Emoțiile și legea

Andăr Maria Carla

Fiecare societate are regulile proprii în ceea ce privește emoțiile acceptate și

modalitatea de exprimare a acestora, iar când aceste reguli sunt încălcate comportamentul
poate fi pedepsit.
Ca și exemple avem numite, surprinderea la o petrecere surpriză iar de nu invitații vor
fi dezamăgiți , râsul la o înmormântare care poate provoca iritarea celorlalți participanți, sau a
fi înșelat financiar că către un oficiar bancar nu poți să îl ucizi, întrucât este considerat ilegal,
precum și amenințarea ea constituie infracțiune în Statele Unite, membrii tribului Ilongot în
Filipine pot simți emoții când se comportă ca o echipă și își decapitează adversarii pentru a
sărbătorii o treabă bine făcută.
Regulile emoțiilor în orice societate e acordat de sistemul acestuia legal, dacă încalci
regulile tale culturale pedepsele sociale pot urma iar încălcările legilor pot fi relative între
culturi deoarece legalitatea într-o cultură poate fi concepută ca ilegalitate într-o altă cultură.
Legea este un ghid de reguli scrise pentru funcționarea și interacțiunea socială într-o
societate, iar fiecare individ este responsabil pentru acțiunile sale și dacă sunt coordonate de
către emoțiile acestora, iar deciziile acțiunilor noastre trebuiesc luate încercând să ne separăm
de emoțiile noastre și a acționa conform normelor învățate, adică să diferențiem răul de bine.
În situațiile în care ceva intervine în abilitatea fiecăruia de a lua decizii,
responsabilitatea persoanei din punct de vedere legal este considerat a fi o mai mică
responsabilitate care este pedepsită în concordanță cu factorul declanșator, sau lipsa de
discernământ, fie ea și temporară.
În SUA sistemul legal este alcătuit având la bază premisa că emoțiile fac parte din
alcătuirea ființei, și poate conduce la un comportament irațional sau chiar și violent, furia
fiind un puternic factor declanșator al actelor violente, și este considerat act săvârșit cu
pasiune, nu cu intenție. În anii de studiu făcuți de către autoare ne spune ca furia este un factor
declanșator al comportamentului agresiv precum înjurat, loviri, amenințări, însă la cercetările
făcute acesta nu poate duce la crimă, și este pus sub semnul indoielii justificarea crimei
pasionale.
Sistemul legal justifică crima pe asumpțiile următoare: furia, lipsa controlului cognitiv.
Așa numită distincție dintre emoții și cogniții este că își desfășoară activitatea în diverse
locuri ale creierului, însă emoțiile și gândirea nu sunt diferite pentru creier. Emoțiile uneori
putem simți că nu pot fi controlate, însă uneori putem acționa cu intenție în accesul de furie.
Furia este un amestec al circumstanțelor, nu o reacție automatizată, iar aceeași
afirmație stă în picioare la orice altă emoție, cogniție sau percepție. Unele sunt mai rapide în
activitatea cerebrală și altele mai lente și pot părea raționalizate, însă creierul nu funcționează
ca un reflex, acesta fiind compus din mai multe conexiuni neuronale și senzoriale și se pot
stimula sau inhiba la nivelul acestuia. Creierul controlează această rețea și asta ne ajută să
selectăm acțiunile întreprinse.
 În SUA există o diferențiere între femei și bărbați în exprimarea emoțiilor, femeile
fiind cele care sunt considerate a avea mai multe emoții în medie față de bărbați , iar din cauza
acestor stereotipuri, la judecată aceștia sunt condamnați în concordanță cu acest stereotip.
Bărbații sunt presupuși a avea mai multe ieșiri ale furiei, în vreme ce femeile sunt considerate
victime și sunt pedepsite mai aspru când își manifestă furia. Acest lucru poate fi ușor de văzut
în diferite cazuri de omor care ne sunt prezentate și în exemplul oferit în cazul victimelor ale
violurilor care sunt femei, cele care se arată nervoase sentințele violatorilor sunt mai ușoare,
în vreme ce altele care prezintă supărare, tristețe obțin condamnări mai mari pentru violatorii
lor în tribunal.
Pentru toate aceste asumpții nu sunt date științifice dovedite ci doar credințe asupra
diferențelor dintre sexe, care nu sunt singurele credințe eronate din păcate se care se țin cont
într-un proces.
Intensitatea pedepsei ține cont și de abilitatea unuia de a simți remușcări pentru actele
decizionale proaste care il aduc în fața instanței și se presupune a fi vizibilă în instanță, deși
asta pleacă de la asumpția că toți ne exprimăm emoțiile la fel ceea ce este o asumpție eronată.
Emoțiile nu au o amprentă pentru a fi identificate și pot fi și simulate și nu există
obiectivitate în interpretarea comportamentului inculpatului iar asta ridică întrebarea dacă un
proces poate fi intr-adevăr corect, câtă vreme juraților li se cere să citească mintea
inculpatului sau a acționa ca niște detectoare de minciuni.
Un exemplu de caz este cel al mărturiei unei victim într-un caz de viol. Aceasta
recunoaște fața atacatorului ei ca fiind de fapt un invitat la o emisiune tv care rula în acel
moment la tv, ținând cont ca 70 la sută din condamnați ajung condamnați în urma mărturiilor,
nu e un fapt încurajator întrucât mărturiile sunt cea mai puțin de bază resursă la care se poate
apela, biasări putând apărea la depunerea mărturiei sau amintirea evenimentului putând fi
distorsionată de emoțiile martorului la momentul evenimentului.
