Sunteți pe pagina 1din 7

CHARLES – FRANCOIS GOUNOD

(17.iun.1818-18.oct.1893)

Un reprezentant de seamă al romantismului,alaturi de Georges


Bizet , Camille Saint-Saens și mulți alții , Charles Gounod este primul
dintre compozitorii reprezentativi pentru spiritualitatea franceza din
istoria operei ce s-a afirmai în cea de-a doua jumătate a secolului
romantic . Acesta s-a remarcat atat prin operele : „Sapho“ (1851),
„Calugarita insangerata” (1854) si „Medic fara voie” (opera comica –
1858) , cât și prin operele sale celebre , precum opera, „Faust”si nu în
ultimul rând „Romeo si Julieta” (1867). Dintre lucrarile sale vocale se
remarca geniala compozitie „Ave Maria”, o melodie suava, suprapusa
primului Preludiu din „Clavecinul bine temperat” de Johann Sebastian
Bach. In anul 1854 termina de scris Missa Solemna cunoscuta si sub
numele de Missa Sfintei Cecilia. Charles Gounod a mai compus
numeroase lucrari vocale, instrumentale si simfonice, precum si
compozitii religioase, fiind si un scriitor talentat (studiu de muzicologie
asupra operei „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart si cartea
autobiografica „Memoriile unui artist”).
BIOGRAFIE :
Gounod s-a născut pe 17 iunie 1818 în Cartierul Latin din Paris ,
fiind al diolea fiu al lui Francois Louis Gounod și a sotiei sale , Victoire
Lemachois .Tatăl acestuia a fost un pictor și un profesor de artă , în timp ce
mama sa a fost o deosebită pianistă , despre care Gounod afirma :,,Mama mea a
fost o deosebiă muziciană .”-va scrie el în memoriile sale . După moartea lui
Francois , Victoire a trebuit sa intrețină întreaga familie , întorcându-se la
vechea sa ocupație , ca profesor de pian . ,,Peste asemenea har , ea avea și acea
preciziune și claritate metodică atat de importantă pentru un îndrumător , calități
ce au înzestrat-o cu darul de a reuși să învețe și pe alții atunci când tatăl meu a
murit , lăsând-o singută , fără bani , cu doi copii de crescut . ”-va mai adăuga el
admirativ .

Tânarul Gounod v-a studia la liceul din Paris si v-a urma apoi liceul Saint-
Louis . Când încă era în școală ,acesta a studiat muzică particular cu Anton
Reicha , care a fost un bun prieten cu Beethoven și descris de contemporanii săi
ca fiind ,,cel mai bun profesor existent vreodată”.În 1838 Gounod a fost admis la
Conservatorul din Paris . Acolo a studiat compoziție cu Fromental Halevy ,
Henri Berton, Jean Lesuer și Ferdinando Paer , iar pinaul l-a studiat împreună cu
Pierre Zimmerman .În 1838 , după moartea profesorului Lesuer , câțiva dintre
studenții acestuia au colaborat pentru a compune o misă comemorativă. ,,Angus
Dei” i-a fost alocată lui Gounod . În anul 1838 , Berlioz afirma:,,S-a remarcat
mai ales un Angus Dei la trei voci soliste și cor, compus de domnul Gounod –cel
mai tânăr din rândul elevilor lui Lesuer-pe care noi l-am găsit foarte frumos .
Totul este nou și nobil , cântul , modulațiile , armonia , totul pledând pentru ceea
ce se poate aștepta în viitor de la el...”.

Datorită premiului ,,Premier Prix” în compoziție , pe care l-a câștigat la


Roma, Gounod a putut rămâne timp de trei ani în capitala italiană , găzduit la
villa de Medicis . El a avut răgazul să asculte slujbe religioase la impunătoarele
biserici din Roma , și să revină deseori pentru a asculta muzica lui Palestrina . A
mai avut prilejul să meargă și la operă pentru a asculta creații încă necunoscute
lui (de la Gluck la Rossini) și să studieze partituri de Mozart .
Acesta va ajunge înapoi la Paris în anul 1843 , unde va deveni organist și
dirijor.Aici compune prima sa operă(,,Sapho”-1851) , care va fi reprezentată la
Paris și apoi la Londra , fără a se fi numărat ulterior printre operele sale
reprezentative . Nu după mult timp , Gounod va trece printr-o perioadă nefastă a
existenței sale , deoarece a trebuit să fie internat periodic într-una din clinicile
Parisului pentru a trece de o stare nu pre plăcută de oboseală cerebrală . Această
stare nu v-a dura mult , mărturie fiind o operă comică anterior concepută (,, Le
medecin malgre lui” – după piesa lui Moliere), ca și faptul că pacientul a avut
răgazul sa-și întoarcă deseori gândurile către un subiect izvorât din lecturile sale,
din rândul cărora cele mai adânci urme le lăsase Faust-capodopera lui Goethe-
care va deveni nu numai capodopera sa , ci a întregii perioade romantice
franceze.

