiectul unui contract iniţial atribuit prin procedură deschisă sau limitată;
c) dacă, după efectuarea procedurii de achiziţie, autoritatea contractantă, ca răspuns la solicitare, a
primit o singură ofertă de două ori consecutiv.

Bibliografie
1. Legii nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.107-111, 2007.
2. Regulamentul privind realizarea achiziţiilor publice de servicii de proiectare a lucrărilor,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.352 din 5 mai 2009, Monitorul Oficial nr.89-90/403 din 12.05.2009.
3. Regulamentul privind realizarea achiziţiilor publice dintr-o singură sursă, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 1407 din 10 decembrie 2008, Monitorul Oficial Nr. 226-229 din 19.12.2008.

329
 REZILIEREA, MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
DE LOCAŢIUNE. CONSECINŢELE ACESTOR EVENIMENTE

Iurie IVANOV, lect. sup.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Odată cu dezvoltarea comerţului şi relaţiilor economice apare necesitatea existenţei

contractului de locaţiune. Aceasta se datorează faptului că încă din antichitate oamenii aveau nevoie pentru
desfăşurarea activităţii sale de producţie a anumitor bunuri pe care nu le puteau procura din lipsa surselor
financiare, de aceea apariţia acestui tip de contract civil – contractul de locaţiune a dat posibilitatea realizării
activităţii umane datorită bunurilor transmise în folosinţa şi/sau posesia temporară.
Cuvinte cheie: reziliere, obligatii, contract de locaţiune, peirea bunului, exproprierea bunului
inchiriat,răscumpărarea bunului, cerere de reyiliere, sublocaţiune, chirie, folosinţă temporară, locatar,
locator.
Rezilierea este desfiinţarea pe viitor ex nuna a contractului cu executare succesivă în timp, ca
urmare a neexecutare a obligaţiei unei dintre părţi a contractului de locaţiune (locator şi locatar) din cauza
imposibilităţii acestora.
Prestaţiile anterioare rezilierii rămân neatinse. Totuşi rareori prin noţiunea de reziliere a
contractului civil sa mai înţelege şi desfiinţarea (încetarea) unui contract cu o cutare ino iotu, prin acordul
părţilor.
Pe lângă temeiurile generale de încetare a obligaţiilor prevăzute de legislaţie, contractul de
locaţiune poate înceta şi în baza temeiurilor (condiţiilor) speciale.
Este necesar de accentuat faptul că trecerea dreptului de proprietate asupra bunului închiriat de la
locatar la altă persoană nu este un temei de rezilierea contractului. Aceasta, de regulă, acţionează în cazul
reorganizării unităţii economice care dă în chirie bunurile.
Conform regulilor generale pe lângă acordul de voinţă al părţilor (rezilierea convenţională), contractul
de locaţiune încetează prin:
a. denunţarea unilaterală;
b. expirarea termenului;
c. pierea bunului, răscumpărarea bunului;
d. rezilierea contractului pentru neexecutare;
e. exproprierea bunului închiriat.
În prezent răscumpărarea simplă nemijlocită a bunului ce face parte din proprietatea statului este
interzisă, iar răscumpărarea indirectă pe cale de privatizare a întreprinderii de stat şi reorganizării acestei
întreprinderi în societate pe acţiuni, oro procurarea altor bunuri de stat închiriate, ce erau vândute la licitaţie
a devenit un fenomen destul de des întâlnit în prezent.
Astfel, după cum a fost menţionat mai sus, regula generală în care are loc încetarea contractului de
locaţiune este existenţa acordului de rezilierea contractului de locaţiune, exprimat de ambele părţi.
În caz în care părţile nu ajung la un acord privind condiţiile contractului de locaţiune deja încheiat,
ele au dreptul de a face modificări sau de a cere rezilierea prin înaintarea acţiunii prin instanţa de judecată
sau arbitraj. Cererea de rezilierea contractului de locaţiune este depusă de instanţa din raza teritorială unde
se află sediul locatorului.
În cerere pot fi indicate o listă de puncte noi ce sunt accentuate de o parte, precum şi motive legale ce
dovedesc necesitatea modificărilor propuse. La cerere pot fi anexate dovezile , copiile de pe propunerile
care erau transmise celeilalte părţi, banul de plată a taxei de stat. În acest caz existenţa şi soarta contractului
de locaţiune depinde, în primul rând, de hotărârea instanţei de judecată.
Un motiv de rezilierea unilaterală a contractului de locaţiune apare în cazul când nu a fost determinată
durata acţiunii, cu condiţia nerespectării termenului de preaviz. Prin termen de preaviz se înţelege
intervalul de timp dintre manifectarea voinţei de a desface contract5ul şi data la care contractul urmează
să înceteze în urma rezilierii. Manifestarea de voinţă de a desface contractul este un act unilateral de voinţă
şi produce efecte chiar dacă n-a fost acceptată de cealaltă parte, care trebuie să suporte rezilierea
contractului.

330
 Însă actualmente legislaţia prevede că contractul de locaţiune poate fi reziliat şi în cazul încălcării de
către o parte a condiţiilor concrete pentru rezilierea contractului în mod anticipat, care poate fi cerută atât
de locator, cât şi de locatar.
Persoana care dă în chirie poate să ceară rezilierea anticipată a contractului dacă locatarul:
1) Păstrează şi foloseşte bunurile transmise în posesie şi folosinţă temporară, neconformându-se
prevederilor contractului şi destinaţie bunurilor şi cu numeroase încălcări ale condiţiilor generale existente;
2) Înrăutăţirea intenţionată sau din neatenţie a stării bunurilor închiriate;
3) Nu achită chiria pe parcurs de 3 luni din ziua expirării termenului de plată dacă contractul nu
prevede altfel;
4) Încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului;
5) Alte cauze prevăzute în contract cum este nerespactarea obligaţiilor de a repara bunul închiriat;
6) Foloseşte iraţional bunurile închiriate sau prin mijloace ce duc la înrăutăţirea bunului sau care duce
la distrugerea şi pierea bunului dat;
Dacă pierea este totală (bunul nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei), contractul este desfăcut de
drept, căci locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinţa bunului şi nici nu poate fi obligat la refacerea
sau înlocuirea lui deoarece pierea a avut loc nu din culpa lui.
7) Nu ia măsuri de reproducere a bunului care au posibilitate de a fi restituite.
Rezilierea contractului de locaţiune trebuie făcută prin declaraţie scrisă adresată celeilalte părţi până
la apelarea la instanţa de judecată, această acţiune se numeşte soluţionarea prealabilă a conflictului apărut
între părţile contractului.
Astfel locatorului îi revine obligaţia de a formula şi a prezenta o scrisoare de avertizare a locatarului
despre necesitatea îndeplinirii de către acestea a obligaţiilor prevăzute în contract în termenul
corespunzător. Această condiţie înseamnă că la cererea de chemare în judecată vor fi anexate certificatele
sau documentele ce confirma respectarea căii extrajudiciare de soluţionarea conflictului şi copia scrisorii
trimise de locator sau dovada de trimitere sau înmânare a scrisorii respective locatarului. În caz contrar
cererea depusă la instanţă va fi reîntoarsă locatorului fără a fi măcar examinată.
În ceea ce priveşte locatarul, atunci e necesar de luat în consideraţie că pentru el nu e obligatorie calea
prealabilă de soluţionarea conflictului.
Procesul soluţionării conflictului pe cale extrajudiciară reprezintă un proces în care o parte interesată
până la adresarea în instanţa de judecată cu o acţiune este obligată să transmită altei părţi propunerea sa
despre modificarea sau rezilierea contactului.
Cererea poate fi înaintată la instanţa de judecată numai dacă au fost respectate 2 condiţii importante
care sunt:
1. Cererea este depusă după primirea refuzului de la cealaltă parte contractului privind modificarea
sau rezilierea contractului.
2. Cererea este depusă atunci când n-a fost primit nici un răspuns la propunerea transmisă în termen
de 30 de zile, dacă nu a fost prevăzut alt termen.
În cazul încălcării căii extrajudiciare de soluţionare a conflictului în ceea ce priveşte modificarea sau
rezilierea contractului de locaţiune, instanţa de judecată primind cerea de chemare în judecată da la locator
fără anexarea probelor reale ce vor dovedi înştiinţarea altei părţi despre dorinţa de a rezilia contractul este
obligată să întoarcă cererea fără examinare.
Cererea locatarului privind modificarea sau rezilierea contractului de locaţiune în practică arbitrar-
juridică este un eveniment mai rar, spre deosebire de tipice şi frecvente.
Astfel, conform legislaţiei în vigoare în domeniul dat locatarul e în drept de a cere rezilierea anticipată
a contractului de locaţiune în următoarele cazuri:
1. Persoana care dă în chirie bunul nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale privind restabilirea şi
repararea bunurilor închiriate, asigurarea tehnico-materială, reînzestrarea tehnică a producţiei şi altele în acest
gen;
2. Dacă bunurile închiriate în virtutea unor circumstanţe pentru care locatarul nu poartă răspundere
vor fi într-o stare neutilizabilă;
3. Persoana care transmite bunul în posesie sau folosinţă temporară nu transmis la timp aceste bunuri
locatarului.
Locatarul poate cere rezilierea contractului de locaţiune şi în afara cazurilor generale de neexecutare
a obligaţiilor sau executarea necuvenită a acestor de către locator, pe care le-a expus anterior, şi în cazul
intervenirii unor împrejurări o9biective care fac posibilă continuarea raporturilor contractuale.
Potrivit art. 907 Codului Civil al R.M. , locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în cazul
în care:

331
 - şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat, dacă el este declarat invalid sau
incapabil;
- este privat de libertate şi nu-şi poate folosi bunul închiriat, deoarece nu poate continua obligaţiile
contractuale.
Aşadar, de cele mai dese ori dorinţa de a rezilia contractul de locaţiune apare în cazul neîndeplinirii
sau îndeplinirii necorespunzătoare a condiţiilor contractuale.
Astfel, conform legislaţiei în vigoare , orice contract de drept poate fi reziliat pe baza hotărârii
judecătoreşti la dorinţa unei părţi în cazul încălcării esenţiale a condiţiilor contractului de altă parte şi în
cazuri prevăzute de legislaţia în contract. Evident că pentru rezilierea contractului de locaţiune în cazul
încălcării condiţiilor imperative nu e necesar şi nu e obligatoriu ca locatarul să dovedească că această
încălcare a dus prejudiciu şi că locatorul e lipsit într-o măsură mai mare sau mai mică de posibilitatea
obţinerii venitului aşteptat la momentul încheierii contractului de locaţiune.
În cazul rezilierii contractului datorită încălcărilor unor condiţii neesenţiale ale contractului, e necesar
ca locatarul sau locatorul să prezinte dovezi reale ce vor confirma vinovăţia celeilalte părţi.
Rezilierea contractului atrage după sine întoarcerea bunurilor locatorului în starea în care locatarul
le-a primit, ţinându-se cont de uzura normală a bunului ori de starea prevăzută în contract. Dacă starea
bunului a obiectului contractului este din vina locatarului el trebuie să repare persoanei ce dă în locaţiune
paguba, dacă nu va dovedi că înrăutăţirea nu a fost din cauza lui.
În cazurile când bunurile închiriate se deteriorează înainte de expirarea termenului lor de exploatare
stabilit în contract, aceasta se compensează de persoana care dă în chirie cu o valoare reală a bunului, dacă
şi contractul nu se prevede altfel.
Se va considera că cazul de înrăutăţirea posibilităţii utilizării bunului din vina locatarului, şi în cazul
în care bunul a pierdut utilizarea sa şi din vina altor persoane (membrilor familiei, sublocuitori etc.).
În cazul în care persoana fizică – locatorul decedează, succesor al dreptului conform
contractului este unul din membrii familiei sale, care a trăit sau a lucrat împreună cu el dacă acest membru
doreşte să fie locator.
Persoana, care a dat obiectul în posesie şi folosinţă temporară locatarului decedat, nu au dreptul
de a refuza intrarea în drepturi pe termenul rămas membrului familiei acestuia, cu excepţia cazurilor când
încheierea contractului a fost determinată de calităţile personal-individuale ale locatarului decedat.
Persoana se va considera membru al familiei dacă este rudă cu decedatul sau dacă a locuit
împreună nu mai puţin de un an.
Astfel, bazându-se pe articolul 902 Codului Civil al Republicii Moldova şi analizându-se cele
expuse mai sus, e necesar de argumentat că locaţiunea nu încetează prin decesul locatarului, nici prin cel
al locatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel sau dacă în funcţie de circumstanţe contractul nu mai
poate fi menţinut.
Rezultă că drepturile şi obligaţiile trec la moştenitori potrivit regulilor generale în materie de obligaţii
patrimoniale, care nu sunt contracte intuite personal, cu excepţia cazurilor când părţile nu s-au înţeles altfel
sau dacă moştenitorul uneia dintre părţi (decedate) este cealaltă parte, caz în care obligaţii reciproce se
sting prin confuziune.
O altă modalitate de reziliere a contractului apare atunci când ambele părţi manifestă voinţa de
reziliere contractului dat.
De exemplu, dacă este vorba despre contractul de locaţiune încheiat în folosul terţei persoane va
achita altă regulă specială: „din momentul când terţa persoană a exprimat locatorului voinţa sa de a-şi
asuma drepturile şi obligaţiile sale locatorul nu are dreptul de a face nici o modificare sau să rezilieze
contractul neluându-se în consideraţie acordul sau dezacordul terţei persoane, dacă legea nu prevede altfel
”.
Un alt caz de rezilierea contractului de locaţiune apare datorită existenţei dreptului uneia dintre părţi
la refuzul unilateral la contract, ceea ce va duce imediat ori la modificarea, ori la rezilierea contractului
dat. Refuzul unilateral la contract apare numai în cazul în care aceasta i se permite prin lege sau prin
acordul părţilor.
Exemplu:
După expirarea termenului contractului de locaţiune este considerat reînnoit pe un termen
nedeterminat şi fiecărei părţi îi revine dreptul de a cere în orice moment rezilierea contractului înştiinţând
în prealabil cealaltă parte a contractului.
În cazul rezilierii contractului de locaţiune la cererea uneia dintre părţi (ori locator, ori locatar)
procesul de soluţionare prealabilă a conflictului este o dispoziţie imperativă. Iar când este vorba despre
rezilierea contractului de locaţiune prin refuzul unilateral, cerinţele privind ordinea şi modul de reziliere a

332
 contractului stabileşte obligaţia numai de a înştiinţa în scris pe contra-oponent despre refuzul său de la
contract.
Această obligaţie este considerată respectată când există dovada reală ce confirmă transmiterea
scrisorii de înştiinţare prin poştă, telegraf, telefon, care permite să stabilim cu certitudine faptul că
scrisoarea de înştiinţare îi aparţine anume părţii ce refuză unilateral de a executa contractul. Din momentul
primirii acestei înştiinţări contractul de locaţiune este considerat reziliat.
În cazul apariţiei conflictului dintre membrii familiei a locatarului privind întrebarea despre
faptul de preimţiune la contractul de locaţiune succedat este soluţionat pe cale judecătorească, luându-se
în consideraţie posibilităţile fiecărui pretendent (capacitatea de muncă, pregătirea profesională etc.).
Aşadar, este necesar de argumentat că când este vorba despre examinarea cauzei de reziliere
sau sau de modificare a contractului de locaţiune e necesar de luat în consideraţie acele metode, moduri şi
condiţii prezentate de partea interesată pe baza cărora va fi utilizat sau modificat contractul.
O altă cale prin care are loc încetarea contractului de locaţiune este exproprierea bunului
închiriat. Potrivit art. 901 Codul Civil al R.M.: „exproprierea totală a bunului închiriat stinge locaţiunea
de la data la care expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesiune. Dacă exproprierea este parţială ,
locatarul poate, după împrejurări, obţine reducerea chiriei sau recuperarea pagubei”.
Dacă termenul locaţiunii a fost determinat prin acordul părţilor, locaţiunea încetează de drept
prin expirarea termenului, fără să mai fie nevoie de o înştiinţare prealabilă.

Bibliografie:
1. Codul Civil al Republicii Moldova
2. STĂNESCU Constantin, BÎRSAN Corneliu „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Ed. III, Iaşi
2000
3. BAIEȘ Sergiu, ROȘCA Nicolae „Drept civil” (scheme), Chişinău 2000
4. BLOȘENCO A. „Drept civil. Partea specială. Note de curs”, Ed. Cadtdidact, Chişinău 2003

333
 NOUL COD VAMAL AL UNIUNII EUROPENE

Viorica URSU, drd, magistru în drept, lector superior

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract. Unul din obiectivele politicii vamale a Uniunii Europene este acela de spori eficiența
organizării controalelor vamale dar in același timp de a eficientiza procedurile de vămuire și a reduce
obligațiile administrative. Din aceste motive dar și pentru a ține pasul cu tehnologia, la nivelul Uniunii s-a
luat decizia reformării legislației vamale de bază și anume Codul Vamal (Regulamentul 2913/1992) și
Dispozițiile de aplicare a acestuia (Regulamentul 2454/1993).
În aceste condiții, a fost publicat noul Cod vamal al Uniunii ("CVU") adoptat prin Regulamentul
nr. 952/2013 al Parlamentului European (Regulamentul, obligatoriu în toate elementele sale şi cu aplicare
directă în toate statele membre, asigură coerenţa Regulamentului (CE) nr. 450/2008 cu Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)) şi al Consiliului UE. Noul Cod vamal comunitar se va aplica de la
1 iunie 2016, cu excepţia unor prevederi organizatorice care au intrat în vigoare de la 30 octombrie 2013.

Cuvinte- cheie. Uniunea Europeană, legislație vamală, mărfuri, regim vamal, declarație vamală,
teritoriul vamal, taxe vamale, accize.

Noul Cod vamal conţine normele şi procedurile generale care să asigure aplicarea măsurilor
tarifare şi a altor măsuri de politică comună introduse la nivelul Uniunii în legătură cu schimburile comerciale
cu mărfuri între Uniune şi ţări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, ţinând seama de
cerinţele respectivelor politici comune. Legislaţia vamală urmează să fie mai bine aliniată la dispoziţiile legate
de colectarea drepturilor la import fără a modifica domeniul de aplicare al reglementărilor fiscale în
vigoare.Prin noul Cod vamal, se introduce cadrul juridic necesar pentru aplicarea anumitor dispoziţii ale
legislaţiei vamale pentru schimburile comerciale cu mărfuri unionale între părţi ale teritoriului vamal în care
se aplică dispoziţiile Directivei nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată sau ale
Directivei nr. 118/2008 privind regimul general al accizelor şi părţi ale teritoriului respectiv în care dispoziţiile
menţionate nu se aplică sau pentru schimburile comerciale între părţi în care dispoziţiile menţionate nu se
aplică.
Simplificări legislative. Pentru facilitarea comerţului legitim şi lupta împotriva fraudei, Codul
introduce mecanisme de simplificare a legislaţiei vamale care să permită utilizarea instrumentelor şi a
tehnologiilor moderne şi să se promoveze în continuare aplicarea uniformă a legislaţiei vamale şi a abordărilor
moderne ale controlului vamal, contribuind astfel la asigurarea unei baze pentru proceduri de vămuire simple
şi eficace.
Se urmăreşte ca informaţiile furnizate de către operatorii economici să fie utilizate în comun de
către autorităţile vamale şi alte instituţii implicate în acest control. Controalele astfel efectuate urmează să fie
armonizate, astfel încât operatorul economic să trebuiască să comunice informaţiile doar o singură dată, iar
mărfurile să fie controlate de aceste autorităţi în acelaşi moment şi în acelaşi loc.
Este reglementată numirea unui reprezentant în relaţia cu autorităţile vamale. Cu toate acestea,
dreptul la reprezentare nu va putea fi restrâns în temeiul unui act cu putere de lege adoptat de unul dintre statele
membre. Mai mult, un reprezentant vamal care îndeplineşte criteriile pentru acordarea statutului de operator
economic autorizat pentru simplificările vamale ar trebui să aibă dreptul de a-şi presta serviciile şi într-un alt
stat membru decât cel în care este stabilit operatorul economic. Ca regulă generală, reprezentantul vamal ar
trebui să fie stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii.
Toate deciziile referitoare la aplicarea legislaţiei vamale, inclusiv la informaţiile obligatorii, vor
trebui să intre sub incidenţa aceloraşi norme. Orice astfel de decizie ar trebui să fie valabilă în întreaga
Uniune şi să poată fi anulată, modificată, în măsura în care nu se prevede altfel, sau revocată, în cazul în care
nu este în conformitate cu legislaţia vamală sau cu interpretarea acesteia.
Operatorii economici care respectă normele şi sunt demni de încredere trebuie să beneficieze de
statutul de operator economic autorizat, sub rezerva acordării unei autorizaţii pentru simplificările vamale
sau a unei autorizaţii pentru securitate şi siguranţă sau a ambelor. În funcţie de tipul autorizaţiei acordate,
operatorii economici autorizaţi ar trebui să poată profita la maximum de utilizarea generalizată a simplificărilor
vamale sau să profite de facilităţile în materie de securitate şi siguranţă. De asemenea, va trebui ca ei să
beneficieze de un tratament favorabil în ceea ce priveşte controalele vamale, ca de exemplu reducerea

334
numărului controalelor fizice şi a celor pe bază de documente. Regulamentul prevede şi măsuri care să asigure
operatorilor dreptul la o cale de atac, precum dreptul fiecărei persoane de a fi audiată înainte de luarea oricărei
decizii care i-ar fi nefavorabilă.
Instituirea unui cadru comun de gestionare a riscurilor pentru toate statele membre nu trebuie să
împiedice verificarea mărfurile, cu controale prin sondaj.
Sunt stabilite elementele pe baza cărora se aplică taxele la import sau la export şi alte măsuri
referitoare la comerţul cu mărfuri, reguli mai simple pentru eliberarea dovezilor de origine în Uniune, cât şi
pentru gruparea tuturor cazurilor în care ia naştere o datorie vamală la import, altele decât cele rezultate din
depunerea unei declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie sau de admitere temporară cu scutire parţială
de taxe, în scopul evitării dificultăţilor legate de determinarea temeiului juridic în baza căruia a luat naştere
datoria vamală. Deci, datoria vamală ia nastere la momentul importului sau prin nerespectarea obligațiilor
stabilite în legislația vamală. În noul Cod vamal a fost introdusă o prevedere care permite ca datoria vamală să
se stingă dacă nerespectarea obligațiilor vamale nu a avut consecințe semnificative asupra funcționării corecte
a regimului declarat și nu constituie o tentativă de fraudă și dacă toate formalitățile necesare pentru
reglementarea situației mărfurilor sunt indeplinite ulterior. Acelaşi lucru trebuie să se aplice şi în cazurile în
care ia naştere o datorie vamală la export. Se urmăreşte simplificarea reglementărilor privind stabilirea locului
în care datoria vamală ia naştere şi în care trebuie recuperate taxele la import sau la export.
Sistemul de garanţii. Regulamentul propune utilizarea unei garanţii unice pentru toate categoriile
de regimuri speciale, această garanţie urmând să fie globală şi să acopere mai multe tranzacţii. De asemenea,
autorizarea, în anumite condiţii, a unei garanţii globale de valoare redusă pentru datoriile vamale şi alte drepturi
care au luat naştere, sau a unei garanţii globale cu scutire de garanţie. O garanţie globală de valoare redusă
pentru datoriile vamale şi alte drepturi care au luat naştere trebuie să fie echivalentă cu furnizarea unei garanţii
pentru întregul cuantum al taxelor la import sau la export de plătit, mai ales în scopul acordării liberului de
vamă mărfurilor în cauză şi al înscrierii în evidenţele contabile.
În scopul asigurării unei mai bune protecţii a intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor
membre, o garanţie ar trebui să acopere mărfurile nedeclarate sau declarate incorect într-un transport sau
într-o declaraţie pentru care aceasta a fost furnizată. Din acelaşi motiv, angajamentul garantului ar trebui, de
asemenea, să acopere cuantumul taxelor la import sau la export ce urmează a fi plătite în urma controalelor
ulterior acordării liberului de vamă.
În scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre şi în scopul prevenirii
practicilor frauduloase, este recomandabil să se prevadă mecanisme conţinând măsuri progresive pentru
aplicarea unei garanţii globale. În cazul în care există un risc ridicat de fraudă, ar trebui să fie posibilă o
interdicţie temporară de aplicare a garanţiei globale, ţinând cont de situaţia particulară a operatorilor economici
în cauză.
Este oportun să se ţină seama de buna-credinţă a persoanei în cauză, în cazurile în care o datorie
vamală a luat naştere în urma nerespectării legislaţiei vamale, şi să se minimizeze impactul neglijenţei din
partea debitorului.
Pentru a asigura libera circulaţie a mărfurilor unionale pe teritoriul vamal al Uniunii şi tratamentul
vamal al mărfurilor neunionale introduse pe acest teritoriu, ar trebui să i se delege Comisiei competenţa de a
adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce priveşte stabilirea statutului vamal
al mărfurilor, pierderea statutului vamal de mărfuri unionale, păstrarea acestui statut pentru mărfurile care
părăsesc temporar teritoriul vamal al Uniunii şi scutirea de taxe vamale pentru mărfurile reintroduse.
Prin această reglementare se urmăreşte să se asigure că acordarea rapidă a liberului de vamă
pentru mărfuri, în cazul în care operatorul economic a furnizat în avans informaţiile necesare pentru efectuarea
controalelor de risc asupra admisibilităţii mărfurilor. Controalele fiscale şi cele privind respectarea politicii
comerciale trebuie, în principal, să fie efectuate de către biroul vamal în a cărui rază de competenţă se află
sediul operatorului economic. Este avută în vedere o vămuire centralizată la locul unde este stabilit
operatorul economic.
Care este scopul noului Cod Vamal? In primul rand, facilitarea comertului corect, legitim. Apoi,
nevoia de a oferi mai multa siguranta si securitate. Conceptul acestui Cod este acela de a descreste numarul
de agenti vamali. Codul Vamal urmareste desigur si asigurarea unui mediu "paperless" pentru comertul
international.

335
 INTERPRETAREA ŞI APLICAREA ERONATĂ
DE CĂTRE PARTICIPANŢII IMPLICAŢI ÎN SOLUŢIONAREA
LITIGIILOR CADASTRALE
A PREVEDERILOR LEGALE ÎN DOMENIUL CADASTRAL

Aurica LEFTER-BARCARU, master în drept, lector superior

Universitatea Tehnică din Moldova

„A şti legile nu înseamnă a fi stăpân

pe vorbele lor, ci pe înţelesul lor”.
(Celsus)1

Abstract: Din practica instanţelor de judecată în examinarea litigiilor cadastrale se conturează o

concluzie proeminentă de interpretare distorsionată a prevederilor legale, atît cadastrale cît şi procedurale,
de către părţile participante, care nu duc decît la o aplicare eronată a acestora, menite în ultimă instanţă să
aducă atingere unor eventuale persoane interesate sau chiar terţilor.
Cuvinte-cheie:
 Contencios administrativ;
 Procedură prealabilă;
 Proprietatea comună pe cote-părţi;
 Proprietatea comună devălmaşă;
 Delimitarea cotelor coproprietarilor;
 Moştenire;
 Declaraţia de renunţare la succesiune.
Orice neînţelegere sau conflict ivit între subiectele raporturilor juridice civile, cu privire la modul cum
acestea îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile, generează litigii civile, susceptibile de a fi
soluţionate practic doar de către instanţele de judecată. Litigiul ajunge să fie dedus instanţelor spre soluţionare
în momentul cînd cel puţin o parte nu-şi execută o obligaţie, cînd o parte se consideră lezată în drepturi de
către o autoritate şi autoritatea refuză în anularea actului său sau refuză satisfacerea cererii petiţionarului etc.,
cu condiţia suplinirii în prealabil a procedurii prevăzute de lege de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă.
Astfel, prin contractul de vînzare-cumpărare din 13 martie 1996, autentificat de către notarul or.Soroca,
cetăţeanul M. a procurat de la cet.T.“o parte din apartamentul nr.3”, care indică doar suprafaţa în metri patraţi
a bunului imobil, obiect al vînzării-cumpărării. În aprilie 2014 cet. M a solicitat OCT Soroca înregistrarea
dreptului de proprietate în registrul bunurilor imobile, în temeiul contractului respectiv, cerere care a fost
respinsă, invocîndu-se prevederile art.31 lit.c) şi d) al Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din
25.02.1998, şi anume, faptul că documentul prezentat spre înregistrare nu corespunde cerinţelor stabilite de
legiuitor. Refuzul oficiului cadastral a fost contestat în instanţa de judecată.
Apartamentul în cauză este înregistrat în proprietatea comună devălmaşă a 4 persoane. Contractul de
vînzare-cumpărare a fost încheiat între cumpărătorul M. şi vînzătorul T., care este coproprietar devălmaş cu
încă alte 3 persoane, fără acordul acestora (cel puţin din contractul prezentat nu reiese contrariul), contrar
dispoziţiilor art.50 şi 65 Cod Civil, 19642, şi fără să fi fost delimitată cota-parte a vînzătorului.
Astfel, la perfectarea acestui contract au fost ignorate dispoziţiile legislaţiei civile referitoare la actele de
dispoziţie asupra bunurilor aflate în coproprietate, în vigoare la momentul perfectării actului juridic. În plus,
reieşind din prevederile Legii cadastrului bunurilor imobile (art.40), în prezent, înregistrarea unui asemenea

1 Filosof roman, sec.II

2 Convenţia încheiată în numele unei alte persoane de o persoană care nu are împuternicire pentru aceasta sau care şi-a
depăşit împuternicirea crează, modifică sau face să înceteze drepturile şi obligaţiile civile pentru reprezentat, numai
dacă această convenţie a fost ulterior încuviinţată de către reprezentat.

Încuviinţarea ulterioară a convenţiei de către reprezentat face ca ea să fie valabilă din momentul încheierii ei.

336
act se face imposibilă şi din cauza nedelimitării cotelor coproprietarilor (în fracţie sau procente) şi din lipsa
acordului coproprietarilor la operarea cărorva modificări în registrul bunurilor imobile3. În plus, temei pentru
radierea drepturilor coproprietarilor nu a fost prezentat registratorului oficiului cadastral teritorial.
Soluţia într-un asemenea litigiu ar fi doar în sesizarea instanţei de drept comun cu cerinţa de constatare a
actului juridic valabil încheiat (în prezenţa probelor de existenţă a acordului coproprietarilor, la momentul
vînzării, şi de posesia utilă cu titlu de proprietar, pe parcursul a circa 20 ani, de către cet.M), constatarea calităţii
de coproprietar devălmaş şi cerinţa de delimitare a cotelor-părţi ale coproprietarilor, eventual şi cu încetarea
proprietăţii comune, prin împărţirea în natură (în cazul cînd acest lucru este posibil, din punct de vedere tehnic),
în conformitate cu prevederile art.357, 361 CC, dar ţinînd cont şi de prevederile art.355, 356 ale aceluiaşi cod,
referitoare la proprietatea perpetuă şi forţată ale spaţiilor de folosinţă comună4.
I. Prin cererea de chemare în judecată depusă de SRL”Y” a fost contestată decizia de refuz a
registratorului din cadrul Oficiului Cadastral Teritorial în înregistrarea dreptului de proprietate al
reclamantului-creditor asupra ½ cotă-parte din terenul cu nr. cadastral 012… în contul datoriei debitoarei B.
T. faţă de creditor, în temeiul încheierii executorului judecătoresc, care dispune transmiterea imobilului
debitoarei în proprietatea creditorului în contul datoriei existente. Decizia registratorului este legală, deoarece
terenul în cauză se află în proprietate comună în devălmăşie a soţilor B. şi o înţelegere benevolă a soţilor de
împărţire a proprietăţii comune sau o hotărîre judecătorească care să dispună acest fapt, precum prevede art.357
al.(3) CC, nu a fost prezentată în faţa registratorului. Respectiv, debitoare faţă de SRL”Y” este doar
coproprietara B.T., soţul acesteia, coproprietar devălmaş al imobilului în litigiu, beneficiază de garanţiile
constituţionale de inviolabilitate a dreptului său de proprietate asupra imobilului, neavînd nici o tangenţă cu
datoria soţiei, cel puţin pînă la proba contrarie.
Actele executorului judecătoresc sunt obligatorii pentru executare, conform art.11 Cod de Executare, dar
nu în detrimentul altor coproprietari , care în virtutea legii se bucură de garanţia inviolabilităţii dreptului de
proprietate5, şi nu ignorînd alte prevederi legale, cum ar fi cele ale codului civil, care expres indică modalitatea
de împărţire: art.361 CC al.(4) împărţirea se efectuează în modul stabilit de lege; art.357 al.(3)CC- împărţirea
poate fi făcută prin înţelegere a părţilor sau prin hotărîre judecătorească; art.365 al.(2) CC- împărţirea făcută
fără participarea tuturor coproprietarilor este lovită de nulitate absolută şi, respectiv, prevederile
art.353CC,” Creditorii unui coproprietar pot urmări cota-parte ideală a acestuia din bunurile proprietate
comună pe cote-părţi sau pot cere instanţei de judecată împărţirea bunului aflat în coproprietatea debitorului,
caz în care urmărirea se face asupra părţii din bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului din
valoarea bunului.”, cu alte cuvinte susceptibilă de urmărire, alienabilă, poate fi doar proprietatea debitorului.
Această ordine de idei justifică aplicabilitatea prevederilor articolelor deja enumerate, ţinîndu-se cont şi
de un alt aspect, inserat în art.346 CC, şi anume: „Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-
părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară”, ceea ce ar
semnifica că, doar instanţa este în drept să stabilească cota fiecărui coproprietar, deoarece acestea se prezumă
egale doar pînă la proba contrarie. Respectiv, partea interesată-coproprietar ar putea invoca şi administra în
instanţă probe privind contribuţia într-o altă proporţie, decît egală, la achiziţia bunului, fapt care nu poate fi
operat în faţa executorului judecătoresc.
Trimiterile reclamantului la prevederile Codului de executare şi Codului familiei sunt în defavoarea
acestuia, deoarece art. 8 Cod de Executare precizează că, sunt obligatorii cerinţele executorului judecătoresc,
cu condiţia că sunt „înaintate în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative”; art.95 CE
prevede:”(1) urmărirea unei cote –părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi şi în devălmăşie,
inclusiv a celor indivizibile, se efectuează conform regulilor stabilite la art.353 din Codul civil, care, respectiv,
prevede, că „(1)Creditorii unui coproprietar pot urmări cota-parte ideală a acestuia din bunurile proprietate
comună pe cote-părţi sau pot cere instanţei de judecată împărţirea bunului, caz în care urmărirea se face
asupra părţii din bun”. Ceea ce presupune imposibilitatea transmiterii creditorului a unei cote-părţi din imobil
fără o delimitare a acesteia din bunul comun. Al.(2) art.26 Codul Familiei prevede: „(1) La împărţirea
proprietăţii în devălmăşie a soţilor şi determinarea cotelor-părţi din aceasta, părţile soţilor sînt considerate
egale dacă contractul matrimonial nu prevede altfel.
(2) Instanţa judecătorească este în drept să diferenţieze cotele-părţi în proprietatea în devălmăşie a
soţilor, ţinînd cont de interesele unuia dintre soţi şi/sau de interesele copiilor minori”. A ţinut cont
executorul judecătoresc de aceste prevederi ale legiuitorului şi ţin aceste aspecte de competenţa executorului?

3 Art.504,505 Cod civil, 2002

4 Prof univ. dr. Iosif R.Urs, Prof. univ. dr. S.Angheni, Drept civil Drepturile reale Teoria generală a obligaţiilor civile,
Bucureşti 1998, p.104-108
5 Art.46, Constituţia Rep.Moldova

337
 Cît privesc prevederile legale referitor la presupunerea cotelor-părţi a fi ideale, acestea nu sunt suficiente
şi nu conferă executorului judecătoresc dreptul de a le delimita, precum nu o poate face nici o altă persoană,
aceasta fiind prerogativa exclusivă a instanţei judecătoreşti sau a coproprietarilor, în virtutea art.357 al.(3)CC.
Pretinsa „încălcare flagrantă” a dreptului reclamantului prin refuzul registratorului în înregistrarea
dreptului de proprietate ar putea să o invoce exact în aceeaşi formulă şi coproprietarul imobilului, soţul
debitoarei B. T., care, prin încheierea executorului de transmitere a unei părţi din bunul său, în lipsa acordului
acesteia, a fost privat de garanţia inviolabilităţii proprietăţii oferită de art.316 al.(1), (2) CC, art.46 din
Constituţia RM şi, respectiv, a art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi
Libertăţilor Fundamentale (Paris, 20.III.1952), încălcări invocate neîntemeiat şi de reclamant6.
Ba chiar mai mult, determinarea unilaterală, fără un suport legal, de către executorul judecătoresc a cotei-
părţi a debitorului din bunul proprietate comună în devălmăşie, creează dificultăţi pentru coproprietar la
perfectarea viitoarelor tranzacţii, deoarece acesta nu dispune de un act, prin care i s-a determinat cota-parte din
bunul comun. Registratorul, în temeiul încheierii executorului judecătoresc, prin care s-a determinat cota-parte
a debitorului din bunul comun, este nevoit să înscrie şi cota-parte restantă pentru celălalt coproprietar, fără a
exista şi un document confirmativ în acest sens.
În plus, declanşarea acestui proces în judecată a cauzat fireşte şi un şir de cheltuieli suportate de reclamant
pentru asistenţa juridică (de altfel, necalitativă) acordată acestuia. Acestea nu ar fi fost cauzate neîntemeiat,
dacă se mergea pe opţiunea prevăzută de legiuitor pentru asemenea cazuri, adică dacă s-ar fi adresat în ordinea
cuvenită de drept comun, în procedură contencioasă, cu pîrîţii potriviţi- coproprietarii, şi nu ar fi încadrat în
litigiu, timp de doi ani, nejustificat, o întreprindere de stat şi instanţele de judecată.
II. Un alt litigiu declanşat absolut neîntemeiat, dar care durează de ani de zile, perindat prin toate
instanţele judecătoreşti, încurajat nefondat de speranţele deşarte ale avocaţilor, a implicat un număr mare de
persoane în examinarea acestuia: judecători, anchetatori, procurori, instituţii de stat, notarul, părţile
participante, ţinînd cont de faptul că pe toată durata existenţei litigiului au fost făcute sesizări peste sesizări
la diferite instituţii statale de drept. Şi toate acestea făcute absolut nefondat, care, în cazul exercitării
atribuțiilor sale profesional, calitativ şi, nu în ultimă instanţă, cu bună credinţă de fiecare avocat implicat în
aceste dosare, nu s-ar fi ajuns mai departe decît la o simplă consultaţie la cabinetul avocatului.
Astfel, în 2012 cet.A şi-a citat în instanţă fratele B cu cerinţe de declarare nulă a declaraţiei de renunţare
la succesiune şi declarare nulă a certificatului de moştenitor legal.
După decesul mamei fraţilor A şi B (2010), în procesul stabilirii cercului de moştenitori şi perfectării
documentelor de proprietate asupra masei succesorale a defunctei, reclamantul A a renunţat la succesiunea cotei
sale din patrimoniul ce urma a fi moştenit, în favoarea fratelui său, B, declaraţie autentificată notarial. Respectiv,
B devine proprietar unic al averii mamei, în baza certificatului de moştenitor legal eliberat de notar şi înregistrat
în registrul bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile legale în domeniu. În 2012 fratele A a declarat că
a fost dus în eroare de către frate şi notar şi cere anularea actelor, în baza cărora a devenit proprietar unic fratele
B. Instanţele de judecată au refuzat în satisfacerea cerinţelor şi au lăsat în vigoare declaraţia de renunţare la
succesiune şi certificatul de moştenitor legal.
După care au urmat acţiuni în instanţă împotriva notarului, oficiului cadastral teritorial, Agenţia Relaţii
Funciare şi Cadastru, Î.S.”Cadastru”, solicitări de revizuire a hotărîrilor judecătoreşti, plîngeri la organele de
drept, solicitări de încasare a sumelor fabuloase cu titlu de despăgubiri pentru pierderea venitului ratat din
neexploatarea bunului care i-ar fi revenit, în caz că nu ar fi fost , chipurile, dus în eroare de notar şi nu ar fi fost
înregistrat certificatul de moştenitor de către registratorul OCT.
Reclamantul A a citat în instanţă Î.S.”Cadastru” cu cerinţa de anulare a deciziei de înregistrare în registrul
bunurilor imobile a dreptului de proprietate a lui B asupra bunului imobil nr. 0100511..., înregistrat în temeiul
certificatului de moştenitor legal nr.X din 22.10.2010, precum şi repararea prejudiciului material şi moral cauzat
în mărime de 260 000 lei şi a cheltuielilor de judecată. Pretenţia faţă de OCT fiind înregistrarea făcută în temeiul
unui act notarial defectuos (certificatul de moştenitor legal), neconform, din punct de vedere al formei, după
opinia reclamantului, deşi fără a invoca norma legală încălcată de registrator, de altfel nici norma încălcată de
notar la perfectarea şi autentificarea declaraţiei de renunţare la succesiune şi a certificatului de moştenitor legal.

6Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale ale dreptului internaţional.

338
Este de menţionat că, Ministerul Justiţiei, prin ordinul nr.394 din 29.09.2005, a aprobat modelul girurilor aplicate
la autentificarea actelor notariale şi modelul certificatelor de moştenitor, dar forma acestora nu este reglementată
expres, sub sancţiunea declarării nule, condiţiile de bază ţinînd de conţinutul acestora, care trebuie să fie
conforme legislaţiei civile şi notariale şi, ce e şi mai important, să nu deroge de la voinţa solicitantului actului
perfectat de către notar7.
Fireşte, cerinţele înaintate sunt bazate pe nişte presupuneri şi planuri ireale, pe speranţe, în lipsa unui temei
veridic. Fireşte, spre regret, litigiile în cauză presupun cheltuieli de zeci de mii de lei sub formă de taxe de stat
şi cheltuieli pentru asistenţa juridică acordată în instanţe de către avocaţii implicaţi, care, în cazul interpretării
corecte a legislaţiei în domeniu şi în cazul prezenţei diligenţei şi atitudinii conştiincioase presupuse din partea
avocaţilor, ar fi fost posibil de evitat chiar de la debutul acestei bătălii sortită eşecului. Prejudiciile materiale şi
morale, pretinse ca fiind cauzate de notar şi oficiul cadastral teritorial, se bazează pe nişte interpretări abuzive
ale legislaţiei civile referitoare la răspunderea delictuală şi cea care reglementează activitatea notarului şi pe
nişte planuri ireale, condamnate de CEDO.

Bibliografie:
1. Constituția Republicii Moldova din 27.09.1994, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1
2. Codul civil al RM din 06.06.2002, Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 ;
3. Codul de procedură civilă al RM din 30.05.2003, Publicat : 21.06.2013 în Monitorul Oficial Nr. 130-
134;
4. Codul de executare al RM din 24.12.2004, Publicat : 03.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. 34-35;
5. Legea cadastrului bunurilor imobile, nr.1543-XII din 25.02.1998;
6. Legea privind contenciosul administrativ, nr. nr.793/10.02.2000;
7. Legea cu privire la notariat, nr. 1453-XV din 08.11.2002;
8. Ordinul Ministerului Justiţiei nr.394 din 29.09.2005;
9. Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (Paris,
20.III.1952);
10. Prof univ. dr. URS Iosif R., Prof. univ. dr. ANGHENI S., Drept civil Drepturile reale Teoria generală
a obligaţiilor civile, Bucureşti 1998, p.375

7 Art.45, 46 Legea cu privire la notariat, nr. 1453-XV din 08.11.2002

339
 TRĂSĂTURILE PRINCIPALE ALE DREPTULUI PRIVAT ROMAN.
ORGANIZAREA STATULUI ROMAN
Elena URSU, lector asistent

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de statul roman
şi este un sistem extrem de vast şi de complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice. Acest sistem
de drept a trăit o viaţă milenară, căci s-a născut in epoca formării statului roman şi s-a aplicat pană la moartea
lui Iustinian, adică din secolul 6 i.H pană in secolul 6 d.H.Pentru a inţelege corect specificul dreptului roman
trebuie să reţinem că la origini şi romanii ca şi celelalte popoare au confundat dreptul cu religia şi morala,
dar spre deosebire de celelalte popoare ale antichităţii, romanii au depăşit aceastăconfuzie şi au realizat o
distincţie clară intre normele dreptului, normele religioase şi cele de morală.

Cuvinte cheie: istorie, stat roman, imperiu, regalitate, senat, adunarea poporului, nobili, cavaleri

Încă din epoca veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul „IUS” şi cele religioase prin
„Fas”. La romani ideologia juridică şi-a pus o puternică amprentă asupra întregii vieţi spirituale, de aceea în
antichitate se spunea că aşa cum grecii sunt un popor de filozofi, romanii sunt un popor de jurişti.
Istoria milenară a Romei se caracterizează în două mari epocii:
A. Epoca prestatală
B. Epoca statală
Epoca prestatală a durat de la jumătatea secolului VIII i.H. pană la jumătatea secolului VI i.H. În
legătură cu istoria foarte veche a Romei, trebuie să reţinem că istoriografia romană a început abia în secolul
III i.H. Conducerea societăţii romane era exercitată numai de către patricieni prin trei organisme de conducere
socială fără caracter statal: Comitia Curiata, regele şi Senatul.
Comitia Curiata era structurată în trei triburi, 30 de curii şi 300 de ginţi. Întrucat fiecare dintre curii
avea un vot, această adunare s-a numit Adunarea Curiilor. Toate hotărarile cu privire la viaţa cetăţii erau
aplicate de această adunare. Regele era ales de comisia curiata şi exercita atribuţiuni de ordin religios şi militar,
iar Senatul era un sfat al bătranilor şi cuprindea 300 de membrii.
În istoria sa, statul roman a cunoscut 3 forme:
● regalitatea
● republica
● imperiul
- Epoca regalităţii a durat de la jumătatea secolului al VI-lea i.H. pană in anul 509 cand ultimul
rege a fost alungat şi s-a format Republica.
- Republica a durat de la 509 i.H. pană la 27 i.H. cînd s-a fondat imperiul.
- Imperiul Roman a durat de la 27 pană la 565 d.H. cand a murit Iustiniam şi a evoluat in două
faze denumite Principat şi Dominat.
Principatul a durat de la 27 d.H. pană la 284 d.H., iar Dominatul de la 284 pană la 565.
În Epoca Regalităţii, îmbrăcată în formă statală, pe plan social a continuat să se manifeste conflictul
dintre patricieni şi plebei datorită discriminărilor la care erau supuşi plebeii pe plan politic, pe plan juridic
şi pe plan economic.
 Pe plan juridic, discriminarea consta în faptul că la aceea epocă, normele dreptului erau
exprimate numai în forma nescrisă a obiceiurilor, iar obiceiurile nu erau cunoscute de popor ci erau
ţinute în secret de către Pontif, preoţii cultului roman, iar Pontifii erau aleşi numai dintre patricieni.
 Pe plan economic, inegalitatea consta în faptul că pămanturile cucerite de la duşmani treceau
în proprietatea statului, iar statul atribuia acele pămanturi spre folosinţă numai patricienilor.
 Pe plan statal, în epoca regalităţii, societatea romană era condusă de trei factori:
- Adunările poporului
- Regele
- Senatul
1. Adunările poporului erau în număr de două:
a. Comitia Curiata exercita atribuţiile limitate mai ales pe sistemul religios
b. Comitia Centuriata exercita cele mai importante atribuţii de ordin penal şi administrativ

340
 2. Regele a devenit un şef de stat şi ca atare exercita atribuţiuni administrativ judiciare şi militare.
3. Senatul s-a transformat din sfatul bătranilor intr-un organism de stat, dar hotărarile senatului nu
erau obligatorii ci aveau un caracter administrativ
În anul 509 prin alungarea ultimului rege s-a instaurat Republica Romana.
Odată cu evoluţia economică au apărut noi categorii sociale:
● Nobilii
● Cavalerii
Nobilii erau inalţii magistraţi precum şi urmaşii lor. Intrucat deţineau principalele parghii ale puterii
politice, nobilii apărau această Republică intrucat prin intermediul ei işi realizau principalele interese
economice.
Cavalerii erau denumiţi oameni noi, ei erau oameni de afaceri care s-au îmbogăţit de pe urma
comerţului şi militau pentru instaurarea unui stat centralizat pe măsură să asigure ordinea publică fără de care
facerile nu se puteau desfăşura în regulă.
Pe plan statal, Republica romană a fost condusă de trei organisme politice:
● Adunările Poporului
● Senatul
● Magistraţii
În anul 367 s-a creat „pretura”. Pretorii exercitau cele mai importante atribuţiuni de ordin judiciar
întrucat ei organizau judecarea proceselor private,ocazie cu care dacă se convingeau că pretenţiile
reclamantului sunt eligibile, îi dădeau posibilitatea să-şi valorifice acele pretenţii pe cale judiciară, adică
prin proces chiar dacă pretenţiile respectiv nu erau protejate prin textele din legi. Pe această cale pretorii
au sancţionat noi drepturi subiective şi au extins sfera de reglementare juridică prin utilizarea mijloacelor
procedurale.Iniţial, pretorii organizau numai judecarea proceselor dintre cetăţenii romani fiind numiţi
pretori urbani, iar din 242 i.H. au apărut şi pretori peregrini care au organizat judecarea proceselor dintre
cetăţeni şi peregrini.
În stransă legătură cu istoria statului roman s-a desfăşurat şi istoria dreptului roman care a evoluat în
trei epoci:
a. epoca veche
b. epoca clasică
c. epoca postclasică
a. Epoca veche a durat de la jumătatea secolului VI i.H. adică de la fondarea statului roman pană in anul
27, iar aceste epoci pe plan statal, ii corespunde regalitatea şi republica.
b. Epoca clasică a durat din anul 27 pană in anul 284. Acesteia ii corespunde principatul.
c. Epoca postclasică a durat din 284 pană in 565 şi ii corespunde Dominatul.
Însă această periotizare este artificială, are caracter didactic, caracter de şcoală, intrucat instituţiile
romane nu pot fi integrate în una din cele trei epoci. În realitate cele mai multe instituţii juridice romane
au apărut în epoca veche, au ajuns la apogeu în epoca clasică şi au decăzut în epoca postclasică.

Bibliografie
1. ANGHEL Ion M, Drept privat roman, vol.I, București, Ed. ”Hiperyon”, 1991
2. HANGA Vladimir, Instituțiile lui Iustinian, Lumina lex, București, 1998
3. KUZIȘCIN V.I. Istoria romei antice, Chișinău 1992

341
 STRUCTURA NORMEI JURIDICE

Ala ENACHI

Universitatea Tehnica a Moldovei

Motto: ,,Legile se scriu pentru oamenii obișnuiti,de aceea ele trebuie să aiba la bază reguli obișnuite și
bunul simț.”(Thomas Jefferson)

Abstract : Norma juridică este elementul constitutiv al dreptului ce reprezintă regula de conduită
generală, obligatorie impersonală, tipică şi permanentă, instituită sau sancţionată de puterea publică (de stat)
în scopul asigurării ordinii sociale, a cărei respectare este asigurată la nevoie prin forţa de constrângere a
statului. Ea este elementul primar al dreptului, elementul său constitutiv. Norma juridică ordonează şi
reglementează comportamentul uman, relaţiile interumane, conform cu idealurile şi valorile societăţii. Ea este
etalonul conduitei umane impusă de puterea publică, este acel comandament juridic ce previne şi sancţionează
comportamentul deviant, garantând astfel viabilitatea valorilor societăţii.

Cuvinte cheie : Norma juridică, caracterele normei juridice, structura logică a normei juridice, structura
tehnico-legislativă a normei juridice, ipoteza, dispoziție, sancțiune.

