ALEXANDRU İOAN CUZA – DOMNITORUL UNİRİİ

Prof. Chihaia Simona

Şcoala Profesională Cristeşti, jud. Iaşi

În mintea şi inima românilor, chipul lui Alexandru Ioan Cuza este tot aşa
de prezent ca şi a lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu
ori Eminescu. De ce ? Pentru că el a fost domnitorul Unirii din 1859, deşi marile
puteri, prin Convenţia de la Paris, nu admiseseră decat o jumătate de unire: doi
domni, două guverne, două armate şi un singur…..nume: ,, Principatele Unite ale
Moldovei şi Valahiei ‘’. Totuşi, oamenii politici români luminaţi, sprijiniţi de
întregul popor au ocolit hotarârea marilor puteri: Turcia, Rusia, Franţa, Anglia şi - au
ales acelaşi domn în amândouă ţările române, pe Alexandru Ioan Cuza .
Îi zicem domnitor. Dar, de fapt, a fost un conducător de stat ales prin
voinţa poporului, în 5 ianuarie la Iaşi şi în 24 ianuarie la Bucureşti. A fost
domnitorul ,,dublei alegeri ‘’, înfaptuitorul primului pas spre Unirea românilor . Se
intitula ,,domn’’, i se zicea principe, dar, in realitate, a guvernat şapte ani ca un
preşedinte de republică, ales. Adesea spunea: ,,Deţin puterea ca un depozit sacru’’,
dispus s-o depună în ceasul în care naţiunea care i-a încredinţat-o va socoti că
trebuie să i-o retragă.
În proclamaţia din 2 decembrie 1861, după vizita la sultan, Cuza scria,
entuziasmat şi fericit: ,,Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată.
Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut
de Înalta Poartă şi de Puterile garante……. Alesul vostru va da azi o singură
ROMÂNIE !’’
Odată recunoscută Unirea, Cuza Vodă a putut stabili în 1862 capitala la
Bucureşti, a putut face un singur guvern şi o singură Cameră sau Adunarea
legislativă, Moldova şi Muntenia formând un singur stat unitar cu numele de
România .
I se dăduse titlu de ,,domn’’, dar s-a purtat ca un cârmuitor modest, însă
hotarât, drept şi demn. Modestia şi demnitatea, perfect închegate în personalitatea
lui, nu rezultau din vreo tradiţie voievodală, ci izvorau din legătura firească şi
sinceră cu poporul şi se luminau de cea mai curată dragoste de ţară.
L-au călăuzit bunul simţ şi omenia. Cred că de multe ori îşi va fi zis
întru-sine: ,,Cuza, esti alesul naţiunii. Nu dezamăgi norodul. Fii aşa cum ţi-a urat
prietenul Mihail Kogălniceanu în ziua alegerii ca domn : <<Fă ca legea să fie tare,
iar tu, maria ta, ca domn, fii bun şi blând, mai ales pentru aceia pentru care mai
toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Fă dar ca domnia ta să fie cu totul
de pace şi de dreptate.>>. Adică domn cetăţean, om nou la vremuri noi, care
potoleşte patimile şi setea de putere, împăca sfada dintre fraţi, face un pic de
dreptate în lume şi picură un strop de alinare acolo unde arde durerea şi amarul.

1
 L-au ajutat prietenii revoluţionari şi mari patrioţi: M. Kogălniceanu, C.
Negri, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, C. A. Rosetti. Ca ,,domn cetăţean’’, a ţinut
urechea pururea deschisă pentru adevăr.
Din judecata limpede a realităţilor sociale, economice, politice, din
cercetarea nevoilor poporului au izvorât marile reforme economice, sociale,
culturale, administrative; secularizarea averilor mănăstireşti (1863), organizarea oştirii,
reforma agrară (1864), învatământul obligatoriu şi gratuit, înfiinţarea universităţilor
din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). De aici au ţâşnit importante rezultate pentru
economia ţării: agricultură, industrie, comerţ, transporturi. De aici a rezultat
modernizarea României. Şi pentru că în mintea lui, ca şi în a poporului, Unirea
trebuie să fie urmată de cucerirea independenţei naţionale, Cuza Vodă a unificat şi
armata, sub acelaşi steag tricolor, inaugurând o mai bună pregătire oştească şi
înzestrare cu cadre ofiţereşti şi armament.
Domnia lui Cuza Vodă poate fi socotită ca o răscruce a istoriei, unde s-
au întâlnit şi de unde au pornit toate căile de dezvoltare a României moderne.
N-a fost uşor să înfăptuiască toate acestea în numai şapte ani de
ocârmuire, mai ales că-i stătea împotrivă mare parte din boierime, căreia nu-i erau
pe plac reformele.
Ca să poată înfăptui reforma agrară, aşa de mult aşteptată de ţăăanime, să
creeze o stare bună pentru popor, a săvârşit anumite fapte pentru care istoria îi dă
o înaltă preţuire, a trebuit să recurgă la plebiscit.
Unirea din 1859, reformele lui Cuza, întărirea acestei Uniri au înflăcărat
mult şi pe românii transilvăneni, aflaţi încă sub stăpânirea străină. Mulţi gândeau că
Alexandru Ioan Cuza nu va pregeta să alipească Transilvania la România, la
nevoie chiar cu sabia.
Alexandru Ioan Cuza, spunea Nicolae Iorga , ,,a întruchipat lupta de veacuri
a săracului ţăran român, veşnic obijduit şi jignit peste marginile suferinţei
omeneşti, contra acelor exploratori, din toate neamurile şi cu nici un suflet, pe care
el i-a fixat cu numele de ciocoi – ceea ce înseamnă nu o clasă socială, ci o
categorie politică şi economică, o varietate morală degenerată a omenirii’’.
La drept vorbind, azi, ne este greu să deosebim pe Cuza, personalitate a
istoriei, de eroul legendar. A rămas în amintirea poporului ca un conducător
desăvârşit. Acela care întâia oară a trecut Milcovul, ca unic ocârmuitor al celor
două ţări, în sfărşit unite, s-a dovedit a fi o remarcabilă personalitate a istoriei
noastre .

Bibliografie :
1.Ştetan Stoica (coord.). Dicţionar de istorie a României ,Bucureşti,
Editura Meronia,2007.
2.Magda Stan, Cristian Vornicu. Dicţionar. 101 personalităţi şi evenimente
istorice, Editura Niculescu, Bucureşti, 2005.

2
3