Pornind de la premisa că judecătorii nu au emoții, actul judecării ar putea fi corect însă
biolog vorbind acest lucru nu este posibil. Studiile experimentale arată că judecătorii tind să
jurizeze în favoarea persoanelor simpatice sau plăcute. După urmărirea a 30 de ani de filmări
din timpul proceselor arată că în situațiile în care vorbește mai neplăcut cu avocatul unei
părți, sunt șanse foarte ridicate ca acesta să piardă procesul. Bunul simț ne spune că
judecătorii au emoții în timpul proceselor și este normal cu responsabilitatea viitorului cuiva
în mâini.
Legea apără integritatea fizică a cuiva, însă nu și integritatea psihică sau emoțională.
Torturarea prizonierilor în schimb este ilegală chiar și cea psihologică, însă e legal să fie
izolați timp de mai multe zile, în acest sens ea este inconsistentă. Bully-ing-ul nu este ilegal în
școli, decât în Massachusetts unde această lege a trecut în urma unui proces. Bully-ing-ul la
nivel national în SUA apare în peste 50 la sută din elevi cel puțin odată. Sistemul legal are o
problemă în măsurarea emoțiilor persoanelor, o rană externă fiind mult mai ușor de
categorizat decât emoțiile care pentru fiecare individ sunt diferite.
Autoarea educă oameni care fac parte din actul procesoral pentru a-i informa despre
inposibilitatea unuia de a ghici emoți precum remușcări, nevinovăție, vină, furie, tristețe sau
oricare altă emoție, ei pot dor ghici emoția iar un proces corect depinde de percepțiile celor
implicați. Educația simțurilor deasemenea este importanță întrucât emoțiile schimbă și acestea
, sau autocontrolul, crima nefiind un act automat al furiei, iar nu în ultimul rând în actul
justiției e foarte importată de urmărit cogniția ,, creierul m-a pus să o fac,, , fiecare creier e
unic variațiile nu sunt un determinant behavioral, actul de încălcări al legilor nu este cuprins
în nici o arie a creierului.
Foarte important în procese este esențialismul, jurații și judecătorii trebuie să știe că
etnicitatea, rasa, religia, sau sexul sunt criterii de diferențiere în absolut fiecare cultură și nu
trebuie să apară într-un proces, stereotipurile emoționale neavând un loc într-un proces corect.
Femeile nu trebuie să fie judecate că sunt nervoase pe agresorii lor, și bărbații nu ar trebuii
pedepsiți pentru că se simt vulnerabili sau neajutorați. Legea e aplicată pe premisa îndoielii
rezonabile care ar trebuii să dispară întrucât este bazată pe stereotipuri și nu e aplicată
consecvent.
Dincolo de manifestul afectiv științific avem un mit despre judecători lipsiți de emoții,
care e promovat și pus la îndoială în Curtea supremă de Justiție. Nici o persoană inclusiv
judecătorii nu pot fi lipsiți de emoții și nu pot fi neinfluențabili de acestea , însă emoțiile pot fi
o sursă de înțelepciune, deși judecătorii, precum și psihologii sunt obligați să nu le manifeste,
dar aceștia trebuie să fie conștienți de acestea și să le utilizeze în mod explicit.
Pentru a pune la muncă emoțiile, judecătorii trebuie să învețe emoțiile și să le distingă
foarte bine între ele. Furia poate fi un aducător aminte pentru a cultiva empatie față de un
acuzat, avocat, etc. Fără empatie, furia poate adăpostii pedeapsa care afectează fundația
sistemului legal. În acest proces este important ca judecătorii să fie informați despre cultura
unui acuzat pentru a stabili normele experiențelor emoționale și de comunicare.
Judecătorii pot fi învățați cum să reducă influența realismului afectiv la selectarea
juraților, la care procedură aceștia întreabă direct persoanele dacă pot fi imparțiale și caută la
ei similarități cu acuzații cum ar fi profesie, sau altele. Ar fi înțelept ca judecătorul să poată
examina nișa afectivă a juratului, care pot indica biasări care schimbă percepția în timpul
procesului. Judecătorul ar putea să întrebe jurații ce tip de reviste citesc, ce filme preferă, ce
jocuri se joacă, sau cum își petrec timpul în general.
Deja știm că simțurile noastre nu revelă realitatea și jurații sau judecătorul suferă de
realism afectiv. Acești factori împreună cu restul cunoștiințelor noastre despre creier și
gândire conduc spre o gândire radicală, ar fi timpul să fie reevaluate procesele cu jurați în care
s-a stabilit vinovăția sau nevinovăția cuiva. Înainte de ADN legea nu putea spune dacă
judecata unui verdict este adevărată sau falsă, ci doar dacă a fost apreciată corect, adică au
fost respectate procedurile și respectată legea. ADN-ul astazi este un real srijin în
determinarea acuratății unui verdict, și este o măsură obiectivă nu subiectivă.
Atunci însă cand ADN-ul nu este disponibil sau irelevant curțile ar trebuii mai degrabă
să apeleze la înțelepciunea a mai multor judecători pentru a împărți vinovăția sau nevinovăția.
Aceștia cel puțin sunt pregătiți pentru a fi ceva mai imparțiali decât jurații care nu au
pregătire. Un lucru e cert insă în SUA zilnic mii de oameni apar înaintea unui juriu, format
din mai mulți oameni care percep lumea din punctul lor de vedere.
Adresându-ne la chestiunea controlului behavioral, legea consideră că
responsabilitatea e mereu din 2 părți, din partea ta, când ai produs evenimentul, sau din partea
situațională, când responsabilitatea este mai mică.
Responsabilitatea este de 3 feluri în ochii legii:

