Arthur Schnitzler

ANATOL

Consultarea Destinului

Anatol, Max, Cora

Camera lui Anatol.

MAX E adevărat, Anatol, te invidiez...

ANATOL surâde.
MAX Ei da, trebuie să-ţi spun că am rămas încremenit. Fiindcă până
acum, eu crezusem că totul nu-i decât un basm. Acum, însă, când am
văzut asta,... cum a adormit ea sub ochii mei... cum a dansat, când i-ai
spus că-i o balerină, şi cum a plâns, când i-ai spus că iubitul ei a murit,
şi cum a graţiat ea un criminal, când ai făcut-o să fie regină...
ANATOL Da, da.
MAX Văd că în tine zace un vrăjitor!
ANATOL În noi toţi.
MAX E terifiant.
ANATOL Mie nu mi se pare... Nu-i mai terifiant decât viaţa însăşi. Nu-i
mai terifiant decât multe altele, care au fost descoperite abia de-a
lungul secolelor. Cum, crezi tu, se vor fi simţit străbunii noştri, când
au auzit deodată că Pământul se-nvârteşte? Trebuie să le fi venit
ameţeala la toţi!
MAX Da.. dar se referea la toată lumea! Şi dacă s-ar descoperi din
nou primăvara!... Nici în ea n-ar crede nimeni! În ciuda copacilor
înverziţi, în ciuda florile care înfloresc şi în ciuda iubirii.
MAX Te abaţi de la subiect; toate astea-s vorbe goale. Cu
magnetismul însă...
ANATOL Hipnotismul...
MAX Nu, cu ăla eo altă poveste. În vecii vecilor nu m-aş mai lăsa
hipnotizat.
ANATOL Ce copilărie! Ce mare lucru, dacă te pun să adormi, şi tu te culci
liniştit.
MAX Da, iar tu îmi spui: “Sunteţi un coşar“, şi eu mă bag în şemineu
şi mă umplu de funingine!...

1
ANATOL Ei, astea sunt glume... Importantă, la toată povestea, e valoarea
ei ştiinţifică. – Dar, vai, prea departe nu am ajuns încă.
MAX Cum aşa?
ANATOL Păi uite, eu, care am fost în stare s-o trimit azi după-masă pe
fata aia într-o sută de alte lumi, cum fac să mă duc pe mine însumi
într-o altă lume?
MAX Nu e cu putinţă aşa ceva?
ANATOL Ca să-ţi spun adevărul, am încercat deja. Minute în şir am fixat
inelul ăsta cu briliante şi mi-am tot indus mie însumi ideea: Anatol!
Adormi! Când te trezeşti, gândul la femeia aceea care te înnebuneşte,
va fi dispărut din inima ta.
MAX Şi, când te-ai trezit?
ANATOL O, nici n-am adormit.
MAX Femeia aceea... femeia aceea?... Aşadar, tot aşa!
ANATOL Da, prietene! ...tot aşa! Sunt nefericit, sunt nebun.
MAX Aşadar tot în ...dubiu?
ANATOL Nu... nu în dubiu. Ştiu că mă înşeală! În timp ce stă agăţată de
buzele mele, în timp ce-mi mângâie părul... în timp ce suntem
fericiţi... eu ştiu că ea mă înşeală.
MAX Nebunie!
ANATOL Nu!
MAX Ai dovezi?
ANATOL Intuiesc... simt... de aceea ştiu!
MAX Bizară logică!
ANATOL Întotdeauna, femeiuştile astea ne sunt infidele. Pentru ele e cât
se poate de natural... ele nici măcar nu ştiu... Aşa cum eu trebuie să
citesc două sau trei cărţi în acelaşi timp, tot aşa femeile astea trebuie
să aibă două sau trei amoruri.
MAX Dar ea te iubeşte?
ANATOL Nesfârşit de mult... Dar asta nu are nici o importanţă. Îmi e
necredincioasă.
MAX Şi cu cine?
ANATOL Ştiu şi eu? Poate cu un prinţ, care s-a luat după ea pe stradă,
poate cu un poet dintr-o casă de mahala, care i-a zâmbit de la
fereastră, dimineaţa, când tocmai tecea pe acolo!
MAX Eşti nebun de legat!
ANATOL Şi ce motiv ar avea ea să nu-mi fie necredincioasă? E şi ea ca
oricare alta, iubeşte viaţa şi nu stă pe gânduri. Dacă eu o întreb: Mă
iubeşti? – atunci ea spune da - şi spune chiar adevărul; şi dacă eu o
întreb, îmi eşti credincioasă? – atunci ea spune din nou da - şi din nou

2
 spune chiar adevărul, fiindcă ea nici măcar nu-şi mai aduce aminte de
ceilalţi – cel puţin în clipa aceea. Şi apoi, ţi-a răspuns oare vreuna
vreodată: Dragul meu prietent, îţi sunt infidelă? Aşadar, de unde poţi
să iei certitudinea? Iar dacă îmi este fidelă –
MAX Aşadar totuşi –
ANATOL Atunci e pură întâmplare... Ea nu gândeşte nicidecum: O,
trebuie să-i fiu credincioasă, dragului meu Anatol... nicidecum...
MAX Dar dacă te iubeşte?
ANATOL O, naivul meu prieten! Ca şi când ăsta ar fi un motiv!
MAX Ei?
ANATOL Eu de ce nu îi sunt credincios?... Şi doar o iubesc cu certitudine!
MAX Ei da! Eşti bărbat!
ANATOL Vechea frază prostească! Tot timpul vrem să ne convingem, că
femeile sunt altfel decât noi în această privinţă! Da, unele..., alea, pe
care mama le încuie în casă, sau alea, care nu au temperament...
Suntem întru totul la fel. Dacă eu îi spun uneia: Te iubesc, numai pe
tine te iubesc, - atunci eu nu simt c-o mint, chiar dacă noaptea dinainte
am petrecut-o la sânul alteia.
MAX Da... tu!
ANATOL Eu..da! Sau poate că tu nu? Iar ea, adorata mea Cora, poate că
nu? Oo! Şi asta mă duce în pragul nebuniei. Dacă m-aş afla în faţa ei
în genunchi şi i–aş spune: Comoara mea, copilul meu – totul îţi este
iertat dinainte -–numai să-mi spui adevărul – la ce mi–ar ajuta? Ea ar
minţi ca înainte – iar eu m-aş afla unde eram mai nainte. Parcă numai
m-a implorat până acum: „Pentru numele lui Dumnezeu! Spune-mi...
îmi eşti într-adevăr credincios? N-ai să auzi nici un cuvânt de reproş,
dacă nu eşti; dar vreau adevărul! Trebuie să-l ştiu“... Şi eu cum am
răspuns la toate astea? Am minţit... liniştit, cu un surâs împăcat... cu
conştiinţa cea mai curată. De ce să te indispun, mi-am spus eu? Şi am
spus: Da, îngerul meu! Credincios până la moarte. Şi ea m-a crezut şi
a fost fericită!
MAX Păi vezi!
ANATOL Eu însă nu cred şi nu sunt fericit! Aş fi, dacă ar exista vreun
mijloc infailibil de a face să vorbească aceste făpturi proaste, dulci,
odioase sau de a afla adevărul pe cine ştie ce altă cale... Dar nu există
nici unul în afară de hazard.
MAX Şi hipnoza?
ANATOL Cum?
MAX Ei... hipnoza... Uite ce vreu să spun: Tu o adormi şi îi spui:
Trebuie să-mi spui adevărul.

3
ANATOL Hm...
MAX Trebuie... Mă auzi...
ANATOL Ce ciudat!
MAX Ar trebui să meargă totuşi... Şi apoi o întrebi mai departe... Mă
iubeşti?... Dar pe altul?... De unde vii acum?... Unde te duci?... Cum îl
cheamă pe celălalt?... Şi aşa mai departe.
ANATOL Max! Max!
MAX Ei...
ANATOL Ai dreptate!... Am putea fi nişte magicieni! Magia noastră ne-ar
putea aduce adevărul de pe buzele femeii...
MAX Şi atunci? Te văd salvat! Cora este cu siguranţă un medium
favorabil... chiar în seara asta poţi deja să ştii, dacă eşti un tip înşelat...
sau un...
ANATOL Sau un zeu!... Max!... Te îmbrăţişez!... Mă simt parc eliberat...
sunt alt om. O am în puterea mea...
MAX Sunt realmente curios...
ANATOL Cum aşa? Doar nu te-ndoieşti?
MAX Aşa, deci, ceilalţi n-au voie să se-ndoiască, numai tu...
ANATOL Deisgur!... Atunci când un soţ iese din casa în care tocmai a
descoperit-o pe soţia lui cu amantul ei, şi îi iese în drum un prieten
care îi spune: Eu cred că soţia ta te înşeală, atunci el nu va răspunde:
Eu tocmai m-am convins de asta... ci: Eşti un nemernic...
MAX Da, uitasem că cea dintâi îndatorire prietenească e – să-i laşi
prietenului iluziile lui.
ANATOL Linişte...
MAX Ce s-a-ntâmplat?
ANATOL N-o auzi? Îi recunosc paşii, chiar dacă ei mai răsună încă-n
antreu.
MAX Eu nu aud nimic.
ANATOL Atât de aproape deja!... Pe coridor.... Deschide uşa Cora!
CORA afară Bună seara! Ah, nu eşti singur...
ANATOL Prietenul Max!
CORA intrând Bună seara! Ei, pe-ntuneric?...
ANATOL Ah, încă nu s-a-nserat. Ştii că îmi place aşa.
CORA mângâindu-i părul Micul meu poet!
ANATOL Draga mea Cora!
CORA Dar cu toate astea am să fac lumină... Permiţi.
Aprinde lumânările în candelabre.
ANATOL către Max Nu-i aşa că-i delicioasă?
MAX Oho!

4
CORA Ei, ce mai faceţi? Tu, Anatol – dumneavoastră, Max? – Staţi de
mult la taclale?
ANATOL De-o jumătate de oră.
CORA Aşa. Îşi scoate pălăria şi paltonul Şi despre ce vorbeaţi?
ANATOL Despre una, alta.
MAX Despre hipnoză.
CORA O, iarăşi despre hipnoză, tot mereu! Ajungi să te prosteşti de tot
de la ea.
ANATOL Chiar aşa...
CORA Ştii, Anatol, aş vrea să mă hipnotizezi şi pe mine o dată.
ANATOL Eu... Pe tine...?
CORA Da, îmi închipui c-ar fi foarte drăguţ. Vreau să spun, - cu tine.
ANATOL Mulţumesc.
CORA Cu un străin... nu, nu, aşa ceva nu aş vrea.
ANATOL Nu, comoara mea... dacă vrei, te hipnotizez.
CORA Când?
ANATOL Acum! Imediat, pe loc.
CORA Da! Bine! Ce trebuie să fac?
ANATOL Nimic altceva, copila mea, decât să şezi liniştită-n fotoliu şi să
ai atâta bunăvoinţă încât să adormi.
CORA O, dar eu am bunăvoinţa asta!
ANATOL Eu mă postez în faţa ta, tu mă priveşti... acum... hai, priveşte-
mă... eu îmi trec mâna peste fruntea ta, peste ochi. Aşa...
CORA Bine, şi pe urmă...
ANATOL Nimic... Trebuie numai să vrei să adormi.
CORA Ştii, când îţi treci aşa mâna pete ochii mei, încep să mă simt
foarte ciudat...
ANATOL Linişte... nu vorbi... Dormi. Eşti deja destul de obosită.
CORA Nu.
ANATOL Ba da!... Puţin obosită.
CORA Puţin, da...
ANATOL ...Pleoapele îţi sunt tot mai grele... foarte grele, mâinile abia le
mai poţi ridica...
CORA încet Adevărat.
ANATOL mângâind-o mai departe pe frunte şi pe pleoape, monocord
Obosită... eşti tare obosită... acum adormi, copila mea... Dormi... tare
obosită eşti... acum adormi, copila mea... Dormi. Se întoarce spre
Max, care priveşte admirativ, i se citeşte pe faţă conştiinţa succesului
Dormi.... Acum ochii îţi sunt închişi strâns de tot... Nui mai poţi
deschide...

5
CORA vrea să deschidă ochii.
ANATOL Nu se poate... Tu dormi.... Dormi mai departe liniştită... Aşa...
MAX vrea să întrebe ceva Tu...
ANATOL Linişte. Către Cora... Dormi... dormi adânc, dormi dusă. Stă
un timp în faţa Corei, care respiră liniştită şi doarme Aşa... acum
poţi să întrebi.
MAX N-am vrut decât să întreb dacă doarme cu adevărat.
ANATOL Vezi bine... Acum o să mai aşteptăm câteva clipe. El stă în
faţa ei, o priveşte liniştit. Pauză lungă Cora!... Acum ai să-mi
răspunzi... Răspunde. Cum te cheamă?
CORA Cora.
ANATOL Cora, ne aflăm în pădure.
CORA O... în pădure... ce frumos! Verdele copacilor... şi
privighetorile.
ANATOL Cora... Acum ai să-mi spui adevărul şi numai adevărul... Ce
anume ai să faci, Cora?
CORA Am să spun adevărul.
ANATOL Ai să-mi răspunzi la toate întrebările spunându-mi adevărul, şi
când ai să te trezeşti din nou, vei fi uitat iarăşi totul! M-ai înţeles?
CORA Da.
ANATOL Acum dormi... dormi liniştită. Către Max Acum am s-o întreb
aşadar...
MAX Hei, dar câţi ani are?
ANATOL Nouăsprezece... Cora, câţi ani ai?
CORA Douăzeci şi unu de ani.
MAX Haha.
ANATOL Pst... ce lucru neobişnuit... Din asta poţi să vezi...
MAX O, dacă ai fi ştiut că e aşa un medium bun!
ANATOL Sugestia a funcţionat. Acum am s-o întreb. – Cora, mă
iubeşti...? Cora... mă iubeşti?
CORA Da!
ANATOL triumfător Ai auzit?
MAX Hai acum, întrebarea principală, dacă îţi este fidelă.
ANATOL Cora! Întorcându-se Întrebarea-i stupidă.
MAX De ce?
ANATOL Aşa nu se poate-ntreba!
MAX ...?
ANATOL Trebuie să formulez întrebarea altfel.
MAX Eu gândesc că e destul de precisă.
ANATOL Nu, tocmai asta-i greşeala, că nu-i destul de precisă.

6
MAX Cum aşa?
ANATOL Dacă o-ntreb: Eşti credicioasă, atunci poate că ea înţelege asta
în sensul larg al cuvântului.
MAX Adică?
ANATOL Ea cuprinde poate întregul... trecut... S-ar putea ca ea să se
gândească la o vreme, în care ea iubea pe altul... şi are să răspundă:
Nu.
MAX Şi asta ar fi cât se poate de interesant.
ANATOL Mulţumesc... Eu ştiu, Cora a mai întâlnit alţi bărbaţi înainte de
mine... Chiar ea mi-a spus cândva: Da, dacă aş fi ştiut că într-o bună zi
te întâlnesc pe tine... atunci...
MAX Dar n-a ştiut.
ANATOL Nu...
MAX Şi-n ceea ce priveşte întrebarea ta...
ANATOL Da... Întrebarea asta... Mi se pare rudimentară, cel puţin în
varianta asta.
MAX Atunci pune-o cam aşa: Cora, mi-ai fost credincioasă, de când
mă cunoşti?
ANATOL Hm... Ar fi ceva. În faţa Corei Cora! Mi-ai fost... Dar şi ăsta-i
un nonsens!
MAX Un nonsens!?
ANATOL Te rog... trebuie doar să-ţi închipui, cum ne-am cunoscut. Noi
înşine nu aveam habar, că aveam să ne iubim cândva atât de
nebuneşte. În primele zile, amândoi priveam toată povestea ca pe ceva
trecător. Cine ştie...
MAX Cine ştie...?
ANATOL Cine ştie dacă nu a început să mă iubească pe mine, – tocmai
atunci când se termina dragostea ei pentru altul?Ce anume a trăit fata
asta cu o zi înainte s-o întâlnesc eu, înainte să fi schimbat primele
vorbe? Oare a putut ea să se rupă făr nici un efort? Oare n-a trebuit
poate să mai târască după ea zile şi săăptămâni un lanţ vechi, n-a t r
e- b u i t, spun.
MAX Hm.
ANATOL Ba vreau chiar să merg şi mai departe... Prima fază a fost doar
un capriciu de-al ei – ca şi de-al meu. Nici unul din noi n-a privit
lucrurile altfel decât ca pe o fericire fugară, dulce - şi nici nu i-a cerut
celuilalt altceva. Dacă în perioada aceea a făcut vreo greşeală, ce-aş
putea eu să-i reproşez? Nimic – absolut nimic.
MAX Eşti ciudat de înţelegător.

7
ANATOL Nu, câtuşi de puţin, găsesc doar că e lipsit de nobleţe, să te
foloseşti în felul acesta de avantajele unei situaţii de moment.
MAX Ei, acesta e fără îndoială un gând ales. Dar vreau să te ajut să
ieşi din dilema asta.
ANATOL -?
MAX O întrebi cum urmează: Cora, de când mă iubeşti pe mine... îmi
eşti credincioasă?
ANATOL Asta, ce-i drept, sună cât se poate de clar.
MAX ...Ei?
ANATOL Dar nu e deloc aşa.
MAX Oo!
ANATOL Credincioasă! Cum vine asta de fapt: Credincioasă? Gândeşte-
te... ieri a călătprit într-un vagon de cale ferată şi un domn care şedea
vizavi i-a atins vârful piciorului cu piciorul lui. Acum, cu această
capacitate de percepţie ieşită din comun, sporită la infinit de starea de
somn, cu această sensibilitate exacerbată, aşa cum o posedă un
medium în stare de hipnoză, nu este deloc exclus ca ea să privească
deja chiar şi asta ca pe o încălcare a fidelităţii.
MAX I-auzi!
ANATOL Cu atât mai mult, cu cât, în discuţiile noastre pe această temă,
aşa cum obişnuiam să le purtăm uneori, ea a luat la cunoştinţă
concepţiile mele poate puţin exagerate. Eu însumi i-am spus: Cora,
chiar dacă nu faci decât să te uiţi la un alt bărbat, e deja un act de
infidelitate faţă de mine!
MAX Şi ea?
ANATOL Şi ea, ea a râs doar de mine şi a spus, cum aş putea eu să cred că
ea s-ar uita la un altul.
MAX Şi cu toate astea, crezi –?
ANATOL Există întâmplări – gândeşte-te, un ins insistent se ţinea seara
după ea şi-i apasă un sărut pe gât.
MAX Ei – chestia asta...
ANATOL Cum – dar nu-i deloc imposibil!
MAX Care va să zică nu vrei s-o întrebi.
ANATOL O, ba da... dar...
MAX Tot ce ai produs până acum e lipsit de sens. Crede-mă, femeile
nu ne înţeleg deloc greşit, atunci când le întrebăm de fidelitatea lor.
Dacă acuma-i şopteşte cu glas tandru, îndrăgostit: Îmi eşti
credincioasă... atunci n-are să se gândească la vârful piciorului
vreunui domn şi nici la sărutul pe ceafă primit de la vreun ins insistent
– ci numai la ceea ce înţelegem în mod curent prin infidelitate, situaţie

8
 în care tu ai totuşi în continuare avantajul ca, în cazul unor răspunsuri
nesatisfăcătoare, să poţi pune noi întrebări, care trebuie să lămurească
totul. –
ANATOL Aşadar, tu vrei cu tot dinadinsul, ca eu s-o întreb...
MAX Eu?...Doar tu voiai!
ANATOL Fiindcă tocmai mi-a mai trecut ceva prin cap.
MAX Şi anume..?
ANATOL Inconştientul!
MAX Inconştientul?
ANATOL Să ştii că eu unul cred în stări inconştiente.
MAX Aşa.
ANATOL Asemenea stări pot lua naştere din ele însele, dar pot fi şi
generate, artificial,... prin anestezice, prin substanţe halucinogene.
MAX Nu vrei să te explici mai îndeaproape...?
ANATOL Închipuieşte-ţi o cameră în semiîntuneric, plină de atmosferă.
MAX Semiîntuneric... atmosferă... mi-o închipui.
ANATOL În camera asta ea... şi un altul.
MAX Bine, dar cum vrei să fi ajuns ea acolo?
ANATOL Deocamdată vreau să las chestiunea asta deschisă. Doar există
destule pretexte... Ajunge! Aşa ceva se poate întâmpla. Ei şi pe urmă –
câteva pahare de vin de Rin... un aer ciudat de încins, care apasă peste
toate, o aromă de ţigări, tapete parfumate, o rază de lumină de la o
lustră din sticlă mată şi draperii roşii – solitudine – linişte – doar
cuvinte dulci rostite în şoaptă...
MAX ...!
ANATOL Şi altele au fost supuse astfel! Mai bune, mai potolite ca ea!
MAX Păi da, numai că eu tot nu pot să-nţeleg cum se împacă cu
noţiunea de fidelitate faptul de a se duce cu un altul într-o asemenea
încăpere.
ANATOL Există tot felul de lucruri pline de mister...
MAX Atunci, prietene, tu dispui de dezlegarea uneia dintre acele
mistere, cu care şi-au spart capul cei mai inteligenţi bărbaţi din lume,
înaintea ta: nu trebuie decât să vorbeşti, şi ştii tot ce vrei tu să ştii. O
întrebare – şi afli dacă eşti unul dintre cei puţini care sunt iubiţi s i n g
u r i, poţi să afli, unde e rivalul tău, să afli, prin ce mijloace a obţinut
el victoria asupra ta – iar tu nu rosteşti acest cuvânt! – Ai dreptul la o
întrebare adresată Destinului! Tu nu o pui! Zile şi nopţi întregi de
torturezi, ţi-ai da jumătate din viaţă în schimbul adevărului, acum el se
află în faţa ta, tu nu apleci să-l ridici! Şi de ce? Din cauză că s-ar putea
eventual întâmpla ca o femeie, pe care tu o iubeşti, să fie la fel cum,

9
 după părerea ta, ar trebui să fie toate – şi pentru că totuşi iluzia ta îţi
este totuşi de o mie de ori mai scumpă decât adevărul. Aşadar de ajuns
cu joaca, trezeşte-o pe fata asta şi mulţumeşte-ţi conştiinţa ta
orgolioasă cu minunea pe care – ai fi putut s-o înfăptuieşti.
ANATOL Max!
MAX Ei, doar nu vrei să spui că mă înşel? Doar nu vrei să spui că nu
ştii tu însuţi că tot ce mi-ai spus mai devreme nu au fost decât
subterfugii, fraze goale, cu care nu ai putut să mă-nşeli nici pe mine,
nici pe tine?
ANATOL repede Max... Lasă-mă să-ţi spun doar că vreau; da, vreau s-o
întreb!
MAX Ah!
ANATOL Dar nu fii supărat pe mine – nu de faţă cu tine!
MAX Nu de faţă cu mine?
ANATOL Dacă sunt nevoit s-o aud, vestea cumplită, dacă ea îmi
răspunde: Nu, nu ţi-am fost credincioasă – atunci să fiu eu singurul
care-o aude. Să fii nefericit, e doar nefericrea pe jumătate, să fii
compătimit: Atunci e întreagă! – Asta nu vreau eu. Tu eşti doar cel
mai bun prieten al meu, dar tocmai de aceea nu vreau ca ochii tăi să se
oprească asupra mea cu acea expresie de compasiune, care abia ea îi
spune nefericitului cât e de jalnic. Poate că mai e şi altceva – poate că
mi-e ruşine de tine. Adevărul ai să-l afli tu, astăzi a fost ultima oară că
ai văzut-o la mine pe fata asta, dacă m-a înşelat! Dar nu vreau s-o afli
o dată cu mine; asta e ceea ce n-aş putea să suport. Înţelegi asta...?
MAX Da, prietene, îi strânge mâna şi mă grăbesc să te las singur
cu ea.
ANATOL Ah, prietenul meu! Conducându-l la uşă În mai puţin de un
minut de chem înapoi! – Max iese.
ANATOL stă în faţa Corei ... o priveşte lung Cora!...! Scutură din cap,
merge de colo colo Cora! – În faţa Corei, în genunchi Cora!
Dulcea mea Cora! Se ridică. Hotărât Trezeşte-te... şi sărută-mă!
CORA se ridică, se freacă la ochi, îi cade-n braţe lui Anatol Anatol!
Am dormit mult?... Dar unde e max?
ANATOL Max!
MAX vine din camera alăturată Iată-mă!
ANATOL Da...ai dormit destul de mult – şi ai şi vorbit în somn.
CORA Pentru numele lui Dumnezeu! Sper că nimic necuviincios? –
MAX N-aţi făcut decât să răspundeţi la întrebări!
CORA Şi ce m-a-ntrebat?
ANATOL O mie de lucruri!...