1. Noțiunea și caracterele normei juridice.

Pentru a releva problemele ce țin de structura normei juridice este necesar de a clarifica noțiunea normei
juridice, fară de care nu poate fi concepută o eventuală dezvăluire a problemei respective. În acest sens este
necesar de a face o caracterizare a noțiunii normei juridice.
Astfel norma de drept este percepută ca o regulă socială, obligatorie iar în cazul nerespectării acesteia
poate interveni forța coercitivă a statului, asigurînd respectarea ei.
După cum menționează I.Pîrău și V.Bujor ,,Norma juridică poate fi definită ca o regulă socială de
conduită generală si impersonală, obligatorie, elaborată, recunoscută sau acceptată de catre stat si impusa, dacă
este cazul, prin forta coercitivă a statului. Norma juridică are urmatoarele trăsături caracteristice, fără de care
nu poate fi concepută : generalitatea normei juridice,caracterul obligatoriu al normei juridice, caracterul statal
si coercitiv al normei juridice”[5, pag.42]
Totodată, analizind norma juridică, doctrinarul D.Baltag, evidentiază următoarele trăsături ale normei
juridice, care de altfel sunt recunoscute da majoritatea doctrinarilor autohtoni si straini:
Caracterul general și impersonal al normei juridice.
Din acest punct de vedere, normele de drept se pot grupa în următoarele categorii:
 norme juridice ce se adresează tuturor subiecţilor de drept (de exemplu, normele
cuprinse în Constituţie, Legea cetăţeniei etc.);
 norme juridice ce se adresează unei singure categorii de subiecţi de drept sau mai
multor categorii (cele cuprinse în Legea pensiilor, Statutul funcţionarului public, Codul militar etc.);
 norme juridice ce se adresează deţinătorului unei funcţii căruia îi precizează
competenţele (norme ce precizează competenţa Procurorului General, Ministrului Justiţiei etc.);
 norme juridice ce vizează întreg teritoriul ţării, sau numai unele părţi determinante ale
teritoriului (zona maritimă, zona de frontieră, etc.).
Astfel norma de drept vizează totalitatea circumstanțelor ce cad sub incidența formulei lor generale, se
aplica unui numar nelimitat de persoane și situații juridice identice. Totodata menționam că norma juridică
poate fi aplicată și numai unui cerc anumit de persoane sau unei părți anumite din teritoriul țării. De exemplu:
prevederile Legii cu privire la avocatura se extind doar asupra avocaților, iar normele juridice privind regimul
frontierei de stat sunt aplicate doar asupra teritoriului respectiv.
– Caracterul tipic al normei juridice.
Pe aceasta linie de idei doctrinarul N.Popa ne expune : ,,Pentru a formula tipicul, identical, repetabilul
într-o normă juridică, legislatorul caută generalul,ceea ce este universal intr-un mănunchi de relații sociale și,
în raport cu aceasta, formuleaza tipicul conduitei.”[6, pag.120]
– Caracterul prescriptiv al normei juridice.
Norma juridică stabilește un anumit comportament pentru subiecții de drept reflectat printr-o acțiune sau
inacțiune. Ea prescrie o conduită obligatorie ,imperativă și nu declarativă. De exemplu: norma juridică care

342
stabilește obligația de a achita impozitul pentru bunurile imobile nu constituie o descriere a unei realități, ci
prescrie un comportament și anume de a plăti în termenul și modul stabilit impozitul.
– Obligativitatea normei juridice.
Norma juridică este obligatorie pentru toți subiecții de drept, nu este lăsată la latitudinea părților în ceea
ce privește executarea acesteia și fiind impusă la nevoie de către organele statului prin constrîngere.
D.Baltag este de opinia că ,,Normele de drept, conținînd reguli de conduită, nu sînt simple idicații sau
doleanțe ci reprezintă o porunca, un ordin, o dispoziție obligatorie. Indiferent de nuanța pe care ar imbraca-o,
normele juridice sînt, în ultimă instanță, un comandament impus de puterea publică, a cărui respectare este
obligatorie.”[7, pag.231]
În literature de specialitate intilnim si astfel de caractere cum ar fi: volitiv, bilateral, repetabil,etc.
Astfel, în opinia doctrinarului L.Dogaru, “potrivit caracterului volitiv al normelor juridice, acestea depind
de voinţa oamenilor, ele sunt creaţia şi produsul voinţei şi conştiinţei lor. Caracterul volitiv al normei juridice
înseamnă că aceasta reprezintă voinţa legiuitorului, impusă tuturor destinatarilor.
Legiuitorul nu elaborează normele juridice după bunul său plac, el este obligat în reglementarea relaţiilor
sociale să ţină seama de cerinţele realităţii obiective, de voinţa destinatarilor acestora. Spre deosebire de
normele juridice interne care sunt produsul voinţei generale, normele juridice externe sunt rezultatul voinţei
comune a statelor.”
Caracterul bilateral, se manifesta atunci când reglementază un raport în care unui subiect i se impune o
obligaţie, iar celuilalt i se atribuie sau recunoaşte un drept subiectiv[7, pag.238]. Normele pot avea un astfel
de caracter şi când nasc acte juridice unilaterale (de exemplu, testamentul), pentru că şi în aceste cazuri se au
în vedere anumite relaţii, chiar dacă nu sunt imediate. Aşadar, norma juridică are un caracter bilateral indiferent
dacă actul juridic este unilateral sau bilateral.
În ceea ce privește caracterul repetabil, menţionăm că, norma juridică este repetabilă, adică se repetă în
aplicare ori de câte ori o persoană îndeplineşte condiţiile de subiect de drept prevăzute impersonal de o normă
juridică generală.
În concluzie determinăm că norma jurică este o regulă de conduită generală și impersonală, cu caracter
tipic, prescriptive, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare obligatorie este
asigurată, la nevoie, de forța coercitivă a statului.
2. Structura normei juridice
Norma de drept nu se prezintă ca o simplă regulă de conduită, ea are un conţinut mult mai bogat
decât aceasta în sensul că, poate cuprinde şi unele principii generale de drept, definiţii, descrieri de instituţii
juridice, explicarea unor termeni. Norma juridică se adresează unor subiecte generice, cărora le controlează,
dirijează sau le limitează libertatea, prin stabilirea de obligaţii, prohibiţii sau permisiuni.Norma juridică conţine
ceea ce trebuie să facă un subiect de drept, ceea ce are dreptul să facă, i se recomandă sau este obligat să facă.În
această privinţă, este reprezentativă precizarea jurisconsultului roman Modestin după care: “Legiis virtus haec:
est imperare, vetare, permitere, premire” adică “forţa legii constă în a ordona, a interzice, a permite, a
pedepsi.Vorbind despre structura normei juridice este necesar de evidențiat că orice normă juridica are o
structură externă, numită de doctrinari și structura tehnico-legislativă a normei, dar și una internă, numită-
structura logico-internă a normei. Practic toți doctrinarii unanim identifica structura trihotomică a normei
juridice: ipoteza, dispoziția și sancțiunea.La rindul sau ipoteza poate fi simplă (în situația în care descrie o
singura împrejurare) și complexă (care presupune o multitudine de imprejurări).Ipoteza complexă, la rindul
său, poate fi relativ determinată, adică nu formulează pe deplin toate detaliile împrejurărilor în care se aplică
dispoziția și strict determinată, ce stabilește exact codițiile de aplicare a dispoziției. De exemplu, ipoteză strict
determinată:,,Art.340, alin.1: Dacă în temeiurile prevăzute de lege, persona a dobîndit dreptul de proprietate
asupra unui bun care, conform legii, nu poate să-i aparțină cu dreptul de proprietate, proprietarul este obligat
să înstrăineze timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de
lege.”[1]Dispoziția este acel element al normei juridice care determină conduita subiectului ce reese din
imprejurările ipotezei, precum precizeaza I. Pîrău și V. Bujor și determina drepturile și obligațiile
corespunzătoare ale subiecților vizați în norma juridică.[5, pag.44] Dispoziția la rîndul său poate fi
determinată sau relativ determinată. Dispoziția este determinată în situația în care stabilește și obligă fără să
permită derogarea de la regulile respective. Dispoziția relativ determinată prevede mai multe variante de
conduită urmînd ca subiecții vizați sa-și aleaga una din conduitele prescrise.Sancțiunea cuprinde efectele, adică
consecințele nerespectării dispoziției. Dacă poteza și dispoziția prescriu acțiuni, sancțiunea reprezintă măsuri
de constrîngere, modul în care reacționează statul ca urmare a încălcării dispoziției.
În opinia lui D. Baltag “Sancțiunea reprezintă componenta normei juridice care enunță urmările
nefavorabile suportate de cei care încalcă dispoziția. Sancțiunea juridică reprezintă reacția autorității față de
destinatarii dispozițiilor sale: punitive, în anumite situații, stimulatorie, în alte situații fapt care decurge din

343
răspunderea juridică a subiectului destinatar și poate viza persoana acestuia, patrimoniul ei, ori actele juridice
întocmite fără respectarea legii și afectate de nulitate.”[7, pag.236]
De menționat este și faptul că sancțiunile diferă după natura și gravitatea lor. Astfel putem evidenția
următoarele sancțiuni:
- după domeniul de reglementare sunt sancțiuni:
o penale care sunt măsuri de constrângere prevăzute de legea penală (pedepse - măsuri
de siguranţă şi măsuri educative), aplicate persoanelor care au săvârşit fapte incriminate aceastora;
o administrative(contravenţionale) – de exemplu: avertismentul, amenda
contravenţională, munca în folosul comunităţii etc;
o disciplinare care reprezintă de regulă măsuri strâns legate de contractul individual de
muncă, în special de executarea normelor acestuia. Codul muncii al Republicii Moldova în art.264
stabileşte următoarele sancţiuni disciplinare: avertismentul scris, suspendarea contractului
individual de muncă pentru o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare, retrogradarea din funcţie cu
acordarea salariului corespunzător pentru o durată de cel mult 60 de zile, reducerea salariului de
bază cu 5-10% şi după caz şi a îndemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni, desfacerea
disciplinară a contractului individual de muncă. În situaţia în care, prin Statutele profesionale,
aprobate prin lege special, va fi stabilit un alt regim sancţionator, se va aplica ultimul[3];
o civile care au un rol reparator şi vizează direct patrimoniul persoanei sancţionate.
Aceste sancţiuni pot consta în: despăgubiri în sarcina autorului prejudiciului, repunerea în drepturi,
executarea în natură, anularea actului ilicit etc;
- după scop:
 sancţiuni reparatorii, care urmăresc repararea prejudiciului cauzat şi restabilirea
situaţiei legale anterioare;
 sancţiuni coercitive, care vizează aplicarea constrângerii asupra persoanei vinovate;
 sancţiuni de anulare sau de desfiinţare a actelor ilicite.;
- după gradul de determinare :
 absolut determinate-care sunt formulate precis, fără a putea fi interpretate de organele
de aplicare, respectiv fără a putea fi mărite sau micşorate. (art.30 din Codul familiei după care
“Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt de la data dobândirii lor bunuri
comune….orice convenţie contrară este nulă”[2]);
 relativ determinate-care prevăd anumite limite minime şi maxime, între care organul
de aplicare poate stabili cuantumul sancţiunii. (De pildă, art.178 Cod penal prevede că: “Uciderea
din culpa a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”);
 alternative-sunt acele sancţiuni care dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă
între două sau mai multe sancţiuni, pe aceea care i se pare mai potrivită în cazul dat. (De pildă,
art.189 din Codul penal prevede că: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”), deci, prevede pedeapsa închisorii
alternativ cu amenda, organul jurisdicţional putând opta pentru un gen de sancţiune sau altul.
 cumulative-stabilesc aplicarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă
ilegală. (Astfel art.174 din Codul penal stabileşte că “Uciderea unei persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”[4]).
Aplicarea sancţiunilor juridice este un act de putere a statului, realizat de organele competente, cu
respectarea strictă a dispoziţiilor legale.[8]
În ceea ce privește structura tehnico-juridică a normei juridice, aceasta se refera la forma exterioara
de exprimare a structurii normei.
Astfel în opinia doctrinarilor I.Pîrau și V. Bujor ,,Structura tehnico-legislativă este o dispunere a
normelor juridice pe articole, alineate, subalineate și gruparea acestora in secțiuni, capitole,titluri pîna la
constituirea unor coduri, cum ar fi Codul penal, Codul civil etc. Structura logico-interna este o structura
logică care alcătuiește partea statică, internă și stabilă a normei. [5, pag.43]
Normele juridice sunt cuprinse in legi, decrete, hotărîri, care la rîndul său sînt alcătuite la general din
capitole, paragrafe, secțiuni, articole, puncte, subpuncte etc.
Elementul structural de bază al normei juridice este articolul, care conține de regulă o dispoziție de sine
stătătoare. Articolul se numerotează cu cifre arabe. În cuprinsul sau pot fi mai multe aliniate sau paragrafe. În
cazul unor norme juridice mai ample, articolele au și note marginale care redau intr-o forma sintetică
conținutul normei de drept. Atunci cînd un act normativ face referire la unele dispoziții din alt act normativ
existent, acel act normativ nu se va reproduce ci va exista o normă de trimitere la actul normativ respectiv. In
cazul in care intr-o normă juridică se face trimitere la o norma ce urmează a fi adoptată, norma respectivă se

344
numeste normă in alb. De exemplu în cadru codurilor, care sunt acte normative complexe, conținutul
acestuia este expus în titluri, capitole, articole, puncta.
“Structura actelor normative, după cum menționeaza D.Baltag, este deasemenea determinată de
anumite ratiuni legate de prezentarea materialului normativ într-o formă exactă, logică, coerentă, avîndu-se
grija de aspectul raționalizării, a prezentării normelor, de așa natură încît scopul urmărit de legiuitor prin
adoptarea legii să poată fi ușor înțeles, iar normele să nu prezinte dificultăți de interpretare.”[7, pag.238]
Totodată menționăm că opiniile doctrinarilor coincid în ceea ce privește obligativitatea aspectului
cantitativ, succind, excluderea repetările.
Astfel, de exemplu, un act normativ poate să cuprindă reguli ce obligă un anumit comportament, iar
sancțiunile pentru neconformarea cerințelor , să fie expuse la sfîrșit, astfel încît sancțiunea comună pentru
mai multe fapte să nu se repete.
Ne aliniem totalmente la poziția doctrinarilor precum că „Indiferent de felul în care este formulată o
normă, ea trebuie să prevadă o conduită de urmat, drepturile și obligațiile aceluia aflat în situația descrisă în
ipoteză. Pe bună dreptate, singurul element care nu poate lipsi dintr-o normă este dispoziția. Și totuși în
multe norme, dispoziția nu este exprimată explicit, ci este dedusă printr-o interpretare logică, situație intîlnită
frecvent în dreptul penal.”[7, pag.239]

Bibliografie:
1. Codul Civil al Republicii Moldova, Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
Nr. 82-86, art Nr : 661
2. Codul familiei al Republicii Moldova, Publicat : 26.04.2001 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
Nr. 47-48 art Nr : 210
3. Codul muncii al Republicii Moldova, Publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162 art Nr :
648
4. Codul penal al Republicii Moldova, Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art Nr : 195
5. PÎRĂU. I. și BUJOR.V ,,Teoria generală a dreptului”.Chișinău, 2003, pag.254
6. POPA. N. „Teoria generală a dreptului”. București, 2008, p.247
7. BALTAG. D. „Teoria generală a dreptului”.Chișinău, 2010, p.367
8. http://studentladrept.blogspot.md/2009/01/lucreia-dogaru-teoria-general-dreptului_6980.html

345
 TEHNICA DE ELABORARE A ACTELOR NORMATIVE.
ASPECTE COMPARATIVE
Elena CARAMANUȚĂ
Universitatea Tehnică a Moldovei
Abstract: The creation of the right represents a great social resonance with deep implications
in the implementation of the essential interactions among people based on the needs that appear throughout
life. In this process, if not an exclusive at least a fundamental role within the modern society is represented
by the scientific knowledge and legal theory. Also of great importance are technical processes and practical
ways of building law. Through these, the demands of social life takes the specific form of legal regulations.

Cuvinte cheie: act normativ, tehnica juridica, tehnica legislativa, legiferare, legiuitor,normă
juridică,ordine juridică.

Mulți filosofi, politologi, sociologi şi jurişti au dezvăluit în lucrările sale opiniile privind elaborarea
dreptului. Astfel, Savigny considerat ca şeful şcolii istorice a dreptului ,încă din secolul trecut ,în celebra sa
lucrare”Vocația timpului nostru pentru a legifera și a cultiva știința dreptului”(1814) distinge în drept ,două
aspecte care domină modul de elaborare a regulilor juridice.El demostrează că elaborarea dreptului este
rezustatul necesar al organizării națiunii și istoriei sale. Ihering dezvoltînd teoria lui Savigny,arată că regulile
de drept (elaborarea dreptului) se fac pe cale de abstracție,prin examinarea relațiilor dintre oameni. Ele sunt
făcute ca să imprime și să fixeze natura internă.8 Francois Geny ,în opera sa ”Science et technique en droit
positif”(vol.4) a dat acestei distincții o versiune remarcabila care a exercitat o mare influență asupra dreptului.
Legea este expresia solemnă a puterii suverane în sfera activității interne a statului,constituind izvorul
principal al ordinii juridice. Montesquieu arăta că legea trebuie să fie concisă şi simplă iar termenii întrebuinţaţi
într-o lege să aibă acelaşi înţeles în mintea tuturor oamenilor. Legile nu trebuie să fie subtile, ele fiind făcute
pentru oamenii de rând. Elaborarea normelor juridice,crearea dreptului are loc, în principal prin activitatea
normativă a organelor de stat, denumite ”autorități legiuitoare„, legiuitor”, sau ”legislatorul”9 și reprezintă un
proces destul de complex, care include 2 etape semnificative.Prima etapă poate fi definită ca o formulare
științifică de elaborare a normelor dreptului,pe cînd cea de-a doua, ca o etapă tehnică de exprimare concretă
a normelor. Deci, ambele faze,și cea științifică - ce supune investigaţiei mediul social ce solicită intervenţia
legiuitorului și cea tehnică ce determină modalităţile prin care intervenţia devine posibilă, prin acţiunea
nemijlocită a legiuitorului,formează un tot unitar, determinînd tehnica elaborării actelor normative. În
literatura de specialitate întîlnim în acest sens doi termini cum ar fi: tehnica legislativă și tehnica juridică. „Este
incorect să ai dispreţ faţă de tehnică. Eu nu sunt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica
este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.10 Tehnica
legislativă (legistica formală) reprezintă o parte a ştiinţei legislative termen mai frecvent utilizat în Occident.11
Legiferarea a devenit un element central si definitoriu al activitatii statului, bazîndu-se pe un șir de principii
cum ar fi:
- principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice;
-principiul asigurarii unui raport firesc între dinamica si statica dreptului
-principiul corelarii sistemului actelor normative;
-principiul accesibilitatii si economiei de mijloace în elaborarea actelor normative.
Christian Lambotte definea legistica formală ca fiind „cercetarea procedeelor, regulilor şi formulelor
destinate unei redactări corecte şi unei mai bune înţelegeri a textelor normative şi care încearcă să atingă acest
scop prin armonie, claritate şi respingerea diferenţelor nefondate.12 Astfel,tehnica legislativă reprezintă arta
de a face legi, fiind process ce cuprinde atât: alegerea categoriei de acte normative în vederea reglementării
relaţiilor sociale, tehnica redactării, limbajul legislativ, codificarea legislativă, publicitatea şi intrarea în
vigoare a normelor juridice, cît și republicarea şi rectificarea actelor normative. Cea mai bună modalitate de
elaborare a actelor normative se desfășoară în două faze: elaborarea politicilor legislative şi redactarea actelor

1 Al.Vălimărescu-Tratat de enciclopedia dreptului,vol 1 pag.272-276,București 1932

2 Nicolae Popa-Teoria Generala a Dreptului 1996,pag.215.
3P. Ţuţea, Cugetări memorabile, copist Dana Iliescu
4 Sorin Popescu, Victoria Ţăndăreanu, Probleme actuale ale tehnicii legislative, Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2003, p.
34–39
5Christian Lambotte, Téchnique législative et codification, Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 10

346
normative. Această atribuție le revine autorităților publice competente sau instituțiile prevăzute de Constituție,
potrivit unei proceduri legale independente,de mai multe organe de stat, specifice fiecării categorii de acte
normative. A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a
guverna.
Unele ţări au adoptat, pentru practica legislativă, directive pentru toţi redactorii de acte normative pe care
aceştia trebuie să le respecte. O astfel de situaţie o întâlnim în Franţa, Belgia, Slovacia, Slovenia, Republica
Moldova. Astfel, în Franţa, atunci când urmează să se delibereze asupra unui text în Consiliul de Miniştri
(proiect de lege, de ordonanţă, de decret cu caracter normativ), prim-ministrul, prin Secretariatul General al
Guvernului, este singurul abilitat să sesizeze Consiliul de Stat şi să urmărească respectarea procedurii.
Trimiterea textului la Consiliul de Stat nu poate avea loc dacă nu au fost obţinute avizele prealabile obligatorii
(de la Consiliul Economic şi Social pentru proiectele cu caracter economic şi social, cu excepţia celor
financiare, de la comisiile tehnice paritare etc).
În Belgia se cer îndeplinite anumite formalităţi înainte de depunerea proiectelor la Parlament: avizul
Consiliului de Stat, consultarea sindicatelor sub diferite forme de colaborare. Nerespectarea acestor formalităţi
antrenează anularea actului aprobat, iar Consiliul de Stat poate să refuze examinarea textelor în cazul cărora
formalităţile citate nu au fost îndeplinite.
În Slovacia, Guvernul a creat Consiliul Legislativ, organ consultativ garant al calităţii textelor actelor
normative pregătite de executiv; el examinează fiecare proiect de act normativ ce-i este supus. Membrii
Consiliului Legislativ sunt numiţi şi revocaţi de Guvern, la propunerea vice-premierului. Aceştia sunt
specialişti din ministere, din facultăţile de drept, reprezentanţi ai întreprinderilor, sindicatelor, instituţiilor
financiare, ca şi ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Parchetului General.
În Slovenia, redactorii unui proiect de lege din cadrul unui minister sunt responsabili pentru această lege,
până la adoptarea ei în Parlament, urmărind parcursul proiectului. Astfel, proiectul trebuie să primească vize
de conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu sistemul juridic din partea Secretariatului responsabil cu
legislaţia şi cu problemele juridice din cadrul Parlamentului.
În Republica Moldova elaborarea actelor normative parcurge mai multe etape. Prima etapă se
caracterizează prin inițierea proiectului de act normativ, de regulă, actul normativ este inițiat de un organ, care
are dreptul de a propune un proiect de lege în dezbaterea Parlamentului. Drept de initiativă legislativă are
Guvernul, membrii Parlamentului și alte persone indicate în Constituție, ca exemplu Președintele țării.13 Apoi
urmează dezbateri privind proiectul de lege la care participă diferiți specialisti în domeniu,după care proiectul
este trimis în Parlament spre a fi adoptat. Proiectul de lege trebuie să fie corelat cu celelalte texte normative,
metodele pe care le utilizează să fie uşor de folosit şi, din punct de vedere juridic, eficient, iar formularea
juridică să fie pertinentă şi inteligibilă. Adoptarea proiectului de act normativ se face după o anumită
procedură, ce presupune discuția proiectelor actelor normative, ce are loc în conformitate cu normele stabilite
de Constituție și de Regulamentul de organizare și de funcționare a organului legiuitor. Adoptarea actelor
normative se face în dependență de categoria actelor normative, deoarece există mai multe categorii de legi
cum ar fi legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Odată ce legea a fost votată, ea este și adoptată.
Legea votată este înaintată Președintelui pentru promulgare. Promulgarea este un act cu o dubla consecință și
anume: se recunoaște de șeful statului că aceste este conținutul authentic al actului normativ votat și se dispune
de publicarea în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la data publicării ,sau de la data prevazută în textul
legii.

Bibliografia:
1. Constituția Republicii Moldova din 27.09.1994, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1
2. LAMBOTTE Christian ”Tehnique legislative et codification” Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 10
3. POPA Nicolae ”Teoria Generală a Dreptului” 1996,. All Beck, pag.215.
4. POPESCU Sorin ,Tîndăreanu Victoria ”Problemele actuale ale tehnicii legislative” Bucureşti,
Edit. Lumina Lex, 2003, p. 34–39.
5. ȚUȚEA P. ”Cugetări memorabile” 1999.
6. VĂLIMĂRESCU Al. ”Tratat de enciclopedia dreptului”,București 1932, pag.272-276

6art. 73 Constituția R.M

347
 GENERALITĂȚI PRIVIND BUNURILE IMOBILE

Daniela GROSU, st. gr. DP-1213

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Bunurile imobile avînd un regim juridic deosebit, fiind încă din vechi timpuri obiect al
litiigiilor, necesită o evidență strictă și cotrolată de organele statale, astfel efectuarea unei analize științifice
a conceptului ,,bun imobi,, precum și determinarea clasificării bunurilor imobile este necesar și ireproșabil,
deoarece odată cu formarea pieții imobiliare în RM, caracterizată prin varietatea de tranzacții: vînzare-
cumpărare, locațiune, servitute, ipoteca, etc., bunul imobil – terenurile pe care sunt amplasate construcții,
instalații, amenajări, obiecte acvatice, plantații multianuale, inclusiv porțiuni de subsol ale acestor terenuri,
a devenit principalul obiect al cadastrului. Aspectele respective urmează a fi elucidate.

Cuvinte cheie: bun imobil, teren, construcție capitală, încăperi izolate, plantații perene.

Prin “bun” se înțelege o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale și spirituale
a omului și este succeptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial, astfel în evoluția sa istorică, bunul
poate fi folosit în două sensuri: stricto sensu - lucru și lato sensu - lucrul cît și dreptul patrimonial asupara
acestuia.
Pentru a nu ne duce în eroare, legiitorul, în conformitate cu prevederile art.285 Cod Civil, a stabilit că
bunul este genul, iar lucrul este specia. Totodată menționăm că unii autori consideră că lucrul este ceea ce
există în realitate sau numai în imaginație [5, p.253], iar alții susțin idea că lucrul este ceea ce există în natură
și este perceptibil prin simțuri, adică tot ceea ce are o existență material [4, p.81-82].
Astfel conchidem noțiunea de bun, care cuprinde atît lucrurile corporale, în accepțiunea tangibilă a
acestora, res quae tangi possundi, lucrurile materiale, asupra cărora poartă drepturile, cît și drepturile pe care
omul le are asupra lucrurilor [6, p.35].
Potrivit doctrine juridice , pentru ca lucrul să devin bun în sens juridic, el trebuie să întrunească trei calități
indiscutabile, și anume:
Să aibă o
valoare
economică

Figura 1.1 Calitățile lucrului pentru ca să devină bun.

Odată cu tranziţia de la o economie planificată centralizată, la o economie de piaţă, în RM procesul
respectiv, s-a caracterizat în primul rînd prin proprietatea privată și includerea în circuitului civil a bunurilor
imobile(pămîntul), unde concomitent a evoluat proprietatea imobiliară, care a impus crearea unui mecanizm
de securizare a raporturilor juridice, Cadastru și publicitatea imobiliară, al cărui obiect este imobilul.
În prevederile legislației în vigoare nu este expus expres noțiunea de bun imobil, unde putem găsi doar
categorii de bunuri pe care le putem considera imobile, deci conform art.117 Cod Civil și art.6 din Legea cu
privire la gaj, putem enumera bunuri imobile cum ar fi: pămîntul, clădiri, construcții, și alte bunuri legate
nemijlocit de pămînt, iar în baza Legii cadastrului bunurilor imobile putem distingem acele bunuri imobile
care se înregistrează în cadastru, cum ar fi: terenul (parte din teritoriu avînd hotare închise a cărei suprafaţă, al
cărei amplasament şi ale cărei caracteristici sînt reflectate în cadastrul bunurilor imobil), construcții capitale
(clădire sau construcţie legată solid de pămînt a cărei strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii
destinaţiei ei), apartamente sau alte încăperi isolate (partea interioară a unei construcţii, separată de alte părţi
adiacente ale acestei construcţii prin pereţi sau prin despărţituri fără goluri pentru uşi, avînd ieşire separată pe
palierul scării, în coridor comun, în curte sau în stradă) și plantații perene(plantaţiile prinse de rădăcini
înfiinţate în conformitate cu normele stabilite de legislaţie).[3]
În termenologia romană, bunurile erau desemnate prin cuvîntul res, utilizat și pentru desemnarea
lucrurilor de genere. Drept umare, romanii nu au făcut o clasificare a bunurilor distinctă de clasificarea
lucrurilor.
Astfel în argumentarea includerii lucrurilor și a bunurilor într-un singur sistem este justificată prin faptul
că toate lucrurile, în anumite condiții, devin bunuri, deci la romani bunurile, drepturile și creanțele succeptibile

348
de o valoare precuniară formează patrimoniul, unde clasificarea actuală a bunurilor după mai multe criterii
provine de la romani. De exemplu, legislația în vigoare ne prezintă următoarea clasificare a bunurilor: - bunuri
aflate în circuitul civil, bunuri scoase din circuitul civil și bunuri limitate în circuitul civil; bunuri mobile și
bunui imobile; - bunuri divizibile și bunuri indivizibile; - bunuri principale și bunuri accesorii; bunuri fungibile
și bunuri nefungibile; - bunuri determinate individual și bunuri determinate generic; - bunuri consuptibile și
bunuri neconsuptibile; - bunuri ale domeniului public și bunuri ale domeniul privat; - bunuri complexe; -
universalități de bunuri. Astfel, pe lîngă această clasificare, doctrina de specialitate clasifică bunurile în: -
bunuri corporale și bunuri incorporale; - bunuri frugifere și bunuri nefrugifere; - bunuri sesizabile și bunuri
insesizabile. Pentru a lua la evidență toate imobilele din țară, este necesar de a cunoaște natura juridică a lor
precum și în care categorie de bunuri se află, astfel bunurile imobile și drepturile asupra lor certificate de
titular, reprezintă entitatea de bază a cadastrului, care pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, cum ar
fi:
Bunuri imobile prin natura lor:
La categoria de bunuri imobile se raportă terenurile, porţiunile de subsol, obiectele acvatice separate,
plantaţiile prinse de rădăcini, clădirile, construcţiile şi orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum şi tot
ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adică bunurile a căror deplasare nu este
posibilă fără a se cauza prejudicii considerabile destinaţiei lor. [1] Iar Codul Funciar la categoria bunurilor
imobile atribuie terenurile și obiectivele aferente acestora a căror strămutare este imposibilă fără a cauza
prejudicii destinației lor,[2] unde conform Legii cu privire la prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a
pămîntului, principalul bun imobil este pămîntul. În concluzie criteriul principal de includere a unui bun în
clasa imobililor este acela de imobilitate, aderență fixă cu pămîntul.
Imobile prin determinarea legii (conțin 2 categorii de bunuri mobile după natura
lor):

Figura 1.2 Bunurile mobile incluse în clasa imobililor.

Imobile prin obiectul la care se aplică
Din această categorie fac parte: uzufructul lucrurilor imobile, drepturile reale care au ca obiect un imobil,
drepturile de creanță, acțiunile care tind a valorifica drepturile imobiliare, acțiunile privind nulitatea unui act
juridic al cărui obiect este un bun imobil etc.
Prin urmare, în baza cercetării și analizei aspectelor teoretico-istorice a bunul imobil, putem elucida faptul
că imobilul în RM, actualmente, reprezintă principalul obiect de înregistrare în cadastru precum și elemental
essential care satisfice cerințele pieții imobiliare în RM și nu numai.

Bibiografie:
1. Cod civil al RM aprobat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002.În MO al RM 2002 nr.82-86
2. Cod Funciar al RM aprobat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1998.În MO al RM 2001 nr.107
3. Legea cadastru bunurilor immobile nr.1543-XIII din 25.02.1998. În MO al RM 1998 nr.44-46
4. COLIN A. și CAPITAN H., Curs elementar de dreptcivil francez, București, 1940, 56p.
5. FILIPESCU Ion P., Drept civil.Dreptul de proprietate și alte drepturi reale, ucurești, 1996, 354 p.
6. VLAHIDE P.C., Repetiția principiilor de drept civil, Volumul I, Europa Nova, București, 1999, 144p

349
 ÎNTREPRINDEREA – SUBIECT DE DREPT COMERCIAL

Vlad PĂDURARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Întreprinderea este definită ca un organism economic, în fruntea căreia se află o persoană
numită întreprinzător, care combină forţele naturii cu capitalul şi munca în scopul producerii de bunuri şi
servicii.

Cuvinte cheie: Întreprindere, persoană juridică , activitate economică, caracter comercial finanțe,
profit, întreprinzîtor

Întreprinderea este o activitate organizată de o persoană (întreprinzător) pe risc economic

propriu, în scopul obţinerii de profit.Întreprinderea este un organism economic structurat de
întreprinzător pe riscul său, risc ce constă în combinarea celor 3 factori: capital, mijloace financiare
şi muncă, de care întreprinzătorul dispune sau pe care şi le procură de la alţii.Actele şi faptele juridice
săvârşite de întreprinzător în exerciţiul întreprinderii sale dau împreună caracter de fapt de comerţ
întreprinderii.În dreptul modern se pune accentul pe caracterul economic, lucrativ al unei
întreprinderi, şi nu neapărat pe caracterul comercial al acesteia. Întreprinderea este definită prin riscul
economic pe care şi-l asumă întreprinzătorul atunci când îşi organizează o activitate în ideea obţinerii
de profit. În prezenţa acestui risc asumat, distincţia dintre întreprinderea comercială şi cea civilă, ca
formă de organizare a unei întreprinderi, nu mai prezintă relevanţă.
În legislaţia noastră se face deseori referire la întreprindere ca subiect de drept. Conceptul, greşit,
de altfel, îşi are fundamentele în vechea legislaţie comunistă a contractelor economice şi în tendinţele
greşite ale legislaţiei franceze actuale de a personifica întreprinderea.
Întreprinderea în calitate de principala forma a desfăşurării activitâţii comerciale își găsește
definirea în vechiul Cod Comercial Român care este reglementat în art. 3 o serie de întreprinderi pe
care le califica drept fapte de comerţ. Astfel, erau considerate fapte de comerţ întreprinderile de
spectacole publice, întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri, întreprinderile de
construcţii, întreprinderile de fabrică, de manufactură şi imprimerie, întreprinderile de editură, librărie
şi obiecte de artă, întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri etc. Întrucât, Codul
comercial nu definea noţiunea de întreprindere, în doctrină au fost date mai multe definiţii ale
acesteia. Astfel, în concepţia clasică a dreptului comercial, întreprinderea a fost definită ca un
organism economic, în fruntea căreia se află o persoană numită întreprinzător, care combină forţele
naturii cu capitalul şi munca în scopul producerii de bunuri şi servicii..Se observă că, noţiunea de
întreprindere desemna o activitate organizată de o persoană fizică sau juridică pentru realizarea de
bunuri şi servicii, iar nu un subiect de drept. Calitatea de subiect de drept o avea întreprinzătorul, cel
care organiza pe riscul său activitatea; acesta putea fi o persoană fizică, în cazul întreprinderii
individuale, sau o societate comercială, în cazul întreprinderii societare.Diferite acte normative
cuprind şi ele definiţii ale întreprinderii. Astfel, o definiţie legală găsim şi în O.U.G. nr. 44/2008, art.
2 lit. f) potrivit căreia întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod
organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii
prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.
Întreprinderea comercială, aşa cum s-a remarcat în doctrina de specialitate, desfăşurarea unei
activităţi economice (comerciale) impune încheierea unor acte juridice şi săvârşirea unor fapte
juridice şi operaţiuni comerciale. în accepţiunea actualelor reglementări, aceasta înseamnă că
întreprinderea economică (comercială) se realizează prin acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni
comerciale. întrucât, privesc o întreprindere economică (comercială), aceste acte juridice, fapte şi
operaţiuni economice pot fi denumite, convenţional, acte juridice comerciale. Dealtfel Legea Nr 845
din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi prin art. 3 defininește caracterele
ăîntreprinderii Întreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi

350
şi obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.Întreprinderea devine subiect
de drept din momentul înregistrării de stat. Astfel reflectînd celor expuse de mai sus am desprins
următoarea concluzie că prin activitatea de întreprinzător se poate de afirmat că este acea activitate
de fabricare a producției, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni
și de asociațiile acestora în mod independent, din propria inițiativă, în numele și cu riscul propriu,
sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de venituri permanente. În calitate
de întreprinzător poate activa o persoană fizică sau juridică, care efectuează orice gen de activitate
economică neinterzisă de lege.

Bibliografie
1. BOSTAN I. Suport de curs, Drept comercial, UTM 2013, ISBN 978-9975-45-272-4
2. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002
3. Legea Nr.845 din 03.01.1992 cu priveri la antreprenori și întreprinderi

351
 TERENURILE DIN INTRAVILANUL LOCALITĂȚILOR

Vlad PĂDURARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Se consideră terenuri din intravilanul localităţilor toate terenurile din teritoriul localităţii în
limitele hotarelor ei. În literatura de specialitate se menţionează că intravilanul este teritoriul unei localităţi
sau colectivităţi ocupat de construcţii sau neocupat în raza localităţii respective, care îl desparte de extravilan
- teritoriu, de regulă, cu destinaţie agricolă. Conform art.2 Cod funciar, terenurile din intravilanul
localităţilor constituie o categorie distinctă de terenuri, parte componentă a Fondului funciar al RM.

Cuvinte cheie: Teren, Intravilan, Localitate , Extravilan , Cetățeni

La categoria terenurilor din intravilanul localităţilor se referă toate terenurile din perimetrul
localităţilor în limitele hotarelor, stabilite prin planul urbanistioc general al localității respective.
Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl desparte de extravilan (de
regulă, terenuri cu destinaţie agricolă). Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor
administraţiei publice locale. Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin reglementarea regimului
proprietăţii funciare în conformitate cu planul urbanistic general şi pe baza argumentării tehnico-economice a
dezvoltării oraşului şi satului (comunei) .Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern.
Perimetrul celorlalte localităţi se stabileşte şi se modifică de către consiile rationale și municipal. Din
componenţa terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) fac parte:
-terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări;
-terenurile de uz public;
-terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de
telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi pentru alte industrii
-terenurile împădurite;
-terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri. (art.44 Cod Funciar)
Toate terenurile oraşelor şi satelor (comunelor) se folosesc în conformitate cu planurile lor de
sistematizare şi cu planurile de organizare economico-funciară a intravilanului localităţilor. Planurile de
sistematizare ale oraşelor şi satelor (comunelor) determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor din
intravilan pentru construirea caselor, a obiectelor industriale şi de altă natură, pentru amplasarea şi amenajarea
locurilor de agrement, iar planurile de organizare economico-funciară a intravilanului determină direcţiile
principale ale folosirii terenurilor care nu sînt destinate construcţiilor şi a celor care rămîn temporar neocupate
de construcţii. (art.45 CF).
Familiile nou-formate interesate să primească fără plată un teren pentru construcţia casei de locuit
urmează să depună o cerere (formă liberă) adresată consiliului local. Codul funciar, art.11, alineat 1)
subalineat 2, prevede dreptul la viața familială a cetăţenilor de a primi în proprietate sectoare de teren pentru
construcţia caselor de locuit, a anexelor gospodăreşti şi grădini. Legea stabileşte anumite condiţii de bază
pentru realizarea acestui drept:
Terenul pentru construcţia caselor de locuit poate fi atribuit doar din rezerva intravilanului, numită
fondul de dezvoltare social-economică a localităților, atâta timp cât această rezervă mai este. Intravilan este
noţiunea folosită în legislaţie pentru teritoriul propriu-zis al localităţii unde sunt amplasate fondul de locuinţe,
loturile de pe lângă case. Acest teritoriu este marcat pe planul (harta) localităţii, iar consiliul local are dreptul
să atribuie terenuri pentru construcţia caselor de locuit numai în limita acestui teritoriu. În cazul în care toate
terenurile din intravilanul localităţii au fost deja repartizate, consiliul va refuza atribuirea terenurilor, dată fiind
lipsa rezervelor care pot fi folosite în acest scop.
-Terenul pentru construcţia caselor de locuit poate fi atribuit doar familiei nou-formate. Tradiţional, aceste
sectoare sunt atribuite tinerilor căsătoriţi. Deşi orice persoană care atinge vârsta majoratului ar fi în drept să
plece de la părinţi şi să locuiască separat, acest fapt ar putea să nu fie suficient pentru ca consiliul local să
atribuie persoanei singure un teren pentru construcţia casei.
În baza studierii amănunțite al acestei tematici am ajuns la concluzia că terenurile din intravilanul
localităţilor se află atît în proprietate publică, cît şi în proprietate privată a cetăţenilor, a persoanelor fizice şi
persoanelor juridice de drept privat. În acelaşi timp terenurile din intravilanul localităţilor se pot afla în
folosinţă temporară sau permanentă. Folosirea tuturor terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) se înfăptuieşte

352
în conformitate cu planurile lor de sistematizare şi cu planurile de organizare economico-funciară a
intravilanului localităţilor. De asemenea conform articolul 11 Codul Funciar al RM ,a tribuirea sectoarelor de
teren din intravilan pentru case, anexe gospodăreşti şi grădini autoritățile administrației publice locale atribuie
cetățenilor terenuri fără plată,eliberîndu-le titluri de proprietate trec în proprietatea cetățenilor sectoarele de
teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit în conformitate cu legislația în vigoare
. Atribuirea repetată în proprietate privată a terenurilor cetăŃenilor în scopurileindicate în alineatul 1 al
prezentului articol, se efectuează contra plată prin vînzare la licitație, organizată de autoritatea administrației
publice locale. Prețul inițial de vînzare a terenului nu va fi mai mic decît prețul normativ al pămîntului calculat
în baza tarifelor stabilite de legislația în vigoare.
Planurile de sistematizare ale oraşelor şi satelor (comunelor), conform art. 45 din Codul funciar,
determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor din intravilan pentru construcţia caselor, a obiectivelor
industriale şi de altă natură, pentru amplasarea şi amenajarea locurilor de agrement,această joacă un rol
important în folosirea cît mai eficientă şi raţională a terenurilor din intravilanul localităţilor Republicii
Moldova.
Bibliografie
1. TEACĂ Ilie Drept Funciar , Schiță de Curs , Chișinău UTM, 2007
2. Codul Funciar al RM, Publicat: 04.09.2001 în Monitorul Oficial Nr. 107art Nr : 817
3. Legea Nr.91 din 05.04.2007 cu privire la terenurile proprietate publică și delimitarea
lor Publicat : 25.05.2007 în Monitorul Oficial Nr. 70-73 art Nr : 316

353
 EVOLUȚIA ISTORICĂ A UZUCAPIUNII

Ionel VERONICA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prescripţiunea este efectul timpului asupra dreptului. Acest efect se manifestă în două
moduri distincte: creînd un drept sau stingând un drept. De aci, rezultă două feluri de prescripţiuni, care atît
în legislaţie, cît şi în doctrină sunt cunoscute sub denumirea de prescripţie achizitivă (uzucapiune) şi prescripţie
extinctivă. Uzucapiunea a cunoscut o istorie lungă şi controversată, luînd naştere încă din dreptul privat
roman. Totodată, este de menţionat faptul că unele ţări europene au preluat instituţia prescriptio longi
temporis a dreptului roman, iar alte ţări – usucapio (forma clasică a uzucapiunii). Odată cu evoluţia
societăţii romane, în special a dreptului roman, uzucapiunea a căpătat noi accepţiuni juridice, constituind
un mod de dobândire a proprietăţii şi clarificare a unor situaţii juridice în temeiul unei aparenţe
îndelungate. Aspectele respective urmează a fi elucidate.

Cuvinte-cheie: uzucapiune, posesie, bun, proprietate, istorie, condiții, lege, termene.

Fiind prezentă încă din dreptul privat roman, uzucapiunea a evoluat de-a lungul timpului, formînd o
istorie bogată şi controversată. La fel, trebuie să menționăm faptul că unele ţări europene au preluat instituţia
prescriptio longi temporis a dreptului roman, iar alte ţări – usucapio (forma clasică a uzucapiunii).
Uzucapiunea, în dreptul roman era reglementată, în special de Legea celor XII Table, care acorda acestei
instituţii un singur articol (art. 2 din Tabla a 6-a). Conform acestuia, termenul uzucapiunii bunurilor mobiliare
era de 1 an şi 2 ani pentru bunuri imobiliare.
Efectele uzucapiunii puteau fi invocate de către cetăţenii romani şi doar asupra bunurilor romane. Ea
presupunea îndeplinirea anumitor condiţii: posesiunea lucrului, termenul, justa cauză, buna credinţă şi un lucru
susceptibil de a fi uzucapat.

posesiunea
termenul justa cauză
lucrului

un lucru
buna credinţă susceptibil de a
fi uzucapat

Figura 1.1. Condiţiile uzucapiunii în dreptul roman

O primă condiţie este posesiunea lucrului pe toată durata de timp prevăzut de lege de către cel care
uzucapează. Legea celor XII Table cerea atât posesia dar şi folosinţa lucrului, deoarece iniţial posesia nu
implica şi folosinţa ci doar păstrarea lucrului.
O altă condiţie este termenul stabilit de lege. Termenul pentru cel care posedă un lucru mobil este de un
an, iar în caz de imobile termenul este de doi ani în vederea dobîndirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Din momentul în care termenul s-a împlinit, posesorul devine proprietarul bunurilor stăpânite ca efect al
posesiei şi al scurgerii timpului. Termenul nu trebuie să fie întrerupt. O simplă notificare adresată posesorului,
atrage după sine întreruperea termenului în vederea uzucapiunii.
Lucrul trebuie să fie susceptibil de uzucapiune. Res habilis este condiţia ce desemnează lucrul susceptibil
de uzucapiune. Uzucapiunea se aplică numai proprietăţii quiritare. Nu toate lucrurile erau susceptibile de a fi

354
dobândite prin uzucapiune. Nu puteau fi uzucapate lucrurile furate (res furtive), lucrurile furate şi ascunse (res
subrepte), lucrurile posedate cu violenţă (res vi possessae), zidurile cetăţii, mormintele etc. Potrivit cu
dispoziţiile Legii celor XII Table, nu se puteau uzucapa casele, decât cu începere dintr-o perioadă mult mai
târzie. De asemenea lucrurile inalienabile precum imobilele pupililor şi minorilor, fondul dotal şi lucrurile
asupra cărora există litigiu (res litigiose) nu puteau să facă obiectul uzucapiunii.
Se cerea pentru uzucapiune şi just titlu. Prin just titlu se înţelege un act sau un fapt juridic al posesorului
susceptibil de a lua în posesie bunul.
Pe lîngă justul titlu, era necesară şi buna credinţă (bona fides) adică convingerea fermă şi sinceră a
uzucapantului că cel de la care a dobândit bunul este proprietar deplin asupra lui. Credinţa aceasta trebuie să
existe în momentul în care a avut loc transferul posesiei de la non dominus la uzucapant. De asemenea, este
accesibilă uzucapiunea şi în cazul în care cineva a dobândit proprietatea res mancipii prin tradiţie.
În ceea ce priveşte persoanele care pot să uzucapeze, doar cetăţenii romani beneficiau de acest mod de
dobândire a proprietăţii, peregrinii nefiind capabili să aibă proprietate qiuiritară, oricât de îndelungată ar fi
posesiunea lor.
Cu timpul, împăraţii romani, inspirându-se din dreptul grecesc, au creat o altă instituţie asemănătoare
uzucapiunii, la care aveau acces şi perigrinii, fiind aplicată şi asupra fondurilor provinciale. Această nouă
instituţie a fost denumită prescriptio longi temporis. Prin intermediul ei se tinde să fie înlăturate lacunele
uzucapiunii. Praescriptio longi temporis imită în parte efectele uzucapiunii dar prezintă şi diferenţe faţă de
aceasta.
Praescriptio longi temporis impune un termen de zece ani între prezenţi, când părţile au locuit în aceeaşi
cetate (mai târziu a fost suficient dacă au locuit pe teritoriul aceeaşi provincii) şi douăzeci de ani între absenţi,
atunci când părţile nu au locuit în aceeaşi cetate respectiv provincie. Nu se făcea nici o distincţie cu privire la
termen atunci când prin uzucapiune se dobândesc bunuri mobile sau imobile.
Posesia exercitată de către cel care invocă praescriptio logi temporis trebuie să aibă la bază justul titlu şi
buna credinţă.
Legea celor 12 Table, nu este unicul act care a introdus, în timpul Republicii interdicţia de a usucapa
ucrurile furate. Astfel, în anul 149 î.Hr., Legea Atinia într-o anumită măsură a fost modificat interdicţia privind
usucapiunea declarată în Legea celor 12 Table.
În ceea ce priveşte obiectul usucapiunii, Legea Atinia destul de restrâns se limitează la lucruri furate.
Usucapiunea lucrurilor dobândite vicios prin alte mijloace, este tratată de către o lege separată - legea Iulia şi
Plautia. Semnificaţia Legii Atinia în dezvoltarea usucapiunii se află în interpretarea suplimentară a regulii
cuprinse în cele Legea celor XII Table. Se extinde pentru a include usucapiunea lucrurilor furate, care s-au
întors în puterea persoanei de la care au fost însuşit. Acest lucru a ajuns să fie cunoscut sub numele de reversio
în potestatem Domini.[5, pag. 59]
Unul dintre puţinele legiuiri româneşti care reglementează instituţia uzucapiunii este Codul Calimach,
care acordă prescripţiei achizitive 68 de articole. Deşi capitolul 4 al părţii III din Cod este intitulat „Pentru
uzucapie şi pentru prescripţie”, legiuitorul diferenţiază cu grijă aceste două instituţii. Astfel, în timp ce
„pierderea unui drit din neîntrebuinţare în terminul hotărit de legi, se zice prescripţie”, „dacă dritul, ce s-au
stins prin prescripţie, se mută totodată la altul cineva în puterea legiuitei stăpîniri, se zice dritul ciştigat prin
întrebuinţare, iar chipul cîştigării lui, se numeşte uzucapie”. [3, art. 1906-1907]
Codul Calimach specifica că bunurile care pot forma obiectul uzucapiunii, sunt acelea care sunt în comerţ,
iar bunurile ale căror întrăinare este interzisă (bunurile ieşite din comerţ, inalienabile, cum ar fi de exemplu,
drepturile cuvenite stăpînitorului, cîrmuitorului: dreptul de a tăia vămi, de a tăia monedă, de a pune dări etc.)
nu pot forma obiectul uzucapiunii, cu toate că din art. 1935 rezultă altceva. Totodată, ca uzucapiunea să existe,
trebuiau întrunite şi următoarele condiţii: stăpînirea dreaptă şi vrednică, cu bună credinţă şi neprihănită şi
trecerea termenului.
Stăpînirea dreaptă şi vrednică presupunea stăpînirea întemeiată pe un just titlu, cum ar fi: legatul, donaţia,
împrumutul, vînzarea-cumpărarea, schimbul, plata unei datorii, zestrea, jocul de noroc, dobîndirea cu bună
credinţă a bunului găsit.
De asemenea, legea stabilea 2 forme ale uzucapiunii: mobiliară şi imobiliară. Dreptul de proprietate
asupra lucrurilor mişcătoare, se dobîndea prin stăpînirea cu bună credinţă, urmată de curgerea a trei ani, pe
cînd asupra lucrurilor nemişcătoare – prin stăpînirea urmată în curgere de zece ani, iar fiind înstrăinaţi
proprietarii, în curgere de douăzăci ani. [3, art. 1923-1924] Prin posesia îndelungată de 30 de ani, puteau fi
obţinute bunurile dobîndite cu bună credinţă şi just titlu de la un posesor de rea credinţă. În ceea ce priveşte
bunurile imobile bisericeşti, mănăstireşti, ale spitalelor, ale oraşelor, la fel a lucrurilor a căror înstrăinare este
interzisă prin lege (bunurile domeniului public) sau testament, acestea se dobîndeau prin uzucapiune în termen
de 40 de ani.

355
 Totodată, legea prevede interdicţii în ceea ce priveşte subiecţii dreptului de uzucapiune. Astfel,
dobînditorii de rea credinţă, conform Codului Calimach nu pot deveni subiecţi ai uzucapiunii, nici măcar prin
posedarea bunului pe un termen de 40 de ani. [3, art. 1940] La fel, nu pot fi dobînditori ai dreptului de
proprietate prin uzucapiune, pînă cînd nu vor fi instituiţi asupra lor epitropi sau curatori: persoanele care nu au
discernămînt, minorii, sărăimanii, nebunii, cei smintiţi sau tîmpiţi la minte, robii. [3, art. 1964]
Codul civil român de la 1864 reglementa două forme ale uzucapiunii: cea de 10-20 de ani (consacrată
prin prevederile art. 1895), adică uzucapiunea propriu-zisă din dreptul roman, care consolidează, prin posesia
de bună-credinţă, un just titlu ce nu şi-a putut produce efectul translativ şi prescripţia achizitivă de 30 de ani
(consfinţită prin dispoziţiile art. 1390), [2, art. 1390] pentru împlinirea căreia nici o altă condiţie nu este cerută
decât aceea a exercitării posesiei asupra imobilului, pe durata stabilită de lege. Fiecare dintre acestea se distinge
prin trăsături specifice şi, de aceea, în cele ce urmează le vom analiza distinct.
Codul civil din 1864 interzice uzucapiunea bunurilor inalienabile, însă dă posibilitate de a dobîndi
proprietatea chiar şi de către un posesor de rea credinţă.
Uzucapiunea de 30 de ani. Există uzucapiune de 30 de ani în cazul în care cel ce pretinde că a dobîndit
dreptul de proprietate sau un alt drept real principal pe această cale poate proba:
 că a posedat lucrul timp de 30 de ani şi
 că posesia lui a fost utilă; posesia viciată, ca şi simpla detenţie precară nu au efecte achizitive.
De precizat este că legea prezumă regularitatea posesiei. În această variantă, uzucapiunea se înfăptuieşte
chiar printr-o posesie de rea-credinţă.
Uzucapiunea de 10 pînă la 20 de ani. Potrivit art. 1895 Cod. civil, „cel ce cîştigă cu bună-credinţă şi printr-
o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar
locuieşte în raza teritorială a tribunalului (judeţean) unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani, dacă
locuieşte afară din acea rază teritorială".
Din economia acestui text rezultă că uzucapiunea de 10 pînă la 20 de ani comportă două condiţii
cumulative, şi anume:
 Posesia să fie de bună-credinţă şi
 Posesia să se fundeze pe un just titlu sau, în terminologia Codului civil, pe o „justă-cauză”.
În privinţa obiectelor uzucapiunii, legiuitorul român stabileşte că „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor
care din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase
afară din comerţ”. Dispoziţia art. 1844 înseamnă că nu pot fi uzucapate bunurile inalienabile, fie că
inalienabilitatea lor se datorează unei indisponibilităţi naturale, fie că ea se datorează unei indisponibilităţi
legale. [2, art. 1844]
Toate celelalte bunuri ce nu sunt scoase din comerţ, adică sunt alienabile, pot fi uzucapate. Astfel
uzucapiunea curge chiar în contra Domeniului privat al statului, judeţelor, comunelor şi stabilimentelor
publice, precum şi în favoarea lor (art. 1845). [2, art. 1845]
Pe lîngă acestea, codul civil român menţionează condiţiile posesiei. Astfel, posesia trebuie să fie continuă,
neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Într-un cuvânt, posesia nu trebuie să fie viciată.

continuă

sub nume de
neîntreruptă
proprietar

publică netulburată

Figura 2. Condiţiile posesiei în codul civil român

Pentru prima dată în legislaţia RM, uzucapiunea apare în Codul civil din 2002 şi corespunde uzucapiunii
din dreptul privat roman, spre deosebire de uzucapiunea română, care se aseamăna foarte mult cu prescriptio
longi temporis. În perioada sovietică, prescripţia achizitivă a fost exclusă din legislaţia civilă, deşi mai mulţi

356
savanţi în domeniul dreptului s-au pronunţat în favoarea reinstituirii acesteia. Actualmente, în Republica
Moldova există 2 tipuri de uzucapiune:
 Uzucapiune mobiliară;
 Uzucapiune imobiliară. [1, art. 332-333]
Studiul respectiv include obiective care ne permit să credem cu toată fiinţa că evoluția, în ultimii ani,
instituției uzucapiunii, se remarcă prin dinamism, spirit creator şi valoare pragmatică, în pofida faptului că
uneori ne mai întâlnim şi cu impostura, care va fi, fără îndoială, marginalizată, dacă nu eradicată prin măsuri
curative. Totuși, ajung la concluzia că e necesar de a se cizela legislația existentă ce reglementează raporturile
respective și anume de a efectua unele modificări. În primul rînd este necesar de a exclude din Codul civil şi
Legea cadastrului bunurilor imobile reglementarea privind interzicerea dobîndirii prin uzucapiune imobiliară
a dreptului, dacă, la momentul depunerii cererii de înregistrare, dreptul de proprietate este intabulat sau înscris
provizoriu pe numele altei persoane, lezeazîndu-se astfel dreptul persoanei de a dobîndi dreptul de proprietate.
Astfel, uzucapiunea se exprimă unilateral, adică ca un beneficiu pentru posesor, iar sancţionarea proprietarului
pentru abandonarea bunului nu se evidențiază în măsura cuvenită. Este necesar de a stabili mai concret obiectul
uzucapiunii, deoarece reglementarea este puţin vagă. În direcția dată, ar putea fi urmat drept exemplu Codul
civil Italian, şi anume includerea în calitate de bunuri care pot fi uzucapate a universalităţii de bunuri, a
bunurilor înregistrate, a drepturilor patrimoniale, precum şi nepatrimoniale (dreptul la nume, pseudonim etc.)
.

BIBLIOGRAFIE
1. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002;
2. Codul civil român, 1864;
3. Codul Calimach. Ediţie critică, ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958;
4. CLIMOVA Alla, TEACĂ Ilie, Drept imobiliar, Chişinău, UTM 2011;
5. BELOVSKY Petr, Usucapio of Stolen Things and Slave Children, în Revue Internationale des droits
de l’Antiquité XLIX, 2002, Charles University – Prague;

357
 CONTRIBUȚII LA CALCULUL PILONILOR ANCORAȚI

Daniela DIGORI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pilonii ancorați sunt niște construcții înalte, cu dimentiuni relativ mici în plan, ancorate la
diferite niveluri cu ajutorul unor cabluri. În urma acțiunii a diverse încărcări pilonul tinde să se deplaseze pe
orizontală, fiind împiedicat de către cablurile ancorate. Acestea au scopul de a menține pilonul în poziție
verticală, de aceea ele sunt pretensionate inițial cu un efort care trebuie determinat în urma calculului. Există
mai multe metode de calcul a pilonilor ancorați, în articol fiind evidențiate câteva cel mai des utilizate, inclusiv
cel de calcul cu ajutorul pachetului de programe aplicative SCAD Office.

Cuvinte cheie: Pilon, cabluri, ancoraje, încărcări, deplasări, eforturi, rigiditate.

Introducere

Pilonii ancorați sunt construcții înalte având structura realizată cu zăbrele sau din tablă cu secțiune
tubulară, ancorată la diferite niveluri cu ajutorul unor cabluri. Acestea, la rândul lor, sunt ancorate la sol și
asigură menținerea pilonului în poziție verticală. În urma acțiunii a diverși factori, cei mai nefavorabili fiind
acțiunea vântului și formarea stratului de polei, pilonul poate căpăta deplasări pe orizontală. Pentru a micșora
deplasările până la valoarea admisibilă de 1/100 din înălțimea secțiunii studiate , cablurile necesită a fi inițial
pretensionate cu un efort ce urmează a fi calculat.

1. Principii de proiectare și de calcul a pilonilor ancorați

 Numărul cablurilor în plan depinde de forma secțiunii transversale a pilonului (fig. 1.1);
 Pilonul este compus din mai multe tronsoane cu lungimea de 5-8 m (fig. 1.2);

Fig. 1.1 Tipuri de secțiuni transversale

ale pilonului ancorat

Fig. 1.3 Acțiunea vântului asupra pilonului

Fig. 1.2 Prinderea
tronsoanelor cu ajutorul
cablurilor ancorate

 La acțiunea vântului în planul bisector cablurilor, pilonul suferă deformații mai mari decât în
cazul acțiunii vântului în planul format de cabluri (fig. 1.3);

358
  Schema de calcul a cablului reprezintă un fir ce capătă o deformație (săgeată) în urma acțiunii
încărcării din greutatea proprie, vânt, polei ș.a. (fig. 1.4);
 Schema de calcul a pilonului reprezintă o grindă continuă cu mai multe deschideri, încastrată
sau prinsă articulat la capătul inferior și asigurată cu reazeme elastice în punctele de prindere a cablurilor
de pilon (fig. 1.5);
 În acest sitem de mai multe ori static nedeterminat necunoscute sunt:
- eforturile în cabluri;
- deplasările orizontale în plan a punctelor de prindere a cablurilor de pilon;
- momentele ce apar în aceste puncte;

Fig. 1.4 Schema de calcul a cablului Fig. 1.5 Schema de calcul a pilonului

2. Metode de calcul

 Metoda pretensionării inițiale a cablurilor presupune:

1. Adoptarea tipului, diametrului și efortului de pretensionare a cablulrilor (A, S0);
2. Rezolvarea ecuațiilor de echilibru (∑ 𝑋 ; ∑ 𝑌) și determinarea momentelor (M) și deplasărilor
(y) ce apar în noduri;
3. Optimizarea diagramelor obținute (M, N, Q) și modificarea ariilor și eforurilor de
pretensionare adoptate inițial.

 Metoda adoptării diagramei momentului presupune:

1. Adoptarea diagramei momentului încovoietor (M) ce apare în pilon;
2. Determinarea săgeților și reacțiunilor (yi , Ri) ce apar în reazeme (noduri);
3. Determinarea eforturilor de pretensionare în cabluri (S0);

 Metoda de calcul cu ajutorul pachetului de programe aplicative SCAD Office presupune:

1. Adoptarea tipului secțiunii tranversale a pilonului și calurilor;
2. Adoptarea săgeții cablurilor (f0) și determinarea eforturilor de pretensionare inițială (S0);
3. În urma calcului neliniar, determinarea deplasărilor și conretizarea eforturilor de
pretensionare;
4. Determinarea rigidității cablurilor (EA) și, respectiv, a ariilor acestora (A).

3. Formule de calcul

 Legătura dintre eforul unitar de întindere și săgeata de la greutatea proprie:

𝑝𝑙2 𝑝𝑙2 𝑝𝑙2 𝛾𝑙2

𝑆= ; 𝑓= = 8𝜎𝐴 = (1)
8𝑓 8𝑆 8𝜎

359
Lungimea cablului ce ia forma de coardă:

8 cos2 𝛽
𝐿 = 𝑙 (1 + 3 𝑓 2 ) (2)
𝑙2

 Deformația totală a cablului pretensionat:

𝜎−𝜎0 1 𝛾2 𝛾2
𝛿= 𝑙 − 24 𝑙 3 cos 2 𝛽 (𝜎2 − 𝜎02 ) + 𝛼𝑙(𝑡 − 𝑡0 ) (3)
𝐸 0

 Deplasarea pe orizontală a punctului de prindere a cablurilor de pilon (fig. 2.1):

𝜎 1 𝛾2 𝜎 1 𝛾02
1,2
𝛥1,2 = 𝐸 cos 𝑙 − 24 2 ∙ 𝑙 3 cos 𝛽 + 𝐶; 𝐶 = 𝐸 cos
0
𝑙 − 24 ∙ 𝑙 3 cos 𝛽
𝛽 𝜎1,2 𝛽 𝜎02
(4)

 Efortul axial de întindere în cablul supus acțiunii vântului:

∑𝑅
𝑆=𝑘 ≤ 0.5 𝑆𝑟 (5)
cos 𝛽

 Dimensionarea pilonului conform eforturilor interioare:

𝑀 = 0.1 𝑞 𝑙𝑛2 ; 𝑁 = 0.5 ∑𝑛𝑖=1 𝑆𝑖 sin 𝛽𝑖 + 𝑁𝐺 + 𝑁𝑢 (6)

 Verificarea diametrului adoptat al cablului, în comparație cu capacitatea sa portantă:

𝑆𝑟 𝛾𝑓 𝛾𝑝𝑟
𝑆𝑚𝑎𝑥 = 𝜎𝑚𝑎𝑥 𝐴 ≤ 𝛾𝑐
(7)

Fig. 2.1 Deplasările pilonului produse de alungirea cablurilor

360
 Concluzie

Pilonii ancorați reprezintă niște structuri complicate care necesită un calcul minuțios în vederea asigurării
rezistenței și stabilității construcției. Un rol important îl are și argumentarea, din punct de vedere economic, a
consumului de material. Metodele manuale de calcul presupun efectuarea mai multor iterații/etape de calcul
pentru determinarea și optimizarea dimensiunilor de gabarit ale pilonului și valorilor de pretensionare ale
cablurilor.
Programele de calcul permit studierea comportamentului pilonului ancorat supus acțiunii a mai multor
factori nefavorabili (de obicei climaterici). Analiza datelor emise de către program duce la determinarea
rigidității necesare a cablurilor care vor împiedica deformațiile pe orizontală ale pilonului. Astfel devine mai
comodă și rapidă determinarea caracteristicilor optime ale cablurilor: aria secțiunilor transversale și eforturile
de pretensionare.

