OBIECTUL

CONTABILITĂŢII
(partea 1)
A. Teoria contabilităţii
B. Concepţii privind obiectul
contabilităţii
C. Normalizarea contabilă
D. Obiectivele contabilităţii

Teoria contabilităţii
• Teorie = proces de simplificare şi generalizare care
facilitează reprezentarea realităţii
• De la primele lucrări publicate de Luca Paciolo în anul
1494 şi până în epoca contemporană, teoria
contabilităţii a avut o evoluţie continuă
• Teoria a fost influenţată primordial de progresele
practicii contabile – contabilitatea ştiinţă
aplicativă
• Teoria contabilităţii trebuie înţeleasă ca:
a) Ansamblu de concepte teoretice (abstracte), idei
sistematizate, aplicabile practicii contabile
• Construcţie intelectuală, metodică şi
organizată, cu caracter ipotetic şi sintetic

1
 Teoria contabilităţii
b) Ansamblu de tehnici de culegere, prelucrare, stocare,
transmitere şi utilizare a informaţiilor contabile
• Sistem coerent de principii, convenţii, procedee şi
instrumente care stau la baza practicii contabile
Concluzie:
- Teoria (paradigma) contabilităţii este un cadru de referinţă
pentru înţelegerea şi evaluarea practicii, un ghid pentru
dezvoltarea acesteia
• Contabilitatea aplicativă înregistrează, grupează,
măsoară şi prezintă informaţiile necesare pentru
fundamentarea deciziilor economice ale utilizatorilor
- Presupune un obiect şi metode proprii

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
• Pe plan mondial, în literatura şi practica de
specialitate există:
– Consens în privinţa faptului că prin
contabilitate se reflectă situaţia unei entităţi,
precum şi rezultatele acesteia
– Controverse privind noţiunea de “situaţie”
care poate fi privită din punct de vedere
juridic, economic sau financiar

2
 Concepţii privind obiectul
contabilităţii
A. CONCEPŢIA JURIDICĂ (juridico-patrimonială)

• Caracteristici:
– Prezintă realitatea economică prin prisma
raporturilor juridice, a drepturilor şi
obligaţiilor băneşti ale unui titular de patrimoniu
şi a bunurilor şi valorilor economice corespunzătoare
– Acordă prioritate structurii şi stării patrimoniului
şi drepturilor şi obligaţiilor entităţii
• Patrimoniu = totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
cu valoare economică, aparţinând unui subiect de
drepturi şi obligaţii (entitatea denumită titular de
patrimoniu), precum şi a totalităţii bunurilor şi valorilor
economice la care acestea se referă (obiecte de drepturi
şi obligaţii)

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
Subiect de drepturi şi obligaţii
– titular de patrimoniu -

PATRIMONIU
Obiecte de drepturi şi obligaţii
-Drepturi de proprietate
-(bunuri tangibile şi
intangibile)
-Drepturi de creanţă (creanţe)
Drepturi şi obligaţii:
-Drepturi asupra capitalurilor investite
(capitaluri proprii)
-Obligaţii faţă de terţi (datorii)

Active patrimoniale Pasive patrimoniale

3
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
I. Active patrimoniale (AP) = totalitatea drepturilor
de proprietate şi de creanţă în care se constituie
bunurile şi valorile economice ale titularului de
patrimoniu
a) Drepturi de proprietate (reale) = totalitatea
bunurilor economice (tangibile şi intangibile) aflate în
proprietatea entităţii
• Consecinţe:
– Există bunuri cedate spre folosinţă terţilor
(închiriate) care sunt reflectate în continuare în
patrimoniul proprietarului lor
– Există bunuri folosite de entitate (luate în chirie,
leasing) care nu sunt reflectate în patrimoniul
celui care le exploatează pentru că nu-i aparţin
din punct de vedere juridic

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
b) Drepturi de creanţă = dreptul unei persoane (creditor)
de a pretinde altei persoane (debitor) să-şi îndeplinească o
anumită obligaţie asumată pe baza unui contract, convenţie,
alte documente
Exemplu: dreptul de a încasa contravaloarea
bunurilor livrate unui client

Obs: în categoria AP sunt incluse şi elementele asupra cărora

entitatea nu exercită drepturi de proprietate sau de creanţă
(abatere de la concepţia juridică): drepturi de folosinţă
preluate pe o perioadă determinată asupra unui brevet,
concesiune, know-how

