METODA CONTABILITĂŢII

A. Conţinutul noţiunii de metodă

B. Principiile fundamentale ale contabilităţii
C. Principiile normative ale contabilităţii
D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii
E. Evaluarea contabilă

A. Conţinutul noţiunii de metodă

 Contabilitatea – disciplină ştiinţifică – terminologie,
obiect şi metodă proprie de cercetare
 Metoda – modul de studiu, cunoaştere a obiectului
contabilităţii şi de realizare a obiectivelor acesteia
 Sistem logic de principii, convenţii, procedee şi
instrumente folosite pentru realizarea obiectului de
studiu
 Metodologia contabilă a evoluat în timp sub arbitrajul
dintre obiectul contabilităţii, principiile sale fundamentale
şi normele (standardele) contabile
 Astfel, se va vorbi în continuare despre:
 Principiile fundamentale ale contabilităţii,
precum şi despre procedeele şi instrumentele sale –
care reprezintă metodologia specifică a contabilităţii,
aparţinând teoriei contabile
 Principiile normative ale contabilităţii – care sunt
o emanaţie a normalizării contabile

1
 B. Principiile fundamentale ale contabilităţii

A. Contabilitatea în partidă dublă

 Caracteristică esenţială a contabilităţii

 Conţinut: relaţiile dintre structurile - elementele de

patrimoniale A, Cp și D şi cele de rezultate (venituri,
cheltuieli, rezultate), privite la un moment dat, cât şi în
dinamică (mişcare, transformare) sunt reflectate în
contabilitate sub forma unor ecuaţii de echilibru
(raporturi valorice)

 Obiectul contabilităţii: prezentarea existenţei şi stării

elementelor patrimoniale şi de rezultate - la baza
partidei duble stau trei principii fundamentale:
 Dubla reprezentare
 Dubla înregistrare
 Dubla determinare a rezultatului

B. Principiile fundamentale ale contabilităţii

A.1. Principiul dublei reprezentări
 Se bazează pe echilibrul permanent dintre A şi
(Cp+D), echilibru denumit “egalitate bilanţieră”
 Instrument de realizare: bilanţul

 Se referă la patrimoniu privit sub dublu aspect:

a) natura şi destinaţia elementelor de Activ (A)
 Definiţia A:
 Concepţia juridico-patrimonială = totalitatea drepturilor de proprietate şi de creanţă (bunuri
tangibile şi intangibile, drepturi asupra terţilor)
 Concepţia financiară = resurse economice controlate de entitate, determinate de investirea
resurselor financiare procurate de la proprietari şi de la terţi
 Concepţia economică = capital fix şi circulant investit de proprietari şi terţi

2
 B. Principiile fundamentale ale contabilităţii

b) provenienţa elementelor de Pasiv (Cp+D)

 Definiţia P:

 Concepţia juridico-patrimonială = drepturile şi

obligaţiile aparţinând titularului de patrimoniu
provenite din posesia şi folosirea activelor
 Concepţia financiară = resurse financiare obţinute
de la proprietari şi creditori
 Concepţia economică = capital propriu şi străin
gestionat de entitate
 Ecuaţia de echilibru:
A (elem. de activ) = P (elem. de pasiv)
A (activ) = Cp (capitaluri proprii) + D (datorii)

B. Principiile fundamentale ale contabilităţii

A.2. Principiul dublei înregistrări
 Are în vedere nu numai existenţa la un moment dat a
patrimoniului ci şi mişcarea, respectiv transformarea lui (deci
elementele de A, Cp, D şi de rezultat)

 Echilibrul patrimonial este permanent asigurat

datorită principiului dublei înregistrări, care cere ca
orice mişcare care afectează un element patrimonial este în
mod necesar însoţită de o mişcare inversă şi de aceeaşi
importanţă (valoare) asupra unuia sau mai multor elemente
 Astfel, ecuaţia A = Cp + D este întotdeauna
verificată
 Ecuaţia de echilibru nu se mai stabileşte între totalul
elementelor de A şi P, ci
 Între elemente individuale ale
 Elementelor de A şi de P
 Dar şi elemente de rezultat