10
CORA Şi eu am răspuns întotdeauna? Întotdeauna?
ANATOL Întotdeauna.
CORA Şi ce anume ai întrebat tu – asta nu se poate şti? –
ANATOL Nu, asta nu se poate! Şi mâine te hipnotizez din nou!
CORA Ba nu! Niciodată din nou! Asta-i curată vrăjitorie. Să ţi se pună
atâtea întrebări şi după trezire să nu ştii nimic de toate astea. – Precis
că am trăncănit numai prostii.
ANATOL Da... de pildă, că mă iubeşti...
CORA Adevărat.
MAX Uite-o că nu crede! Asta-i foarte bine!
CORA Dar uite... asta aş fi putut să ţi-o spun şi trează!
ANATOL Îngerul meu! Îmbrăţişare.
MAX Dragii mei... adio! –
ANATOL Ai şi plecat?
MAX N-am încotro.
ANATOL Nu te supăra că nu te conduc. –
CORA La revedere!
MAX Câtuşi de puţin. La uşă Un lucru mi-e limpede: Că
femeile mint chiar şi sub hipnoză... Dar ei sunt fericiţi – şi ăsta e
principalul. Adio, copii. Ei nu-l aud, deoarece sunt strânşi într-
o îmbrăţişare plină de patimă.

Cortina

11
 Cumpărături de Crăciun
Anatol, Gabriele

Ora şase seata, de Crăciun. Ninge încet. Pe străzile Vienei.

ANATOL Stimată doamnă, stimată doamnă...!

GABRIELE Cum?... Ah, dumneavoastră eraţi!
ANATOL Da!... Vă urmăresc! – Nu pot să privesc impasibil cum căraţi
toate lucrurile astea! – Daţi-mi vă rog mie pachetele dumneavoastră!
GBARIELE Nu, nu, vă mulţumesc! – Lăsaţi că pot să le duc!

ANATOL Dar vă rog, stimată doamnă, nu-mi creaţi atâtea dificultăţi, când
vreau şi eu să fiu o dată galant –
GABRIELE Fie – pe ăsta de-aici...
ANATOL Dar asta nu înseamnă absolut nimic... Mai daţi-mi... Aşa... pe-
ăsta... şi pe-ăsta...
GABRIELE Destul, destul – sunteţi prea amabil!
ANATOL Dacă ţi se permite să fii, măcar o dată – e atât de plăcut!
GABRIELE Numai că lucrul acesta îl arătaţi doar pe stradă şi – când ninge.
ANATOL ...Şi când e seara târziu – şi când se întâmplă să fie Crăciunul –
nu-i aşa?
GABRIELE E o adevărată minune, când ajunge omul să vă vadă o dată la
faţă!
ANATOL Da, da... Vreţi să spuneţi că anul ăsta nici măcar nu am apucat
să vă fac vizita –
GABRIELE Da, cam aşa ceva vreau să spun!
ANATOL Stimată doamnă – anul ăsta nu fac deloc vizite – absolut deloc!
Şi – ce mai face soţul dumneavoastră? Şi ce vă mai fac copilaşii aceia
scumpi? –
GABRIELE Puteţi să săriţi peste întrebările astea! – Ştiu bine că toate astea
vă interesează prea puţin!
ANATOL E frisonant, să dai peste cineva care cunoaşte oamenii atât de
bine!
GABRIELE Pe dumneavoastră – vă cunosc eu!
ANATOL Nu atât de bine cât mi-aş dori-o!
GABRIELE Lăsaţi observaţiile astea! Da -?
ANATOL Stimată doamnă – aşa ceva e peste puterile mele!
GABRIELE Daţi-mi vă rog înapoi pacheţelele mele!

12
ANATOL Nu fiţi rea – nu fiţi rea!! – Iată că sunt din nou cuminte...
Merg unul lângă altul tăcuţi.
GABRIELE Ceva acolo aveţi totuşi voie să vorbiţi!
ANATOL Ceva acolo – da – dar cenzura e atât de severă...
GABRIELE Ce-ar fi să-mi povestiţi ceva. Nu ne-am mai văzut de-atâta
timp... Ce mai faceţi dumneavoastră de fapt/în fond? –
ANATOL Nu fac nimic, ca de obicei!
GABRIELE Nimic?
ANATOL Absolut nimic!
GABRIELE Dar e realmente păcat de dumneavoastră!
ANATOL Ei... Dumneavoastră vă este total indiferent!
GABRIELE Cum puteţi afirma una ca asta? –
ANATOL De ce îmi irosesc eu viaţa aşa? – Cine-i de vină? – Cine?!
GABRIELE Daţi-mi pachetele! –
ANATOL Dar nu am dat vina pe nimeni... Am întrebat şi eu aşa în gol...
GABRIELE Şi tot vă mai plimbaţi întruna?
ANATOL Să mă plimb! O spuneţi pe un ton atât de dispreţuitor! Ca şi
când ar exista ceva mai frumos! – Există ceva atât de minunat de lipsit
de ţel în cuvântul acesta! – Iată însă că astăzi nu mi se potriveşte deloc
– astăzi sunt ocupat, stimată doamnă – exact ca dumneavoastră! –
GABRIELE Cum aşa?
ANATOL Şi eu fac cumpărături de Crăciun! –
GABRIELE Dumneavoastră?
ANATOL Numai că nu găsesc nimic potrivit! – Şi asta cu toate că de
săptămâni întregi stau seară de seară în faţa tuturor vitrinelor din toate
străzile! – Dar negustorii nu au nici un pic de gust şi de inventivitate.
GABRIELE Clientul e cel care trebuie să-l aibă! Atunci când cineva e atât
de puţin ocupat cum sunteţi dumneavoastră, stă şi se gândeşte,
inventează el însuşi – şi-şi comandă cadourile încă din toamnă. –
ANATOL Nu sunt eu omul care să procedeze astfel! – Oare poţi să ştii,
toamna, cui ai să-i dăruieşt ceva de Crăciun? – Şi-acum mă trezesc din
nou că mai sunt două ore până la pomul de Crăciun – şi eu n-am încă
nici cea mai vagă idee, nici cea mai vagă idee -!
GABRIELE Să vă ajut eu?
ANATOL Stimată doamnă... Sunteţi un înger – dar să nu-mi luaţi
pacheţelele...
GABRIELE Nu, nu...
ANATOL Aşadar înger! Îmi este permis s-o spun. – ce frumos – înger! –
GABRIELE Sunteţi atât de bun să tăceţi?
ANATOL Iată că sunt din nou cât se poate de tăcut!

13
GABRIELE Aşadar – daţi-mi şi mie un repr oarecare... Cui îi e destinat
cadoul dumneavoastră?
ANATOL ...Asta... de fapt, e greu de spus..
GABRIELE E pentru o doamnă, fireşte?!
ANATOL Ei da – că vă pricepeţi la oameni, v-am spus deja o dată pe ziua
de azi!
GABRIELE Dar ce... fel de doamnă? – O doamnă adevărată?!
ANATOL Mai întâi ar trebuie să cădem de acord asupra termenului! Dacă
vă gândiţi la o doamnă din lumea mare, - asta nu corespunde întru
tutul...
GABRIELE Aşadar... din lumea mică?...
ANATOL Bine – să spunem din lumea mică. –
GABRIELE De fapt, aş fi putut să-mi închipui asta...!
ANATOL Numai nu deveniţi sarcastică!
GABRIELE Doar vă cunosc gusturile... Trebuie să fie iar vreo prospătură –
subţire şi blondă!
ANATOL Blondă – recunosc...!
GABRIELE ...Da, da... blondă... e bizar că aveţi de-a face tot mereu cu dame
din astea de mahala – dar mereu!
ANATOL Stimată doamnă – nu-i vina m e a.
GABRIELE Lăsaţi asta – domnul meu! – O, şi e foarte bine de altfel că
rămâneţi la genul dumneavoastră... Ar fi o mare nedreptate, dacă aţi
părăsi terenul triumfurilor dumneavoastră...
ANATOL Dar ce-mi rămâne de făcut – sunt iubit doar acolo, afară...
GABRIELE Dar oare sunteţi înţeles... acolo, afară?
ANATOL Câtuşi de puţin! – Dar, vedeţi dumneavoastră... în lumea cea
mică sunt doar iubit; în cea mare – doar înţeles – ştiţi doar şi
dumneavoastră...
GABRIELE Absolut nimic nu ştiu eu... şi nici nu vrea să mai ştiu! – Veniţi...
iată aici exact magazinul potrivit... aici o să cumpărăm ceva pentru
micuţa dumneavoastră...
ANATOL Stimată doamnă! –
GABRIELE Ei da... ia uitaţi-vă... un etui din ăsta micuţ cu diferite
parfumuri... sau ăsta de-aici cu cele şase săpunuri... Paciuli... Cyphre...
Jockey-Club – asta ar trebui să se potrivească – nu?
ANATOL Stimată doamnă – nu-i tocmai f r u m o s ce faceţi!
GABRIELE Sau, ia staţi, priviţi...! – Ia uitaţi-vă... Această mică broşă cu
şase briliante false – ia gândiţi-vă – şase! – Şi cum mai strălucesc! –
Şi această brăţară nostimă, mică, cu brelocurile astea dumnezeieşti...

14
 ah, - unul reprezintă chiar un cap de maur, autentic! – Asta trebuie să
facă furori... la mahala!...
ANATOL Stimată doamnă – vă înşelaţi! Nu le cunoaşteţi pe fetele astea –
ele sunt altfel, decât vă închipuiţi dumneavoastră...
GABRIELE Şi aici... vai, ce nostim! – Dar veniţi mai aproape – iată – ce
spuneţi de pălăria asta? - Forma asta era cât se poate de modernă
acum doi ani! Şi penele – cum se mai unduiesc – nu-i aşa!? Ar trebui
să facă o vâlvă colosală – în Hernals?
ANATOL Stimată doamnă... n-a fost niciodată vorba de Hernals... şi apoi
probabil că subapreciaţi chiar şi gustul din Hernals...
GABRIELE Ei da... chiar că nu-i uşor cu dumneavoastră – atunci daţi-mi o
mână de ajutor – daţi-mi o sugestie –
ANATOL Cum aş putea...!? N-aţi face decât să zâmbiţi superior – cu
siguranţă!
GABRIELE Ba nu, ba nu! – Învăţaţi-mă doar...! E încrezută – sau modestă?
– E înaltă sau micuţă? – Se dă în vânt după culori vii...?
ANATOL Nu ar fi trebuit să accept amabilitatea dumneavoastră! – Nu
faceţi decât să vă bateţi joc!
GABRIELE Ba nu, să ştiţi că vă ascult! – Dar spuneţi-mi ceva despre ea!
ANATOL Nu îndrăznesc –
GABRIELE Dar îndrăzniţi liniştit!... De cât timp....?
ANATOL Să lăsăm asta!
GABRIELE Insist! – De cât timp o cunoaşteţi?
ANATOL De – mai mult timp!
GABRIELE Nu mă mai lăsaţi să vă interoghez aşa...! Istorisiţi-mi o dată
toată povestea...!
ANATOL Nu există nici o poveste!
GABRIELE Cum să nu, unde aţi cunoscut-o, şi cum şi când, şi ce fel de
persoană e ea în fond – asta aş vrea eu să ştiu!
ANATOL Bine – dar e plictisitor – ţin să vă previn în privinţa asta!
GABRIELE Pe mine însă mă va interesa. Chiar aş vrea să aflu ăi eu o dată
ceva din lumea asta! – Ce fel de lume este asta în fond? – Nu ştiu
absolut nimic despre ea!
ANATOL Nici n-aţi putea s-o-nţelegi!
GABRIELE Vai, domnul meu!
ANATOL Aveţi un dispreţ atât de sumar pentru tot ce nu ţine de cercul
dumneavoastră! – Şi e foarte nedrept.
GABRIELE Dar sunt atât de dornică să învăţ! – Nimeni nu-mi povesteşte
nimic despre această lume! – Cum aş putea s-o cunosc?

15
ANATOL Dar... Aveţi o percepţie atât de tulbure, că – acolo vi se răpeşte
ceva. Curată ostilitate!
BAGRIELE Vă rog – mie nu mi se răpeşte nimic – atunci când eu vreau să
păstreze ceva.
ANATOL Da... dar, atunci când dumneavoastră înşivă nu vreţi ceva... vă
supără totuşi, când acest ceva este primit de altcineva? -
GABRIELE Vai - !
ANATOL Stimată doamnă... E doar un lucru tipic feminin! Şi deoarece e
tipic feminin – este probabil şi cât se poate de distins şi frumos şi
profund...!
GABRIELE De unde atâta ironie la dumneavoastră!!
ANATOL De unde? – Am să vă spun. Şi eu am fost cândva bun – şi plin
de încredere – şi nu exista nici un pic de sarcasm în ceea ce
spuneam... Şi m-am ales cu atâtea răni pe care a trebuit să le îndur în
tăcere –
GABRIELE Nu e cazul să deveniţi romantic!
ANATOL Rănile cinstite – da! – Un „Nu” la timpul potrivit, chiar de pe
buzele cele mai iubite – am putut să-l depăşesc. – Dar un „Nu”, când
ochii au spus de o sută de ori „Poate” – când buzele au surâs de o sută
de ori „Cine ştie”, - când tonul glasului a sunat de o sută de ori a „Cu
siguranţă” – un astfel de „Nu” te face să –
GABRIELE Parcă voiam să cumpărăm ceva!
ANATOL Un astfel de „Nu” te face să înnebuneşti... sau să devii cinic!
GABRIELE ...Parcă voiaţi să-mi... povestiţi –
ANATOL Bine – dacă ţineţi neapărat să auziţi opoveste...
GABRIELE Sigur că vreau!... Cum aţi cunoscut-o...?
ANATOL Doamne – aşa cum cunoşti întotdeauna pe cineva! – Pe stradă –
la dans – într-un autobus – sub o umbrelă -
GABRIELE Dar – ştiţi bine – cazul ăsta special mă interesează. Pentru cazul
ăsta special vrem noi să cumpărăm ceva!
ANATOL Acolo în... în „lumea cea mică” nu există cazuri speciale – în
fond, nici în cea mare nu există... Doar sunteţi, toate, atât de tipice!
GABRIELE Domnul meu! Acum începeţi –
ANATOL Dar nu-i nimic jignitor – câtuşi de puţin! – Eu însumi nu sunt
decât un tip!
GABRIELE Şi ce tip anume, mă rog?
ANATOL ...Melancolicul uăuratic!
GABRIELE ...Şi... şi eu?
ANATOL Dumneavoastră? – cât se poate de simplu: Mondenă!
GABRIELE Aşa...! ...Şi ea!?

16
ANATOL Ea...? Ea..., fetiţa cea dulce!
GABRIELE Dulce? Imediat „dulce”? – Ăi eu – „mondena” şi-atât –
ANATOL Mondena cea rea – dacă ţineţi cu tot dinadinsul...
GABRIELE Aşadar... pobestiţi-mi o dată despre... fetiţa cea dulce!
ANATOL Nu e o frumuseţe fascinantă – nu e deosebit de elegantă – şi nu
e din cale afară de spirituală...
GABRIELE Dar nu vreau să ştiou cum n u este ea –
ANATOL Are farmecul blând al unei seri de primăvară.. şi graţia unei
prinţese vrăjite... şi spiritul unei fete, care ştie să iubească!
GABRIELE Aud că spiritul ăsta ar fi foarte răspândit... în lumea
dumneavoastră cea mică!...
ANATOL Nu puteţi să vă închipuiţi cum e acolo!... Prea multe vi s-au
trecut sub tăcere, când eraţi o fată tânără - şi prea multe vi s-au spus,
de când sunteţi o tânără femeie!... Din cauza asta suferă naivitatea
observaţiilor dumneavoastră –
GABRIELE Dar v-am spus doar – sunt dornică să învăţ... Vă cred deja
povestea cu „prinţesa” dumneavoastră „vrăjită”! – Povestiţi-mi o dată
cum arată grădin vrăjită, în care odihneşte ea –
ANATOL Fireşte nu e cazul să vă închipuiţi un salon strălucitor, cu
draperii ce cad, grele, ascunzând uşile – cu buchete de flori uscate prin
unghere, cu bibelouri, candelabre, mătase palidă... şi cu
semiîntunericul afectat al unei după amieze în agonie.
GABRIELE Dar nu vreau să ştiu ce anume să n u –mi închipui...
ANATOL Aşadar, închipuiţi-vă o cameră mică şi întunecoasă – atât de
mică – cu pereţi zugrăviţi – şi pe deasupra puţin prea deschis la
culoare – câteva gravuri vechi cu inscripţii şterse de vreme atârnă ici
şi colo. – O lampă cu abajur atârnând din tavan. – De la fereastră,
când se-nserează, vedere spre acoperişurile şi hornurile ce se scufundă
în întuneric!... Şi – când vine primăvara, atunci grădina de vizavi are
să înflorească şi are să miroasă...
GABRIELE Ce fericit trebuie să fiţi, că încă de la Crăciun vă gândiţi la luna
mai!
ANATOL Da – a c o l o sunt uneori şi eu fericit!
GABRIELE Ajunge, ajunge! – Se face târziu... vrem să-i cumpărăm ceva!...
Poate ceva pentru camera aia cu pereţii zugrăviţi...
ANATOL Are tot ce-i trebuie în ea!
GABRIELE Da... ei! – sunt convinsă de asta! – Eu însă dumneavoastră – da,
dumneavoastră! Aş vrea eu să vă împodobesc camera aia aşa cum vă
plece!
ANATOL Mie? –

17
GABRIELE Cu covoare persane...
ANATOL Dar vă rog – acolo afară!
GABRIELE Cu o lustră din cioburi de sticlă verzi şi roşii...?
ANATOL Hm!
GABRIELE câteva vaze cu flori proaspete?
ANATOL Da... eu însă vreau să-i duc e i ceva –
GABRIELE Ah da... e adevărat – trebuie să ne hotărâm – probabil că ea vă
aşteaptă deja?
ANATOL Cu siguranţă!
GABRIELE Vă aşteaptă? – Ia psuneţi-mi.... cum vă întâmpină?
ANATOL Ah – aşa cum se întâmpină, fireşte. –
GABRIELE Vă aude paşii încă de pe scări... nu-i aşa?
ANATOL Da... uneori...
GABRIELE Şi stă lângă uşă?
ANATOL Da!
GABRIELE Şi vă cade în braţe – şi vă sărută – şi spune... Ce anume spune
ea...?
ANATOL Păi, ce se spune în astfel de situaţii...
GABRIELE Ei... de exemplu!
ANATOL Nu ştiu nici un exemplu!
GABRIELE Ce a spus ieri?
ANATOL Ah – nimic deosebit... sună atât de banal dacă nu auzi şi tonul şi
vocea care o spune...!
GABRIELE Am să-l adaug eu în închipuire! Ei – ce-a spus?
ANATOL ...„Mă bucur aşa de tare, că te am din nou aici!”
GABRIELE „Mă bucur aşa de tare” – cum?!
ANATOL „Că te am din nou aici!”...
GABRIELE ...În fond, e foarte drăguţ – foarte drăguţ! –
ANATOL Da... e din inimă şi adevărat!
GABRIELE Ăi ea e ... întotdeauna singură? – Vă puteţi vedea aşa,
netulburaţi!? –
ANATOL Păi da – ea trăieşte singură – e absolut singură, fără mamă, fără
tată... nici măcar o mătuşă n-are!
GABRIELE Şi dumneavoastră... sunteţi tot ce are...?
ANATOL ...Se prea poate!... Astăzi... Tăcere.
GABRIELE ...Se face atât de târziu – vedeţi şi dumneavoastră cât de pustiu
e deja pe străzi...
ANATOL Vai – v-am reţinut! – Şi trebuie să ajungeţi acasă. –
GABRIELE Fireşte – fireşte! Probabil că sunt deja aşteptată! – Până la
urmă, cum rămâne cu cadoul...?

