Drepturi social-politice

Drepturile social politice sau libertăţile publice au ca scop atât asigurarea

dezvoltării materiale sau culturale a cetăţenilor, cât şi participarea lor la
conducerea treburilor statului.
Aceste drepturi se caracterizează prin faptul că cetăţeanul le poate exercita
numai în concurs cu alţi cetăţeni fiind numite şi libertăţi publice, pentru acest
motiv.
Din această categorie fac parte: libertatea de exprimare a gândurilor, a
opiniilor sau a credinţelor precum şi a creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin
scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare, libertatea
cultelor, libertatea de asociere şi dreptul de petiţionare.

Libertatea de exprimare
Articolul 30 din Constituţia României prevede că:
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete
sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implica şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face
publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la
cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului
manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio
sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Libertatea de exprimare se referă în fapt, la libertatea de informare care
implică anumite obligaţii din partea statului. Aceasta aparţine oricărei persoane
fizice sau juridice precum şi grupurilor de persoane care îşi asumă îndatoriri şi
responsabilităţi. Constituţia garantează inviolabilitatea acestor forme de exprimare,
interzicând cenzura de orice fel. De asemenea, prevede că, această libertate nu
poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la
propria imagine.
Sunt interzise prin text defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică precum şi manifestările
obscene, contrare bunelor moravuri.
Marele canal comun de informaţii la care au fost legate popoarele de pe tot
globul, a lărgit incontestabil viaţa spirituală a omului făcându-l mai grav, mai
responsabil, mai reflexiv. Dezvoltarea tehnicii moderne, a mijloacelor de
comunicare în masă au adus noi reglementări constituţionale dar şi alte
reglementări prin lege, cu precădere pentru presa scrisă, radio şi televiziune,
asigurându-se astfel promovarea libertăţii de exprimare a gândurilor, a opiniilor şi
a credinţelor religioase dar şi interzicerea excesurilor şi abuzurilor. Ca atare, au
fost adoptate reglementări privind autorizarea prealabilă, cauţiunea, cenzura,
avertismentul, suspendarea sau suprimarea publicaţiei.
Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa
publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării
artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare al postului de radio sau
televiziune în conformitate cu prevederile legale.
Delictele de presă sunt stabilite prin legi speciale.
În baza acestor prevederi constituţionale, prin Legea 504 din 2002 a
audiovizualului, Radioul şi Televiziunea română au fost reorganizate prin legi
organice în servicii publice autonome.
Persoanele juridice din aceste domenii sunt publice sau private. Dacă
persoanele juridice publice, sunt instituţii de stat sau societăţii comerciale cu
capital integral de stat, persoanele juridice private, sunt societăţi comerciale
române cu capital integral sau parţial privat român sau străin.
Pentru elaborarea licenţelor de emisie şi pentru controlul respectării
obligaţiilor care revin titularilor de licenţă de emisie, a fost înfiinţat Consiliul
Naţional al Audiovizualului, care-şi exercită atribuţiile sub controlul
Parlamentului.
În Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
această libertate este cuprinsă în art. 10, precizându-se că acest drept cuprinde atât
libertatea de opinie cât şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori
idei, fără nici un amestec din partea autorităţilor publice şi fără a se ţine seama de
frontiere. Prin această reglementare statelor le este recunoscut dreptul de supune
societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de
autorizare Exercitarea acestor libertăţi poate să fie supusă unor formalităţi, condiţii,
restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, dacă ele constituie măsuri necesare,
într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau
siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii
sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica
divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi
imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Libertatea întrunirilor
Acest drept este reglementat în dispoziţiile art. 39 din Constituţie, este un
drept fundamental care poate fi exercitat în grup şi se poate realiza prin mitinguri,
procesiuni sau orice alte întruniri, în scopul de a exprima idei, opinii sau atitudini
ori pentru apărarea propriilor interese. Aceste forme de întrunire trebuie să se
desfăşoare în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991, privind
organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice republicată în anul 2004. Atât
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cât şi Convenţia Europeană proclamă
această libertate. În acest sens este recunoscut dreptul la libertatea de întrunire
paşnică. Exercitarea acestei libertăţi nu poate să fie supusă decât restricţiilor
conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii
naţionale, al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau
moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora.