3
 B. Principiile fundamentale ale contabilităţii
 Instrumentul dublei înregistrări: contul, deschis separat
pentru fiecare element
 Necesitate:
 O consecinţă a dublei reprezentări
 Mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale
generează simultan:
 Operaţii de intrare într-o fază a circuitului economic şi de ieşire în altă fază

 Exemplu: încasarea unor produse livrate –

I (disponibilităţi băneşti) = E (diminuarea
creanţelor)
 Operaţii de transformare a elementelor care determină creşteri/scăderi concomitente ale
elementelor patrimoniale, respectiv de rezultate

 Exemplu: consum stoc de materii prime - Ch (cu

stocurile) = Stocuri (consumate)

B. Principiile fundamentale ale contabilităţii

A.3. Principiul dublei determinări a rezultatului
 Are în vedere elementele de rezultat (venituri, cheltuieli,
rezultat) între care trebuie să existe o ecuaţie de echilibru
 Ecuaţia de echilibru:
V – Ch = Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere)
 Rezultatele sunt calculate în funcţie de activităţile
desfăşurate în cursul exerciţiului financiar
 Această ecuaţie e verificată de alta, determinată printre
elementele patrimoniale:
 Rezultatul exerciţiului = Capitaluri proprii la
închiderea exerciţiului Cp1 (A1 – D1) – Capitaluri
proprii la începutul exerciţiului Cp0 (A0 – D0)
 Se presupune că nu s-au primit capitaluri de la proprietari în cursul exerciţiului, iar creşterea
capitalurilor proprii s-a făcut doar pe seama eficienţei activităţii anuale

4
 C. Principiile normative ale contabilităţii

 Denumite şi convenţii contabile, s-au dezvoltat pe baza:

 Generalizării celei mai bune practici contabile
 Unei abordări conceptuale – ştiinţifice

 Aplicarea lor este puternic influenţată de normele

(standardele) contabile care sunt rezultatul normalizării
contabile supuse influenţelor economice, sociale, politice, etc

 Din multitudinea de criterii de structurare a principiilor, se

va alege structura prevăzută de reglementările contabile
româneşti actuale, conform cărora principiile sunt explicite
(enunţate), respectiv implicite (subînţelese)

C. Principiile normative ale contabilităţii și de raportare financiară

Principii explicite Principii implicite

a) Continuitatea activităţii Prevalența economicului în
b) Permanenţa metodelor fața juridicului
c) Prudenţa Cuantificarea monetară
d) Independenţa exerciţiului (Contabilitatea Costul istoric
de angajamente) Patrimoniul închis
e) Intangibilitatea bilanţului de deschidere
f) Necompensarea
g) Evaluarea separată a elementelor de activ
și datorii
h) Contabilizarea și prezentarea elementelor
din bilanț si din contul de profit si pierdere
ținând seama de fondul economic al
tranzacției sau al angajamentului în cauză
i) Principiul evaluării la cost de achiziție sau
cost de producție
j) Pragul de semnificație

5
 C. Principiile normative ale contabilităţii
a. Continuitatea activităţii = presupune că întreprinderea/entitatea va
continua să funcţioneze într-un viitor previzibil şi că nu are intenţia sau
obligaţia să se lichideze ori să-şi diminueze semnificativ activitatea
o evaluarea activelor nu va cuprinde valori de lichidare
b. Permanenţa metodelor = metodele contabile nu pot fi modificate de la
un exerciţiu la altul decât dacă sunt cerute de lege, de un organism de
normalizare contabilă sau permit o mai corectă prezentarea a
întreprinderii/entităţii în situaţiile financiare.
o asigura comparabilitatea situaţiilor financiare în timp
c. Prudenţa = nu se permite supraevaluarea activelor, respectiv
subevaluarea datoriilor
o se consideră doar profiturile recunoscute pînă la finele exerciţiului
financiar
o se ţine seama de datoriile previzibile şi pierderile potenţiale ale
exerciţiului încheiat sau anterior chiar dacă apar între data închiderii
exerciţiului şi cea a întocmirii situaţiilor financiare
o se ţine seama de ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar în
cazul în care rezultatul exerciţiului este o pierdere.