18
ANATOL O, am să găsesc eu vreun mărunţiş...!
GABRIELE Cine ştie, cine ştie! – Şi doar mi-am propus deja să-i caut ceva
fetiţei dumneavoastră ... fetiţei...!
ANATOL Dar vă rog, stimată doamnă!
GABRIELE ...Cel mai mult mi-ar plăcea să fiu de faţă când îi daţi cadoul de
Crăciun!... Mi-a venit aşa o poftă, să văd camera aceea mică şi fetiţa
cea dulce! – Nici nu ştie ea cât de bine o duce!
ANATOL ...!
GABRIELE Ei, dar acum trebuie să-mi daţi pacheţelele! – Se face atât de
târziu...
ANATOL Da, da! Iată-le - dar...
GABRIELE Vă rog, faceţi-i semn trăsurii care vine spre noi...
ANATOL Atâta grabă, aşa, dintr-o dată?!
GABRIELE Vă rog, vă rog! El face semn.
GABRIELE Vă mulţumesc...! Dar ce ne facem acum cu cadoul...?
Trăsura a oprit; el şi ea s-au oprit, el vrea să deschidă uşa trăsurii.
GABRIELE Aşteptaţi! - ...Aş vrea să-i trimit eu însumi ceva!
ANATIOL Dumneavoastră...?! Stimată doamnă, chiar dumneavoastră...
GABRIELE De ce nu?! – Poftim... luaţi ...florile astea... pur şi simplu, florile
astea...! Nu vrea să fie nimic altceva, decât un salut, nimic altceva...
Dar... Trebuie să-i şi transmiteţi ceva pe lângă asta. –
ANATOL Stimată doamnă – sunteţi atât de amabilă –
GABRIELE Promiteţi-mi, c-o să-i transmiteţi... şi exactz cu cuvintele, pe
care i le trimit prin dumneavoastră –
ANATOL Negreşit.
GABRIELE Îmi promiteţi? –
ANATOL Da... cu dragă inimă! De ce nu!
GABRIELE a deschis uşa trăsurii Aşadar spuneţi-i...
ANATOL Da...?
GABRIELE Spuneţi-i aşa: „Florile astea, fetiţa mea ... dulce, ţi-o trimite o
femeie, care poate că e în stare să iubească la fel ca tine şi care nu a
avut curajul s-o facă...”
ANATOL Stimată...doamnă!? - -
Ea s-a urcat în trăsură - - - Trăsura se îndepărtează, străzile sunt
aproape pustii.
El se uită lung în urma trăsurii, până când aceasta a dispărut după
colţ...
El mai rămâne o vreme în loc; apoi se uită la ceas şi pleacă în grabă.
Cortina

19
 Episod

Anatol, Max, Bianca

Camera lui Max, în culori închise, tape roşu-închis, drapere roşu-închis la

uşi. În fundal, în mijloc, o uşă. O a doua, în stânga din punctul de vedere al
spectatorilor. În mijlocul camerei, un birou mare; pe birou, o lampă cu
abajur; de asemenea, cărţi şi scrieri. În dreapta, în faţă, o fereastră înaltă.
În colţ, în dreapta, un şemineu, în care arde un foc. În faţa lui, două fotolii
scunde.

MAX şade la birou şi citeşte o scrisoare, fumându-şi ţigara „Dragul

meu Max! Mă aflu din nou aici. Trupa noastră rămâne aici trei luni,
după cum veţi fi citit deja în ziar. Prima seara e rezervată prietenilor.
În seara asta sunt la dumneavoastră. Bibi...” Bibi.. aşadar Bianca... Ei
bine, am s-o aştept. Bate la uşă Să fie ea deja...? Intră!

ANATOL intră, purtând un pachet mare sub braţ, cu un aer sumbru Bună
seara!
MAX Ah – ce-mi aduci acolo?
ANATOL Caut un azil pentru trecutul meu.
MAX Ce vrei să spui cu asta?
ANATOL îi întinde pachetul.
MAX Ei?
ANATOL Îţi aduc aici trecutul meu, toată viaţa mea din tinereţe: Primeşte-
o la tine.
MAX Cu bucurie. Dar sper să-mi explici şi mie despre ce e vorba?
ANATOL Pot să m-aşez?
MAX Sigur că da. Dar de ce eşti atât de ceremonios?
ANATOL s-a aşezat Pot să-mi aprind un trabuc?
MAX Poftim! Ia de-aici, sunt din reculta de anul ăsta.
ANATOL îşi aprinde unul din trabucurile oferite Ah – minunat!
MAX arătând spre pachetul pe care Anatol l-a depus pe masa de scris
Şi...?
ANATOL Viaţa asta din tinereţe nu mai are ce căuta la mine în casă! Plec
din oraş.
MAX Ah!
ANATOL Încep o viaţă nouă pe o perioadă nederminată. Pentru asta
trebuie să fiu liber şi singur, şi de aceea mă despart de trecut.

20
MAX Care va să zică, ai o nouă iubită.
ANATOL Nu – numai că, deocamdată, nu o mai am pe cea veche...
întrerupându-se brusc şi arătând spre pachet – la tine, dragul meu
prieten, pot să depun toate fleacurile astea.
MAX Fleacuri, spui -! De ce nu le arzi?
ANATOL Nu sunt în stare.
MAX E o copilărie.
ANATOL Ba nu: Ăsta e felul meu de a fi fidel. Pe nici una dintre cele pe
care le-am iubit nu pot s-o uit. Când scormonesc aşa prin foile, florile,
buclele astea – va trebui să-mi dai voie să mai vine uneori pe la tine,
numai ca să scormonesc prin ele – atunci sunt iar cu ele, atunci, ele
trăiesc din nou, iar eu le ador din nou.
MAX Aşadar, vrei să-ţi dai întâlnire la mine în casă cu vechile tale
iubite...?
ANATOL aproape fără să-l asculte Câteodată am aşa, o idee... Dacă ar
exista vreun cuvând magic, care să le facă pe toate să apară din nou!
Dacă aş putea să fac o vrajă care să le aducă din neant!
MAX Acest neant ar fi de un soi mai aparte/de mai multe feluri.
ANATOL Da, da... imaginează-ţi că aş rosti cuvântul acesta...
MAX Poate găseşti unul care să fucnţioneze... de pildă: unica mea
dragoste!
ANATOL Aşadar exclam: unica mea dragoste...! Şi ele încep să vină: una
din cine ştie ce căsuţă de la mahala, alta din salonul fastuos al soţului
ei – Una din garderoba unui teatru –
MAX Mai multe!
ANATOL Mai multe – bine... Una dintr-un magazin de modă –
MAX Una din braţele unui nou amant –
ANATOL Una din mormânt... Una de aici - una de acolo – iar acum sunt
toate aici...
MAX Mai bine nu rosti cuvântul. Această adunare ar putea deveni
incomodă. Fiindcă poate ele au îcetat, toate, să te mai iubească – dar
nici una nu a încetat să fie geloasă.
ANATOL Foarte înţelept... Aşadar, odihniţi în pace.
MAX Acum însă trebuie să găsim un loc pentru pacheţelul ăsta
respectabil.
ANATOL Va trebui să-l împarţi în mai multe. Deschide pachetul; ies la
iveală pacheţele delicate, legate cu şnururi.
MAX Ah!
ANATOL Totul e frumos aranjat.
MAX După nume?

21
ANATOL A, nu. Fiecare pacheţel poartă câte-o inscripţie: Un vers, un
cuvânt, o observaţie, care îmi evocă apoi povestea întreagă. Fără
vreun nume – căci Marie s-ar Anna s-ar putea numi în fond oricare.
MAX Lasă-mă să citesc.
ANATOL Am să vă recunosc oare pe toate? Unele zac aici de ani întregi,
fără ca eu să le mai fi privit între timp.
MAX luând în mâna un pacheţel şi citindu-i inscripţia
„Sălbatico, frumoasă şi suavă,
Mă lasă trupu-n braţe să-ţi cuprind;
Mathilde, eşti fierbinte ca o lavă –
Cum aş putea deci eu să nu m-aprind?”
...Păi, asta e un nume, nu-i aşa? Mathilde?
ANATOL Da, Mathilde. – dar o chema altfel. – Oricum, am apucat măcar
s-o cuprind în braţe.
MAX Cine era?
ANATOL Nu-ntreba. A fost în braţele mele, asta-i de-ajuns.
MAX Atunci, gata cu Mathilde. - De altfel, un pacheţel foarte subţire.
ANATOL Da, nu e decât o buclă în el.
MAX Nici o scrisoare?
ANATOL O – de la aia! Ar fi fost un efort uriaş pentru ea. Dar unde-am
ajunge, dacă toate femeile ne-ar scrie scrisori! Acum, gata cu
Mathilde.
MAX ca mai înainte „Într-o relaţie, toate femeile sunt la fel: Ele
devin impertinente, atunci când le prinzi cu-o minciună.”
ANATOL Da, aşa e!
MAX Asta cine-a fost? E un pacheţel cu greutate!
ANATOL Numai minciuni lungi de opt pagini! La o parte cu ea.
MAX Şi mai era şi impertinentă?
ANATOL Când am aflat adevărul. La o parte cu ea.
MAX La o parte cu mincinoasa impertinentă.
ANATOL Fără jigniri. Mi-a trecut prin braţe; - e o sfântă.
MAX Ăsta măcare e un motiv temeinic. Mai departe deci. Ca mai
sus
„Să scap acum de mohorâta-mi stare
Mă tot gândesc la soţul tău, copilă,
Căci, vai, comoare mea, sunt lucruri care
Te-nveselesc, când stai să-ţi plângi de milă.”
ANATOL zâmbind Ah, da, ea era.
MAX Ah, - şi ce-i înăuntru?
ANATOL O fotografie. Ea cu mirele ei.

22
MAX Îl cunoşteai?
ANATOL Fireşte, altminteri n-ar fi avut cum să mă-nveselească. Era un
prostănac.
MAX serios El ai-a trecut ei prin braţe; e sfânt.
ANATOL Ajunge.
MAX La o parte cu copila veselă şi dulce cu mirele ei ridicol cu tot.
Luând un alt pacheţel Ce-i asta? Numai un cuvânt?
ANATOL Ce cuvânt?
MAX „Palmă”.
ANATOL O, mi-am adus aminte.
MAX Ăsta a fost finalul?
ANATOL Ba nu, începutul.
MAX Aşa deci! Şi aici... „E mai uşor să schimbi direcţia unei flăcări,
decât s-o aprinzi.” – Asta ce mai înseamnă?
ANATOL Păi, eu am schimbat direcţia flăcării: De aprins a aprins-o un
altul.
MAX La o parte cu flacăra... „Întotdeauna are la ea fierul pentru
bucle”. Se uită întrebător la Anatol.
ANATOL Păi da; întotdeauna avea la ea fierul de făcut bucle – pentru
orice eventualitate. Dar era foarte drăguţă. De altfel, nu ma decât o
bucată de voal de la ea.
MAX Da, se simte la pipăit... Citind mai departe „Cum te-am
pierdut?”... Ei, cum ai pierdut-o?
ANATOL Tocmai asta e, că nu mai ştiu. A dispărut brusc – deodată, a
plecat din viaţa mea. Crede-mă, se întâmplă uneori. E ca atunci când
îţi laşi umbrela undeva şi-ţi aminteşti doar peste multe zile... Atunci
nu mai ştii când şi unde.
MAX Adio pierduto. Ca mai sus
„Ai fost dulce, fată dragă – „
ANATOL continuând visător
Cu îmunsături în deget”.
MAX Asta a fost Cora, nu-i aşa?
ANATOL Da – doar ai cunsocut-o.
MAX Ştii cumva ce s-a ales din ea?
ANATOL Am întâlnit-o din nou, mai târziu – ca nevastă de maistru
tâmplar.
MAX Chiar aşa!
ANATOL Da, aşa sfârşesc fetele astea cu împunsături în degete. În oraş
sunt iubite iar la mahala sunt luate de neveste... Era o comoară!

23
MAX Mergi cu bine -! Şi asta ce-i?... „Episod” – aici nu-i nimic
înăuntru?...Praf!
ANATOL luând plicul în mână Praf -? Cânva a fost o floare!
MAX Ce înseamnă asta: Episod?
ANATOL Ah nimic, aşa un gând întâmplător. N-a fost decât un episod, un
roman de două ore... nimic!... Da, praf! - În fond, e tristă că, din atâta
dulceaţă, nu rămâne nimic altceva. – Nu?
MAX Da, sigur că-i trist... Dar cum ai ajuns la cuvântul ăsta? Ai fi
putut doar să-l scrii oriunde?
ANATOL Sigur că da; dar niciodată nu mi-a venit în minte aşa ca atunci.
De multe ori, când eram cu una sau cu alta, mai ales la început, când
încă mai aveam o părere grozavă despre mine, mă trezeam cu el pe
buze: Sărman copil – sărman copil -!
MAX Cum aşa?
ANATOL Ei, păi mă priveam ca pe unul dintra marii oameni de spirit.
Aceste fete şi femei – le zdrobeam sub paşii mei năvalnici, cu care
care parcurgeam Pământul. Lege universală, gândeam eu, - trebuie să
trec peste voi.
MAX Erai furtuna, care mătură florile... nu-i aşa?
ANATOL Da. Ca o vijelie zbrudam. Tocmai de aceea gândeam: Sărman,
sărman copil. De fapt, m-am înşelat. Astăzi ştiu că nu mă număr
printre cei mari şi, ceea ce este chiar trist – m-am împăcat cu gândul.
Pe atunci, însă!
MAX Şi ce-i cu episodul?
ANATOL Da, tot aşa a fost... A fost una dintre fiinţele astea, pe care am
găsit-o-n drumul meu.
MAX Şi ai zdrobit-o.
ANATOL Da, când mă gândesc, îmi dau seama că pe aia chiar am zdrobit-
o.
MAX Vai!
ANATOL Da, stai să-ţi spun. De fapt, e lucrul cel mai frumos din tot ce-
am trăit... Nici măcar nu pot să-ţi povestesc.
MAX De ce?
ANATOL Fiindcă povestea e cât se poate de obişnuită... E... nu e nimic.
Nici nu ai cum să-ţi dai seama unde-i frumuseţea ei. Secretul întregii
poveşti e că eu am trăit-o.
MAX Şi -?
ANATOL Deci şedeam au la pianul meu... În camera aia mică, în care
locuiam atunci... Seară... O cunsoc de două ore... Lustra mea verde-

24
 roşie arde – menţionez lustra mea verde-roşie; şi ea face parte din
poveste.
MAX Şi?
ANATOL Şi! Aşadar, eu la pian. Ea – la picioarele mele, în aşa fel încât
nici n-ajungeam la pedală. Capul ei e culcat la mine-n poală, şi părul
ei despletit licăreşte verde şi roşu din cauza lustrei. Eu fantazez la
pian, dar numai cu mâna stângă; dreapta şi-a presat-o de buze...
MAX Şi?
ANATUL Tu, cu „şi”-ul tău plin de aşteptări... De fapt, nu e nimic mai
departe... Aşadar, o cunosc de două ore, ştiu şi că, după seara asta,
probabil că n-am s-o mai revăd – chiar ea mi-a spus-o – şi-n timpul
ăsta simt că în această clipă sunt iubit nebuneşte. Asta mă învăluie,
aşa – tot aerul era beat şi impregnat de parfumul acestei iubiri...
Înţelegi ce-ţi spun? Max aprobă din cap - Şi eu aveam din nou
gândul ăsta nebunesc: Sărman, - sărman copil! Caracterul episodic al
poveştii mă izbea cu atâta claritate. În timp ce simţeam aburul cald al
gurii ei pe mâna mea, trăiam deja totul în amintire. De fapt, trecuse
deja. Ea fusese din nou una dintre acelea, peste care trebuia să trec. Şi
mi-a venit chiar atunci în minte cuvântul, cuvântul ăsta sec: episod. În
timpul ăsta, eu eram veşnic... Ştiam şi că „sărmana copilă” nu-şi va
mai alunga niciodată din minte ceasul acesta – tocmai în cazul ei
ştiam asta. De multe ori simţi pe loc: Mâine dimineaţa sunt uitat. Dar
acum era altceva. Pentru cea care zăcea atunci la picioarele mele, eu
reprezentam o lume; simţeam cu ce iubire sfântă şi netrecătoare mă
învăluia ea în momentul acela. Pur şi simplu, se simte; sunt absolut
sigur. Cu siguranţă că în clipa asta ea nu putea să se gândească la
nimic altceva, decât la mine – numai la mine. Pentru mine, ea era însă
deja trecutul, fugitivul, episodul.
MAX Ce era ea de fapt?
ANATOL Ce era -? Păi, ai cunoscut-o. – AM cunoscut-o amândoi în
aceeaşi seară, într-o societate veselă, tu o cunoşteai chiar dinaninte,
aşa mi-ai spus atunci.
MAX Ei, cine era? Sunt multe pe care le cunosc dinainte. Aşa cum o
descrii tu în lumina lustrei tale, apare ca un personaj de basm.
AANATOL Da – în viaţă nu era aşa. Ştii ce era -? De fapt, acum nu fac
decât să distrug întregul nimb.
MAX Aşadar era -?
ANATOL surâzând Era de la – de la –
MAX De la teatru -?
ANATOL Nu – de la circ.

25
MAX E cu putinţă!
ANATOL Da – Binaca era. Până astăzi, nu ţi-am povestit că am întâlnit-o
din nou – după seara aia, în care nu mă ocupasem deloc de ea.
MAX Şi tu chair crezi că Bibi te-a iubit -?
ANATOL Da, tocmai ea! La opt sau la zece zile după petrecerea aia ne-am
întâlnit pe stradă... În dimineaţa următoare, trebuia să plece cu toată
trupa în Rusia.
MAX Prin urmare, era şi timpul.
ANATOL Şi doar ştiam; acum, totul e distrus pentru tine. Fiindcă tu nu ai
dat încă peste adevăratul mister al iubirii.
MAX Şi în ce anume constă, pentru tine, tot misterul femeii?
ANATOL În atmosferă.
MAX Ah – tu ai nevoie de semiîntuneric, de lustra ta verde-roşie... de
cântatul la pian.
ANATOL Da, asta e. Şi asta face ca viaţa mea să fie atât de variată şi de
bogată-n schimbări, faptul că o culoare îmi schimbă lumea întreagă.
Ce ar fi fost, pentru tine, pentru o mie de alţi bărbaţi, această fată cu
păr sclipitor; ce-ar fi fost pentru voi această lustră, de care-ţi baţi joc!
O călăreaţă de circ şi o sticlă roşu-verde, cu o lumină în spate! În felul
ăsta, fireşte, s-a dus tot farmecul; sigur că poţi să trăieţşti foarte plăcut
aşa, dar nu ai să mai trăieşti nimic cu adevărat. Voi daţi buzna într-o
aventură oarecare, brutal, cu ochii deschişi, dar cu sufletul închis, şi
totul rămâne incolor pentru voi! Din sufletul meu, însă, fulgeră mii de
lumini şi culori în afară, învăluind totul, iar eu unul pot să simt, acolo
unde voi doar – savuraţi!
MAX Un adevărat izvor fermecat, „atmosfera” asta a ta. Toate cele pe
care le iubeşti, se scufundă în ea şi îţi aduc la suprafaţă doar un
parfum aparte de atmosferă şi raritate, de care tu te îmbeţi.
ANATOL Poţi s-o iei şi aşa, dacă vrei.
MAX Dar în ceea ce o priveşte pe călăreaţa ta de circ, are să-ţi fie
greu să-mi explici că, sub lumina verde-roşie, ea a trebuit să simtă
exact ceea ce ai simţit şi tu.
ANATOL Dar eu a trebuit să simt ceea ce simţea ea în braţele mele!
MAX Să ştii că şi eu am cunsocut-o pe Bianca asta a ta, şi chiar mai
bine ca tine.
ANATOL Mai bine?
MAX Mai bine; fiindcă noi nu ne-am iubit. Pentru mine, ea nu e
personajul de basm; pentru mine, ea este una dintre cele o mie care au
căzut, pe imaginaţia unui visător le face din nou fecioare. Pentru mine,
ea nu e cu nimic mai bună decât alte câteva sute, care sar prin cercuri

26
 de foc sau stau în fustiţa lor scurtă în ultima cvadrigă care goneşte-n
arenă.
ANATOL Aşa deci...
MAX Şi nici ea nu era altceva. Nu eu am trecut cu vederea ceva ce ar
fi avut ea; ci tu ai văzut la ea, ceva ce ea nu avea. Din viaţa bogată şi
frumoasă a sufletului tău, tu ţi-ai transferat, în ea, simţirea fatastică şi
dogoritoare a tinereţii tale în inima ei anostă, şi ceea ce a strălucit
înspre tine, a fost lumină din lumina t a.
ANATOL Nu. Şi asta mi s-a mai întâmplat uneori. Dar nu atunci. Nu că
vreau s-o fac mai frumoasă, decât a fost ea. Eu nu am fost nici primul,
nici ultimul... am fost –
MAX Ei, ce-ai fost?... Unul din mulţi. În braţele tale, ea a fost exact
ceea ce a fost şi în braţele celorlalţi. Femeiea la apogeul ei!/în clipa ei
de glorie!
ANATOL De ce oare e-am iniţiat? Nu m-ai înţeles deloc.
MAX Ba nu. Tu m-ai înţeles greşit. Am vrut numai să spun că tu ai
simţit poate vraja cea mai dulce, în timp ce pentru ea a fost acelaşi
lucru ca în multe alte rânduri înainte. Oare lumea avea şi pentru ea o
mie de culori?
ANATOL Ai cunoscut-o foarte bine?
MAX Da; ne-am întâlnit de multe ori în aceeaşi societate veselă, în
care m-ai însoţit şi tu o dată.
ANATOL Asta a fost tot?
MAX Tot. Dar am fost prieteni buni. Avea umor; ne făcea plăcere să
stăm la taclale împreună.
ANATOL Asta a fost tot?
MAX Tot...
ANATOL ...Şi totuşi... ea m-a iubit.
MAX Nu vrei să citim mai departe... luând în mână un pacheţel „De-
aş şti surâsul tău ce-nseamnă, din ochii tăi cei verzi...”
ANATOL ...De altfel, ştiai că toată trupa a sosit iarăşi aici?
MAX Sigur. E şi ea.
ANATOL În orice caz.
MAX Cu siguranţă. Iar eu am s-o revăd chiar în această seară.
ANATOL Cum? Tu? Ştii cumva unde stă?
MAX Nu. Ea mi-a scris; vine pe la mine.
ANATOL sărind în sus din fotoliu Cum? Şi asta mi-o spui abia acum?
MAX Păi ce te priveşte pe tine? Tu vrei doar – să fii „liber şi singur”!
ANATOL Ei şi!
MAX Şi apoi, nu există nimic mai trist decât o vrajă reîncălzită.