Bibliografie

1. Dalban, C. - Șerban, D. : Construcții metalice. București, 1983. Ediția a II-a.

2. Беленя, Е. И. – Стрелецкий, Д. Н. Металлические конструкции. Москва, 1986. Издание 6-е.
3. Перельмутер А. : Scad Office. Расчет мачт на оттяжках. Киев-2004.
4. Савицкий Г. : Основы расчета радиомачт. Статика и динамика. Москва, 1953.
5. Гордеев, В. Н. – Басенко, О. И. : Уточненная методика приведения жесткостей для мачты с
оттяжками. Киев, 1992

361
 РАСЧЕТ И ОПТИМИЗАЦИЯ ГОФРИРОВАННЫХ БАЛОК

Дмитрий ФОКША

Технический Университет Молдовы

Резюме: Современный Рынок стимулирует развитие конкурентоспособности в строительстве,

поэтому для сокращения затрат на строительство новых промышленных зданий требуется
снижение материалоемкости строительных конструкций. Одним из путей решения этой задачи
является оптимальное распределение материала по площадям поперечных сечений в соответствии с
напряженно-деформированным состоянием элементов. Этому направлению отвечает применение
тонколистовой стали для балок гофрированных двутаврового сечения.
Ключевые слова: тонкостенные конструкции, структурная оптимизация, распределение усилий,
ребра жесткости, интенсивность гофрирования.

1. ВВЕДЕНИЕ
Масса двутавровой балки снижается благодаря тому, что толщина стенки назначается из условия
прочности, а местную устойчивость, в отличие от обычных сварных балок, разрешается не проверять.
На практике размеры элементов таких балок (шаг ребер, сечение стенки, амплитуда гофров)
назначаются постоянными на протяжении всего пролета. Это обуславливает равные значения несущей
способности на сдвиг во всех сечениях балки. В результате на менее напряженных участках прочность
стали используется не полностью. В связи с этим актуальной задачей повышения эффективности
использования тонкостенных балок является оптимизация известных конструктивных решений с
учетом характера распределения внутренних усилий от нагрузки.
Объектом исследования приняты конструктивные решения составных тонкостенных балок
двутаврового сечения, воспринимающих статическую равномерно-распределенную нагрузку,
приложенную к верхнему поясу.

2. МЕТОДЫ И ЗАДАЧИ СТРУКТУРНОЙ ОПТИМИЗАЦИИ

Для поиска удобно рассматривать два основных силовых фактора, действующих в изгибаемой
балке: изгибающий момент М и поперечная сила Q. Для учета характера эпюры изгибающих моментов
известно простое конструктивное решение, позволяющее варьировать изгибную прочность сечений:
сокращать ширину поясов ближе к опорам, где интенсивность момента стремится к нулю.
Уменьшения запаса прочности можно достичь путем:
- уменьшения прочности стали на сдвиг;
- сокращения площади сечения стенки;
- увеличения относительной длины отсека.
Вариация прочностных свойств материала в объеме единого элемента представляет большую
трудность для реализации, поэтому в ближайшем будущем данный способ оптимизации не будет
рассматриваться.
Очевидным способом сокращения площади сечения стенки является прямое удаление
≪лишнего≫ материала путем образования отверстий в стенке. При этом мы получаем известное
решение - перфорированную балку. Однако данный способ оптимизации ведет к увеличению
трудоемкости изготовления. Наиболее простым и доступным, с точки зрения технологии, способом
сокращения прочности отсека на сдвиг, является плавное увеличение длины отсеков к середине
пролета в соответствии с очертанием эпюры поперечных сил.
Если в комбинаторном анализе одновременно рассмотреть две балки, одну - с вертикально
гофрированной стенкой, другую - с гибкой, получится балка с переменно-гофрированной стенкой.
Укреплению опор соответствует ужесточение гофров, а по мере приближения к середине пролета, где
снижается интенсивность сдвига, - устройство более пологих гофров вплоть до гладкой стенки

362
 Вариация прочности на сдвиг при переменном гофрировании стенки

Анализируя результаты формообразования тонкостенных двутавров, появляется возможность

сформулировать проблемные вопросы структурного синтеза строительных конструкций,
препятствующие свободному применению результатов для вариантного проектирования:
1. Недостаточность сведений о характере НДС новых видов конструкций;
2. Усложнение способов конструирования и методов расчета несущей способности;
3. Рост объема вычислений целевых функций в процессе оптимизации;
4. Возможные трудности с практическим внедрением новых видов конструкций по причине
усложнения технологии изготовления.
Для устранения перечисленных проблем требуется дополнительное исследование НДС
конструкций на базе эксперимента, либо, в условиях вариантного проектирования, с помощью
расчетных программных комплексов с реализацией МКЭ; разработки рекомендаций к поэлементному
назначению размеров; обоснования эффективности результатов структурного синтеза.

3. ВЫВОДЫ

В ходе изучения оптимизации предложены новые конструктивные решения тонкостенных

балок:
- балки с гибкой стенкой с переменным шагом ребер жесткости, который постепенно
возрастает к середине пролета в соответствии с эпюрой поперечных сил;
- комбинированные балки, опорные отсеки которых усилены путем гофрирования стенки, а в
пролете стенка остается гладкой.
Основным преимуществом является снижение расхода материала за счет рационального
распределения материала в соответствии с характером распределения внутренних усилий.

4. Библиография

1. БирюлевВ.В., Кошин И.И., Крылов И.И. Проектирование металлических конструкций.

Специальный курс. - Л.: Стройиздат, 1990. С. 46-59.
2. Журавлев Н. А. Пути повышения эффективности стальных балок с гибкой
стенкой: автореф. дис. ... канд. техн. наук.— Новосибирск: НИСИ,1983.
3. Лихтарников Я.М. Вариантное проектирование и оптимизация стальных конструкций. - М.:
Стройиздат, 1979. - 320 с.
4. Максимов Ю.С, Остриков Г.М., Долинский В.В. Устойчивость гофрированных стенок
двутавровых балок- 1985.- №6.- С. 43-45.
5. Ольков Я.И., Полтораднев А.С. О различных способах расчета несущей способности балок
с гофрированной стенкой // Сборник докладов международных академических чтений РААСН
≪Безопасность строительного фонда России. Проблемы и решения≫.-Курск, 2011.- с. 120-131.
6. Степаненко А. Н. Прочность и устойчивость конструкций из двутавра с волнистой стенкой:
дис. ... докт. техн. наук.— Хабаровск: ХГТУ, 2001.—234 с

363
 STUDIUL CLĂDIRILOR CU PLANȘEE DALE.

Vasile ROTARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea construcțiilor din beton armat în prezent solicită execuția clădirilor cu planșee
dală. Astfel de planșee sunt comode pentru construcțiile civile, având un șir de avantaje. Totodată
implementarea lor depinde de fiabilitatea și posibilitatea de soluționare a problemei existente până în zilele
noastre, calculul și comportarea acestora la străpungere. Deoarece acest tip de calcul pentru fiecare țară în
parte este diferit, având diferiți coeficienți, formule empirice, unghiul pentru piramida de străpungere sunt
diferiți. S-a executat o mică analiză a diferitor norme apropiate, cu date experimentale făcute în lucrarea dată
și alte experimente.

Cuvinte cheie: Planșee dale, străpungerea, parametrii economici.

În construcția contemporană a primit o răspândire clădirile din beton armat cu planșee dale, fără capitel,
pe când planșeele dale cu grosime constantă se reazemă nemijlocit pe coloană(pilon). Planșeele clădirilor
etajate au un șir de caracteristici, care se diferențiază de aplicarea anterioară a planseelor prefabricate cu formă
dreptunghiulară în plan. La principalele deosebiri se poate atribui: configurație coplicată în plan, amenajarea
neregulară a suportului de diferită configurație a secțiunii – diafragmă, piloni, forma cruciabile, formă
cornier, coloane dublu T, amplasarea găurilor neregulată.
Planșeele dale sunt de diferite tipuri, cele mai răspândite tipuri fiind: planșee dală, planșee dală cheson
ascuns, planșee dală cheson deschis. Ele au un șir de avantaje în comparație de planșee cu grinzi, anume:
a) Planșee dale au suprafață netedă în partea inferioară, ce dă locatarilor viziune estetică.
b) Dispar o parte din restricțiile pentru Arhitecturi, mărind posibilităților de creații.
c) Instalarea rețelelor inginerești este mai ușoară.
d) Montarea și demontarea cofrajului este mai rapidă, economic după materiale.
Prima dată clădirea cu planșeu dală a fost patentată în Statele Unite a Americii în anul 1902. Peste un
timp scurt acest tip de sistemă a primit o răspândire în Europa. Planșeu de tip dală se recomandă la deschiderile
de 6-8 m cu grosimea planșeului 16-25 cm. In timpul proiectării la acest tip de planșeu, grosimea planșeului
se adoptă din considerentele la străpungere.
Există documente normative ce reglementează, necesitatea de asigurare rezistenței a acestor noduri, cu
ajutorul unor formulelor simple empirice obținute pe baza de distrugere a plăcilor, cu limitarea suprafeței de
un unghi de preluare a efortului, așa numit “contur” sau „piramida de străpungere”. Studiu experimental
executat în ultimii ani a coloanei cu secțiune circulară și stâlp cu secțiune dreptunghiulară pune la îndoială
validitatea acestei ipoteze. Un moment important este unghiul adoptat deoarece pentru diferite forme a
stâlpului (pilon), unghiul piramidei de străpungere este diferit. De exemplu pentru clădirile calculate cu diferite
secțiuni a elementelor verticale efortul la străpungere este diferit.

a) b) c)
fig. 1. Clădire cu diferite tipuri de elemente verticale de rezistenţă

a) b) c)
fig. 1 Elemente verticate de rezistentă a clădiriilor

364
 a) Aria secțiuni A sec  0.16 m2 .Efortul maxim pe care poate să preia betonul a fost calculat
după NCM F 02.02-2006 [1]. Formula de calcul are forma F    Rct1 U m  ho sau F  Fc .  -
coeficient ce se adoptă în dependentă de tipul betonul. Rct1 - Rezistența betonului la întindere. U m - media
aritmetică a perimetrului feţei superioare. ho - înălțimea de calcul.
Fc =355,8 KN cu unghiul 300 ; Fc =461,9 KN cu unghiul 450 .
b) Aria secțiuni A sec  0.36 m2 . Formula de calcul la străpungere F    Rct1 U m  ho sau
F  Fc .
Fc =574,3 KN cu unghiul 300 ; Fc =680,4 KN cu unghiul 450 .
c) Aria secțiuni A sec  0.175 m2 . Formula de calcul la străpungere F    Rct1 U m  ho sau
F  Fc .
Fc =402,6 KN cu unghiul 300 ; Fc =508,75 KN cu unghiul 450 .
Ceia ce este o diferență mare între rezultate obținute. Unghiul de înclinație este adoptat după normativul
NCM F02.02-2006 [1], unghiul 450 , și după СП 52-101.2003 [2], unghiul 300 . Experimentele executate în
[3] dă dovadă că distrugerea betonului nu se petrece sub un unghi de 450 dar variază în dependentă de forma
secțiuni, și este în limitele mediu de 37.80 . În urma analizei calculul clădirilor sa observat cel mai convenabil
este de folosit piloni (cazul b) deoarece se rezolvă problema nu numai străpungerea ce apare la intersecția
îmbinării între stâlp(pilon) și planșeu, dar și micșorarea momentului încovoietor, eforturile orizontale ce apar
în stâlpii(piloni) marginali. Despre această observație observată se scrie în lucrarea [4]. Fiindcă normativul
[1] nu dă o imagine clară cum lucrează nodul între stâlp(pilon) și planșeu la străpungere, deoarece betonul nu
se este un material ideal fragil și elastic, până la forfecare, betonul suportă deformații neelastice și tensiuni în
direcția momentului încovoietor schimbânduse neliniar. La atingerea valorii maxime a tensiunilor tangențiale
a betonului, betonul nu imediat se oprește din lucru, și se poate deforma la o creștere a momentului, de unde
rezultă, creșterea deformațiilor pe zonele mai puțin tensionate nu o să fie atât de important, și nu poate duce la
valoarea maximă, în special dacă forța de forfecare a betonului este departe de distrugere. De aceia în
normativul СП 52-101.2003 [2] este adoptat, că dacă tensiunile de la eforturile normale nu depășesc 50 % din
rezistența betonului, atunci la acțiunea momentului încovoietor de orice valoare nu este posibil. Distrugerea
este posibilă numai la eforturile normale sau la secțiuni înclinate.
F M M F
  1 În care relația se adoptă nu mai mare de . Despre aceasta este stipulat și în [5]
Fult M ult M ult Fult
În urma analizei executate, consider că normele [1] trebui revăzute și completate mai detaliat cu
introducerea în calcul a momentelor încovoietoare, mai ales pentru coloanele(pilonii) marginali, unde valoarea
tensiunile normale în nodul dintre planșeu și coloana(pilon) este mare. Tot odată trebui de luat în considerație
că planșee dale la etaj tip, planșee dală de acoperiș și fundațiile pe radier general, au starea de tensiune-
deformare pentru fie care caz caracteristici proprii. Planșeele dale la etaj tip se poate observa o variație a
capacității portante la străpungere în comparație cu planșee dale de acoperiș, în care nu acționează forța axială
în coloană, fundații cu radier general sunt afectate de o distribuție neuniformă a presiunea pământului asupra
radierului. În cazul străpungeri nesimetrică și cea de colț, se formează o zonă ce nu e închisă și dezechilibrată
pe conturul de distrugere, ceia ce reduce semnificativ capacitatea portantă.

Bibliografie
1. NCM F.02.02 - 2006 Calculul, proiectarea și alcătuirea elementelor de construcții din beton
armat și beton
2. СП 52-101.2003 Бетонные и железобетонные конструкций без предварительного
напряжения арматуры.
3. Клованич С.Ф., Шеховцов В. И. Продавливание Железобетонных плит. Натурный и
численный эксперименты.
4. А.С. Городецкий, Л.Г. Батрак Расчет и проектирование конструкций высотных зданий
из монолитного железобетона.

365
 ИССЛЕДОВАНИЕ РАБОТЫ ДЕРЕВЯННОЙ БАЛКИ

Григорий САРАНЧУК

Технический Университет Молдовы

Аннотация: В работе представлены результаты анализа, полученных опытным путем, физико-

механических характеристик древесины. Они были получены в ходе эксперимента, в котором
испытывалась на изгиб шарнирно-опертая разрезная балка прямоугольного сечения, выполненная из
граба. Проводится сравнение экспериментальных величин с теми, которые можно получить следуя
указаниям и алгоритму расчета нормативного документа СНиП II-25-80, действующего на
территории РМ. При испытании использовалось оборудование, позволяющее проследить за
прилагаемой нагрузкой до пяти тонн. Индикаторы часового типа для замера вертикальных
перемещений были расположены в середине пролета, а также непосредственно у опоры, для замера
деформаций смятия поперек волокон.

Ключевые слова: Граб, анизотропия, модуль упругости вдоль волокон, интеграл Мора, расчетное
сопротивление при изгибе, момент сопротивления вдоль волокон, чистый изгиб.

Древесина является перспективным материалом для строительных конструкций ввиду ее легкости

и соответствию требования устойчивого развития. Но как природный, анизотропный материал требует
к себе особого подхода с точки зрения расчета и конструирования для обеспечения рационального
расхода материала и надежности. Для установления коэффициента надежности, который обеспечивает
действующий в нашей стране СНиП II-25-80 «Деревянные конструкции» было проведено испытание
грабовой балки прямоугольного сечения.

Рис. 1 Параметры сечения балки (размеры в мм)

1. Предварительный расчет согласно СНиП II-25-80

Расчетное сопротивление балки изгибу вдоль волокон:

Ru  1855.25Т / м2 (1)

Расчетная несущая способность по изгибающему моменту:


M  W  Rи  200.208 *10 6
*1855.25  0.371Т  м (2)

Предельно допустимое значение одной сосредоточенной силы:

366
 M 0.371
F   1.092Т (3)
0.34 0.34

Рис. 2 Расчетная схема и эпюры от расчетной нагрузки

Общая предельная нагрузка для данной схемы загружения:

2F  2.185Т (4)

Прогиб, рассчитанный с учетом действия поперечной силы:

2.41
f0     155  
2 2
h
f   l  c      980  980  19.06      2.41мм (5)
k   l   1   980  

2. Результаты эксперимента

Образец нагружался ступенями по 500 кг, после приложения каждой из которых снимались
показания индикаторов у опоры и в середине пролета. Оборудование могло обеспечить приложение
отслеживаемой нагрузки до пяти тонн, но даже при достижении этого предела, разрушить
испытываемый образец не удалось!
Достигнутые напряжения:

M max 16.677
 max    41.65МПа (6)
W 200.208*106

Для каждой ступени был вычислен модуль упругости древесины вдоль волокон E. Принцип его
определения основывался на расчете теоретического значения вертикального перемещения середины
балки от приращения нагрузки в одну ступень (500 кг), которое содержало величину E как переменную,
а затем приравнивалось к экспериментальным значениям перемещений отдельно для каждой ступени
нагружения.

367
 Рис. 3 Экспериментальные графики «нагрузка-прогиб»

Рис. 4 Эпюры от единичного воздействия

для определения прогиба от одной ступени
Расчет проводился с использованием полного интеграла Мора:

M M Q Q кН 1
 теор   dx     6068.771 (7)
L
EI L
GA м E

368
 E
G (8)
2(1   )
  1.2 для сечения прямоугольной формы.
Среднее значение модуля упругости:
при загружении E  15628.567МПа ;
при разгружении E  15896.148МПа .

3. Анализ полученных результатов

Таблица 1 Сравнение теоретических и экспериментальных показателей

Такое значительное превышение физико-механических характеристик древесины, полученных

экспериментальным путем, над нормативными обоснованно стремлением обеспечить надежность
конструкции при эксплуатации ввиду большой дисперсии этих характеристик. Но это не совсем полно
обеспечивает рациональность использования материала. Одним из выходов может быть установление
физико-механических параметров материала конструкций путем испытаний непосредственно после ее
изготовления, как поступают и в Европе.

Библиография

1. ГОСТ 2140-81 «Видимые пороки древесины», 1981 г.

2. Еврокод 5, «Проектирование деревянных конструкций», ТКП EN 1995-1-1-2009
(02250)
3. Слицкоухов Ю. В. «Конструкции из дерева и пластмасс», Москва, Стройиздат, 1986 г.
4. СНиП II-25-80 «Деревянные конструкции», 1980 г.

369
 CERCETATEA COEFICIENTULUI DE DISIPARE ÎN FUNCŢIE DE NUM
ĂRUL DE ETAJE ȘI TIPURILE DE CONSTRUCŢII

Pavel TCACENCO, Ana AXENTII

Universitatea Tehnică a Moldovei

Cuvinte cheie: спектральный метод, динамический метод, каркасное здание, монолитное здание,
этажность сооружений, коэффициент диссипации.

Землетрясения являются одним из наиболее разрушительных природных явлений.

Молдова расположена в непосредственной близости к очагу сейсмической активности, который
находится в карпатском горном массиве Вранча. Согласно картам сейсморайонирования, 14%
территории Республики Молдова подвержено сейсмическим воздействиям в 8 баллов, 64% – силой в 7
баллов, на севере страны до 6 баллов.
Таким образом, вышесказанное подтверждает актуальность исследований, проводимых в данной
области, особенно при учете реалий нашей страны.
В настоящее время расчеты сооружений этажностью от 16 и выше с учетом сейсмических
воздействий выполняют с обязательным использованием двух подходов:
 Спектрального метода расчета (нормативный метод по СНиП II-7-81*) [7].
 Динамического метода расчета (расчет по акселерограммам сильных
землетрясений, согласно п. 2.2 б) СНиП II-7-81*) [7].
Актуальность применения динамического метода расчета понятна, но проблема оказалась в
совместимости результатов расчета со спектральным.
В динамическом методе есть единственный из управляемых факторов, влияющий на результаты

Рис.1. а) Исследование зависимости коэффициент диссипации в зависимости от

бальности и типа зданий. б) Исследование зависимости коэффициент диссипации в
зависимости от этажности и типа зданий.
расчетов – коэффициент диссипации. Следовательно, понятна постановка проблемы исследования
влияния коэффициента диссипации на сходимость результатов расчета по динамическому и
спектральному методам в зависимости от ряда факторов: геометрии здания в плане, конструктивных
особенностей [8], этажности зданий (рис 1a), а также интенсивности землетрясений (рис.1б) и т.п.
Величина коэффициента диссипации зависит от свойств материала, из которого изготовлены
элементы сооружения, его конструктивных особенностей, потери энергии в узлах соединения
отдельных элементов и т.п.
Выполнив расчеты в вычислительном комплексе SCAD по спектральному и динамическому
методу и проанализировав результаты, были построены графики сходимости результатов расчетов по
двум методикам в зависимости от коэффициента диссипации для каркасного и монолитного здания.

370
 Для первой исследовательской работы были разработаны модели 16-ти, 18-ти, 20-ти и 22-х
этажных зданий каждого типа и рассчитаны по 7-ми бальной осциллограмме. Согласно полученным
данным наблюдается изменение коэффициента диссипации в зависимости от этажности.
Для второй исследовательской работы было рассмотрено 16-ти этажное здание обоих типов,

Рис.2. Графики сходимости спектрального и динамического метода для 16-ти

этажного здания по осям Х и Y при сейсмической активности в 7 баллов.
каждая из моделей была рассчитана на 7, 8, 9 баллов и составлены графики, согласно которым
коэффициент диссипации остается неизменным.
Основываясь на полученные результаты исследований, можно сделать вывод, что дальнейшее
определение параметрических характеристик коэффициента диссипации будет продиктовано четкими
критериями и зависимостями, что обеспечит более качественные расчеты. Проведенные исследования
прежде всего дают представление о том, как и каким образом жесткость здания, тип конструктивной
схемы, этажность и бальность сейсмической площадки влияют на коэффициент диссипации.
Проведенные исследования вызывают особый интерес при совершенствовании методик расчета
на сейсмические воздействия.

Bibliografie

1. Амосов А.А., Синицын С.Б. Основы теории сейсмостойкости сооружений. Москва: Издательство
Ассоциации Строительных ВУЗов, 2001г.
2. Смирнов В.И. Диссипация энергии землетрясений. Высотные здания, 2008г. Вып.5 стр. 98-1005
3. Назаров Ю.П. Аналитические основы расчета сооружений на сейсмические воздействия Москва.:
Наука, 2010.
4. Бирбраер А.Н. Расчёт конструкций на сейсмостойкость. С-Петербург: Наука, 1998г.
5. Коренев Б.Г. и др. Динамический расчёт зданий и сооружений. Москва: СТРОЙИЗДАТ, 1984г.
6. СНиП 2.01.07-85*. Нагрузки и воздействия. Москва, 2004.
7. СНиП II-7-81* Строительство в сейсмических районах, Москва, 2004.
8. Прошин П. Исследование зависимости коэффициента диссипации энергии от жесткости и типа
конструктивной схемы здания. Кишинев, Молдова, ТУМ, 2015г.

371
 CERCETAREA INFLUENTEI NIVELE DURE LA SEISMICA A
CLADIRILOR SI A COMPORTAMENENTULUI COEFICIENTUL DE
DISIPARE
Jardan Serghei

Universitatea Tehnică a Moldovei

Cuvinte cheie: спектральный метод, динамический метод, каркасное здание, жёсткие этажи,
коэффициент диссипации.

Согласно, существующих норм СНиП II-7-81*“Расчет зданий и сооружений на сейсмические

воздействия” предусматривает обязательность проведения нормативного расчета для всех зданий и
сооружений, но вместе с тем для особо ответственных сооружений и высоких (более 16 этажей)
предписывает и проведение динамического расчета на воздействие акселерограмм.
Однако, результаты спектрального и динамического методов зачастую сильно разнятся.

В динамическом методе есть единственный из управляемых факторов, влияющий на

результаты
расчетов – коэффициент диссипации. Отсюда и возникает необходимость исследования
изменения коэффициента диссипации путём выявления сходимости динамического и спектрального
методов в зависимости от этажности, типа здания, размеров в плане и от положения этажа с
увеличенной жёсткостью (рис. 1).
Расчёты производятся методом конечных элементов в программе “SCAD Office”.
Для исследования сходимости двух методов были смоделированы два типа зданий
(каркасное и монолитное) с различной этажностью для более детального исследования проблемы.
Жёсткие этажи применяются ко всем типам зданий с шагом в 2-4 этажа и с увеличением жёсткости
от 20% до 80%.

Рисунок 1.
Увеличение жёсткости каркасного 18-ти этажного здания на 1,3 и 5 этаже соответсвенно.

Расчёт на сейсмические воздействия, каждой из схем, производился двумя методиками:

спектральным методом и динамическим методом с различными коэффициентами диссипации с
поочерёдным применением жёстких этажей соблюдая шаг соответствующий другому типу здания для
дальнейшего сравнения результатов.

372
 Для анализа результатов полученных при использовании двух методик были построены
графики сходимости спектрального и динамического методов. За критерий сравнения были выбраны
перемещения, полученные от сейсмических нагрузок, в направлении оси “X” и “Y”.

Рис.2. Графики сходимости спектрального и динамического метода для 18-ти

этажного каркасного здания по осям Х и Y при сейсмической активности в 7 баллов
с увеличением жёсткости 8-го этажа.

Для проведения расчётов по спектральной методике была принята сейсмичность 7 баллов.

Для проведения расчётов динамическим методом был использован пакет акселерограмм
соответствующих сейсмичность в 7 баллов.
На рис.2 изображен график сходимости на котором видна разница в перемещениях при
стандартном коэффициенте диссипации 0.1 по оси X равная 14.95, по Y равная 5.11. Спектральный и
динамический метод сходятся при коэффициенте диссипации равным по оси X 0.39, по оси Y 0.26.
На данном рисунке исследования проводились для 18-ти этажного каркасного здания, с
соотношением сторон 1к2, с увеличением жёсткости 8-го этажа.

Основываясь на полученные результаты исследований, можно сделать вывод, что дальнейшее

определение параметрических характеристик коэффициента диссипации будет продиктовано четкими
критериями и зависимостями, что обеспечит более качественные расчеты. Проведенные исследования
прежде всего дают представление о том, как и каким образом жесткость отдельных этажей, тип
конструктивной схемы, этажность влияют и бальность строительной площадки на коэффициент
диссипации.

Bibliografie

1. Амосов А.А., Синицын С.Б. Основы теории сейсмостойкости сооружений. Москва: Издательство
Ассоциации Строительных ВУЗов, 2001г.
2. Смирнов В.И. Диссипация энергии землетрясений. Высотные здания, 2008г. Вып.5 стр. 98-1005
3. Назаров Ю.П. Аналитические основы расчета сооружений на сейсмические воздействия Москва.:
Наука, 2010.
4. Бирбраер А.Н. Расчёт конструкций на сейсмостойкость. С-Петербург: Наука, 1998г.
5. Коренев Б.Г. и др. Динамический расчёт зданий и сооружений. Москва: СТРОЙИЗДАТ, 1984г.
6. СНиП 2.01.07-85*. Нагрузки и воздействия. Москва, 2004.
7. СНиП II-7-81* Строительство в сейсмических районах, Москва, 2004.
8. Прошин П. Исследование зависимости коэффициента диссипации энергии от жесткости и типа
конструктивной схемы здания. Кишинев, Молдова, ТУМ, 2015.

373
 CONCEPTUL PRIVIND RESTRUCTURAREA CORPORATIVĂ,
INSTITUȚIONALĂ ȘI FINANCIARĂ A SISTEMULUI CENTRALIZAT DE
ALIMENTARE CU ENERGIE TERMICĂ DIN MUNICIPIUL CHIȘINĂU

BALMUȘ Alexandru, MAMALIGA Vasile, conf. univ., dr. ec.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În ultimele decenii peste tot în lume se elaborează și implimentează diverse proiecte
de eficiență energetică. În Moldova se înîmplă aceleași lucruri după cum este descris în următorul
articol.

Cuvinte cheie: reorganizare, fuziune, resurse energetice, instalații termotehnice, eficiență

energetică.

Introducere
Sistemul Centralizat de Alimentare cu Energie Termică din mun. Chișinău (în continuare,
SACETC) reprezintă un sitem complex ce constă din întreprinderile de importanță vitală de nivel
național, care sunt interdependente sub aspect tehnologic, economic etc.
Situaţia financiară, tehnică, tehnologică, de reglementare şi instituţională existentă în sectorul
termoenergetic, precum şi aspiraţiile de integrare europeană în partea ce ţine de armonizarea
legislaţiei naţionale la standardele europene, condiţionează iniţierea unui amplu proces de reformare
a SACETC în vederea creării unui complex termoenergetic fiabil, competitiv şi transparent,
alimentării consumatorilor cu energie termică calitativă, la tarife acceptabile, consolidării securităţii
energetice a ţării şi sporirii eficienţei energetice.
Sectorul termoenergetic, din punct de vedere instituţional, este administrat în următorul mod:
Ministerului Economiei care asigură administrarea corporativă a SA „CET-1” şi SA „CET-2” cu
capital majoritar de stat.
Autorităţile administraţiei publice locale care au competenţa exclusivă privind înfiinţarea,
organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie
comunală, inclusiv alimentarea cu energie termică, precum şi crearea, administrarea şi exploatarea
bunurilor proprietate publică din infrastructura edilitară a unităţilor administrativ-teritoriale
respective.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (în continuare – ANRE) reglementează
şi supraveghează întreg sectorul energetic, precum şi piaţa produselor petroliere. Totodată, ANRE
aprobă şi pune în aplicare metodologiile de calcul pentru tarifele de furnizare, transport şi distribuţie
a gazelor naturale
În mod schematic, SACETC şi lanţul alimentării cu energie termică este prezentat în figura 1
SACETC cuprinde următoarele componente:
- unitatea de producere a energiei termice – centrale termice şi/sau centrale electrice de
termoficare (CET): CET-1 și CET-2;
- centralele termice Est (centrala termică Est este conservată), Sud şi Vest;
- centralele termice suburbane (19 unităţi);
- reţeaua de transport a energiei termice primare (apă fierbinte);
- punctele termice centrale sau modulele termice la nivel de imobil;

374
 - reţeaua de distribuţie a apei calde şi a energiei termice pentru încălzire;
- contorizarea la nivel de clădire corelată cu componentele consumatorului final;
- reţeaua interioară de alimentare a clădirii cu apă caldă şi cu agent termic pentru încălzire;
- sisteme de măsură, control şi automatizare.

Figura 1. Schema generală a SACETC

SA „Termocom” reprezintă un ansamblu de instalaţii termoenergetice bine definite, fiind o

singură structură în ceea ce priveşte transportarea centralizată la distanţă şi distribuţia energiei
termice. Capacitatea termică (apă fierbinte) a centralelor termice SA „Termocom” din zona urbană
este de 1070 Gcal/h, inclusiv utilajul cu o capacitate de 360 Gcal/h, care este instalat la CT-Est,
sectorul Botanica (la moment este conservată).
La balanţa SA „Termocom”, de asemenea, se află 258,8 km (în două ţevi) reţele termice
magistrale şi de distribuţie a energiei termice, 263,4 km (în două ţevi) reţele termice intercartier, 195,2
km reţele de alimentare cu apă caldă menajeră (fără reţele de recirculaţie), 18 staţii de pompare, 367
puncte termice centrale şi 186 puncte termice individuale. În suburbiile Chişinăului SA „Termocom”
exploatează 22,3 km reţele termice cu amplasare subterană şi 15,7 km cu amplasare supraterană.
Problemele existente ale SACETC:
Lipsa investiţiilor necesare în SACETC, în ultimii 20 de ani, a condiţionat un nivel sporit de
uzură a echipamentelor şi utilajului tehnologic al reţelelor de transport şi distribuţie ale acestuia,
ceea ce a generat pierderi în reţelele termice, care în 2010 au constituit cca 22,1%.
Datoriile acumulate de SA „Termocom” pe parcursul anilor. Acest fapt poate fi considerat un
eşec al guvernării locale şi mai implicit al SA „Termocom” cu privire la deciziile ce ţin de politica
tarifară.
Randamentul scazut a echipamentului și a tehnicii de creare a agentului termic care duc la
stabilirea unui tarif mai mare de cel ce ar putea fi. De asemenea și energia electrica care este produsa
de CET-1 si CET-2 au costul net mai mare cu 80 % fața de energia electrica importata.
Din 2010 Politica tarifara în SACETC a revenit de la Autorităţile administraţiei publice locale
la ANRE. Acestia au marit considerabil tariful la încălzire fapt ce a stopat cresterea datoriilor a CET-
1 CET-2 și a SA „Termocom” față de furnizorii de gaze de SAD „Gazprom”. Însă profitul acestor
întreprinderi ramîne a fi minuscule din moment ce plațile pe facturi sunt întîrziate, fapt explicat de
nivelul scazut a veniturilor populației.

375
 Inexistenţa unei legi care să creeze un cadru legal pentru sectorul termoenergetic este o
deficienţă. Existenţa unei astfel de legi ar putea clarifica definitiv multe întrebări ce ţin de obligaţiile
ANRE în domeniu, ar stimula concurenţa şi investiţiile.
Conceptul de reorganizare a SACETC:
Situaţia creată în SACETC cere identificarea unui mecanism eficient de reformare cu implicarea
autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi a tuturor participanţilor pieţei energiei termice în
vederea consolidării securităţii energetice, precum şi asigurării unui serviciu transparent, accesibil şi
calitativ. Prezentul Concept prezintă modul în care obiectivul acestuia va fi realizat printr-o serie de
măsuri cu caracter legislativ, corporativ, instituţional, financiar şi tehnic, precum şi prin restructurarea
SACETC.
Realizarea prezentului Concept are la bază următoarele principii:
1. desfăşurarea tuturor activităţilor în cadrul implementării Conceptului în mod transparent, fiind
discutate în public, cu luarea în considerare a necesităţilor de interes public şi aspiraţiilor
consumatorilor;
2. armonizarea cadrului legislativ şi normativ la rigorile şi standardele internaţionale;
3. consolidarea securităţii energetice şi majorarea eficienţei energetice;
4. asigurarea consumatorilor cu energie termică în mod fiabil, eficient şi la tarife accesibile;
5. asigurarea viabilităţii activităţii economico–financiare a întreprinderilor din sector şi
neadmiterea acumulării datoriilor sistemice în sector;
6. transferul responsabilităţilor pentru funcţionarea şi întreţinerea sistemelor de alimentare cu
energie termică din suburbii către autorităţile locale.
Obiectivele Concepului sînt următoarele:
1. Perfecţionarea cadrului legal al activităţii sectorului. Vor fi elaborate actele legislative cu
privire la energia termică, cu privire la performanţa energetică a clădirilor, alte acte legislative
relevante în domeniu. Guvernul îşi propune să creeze mediul şi cadrul legal necesare pentru
implementarea prezentului Concept, precum şi pentru dezvoltarea pe termen lung şi crearea unui
climat investiţional atractiv prin transparenţă şi respectarea legii, obiectivul final fiind prestarea unor
servicii stabile şi de aprovizionare a consumatorilor din Moldova cu energie la tarife accesibile.
2. Reforma financiară, inclusiv prin reglementarea datoriilor existente.
3. Reforma corporativă şi instituţională a SACETC. Reorganizarea prin fuziune a SA „CET-1”,
SA „CET – 2” şi SA „Termocom”, după finalizarea procedurii planului şi încheierea sezonului de
încălzire 2012-2013, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi crearea unei noi
întreprinderi în baza activelor celor 3 întreprinderi.
4. Eficientizarea funcţionării SACETC din punct de vedere tehnic şi tehnologic. La producerea
energiei termice se propune îmbinarea raţională a surselor de alimentare centralizată şi parţial
descentralizată cu energie termică prin:
4.1. modernizarea utilajului întreprinderii nou-create cu instalaţii cu un grad înalt de eficienţă
şi cu un consum specific minim de combustibil;
4.2.crearea, după caz, în baza centralelor termice – Vest, Est şi Sud a centralelor electrice cu
termoficare;
4.3. reabilitarea şi modernizarea reţelelor termice prin utilizarea conductelor preizolate cu
control continuu automat al stării izolaţiei;
4.4.continuarea trecerii treptate la reţelele termice cu două conducte cu înlocuirea punctelor
termice centrale cu punctele termice individuale şi prepararea apei calde menajere în cadrul
punctelor termice individuale;

376
 4.5. continuarea echipării punctelor termice individuale cu sisteme automatizate de reglare a
regimului de funcţionare, în funcţie de variaţia parametrilor climaterici;
4.6. optimizarea schemei şi configuraţiei reţelelor magistrale de transport şi distribuţie a
energiei termice, cu amplasarea, după caz, a noilor surse de căldură;
4.7. desfăşurarea implementării sistemului informaţional computerizat etc.
Impactul economico-social
Realizarea obiectivelor preconizate presupune atingerea unor succese la capitolul impactului
asupra locuitorilor mun. Chişinău.
Implementarea principiilor şi realizarea obiectivelor sus-menţionate vor avea ca rezultat:
Asigurarea transparenţei în activitatea SACETC şi a întreprinderilor implicate, consultarea
necesităţilor de interes public şi a propunerilor societăţii civile, SACETC devenind o structură mai
flexibilă, orientîndu-şi activitatea spre interesul concret al consumatorilor; Fundamentarea activităţii
SACETC în temeiul prevederilor legii noi cu privire la energia termică, cu orientare europeană, axată
pe funcţionarea eficientă a sectorului termoenergetic. Această lege, precum şi Legea nr. 142 din 2
iulie 2010 cu privire la eficienţa energetică vor oferi posibilităţi reale din punct de vedere financiar,
de a asigura implementarea tehnologiilor noi, ceea ce va contribui la micşorarea plăţilor pentru
energia termică. Realizarea măsurilor privind reabilitarea şi modernizarea reţelelor termice presupune
reducerea pierderilor de la 22,1% în anul 2010 la 16,7% pînă în anul 2020, aproape de valoarea de
performanţă.Astfel de îmbunătățiri vor reduce tarifele SA “Termoelectrica” cu aproximatriv 4%.
Creşterea în continuare a tarifului în vederea asigurării funcţionării întreprinderii nou-create
este limitat de capacitatea de plată a consumatorilor. În conformitate cu analizele experţilor, nici una
din cele trei companii din cadrul SACETC (SA „CET – 1”, SA „CET – 2” şi SA „Termocom”) nu
are o baza financiară suficientă şi stabilă pentru a achita datoriile, din cauza sistemului de tarife care
există la moment.
Doar soluţionarea problemei datoriilor sistemice ale SACETC în cadrul întreprinderii nou-
create va contribui la crearea climatului investiţional atractiv pentru atragerea investiţiilor pe termen
lung în sector.
Bibliografie
1. Vârlan, Pavel, Alimentarea centralizată cu căldură, editura Tehnica-Info, Chișinău 2010
2. Vârlan, Pavel, Bazele teoretice ale alimentării centralizate cu căldură:Material didactic /
Pavel Vârlan; red. res p.: Constantin Ţuleanu; Univ. Tehn. a Moldovei, Fac. Urbanism şi
arhitectură, Cat. Alimentării cu Căldură şi Gaze, Ventilare.- Ch.: U.T.M., 2007.- 131 p.
3. http://termoelectrica.md/
4. http://lex.justice.md

377
 CAUZELE ȘI CONSECINȚELE MIGRĂRII
POPULAȚIEI RURALE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Andrei COJUHARI, Prof. univ., Dr.hab.,

Corina CAUȘAN, Dr., Liuba DOROFEEV, doctorand
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dinamica negativă a ocupării forţei de muncă are o nefastă influenţă asupra productivităţii şi
creşterii economice. Totodată salariile mici şi neatractivitatea pieţei muncii crează premizele migraţiei. În
articol se conţine o amplă analiză a acestui fenomen în baza datelor statistice și a sondajului realizat de
autori.
Cuvinte cheie: Ocuparea forţei de muncă, mediul rural, migraţie internă, migraţie externă, migraţie de
muncă.
Pe parcursul perioadei postbelice, pînă la declanşarea crizei economice, în mediul rural al Republicii
Moldova a fost înregistrată o migraţie internă destul de intensă în direcţia „sat – oraş”. Acest fenomen a fost
determinat de creşterea rapidă a oraşelor din perioada respectivă. În anii 1960 - 2000, emigrarea din mediul
rural a variat anual în limita de 44 - 71 mii de oameni [3, p. 67].
Începînd cu anii '90 ai secolului al XX - lea, odată cu deschiderea hotarelor spre Vest, a crescut brusc
intensitatea migraţiei externe, îndeosebi a celei de forţă de muncă tinere. Cea mai mare parte a ei a emigrat
din ţară în căutarea unui loc de muncă. Plecarea masivă a forţei de muncă din mediul rural a înrăutăţit structura
demografică a localităților, creînd dezechilibre demografice, diminuînd capacitatea de reproducere şi de
dezvoltare al acestora. Aceste fenomene emigraţioniste au avut drept consecinţă reducerea substanțială a
populaţiei rurale de vîrstă tînără. Din numărul total de persoane ce migrează din localităţile rurale, grupa de
vîrsta 16 - 29 ani constituie 30%. Migraţia unui număr mare de persoane de vîrstă reproductivă are consecinţe
grave de descreştere a ratei natalităţii şi conduce la depopularea mediului rural.
Migraţia, fiind un fenomen de amploare în Republica Moldova, are numeroase repercusiuni economice
şi sociale, unele dintre care pot fi apreciate la momentul actual, altele, însă, urmează să se manifeste pe termen
lung. În ultimele două decenii s-a declanşat un exod masiv al populaţiei din spaţiul rural, atît înspre Est, cît şi
spre Vest. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, migraţia forței de muncă a afectat într-o proporţie
mai mare mediul rural. Sub aspect cantitativ, fenomenul migraţie vizează, conform datelor Biroului Naţional
de Statistică pentru anul 2013, pentru grupele de vîrstă 15-24 ani şi 25-34 ani, 180,8 mii persoane în total pe
republică, dintre care 138 mii tineri din mediul rural care muncesc sau caută un loc de muncă peste hotare.
Tabelul 1. Numărul emigranților din R.Moldova plecați la lucru în străinătate, mii persoane
Grupe de vîrstă 2009 2013
Total pe Mediul Mediul Total pe Mediul Mediul
republică Urban Rural republică Urban Rural
15 - 24 ani 69.9 12,2 57,7 69,2 11,0 58,2
25 - 34 ani 84,1 27,1 57,0 111,6 31,8 79,8
35 – 44 ani 69,4 22,6 46,9 74,5 23,0 51,5
45 – 54 ani 60,7 22,7 38,0 61,4 22,0 39.4
55 – 64 ani 10,5 4,8 5,7 15.5 6,5 9,0
65 ani şi peste 0,2 0,1 0,1 0,2 0.1 0,1
Total 294,8 89,5 205,4 332,4 94,4 238.0
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor statistice ale BNS al Republicii Moldova.
După cum rezultă din tab.1, majoritatea persoanelor plecate la lucru în străinătate (72%) sînt din mediul
rural. Repartizarea emigranților din R.Moldova pe grupe de vîrstă şi medii este prezentată în figura 1.

378
 35
30
25
20
%

15
10
5
0
15-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 45-54 ani 55-64 ani
Total 20,78 33,59 22,43 18,44 4,66
Mediu urban 11,65 33,79 24,45 23,3 6,81
Mediu rural 24,45 33,54 21,68 16,55 3,78

Figura1.Repartizarea emigranţilor după grupe de vîrstă şi medii, % (2013)

Sursa: Elaborată de autor în baza datelor statistice ale BNS al Republicii Moldova.

Din analiza repartizării emigranţilor în funcţie de medii şi grupe de vîrstă rezultă că circa 58% din populaţia
rurală în vărstă de 15 - 34 ani se află în străinătate. Circa două treimi din cei declaraţi plecaţi sînt bărbaţi.
Această situaţie va avea drept consecinţă pe viitor astfel de fenomene negative, precum reducerea efectivului
forţei de muncă, intensificarea fenomenului de depopulare a mediului rural şi un impact negativ asupra stării
familiei, inclusiv a educaţiei copiilor. Analiza emigranților în funcție de sex și grupe de vârstă este prezentată
în figura 2.

40

30

20
%

10

0
15-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 45-54 ani 55-64 ani
Total 20,78 33,6 22,44 18,44 4,67
Bărbați 23,1 37,9 21,26 14,34 3,37
Femei 16,44 25,52 24,66 26,22 7,1
Fig.
2. Repartizarea emigranţilor după grupe de vîrstă şi sex.
Sursa: Elaborată de autori în baza datelor statistice ale BNS al Republicii Moldova.

Figura 2 relevă faptul că majoritatea femeilor (76,40%) se regăsesc în rîndul persoanelor adulte (25-54
ani), avînd o distribuţie uniformă între grupele de vîrstă 25-34 ani, 35-44 şi 45-54 ani (cîte 24-26%) şi într-o
proporţie mult mai mică (16,44%) în rîndul tinerilor (15-24 ani) şi, respectiv, 7,1% în rîndul persoanelor în
vîrstă (55-64 ani). În rîndul bărbaţilor, cea mai mare pondere îi revine grupei de vîrstă 25-34 ani (37,9%),
urmată de bărbaţii de 15-24 ani (23,1%) şi 35-44 ani (21,26%). Vîrsta medie a emigranţilor este de 36,6 ani
pentru bărbaţi şi, respectiv, 38,5 ani pentru femei
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, factorii care au determinat plecarea la muncă peste hotare
sînt în mare parte de natură economică, reprezentaţi de lipsa oportunităţilor de a obţine venituri adecvate pentru
trai. Astfel, 3 din 4 (76,5%) emigranţi au indicat ca motiv principal al plecării peste hotare salariile mici în
Moldova. Printre alte motive au fost invocate lipsa locurilor de muncă conform competenţelor/calificărilor
avute (8,8%) şi condiţiile de muncă proaste (6,0%), (figura 3).

379
 Lipsa locurilor de munc?
conform competen?elor /
calific?rii sale ?n Moldova
6,0% 4,5% 0,3% Salarii mici în Moldova
3,9%
8,8%

Motive familiale (reunire

cu familia, a urma
so?ul/so?ia etc.)
Condi?ii de munc?
proaste ?n Moldova

Dorin?a de a acumula
experien??, cariera
profesional?
76,5% Altele

Figura 3. Motivele plecării peste hotare, %

Sursa: Migraţia forţei de muncă. Chişinău, 2013, p. 10.
Repartizarea după activitatea economică şi locul de muncă avut pînă la plecare relevă faptul că majoritatea
emigranţilor au activat în sectorul agricol (43,3%). Totodată, la bărbaţi acest indicator (50,3%) este net superior
faţă de cel înregistrat la femei (28,4%). Un alt sector important în care au activat anterior bărbaţii sînt
construcţiile (18,1% din total). În rîndul femeilor, 1 din 4 (26,9%) a lucrat anterior în administraţie, învăţămînt,
sănătate, iar 1 din 3 (22,8%) – în comerţ, hoteluri şi restaurante.
Tabelul 2. Repartizarea emigranţilor conform activității economice până la plecare, 2013, (%)
Activităţi economice Total Bărbaţi Femei
Total 100,0 100,0 100,0
Agricultură, economia vînatului şi 43,3 50,3 28,4
piscicultură
Industrie 9,5 8,3 12,0
Construcţii 13,1 18,1 2,4
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, 13,8 9,6 22,8
hoteluri şi restaurante
Transporturi şi comunicaţii 5,0 6,4 1,9
Administraţie publică, învăţămînt, 12,1 5,2 26,9
sănătate şi asistenţă socială
Alte activităţi 3,3 2,1 5,7
Sursa: Migraţia forţei de muncă. Chişinău, 2013, p. 10.
După cum a fost menţionat anterior, aproximativ 1/3 din migranţii rurali sunt de 16-29 ani. Deci, această
grupă de vîrstă prezintă un interes deosebit şi în legătură cu aceasta a fost realizat un sondaj de către autori la
Nordul Moldovei, UTA Gagauzia şi Transnistria (aprilie-iulie 2014). Sondajul confirmă unele din datele
menţionate mai sus şi reflectă unele clarificări. Mai puţin de jumătate din tinerii din Transnistria chestionaţi
(35,93%) intenţionează să meargă peste hotare, dintre care pentru 25,56% aceasta ar fi prima experienţă, pentru
10,37% – una repetată, iar 64,07% nu intenţionează să părăsească ţara. Aceeaşi situaţie a fost înregistrată şi în
zona de Nord a republicii, unde 37,45% din respondenţi au optat pentru plecarea lor peste hotarele ţării. O
situaţie inversă a fost înregistrată în UTA Găgăuzia, unde 51,66% intenţionează să meargă peste hotare, iar
48,34% au răspuns negativ.
Tabelul 3. Intenţia de emigrare a tinerilor cu vîrsta de 15-24 de ani (în %)
Nord UTA Transnistria
Găgăuzia
Da, pentru prima dată 22,63 34,32 25,56
Da, deja fiind peste hotare 14,82 17,34 10,37
Nu 62,55 48,34 64,07
TOTAL 100,00 100,00 100,00
Sursa: Elaborat de autori în baza rezultatelor sondajului.

380
 Respondenţii care intenţionau să emigreze au fost întrebaţi cît timp au de gînd să stea peste hotare.
Majoritatea tinerilor doresc să emigreze pentru o perioadă relativ scurtă: pentru mai puţin de jumătate de an –
26,46%: de la un an pînă la trei ani – 22,90%. Un număr mic de respondenţi ar dori să stea peste hotare 3-5
ani (13,54%), iar cei care ar dori să rămînă acolo permanent formează 17,05% din numărul total.
Sondajul efectuat ne oferă informaţii şi despre ţările de destinaţie pentru emigranţi (fig.4). Astfel, cel mai
mare flux de emigranţi este orientat spre Rusia şi Italia, respectiv 44,2% şi 13,6%. Alte destinaţii importante
includ Ucraina, România, Portugalia, Franţa, Canada, Spania, Grecia şi Republica Cehă. Mai există migraţiune
de anvergură în Israel, Turcia şi SUA.
44,22
45
40
35
30
25
%

20
13,61 12,24
15 9,52
10 6,12 4,76 3,4 2,72
5 1,36 0,68 0,68 0,68
0

Fig. 4. Ţările de destinaţie pentru emigranți.

Sursa: Elaborată de autori în baza datelor statistice ale BNS al Republicii Moldova.
Este de menţionat faptul că persoanele originare din mediul rural tind să aleagă mai frecvent Rusia decît
alte destinaţii – ţările Europei de Vest. Una din explicaţiile acestei tendinţe este costul migraţiei, deoarece
este mult mai ieftin să migrezi în Rusia, iar gospodăriile rurale (mai nevoiaşe) ar putea, pur şi simplu, să nu fie
în stare să aleagă altă destinaţie. Pe lîngă aceasta, persoanelor care călătoresc în Rusia li se oferă, în principal,
munci fizice sezoniere în domeniul construcţiilor şi agriculturii. În ţările occidentale sînt mai răspîndite alte
activităţi, cum ar fi, bunăoară, asistenţă pentru copii, asistenţă socială sau alimentaţie publică.
Migraţia persoanelor tinere din zonele rurale este o migraţie determinată de factori economici. Majoritatea
tinerilor vor să plece în căutarea unui loc de muncă (53,78%), urmaţi de cei care ar dori să-şi facă studiile peste
hotare (14,06%). Circa 11,84% doresc să se dezvolte profesional, iar ponderea celor care intenţionează să
călătorească este de 5,69 %. Aceste date susţin ideea precum că tinerii consideră că nu pot cîştiga destul în
Moldova, indiferent de serviciu (tabelul 4).
Tabelul 4. Distribuirea respondenţilor după scopul plecării peste hotare (în %)
Scopul Nord UTA Transnistria Total
Găgăuzia
Studii 20,00 12,88 9,30 14,06
Muncă 49,47 63,80 48,06 53,78
Dezvoltare profesională 10,53 11,04 13,95 11,84
Programe de tip „Work&Travel” 3,16 4,91 7,75 5,27
Călătorii 3,16 3,07 10,85 5,69
Vizitarea rudelor 9,47 3,07 6,20 6,25
Schimb cultural 3,16 1,23 3,10 2,50
Altele (traiul) 1,05 - 0,78 0,92
Sursa: Realizat de autor în baza rezultatelor sondajului.
În general, în Republica Moldova, preponderent în regiunile rurale, mişcările migraţionale ale tinerilor sînt
determinate de factori cum ar fi sărăcia şi lipsa de oportunităţi de angajare. Emigranţii moldoveni sînt atraşi
de locurile de muncă potenţiale din ţările vecine şi în Uniunea Europeană. Situaţia economică nesatisfăcătoare
rămîne în continuare factorul dominant, alături de o serie de alte cauze ce împiedică reîntoarcerea emigranţilor
acasă. Participanţii la sondaj susţin că reîntoarcerea este condiţionată de o guvernare mai bună, de oportunităţi

381
de angajare în cîmpul muncii, o infrastructură corespunzătoare pentru dezvoltarea afacerilor şi o calitate mai
bună a serviciilor publice, cum ar fi învăţămîntul şi sănătatea.
Datele prezentate arată că migrația are atît aspecte pozitive, cît şi negative din punct de vedere al
mentalităţii, dar şi în plan social. Printre aspectele pozitive putem menţiona circulaţia forţei de muncă, care
favorizează diseminarea cunoştinţelor tehnice şi a metodelor moderne de lucru între statele afectate de
fenomenul migraţiei. În Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor potenţează adoptarea unui mod de
gîndire european. Pentru ţările de origine a emigranţilor, fluxurile de capital care intră în ţară sporesc într-o
oarecare măsură produsul intern brut, dar şi creşterea nivelului de trai al familiilor emigranţilor şi al
comunităţilor din care aceştia provin. Astfel, veniturile ce ar fi putut fi generate de forţa de muncă emigrantă
sînt compensate, mai mult sau mai puţin, de resursele monetare remise de aceştia în ţara de origine. Raportul
în care această compensare este pozitivă sau negativă depinde de diverşi factori şi rămîne o problemă
complicată.
Transferurile financiare ajunse în ţară sînt destinate pentru cheltuieli curente, schimbarea domiciliului,
reamenajarea locuinţei, procurarea unui mijloc de transport, mai rar pentru iniţierea unei afaceri. De asemenea,
datorită contactului cu societăţile occidentale, apar modificări în stilul de viaţă, alimentaţie şi vestimentaţie,
creşte nivelul educaţiei sanitare, creşte implicit ponderea educaţiei, cel puţin pentru descendenţi.
Totodată, susţinerea financiară de peste hotare îi face pe tineri mai inerţi în căutarea unui loc de muncă şi
în lansarea activităţilor antreprenoriale. În sondajul realizat de autori, 14,07 % din respondenţi au mărturisit că
primesc transferuri de bani de peste hotare. Această proporţie include doar tinerii care primesc resurse
financiare direct de la emigranţi, însă numărul persoanelor care beneficiază ar putea fi mai mare, întrucît unele
persoane ar putea beneficia indirect (tabelul 5).
Tabelul 5. „Dumneavoastră personal primiţi bani de peste hotare?” (în %)
Nord UTA Găgăuzia Transnistria Total
Răs-puns Număr de Pondere, Număr de Pondere, Număr de Pondere, Număr de Pondere,
persoane % persoane % persoane % persoane %
Da 35 12,96 42 15,56 37 13,70 114 14,07
Nu 235 87,04 228 84,44 233 86,30 696 85,93
Total 270 100,00 270 100,00 270 100,00 810 100,00
Sursa: Realizat de autori în baza rezultatelor sondajului.
Conform datelor BNS, familiile emigranţilor utilizează banii primiţi de peste hotare în principal pentru
acoperirea cheltuielilor curente ale gospodăriei (hrană, îmbrăcăminte, plata serviciilor etc.), fapt confirmat de
88,9% din respondenţi (care trimit bani acasă). Pentru fiecare al doilea emigrant (49,7%), la fel de importante
sînt cheltuielile legate de procurarea, reparaţia sau construcţia caselor/locuinţelor, iar pentru fiecare al treilea
(36,0%) – procurarea bunurilor de folosinţă durabilă (automobil, TV, computer etc.). Alte scopuri de utilizare
a banilor primiţi sînt: achitarea/plata datoriilor (16,7%), plata pentru tratament (13,1%), plata pentru studiile
membrilor familiei (12,6%), investiţii în agricultură (10,2%), odihnă/distracţie (6,0%). 3 din 10 (28,7%)
respondenți au menționat că economisesc banii primiţi [4, p. 14]. Majoritatea emigranţilor (81,3%) transferă
/ transmit bani familiilor. Din rîndul acestora, o treime (35,8%) transferă/trimit sub 500 USD, 12,4% – între
500 şi 800 USD şi 7,2% transferă/trimite mai mult de 800 USD lunar. Au refuzat sau nu au ştiut răspunsul la
această întrebare un sfert din numărul total de respondenți.
În concluzie menționăm faptul că fenomenul migraţiei, pe lângă consecinţe negative de ordin economic, și
social, are un impact pereculos și asupra structurii populaţiei, constituind o problemă demografică complexă
pentru Republica Moldova. Autorii studiului „Cartea Verde a Republicii Moldova” apreciază migraţia ilegală
ca o formă a „exodului de inteligenţă”, deoarece populaţia care a emigrat se caracterizează printr-un nivel
înalt de instruire (studii superioare sau medii de specialitate), cu un înalt nivel de calificare (pedagogi, medici,
ingineri). Astfel, o consecinţă negativă a migraţiei externe o constituie pierderile de populaţie reproductivă, a
populaţiei calificate şi economic active.
Bibliografie
1. Gorobievschi S. Managementul calității vieții și migrarea populației din Republica Moldova. În:
Republica Moldova : Provocările migrației. Chişinău, 2009, p.
2. Impactul migraţiei populaţiei asupra situaţiei demografice din Republica Moldova. Chişinău, ASEM,
2006. 178 p.
3 Mîtcu M., Hachi M. Populaţia rurală a Republicii Moldova: cercetări geodemografice. Chişinău:
Editura ASEM, 2008. 243 p.
4. Migraţia forţei de muncă. Chişinău, 2013. 53 p.
5. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova http://statbank.statistica.md/

382
 СТИМУЛИРОВАНИЕ РАБОТНИКОВ СФЕРЫ ПЛАТНЫХ УСЛУГ
Р.МОЛДОВА

Andrei COJUCARI, Prof. univ., Dr. hab.

Svetlana BOGDANOVA, Lect. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Extinderea rețelei de întreprinderi și a instituțiilor din sectorul serviciilor, determină nevoia de a
crește numărul de lucrători angajați în acest sector. Dezvoltarea forțelor de producție, creșterea
productivității muncii creează premise economice obiective pentru creșterea armonioasă a ocupării forței de
muncă în sectorul serviciilor și de a îmbunătăți stimulentele pentru lucrătorii din industria serviciilor cu
plată.

