PAŞII INIŢIALI AI REANIMĂRII.

VENTILAŢIA CU PRESIUNE POZITIVĂ

Primii paşi ai reanimării sunt constituiţi dintr-o serie de manevre rapide care se efectuează la toţi
nou-născuţii, indiferent de starea la naştere.
1. Asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii (A de la airways)
Se face prin aspirarea secreţiilor orofaringiene şi nazale (intâi gura, apoi nasul). Dacă
secreţiile sunt în cantitate mică, nu este nevoie de aspirarea lor. În principiu, aspirarea secreţiilor
se face cu o sonda sterilă, de unică folosinţă. Nou-născutul se plasează în decubit dorsal sau
lateral cu capul în uşoară extensie (poziţia de „adulmecare”) pentru alinierea faringelui,
laringelui şi traheei. Presiunea de aspirare va fi de maxim 80-100 mmHg, evitându-se stimularea
faringelui posterior (risc de răspuns vagal cu apnee şi bradicardie).

Figura.1, 2, 3. Poziţionare, aspiraţia secreţiilor

2. Ştergerea, stimularea, repoziţionarea.
Hipotermia nou-născutului creşte rata metabolică şi consecutiv nevoia de O2 şi de
substrat energetic. Stressul la frig creşte riscul de hipoglicemie şi acidoza metabolică. Copilul va
fi plasat imediat sub incălzire radiantă, pe scutece calde, tegumentele vor fi şterse cu scutece
sterile, cele ude fiind îndepărtate şi înlocuite cu altele uscate. Se efectuează stimulări tactile
uşoare la nivelul tălpilor, spatelui. NU se va recurge la stropire cu apă, băi alternative cu apă
caldă-rece, atârnare de picioare cu capul în jos, lovirea feselor. Aceste manevre uzitate cândva,
sunt acum proscrise.

Figura 4, 5. Stimulări tactile (după Reanimarea neonatală, 2013)[6]

 Paşii descrişi trebuie să dureze aproximatix 10 secunde (primele 10 secunde de viaţă
postnatală), după care urmează evaluarea rapidă: coloraţie, FC, FR evaluare care decide dacă
este necesar să se treacă la reanimarea propriu-zisă. Dacă nou-născutul este în apnee se trece
rapid la urmatorul pas:
3. Iniţierea respiraţiei (B)- ventilaţia cu presiune pozitivă (VPP).
Dacă nou-născutul nu respiră sau prezintă gaspuri, se iniţiază ventilaţia cu balon şi
mască. Pentru ventilaţie se utilizează un balon tip ambu pentru nou-născut (figura 3), prevăzut
cu rezervor de O2, valve de suprapresiune şi măşti de diferite forme şi dimensiuni în funcţie de
greutatea copilului. Aplicarea măştii trebuie să fie etanşă, să acopere gura şi nasul copilului cu
evitarea ochilor (pot fi lezaţi). Ventilaţia se realizează prin comprimarea balonului cu degetele
(figura 4). Presiunea primei insuflări trebuie să fie de 30-40 cm H20, iar în continuare de 20 cm
H20 pentru a evita barotrauma. Ritmul ventilaţiei trebuie sa fie de 40 respiraţii/minut (se numără:
insuflare-2-3). Dacă ventilaţia este eficientă se vor observa ridicarea şi coborârea ritmică a
toracelui, zgomote respiratorii audibile bilateral

Figura 6. Balon Ambu Figura 7. Ventilaţie cu balon şi mască

Unele centre sunt dotate cu dispozitive moderne se resucitare care pot juca atât rolul de
balon de resuscitare cât şi de ventilator manual şi aparat de CPAP (asigură ventilaţie cu presiune
pozitivă continuă). Este vorba de resuscitatorul cu piesă în T Neopuff (figura 8, 9). Cu ajutorul
lui se poate administra O2 în flux liber cu concentraţie între 21-100%.
 Figura 8, 9. Resuscitatorul cu piesă în T Neopuff
Cel mai important indicator al succesului VPP este frecvenţa cardiacă în creştere, urmată apoi de
apariţia respiraţiilor spontane şi ameliorarea coloraţiei. Dacă se instalează respiraţiile spontane
eficiente, FC este >100 bătăi/minut se întrerupe ventilaţia, se urmăreşte coloraţia tegumentelor şi
eventual se administrează O2 în flux liber până la rozarea tegumentelor.

Figura 10, 11, 12. Administrarea de O2 în flux liber

Protocolul vechi de reanimare prevedea administrare de O2 100%. Studii clinice au
demonstrat însă că nu există diferenţă în ceea ce priveşte mortalitatea neonatală şi riscul de
apariţie a encefalopatiei hipoxic-ischemice în cazul utilizării aerului (O2 21%) sau a O2 100% în
reanimarea neonatală.[15] După protocoalele moderne, reanimarea se începe cu oxigen 21%. Se
administrează O2 suplimentar astfel încât să se atingă nivelul SpO2 conform tabelului 5.[4,16]
Dacă VPP depăşeşte 2 minute, trebuie să se insere o sondă nasogastrică pentru a se evita
distensia stomacului (care poate împiedica distensia plămânului) şi riscul de aspiraţie. Capătul
sondei se lasă deschis.
 Figura 13, 14. Măsurarea sondei nasogastrice (piramida nazală-ureche-apendice xifoid)
Dacă FC este < 60 bătăi/minut după 30 secunde de VPP, se continuă ventilaţia şi se
iniţiază masajul cardiac extern. De asemenea, intubaţia oro-traheală poate fi luată în
considerare.
Bibliografie

1. American Academy of Pediatrics, American Heart Association. Manual de reanimare

neonatală - traducere în limba română, Ed. 6-a, 2013.
2. Asociaţia de Neonatologie din România, Colegiul Medicilor din România, Comisia de
Obstetrică şi Ginecologie, Ministerul Sănătăţii, Comisia Consultativă de Pediatrie şi
Neonatologie. Reanimarea neonatală, ghid naţional, 2011, ISBN 978-973-632-712-4