27
ANATOL Vrei să spui că -?
MAX Vreau să spun că n-ai face bine s-o revezi.
ANATOL Fiindcă ar putea să fie din nou un pericol pentru mine?
MAX Nu – fiindcă a fost aşa de frumos atunci. Du-te acasă cu
amintirea ta cea dulce. Nu e bine să vrei să retrăieşti ceva.
ANATOL Doar nu poţi să crezi în mod serios că aş renunţa la o revedere,
care e atât de la îndemână.
MAX E mai inteligentă decât tine. Nu ţi-a scris... Poate numai din
cauză că te-a uitat.
ANATOL Prostii.
MAX Ţi se pare cu neputinţă?
ANATOL Mă faci să râd.
MAX Nu la toată lumea se adapă amintirea din elixirul vieţii, care-i
conferă amintirii tale veşnica ei prospeţime.
ANATOL Ah – o oră atunci!
MAX Ei?
ANATOL A fost una din orele alea nemuritoare.
MAX Aud paşi în antecameră.
ANATOL Te pomeneşti că e ea.
MAX Du-te, retrage-te prin dormitorul meu.
ANATOL Ar trebui să fiu nebun.
MAX Du-te – de ce vrei să-ţi distrugi amintirea.
ANATOL Rămân. Bate la uşă.
MAX Pleacă – pleacă repede!
ANATOL scutură din cap.
MAX Atunci treci în partea asta, măcar să nu te vadă imediat – uite
aici... Îl împinge spre şemineu, astfel încât e parţial mascat.
ANATOL rezemându-se de şemineu Bine, fie. Bate la uşă.
MAX Intră!
BIANCA intrând, cu vioiciune Bună seara, dragă prietene; iată-mă din
nou.
MAX întinzându-i mâinile Bună seara, Bianca dragă, e foarte
frumos din partea dumneavoastră, într-adevăr frumos!
BIANCA Scrisoarea mea aţi primit-o, nu-i aşa? Sunteţi cel dintâi – de
fapt, singurul.
MAX Şi puteţi să vă-nchipuiţi cât sunt de mândru.
BIANCA Şi ce mai fac ceilalţi? Şi societatea/gaşca noastră de la Sacher?
Mai există? O să fim din nou împreună seară de seară, după fiecare
reprezentaţie?

28
MAX ajutând-o să se facă comodă Au existat însă şi seri, în care nu
eraţi de găsit.
BIANCA După reprezentaţie?
MAX Da, când aţi dispărut imediat după reprezentaţie.
BIANCA surâzând AH, da – fireşte... Ce frumos e când ţi se spune asta
aşa – fără nici cea mai mică gelozie! Ce bine e să ai şi prieteni aşa ca
dumneavoastră...
MAX Da, da, nu strică.
BIANCA Care iubesc omul fără să-l rotureze!
MAX Vi s-a întâmplat destul de rar!
BIANCA zărind umbra lui Anatol Dar nu sunteţi singur.
ANATOL face un pas înainte, se înclină.
MAX O cunoştinţă veche.
BIANCA ducându-şi lornionul la ochi Ah...
ANATOL apropiindu-se Domnişoară...
MAX Ce spuneţi, ce surpriză, Bibi?
BIANCA puţin încurcată, se vede că scormoneşte prin memorie Ah,
într-adevăr, ne cunoaştem...
ANATOL Bineînţeles – Bianca.
BIANCA Bineînţeles – ne cunoaştem foarte bine...
ANATOL emoţionat, apucă mâna ei dreaptă cu ambele mâini Bianca...
BIANCA Oare unde ne-am întâlnit.. unde oare... ah, da!
MAX Vă aduceţi aminte...
BIANCA Bineînţeles... Nu-i aşa... a fost la Sankt Petersburg...?
ANATOL dând imediat drumul mâinii ei Nu... nu a fost la Petersburg,
domnişoară... Se întoarce să plece.
BIANCA speriată, spre Max Dar ce are?... L-am jignit cumva?
MAX Uite-l că se strecoară afară... Anatol a dispărut prin uşa din
fundal.
BIANCA Bine, dar ce-nseamnă asta?
MAX Bine, dar nu l-aţi recunoscut?
BIANCA Recunoscut... da, da. Dar nu mai ştiu bine unde şi când?
MAX Bine, Bibi, dar era Anatol!
BIANCA Anatol -? ...Anatol...?
MAX Anatol – Pian – Lustră... una din aia verde-roşie...aici în oraş –
acum trei ani...
BIANCA ducându-şi mâna la frunte Unde mi-au fost ochii? Anatol!
Spre uşă Trebuie să-l chem înapoi... Deschizând uşa Anatol!
Ieşind în fugă în spatele scenei, în casa scărilor Anatol! Anatol!
Max zâmbind, a mers după ea până la uşă Ei?

29
BIANCA intrând Trebuie să fi ajuns în stradă. Permiteţi! Deschizând
repede fereastra E jos, se îndepărtează.
MAX în spatele ei Da, el e.
BIANCA strigă Anatol!
MAX Nu vă mai aude.
BIANCA lovind încet podeaua cu piciorul Ce păcat... Trebuie să-i
transmiteţi scuzele mele. L-am mâhnit pe omul ăsta bun şi cumsecade.
MAX Care va să zică, vă amintiţi totuşi de el?
BIANCA Da, fireşte. Dar... seamănă până la confuzie cu o persoană din
Petersburg.
MAX liniştind-o Am să i-o spun.
BIANCA Şi pe urmă: Când, timp de trei ani, nu te-ai mai gândit la cineva,
şi el e deodată aici – doar nu poţi să le ţii minte pe toate.
MAX Am să închid fereastra. Intră un aer rece de afară. Închide
fereastra.
BIANCA Dar am să-l mai văd cât mai stau pe-aici, nu-i aşa?
MAX Poate. Dar vreau să vă arăt ceva. Ia plicul de pe masa de scris
şi i-l întinde.
BIANCA Ce-i asta?
MAX E floarea pe care o purtaţi în seara aceea - - în seara a c e e a.
BIANCA A păstrat-o?
MAX După cum vedeţi.
BIANCA Aşadar m-a iubit?
MAX Fierbinte, nemăsurat, veşnic - - la fel ca pe toate astea. Arată
spre pacheţele.
BIANCA Ca pe...toate astea!... Ce-nseamnă asta? Tot flori?
MAX Flori, scrisori, bucle, fotografii. Tocmai eram pe cale să le
punem în rodine.
BIANCA pe un ton iritat Pe rubrici diferite.
MAX Da, evident.
BIANCA Şi eu în care intru?
MAX Cred că...în asta! Aruncă plicul în şemineu.
BIANCA Oho!
MAX pentru sine Te răzbun şi eu cum pot, prietene Anatol...
Tare Aşa, şi acum nu fiţi supărată... Aşezaţi-vă aici lângă mine şi
povestiţi-mi ce-aţi mai făcut în ăştia trei ani!
BIANCA Că tot sunt acum în dispoziţia potrivită! Când eşti primită în
felul acesta!
MAX Doar sunt prietenul dumneavoastră... Haideţi, Bianca...
Povestiţi-mi ceva!

30
BIANCA se lasă trasă pe fotoliul de lângă şemineu Ce să vă povestesc?
MAX aşezându-se vizavi de ea De exemplu, despre cel atât de
„asemănător” din Petersburg.
BIANCA Sunteţi un nesuferit!
MAX Deci...
BIANCA supărată Dar ce vreţi să vă povestesc.
MAX Începeţi o dată... A fost odată... hai... A fost odată un oraş mare,
mare...
BIANCA morocănoasă Şi acolo era un circ mare, mare.
MAX Şi în el se afla o artistă mică, mică.
BIANCA Şi ea sărea printr-un cerc mare, mare... Râde încet.
MAX Vedeţi... Hai că merge! Cortina începe să cadă foarte încet
Într-o lojă... hai... într-o lojă, şedea în fiecare seară...
BIANCA Într-o lojă şedea în fiecare seară un domn frumos, frumos... Ah!
MAX Ei... Şi...?

Cortina a căzut

31
 Statui/Monumente de piatră/Pietricele/Pietriş

Anatol, Emilie
Camera lui Emilie, decorată cu eleganţă şi măsură. Înserare. Fereastra e
deschisă, vedere spre parc; în dreptul ferestrei, vârful unui copac, care abia
de mai are frunze.

EMILIE ...Ah... aici te găsesc -! Şi chiar în dreptul mesei mele de

scris...? În fond, ce faci aici? Îmi cotrobăi prin sertare? ...Anatol!
ANATOL Era dreptul meu – şi eu sutn cel care am a v u t dreptate, cum
tocmai se arată acum.
EMILIE Ei, şi ce-ai găsit -? Propriile tale scrisori...!
ANATOL Cum? – Şi astea, de aici?
EMILIE Astea de aici -?
ANATOL Aceste două pietre mici...? Una e un rubin, şi asta, mai
întunecată? - Nu o ştiu pe nici una din ele, nu-s de la mine...!
EMILIE ...Nu... eu... uitasem...
ANATOL Uitaseşi?...Erau atât de bine ascunse; aici, într-un colţ al
sertarului de jos. Mai bine recunoaşte imediat, în loc să minţi la fel ca
toate... Aşa... taci? ...O, indignarea asta de doi bani... E atât de uşor să
taci, atunci când eşti vinovată şi demascată... Acum însă vreau să caut
mai departe. Unde ţi-ai ascuns celelalte podoabe?
EMILIE Nu am altele.
ANATOL Hai – Începe să deschidă brutal sertarele.
EMILIE Nu mai căuta... îţi jur, că nu am nimic.
ANATOL Şi asta de-aici... de unde şi până unde?
EMILIE M-am înşelat... s-ar putea...!
ANATOL S-ar putea!...Emilie! Suntem în seara dinaintea zilei în care
voiam să te fac soţia mea. Credeam cu adevărat că tot trecutul e
şters... Tot... Împreună cu tine am distrus scrisorile, cutiuţele, cele o
mie de nimicuri care îmi aminteau de vremea în care nu ne cunoşteam
încă... împreună cu tine am aruncat toate astea în focul din şemineu...
Brăţările, inelele, creceii... le-am dăruit, le-am aruncat, au zburat în
râu de pe pod, pe fereastră în stradă... Aici ai stat în faţa mea şi mi-ai
jurat... „Totul a trecut – şi numai în braţele tale am simţit prima oară
ce e iubirea...” Eu te-am crezut, bineînţeles... fiindcă noi credem tot ce
ne spun femeile, de la cea dintâi minciună, care ne face fericiţi...
EMILIE Să-ţi mai jur o dată?

32
ANATOL La ce bun?... Am terminat... am terminat cu tine... O, ce bine ai
jucat! Febril, ca şi când ai fi vrut să speli fiecare pată de pe trecutul
tău, aşa stăteai aici în faţa flăcărilor, atunci când au ars foile şi fundele
şi bibelourile... Şi cum ai mai plâns în braţele mele atunci când ne
plimbam pe malul râului şi am aruncat brăţara aia preţioasă în apa
cenuşie, în care s-a şi scufundat îndată... cum ai mai plâns atunci,
lacrimi purificatoare, de căinţă... Stupidă comedie! Vezi că totul a fost
în zadar? Că tot nu te-am crezut? Şi că am avut dreptate să
scotocesc?... De ce nu vorbeşti?... De ce nu te aperi?...
EMILIE Fiindcă oricum vrei să mă părăseşti.
ANATOL Dar vreau să ştiu ce semnificaţie au pietrele astea două... de ce
le-ai păstrat tocmai pe a s t e a ?
EMILIE Nu mă mai iubeşti, nu-i aşa...?
ANATOL Adevărul, Emilie... vreau să ştiu adevărul!
EMILIE La ce bun, dacă nu mă mai iubeşti.
ANATOL Poate că se ascunde ceva în adevărul ăsta.
EMILIE Ce anume?
ANATOL Care să mă facă să... înţeleg lucrurile... Auzi, Emilie, nu am de
gând să te iau drept o femeie oarecare!
EMILIE Mă ierţi?
ANATOL Să-mi spui ce semnificaţie au pietrele astea!
EMILIE Şi după aceea ai să mă ierţi -?
ANATOL Rubinul ăsta, ce semnificaţie are el, de ce îl păstrezi –
EMILIE - Şi ai să mă asculţi în linişte?
ANATOL ...Da!... Dar vorbeşte o dată...
EMILIE ...Rubinul ăsta... e dintr-un medalion... s-a ...desprins din el...
ANATOL De la cine era medalionul ăsta?
EMILIE Asta n-are nici o importanţă... Numai că l-am avut la gât într-
o ...zi anume – atârnat de un lanţ simplu...
ANATOL De la cine-l aveai -!
EMILIE Nu contează... cred că de la mama mea... Vezi, dacă aş fi aşa de
comună cum crezi tu, aş putea să-ţi spun: de-aia am păstrat-o, fiindcă-
i de la mama mea – şi tu m-ai crede...Eu însă am păstrat rubinul ăsta,
fiindcă... s-a desprins din medalion într-o zi, a cărui amintire... îmi
este scumpă..
ANATOL ...Mai departe!
EMILIE Ah, devine atât de uşor, dacă am voie să-ţi povestesc. – Ia
spune-mi, ai râde de mine, dacă aş fi geloasă pe prima ta iubire?
ANATOL Ce vrei să spui cu asta?

33
EMILIE Şi totuşi, amintirea ei e atât de dulce, una din durerile alea, care
par a ne alinta... Şi apoi... pentru mine e importantă ziua în care am
cunoscut sentimentul, care mă – leagă de tine. O, este necesar să fi
î n v ă ţ a t să iubeşti, ca să iubeşti aşa cum te iubesc eu pe tine!...
Dacă noi doi ne-am fi cunoscut într-o vreme, în care iubirea era ceva
nou pentru noi, cine ştie dacă nu am fi trecut unul pe lângă altul
indiferenţi? ... O, nu scutura din cap, Anatol; este aşa cum spun, şi
chiar tu ai spus-o cândva –
ANATOL Ciar eu -?
EMILIE Poate că-i bine aşa, astfel ai vorbit tu, şi a trebuit mai întâi să
devenim amândoi destul de maturi pentru această înălţime a pasiunii!
ANATOL Da... întotdeauna avem pregătită o consolare din asta, atunci
când iubim o femeie căzută.
EMILIE Rubinul ăsta, sunt foarte sinceră cu tine, îmi aminteşte de ziua...
ANATOL Spune... spune o dată...
EMILIE - Hai că ştii tu... da... Anatol... îmi aminteşte de ziua a i a ...
Ah... eram atât de proastă... şaisprezece ani!
ANATOL Iar el avea douăzeci şi era mare şi brunet!...
EMILIE inocentă Nu mai ştiu, iubitul meu... Nu-mi mai amintesc decât
de pădurea, care ne înconjura cu foşnetul ei, de ziua de primăvară,
care râdea deasupra copacilor... ah, de o rază de soare îmi mai aduc
aminte, care ieşea din frunzişuri şi licărea deasupra unei mulţimi de
flori galbene –
ANATOL Şi nu blestemi ziua asta, care mi te-a luat înainte ca eu să te fi
cunoscut?
EMILIE Poate că ea m-a dat ţie...! Nu, Anatol... oricum ar sta lucrurile,
nu blestem ziua aia şi refuz să te mint că am făcut-o vreodată...
Anatol, că te iubesc ca pe nimeni altul vreodată – şi aşa cum n-ai fost
iubit niciodată, ştii bine... dar chiar dacă fiecare oră, pe care am trăit-
o, a devenit lipsită de importantă după primul tău sărut, - fiecare
bărbat, pe care l-am întâlnit, a dispărut din amintirea mea – oare pot
eu din cauza asta să uit minutul, care m-a transformat în femeie?
ANATOL Şi tu pretinzi că mă iubeşti -?
EMILIE Abia îmi mai aduc aminte de trăsăturile acelui bărbat; nici nu
mai ştiu, cum erau ochii lui –
ANATOL Dar că în braţele lui ai suspinta primele suspine ale iubirii... că
inima lui a fost prima din care căldura aceea a inundat inima ta, acea
căldură care a făcut din fata ahnungsvoll o femeie ştiutoare, toate
astea nu poţi să i le uiţi, suflet recunoscător ce eşti! Şi nu îţi dai seama
că mărturisirea asta trebuie să mă înnebunească, nici că dintr-o dată ai

34
 răsculat din nou tot acest trecut adormit!... Da, acum ştiu din nou că
încă mai poţi să visezi la alte sărutări decât ale mele, şi atunci când
închizi ochii în braţele mele, în faţa lor se află poate imaginea
altcuiva!
EMILIE Cât de greşit mă înţelegi!... De aceea, fireşte că ai dreptate,
atunci când spui că ar trebui să ne despărţim...
ANATOL Ei, păi cum ar trebui să te înţeleg...?
EMILIE Ce bine e de femeile care pot să mintă. Nu... voi nu suportaţi
adevărul...! Un singur lucru mai spune-mi doar: De ce m-ai implorat
tot timpul să ţi-l spun? „Absolut orice ţi-aşi putea ierta, numai
minciuna nu!”... Încă mai aud cum îmi spuneai asta... Iar eu... eu, care
am recunoscut tot, care ,-am făcut atât de mică înaintea ta, care m-am
lăsat călcată-n picioare, care ţi-am strigat în faţă: „Anatol, sunt
ofemeie pierdută, dar te iubesc...!” Nu ţi-am îndrugat nici una din
scuzele ale stupide, pe care le spun altele. – Nu, eu am spus adevărul:
Anatol, eu am iubit viaţa plăcută, Anatol, am fost uşuratică, cu sânge
fierbinte – m-am vândut, m-am dăruit – nu sunt demnă de iubirea ta...
Îţi mai aduci aminte că ţi-am spus asta, înainte ca tu să-mi fi sărutat
mâna pentru prima oară?... Da, am vrut să fug de tine, fiindcă te
iubeam, şi tu m-ai urmărit... mi-ai cerşit iubirea... şi eu nu te-am vrut,
fiindcă nu îndrăzneam să-l pătez pe bărbatul, pe care-l iubeam mai
mult, pe care-l iubeam altfel – ah, pe primul bărbat pe care-l
iubeam...! Şi atunci nu m-ai luat, şi eu am fost a ta!... Cum m-am mai
cutremurat... cum m-am înfiorat... cât am plâns... Iar tu m-ai ridicat
atât de sus, mi-ai redat din nou totul, bucată cu bucată, tot ce-mi
luaseră ei... în braţele tale sălbatice, eram ceea ce nu fusesem
niciodată: curată... şi fericită... erai atât de grandios... puteai să ierţi...
Şi acum...
ANATOL ...Şi acum...?
EMILIE Şi acum mă goneşti din nou, pentru că totuşi sunt doar la fel ca
celelalte –
ANATOL Nu,... nu, nu eşti la fel.
EMILIE blând Aşadar, ce vrei... Să-l arunc... să arunc rubinul...?
ANATOL Nu sunt grandios, vai, nu... ci foarte, foarte meschin... aruncă-l,
rubinul ăsta... îl observă S-a desprins din medalion... zăcea în iarbă –
sub florile alea galbene... o rază de soare a căzut pe el... atunci el a
licărit... Tăcere lungă – Vino, Emilie,... afară se întunecă, hai să ne
plimbăm prin parc...
EMILIE N-o să fie prea frig...?
ANATOL O, nu, se simt deja miresmele primăverii care se deşteaptă...

35
EMILIE Cum vrei tu, iubitul meu!
ANATOL Da – iar pietricica a s t a ...
EMILIE O, asta...
ANATOL Da, asta neagră de-aici – cu a s t a ce-i – ce e...?
EMILIE Tu ştii ce fel de piatră e...?
ANATOL Ei –
EMILIE cu o privire mândră şi lacomă Un diamant negru!
ANATOL se ridică Ah!
EMILIE cu privirea lipită de piatră O raritate!
ANATOL cu mânie stăpânită De ce... hm... de ce l-ai... păstrat?
EMILIE fără să-şi ia ochii de la piatră Asta... asta valorează un sfert de
milion!...
ANATOL strigă Ah!... Aruncă piatra în şemineu.
EMILIE ţipă Ce faci!!... Ea se apleacă şi ia cleştele cu care
scormoneşte în jăratic căutând piatra.
ANATOL o priveşte câteva secunde, cum stă în genunchi în faţa focului
din şemineu cu obrajii încinşi, apoi, liniştit Curvă! El pleacă.

Cortina

36
 Supeu de adio

Anatol, Max, Annie, un ospătar

Un cabinet particulier la Sacher. Anatol, stând la uşă, îi dă comenzi

ospătarului. Max şade într-un fotoliu.