C. Principiile normative ale contabilităţii

d. Independenţa exerciţiului = veniturile şi cheltuielile sunt
contabilizate în momentul primirii/angajării şi nu în cel al
plăţii/încasării
o contabilitate de angajamente şi nu de trezorerie
o tranzacţiile în curs la sfârşitul exerciţiului trebuie ataşate
perioadei care le priveşte – conturi de regularizare
e. Intangibilitatea - bilanţ de deschidere = bilanţ de
închidere
f. Necompensarea = dacă nu sunt reglementări legale
exprese, activele nu se pot compensa cu datoriile, respectiv
veniturile cu cheltuielile
g. Evaluarea separată a elementelor de activ şi de
datorii = se determină separat valoarea fiecărui element de
activ sau de datorii în vederea stabilirii valorii totale a unui
element al situaţiei financiare

6
 C. Principiile normative ale contabilităţii
h. Contabilizarea și prezentarea elementelor din bilanț și din
contul de profit și pierdere ținând seama de fondul economic al
tranzacției sau al angajamentului în cauză = evenimentele și
operațiunile economico-financiare trebuie evidențiate în
contabilitate așa cum acestea se produc, în baza documentelor
justificative
i. Principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție
j. Pragul de semnificaţie = sunt detaliate în contabilitate doar acele
tranzacţii şi operaţii economice care sunt importante ca mărime
(valoare) şi natură
Prevalenţa economicului asupra juridicului = sunt înregistrate în
contabilitate şi elemente care nu aparţin dpdv juridic entităţii,
dar servesc exploatării sale perioade lungi de timp (ex.
Leasingul financiar)

C. Principiile normative ale contabilităţii

Cuantificarea monetară = exprimarea în unităţi monetare a
tranzacţiilor şi operaţiilor economice, respectiv determinarea
valorii la care sunt recunoscute elementele în situaţiile financiare
Neajuns: dimensiune restrictivă asupra contabilităţii: nu sunt
reflectate în contabilitate elementele intangibile care nu pot fi
exprimate valoric prin metode directe, care asigură o evaluare
fiabilă: calitatea resursei umane, calitatea mediului înconjurător
Costul istoric = înregistrarea elementelor la valoarea existentă în momentul
intrării lor în patrimoniu – se constituie într-o aşa numită bază de evaluare
 Neajuns: aceste valori devin “istorice”, se învechesc în timp şi nu mai
reflectă la un moment dat noile preţuri de pe piaţă; pentru a-l corecta se
utilizează amortizările şi ajustările pentru depreciere, respectiv aceste baze de
evaluare care reflectă valori de piaţă sau alte valori curente
Patrimoniul închis = delimitatea în spaţiu a organizării contabilităţii, pe
titulari/entităţi
 Tranzacţiile şi operaţiile economice sunt analizate doar dpdv al unui
singur titular, independent de alţi titulari
 Entitatea este autonomă, cu un patrimoniu distinct de cel al
proprietarilor

7
 D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii

 Definiţii:
 Procedeu = modul sistemic de efectuare
a unei lucrări, felul de a proceda

 Instrument = mijlocul cu ajutorul căruia

se realizează un procedeu

D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii

Procedee Instrumente
a. Specifice metodei
contabilităţii
 Generalizarea şi sintetizarea  Bilanţul contabil, Contul de profit şi
informaţiilor pierdere
 Gruparea şi ordonarea  Contul (sistemul conturilor)
informaţiilor culese
 Centralizarea şi verificarea  Balanţa de verificare
corectei înregistrări a TOE

b. Comune şi altor discipline

economice  Documentele justificative
 Documentarea  Algoritmi de calcul
 Calculaţia  Sistem de costuri, preţuri, tarife,

 Evaluarea valori
 Inventarierea  Listele de inventariere, Registrul

Inventar

8
 D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii

Expunerea procedeelor şi instrumentelor contabilităţii se

va face în ordinea succesiunii logice în care sunt utilizate
în activitatea practică:
a. Documentarea = observarea tranzacţiilor şi operaţiilor
economice referitoare la patrimoniu şi la rezultate şi
consemnarea lor în documente
 Premisă obligatorie pentru înregistrările în
contabilitate

b. Evaluarea = exprimarea în unităţi monetare a

tranzacţiilor şi operaţiilor economice (TOE)
 În contabilitate sunt înregistrate numai acele
tranzacţii şi operaţii economice (TOE) care pot fi
exprimate valoric

