Programe de prevenţie a declanşării traumelor psihice la persoanele

implicate direct sau indirect in acte de violenţă

Trauma psihică după Gottfried Fischer şi Peter Riedesser definesc trauma psihică ca
fiind o experienţă vitală de discrepanţă între factorii situaţionali ameninţători şi
capacităţile individuale de stăpânire, care este însoţită de sentimente de neajutorare şi
abandonare, care duce astfel la o prăbuşire de durată a înţelegerii de sine şi de lume.

Această definire pune accentul pe două mari elemente: situaţia în care se află persoana,
percepută ca fiind ameninţătoare pentru integritatea sa psihologică, iar pe de altă parte
capacităţile de control al situaţiei cu care se confruntă subiectul. Discrepanţa aceasta
afectează profund modul în care individul înţelege lumea şi pe sine însuşi în special prin
puternicul sentiment de neputinţă, neajutorare şi lipsă de apărare care însoţeşte
întreaga paletă a trăirilor sale.

Evenimente violente cu potenţial crescut de a destructura psihicul uman:

 Agresiuni fizice (accidente, loviri)

 Agresiunile şi abuzurile (emoţionale, fizice, sexuale)
 Delicvenţa unui membru de familie sau al unei fiinţe dragi

Tipuri de traume psihice definite de Francis Macnab:

1. Ameninţarea la adresa vieţii persoanei şi a pattern-urilor de trai (război, dezastre

naturale, violenţa, tâlhării)
2. Ameninţarea integrităţii şi coerenţei eului (viol, abuz, tortură, umilinţe)
3. Pierderea unei relaţii semnificative (deces, divort, separare)
4. Întreruperea funcţionării normale a persoanei (accidente rutiere, casnice sau de
muncă)
5. Pierderea viziunii asupra vieţii (refugiaţi sau martori la acte violente repetate)
6. Perturbarea expansivităţii sufletului în contextul vieţii (traume severe care
îndepărtează individul de la propriul sistem de credinţe)

Reacţii la traumă:

1 Fiziologic: amorţirea responsivităţii generale fizică sau psihică, tremor, insomnii,

plâns, lipsa apetitului, manifestări neurovegetative, catatonie, blocaj motor.

2. Emoţional: amorţire emoţională, temeri, groază, anxietăţi, fobii, depresie,

disperare, lipsă de speranţă, neputinţă, neajutorare, melancolie, regret, singurătate,
tristeţe, furie, ură, vinovăţie, dezaprobare, neîmplinire şi gol existenţial.
 3. Cognitiv: flash-back-uri, amintiri, coşmaruri, gânduri culpabilizatoare,,
catastrofizante, negative, tendinţa de a uita, de a nega, reprima, depersonalizare,
derealizare, scindare, ideaţii suicidare, erori de percepţie.

4. Comportamental: persoana se izolează, poate deveni agresivă, pretenţioasă,

cicălitoare, haotică, poate renunţa la unele activităţi, la viaţa socială, poate apela la
abuy de alcool, droguri, tutun, sau se poate suprasolicita profesional sau familial
pentru a nu mai avea timp şi forţă să mai simtă durere, poate avea tendinţa de
repetiţie a acţiunilor care refac trauma fie la propria persoană fie la ceilalţi.

Toate aceste reacţii se combină, se potenţează sau se inhibă reciproc, se amestecă cu

factori protectivi sau corectori din mediu şi din personalitatea persoanei afectate.

Fazele reacţiilor traumatice sau stres response după Fischer şi Rieresser:

 Faza expozitorie peri-traumatică –panică, epuizare, impresii copleşitoare,

mânie, teamă, ţipete.
 Starea de negare – comportament de evitare
 Starea de invazie a gândurilor sau imaginilor mnezice – trăiri cu gânduri şi
imagini mnezice ale traumei care se impun
 Starea de perlaborare – confruntarea evenimentelor traumatice cu reacţia
personală
 Concluzie relativă – atingerea capacităţii de a-şi putea reaminti situaţia
traumatică în cele mai importante părţi ale sale, fără a se gândi compulsiv la
acestea.

