CAMILLE SAINT-SAENS

(9 oct.1835 – 16 dec.1921)

Numele lui CAMILLE SAINT-SAËNS (1835-1921) se va înscrie în istoria

muzicii franceze datorită conștiinței sale naționale și activității pe care el a pus-o în slujba
culturii muzicale franceze,cu rădăcini adânci în puritatea unei anumite spiritualități (Ars
gallica), deviză ce va apărea imprimată pe prima filă a programelor de concerte ale noii
Societăți muzicale din capitala Franței.

BIOGRAFIE :

Interpretul a dat semne de talent neobişnuit de la vârsta de cinci ani. Înainte de a fi

cunoscut literele şi a fi știut să citcască, el cânta la pian sonatine sau chiar partea
pianului din piese uşoare pentru vioară și pian. Un an mai târziu ajunge să noteze pe
portativ și mici compozifii (dansuri la modă, cu deosebire valsuri), ceea ce va decide
familia să-l încredințeze unui profesor capabil să-i organizeze cunoştințele. Primul
concert public al pianistului de unsprezece ani va avea loc cu mare succes în sala
Pleyel, inaugurând o carieră concertistică ce nu va înceta de-a lungul unei întregi vieți
de octogenar. Doi ani mai târziu vor începe studiile sale la Conservatorul din Paris
unde va fi primit în anul 1848 mai întai ca „auditor", apoi ca titular (la clasa de orgă a
profesorului François Benoist şi la cea de compoziție condusă de Halévy), studii pe
care le va absolvi cu „premier prix“ în anul 1851, pe când avea optsprezece ani. Ascul-
tându-l în repetate rânduri, Liszt il va declara ,cel mai bun organist al lumii",deşi stilul
său interpretativ era cu totul diferit. Sprijinit pe talentul, practica şi știința sa
componistică, Saint-Saëns a compus cu pasiune intreaga viață, acoperind aproape toate
genurile muzicii culte. Debutând ca precoce pianist, el va compune numeroase piese
pentru pian, cultivând cu deosebire formele miniaturale specific romantice (bagatele,
romanțe, mazurci, gavote, valsuri, studii) fără să fi părăsit formele clasice (Variaiuni,
Suite), prin care va încheia, de altfel, întregul şir al creațiilor sale (şase Fugi pentru
pian, compuse în anul 1920 – un an înainte de sfârșitul vieții). În ceea ce priveşte
muzica vocală, ISaint-Saëns compozitorilor francezi amatori sau profesioniști prin
numeroase creații. Ca organist angajat timp de aproape trei decenii, el a compus lucrări
religioase (Messa solemnă, Messa da Requiem, Oratorii, Motete și Cantate). Nu au
lipsit nici compoziții inspirate de subiecte laice :Potopul (din legendele biblice), Lira și
harpa (din versurile lui Victor Hugo), sau de unele prilejuri omagiale (Gloria lui
Corneille, Hail California!), toate încununate cu un Imn al păcii compus în anul 1919
(la terminarea Primului Război Mondial), ilustrând până în ultimii ani ai vieții
participarea sa la marile evenimente ale vremii.

El va încerca forțele în numeroase lucrări ce aparțin acestui domeniu cu

acțiune scenică (opere, muzică de scenă, de balet). Şi așa cum s-a întâmplat în toate
genurile în care el a compus, se poate remarca faptul ca și de data aceasta puține sunt
operele ce au rezistat pe afişele teatrelor pariziene. Mai mult decât atât, din numărul
mare de lucrări cu muzică inspirate de actiunea scenică – din rândul cărora unsprezece
opere liric-dramatice' și două opere comice - doar una singură a supraviețuit existentei
sale - Samson si Dalila - continuånd să figureze până în zilele noastre în repertoriul
teatrelor de operă sau să-i fi ilustrat măiestria prin arii sau coruri cântate în viața de
concert sau în cadrul unor concursuri de performanță interpretativă.