c. Calculaţia = utilizarea unor algoritmi de calcul

D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii

d. Gruparea şi ordonarea informaţiilor culese = ordonarea

elementelor patrimoniale şi de rezultate după anumite criterii
prin deschiderea câte unui cont (instrument al procedeului)
 În conturi se înscriu în ordine cronologică şi
sistematic existenţele şi mişcările fiecărui element
 Contul – instrument cu ajutorul căruia se realizează
principiul dublei înregistrări
 Conturile se reunesc într-un sistem de conturi

e. Centralizarea şi verificarea corectei înregistrări a

tranzacţiilor şi operaţiilor economice cu ajutorul balanţei de
verificare
 Balanţa de verificare – instrument care face legătura între
realizarea principiului dublei înregistrări şi cel al dublei
reprezentări
 Centralizează informaţiile despre elementele patrimoniale şi
de rezultate şi verifică respectarea principiului dublei
înregistrări pentru fiecare lună şi exerciţiu financiar

9
 D. Procedeele şi instrumentele contabilităţii

 Inventarierea = constatarea faptică a existenţei şi stării

elementelor patrimoniale şi compararea cu evidenţele
contabile, eventual ajustarea celor din urmă
 Instrument: listele de inventariere şi Registrul
Inventar unde se consemnează, la sfârşitul exerciţiului
financiar, existenţele scriptice, faptice şi eventualele
diferenţe (cantitativ şi valoric)

 Generalizarea şi sintetizarea informaţiilor

 Cu ajutorul documentelor contabile de sinteză –
situaţiile financiare (SF)
 Este prezentată, de manieră sintetică, la sfârşitul
exerciţiului financiar, mărimea şi structura
elementelor patrimoniale şi de rezultate

E. EVALUAREA CONTABILĂ
Evaluare =
 exprimarea unei opinii asupra valorii prin intermediul unor demersuri specifice
 procesul prin care se determină valorile la care activele, datoriile,
cheltuielile şi veniturile vor fi înregistrate în contabilitate şi apoi
raportate în Situaţiile financiare (în principal Bilanţul şi Contul de profit şi
pierdere).
 presupune alegerea uneia sau mai multor baze de evaluare
În funcţie de modul de realizare, evaluarea îmbracă următoarele forme:
 înregistrarea exactă a valorilor existente în documentele justificative din punct
de vedere contabil, caz în care aceste valori devin costuri ale entităţii
 estimarea unor valori, atunci când nu există documente justificative specifice la
intrarea în gestiune a elementului contabil, respectiv atunci când are loc evaluarea
ulterioară a unora dintre elementele contabile
 se vor întocmi documente interne: foi de lucru, fişe de calcul
 valorile estimate trebuie să fie fiabile, determinate cu bună credinţă, în funcţie de
toate informaţiile care s-au putut obţine la data evaluării, astfel încât elementul în
cauză să poată fi recunoscut în Situaţiile financiare

10
 Momentele evaluării contabile
1. LA DATA 2. LA DATA IESIRII 3. LA DATA 4. CU OCAZIA
INTRĂRII ÎN DIN PATRIMONIU ÎNCHEIERII INVENTARIERII
PATRIMONIU EXERCIŢIULUI

- evaluare şi înregistrare - se evaluează şi se scad - elementele de - evaluarea elementelor

la valoarea
contabilă, care se
stabileşte astfel:
a) Bunurile procurate
cu titlu oneros se
evaluează la cost de
achiziţie;
b) Bunurile produse
de entitate se
evaluează la cost de
din gestiune la activ şi datoriise de activ şi pasiv cu
valoarea lor de evaluează şi se ocazia inventarierii
intrare, denumită şi reflectă în situaţiile se face la valoarea
valoare contabilă financiare anuale la actuală a fiecărui
sau cost istoric valoarea de element, denumită
- bunurile de natura intrare, valoare de inventar,
stocurilor şi titlurile de respectiv stabilită în funcţie de
valoare similare sau valoarea utilitatea bunului, starea
identice care au valori contabilă pusă acestuia şi preţul pieţei.
de intrare diferite ies de acord cu - în cazul creanţelor şi

producţie; din patrimoniu prin rezultatele datoriilor, această

a) Bunurile aduse
aport la capitalul
social se evaluează la
valoarea de aport;
b) Bunuri obţinute cu
titlu gratuit se
evaluează la
valoarea justă.
una din urm. metode: inventarierii. valoare se stabileşte în
a) cost mediu - în acest scop, funcţie de valoarea lor
ponderat; valoarea de intrare probabilă de încasat,
b) Primul intrat sau contabilă se respectiv de plată.
primul iesit – FIFO; compară cu
valoarea stabilită
c) Ultimul intrat pe baza
primul ieşit – LIFO; inventarierii.
d) cost standard.

