ALEXANDRU CEL BUN

Alexandru cel Bun (n. secolul XIV – d. 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova), fiul lui Roman I, a
fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-l la tron lui Iuga Ologul, care fusese
îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de
organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând
negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut
recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici
în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au
fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la
mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al
politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia.
Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402,
1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-
a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial
care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și
Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare
pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de
influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile
rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.
În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate
împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare
înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele
confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru
a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în
luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru
a ocupa tronul.
Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție se numea Margareta, fiica
palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După
moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la
scurt timp după cununie. A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla) sora lui Vytaudas
(marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu
Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun.
Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă.
Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska. [3]