4
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
II. Pasive patrimoniale (PP) – deşi titularul de patrimoniu are
drepturi şi obligaţii, termenul “pasiv” limitează aceste raporturi
juridice la obligaţii; se judecă din punct de vedere al entităţii care
are obligaţii faţă de proprietarii ei, respectiv faţă de terţi
- entitatea nu acţionează în raporturile cu terţii prin
investitori (proprietari), ci prin reprezentanţii lor legali:
manageri/administratori
- managerul nu acţionează în nume propriu, ci efectuează în
numele entităţii acte de conducere, administrare, gestionare
- bunurile şi valorile economice aduse de proprietari devin
proprietatea entităţii, formează un capital distinct de averea
personală a acestora
- proprietarii nu mai au un drept real asupra patrimoniului, ci
un drept de creanţă rezultat din calitatea lor de investitori
a) Obligaţii faţă de proprietari = reprezentate de
capitalurile iniţiale investite, precum şi de cele obţinute prin
funcţionarea eficientă a entităţii

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
b) Obligaţii faţă de terţi
• De naturi diferite: sociale, fiscale, comerciale
• Sunt în general bine precizate ca mărime şi scadenţă
• Obs: există şi obligaţii (datorii) probabile pentru
care nu se ştie cu certitudine scadenţa şi mărimea,
considerate şi ele PP, ocupând o poziţie intermediară
între capitaluri proprii şi datoriile propriu-zise
(provizioane)

Drepturi de proprietate + Drepturi de creanţă = Obligaţii faţă de proprietari + Obligaţii faţă de terţi
(bunuri tangibile, intangibile) (creanţe) (capitaluri proprii) (datorii)

5
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
Modul specific de reflectare a patrimoniului în
contabilitate
• AP şi PP (EP) sunt reflectate atât ca:
– Existenţă şi stare
Cât şi ca
– Mişcare şi transformare
a) Starea EP = mărimea la un moment dat pe categorii
(structură), domenii de activitate, faze ale circuitului
economic (aprovizionare, producţie, desfacere)
b) Mişcarea şi transformarea EP = modificări
cantitative şi calitative în volumul şi structura acestora
• Simple, complexe

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
b.1.) Mişcări simple
– Din cadrul entităţii – nu dau naştere unor drepturi/obligaţii
• Ex. Intrări în gestiunea primitoare = Ieşiri din gestiunea
predătoare
– Între entităţi – dau naştere unor drepturi/obligaţii
(schimbarea proprietarului)
• Ex. Bunuri intrate de la furnizori = Datorii faţă de
furnizori
Existenţe iniţiale + Intrări = Ieşiri + Existenţe finale

b.2.) Mişcări complexe (transformări) = Activităţile

economice consumatoare de bunuri (care generează
cheltuieli) şi produc alte bunuri (care generează venituri)
– Diferenţa între venituri şi cheltuieli produce modificări în
volumul patrimoniului (rezultat = profit sau pierdere)
Rezultat = Venituri - Cheltuieli

6
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
B. CONCEPŢIA FINANCIARĂ

• Obiectul contabilităţii îl constituie resursele

aparţinând investitorilor într-o entitate
• Resursele se dedublează în:
a) Resurse financiare aduse de proprietarii
entităţii şi atrase de la terţi
b) Resurse economice care constituie utilizarea
concretă a resurselor financiare (se mai numesc
utilizări)

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
Entitatea juridică

RESURSE

Resurse economice Resurse financiare

= Utilizări (de resurse) = Resurse

Active patrimoniale Pasive patrimoniale

7
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
• EP sunt structurate după două criterii:
– Natura, destinaţia activelor: ex. stocuri, respectiv
provenienţa pasivelor: ex. datorii furnizori
– Lichiditatea activelor: ex. stocuri şi imobilizări,
respectiv exigibilitatea pasivelor: ex. datorii pe termen
lung/datorii pe termen scurt
• Lichiditate = intervalul de timp necesar (posibil)
pentru ca un activ să fie convertit în disponibilităţi
băneşti
• Exigibilitate = intervalul de timp necesar (stabilit)
pentru ca o datorie să fie achitată (scadenţa)

Utilizări stabile + Utilizări temporare =

Resurse stabile + Resurse temporare

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
C. CONCEPŢIA ECONOMICĂ
• Obiectul contabilităţii îl constituie capitalul
aparţinând investitorilor într-o entitate
• Capitalurile sunt dedublate după:
a) Modul de utilizare, consum, înlocuire rezultând
capitalul fix şi circulant
b) Modul de procurare rezultând capitalul
propriu şi străin