APLICAŢII ALE COSTULUI ISTORIC

Aplicaţii ale costului Situaţia în care se Elementul evaluat

istoric foloseşte
COSTURI
a) Cost de achiziţie Procurarea cu titlu Active:
oneros (prin achiziţie - imobilizate

cu decontare în bani) - curente (stocuri, investiţii

financiare pe termen scurt)
Cheltuieli
b) Cost de producţie Obţinerea din Active:
producţie (regie) - imobilizate
proprie (necorporale, corporale)
- curente (stocuri)
Cheltuieli

11
 APLICAŢII ALE COSTULUI ISTORIC
PREŢURI
a) Preţ de livrare Vânzarea bunurilor Active:
b) Preţ de vânzare - curente (mărfuri,
cu amănuntul creanţe)
Venituri

TARIFE
a) ale terţilor Obţinerea de la terţi a Datorii
unor servicii prestate Cheltuieli
sau a unor lucrări
executate

b) practicate pentru Prestarea unor Active (creanţe)

terţi servicii sau Venituri
executarea unor
lucrări destinate
terţilor

COSTURI
a) Costul de achiziţie se formează pe baza următoarelor elemente:
 preţuldin factura furnizorului
 eventuale cheltuieli de transport efectuate de furnizor şi suportate de
cumpărător
 eventuale cheltuieli efectuate de furnizor pentru punerea în funcţiune a unor
imobilizări corporale (maşini, instalaţii, altele), respectiv pentru intrarea în
depozit a stocurilor, spre exemplu cheltuieli de instalare şi montaj,
comisioane, onorarii
 eventuale taxe nerecuperabile aferente activului suportate de entitate şi
destinate bugetului public (taxe vamale)

b) Costul de producţie cuprinde elementele:

 costul de achiziţie al bunurilor de la terţi consumate în producţie
 alte cheltuieli
de prelucrare a bunurilor achiziţionate în vederea
transformării lor în produse finite (manopera directă şi alte cheltuieli
directe, precum şi acea parte a cheltuielilor indirecte de producţie
repartizate produsului respectiv)

12
 PREŢURI
a) Preţul de livrare este cel propus de entitatea producătoare spre acceptare pieţei şi
se compune din:
 costul de producţie al bunurilor vândute terţilor
cheltuielile de desfacere aferente (transport, încărcare-descărcare, comisioane de
vânzare) şi eventual cheltuieli indirecte de administraţie generală repartizate
marja de profit a producătorului asupra costului de producţie sau asupra
cheltuielilor totale
eventuale accize, care sunt taxe speciale de consum (de exemplu pentru băuturile
alcoolice) şi se pot calcula la producător

b) Preţul de vânzare cu amănuntul este preţul propus de entitatea

vânzătoare (de desfacere cu amănuntul) şi achitat de consumatorii finali (în
general persoanele fizice) şi cuprinde elementele:
preţul de livrare al producătorului
marja de profit a entităţii vânzătoare (adaosul comercial)
eventuale accize care se calculează la comerciant
taxa pe valoarea adăugată (impozit indirect destinat bugetului public)
 Observaţie: se mai poate identifica un preţ de vânzare cu ridicata dacă
livrarea de la entitatea producătoare la cea de desfacere cu amănuntul este
intermediată de un comerciant angrosist. Preţul de vânzare cu ridicata se
formează identic cu cel de vânzare cu amănuntul cu deosebirea că taxa pe
valoarea adăugată nu este inclusă în preţ, având în vedere că aceasta se suportă
de consumatorul final.

TARIFE
Tarifele se formează asemănător preţului de livrare aferent bunurilor, doar că se
referă la servicii prestate şi lucrări executate.