 Comportamentul la momentul respectiv denumit si ca actiunea vătămatoare

atunci când ai cea mai mare responsabilitate pentru faptele tale
  Predicții care conduc la nelegiuire adică mintea vinovată când comportamentul
nu este cauzat într-un moment acesta fiind condus de predicții, de exemplu
când furi bani dintr-o casă de marcat deschisă adică ai avut predicții cum ar fi :
casă de marcat, bani, proprietate, și furt
 Conținutul sistemului conceptual care conduc la nelegiuire , făcând referire la
valorile etno-geografice și financiare, sau mai bine zis tabloul cognițiilor.
Acesta împarte responsabilitatea în 2 părți: societate și tu. Asta înseamnă că
stereotipurile și predicțiile noastre sunt modelate din afară din experiențe sau
televiziune, filme, prieteni, și reprezentanții culturii noastre, însă dacă
acceptăm asumpții greșite și dacă ele sunt formate de societatea în care trăiești,
tu ca și ființă deții abilitatea de a-ți contura propriul mediu pentru a se potrivi
sistemului tău conceptual, adică suntem pe deplin responsabili pentru ce
acceptăm sau respingem la nivel de convingeri.
Cultura te poate învăța de exemplu că oamenii cu o culoare a pielii sunt mai predispuși
la a comite crime, însă și tu ai abilitatea să discerni dacă aceste prejudecăți sunt fondate sau
nu și pot răni sau produce rău.
În cele din urmă sistemul legal trebuie să se impace cu influențele culturale ale
conceptelor și predicțiilor, care determină experiențele și actiunile. În cele din urmă avem
responsabilitatea conceptelor proprii acceptate și preluate.
Primul amendament a found fondat pe noțiunea de drept la exprimare și dacă produce
un conflict de idei, însă cei care l-au scris nu au știut că noțiunile culturii creează propriile
circuite în creier, ideile fiind preluate prin simpla expunere îndelungată la acestea, iar odată
acolo nu le poti respinge cu ușurință.
Știinta emoțiilor e o lumină spre sistemul legislativ și noțiunile acestuia despre natura
umană, asumpțiile care le cunoaștem acum nu sunt respectate de arhitectura creierului uman.
Oamenii nu au parte rațională și parte emoțională iar judecătorii nu pot să pună deoparte
partea emoțională și să jurizeze rațional doar. Cel mai obiectiv scop de lungă durată ar fi să
vedem dovezile cu realism afectiv. Chinul emoțional nu este un discomfort în comparație cu
scurtarea unei vieți, sau distrugerea unui viitor.
Fiecare percepție și experiență în sala de tribunal sau altundeva este cultural pătrunsă
de credințe personale, corectate de imputuri senzoriale din lume mai degrabă decât un proces
ne-biasat.
Educând judecătorii, jurații, avocații, martorii, polițiștii și altă părți participante în
sistemul legal, am putea produce un sistem legal mai corect pentru a îmbunătății situația
actuală.
Suntem la un punct de cotitură în care știința creierului și minții pot începe să
modeleze legea prin educarea juraților, avocaților, martorilor, polițiștilor, și a altor participanți
al sistemului legal și ar trebuii să putem produce un sistem legal care este mai corect. Poate nu
ne vom putea încă îndepărta de un proces cu juriu, dar chiar și pașii aceștia mărunți cum ar fi
educarea juraților în privința emoțiilor și felul în care acestea sunt construite pot imbunătății
situația actuală.
Pentru moment sistemul legal încă ne consideră niște bestii înrobite de emoții, iar în
această carte este vorba despre combaterea acestui mit cu dovezi și observații, însă rămâne o
asumpție care încă nu am chestionat-o, oare bestiile sunt emoționale? Oare creierele
funcționează la fel cu cele ale primatelor, sau câinii au concepte și realități sociale precum
noi, cât de unice sunt abilitățile noastre emoționale în regatul animalelor?