8
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
Entitatea juridică

CAPITAL

Capital ca şi mod de utilizare,

consum, înlocuire Capital ca şi mod de procurare
(inclusiv elemente care nu apartin dpdv juridic E
dar le exploatează)

Active patrimoniale Pasive patrimoniale

Concepţii privind
obiectul contabilităţii
• EP sunt structurate după două criterii:
– Natura activelor: ex. capital fix de exploatare/în
afara exploatării, respectiv provenienţa pasivelor:
ex. capital propriu/străin
– Lichiditatea activelor: ex. capital fix/circulant,
respectiv exigibilitatea pasivelor: ex. capital străin
pe termen lung/pe termen scurt

Capital fix + Capital circulant = Capital propriu + Capital străin

9
 Concepţii privind
obiectul contabilităţii
• Concluzie privind concepţiile referitoare la obiectul
contabilităţii:
- Nici una nu satisface toate categoriile de utilizatori
- Fiecare răspunde cerinţelor particulare ale unui grup de
utilizatori
- Există în primul rând diferenţe de terminologie (patrimoniu,
resurse, capital) care nu sunt întotdeauna relevante
- Sunt influenţate de tradiţiile culturii contabile şi juridice
naţionale şi de realităţile economice şi sociale
- Astăzi există combinaţii între cele 3 concepţii pentru a
satisface necesităţile de informare ale unui număr cât mai
mare de utilizatori
- România: combinaţie între concepţia juridică şi cea
financiară

Normalizarea contabilă
• Vizează: contabilitatea financiară ca ramură a
contabilităţii
• Definiţie: procesul de armonizarea (standardizare) a
documentelor de sinteză contabilă raportate periodic de
entitate (situaţii financiare: SF) prin definirea
terminologiei, obiectivelor şi metodologiei contabile
(principii, procedee, instrumente) şi prin soluţionarea
intereselor contradictorii referitoare la conţinutul şi
structura situaţiilor financiare
– Consecinţă directă sau indirectă: armonizarea
tehnologiilor contabile de culegere, înregistrare, grupare
şi prezentare a informaţiilor contabile

10
 Normalizarea contabilă
• Utilitate:
– Compararea informaţiilor în timp şi spaţiu
– Controlul şi centralizarea informaţiilor
– Fundamentarea riguroasă a deciziilor utilizatorilor de informaţii
– Creşterea încrederii între partenerii sociali care folosesc un limbaj
standardizat şi inteligibil
• Partenerii sociali: entitatea şi managerii lor care sunt dispuse să
ofere informaţii, contabilii care le produc şi controlează,
utilizatorii care au nevoie de ele pentru a putea lua decizii
economice
• Influenţă asupra:
a) Reglementărilor practicii contabile
b) Dezvoltării teoriei contabile = cercetarea ştiinţifică, fundamentarea
şi perfecţionarea conceptelor, procedeelor şi terminologiei
Obs: Normele contabile nu trebuie confundate cu teoria contabilă; ele
asigură doar o consacrare juridică a conceptelor, principiilor,
procedeelor teoriei contabile, asigură soluţionarea unitară a unor
aspecte ale practicii.

Normalizarea contabilă
• Influenţată de: sfera politică şi socială, supusă
presiunii grupurilor interesate în redistribuirea
bogăţiei
– Argument: informaţiile contabile sunt un bun al
pieţei informaţiilor; orice piaţă e reglementată şi
controlată
– Pentru a fi acceptate, la elaborarea normelor
participă toţi cei care le aplică şi principalele
grupuri de utilizatori
• Istoric:
– Primele reglementări contabile: sfârşitul evului
mediu (Codul comercial francez 1673)
– În primele decenii ale sec XX normalizarea avea o
dimensiune naţională