Cuvinte cheie: servicii, servicii cu plată, servicii de învățămînt, sănătate, cultură, servicii sociale, forța de
muncă, ocuparea forței de muncă, piața forței de muncă, sectorul serviciilor, motivare, stimulare.

По мере развития общества, роста производительных сил происходит определенное развитие

сферы услуг. Наблюдается увеличение занятости в этой сфере, рост технической оснащенности труда,
внедрение все более совершенных технологий. В настоящее время роль услуг, как одного из
важнейших секторов экономики, очень велика и актуальна. Это связано с усложнением производства,
насыщением рынка товарами как повседневного, так и индивидуального спроса, с быстрым ростом
научно-технического прогресса, который ведет к нововведениям в жизни общества. Все это
невозможно без существования информационных, финансовых, транспортных, страховых и других
видов услуг. Также услуги являются неотъемлемым составляющим торговли товарами (особенно
технически сложными), т. к. сбыт товара требует все более развитой сети, которая состоит в основном
из услуг, оказываемых во время реализации и услуг послепродажного обслуживания.
Динамика производительности труда в сфере услуг весьма дифференцирована по видам и
технологическому уровню услуг. Только на начальном этапе развития сферы услуг, когда роль
высокотехнологичных услуг не проявлялась в полной мере, можно было констатировать относительно
медленные темпы роста производительности труда, в силу чего в последнем возрастала потребность
в рабочей силе. Информационные технологии, отстававшие от компьютерной автоматизации, по мере
своего прогресса амортизировали спад занятости, вызванный ею. В дальнейшем ситуация
усложнилась, поскольку сформировался высокопроизводительный сектор услуг, который с
ускорением информатизации производства и общества стал источником прироста рабочих мест, при
сохранении и расширении такого сектора, где технический прогресс развивался гораздо медленнее,
что было обусловлено самим характером услуг. Итак, растущее значение сферы услуг для развития
экономики и обеспечения занятости базируется на росте производительности труда в сфере
материального и нематериального производства. В связи с этим занятость в данном секторе экономики
можно рассматривать как специфическую маргинальную занятость, которая сохраняется постольку,
поскольку это необходимо для обеспечения баланса секторов экономики.
В связи с усиливающейся конкуренцией в последнее время в организациях сферы услуг
происходят изменения в поведении руководителей, отношениях между ними и подчиненными,
мотивации персонала. Все это требует адекватных человеческих взаимодействий, корректировок всей
управленческой деятельности.
Следовательно использование рабочей силы в сфере услуг представляет особый интерес.
Важной чертой развития экономики Р.Молдова является устойчивая тенденция к повышению
занятости населения в сфере услуг. За последний период существенно изменилась структура занятости
населения. По данным предоставляемым Национальным Бюро Статистики Р.Молдова, занятость
определяется не по отраслям экономики, а по сферам деятельности, что затрудняет выявление
структурных сдвигов в сфере занятости населения. Однако и по тенденциям за последние 5 лет можно
сделать ряд выводов относительно структуры занятости.
Анализируя Таблицу 1 можно сделать вывод, что занятость населения в секторе услуг занимает
более 50%. Растущее значение сектора услуг для развития экономики и обеспечения занятости

383
населения базируется на росте производительности труда и положительной динамике спрос. В
развитых странах доля занятых в сфере услуг: Израиль 82,0%, Люксембург 80,6%, Великобритания
80,4% Нидерланды 80,0% , Андорра 79,0%, Исландия 78,0%, ОАЭ 78,0%, Суринам 78,0%, Иордания
77,4%, Сингапур 77,4%, Финляндия 77,2 %, США 76,8%, Аргентина 76,0%, Канада 76,0%, Норвегия
76,0%, Уругвай 76,0%, Перу 75,5%, Австралия75,0%, Р.Молдова - 60%. Рынок труда в сфере услуг
Молдовы, несмотря на отставание от развитых стран мира, постепенно превращвется в
самостоятельный сектор экономики, от которого зависит будущее молдавской экономии.

Таблица 1.
Распределение занятого населения по видам экономикой деятельности Р.Молдова за
период 2010-2014г (тыс.чел)
2010 2011 2012 2013 2014
Сельское хозяйство, охота и лесоводство; 315 323 303 338 361
рыбаловство.
Промышленность 146 153 151 142 146
Строительство 67 67 70 65 66
Оптовая и розничная торговля; гостиницы и 213 223 209 211 203
рестораны
Транспорт и и связь 64 67 70 73 68
Государственное управление; образование; 250 250 247 236 231
здравоохранение и социальные услуги
Другие виды деятельности 88 90 95 107 110
Источник. Statistica.md Национальное Бюро Статистики; Статистика по отраслям; Занятость
населения; Распределение занятого населения по видам экономикой деятельности Р.Молдова за
период 2010-2014г (тыс.чел)

В сфере услуг, особенно в сфере социальных услуг управление персоналом имеет особое
значение, поскольку сотрудники данной сферы не только создают продукцию (товары, работы,
услуги), но и непосредственно взаимодействуют с конкретными потребителями в процессе оказания
тех или иных услуг. И от этих взаимоотношений зависит многое: как успех предприятий в рыночной
среде и социально-психологическое состояние ее персонала, так и настроение, удовлетворенность
конкретных потребителей. Последнее приобрело чрезвычайно важное значение, поскольку все люди
практически ежедневно, так или иначе, имеют дело со сферой обслуживания, без функционирования
которой современную жизнь сегодня представить себе невозможно. Между тем, как показывают
анкетный опрос и публикации в периодической печати, несмотря на некоторые положительные сдвиги,
мягко говоря, оставляет желать лучшего. И это в большинстве своем в значительной степени зависит
от уровня руководства персоналом организаций, призванных предоставлять качественные услуги.
К сожалению привлекательность профессий в сфере социальных услуг Р.Молдова, не пользуется
спросом. Социальная сфера – часть социально-трудовой сферы, включающая отрасли социально-
культурного комплекта – образование, здравоохранение, культура, спорт, физкультура, туризм,
санаторно-курортная область, жилищно-коммунальное хозяйство. В литературе также используется
расширительное толкование социальной сферы как социальной среды, а также окружающих человека
общественных, материальных и духовных условий его существования, формирования и деятельности.
Главное назначение социальной сферы – удовлетворение социальных и культурно-бытовых
потребностей населения, обеспечение его разнообразными благами и услугами. Сам структурный
состав социальной сферы показывает, что она призвана предоставить каждому человеку реальную
возможность для укрепления здоровья, повышения квалификации, совершенствования способностей
и тем самым улучшения своего положения в сфере производства и обществе в целом. Именно через
социальную сферу можно обеспечить целенаправленное воздействие на процесс физического и
духовного развития человека. Велика ее роль и в повышении качества жизни, обеспечении социальной
справедливости и социальной защиты в реальной экономике.
Реализация вышеназванных возможностей в решающей степени определяется ресурсным
потенциалом социальной сферы, который измеряется прежде всего объемом функционирующих в ней
специфических мощностей, количеством занятых работников и качеством их профессиональной

384
подготовки. Прирост ресурсного потенциала социальной сферы зависит от размеров материальных
средств, выделяемых обществом для ее развития и совершенствования, а также от состояния и
динамики отраслей, обеспечивающих решение жилищной проблемы, укрепление здоровья человека,
повышение его образовательного, профессионального и культурного уровня, удовлетворение
духовных потребностей.
С каждым годом показатели спроса снижаются, это заключается прежде всего в мотивации
персонала, а также малой материально-технической оснащенности работы, в плохих условиях труда,
низкой заработной платой. Все эти причины ведут к постепенной ликвидации прежней популярности
профессий социальной сферы услуг, особенной в государственном секторе экономики.
В связи с этим стимулирование труда необходимо для создания условий (хозяйственного
механизма), при которых активная трудовая деятельность, дающая определенные, заранее
зафиксированные результаты, становится необходимым и достаточным условием удовлетворения
значимых и социально обусловленных потребностей работника, формирования у него мотивов труд.
Услуги сферы образования.
В последние годы вокруг услуг сферы образования сложилось устойчивое мнение, что
невысокий уровень заработной платы педагогов не позволяет в полной мере обеспечить учреждения
сферы образования квалифицированным персоналом. Между тем, не только данная проблема влияет
на дефицит педагогических кадров. Сегодня в сфере услуг образования особенно остро стоит вопрос
оптимизации соотношения между нагрузкой педагогического работника и размером оплаты его труда.
Очевидна также неэффективность самой системы стимулирования педагогического труда,
включающей порядок, условия выплаты заработной платы, состав, а также критерии и условия
дифференциации.
Ключевым ресурсом современной системы образования неуклонно становится ее кадровый
потенциал. Именно педагог призван стать основным звеном, влияющим на позитивные изменения в
образовании, что, в свою очередь, предъявляет к нему сегодня значительные профессиональные и
личностные требования: быть высокообразованным и культурным, компетентным не только в своей
предметной области, но и в сфере воспитания, психологии, педагогических технологий, готовым к
инновационной педагогической деятельности.
Государственные органы республики и руководители учреждений системы образования должны
акцентировать внимание, насколько важен мотивационный аспект персонала для реализации
поставленных задач. Рассмотрение мотивации как процесса включает создание регулирующих
условий, снимающих неопределенность в трудовых отношениях для работников, руководителей и
соответствующих государственных органов, и выполнения в соответствии с этими условиями простых
процедур контроля и учета результатов труда в процессе.
Отметим, что система мотивации эффективна тогда, когда соответствует ожиданиям и
учитывает интересы как работодателя, так и наемных сотрудников. Мотиваторами являются
побуждающие факторы, внешние по отношению к человеку раздражители. Если они соответствуют
его потребностям (мотивам), то побуждают человека к определенному виду поведения.
Услуги здравоохранения.
На современном этапе, провозглашенном как модернизация здравоохранения, основными
направлениями являются технические, технологические и организационные преобразования. Уже
традиционно, что перестройка, нана-технологии, модернизация, – это, в первую очередь, технические
и организационные мероприятия, и только затем, людские технологии. Даже предоставив врачу
идеальные условия, дав ему новейшее оборудование, вероятно, желаемый результат не будет
достигнут. И это подтверждено годами, то есть опытом. По мнению авторов, главным предметом
модернизационной концепции являются медицинские работники, а мотивация их трудовой
деятельности – это ключ, ядро модернизации.
Реформы, давно назревшие в отраслях бюджетного и часного сектора, и в частности в
здравоохранении, буксуют по ряду причин, среди которых прямое сопротивление или непонимание их
смысла представителями профессиональных сообществ. Это означает, что предлагаемые варианты
реформ неадекватно учитывают особенности трудовой мотивации медицинских работников.
Медицинские кадры и, прежде всего, врачи являются самой значимой и наиболее ценной частью
внутренних ресурсов лечебно-профилактических учреждений, именно они обеспечивают
результативность их деятельности. Однако, это возможно лишь в условиях научно обоснованной
системы мотивации их труда, которая в нашей стране имеет довольно низкий уровень развития. В
основном, суть трудовой мотивации у большинства работников здравоохранения сводится к
осознанию ими социальной значимости их труда. В тоже время желание иметь гарантированную

385
заработную плату, обеспечивающую достойный уровень жизни, не подкрепляется стремлением к
высокой эффективности и качеству выполняемого труда. В связи с этим проблема мотивации
профессиональной деятельности медицинских работников является крайне актуальным направлением
в здравоохранении.
Можно сделать вывод, что актуальность экономического исследования мотивации работников
услуг здравоохранения диктуется тем, что поиск путей активизации трудового и творческого
потенциала каждого врача или медсестры в условиях ограниченности ресурсов является отправной
точкой для успешного выхода из глубокого и затяжного кризиса, и повышения качества
предоставляемых услуг в котором оказалась вся система здравоохранения Республики Молдова.
Услуги сферы культуры.
Существенным в культурно-экологической модели управления является сохранение
государственного патернализма по отношению к культуре, предоставление возможности для
различных форм предпринимательства в этой сфере. Исследования показывают, что работа в сфере
культуры имеет низкий статус и престиж, что порождает неудовлетворенность работников своим
трудом и высокую текучесть кадров. Это очень важно для страны, которая зачастую не может
предоставить своим гражданам рабочие места с достойной заработной платой. Особенно важным
становится состояние удовлетворенности для контактного персонала сферы культуры (персонала,
непосредственно обслуживающего потребителей), т. к. удовлетворенность работников способствует
не только большей организационной эффективности, социальной стабильности, но и является
важнейшим фактором в создании качественной услуги.
Система стимулирования труда как бы вырастает из административно-правовых методов
управления, но ни в коем случае их не заменяет. Стимулирование труда эффективно только в том
случае, когда, органы управления умеют добиваться и поддерживать тот уровень работы, за который
платят. Цель стимулирования — не вообще побудить человека работать, а побудить его делать лучше
(больше) то, что обусловлено трудовыми отношениями.
Мотивация труда формируется еще до начала профессиональной трудовой деятельности, в
процессе социализации индивидуума путем усвоения им ценностей и норм трудовой морали и этики,
а также посредством личного участия в трудовой деятельности в рамках семьи и школы. В это время
закладываются основы отношения к труду как ценности и формируется система ценностей самого
труда, развиваются трудовые качества личности: трудолюбие, ответственность,
дисциплинированность, инициативность и т.д., приобретаются первоначальные трудовые навыки.
Для формирования трудовой мотивации наибольшую значимость имеет характер усвоенных
индивидуумом трудовых норм и ценностей. Именно они придают смысл всей дальнейшей трудовой
деятельности.

Bibliografie
1. Восколович Н.А – “Экономика платных услуг” изд. “Юнити”. Москва, 2007г.
2. http://geographyofrussia.com/20-stran-mira-s-naibolshej-zanyatostyu-naseleniya-v-sfere-uslug/
23.11.15 6:02
3. Карпова Г.А., Воронцова М.Г. Экономика современного туризма. – М.: Изд-во «Герда», 2004.
– 362 с.
4. Statistica.md Национальное Бюро Статистики; Статистика по отраслям; Занятость населения;
Распределение занятого населения по видам экономикой деятельности Р.Молдова за период
2010-2014г (тыс.чел) 23.11.15 16:30
5. http://uchebnikionline.com Моргулець О.Б. “ Менеджмент в сфере услуг” – эл.учебник 23.11.15
21:13
6. http://www.ms.gov.md/ 23.11.15 19:45

386
 LIDERUL ȘI MANAGERUL ÎN CADRUL UNEI ORGANIZAȚII

Violeta CHIPERI, Alina FIODOROV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Obiectul cercetării în articolul dat îl reprezintă liderul și managerul unei

organizații.Datorită faptului că în cadrul organizațiilor persistă diferite preferințe, standarde, valori,
norme și stiluri de conducere, s-a delimitat diferenţele între atribuţiile unui manager şi cele ale unui
lider. Lucrarea dată definește noțiunea de lider și manager, precum și confuzia care s-a creat între
aceste două noțiuni în ultimii ani. De asemenea în acest articol sunt reprezentate viziunile lui Max
Lindsberg, Paul Birch în ceea ce privește această diferență.
Cuvinte cheie: lider, manager, organizație, viziune, motivație, elan.

Organizațiile sunt ansambluri umane formalizate și ierarhizate în vederea asigurării, cooperării

și coordonării membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date. Totodată, o organizație depinde de
modul ei de funcționare, mecanismele care articulează manifestările comportamentale divergente ale
membrilor săi care de fapt sunt un ecou în activitatea economică.
Astfel, în cadrul fiecărei organizații, valorile, standardele, normele se îmbină diferit,
concretizându se în manifestări specifice. Cultura managerială, afirmându-se în legătură cu această
cultură organizațională, are și ea manifestări specifice, individualizându-se un anumit stil de
conducere, de relații de muncă și disciplină, precum și de motivare. Organizațiile sugerează, direct
sau indirect, un stil de comportament, comunicare, pe care managerii, trecându-le prin filtrul
personalității lor, îl vor pune în practică. Deci, preferințele, precum și stilurile conducerii au
determinat delimitarea diferenţelor între atribuţiile unui manager şi cele ale unui lider în ultimii ani,
creîndu-se o confuzie între cele două poziţii. [2]
Se consideră chiar că managerii sunt cei ce livrează rezultate, în timp ce liderii sunt directorii
rafinaţi, strategii care gîndesc în perspectivă.. Dar nu este aşa: abordarea diminuează rolul
managerului, însă nu reuşeşte să facă mai mult de atît. Delimitarea acestor diferenţe se datoreaza
divizării responsabilităţilor – conform cărora managerul trebuie să planifice, să organizeze şi să
coordoneze, iar liderul să definească misiunea companiei şi s-o promoveze într-un mod vizibil pentru
toţi angajaţii organizaţiei, să stabilească şi să menţină standardele. [1. Pag. 132]
Max Lindsberg formulează diferențele dintre lider si manager împărțindu-le în 3 categorii sau
puncte de vedere: al viziunii, al motivației și al elanului.

Tabelul 1
Diferențele dintre lider și manager din punct de vedere al viziunii
MANAGER LIDER
 Face lucrurile cum trebuie;  Face ceea ce trebuie;
 Se concentrează asupra prezentului,  Se concentrează asupra viitorului, pe
asupra rezultatelor pe termen scurt și rezultatele pe termen lung și asupra
asupra direcției generale de acțiune; orizonturilor;
 Caută ordinea;  Savurează schimbarea;
 Limitează riscurile;  Își asumă riscuri;
 Apelează mai mult la rațiune decît la  Apelează atît la emoție, cît și la
emoție; rațiune;

387
 Analizînd Tabelul 1. „Diferențele dintre lider și manager din punct de vedere al viziunii”
observăm că liderii și managerii au viziuni diferite. Liderul este acela care își poate asuma riscuri
apelînd la emoții și rațiune, se concentreză spre viitor și spre rezultatele pe termen lung în timp ce
managerul limitează aceste riscuri bazînduse mai mult pe rațiune decît emoțoii concentrînduse
asupra prezentului.
Tabelul 2
Diferențele dintre lider și manager din punct de vedere al motivației
MANAGER LIDER
 Folosește controlul  Se bazează pe încredere
 Structurează echipa și o organizează  Atrage oamenii și îi aliniază la noua
 Aplică stimulente directivă
 Apelează la abordarea „oficială”  Inspiră apeleaza la o cauza comuna
 Pune accentul pe structura, tactică și  Pune accentul pe valorile esențiale, pe
sisteme filozofia comună și binele comun

Analizînd Tabelul 2. „ Diferențele dintre lider și manager din punct de vedere al motivației”
observăm că aceștia folosesc diferite modalități de motivație, liderul atrage oamenii să lucreze în
echipă și are încredere în aceștia în timp ce managerul folosește controlul acestor oameni în toate
activitățile.
Tabelul 3
Diferența dintre lider și manager din punct de vedere al elanului
MANAGER LIDER
 Se orientează spre eficiență  Se centrează pe eficiență
 Intreabă „cum, cînd?”  Intreabă „ce, de ce?”
 Administrează  Inovează
 Optimizează într-un cadru rigid  Eludează regulile și politicile sau le
 Exercită autoritatea conferită de schimbă
poziție  Folosește influența personală

Analizînd Tabelul 3 „ Diferența dintre lider și manager din punct de vedere al elanului”
observăm că este o diferență foarte mare între aceștia și că managerul este acela care administrează
exercitînd o autoritate în timp ce liderul se îndreaptă spre inovare folosinduși influența propriei
persoane.
Paul Birch vede și el diferențe între leadership și management. El remarcă din nou că,
managerii se preocupă mai mult de sarcinile pe care le au de îndeplinit pe cînd liderii sunt mult mai
preocupați de oameni. Asta nu indică faptul că liderii nu acordă atenție sarcinilor de realizat, ci doar
că realizarea sarcinilor se face prin suportul și bunăvoința celorlalți membri ai echipei. Liderul vede
oamenii ca oamenii, pe cand managerul îi consideră o „resursă”.Astfel, el remarcă faptul că actul
conducerii, mai exact fenomenul apariției liderului, nu se manifestă doar ca un fenomen de afaceri,
ci și în domenii diverse, fără legătura cu afacerile.
Există însă și autori care contestă acest tip de a privi lucrurile, diferențiind liderii de
manageri. În final, diferențele pe care le considerăm a exista sau nu între un manager și un lider țin
de perspectiva şi abilităţile acestora. E de remarcat că există multe situații reale în care nu managerul
se manifestă ca lider al grupului, ci unul dintre membri este cel care orientează acțiunile echipei într-
o direcție anume.
Deci, în general conducerea înseamnă, în ultimă instanţă, înlocuirea „muşchilor şi a forţei“
cu puterea gindului, a obiceiurilor şi a superstiţiilor cu cunoştinţele, precum şi a agresivităţii cu
cooperarea, indiferent ca deții poziția de lider sau manager. [3]
Dar să nu uităm că managerii și liderii totuși au cîteva scopuri comune:
- Evoluție;

388
 - Inovație;
- Durabilitate;
În viziunea Gallup, într-o organizaţie sănătoasă, aceste două roluri trebuie să coexiste pentru
simplul fapt că sunt diferite, dar în acelaşi timp complementare. Orice efort de a le separa pare să
creeze mai multe probleme decît să servească intereselor unei companii.
Diferențele dintre manager și lider trebuie înlocuite printr-o nouă paradigmă cea a liderului-
manager, astfel încît conducătorul să nu mai fie un simplu administrator de resurse ci un lider
preocupat de armonizarea așteptărilor grupului.
Concluzie: Calităţile de manager sau lider de multe ori se suprapun, tocmai pentru că ele
definesc managerul sau conducătorul. Aşadar nu e suficient pentru un conducător să fie doar un
manager sau doar un lider. Abilităţile de manager sunt necesare pentru a crea o structură pentru
organizarea obiectivelor, coordonarea oamenilor ce pot duce la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei,
iar abiltăţile de lider furnizează pasiunea şi viziunea necesară pentru a defini misiunea organizaţiei.
Este nevoie de calităţi pentru a dezvolta planuri de acţiune spre atingerea scopurilor, de asemenea
este necesar de calităţi de comunicare, pentru a-i încuraja şi motiva pe angajaţi spre realizarea
activităţilor lor. Managerul este cel care creează o structură organizaţională optimă în atingerea
obiectivelor, iar liderul îi conduce pe subordonaţi în atingerea obiectivelor prin traininguri,
supervizare şi motivare. Se poate considera că cel care are aptitudine de manager este cel care are un
spirit pragmatic, orientat spre scopuri, iar liderul este orientat spre oameni motivaţi ce asigură
realizarea obiectivelor firmei.

Bibliografie:
1. Constantin Ețco, Margareta Cărăruș, Elena Davidescu-Creangă, Psihologia Managearială,
Casa editorial-poligrafică Bons Offices, Chișinău 2006
2. http://m.cariereonline.ro/articol/cele-mai-importante-diferente-dintre-un-manager-si-un-
lider accesat pe data 03.11.15
3. https://www.iqool.ro/lider-versus-manager-student/ accesat pe data 03.11.15

389
MORTALITATEA – FACTOR DEMOGRAFIC AL MIŞCĂRII NATURALE A
POPULAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA
Doina CREŢU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Motto: „Primul simptom al morţii este naşterea”

Stanislaw Jerzy Lec

Abstract: Declinul demografic şi deteriorarea structurii pe vârste sunt faţetele cele mai vizibile şi
cele mai preocupante ale situaţiei demografice în ţara noastră. După aproape două decenii de declin
al situaţiei demografice, în lipsa unor factori de schimbare a evoluţiei, viitorul demografic al ţării
este sumbru şi credem că elaborarea unei strategii naţionale în domeniul populaţiei (SNP) devine o
prioritate.

Cuvinte-cheie: mortalitate, deces, rata mortalitatii, factori socio-economici, îmbătrînirea populației,

strategii demografice.

Începutul secolului XXI este unul semnificativ în evoluţia societăţii umane. Lumea
contemporană se caracterizează prin creşterea ritmului de dezvoltare a principalelor domenii ale
vieţii, în baza noilor tehnologii, pe de o parte, şi prin creşterea decalajului între statele lumii, pe de
altă parte. Dezvoltarea economică este însoţită de transformări esenţiale în evoluţia demografică a
statelor lumii, exprimate prin creşterea numărului populaţiei în ţările în curs de dezvoltare şi
îmbătrânirea demografică a populaţiei în ţările dezvoltate. Numărul populaţiei Terrei în 2008 a
constituit 6,7 miliarde locuitori. Actual, ritmul anual de creştere a populaţiei Terrei scade (1,5% în
2008, faţă de 1,64% în 1998), totuşi, populaţia mondială creşte anual cu 75-80 milioane de locuitori
şi către anul 2050 va depăşi 9 miliarde de locuitori.
Istoric, rata mortalităţii are variaţii destul de mari. În secolele XVIIXX mortalitatea la nivel
mondial a avut tendinţe certe de scădere, de la 40-50‰ (40-50 persoane la 1000 locuitori) la 22‰.
Cea mai semnificativă scădere a ratei mortalităţii s-a înregistrat în a doua jumătate a secolului XX,
ajungând în anii 2006-2008 la 9,3‰.
Mortalitatea generală, ca fenomen demografic, se referă la frecvenţa deceselor într-o anumită
populaţie şi pentru un interval delimitat de timp. Spre deosebire de natalitate, mortalitatea constituie
componenta negativă a mişcării naturale a populaţiei. Ea influenţează creşterea/scăderea numerică a
populaţiei şi structura acesteia pe grupe de vârstă. Transformările suferite după ce de-al doilea război
mondial, au determinat ca din punct demografic ţara noastră să se afle într-o fază intermediară a
tranziţiei demografice, cu un decalaj de câteva decenii faţă de ţările din Europa Occidentală.
Schimbările sociale şi economice au influenţat puternic populaţia şi structura populaţiei precum şi
evoluţia natalităţii şi a mortalităţii.
Reducerea natalităţii şi fertilităţii, creşterea mortalităţii, scăderea numărului populaţiei,
intensifi - carea procesului de migraţie, îmbătrânirea demografi că etc. sunt probleme demografice
caracteristice pentru majoritatea statelor europene. Cu o cauzalitate diferită de la o ţară la alta, în
funcţie de condiţiile economice şi sociale concrete, aceste probleme stringente, în special prin
consecinţele lor pe termen mediu şi lung, au fost abordate de autorităţile naţionale, îndeosebi ale
ţărilor membre ale Uniunii Europene, care au elaborat politici demografi ce în baza unor analize
complexe pentru soluţionarea problemelor demografice.

390
 46000

45000

44000

43000

42000

41000

40000

39000

38000

37000
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Sursa :Elaborat de autor în baza datelor BNS - www.statistica.md

Figura 1. Evoluţia numărului deceselor în RM 2005-2013

Conform datelor din tabel, deducem că nr.deceselor în anul 2013 a scăzut cu 6629 persoane faţă
de anul 2005, observîndu-se o tendinţă de descreştere pe parcursul acestor ani.
Republica Moldova se încadrează, cu unele excepţii, în limitele medii europene ale ratei
natalităţii (10,6‰) şi ratei mortalităţii (12‰). În acest context, menţionăm că Republica Moldova nu
face excepţie de la evoluţia fenomenelor demografi ce înregistrate pe plan european. Deosebirea
esenţială constă doar în ritmurile cu care decurge evoluţia acestor fenomene. Astfel, tranziţia
demografică în statele europene se desfăşoară pe parcurs de secole, pe când în Republica Moldova –
pe parcurs de câteva decenii.
Mortalitatea populaţiei este al doilea fenomen demografic care se răsfrânge direct sau indirect
asupra procesului demografic. Variaţia ratelor de mortalitate, în mare măsură, determină nivelul
natalităţii, sporului natural, speranţei de viaţă, naşterii, nupţialităţii. La rândul ei, mortalitatea este
influenţată de factori socio-economici şi biologici (mediul ambiant, stilul de viaţă), precum si de
nivelul serviciilor de sănătate. În procesul de evaluare au fost conturate următoarele particularitati
specifice ale mortalităţii:
a) mortalitatea are о tendinţă descendentă, deşi valoarea ei rămâne relativ înaltă în comparaţie
cu ţările dezvoltate;
b) se înregistrează mari diferenţe ale mortalităţii în mediile urban şi rural;
c) rata mortalităţii masculine este superioară celei feminine cu 1-2%.
Astfel, în anul 2009 au decedat cu 191 persoane (0,5%) mai mult comparativ cu anul 2008,
iar rata mortalităţii generale a constituit 11,8 decedaţi la 1000 locuitori rămînînd la nivelul anului
2008. Se menţin în continuare diferenţe între ratele mortalităţii generale pe medii, astfel că în mediul
urban au fost înregistraţi 9,0 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural 13,8, iar diferenţa semnificativă
între ratele mortalităţii generale pe medii se explică prin procesul mai accentuat de îmbătrînire
demografică a populaţiei din mediul rural. Această diferenţă este reprezentată în figura 2 :

391
 35000
30000
25000
20000
Nr.persoane

15000
10000
5000
0

Rural

Rural
Urban

Urban
Rural
Urban
Rural
Urban
Rural
Urban

Urban
Rural
Urban
Rural
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor BNS www.statistica.md
Figura 2. Repartiţia nr.deceselor populaţiei după mediu în perioada 2007-2013

Cele mai scăzute rate ale mortalităţii au fost înregistrate în mun. Chişinău (8,1‰), mun. Bălţi
(9,9‰), raioanele Ialoveni (11,2 ‰) şi Cahul (11,3 ‰), iar cele mai înalte – în raioanele Donduşeni,
Şoldăneşti, Rîşcani, Briceni,Edineţ,Glodeni,Floreşti,(15,0-17,3 ‰).
Structura mortalităţii pe cauze de deces practic nu s-a schimbat în perioada de referintă, astfel
că cele mai multe decese (56,1%) au drept cauză bolile aparatului circulator, urmate de tumori
(13,6%), bolile aparatului digestiv (9,8%), accidentele, intoxicaţiile şi traumele (8,2%), bolile
aparatului respirator (5,5%). Rezultatele evaluărilor demonstrează despre existenţa unor
particularităţi în mortalitatea populaţiei pe regiuni de dezvoltare şi clase ale cauzelor de deces
(Diagrama 2)
Cea mai gravă situaţie se creează în zona de nord, unde mortalitatea este mai înaltă practic la
toate cauzele principale de deces.

1500
1000
500
0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Nord Centru Sud

Sursa : Elaborat de către autor în baza datelor site-lui Biroului Naţional de Statistică www.statistica.md
Figura 3. Evoluţia mortalităţii populaţiei în profil teritorial în RM în perioada 2006-2013

În zona centrală mortalitatea cauzată de boli ale aparatului digestiv depăşeşte nivelul mediu
al acestui indicator de 1,3 ori. Astfel, decesele cauzate de boli ale aparatului circulator au fost mai
pronunţate în raioanele Donduşeni, Edineţ, Briceni şi Şoldăneşti; de tumori în Drochia, Rîşcani,
Edineţ şi Glodeni; de boli ale aparatului digestiv în Anenii Noi, Nisporeni, Orhei, Rezina şi Străşeni.
Cel mai înalt nivel al mortalităţii provocat de cauzele externe s-a înregistrat în raioanele Cimişlia,
Hînceşti, Leova, Floreşti şi Edineţ; de boli ale aparatului respirator în Donduşeni, Drochia, Briceni,
Rîşcani şi Ocniţa.
Structura mortalităţii pe sexe după cauzele de deces nu diferă substanţial de structura
mortalităţii generale, predominând detaşat maladiile sistemului circulator atât la femei, cât şi la
bărbaţi, deşi femeile decedează totuşi mai frecvent din cauza acestor maladii (de 1,3 ori). Mortalitatea
feminină mai predomina uşor şi în cazul maladiilor tractului digestiv, iar mortalitatea masculină este

392
mai mare de 3,1 ori în cazul accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor, de 2,7 ori în cazul bolilor
infecţioase şi parazitare, de 1,8 ori în cazul bolilor aparatului respirator şi de 1,2 ori în cazul tumorilor.
(Figura 4)

8% 7% 69%
Boli ale aparatului
circulator
Tumori maligne
16%
Boli ale aparatului
digestiv
Accidente,
intoxicatii si traume

Sursa : Elaborat de autor în baza datelor BNS - www.statistica.md

Figura 5. Structura mortalităţii populaţiei pe cauze de deces în RM anul 2013

În concluzie, generalizînd cele tratate anterior, putem afirma că viitorul economic şi social al
ţării depinde de viitorul celei mai importante bogăţii a ţării – de populaţia sa. Clasa politică, care este
responsabilă de gestionarea bogăţiilor ţării, nu trebuie să rămână indiferentă faţă de viitorul populaţiei
şi are responsabilitatea de a elabora un ansamblu unitar de măsuri economice, sociale şi de altă natură,
care să corecteze actualele evoluţii demografice.
Este necesar să menţionăm că relativa stabilitate a natalităţii şi mortalităţii generale – la valori
care determină o continuă scădere naturală a populaţiei, nu face decât să alimenteze şi să consolideze
acumulările negative şi să mărească dimensiunile declinului demografic în deceniile care urmează.
Generaţiile numeric mici, născute după 1990, vor deţine – după anii 2020-2030 poziţia centrală atât
în populaţia de la care vor proveni viitorii copii ai ţării, cât şi în populaţia economic activă. Fără o
redresare a fertilităţii feminine – numărul de copii pe care îi naşte o femeie, natalitatea va scădea
dramatic, în timp ce mortalitatea generală va cunoaşte o majorare, prin accentuarea procesului de
îmbătrânire demografică
În schimb, considerăm oportună o strategie naţională orientată spre redresarea situaţiei
demografice care ar diminua dimensiunea viitoarelor implicaţii economice negative şi ar putea crea,
pe termen lung şi foarte lung, premisele unei stopări a declinului demografi c ori a reducerii lui la
valori minime.

Bibliografie

1. Site-ul Biroului Naţional de Statistică (BNS) www.statistica.md (accesat la 05.11.2015)

2. Site-ul Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare al RM www.demografie.md
(accesat la 15.11.2015)

393
 ROLUL PLANULUI MARSHALL ÎN DEBUTUL CONSTRUCŢIEI
ECONOMICE A UNIUNII EUROPENE

Veaceslav BÂRDAN, Conf. univ., Dr.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract. Multiplele studii cu privire la debutul construcţiei europene se referă la semnarea Tratatului de la
Paris (18 aprilie 1951) privind constuirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi este neglijat
suportul financiar acordat de guvernul SUA prin Planul Marshall pentru refacerea economiei europene
devastate de cel de-al Doilea Război Mondial. Fără acest ajutor ar fi fost mult mai dificilă, sau poate chiar
imposibilă, constituirea Uniuniii Europene în actuala formulă. În acest articol ne-am propus să reflectăm
asupra rolului pe care l-a avut suportul american în renaşterea şi maturizarea economiilor statelor europene
şi plasarea lor la linia de start pentru demararea negocierilor de creare a unei veritabile uniuni economice
pe continentul european.

Cuvinte cheie: refacere economică, ajutor financiar, creştere economică, cooperare economică.

Premisele apariţiei planului Marshall. Distrugeri, somaj în masă şi sărăcie, simţul foamei şi al
disperării era tabloul Europei postbelice. După bombardamentele aeriene multe oraşe mari din Lumea Veche
erau în ruine, majoritatea obiectelor industriale şi agricole au fost distruse, milioane de oameni rămăsese fără
adăpost (au fost distruse peste 5 milioane de case şi apartamente), fără lucru şi surse de existenţă. Distrugerile
mari provocate agriculturii au dus la apariţia foametei în unele state de pe continent. Iarna aspră din anii 1946-
1947 şi foametea în masă a dus la pierzania definitivă a multor europeni epuizaţi de război; cel mai mult a avut
de suferit nord-vestul Europei. A fost distrusă o parte considerabilă a căilor ferate, podurilor şi porturilor care
au fost ţintele principale pentru loviturile aeriene; au fost scufundate multe nave comerciale, iar majoritatea
eşaloanelor feroviare nimicite. Din cauza infrastructurii de transport devastate prin izolarea economică au avut
de suferit chiar şi orăşelele şi satele rămase întregi. Anul 1947 reprezintă poate cel mai important an din
perioada postbelică. În acest an problemele cu care se confruntau statele europeneau atins cote maxime. SUA,
condusă de preşedintele Harry S. Truman, a convenit asupra unui plan de acordare a unui ajutor economic
Europei devastate. „Politica noastră, spunea Truman, nu este direcţionată împotriva vreunei ţări sau doctrine,
ci împotriva foamei, sărăciei, disperării şi haosului”. Scopul planului era reconstruirea economică a Europei,
făcând astfel mult mai puţin probabilă o extindere a comunismului asupra unei Europe apusene prospere. La 5
iunie 1947, în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Harward, Secretarul de Stat al SUA, George C.
Marshall (laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1953) a anunţat Programul de Reconstrucţie a Europei sau
Planul Marshall, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP). Până în septembrie 1947, 16 ţări
(Marea Britanie, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Austria, Elveţia, Grecia, Turcia,
Islanda, Norvegia, Suedia, Danemarca şi cele trei zone apusene ale Germaniei) au schiţat un plan comun pentru
utilizarea ajutorului american. De-a lungul următorilor patru ani, peste 13 miliarde de dolari au venit din
America spre statele Europei occidentale, catalizând refacerea agriculturii şi industriei postbelice.
În reuniunile pregătitoare, generalul Marshall a susţinut că ar trebui invitaţi şi sovieticii să
participe, pentru a nu fi acuzaţi de împărţirea Europei. Se spera ca aceştia să nu accepte, pentru că
urma să li se ceară să prezinte toate informaţiile asupra situaţiei lor economice şi financiare. Acest
lucru s-a şi întâmplat. Stalin a refuzat participarea la Planul Marshall, ceea ce a fost o gravă eroare
diplomatică. Refuzul avea la bază teama de a nu vedea SUA lărgindu-şi sfera economică şi politică
în Europa. A existat, totuşi, din partea Uniunii Sovietice acceptarea de a negocia. La invitaţia
guvernului francez şi a celui britanic, reprezentantul Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov s-a
întâlnit cu George Bidault şi Ernest Bevin la Paris, între 27 iunie şi 2 iulie. „Evident”, ruşii doreau să
primească susţinere financiară, dar, în orgoliul lor, cereau să nu existe niciun control în privinţa
utilizării fondurilor. O asemenea pretenţie nu era însă posibilă în democraţiile occidentale. Drept care,
deşi avea nevoie acută de bani, Moscova a preferat să renunţe la ei decât să piardă posibilitatea de a
dicta după bunul plac în ţările din sfera ei de influenţă. În consecinţă, pe 2 iulie, tratativele au fost
sistate. După eşecul acestei întâlniri, tot în capitala Franţei se desfăşoară Conferinţa de Cooperare
Economică Europeană. „Raportul celor Şaisprezece” state, care au semnat acordul la 22 septembrie,

394
evalua totalul necesarului pe care SUA trebuia să-l ia în calcul – 22 miliarde de dolari pentru ani
1948–1951. Majoritatea opiniei americane a avut rezerve în privinţa acestui program de ajutorare,
care reprezenta 15% din buget şi 3% din venitul naţional. Statele Unite al Americii a acordat acest
ajutor absolut necesar, dar a înaintat şi unele condiţii. Americanii au cerut să fie scoşi comuniştii din
componenţa guvernelor statelor ce au semnat acordul de asistenţă financiară. În rezultat, deja în 1948,
în componenţa guvernelor statelor Europei de Vest nu mai erau comunişti. Cu toate acestea,
programul a intrat în acţiune abia în aprilie 1949, când a fost semnat Tratatul privind crearea blocului
politico-militar Alianţa Nord-Atlantică (NATO), în care au intrat 12 state din cele ce au beneficiat de
ajutorul financiar în cadrul Planului Marshall.
Beneficiarele planului vor fi doar ţările Europei Occidentale care, pentru a răspunde ofertei făcute de
americani, semnează la Paris în 1948 Convenţia de Cooperare Economică Europeană, constituind Organizaţia
pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE).
Pe de altă parte, sovieticii credeau că asistenţa americană nu era doar o dovadă de bunăvoinţă, ci şi o
acţiune cu substrat anticomunist. Deşi teoretic ajutorul era disponibil şi pentru Europa răsăriteană, Veaceslav
Molotov, ministrul sovietic de Externe, a denunţat întregul plan ca fiind o ilustrare a „imperialismului
dolarului”, ce-şi propunea să instituie controlul Washington-ului asupra Europei apusene şi chiar să intervină
în răsăritul continentului, regiune pe care Stalin o considera o „sferă de influenţă” sovietică. Drept urmare,
URSS a respins oferta şi le-a cerut acelaşi lucru şi statelor satelit, precum Cehoslovacia şi Polonia, care păreau
dispuse să accepte schema financiară şi economică promovată de americani. Se produce astfel ruptura decisivă
a Europei оn douг blocuri diametral opuse şi apariţia, оn ianuarie 1949, a Consiliului de Ajutor Economic
Reciproc (CAER).
Acordând ajutor financiar statelor europene, SUA se ajutau pe sine înseşi. Planul Marshall presupunea
realizarea mărfurilor americane statelor din Europa, ceea ce ducea la creşterea exporturilor SUA şi la
accelerarea creşterii economice. SUA a putut să iasă din Marea Recesiune a anilor 1929-1933 în mare partea
datorită piaţelor europene de desfacere. Uzinele americane, începând cu 1936, lucrau de fapt pentru Europa,
primind mari comenzi din statele europene, inclusiv de la Germania hitleristă până practic în anul 1941. Efectul
aplicării Planului Marshall şi a celorlalte ajutoare americane a fost creşterea rapidă a schimburilor comerciale
dintre Europa de Vest şi SUA. Exporturile europene au crescut de la 0,71 mld. dolari în 1947 la 1,81 mld.
dolari în 1951, în timp ce importurile din SUA s-au dezvoltat de la 4,4 mld. dolari în 1947 la 5,4 mld. dolari
în 1951, an în care a încetat practic ajutorul american acordat prin Planul Marshall. Stimularea schimburilor
comerciale cu Europa de Vest a avut efecte asupra creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi a creşterii
economice din SUA, ajutându-le pe acestea să depăşească recesiunea economică ce se prefigura la începutul
anilor ’50. Cu toate acestea, nici banii nici influenţa politică a SUA nu au reuşit să impună un model american
integrării europene.
Economia Germaniei. Pe 15 decembrie 1949, Republica Federală Germania a devenit, oficial, stat
beneficiar al Planului Marshall (ajutorul de 1,3 miliarde dolari primit de RFG a reprezentat aproape 22% din
PIB-ul ţării). Documentele au fost semnate pe atunci în sediul provizoriu al cancelariei germane, actualul
Muzeu König din Bonn. Germania Occidentală a reuşit să realieze un veritabil miracol economic, în pofida
faptului că ţara nu dispunea nici de resurse financiare1, nici de resurse umane. Din ţară au fost scoase practic
toate strungurile, şinele de cale ferată, locomotivele, liniile tehnologice etc. Germania a pierdut toate
proprietăţile de după hotare, toate băncile au fost închise, iar conturile nemţilor de peste hotare au fost lichidate.
Milioane de bărbaţi nemţi, inclusiv cei ce nu au participat în război, au fost exilaţi în taberele de muncă a
statelor biruitoare. Germania ca stat învins a plătit multe miliarde în calitate de reparaţii pentru pagubele
materiale statelor biruitoare – din 1953 până în iunie 1971 RFG plătea anual 2,4 miliarde dolari. Cu toate
acestea, deja către 1956 ţara a devenit una din cele mai prospere din Europa.
Dezvoltarea economiei germane a fost influenţată de stoparea inflaţiei după reforma monetară din 1948,
transformările din agricultură din 1947-1949, reducerea drastică a cheltuielilor militare, forţa de muncă ieftină,
în primul rând muncitorii migranţi, dar şi mentalitatea germană şi spiritul antreprenorial. Datorită acestor
factori, deja către 1950 volumul producţiei industriale a crescut cu 25,8%, a agriculturii – cu 21,6%. Fiecare
dolar american a permis de a crea bunuri în valoare de la 10 până la 20 de dolari. Începând cu anul 1952
exportuile au depăşit importurile. În 1954 Germania a atins nivelul de dezvoltare a Franţei (care la sfârşitul
războiului reprezenta 30% din venitul acesteia). Bumul economic permitea să fie alocate surse importante

1
La momentul capitulării Germaniei cantitatea de bani aflaţi în circulaţie depăşea de peste 5 ori cantitatea din 1938,
inflaţia ajungând la aproape 600%. Datoria de stat a guvernului hitlerist a crescut de la 27,2 miliarde mărci (în 1938) la
377,2 miliarde mărci la momentul capitulării.

395
pentru îndeplinirea programelor sociale: fiecare a treia marcă din buget era cheltuită pentru necesităţi sociale.
În rezultat a apărut modelul german de dezvoltare economică: „economia socială de piaţă”.
Administratia Truman a pledat pentru cuprinderea în programul de reconstrucţie şi a celor trei zone ale
Germaniei, controlate pe atunci de SUA, Marea Britanie şi Franţa. În aprilie 1948, guvernatorii militari ai
acestora au semnat documentele de finanţare specifice, avantajele economice fiind ulterior „moştenite” de
Republica Federală Germană, care ia naştere la 7 octombrie 1949. Practic, includerea tinerei RFG în planul
Marshall i-a dat acesteia posibilitatea, pe lângă sprijin în domenii concrete, să importe alimente de strictă
necesitate, materii prime şi îngrăşaminte fără a cheltui valută forte (dolari). „Statele Unite au contribuit într-o
măsură atât de semnificativă la însănătoşirea economică a Germaniei şi a Europei de Vest în general, încât
nu pot decât să adresez încă o dată mulţumirile poporului german. Ne bucurăm că în urma acordului semnat
vom putea să sprijinim şi Berlinul” – spunea cancelarul Konrad Adenauer.
Economia Franţei. Franţa a primit peste 2,7 miliarde de dolari, din care aproape 90% (2,419 miliarde
de dolari), în materiale. Această sumă reprezenta 12% din PIB-ul ţării şi circa 23% din ajutorul total acordat
europenilor şi plasa Franţa pe poziţia secundă, după Marea Britanie, înaintea Germaniei şi Italiei. Bumul
economic din Franţa postbelică a avut loc în mare parte din contul resurselor energetice relativ ieftine, duratei
prelungite a zilei de muncă în comparaţie cu SUA şi a ţărilor vecine din Europa şi datorită saltului tehnologic
ce a permis depăşirea înapoierii tehnologice faţă de SUA. Din 1947 până în 1973 PIB-ul Franţei a crescut în
medie cu 5% anual. Asemenea succes economic a fost posibil de atins datorită planului Monnet, aprobat în
1947, care prevedea dotarea şi modernizarea economiei. A fost reformată energetică, metalurgia, industria
mijloacelor de transport şi agricultura, înregistrându-se tempouri înalte de creştere a producţiei industriale (în
medie 5% pe an) şi un nivel minim al şomajului în ţară – 1,8%. Ţinem să menţionăm faptul că pentru economia
Franţei a fost caracteristic controlul masiv al statului asupra principalelor ramuri ale economiei. În 1958 statul
controla 97% din industria carboniferă, 95% din gazele naturale extrase, 80% din producţia de avioane şi
producerea de energie electrică etc. Renumitul economist şi sociolog francez Jean Fourastie a numit această
perioadă „Trei decenii de glorie” (după analogia cu „Trei zile de glorie” revoluţionară – 27-29 iulie 1830),
când nivelul de trai în Franţa a ajuns să fie printre primele în lume. Cuceririle sociale ale clasei de mijloc
reprezintă principalul succes al celor „Trei decenii de glorie”. Marea criză petrolieră din 1973 şi renunţarea
SUA la Acordul de la Bretton Woods au pus capăt exploziei economice în Franţa.
Economia Marii Britanii. Marea Britanie, deşi a primit cele mai mari ajutoare financiare comparativ
cu celelalte state (2,8 miliarde dolari (sau 11% din PIB-ul ţării) din cele 13 miliarde de dolari), a rămas mult
în urmă faţă de liderii europeni. Tempourile de creştere economică în perioada postbelică în Marea Britanie
erau de 2,3 ori mai mici decât în Germania de Vest, Italia, Grecia, Franţa şi Spania. Totodată economia
britanică se confrunta cu un şoc financiar – în ţară se extindea spirala inflaţionistă. Asupra dezvoltării
economiei Marii Britanii au influenţat negativ sistemul aur-dolar de la Bretton Woods şi reorientrea treptată a
economiilor fostelor colonii britanice către SUA. Vechile ramuri ale industriei britanice, în special carboniferă
şi metalurgică, se adaptau cu greu noilor condiţii create. Din cauza aceasta guvernul Marii Britanii, pentru a
activiza comerţul exterior al ţării, a fost nevoită de două ori – în 1948 şi 1967 – să devalorizeze puternic lira
sterlină.
Economia Italiei. Lider la creşterea economică în Europa postbelică era Italia (în mare măsură datorită
ajutorului american în sumă de 1,3 miliarde de dolari, ceia ce constituia la acel moment peste 33% din PIB-ul
ţării), care în perioada avântului economic (1953-1973) depăşea după tempourile medii anuale de creştere a
producţiei industriale toate statele euopene. La scara mondială ceda doar Japoniei. Din 1959 până în 1962
tempourile medii anuale de creştere a PIB-ului Italiei a constituit mai bine de 6%. Între anii 1957-1960
producţia industrială creştea în medie cu 31,4% anual: în industria automobilistică – 89%, în mecanica fină –
83%, producerea fibrelor sintetice a crescut cu 66,8%. Între anii 1947-1954, Italia şi-a dublat venitul pe cap de
locuitor. În perioada 1953-1962 volumul producţiei industriale a crescut de 3 ori. Economia italiană s-a
transformat din agraro-industrială în una din cele mai industrializate din lume.
Modernizarea economiei Italiei avea loc şi din contul surselor financiare de stat. În creditarea pe termen
lung un rol important l-a jucat Institutul de Reconstrucţie Industrială, creat încă pe timpul fasciştilor. Odată cu
descoperirea resurselor petroliere a fost constituită compania de stat ENI (Administraţia Naţională a
Combustibilului Lichid), care administra în întregime industria petrochimică. Investiţiilor de capital de stat în
economia italiană le reveneau 41% din totalul investiţiilor de capital.
Descoperirea zăcămintelor de metan şi hidrocarbonaţilor în Câmpia Padului au dat un nou impuls
dezvoltării siderurgiei Italiei. Din 1964 creşterea economică s-a accelerat şi PIB creştea anual în medie cu 8%.
De cele mai înalte tempouri de creştere se bucurau oraşele din nordul industrial – Milan, Genova şi Torino,
baza producţiei constituind-o hainele de modă şi încălţămintea, maşinile de tapat (firma Olivetti), maşinile de
spălat, autoturismele (FIAT, Lamborghini, Maserati, Ferrari).

396
 Criza petrolieră din 1973 însă, care a devenit o frână pentru economia multor state europene, a oprit şi
progresul economic al Italiei, iar în curând miracolul economic s-a transformat într-un declin, care a durat până
la mijlocul anilor 1980. Durata de aplicare a planului Marshall a fost de la 3 aprilie 1948 până la 30 iunie 1952.
Prin acordul asupra datoriei, semnat în 1953, ajutorul american totaliza circa 14 miliarde de dolari. Prin planul
Marshall s-a transferat în Europa cam 1,2% din PIB-ul american, adică 3,5% din PIB-ul european (fără să
ţinem cont de ajutorul militar) sub formă de credite, subvenţii nerambursabile şi ajutoare materiale sau
alimentare. 3,4% din ajutorul american a fost în mărfuri, restul împrumuturi. Creşterea fenomenală a PNB-ului
şi urcarea rapidă a producţiei industriale atestă că Planul Marshall a reuşit să contribuie la reconstrucţia
capacităţii de producţie a Europei. Beneficiile programelor naţionale şi ale planului Marshall au permis Europei
Occidentale să depăşească nivelul mediu de dezvoltare antebelic încă din 1949, ceea ce înseamnă că
reconstrucţia era terminată. Ajutorul american acordat prin planul Marshall a cosolidat structurile economice
şi politice liberale promovate de guvernele occidentale.
Trei consecinţe majore a avut proiectul fostului secretar de stat american: în primul rând, ţările europene
au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi politice. În al doilea rând, le-a fost dată
posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război. Iar în al treilea
rând, Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din Europa de Est.
Unul dintre cele mai importante efecte ale Planului Marshall îl reprezintă înfiinţarea, în 1950, Uniunii
Europene a Plăţilor (EUP) cu scopul de a extinde comerţul şi de a crea o casă de compensaţii pentru debite şi
credite în monede europene. Timp de 8 ani, cât a fost funcţională, EUP a avut importante contribuţii la
expansiunea comerţului între ţările vest europene şi a condus la un număr cât mai mare de colaborări între
aceste state. La fel i se poate aduce meritul că a obligat statele europene să lucreze împreună, să colaboreze,
să întreprindă planuri economice şi să-şi coordoneze activităţile. De asemenea, un alt efect important a fost
împiedicarea apariţiei unei crize politice datorită dezvoltării economice, dispariţiei foametei, a crizei
cărbunelui. Astfel a întărit încrederea investitorilor în stabilitatea politică din Europa. Dolarii au început să se
acumuleze în rezervele băncilor centrale. Apoi încep să se dezvolte monedele europene: lira sterlină, marca
germană şi altele.
Planul Marshall a făcut mai uşoară acceptarea de către Marea Britanie şi Franţa a reintroducerii
Germaniei de Vest în circuitele politice şi economice. În acelaşi timp, a deschis calea unei cooperări mai strânse
între cele două ţărmuri ale Atlanticului, dar mai ales a accelerat procesul de construcţie europeană. Jean
Monnet declara că valoarea cea mai mare a planului Marshall constă în „acţiunea ce a condus la ceea ce am
ajuns în Uniunea Europeană”. Într-adevăr, planul Marshall a contribuit, efectiv şi substanţial, prin mărimea,
structura, oportunitatea şi condiţiile de acordare a ajutorului, la crearea premiselor şi cadrului favorabil
integrării; a scurtat reconstrucţia şi a grăbit relansarea; a consolidat alianţele şi structurile economice, politice
şi militare occidentale şi a oprit ofensiva comunismului; a revigorat economia americană şi i-a consolidat
poziţia de leader; a marcat începutul integrării vest-europene.
Planul Marshall este unul din marile succese ale secolului al XX-lea, întrucât aplicarea sa a generat
efecte pozitive şi trainice în ţările beneficiare. Este evident că, dincolo de însemnătatea sa economică,
excepţională chiar, Planul Marshall a avut un imens rol politic în susţinerea modelului democratic european.
Chiar dacă nu a dus la realizarea unei uniuni vamale, acestuia îi aparţine marele merit de a-i fi învăţat pe
europeni lecţia cooperării şi liberului schimb.

Bibliografie
1. Bârdan V. Integrare economică şi economie europeană (Note de curs). – Chişinău: Editura „Tehnica-
UTM” 2014, 344 p.
2. Ciupercă I. Istoria ideii de Europa şi a integrării europene. Suport de curs. – Iaşi: Universitatea „A. I.
Cuza”, Centrul de Studii Europene, 2007, 53 p.
3. Neagu C. Istoria construcţiei europene. Note de curs. – Bucureşti, 2006, 116 p.

397
 МОДЕЛЬ ДЕЛОВОГО СОВЕРШЕНСТВА – МЕТОД САМООЦЕНКИ
И РОСТА КОНКУРЕНТОСПОСОБНОСТИ ФИРМЫ

Татьяна СТУКАЛОВА

Технический Университет Молдовы

Резюме: В настоящее время репутация организации в области качества является одним из основных
факторов конкурентоспособности, как на внутреннем, так и на международном рынке. Постоянно
меняющиеся условия рынка требуют от руководства организаций тщательного стратегического
планирования и управления рисками. Сегодня недостаточно только выполнения стандартов;
условием успеха становится внедрение эффективных систем менеджмента качества. Важным
направлением при этом является сбалансированная комплексная система проверки и оценки
эффективности системы менеджмента качества, которая получает все больше распространение в
мировой бизнес-среде и является главным инструментом для достижения целей организации на
рынке.

Ключевые слова: качество, стандарт, внутренний аудит, конкурентоспособность, модель делового

совершенства, стратегия, бенчмаркинг, цикл PDCA

Качество давно перестало быть сильным конкурентным преимуществом, которым обладает

сравнительно небольшое число фирм. Сегодня — это предпосылка для существования в бизнесе:
производители, не выпускающие качественных продуктов, не имеют будущего. Благодаря качеству
компании получают:
 более высокую удовлетворенность клиентов, а значит, и лояльность, что обеспечивает
прибыльность;
 более высокую долю рынка, которую формирует устная реклама лояльных покупателей,
привлекающая новых клиентов;
 более высокие дивиденды для инвесторов – курс акций компаний лидеров в области качества
заметно выше, чем у обычных компаний;
 лояльный персонал, который гордится своей работой и работает более производительно;
 низкие издержки за счет выполнения операций с первой попытки и минимизации расходов на
исправление брака;
 большую ценовую конкурентоспособность.
Как правило, большинство национальных производителей, стремящихся к закреплению позиций
на рынке и повышению своей конкурентоспособности, используют международный стандарт качества
ISO 9000, ограничиваясь внедрением системы и получением международного сертификата. Одной из
составляющих стандарта является возможность проведения внутреннего аудита и самооценки
деятельности компании в области функционирования и результативности системы менеджмента –
разработана методика, с помощью которой компания может проанализировать и оценить свое
положение. Самооценка используется для определения сильных и слабых сторон деятельности
организации с точки зрения эффективности ее деятельности, в сравнении с лучшими практиками, как
на уровне организации, так и на уровне отдельных процессов.
Сам процесс проходит в несколько этапов (рис. 1), при этом результаты самооценки
способствуют:
 постоянному повышению общей эффективности деятельности организации;
 ходу работ по достижению и поддержанию устойчивого успеха организации;
 обновлению процессов организации, ее продукции и структуры в случае необходимости;
 стимулированию передовых методов;
 выявлению дополнительных возможностей для совершенствования.
Все больше организаций по всему миру используют самооценку как часть своего процесса
бизнес-планирования, однако, на наш взгляд, подход, предложенный в стандарте ISO 9000, в
современное время не столь эффективен и недостаточно полон.