Modalități de a acționa astfel încât să limităm acțiunea unor factori agresivi

pentru a sprijini procesul natural de procesare a informației traumatice:

1. Recunoașterea agresiunii
2. Eliminarea pe cât posibil factorii agresivi de natură traumatică
3. Atenția la propriile mecanisme agresive
4. Recunoașterea treumei/ rupturii și mecanismele compensatorii
5. Permiterea emoțiilor să se manifeste
6. Clarificarea faptelor reale și diferențierea acestora de opinii
7. Stimularea relațiilor și conjuncturilor sănătoase
8. Redefinirea realității după experiența traumatică

Prevenția declanșării psihice în cazul copiilor expuși la violență comunitară trebuie

concepută astfel încât să vizeze minimalizarea impactului asupra copilului și pregătirea
acestuia pentru viața de adult:
  Dezvoltarea de abilități , de exemplu în cazul copiilor cu dificultăți de învățare
comportamentul agresiv este de multe ori o consecință a neaprobării sociale.
 Programe recreaționale supravegheate, concret multe din actele de delicvență
juvenilă apar când copii nu sunt supravegheați, și programele desfășurate după
școală fie ele activități sportive sau de orice natură ajută la reducerea delicvenței
juvenile.
 Programe de mentoring, de obicei în sport sau activități educaționale.
 Dezvoltarea abilităților de a rezolva probleme

Prevenția declanșării psihice în cazul copiilor expuși la violență domestică vizează în

general atât copilul, cât și restabilirea atașamentului vizavi de unul din părinți, de
exemplu:

 Terapie copil-părinte focusată pe întărirea relației dintre aceștia și repararea

daunelor provocate în traiectoria dezvoltării copilului. Aceasta trebuie să
cuprindă CBT, dezvoltarea abilităților sociale, și adresarea problemelor de
atașament apărute în relația acestora.
 Programul Parenting Empowerment se adresează ca un program care include
atât părintele cât și copilul care au experiența violenței în cadrul familial și se
adresează schimbării atitudinilor și credințelor adoptate pentru ajustarea
emoțională.

Studii de intervenții psihologice în cazul adulților s-au făcut multe și au fost

concentrate pe:

-intervenții video

-consiliere

-programe self-help fie psihoeducaționale, fie tehnici motivaționale.

Studiile de specialitate arată că există o imbunătățire a efectelor pshihologice
după cum urmează:
Cognitive Behavioral Therapy în traumă:

1. Persoana trebuie să reevalueze patternurile de gândire pentru a le detecta

distorsiunile cum ar fi generalizarea finalurilor nefericite, gândurile negative,
pentru a avea gânduri mai eficiente și mai pozitive. Acest pas trebuie să ajute
persoana să reconceptualizeze înțelegerea proprie a evenimentelor
traumatice precum și înțelegerea sinelui și a abilităților de face față.
2. Expunerea narațiunii traumatice, precum și a emoțiilor asociate cu trauma
trebuie folosite pentru a ajuta persoana să nu reprime trauma. Scopul acestui
proces este de a da persoanei simțul controlului, încredere în sine,
previzibilitate a răbdării, și pentru a reduce comportamentele de evitare sau
evadare.
3. Folosirea a diferite tehnici de relaxare pentru a ajuta în managementul
situațiilor stresante sau de criză.
Bibliografie:

https://www.scielo.br/pdf/rpc/v44n1/0101-6083-rpc-44-1-0023.pdf

https://www.apa.org/ptsd-guideline/treatments/cognitive-behavioral-therapy

https://en.wikipedia.org/wiki/Trauma_focused_cognitive_behavioral_therapy

http://ec.justice-project.prorefugiu.org/wp-content/uploads/2018/02/Trauma-psihica-Diana-Vasile-
1.pdf

Preventing Post-traumatic Stress Disorder After Mass Exposure to Violence (NEIL W.

BORIS, ALAN C. OU, and ROHINI SINGH)

Prevalence of Children’s Exposure to Domestic Violence and Child Maltreatment-

Implications for Prevention and Intervention (NEIL W. BORIS, ALAN C. OU, and ROHINI
SINGH)

Children Exposed to Domestic Violence- Prevention Approaches with Mothers and

Fathers (Neugut, Edleson and Tolman)

Approaches to Preventing the Psychological Impact of Community Violence Exposure

on Children (CATHERINE N. DULMUS)