ALTE VALORI
 Valoarea nominală:
 a creanţelor şi datoriilor se stabileşte la nivelul trezoreriei care se va
încasa sau plăti la scadenţa lor
 a acţiunilor/părţilor sociale se stabileşte prin convenţie de către
acţionari/asociaţi la constituirea entităţii
 Valoarea de piaţă şi alte valori actuale vor fi definite mai jos, ca şi aplicaţii ale
altor baze de evaluare decât costul istoric
Valoarea de piaţă - preţul la care poate fi vândut un activ dacă există o piaţă
de schimb specifică activului, deschisă pentru toţi, care se determină astfel:

 se culeg de pe piaţă preţuri decontate pentru active identice sau similare

celui evaluat
 acestea se pot corecta în plus sau în minus pentru a se ţine seama de
diferenţele de tip, model, vechime şi condiţii de exploatare dintre activul
evaluat şi etalonul său de comparaţie
 uneori, valoarea este diminuată cu costurile aferente finalizării şi vânzării
activului

13
  Valoarea actuală a elementelor patrimoniale se estimează
utilizând celelalte baze de evaluare decât costul istoric: costul
actual, valoarea de realizare şi valoarea actualizată
 dintre acestea, alegerea se face în principal în raport cu
utilitatea elementului patrimonial pentru entitatea care îl deţine

 Astfel:
 se foloseşte baza de evaluare valoare actualizată (valoare de
utilizare a activelor) sau baza de evaluare cost actual (cost de
înlocuire net) pentru activele implicate în activitatea de bază a
entităţii, pentru care nu s-a manifestat intenţia de vânzare
 se foloseşte baza de evaluare valoare de realizare (valoare de
piaţă)
 pentru activele de natură necorporală, corporală sau
financiară considerate în afara exploatării sau pentru
activele curente care se înlocuiesc frecvent pe piaţă
 pentru creanţe (valoare de recuperare) şi pentru datorii
(valoare de decontare a obligaţiei)

EVALUAREA LA IEŞIREA DIN GESTIUNE

 Un element patrimonial este reflectat la valoarea contabilă iniţială (brută) sau
la ultima valoare estimată în cazul reevaluării unor active - valoarea brută
existentă în contabilitate la această dată.
 Modul de atribuire a valorii contabile brute atunci când
elementele patrimoniale ies din gestiunea unei entităţi prin vânzare,
consum, scoatere din folosinţă ori decontare, se diferenţiază după cum
acestea pot fi sau nu individualizate.

Astfel:
a) Elementelor patrimoniale care pot fi strict individualizate (au caracteristici
specifice şi/sau coduri de identificare ale evidenţei operative) li se atribuie
direct valoarea lor contabilă brută, procedură cunoscută sub denumirea de
metoda identificării specifice.

b) Elementelor patrimoniale neidentificabile distinct, fungibile sau

interschimbabile, valorile contabile brute li se atribuie într-o ordine
prestabilită, conformă unei metode specifice.
În această situaţie sunt stocurile şi investiţiile financiare pe termen scurt
evaluate iniţial conform bazei cost istoric.

14
 Metode de atribuire a costului istoric unitar
a) Metoda FIFO presupune ca primei ieşiri din gestiune (kilogram, bucată) a
activului vizat să i se atribuie costul unitar al primei intrări (lot) în
gestiune pentru acelaşi element. După epuizarea primului lot, se utilizează
costul unitar al celei de a doua intrări (lot) şi aşa mai departe până în
momentul în care se atinge cantitatea ieşită din gestiune.
 se respectă succesiunea logică a intrărilor şi ieşirilor din gestiune
 metoda e recomandabilă în cazul stocurilor perisabile ca natură pentru
care se respectă fluxul fizic de ieşire sau în cazul economiilor stabile
din punct de vedere economic, unde fluctuaţiile preţurilor pe piaţă nu
sunt semnificative astfel încât să creeze discrepanţe între costurile
aferente intrării, respectiv ieşirii din patrimoniu a activelor analizate

b) Metoda LIFO presupune ca primei ieşiri din gestiune a unui activ să i se

atribuie costul unitar al ultimei intrări (lot) în gestiune pentru respectivul
element. După epuizarea ultimului lot, se utilizează costul unitar al
penultimei intrări (lot) şi aşa mai departe până în momentul în care se
atinge cantitatea ieşită din gestiune
 are loc inversarea ordinii fireşti a intrărilor şi ieşirilor din gestiune
 se recomandă utilizarea acestei metode în economiile instabile din
punct de vedere economic, unde se înregistrează puternice diferenţe
între preţurile pieţei valabile pentru data intrării, respectiv ieşirii din
gestiune a activelor.