MAX Ei – mai ai mult -?

ANATOL ...Imediat, imediat! – E totul clar? – Ospătarul iese..
MAX când Anatol revine în mijlocul încăperii Şi dacă ea n-are să
vină deloc?!
ANATOL Cum aşa, „de loc”! – Acum – acum abia e ora zece! – Nici
măcar nu avea cum să fie deja aici!
MAX Baletul s-a terminat de mult!
ANATOL Te rog foarte mult – până se demachiază! – până se3 schimbă!
- De altfel, vreau să dau o fugă până acolo – s-o întâmpin!
MAX N-o răsfăţa!
ANATOL S-o răsfăţ?! – Dac-ai şti tu...
MAX Ştiu, ştiu, te porţi brutal cu ea... Ca şi când asta n-ar fi tot un fel
de răsfăţ.
ANATOL Am vrut să spun cu totul altceva! – Da... dac-ai şti tu...
MAX Da spune o dată...
ANATOL Sunt într-o dispoziţie foarte sărbătorească!
MAX Te pomeneşti că până la urmă vrei să te logodeşti cu ea -?
ANATOL O, nu – mult mai sărbătorească!
MAX Te-nsori cu ea mâine? –
ANATOL Nu, eşti complet pe dinafară! – Ca şi când nu ar exista şi
sărbători ale sufletului, care nu au absolut nimic de aface cu toate
fleacurile astea ce ne vin dinafară.
MAX Aşadar – ai dwscoperit un colţişor până acum necunoscut al lumii tale
interioare – nu-i aşa? Ca şi când ea ar înţelege ceva din toate astea!
ANATOL Nu ghiceşti deloc bine... Pur şi simplu, sărbătores... sfârşitul!
MAX Ah!
ANATOL Un supeu de adio!
MAX Şi... ce caut ei aici -?
ANATOL Tu ai să-i închizi iubirii noastre ochii.
MAX Te rog să nu faci comparaţii lipsite de gust! –
ANATOL Sunt deja opt zile de când tot amân acest supeu –

37
MAX Atunci cel puţin ai să ai poftă de mâncare în seara asta...
ANATOL Adică... am supat în fiecare seară-mpreună... în aceste opt zile –
însă – nu am găsit cuvântul potrivit! Nu am ]ndrăznit... habar n-ai tu
cât de nervos de face aşa ceva!
MAX În fond, de ce ai nevoie de mine?! Vrei să-ţi suflu eu textul –
ANATOL Să fii aici pentru orice eventualitate – să mă ajuţi la nevoie – să
atenuezi – să linişteşti – să explici.
MAX N-ai vrea mai întâi să-mi comunici şi mie, de ce trebuie să se-
ntâmple toate astea -?
ANATOL Cu plăcere... Fiindcă mă plictiseşte!
MAX Aşadar, te amuză altă femeie -?
ANATOL Da...!
MAX Care va să zică aşa...!
ANATOL Şi ce mai femeie!
MAX Ce tip?
ANATOL Nici unul!... Ceva nou – ceva unic!
MAX Sigur că da... Tipul îţi sare-n ochi abia spre final...
ANATOL Imaginează-ţi o fată – cum să-ţi spun... măsura trei pe patru –
MAX Se pare că te mai afli încă sub influenţa baletului!
ANATOL Da... uite că acum nu te pot ajuta... îmi aminteşte de un vals
vienez din ăla tărăgănat – voioşie sentimentală... melancolie
surâzătoare ştrenrărească... cam asta e firea ei... Un căpşor mic, dulce,
blond, ştii tu... aşa... ei, e greu de descris!... Cu ea te simţi la căldură şi
eşti împăcat... Când îi aduc un buchet de violete, are o lacrimă-n colţul
ochiului/i se aburesc ochii...
MAX De ce nu încerci cu un sutien!
ANATOL Ah, dragul meu – în cazul ăsta nu se poate – te înşeli – crede-
mă... Cu aia nici nici nu aş vrea să supez a i c i ... Pentru aia e
cârciuma de mahala, comodă - cu tapetele lipsite de gust şi funcţionari
mărunţi la masa de-alături! Serile trecute am tot fost cu ea prin astfel
de localuri!
MAX Cum? - Păi tocmai ai spus că tu şi cu Annie –
ANATOL Da,. Aşa şi este. Săptămâna treută a trebuit să supez de câte
două ori în fiecare seară: Cu cea pe care vreau s-o câştig – şi cu
cealaltă, de care voiam să scap... Din păcate, nu am reuşit încă nici
una, nici alta...
MAX Ştii ce? – Ia du-o tu o dată pe Annie într-o cârciuma din asta de
mahala – şi pe-aia nouă, cu căpşorul cel blond, la Sacher... poate că
atunci are să meargă!

38
ANATOL N-ai cum să-nţelegi cum stau lucrurile, fiindcă încă n-o cunoşti
pe cea nouă. E modestia întruchipată! – O, îţi spun – o fată – ar trebui
să vezi, atunci când vreau să comand un vin ceva mai de soi... ce face
atunci!
MAX O lacrimă-n colţulu ochiului/ i se aburesc ochii, nu?
ANATOL Nu acceptă în ruptul capului – în ruptul capului!...
MAX Asta înseamnă că bei vin de regiune în ultima vreme - ?
ANATOL Da... de la zece – pe urmă, fireşte, şampanie... Asta-i viaţa!
MAX Scuză-mă, dar... viaţa nu-i aşa!
ANATOL Gândeşte-te numai, ce contrast! Acum însă m-am cam săturat
de el! – ăsta e iarăşi unul din cazurile alea, în care simt că, în fond,
sunt o natură extrem de cinstită –
MAX Aşa deci!
ANATOL Nu mai sunt în stare să fac în continuare jocul ăsta dublu... Îmi
pierd toată consideraţie faţă de mine...!
MAX Hei! – Eu sunt, eu, eu... mie nu trebuie să-mi joci nici o
comedie!
ANATOL De ce – dacă tot eşti aici... Dar acum serios... nu pot să simulez
iubire, atunci când nu mai simt nimic!
MAX Nu mai simulezi decât atunci, când mai simţi ceva...
ANATOL I-am spus lui Annie cu toată sinceritate, imediat – imediat, chiar
la început... când ne-am jurat iubire eternă: Ştii ceva, dragă Annie -
acela dintre noi care, într-o bună zi, simte că s-a terminat – i-o spune
celuilalt fără ocolişuri...
MAX Aha, asta aţi făcut-o chiar în clipa în care vă juraţi iubire
eternă... foarte bine!
ANATOL I-am repetat-o de mai multe ori: - Nu avem nici cea mai mică
obligaţie unul faţă de altul, suntem liberi! Ne despărţim liniştiţi, atunci
când timpul nostru s-a terminat – numai să nu ne înşelăm – urăsc
asta!...
MAX Ei, păi atunci are să meargă foarte uşor - astăzi!
ANATOL Uşor!... Acum, când urmează s-o spun, nu îndrăznesc/îmi
lipseşte curajul... Căci oricum are să foară... Nu suport plânsul. – Până
la urmă mă îndrăgostesc iar de ea, dacă plânge – şi atunci o înşel din
nou pe cealaltă!
MAX Nu, nu, - numai să nu ne înşeklăm – urăsc asta!
ANATOL Dacă eşti tu de faţă, totul are să se desfăşoare mult mai firesc...
Tu iradiezi un aer de veselie rece, sănătoasă, care face să
încremenească sentimentalitatea desprăţirii!... În faţa ta nu se
plânge!...

39
MAX Bine, sunt aici pentru orice eventualitate – dar asta e tot ce pot
să fac pentru tine... Să-i vorbesc ei? – Nu, nu... asta nu – ar contraveni
convengerilor mele... eşti un om prea simpatic...
ANATOL Uite ce, dragă Max – până la un anumit punct, ai putea totuşi şi
tu să... Ai putea să-i spui că nu pierde cine ştie ce în persoana mea.
MAX Ei asta ar merge poate –
ANATOL Că găseşte alţi o sută – mai frumoşi – mai bogaţi –
MAX Mai inteligenţi –
ANATOL Nu, nu, - te rog – fără exagerări – Chelnerul deschide uşa. Intră
Annie, într-o pelerină de ploaie, aruncată pe umeri, boa albă;
mănuşile galbene le ţine într-o mână, pălărie largă, ce sare în ochi,
aruncată neglijent.
ANNIE Oo – bună seara!
ANATOL Bună seara, Annie!... Îmi cer scuze –
ANNIE În tine poate să se încreadă omul! Îşi aruncă pelerina de pe
umeri – Mă uit eu în toate părţile – în dreapta – în stângă – nimeni –
ANATOL Din fericire n-ai mult de mers până aici!
ANNIE E vorba de cuvântul dat! – Bună seara, Max! – Lui Anatol Ei,
ai fi putut să şi comanzi între timp...
ANATOL o îmbrăţişează N-ai corsaj?
ANNIE Ei – doar nu voiai să fac grande t o i l e t t e - pentru tine? Te
rog să mă scuzi –
ANATOL Mie mi-e totuna – lui Mac ar trebui să-i ceri scuze!
AANIE Pentru ce? – el precis că nu se jenează – el nu-i gelos!... Deci...
deci... să mâncăm – Chelnerul bate la uşă Intră! – Azi bate la uşă –
Altă dată nici nu-i trece prin cap! Intră chelnerul.
ANATOL Puteţi să serviţi! – Chelnerul iese.
ANNIE Azi n-ai fost în sală -?
ANATOL Nu – a trebuit să - -
ANNIE N-ai pierdut nimic! – Totul a fost atât de adormit azi...
MAX Dar ce operă a fost înainte?
ANNIE Nu ştiu... Se aşează la masă ...M-am dus la mine în cabină – pe
urmă pe scenă – nu mi-a păsat de nimic... de nimic!... De altfel, am
ceva să-ţi spun, Anatol!
ANATOL Da, copila mea dragă? – Ceva foarte important -?
ANNIE Da, destul!... Poate că are să te surprindă... Chelnerul
serveşte.
ANATOL Atunci chiar că sunt curios din cale afară!... Şi eu...
ANNIE Stai... aşteaptă... nu de faţă cu el –

40
ANATOL Chelnerului Mergeţi... o să vă sunăm noi! Chelnerul iese...
Ei, acum...
ANNIE - Da... dragul meu Anatol... are să te surprindă... În fond, de ce!
N-are să te surprindă deloc – n-are voie nici măcar să te surprindă...
MAX O mărire a gajului?
ANATOL N-o întrerupe...!
ANNIE Nu-i aşa – dragă Anatol... Dar ia spune, astea-s din Ostende sau
din Whitestable?
ANATOL Iar vorbeşte de stridii! Din Ostende sunt!
ANNIE Bănuiam eu... Vai, mă-nnebunesc după stridii... În fond, e
singurul lucru de fapt pe care poţi să-l mănânci zilnic!
MAX Poţi?! – S-ar cuveni! Trebuie!!
ANNIE Nu-i aşa! Spuneam eu!
ANATOL Parcă vrei să-mi comunici ceva important -?
ANNIE Da... de altfel e important – chiar foarte! – Îţi mai aduci aminte
de o anumită observaţie?
ANATOL Care – de care? – Dopar nu pot să ştiu la care observaţie te
referi!
MAX Aici are dreptate!
ANNIE Bine, mă refer la următoarea... Stai puţin... cum era oare –
Annie, ai spus tu... nu vrem să ne îneşelăm niciodată...
ANATOL Da...da...Şi!
ANNIE Să nu-nşelăm nicioadă!... Mai bine să spunem de la-nceput tot
adevărul...
ANATOL Da... vreau să spun...
ANNIE Dar dacă e prea târziu? –
ANATOL Ce spui?
ANNIE O, - nui prea târziu! – Ţi-o spun tocmai la timp... Mâine ar fi
poate prea târziu!
ANATOL Ai înnebunit, Annie?!
MAX Cum?
ANNIE Anatol, trebuie să-ţi mănânci mai departe stridiile... altfel nu
mai spun nimic.. absolut nimic!
ANATOL Ce-nseamnă asta? – „Trebuie” -!
ANNIE Mănâncă!!
ANATOL Vorbeşte o dată... nu suport genul ăsat de glume!
ANNIE Ei – doar era stabilit că trebuie să ne-o spunem cât se poate de
liniştit, - când are să fie cazul... Iar acum tocmai e cazul –

ANATOL Adică?

41
ANNIE Adică: Astăzi am supez tine pentru ultima oară!
ANATOL Eşti atât de bună să te explici mai îndeaproape!
ANNIE S-a terminat, între noi – trebuie să se termine...
ANATOL Da... spune –
MAX E minunat.
ANNIE Ce vi se pare minunat la taotă povestea? – Minunat – sau nu –
asta e situaţia!
ANATOL Dragul meu copil – tot n-am înţeles bine... Ai primit cererea
mea în căsătorie...?
ANNIE Ah, dacă ar fi vorba despre asta! – Doar nu ar fi un motiv să mă
despart de tine / să-ţi dau papucii.
ANATOL Să-mi dai papucii!?
ANNIE Ei, trebuie s-o spun. – Sunt îndrăgostită - Anatol – îndrăgostită
nebuneşte!
ANATOL Şi pot să te întreb de cine?
ANNIE ...Ia spuneţi, Max – cum de râdeţi în fond?
MAX E atât de comic!
ANATOL Lasă-l pe el... Noi doi avem ceva de vorbit, Annie! – O
explicaţie îmi datorezi totuşi...
ANNIE Bine – uite că ţi-o dau... M-am îndrăgostit de altul – şi ţi-o spun
fără ocolişuri, - fiindcă aşa a fost stabilit între noi...
ANATOL Da,...dar, la dracu – de cine?!
ANNIE Da, copile dragă – nu e cazul să devii grosolan!
ANATOL Îţi cer... îţi cer cu toată fermitatea...
ANNIE Vă rog, Max – sunaţi dumneavoastră – mi-e atât de foame!
ANATOL Şi asta, acum! – Foame!! Foame, în timpul unei discuţii ca asta!
MAX lui Anatol E a supează astăzi pentru p r i m a dată! Intră
chelnerul.
ANATOL Dumneavoastră ce vreţi?
CHELNERUL S-a sunat!
MAX Serviţi mai departe! În timp ce Chelnerul strânge.
ANNIE Da... Cattalini pleacă-n Germania... s-a stabilit deja...
MAX Aşa... şi o lasă să plece, pur şi simplu?
ANNIE Ei... nu chiar pur şi simplu –.
ANATOL se ridică şi se plimbă încoace şi-ncolo prin încăpere Şi vinul
unde e?! – Cu dumneavoastră vorbesc!... Jean!! – Mi se pare că
dormiţi azi!
CHELNERL Vă rog foarte mult – vinul...

42
ANATOL Nu mă refer la ăsta care e pe masă – puteţi să vă-nchipuiţi asta!
– Mă refer la şampanie! – Ştiţi doar că o vreau chiar la începutul
mesei. Chelnerul iese.
ANATOL ...Aştept în sfârşit o explicaţie!
ANNIE Nu trebuie să credem nimic din ceea ce spuneţi voi, bărbaţii,
absolut nimic – nimic-nimic! – Când mă gândesc ce frumos mi-ai
explicat asta: Când simţim că se apropie sfârşitul – atunci ne-o
spunem fără ocolişuri, în linişte –
ANATOL Acum ai de gând să-mi –
ANNIE Iar acum - iată liniştea lui!
ANATOL Dar, dragă copilă - trebuie să-nţelegi că mă interesează – cine –
ANNIE îşi soarbe vinul încet Ah...
ANATOL Goleşte paharul...goleşte-l!
ANNIE Ei, mai de gând să -
ANATOL De obicei îl beai dintr-o înghiţitură –
ANNIE Dar, dragă Anatol, acum îmi iau rămas bun şi de la Bordeaux –
cine ştie, pentru cât timp!
ANATOL Ei, fir-ar să fie! – Ce tot povesteşti tu aici!...
ANNIE Acum n-are să mai existe nici Bordeaux... şi nici stridii... Şi nici
şampanie! Chelnerul vine cu felul următor - Şi nici filets aux truffes!
– S-a terminat cu toate astea...
MAX Dumnezeule mare – ce stomac sentimental aveţi! Deoarece
Chelnerul serveşte - Îmi permiteţi să vă mai torn? –
ANNIE Vă mulţumesc foarte mult! Aşa...
ANATOL îşi aprinde o ţigară. –
MAX Nu mai mănânânci?
ANATOL Deocmadată nu! Chelnerul iese... Deci, acum aş vrea să ştiu şi
eu o dată cine e fericitul!
ANNIE Şi dacă am să-ţi spun totuşi numele – tot nu ai să ştii mai multe
–
ANATOL Dar – ce fel de om e el? – Cum l-ai cunsocut? – Cum arată -?
ANNIE Frumos – frumos ca o cadră! – Bineîneţeles, asta-i tot...
ANATOL Ei bine – s-ar zice că ţie-ţi ajunge...
ANNIE Da – n-or să mai existe stridii...
ANATOL Asta o ştim deja...
ANNIE ...Şi nici şampanie!
ANATOL Dar, pentru numele lui Dumnezeu – va fi având şi alte calităţi în
afara faptului că nu poate să-ţi cumpere stridii şi şampanie –
MAX Aici are dreptate el – în fond, asta nu e o profesiune...

43
ANNIE Ei şi, ce contează – dacă eu îl iubesc? – renunţ la tot – asta-i o
noutate – ceva, ce n-am mai trăit niciodată.
MAX Dar vedeţi dumneavoastră... o mâncare proastă ar fi putut să vă
ofere şi Anatol la nevoie! –
ANATOL Ce meserie are? – Comis voiajor? – Coşar -? – Lucrează-n
petrol –
ANNIE Da, copile – nu-ţi permit să-l jigneşti!
MAX Atunci spuneţi-ne o dată ce e!
ANNIE Artist!
ANATOL De care? – Probabil la trapez? Asta e ceva pentru voi – De la
circ – nu-i aşa? Acrobat călare?
ANNIE Termină cu injuriile – E un coleg de-al meu...
ANATOL Care va să zică, o cunoştinţă veche?... Unul, cu care eşti laolaltă
zilnic, de ani de zile – cu care probabil că mă înşeli demult! –
ANNIE Atunci nu ţi-aş fi spus nimic! – Eu am avut încredere în
cuvântul tău – de aceea îţi mărturisesc totul, înainte să fie prea târziu!
ANATOL De îndrăgostit, însă, te-ai îndrăgostit demult de el, Dumnezeu
ştie de când? – Iar în gând m-ai înşelat demult! –
ANNIE Asta nu se poate interzice!
ANATOL Eşti o...
MAX Anatol!!
ANATOL Îl cunosc?
ANNIE Ei – nu cred că ţi-a sărit în ochi... nu dansează decât în partea de
cor... Dar are să avanseze –
ANATOL De când... îţi place de el -?
ANNIE Din seara asta!
ANATOL Nu minţi!
ANNIE E adevărat! – Astăzi...am simţit că ţine de destinul meu...
ANATOL Destinul ei!... Auzi, Max – destinul ei!
ANNIE Da, şi aşa ceva ţine de destin!
ANATOL Auzi – dar vreau să ştiu tot – am dreptul la asta!... În clipa asta
eşti încă iubita mea!... Vreau să ştiu, de cât timp durează povestea
asta... cum a început... când a îndrăznit el să –
MAX Da...chiar că ar trebui să ne povestiţi lucrurile astea...
ANNIE Cu asta te-alegi dacă eşti cinstită!... Desigur – ar fi trebuit să fac
ca Fritzel cu baronul ei – ăla nu ştie nici în ziua de azi – şi când te
gândeşti că sunt deja trei luni de când s-a-nhăitat cu locotentul de
husari!
ANATOL Are să afle şi baronul, până la urmă!

44
ANNIE Tot ce se poate! Tu însă nu ai aflat niciodată, niciodată! – Sunt
mult prea deşteaptă pentru asta... şi mult prea proastă! Îşi toarnă un
pahar cu vin.
ANATOL Vrei să încetezi o dată cu băutura!
ANNIE Astăzi nu! – Vreau să mă – ameţesc! – Aşa şi aşa e ultima...
ANATOL Pentru opt zile!
ANNIE Pentru vecie! – Fiindcă am să rămân cu Karl, fiindcă chiar ţin la
el – fiindcă e vesel, chiar dacă n-are bani – fiindcă n-are să mă
necăjească niciodată – fiindcă e un tip dulce, dulce – un scump! –
ANATOL Ţi-ai călcat cuvântul! – Demult eşti deja îndrăgostită de el! –
Asta-i o minciunî prostească, cu astă seară!
ANNIE Atunci n-ai decât să nu mă crezi!
MAX Hai, Annie... povestiţi-ne totuşi istoria... Ştiţi – toată – sau
deloc! – Dacă tot vreţi să vă despărţiţi paşnic – atunci trebuie totuşi să
faceţi asta, de dragul lui, al lui Anatol...
ANATOL Pe urmă îţi povestesc şi eu ţie ceva...
ANNIE Bine... totul a început aşa... Intră Chelnerul...
ANATOL Povesteşte liniştită – povesteşte... Se aşează lângă ea.
ANNIE Sunt poate pasiprezece zile de atunci... sau mai mult, atunci mi-
a dat câţiva trandafiri – la uşiţa de la ieşire... M-a umflat râsul! – Părea
foarte timid când mi i-a dat –
ANATOL De-aia nu mi-ai povestit nimic –
ANNIE Despre asta? – Ei, că mult aş fi avut de povestit!
Chelnerul iese.
ANATOL Bun, mai departe – mai departe!
ANNIE ...Pe urmă se tot strecura pe lângă mine la repetiţii, aşa, ciudat –
ei – iar eu am observat asta – şi la început m-a enervat – şi pe urmă m-
a bucurat –
ANATOL Cât se poate de simplu...
ANNIE Ei... şi pe urmă am vorbit – şi atunci mi-a plăcut totul la el atât
de tare –
ANATOL Dar despre ce aţi vorbit? –
ANNIE Tot felul de chestii – cum l-au zburat din şcoală – şi cum ar fi
trebuit apoi să intre la ucenicie – ei – şi cum a-ceput să se răscole-n el
sângele teatrului...
ANATOL Aşa... şi despre toate astea eu n-am aflat nimic...
ANNIE Ei... şi pe urmă s-a arătat că noi doi, când eram mici, am stat la
două case unu’ de altu’, - am fost vecini cum s-ar zice –
ANATOL Ah!! Vecini! – E emoţionant, emoţionant!
ANNIE Da... da... Bea.