,, SAMSON ȘI DALILA”

Pe subiectul povestirii biblice despre puterea neobişnuit de mare pe care o avea

Samson, Saint-Saëns a intenționat să compună la început muzica unui oratoriu, după
modelul magnific lăsat de Händel - Desigur că nici libretul lui Voltaire (compus pentru
opera lui Rameau) și nici poemul lui Alfred de Vigny (La colère de Samson) nu erau
străine acestui muzician mereu receptiv la valorile literare care şi-au dat contribuția la
faima culturii franceze, admirație ce l-a condus treptat la ideea de a solicita colaborarea
lui Ferdinand Lemaire pentru a-i scrie un libret pe acest subiect biblic. În dorința
scriitorului de a servi forța dramaturgică şi veridicitatea acțiunii legendare - ce se
petrecuse în Gaza palestiniană, într-o perioadă ce antedata cu un mileniu și mai bine
naşterea lui Christos - textul gândit inițial pentru un oratoriu ajunge să corespundă unei
impresionante acțiuni scenice, situație ce a decis compozitorul să-și schimbe proiectul
de a fi scris o amplă lucrare vocal-simfonică și a încerça să creeze o opcră în al cărui
titlu să se anunțe cu simplitate numele celor doi eroi principali.

Subicctul povestirii din Vechiul Testament poartă spectatorul pe pământul

palestinian (in Gaza), cand evreii fuseseră înrobiți de către filistini şi-asemenea tuturor
sclavilor din acea vreme –puși să muncească din greu sub biciul stăpânilor învingători.

Acțiunea operei :

Primul act al operei se desfăşoară dramatic, într-o piață din fața templului lui Dagon
(zeul agriculturii la filistini şi fenicieni) unde evreii, ajunşi la capătul puterii, îşi
deplâng soarta grea. Precedat de un preludiu întunecat (si minor), corul sclavilor
devine o rugă tulburătoare înălțată lui Jehova - Dumnezeul lor unic, bun și drept – care
nu de mult îi salvase de la robia egipteană. În contrast cu deznădejdea lor se impun
încurajările celui ce le era conducător (Samson). Printr-o arie înălțătoare el îi asigură
că s-a apropiat ceasul eliberării, îndemn ce transformā tonul corului inițial intunecat
într-un imn al speranței. Ruga lor către Jehova va fi surprinsă de satrapul ținutului
(Abimelech), ceea ce va declanşa un conflict pe plan ideologic ce se transformă
fulgerător într-un atac asupra neînarmatului Samson. Înzestrat cu puteri supranaturale
de către Dumnezeul căruia i se roagă luptătorul evreu, dezarmează și ucide pe satrapul
ținutului , ce va declanşa revolta evreilor și victoria lor eliberatoare. La imnul de
multumire înălțat de ei lui Dumnezeu, se va adăuga și corul femeilor-preotese ce apar
din templul lui Dagon, în fruntea cărora păşeşte cu grație Dalila (conducătoarea lor),
slăvind cu nesinceritate fapta vitejească a fostului lor sclav. Samson va fi cucerit de
cuvintele şi privirile ei ademenitoare și-fără să mai poată asculta sfaturile celor ce-l
înconjurau, va cădea victima farmecului ei. Acest act trădează cel mai mult intenția
compozitorului de a fi creat inițial un oratoriu pe subiectul textului biblic, aşa cum pare
a dezvălui dramaturgia lui muzicală sprijinită cu deosebire pe momente corale care
evocă pe rând suferința poporului înrobit, speranța lui în eliberare și bucuria victoriei,
desfăşurare in care se întercalează doar trecător intervenția câtorva personaje solistice
ale operei (Samson, Abimeleh, Marele Preot al templului lui Dagon şi Dalila).