OPERA ,,FAUST”:
Faust , eroul unei legende ce a circulat în secolul al XVI-lea , a
inspirat o primă versiune literară într-o culegere ce a apărut în anul
1587.Vechea poveste evidențiază starea sufletească a unui tânăr magician care
ajunge să-și vândă sufletul unui demon (Mepistopheles)în schimbul recăpătării
tinereții . Pentru creația lui Gounod , ca sursă de inspirație a fost doar prima
parte a poemului lui Goethe . Mai mult decât în operele create anterior , în
,,Faust” , Gounod reușește să surprindă și să redea cu finețe veridicitatea și
sensibilitatea romantică și varietatea sentimentelor și trăirilor personajelor
principale .

Ca formă , opera se desfășoară pe cinci acte , fiecare dintre ele


reprezentând un moment determinant din evoluția acțiunii scenice .Astfel ,
păstrâdn tiparele tradiționale , compozitorul își construiește opera cu un deosebit
simț al proporțiilor , iar în centru plasează acțiunea personajelor principale Faust
și Margareta . Decorul întunecat din primul act împreună cu introducerea
orchestrală , creează un puternic contrast . Actiunea se petrece în cabinetul
bătrânului doctor Faust (magicianul din legenda medievală) , care este chinuit de
gânduri cu privire la inutilitatea vieții și muncii lui , viață ce a trecut pe
nesimțite, fără să-i fi dat răgazul de a cunoaște nici una din bucuriile tineretii de
mult trecute . Din prepararea unei bauturi otravitoare îl mai rețin doar glasurile
tinerelor fete ce rasună afară (MOMENT CORAL EXTERIOR DECORULUI) ,
înveninându-i intr-atât sufletul rătacit , încât il fac sa-și blesteme gloria ,
dragostea si avutia necunoscute vreodată de el și să invoce puterea diavolului .
Acesta apare sub chipul unui nobil binevoitor (Mefisto) care propune să-i redea
tinerețea , puterea si voluptatea iubirii in schimbul sufletului sau înveninat de
îndoieli . Faust șovaie la început , dar va ceda în momentul în care va vedea
chipul frumos al unei tinere fete (Margareta) , proiectat de Mefisto pe peretele
din fața lui . După ce semnează pactul cu diavolul , el soarbe dintr-o licoare
magică si capătă imediat înfatisarea unui tânar încantator . Pe contrastul creat
între monologul cântat de cel ce era impovărat de ani si vigoarea duetului Faust-
Mefisto ce încheie acțiunea primului act se va sprijini apoi derularea
dramaturgiei acestei opere urmând ideea centrală a realizării lui Goethe , cea a
înfruntării dintre forța satanică și cea divină .

Actul al II-lea se petrece într-un parc de la porțile burgului , unde are loc
o petrecere populară (,,scenă câmpenească”). Mulțimea de tineri – studenți ,
domnișoare , părinți cu copii – se plimbă și petrece . În fața unui han sunt mese
la care stau tineri soldați , ce urmează să plece în curând la razboi și se veselesc ,
încredințați fiind de victorie . Doar Valentin , un tânăr ofițer (fratele Margaretei)
ce se pregătește și el de plecare la luptă , își destăinuie îngrijorarea de a fi nevoit
să-și lase singură sora pe care o are în grija lui , inplorând cerul să o protejezem
(ARIE) .