45
ANATOL ...Mai departe!
ANNIE Ce să fie mai departe? – E chemarea mea – şi contra chemării
mele... nu pot să fac nimic... şi.. contra... chemării mele... io... nu... pot
să... fac... nimic...
ANATOL Despre seara de azi mă interesează –
ANNIE Ei... ce anume – Capul îi cade în piept.
MAX Uite-o că doarme –
ANATOL Trezeşte-o! – Mută vinul mai departe de ea!... Trebuie să ştiu ce
s-a-ntâmplat astă seară – Annie – Annie!
ANNIE Astă seară...el mi-a spus – că – îi place – de mine!
ANATOL Şi tu –
ANNIE Io am spus – că mă bucur – şi fincă nu vreau să-l înşel – atunci
îţi zic: Adio –
ANATOL Fiindcă nu vrei să-l înşeli! – Aşadar, nu din cauza mea -? ...Din
cauza lui!?
ANNIE Şi, ce-i cu asta! – De tine nu-mi mai place!
ANATOL Atunci, bine! – Din fericire, toate astea nu mă mai jenează!...
Iubesc o alta!
ANNIE Care va să zică...aşa!
ANATOL Da...da! – De mult nu te mai iubesc!... Iubesc altă femeie!
ANNIE Haha... haha...
ANATOL Demult! – Întreabă-l pe Max! – Înainte să vii tu – atunci i-am
povestit!
ANNIE Aşa... aşa...
ANATOL De mult nu te mai iubesc!... Iar această altă femeie e de o mie
de ori mai bună şi mai frumoasă...
ANNIE Aşa..aşa...
ANATOL ...E o fată, pentru care dau cu plăcere o mie de femei ca tine –
înţelegi -?
ANNIE râde...
ANATOL Nu râde! – Întreabă-l pe Max –
ANNIE E mult prea caraghios! – Să vrei să mă convingi acuma pe mine
de asta –
ANATOL E adevărat, îţi spun – îţi jur că-i adevărat! – Demult nu te mai
iubesc!... Nu mă gândeam la tine nici măcar atunci când eram cu tine
– iar atunci când te sărutam, mă gândeam la cealaltă ! – Cealaltă! –
Cealaltă! –
ANNIE Ei – păi atunci suntem chit!
ANATOL Aşa! – Asta crezi tu?
ANNIE Da – chit! E foarte frumos aşa!

46
ANATOL Aşa? – Nu suntem deloc chit – o, nu – nicidecum! – Fiindcă nu-
i acelaşi lucru... ce-ai trăit tu... şi eu!... Povestea mea e ceva mai puţin
– inocentă...
ANNIE ...Cum? – devenind mai serioasă.
ANATOL Da... povestea mea sună puţin altfel –
ANNIE Cum se face că povestea ta e altfel -?
ANATOL Ei bine – eu – e u te-am înşelat –
ANNIE se ridică Cum? – Cum?!
ANATOL Te-am înşelat – aşa cum meriţi – zi de zi – noapte de noapte –
Veneam de la ea, când mă-ntâlneam cu tine – şi mă duceam la ea,
când plecam de la tine –
ANNIE ...Infamie... Asta e...infamie!!
Se duce la cuier, îşi aruncă pe ea pelerina de ploaie şi boa-ul. –
ANATOL Cu cele ca voi, nu eşti niciodată destul de rapid – altfel ne-o
luaţi întotdeauna înainte!... Ei, din fericire eu unul nu-mi fac iluzii...
ANNIE Se şi vede! – Da!!
ANATOL Da... se vede, nu-i aşa? Acum se vede!
ANNIE Că un bărbat e de o mie de ori mai lipsit de scrupule decât o
muiere –
ANATOL Da, se vede! – Atât de lipsit de scrupule am fost eu...da!
ANNIE şi-a pus acum boa-ul în jurul gâtului şi îşi ia pălăria şi
mănuşile-n mână, se postează în faţa lui Anatol – Da... lipsit de
scrupule! – asta... încă nu ţi-am spus-o! Vrea să plece.
ANATOL Cum?! În urma ei.
MAX Las-o! – Doar nu vrei s-o reţii la final! –
ANATOL „Asta”! – nu mi-ai spus-o? – Ce!? – Că tu... Că tu... că –
ANNIE Niciodată nu ţi-aş fi spus-o... niciodată!... atât de lipsit de
scrupule, numai un bărbat poate să fie –
CHELNERUL vine cu o cremă – Oh –
ANATOL Duceţi-vă la dracul cu crema dumneavoastră!
ANNIE ...Cum!? Cremă de vanilie!!...Aşa! –
ANATOL Mai şi-ndrăzneşti! –
MAX Dar las-o! – Doar trebuie să-şi ia rămas bun de la cremă –
pentru totdeauna -!
ANNIE Da...cu bucurie! – De la Bordeaux, de la şamăanie – de la stridii
– şi mai ales de la tine, Anatol -!
Deodată, din uşă, cu un zâmbet ordinar, se duce la cutia de ţigări
aflată pe Trumeau şi-şi îndeasă o mână de ţigări în buzunar Nu
pentru mine! – Astea i le duc lui! Iese.
ANATOL a mers după ea, rămâne în uşă...

47
MAX liniştit Ei... vezi... a mers cât se poate de uşor!...

Cortina

48
 AGONIE

Anatol, Max, Else

Camera lui Anatol. Începe să se însereze. Un timp, camera e goală, apoi intră
Anatol şi Max

MAX Aşa... uite că până la urmă tot am mai urcat cu tine!

ANATOL Mai rămâi puţin.
MAX Mă gândeam că totuşi deranjez?
ANATOL Rămâi, te rog! Nu am deloc chef să rămân singur – şi cine ştie
dacă are să vină până la urmă!
MAX Ah!
ANATOL În şapte cazuri din zece aştept degeaba!
MAX Eu n-aş suporta asta!
ANATOL N-ar trebui să fim prea mândri/ne bucurăm/folosim (prea mult)
de genul ăsta de adevăruri; orice-ai spune, asta nu e decât sinceritatea
brutală a mincinoşilor obosiţi.
MAX Bineînţeles! Mai bine folosiţi mii de stratageme ca să ascundeţi
unul faţă de celălalt că nu mai sunteţi aceiaşi, care aţi fost cândva,
decât să vă despărţiţi printr-o hotărâre rapidă. De ce oare? –
ANATOL Fiindcă noi înşine nu o credem. Fiindcă, în mijlocul acestui
pustiu nesfârşit al agoniei, există stranii momente înşelătoare, când
totul e mult mai frumos decât a fost vreodată până atunci...! Nicicând
nu e mai mare dorul de fericire, decât în aceste ultime zile ale unei
iubiri – şi dacă, acum, apare cine ştie ce toană, cine ştie ce beţie, cine
ştie ce fleac travestit în fericire, atunci nu vrem să ne uităm în spatele
măştii... Şi atunci vin clipele în care te copleşeşte r u ş i n e a că ai
crezut că toate acele clipe dulci s-au sfârşit – atunci obţii, prin
rugăminţi reciproce, atâtea lucruri, fără să fie nevoie să foloseşti
cuvinte. – Eşti atât de epuizat de frica de moarte – şi dintr-o dată
viaţa-i iar aici – mai fierbinte, mai incandescentă decât oricând – şi
mai înşelătoare ca oricând! –
MAX Dar să nu uiţi un lucru: Adeseori, sfârşitul ăsta începe mai
devreme decât bănuieşti! – Nu o dată, fericirea a început să moară cu
primul sărut. – N-ai auzit niciodată, de acei inşi grav bolnavi, care se
cred sănătoşi până-n clipa din urmă -?
ANATOL Eu nu mă număr printre aceşti fericiţi! – Asta e sigur! – Eu am
fost întotdeauna un ipohondru al iubirii... Poate că sentimentele mele

49
 nici n-au fost atât de bolnave, pe cât le credeam – cu atât mai grav! –
Uneori mi se pare că legenda cu privirea cea rea se aplică la mine...
Doar că a mea e îndreptate spre-năuntru, şi cele mai bune trăiri ale
mele sunt neputincioaseîn faţa ei.
MAX Atunci trebuie măcar să ai mândria privirii tale rele.
ANATOL A, nu, fiindcă eu îi invidiez pe ceilalţi! Ştii – pe fericiţii pentru
care fiecare bucăţică de viaţă e o nouă biruinţă! – Eu unul trebuie
întotdeauna să-mi propun să termin cu ceva; eu fac staţii, - eu stau pe
gânduri, fac popas, car după mine -! Acei alţii depăşesc/parcurg totul
în joacă, în trăirea însăşi; ...pentru ei e unul şi acelaşi lucru.
MAX Nu-i invidia, Anatol – ei nu depăşesc/parucrg nimic – ei trec
doar pe alături!
ANATOL Oare nu e şi asta o fericire -? – Cel puţin ei nu au acest straniu
sentiment de vinovăţie, care e secretul durerilor noastre de despărţire.
MAX Dar ce fel de vinovăţie? –
ANATOL Oare nu avem noi datoria, de a pune toată acea veşnicie, pe care
le-am promis-o, în acei câţîiva ani ori în acele câteva ore, în care le-
am iubit? Şi niciodată n-am fost în stare! – Cu acest sentiment de
vinovăţie ne despărţuim de fiecare din ele – iar melancolie noastră nu
înseamnă nimic altceva decât o recunoaştere tacită. Asta e chiar
ultimul nostru moment cinstit! –
MAX Uneori chiar şi cel dintâi...
ANATOL Şi toate astea dor atât de tare. -
MAX Dragul meu, ţie nu-ţi fac deloc bine aceste relaţii care durează
mai mult... Nasul tău e prea fin –
ANATOL Asta cum s-o iau?
Prezentul tău cară întotdeauna cu el o întreagă povară de trecut neprelucrat...
Şi acum, primii ani ai iubirii tale încep încă o dată să putrezească, fără
ca sufletul tău să fi avut minunata putere de a-i elimina cu totul. – Şi
care e, deci, consecinţa firească-? – Faptul că şi cele mai sănătoase şi
mai înfloritoare ceasuri ale prezentului tău sunt înconjurate de un
parfum de putregai – şi atmosfera acestui Acum al tău e iremediabil
compromisă.
ANATOL Se prea poate.
MAX De aici şi această veşnică harababură alcătuită din Odinioară şi
Acum şi Mai târziu care se amestecă-n tine; sunt treceri permanente,
tulburi! Pentru tine, trecutul nu devine un fapt simplu şi rigid,
desprinzându-se de stările în care l-ai trăit – nu, stările continuă să
zacă, grele, deasupra, doar că devin mai palide şi mai veştede – şi
pier.

50
ANATOL Ei da. Şi din acest cerc aburos urcă miresmele dureroase, care
trec atât de des pe deasupra celor mai bune clipe ale mele. – De ele aş
vrea eu să mă salvez.

Agonie

Anatol, Max, Else

Camera lui Anatol. Pe înserat. Un timp, camera este goală, apoi intră
Anatol şi Max.

MAX Ia te uită... până la urmă, tot am urcat cu tine până aici!

ANATOL Mai rămâi puţin.
MAX Credeam că te deranjez?
ANATOL Te rog, rămâi! Nu am nici un chef să stau singur – şi cine ştie,
dacă ea are să vină până la urmă!
MAX Ah!

51
ANATOL În şapte cazuri din zece aştept zadarnic!
MAX Eu unul n-aş suporta una ca asta!
ANATOL Şi uneori nu poţi să nu le crezi scuzele – ah, se poate întâmpla
să fie chiar adevărate.
MAX În toate cele şapte cazuri?
ANATOL Mai ştiu şi eu!... Îţi spun eu, nu există nimic mai ingrat decât să
fii amantul unei femei măritate!
MAX Ba da... să fiu soţul ei mi s-ar părea chiar mai neplăcut!
ANATOL Acum, povestea durează deja de – stai puţin, oare cât a trecut? –
de doi ani – aiurea! – mai mult! – Atât era când a fost carnavalul – iar
asta e deja cea de-a treia „primăvară a dragostei noastre”...
MAX Dar ce-i cu tine?
ANATOL cu pelerina pe el şi cu bastonul în mână, s-a lăsat să cadă într-
un fotoliu aflat lângă fereastră – Ah, sunt obosit, - sunt nervos, nu ştiu
ce vreau...
MAX Pleacă din oraş!
ANATOL De ce?
MAX Ca să scurtezi sfârşitul!
ANATOL Ce înseamnă asta – sfârşitul!?
MAX Te-am mai văzut deja în astfel de situaţii – ultima oară, mai ştii,
când a durat atât de mult fiindcă nu puteai să te hotărăşti să-ţi iei adio
de la o anumită prostuţă, care într-adevăr nu era demnă de chinurile
tale.
ANATOL Tu crezi că nu o mai iubesc...?
MAX Oo! Asta ar fi minunat... în stadiul ăsta, nu mai suferi!... Acum
treci prin ceva mult mai grav decât moartea – eşti muribund.
ANATOL Ai aşa un stil de a-i spune omului lucruri plăcute! – dar să ştii
că ai dreptate – e curată agonie!
MAX Să-ţi deschizi sufletul pe tema asta îţi aduce, desigur, o anume
consolare. Şi nici măcar nu avem nevoie de filosofie pentru asta! – Nu
e deloc nevoie să ajungem la marele plan general; - e de ajuns să
înţelegi particularul cât se poate de adânc, până în germenii lui cei mai
ascunşi.
ANATOL E o distracţie destul de modestă cea pe care mi-o propui.
MAX Vorbeam şi eu aşa. – Dar toată după amiaza am văzut că nu eşti
în apele tale, încă din Prater, jos, când erai palid şi plicticos ca însăşi
perspectiva.
ANATOL Avea de gând să vină astăzi pe acolo.

52
MAX Dar te-ai bucurat că nu i-am întâlnit trăsura, fiindcă fără
îndoială că nu mai ai la dispoziţie acel zâmbet cu care o salutai cu doi
ani în urmă.
ANATOL se ridică Cum de s-a ajuns până aici! – Spune şi tu, cum s-a
ajuns la asta -? – Aşadar, iar trebuie să trec prin asta – această stingere
treptată, lentă, nespus de tristă? – Nici nu-ţi închipui, ce groază mi-e
de asta -!
MAX De aceea îţi şi spun: Pleacă din oraş! – Sau ai curajul să-i spui
întregul adevăr.
ANATOL Ce anume? Şi cum?
MAX Păi, cât se poate de simplu: Că s-a terminat.
ANATOL Nu prea e cazul să ne împăunăm cu genul ăsta de adevăruri; în
fond, nu e decât sinceritatea brutală a mincinoşilor obosiţi.
MAX Fireşte! Preferaţi să folosiţi o mie de stratageme ca să ascundeţi
unul de altul faptul că nu mai sunteţi cei care eraţi, decât să vă
despărţiţi printr-o hotărâre rapidă. De ce oare? –
ANATOL Păi, fiindcă nici măcar noi înşine nu credem asta. Fiindcă în
mijlocul acestui nesfârşit deşert al agoniei există clipe incredibil de
amăgitoare, în care totul e mai frumos decât a fost vreodată până
atunci...! Niciând nu simţim o mai mare dorinţă de fericire ca în aceste
ultime zile ale unei iubiri – iar dacă, atunci, se iveşte cine ştie ce
capriciu, cine ştie ce beţie, cine ştie ce fleac purtând masca fericirii,
atunci nici prin gând nu ne trece să ne uităm sub masca... Atunci vin
acele clipe, în care eşti copleşit de r u ş i n e, pentru că ai crezut
sfârşite toate acele ceasuri dulci – atunci reuşeşti să obţii de la celălalt
atât de mult, fără să fie nevoie să-i ceri ceva prin cuvinte. – Eşti atât
de paralizat de frica morţii – şi deodată viaţa e din nou aici – mai
fierbinte, mai dogoritoare ca oricând – şi mai înşelătoare ca oricând! –
MAX Să nu uiţi însă un lucru: De multe ori, începutul ăsat începe mai
devreme decât ne-nchipuim! – Se-ntâmplă nu o dată, ca fericirea să să
înceapă să moară o dată cu primul sărut. – Nu ştii nimic de acei
oameni grav bolnavi, care se cred sănătoşi până-n clipa din urmă -?
ANATOL Nu mă număr eu printre fericiţii ăştia! – Asta e sigur! – Eu am
fost întotdeauna un ipohonfru al iubirii... Poate că sentimentele mele
nici nu erau atât de bolnave, pe cât le credeam eu – cu atât mai rău! –
Uneori mi se pare că legenda despre privirea malefică se adeverşte în
cazul meu... Numai că a mea e întoarsă spre interior, şi cele mai bune
sentimente ale mele se retrag din calea ei.
MAX Atunci nu-ţi rămâne decât să fii mândru de privirea ta malefică.

53
ANATOL A, nu, doar îi invidiez pe ceilalţi! Ştii tu – acei fericiţi pentru
care fiecare bucată/porţie de viaţă e o nouă izbândă! – Eu trebuie
întotdeauna să-mi propun să termin ceva; eu fac staţii, - eu stau pe
gânduri, îmi trag sufletul, car după mine -!Acei ceilalţi depăşesc totul
în joacă, în trăirea însăşi; ...pentru ei e unul şi acelaşi lucru.
MAX Nu-i invidia, Anatol – ei nu depăşesc nimic, ei trec doar pe
lângă!
ANATOL Oare nu e şi asta o fericire -? – Cel puţin ei nu au acest ciudat
sentiment de vinovăţie, care este în fond secretul durerilor noastre de
despărţire.
MAX Ce fel de vinovăţie? –
ANATOL Păi nu aveam noi datoria să punem toată veşnicia pe care le-am
promis-o, în cei câţiva ani sau în cele câteva ceasuri în care le-am
iubit? Şi niciodată n-am fost în stare! Niciodată! – Cu conştiinţa
acestei vinovăţii ne despărţim de fiecare din ele – iar melancolia
noastră nu înseamnă nimic altceva decât recunoaştere tacită. Asta
ultima noastră dovadă de onestitate! -
MAX Uneori, şi prima...
ANATOL Şi toate astea dur atât de tare. –
MAX Dragul tău, ţie nu-ţi fac deloc bine aceste relaţii care durează
mai mult... Ai un nas mult prea fin –
ANATOL Cum să-nţeleg asta?
MAX Prezentul care întotdeauna după el o povară grea de trecut
neprelucrat... Şi iată că primii ani ai iubirii tale încep din nou să
putrezească, fără ca sufletul tău să fi avut puterea extraordinară de a-i
fi eliminat definitiv. – Şi care e urmarea firească -?Că până şi cele mai
sănătoase şi mai înfloritoare ceasuri ale prezentului tău sunt
înconjurate de o adiere a acestui putregai – iar atmosfera prezentului
tău e otrăvită fără leac..
ANATOL Se prea poate să fie aşa.
MAX Şi tocmai de aceea are loc în tine această veşnică foială de
Odinioară şi Acum şi Mai târziu; sunt treceri permanente şi neclare!
Întâmplările consumate nu devin pentru tine un fapt simplu şi rigid,
desprinzându-se de stările în care le-ai trăit - nu, stările continuă să
zacă, grele, deasupra, ele devin doar tot mai palide şi mai veştede – şi
mor.
ANATOL Ei da. Şi din această zonă ceţoasă vin acele mirosuri dureroase,
ce trec atât de des pe deasupra celor mai bune clipe ale mele. – De
astea aş vrea eu să mă salvez.

54
MAX Constat, spre marea mea uimire, că nimeni nu e scutit de
tentaţia de a spune la un moment dat ceva memorabil!... Ceva de
genul ăsta îmi stă mie pe limbă acum: Fii tare, Anatol – fă-te bine!
ANATOL Şi pe tine te umflă râsul când o spui!... Poate chiar să şi am
capacitatea asta! – Mie îmi lipseşte însă ceva mult mai important –
nevoia! – Simt, cât de mult aş pierde, dacă într-o bună zi m-aş trezi că
sunt „tare”!... Există atât de multe boli, şi doar o singură sănătate -!
Nu poţi fi decât la fel de sănătos precum ceilalţi – bolnav, însă, poţi să
fii cu totul altfel/în alt chip decât oricare altul!
MAX Nu cumva e doar vanitte?
ANATOL Şi dacă ar fi? – Din nou ştii cât se poate de sigur că vanitatea e
o greşeală, nu-i aşa?...
MAX Din toate astea deduc pur şi simplu că nu vrei să pleci din oraş.
ANATOL Poate că am să plec – da, bine! – Dar trebuie să mă s u r p r i n d
Pe mine însumi făcând asta - nu are voie să existe premeditare. –
premeditarea strică totul! – Asta e îngrozitor la lucrurile astea, că eşti
nevoit să-ţi faci bagajul, să chemi o trăsură, să-i spui – la gară!
MAX Mă ocup eu de toate astea! Deaoarece Anatol s-a dus repede la
fereastră şi s-a uitat afară - Dar ce-i cu tine? –
ANATOL Nimic...
MAX ...Ah, da... am uitat complet. – Plec îndată.
ANATOL ...Vezi tu – în clipa asta, am din nou senzaţia că -?
MAX ...
ANATOL Că o ador!
MAX Pentru asta, există o explicaţie simplă, şi anume: Că to chiar o
adori – în a c e a s t ă clipă!
ANATOL Atunci, cu bine – nu comanda încă trăsura!
MAX Nu fii atât de încrezut! – Acceleratul de Triest pleacă abia peste
patru ore – iar bagajul poate fi trimis şi după aceea –
ANATOL Îţi mulţumesc foarte mult!
MAX din uşă Nu pot să plec fără un aforism!
ANATOL Poftim?
MAX Femeia e o enigmă!
ANATOL Oho!
MAX Lasă-mă să termin! Femeia e o enigmă: - Aşa se spune! Dar ce
enigmă am fi noi pentru ea, dacă ar avea destulă raţiune încât să se
gândească la noi?
ANATOL Bravo, bravo!
MAX se înclină şi iese.