398
 В мировой практике на сегодняшний день существует 3 основных направления в области оценки
качества – три Модели Делового Совершенства (Business Excellence Model – BEM) – Японская,
Американская и Европейская премии по качеству. При этом диагностическая самооценка изначально
была составной их частью, но завоевала отдельное место в арсенале менеджеров. Вначале самооценка
представляла собой внутренний аудит, затем акцент сместился на диагностику по баллам, что помогло
организациям сопоставлять свои результаты с эталоном, лидерами и конкурентами, определять свой
уровень совершенства. Сегодня же диагностическую самооценку следует воспринимать как
критический самоанализ, который вместе с бенчмаркингом является неотъемлемой частью цикла
PDCA в лучших организациях (рис. 2):

Рис. 1 Процесс самооценки фирмы (ISO 9000) Рис. 2 Самооценка фирмы (EFQM)

Основными особенностями моделей являются:

1) Японская модель делового совершенства (премия Э. Деминга, с 1951 г.)
Согласно этому подходу, «в основе качества продукции лежит качество труда и качественный
менеджмент на всех уровнях, т.е. такая организация деятельности коллективов людей, когда каждый
работник получает удовольствие от своей работы». Данная система оценки организаций в последние
годы была подвержена серьезным изменениям, чтобы соответствовать изменяющейся бизнес-среде и
включает в себя три группы показателей:
 Базовые категории (политика в области управления и ее реализация; разработка новой
продукции и инновация процессов; поддержание и улучшение качества; система менеджмента; анализ
информации и применение новых технологий; развитие человеческих ресурсов) при этом оцениваются
эффективность, совместимость, непрерывность и тщательность деятельности;
 Уникальная практика раскрывает особенности подходов каждой организации; оценивается
эффективность, воспроизводимость и инновационность заявленных бизнес-решений;
 Роль высшего руководства является субъективным критерием, оценка проводится по
результатам личной беседы руководителя с экспертом.
Эксперты премии Деминга ежегодно определяют, насколько успешно компании применяют
принципы и методы TQM, оценивая деятельность по обеспечению качества, построению систем
внутриорганизационного контроля компании с применением статистических методов контроля
качества и организации "кружков качества", а так же достигнутые результаты: улучшение качества
продуктов и услуг, повышение производительности, снижение издержек, увеличение продаж, рост
прибыли (рис. 3):

Рис. 3 Модель премии Э. Деминга Рис. 4 Модель премии М. Болдриджа

2) Американская модель (премия качества М. Болдриджа, с 1987 г.)

«Философия Болдриджа, устанавливающая фокус на потребителя, развитие партнерства,
стратегическое планирование и расширение возможностей работников, определяет ключевые

399
элементы мирового бизнеса. Фактически, премия доказала, что является наиболее эффективным
инструментом в оценке и управлении улучшениями в глобальной модели бизнеса» (Б. Бэнкс, вице-
президент Quality STMicroelectronics, лауреат премии Болдриджа, 1999 г.). Премия М. Болдриджа
призвана распространять философию качества, определять требования к совершенствованию качества,
способствовать обмену информацией об успешных стратегиях улучшения качества.
Ключевые принципы премии М. Болдриджа: лидерство, ориентация на потребителя,
индивидуальное обучение и обучение организации, ценность работников и партнеров, оперативность,
инновации и развитие, управление на основе фактов, социальная ответственность, нацеленность в
будущее, на результат и создание ценностей, системный взгляд. Эти принципы формируют структуру
совершенствования и являются базой для критериев премии (рис. 4).
3) Европейская модель (премия качества European Quality Award - EQA, с 1992 г.)
Модель Делового совершенства – практический инструмент, помогающий организациям
установить целостную всеобщую систему управления, измеряя их местонахождение на пути к
Деловому Совершенству, понять пробелы в деятельности, и, стимулируя необходимые комплексные
решения, достигать успеха.
Среди основных преимуществ использования модели можно отметить следующие:
целостное всеобщее представление менеджмента;
структура фундаментальных ценностей;
ценный инструмент анализа и оценки продвижения;
структурное постоянное улучшение, основанное на процессах;
организация управления предприятием на основе сбалансированной системы ключевых
показателей деятельности;
бенчмаркинг;
отличная база для мотивации;
формирование общего языка для всей организации.
В данной модели критерии совершенства EFQM разделены на две группы:
 «возможности» включает категории: лидерство, политика и стратегия, люди, партнерство и
ресурсы, процессы организации;
 «результаты» объединяет категории: удовлетворение потребителей, удовлетворение
персонала, влияние на общество, ключевые результаты деятельности (рис. 5):

ВОЗМОЖНОСТИ РЕЗУЛЬТАТЫ
ЛИДЕ Персон ПРОЦ Результ КЛЮЧЕВ
РСТВ ал ЕССЫ аты ЫЕ
О 140б. ПОКАЗА
Полити Результ ТЕЛИ
100б.
ка и аты ДЕЯТЕЛ
Партне Результ ЬНОСТИ
ры и аты ОРГАНИ
ИННОВАЦИИ И ОБУЧЕНИЕ

Рис. 5 Модель качества EFQM Рис. 6 Матрица оценки RADAR

Смысловым завершением «полного пакета» совершенствования бизнеса по версии EFQM является

матрица оценки RADAR – это оценочный механизм на базе модели EFQM, обозначающий цикл оценки
системы: Results (результаты) — Approach (подход) — Deployment (внедрение, развертывание
подхода по уровням организации) — Assessment and Review (оценка (или самооценка) и пересмотр
(анализ для пересмотра и попыток актуализации) – рис. 6).
Стоит отметить, что согласно европейской модели предусмотрено 5 уровней делового
совершенства, которые доступны как членам, так и не членам EFQM:
1.«Стремление к совершенству» (Committed to Excellence) – основной акцент на то, чтобы помочь
организациям оценить текущий уровень совершенства своей деятельности и определить приоритеты
для её улучшения;

400
 2.«Признанное совершенство» (Recognised for Excellence) – предназначен для организаций и их
подразделений, которые имеют опыт самооценки по модели EFQM, например, после успешного
проведения работ по первому уровню;
3.Финалист конкурса на получение Европейской премии по качеству (Finalist European Quality
Award) – являются организации, которые продемонстрировали высокую степень совершенства на
основе постоянного улучшения;
4.Призер конкурса на получение Европейской премии по качеству (Prize Winner European Quality
Award) – являются организации, которые не только продемонстрировали высокую степень
совершенства на основе постоянного улучшения, но и добились особых успехов в реализации
отдельных основных принципов делового совершенства (ориентация на результат, ориентация на
потребителя, лидерство, развитие и вовлечение персонала, социальная ответственность;
5.Победитель конкурса на получение Европейской премии по качеству (Winner European Quality
Award) – премия присуждается ежегодно организации, определенной как лучшая в своей категории.
При этом для участия в конкурсе необходимо выполнение следующих требований:
наиболее важные показатели деятельности должны улучшаться в течение 3-5 лет и некоторые
должны быть лучшими для своей категории;
систематическое улучшение по критериям модели должно быть генеральной линией
деятельности в организации, по крайней мере, 5 лет;
организация должна иметь несколько программ улучшения деятельности;
в организации несколько раз проведена самооценка деятельности на соответствие модели
совершенства EFQM и, по крайней мере, один раз независимым аудитором (полученная оценка не
ниже 450 баллов);
основные процессы в организации постоянно контролируются и усовершенствуются на
основе регулярных анализов и установления контрольных точек для сравнения с аналогичными
организациями.
Модель делового совершенства EFQM позволяет построить эффективную систему управления
организации любой отрасли, представляя собой инструмент бенчмаркинга, по использованию опыта
ведущих компаний. Кроме того, модель, на наш взгляд, имеет широкие возможности применения и в
Р. Молдова в связи с расширением экономического пространства, процессами глобализации и
интеграции, а также необходимостью использования современных методов управления в рамках
национальных производств. Внедрение модели и самостоятельное проведение внутреннего аудита
предприятиями позволит им целенаправленно и эффективно достигать высокого качества
менеджмента, организации и удовлетворения потребностей клиентов, что позволит выигрывать в
конкурентной борьбе и выходить на международный уровень.

Литература:

1. Ильдеменов А.С. Операционный менеджмент. Учебник, - М.: Изд-во Синергия, 2012 г.

2. Маслов Д.В. От качества к совершенству. Полезная модель EFQM, – М.: РИА «Стандарты и
качество», 2008. – 152 с.
3. Маслов Д.В., Шестаков А.Л., Мидхерст Д. Полезная модель EFQM: профилактика системы
управления, - М.: РИА «Стандарты и качество», Методы менеджмента качества (№7), 2006 г.
4. Международный стандарт ИСО 9004. Система менеджмента качества. Руководство по
улучшению деятельности. ISO-2000.

401
 TRANSPORTUL FUNICULAR SUSPENDAT – CA PARTE A
INFRASTRUCTURII URBANE DE TRANSPORT

Veaceslav BÂRDAN, Conf. univ., Dr.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract. Obiectivele propuse spre examinare de acest articol sunt transporturile funiculare, care reprezentă
o alternativă transporturilor publice tradiţionale pentru transportul pasagerilor într-o urbă contemporană.
Dezvoltarea acestor transporturi ar trebui să soluţioneze nu numai problema ambuteiajelor, dar, cel mai
important, problema diminuării impactului transporturilor asupra mediului. În articol se analizează aspectele
economice şi sociale doar a unui subtip al transporturilor funiculare – cel suspendat.

Cuvinte cheie: transport funicular, transport de pasageri, transporturi suspendate, telecabină.

Una din sarcinile stringente şi, totodată, cea mai complexă a oricărei metropole este asigurarea
accesibilităţii prin transporturi. Dezvoltarea transportului urban şi a infrastructurii de transporturi pe lângă
faptul că duce la diminuarea timpului de lucru pierdut pentru deplasare, ridicarea nivelului de trai în oraşe,
reprezintă factorul de bază ce sporeşte concurenţialitatea oraşelor şi diminuează impactul acestora asupra
mediului.
Concepţia actuală a „oraşului polinuclear” presupune că oraşele în viitor se vor dezvolta nu pe calea
extensivă tradiţională (extinderea megapolisului, creşterea densităţii etc.), dar prin unirea, cu ajutorul
comunicaţiilor logistice şi de transport contemporane, a câtorva oraşe învecinate de diferite dimensiuni. În
acest fel oraşul se dezvoltă nu din contul „înghiţirii” noilor spaţii, ci din contul creşterii accesibilităţii prin
transporturi, astfel depăşind problema distanţei [8].
Transportul funicular reprezintă instalaţii de transport la care calea de circulaţie este formată din cabluri
suspendate aerian. Căile suspendate folosite au avantajul de a se adapta foarte uşor oricărui relief de teren; ele
permit unirea punctelor aflate la diferenţe de nivel de sute de metri şi la distanţe de zeci de kilometri. Totodată
ase eliberează importante suprafeţe terestre (de ex. în SUA suprafaţa ocupată de şosele este echivalentă cu
suprafaţa Greciei).
În Europa funicularele au început să fie utilizate din secolul al XV-lea. Iniţial pentru construcţia lor se
foloseau stâlpi de lemn şi funii din materiale textile, iar din 1827 funiile au fost înlocuite cu cabluri de oţel. Ca
forţă de tracţiune iniţial serveau caii, apoi motorul cu aburi (anul 1868) şi numai la sfârşitul secolului al XIX-
lea în Elveţia şi Franţa a început a se folosi motoarele electrice. Unul dintre primele şi cele mai renumite
funiculare a fost construit în Argentina în 1903-1905 avea lungimea de 35 km şi urca la altitudinea de 4 600
m.
Printre transporturile prin cablu putem menţiona: telegondola, telecabina, teleschiul, telescaunul,
funucularele ş.a.
Particularităţi ale construcţiei infrastructurii. Transporturile funiculare (de la fr. funiculaire, lat.
funiculus – funie, cablu) reprezintă un mijloc de transport specializat folosit în condiţii de relief accidentat
destinat transportării de pasageri sau bunuri. Există câteva tipuri de funiculare, cea mai răspândită schemă de
transportare fiind cea care se bazează pe utilizarea de vagoane fixate pe o funie de oţel tractată de un motor
amplasat la staţia superioară.
În prezent mai pe larg sunt folosite două sisteme de drumuri funiculare suspendate – cu un cablu şi cu
două. În ultimii ani se folosesc tot mai frecvent cele cu 3 cabluri, aşa numitele 3S, care sunt mai stabile,
consumă mai puţină energie şi pot fi folosite la drumurile cu lungimi mai mari între piloni. Calea de rulare a
cărucioarelor este formată din unul sau două cabluri purtătoare fixe susţinute la o anumită înălţime cu ajutorul
unor construcţii speciale numite piloni sau staţii.

402
 Figura 1. Schema unui funicular cu mişcare circulară pe două cabluri

Capacitatea de transportare a transportului funicular poate fi comparată cu capacitatea de transport a

microbuzelor de rută, a autobuzelor, a troleibuzelor. În afară de veniturile din funcţia de bază drumul funicular
mai poate aduce venituri municipalităţii din plasarea reclamei şi din darea în arendă a miniterenurilor
comerciale din preajma staţiilor.
Totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor de pe traseul unui funicular, în afara staţiilor, formează linia
funicularului. Pentru o funcţionare bună a instalaţiei, lungimea acesteia sau a unui sector de întindere al ei nu
trebuie să depăşească 2 000 m, lungime ce depinde în principal de forma terenului, astfel încât să nu se
înregistreze o frecare pronunţată a cablului purtător pe saboţi.
Cablul purtător-trăgător îndeplineşte atât funcţia de susţinere, cât şi de tractare a cărucioarelor. Cablurile
purtătoare sau purtătoare-trăgătoare, se aşează la o anumită distanţă între ele măsurată pe orizontală, numită
encartament. Acesta se stabileşte în funcţie de dimensiunile de gabarit ale sarcinilor de circulaţie. Funicularele
de persoane sau telefericele, după tipul vehiculelor utilizate şi care pot fi utilizate în transportul urban de
pasageri se clasifică în felul următor:
● telecabine - unde vehicululele sunt formate dintr-o cabina închisă cu o anumită capacitate de transport
(minim 8-10 persoane), prinderea fiind fixă la cablul tractor;
● telegondole - vehiculele sunt formate dintr-o cabină închisă cu capacitatea de transport de două sau
şase persoane, cu dispozitiv de fixare temporară (cuplare – decuplare automată în staţii), la cablul tractor sau
purtător-tractor.

Figura 2. Schema unui funicular cu circulaţie pendulară

Staţiile reprezintă construcţii amplasate pe traseul unui funicular cu rol de susţinere şi adăpostire a
echipamentului mecanic. Aici se efectuează operaţii tehnologice de încărcare şi descărcare. Funicularele au,
de obicei, două staţii (superioară şi inferioară). Pentru funiculare sunt caracteristice distanţe mici, însă cu o
înclinaţie mare ce pot atinge 70% (35°). Recordman este funicularul amplasat în apropiere de oraşul australian
Catumba, unghiul traseului atinge 122% (50,7°). Dea lungul traseului, de regulă, unghiul este stabil, însă uneori
poate varia puţin. Cel mai jos traseu de funicular din lume se atestă în Israel (spre cetatea Masadu). Staţia
inferioară este situată la 257 metri sub nivelul mării, iar cea superioară la 33 metri deasupra nivelului mării (o
călătorie în ambele direcţii costă 19 dolari).
În privinţa siguranţei şi securităţii în activitatea transporturilor funiculare pot fi remarcate atât aspecte
pozitive, cât şi negative. Funicularele fiind amplasate la o înălţime de la 6 la 30 metri de la suprafaţa solului
nu întâmpină în calea sa careva obstacole cum se întâmplă în cazul transportului terestru, faţă de care şi au
acest avantaj. Amplasarea traseelor magistrale, în majoritatea cazurilor, se face deasupra localităţilor sau
zonelor puţin populate şi locuri puţin accesibile pentru transporturile terestre şi a căilor pietonale, ceea ce oferă
într-o anumită măsură siguranţă în cazul eventualelor desprinderi ale cabinelor.
Transportul funicular suspendat în cadrul oraşelor. În lume sunt multe oraşe despre care se spune
că, la fel ca şi oraşul Roma sau Chişinău, sunt amplasate pe şapte coline (altele ca Valparaiso (în Chile), chiar
pe 40 de coline). În asemenea situaţii este foarte binevenit transportul funicular suspendat, care permite

403
soluţionarea cu uşurinţă a problemei transportului de pasageri în cadrul urbei pentru deplasările cotidiene.
Capacitatea de transportare a unui drum funicular poate ajunge la 2 000 pasageri pe oră făcându-l cel mai ieftin
tip de transport urban.
Transportul funicular este folosit şi pentru deplasările turiştilor în cadrul oraşelor. Acest tip de transport
este folosit pe larg într-o serie de oraşe europene şi din întreaga lume (cum ar fi: Bolzano, Perugia, Veneţia în
Italia, Medeline în Columbia, Caracas în Venezuela, Rio de Janeiro în Brazilia, Tlemsen în Algeria) şi din alte
părţi ale lumii, reprezentând un obiect de atractivitate turistică şi o sursă de venit pentru autorităţile locale.
Avantajele şi dezavantajele transporturilor funiculare suspendate de pasageri. Acest tip de
transport, fiind unul din cel mai puţin cunoscute pe la noi, prezintă o serie de avantaje cum ar fi:
1. Principalul avantaj al drumurilor funiculare suspendate constau în faptul că banda lor de deplasare
este amplasată la un nivel mai înalt decât cea a autovehiculelor;
2. Este cel mai econom tip de transport mecanizat existent;
3. Lucrările de instalare sunt de scurtă durată şi mult mai simple în organizare (de la 6 la 8 luni pentru
lucrările de instalare, doar o parte din acestea lucrări limitează circulaţia în oraş);
4. Formalităţile administrative sunt mai simplificate (practic nu duce, la exproprierea proprietăţilor
private);
5. Cheltuielile pentru împrumuturi sunt mici dat fiind faptul că volumul investiţiilor este limitat;
6. Consumul de energie este cel mai mic fapt care face acest transport cel mai ecologic din toate
transporturile mecanizate, iar exploatarea lui nu duce la eliminarea în atmosferă a CO2, precum şi construcţia
acestuia solicită mai puţină energie (vezi tab.1);
7. Este cel mai mic consumator de forţă de muncă;
8. Are cele mai mici cheltuieli anuale pentru întreţinere: de la 0,3 până la 1,5% din suma investiţiilor;
9. Reprezintă un transport confortabil, regulat şi fără zgomot;
10. Prezintă o deservire eficientă a pasagerilor în staţii cu ajutorul unui număr minimal de personal;
11. Acest transport asigură controlul cel mai simplu şi eficient împotriva escrocilor şi descurajează hoţii
de buzunare;
12. Este cel mai sigur (nivelul de siguranţă de 99,5%) şi cel mai plăcut tip de transport;
13. Coeficientul timpului util folosit de acest transport este cel mai înalt – 99,8%. Spre deosebire de
instalaţiile folosite în scopuri turistice, în cadrul oraşelor durata utilizării acestora poate fi ridicată, prin soluţii
tehnice speciale, până la 18-20 ore;
14. Viteza de deplasare constituie 21-27 km/h, contra 17 km/h în cazul tramvaielor din marile oraşe (în
afara orelor de vârf);
15. Acest transport eliberează suprafeţe importante de uscat ce pot fi folosite în alte scopuri [5].

Tabelul 1. Caracteristica succintă a principalelor tipuri de transporturi

Consumul
Costurile totale
Consumul Eficacitatea de energie Eliminările Investiţiile Viteza
Tipul de transport pentru un loc-
de energie energetică la un de CO2 la un km comercială
pasager la km
pasager
Mii
kWt/h kWt/h kWt/h Kg/km Euro/km Km/h
euro/km
Pieton 0,12 infinită 0,12 0 0 0 4-6
Cabina cu 8
pasageri la un drum 2,24 1333 0,28 0 5-7 0,017 20-27
funicular suspendat
Tramvai de 320
320 105-175 1 0 20-5 0,06 15-17
pasageri
Autobuz cu 60 de
81,2 83-166 1,35 0,016 16,5 0,1 8-15
pasageri
Autoturism cu 4
17,3 80-160 4,7 0,04 15,4 0,125 0-50
pasageri
Autoturism cu un
13,1 26-52 13,1 0,15 15,4 0,5 0-50
pasager
Sursa: [5]
Ca şi oricare alt tip de transport, transporturile funiculare dispune şi de unele dezavantaje.
Dezavantajele transportului funicular:

404
 1. Sunt foarte sensibile la vânturile puternice ce bat din lateral, fapt ce influenţează negativ asupra
exploatării lor continue;
2. Tarifele pentru o călătorie sunt puţin mai ridicate comparativ cu transporturile urbane terestre şi
subterane;
3. Funcţionarea acestor cabine încă nu este pe deplin automatizată ş. a.
Avantajele acestui tip de transport încă nu este valorificat pe deplin, la noi în republică lipsind
totalmente. În Europa astfel de drumuri funiculare sunt foarte frecvente (în Austria – 4 500, în Franţa – 5 300,
în Italia – circa 3 mii etc.). În spaţiul ex-sovietic către anul 1985 erau construite circa 1 000 de drumuri
funiculare, însă niciuna nu reprezenta parte componentă dintr-un sistem al transportului urban (ceia ce în
Europa şi restul lumii civilizate se făcea încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea). La Chişinău construcţia
funicularului, ce făcea legătura între cartierele Sculeni şi Buiucani, a început în 1983, însă darea în exploatare
s-a făcut abia în 1990, cu o întârziere de 6 ani de la termenii stabiliţi. Funicularul (între actualele străzi Calea
Ieşilor şi Nicolae Costin) a costat circa 7 milioane de ruble sovietice şi a funcţionat doar până la mijlocul anilor
’90 activitatea fiindu-i sistată din pretinse motive de nerentabilitate.
Principalele obstacole care ar putea împiedica renaşterea transportului funicular în cazul oraşului
Chişinău ar fi:
1. Barierele de ordin birocratic (deoarece aceste transporturi ar concura cu transporturile tradiţionale –
microbuzele de rută, frecvent protejate de funcţionari de diferit rang);
2. Barierele de ordin financiar pentru construcţie, care după părerea noastră, ar putea fi uşor înlăturate
printr-un parteneriat public-privat;
3. Barierele de ordin tehnic (neproducerea acestor mijloace de transport în republică) se pot soluţiona
prin importul acestora din afara ţării de la producători consacraţi (Doppelmayr, Poma etc.);
4. Bariere de ordin climatic, acestea sunt mai puţin influente deoarece vânturi puternice, chiciura sau
alte fenomene meteorologice negative în cadrul republicii se petrec mai rar;
5. Barierele de ordin economic, ţin de capacitatea de plată limitată pe care o are populaţia în prezent.
Problemele de acest gen ţin de faptul că tariful pentru o călătorie, după estimările noastre, urmează să constituie
între 8-12 lei şi până la 16-20 lei pentru o călătorie (în dependenţă de anumite variabile şi de posibilitatea de
cofinanţare de către autorităţile locale). O astfel de călătorie ar dura circa 5 minute pe când cu transportul auto
pe ocolite – ar dura 30-45 minute. Pentru comparaţie o călătorie în ambele direcţii costă: în Genting (Malaezia)
– 3 dolari SUA, Sternensauser (Elveţia) – 70 franci elveţieni, Sentoza (Singapore) – 18,6 dolari, Grenoble
(Franţa) – 6,8 euro, Manhatten (SUA) – 4,5 dolari, Zhangjiajie (China) – 15,2 dolari etc.
Prin depăşirea acestor obstacole s-ar putea reabilitat legătura dintre sectoarele Sculeni – Buiucani şi de
asigurat legătura între sectoarele Ciocana – Râşcani, Râşcani – Sculeni şi Râşcani – Botanica.

Bibliografie
1. Boteanu Niculae, Instalaţii de ridicat şi transportat, Editura Universităţii Craiova, 2007;
2. Rotariu Ilie, Transporturi, expediţii şi asigurări de mărfuri şi călători, Editura Alma Mater, Sibiu 2007;
3. Яременко Борис, Канатные дороги над московскими пробками, http://www.bigness.ru;
4. http://www.doppelmayr.com.
5. http://efcables.free.fr;
6. http://www.gorimpex.ru;
7. http://www.isr.at;
8. http://urban-practice.com;

405
 ZONELE ECONOMICE LIBERE

Dragoș DUDNIC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: La etapa contemporană de dezvoltare un rol deosebit îl capătă procesul de integrare economică,
multe state își deschid economiile naţionale şi mizează să pătrundă pe piaţa mondială, să-şi intensifice relaţiile
economice externe şi să ocupe o nişă în diviziunea internaţională a muncii. Legăturile strânse cu lumea
externă conduc la apariţia unor forme avansate de organizare a spaţiului geo-economic, ca urmare statul iese
la un nivel calitativ nou de dezvoltare. Printre noile forme de organizare a spaţiului se înscriu şi zonele
economice libere, care joacă un rol important în economia mondială.

Cuvinte cheie: economie, zone economice, impozite, volum de vânzări, venit,

Noțiunea de “Zona Economica Libera”. Scurt istoric.

În literatura mondială de specialitate nu există o definiţie exactă de zonă economică liberă. Conform
documentului Convenţiei de la Kyoto (1973), sub noţiunea de zonă economică liberă se subînțelege parte a
teritoriului unui stat, unde mărfurile sunt considerate drept obiect, aflate în afara teritoriului vamal naţional
(principiul extrateritorial vamal), şi de aceea nu sunt supuse controlului vamal şi impozitării.
Cu alte cuvinte, ZEL reprezintă:
1. parte a teritoriului naţional (enclavă), de regulă cu o poziţie economico-geografică favorabilă, cu un
regim funcţional special, care prevede crearea condiţiilor avantajoase pentru atragerea investiţiilor interne şi
externe;
2. un teritoriu mic (de regulă, „ un port liber”, „un aeroport liber” sau „un depozit liber”) aflat pe teritoriul
unei ţări sau în zona de frontieră a două sau mai multe ţări, scutite de taxe vamale sau restricţii cantitative
obişnuite altfel;
3. un model de integrare economică ce se concretizează în acordul dintre statele membre de a înlătura
diversele bariere tarifare şi netarifare din calea tuturor sau numai a unora din produsele care fac obiectul
schimburilor comerciale reciproce.
Din antichitate zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere, dar originea lor nu este
bine datată. Primul port liber la Marea Mediterană, Cartagina, este menţionat încă din anul 814 î.e.n. Zone
libere comerciale au existat în China, Grecia, Roma Antică, zona Mediteranei, coasta de vest a Africii şi a
Feniciei. Aproape 70 oraşe din nordul Europei, aflate la încrucişarea unor importante drumuri comerciale, se
bucurau de statutul de oraş liber pentru comerţul cu mărfuri încă din sec. XIII, toate fiind cuprinse în Liga
Hanseatică. Sec. XVIII şi XIX cunosc o adevărată proliferare de porturi libere: Gibraltar(1704), Civita Vecchia
(1732), Bangkok (1782), Singapore (1819), Hong Kong (1842), Macao (1849). În Franţa, Marsilia este declarat
porto-franco în timpul lui Ludovic al XIV-lea(1669), iar în 1860 este declarată zonă liberă Haute-Savoie. La
sfârşitul sec. XIX Italia declară Genova zonă liberă, Danemarca – Copenhaga, iar Grecia – Salonicul. Cele mai
multe zone libere au fost realizate în sec. XX, când sunt încheiate şi primele acorduri de comerţ liber între
state. Regimul de zonă liberă în porturile româneşti are o veche tradiţie. Se atestă în 1834 oraşul Galaţi – port
liber, în 1866 oraşul Brăila – zonă liberă, iar între 1870 şi 1931 a funcţionat în regim de zonă liberă portul
Sulina. Scopul înfiinţării zonelor libere era de a favoriza dezvoltarea economiei prin atragerea investiţiilor de
capital străin şi de a dezvolta un sector de producţie orientat spre export.

Clasificarea Zonelor Economice Libere.

În diferite studii efectuate de cercetătorii în domeniu pot fi găsite mai multe clasificări ale zonelor
libere. Dacă ar fi să le cumulăm, am obţine următoarea clasificare, în funcţie de următoarele criterii:
 În funcţie de mărime, zonele libere se clasifică în:
a. Foarte mici, până la 10 ha (exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha);
b. Mici, până la 100 ha (exemplu: Baguio în insulele Filipine – 62 ha, Curacao în Antilele Olandeze – 64
ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha);
c. Mijlocii, între 101-300 ha (exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine – 119 ha, Shannon,
port + aeroport în Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha, insulele Bahamas – 220 ha, golful
Aqaba, Iordania – 300 ha);

406
 d. Mari, între 301-1000 ha;
e. Foarte mari, peste 1000 ha (exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).
 În funcţie de tipul operaţiunilor executate:
a. “Teritorii libere” ale căror funcţii se limitează la operaţiunile de păstrare, sortare, împachetare,
transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor: porturi libere franco (PF), aeroporturi libere
(AL), perimetre libere (free perimeter-PL), zonă de tranzit (ZT)
b. Zone în care se desfăşoară şi o activitate productivă, de prelucrare primară sau secundară a mărfurilor
depozitate: zone prelucrătoare de export (ZPE), zone de promovare a investiţiilor(ZPI), zone libere
comerciale (ZLC)
 În funcţie de influenţa la nivelul economiei naţionale respective:
a. Zonă închisă în care activităţile desfăşurate nu influenţează economia ţării aflată în apropiere.
b. Zonă deschisă sau integrată, care întreţine legături economice directe şi reciproce cu statul pe teritoriul
căruia se află.
 În funcţie de modul de administrare:
a. De către organele locale ale puterii de stat abilitate în acest scop
b. De către statul respectiv.
 În funcţie de particularităţile organizatorice:
a. Zone libere de taxe vamale
b. Zone de comerţ liber
c. Zone economice libere .
 În funcţie de natura şi importanţa facilităţilor acordate sau după regimul fiscal:
a. Zone libere – enclave într-un teritoriu vamal naţional în care mărfurile intră fără formalităţi vamale.
b. Zone bancare libere – bănci, care în contextul pieţei eurodevizelor sunt scutite de obligaţia rezervei
obligatorii minime a depozitelor în valută.
c. Zone libere de asigurări – caracterizate prin lipsa reglementărilor pentru anumite tipuri de asigurări.
 În funcţie de locul de amplasare:
a. Porturi (fluviale sau maritime)
b. Aeroporturi
 În funcţie de integrarea economică aflată în apropiere:
a. Zona europeană care cuprinde şase mari ZEL: Larnaca din insula Cipru, Gibraltar, Grecia, Insula Man
din Marea Britanie, Shannon din Irlanda, Elveţia. Mai sunt cuprinse şi zone libere din centrul Europei
(Polonia, Ungaria, Slovacia) şi din Estul Europei (România, Iugoslavia, Bulgaria).
b. Zona asiatică – cuprinde 7 mari ZEL: Portul Mina Sulman în Bahrein, Jebel Ali Free Zone Authoritz
din Emiratele Arabe Unite, Golful Aqaba din Iordania, Hong Kong, Macao, Singapore, Insulele
Filipine. Mai trebuie menţionată şi China cu peste 20 de ZEL-uri şi insula Taiwan.
c. Zona americană – care posedă cinci ZEL-uri: Curacao + aeroportul Prinţesa Beatrix din insulele
Antilele Olandeze, Bahama Mare din insula Bahamas, Freeport din insulele Bermude, Panama, Costa
Rica.
d. Zona africană – exemplu: Monrovia (Liberia)
 În funcţie de destinaţia mărfurilor:
a. Zone orientate spre importul de mărfuri (cazul ţărilor dezvoltate)
b. Zone orientate spre exportul de mărfuri (cazul ţărilor în curs de dezvoltare).

Zonele Economice Libere în Republica Moldova.

Zonele economice libere sau zonele antreprenorialului liber (ZEL), sunt părţi ale teritoriului vamal al
Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care
pentru investitorii autohtoni şi străini sânt permise, în regim preferenţial, genuri ale activităţii de întreprinzător,
în condiţiile legii.
Zonele economice libere sunt create în scopul accelerării dezvoltării social-economice a anumitor teritorii
şi a ţării în ansamblu prin:
─ atragerea investiţiilor autohtone şi străine;
─ implementarea tehnicii şi tehnologiilor moderne;
─ dezvoltarea producţiei orientate spre export;
─ aplicarea experienţei avansate din domeniul producţiei şi a managementului;
─ crearea locurilor de muncă.
Zonelor libere, în scopul realizării obiectivelor asumate, li se acordă regimuri preferenţiale de stimulare

407
a activităţii de întreprinzător. De asemenea, zona liberă poate fi alcătuită din câteva subzone.
Ministerul Economiei a elaborat raportul privind activitatea ZEL-urilor pentru primele trei trimestre ale
anului 2015. Potrivit documentului, rezultatele activității în ZEL-uri în această perioadă demonstrează un trend
de creștere moderată. Astfel, volumul total al vânzărilor nete al producţiei industriale fabricată de către
rezidenţii zonelor libere în ianuarie–septembrie 2015 s-a majorat cu 20,9%, faţă de aceeași perioadă a anului
precedent şi a constituit 3066,7 mil. lei. Creșterea s-a remarcat în ZEL „Bălți” (de la 783,4 mil. lei pe 9 luni
ale anului 2014 până la 1206,2 mil. lei pe 9 luni ale anului 2015 sau de 1,5 ori), în ZEL „Ungheni-Business”
(de la 1128,7 mil. lei până la 1301,6 mil. lei sau cu 15,3% mai mult) și în ZAL PP ”Valkaneș” (de la 216,8
mil. lei până la 222,1 mil. lei sau cu 2,4% mai mult). De asemenea, Zonele Economice Libere (ZEL)
înregistrează o creștere a volumului investițiilor, care în primele luni ale anului curent au constituit 4,6 mil.
dolari SUA sau cu 4,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Cea mai mare cotă a investiţiilor
continuă să revină ZEL „Ungheni-Business”, constituind 29%, iar 25,1% au fost atrase în ZAL „Expo-
Business-Chişinău” și 21,8% în ZEL „Bălți”.
Cea mai mare parte a producţiei industriale fabricată în zonele libere, cu o valoare totală de 2519,1 mil. lei,
sau 82%, a fost exportată. Mărfurile pentru piața internă au constituit 75,4 mil. lei sau 2,5%. În total, volumul
exportului mărfurilor şi serviciilor din zonele economice libere, în perioada de referinţă, s-a majorat cu 18,4%
şi a constituit 2552,5 mil. lei. În rezultat, cota zonelor libere a constituit 9,5% din volumul exportului
Republicii.

Figura1. Amplasarea teritorială a ZEL în Republica Moldova

Sursa: www.zelb.md/

Zona Economica Libera “Bălti”

 Creată în anul 2010 pentru o perioadă de 25 ani;
 Are în administrare 4 subzone (3 în mun. Bălți și 1 în or. Strășeni) în care activează 33 de companii
rezidente cu un număr total de 3168 angajați;
Avantajele amplasarii Zonei Economice Libere “Bălti”:
─ Forță de muncă disponibilă și calificată (municipiul Bălți este al doilea oraș ca mărime după mun.
Chișinău, cu o populație de 148 mii locuitori și suplimentar 420 mii locuitori în cele șase raioane adiacente)
─ Acces direct la traseele rutiere internaționale Brest – Chișinău – Odessa și E583
─ Aeroportul Liber Internațional Mărculești la distanța de 30 km
─ Portul Internațional Liber Giurgiulești la distanța de 300 km
─ Portul Internațional Odessa la distanța de 300 km.
Rezultate atinse a ZEL “Balti”:
─ Companii rezidente = 41
─ Investiții atrase = 35,15 + 9 mln USD
─ Locuri de muncă = 3250
─ Salariul mediu în ZEL = 6470 MDL / lunar
─ Fondul de salarizare = 157 mln MDL / anual

408
─ Contribuții la buget = 71 mln MDL / anual (inclusiv 5 mln lei pentru procedurile vamale)
─ Cheltuieli transport muncitori = 14 mln MDL / anual
─ Cheltuieli alimentare muncitori = 18 mln MDL / annual
Principalii rezidenți ai ZEL “Bălti”
I. ”DRAEXLMAIER AUTOMOBILE” SRL
- Activitatea de bază a acestei companii în cadrul ZEL ”BĂLȚI” este producerea cablurilor electrice
pentru industria automobilelor (BMW seriile 1 și 3, MINI, i1 și i3)
- Livrări directe către uzinele BMW din:
• Leipzig și Regensburg (Germania)
• Oxford (Marea Britanie)
- Investiții – 30 mln USD
- Angajați – 2848
II. ”GG Cables & Wires EE” SRL
- Activitatea de bază - producerea cablurilor electrice izolate pentru industria automobile
- Alte produse realizate de către grupul G&G sunt cabluri pentru:
• Trenuri TGV
• Echipament electric & electronic
• Ascensoare
- Investiții – 28 mln. USD
- Angajați – 85
Zona Economică Liberă Bălți se extinde. Aceasta va avea încă două subzone în orașele Strășeni și
Căușeni. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în Parlament. Cele două subzone se vor extinde pe o
suprafață totală de aproape 24 de hectare. Potrivit autorilor proiectului, prin extinderea Zonei Economice
Libere Bălți se urmărește atragerea investitorilor străini și crearea a mii de locuri de muncă.

Concluzie
Zonele economice libere joaca un rol important în economia mondială, fiind zone de concentrare a
capitalului, producției,tehnologiilor avansate și a unei infrastructuri moderne. Scopurile creării zonelor
economice libere pot fi diverse, însa idea principală în ansamblu este unica pentru toate zonele. Acestea sunt
chemate să intensifice relațiile economice externe, sa creeze condiții avantajoase pentru investitorii străini și
locali.
Zonele libere bine organizate sunt capabile să influențeze pozitiv asupra teritoriilor din vecinătate, dându-
le un imbold de dezvoltare economica. Totodată, organizarea ZEL-urilor nu este un mijloc universal de
ameliorare a situației economice din țară. Cu toate acestea, practica internațională arata că, activitatea bine
organizată și gestionată a ZEL-rilor poate aduce rezultate economice apreciabile, cu urmări benefice pentru
economia, națională în ansamblu.

Bibliografie:
1. www.zelb.md/
2. http://unimedia.info/stiri/zona-economica-libera-balti-se-extinde--va-avea-doua-subzone-in-straseni-
si-causeni-98488.html
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Zon%C4%83_economic%C4%83_liber%C4%83
4. http://ru.scribd.com/doc/184690334/referat-zone-economice-libere#scribd
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=7D42F9ED:D3B442B4

409
 TEORII ASUPRA ORIGINII, CARACTERULUI ŞI
FUNDAMENTULUI PROPRIETĂŢII
Cristina POSTOLACHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Astract: Încă de la începutul existenţei sale omul a simţit nevoia să-şi apropie anumite lucruri, să
obţină anumite obiecte pentru a-şi putea face traiul mai uşor. Necesitatea şi dorinţa de “a avea“ l-au făcut
pe om să ridice arma asupra semenului său. Este în fiinţa fiecărui om acestă dorinţă de a se simţi stăpân pe
ceva. Este afirmarea geniului uman în a stăpâni materia, în a fi deasupra ei şi de a se simţi oarecum
independent de împrejurări şi fapte care dacă nu-l terorizează îi limitează elanurile şi dorinţele.

Cuvinte cheie: proprietate, bun, contract social, munca, drept de proprietate, bunăstare socială.

Încă de la începutul existenţei sale omul a simţit nevoia să-şi apropie anumite lucruri, să obţină anumite
obiecte pentru a-şi putea face traiul mai uşor. Necesitatea şi dorinţa de “a avea“ l-au făcut pe om să ridice arma
asupra semenului său. Este în fiinţa fiecărui om acestă dorinţă de a se simţi stăpân pe ceva. Este afirmarea
geniului uman în a stăpâni materia, în a fi deasupra ei şi de a se simţi oarecum independent de împrejurări şi
fapte care dacă nu-l terorizează îi limitează elanurile şi dorinţele. Acest “a avea“ a stimulat emulaţia dintre
oameni, a adus progresul societăţii omeneşti şi tot el este acela care a animat de-a lungul mileniilor de viaţă
ale omenirii conflictele dintre popoare
Vorbind despre proprietate, Proudhon întrebuințează accente exclamative care exprimă întreaga sa
grandoare: “Proprietatea, spune el, chestiune formidabilă prin interesele pe care le pune în joc, poftele pe
care le deșteaptă, teoriile pe care le face să se nască. Proprietatea, cuvânt teribil prin numeroasele accepțiuni
pe care limba noastră i le atribuie, echivocurile pe care le permite, nonsensurile pe care le tolerează”.
Am putea spune deci, parafrazând cuvintele lui Proudhon, că în proprietate constă secretul constructiv al
omenirii, și că într-o formă sau alta se poate asemăna cu ceea ce societatea modernă înțelege astăzi, și că
această noțiune și-a găsit aplicarea la început numai la anumite lucruri urmând ca pe măsura dezvoltării
societății noțiunea ei să se extindă și la altele.
Sunt de acord cu doctrinarul acestei probleme, M. A.Thiers, că proprietatea a apărut mai întâi ca un fapt şi
apoi ca idee, idee mai mult sau mai puţin clară după gradul de civilizaţie la care au ajuns popoarele.
Dar întrebarea care se pune este cum s-a născut şi cum se justifică dreptul de proprietate?
În legătură cu primul aspect trebuie precizat de la început că până să se ajungă la recunoaşterea celor trei
atribute ale proprietăţii, usus, fructus şi abusus pe care le menţionează şi art. 480 Cod civil a fost nevoie de un
lung şir de frământări, uneori de mişcări sociale, numărul beneficiarilor acestora reducându-se din ce în ce mai
mult pe măsură ce populaţia se înmulţea.
În procesul de evoluţie a proprietăţii se pot distinge trei faze: faza proprietăţii colective, faza proprietăţii
familiare şi faza proprietăţii individuale.
Ar fi greu, dacă nu imposibil, să determinăm în timp când sfârşeşte una şi când începe cealaltă, desfăşurarea
lor fiind în funcţie de o serie întreagă de consideraţiuni locale şi speciale care adeseori au dus la o suprapunere
a lor. Putem totuşi observa că, cu cât un popor a cunoscut mai devreme fiorii civilizaţiei şi a căutat să se
integreze în ritmul ascendent al progresului, cu atât mai devreme s-a lepădat de formele vechi de proprietate
pentru a adopta forma cea nouă.

Dacă în ceea ce priveşte bunurile mobile teoreticienii au căzut de acord că acestea au fost deţinute de la
început cu titlu individual, teoriile formulate în legătură cu proprietatea asupra pământului s-au grupat în două
curente.
A existat un curent al celor care au absolutizat ideea proprietăţii colective. Primul care a avansat această
idee a fost Platon; el a formulat critici severe şi importante rezerve referitoare la aproprierea privată şi

410
mijloacele juridice de dobândire a bunurilor. Concepţia a fost dezvoltată de către părinţii Bisericii, utopiştii
Renaşterii (Thomas Morus, Thomaso Campanella) iar mai târziu de Babeuf, Bazard, Proudhon. Ba mai mult,
Marx, Engels şi alţii după ei au formulat atacuri virulente, pe baze ideologice, impotriva dreptului de
proprietate privată ca fiind generator de exploatare a omului de către om. Ei au susţinut necesitatea obiectivă
a comunizării bunurilor, mai ales a mijloacelor de producţie.
Apărătorii proprietăţii private, cum au fost Aristotel, Auguste Comte sau John Stuart Mill şi alţii, au
subliniat avantajele proprietăţii private pe care au privit-o ca pe un stimul economic, ca pe un izvor de bogăţie,
prosperitate şi bunăstare socială, ca pe o garanţie a libertăţii individuale. Fustel de Coulanges, Baden Pawel,
Paul Giubaud, J. Toutain şi alţii susţin că la origine, proprietatea privată a fost prima formă sub care a fost
deţinut pământul, iar Emile de Laveleye, Henry Sumner Maine, Maxim Kovalesky, Baronul Haxthausen, Paul
Violet şi alţii, din contră, sunt de părere că la-nceputul societăţii, pământul a fost deţinut într-o formă colectivă
şi că numai în decursul timpului, pe măsură ce societatea omenească a evoluat s-a trecut mai întâi la o formă
de proprietate privat-familială şi mai tărziu la una privat-individuală.
În legătură cu cel de-al doilea aspect al întrebării, acela al legitimării dreptului de proprietate, răspunsurile
date au fost deosebit de diverse. S-au conturat în timp mai multe teorii pentru a justifica dreptul de proprietate.
Au existat voci care au afirmat dreptul natural ca fundament al proprietăţii. Au fost privite ca fundament al
dreptului de proprietate ocupaţiunea, legea, munca, contractul social. Nu puţini au fost cei care au justificat
dreptul de proprietate prin utilitatea şi forţa socială pe care o reprezintă.
1. Dreptul natural ca fundament al proprietăţii.
Primul care a făcut să se nască ideea proprietăţii din dreptul natural a fost Aristotel. El a spus că natura a
creat totul pentru existenţa omului. Ea, natura nu face nimic incomplet; creând pe om i-a dat şi posibilitatea să
trăiască. Venind pe pământ, omul a găsit pregătite de natură toate bunurile strict necesare existenţei lui.
Dobândirea lor, trecerea lor în proprietate nu a necesitat nici o muncă în afară de simplul efort al omului de a
şi le apropria. Tot ceea ce depăşea prima necesitate, pentru Aristotel a însemnat bogăţie şi nu proprietate, căci
surplusul de bunuri dă naştere la schimb.
În teoria sa asupra proprietăţii, Aristotel a făcut deci o distincţie între lucrurile de primă necesitate şi
celelalte. După el proprietatea nu este decât un instrument al existenţei, în timp ce bogăţia este o multiplicitate
de instrumente. El a numit proprietatea o dobândire naturală, nefăcută în dauna altuia. A pus originea bogăţiei,
a proprietăţii abuzive, în comerţ. A combătut astfel, cu mii de ani în urmă, teoria lui Adam Smith care va
susţine că, comerţul nu produce prin el o valoare. Aristotel a explicat acest fapt spunând cu brutalitatea
adevărului că “virtutea are dreptul de a uza până la un oarecare punct chiar de violenţă, căci victoria presupune
o superioritate”. Iată cum dreptul de proprietate îşi proclamă prin forţă superioritatea sa.
Mai târziu, Fichte, Hegel, Kraus, Portalis, etc consideră şi ei, mergând pe drumul deschis de Aristotel, că
proprietatea este un drept natural al omului. Fichte a subliniat că transformarea lucrurilor prin propriile noastre
sforţări constituie adevărata bază juridică a proprietăţii şi singura naturală. Kraus a privit proprietatea ca pe un
drept natural şi ca pe o condiţie necesară libertăţii şi dezvoltării individuale. După Hegel fiecare individ trebuie
să aibă o proprietate. Proprietatea este o condiţie a vieţii şi a dezvoltării omului; ea este bazată chiar pe natura
omului şi trebuie să fie considerată ca un drept absolut şi primitiv care nu rezultă din nici un act exterior ca
ocupaţia, munca sau contractul. Dreptul de proprietate este rezultat din însăşi natura omenească. E suficient să
se constate că eşti om pentru a te putea bucura şi de dreptul de proprietate. În concepţia lui Portalis proprietatea
este dreptul natural care rezidă în noi înşine şi tocmai din cauza acestui caracter al său este indispensabilă
tuturor oamenilor.

2. Teoria ocupaţiunii ca fundament al proprietăţii

Interesantă este teoria ocupaţiunii privind justificarea dreptului de proprietate, conform căreia devine
proprietar primul ocupant al unui bun, acela care simte în primul rând nevoia de a şi-l apropria. Aceasta a fost
şi teoria jurisconsulţilor romani care au susţinut că la origine pământul a fost un “res nullius” iar primul ocupant
devenea şi proprietarul lui. Romanii au considerat ca “res nullius” şi pământurile popoarelor cucerite.
Ocupaţia naturală a acestor pământuri şi războaiele au fost elemente de sprijin ale proprietăţii în teoria
romană. Această teorie a fost reluată şi dezbătută mai târziu, printre adepţii săi trebuind să fie trecut în prima

411
linie Hugo Groţius. Concepţia romană cu privire la proprietate este cu atât mai interesantă cu cât trece peste
teoria creştină, teorie pe cât de frumoasă pe atât de neconformă cu realitatea practică. În vreme ce Apostolii au
pus bazele acestei teorii profesând caritatea, abandonul bogăţiilor şi mila, biserica a strâns şi strânge cu sau
fără drept mari bogăţii. Istoria statului pontifical arată în acest sens o realitate opusă celei pe care a propovăduit-
o.
Teoria ocupaţiunii ca fundament al proprietăţii explică proprietatea prin dreptul primului ocupant, o
consecinţă a unui drept natural. Dar faptul de a consacra drept proprietar pe primul ocupant al unui imobil ce
poate însemna altceva decât a da premiul de cursă violenţei şi inechităţii, adică celui mai tare? Prin ea însăşi,
ocupaţiunea însă, nu e decât un fapt care nu poate pretinde mai mult decât calitatea de a întreţine şi de a susţine
ideea de posesiune, dar nu şi de a justifica dreptul de proprietate.
H. Grotius în Despre arta războiului subliniază că: “Deţinerea solului este un fapt pe care singură forţa îl
facerespectat până când societatea ia un mână şi consacră cauza deţinătorului; atunci, sub imperiul acestei
garanţii socialefaptul devine un drept, acest drept este proprietatea”. Ocupaţiunea în legislaţia noastră ca şi în
cea franceză nu e decât un mod de dobândire a proprietăţii, şi nu fiindcă ar fi vorba de un merit ci pentru că
legiuitorul i-a recunoscut acest efect.
3. Legea ca fundament al proprietăţii
Instituţie de drept civil, proprietatea a părut a-şi găsi temeiul în însăşi textul legii. În concepţia tuturor celor
care au privit legea ca fundament al proprietăţii, legea nu numai că proteja proprietatea ci făcea proprietatea
să se nască determinând-o, dându-i rangul şi întinderea pe care o ocupă în drepturile cetăţeanului. În acest sens,
Kant a considerat că înaintea legii proprietatea nu există, iar dacă există este numai “Idee”. Proprietatea, în
optica susţinătorilor acestei teorii, este ceea ce legea a vrut ca ea să fie, deoarece legea o recunoaşte, legea o
proclamă, legea o sancţionează.
Printre susţinătorii acestei teorii îi amintim pe: Montesquieu, Bentham, Mirabeau, Tronchet,
Robespierre…“După cum oamenii au renunţat la independenţa lor naturală pentru a trăi sub legile politice,
spunea Montesquieu, ei au renunţat la comunitatea naturală a bunurilor pentru a trăi sub aceea a legilor civile.
Aceste prime legi le-au dobândit libertatea”. Bentham în al său tratat de legislaţie a susţinut că: “Proprietatea
şi legea s-au născut împreună şi vor muri împreună. Înaintea legilor nici o proprietate, îndepărtaţi legile, orice
proprietate va înceta”.
În 1789, în Adunarea Constituantă, Mirabeau a declarat că pentru el o proprietate particulară este un bun
dobândit în virtutea legii. Pentru Robespierre, dreptul de proprietate nu a fost altceva decât dreptul fiecărui
cetăţean de a se bucura de partea lui de bunuri ce-i este garantată de lege. Tronchet, unul dintre redactorii
Codului civil francez, a subliniat că singurul aşezământ al societăţii îl reprezintă legile convenţionale care
singure pot forma izvorul dreptului de proprietate.
Nu putem fi de acord cu susţinătorii acestei teorii. Proprietatea a exitat cu mult timp înaintea legii. Legea
nu a făcut decât să recunoască un fapt, să-i dea forma şi înţelesul juridic. Legile, după cum însăşi Montesquieu
a subliniat, “sunt raporturi necesare care derivă din natura lucrurilor”. Deci legile nu fac decât să consacre
acest raport care există între om şi materie. Legile apără şi garantează dreptul de proprietate în contra oricăror
încălcări ilegale. Legea nu poate crea dreptul, ci dreptul creează legea.

412
 Dacă am admite o asemenea teorie ar trebui să admitem că toate inechităţile sociale ar fi legitime dacă
sunt consacrate în texte pozitive de legi. Este o teorie periculoasă pentru că limita restricţiilor e condusă de
arbitrariul legiuitorului. De aceea rolul creator al legiuitorului este redus la rolul unui arbitru care-n limitele
prestabilite reglementează acest drept. În condiţiile în care proprietatea ar fi un rezultat exclusiv al legii, şi
principiile de bază ale proprietăţii ar deveni discutabile şi echivoce.
4. Munca privită ca fundament al proprietăţii
O altă teorie emisă pentru a justifica dreptul de proprietate a fost susţinută de filosofii J. Locke, M. A.
Thiers, de economiştii clasici englezi în frunte cu A. Smith, D. Ricardo, de J. B. Say de Bastiat, de şcoala
socialistă. În general, pentru filosofi şi economişti, ideea de proprietate se prezintă sub o înfăţişare cu totul
deosebită, proprietatea fiind justificată de ei prin ideea de muncă, prin faptul că omul care valorifică materia
primă din natură, în mod firesc ar avea dreptul asupra produsului muncii sale, acesta nefiind altceva decât un
plus de valoare pe care materia primă a câştigat-o prin munca sa exclusivă.
Economiştii clasici englezi şi mai târziu reprezentanţii şcolii socialiste, arătând că munca nu este în mod
just retribuită, că muncitorii sunt exploataţi în mod inuman de către capitalişti, au cerut înlăturarea proprietăţii
private prin socializarea ei. Este adevărat că-n procesul de producţie participă atât întreprinzătorul, cât şi
capitalistul, precum şi cel ce depune munca, fiecare dintre aceştia urmând să-şi ia partea sa, capitalul primind
dobânda, natura fiind compensată prin rentă, munca remunerată prin salar, iar întreprinzătorul prin participare
la beneficiul net. Dar nu e mai puţin adevărat că acest proces de repartiţie nu se desfăşoară în mod ideal, dată
fiind inferioritatea în care se află unul dintre aceşti doi factori şi îndeosebi factorul muncă. De aici atacurile
partidelor muncitoreşti care au pretins sub o formă sau alta ca mijloacele de producţie să înceteze de a mai fi
obiectul proprietăţii privat-individuale spre a aparţine întregii colectivităţi prin naţionalizare. Dacă această
teorie îşi poate găsi o aplicare în ceea ce priveşte bunurile mobile care pot fi privite ca un produs al efortului
uman, în ceea ce priveşte pământul, solul, chestiunea este discutabilă. Pământul cu majoritatea facultăţilor lui
productive nu este o creaţie a muncii sau a inteligenţei umane, el este un produs al naturii. Conform acestei
teorii, omul poate fi considerat proprietar al pământului în măsura în care a investit în el un capital oarecare, o
anumită muncă pentru a-l face mai productiv. Privită sub acest punct de vedere, spune Gustav Schmoller în
“Politique sociale et économie politique”, “proprietatea este azi atât operă socială cât şi a individului; sunt
grupe de indivizi care au creat-o, ea nu este fructul unei activităţi comune foarte complexe”.

Concluzie

Fără a mai amplifica importanţa discuţiilor purtate de-a lungul timpului asupra originii şi fundamentului
abstract al proprietăţii, un lucru este cert, că: “proprietatea este un fapt istoric şi social, persistent, necesar şi
neînlăturabil, care s-a transformat fără a pieri şi care trebuie primit ca atare”.

Bibliografie
1. Dumitru MOLDOVAN, Doctrine Economice, ISBN: 9975-61-278-4, Chisinau, 2003.
2. Viorica URSU, Istoria Doctrinelor politice si de drept, Chisinau, 2013, UTM, FCGC.
3. http://www.anuarulsargetia.ro/teorii-asupra-originii-caracterului-si-fundamentului-proprietatii
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant
http://conspecte.com/Teoria-econamica/proprietatea-fundament-al-sistemului-economic.html

413
 SUPPLY CHAIN MANAGEMENT – СПОСОБ ПОВЫШЕНИЯ
КОНКУРЕНТОСПОСОБНОСТИ ФИРМЫ
Татьяна СТУКАЛОВА

Технический Университет Молдовы

Резюме: Стремительное развитие рынка, ужесточение конкуренции, требование улучшения

качества сервиса клиентов, ставят перед компаниями новые задачи. Чтобы повысить
конкурентоспособность и усилить свои преимущества на рынке, современному предприятию
необходимо оптимизировать все процессы создания стоимости — от поставки сырья до сервисного
обслуживания конечного потребителя. Одним из решений этих задач является использование
принципов SCM. В данной статье рассматривается сущность и составляющие процесса управления
цепочками ценности, а также возможности и перспективы внедрения SCM на предприятиях РМ.

Ключевые слова: цепочки ценности, логистика, Product Data Management, факторы

конкурентоспособности, планирование, управление, сервис, срок исполнения заказа

В настоящее время в результате глобализации и роста числа транснациональных компаний,

совместных предприятий, стратегических альянсов и других бизнес-партнерств, на первый план
выходят новые факторы успеха, дополняющие классические. К ним следует относить глобализацию и
глобальную логистическую стратегию, более разветвленные сети поставок, возросшее разнообразие
клиентских запросов, большую рыночную фрагментацию и возросший объем производства по
индивидуальным заказам клиентов. При этом данные факторы смещают бизнес-приоритеты фирм,
вынуждая их приспосабливаться к новым условиям рынка:
 Движение от статичного планирования спроса к распознаванию и формированию спроса -
компании активно концентрируют внимание на управлении и распознавании спроса, объединяя
данные в нисходящем направлении с большей частотой моделирования (ежедневно или еженедельно);
 Переход от плана к многоуровневой поддержке принятия решений, при этом большинство
производителей отмечают необходимость многоуровневого моделирования с оптимизацией
использования товарно-материальных запасов;
 Сокращение сроков исполнения заказа: возрастающая необходимость сокращения времени от
оформления заказа до его доставки потребителю стимулирует рост применения систем исполнения
цепочек поставок (SCE), систем складского учета и контроля (WMS), систем управления
транспортировкой (TMS) и многоканальных решений по управлению заказами/торговыми
операциями;
 Повышенное внимание к анализу сетевого потока – использование компаниями инструментов
анализа оптимальных потоков, оценки поставщиков с целью минимизации рисков и увеличения
прибыли и рыночной доли, определения стратегий изменения графика или отсрочек, анализа затрат на
обслуживание и анализа номенклатуры продукции;
 Признание ценности сервиса – большее внимание к послепродажному сервису повышает
прибыльность и удовлетворение запросов клиентов, а также приводит к лучшей управляемости
бизнеса и разработке новых сервисных предложений.
Термин SCM (Supply Chain Management) широко используется на Западе уже более 15 лет, однако
до настоящего времени среди специалистов по логистике и общему менеджменту нет единого мнения
по поводу определения этого понятия. Одни рассматривают SCM с операционной точки зрения, имея
в виду материальные потоки; другие – считают концепцией управления, а третьи подразумевают под
SCM внедрение этой концепции на предприятии. Среди основных определений SCM можно выделить:
 SCM — это комплекс подходов, помогающий эффективной интеграции поставщиков,
производителей, дистрибьюторов и продавцов. SCM, учитывая сервисные требования клиентов,
позволяет обеспечить наличие нужного продукта в нужное время в нужном месте с минимальными
издержками;
 SCM представляет собой процесс организации планирования, исполнения и контроля потоков
сырья, материалов, незавершенного производства, готовой продукции, а также обеспечения
эффективного и быстрого сервиса за счет получения оперативной информации о перемещениях товара.