11
 Normalizarea contabilă
– În ultimele decenii ale sec XX normalizarea primeşte o dimensiune
regională (Directivele UE)
– În primul deceniu al sec XXI, normalizarea primeşte o dimensiune
internaţională prin normele contabile internaţionale
(IAS/IFRS) elaborate de IASB, organizaţie înfiinţată în anul 1973;
Rol:
– Teoretic, doctrinar şi vizează marile întreprinderi cotate pe
pieţele de capital internaţionale şi grupurile de întreprinderi
– O bază de referinţă pentru ţările mai puţin dezvoltate care sunt
invitate să-şi elaboreze propriile norme în funcţie de acestea
• Caracteristici ale normelor:
– Pot fi recomandate sau impuse
– Pot fi mai generale sau mai detaliate
– Sunt de 2 categorii: etice şi profesionale
• Cele profesionale pot fi: generale (deduse din obiectivele şi
principiile contabilităţii), de detaliu (pentru aplicarea tehnicilor
contabile şi cu ocazia controalelor de calitate exercitate asupra
informaţiilor contabile de către organisme specializate - auditori)
– Sunt elaborate de: organizaţii profesionale, stat, sau în colaborare
• România: stat

Normalizarea contabilă
• Modalităţi de realizare:
– Abordare inductivă
• De la particular (cunoaşterea practicii contabile) la general (elaborarea sau
perfecţionarea principiilor şi normelor)
• Instrument: planul contabil naţional care cuprinde: un ansamblu de
principii, procedee şi reguli privind organizarea contabilităţii, o listă de
conturi (plan) şi recomandări privind utilizarea lor, un vocabular contabil
• Limită: nu se bazează pe un cadru teoretic suficient de coerent
– Abordare deductivă
• De la general (obiectivele contabilităţii în funcţie de diferitele categorii de
utilizatori, principiile contabile) la particular (elaborarea de norme şi
proceduri care generează noi practici contabile)
• Instrument: cadrul conceptual (general) – “teorie contabilă
normativă”
– Ansamblu coerent de obiective şi principii fundamentale, legate între ele,
menite să conducă la formularea de norme solide şi să stabilească natura,
rolul, funcţiile şi limitele contabilităţii financiare şi a situaţiilor financiare
– Normele IASB se bazează pe un cadru conceptual
– România - există plan de conturi, dar s-a adoptat şi cadru conceptual
pentru întreprinderile/entităţile mari

12
 Obiectivele contabilităţii
• Sunt o rezultantă a:
– Teoriei contabile
– Intereselor grupurilor principale de utilizatori
– Normelor contabile regionale şi internaţionale (în
contextul globalizării economice)
• Repere:
a) Europa:
- obiectivele contabilităţii financiare nu au fost
stabilite explicit, ci au fost incluse în formularea
interpretabilă “asigurarea imaginii fidele”
- Pune accent pe “calitatea informaţiilor”
- Prezentarea imaginii fidele este obiectiv principal
pentru că ea are şi un scop fiscal; contabilitatea
trebuie ţinută în conformitate cu reglementările în
vigoare, în mod sincer şi cu bună credinţă
- Se acordă prioritate realităţii juridice în faţa
celei economice

Obiectivele contabilităţii
b) Normele IASB:
- obiectivul general este furnizarea de informaţii despre poziţia
financiară, performanţele şi modificările în poziţia financiară a
entităţii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea
deciziilor economice
- pune accent pe “utilitatea informaţiilor” (calitatea şi utilitatea
informaţiilor se completează reciproc)
- imaginea fidelă este o condiţie a asigurării uneia dintre
caracteristicile calitative de bază ale informatiei si anume fiabilitatea
- se acordă prioritate realităţii economice în faţa altor
realităţi

c) În România:
- perioada 1991-2001: în cadrul sistemului contabil de inspiraţie
europeană (franceză) obiectivul contabilităţii era asigurarea imaginii
fidele a patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor, fără a se da
explicaţii suplimentare
- reglementările contabile actuale cer ca informaţiile contabile să
prezinte o imagine fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare,
performanţelor şi fluxurilor de trezorerie

13
 OMFP 1802/2014
Prevede:
 formatul și conținutul sițuatiilor financiare anuale
 principiile contabile
 regulile de prezentare a elementelor în situațiile financiare
anuale
 regulile de întocmire, aprobare, auditare/verificare și publicare
a situațiilor financiare anuale
 Planul de conturi general
 conținutul și funcțiunea conturilor contabile

OMFP 1802/2014
Conform OMFP 1802/2014:
Obiectivul situatiilor financiare anuale îl constituie furnizarea
de informații despre poziția financiară, performanța financiară
și fluxurile de trezorerie ale unei entități, utile unei categorii largi
de utilizatori.
Elementele direct legate de evaluarea poziției financiare -
reflectate prin bilanț (activele, datoriile și capitalurile proprii)

Elementele direct legate de evaluarea performantei

Financiare - prin intermediul contului de profit și pierdere
(venituri și cheltuielile)

14