55
ANATOL o vreme singur, se plimbă-n sus şi-n jos prin cameră - apoi se
aşează din nou la fereastră, fumează o ţigară. De la etajul de
deasupra se aude sunetul unei viori - Pauză - apoi se aud paşi pe
coridor... Anatol devine atent, se ridică, îşi pune ţigara într-o
scrumieră şi se duce s-o întâmpine pe Else, care tocmai intră.
ANATOL În sfârşit! –
ELSE E deja târziu... da, da! Îşi scoate pălăria şi voalul – N-am putut
mai devreme – mi-a fost imposibil! –
ANATOL Nu puteai să mă anunţi? – Aşteptarea mă face atât de nervos! –
Dar – rămâi -?
ELSE Nu mult, îngerul meu – soţul meu –
ANATOL Întoarce capul, supărat.
ELSE Vezi – iar eşti aşa! – Ştii bine că n-am nici o vină!
ANATOL Aşa e - sigur că ai dreptate! – Asta-i situaţia – şi trebuie să ne
conformăm... Vino, comoara mea – vino!... Se duc la fereastră.
ELSE M-ar putea vedea cineva! –
ANATOL E-ntuneric – iar perdeaua asta ne-ascunde! Sunt atât de supărat,
că nu poţi să rămâi mai mult! – Sunt deja două zile de când nu te-am
văzut! – Iar ultima oară au fost tot numai câteva minute!
ELSE Aşadar, mă iubeşti -?
ANATOL Ah, ştii bine – tu eşti totul, totul pentru mine!... Să fiu cu tine
mereu –
ELSE Şi mie îmi place atât de mult să fiu cu tine! –
ANATOL Vino... o trage lângă el pe fotoliu – Dă-mi mâna! O duce la
buze... Îl auzi pe bătrânul de deasupra cum cântă? – Frumos – nu-i aşa
-?
ELSE Comoara mea!
ANATOL Oo – să fiu aşa cu tine pe lacul Como... sau la Veneţia –
ELSE Acolo am fost în luna de miere –
ANATOL supărat Chiar trebuia să spui asta acum?
ELSE Dar eu nu te iubesc decât pe tine! Nu te-am iubit decât pe tine!
Niciodată un alt bărbat – cu atât mai puţin pe soţul meu –
ANATOL gest cu mâinile Te rog foarte mult! – Nu poţi să te închipui
nemăritată măcar câteva secunde? – Savurează şi tu farmecul acestui
minut – închipuie-ţi că noi doi suntem singuri pe lume... Bate
orologiul.
ELSE Cât a bătut -?
ANATOL Else, Else – nu-ntreba! – Uită că mai există altcineva – doar eşti
cu mine!
ELSE cu tandreţe Nu am uitat destule pentru tine? –

56
ANATOL Comoara mea – sărutându-i mâna.
ELSE Dragul meu Anatol –
ANATOL moale Acum ce mai e, Else -?
ELSE sugerează cu o mişcare a mâinii şi surâzând, că trebuie să
plece.
ANATOL Ce vrei să spui?
ELSE Trebuie să plec!
ANATOL Trebuie?
ELSE Da.
ANATOL Trebuie -? Acum – acum -? – Atunci pleacă! Se îndepărtează
de ea..
ELSE Nu se poate vorbi cu tine –
ANATOL Nu se poate vorbi cu mine! În sus şi-n jos prin cameră - Şi nu
înţelegi că viaţa asta nu poate să nu mă scoată din sărite? –
ELSE Asta e recunoştinţa ta!
ANATOL Recunoştinţă, recunoştinţă! – Pentru ce recunoştinţă? – Oare eu
nu ţi-am dăruit ţie tot atât cât mi-ai dăruit tu mie? – Oare te iubesc eu
mai puţin decât tu pe mine? – Te fac eu mai puţin fericită decât tu pe
mine? – Iubire – nebunie – durere -! Dar recunoştinţă? – De unde şi
până unde cuvântul ăsta stupid? –
ELSE Care va să zică, nici un pic – nici un pic de recunoştinţă nu
merit eu din partea ta? – Eu, care ţi-am sacrificat totul?
ANATOL Sacrificat? – Eu nu vreau nici un sacrificiu – iar dacă a fost
unul, atunci nu m-ai iubit niciodată.
ELSE Şi asta acum?... Eu nu-l iubesc – eu, care-mi trădez soţul pentru
el – eu, eu – nu-l iubesc!
ANATOL Dar nu am spus aşa ceva!
ELSE Vai, ce-am făcut!
ANATOL oprindu-se în faţa ei Vai, ce-am făcut! – Tocmai observaţia
asta minunată mai lipsea! – Ce-ai făcut? Am să-ţi spun eu... ai fost o
fetişcană proastă acum şapte ani – atunci când te-ai măritat cu soţul
tău, fiindcă trebuia, nu-i aşa, să te măriţi. – Ţi-ai făcut luna de miere...
ai fost fericită... la Veneţia –
ELSE Niciodată! –
ANATOL Fericită – la Veneţia – pe lacul Como – dar a fost totuşi şi
dragoste – cel puţin în anumite momente.
ELSE Niciodată!
ANATOL Cum? – Oare nu te-a sărutat el – nu te-a îmbrăţişat? – N-ai fost
femeia lui? – Apoi v-aţi întors – şi ai început să te plictiseşti –
bineînţeles – fiindcă eşti frumoasă – elegantă – şi femeie -! Iar el e pur

57
 şi simplu un prost! – Apoi au venit anii cochetăriei... presupun că
numai de cochetărie a fost vorba! – De iubit, n-ai mai iubit nici un
bărbat înainte de mine, spui tu. Ei bine, asta nu se poate dovedi, dar
presupun că aşa e; fiindcă mi-ar fi neplăcut să cred contrariul.
ELSE Anatol! Cochetărie! Eu! –
ANATOL Da... Cochetărie! Şi ce înseamnă să fii cochetă? Stricată şi
mincinoasă în acelaşi timp!
ELSE Aşa am fost eu? –
ANATOL Da... tu! – Apoi au venit anii de luptă – ai ezitat! – Să nu-mi
trăiesc niciodată romanul? – erai din ce în ce mai frumoasă – bărbatu-
tău, din ce în ce mai plicticos, mai prost, mai urât...! La urma urmei,
trebuia să se-ntâmple – şi ţi-ai luat un amant. Întâmplarea face ca eu
să fiu amantul acela!
ELSE Întâmplarea...Tu!
ANATOL Da, întâmplarea, eu – căci, de n-aş fi eu, atunci ar fi fost pur şi
simplu un altul! – Te-ai simţit nefericită în căsnicia ta – sau nu destul
de fericită – şi ai vrut să fii iubită. Ai flirtat un pic cu mine, ai
trăncănit un pic despre grande passion – şi-ntr-o bună zi, pe când te
uitai la una dintre prietenele tale, pe când trecea cu trăsura prin dreptul
tău, sau poate la vreo cochetă, care şedea într-o lojă lângă voi, atunci
te-oi fi gândit şi tu: De ce să nu mă distrez şi eu! – Şi aşa ai devenit
iubita mea! - - Asta ai făcut tu! – Asta-i tot – şi nu-mi dau seama de ce
ai nevoie de fraze mari pentru această măruntă aventură.
ELSE Anatol – Anatol! – Aventură?! –
ANATOL Da!
ELSE Retrage tot ce ai spus – te conjur! –
ANATOL Ce am eu de retras aici – ce altceva e totul pentru tine?
ELSE Tu crezi asta cu adevărat -?
ANATOL Da!
ELSE Bine - atunci trebuie să plec!
ANATOL Pleacă – eu nu te reţin. Pauză.
ELSE Mă goneşti? –
ANATOL Eu – eu te gonesc – Acum două minute spuneai chiar tu –
„Trebuie să plec!”
ELSE Anatol – chiar trebuie -! Oare chiar nu-nţelegi –
ANATOL hotărât Else!
ELSE Ce mai e?
ANATOL Else – tu mă iubeşti_? Aşa spui tu –
ELSE Aşa spun eu – Pentru numele lui Dumnezeu – ce dovezi îmi
mai ceri tu de fapt-?

58
ANATOL Vrei să ştii -? Bine! – Poate am să pot să te cred, că mă iubeşti...
ELSE Poate? – Asta spui tu azi!
ANATOL Mă iubeşti -?
ELSE Te ador –
ANATOL Atunci – rămâi la mine!
ELSE Cum?
ANATOL Fugi cu mine – Da? – cu mine – în alt oraş – într-o altă lume –
vreau să fiu singur cu tine!
ELSE Ce-ţi trece prin cap -?
ANATOL Ce-mi „trece prin cap” -? Singurul lucru firesc – da! – Oare
cum pot eu să te las să pleci – la el – cum am putut vreodată s-o fac? –
Da – oare cum reuşeşti tu să faci asta – tu! Care mă „adoră”! – Cum?
Să pleci din braţele mele, pârjolită de sărutările mele, te duci înapoi în
casa aceea, care ţi-a devenit, nu-i aşa, străină de când mă cunoşti pe
mine? – Nu – nu – aşa ne-am obişnuit cu asta – nu ne-am gândit cât
este de mosntruos! E cu neputinţă, să trăim aşa în continuare - - Else,
Else, ai să vii cu mine! – Haide... taci – Else! – În Sicilia... unde vrei
tu – peste mare, din partea mea – Else!
ELSE Ce tot spui tu aici?
ANATOL Să nu mai fie nimei între noi – dincolo de mare, Else! – şi vom
fi singuri –
ELSE Dincolo de mare -?
ANATOL Unde vrei tu!...
ELSE Dragul, scumpul meu...copil...
ANATOL Şovăi -?
ELSE Uite ce, iubitule – la ce ne trebuie toate astea în fond -?
ANATOL Ce anume?
ELSE Cu plecatul – nu e deloc necesar... Doar ne putem vedea şi în
Viena aproape atât de des, cât vrem noi –
ANATOL Aproape atât de des, cât vrem noi. – Da da... noi...nici nu avem
nevoie de toate astea...
ELSE Astea-s fantasticării...
ANATOL ...Ai dreptate... Pauză.
ELSE ...Supărat -? Dangăt de clopot.
ANATOL Trebuie să pleci!
ELSE Pentru numele lui Dumnezeu – atât de târziu s-a făcut....!
ANATOL Bine – du-te atunci...
ELSE Pe mâine – am să fiu la tine încă de la ora şase!
ANATOL ...Cum vrei!
ELSE Nu mă săruţi -?

59
ANATOL Ba da...
ELSE Lasă că te fac eu să-ţi treacă... mâine! –
ANATOL o conduce până la uşă Adiue!
ELSE în uşă Încă o sărutare!
ANATOL De ce nu – poftim! O sărută; ea pleacă.
ANATOL înapoi în cameră Cu sărutul ăsta am făcut-o acum să fie ceea
ce merită... încă una! Se scutură Proastă, proastă...!

Cortina

60
 Dimineaţa nunţii lui Anatol

Anatol, Max, Ilona, Franz, Servitor

Locuinţă de brulac, aranjată cu gust: uşa din dreapta dă în antecameră;

uşa din stânga, flancată de draperii, în dormitor.

ANATOL în ţinută de dimineaţă, iese din cameră pe vârfurile picioarelor

şi închide uşa fără zgomot. Se aşează într-un şezlong şi apasă pe un
buton; sună.
FRANZ apare din dreapta şi, fără să-l observe pe Anatol, se duce la
uşa din stânga.
ANATOL la început nu bagă de seamă, apoi aleargă după el şi-l opreşte
să deschidă uşa. Ce te furişezi aşa? Nici nu te-am auzit!
FRANZ Ce porunceşte domnia voastră?
ANATOL Samovarul!
FRANZ Prea bine. Iese.
ANATOL Încet, nătărăule! Nu ştii să te mişti fără să faci gălăgie? Se
duce pe vârfuri până la uşa din stâmga, o deschide puţin. Doarme!...
Încă mai doarme! Închide uşa.
FRANZ Intră cu samovarul Două ceşti, domnule?
ANATOL Sigur că da! Se aude soneria... Uită-te afară! Cine vine cu
noaptea-n cap? Franz iese.
ANATOL E limpede că azi nu sunt în dispoziţia potrivită spre a mă însura.
Mi-ar plăcea să anulez totul.
FRANZ Deschide uşa din dreapta, prin care intră Max.
MAX Cu căldură Dragul meu prieten!
ANATOL Şşşt... Tăcere!... Încă o ceaşcă, Franz!
MAX Păi văd deja două ceşti aici!
ANATOL Încă o ceaşcă, Franz – şi lasă-ne. Franz iese.. Aşa... şi
acum, dragul meu, ce anume te-aduce la mine la ora opt dimineaţa?
MAX E zece!
ANATOL Aşadar, ce te-aduce la mine la ora zece dimineaţa?
MAX Memoria mea proastă.
ANATOL Mai încet...
MAX Dar de ce, în fond? Dar nervos mai eşti!
ANATOL Da, foarte!
MAX Dar astăzi nu ar trebui să fii nervos.

61
ANATOL Aşadar, ce vrei?
MAX Ştii că astăzi sunt cavaler de onoare la nunta ta; fermecătoarea
ta verişoară Alma e domnişoara mea!
ANATOL în şoaptă, abătut La obiect.
MAX Ei bine – am uitat să comand buchetul şi în secunda asta nu ştiu
ce toaletă are să poarte domnişoara Alma. Are să apară în alb, în roz,
în bleu sau în verde?
ANATOL iritat În nici un caz în verde!
MAX De ce în nici un caz în verde?
ANATOL Verişoara mea nu poartă niciodată verde.
MAX ofuscat Şi eu de unde vrei să ştiu!
ANATOL ca mai înainte Nu mai ţipa aşa! Toate astea se pot aranja în
linişte.
ANATOL Dar tu n-ai nici cea mai vagă idee, ce culoare are să poarte ea
azi?
ANATOL Roz sau bleu!
MAX Dar nu-i deloc acelaşi lucru!
ANATOL Ah, roz sau bleu, e totuna!
MAX Dar pentru buchetul meu nu-i deloc totuna!
ANATOL Comandă două; pe celălalt poţi să ţi-l prinzi pe urmă la
butonieră.
MAX N-am venit aici ca să ascult glumele tale proaste.
ANATOL Azi la ora două am să fac una şi mai proastă!
MAX Eşti foarte bine dispus în dimineaţa nunţii tale.
ANATOL Sunt nervos!
MAX Îmi ascunzi ceva.
ANATOL Nimic!
VOCEA ILONEI din dormitor Anatol!
MAX îl priveşte, surprins, pe Anatol.
ANATOL Scuză-mă o clipă. Se duce la uşa dormitorului şi dispare
pentru o clipă înăuntru; Max se uită după el cu ochii mari; Anatol o
sărută pe Ilona în uşă, fără ca Max să poată vedea, închide uşa şi i se
alătură din nou lui Max.
MAX indignat Aşa ceva nu se face!
ANATOL Ascultă, dragă Max, şi pe urmă judecă.
MAX Aud o voce de femeie şi judec: Începi cam devreme să-ţi înşeli
nevasta!
ANATOL Stai jos şi ascultă-mă şi n-ai să mai vorbeşti aşa.
MAX Niciodată. E clar că nici eu nu sunt uşă de biserică; dar aşa
ceva...!

62
ANATOL Nu vrei să mă asculţi?
MAX Povesteşte! Dar repede; sunt invitat la cununia ta. Se aşează
amândoi.
ANATOL trist Ei da!
MAX nerăbdător Deci.
ANATOL Deci... Deci ieri a fost mare petrecere la viitorii mei socri.
MAX Ştiu; am fost acolo!
ANATOL Da, aşa e, ai fost acolo. A fost o mulţime de lume acolo!
Veselie mare, s-a băut şampanie, s-au rostit toasturi...
MAX Şi eu am rostit unul.. pentru fericirea ta!
ANATOL Da, şi tu... pentru fericirea mea! Îi strânge mâna. Îţi
mulţumesc.
MAX Ai făcut-o deja ieri.
ANATOL Aşadar, toată lumea a fost foarte veselă, până la miezul nopţii.
MAX Ştiu foarte bine.
ANATOL O clipă mi s-a părut că sunt fericit.
MAX După al patrulea pahar de şampanie.
ANATOL Trist Nu – abia după al şaselea... e trist, şi nu prea pot să-
nţeleg de ce.
MAX Am vorbit destul despre asta.
ANATOL Era acolo şi tânărul acela, despre care ştiu cu precizie că a fost
iubirea de tinereţe a miresei mele.
MAX Ah, tânărul Ralmen
ANATOL Da, aşa, un fel de poet, cred. Unul dintre aceia care par destinaţi
să fie iubirea de tinereţe a multora, dar a nici uneia, iubirea din urmă.
MAX Aş prefera să ajungi la subiect.
ANATOL De fapt, mi-a fost absolut indiferent; în fond, mă făcea să
zâmbesc... La miezul nopţii, lumea a început să plece. Eu mi-am luat
rămas bun de la mireasa mea cu un sărut. Şi ea m-a sărutat... rece... În
timp ce coboram scara, n-au trecut fiori reci.
MAX Aha...
ANATOL La poartă m-a mai felicitat unul şi altul. Unchiul Eduard era
beat şi m-a îmbrăţişat. Un doctor în drept a cântat un cătec studenţesc.
Amorul de tinereţe, vreau să spun, poetul, a dispărut, cu gulerul
ridicat, într-o străduţă laterală. Unul m-a tachinat. Cum că tot restul
nopţii aş continua să mă plimb pe sub fereastra iubitei. Eu am zâmbit
sarcastic... Începuse să ningă. Treptat, oamenii sa-u împrăştiat...
rămăsesem singur...
MAX compătimitor Hm...

63
ANATOL mai cald Da, rămăsesem singur pe stradă – în noaptea rece
de iarnă, în timp ce zăpada se-nvolbura în jurul meu în fulgi mari. Era
oarecum...sinsitru.
MAX Acum te rog – spune o dată, unde te-ai dus?
ANATOL solemn Trebuia să mă duc acolo - - la Redută!
MAX Ah!
ANATOL Eşti uimit, nu-i aşa -?
MAX Acum pot să-mi închipui urmarea.
ANATOL Ba nu, prietene - - cum stăteam eu acolo, aşa, în noaptea rece de
iarnă –
MAX Tremurând...!
ANATOL Îngheţat! Atunci m-a copleşit, aşa, ca o durere uriaşă, gândul că
de acum încolo nu mai pot să fiu un bărbat liber, că trebuia să-i spun
adio pentru totdeauna vieţii mele dulci şi frumoase de burlac! Ultima
noapte, mi-am spus eu, în care mai poţi să vii acasă, fără să fii
întrebat: Unde ai fost...? Ultima noapte de libertate, de aventură...
poate chiar de dragoste!
MAX Ooo! –
ANATOL Şi astfel stăteam eu, frământându-mă. În jurul meu foşneau
rochii de mătase şi de atlaz, dogoreau ochi, se-nclinau măşti, urca
parfumul de pe umeri albi, lucitori – respira şi se zbenguia întreg
carnavalul. M-am aruncat în această vâltoare, am lăsat-o să
clocotească în jurul sufletului meu. Trebuia s-o sorb, trebuia să mă
scald în ea!...
MAX La obiect... N-avem vreme.
ANATOL Astfel sunt împins prin mulţime şi după ce, mai devreme, beţia
îmi pusese stăpânire pe cap, acum ea îmi cuprinde şi respiraţia, cu
toate parfumurile alea care plutesc în jurul meu. Se revărsau asupra
mea ca niciodată înainte. Mie, da, mie personal îmi oferea carnavalul
o serbare de adio.
MAX Aştept cea de-a treia beţie…
ANATOL Ea a venit…beţia inimii…!
MAX A simţurilor!
ANATOL A inimii…! Ei da, a simţurilor:… Îţi mai aduci aminte de
Katharine…?
MAX tare O, de Katharine...
ANATOL Şşşt...
MAX arătând spre uşa dormitorului Ah... ea e aceea?
ANATOL Nu – tocmai că nu e ea. Dar şi ea era acolo – şi pe urmă, o
femeie apetisantă, brunetă, al cărei nume nu-l menţionez... şi pe urmă,

64
 Lizzie cea mică şi blondă a lui Theodor – dar Theodor nu era acolo –
şi aşa mai departe. I-am recunoscut pe toţi, în ciuda măştilor – după
glas, după mers, după vreo mişcare anume. Dar, ciudat... Tocmai pe
una nu am recunoscut-o imediat. Am urmărit-o, sau ea pe mine.
Silueta ei îmi era atât de cunoscută. În orice caz, ne tot întâlneam. La
fântâna arteziană / ţăşnitoare, la bufet, lângă loja de la proscenium...
într-una! În sfârşit, mă luase de braţ, şi eu am ştiut cine era! Arătând
spre uşa dormitorului Ea.
MAX O cunoştinţă veche?
ANATOL Cum, omule, chiar nu bănuieşti? Ştii doar ce i-am povestit
acum şase săptămâni, când m-am logodit... vechea poveste: Că plec în
voiaj, curând am să mă întorc, am să te iubesc în veci.
MAX Ilona...?
ANATOL Şşş...
MAX Nu Ilona...?
ANATOL Da – dar tocmai de aceea linişte! Care va să zică, te-ai întors,
îmi şopteşte ea în ureche. Da, răspund eu spiritual nevoie mare. Când?
– În seara asta. – De ce nu mi-ai scris? – Nu exista poştă acolo. -
Unde acolo? - Sat neospitalier. – Dar acum...? Fericit, tu iar aici, eu
fidelă. – Şi eu – şi eu – fericire, şampanie şi din nou fericire. –
MAX Şi iar şampanie.
ANATOL Nu – gata cu şampania. – Ah, şi acum drumul cu trăsura spre
casă... ca pe vremuri. Ea s-a lăsat pe pieptul meu. Acum n-o să ne mai
despărţim niciodată – a spus ea...
MAX se ridică Trezeşte-te, prietene, şi vezi cum o scoţi la capăt.
ANATOL „Nu ne mai despărţim niciodată” - - - ridicându-se Şi astăzi la
două mă-nsor!
MAX Cu alta.
ANATOL Păi da; întotdeauna te însori cu alta.
MAX uitându-se la ceas Acum chiar că nu mai e vreme. Mişcare
semnificativă, cum că Anatol trebuie s-o îndepărteze pe Ilona.
ANATOL Da, da, mă duc să văd dacă e gata. Se duce la uşă, se opreşte
ăn faţa ei, se întoarce spre Max În fond, nu-i aşa că-i trist?
MAX E imoral.
ANATOL Da, dar şi trist.
MAX Du-te o dată.
ANATOL se duce la uşa camerei de alături.
ILONA scoate capul afară, intră, înfăşurată într-un domino elegant
Păi e doar Max!
MAX înclinându-se Doar Max.