414
С помощью SCM решаются задачи координации, планирования и управления процессами снабжения,
производства, складирования и доставки товаров и услуг;
 Цепочка поставок (supply chain) – это множество звеньев, связанных между собой
информационными, денежными и товарными потоками. Она начинается с приобретения сырья у
поставщиков и заканчивается продажей готовых товаров и услуг клиенту, при этом одни звенья могут
целиком принадлежать организации, другие — компаниям-контрагентам (клиентам, поставщикам и
дистрибьюторам).
Как правило, выделяют шесть основных областей, на которых сосредоточено управление
цепочками поставок: производство, поставки, месторасположение, запасы, транспортировка и
информация (рис. 1).
При этом в составе SCM-системы можно условно выделить две подсистемы:
1) SCP — (Supply Chain Planning) — планирование цепочек поставок, основу которого составляют
системы расширенного планирования и формирования календарных графиков, системы совместной
разработки прогнозов, стратегическое планирование структуры цепочки поставок: разработка планов
сети поставок, моделирование ситуаций, оценка уровня выполнения операций;
2) SCE — (Supply Chain Execution) — исполнение цепочек поставок в режиме реального времени;
реализация планов и оперативное управление звеньями цепочки поставок (транспорт, склады).

Рис. 1. Области управления SCM Рис. 2 Этапы управления SCM

Необходимо отметить, что управление цепочками поставок (SCM) – комплексная дисциплина,

представляющая собой систематическое и стратегическое координирование традиционных бизнес-
функций и тактики в пределах цепочки поставок. К. Оливер, аналитик консалтинговой компании «Буз
Аллен Гамильтон» (Booz Allen Hamilton), ввела в обращение термин "управление цепочками поставок"
в 1982 г. для описания всего процесса планирования, внедрения и контроля происходящего в цепи
поставок для быстрого и эффективного удовлетворения клиентского спроса.
В рыночных условиях Управление цепочками поставок включает в себя все сферы: от контроля
закупок, обмена и складирования сырья и материалов, инвентаризации всего незавершенного
производства и до отслеживания движения товаров от пункта их происхождения до точки потребления.
Управление цепочкой поставок включает в себя следующие этапы (рис. 2):
 PLAN (Планирование). В рамках этого процесса выясняются источники поставок,
производится обобщение и расстановка приоритетов в потребительском спросе, планируются запасы,
определяются требования к системе дистрибуции, а также объемы производства, поставок
сырья/материалов и готовой продукции. На данном этапе необходимо разработать план или стратегию
достижения максимального соответствия товара или услуги потребностям клиентов. Главная цель –
разработка рентабельной процедуры доставки высококачественной продукции потребителям с
наименьшими затратами.
 SOURCE (Закупки). В данной категории выявляются ключевые элементы управления
снабжением, производится оценка и выбор поставщиков, проверка качества поставок,
заключение контрактов с поставщиками. Также включаются процессы, связанные с
получением материалов (приобретение, получение, транспортировка), определяются способы
отгрузки, доставки и оплаты. При этом действия по управлению поставками товаров и услуг
должны соответствовать планируемому или текущему спросу.
 MAKE (Производство). К этому процессу относятся производство, контроль над
технологическими изменениями, управление производственными мощностями (оборудованием,

415
зданиями), производственными циклами и качеством, графиком производственных смен и т.д.
Определяются специфические процедуры производства: производственные процедуры и циклы,
контроль качества, упаковка, хранение и выпуск продукции.
 DELIVER (Доставка). Данный процесс состоит из: управления заказами: создание и
регистрация заказов, формирование стоимости, выбор конфигурации товара, создание и ведение
клиентской базы, базы данных по товарам и ценам, управление дебиторами и кредиторами; управления
складом: действия по подбору и комплектации, упаковке, созданию специальной упаковки / ярлыка
для клиента и отгрузке товаров; управления транспортировкой доставкой - определяется правилами
управления каналами и заказами, регулированием товаропотоков по доставке и управлением
качеством доставки.
 RETURN (Возврат). Это конечная, ориентированная на сервис, часть цепочки поставок.
Компания создает сеть, отвечающую за получение дефектных товаров или их излишков, а также за
техническое обслуживание оригинальных продуктов, отправленных потребителю. В эти процессы
включаются некоторые элементы послепродажного обслуживания.
При этом каждый из компонентов включает в себя решение определенных задач (рис. 3):
 Конфигурация дистрибьюторской сети:
количество, расположение и сетевые
представительства поставщиков,
производственных мощностей,
дистрибьюторских центров, складов, пунктов
транзитной перегрузки и потребителей;
 Стратегия распространения товара:
оперативный контроль, схемы поставок,
способы транспортировки, стратегия
пополнения запасов и контроль;
 Оптимизация логистики - обеспечение
точной координации распределения для
достижения наименьших логистических затрат;
 Единое информационное пространство -
интеграция процессов осуществляется по всей
цепочке поставок, обеспечивая общность
ключевой информации, включая сигналы
запроса, прогнозы, товарные запасы,
транспортировку и совместные стратегии;
Рис. 3 Основные задачи в управлении SCM
 Управление материально-техническим снабжением: количество и расположение товарно-
материальных запасов, сырья, полуфабрикатов и готовой продукции;
 Управление денежными потоками - организация условий, методов оплаты между участниками
цепочки снабжения.
Построение эффективных цепочек поставок в национальных компаниях – цель пока
труднодостижимая. Среди основных причин можно выделить: низкий уровень доверия между
производителями, являющимися потенциальными партнерами по цепочке поставок; таможенные
барьеры, осложняющие эффективную организацию перемещений товара, менеджмент в организациях,
который редко охватывает такие операционные задачи, как закупки, логистику и сбыт. Все это
препятствует согласованному развитию бизнеса как цепочки поставок, в которую включаются
сторонние поставщики и дистрибьюторы, и, следовательно, сужает область применения концепции
SCM, ограничиваясь немногими компаниями, выстраивающими собственные цепочки дистрибуции и
логистики.
В качестве основных принципов и рекомендаций по построению эффективных цепочек создания
ценностей, исходя из мировой практики, выделим следующие:
1) Как правило, национальные компании в качестве основы роста конкурентоспособности и доходов
рассматривают дальнейшее развитие рынка и экономики в целом, т.е. внешние факторы. В настоящее
же время при достаточно высоком уровне насыщения рынка, такой подход является неактуальным,
выводя на первый план внутренние резервы. Большинство западных предприятий в условиях жесткой
конкуренции в качестве основных факторов роста рассматривают захват новых рынков, развитие
новых каналов реализации товаров и услуг. Прилагая усилия именно в этих направлениях и произведя

416
соответствующую реорганизацию всей цепочки поставок, молдавские компании могли бы получить
значительный потенциал для увеличения своих доходов.
2) Вторая проблема связана с неумением концентрировать усилия и выстраивать приоритеты. Как
правило, приступая к оптимизации SCM, компании стремятся охватить все возможные направления
развития – от разработки новых товаров и уменьшения времени их выхода на рынок, улучшения
работы поставщиков и повышения качества продукции до сокращения производственных циклов,
совершенствования работы службы логистики и обслуживания клиентов. Однако, необходимо реально
оценивать возможности и определять наиболее важные приоритеты развития, прикладывая усилия
именно в этих направлениях. При этом достигается наибольшая эффективность использования
имеющихся ресурсов – трудовых, финансовых, материальных и временных. По достижении
результатов можно фокусировать внимание на других аспектах.
3) Мировая практика свидетельствует, что внедрение SCM невозможно без применения передовых
IT-решений. В западных странах существует целый арсенал методов и систем, таких как Trading
Exchanges, e-Procurement или Product Data Management. Не смотря на значительное отставание в
технологическом развитии нашей страны, существуют системы управления и планирования, активно
используемые в странах восточной Европы: ERP (система планирования ресурсов предприятия), WMS
(система управления работы складов), TMS (управление транспортировками), Demand Planning
(планирование спроса) и QMS (системы управления качеством).
4) Совершенствование работы с клиентами/ поставщиками - неотъемлемая часть эффективного
менеджмента и основа успеха компании, как на национальном, так и международном уровне,
включающая в себя планирование и прогнозирование спроса.
5) Внедрение эффективных систем повышения качества продукции. На большинстве молдавских
предприятий используется международный стандарт качества ISO 9001, при этом основной проблемой
является фактическое внедрение процедур и их последующее применение, формальный подход, не
приносящий результатов. В Западных странах активно используется концепция "6 Сигм" – подход и
методология по устранению дефектов в любых процессах – от производственных, до финансово-
операционных – в отношении продукта или услуги. "6 Сигм" – показатель качества, близкий к
совершенству, при котором количество дефектов не должно превышать 3,4 на 1 млн. ед. продукции.
6) Низкий оборот запасов и материалов – еще одна сфера, нуждающаяся в изменениях. Как правило,
это объясняется невысокой степенью надежности и большим сроком поставок, удаленностью от
производителей сырья и материалов, отсутствием национальных поставщиков. Однако даже при всех
неблагоприятных воздействиях внешних факторов, концентрация усилий на данном компоненте SCM
приведет к значительному сокращению затрат фирмы и росту ее конкурентоспособности.

Литература:

1. Ильдеменов А.С. Операционный менеджмент. Учебник, - М.: Изд-во Синергия, 2012 г.

2. Сток Д.Р., Ламберт Д.М. Стратегическое управление логистикой, - М.: ИНФРА–М, 2005 г.
3. Эроза В.Е. Влияние управления цепочками поставок товаров на конкурентоспособность фирм, -
М.: РВВ (№1, январь), 2011 г.

417
 CUM O STRATEGIE JAPONEZĂ ÎȚI POATE STIMULA AFACEREA

Olga RATCENCO, Tatiana MUNTEANU conf. univ., dr.

Universitatea tehnică a Moldovei

Abstract: Această temă este dictată de situația economică din țară și nu numai. Acest an a dat bătaie de cap
multor deținători de afaceri. Din cauza înrăutățirii situației economice în urma problemelor din sistemul
bancar tot mai multe afaceri se închid. Numai în luna ianuarie din cauza deprecierii leului s-au închis peste
200 de firme, cele mai afectate fiind firmele care fac business cu produse de import. La camera Înregistrării
de Stat tot mai mulți antreprenori vin să-și închidă întreprinderea. Din 2007 în RM înregistrarea
întreprinderilor este în continuă scădere. Acest articol are ca obiectiv direcționarea atenției spre o metodă de
origine japoneză care ar putea să fie eficientă în lupta cu criza economică și anume “Strategia Kaizen”.

Cuvinte cheie: Kaizen, strategie japoneza, metoda, inovație, mentenanță.

„Nu există nici o limită la perfecțiune. De aceea ne străduim în mod constant pentru a îmbunătăți tot ceea ce
facem. Și nu este doar un slogan, nu declarație patetică agățată pe perete, uitată de toți. Pur și simplu suntem
acest lucru. Avem pentru acest lucru un expresie specială - ". Îmbunătățire continuă" ceea ce înseamnă
"Kaizen". Acest concept este un principiu fundamental care îl urmăm pentru a obține o calitate absolută.”
(Toyota Motor).
Kaizen, care în traducere înseamnă schimbare în bine, semnifică mici ameliorări aduse prin eforturi
permanente unui nivel de normativ însuşit. Pentru a fi eficientă, strategia Kaizen nu este una care se
implementează o dată la o anumită perioadă de timp, ci este o activitate zilnică. Mesajul strategiei Kaizen este
că nu trebuie să treacă o zi fără să intervină o ameliorare în activitatea fiecărui salariat şi a firmei.
Printre cele mai importante reguli ale metodei se numără executarea de schimbări, monitorizarea
rezultatelor și ajustarea lor. Pentru prima dată filosofia Kaizen a fost aplicată în perioada de recuperare după
al doilea război mondial într-un număr mare de companii japoneze . Primul cine a implementat metodele a fost
gigantul Toyota – având ca rezultat nimicirea pierderilor, reducerea costurilor și creșterea producției. Apoi au
urmat Mitsubishi Motors, Nissan Motor Company, Sony etc. ), pornind din lumea automobilelor și
răspândindu-se în întreaga lume astfel implementându-se și în alte domenii, cum ar fi cel alimentar Supremia
Grup în România, Acvila Grup etc. Termenul “Kaizen” a devenit larg cunoscut datorită cărții cu același nume,
autorul Masaaki Imai (1986, Kaizen: cheia pentru succesul competitiv în Japonia ), țară cu resurse puține și
cu rezultate remarcabile. “Kaizen”a fost desemnat ca unul din conceptele cheie ale managementului . În 1985
a fost înființată prima Instituție Kaizen, în Japonia. Mai târziu Instituții Kaizen au apărut în SUA
(Austin/Texas), în Europa (Altendorf/Elveția), Africa, Asia-Pacific etc.
În România Institutul Kaizen a fost înființat în 2004 fiind primul din Europa Centrală și de Est. Rezultatele
organizațiilor, care au implementat metodele Kaizen nu s-au lăsat așteptate. Stabilus (Companie română) a
avut parte de o creștere a productivității cu 30%, și-a redus numărul de reclamații din partea clienților cu 50%,
a redus greșelile de proces cu 70%. Leman Industrie Timișoara a apelat la metodele Kaizen în 2013 și
rezultatele au fost la nivel, productivitatea a crescut cu 30%. Supremia Grup și-a crescut productivitatea cu
25%. Așa exemple pe teritoriul României sunt foarte multe care se bucură de productivitate și profit pe timp
de criză economică. Cheia succesului pentru aceste companii se bazează pe îmbunătățirea și perfecționarea
continuă a tuturor proceselor în cadrul companiei începând de la producție și terminând cu managementul
superior, ca producția să fie fără pierderi.
Kaizen poate fi aplicat și în procesul de studii ca element de depășire a rezistenței de inovare
organizațională și atunci , când tânărul specialist va veni la o convorbire de serviciu va fi privit ca o resursă
cu potențial pentru companie. Navigând pe site-uri de recrutare se găsesc oferte de muncă în domeniul
ingineriei de îmbunătățire a proceselor sau managementului unde printre cerințe față de candidat se cere și
cunoașterea standardelor Kaizen sau absolvirea școlii din domeniul Kaizen. Așa se întâmplă că învățământul
superior oferă chiar consecințe nedorite, deoarece sunt mulți absolvenți care pur și simplu meditează, visează
dar nu acționează. Orice cunoștințe care le-am poseda dacă nu le transferăm în acțiuni practice pentru
companie, ele nu vor fi de nici un interes .“Studiul Kaizen” oferă instruire permanentă programată pe
îmbunătățire continuă pentru individ.

418
 Metoda japoneză alcătuiește un număr variabil de principii de bază cu care trebuie de început gestionarea
afacerii, însă următoarele principii, de obicei, sunt cel mai frecvent întâlnite și utilizate , deci:...
1. Concentrare pe client – pentru o companie principalul ar trebui să fie satisfacerea nevoilor clienților prin
produsele sau serviciile prestate.
2. Schimbări continuu – acest principiu caracterizează esența Kaizen, adică, mici modificări continuu în
toate domeniile organizației – furnizare, producție, comercializare, relații personale etc.
3. Recunoaștere deschisă (publică) a problemelor – toate problemele în mod deschis sunt supuse dezbaterii.
Dacă probleme nu există atunci îmbunătățirea nu poate avea loc.
4. Promovarea unui grad redus de izolare – un grad redus de izolare între departamente și locuri de muncă,
mai ales în comparație cu companiile din occident.
5. Crearea unor echipe de lucru – fiecare angajat devine membru al unei echipe de lucru și eventual cercului
corespunzător nivelului de cunoștințe (intelect),(un angajat nou venit este primit in echipa bobocilor).
6. Gestionarea proiectelor folosind echipe eco-funcționale - nici o echipă nu va lucra eficient dacă aceasta
activează într-o singură grupă funcțională.
7. Formarea „Relațiilor-sprijin” – pentru o organizație sunt importante nu numai și nu atât rezultatele
financiare, cât implicarea lucrătorilor în activitățile sale și relațiile bune între angajați, pentru că este
inevitabil ca toate acestea să ducă organizația la rezultate mari.
8. Dezvoltarea pe orizontală – experiența proprie trebuie să devină o proprietate a întregii organizații.
9. Dezvoltarea de auto-disciplină - capacitatea de a se controla și respecta atât pe sine cât și pe ceilalți
angajați și organizația ca un întreg.
10. Perfecțiune – obișnuința de a stabili și de a diferenția întrebările la care trebuie de răspuns personal de
cele la care trebuie să răspundă alții și de început cu rezolvarea propriilor chestiuni.
11. Informarea fiecărui angajat – fiecare angajat ar trebui să fie pe deplin informat cu privire la companie.
12. Împuternicirea cu autoritate a fiecărui angajat – transferul unor anumite privilegii angajaților, acest lucru
este posibil prin instruirea lor în mai multe domenii, acumularea largă a anumitor competențe, abilități
etc.
13. Gestionare - înseamnă planificare și planul să fie comparat cu rezultatul.
14. Analizarea la ceea ce se întâmplă în organizație și acțiunea pe baza faptelor (facerea concluziilor bazate
pe fapte fiabile).
15. Abordarea cauzelor principale și prevenirea reapariției (a nu se confunda cauza problemei cu manifestările
acesteia).
16. Integrarea calității în proces cât mai curând posibil – calitatea trebuie să fie integrată în proces (testarea
nu dă calitate).
17. Standardizarea – sunt necesare metode pentru consolidarea progresului.
Credinţa potrivit căreia ameliorarea este o acţiune care nu are sfârşit este profund înrădăcinată în
mentalitatea japoneză. Inovaţia, se realizează prin schimbări bruşte şi generează ameliorări radicale, în raport
cu situaţia iniţială, care se datorează unor investiţii importante în tehnologie performantă şi în echipamente.
Figurile 1, 2 şi 3 prezintă această distincţie între inovaţie, kaizen şi mentenanţa
Încadrare superioară
Inovație
Încadrare medie
Kaizen
Maiștri
Menținere
Muncitori

Figura 1. Percepție Japoneză

419
 Încadrare superioară
Inovație
Încadrare medie

Maiștri
Menținere
Muncitori

Figura 2. Percepție occidentală

Încadrare superioară

Încadrare medie
Inovație
Maiștri

Muncitori
Menținere

Figura 3. Concepția bazată pe inovație

În strategia îmbunătăţirii continuă, concepţia fundamentală a managementului calităţii practicat de

Corporaţia Cambridge din Tokio, Kaizen este un concept ,,umbrelă”, care asimilează principalele metode şi
concepţii practicate în managementul calităţii din Japonia (fig.4) şi a căror valoare este recunoscută pe plan
mondial. Sugerând strategia paşilor mărunţi pentru îmbunătăţirea calităţii, Kaizen se deosebeşte de metodele
şi concepţiile practicate în acest scop de managerii europeni şi americani, care pun accentul pe inovaţii.
Superioritatea conceptului rezultă din faptul că prin aplicarea strategiei paşilor mărunţi, resursele necesare sunt
nesemnificative, în timp ce strategiile bazate pe inovaţie necesită investiţii foarte mari, cu toate că rezultatele
sunt relativ aceleaşi.

KAIZEN

 Orientare spre client;  Îmbunătățirea calității;

 Robotizare;  Just-in-time;
 Cercurile calității;  Zero defecte;
 Sistem de sugestii;  Grupe mici de lucru;
 Automatizare;  Relații de management
 Disciplina muncii; participativ;
 Mentenanță productivă  Creșterea productivității;
totală;  Dezvoltarea noilor produse.

Figura 4. Strategia Kaizen

420
 În plus, Kaizen pune pe primul plan salariaţii firmei, care sunt motivaţi să participe în mod conştient şi
responsabil la realizarea obiectivelor calităţii. Conducătorii firmelor japoneze îşi motivează salariaţii să
participe cu ataşament şi dăruire la aplicarea strategiei Kaizen. Astfel, rezolvarea unor probleme sociale cum
sunt angajarea pe viaţă, salarii corespunzătoare cu calitatea muncii, sindicate în fiecare firmă, premii etc. sunt
stimulente specifice managementului japonez.
În aplicarea Kaizen managerii se bazează pe o serie de tehnici, metode şi instrumente cum sunt: cercurile
calităţii, sistemul de sugestii, ciclul lui Deming, kanban, mentenanţă productivă totală, planurile de acţiune etc.
Managerii europeni, ca şi cei americani, au manifestat interes pentru această strategie. Cu toate acestea Kaizen
îşi găseşte în prezent aplicabilitate doar în unele țări de pe aceste continente. Explicaţia o dă chiar Masaaki,
care condiţionează reuşita strategiei de schimbări corespunzătoare în cultura întreprinderii şi în sistemul de
valori pe care se bazează.
Natura conceptului Kaizen este aşadar simplă şi directă: semnifică ameliorarea continuă a limitelor
acceptate la un moment dat în legătură cu standardele, normativele, criteriile pe care se bazează activităţile
firmei, ameliorare care nu trebuie să aibă sfârşit şi la care participă toţi salariaţii, indiferent de funcţie şi
pregătire.
Strategia Kaizen ar trebui să-i preocupe pe managerii din ţările unde resurse materiale şi financiare sunt
insuficiente pentru a le permite schimbări bruşte, de natura inovaţiilor radicale în tehnologie şi dotare tehnică.
Ameliorarea continuă include toate aspectele legate de comportamentul uman.
Aceasta ar fi o soluție benefică și pentru țara noastră. Este absolut necesar și real ca această sistemă să fie
dezvoltată și implementată pe teritoriul Republicii Moldova. Tinerii antreprenori, absolvenții instituțiilor
superioare ar putea să-și bazeze afacerea pe Strategia japoneză, iar firmele deja existente ar trebui să se conducă
de principiile acestei strategii și atunci vor putea reduce la minim riscul de a rămânea faliți.
Bibliografie
1. Mikiharu Aoki, Jak działa fabryka Toyoty, Shinsei Consulting, Poznań 2013;
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Kaizen;
3. http://lifehacker.ru/2013/01/27/kaizen/;
4. http://www.leaninfo.ru/2010/06/11/kaizen-dolgosrochnaya-strategiya-yaponskogo-menedzhmenta/;
5. http://www.up-pro.ru/encyclopedia/kaizen-sistema.html;
6. http://tvri.tvr.ro/sistemul-japonez-kaizen-aplicat-de-romani-la-investiti-in-
romania_7884.htmhttp://ro.kaizen.com/;
7. http://www.toyota-forklifts.ro/Ro/company/Toyota-Production-System/Kaizen/Pages/default.aspx.

421
 ПЛАТНЫЕ МЕДИЦИНСКИЕ УСЛУГИ
В СИСТЕМЕ ЗДРАВООХРАНЕНИЯ Р. МОЛДОВА

Svetlana BOGDANOVA, Lect. univ.

Universitatea Tehnica a Moldovei

Abstract: Odată cu dezvoltarea relațiilor de piață în sistemul de sănătate și creșterea volumului de servicii
contra plată, devine tot mai relevantă justificarea proporțiilor și relațiilor dintre principiile de stat și de piață
în îngrijire a sănătății, precum și consolidarea statului în dezvoltarea industriei, deoarece este necesar pentru
a asigura accesul la asistenta medicala pentru toate straturile populației, oferindu-le cu un minim garantat de
servicii medicale gratuite.

Cuvinte cheie: asistenta medicală gratuită, servicii medicale contra plată, instituțiile medicale de
stat, instituțiile medicale private.

Рынок медицинских услуг является сегментом рынка услуг. Сфера услуг поддерживает
экономический рост и развитие благодаря формированию конкурентной экономики, созданию новых
рабочих мест, расширению всеобщего доступа к услугам первой необходимости и стимулированию
торговли. Секторы услуг формируют костяк интегрированной и эффективной экономики на
национальном, региональном и глобальном уровнях.
Последствия перехода экономики Республики Молдова от командно-административной к
рыночной, отразились на всех отраслях народного хозяйства, в т.ч. и на здравоохранении. Однако, даже
в условиях рыночных отношений медицинская помощь призвана обеспечить реализацию важнейшего
социального приоритета – сохранение и улучшение здоровья граждан, оказание им
высококвалифицированных лечебных, оздоровительных и профилактических услуг.
Важным отличием от других социальных услуг (как, например, образование) является тот факт,
что медицинские услуги влияют на благополучие человека напрямую и дают немедленный результат,
что повышает необходимость участия государства как стороны, которая могла бы обеспечить помощь
пациентам, пострадавшим в результате чрезвычайных ситуаций, и гражданам, не имеющим доступа к
медицинским услугам.В Республике Молдова медицинские услуги, как платные так и бесплатные,
оказывают организации различных форм собственности. Предоставление платных медицинских услуг
все еще носит фрагментарный характер. Платные медицинские услуги оказываются в некоторых
государственных медицинских учреждениях, в частности, в поликлиниках. Только 6% больниц
являются частными, а что касается клиник, лабораторий или других медицинских учреждений, то
практически все они принадлежат государству.Медицинский персонал является самым ценным
внутренним ресурсом медицинских учреждений, который обеспечивает результативность его
деятельности. Оказание медицинских услуг высоко индивидуализировано, процесс производства
медицинских услуг неотделим от процесса их потребления и является результатом взаимодействия
врача и пациента. При этом пациент сам активно участвует в процессе оказания услуги (выполняет
рекомендации врача, содействует процессу лечения, принимает необходимые препараты).
Заинтересованность пациента в достижении положительного результата лечения и доверие,
устанавливающееся между пациентом и врачом, являются важными факторами успеха.
Следствием высокой социальной значимости медицинских услуг является высокий уровень
требований к их качеству. Организация и работник, предоставляющие медицинские услуги, берут на
себя высокие риски, связанные с возможностью негативного исхода процесса лечения.
Международные специализированные организации, а также государства на национальном уровне
формируют стандарты оказания медицинских услуг и требования к персоналу, медицинским изделиям
и препаратам, а также регламентирует сопутствующие сферы, как, например, медицинское
страхование.

422
 Таблица 1.

Численность медицинского персонала за период 2010-2014гг.

2010 2011 2012 2013 2014
Численность врачей 12780 12914 12794 12934 12880
Численность среднего персонала 27519 27445 27407 26781 25938
Численность персонала занятых на станциях
3298 3349 3304 3313 3230
скорой помощи
Источник: Национальное Бюро Статистики Р.Молдова – Статистика по отраслям,
Здравоохранение

В 2014 году (см. Таб.1) численность среднего медицинского персонала по сравнению с 2010
годом сократилась на 1581 человека. Основными предпосылками к сокращению стали миграция
медицинских работников в другие отрасли или за границу. Также в силу того, что негосударственные
учреждения почти в 2 раза больше, отток специалистов из государственных учреждений, огромное
количество. На сегодняшний день 2259 -(16,9%) врачи всех специальностей и 1540-(6,2%) средний
медицинский персонал работают в негосударственном секторе, Следовательно, не только государство
несет соответствующие материальные потери, но простой гражданин Р.Молдова нуждающийся в
медицинских услугах. В интересах правительства Р.Молдовы не допустить распада государственной
системы здравоохранения, поэтому Сохранить должный уровень медицинских кадров и снизить
уровень текучести кадров в государственных и муниципальных медицинских учреждениях,
представляется возможным лишь через использование всех факторов мотивации профессиональной
деятельности, направленной на повышение производительности труда, рационального использования
производительных ресурсов.
Таблица 2.
Сеть медицинских учреждений по формам собственности Р.Молдова
за период 2010 –2014гг.
2010 2011 2012 2013 2014
Больницы 84 86 85 85 87
Государственные 73 73 72 72 72
Негосударственные 11 13 13 13 15
Мед.учреждения, амбулаторные или
поликлиники которые оказывают мед. 790 837 818 947 1028
помощь
Государственные 274 283 307 352 423
Негосударственные 516 554 511 590 596
Источник: Национальное Бюро Статистики Р.Молдова.md–Bancadedate- Reteaua institutiilor
medicale Identificator al tabelului:SAN0101
К концу 2014 г (см. Таб.2 )в Молдове насчитывалось 1028 медицинских учреждений
(больничные учреждения+учpеждения, оказывающие первичную медицинскую помощь). Они крайне
не однородны по профилю деятельности, численности персонала и количеству обслуживаемых
клиентов. Единицей учета может быть как врач частной практики, ведущий прием с одним
стоматологическим креслом, так и многопрофильная клиника с тридцатью отделениями и оборотом в
сотни тысяч приемов в год. Из них, негосударственных учреждений – 596, государственных и
муниципальных – 423. Таким образом, количество негосударственных медицинских учреждений и
центров почти в два раза превосходит количество государственных и муниципальных.
Проблема разграничения платной и бесплатной медицинской помощи в здравоохранении
Р.Молдова становится все острее, а существующее законодательство, ввиду отсутствия
соответствующих норм пока , что не позволяет подойти к ее решению. Не смотря на принятие закона
РМ “Об обязательном медицинском страховании”, который должен был в значительной степени
радикализировать обстановку и потребители новых подходов к дальнейшему развитию всей системы
охраны здоровья населения.
Цель медицинского страхования - повысить качество и расширить объем медицинской помощи
посредством: радикального увеличения ассигнований на здравоохранения; децентрализации системы
управления фондами здравоохранения; материальной заинтересованности медицинских работников в
конечных результатах; экономической заинтересованности предприятий в сохранении здоровья

423
работающих; экономической заинтересованности каждого человека в сохранении своего здоровья.
Именно так широко определена цель в законе о медицинском страховании.
Можно выделить, что медицинское страхование- это новые экономические отношения в
здравоохранении в условиях рынка, то есть создание такой системы охраны здоровья и социального
обеспечения, которая реально гарантировала бы всем жителям Р.Молдова свободно доступную
квалифицированную медицинскую помощь, независимо от их социального положения и уровня
доходов.
В сложившейся экономической ситуации сохранение государственных обязательств по
предоставлению бесплатной медицинской помощи на универсальной основе практически нереально.
Данные предоставленные Национальным Бюро Статистики о затратах на здравоохранение из
консолидирующего бюджета,(см.Таб.3), свидетельствуют об очень неравномерном развитии сектора
здравоохранения Р.Молдова, что обусловлено значительным ростом цен и медленным становлением
страховой медицины. Основная проблема страховой медицины состоит в том, что наличие страхового
полюса фактически не приводит к появлению отношений и обязательств, традиционно возникающих
между страхователем и страховщиком. Поскольку не налажена система индивидуального учета
обратившихся за медицинской помощью, нет проверки затрат и их учета на предоставление
медицинских услуг, не организован мониторинг качества обслуживания и лечения, то финансирование
идет на лечебные услуги, а не на койко-место. При самых благоприятных условиях (Выполнение
обязательств государственного бюджета по взносам на ОМС, привлечение дополнительных
источников финансирования) финансовых ресурсов для обеспечения бесплатности всех видов
медицинской помощи будет недостаточно. При этом важно учитывать, что чрезмерные обязательства
государства ведут к деформации экономических отношений в отрасли, поскольку в условиях
несбалансированности программ ОМС ограничиваются возможности полноценных договорных
отношений между финансирующей стороной и МУ, а значит, и повышения эффективности и качества
оказания медицинской помощи. Тем самым нарушается важнейшее условие осуществления реформы
здравоохранения - предсказуемость поступлений финансовых ресурсов.

Таблица 3

Затраты на здравоохранение с консолидирующего бюджета

за период 2010-2014гг.
2010 2011 2012 2013 2014
Затраты на здравоохранение млн.лей 3996,4 4259,6 4749,8 5226,9 5890,5
Доля в общем объеме расходов
13,6 13,3 13,4 13,5 13,3
консолидированного бюджета ,%
Доля расходов на здравоохранение в ВВП ,% 5,6 5,2 5,4 5,2 5,3
Источник: Национальное Бюро Статистики Р.Молдова.md–Bancadedate- Reteaua institutiilor
medicale Identificator al tabelului: SAN0601
Не менее очевиден и отрицательный социальный и политический эффект чрезмерной
декларативности государственных обязательств: бесплатность медицинской помощи становится все
более иллюзорной, растет недовольство населения состоянием служб здравоохранения. Объявив
медицинскую помощь полностью бесплатной, государство все более утрачивает возможности
предоставить такую помощь, тем, кто в ней более всего нуждается. Одновременно активизируется
рынок медицинских услуг негосударственной формой собственности. Ежегодно открываются новые
частные клиники, платная медицина охватывает все новые направления медицины и новые
потребительские сегменты. В связи с этим развитие рынка платных медицинских услуг в современных
условиях представляет не только теоретический, но и практический интерес в целом по стране.

На основе выше изложенного можно сделать следующие выводы, что сущность медицинских
услуг предопределена их специфической как социально значимых благ смешенного типа, внешний
эффект которых настолько существенен и важен, вследствие чего получает подчиненное,
второстепенное значение возможность конкуренции и исключаемости в потреблении, т.е. тех
характеристик, которые присущи услугам как частным благам. Медицинская услуга значимое благо
должна сохранить независимость доступа к ее получению от уровня благосостояния потребителя и
определяться состоянием его здоровья. Принципиальная важность этого положения состоит в том, что

424
доступность и выбор медицинской помощи не мог и не должны входить исключительно в сферу
рыночного регулирования.
Тем не менее в современных условиях для стимулирования ресурсосбережения, а также для
привлечения дополнительных средств на расширение медицинской помощи и повышения качества
медицинских услуг, привнесение духа состязательности и новаторства целесообразно в разумных
пределах использовать рыночные отношения в сфере медицинских услуг как дополнение
общественного сектора здравоохранения. Государство должно выступать гарантом бесплатности и
доступности в тех видах медицинских услуг, которые формируют базовую насущную потребность
всех граждан в охране здоровья.
Платный сектор целесообразно развивать в области тех медицинских услуг, которые отличаются
высокой эластичностью спроса от дохода и цены, а также характеризуются большой свободой
потребительского выбора. Платная медицина призвана дополнять общественный сектор
здравоохранения, компенсирую его недостатки и усиливая в ходе конкуренции общий потенциал
системы охраны здоровья и суверенитет потребителя.

Bibliografie

1. Восколович Н.А – “Экономика платных услуг” изд. “Юнити”. Москва, 2007г.

2. http://uchebnikionline.com Баева О.В. “Менеджмент в области здравоохранения” 23.11.15 21:08
3. Столяров С.А. “Рынок медицинских услуг” Некоторые его характеристики, проблемы и
аспекты управления.- Барнаул: Аз. Бука,2005.
4. http://geographyofrussia.com/20-stran-mira-s-naibolshej-zanyatostyu-naseleniya-v-sfere-uslug/
23.11.15 16:02
5. “о Национальной программе формирования здорового образа жизни РМ на 2007-2015 гг”.
Опубликован : 15.06.2007 в Monitorul Oficial Nr. 82-85 статья № : 676
6. http://www.statistica.md Национальное Бюро Статистики Р.Молдова.md–Bancadedate-
Reteauainstitutiilormedicale Identificator al tabelului: SAN0601 23.11.15
7. http://www.statistica.md Национальное Бюро Статистики Р.Молдова.md–Bancadedate-
Reteauainstitutiilormedicale Identificator al tabelului:SAN0101 23.11.15
8. http://www.statistica.md Национальное Бюро Статистики Р.Молдова– Статистика по отраслям,
Здравоохранение, Численность врачей, Численность среднего персонала, Обслуживание
население скорой помощью. 24.11.15. 15:32
9. Национальное Бюро Статистики –Молдова в цифрах,2015г. С.31
10. http://www.noi.md 23.11.15 19:19
11. http://www.ms.gov.md/ 23.11.15 19:45

425
 COMUNICAREA ONLINE- CHEIA SUCCESULUI UNUI CURS DE
PREDARE LA DISTANȚĂ

Tatiana MUNTEANU dr., conf. univ., Eugeniu CUSLII, mag., l. superior

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: O societate modernă nu poate fi concepută fără aportul tehnologiilor informaționale. Tehnologiile
informaționale au un impact important asupra domeniului învățământului. Un obiectiv al reformelor din
domeniul învățământului din Republica Moldova este îmbunătățirea accesului la educație prin utilizarea pe
scară largă a metodelor e-learning, ca formă de învățare flexibilă. Scopul acestui articol este de a evidenția
principalele aspecte de care trebuie să se țină cont profesorii pentru a elabora un curs e-learning cât mai
eficient pentru studenți

Cuvinte cheie: flexibilitate, interactivitate,comunicare, curs e-learning, predare la distanță

Învățarea la distanță prin intermediul calculatorului are multe trăsături comune cu sistemul clasic de
predare în clasă: scopurile clar definite; predarea materialului teoretic; analiza situațiilor practice; evaluarea
studenților, care specifică exact dacă studenții însușesc materialul predat, etc. Există totuşi anumite aspecte
care impun o abordare diferită.
Mulţi profesori cred că este îndeajuns să-și transfere cursul pe care îl predau în clasă pe o platformă online.
Drept exemplu, servesc cursurile înregistrate video, pe care studenții și le descarcă, sau cursurile predate clasic,
dar folosind un sistem de videoconferință. Bineînțeles, există multe dovezi și studii care susțin că acest tip de
abordare duce spre un rezultat înalt. Dar, trebuie de menționat că, un curs e-learning diferă de la un curs clasic
înregistrat video, sau de plasarea tehnică a materialului teoretic și practic pe o platforma online. Profesorii
trebuie să înțeleagă, că implementarea predării la distanță, presupune modificarea radicală a modul de predare
– nu doar transferul materialelor în mediul online, dar și regândirea și schimbarea formei de abordare a
procesului de învățare în așa fel, încât să fie funcțional pentru studenții care muncesc în mediul online.
Cursurile online au o serie de avantaje față de cursurile predate în mod clasic, cum ar fi:studenții au
posibilitatea de a alege timpul cel mai util pentru ei de a învăța, pot reveni ori de câte ori au nevoie la informația
ne clară, pot să facă teste de autoevaluare pentru a-și verifica gradul de însușire a materialului, pot participa pe
forumuri cu întrebări și comentarii la temele în care sunt cointeresați.
Flexibilitatea este principalul motiv pentru care studenții se înscriu la cursuri online, iar principalele motive
pentru care adesea o instruire online nu funcționează este lipsa de flexibilitate sau de interactivitate pentru
studenții din mediul online.
Anume din aceste motive, pentru a forma o viziune asupra calității și gradului de flexibilitate a cursurilor
e-learning din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, am făcut o analiză pe baza a 30 de cursuri plasate pe
platforma Moodle a UTM. Au fost luate în analiză cursurile profesorilor din domeniul economie, construcții
și arhitectură.
Analiza a fost efectuată pe următoarele capitole:
1. Prezentarea cursului;
2. Conținutul cursului;
3. Activități interactive;
4. Glosar;
5. Materiale suplimentare;
6. Bibliografie;
7. Activități pentru evaluarea studenților.
În urma analizei au fost făcute următoarele observații:
1. Capitolul „Prezentarea cursului” este prezent la toate cursurile examinate. Aici sunt expuse
obiectivele și scopul cursului. De asemenea, sunt prezente programele analitice și planurile
calendaristice. Totodată s-a constatat că, multe planuri calendaristice nu sunt actualizate pentru
anul de studiu 2015-2016.
2. Capitolul „Conținutul cursului” - este prezent la toate cursurile și poate fi citit direct de pe
platformă sau poate fi descărcat fiind prezentat sub formă de fișiere de tip pdf sau world;

426
 3. Capitolul „Activități interactive” este cel mai slab dezvoltat din toate capitolele. Deși la unele
cursuri există activități de tip „forum” și „chat”, nici studenții și nici profesorii nu sunt activi la
aceste activități.
4. Capitolul „Glosar” –este completat la cca. 35% din cursuri.
5. Circa 30% din cursuri au capitolul „Materiale suplimentare” unde sunt prezentate acte legislative,
cărți, articole.
6. Capitolul „Bibliografie” este prezent la majoritatea cursurilor. La unele cursuri bibliografia se
prezintă la fiecare temă, iar la altele se prezintă bibliografia pentru întreg curs. În unele cazuri este
necesar de actualizat bibliografia prin introducerea surselor mai recente.
7. Capitolul „Activități pentru autoevaluarea studenților” este slab dezvoltat la majoritatea cursurilor,
ceea ce nu dă posibilitate, în mare măsură, ca studenților sa-și verifice gradul de însușire a
materialului.

După cum arată analiza cele mai slabe performanțe la realizarea cursurilor e-learning profesorii le-au
obținut la capitolele „Activități interactive” și „Activități pentru autoevaluarea studenților”, în vederea
îmbunătățirii acestor capitole, în continuare vom veni cu unele recomandări.

1 Sporirea interactivității cursurilor online.

În multe cazuri predarea online oferă studenților posibilitatea asimilării de cunoștințe și formării abilităților
mult mai efectiv decât ar oferi un curs tradiţional. Deoarece studiile la distanță sunt accesibile și pentru
studenții care au și alte îndatoriri, sau poate fi vorba despre un student care se concentrează mai bine pe
perioade scurte de timp la anumite intervale, iar o înregistrare de o oră a cursului nu îi este convenabilă. Dar
pentru ca cursurile e-learning să fie cu adevărat performante, ele trebuie să aibă un grad înalt interactivitate cu
studentul. Există o multitudine de studii care relevă că studenții online doresc un sentiment de „prezență“
online a instructorului, care comunică cu aceștia pe forumuri, şi-i îndrumă spre alegerea materialelor de studiu
sau a publicațiilor relevante, răspunde la întrebările puse de studenți. Prin urmare, este foarte importantă
crearea unui scenariu de curs online în așa fel, încât acesta să ofere studenților exact ceea de ce ei au nevoie.

2. Eficientizarea organizării comunicării.

Trebuie de atras atenția asupra modalității de organizare a comunicării, astfel încât profesorul să nu fie
suprasolicitat. Din cercetări rezultă clar că senzaţia „prezenţei profesorului“ este un factor critic pentru munca
online cu studenţii. Studenţii simt nevoia să-l ştie pe profesor alături de ei, să observe, ce se întâmplă în cadrul
activităţilor din cadrul cursului, să se implice direct. Totodată, studentul, prezent online, nu are posibilitatea
de a începe o discuţie spontană, nu poate primi un răspuns instantaneu la întrebarea pusă. Însă, un profesor
dibace poate crea un mediu la fel de adecvat pentru dobândirea şi împărtăşirea cunoştinţelor online, dar trebuie
să planifice comunicarea în mod conştient şi să-şi permită realizarea acesteia. O planificare corectă a timpului
îl face pe profesor la maxim de util, într-o perioadă de timp relativ scurtă petrecută de acesta pe platforma
online.

3.Stabilirea regulilor legate de comportamentul academic în studiul online.

Este important ca profesorul să explice studenţilor exact, încă de la începutul cursului, la ce se aşteaptă
de la aceştia pe parcursul cursului. De aceea, ar trebui întocmit un document scurt cu cerinţe concrete adresate
studenţilor în cadrul cursului, referitoare mai ales la comportamentul academic legat de studiul online. În prima
săptămână a cursului, de obicei, se recomandă de dat studenţilor teme simple, accesibile în care pot să aplice
imediat aceste reguli. De exemplu, solicitarea studenților ca în forumul de discuţii să-şi introducă propria
biografie şi să reacţioneze la biografiile celorlalţi studenţi. Această activitate din prima săptămână este foarte
importantă, deoarece, conform cercetărilor, tocmai studenţii care nu se implică în discuţiile din prima
săptămână, au o implicație redusă și pe întreg parcurs al derulării cursului. De aceea, este benefic de luat
legătura cu studenţii care nu răspund în prima săptămână pentru a descoperi motivul absenţei acestora. Acest
lucru este important şi pentru studenţii experimentaţi. În acest fel, studenţii simt prezenţa profesorului şi se
conving că acesta urmărește chiar de la început munca studenților.
Fiecare curs necesită propriile reguli. De exemplu, cursul de matematică nu va pune un accent deosebit de
mare pe formele de discuţii, ci mai degrabă pe testele de autoevaluare. La aceste teste este foarte important ca
studenţii să ştie dacă testele sunt obligatorii sau nu, dacă vor fi evaluate şi în ce fel, câte încercări are studentul,

427
etc. Este de dorit ca studenţii să încerce chiar din prima săptămână activitatea care va fi dominantă în cadrul
cursului şi în acest mod profesorul poate acorda mai multă atenţie celor care se întâlnesc cu probleme tehnice.
Este foarte important ca chiar profesorul să fie un exemplu şi să respecte regulile pe care el însuşi le-a
stabilit. Sugestiile profesorului ar trebui să fie constructive, nu negative. În unele cazuri, este binevenit ca
profesorul să ia un rolul de moderator într-o discuție. Să-i lase pe studenți sa răspundă la întrebări și să
comenteze răspunsurile altor colegi. Profesorul ar trebui să impulsioneze discuţia prin faptul că este „prezent“,
iar în caz de nevoie să intervină în discuţie – de exemplu, dacă discuția devine prea agresivă sau dacă deviază
de la subiect, sau dacă studenții desinestătător nu pot ajunge la soluția corectă.

4. Punerea accentului pe înțelegerea materialului, dar nu pe învățarea lui.

O altă latură de care profesorii trebuie să țină cont este perceperea materialului de către studenți. Profesorii
trebuie să insiste mai mult asupra faptului ca studenţii nu doar să înveţe conţinutul cursului, ci şi să-l înţeleagă.
Aceasta înseamnă adesea că studenţii vor fi nevoiţi să revină la conţinutul pe care înainte nu l-au înţeles, iar în
astfel de situaţii este avantajos ca acel conţinut al cursului să fie accesibil în mai multe formate (de exemplu
text şi imagini sau video). Aceasta presupune însă un feedback puternic, automatizat sau direct de la profesor.
Profesori cu o abordare mai mult constructivistă vor pune accent pe discuţiile online şi argumentarea. Trebuie
de ținut cont că studenţii vor dori să cunoască părerile subiective ale profesorului privind unele întrebări-cheie.
De aceea, chiar dacă este corect să prezentaţi conţinutul obiectiv (părerile ambelor părţi), studenţii adesea se
simt legaţi mai puternic de acel curs, în care sunt evidente părerile personale ale profesorului. Există mai multe
moduri de a adăuga părerea proprie asupra cursului, de exemplu prin intervenţia în discuţie sau utilizând un
scurt video despre felul în care aţi proceda Dvs. în situaţia dată. Aceste păreri proprii trebuie introduse cu mare
atenţie şi trebuie subliniat faptul că este vorba doar de părerea personală cu care studenţii nu sunt obligați să
cadă de acord, însă acestea pot însemna o mare diferenţă în activitatea şi atenţia studenţilor.

5.Alegerea mediilor corecte de comunicare.

Alegerea mediilor prin care profesorul poate comunica cu studenţii şi studenţii între ei, este astăzi deosebit
de vastă. Mediile în esenţă pot fi împărţite în două categorii: sincrone şi asincrone. Din mediile asincrone fac
parte e-mailul, clipurile video, forumurile de discuţie online, Facebook. Din mediile sincrone fac parte chatul,
utilizarea telefonului, conferinţele audio şi video. Considerăm că în cursurile online trebuie de dat prioritate
comunicării asincrone, şi aceasta din două motive. Studenţii au deseori şi alte obligaţii în afară de studiu, iar
comunicarea asincronă este mai potrivită pentru ei. Linkurile dintr-un forum de discuţie rămân, iar studentul
poate să revină oricând asupra lor, poate să citească din nou părţile mai vechi ale discuţiilor. De asemenea,
acest lucru este mai comod şi pentru profesor. Cu toate acestea, comunicarea asincronă are și unele părți
negative, mai ales în acele situaţii în care trebuie luate decizii într-un timp foarte scurt, de exemplu trebuie
împărţite sarcinile în timpul realizării unui proiect de grup, trebuie controlată şi finalizată o temă, mai ales dacă
unul sau mai mulţi membri ai grupului nu înţeleg că prin neparticiparea proprie îi frânează şi pe ceilalţi. În
asemenea situaţii comunicarea sincronă este mai potrivită.

6. Managementul discuţiei online.

Celebru profesor canadian Tony Bates, expert în organizare procesului de instruire la distanță, a formulat
un set de reguli în ceea ce privește managementul discuțiilor online, dintre acestea ar fi:

 Folosiţi forumurile pentru discuţii; Forumurile de discuţie pot fi organizate după criteriul temelor
(pentru fiecare temă alt forum). În cadrul forumurilor studenţii pot răspunde la comentariul altuia sau
pot începe o subtemă proprie în cadrul unui forum concret. Astfel se pot urmări în cadrul forumurilor
temele şi subtemele individuale, fiindcă comentariile apar întotdeauna unele sub altele. Temele şi
subtemele bine alese primesc un număr mai mare de comentarii, iar profesorul poate şti dintr-o singură
privire, care din teme sunt mai atractive.
 Pentru fiecare discuţie trebuie pregătit un scop clar. Scopurile pot să varieze în funcţie de temă, scopul
asigurării includerii în discuţie a studenţilor, pentru a putea analiza în mod critic conţinutul cursului,
pentru a-şi putea dezvolta capacităţile de comunicare, pentru a se putea axa pe temele importante din
cadrul cursului etc. Chiar şi în cursurile din cadrul ştiinţelor naturale se găsesc adeseori teme potrivite
pentru discuţie sau polemică, de exemplu interpretarea rezultatelor, diferitele teorii sau cele mai noi
descoperiri ştiinţifice din domeniul respectiv.

428
  Alegerea temei potrivite pentru discuţie şi polemizare – o întrebare care nu poate avea ca răspuns un
simplu da sau nu. Tema ar trebui să-i motiveze pe studenţi să utilizeze informaţiile din conţinutul
cursului, dar de asemenea să-i motiveze să gândească singuri, să caute informaţii suplimentare în afara
cursului şi să aplice cursul la condiţiile reale, să le utilizeze în experienţa de viaţă proprie.
 Tema discuţiei ar trebui să fie legată direct cu acele cerinţe sau teme pentru care studentul va fi evaluat.
 Conversația nu trebuie să fie dominată de profesor. Este greşit ca profesorul să răspundă instantaneu
la fiecare întrebare şi să nu permită celorlalţi studenţi să-şi exprime şi ei propria părere. În cadrul
discuţiilor ulterioare aceştia vor aştepta din partea profesorului părerea „corectă“ încă înainte de a
interveni chiar ei în discuţie. În afară de asta, o participare prea activă la discuţii vă va ocupă prea mult
timp. Îndemnaţi-i pe ceilalţi studenţi să intervină şi ei, ştiind, că sunteţi acolo, îi „ascultaţi“, iar în caz
de nevoie şi interveniţi.
 Studenții trebuie să primească sarcini concrete. Pot chiar să li se solicite unor studenţi ca să modereze
discuţia, dar în acest caz trebuie de monitorizat activitatea acestora şi în caz de nevoie profesorul să
intervină.
 De avut grijă ca toți studenții să fie prezenți la discuții . Dacă un student nu participă la discuţii, e
necesar de-l contactat pe e-mail sau telefonic.
 Forumurile de discuţie sunt un instrument bun pentru controlul activităţii şi măsurii în care se implică
un student. Pentru un rezultat bun, profesorul trebuie să fie „prezent“ în cadrul fiecărei discuţii cel
puţin odată pe săptămână, iar în caz de nevoie şi mai des.
 Pentru ca discuţia să fie interactivă şi dinamică, aveţi nevoie de aproximativ 20 de studenţi în
programul pentru masterat şi de aproximativ 30 în cadrul programului de licenţă. Dacă aveţi la curs
aproximativ 50 de studenţi, acesta este deja un număr prea mare pentru a purta o discuţie în grup
comun.

„Prezența“ profesorului este foarte importantă pentru finalizarea cu succes a cursului de către studenți.
Există multe metode pentru comunicarea profesorului cu studenţii în cadrul unui curs online, dar şi pentru a
ţine în acelaşi timp sub control propria solicitare. Profesorul nu poate fi la dispoziţie online 24/7, de aceea
acesta trebuie să-şi organizeze propria „prezenţă“ cât mai efectiv. Deși necesită atât timp, cât și implicare, din
partea profesorului, putem afirma cu certitudine că, comunicarea online cu studenţii reprezintă, cea mai
interesantă parte componentă a procesului educaţional.

Bibliografie

1. Proiectul Hotărîrii de Guvern “Cu privire la aprobarea Concepției Sistemului Informațional

Automatizat al Educației”;
2. Angela Mocanu, Constituirea unei societăţi bazate pe cunoştinţe: forme noi de instruire, economie şi
sociologie, nr.1 din 2014;
3. Tony Bates, Managing Tehnology in Higher Education: Strategies for Transforming Teaching and
Learning, San Francisco, 2011;
4. Mihaela Brut, Instrumente pentru e-learning ,ghidul informatic pentru profesorul modern, Polirom,
2006;
5. http://www.tonybates.ca/ online learning and distance education resourses.

429
 ИПОТЕЧНЫЕ ЦЕННЫЕ БУМАГИ КАК ИНСТРУМЕНТ
ФИНАНСИРОВАНИЯ ДОЛГОСРОЧНЫХ ИПОТЕЧНЫХ КРЕДИТОВ НА
ПРИМЕРЕ ГЕРМАНИИ

Наталья ШТЕФЫРЦЭ, Доктор экономических наук, Игорь БАЦАЛАЙ Доктор права

Технический Университет Молдовы

Аннотация: Статья посвящена исследованию одним из основных направлений развития ипотечного

рынка является совершенствование инструментов и институтов привлечения долгосрочных
финансовых ресурсов. Расширение объемов ресурсов, привлекаемых с рынка ценных бумаг, снижение
их стоимости в развитых странах позволили понизить стоимость ипотечных кредитов.

Ключевые слова: ипотечные кредиты, Pfandbrief, ипотечного жилищного кредитования, ипотечным

облигациям

1. Введение
В результате рынок ипотечных ценных бумаг стал основным механизмом перетока средств с
рынка капиталов в жилищный и строительный сектора. Несмотря на ряд страновых различий, систему
ипотечного кредитования в целом можно определить как механизм перераспределения денежных
средств от конечного инвестора к заемщику — покупателю недвижимости.

2. Теоретический анализ
Основные участники такой модели организации ипотечного жилищного кредитования:
 заемщик, получающий ипотечный кредит на покупку жилья;
 кредитор – банк или другое кредитное учреждение, предоставляющие заемщику кредит под
залог приобретаемой недвижимости;
 посредник – специализированная организация, задача которой состоит в привлечении
свободного капитала для его последующего инвестирования в ипотечные кредиты (для
Германии характерно объединение кредитора и посредника в одном лице – ипотечном банке);
 конечные инвесторы (в основном институциональные), приобретающие ипотечные ценные
бумаги.[1, стр.65]
Первичный рынок ипотечных кредитов определяется взаимодействием заемщика и банка, его
инструменты ― это собственно ипотечные кредиты. Цепочка «банк — посредник — инвестор»
является основой вторичного ипотечного рынка, его инструментами ― это ценные бумаги,
обеспеченные ипотечными кредитами (ипотечные ценные бумаги).
Экономические механизмы финансирования или рефинансирования при помощи выпуска
ипотечных ценных бумаг при ипотечном кредитовании имеют одинаковую природу, однако их
правовые основы и финансовые схемы различны.
В методических целях целесообразно сосредоточиться на более детальном изучении немецких
ипотечных облигаций (Pfandbrief), под которыми понимают особый вид ценных бумаг — сквозные
ипотечные ценные бумаги. В дальнейшем изложении такие термины, как MBS, mortgage backed pass-
through securities и сквозные ипотечные ценные бумаги, будут использоваться в качестве синонимов.[2,
стр. 34]
В сравнении с ипотечными кредитными американскими ценными бумагами MBS, особенности
этих двух видов ипотечных ценных бумаг заключаются в следующем:
 немецкие ипотечные облигации имеют традиционную структуру денежных потоков с
выплатой основного долга в конце срока действия облигации;

430
 MBS представляют собой долю от потока платежей, источником которых является пул (набор)
ипотечных кредитов. На рис.1 приведена схема выпуска ипотечных облигаций ипотечными банками
Германии. Последовательность действий в данном случае такова:

КОНТРОЛИРУЮЩИЙ
ОРГАН

ИПОТЕЧНЫЕ АКТИВЫ
ИПОТЕЧНЫЙ
(ОБЕСПЕЧЕНИЕ)
БАНК

ДЕРЖАТЕЛИ ОБЛИГАЦИЙ

Рис. 1. Схема выпуска ипотечных облигаций (Pfandbrief) ипотечными банками

Германии. [2, стр 57]

Последовательность действий в данном случае такова:

1. ипотечные кредиты, обособленные в пул, остаются на балансе ипотечного банка,
однако учитываются в обособленном реестре;
2. ипотечный банк выпускает ипотечные облигации и берет обязательства по выплате
основного долга и процентов по ним; облигации обеспечены залогом прав требований
по ипотечным кредитам, принадлежащих данному банку (обеспечение ипотечных
облигаций);
3. инвесторы приобретают ипотечные облигации и получают платежи в счет погашения
основного долга и выплаты процентов от ипотечного банка:
4. орган по регулированию банковской деятельности назначает независимый орган,
контролирующий соблюдение требований законодательства по выпуску ипотечных
облигаций;
5. контролирующий орган регулярно проводит проверку обеспечения ипотечных
облигаций;
6. держатели ипотечных облигаций имеют прямой преимущественный доступ к пулу
обеспечения в случае банкротства банка-эмитента, обеспечение выделяется из
конкурсной массы и может быть передано другому банку для обслуживания кредитов
и обязательств по ипотечным облигациям. [3, стр.25]
Немецкие ипотечные облигации имеют следующие особенности:
 обеспечивающие ипотечные облигации ипотечные кредиты выделяются из других
активов и операций эмитента путем ведения специализированного реестра обеспечения
 вводится специальный независимый контроль;
 вопросы банкротства при выпуске ипотечных облигаций регулируются Законом об
ипотечной банковской деятельности2, предусматриваются исключения из общих
положений законодательства о банкротстве;
 вводится абсолютное преимущественное право держателей ипотечных облигаций на
обеспечение, автоматическое исключение обеспечения из конкурсной массы в случае
банкротства банка-эмитента (отметим современные тенденции, которые состоят в
сохранении пула обеспечения и продолжении обслуживания ипотечных облигаций
даже после банкротства ипотечного банка), возможность замены управляющего
обеспечением и/или обслуживающего банка.[2, стр. 38]

431
 Немецкие ипотечные облигации до недавнего времени могли выпускаться только
специализированными институтами – ипотечными банками. Параграф 5 Закона об ипотечных банках
Германии гласит: «Отличительной особенностью немецких ипотечных банков является их привилегия
по выпуску Pfandbrief (ипотечных облигаций). Все остальные кредитные институты не имеют права
употреблять для обозначения своих ценных бумаг слово ”Pfandbrief“. В июле 2005 г. в Закон об
ипотечных банках Германии были внесены изменения, суть которых в снятии ограничений на выпуск
ипотечных ценных бумаг универсальными банками.
Ипотечный банк имеет право осуществить эмиссию Pfandbrief только в случае, если он уже
выдал ипотечные кредиты, способные служить в качестве обеспечения. Эмиссия может
осуществляться:
 в документарной форме, в виде отпечатанной типографским способом Pfandbrief;
 в виде сертификата на эмиссию Pfandbrief в крупных выпусках, которые размещаются
затем в банке-депозитарии, это так называемые глобальные свидетельства, а инвесторам
ценные бумаги предоставляются в электронной форме.
При выпуске в бумажной форме Pfandbrief печатаются специализированными типографиями
ценных бумаг с использованием особого способа печати на защищенной от подделок бумаге. За
выполнением требований к качеству печати следят биржевая служба допуска и эксперты немецкого
Федерального банка.
Условия выпуска Pfandbrief должны содержать информацию о правовых отношениях между
ипотечным банком и инвестором — условия эмиссии1.
Pfandbrief оформляются и как предъявительские, и как именные ценные бумаги. Например, в
2013 г. 75% всех находящихся в обращении Pfandbrief были выданы на предъявителя и 25% являлись
именными.
Инвестору выдается лист Pfandbrief и дополнительно к нему купонный лист процентных ставок,
который содержит годовые процентные купоны на все время действия облигации. Для получения
суммы процентов инвестор предъявляет один процентный купон банку, и банк осуществляет его
погашение. В основе Закона об ипотечных банках Германии лежит требование о защите прав
держателей ипотечных облигаций ипотечного банка.
Это отражено в трех основополагающих принципах закона:
 принцип специализации,
 принцип обеспечения,
 принцип конгруэнтности.
 принцип специализации.
Этот принцип заключается в том, что ипотечным банкам разрешены только определенные виды
деятельности, и прежде всего выпуск ипотечных облигаций, и запрещены все виды кредитования,
кроме ипотечного и на государственные и муниципальные цели.
К ипотечным кредитам, входящим в состав обеспечения, предъявляются одинаковые
требования, определяемые законодательно и неукоснительно соблюдаемые правилами делового
оборота. Эти кредиты обычно долгосрочные, и их пригодность для обеспечения ипотечных облигаций
при проведении кредитных операций предполагает метод, который основывается на специальных
требованиях к оценке предмета ипотеки. Сумма кредита не может превышать 60% от «долгосрочной
оценки стоимости недвижимого имущества».[4, стр.45]
Это делает легкообозримой структуру риска банка, снижает возможный риск при совершении
сделок. Но ипотечный банк обязан следовать не только требованиям по отношению к предмету
ипотеки ― как и любой другой кредитный институт, он обязан проверить личную кредитоспособность
заемщика (провести андеррайтинг заемщика). При невыполнении этого условия ипотечный кредит не
может быть выдан, даже если стоимость объекта залога соответствует всем необходимым требованиям.