Așadar , după izolarea întunecata a primului act , când are loc invocarea
puterii satanice , (ce raspunde la chemarea adresată de savant) , ne aflam in
mijlocul unei ambianțe de zi de sărbatoare în care pulsează viata , cu bucuriile si
temerile ei . Seninatatea acestei petreceri este insa intrerupta de prezența lui
Mefisto , care uimește mesenii cu puterea lui magică de a le prezice viitorul sau
de a face sa curgă vin dintr-un butoi , pentru a închina cu ei în cinstea frumoasei
Margareta . La auzul numelui omagiat , Valentin îl provoacă la duel , dar sabia i
se frânge in aer , magie ce trădeaza natura satanică a necunoscutului . El va fi
învins imediat de spadele în formă de cruce pe care tinerii ostași le indreaptă
spre el. După această scenă în care diavolul este indepartat de simbolul crestin ,
petrecerea continua pe muzică in ritm de vals , moment ce o aduce in scenă pe
Margareta . Ea va refuza cu demnitate brațul oferit de tânărul Faust pentru a o
conduce acasă . Dezamagirea lui va fi imediat alungată de promisiunea lui
Mefisto sigur de el și de fericirea ce o va cuceri .

Această promisiune se va îndeplini in cel de-al III-lea act a cărui acțiune


se petrece în linistea grădinii din fața casei în care locuiește Margareta . Apariția
lui Siebel (un tânar student , în grija căruia iși lăsase Valentin sora) va fi urmată
de vizita lui Faust , însoțit de Mefisto . În scurta lipsă a însoțitorului lui , Faust
admiră și salută pacea ce împrejmuie lăcașul în care trăieste Margareta (ARIE).
Mefisto revine cu o casetă de bijuterii pe care om pune pe prispa casei , alături
de florile aduse între timp de Siebel , apoi se ascunde împreună cu supusul său
pentru a se putea bucura împreună de reacția pe care o va avea tânara fată la
primirea unui asemenea dar . Margareta apare , dar gandurile îi sunt stăpânite de
chipul și de vorbele adresate ei cu o zi înainte de tânărul ce s-a oferit a o
conduce acasă .Cum cântecul ei nu reușește să-i dea liniste și decide să se
refugieze din nou în izolarea casei , ea vede florile aduse de Siebel și o casetă
ademenitoare , pe care abia îndrăznește să o deschidă . Momentul în care se
împodobeste extaziată cu bijuteriile sclipitoare aflate în ea , a oferit
compozitorului prilejul de a crea o arie in ritm de vals de mare efect
scenic(ARIA BIJUTERIILOR). Surpriza trăită o va împărtăși cu Marta , o
vecină mai bătrâna aflată în trecere , pe care Mefisto o va flata si o va invita la
plimbare pentru a-l lasa pe Faust să-și poata marturisi dragostea . Magia lui
Mefisto începe să lucreze și , târziu , când ea va rămane singură și îsi va
dezvălui stelelor de pe cer sentimentele , acestea vor fi auzite de Faust .

Ultimele două acte ale lui Gounod o ilustrează pe Margareta , cântându-și


durerea de a fi fost părăsită de Faust la vestea că este in așteptarea unui copil.
Acest tablou ce deschide actul al IV-lea este deseori omis de către regizori . O
următoare scemă reprezentativă o înfățișează pe Margareta refugiată în biserică ,
rugându-se lui Dumnezeu să-i dea puterea de a lupta împotriva încercării grave
prin care trece . Ruga ei este mereu întretăiată de vocea batjocoritoare a lui
Mefisto , ascuns printre coloanele lăcașului bisericesc . În acest timp se întoarce
de la razboi fratele ei , alături de soldații ce îsi cântă voioși victoria .(COR
BARBATESC) . Doar Valentin este neliniștit de felul în care îl întâmpină Siebel
, care șovăie să răspundă întrebărilor lui . Ajuns acasă , el va afla despre
dezonoarea adusa de Margareta familiei sale și când situația se va agrava prin
serenada batjocoritoare pe care Mefisto o cânta la fereastra , el va năvăli afara cu
spada în mâna , dar va fi ranit grav de tânarul adversar , în timp ce Mefisto
dispare misterios . În mulțimea atrasă pe stradă de cântecul serenadei și de
zgomotul spadelor , se afla și Margareta care asista îngrozită la scenele luptei în
care Valentin este învins . El va muri in brațele ei blestemând-o si lăsând-o
singură și pradă a deznădejdii .