65
ILONA lui Anatol Şi tu nu-mi spui absolut nimic. – Credeam că-i un
străin, altfel eram de mult cu voi. Şi ce mai faceţi, Max? Ce părere
aveţi de ştrengarul ăsta?
MAX Da, chiar ştrengar.
ILONA Şase săptămâni plâng după el... Şi el a fost... dar unde spui c-ai
fost?
ANATOL cu o mişcare amplă a braţului Acolo unde - -
ILONA Nici dumneavoastră nu v-a scris? Dar acum îl am din nou.
Luându-i braţul ...acum s-a terminat cu voiajele... cu despărţirile.
Sărută-mă!
ANATOL Dar...
ILONA Ah, Max nu contează. Îl sărută pe Anatol Dar ce faţă faci!...
Acum am să torn ceaiul şi am să-mi torn şi mie unul, dacă se poate.
ANATOL Te rog...
MAX Dragă Ilona, din păcate nu pot să accept invitaţia, de lua micul
dejun cu dumneavoastră... şi nu înţeleg nici...
ILONA îşi face de lucru cu samovarul Ce nu înţelegeţi?
MAX De fapt, şi Anatol ar trebui să...
ILONA Ce-ar trebui Anatol -?
MAX lui Anatol Şi tu ar trebui de fapt...
ILONA Ce-ar trebui el să facă?
MAX Ar trebui să-ţi faci deja toaleta!
ILONA Ah, nu fiţi caraghios, Max; noi rămâne acasă azi; noi nu mai
ieşim azi...
ANATOL Dragul meu copil, din păcate, asta n-o să se poată...
ILONA O, ba are să se poată.
ANATOL Sunt invitat...
ILONA turnând ceaiul Anuleaz-o.
MAX Nu poate să anuleze.
ANATOL Sunt invitat la o nuntă.
MAX îl încurajează prin semne.
ILONA Ah, e totuna.
ANATOL Ba nu-i totuna - fiindcă sunt, ca să zic, aşa, cavaler de onoare.
ILONA Şi te iubeşte domnişoara ta?
MAX De fapt, asta n-are nici o importanţă.
ILONA Dar eu îl iubesc, şi asta are importanţă... Nu vă mai tot băgaţi în
discuţie!
ANATOL Copila mea... trebuie să plec.
MAX Da, trebuie să plece – credeţi-l – trebuie să plece.
ANATOL Câteva ore trebuie să-mi dai permisie.

66
ILONA Acum faceţi bine şi aşezaţi-vă... Câte bucăţi de zahăr, Max?
MAX Trei.
ILONA către Anatol Tu...?
ANATOL Acum chiar că se face târziu.
ILONA Câte bucăţi?
ANATOL Ştii bine... întotdeauna două –
ILONA Lapte? Rom?
ANATOL Rom – ştii şi asta!
ILONA Rom şi două bucăţi de zahăr, către Max are principii tipul!
MAX Eu trebuie să plec!
ANATOL încet Doar n-o să mă laşi singur?
ILONA Mai întâi beţi-vă ceaiul, Max!
ANATOL Copila mea, acum trebuie să mă schimb -!
ILONA Pentru numele lui Dumnezeu – dar la ce oră e nunta asta
nefericită?
MAX Peste două ore.
ILONA Şi dumneavoastră sunteţi invitat?
MAX Da!
ILONA Tot cavaler de onoare?
ANATOL Da...şi el.
ILONA Dar cine se căsătoreşte de fapt?
ANATOL Nu-l cunoşti.
ILONA Dar cum îl cheamă? Doar n-o fi secret.
ANATOL Ba e secret.
ILONA Cum?
ANATOL Căsătoria are loc în secret.
ILONA Cu cavaleri şi domnişoare de onoare? Dar asta-i o prostie!
MAX Numai părinţii n-au voie să afle.
ILONA sorbindu-şi ceaiul Copii, voi mă minţiţi.
MAX Te rog foarte mult.
ILONA Dumnezeu ştie, unde sunteţi invitaţi azi!... Dar n-o să vă
meargă – Dumneavoastră, dragă Max, puteţi să mergeţi unde doriţi,
fireşte – dar el rămâne acasă.
ANATOL Cu neputinţă, cu neputinţă. Nu pot să lipsesc la nunta celui mai
bun prieten al meu.
ILONA către Max Să-i dau permisia?
MAX Dragă, scumpă Ilona – trebuie să i-o daţi –
ILONA La ce biserică are loc cununia?
ANATOL neliniştit De ce întrebi?
ILONA Vreau măcar să mă uit şi eu la toată povestea.

67
MAX Dar asta nu se poate...
ILONA De ce nu?
ANATOL Fiindcă această cununie are loc într-o capelă cât se poate de...
câte se poate de subterană.
ILONA Dar există un drum care duce până acolo?
ANATOL Nu... adică – un drum există, sigur.
ILONA Aş vrea să-ţi văd domnişoara, Anatol. Fiindcă sunt geloasă pe
domnişoara asta. – Există atâtea istorii cu cavaleri de onoare, care pe
urmă s-au însurat cu domnişoarele lor. Şi, mă-nţelegi, Anatol – eu nu
vreau să te însori.
MAX Dar ce aţi face,... dacă s-ar însura?
ILONA foarte liniştită Aş strica nunta.
ANATOL - Aşa -?
MAX Şi cum aţi face asta?
ILONA Încă nu m-am hotărât. Probabil, scandal mare la uşa bisericii.
MAX E trivial.
ILONA O, aş găsi eu o nuanţă.
MAX Cum ar fi?
ILONA Aş veni şi eu îmbrăcată ca mireasă – cu o cunună de mirt – ar fi
totuşi original?
MAX Din cale afară... se ridică Acum trebuie să plec... Cu bine,
Anatol!
ANATOL se ridică, hotărât Scuză-mă, dragă Ilona; dar acum chiar
trebuie să mă schimb – e deja târziu.
FRANZ apare cu un buchet Florile, domnule.
ILONA Ce fel de flori?
FRANZ o priveşte pe Ilona cu o figură uimită şi oarecum familiară...
Florile, domnule.
ILONA Tot pe Franz îl ai! Franz iese Parcă voiai să-l dai afară?
MAX Uneori, e atât de greu să faci asta.
ANATOL ţine în mână buchetul învelit în hârtie de mătase.
ILONA Ia să văd, ce gusturi ai!
MAX Buchetul pentru domnişoara ta?
ILONA desface hârtia Dar ăsta-i buchetul miresei!
ANATOL Dumnezeule, uite că mi-au trimis un buchet greşit... Franz,
Franz! Iese repede cu buchetul.
MAX Săracul mire-l va primi pe-al lui.
ANATOL intrând din nou A şi plecat deja Franz. –
MAX Iar acum trebuie să mă scuzaţi – eu trebuie să plec.
ANATOL conducându-l la uşă Ce să fac?

68
MAX Să recunoşti.
ANATOL Cu neputinţă.
MAX Bine, în orice caz, eu vin înapoi cât pot de repede –
ANATOL Da – te rog!
MAX Şi culoarea mea...
ANATOL Bleu sau roşu -- - am eu aşa un sentiment - - Cu bine –
MAX La revedere, Ilona! - - Încet Într-o oră sunt înapoi!
ANATOL înapoi în cameră.
ILONA i se aruncă-n braţe În sfârşit! O cât de fericită sunt. –
ANATOL mecanic Îngerul meu!
ILONA Ce rece eşti.
ANATOL Tocmai ţi-am spus: Îngerul meu.
ILONA Dar chiar trebuie să pleci la nunta asta stupidă?
ANATOL Serios, comoara mea, chiar trebuie.
ILONA Ştii, pot să vin cu tine cu trăsura pâna la locuinţa domnişoarei
tale...
ANATOL Dar ce-ţi trece prin cap. O să ne întâlnim deseară; doar trebuie
să te duci la teatru azi.
ILONA Anunţ că nu mă duc.
ANATOL Nu, nu, am să vin să te iau. – Acuma trebuie să-mi pun fracul
se uită la ceas Cum trece timpul. Franz, Franz!
ILONA Ce vrei cu el?
ANATOL către Franz, care intră E totul pregătit la mine-n cameră?
FRANZ Domnul vrea să spună fracul, cravata cea albă –
ANATOL Ei da –
FRANZ Îndată - - se duce-n dormitor.
ANATOL se plimbă-n sus şi-n jos Deci, Ilona – deseară – după teatru –
nu-?
ILONA Aş vrea atât de mult să rămân cu tine astăzi.
ANATOL Lasă copilăriile - doar am şi eu – obligaţii, doar vezi şi tu!
ILONA Te iubesc, mai departe nu recunosc nimic.
ANATOL Şi totuşi e absolut necesar.
FRANZ venind din dormitor E totul pregătit, domnule. Iese.
ANATOL Bine. Se duce-n dormitor, continuă să vorbească de după uşă,
în timp ce Ilona rămâne pe scenă Vreau să spun, e absolut necesar
să-ţi dai seama de asta.
ILONA Aşadar, chiar te schimbi?
ANATOL Doar nu pot să mă duc aşa la nuntă. –
ILONA Dar de ce te mai duci?
ANATOL Iar începi? Trebuie.

69
ILONA Atunci pe deseară.
ANATOL Da. Am să te aştept la ieşirea din scenă.
ILONA Numai să nu întârzii!
ANATOL Nu – de ce-aş întârzia?
ILONA O, adu-ţi aminte; o dată am aştept o oră-ntreagă după spectacol.
ANATOL Da? Nu-mi aduc aminte. Pauză.
ILONA umblă prin cameră, se uită la tavan,la pereţiVai, Anatol, ai un
tablou nou.
ANATOL Da, îţi place?
ILONA Eu nu mă pricep la pictură.
ANATOL E un tablou foarte frumos.
ILONA Acum l-ai adus?
ANATOL Cum aşa? De unde?
ILONA Păi, din voiaj.
ANATOL A, da, din voiaj. Nu, de fapt e un cadou. Pauză.
ILONA Anatol.
ANATOL nervos Ce mai e?
ILONA Unde ai fost de fapt?
ANATOL Ţi-am spus deja.
ILONA Nu, nici o vorbă.
ANATOL Ţi-am spus aseară.
ILONA Atunci înseamnă c-am uitat!
ANATOL Pe undeva pe lângă Boemia am fost.
ILONA Dar ce treabă ai avut tu-n Boemia?
ANATOL N-am fost în Boemia, numai în apropiere –
ILONA Aha, aşadar ai fost invitat la vânăoare.
ANATOL Da, am împuşcat iepuri.
ILONA Şase săptămâni?
ANATOL Da, fără-ntrerupere.
ILONA De ce nu ţi-ai luat rămas bun de la mine?
ANATOL N-am vrut să te necăjesc.
ILONA Anatol, tu ai vrut să mă părăseşti.
ANATOL E ridicol.
ILONA Ba nu; o dată ai mai încercat deja.
ANATOL Am încercat – da; dar nu mi-a reuşit.
ILONA Cum? Ce spui tu acolo?
ANATOL Ei da; am vrut să mă rup de tine; ştii doar.
ILONA Ce prostie; tu nici nu poţi să te rupi de mine!
ANATOL Ha ha!
ILONA Ce spui acolo?

70
ANATOL Ha ha, am spus.
ILONA Nu râde, comoara mea; şi data trecută te-ai întors la mine.
ANATOL Ei da – atunci!
ILONA Şi acum la fel - - fiindcă mă iubeşti.
ANATOL Din păcate.
ILONA Poftim -?
ANATOL zbierând Din păcate!
ILONA Ce curajos eşti când te afli în altă încăpere. Da-n faţă nu poţi să
mi-o spui.
ANATOL deschide uşa, scoate capul afară Din păcate.
ILONA spre uşă Ce-nseamnă asta, Anatol?
ANATOL Asta înseamnă, că nu poate continua aşa la nesfârşit!
ILONA Cum?
ANATOL Spun că nu poate continua aşa; nu poate dura la nesfârşit.
ILONA Acum râd eu: Ha ha.
ANATOL Cum?
ILONA deschide uşa violent Ha ha!
ANATOL Închide-o! Uşa e din nou închisă.
ILONA Nu, comoara mea, tu mă iubeşti şi nu poţi să mă părăseşti.
ANATOL Crezi tu?
ILONA O ştiu.
ANATOL O ştii?
ILONA O simt.
ANATOL Tu crezi aşadar că am să-ţi cad la picioare la nesfârşit.
ILONA Tu n-o să te însori – ştiu asta.
ANATOL Nu eşti în toate minţile, copila mea. Eu te iubesc – şi e frumos –
dar nu suntem legaţi pe veci.
ILONA Chiar crezi că am să te dau?
ANATOL O dată tot va trebui s-o faci.
ILONA Va trebui? Când asta?
ANATOL Când am să mă însor.
ILONA bătând darabana în uşă Şi asta când va fi, comoara mea?
ANATOL sarcastic O, chiar curând, comoara mea!
ILONA mai nervoasă Dar când?
ANATOL Nu mai bate. Peste un an sunt însurat de mult.
ILONA Eşti nebun!
ANATOL De altfel sar putea să mă însor chiar peste două luni.
ILONA Te pomeneşti că te aşteaptă vreuna!
ANATOL Da – acum – în clipa asta aşteaptă una!
ILONA Deci, peste două luni?

71
ANATOL Mi se pare că te îndoieşti...
ILONA râde.
ANATOL Nu râde – mă însor peste opt zile!
ILONA râde şi mai tare.
ANATOL Nu râde, Ilona!
ILONA se lasă să cadă râzând pe divan.
ANATOL la uşă, cu fracul pe el, ieşind Nu râde!
ILONA râzând Când te însori?
ANATOL Astăzi.
ILONA privindu-l Când -?
ANATOL Astăzi, comoara mea.
ILONA se ridică Anatol, lasă gluma!
ANATOL Sunt serios, copila mea, azi mâ însor.
ILONA Eşti nebun, nu-i aşa?
ANATOL Franz!
FRANZ Domnule -?
ANATOL Buchetul meu! Franz iese.
ILONA stă ameninţătoare în faţa lui Anatol Anatol...!
FRANZ aduce buchetul.
ILONA răsucindu-se, se repede cu un strigăt asupra buchetului, Anatol
i-l smulge repede din mână lui Franz; Franz iese încet, surâzând.
ILONA Ah!! – Deci e-adevărat.
ANATOL Cum vezi.
ILONA vrea să-i smulgă buchetul din mână.
ANATOL Ce faci? E nevoit să fugă de ea; ea îl fugăreşte pur şi simplu
prin cameră.
ILONA Ticălocule, ticălosule!
MAX intră, în mână cu un buchet de trandafiri, se opreşte uimit în
uşă.
ANATOL s-a refugiat pe un fotoliu, îşi ţine buchetul sus în aer. Ajută-
mă, Max!
MAX fuge spre Ilona, oprind-o; ea se întoarce spre el, îi ia buchetul
din mână, îl aruncă pe jos, îl calcă-n picioare.
MAX Ilona, aţi înnebunit. Buchetul meu! Ce-am să mă fac acum?
ILONA izbucnind în hohote de plâns, se lasă, moale, pe-un scaun.
ANATOL încurcat, căutând, pe fotoliu. Ea m-a provocat... Da, Ilona,
acum plângi... – fireşte... De ce ai râs de mine... Şi-a bătut joc de mine
- - înţelegi, Max... A psus că nu am curaj să mă-nsor... acum
...bineînţeles că mă-nsor - ca să-i fac în necaz. Vrea să se dea jos de
pe fotoliu.

72
ILONA Prefăcutule, mincinosule.
ANATOL stă din nou pe fotoliu.
MAX şi-a ridicat buchetul de jos Buchetul meu!
ILONA Pe-al lui am vrut eu să-l calc în picioare. Dar nici
dumneavoastră nu meritaţi altceva. – Sunteţi la fel de vinovat.
ANATOL tot pe fotoliu Acum fii fată cuminte.
ILONA Da – mereu spuneţi asta – roi de câte ori scaoteţi din minţi o
femeie! Dar lasă că vedeţi voi acum! Are să fie o nuntă simpatică
Vedeţi voi... Se ridică Rămas bun, deocamdată!
ANATOL a sărit jos de pe fotoliu Încotro -?
ILONA O să vezi tu.
ANATOL, MAX Încotro?
ILONA Lăsaţi-mă!
ANATOL şi MAX barându-i ieşirea Ilona – ce aveţi de gând – Ilona –
ce-ai de gând -?
ILONA Lăsaţi-mă!... Lăsaţi-mă să plec.
ANATOL Fii cuminte – linişteşte-te -!
ILONA Nu mă lăsaţi să ies. – Cum... aleargă prin cameră, aruncă
serviciul de ceai de pe masă.
ANATOL şi MAX nu ştiu ce să facă.
ANATOL Acum te-ntreb pe tine - ce nevoie ai să te-nsori, când eşti iubit
atât de mult!
ILONA cade, distrusă, pe un divan; plânge. Pauză.
ANATOL Începe să se liniştească.
MAX Trebuie să plecăm acum... şi eu fără – buchet. –
FRANZ Trăsura, domnule. Iese.
ANATOL Trăsura... Trăsura – oare ce să mă fac. Spre Ilona, ducându-se
în spatele ei, sărutându-i părul Ilona! –
MAX din partea cealaltă Ilona – Ea plânge mai departe în tăcere, cu
faţa-n batistă Tu du-te acum şi lasă că rezolv eu. –
ANATOL Eu chiar că trebuie să plec – dar cum pot eu...
MAX Du-te...
ANATOL O să poţi tu s-o faci să plece?
MAX În timpul cununiei, am să-ţi ăoptesc... „Totul e-n ordine!.
ANATOL Mi-e o frică -!
MAX Acuma du-te.
ANATOL Ah... Se pregăteşte să plece, se întoarce din nou pe vârfuri,
depune o sărutare pe părul Ilonei, pleacă iute.
MAX se aşează vizavi de Ilona, care continuă să plângă, cu faţa-n
batistă. Se uită la ceas Hm, hm.

73
ILONA privind în jur, ca şi când s-ar trezi dintr-un vis El unde e...
MAX îi ia mâinile Ilona...
ILONA ridicându-se El unde e...
MAX fără să-i lase mâinile Nu l-aţi putea găsi.
ILONA Dar vreau.
MAX Doar sunteţi cuminte, Ilona, nu vreţi scandal...
ILONA Lăsaţi-mă –
MAX Ilona!
ILONA Unde are loc cununia?
MAX Nu contează.
ILONA Vreau să mă duc; trebuie să mă duc!
MAX N-o să faceţi asta... Ce vă trece prin minte!
ILONA O, cât sarcasm!... Câtă prefăcătorie!
MAX Nu e nici una, nici alta – e viaţa şi-atât!
ILONA Să tăceţi dumneavoastră – dumneavoastră – cu frazele voastre.
MAX Sunteţi un copil, Ilona, altminteri ar trebui să admiteţi că totul
e-n zadar.
ILONA În zadar -?!
MAX Nu are nici un rost...!
ILONA Nici un rost! -?
MAX V-aţi face doar de râs, atâta tot.
ILONA Cum – mă mai şi jigniţi!
MAX O să vă consolaţi!
ILONA Ce puţin mă cunoaşteţi!
MAX Da, dacă ar pleca în America.
ILONA Asta ce mai înseamnă?
MAX Dacă l-aţi pierde cu adevărat!
ILONA Principalul e – că nu sunteţi dumneavoastră cea înşelată!
ILONA ...!
MAX La dumneavoastră se mai poate întoarce, cealaltă mai poate fi
părăsită!
ILONA Oo... dacă asta... cu o expresie de bucurie sălbatică pe faţă.
MAX Aveţi un suflet mare... strângându-i mâna.
ILONA Să mă răzbun, asta vreau... de aceea mă bucură atât de mult
ceeea ce spuneaţi.
MAX Dumneavoastră sunteţi una dintre acelea, „care muşcă, atunci
când iubesc.”
ILONA Da, una dintre alea sunt.
MAX Acum aveţi un aer măreţ. – Ca una, care ar vrea să-şi răzbune
întregul sex pe noi.

74
ILONA - - Da... asta vreau...
MAX Mai am exact atâta timp, cât să vă conduc acasă. Pentru sine
Altfel se mai poate întâmpla o nenorocire. – Oferindu-i braţul Acum
luaţi-vă adio de la aceste încăperi!
ILONA Nu, dragul meu prieten - nu adio. Am să mă-ntorc din nou.
MAX Acum vă credeţi demon – şi-n fond sunteţi totuşi numai femeie!
La o mişcare neîncrezătoare a Ilonei... Dar asta e chiar de ajuns...
Deschizându-i uşa Permiteţi, domnişoară? –
ILONA întorcându-se încă o dată înainte să iasă, cu măreţie afectată
La revedere!... Iese cu Max.

Cortina.

75