3. Выводы
Ограниченное количество видов кредитных операций, совершаемых ипотечными банками,
способствует высокой эффективности их работы и позволяет иметь меньший, чем в других банках,
персонал, поэтому расходы на содержание персонала и издержки у ипотечного банка не столь
значительны. Таким образом, с принципом специализации самым непосредственным образом связан
принцип экономической эффективности. Этим же объясняется и снижение риска банкротства. Со
времени издания Закона об ипотечных банках в 1900 г. в Германии не произошло ни одного случая их
банкротства.

432
 Таким образом законодательная база предоставляет держателю Pfandbrief широкие возможности
защиты прав. Это позволило ипотечным облигациям стать самыми надежными ценными бумагами в
Германии.

Библиография
1. Mercer Oliver Wyman. 2003. Stady on thr Financial Integration of European Mortgage Markets. European
Mortgage Federation.
2. Lea, Michel J., and Bertrand Renaud. 1995. Contractual savings for housing. How suitable are they for
Transition of Economies? World Bank
3. Международные стандарты оценки имущества/ Международный комитет по стандартам оценки
имущества.
4. Merrill, Sally R. 2001. “Innovations in Microfinance for Housing in the United States and Emerging
Markets: Can We Transfer Mythologies?” Housing Finance International, Vol. XV, №3, March.

433
 ОПЫТ СТРАН ЗАПАДНОЙ ЕВРОПЫ В ОБЛАСТИ ИПОТЕЧНОГО
ЖИЛИЩНОГО КРЕДИТОВАНИЯ
ЛЕВИЦКИ Елена,

ШТЕФЫРЦЭ Наталья Доктор экономических наук

Технический Университет Молдовы

Аннотация: В статье дано определение ипотечные кредиторы. В европейских странах

различают использование различных способов финансирования предоставляемых ими ипотечных
кредитов. Используемый способ зависит в основном от типа ипотечного кредитора и варьируется
по странам. Наиболее общим источником средств для предоставления жилищных ипотечных
кредитов в странах Западной Европы являются ресурсы, привлеченные в виде розничных депозитов.
По оценке Европейской ипотечной федерации, в конце 2012 г. доля депозитов как источника
финансирования ипотечных кредитов составляла 62% от общей суммы кредитов. Другие
существенные финансовые источники — ипотечные облигации банков (19%) и жилищные
сберегательные счета (5%); MBS составляют 1%, другие источники — 13%.

Ключевые слова: ипотечные кредиторы, депозитная система, ипотечные облигации.

1. Введение

Кредиторы обеспечивают финансирование ипотечных кредитов путем привлечения депозитов.

Кредиторами могут быть либо коммерческие банки, либо специализированные сберегательные
организации, например строительные общества. Успешное функционирование такой системы очень
часто требует использования переменной процентной ставки для ипотечных кредитов, поскольку
интересы вкладчиков обеспечиваются благодаря адаптации процентов по сбережениям к меняющимся
рыночным условиям. В противном случае не будет сформирована финансовая база ипотечных
кредитов. Депозитная система доминирует в Великобритании, Ирландии, Франции, Португалии,
Испании. Она существует и в странах с развитой системой ипотечных банков — Германии,
Австрии. Несмотря на преобладание строительных обществ в Великобритании (Building Societies) и
Ирландии, на рынок ипотечных кредитов в последние годы все больше проникают коммерческие
банки, также привлекающие средства институциональных и частных инвесторов во вклады.

2. Теоретический анализ

Как уже отмечалось, ипотечные облигации — это ценные бумаги, выпускаемые

специализированными ипотечными банками или ипотечными кредитными институтами. Их основное
отличие от других долговых ценных бумаг состоит в том, что данные облигации обеспечены правами
требований по ипотечным кредитам.
Ипотечные облигации позволяют перераспределять средства частных и институциональных
инвесторов (например, страховых и пенсионных фондов) в сферу жилищного финансирования с
помощью фондовой биржи. Ипотечные облигации привлекательны для инвесторов, поскольку
обеспечены ипотечными кредитами. Это надежный ликвидный финансовый инструмент, высокий
рейтинг которого поддерживается не только надежностью кредитных институтов-эмитентов, но и
высоким качеством ипотечного кредитного портфеля, что позволяет снизить риски для инвесторов по
сравнению с облигациями, не имеющими подобного обеспечения. Таким образом, ипотечные
облигации позволяют кредиторам получить долгосрочные ресурсы по более низкой цене. В настоящее
время рынок ипотечных облигаций в Европе сконцентрирован в трех странах ― на долю Германии,
Дании и Швеции приходится 78% европейского рынка ипотечных облигаций. Таблица 1 иллюстрирует
объемы рынков ипотечных облигаций в европейских странах. [2,76]

434
 Самый большой в Европе рынок ипотечных облигаций сформировался в Германии, которая по
его масштабам находится на третьем месте в мире после США и Японии.

Таблица 1
Распределение выпущенных ипотечных облигаций по странам Европы (2013 г.)
Страна Ипотечные облигации, Доля рынка ипотечных облигаций в
млн евро европейском рынке, %
Германия 208 694 35,40
Дания 191 373 32,50
Швеция 70 906 12,00
Франция 44 351 7,50
Австрия 5 859 1,00
Испания 25 266 4,30
Нидерланды 876 0,10
Финляндия 47 0,01
Португалия 0 0,00
Норвегия 9 722 1,70
Люксембург 0 0,00
Швейцария 31 780 5,40
Всего 588 874 100,00
Источник: Mortgage banks and mortgage bonds in Europe. 2013. 4th ed. European Mortgage Federation. Р.
11.

В Европе существует более 80 эмитентов ипотечных облигаций: 39 — в Германии, 16 – в

Испании, 8 - в Дании, по 5 - в Швеции и Франции, по 3 - в Австрии, Люксембурге и Финляндии, 2 - в
Швейцарии (табл. 2).
Почти во всех странах ипотечные облигации выпускают специализированные кредитные
институты, деятельность которых регулируется законодательством и контролируется специальными
организациями. Прежде всего регламентируются активные операции кредитных институтов и
требования к кредитным продуктам. Такой подход типичен для Германии, Дании, Швеции, Франции,
Финляндии и Люксембурга. В некоторых странах (включая Австрию, Испанию, Португалию и
Грецию) право выпуска ипотечных облигаций не ограничено специализированными кредитными
институтами[5,239]. В Швейцарии любые кредитные организации могут предоставлять ипотечные
кредиты, но ипотечные облигации (Pfandbrief) могут быть выпущены только двумя Pfandbriefe-
институтами. Выпуск Pfandbrief в Германии строго регулируется законодательством. В Германии все
организации, выпускающие ипотечные облигации, можно разделить на три категории:
1. Частные ипотечные банки, кредитные операции которых ограничены жилищным ипотечным
кредитованием и кредитованием коммунальной сферы; помимо чисто ипотечных банков,
существуют два смешанных банка, которые могут также осуществлять операции
универсальных коммерческих банков;
2. Кредитные институты общественного (коммунального) сектора (земельные банки и др.),
собственниками которых в большинстве случаев являются региональные сберегательные
банки;
3. Два частных корабельных ипотечных банка (ship mortgage banks).
В июле 2012 г. в Германии вступил в силу закон «Об изменении законодательства об ипотечных
облигациях (Pfandbrief)», который отменяет обязательное требование специализации для банков,
эмитирующих немецкие ипотечные облигации (Pfandbrief), оставляя за государством жесткое
регулирование их деятельности. В Дании ипотечные облигации выпускаются ипотечными банками,
которые в соответствии с законодательством являются специализированными кредитными
институтами, осуществляющими только ипотечные и связанные с ними операции. Капитал ипотечных
банков образован за счет средств коммерческих и сберегательных банков, а также Национального
банка[4,189]. Во Франции ипотечные облигации (obligations foncieres) традиционно выпускаются
двумя финансовыми компаниями — «Кредит Фонсье» (Франция) (Credit Foncier de France) и «Кэс де
Рефинансемент де Хабитат» (Caisse de Refinancement de IHabitat). Начиная с 25 июня 1999 г.
эмитентами стали кредитные институты societe de credit foncier — специализированные кредитные

435
организации, осуществляющие операции в сфере недвижимости. Сейчас функционируют две такие
организации.
Таблица 2
Эмитенты ипотечных облигаций в Европе (2013 г.)
Страна Виды эмитентов Количество
эмитентов
Австрия Смешанные ипотечные банки (2) и земельные ипотечные банки
(8), эмитирующие через специализированную центральную 3
кредитную организацию — Pfandbriefstelle der osterreichishen
Landeshypothekenbanken
Германия Ипотечные банки (18 специализированных и 3 смешанных),
кредитные институты общественного (коммунального) сектора
(9 земельных банков, DGZ DekaBank и 7 кредитных институтов 39
коммунальной недвижимости), корабельные ипотечные банки
(2)
Дания Ипотечные банки 8
Испания Любые кредитные институты (коммерческие банки,
сберегательные банки, кредитные кооперативы, 16
специализированные финансовые институты)
Люксембург Ипотечные банки 3
Финляндия Ипотечные кредитные банки 3
Франция Специализированные кредитные организации, работающие в 5
сфере недвижимости и финансовые компании
Швейцария Центральные Pfandbrief-организации (акционерные общества, 2
объединяющие банки кантонов, другие банки, осуществляющие
ипотечное кредитование)
Швеция Ипотечные компании 5
Источник: Mortgage banks and mortgage bonds in Europe. Р. 11.

Рынок ипотечных облигаций в этих странах обеспечивает кредиторов средне- и долгосрочными

ресурсами для ипотечного жилищного кредитования по невысоким и более стабильным процентным
ставкам, приемлемым для заемщиков[3,65].
Как было отмечено выше, ипотечные облигации в Западной Европе обеспечивают ресурсами
около 20% ипотечных жилищных кредитов. Информация о роли ипотечных облигаций в отдельных
европейских странах представлена в таблице 3.

Таблица 3
Доля ипотечных облигаций в финансировании ипотечных жилищных кредитов (конец 2013 г.)
Страна Ипотечные облигации/жилищные ипотечные кредиты, %
Дания 100,0
Швеция 65,0
Австрия 51,0
Германия 19,0
Франция 17,0
Норвегия 9,0
Испания 7,1
Нидерланды 0,5
Источник: Mortgage banks and mortgage bonds in Europe. Р. 11.

Таким образом, значение ипотечных облигаций как источника финансирования ипотечных

жилищных кредитов существенно варьируется по различным странам.
К странам, которые традиционно используют ипотечные облигации, относятся Дания, Швеция,
Австрия и Германия[1,176].
В Дании ипотечные кредиты практически полностью обеспечиваются ресурсами за счет
ипотечных облигаций, которые торгуются на Копенгагенской фондовой бирже. Закон не разрешает
датским ипотечным банкам привлекать депозиты. Облигации выпускаются сериями (или лотами),

436
характеристики которых зависят от условий обеспечивающих их ипотечных кредитов (срока,
процентной ставки, условий погашения).
В Швеции ипотечные компании формируют 65% своих фондов за счет выпуска ипотечных
облигаций. Они могут также запросить кредиты у других финансовых институтов (как правило,
компании-учредителя), но им, как и в Дании, не разрешено привлекать депозиты.
В Германии ипотечные облигации финансируют около 20% ипотечных кредитов (на сумму
208 694 млн евро в 2002 г.). Следует отметить, что немецкие ипотечные облигации (Pfandbriefe)
доминируют на европейском рынке ипотечных облигаций.
Во Франции и Испании ипотечные облигации стоят на втором месте по источникам
финансирования ипотечных кредитов после депозитов, они составляют соответственно 17%
(44 351 млн евро в 2012 г.) и около 7% (25 266 млн евро в 2012 г.) от общего объема выданных
жилищных ипотечных кредитов[6,118].
В ряде стран Европы ипотечные облигации используются также для финансового обеспечения
кредитов государственному и муниципальному секторам. Эти кредиты идут обычно на
финансирование инфраструктурных проектов. Такие облигации (часто называемые
государственными, региональными или муниципальными ипотечными облигациями) широко
используются в Германии и Австрии. В этих странах кредиты, предоставляемые публичному сектору,
в основном финансируются данным типом ипотечных облигаций. В Германии такие публичные
облигации, обеспеченные залогом, составляют 78% от общего объема немецких ипотечных облигаций,
в Австрии —59%. Ипотечные облигации регулируются законодательством. Прежде всего,
регулируются ипотечные кредиты, обеспечивающие ипотечные облигации. Существуют требования к
LTV. Так, в Германии и Австрии LTV равен 60%, в Дании — до 80 % для жилищной ипотеки и 60 %
для коммерческой недвижимости.

3. Выводы

Банки должны соблюдать требование соответствия активов и пассивов по срокам, а также

соответствия процентов по кредитам и облигациям. В большинстве стран основными инвесторами в
ипотечные облигации являются пенсионные фонды и страховые компании, а также кредитные
институты.

Библиография

1. Копейкин А.Б., Рогожина Н.Н. Страхование кредитных рисков при ипотечном жилищном
кредитовании (страхование ипотечных рисков). – М.: Фонд «Институт экономики города»,
2005.
2. Косарева Н.Б., Страйк Р. Развитие ипотечного жилищного кредитования в России – М.:
Фонд «Институт экономики города», 1994
3. Опыт и проблемы развития ипотечного жилищного кредитования в регионах России / Под
ред. Н.Н. Рогожиной. – М.: Фонд «Институт экономики города», 2004
4. Оценка масштабов и динамики изменения платежеспособного спроса на жилье и объемов
жилищного строительства в России. – М.: Фонд «Институт экономики города», 2004.
5. Пастухова Н.С., Рогожина Н.Н. Зарубежный опыт жилищных сберегательных программ.
Рекомендации по использованию жилищных сберегательных программ в работе банков. – М.:
Фонд «Институт экономики города», 2002.
6. Пастухова Н.С. Рекомендации по проведению процедуры оценки вероятности погашения
жилищных ипотечных кредитов (андеррайтинг кредитов). – М.: Фонд «Институт экономики
города», 2003.

437
 INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE PE RISC DE CREDIT
DE TIPUL SWAP
Olga BACA, Irina REBENJA,
Natalia ȘTEFÎRȚĂ, Conf. univ., Dr.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: O criză financiară este, prin definiție, neașteptată. Dacă ar fi anticipată, nu s-ar produce. Apare
brusc ca o flacără, deși se poate să fi ieșit și fum înainte. Criza financiară de astăzi, cea mai gravă din ultimii
80 de ani, mocnea încă de la sfîrșitul anului 2006. Dar “pompierii” fuseseră atenți și împiedicaseră izbucnirea
flăcărilor. Băncile ce ntrale, ghidate de acțiunile Rezervei Federale, își coborîseră ratele de referință la
dobîndă pentru a permite băncilor să micșoreze, la rîndul lor, ratele la împrumuturi, în special în ceea ce
privește piața imobiliară.

Cuvinte cheie: risc de credit, swap, rate de capital, dobîndă fixă.

1. Introducere

Pînă la mijlocul anilor '80, o bancă împrumutătoare avea de îndeplinit mai multe roluri în jocul
împrumuturilor. Ea păstra contactul cu clientul și evalua dacă acesta întrunea condițiile de creditare - cu alte
cuvinte, bonitatea sau capacitatea sa de a plăti împrumutul. Încasa dobînda și ratele de la client. Finanța, de
asemenea, împrumutul, cel mai adesea prin atragerea unor depozite pe termen scurt. Deoarece rata dobînzii la
depozite era cel mai probabil variabilă, în timp ce rata împrumutului era fixă, se crea un risc încorporat al ratei
dobînzii (la maturitate) care trebuia rezolvat. Exista, de asemenea, un risc de lichiditate daca deponenții își
doreau banii înapoi, peste riscul evident de credit pe care îl suporta banca.

Prima tranzacție de transferare a riscului de credit de la banca emitentă la investitori a fost întreprinsă de
fapt în 1970. În luna februarie 2011, Asociația națională guvernamentală pentru creditele ipotecare
(Government National Mortgage Association, GNMA sau “Ginnie Mae”) a emis titluri de valoare garantate
cu ipoteci (MBS-uri) susținute de un portofoliu de ipoteci rezidențiale. Această primă tranzacție a dus la o
explozie formală a securizării creditelor.

2. Abordări teoretice

Procedura prin care un portfoliu de ipoteci este securizat e reprodusă în varianta simplificată în figura 1.
Fiecare împrumut de bază individual este analizat de o agenție de rating pentru a evalua nu doar situația
economică a împrumutantului, ci și diversificarea socială și geografică și alte caracteristici. Portofoliul de
împrumuturi este vîndut apoi unei companii, un vehicul cu scop special (SPV) sau un vehicul ori instrument
de investiții structurat (SIV), creat exact pentru acest scop, cu personalitate juridică distinctă de cea a băncii,
care finanțează achiziția prin emiterea de obligațiuni sau efecte de comerț către investotori. Banca va păstra,
evident, riscul de maturitate (în funcție de modul de investiție al profitului rezultat din vînzare). Banca va
încasa în continuare dobînda și ratele de capital, transferîndu-le către SPV, dar păstrînd un comision pentru
serviciile sale. Un curator (sau un membru al unui consiliu de administrație) poate supraveghea procesul. În
mod frecvent, un manager de active este angajat pentru a verifica dacă nu e afectată calitatea bunurilor de bază,
ajutînd, de asemenea, swap-uri pentru schimbarea valutei și a maturității creditului de bază. Se poate ca aceia
care au făcut împrumutul să plăteasă băncii, de exemplu, o dobîndă fixă în dolari, în timp ce investitorii
(din Japonia, să zicem) își vor dobînzile în yeni la cursul pieței.

438
 Figura 1: Procesul de emitere a titlurilor de valoare garantate de ipoteci.
Sursa: Johan A. Lybeck, Istoria globală a crizei financiare 2007-2010. New York, 2011

Figura 1 oferă informații mai detaliate privind procesul de securitizare, în special în ceea ce privește
conflictele de interese ale partilor implicate și cu accent pe împrumuturile substandard cu bunuri de bază. Un
element important al procesului este așa-numita operațiune de ameliorare a riscurilor de credit. La început,
acest lucru se facea cel mai adesea prin cumpararea unei simple asigurări pentru portofoliul de împrumuturi.
Ulterior a devenit o practică obișnuită să se emită titluri de valoare în diferite tranșe. Unul dintre motive poate
fi atragerea unor tipuri diferite de investitori. Se poate ca băncile să fie interesate de cumpărararea unor MBS-
uri cu maturități pe termen scurt, iar un fond de pensii sau o companie de asigurări să prefere maturitățile pe
termen mai lung. O practică mai des folosită este de a emite mai multe tranșe, în funcție de riscul de credit.
Banca emitentă sau banca de investiții poate păstra, să zicem, 10% din portofoliul de împrumuturi pentru
propriul registru, procent pierdut primul dacă se întamplă ceva în neregulă. După revizuriea legislației bancare
din Statele Unite, precum și din Uniunea Europeană, în 2010, banca este obligată să păstreze cel putin 5%.
Urmeză partea cea mai riscantă a emiterii de obligațiuni, numită securitizare. Astfel, cea mai sigură parte a
emisiunii, aproximativ 80% din total, numită "tranșa super seniot", poate primi un raiting AAA, în timp ce
tranșele intermediare "tranșe junior" primesc un raiting situat între AA+ și BBB-, cu niveluri de risc tot mai
mari.

Exista mai multe motive pentru care băncile doresc să își securitizeze creditele:

- Finanțare mai ieftină. Prin atragerea unor investitori din întreagă lume, finanțarea este diversificată și
poate fi mai ieftină decît atragerea unor depozite sau emiterea unor efecte de comerț. De asemenea, unitatea
SPV emitentă va avea cel mai adesea un raiting mai bun decît banca în sine, ceea ce scade și rata care trebuie
plătită.

-Folosirea unor avantaje comparative. Banca, în special o bancă de economii locală, își cunoaște clienții,
dar se poate să nu aibă cunoștințe despre piața de capital și produsele sale și, astfel, unde și cum este mai bine
să își finanțeze investițiile.

-Costuri de capital mai mici. Conform regulilor de solvabilitate (Basel I), o ipotecă are un cost de capital
50% - cu alte cuvinte, jumătate din cele 8% ale raportului minim dintre capital și bunuri. Un MBS cu raiting
mai mare atrage un cost de capital de numai 20%. Ar trebui subliniat că, drept urmare a crizei financiare, aceste
procente vor fi schimbate, odată cu noul cadru Basel III.

-Un profit sigur. Banca nu mai păstrează niciun risc, ci doar încasează un comision pentru serviciile sale
ca emitent.

439
 -Creștere sporită. Prin vînzarea creditelor, banca obține finanțare, ce îi permite să își extindă afacerea.
Intr-adevăr, creșterea rapidă a multor bănci din ultimii 20 de ani ar fi fost imposibilă fără securitizare.

-Investitorii caută să investească în obligațiuni care au randamente mai mari decît obligațiunile de stat, dar
care păstrează un raiting foarte ridicat.

Figura 2: Instrumentele derivate tip credit-linked note

Sursa: Johan A. Lybeck, Istoria globală a crizei financiare 2007-2010. New York, 2011

Băncile și alte instituții financiare din Statele Unite și din Europa au pierdut bani nu doar din cauza MBS-
urilor si CDO-urilor, ci si a instrumentelor financiare derivate pe risc de credit. Prin derivativ se intelege de
obicei un instrument financiar a cărui valoare depinde de prețul altui instrument financiar, numit primar - adica
instrumentul de bază. Randamentul pe un contract futures sau o opțiune pe rata de schimb a dolarului (față de,
să zicem, lira sterlină) depinde de evoluția ratei actuale de schimb dolar-lira sterlină, iar randamentul pe o
obligațiune futures de schimbarile la randamentul obligațiunii primare și așa mai departe.

Figura 3: Swap pe rentabilitatea totală

Sursa: Johan A. Lybeck, Istoria globală a crizei financiare 2007-2010. New York, 2011

Un derivat pe risc de credit este un produs financiar a cărui valoare se va schimba odată cu schimbările
riscului de credit real sau perceput al titlului de valoare primar sau a altor lucruri similare. Instrumetul de bază
al unui derivat pe risc de credit se numește entitate de referință. Acesta poate fi o țară, o companie sau altceva,
al cărui raiting de credit formează bază pentru intrumentul primar. Un instrument financiar derivat pe risc de

440
credit va genera randament dacă și numai dacă se produce oricare dintre urmatoarele evenimente de credit
listate mai jos:

*faliment;

*suspendarea plăților;

*moratoriu - adica amînarea plăților;

*restructurarea pasivelor;

*reducerea raitingului.

Există două tipuri de derivate pe risc de credit: cele care implică un flux de numerar (produse derivate pe
risc de credit finanțate), din care instrumentele pe risc de credit (CNL) constituie produsul principal, și cele
fără niciun flux numerar la bază în afară de plata marjelor (garanția). Dintre acestea, produsele principale sunt
swap-urile pe risc de credit (contract default swaps, CDS-urile) si swap-urile pe rentabiltatea totală (TRS-uri).

Un instrument de tip CNL reprezintă un mijloc de a mări sau a micșora expunerea cuiva la ceva. Dacă un
investitor deține obligațiuni emise de un stat sau o companie care riscă intrarea în incapacitatea de plată, un
CNL poate să reducă ori să elimine acest risc. După cum se arată în Figura 2, investitorul poate vinde o
obligațiune sintetică unei bănci la care randamentul e condiționat de apariția unui eveniment de credit la
entitatea de referință, ceea ce echivalează cu a împrumuta bani de la bancă, dar împrumutul este eliminat dacă
intervine un eveniment de credit la entitatea de referință. CNL-urile se pot folosi, de asemenea, în scop pur
speculativ în cumpărarea obligațiunilor sintetice. Acestea vor aduce randamentul doar dacă nu se produce
niciun eveniment de credit în cadrul entității de referință; în caz contrar, ele nu valorează nimic sau doar o
parte infimă din valoarea lor nominală.

3. Concluzie
Cele spuse înseamnă ca banca renunță la orice fluxuri de numerar viitoare ale obligațiunii: capitalul, precum
și orice schimbare viitoare a valorii. Un profit (capital gain) la obligațiune este astfel plătit de la bancă către
contrapartida, în timp ce o pierdere (capital loss) e plătită de la contrapartidă băncii. În cazul în care un
eveniment de credit, precum un faliment, face ca obligațiunea să nu aibă nicio valoare, investitorul va plăti
băncii valoarea nominală a obligațiunii. În schimb, banca primește LIBOR plus o marjă și astfel și-a asigurat
un anumit profit.

Bibliografie:

1. Johan A. Lybeck, Istoria globală a crizei financiare 2007-2010. New York, 2011.
2. www.bvb.ro/info/Introducere%20in%20IFD.pdf (accesat la 29.10.2015).
3. Dragota Mihaela, Decizia de investire pe piața de capital. București, 2006.

441
 COLAPSUL ECONOMIC DIN 2007-2009
Mihaela DIMITROV, Natalia ȘTEFÎRȚĂ, conf.univ.,dr.,ec.

Universitatea Tehnică din Moldova

Abstract: Une crise économique est une dégradation brutale de la situation économique et des perspectives
économiques. Son étendue sectorielle, temporelle et géographique peut aller d'un seul secteur d'une seule
région pour une brève période à l'ensemble de l'économie mondiale pendant plusieurs années; on parlera
alors de ralentissement économique ou, plus grave, de récession économique. Une telle crise comporte souvent
(mais pas systématiquement) des répercussions sur le niveau des salaires et la valeur du capital (valeurs
boursières), provoque des faillites et du chômage, accroît les tensions sociales et politiques, et peut même
avoir des répercussions sanitaires.

Cuvinte cheie: Criza economică, faliment financiar, cauze, riscuri, piața valutară.
1.Introducere. Sfîrșitul anului 2008 și începutul anului 2009 au fost marcate de un eveniment istoric:
economia mondială a fost afectată de cea mai serioasă criză amplificată de o periculoasa prabușire a piețelor
financiare dezvoltate, în epicentrul furtunii globale aflîndu-se Statele Unite ale Americii. Acest șoc financiar,
provocat de falimentul pieței ipotecare (rata creditului ipotecar subapreciată - subprime mortgage market
collapse) în Statele Unite în august 2007, a condus la încetinirea creșterii economice mondiale cu ritmuri
alarmante (reducerea cu 6.3% in ultimul trimestru al anului 2008, față de creșterea de 4% un an în urma, cu o
descreștere posibilă în 2009 de 1.3%). De fapt este prima contractare economică globală de dupa cel de al II-
lea razboi mondial, cu o eventuală revenire la o creștere de 1.9% in 2010, ceia ce însa este mult sub nivelul
sau potențial.

Falimentul financiar global s-a extins rapid asupra lumii, avînd la baza cîteva simptome pe lîngă tertipurile
cu împrumuturile nejustificate (dodgy lending): un flux de bani ieftini proveniți din piețele în devenire (in
special a celor asiatice, în primul rînd a Chinei), reglementări (standarte) financiare inconsistente, distorsiuni
în politicile guvernamentale și o supraveghere neadecvată a acestor piețe. După cum mentiona The Economist
“De la inceput a fost neîncrederea.și negarea. A urmat frica. Acum a venit rîndul furiei”.[1,p 222-231] Însa
pentru a găsi soluții este important de a aborda cauzele și nu simptomele crizei, care a creat o situație fără
precedent, subminind încrederea în piețele libere. In acest context sînt necesare și măsuri fără precedent, cu un
caracter mult mai sistemic și global decît cele aplicate pîna în prezent. Este important să fie examinate sursele
crizei sistemului financiar care s-au adunat cumulativ pe parcursul ultimelor decenii.

2.Abordări teoretice. Martin Wolf, analist la ziarul Financial Times, a publicat recent cartea “Fixing
Global Finance” – una din cele mai detaliate și profunde analize a lacunelor sistemului finaciar mondial, în
care meționeaza că “defecțiunile din trecut au condus la disbalantele din prezent” și se află la baza crizei
financiare curente. Dînsul caracterizează criza drept rezultat al unei serii de “falimentari evidente” de a înțelege
și a aprecia la justa valoare:

 Riscurile inerente piețelor financiare liberalizate și a deciziilor instituțiilor respective de piață;

 Riscurile sporite în condițiile cînd fluxurile financiare traversează hotarele, în special pentru
economiile fragile ale piețelor în devenire;
 Riscurile inerente de împrumuturi în valuta străină a țărilor debitoare și importanța unei discipline
financiare și monetare sporite;
 Riscurile conexe ratei de schimb valutar asumate atît de creditori cît și de debitori într-o lume a
circulației liberalizate a capitalurilor;
 Riscurile activității în condițiile instabilității ratei de schimb valutar în lumea multi-valutara;
 Importanța modernizării instituțiilor globale la cerințele timpului[ 2,pp 85-94]
Criza financiară 2007-2009 este astfel cea mai profunda și mai sincronizată pe scara globală.

442
Dl. Nouriel Roubini, professorul școlii de business Stern a universității din New-York o descrie drept unul cele
mai tare înflate “baloane” de valori și credit din istoria omenirii: “balon al valorilor de locuințe, balon al
ipotecei, balon al capitalului acționar, inclusiv privat, balon al fondurilor investiționale de tip “hedge”, balon
al obligațiunilor - toate aceste baloane explodînd concomitent în sectorul real și financiar pentru prima data
din timpul Marei Depresiuni” .

Criza a fost provocata de cîteva cauze majore interdependente, consideră în concluzie economistul
principal al fondului Goldman Sachs Jim O’Neill în recomandarile sale pentru summitul G-20 de la Londra
(aprilie 2009):

 aprecierea excesivă de pretutindeni a valorii locuințelor urmată de prăbușirea pieței locative, în primul
rînd în SUA;
 rata de economii extrem de scăzută în SUA, chiar cu o valoare negativă acum cîțiva ani în urma, cu o
tendință recentă de creștere moderată (5-10% din venitul total);
 rate de economii extrem de mari în țarile “excesiv exportatoare” soldate cu dependență excesivă a
exportului lor de consumatorul insolvent din SUA;
 în balanțele deficitare nesusținute ale contului current al SUA, Marei Britanii și altor economii
dezvoltate în paralel cu imbalantele proficitare (surplus) nesusținute ale Chinei, Germaniei si Japoniei.
Drept consecință, conform estimarilor FMI, valoarea agregată a pierderilor băncilor și altor instituții
financiare numai în 2009 va depăși $4.05 trillioane pe cînd doar $1.1 trillioane sînt proiectate pentru a contribui
la soluționarea problemei. Dacă această tendință va continua Statele Unite, bunaoara, se vor lipsi de circa $1
trillion din produsul sau brut numai în 2009 (PIB-ul SUA a constituit $14.2 trillion în 2008). Cumulativ, timp
de doar ultimii trei ani ameircanii au perdut 33% din cel mai prețios activ – valoarea imobilelor lor (apreciată
la $13 trillioane la momentul de vîrf în 2006 și doar la $8.8 trillioane în 2008), 22% din valoarea fondurilor de
pensionare – al dolea cel mai important activ pentru gospodăriile economice (de la $10.3 trillioane la $8
trillioane), la care se mai adauga $1.2 trillioane pierderi în depuneri și investiții etc. Toate aceste pierderi
însumează cifra impunatoare de $8.3 trillioane..

3.Abordări practice. Dacă să vorbim depsre Moldova,aceasta a fost afectata foarte grav de criza
economică globală. Conform raportului Fondului Monetar International (FMI) referitor la situația economică
mondială, Moldova este singura țara unde nu se prognozează nici o creștere în 2010. Criza economică și cea
politică, în opinia experților locali și intenaționali a fost agravată de calitatea proastă a guvernării, de
deteriorarea considerabilă a mediului de afaceri (Moldova se plaseaza pe locul 158 din cele 176 de țari la
indicatorul “permisiunii construcțiilor” în activitățile de afaceri), răspîndirea și aprofundarea corupției
(conform indicatorului corupției monitorizat de Transparency International Moldova a degradat cu 30 de
poziții din 2006 - la poziția 109). Evaluarile FMI arată că după o creștere anuală robustă a produsului intern
brut (PIB) de 5.5% din anul 2000, in 2009 se așteaptă prăbușirea lui cu cel putin 9% (în contrast cu previziunile
guvernului precedent de 3.5% creștere). Cauzele acestei alunecari rezidă în reducerea cu peste 20% a
exporturilor, cu peste 30% a transferurilor de bani a muncitorilor moldoveni de peste hotare pe baza carora se
asigură circa 40% din PIB (a doua țară in lume dupa Tajikistan).[3.p 143-156]

Cu 25% s-a redus masa monetară si cu 40% s-au micșorat rezervele de valuta străină. Expertii Bancii
Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) consideră că efectele crizei sînt de lungă durată și pot
conduce la falimentul monetar și bancar. În 2008 și în primul semestru al anului 2009, investițiile directe
străine în Moldova s-au redus de nouă ori, numarul de șomeri practic s-a dublat, iar rata sărăciei absolute și
extreme, precum și indicatorul mizeriei au crescut pentru prima data în ultimii ani.

Făcînd o abordare din perioada anilori 2008-2009 si 2015-2016 se prognozează că însuși cauzele crizei
economice de atunci sunt valabile și pentru perioadă actuală, cum ar fi : criza politică provocată de reacțiia
inadecvată și represiunile brutale de catre guvern a protestelor. Aceste evenimente au fost reflectate în
editorialele presei mondiale, probabil pentru a doua oară după 7-8 aprilie 2009 pe o asemenea scară mare de
cînd Moldova a devenit independentă în 1991.

443
 Fig.1 ”Evoluția Produsului Intern Brut în SUA și R.Moldova în perioada 2007-2009 ”

Sursa:Elaborată de autor

4.Concluzii și Strategii anti-criză

Astfel 2009 cu certitudine intra în istorie ca un an ce a pus la îndoială (și a dat startul schimbării) sistemul
global financiar existent cu aspectele sale critice: prăbușirea abruptă și de lungă durată a valorilor pe piața a
activelor; declinul profund al economiei și al angajării în cîmpul muncii concomitent cu un salt mare al valorii
datoriei de stat, în mediu cu 86%.

Fig.2. ”Evoluția datoriei publice în statele UE în perioada 2008-20012”

Sursa: Eurostat

Pornit de la lipsa de lichiditate de pe piețele de capital, lipsă care nu mai permite dezvoltarea corectă a
afacerilor, cirza financiară se extinde prin intermediul rețelelor globale financiar-bancare din întreaga lume,
afectînd indirect diferitele sectoare ale economiilor lumii.Pentru a încerca o cît mai eficientă reducere a
efectelor sale ne putem aminti de ”JP Morgan” ca și cumpărător al ”Washington Mutual”, sau fuziunea dintre
”Wells Fargo” și ”Wachovia”. Dincolo de aspectele de profitabilitatea ale unei fuziuni ,și aici înțelegem
sesizarea oportunitîții ivite jucătorilor mai prudenți ai piețelor de capital și de a prelua pachetele de acțiuniale

444
omologilor cărora criza le-a afectat dramatic cotațiile, ori pentru a limita concurența, ori pentru sporirea cifrelor
de afaceri,implicit a profitului,fuziunile între grupurile financiare au încercat cît de cît aducerea pe linii de
plutire a companiilor aflate în prag de colaps, fie prin infuzii de capital, fie prin eliminarea activelor
neperformante deținute, eliminarea realizată prin valorificarea la valoarea reala, chiar dacă aceste valorificări
înseamnă pierdere.

Pe lîngă aceste fuziuni, un rol important în diminuarea efectelor crizei, îl are Statul,prin cele două strategii:
cea pe termen scurt,imediată, concretizată prin avansarea de lichidități masive pentru evitarea prăbușirii
companiilor aflate în dificultate, și cea pe termen lung, concretizată prin creearea unui cadru legislativ adecvat
,capabil să preîntimpine pe viitor apariția unei astfel de situații.

Statul intervine prin acordarea de mari împrumuturi necesare redresării financiare cît și prin cumpărarea de
active neperformante.[4,p 139-151]

Bibliografie

1. Economic decline in Quarter Exceeds Forecast, by Louis Uchitelle and Edmund Andrews, The New-
York Times, April 29, 2009. pp 222-231
2. Wolf, Martin. Fixing Global Finance. The John Hopkins University Press, 2008, pp.86-91
3. Gomez, O., and Hallet, M. The impact of the global economic slowdown on remittance flows with a
special focus on the EU, Brussels, December 19, 2008,pp143-156
4. CRIZA FINANCIARA IN LUME.Reglementarea si supravegherea institutiilor de Credit 3-6 iunie
2009, pp 139-151

445
РИСКИ ПРИ ИПОТЕЧНОМ ЖИЛИЩНОМ КРЕДИТОВАНИИ, ОСНОВЫ
ЦЕНООБРАЗОВАНИЯ
ГРИБ Ана, РОМАНЧУК Ана,

ШТЕФЫРЦЭ Наталия Доктор экономических наук

Технический Университет Молдовы

Abstract: A credit risk is the risk of default on a debt that may arise from a borrower failing to make required
payments. A mortgage loan, also referred to as a mortgage, is a loan to finance the purchase of real estate,
usually with specified payment periods and interest rates. The borrower (mortgagor) gives the lender
(mortgagee) a lien on the property as collateral for the loan.

Ключевые слова: риск, кредитный риск, ипотечное кредитование, кредит, ликвидность.

1. Введение
Неформальное, качественное понятие риска как экономической категории в общем случае
заключается в том, что риск есть угроза того, что субъект понесет потери в результате наступления
определенных событий. Таким образом, риск, прежде всего, характеризуется событием. Для
кредитного риска событие – факт несостоятельности должника, «дефолт» (невозможность исполнять
принятые на себя обязательства – выплачивать в соответствии с графиком проценты и сумму
основного долга); для процентного риска событие – это факт того, что процентные ставки примут
определенное значение.
2.Теоретический анализ
Риск характеризуется вероятностью наступления данного события. Так, вероятность (частота)
дефолта по ипотечным кредитам в Германии составляет 0,2%, т.е. из тысячи кредитов только два не
будут возвращены своевременно и полностью. Иногда слово «риск» используется в узком смысле и
можно услышать о риске дефолта. В данном разделе слово «риск» используется как синоним слова
«вероятность». Близкое к этому понятие риска дается в работе А.В. Белякова.[2, стр.25-26]
Кроме вероятности возникновения данного события риск характеризуется величиной потерь.
Для кредитного риска это будет разница между суммой, вырученной от продажи заложенного жилья,
и величиной требований банка.
Риски несут все участники рынка ипотечного кредитования: заемщики, банки, операторы
вторичного рынка, инвесторы. Основное внимание в дальнейшем будет уделено банковским рискам.
Основными банковскими рисками являются риски ликвидности и платежеспособности.[1,стр.56].
Риск ликвидности – это возможность того, что банк будет не в состоянии своевременно
выполнить предъявленные ему обязательства.
Риск неплатежеспособности заключается в том, что банк вообще не сможет выполнить свои
обязательства в обозримом будущем.
Стремление банка укрепить свою платежеспособность за счет высокодоходных операций может
привести к потере ликвидности, повышение ликвидности ведет к снижению доходности операций,
поэтому при управлении рисками необходимо соблюдать определенный баланс. Прочие банковские
риски являются «вторичными» по отношению к основным. К наиболее значимым банковским рискам
относят страховой, правовой, кредитный, процентный, валютный риски.
Система рисков, характеризующая ипотечное кредитование, не является строго
формализованной, раз и навсегда зафиксированной системой. Риски могут пересекаться. Например,
для системы ипотечного кредитования выделяется отдельно риск досрочного погашения ипотечных
кредитов, который по своей сути является риском процентных ставок, но исходя из важности
досрочного погашения исследуется отдельно.

446
 Трактовка кредитного риска, риска процентных ставок стабильна и единообразна, однако,
например, операционные риски различные исследователи понимают и трактуют по-разному.
Учет, анализ и правильная оценка рисков — важнейшая составляющая построения надежной
системы долгосрочного ипотечного жилищного кредитования, доступного для большинства граждан.
Успешное управление рисками является первоочередной задачей кредитных и других финансовых
организаций, инвесторов, вкладывающих средства в различные проекты и финансовые инструменты,
поскольку означает возможность как увеличения прибыли, так и расширения объема операций.
Большинство перечисленных ниже рисков в той или иной степени сопровождают практически
все активные операции банков, других финансовых организаций, инвесторов. Однако в данном случае
рассматриваются те специфические риски, характерные для сферы жилищного ипотечного
кредитования, особенностями которой является долгосрочный характер ипотечных жилищных
кредитов и способ обеспечения исполнения обязательств заемщика. Риски определяют желание или
нежелание субъектов рынка активно участвовать в процессе ипотечного кредитования, а также в
значительной степени стоимость ипотечного кредита для заемщика (процентную ставку по
ипотечному кредиту).
Кредитный риск — это риск возникновения убытка банка в силу неисполнения заемщиком своих
обязательств по кредиту, риск неплатежа.
В международной практике сложилось четыре основных способов снижения кредитного риска:
 оценка кредитоспособности,
 уменьшение размеров выдаваемых кредитов одному заемщику,
 привлечение достаточного обеспечения,
 страхование кредитов.
Оценка кредитоспособности. Кредитные работники обычно отдают предпочтение именно
этому методу, поскольку он позволяет предотвратить практически полностью все возможные потери,
связанные с невозвращением кредита.
Уменьшение размеров выдаваемых кредитов одному заемщику (лимитирование). Этот способ
применяется, когда банк не полностью уверен в достаточной кредитоспособности клиента.
Привлечение достаточного обеспечения. Этот метод полностью гарантирует банку возврат
выданной суммы и получение процентов.
Страхование кредитов. Главная задача этого вида страхования – максимально снизить риски
при выдаче кредитов. Страховщики предлагают в основном два варианта решения:
 страхование непогашения кредита (страхователем становится банк);
 страхование ответственности
Ипотечное кредитование – предоставление банками долгосрочных кредитов на приобретение
или строительство недвижимости под залог недвижимого имущества. Ипотечное жилищное
кредитование граждан имеет ряд отличительных черт.
1. Кредиты носят целевой характер и предоставляются гражданам на цели приобретения жилья
или строительства индивидуального жилья.
2. Обеспечением кредита, как правило, является жилье, приобретаемое с помощью кредита,
или, в случае строительства индивидуального дома, залог земельного участка. На срок кредита
недвижимость находится в залоге, и в случае дефолта заемщика кредитор может покрыть свои
потери путем обращения взыскания на предмет залога.
3. Срок погашения кредита (кредитный период) достаточно длителен — как правило, 10-15 лет
и более.
4. Обычно в течение кредитного периода заемщик регулярно выплачивает не только проценты,
но и часть суммы основного долга, так что к концу кредитного периода основной долг
полностью погашается (амортизируется). Такой кредит называется «само амортизирующимся».
5. Сумма кредита составляет обычно не более 60–70% оценочной стоимости покупаемого
жилья, являющегося при этом предметом залога.
6. Благодаря длительному сроку погашения уменьшается размер ежемесячных выплат
заемщика. [2,стр 72]

447
 При ипотечном кредитовании обязательства заемщика по кредитному договору дополнительно
обеспечиваются залогом недвижимости, приобретаемой с использованием кредитных средств. В
большинстве стран с хорошо развитой системой жилищного ипотечного кредитования залог жилого
дома (квартиры) означает, что обязательства заемщика надежно и хорошо обеспечены.
Основная задача кредитора состоит в том, чтобы предоставить заемщику кредит на условиях, при
которых заемщик будет в состоянии его погасить в установленные сроки, а банк-кредитор ― получить
приемлемую прибыль. Необходимо также убедиться, что жилая недвижимость, являющаяся
предметом ипотеки, правильно оценена и ликвидна, т.е. может быть реализована по достаточной цене
и в обозримые для кредитора сроки в случае обращения взыскания на предмет залога.
Кредитный риск состоит в том, что заемщик может оказаться не в состоянии выплатить платежи
по ипотечному кредиту и, чтобы компенсировать свои финансовые потери, банк будет вынужден
обратить взыскание на предмет ипотеки. При этом убытки банка будет определяться невыплаченной
частью основного долга, недополученными процентами и прочими расходами, с одной стороны, и
суммой средств, полученных от продажи заложенного недвижимого имущества, – с другой.
Требования банка, связанные с предоставленным кредитом и дефолтом заемщика, могут оказаться
существенно выше, чем сумма невыплаченного основного долга, и вопрос о компенсации этих
требований за счет выручки от продажи имущества будет зависеть в том числе от того, насколько
быстро и успешно происходит этот процесс. В том случае, если обратить взыскание на предмет
ипотеки сложно и обременительно с точки зрения законодательства, кредиторы будут оценивать
кредитный риск как достаточно высокий и закладывать определенный резерв на его покрытие.
Последнее обстоятельство напрямую связано с процентной ставкой по кредиту, т.е. с ценой кредита
для каждого конкретного заемщика[3,стр.43].
Риск процентных ставок (процентный риск) заключается в снижении прибыльности операций
банка либо возникновении потерь вследствие негативного воздействия изменения процентных ставок
по привлекаемым и размещаемым ресурсам, несбалансированности активов и пассивов банка по
срокам и стоимости.

35
месячная процентная

30
25
ставка

20
15
10
5
0
1 15 Ставка
30 ипотечного
45 60 кредита
месяц
Ставка Финансированная

Положительный спрэд Отрицательный спрэд

Рис1. Кредитование с фиксированной процентной ставкой [3,стр.49].
В работе И.В. Ларионовой под процентным риском понимается риск возможного снижения
маржи банка вследствие негативного непредвиденного изменения процентных ставок на
рынке[4,стр.78].
Определяющее значение для оценки возможных убытков имеет согласованность в изменении
процентных ставок по пассивам (привлекаемым ресурсам для кредитования) и активам. Так, если
ставка по кредиту переменная, корректируется один раз в год и ставка процента по привлеченным
средствам, за счет которых финансируется этот кредит, также пересматривается ежегодно по
согласованной формуле, то риск процентных ставок отсутствует.

448
 3.Вывод
Говоря о качестве кредитного продукта, необходимо иметь в виду и качество процедур,
предшествующих выдаче ипотечного кредита и снижающих риск не возврата кредита и, как следствие,
риск ликвидности. Речь идет о проведении тщательного, квалифицированного андеррайтинга кредита,
оценки платежеспособности заемщика. Это должно минимизировать кредитные риски, обеспечить
надежность кредитов.

Библиография:
1. Никитина Т. В. Страхование коммерческих и финансовых рисков. СПб.: Питер , 2002
2. Беляков А. В. Банковские риски: проблемы учета, управления и регулирования. 2003
3. Fabozzi , Frank J. ed. 2001 .Bank Loans: Secondary Market and Portofolio Management . John
Wiley & Sons.
4. Лаврина И. В.. Управление Активами в коммерческом банке – М.:Консалтбанкир 2003

449
 SIGURANȚA SISTEMULUI FINANCIAR
Valeria COSONEA , Natalia ŞTEFÎRŢĂ conf. univ., dr. ec.

Universitatea Tehnică din Moldova

Abstract: The safety of the financial system are all measures pertaining to banks which had to be taken by
different countries in order to maintain or reinforce the strength and stability of their financial systems and
prevent or restrict the effects of the crises that could possibily occur in this field.

Cuvinte-cheie: siguranță, sistem financiar, reglementare, supraveghere, bancă, Banca Centrală, creditor

1. Introducere

Siguranţa sistemului financiar se referă la toate măsurile privitoare la bănci, care au trebuit luate în
diferite țări cu scopul de a menține sau a întări puterea şi stabilitatea sistemelor lor financiare şi a preveni sau
a reduce efectele crizelor care ar putea să se materializeze eventual în aceste sisteme.
Nevoia de a aplica această siguranţă este generată de rolul esenţial al băncilor în economie şi de impactul
pe care aceste posibile probleme l-ar putea produce, căci, spre deosebire de alte tipuri de companii, închiderea
sau deschiderea unei bănci poate afecta o comunitate.
Băncile sunt mai vulnerabile decît alte tipuri de companii la probleme de lichiditate şi de solvabilitate
şi, de asemenea, ele sunt expuse şi la riscul unor posibile cereri de retrageri masive ale deponenţilor din bănci,
cauzate de lipsa încrederii în instituţiile bancare, în sistemul bancar ca un întreg ori în economie naţională sau
regională.
Aceste particularităţi dar şi importanţa băncilor determină nevoia existenţei siguranţei sistemului
finaciar.

2. Cadrul teoretic
În general, siguranţa sistemului financiar implimentată de către diferite ţări este determinată de către
factorii care se implică de obicei gradat, alternativ sau împreună, pe măsură ce situația unei bănci sau a unui
grup de bănci se înrăutăţeşte.
Reglementatorul şi supraveghetorul băncilor sînt ambii responsabili de cîţiva dintre factorii care
integrează siguranţa, alţi factori fiind responsabili de entităţile financiare, iar alţii de alte agenţii.[1, pp. 2166-
2205]
1) Participarea reglementatorului şi supraveghetorul băncilor la siguranţă se manifestă în principal prin
următoarele elemente:
a) stabilirea de cerinţe adecvate de domiciliere şi autorizare;
b) impunerea de reglementări rezonabile;
c) exercitarea funcţiei de supraveghere a sistemului financiar;
d) exercitarea prerogativelor de sancţionare;
e) exercitarea funcţiei de creditor de ultimă instanţă pentru a inversa problemele generate de lipsa
temporară de lichiditate a băncilor;
f) implimentarea de proceduri agile şi sigure de restructurare a entităţilor financiare aflate în
dificultate – pentru a se realiza acest lucru trebuie să existe un cadru juridic adecvat.
2) Entităţile financiare autorizate să primească depozitele populaţiei răspund de implementarea utilizării
de practici sănătoase de gestionare a riscurilor.
3) Alte agenţii răspund de:
- fondurile pentru capitalizarea băncilor;
- asigurarea depozitelor.