Alcătuirea formei apare, astfel, mai mult asemănătoare unei suite de

tablouri, decât unei acțiuni scenice curgătoare, caracteristice genului de operă. Suflul
romantic va domina acțiunea celui de al doilea act, petrecut în fața casei în care
 locuiește Dalila. Este în amurg şi ea se roagă zeilor să-i dea puterea de a cuceri
dragostea lui Samson, pentru a putea afla de la el secretul puterii care îl ajută să fie de
neînvins. Survine intervenția Marelui Prcot ce o îndeamnă la nelegiuirea de a-i afla şi
trăda apoi taina puterii lui miraculoase. Mândră de misiunea primită, ea așteaptă vizita
lui Samson, în timp ce din depărtare se aud tunetele ce anunță apropierea unei furtuni,
ca simbol al unui avertisment ceresc al eroului (amenințat a-şi pierde harul puterii).
Apariția lui Samson și întâlnirea lui cu frumoasa filistină au condus inspirația
compozitorului la unul dintre cele mai frumoase duete create de el, moment pregătitor
pentru aria ci ademenitoare, cu speranța de a-i cuceri încrederea și a putea afla, astfel,
secretul forței lui invincibile. Într-adevăr, farmecul frumuseții și al cântecului ei vor
reuşi să-l învingă. El va mărturisi Dalilei secretul harului său - har ce sălăşluia în
bogăția părului ce-i împodobea capul și în timp ce va adormi în brațele iubitei lui, ea i
va reteza pletele, apoi va preda filistinilor pe cel învins de ea. Următorul act (al treilea
și ultimul)se petrece în temnița din Gaza, unde Samson- orbit de torturile îndurate -
este chinuit de remuşcarea de a fi pricinuit nenorocirea fraților lui evrei, ale câror
glasuri jalnice (corul evreilor din nou învinși) pătrund până în celula lui. El se roagă lui
Jehova pentru eliberarea lor,oferindu-şi ca jertfă propria sa viață. În puternic contrast
cu acest tablou întunecat şi cu jalnicul cor al evreilor căzuți din nou în sclavie, este
ambianța din templul lui Dagon (tabloul al doilea), unde este purtat Samson pentru a
asculta imnul triumfal cântat de filistini la sărbătorirea victoriei avute asupra lui și a
neamului său. O bacanală batjocoritoare se dezlănțuie in jurul victimei (scenă de
balet), la care participă însuși Marele Preot și Dalila, care-i oferă în dar o cupă de aur
pentru a-i aminti de „trecuta lor dragoste". Zadarnic imploră Samson cerul pentru a-i
da doar pentru o clipă puterea pierdută care să-i ajute a răzbuna cruzimea cu care era
batjocorit de necredincioși, pentru că Marele Preot incepe slujba închinată zeilor lor,
ceremonie ce sfarșește prin a obliga pe cel învins să îngenuncheze în fața altarului
înălțat zeului Dagon. Este clipa in care Samson simte renăscând in el miraculoasa
putere pe care o pierduse și roagă copilul ce-i călăuzca mersul de nevăzător să-l poarte
către primele coloane ce sprijineau impunătorul templu păgân, implorând cerul să-i fie
alături. Şi în timp ce el doboară primele coloane din cale și mărețul templu începe să se
prăbuşească peste mulțimea de filistini până atunci batjocoritori, dramatica muzică ce
răsună în orchestrà pare a purta răspunsul impunător al dreptății divine.

Saint-Saëns a ajuns să compună o operă ce mai păstrează ecoul unor

elemente din genul vocal-simfonic in care fusese gândită inițial lucrarea. Suflul epic din
episoadele corale ce domină desfășurarea muzicală de-a lungul celor trei acte
(reprezentând credința și psihologia celor două popoare, pe rând fnvingatoare şi
învinse), ca și prezenja unui număr restrâns de personaje ce participă solistic la
dramaturgia vocal-simfonică (adevărate simboluri ale simțämintelor sau manifestărilor
omenești - ca ura și iubirea, credința sau trădarea) dau acestei opere a compozitorului
francez o notă de particularitate în ansamblul bogaței creații de opere din decursul
acestui secol al romantismului muzical, concepția sa apropiindu-se astfel mai mult de
impunătoarele-modele ale tradițici (Monteverdi, Purcell, Gluck) .Nici una dintre operele
pe care Saint-Saens le va compune ulterior nu va cuprinde pagini de caracterizare
muzicală a vreunuia din personajele lor, aşa cum sunt cele inspirate de croina acestei
creații, pe o metamorfozare complexă a manifestărilor ei - de la seninătatea ce-i
însoteşte apariția din interiorul templului pe care îl slujeste (actul 1) până la cinismul
participării ei la sălbăticia scenei finale (actul IlI) – în cadrul unui rol gândit in stil bel-
canto cu dificultăți interpretative greu de învins, dar menținute permanent în variatele
sensuri ale expresivității . Interesant de semnalat este şi faptul că această operă – singura
care a răzbătut prin cernerea timpului din şirul celor create de Saint-Saëns – nu a fost
solicitată multă vreme de nici una din scenele marilor teatre pariziene. Abia într-un
târziu (la 2 decembrie 1877) ea va avea premiera, şi aceasta pe scena teatrului din
Weimar (Hoftheater) sub bagheta lui Franz Liszt, pe un text tradus în limba germană de
către Richard Pohl. Vor trece încă treisprezece ani până când opera lui Saint-Saëns va fi
montată in Franța, mai întâi la Rouen (3 martie 1890), apoi la Paris (in acelaşi an 1890).
Desigur că printre compozițiile ce reprezintă talentul, erudiția, măiestria și sensibilitatea
acestui artist ce aparține secolului romantic rămâne mărturie și opera Samson și Dalila,
a cărei muzică continuă să răsune în sălile marilor teatre de operă, în sălile de concert
sau în cele în care au loc concursuri de interpretare.