Dreptul de asociere
Acest drept fundamental, este reglementat în art. 40 din Constituţie, ca o
posibilitate garantată cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, sindicate şi
alte forme de asociere cu excepţia celor cu caracter secret.
Partidele politice, după cum am văzut, sunt asociaţii cu caracter politic ale
cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi
exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de
Constituţie, şi, contribuind prin activitatea lor la promovarea valorilor şi intereselor
naţionale, a pluralismului politic, la formarea opiniei publice şi la stimularea
participării cetăţenilor la scrutin-uri, în condiţiile Legii nr. 14 din 2003, legea
partidelor politice.
Sindicatele, contribuie la apărarea drepturilor prevăzute de legislaţia naţională
şi internaţională şi la promovarea intereselor economice, sociale, culturale şi
sportive ale membrilor acestora, în conformitate cu Legea nr. 54 din 2003, cu
privire la sindicate.
Partidele sau celelalte organizaţii , care prin scopurile ori activitatea lor, sunt
contrare pluralismului politic, principiilor statului de drept ori suveranităţii,
integrităţii sau independenţei României sunt neconstituţionale.
Neconstituţionalitatea lor poate fi declarată de către Curtea Constituţională.
 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în
art. 11 proclamă aceste libertăţi, precizând însă că, exercitarea acestui drept nu
poate să facă obiectul altor restrângeri decât dacă sunt prevăzute de lege şi
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea
naţională, siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea
sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi a libertăţilor altora.

Dreptul la petiţionare
Potrivit art. 51 din Constituţie, dreptul la petiţionare, garantează cetăţenilor
posibilitatea de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii în numele semnatarilor,
acestea fiind scutite de taxe.
Această reglementare impune astfel, condiţia ca petiţiile să fie formulate
numai în numele semnatarilor iar organizaţiile legal constituite să le adreseze
exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în
scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal
constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale,
serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale,
companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean
sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi
instituţii publice.

Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenul şi condiţiile

stabilite de lege.
Prin O.G. 27 din 2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor,
a fost reglementată activitatea de soluţionare a petiţiilor, respectiv, cereri,
reclamaţii, sesizări sau propuneri formulate în scris sau prin poştă electronică.

Egalitatea în drepturi
Aceasta este o garanţie constituţională înscrisă în art. 16 din Constituţie,
conform căreia, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără
privilegii şi fără discriminare, nimeni nefiind mai presus de lege. Garanţia nu se
referă numai la drepturile fundamentale cetăţeneşti, ci la toate drepturile subiective
şi obligaţiile prevăzute în Constituţie sau alte legi, reglementare desemnată prin
noţiunea de „universalitate” prevăzută în art. 15 din Constituţie.
Această formulare generală a egalităţii în drepturi dată de art. 16 din
Constituţie, este întregită şi prin alte dispoziţii constituţionale.
 În acest sens art. 4 alin. 2 din Constituţie prevede că: ” România este patria
comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”.
Legea fundamentală, vizând acelaşi scop, aduce şi reglementări speciale cu
privire la:
- organizaţiile cetăţenilor care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi
reprezentaţi în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii
electorale;

- articolul 41 din Constituţie, cuprinde norme de ocrotire a femeilor în sensul că la

muncă egală, femeile au un salariu egal cu bărbaţii;

- articolul 49 din Constituţie, cuprinde reguli prin care statul manifestă interes
special pentru formarea morală, intelectuală şi profesională a noii generaţii
privind regimul de muncă şi regimul de protecţie socială.

După revizuirea Constituţiei din 2003, printr-o nouă reformulare s-a înlesnit
accederea tuturor persoanelor care au cetăţenia română, la funcţiile şi demnităţile
publice, civile sau militare, cu condiţia de a avea domiciliul în ţară. De asemenea,
s-a instituit obligaţia statului român de a garanta egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, art. 16 alin. 4 din
Constituţie, prevede că cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice
au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea autorităţilor administrative
publice locale.