TEREZIN

Drepturile copiiilor
Discriminare
Genocid
 Terezin – o poveste scurtă
 Orăşelul Terezin a fost construit la sfârşitul sec. al XVIII-lea de
către împăratul habsburgic Iosif al II-lea şi numit după mama
sa, Maria Tereza.
 Jumătate din populaţia de câteva mii de locuitori erau militari
găzduiţi în barăci. Ei deserveau fortăreaţa.
 În octombrie 1941, nazismul schimbă Terezinul după propriile
sale scopuri. Au fost aduşi categorii speciale de evrei: veterani
decoraţi în primul război mondial, evrei bătrâni şi vedete de
film, compozitori, muzicieni, actori şi artişti.
 Naziştii au creat un studio de proiectare unde i-au pus pe
artişti la munca de propagandă. Dorind să se folosească de
iscusinţa artiştilor evrei, naziştii le-au furnizat, în mod
neintenţionat fiecăruia câte un loc de muncădându-le voie să
umble cu materiale:hârtie, pânză, creioane, stilouri, cerneală,
vopsea. Astfel, seara şi în secret, ei şi-au creat propria lor
viziuneartistică în Terezin.
 O mare parte din această muncă secretă a fost păstrată,
ascunsă între doi pereţi dubli, îngropată în pământ sau
strecurată în afară de gărzile prietenoase.
 Cazare
 Cei apţi de muncă
erau împărţiţi în
barăci unde,
înghesuiţi în paturi
suprapuse,
dormeau cu sutele.
 Prizonierii
locuiau în barăci mari şi în
oraş, în mansarde, celule şi curţi.
Bărbaţii, femeile şi copiii locuiau
separat.
 Numai un număr mic de familii
puteau locui împreună în Terezin
Camerele comune erau imense
şi aglomerate. În barăci, unde
erau cazate majoritatea
persoanelor, locuiau între 100 şi
400 de persoane într-o cameră
în care lipsea apa şi facilităţile
necesare.
Copiii din ghetou făceau desene
despre viaţa lor acolo şi le
ascundeau prin pereţi, ele fiind
găsite în zilele noastre,
restaurate şi publicate
Copiii care aveau paisprezece ani
erau puşi la diverse munci, ei fiind
răsplătiţi cu o raţie mai bună de
mâncare, bucătarul fiind cea mai
aşteptată persoană
Terezin a fost uşa către iadul ce-i
aştepta pe evrei.
 Toţicei care i-au crezut pe nazişti că
acolo era casa unde ei puteau să
supravieţuiască războiului, au fost
şocaţi de ordinul de trimitere a
primului transport care s-a făcut la
începutul lunii ianuarie 1942, prin
care 1000 de persoane erau
deportate. Zeci de mii i-au urmat în
genocidul rasial către regiunea
baltică şi Polonia de est.
 Selecţia în tabără oferea două
şanse: sclavi pentru economia
germană care avea din ce în ce
mai multe probleme sau moartea.
Jocul era departe…
 Camerele de gazare au servit la
uciderea în masă a tuturor
persoanelor care nu erau capabile
să muncească. Copiii mici, mamele
lor şi o mulţime de bătrâni prizonieri
bolnavi sau slabi erau acolo. Şi
majoritatea prizonierilor care au
fost selectaţi ca fiind puternici s-au
îmbolnăvit şi nu au trăit să se
bucure de libertate
Morţii atât de numeroşi nu mai puteau fi nici îngropaţi, nici

aruncaţi pe râu, ci erau arşi în cuptoare.

Timp de trei ani, aproximativ 87000
de persoane au fost trimise spre
lagărele de exterminare. Numai
3000 dintre ei au fost raportaţi ca
fiind în viaţă după război.
 Lacrimi
Şi iarăşi lacrimi
Fără ele
nu ar fi viaţa
Lacrimi…
Aduse de durere
Lacrimi
Curgând ca ploaia
 Fluturele
 Ultimul, chiar ultimul.
 Atât de bogat stălucitor,

 Orbitor de galben.

 Poate dacă lacrimile soarelui

 Ar cânta împotriva unei pietre albe. Atât,

atât de galben.
 Este purtat luminând foarte sus,

 A plecat.

 Sunt sigur pentru că şi-a dorit

 Să-şi ia

 Rămas bun de la lume

 De unde n-am mai văzut nici un
fluture
 Sunt săptămâni de când am venit în acest ghetou.
 N-am ştiut că se va întâmpla aşa ceva cu mine.
 Când mă voi duce acasă îmi voi aşterne pat curat în fiecare
zi.
 Când mă voi duce acasă voi pune şi perdele drăguţe.
 Mă voi juca cu mingea în curte, când mă voi duce acasă şi
voi ţipa, dacă vreau.
 Voi sta liniştită şi voi citi poveşti cât voi voi, când mă voi
duce acasă – toată noaptea, poate.
 Voi cânta la pian când mă voi duce acasă şi toată lumea va
cânta şi nu ne va păsa cât de gălăgioşi suntem.
 Când mă voi duce acasă…
 Am trăit în acest ghetou mai mult de un an.
În Terezin, în oraşul negru acum
Şi când îmi amintesc de casa mea veche, aşa de dragă
Pot să iubesc mai mult decât uneori
Ah, casa, casa…
De ce m-au gonit?
Aici slabii mor uşor
Şi când mor, mor pentru totdeauna
Dorinţa de a mă întoarce acasă
Mă face să mă gândesc la florile primăverii
 Desenele făcute clandestin de
copii din Terezin sunt lucrate pe
iruce petic de hârtie pe care l-au
putut găsi
 Lucrare realizată după
materiale de prezentare a
ghetoului din Terezin
prof. Vrabie Carmen
prof. Vrabie Ionel