Finalul (actul V) se petrece în împărăția lui Mefisto de pe Bocksberg ,


unde Faust este purtat pentru a putea uita dragostea pentru Margareta . Strigoi ,
vrăjitoare , iele si spiriduși sălbatici îl întâmpină într-un vârtej amețitor , iar după
alungarea lor vor începe dansurile unor femei încântătoare (BALET
SPECTACULOS ,,NOAPTEA VALPURGIEI”) . Cu viziunea lui peste
strălucitoarea feerie oferită de Mefisto , Faust îi cere să îl poarte înapoi pentru a
o putea salva din șirul de nenorociri prin care o văzuse trecând pe iubita sa ,
Margareta . Decorul în care el o gasește este dezolant(al II-lea tablou al actului
V) . Ea îsi așteaptă sfârșitul în lanțuri , închisă în celula unei închisori ,
condamnată pentru faptul de a-și fi omorât copilul într-un moment de răvășire a
minții . Glasul celui iubit îi luminează câteva clipe privire , dar apariția lui
Mefisto o înspăimântă și orice rugaminte a lui Faust de a-l fi urmat , nu mai
poate avea ecou în sufletul ei chinuit . Pe unduirile unei melodii de o rară
inspirație , ea îngenunchiază și roagă puterea divina să o ierte si sa o salveze , în
timp ce Mefisto se retrage cu prada lui , neîncetând să o blesteme . Margareta îsi
va da sufletul iluminat de puritatea unui coral înălțător care-i vestește apoteotic
mântuirea .

Remarcate prin frumusețea melodică sunt scenele de dragoste dintre Faust


și Margareta – alături de numeroase numere cu caracter de arii – cu
deosebire ,,Cavatina lui Faust” din actul al III-lea ce pune în evidență trăsăturile
modale ale persomajului.Dar momentul cel mai original îl constituie scena în
biserică (actul al III-lea) , în care Gounod , muzicianul fin , cunoscător profund
al muzicii medievale bisericești , realizează un spectaculos salt în lumea veche a
muzicii modale.

Gounod contribuie la emanciparea stilului de operă , îmbogățindu-l pe


plan vocal și instrumental . Ceea ce Gounod a reușit să impună ca noutate în
opera romantică franceză a fost faptul că a înțeles , peste toate , că trebuie să
elimine efectele ce demonstrează virtuozitatea din interpretarea vocală menite să
impresioneze și să atragă publicul . Totodată părăsește superficialul din procesul
creator .El a adâncit în schimb forța expresivitații sentimentelor trăite de
personajele concepute de acesta pentru a întruchipa niste tipologii umane bine
definite . Fața de creatorii de operă ce i-au fost înaintași , Gounod face o
adevarata demonstrație de talent în ceea ce privește portretizarea muzicală .
Acesta este ,,noul” adus în limbajul operei de către compozitorul francez , un
,,nou”ce nu exclude ,,vechiul” ci îl mulează pe adevărul ideilor ce au
inspirat procesul său creator . Atât de tentant a fost Gounod să
cucerească veridicitate în exprimare , încât în prima versiune a partiturii
a încercat să incrusteze și dialoguri în proză , modalitate pe care o va înlocui
însă curînd cu tradiționalele recitative , asa cum vor apărea în tradiționalele
recitative și așa cum vor apărea și în prima versiune – reprezentă după 10 ani (3
martie 1879)cu un succes ce a avut răsunet pe plan universal în montarea de
la ,,Opera” pariziană . După acest succes , nici Wagner și nici Verdi nu au mai
continuat intenția lor obsedantă de a compune o operăă pe subiectul dramei lui
Goethe .

Urma pe care a lăsat-o Gounod în istoria muzicii – și aceasta după o


îndelungată perioadă de dominație a stilului bel canto italian , ca și după
captivanta voga a ,,operei mari” – a fost faptul că a reușit să redea operei
vibrația lirică și puritatea specifică poeziei și cântului francez , oferind
publicului modele de profunzime și de claritate stilistică în genul lirico-dramatic
cu o atât de veche tradiție în Franța . Muzicienii ce pot fi considerați ca
apaprținând încă generației sale (cum a fost Eduatd Lalo :1832-1892)sau mai
tineri (ca Leo Delibes :1836-1891 și Georges Bizet :1838-1875) au fost toți
admiratori și adepți ai artei sale . Îndatorați îi voe rămâne și cei a căror viață se
va prelungi cu unul sau două decenii în următorul secol , cum au fost Camile
Saint-Saens , Jules Massenet sau Gabriel Faure , creatori de operă ce vor evolua
spectaculos , fără să fi trădatidealurile artistice afirmate de Gounod . Mai mult
decât atat , au fost voci care au susținut că fără Gounod nu s-ar fi putut ajunge
așa de repede le ,,specificele unduiri parlando” din stilul lui Debussy .