c) Metoda CMP mediază între neajunsurile celor metode, constând în

calcularea unui cost mediu unitar al intrărilor aferente activului analizat
ponderat cu cantităţile corespunzătoare acestor intrări. Costul mediu
ponderat se poate determina după fiecare intrare în gestiune sau doar la
sfârşitul perioadei şi se atribuie tuturor ieşirilor din gestiune. Formula de
calcul utilizată este:
Valoarea existentului initial  Valoarea int rarilor
CMP 
Cantitatea initiala  Cantitatea int rata

d) Metoda costului standard se utilizează atunci când evidenţa se ţine la cost

standard (apar diferenţe favorabile sau nefavorabile între costul efectiv şi
costuol standard).
costul efectiv < costul standard = diferenţă favorabilă
costul efectiv > costul standard = diferenţă nefavorabilă

15
EVALUAREA LA ÎNCHIDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR

- La închiderea exerciţiului financiar are loc inventarierea patrimoniului,

inventarierea privită din punct de vedere calitativ, constă în analizarea din
punct de vedere valoric a elementelor patrimoniale
Astfel:

 Cazul utilizării costului istoric ca bază de evaluare – evaluarea

la închiderea exerciţiului financiar este necesară
 sunt prezentate valori trecute, valabile la data intrării în gestiune a
elementelor patrimoniale
 la anumite intervale de timp (de regulă la sfârşitul exerciţiului)
costul istoric trebuie corectat pentru a se pune în evidenţă noile
preţuri pe piaţă

 Cazul utilizării altei baze de evaluare decât costul istoric

pentru anumite elemente patrimoniale - evaluarea la închiderea
exerciţiului financiar nu este necesară
 baza de evaluare aleasă se menţine şi la evaluările ulterioare, astfel
încât sunt reflectate automat valori actuale

EVALUAREA LA ÎNCHIDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR

 Concret, la sfârşitul exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii, se
determină valorile actuale, valabile la această dată, pentru activele şi
pasivele patrimoniale evaluate la cost istoric
 aceste valori se mai numesc valori de inventar

 Între valorile actuale şi cele contabile (valorile nete contabile, determinate

după scăderea amortizării pentru activele amortizabile) pot să apară
diferenţe în plus (plusvalori) sau în minus (minusvalori), care semnifică
câştiguri sau pierderi latente, după cum e vorba de activ sau de un pasiv
patrimonial.
 Câştigurile şi pierderile sunt considerate latente pentru că sunt
determinate în urma unei analize destinate unei informări corecte anuale
şi nu de operaţii economice efectiv realizate (spre exemplu vânzări de
active sau decontări de datorii)

 Analiza valorică anuală este impusă de aplicarea principiului prudenţei în

contabilitate, care cere înregistrarea în conturi doar a pierderilor probabile
de valoare, nu şi a câştigurilor probabile
 Argument: prin înregistrarea unor câştiguri probabile, rezultatul
exerciţiului ar fi majorat artificial şi din acesta s-ar putea distribui
acţionarilor/asociaţilor entităţii dividende fictive, fără susţinere
materială

16
 EVALUAREA LA ÎNCHIDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR
Elementul Raportul valoare Tratamentul contabil
evaluat actuală/valoare
contabilă
Valoare actuală mai mică - în cazul activelor amortizabile
decât cea contabilă pentru care deprecierea este
ACTIVE ireversibilă, diferenţa în minus se
înregistrează pe seama amortizărilor
- dacă deprecierea este reversibilă,
pierderea probabilă se înregistrează
în contabilitate sub forma unei
ajustări pentru depreciere
Valoare actuală mai mare Câştigul probabil nu se înregistrează
decât cea contabilă în contabilitate
Valoare actuală mai mică Câştigul probabil nu se înregistrează
PASIVE decât cea contabilă în contabilitate
(DATORII)
Valoare actuală mai mare Pierderea probabilă se înregistrează
decât cea contabilă în contabilitate sub forma unui
provizion

17