Totodată, supravegherea se manifestă în principal sau se exercită în patru momente ori faze:
1) autorizarea;
2) monitorizarea ulterioară;
3) aplicarea de măsuri de restructurare şi corective;
4) închiderea entităţilor financiare.[2, p. 702-718]

450
 Autorizarea – este necesară pentru deschiderea unor noi entităţi financiare naţionale sau străine şi, de
asemenea, în cazul deschiderii de noi sucursale sau afiliate ale unei entităţi deja autorizate.
Procedura autorizării cere o analiză serioasă a necesităţii respectivei iniţiative, a caracteristicilor
proiectului, condiţiilor generale şi particularităţilor pieţei, a educaţiei şi responsabilităților petenţilor, ca şi o
analiză a experienței lor anterioare în activitatea financiară, dar şi o evaluare a competenţei tehnice şi morale
a directorilor şi managerilor (acest lucru implică existenţa şi exercitarea regulilor care să garanteze că
managementul băncilor se află în mîna unor persoane cu destulă experienţă şi competenţă ca să li se poată
încredinţa dezvoltarea unei activităţi care este caracterizată de importanţa interesului general implicat).
Procesul de evaluare şi autorizare trebuie să fie unul dinamic, acesta însemnînd că trebuie nu doar să se
ia în considerare calificarea iniţială, dar că trebuie de asemenea să existe un proces de supraveghere în timp,
proces care trebuie să evolueze împreună cu evoluţia tehnologiilor şi a companiilor financiare. Dar este nevoie
şi de un program actualizat pentru directori şi administratori care să garanteze dezvoltarea lor împreună cu
evoluţia afacerilor şi a standardelor internaţionale în probleme de reguli şi implementări.
Această autorizare va prevala dacă condiţiile esenţiale luate în considerare de către supraveghetorul
bancar la momentul acordării ei vor continua să existe, iar dacă ele nu există, autorizarea se poate revoca.
Monitorizare: Monitorizare ulterioară include:
1) supravegherea sau auditul ajustării activității bancare la reglementările legii și regulilor dictate de
către supraveghetorul bancar;
2) aplicarea unei măsuri corespunzătoare, timpurii și preventive ori corective (care nu este o măsură de
sancționare), care să identifice și să inverseze slăbiciunile acelor entități care se îndepărtează de la litera legii
sau de la reguli, ca o consecință a acestei înstrăinări (de exemplu cerința prezentării unui plan de adecvare cu
scopul de a rezolva o problemă care a fost detectată, ori a unui plan de regularizare și reorganizare, dacă
încălcarea detectată este legată de relațiile tehnice stabilite de către Banca Centrală în ceea ce privește
lichiditatea și solvabilitatea, sau cu scopul de a înceta o operațiune care este considerată neadecvată sau un
inconvenient).
3) cînd nu este posibilă rezolvarea prin prezentarea unui plan de regularizare și reorganizare,
supraveghetorul trebuie să utilizeze instrumente mai drastice cum ar fi restructurarea băncii și revocarea
autorizației de funcționare sau de operare ca entitate financiară.
Măsuri disciplinare: Deși măsurile disciplinare nu au același nivel de eficacitate în ceea ce privește
preîntîmpinarea crizelor ca și măsurile preventive, printre prerogativele supravegherii putem include și
prerogativa de a iniția o investigație administrativă de aplicare a unor sancțiuni corespunzătoare (amenzi,
descalificări și chiar revocarea autorizației de funcționare) pentru încălcări detectate.
Banca Centrală acționează ca și creditor de ultimă instanță atunci cînd dă cu împrumut bani unei bănci
deoarece nici o altă bancă nu poate să facă acest lucru.
Obiectivul său principal este acela de a împiedica ca falimentul unei bănci să genereze efecte în restul
sistemului (riscul sistemic) și deci să provoace o criză pe scară mai largă, cu un cost neprevăzut pentru
economie în general.
Acest rol al Băncii Centrale derivă din natura distinctă a uneia dintre principalele activități ale băncilor,
respectiv transformarea scadențelor. Activele băncilor au o scadență mai lungă decît pasivele lor, iar valoarea
băncilor depinde de posibilitățile pe care piața le oferă companiilor cărora băncilor le-au dat bani cu împrumut,
în timp ce pasivele lor au o scadență pe termen scurt care trebuie să fie onorate la timp. Astfel, dacă un număr
semnificativ de oameni care au constituit depozite își vor retrage simultan depozitele, băncile vor trebui ca mai
întîi să utilizeze lichiditatea din rezerve și odată ce acestea sînt epuizate, ea trebuie să apeleze la credite de la
restul sistemului financiar (piața interbancară) sau să vîndă din activele proprii pe termen lung.
Totuși, însă, uneori nu este ușor pentru o bancă să obțină împruuturi de la alte bănci sau să-și vîndă
portofoliul atît de rapid pe cît au nevoie, deoarece băncile nu au suficiente informații cu privire la calitatea
activelor băncii. Și deci implementarea operațiunii poate necesita ceva timp. În plus, în cazul crizelor sistemice,
un mare număr de bănci au probleme de lichiditate simultan; în consecință, cererea de lichiditate depășește
oferta.
Acest lucru ar putea provoca situația în care oamenii care nu aveau îndoieli cu privire la solvabilitatea
băncilor să înceapă să le aibă atunci cînd află că nu își vor reprimi depozitele, iar rezultatul este că problemele
de lichiditate ale băncilor se înrăutățesc.
Există un consens general între specialiștii în probleme bancare și monetare, care consideră că Banca
Centrală sau o altă entitate cu suport oficial, în limitele legale și prudențiale, trebuie să își asume rolul de
împrumător de ultimă instanță pentru sistemul financiar în situații de crize sistemice și să furnizeze lichiditate,
în limita posibilităților sale, cu obiectivul de a proteja sistemul de plăți, deci Banca Centrală trebuie să furnizeze

451
lichiditate atunci cînd consideră necesar acest lucru, însă întotdeauna în limitele precise pe care Legea sa
Organică trebuie să le stabilească.
Cu anumite diferențe privind implementarea lor, fondurile pentru capitalizarea au ca funcție sau cu scop
de bază să faciliteze sau să contribuie la finalizarea proceselor de restructurare ale băncilor aflate în criză, fie
prin furnizarea de linii de credit pe termen lung și cu rate de dobîndă scăzute unor entități financiare solvabile
care participă la aceste procese, fie prin achiziția de active și pasive de la alte entități aflate în dificultate, ori
prin fuziuni prin absobție cu acestea.
Aceste linii de credit sînt structurate ca niște împrumuturi subordonate care, în acord cu regulile
reglementatorilor bancari, pot fi considerate ca fiind capital complementar.
În general, aceste fonduri sînt formate din resurse publice; este necesar un gaj pe bunurile mobile
reprezentate de acțiunile băncii care primește creditul ca o garanție de plată, iar proporția împrumutului care
este considerat ca fiind capital complementar se reduce pe măsura ce se scurge scadența maximă a finanțării.[3,
p.1676-1700]
Principalele obiective ale asigurării depozitelor sînt:
a) să contribuie la păstrarea și întărirea stabilității și solidității sistemului financiar prin menținerea,
mărirea sau recuperarea încrederii publicului larg în entitățile financiare, care trebuie realizate prin exercitarea
sau prin simpla existență. Trebuie să clarificăm faptul că asigurată este persoana care constituie depozitul și
nu bancherul. Scopul garanției nu este să salveze băncile sau acționarii ori administratorii lor ci deponenții, și
să mențină stabilitatea sistemul financiar ca un întreg.
b) să protejeze micii deponenți sau sumele mici care reprezintă o mare parte a totalității depozitelor –
aceștia mai sînt numiți și deponenți nesofisticați – care de obicei nu au destule informații (sau nu sînt capabili
să le analizeze în mod adecvat) ca să evalueze corect care este cea mai bună entitate care să primească
depozitele lor și astfel să preîntîmpine riscurile unei alegeri proaste.
Luînd acest scop în considerare, cea mai mare parte a legislației exclude de la garantare depozitele
constituite de deponenți nesofisticați, care în general au acces la aceste informații cum ar fi – între alții –
depozitele constituite de ale entități financiare sau de către persoane fizice sau corporații care au legătură cu o
entitate aflată în dificultate.
c) să încurajeze canalizarea economiilor și introducerea lor în circuitul autorizat și deci să descurajeze
utilizarea acestor economii în aceleași scopuri ca și circuitul neautorizat.
d) să contribuie la o soluție ordonată și rapidă pentru entitățile financiare aflate în criză.
Asigurarea depozitelor poate fi clasificată în următorul mod:
Depinzînd de faptul dacă este sau nu expres stipulat în lege, asigurarea depozitelor poate fi implicită sau
explicită. Experiența internațională ne arată că în momente de creză sau pentru prevenirea lor, statul trebuie să
acopere deponenții chir și fără o dispoziție expresă în lege, cu scopul de a reinstaura o situație de calm și a
recîștiga încrederea publicului în entitățile financiare. Datorită acestei stări de fapt, vorbim despre țări care au
asigurarea depozitelor și țări care cred că nu o au.
Conform scopului garanției, asigurarea poate fi: totală sau combinată. Asigurarea totală acoperă 100%
din suma depozitelor garantate, cea limitată acoperă doar pănă la o anumită sumă, iar asigurarea combinată
acoperă într-o manieră limitată unele depozite și într-o manieră nelimatată altele (de exemplu în Honduras,
acoperirea depozitelor este limitată - pînă la 150000 de Lempiras – cu excepție depozitelor constituie pentru
plata unor operațiuni comerciale externe, pentru care s-a stabilit o acoperire totală).
Sumele acoperite diferă de la țară la țară, dar ceea ce este important este că toate trebuie să fie suficiente
pentru ca să cîștige încrederea deponenților în sistemului financiar, fără a cădea în excese care să provoace
efectul nedorit de risc moral.
Experiența internațională a demonstrat că o acoperire totală produce efecte nedorite, contrar bunelor
practici ale politicilor financiare și monetare. Acest risc este cunoscut ca fiind riscul moral și el nu se manifestă
doar în cazul asigurării depozitelor.
De fapt, riscul moral se creează prin orice mecanism care implică transferul riscurilor normale ale unei
operațiuni către un terț (Banca Centrală). Părțile contractante nu mai iau atunci în considerare riscurile
deoarece o altă entitate și le asumă și le împiedică să suporte consecințele actelor lor.
Acest efect nedorit se produce de obicei atunci cînd există o acoperire implicită ori explicită de 100% a
depozitelor sau cînd experiența demonstează că statul nu închide niciodată o entitate financiară, sau dacă o
face, statul aplică în prealabil soluțiile necesare astfel încît nici un deponent să nu perceapă vreo problemă cu
creditul său.
Bazîndu-se pe protecția unei asigurări totale a depozitelor, entitățile financiare sînt foarte motivate să
acorde împrumuturi cu un grad mare de risc sau să ofere rate ridicate de dobîndă pentru fondurile pe care le
atrag, în special atunci cînd se află în situații dificile.

452
 Deponenții – avînd încredere în aceeași protecție și motivați de dorința de a avea un profit mai mare –
în momentul alegerii unei entități financiare care să se ocupe de operațiunile lor bancare, vor avea tendința să
ignore calitatea instituției și riscul ei relativ și vor lua în considerare doar venitul pe care acesta îl oferă.
Conform originii ori naturii fondurilor, asigurarea depozitelor poate fi: publică, privată sau combinată.
Sistemul este public atunci cînd fondurile pentru garantarea depozitelor din bănci provin exclusiv din
resurse ale statului.
Fondurile sînt private atunci cînd sînt constituite din contribuțiile periodice ale entităților financiare –
în acest caz operațiunile lor vor fi acoperite de garanții.
În sfîrșit, sistemele de asigurare a depozitelor sînt combinate atunci cînd statul face o contribuție inițială
cu scopul de a constitui un fond, iar apoi fondul se mărește prin contribuții ale entităților financiare. [3, p.1702-
1706]

3. Concluzii
În concluzie, este convenabil pentru o țară să aibă o Bancă Centrală cu prerogative de a funcționa ca și
creditor de ultimă instanță, iar prin acest rol să prevină crizele sistemice sau să găsească alte căi mai bune ca
să rezolve situația. Dar, acest rol nu trebuie să fie exercitat în scopul oferirii unui avantaj pentru un anume
sector al sistemului bancar, nici să fie exercitat într-o manieră excesivă fără a evalua ecuația dintre costuri și
beneficii ca și eventualele avantaje al unui ajutor economic de la Stat – deși acest ajutor nu este decît un
împrumut care trebuie returnat.

Bibliografie
1. Acharya, V.V., Shin, H.S., Yorulmazer, T. (2011). “Crisis Resolution and Bank Liquidity”, The
Review of Financial Studies, 24(6), pp. 2166-2205
2. Demirgüç-Kunt, A., Detragiache, E., Gupta, P. (2006). “Inside the crisis: an empirical analysis of
banking systems in distress”, Journal of International Money and Finance, 25, pp. 702-718
3. Reinhart, C.M., Rogoff, K.S. (2011b). “From Financial Crash to Debt Crisis”, The American
Economic Review, 101(5), pp. 1676-1706

453
 ОСНОВНЫЕ ПОНЯТИЯ, СВЯЗАННЫЕ С ИПОТЕЧНЫМИ
ЦЕННЫМИ БУМАГАМИ

Наталья ШТЕФЫРЦЭ Доктор экономических наук, Игорь БАЦАЛАЙ Доктор права

Технический Университет Молдовы.

Аннотация: Статья посвящена исследованию ипотечными ценными бумагами включающее в себя

ипотечные облигации и сквозные ипотечные ценные бумаги.

Ключевые слова: Ипотечные ценные бумаги, Ипотечные облигации, Закладная.

1. Введение
Кризис и депрессия 1930-х гг. в США, последствия Второй мировой войны в Европе заставили
правительства большинства стран осознать особую социальную значимость решения жилищных
проблем населения. Развитие системы долгосрочного жилищного ипотечного кредитования стало
рассматриваться как важнейшая стратегическая цель, реализация которой позволяет решить целый
комплекс социально-экономических проблем, связанных с оздоровлением послевоенной экономики
стран, воссозданием разрушенного жилищного фонда, трудоустройством населения, укреплением
финансовой и банковской систем, финансированием строительства и связанных с ним смежных
отраслей. Создание необходимых правовых условий для эффективной деятельности финансово-
кредитных институтов способствовало появлению надежных и привлекательных для инвесторов
финансовых инструментов ― ипотечных ценных бумаг.

2. Теоретический анализ
Ипотечные ценные бумаги (англ. mortgage securities) – наиболее общее родовое понятие,
включающее в себя ипотечные облигации и сквозные ипотечные ценные бумаги.
Ипотечные облигации (нем. Pfandbrief, англ. Mortgage bond) – долговые обязательства,
обеспеченные правами требований по ипотечным кредитам.
Сквозные ипотечные ценные бумаги (англ. Mortgage-Backed Securities, MBS) – ценные бумаги,
платежи по которым совпадают с денежными потоками от данного пула ипотечных кредитов, за
вычетом платы за обслуживание этих ценных бумаг и за гарантии по ним.
Секьюритизация активов – термин, обозначающий для ипотечных активов процесс выпуска
Mortgage-Backedpass-throughSecurities. Процесс выпуска ипотечных облигаций не подпадает под это
понятие.
Закладная ― именная ценная бумага, удостоверяющая следующие права ее законного владельца:
право на получение исполнения по денежному обязательству, обеспеченному ипотекой, без
представления других доказательств существования этого обязательства; право залога на имущество,
обремененное ипотекой (отметим, что закладная не является эмиссионной ценной бумагой).[1, стр.54]
Одной из наиболее распространенных в мировой практике моделей является модель
универсальных коммерческих банков, которые в качестве кредитных ресурсов для предоставления
долгосрочных жилищных ипотечных кредитов используют средства физических и юридических лиц,
размещаемые на расчетных счетах и депозитах. Роль коммерческих банков в системе жилищной
ипотеки наиболее значительна в Европе, например, в Великобритании, Германии, Испании, а также в
Австралии и Южной Африке. Ресурсную базу ипотечного кредитования в данной модели в основном
составляют средства на депозитных счетах различной срочности — от расчетных счетов и счетов до

454
востребования до более длительных по срокам депозитных вкладов физических и юридических
лиц. (Таблица 1)

Таблица 1
Основные модели финансирования долгосрочных жилищных ипотечных кредитов
Характеристики Основные модели финансирования
моделей Универсальные Контрактные Ипотечные банки Вторичный
банки жилищных сбережений рынок
ипотечных
кредитов
Основной способ Депозиты Депозиты Ипотечные Ипотечные
привлечения ценные бумаги - ценные бумаги
финансирования ипотечные - MBS и их
облигации модификации
Особенности Средства Средства населения на Эмиссия Секьюритизаци
привлечения населения и целевых жилищных ипотечных я ипотечных
ресурсов юридических лиц долгосрочных депозитах облигаций - активов путем
на счетах и с установленными в ценных бумаг, выпуска MBS
депозитах договорах условиями обеспеченных
различной накопления и целевого ипотечным
срочности. кредитования покрытием,
Межбанковские находящимся на
кредиты и займы балансе эмитента
на финансовом
рынке
Основные риски, Риск ликвидности, Рыночный риск в связи Риск досрочного Рыночный риск
связанные со процентных с необходимостью погашения, эмитента
способом ставок, связанный постоянного притока процентных
привлечения с новых вкладчиков ставок, кредитный
ресурсов несогласованность риск кредитора -
ю ипотечных эмитента ценных
активов и пассивов бумаг
по срокам
Наличие Нет специального Законодательство, Законодательство, Законодательст
специального законодательства, регулирующее регулирующее во,
законодательства регулирующего деятельность деятельность регулирующее
деятельность специализированных специализированн выпуск MBS.
коммерческих институтов. ых кредиторов.
банков.
Источник: [4,стр. 108]

Коммерческие банки осуществляют широкий спектр банковских операций — от предоставления

кредитов юридическим и физическим лицам до инвестиций в различные финансовые инструменты,
недвижимость, инвестиционные проекты. Привлекаемые универсальными коммерческими банками
ресурсы также широко варьируются по источникам — от кредитных ресурсов на межбанковском
рынке до средств от граждан и юридических лиц на депозитах, выпускаются также различные
долговые ценные бумаги, векселя и т.д.
Основное преимущество универсальных банков заключается в возможности использовать
разнообразные кредитные и финансовые инструменты для хеджирования рисков банка и обеспечения
его текущей финансовой устойчивости и надежности.
Для крупных коммерческих банков, как правило, характерны достаточно большие по объему
операции, стремление работать с корпоративными клиентами либо состоятельными заемщиками.
Мелкие розничные операции, связанные с относительно небольшими по суммам кредитами и
платежами, для таких банков невыгодны. [2, стр.76]
Данная модель предполагает финансирование жилищных кредитов за счет долгосрочных
целевых жилищных вкладов населения.

455
 Кредитно-сберегательные организации, основанные на привлечении долгосрочных целевых
жилищных вкладов населения в качестве основного источника финансирования, функционируют во
многих странах и различаются по следующим основным характеристикам.
1. Условия долгосрочного контракта (договора), на основе которого осуществляются
накопительные сбережения участников, членов или пайщиков этих организаций. Так, в Германии
заключаемый Bausparkasse договор стройсбережений заранее устанавливает условия и сумму
предоставляемого кредита, которую может получить вкладчик после выполнения условий договора по
суммам и срокам накопления. При замкнутой системе стройсбережений в Германии процентные
ставки как по вкладам, так и по кредитам устанавливаются ниже рыночных и зафиксированы на весь
срок сберегательного контракта. Аналогичные программы действуют в Австрии и Франции, они
отличаются в основном условиями предоставления кредита и более гибкой политикой процентных
ставок. В ряде других стран порядок накопления и получения кредита не столь жестко закреплен на
законодательном уровне и зависит от конкретных финансовых условий деятельности ссудо-
сберегательной организации и состояния финансового рынка (Великобритания, США).
2. Степень замкнутости или открытости по отношению к финансовому рынку. Системы
целевых жилищных контрактных сбережений различаются по степени замкнутости финансовых
потоков — от наиболее замкнутой, практически независимой от внешнего финансового рынка системы
в Германии до полностью открытой системы ссудо-сберегательных ассоциаций в США.
3. Возможность привлекать дополнительные средства с финансового рынка (помимо денежных
средств от вкладчиков) существенно расширяет кредитные возможности данных организаций.
Одновременно с этим увеличиваются риски и зависимость от внешних источников, от изменений на
финансовом рынке. Так, в результате постепенной эволюции строительные общества в
Великобритании превратились из практически замкнутых паевых обществ в достаточно открытые с
точки зрения получаемых источников финансовые организации. Это потребовало усиления надзора за
их деятельностью, усложнения отчетности, приведения ее в соответствие с отчетностью
универсальных коммерческих банков. Подобные мероприятия привели к повышению
административных издержек, но в то же время способствовали универсализации активных и
пассивных операций, повышению гибкости и устойчивости строительных обществ на финансовом
рынке.
4. Наличие или отсутствие специального законодательства, регулирующего сферу
деятельности ссудо-сберегательных организаций, надзор и контроль за операциями, система
отчетности и резервирования, гарантий по вкладам. Наиболее строгое законодательство действует в
Германии и в ряде стран, автоматически копирующих немецкую систему строй сбережений (например,
Чехия, Словакия). Ссудо-сберегательные организации регулируются отдельными законами, четко
устанавливающими сферу их деятельности и меры надзора за ними с тем, чтобы обеспечить
надежность и сохранность вкладов, устойчивое развитие системы в целом.
5. Влияние и поддержка со стороны государства. Наиболее сильно и прямо эта поддержка
осуществляется в Германии (а также в Чехии и Словакии), где ежегодно выделяются бюджетные
средства на выплату «премий» по жилищным сберегательным счетам, стимулирующих граждан
участвовать в системе долгосрочных целевых жилищных накоплений на условиях ставок по депозитам
ниже рыночных. Основная проблема заключается в том, что эта система нуждается в постоянной
бюджетной поддержке, направленной, по сути дела, на компенсацию реальной ставки процента и
повышение надежности и привлекательности долгосрочных жилищных депозитов для вкладчиков.
Стимулирование государством долгосрочных накоплений населения на жилищные цели так или иначе
является формой бюджетного субсидирования.
6. Ограничения на активные операции. Возможности размещения средств, привлекаемых ссудо-
сберегательными организациями в иные активы, помимо предоставляемых жилищных ипотечных
кредитов гражданам — участникам системы, в большой степени зависят от жесткости правового
регулирования, степени «независимости» от финансового рынка, влияния государства и надзорных
органов, форм взаимодействия с «материнскими» либо «партнерскими» универсальными банками.

456
Характеризуя модели, основанные на привлечении ресурсов с рынка капиталов от частных инвесторов
посредством выпуска различных ипотечных ценных бумаг, следует выделить две основные формы:
модель специализированных ипотечных банков, которую зачастую называют одноуровневой моделью,
и модель вторичного рынка ипотечных кредитов, получившую условное название двухуровневая
модель. [3, стр. 88]
Специализированные ипотечные банки созданы в основном в европейских странах, прежде всего
в Германии, Дании, Швеции, Польше, а также в других странах, где принято соответствующее
законодательство. Ипотечные банки — это, как правило, узкоспециализированные кредитные
институты, которые предоставляют долгосрочные кредиты населению за счет средств, привлекаемых
на основе эмиссии ипотечных облигаций, обеспеченных выданными ипотечными кредитами.Модель
вторичного рынка ипотечных кредитов (рефинансирование или секьюритизация ипотечных активов)
получила наибольшее развитие в США, Австралии и Великобритании. В рамках этой модели
первичный кредитор может рефинансировать выданные кредиты путем либо их непосредственной
продажи инвестору или специализированному институту вторичного рынка (оператору вторичного
рынка ипотечных кредитов), либо «обмена» собранных в пулы кредитов на ипотечные ценные бумаги,
выпущенные специализированным эмитентом. [4,стр.33]

3. Выводы
В большинстве стран все более распространенным становится мнение, что ипотечные облигации
и MBS могут быть в равной степени полезны в качестве альтернативных средств привлечения капитала
в сферу жилищного ипотечного кредитования, и выбор между этими средствами зависит от
конкретных текущих потребностей рынка, эмитентов и инвесторов. Объективно ни одну из моделей
нельзя назвать лучшей, подходящей для всех случаев и отвечающей интересам всех эмитентов и
инвесторов, поскольку у каждой их них есть свои преимущества, реализация которых зависит от
конкретных условий.

Библиография

1.Горемыкин В. А. Экономика недвижимости: Учебник. – М.: Издательско-книготорговый центр

«Маркетинг», 2002.
2.Довгялло М., Метелкин А., Ткаченко А. Методические рекомендации по организации
финансирования проектов жилищного строительства. – М.: Фонд «Институт экономики города»,
2001
3.Гражданское право: В 2 т.: Учебник / Отв. ред. E.А. Суханов. – М.: БЕК, 2000
4.Горемыкин В.А. Экономика недвижимости: Учебник. – М.: Издательско-книготорговый центр
«Маркетинг», 2002

457
 PERSPECTIVELE DEZVOLTARII INTREPRINDERILOR DE
CONSTRUCȚII IN REPUBLICA MOLDOVA
Doina-Cezara ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În economia de tranziție, monitorizarea și analiza pieței construcțiilor la fiecare etapă a ciclului
de dezvoltare și a întreprinderilor ce o constitue prezintă interes și importanță atît pentru administrația
publică centrală, locală, agenți economici cât și pentru cetățeni. Situațiile incerte privind cererea și calitatea
construcțiilor conduc la sporirea investigațiilor în acest domeniu. Instabilitatea economică și politică la fel
sunt motive majore ce conduc la studiu continu a pieței construcțiilor. În articolul dat s-a efectuat o analiză a
situației din ramura construcțiilor folosind informația statistică din surse oficiale.

Cuvinte cheie: piață imobiliară, dezvoltare, construcții, întreprinderi, venit, profit.

Dezvoltarea ramurii construcțiilor din Republica Moldova demarează odată cu procesul de dezvoltare a
infrastructurii și a cereri de piața imobiliară. Ramura construcţiilor capitale are un rol central în dezvoltarea
economică a Republicii Moldova, deţinând peste jumătate din formarea de capital fix. Formarea şi dezvoltarea
întregii infrastructuri, atât economice, cât şi sociale, care sunt cruciale pentru dezvoltarea durabilă a ţării,
depind în mod direct de ramura construcţiilor. Astfel, calitatea infrastructurii actuale, precum şi eficienţa
investiţiilor în capital fix sunt influenţate de nivelul de performanţă a acestei ramuri, evoluţia căreia depinde
de tendinţele generale din economie.

Tabelul 1. Evoluția principalilor indicatori a întreprinderilor de construcții în Republica Moldova, în

perioada 2005-2014
Anii Nr. de întreprinderi Nr. de salariați Venit din vînzări mln. lei Profit mln. lei
2005 1851 28633 4297,8 247,3
2006 2099 32169 6388,3 449,6
2007 2411 35702 8494,7 753,7
2008 2561 36789 9883,9 1113,6
2009 2595 31177 6451,8 440,5
2010 2614 29357 8242,2 1024,9
2011 2686 27187 9144,7 843,1
2012 2788 28697 8439,8 240,9
2013 2770 29239 10572,3 375,1
2014 2923 30083 13382,5 762,9
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor [3]

Din tabel se abservă că numărul întreprinderilor din Republica Moldova ce activează în domeniul
construcțiilor este în creștere cu circa 1,03 ori din an în an, acest fapt se datorează interesului sporit faţă de
acest domeniu.
Numărul de salariați antrenaţi în domeniul construcțiilor din Republica Moldova pînă în anul 2008 a
înregistrat o creștere continuă, iar din 2009 din cauza crizei economice se observă o scadere a salariaților pînă
în anul 2012.
Întreprinderile de construcție se pot clasifica dupa genul de activitate în:
 întreprinderi de producție a matrialelor de construcţie;
 întreprinderi de construcţie-montaj;
 întreprinderi de comerţ;
 întreprinderi de prestări servicii.
Veniturile din vînzări ale întreprinderilor de construcții în perioada 2005-2014, au însumat 85 298 mil. lei.
Cele mai mari venituri din vînzări sunt înregistrate în anul 2013-2014, însa rata inflației fiind în 2013 de 4,6%
iar în 2014 de 5,1%. Cele mai mici venituri se înregistrează în anii 2005, 2006 și 2009.

458
 1200 1113,6
1024,9
1000 843,1
753,7 762,9
800

600 449,6
375,1
400 247,3 440,5
200 240,9
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Figura 1. Evoluția profitului a întreprinderilor din ramura construcțiilor a RM în anii 2005-2014.
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor [3]

Din figura 1 observăm că profitul întreprinderilor din Republica Moldova a fost în creștere începând cu
anul 2005 pînă în anul 2008. în anul 2009 din cauza scăderii vînzărilor s-a înregistrat o scădere bruscă a acestui
indicator. Actualmente oferta produsului de construcţii este foarte mare atât pe piaţa primară cât şi cea
secundară, iar volumul vânzărilor este mic, ceia ce va duce lă scăderea profitului agenţilor economici în viitorul
apropiat.

Pierderi
49% Profit
51%

Figura 2. Structura întreprinderiilor din domeniul constructiilor a RM după rezultatul activității

(profit/pierdere) în anul 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor [3]

La finile anului 2014, circa 51% din întreprinderile din domeniul construcțiilor au înregistrat profit, iar
49% au inregistrat pierderi. Acest fapt poate fi cauzat de volumul mare de investiţii în această perioadă pentru
unele întreprinderi şi de volumul mic al vânzărilor.
Ramura construcțiilor din Republica Moldova în perioada 2005-2014 a avut o tendință generală pozitivă
de dezvoltare cu unele excepţii în anii 2009 şi 2012, ceea ce se datorează efectului crizei economice.
Actual majoritatea întreprinderilor de construcții activează pe principiul: „construim ceia ce putem construi
și unde se nimerește”, dar nu ceia de ce are nevoie piața și unde se permite conform normelor și bunului simț.
În rezultat oferta este exagerată cererea necunoscută, fiindcă este imposibil de-o masurat ci numai de intuit. Pe
de altă parte rezultatele obținute de către întreprinderile din ramura construcțiilor se datorează într-o mare
măsură situației economico-politice din țară care are un aport negativ în dezvoltarea acestei ramuri.

Bibliografie:
1. Usturoi L., Novicova L., Stratila A., Economia întreprinderii, Chișinău, 2010
2. Țurcan Iu., Țurcan R., Statistica ramurii, Chișinău, 2015
3. www.statistica.md

459
 IMPORTANŢA INVESTIŢIILOR PENTRU COMPANIILE DE
CONSTRUCŢII DIN REPUBLICA MOLDOVA
Radu COZMA, doctorand

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract. În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre principalii indicatori ai
situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii – indicatorul modificării cererii agregate, volumului
producţiei naţionale şi ocupării forţei de muncă. Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială
sau informaţională nu poate pretinde la dezvoltare dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel
mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.
Cuvinte-cheie: investiţie, management investiţional, sectorul de construcţii, economia de piaţă, criza
economică.
Investiţiile constituie factorul primordial pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei naţionale,
restructurarea societăţilor comerciale etc. Mai mult decît atît, investiţiile reprezintă izvorul creării suportului
material al dezvoltării economice, situîndu-se la baza suplimentării, diversificării sau amplificării cantitativ-
calitative a factorilor de producţie, comerţului şi finanţării.
Sporirea capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi economic al utilajelor, sporirea
productivităţii muncii, suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producţiei nu pot fi asigurate fără un
consum de resurse financiare, fără investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii
economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în asigurarea
modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a economiei naţionale, precum şi a
statului depinde, în mare măsură, de orientarea şi planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în
repartiţia lor trebuie să aparţină ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în
cel mai scurt timp recuperarea lor. Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje
performante şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în
dezvoltarea economico-socială a ţării.
Pentru Republica Moldova perceperea şi înţelegerea fenomenului investiţional în profunzime
şi în totalitatea complexităţii sale este un imperativ ce trebuie realizat în termen scurt, deoarece doar
plasarea accentului pe revitalizarea procesului investiţional va contribui la eficientizarea acţiunilor de
stopare a proceselor economice negative.
În ansamblu, Republica Moldova ar putea fi examinată ca o ţară atractivă din punct de vedere economic.
Însă, volumul real de investiţii atrase în economia ţării nu corespund nici potenţialului ţării, nici cerinţelor
dezvoltării economiei naţionale. În ţara noastră investiţiile sunt îndreptate astăzi asupra capitalului străin, el
fiind considerat un panaceu economic.
Ameliorarea situaţiei e posibilă doar în cazul desfăşurării unei politici raţionale de stimulare a activităţii
investiţionale. Experienţa demonstrează că, crearea regimului favorabil pentru activitatea investiţională nu
numai stimulează fluxul de investiţii în ţară, dar şi contribuie considerabil la creşterea exporturilor. Astfel, se
impune necesitatea asigurării unei creşteri calitative a investiţiilor. Un „salt investiţional” calitativ va contribui
la dezvoltarea sectorului de producere a mărfurilor şi prestare a serviciilor şi, drept rezultat, creşterea
exporturilor din Republica Moldova.
Ieşirea sectorului de construcţii din Republica Moldova din criza economică şi stabilizarea
situaţiei necesită investiţii considerabile de capital. Situaţia este generată de faptul că companiile de
construcţii autohtone, din cauza situaţiei economico-financiare slabe, nu dispun de fondurile necesare
aplicării propriilor lor programe de dezvoltare şi implementării proiectelor sale investiţionale.
Accesul la credite este prohibit, în condiţiile în care dobânzile aproape că dublează anual datoria
contractată prin volumul lor, iar băncile comerciale din Republica Moldova sunt rezervate în
acordarea creditelor comerciale companiilor de construcţii, avînd precedente neplăcute. Totodată,
alocaţiile de la bugetul de stat pentru investiţiile capitale sunt insuficiente.
Pe de altă parte, puterea de cumpărare a populaţiei este redusă, aceasta nu dispune, în
majoritatea cazurilor, de economii pentru a fi investite în construcţia de locuinţe, chiar şi încrederea
oamenilor în companiile de construcţii autohtone a scăzut dramatic în ultimii ani, ceea ce a redus, la

460
rîndul său, volumul de investiţii. Dacă facem o analiză în context prospectiv putem vedea că printr-o
utilizare adecvată [1, pag.7]:
• investiţiile pot constitui pârghia esenţială în procesul de reformă;
• investiţiile pot asigura migrarea capitalurilor dintr-o ramură în alta, precum şi în profil
teritorial;
• investiţiile pot facilita reconstrucţia economiei şi infrastructura profesională.
Concluzie. Reieşind din cele expuse, identificarea căilor de perfecţionare a managementului
investiţional pentru companiile de construcţie autohtone va contribui la eficientizarea activităţii
acestora şi atragerea unui volum mai mare de investiţii în condiţiile economiei de piaţă.

Bibliografie:
1. Ciomoş V. Managementul investiţiilor.
http://file.ucdc.ro/cursuri/F_2_N24_Managementul_Investitiilor_Ciomos_Vasile.pdf
2. Hîncu R. Rolul investiţiilor în dezvoltarea durabilă a economiei naţionale în contextul integrării
europene. În: culegerea Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ASEM, 29-30 octombrie 2010, p. 23-27.

461
 DEZVOLTAREA ECONOMICĂ LOCALĂ

Nicu VESTE, Tatiana MUNTEANU conf. univ., dr.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea economică locală este un proces continuu de planificare şi implementare a

programelor strategice şi a politicilor de dezvoltare durabilă în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii întregii
comunităţi, prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile. Investițiile și proiectele pentru dezvoltarea
locală, contribuie nemijlocit la creșterea bugetului anual la nivel de localitate. Numărul de proiecte și investiții
alocate pentru Republica Moldova s-au ridicat la circa 1000 de proiecte anual. Dezvoltarea economică locală
ține de activitățile și măsurile prevăzute în localitate, care pot aduce un profit. Devizul urmând a fi :„Investim
pentru a câștiga”. Scopul acestui articol este de a evidenția direcțiile prioritare de investire pentru
dezvoltarea localității Zaim din raionul Căușeni.

Cuvinte cheie: Buget local, proiect, dezvoltare economică

Localitatea Zaim, din raionul Căușeni, se află la o distanță de 6 km de centrul raional și 66 km de

municipiul Chișinău. Are o populație de 4657 locuitori. Această localitate nu are o dezvoltare economică
extinsă, cu toate că în ultimii 4 ani bugetul local a sporit cu 1,3 mln. lei. Creșterea resurselor de finanțare a
bugetului se datorește, în mare măsură proiectelor elaborate și câștigate precum și investițiilor Europene, care
au jucat un rol important în posibilitatea de creștere a nivelului economic.
Buget(lei) Buget(lei)
Buget(lei);
Buget(lei); 2015;
2013; Buget(lei);
1790000
1450000 2014;
1550000

Buget(lei);
2012;
500000

Buget alocat din proiecte Buget din fondul statului

Fig.1 Dinamica surselor de finanțare a bugetului localității Zaim, raionul Căușeni

Definind dezvoltarea economică locala ca un proces ce serveşte intereselor populaţiei locale, are ca rezultat
final ridicarea veniturilor locale, combaterea şomajului, îmbunătăţirea averii municipale, a infrastructurii, a
mediului local. Felul în care localitățile acţionează în cadrul actual de schimbări depinde de o varietate de
factori care pot fi grupaţi în trei mari grupe:
a. Prima grupă include factorii situaţionali economici, politici şi sociali, la nivel local şi naţional. Aceştia
sunt în mare parte în afara sferei de influenţă a autorităţilor publice.
b. A doua grupă de factori cuprind configuraţia locală, sfera de activităţi, infrastructura fizică şi socială şi
alte puncte tari sau slabe ale localității. Aceşti factori influenţează impactul forţelor din exterior, felul în care
acestea afectează localitatea.
c. A treia grupă se referă la răspunsul pe plan local la evoluţia situaţiei, felul în care cei responsabili se
organizează, cum îşi realizează şi administrează programele.
Bugetul alocat per anual din fondurile statale și cele din proiecte sunt doar o mica parte din punctele si
subpunctele elaborate pentru dezvoltarea economica locală. Putem aborda diverse modalități de dezvoltare la
nivel local a finanțelor, una din ele fiind câștigul din diverse activități sau servicii. Fiecare regiune își poate
maximiza profiturile prin dezvoltare potențialului său cultural, amplasare geografică, numărul de locuitori,
ocupațiile locuitorilor, etc. Activitățile de dezvoltare economica sunt diverse și pot spori bugetul local până la
100 sau chiar și 200 %.
Pentru a vedea care este potențialul de dezvoltare economică a localității Zaim din raionul Căușeni și
a evidenția direcțiile strategice de dezvoltare pe care acesta trebuie sa le urmeze vom aplica analiza SWOT
(tab.1).

462

Puncte tari
Localitate cultural-istorică;
Plasare avantajoasă față de căile de acces: calea
ferată, drumul republican R26;
Distanță mică față de orașul Căușeni și municipiul
Chișinău;
Domeniu agricol dezvoltat;
Tabelul 1
Puncte slabe
Dezvoltarea redusă a business-lui în localitate;
Inexistența uni spațiu comercial autorizat pentru
comerțul cu mărfuri agricole;
Număr redus de locuri de muncă, mai cu seamă
pentru persoanele cu dezabilități;
Promovare joasa a produselor create la nivel local;

Oportunități Riscuri

Posibilitatea de aplicare la proiectele investiționale Criza economică mondială;

din afară; Închiderea unor piețe externe;
Posibilități inițierii și creșterii afacerilor la nivel Instabilitatea social-politică din țară;
local; Emigrarea populației din localitățile rurale;
Creșterea finanțării din proiecte;
Sursa: Elaborat de autori

În urma analizei efectuate propunem următoarele orientări strategice pentru dezvoltarea localității Zaim:
1. Dezvoltarea infrastructurii turismului.
Localitatea Zaim este locul de baștină a unor renumite personalități așa ca: Alexei Mateevici, Petru Cărare
și Ion Găina La moment s-a finisat muzeului A. Mateevici, următorul pas ar trebui să fie restaurarea muzeul
lui Petru Cărare și a școlii medie în care au studiat aceștia. Dezvoltarea infrastructurii turistice va duce la
sporirea bugetului local cu circa 5 % anual în urma creșterii fluxului de turiști.
2. Dezvoltarea infrastructurii comerciale.
Autorizarea unei piețe agricole chiar în localitate, pentru ca pomicultorii locali să-și poată realiza marfa.
Salutăm inițiativa primăriei Zaim din noiembrie 2015 de a organiza primul festival agricol “Copăcel” dedicat
producătorilor agricoli și în special de pomi fructiferi. La acest festival au participat peste 100 de producători
care au avut vânzări și contracte încheiate în valoare de 50000 lei. Considerăm că organizarea și în anii următori
a acestui festival, folosind o politică promoțională adecvată va crește volumul tranzacțiilor, iar peste 4 sau 5
ediții a festivalului, venitul din vânzări poate să se ridice până la 500 mii lei anual.
3. Investiţii în infrastructura "soft".
Propunem crearea unei baze de date, gestionată de primărie, cu lista tuturor pomicultorilor, soiurilor și
numărul de puieți aflați în vânzare. Aceasta va da posibilitate, unei promovări mai largi a produselor, realizării
eficiente a mărfurilor producătorilor locali, va duce la transparența pieții.
4. Încurajarea antreprenorialului privat.
O alta cale, de a aduce bani în bugetul local, este susținerea și dezvoltarea micului business. Întreprinderile
pot fi înființate cu ajutorul subvențiilor sau granturilor convenabile întreprinderilor. Propunem crearea unui
centru poligrafic în localitate, în care vor putea fi angajate și persoane cu dezabilități. Sursele necesare pot fi
atrase în urma participării la concursul de „Granturi pentru idei de afaceri” din cadrul programului „Susținerea
măsurilor de promovare a încrederii” finanțat de Uniunea Europeană.
Concluzie. Criza mondiala nu este un factor determinant care ar servi ca motiv de criza economica
regională. R. Moldova trebuie să revină pe piața exporturilor cu produse finite și în conformitate cu standardele
cerute pe piața europeana. Aceasta se poate face doar cu suportul și cu directa implicare a fiecărei localități
sau regiuni din țară, aceasta va duce la o colaborare mult mai strânsă interregională și nu doar va ridica nivelul
economic regional și local, dar și va îmbogăți bugetul statului, va avea un efect semnificativ asupra ratei
șomajului și nivelul salariilor din tara, va schimba spre bine multe alte lucruri ce țin de nivelul de dezvoltare a
țarii noastre și, desigur, va reduce numărul locuitorilor care emigrează în căutarea locurilor de muncă, sau a
unei vieți mai bune.

Bibliografie:
1. Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova, Moldova 2020;
2. Materialele de informare în domeniul dezvoltarii economice locale și administrare publica
regionala în cadrul PNUD;

463
 POZIȚIONAREA - INSTRUMENT GENERIC AL
MARKETINGULUI STRATEGIC

Lilia CHIRIAC, Valentina CHILDESCU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Positioning is ne of the most effective marketing instruments used to retain and attract new
customers. Ensemble ways of positioning offers to company an effective development of economic activity,
due to firm strategies that have the mission to remain in the consumer's mind.
Cuvinte cheie: poziționare, produs, piață, strategii de poziționare, strategii de marketing.

Marketingul joacă un rol important în activitatea întreprinderii, principalul obiectiv fiind orientarea
permanentă a întreprinderii către clienți. Prin intermediul marketingului are loc stabilirea relațiilor de lungă
durată dintre întreprindere și consumator. Activitatea de marketing este realizată cu succes în cazul în care
întreprinderea implementează strategii de poziționare eficiente.
Extinderea și diversificarea activităților desfășurate în cadrul pieței este influențată de diversitatea
nevoilor consumatorilor și de posibilitățile de satisfacere a nevoilor neacoperite. Pentru a fortifica poziția
ocupată pe piață, o întreprindere trebuie să identifice un loc distinct pentru produsele sale, atât pe piață cât și
în mintea consumatorilor. Consolidarea avantajelor competitive în mintea consumatorilor și diferențierea
avantajoasă față de concurenți poate fi realizată prin intermediul strategiilor de poziționare. Se recomandă
elaborarea strategiilor de poziționare în baza informațiilor despre comportamentul de cumpărare și consum al
consumatorilor, preferințelor și motivelor intrinseci care-i fac să acționeze.
Poziționarea reprezintă un instrument de delimitare a poziției actuale și viitoare a întreprinderii sau a
produselor aceteia în cadrul segmentelor de piață. Fiind o componentă a marketingului strategic, poziționarea
influențează deciziile privind elaborarea și implementarea strategiilor de marketing a întreprinderii.
Poziționarea este doar un pas în cadrul unui marketing eficient. Marketingul începe cu cercetarea pieței pentru
a descoperi segmentele care ar putea să fie nesatisfăcute de ofertele curente. Apoi, întreprinderea alege
segmentele-țintă cărora le poate furniza o ofertă de calitate superioară. Poziționarea reprezintă pasul următor,
prin care compania comunică ce oferă segmentelor-țintă. Firma nu se poate poziționa fără să realizeze, mai
întâi, segmentarea și stabilirea pieței-țintă [2, p.60].
Termenul de poziționare desemnează modul în care programul de marketing al unei întreprinderi este
perceput de cumpărător față de marketingul aplicat de principalii competitori, adică modul în care produsele
sunt poziționate față de competitori în ceea ce privește mix-ul de marketing. În esență poziționarea este definită
drept plasare a obiectelor comercializabile (produse, servicii, organizații, personalități) într-un model de piață
multidimensional cu scopul de a le asigura un loc bine determinat în psihologia consumatorului [4, p.156].
Conform autorilor Al Ries și Jack Trout „Poziționarea se referă la ceea ce reușești să creezi în mintea
beneficiarului. Cu alte cuvinte, „poziționezi” produsul în mintea acestuia”. Poziționarea este reprezentată mai
mult la nivelul psihologic, prin locul ocupat de produs în mintea consumatorului. Conceptul de poziționare
constă în identificarea criteriilor de diferențiere a produselor întreprinderii în raport cu produsele concurenților
la nivelul minții consumatorului.
Poziționarea presupune crearea ofertei și imaginii companiei astfel încât să ocupe un loc distinct în
mintea publicului țintă. Finalitatea poziționării este crearea unei propuneri valorice concentrate pe client, a
unui motiv convingător pentru ca consumatorul să cumpere produsul. Pentru a obține valoarea de preț și
încrederea consumatorilor întreprinderea trebuie să lupte, să facă cunoscute produsele sale atît clienților fideli,
cît și celor potențiali. O poziționare eficientă presupune unicitatea produsului, diferențierea față de cele
concurente, astfel obținînd o valoare mai mare în mintea consumatorilor. O poziționare de succes poate fi
realizată prin mai multe modalități de poziționare a produsului în cadrul pieței, și anume:
Poziționarea în funcție de preț și calitate. Această modalitate de poziționare evidențiază valoarea
produsului prin prisma prețului și a calității. Consumatorii au preferințe și cerințe diferite cu referire
la calitatea produsului și au un mod deosebit de comportare în achiziționarea produsului. De

464
 exemplu, conceptul companiei IKEA este „mobilier de calitate la prețuri accesibile”, obiectivul
principal este „totul mai bine, mai simplu, mai eficient și întotdeauna la un preț accesibil”.
Poziționarea în funcție de atributele produsului sau „poziționare funcțională”, creează unicitatea
produsului și permite focusarea atenției consumatorului asupra caracteristicilor distinctive ale
produsului, evidențiindu-l între oferta concurenților. De exemplu, compania IKEA a lansat colecţia
de textile VANDRING și anume covoare cu două feţe în culori diferite.
Poziționarea în funcție de utilizarea produsului, permite asocierea produsului întreprinderii cu
anumite ocazii de consum și se recomandă pentru diferențierea produselor. De exemplu, compania
Lacoste a modificat lungimea tricourilor și a propus noul produs doamnelor, ca rochii de plajă.
Compania Wiliams a propus bărbaților loțiunea de ras Lectric Shave, care fiind aplicată pe obraz,
usucă firele de păr și permite un bărbierit mai ușor.
Poziționarea în funcție de categoria de produs. În acest caz se extinde sfera de influență a
întreprinderii pe piața-țintă, cu condiția că întreprinderea deține un produs inovativ, atractiv pentru
consumatori. De exemplu, Red Bull a inaugurat categoria de produs numită în prezent „a băuturilor
energizante” - băuturi răcoritoare care stimulează energia consumatorului.
Poziționarea în funcție de competiție. În cazul dat, întreprinderea oferă o alternativă consumatorilor
pieței-țintă, ținînd cont de nevoile neacoperite ale consumatorilor și folosește punctele slabe ale
concurenților. De exemplu, compania Honda a lansat pe piață bicicleta Honda Caixa care se pliază
într-un pachet de 17x80 cm. și poate fi luată în casă. Compania Mercedes-Benz a propus cea mai
mică mașină posibilă SMART, cu dimensiunea adaptată perfect aglomerațiilor.
Poziționarea cu ajutorul simbolurilor, se recomandă pentru produse standartizate și folosește
simboluri (o personalitate, loc, obiect, situație etc.) cu care se asociază produsul. Adesea, această
modalitate de poziționare este numită emoțională și facilitează memorarea produsului de către
consumator, oferindu-i imaginea necesară, datorită evidențierii calităților sale. De exemplu, Bayer,
constatând că aspirina sa concurează cu alte produse pe bază de acetaminofen, folosit ca analgezic,
a comunicat că în afară de dureri, aspirina sa ajută la prevenirea infarcturilor miocardice, ceea ce a
condus la creșterea loialității față de marcă.
Deci, se recomandă identificarea unui atribut de diferențiere a ofertei întreprinderii în jurul căruia să se
focalizeze toate eforturile. Atributul identificat trebuie să fie puternic și semnificativ, și nu în ultimul rând,
important pentru consumator.
Selectarea celei mai eficiente modalități de poziţionare a produsului în cadrul pieței este o
activitate dificilă, datorită condiţiilor care trebuie respectate:
 Identificarea și întărirea poziţiei produselor în mintea consumatorilor,
 Identificarea poziţiei mărcilor concurente în cadrul pieței,
 Selectarea argumentată a poziţiei produsului în cadrul pieței,
 Evaluarea rentabilităţii ca urmare a poziţiei alese,
 Verificarea corespunderii imaginii produsului cu cerinţele și așteptările consumatorilor,
 Cuantificarea resurselor necesare pentru ocuparea poziţiei dorite,
 Corelarea activității de poziţionare cu elementele mixului de marketing.
În concluzie, poziţionarea eficientă a produsului în cadrul pieței generează multiple efecte pozitive, și
anume: creșterea eficienței economice la nivelul pieței-țintă, crearea imaginii favorabile datorate satisfacerii
superioare a nevoilor consumatorilor, identificarea și valorificarea avantajelor competitive și nu în ultimul rind
obținerea profitului.

Bibliografie:

1. DATCULECU P. Cercetarea de marketing: cum pătrunzi în mintea consumatorului, cum măsori şi cum
analizezi informaţia. Bucureşti: Brandboulders Group, 2006, 672 p.
2. KOTLER Ph. Conform lui Kotler. Bucureşti: Brandbuilders Group, 2006, 224 p.
3. KOTLER, Ph., FERNANDO TRIAS DE BES. Marketing lateral - noi tehnici pentru descoperirea ideilor
de succes. Editura: Codecs, 2006, 223 p.
4. POP N. Al., (coord), Marketing Strategic, Bucureşti: Ed. Economică, 2000,

465
 REZULTATELE ACTIVITĂŢII ECONOMICE ALE
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Eugeniu CUSLII, mag., l. superior, Tatiana MUNTEANU, dr., conf. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: articolul propune o succintă analiză a rezultatelor activităţii sectorului industrial al Republicii
Moldova (industria prelucrătoare) pe parcursul anilor 2006-2013 şi are ca scop elucidarea principalelor
tendinţe şi perspective în sectorul industrial.
Cuvinte cheie: creştere inflaţionistă, structură nedezvoltată, eficienţă în descreştere, competiţie străină.

Întreprinderile industriale în Republica Moldova, în conformitate cu standardele statistice, se grupează în:

1. industria extractivă; 2. industria prelucrătoare; 3. industria de producere a energiei termice şi electrice; 4.
distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (din 2014) [2]. În centrul
atenţiei al acestui articol va fi industria prelucrătoare, ea având o pondere destul de mare în volumul total de
producţie industrială – 83,5% în anul 2014 [2]. În tabelul 1 şi figura 1 este prezentată dinamica principalelor
indicatori rezultativi de ordin absolut şi relativ pentru perioada anilor 2006-2013 [1].
Tabelul 1. Dinamica principalilor indicatori economici ai întreprinderilor industriale
Anii
Indicatorii
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Volumul producţiei industriale,
18717,9 21390,3 24045,5 18080,3 22784,9 28245,1 30147,7 32789,7
mil. lei1
Venitul din vânzări, mil. lei1 21144,3 24980,1 27616,5 22207,4 26436,2 31203,6 33265,7 37144,2
Numărul mediu anual al
134 128 136 128 121 128 121 114
personalului, mii. persoane
Profit (pierderi) până la
785,1 1819,7 2134,6 11,0 1863,5 2105,6 606,3 820,7
impozitare, mil. lei1
Volumul investiţiilor realizate,
1679,6 2387,3 2645,8 956,4 1425,8 2120,0 2310,1 2794,9
mil.lei1
Indicele volumului producţiei
93,5 91,8 92,8 71,7 79,5 88,8 87,4 94,3
industriale (2005=100), %
Indicele de structură a
49,29 46,53 49,00 51,20 51,51 50,27 51,70 49,48
producţiei industriale, %
Rentabilitatea vânzărilor, % 3,7 7,3 7,7 0,05 7,0 6,7 1,8 2,2
1.
Preţuri curente.

Datele prezentate ne permit de a concluziona, la prima analiză, că dinamica activităţii întreprinderilor

industriale este una pozitiva – faţă de 2006 volumul producţiei industriale în preţuri curente s-a majorat cu
14071,8 mil. lei sau cu 75,2%, la fel o dinamică pozitivă se observă şi în cazul indicatorilor venitului din
vânzări şi volumului de investiţii. Dar, e necesar de a atrage atenţie la faptul ca volumul real al producţiei
industriale este mai mic în anul 2013 cu 5,7% faţa de anul 2005 (după indicele volumului producţiei
industriale). Deci putem deduce că a avut loc preponderent o creştere datorată factorului monetar (inflaţiei).
Rentabilitatea vânzărilor, fiind calculată ca raportul între profit (pierderi) până la impozitare şi venitul din
vânzări, în anul 2013 s-a situat sub nivelul anului 2006 (2,2% în anul 2013 faţă de 3,7% în anul 2006). Deci
evident este faptul că pe parcursul perioadei analizate întreprinderile industriale nu au reuşit să-şi amelioreze
eficienţa activităţii economice.

466
 Dinamica principalelor indicatori întreprinderilor
industriale
Volumul producţiei
industriale, mil. lei
Venitul din vânzâri, mil. lei

Volumul investitiilor
realizate, mil.lei

Figura 1. Dinamica principalilor indicatori economici a întreprinderilor industriale

Indicele de structură a producţiei industriale, calculat ca ponderea industriei alimentare în volumul total
al producţiei, este la nivelul anului 2005, adică structura producţiei industriale nu a suferit schimbări majore
pe parcursul perioadei analizate. Numărul persoanelor ocupate în industria prelucrătoare s-a redus cu 20 mii
persoane pe parcursul perioadei studiate, datorită şi investiţiilor efectuate rezultate în creşterea productivităţii
muncii în sectorul industrial.
Referitor la relaţiile comerciale internaţionale, în care sunt implicate întreprinderile industriale,
menţionăm că o pondere semnificativă în exporturile realizate ocupă producţia industriei alimentare, cu o
uşoară descreştere, totodată piaţa internă este supusă unei presiuni în creştere din partea concurenţei străine:
20,5% în anul 2006 şi 17,6% în anul 2013 [1] din exporturile realizate ocupă producţia industriei alimentare,
iar 6,4% în anul 2007 şi 7,3% în anul 2013 [1] din importurile efectuate reprezintă producţia industriei
alimentare. Referitor la structura geografică a comerţului exterior putem menţiona: 41% în anul 2007 şi 38%
în anul 2013 [1] din totalul exporturilor s-au efectuat în ţările CSI, iar în ţările UE 50,7% şi 46,8% [1] respectiv.
Observăm o descreştere a ponderii în ambele zone geografice, dar cu dominarea exporturilor în ţările UE.
Rezumăm, că activitatea întreprinderilor industriei prelucrătoare pe parcursul perioadei analizate poate fi
apreciată ca una dinamica, deoarece s-a marcat o creştere a volumelor de producţie şi vânzări.
Principalele direcţii de ameliorare sunt: 1.Orientarea eforturilor în direcţia sporirii eficienţei activităţii
economice, prin realizarea continuă a investiţiilor pentru sporirea productivităţii muncii; 2. Diversificarea
structurii producţiei industriale cu creşterea ponderii industriilor cu o valoare adăugată ridicată, ce va permite
şi diversificarea structurii exporturilor după produse; 3. Diversificarea continuă a structurii geografice a
exporturilor; 4. Protejarea producătorilor autohtoni în limitele admise de tratatele comerciale internaţionale, la
care face parte Republica Moldova.
Bibliografie
1. Anuarul statistic al Republicii Moldova 2014, Chişinău, BNS al Republicii Moldova, 2014, p. 278-
304, p.412 – 463.
2. Buletin statistic 2014, Chişinău, BNS al Republicii Moldova, 2014, p.9-20.
3. Moldova în cifre 2015, Chişinău, BNS al Republicii Moldova, 2015, p.46-49.

467
 АВТОРСКОЕ ПРАВО В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
Eduard CLIMOV

Universitatea Tehnică a Moldovei

В данной работе я затронул тему авторского права в Республике Молдова. Я попытался доказать,
что эта тема играет важную роль в культурном и экономическом формировании и развитии
общества. Разобрал наиболее распространённые проблемы, причины их появления, возможные
методы решения, а также последствия, к которым может привести несоблюдение законов РМ,
касающихся авторских прав. Привёл примеры нарушения авторских прав. Ссылался на
соответствующие законы об авторском праве.
Ключевые слова: общество, экономика, авторское право, нарушение, закон, автор, собственность,
распространение.

Каждый человек когда-нибудь задумывался о том, чтобы создать что-то своё, уникальное. Это
может быть стихотворение, песня, музыкальное произведение, рисунок, компьютерная программа, -
что угодно. Однако, никто не хочет, чтобы его творение использовал и, ещё хуже, продавал кто-то
другой. Даже с моральной точки зрения это неправильно.
К сожалению, наше общество не идеально, и нарушение авторских прав происходит очень часто.
Особенно, это заметно в слаборазвитых государствах и странах СНГ. В чём же проблема? Неужели,
наш менталитет не готов к переменам? Я считаю, что это не совсем так. Но, прежде чем искать пути
решения проблемы, нужно её понять.
Конституцией Республики Молдова регламентируется охрана авторского права и смежных прав, а
также ответственность за их нарушение. Согласно закону, автор – это физическое лицо, творческим
трудом которого создано произведение. Авторским правом охраняются произведения в формах:
 письменная;
 устная;
 звукозаписи и видеозаписи;
 изображения;
 объёмно-пространственная (скульптура, модель);
 другие;
Объектами авторского права являются:
 литературные произведения;
 компьютерные программы;
 научные произведения;
 драматические произведения, сценарии, синопсисы фильмов;
 музыкальные произведения с текстом или без текста;
 хореографические произведения и пантомимы;
 аудиовизуальные произведения;
 произведения изобразительного искусства;
 произведения архитектуры, градостроительства и садово-паркового искусства;
 произведения прикладного искусства;
 фотографические произведения и произведения, полученные способами, аналогичными
фотографии;
 базы данных;
 другие произведения;
Без ущерба правам автора оригинального произведения наравне с оригинальным произведением
охраняются авторским правом производные и составные произведения, основанные на одном или
нескольких произведениях и/или других существовавших ранее материалах. Авторским правом не
охраняются официальные документы нормативного, административного, или политического
характера, а также их переводы; государственные символы и знаки; выражения фольклора; сообщения,
имеющие характер простой информации. Таким образом, можно точно сказать, что произведением
считается практически каждый окружающий нас объект, созданный творческим трудом, и, согласно

468
закону, мы не можем распоряжаться им в качестве автора, не имея соответствующих прав. В случае
отсутствия доказательств авторства, автором произведения считается физическое лицо, под именем
которого впервые опубликовано произведение. Знаком охраны авторского права является символ
латинской буквы “C” в окружности (copyright symbol) - ©. Данным знаком автор может отмечать свои
произведения, чтобы показать, что они защищаются авторским правом, однако знак охраны авторского
права не является условием для предоставления охраны, – для этого автор может зарегистрировать
своё произведения в официальных государственных регистрах. Ниже приведены статистические
данные о зарегистрированных в Молдове произведениях в период с 2009 по 2014 год:
Tabelul 1
Объекты 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Литературные 74 78 81 88 92 50
произведения
Научные произведения 29 60 52 59 58 69
Музыкальные 21 18 38 24 21 6
произведения
Базы данных 2 1 4 2 2 0
Компьютерные программы 21 27 16 17 32 26
Аудио-видео произведения 83 32 88 9 0 4

Только автор имеет право на воспроизведение, распространение, публичный показ и другие виды
эксплуатации своего произведения. Совершение этих действий другим лицом без разрешения автора
является нарушением закона. Для охраны авторского права существует специальный служба -
Государственное агентство по интеллектуальной собственности в области авторского права и смежных
прав.
Авторское право касается не только творчества и науки, но и экономики. Зачастую,
предприниматели, не знающие закон, нарушают авторское право. Многие пытаются продавать чужие
товары под своим именем, другие воспроизводят чужие произведения без согласования с автором. Но,
как известно, не знание законов не освобождает от ответственности, и, прежде чем начать заниматься
предпринимательством, нужно детально изучить закон. Ещё одним случаем нарушения авторского
права в предпринимательской деятельности может послужить использование чужих логотипов и
названий. Согласно данным, в 2014 году агентством AGEPI было обнаружено 725 экземпляров
контрафактных произведений, содержащих материалы, нарушающие авторские права. Многие из
них навлекли на распространителей уголовную ответственность. Нарушение авторских прав является
серьёзной проблемой Республики Молдова, и, чтобы её решить, нужно сначала увидеть причины её
появления. Я считаю, что причина таится в образовательной системе и общей информированности.
Люди просто ещё не привыкли к тому, что существует такие понятия как авторство и наказания за
нарушения авторского права. Напрасно. Ведь, согласно пункту b статьи 63 IX главы закона об
авторском праве и смежных правах, за нарушение авторского права нарушитель может заплатить
компенсацию размером от 500 до 500000 леев. В современном обществе, где одним из важнейших
ресурсов является информация, знания о вышеописанной проблеме нужно продвигать через все
возможные информационные источники. Осознавая последствия, люди будут не только относиться
внимательнее к чужим произведениям, но и ценить их.
Авторское право в Республике Молдова - это тема, которая требует очень детального рассмотрения.
Она имеет множество «подводных камней» и проблем, которые нужно решить, как можно быстрее,
если мы хотим окончательно вжиться в условия современного мира. Чувство осознания
ответственности за использование чужих произведений нужно прививать с детства, чтобы в будущем
у Молдовы было «здоровое» европейское конкурентоспособное общество.

Bibliografie
1. Конституция Республики Молдова. Закон №139 об авторском праве и смежных правах.
2. Государственное агентство по интеллектуальной собственности. Годовой отчёт 2014.

469