Persii nichita stanescu

„Ca şi cum ar ninge cu pietre peste zăpada vieţii mele. Ca şi cum ar ninge cu natura lucrurilor pe sufletul meu. Atât
de depărtată mi-ai părut trecând din cer şi orizont un punct. Tu, despletito, tu, niciodato de împreună cu tine, tu, mai
singuro decât vederea ochilor mei.  Ca şi cum mi-ar ninge cu pietre peste zăpada vieţii mele, ca şi cum despletito,
despletito, despletito!” Şi ne trezeşte nostagia a ceva frumos şi pierdut parcă pentru totdeauna: „Mamă, vin perşii!/
mamă,/ vin perşii!/ Scoate-mi razele!/ Scoate-mi luminile!/ Săbiile toate!/.../ Mamă.../ Vin perşii, mamă!/ Vin perşii!/
Scoate-mi armele, mamă,/ Vin perşii!/ sau răsare numai luna/ sau s-aude numai marea...”