Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obiective şi rezultate
Obiectivul principal al acestei unităţi de studiu constă în a oferi suportul informaţional
pentru a înţelege perspectiva sociologică și psihologică a conceptului de antreprenoriat. După
parcurgerea textului acestei unităţi de învăţare și a bibliografiei, veţi fi capabili să:
- identificați caracteristicile de personalitate ale antreprenorului din perspectiva
sociologică;
- identificați caracteristicile de personalitate ale antreprenorului din perspectiva
psihologică;
- delimitați conceptual antreprenorul de necesitate și antreprenorul de oportunitate; -
analizați factorii de atractivitate și respingere ai antreprenoriatului.
Se pot distinge următoarele principii care stau la baza formării de echipe (Ruef, 2001):
• alegerea pe bază de homofilie,
• alegerea intenționată,
• alegerea constrânsă de context/oportunități.
Principiu homofiliei se referă la tendința oamenilor de a se asocia cu alte persoane
asemănătoare, cum ar fi de gen sau etnie.
Alegerea intenționată reflectă tendințele oamenilor de a alege persoane care posedă
aptitudini valoroase, cum ar fi educația sau experiența.
Alegerea pe bază de structuri de oportunități stabilesc un context în care
funcționează primele două principii. Fondatorii firmei nu pot alege persoane pe care nu i-au
întâlnit, lucrează într-o altă organizație sau locuieșc într-un alt oraș (Ruef, 2002).
Aceste persoane sunt prezente încă din timpul fazei de înființare a firmei, înainte
de a începe efectiv să pună la dispoziție pe piață bunurile sau serviciile realizate. De
aceea persoanele trebuie să fie implicate încă de la început și să aibă o participare la
capitalul afacerii pentru a fi considerate membre ale echipei.
Managementul de vârf poate crea sau nu acțiuni antreprenoriale cu privire la
aspecte ale firmei (Brown & Eisenhardt, 1998; Eisenhardt & Martin, 2000). Acestea pot să
varieze de-a lungul unui spectru de la firme antreprenoriale la cele administrate.
Un "promotor" caracterizează partea antreprenorială a spectrului, pe când un
"mandatar" caracterizează partea administrativă (Stevenson, 1983; Stevenson și Gumpert,
1985; Stevenson și Jarillo, 1986).
Singura intenție a promotorului este să urmărească și să exploateze oportunitățile
indiferent de resursele deținute/controlate la momentul apariției oportunității, în timp ce
mandatarul își propune să utilizeze eficient resursele deținute/controlate în prezent.
Stevenson descrie managementul antreprenorial ca având următoarele dimensiuni:
orientarea strategică,
angajamentul față de oportunitate,
angajamentul față de resurse,
controlul resurselor,
structura managementului, filosofia recompensei.
Recombinarea inovativă a resurselor a fost sugerată a fi rezultatul unei vigilențe
înalte față de noi oportunități (Zahra & Wiklund, 2000). Abilitatea de a identifica și de a se
angaja în noi oportunități a fost privită ca o trăsătură esențială de antreprenoriat
indivizilor (Casson, 1982, Kirzner 1973, Knight, 1942, Schumpeter, 1934).
Stevenson (1983) sugerează că firmele antreprenoriale își bazează strategiile
exclusiv pe oportunitățile care există în mediul înconjurător, folosind oportunitățile ca
punct de plecare pentru elaborarea strategiilor. Antreprenorii tind să urmărească noi
oportunități fără a ține seama de resursele controlate în prezent, identificând resursele
necesare pentru a exploata o oportunitate după ce au evaluat o nouă strategie.
Firmele administrate, pe de altă parte, tind să privească mai mult resursele pe care
le controlează deja, atunci când elaborează strategii. Managerii (administratorii) pot fi
conștienți de oportunitățile din mediul înconjurător, dar au tendința de a gândi în ceea ce
privește modul de utilizare și exploatare cât mai eficientă a resurselor pe care le
controlează. Teoriile recente ale antreprenoriatului (Shane, Venkataraman, 2000) afirmă că
"antreprenoriatul implică legătura dintre două fenomene: prezența oportunităților
lucrative și prezența indivizilor întreprinzători".
26 EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
persoanele obişnuite (Van Praag, 1999; Van Praag, Versloot, 2007). În plus, încrederea în
sine este strâns legată de eficienţă, de valorificarea experienţelor anterioare şi recuperarea
după eşecuri (Chen, 1998).
Tyszka 2011) a arătat că, doar antreprenorii orientaţi spre oportunităţi şi nu cei
deveniţi antreprenori din necesitate se caracterizează prin niveluri ridicate ale încrederii în
sine, comparativ cu celelalte persoane. Antreprenorii nu se dovedesc întotdeauna a fi
persoane marcate de o predispoziţie deosebită spre risc; ei sunt nevoiţi (nevoiţi, mai degrabă
decât predispuşi) să se implice în mai multe activităţi investiţionale curente riscante,
comparativ cu salariaţii.
Aversiunea scăzută faţă de risc încurajează intrarea în antreprenoriat, ceea ce este
considerat un truism în studiile despre antreprenoriat (Cramer, 2002; Kan şi Tsai, 2006).
Individualismul este de asemenea asociat cu o probabilitate mai mare de intrare în
antreprenoriat (McGrath, 1992; Tiessen, 1997).
Pentru Casson (1990), riscul (antreprenorial) este un rezultat al imposibilităţii
determinării certe a succesului intrării pe piaţă sau dacă o inovaţie poate avea şi un rezultat
nedorit. Antreprenorii caută să reducă reacţiile negative (teamă, epuizare sau frustrare)
care rezultă din posibilitatea unui eşec în faţa materializării riscurilor.
Simon (2000) au evidențiat că prejudecăţile cognitive ale antreprenorilor determină o
percepţie a riscului mai scăzută decât la restul persoanelor (Antonites şi Wordsworth, 2009).
Cele mai întâlnite distorsiuni cognitive ar fi: supraîncrederea (ignorarea propriilor limite),
iluzia şi încrederea în ”legea numerelor mici” (există un număr limitat de informaţii care
contează în luarea unei decizii).
Janney şi Dess (2006) susţin că există diferenţe însemnate între momentele asumării
acestor riscuri pe parcursul vieţii antreprenoriale, cele mai importante survin la momentul
înfiinţării şi lansării unei noi firme.
Antreprenorii, ca grup, au fost de obicei caracterizaţi ca individualişti prin natura lor
(McGrath, 1992; Nicholson şi Anderson, 2005), deşi Longenecker (1988) a remarcat că nu
toţi antreprenorii se potrivesc acestei descrieri.
Unele cercetări indică faptul că persoanele individualiste prezintă un nivel mai redus
de cooperare în cadrul unui grup (Wagner, 1995), că există o disponibilitate mai scăzută
pentru munca în echipă (Kirkman şi Shapiro, 2001) sau că este puţin probabil ca aceste
persoane să iniţieze acţiuni care să îmbunătăţească performanţa de ansamblu a grupului
(Moorman şi Blakely, 1995). Individualismul poate avea o relaţie pozitivă în raport cu
capitalul social; persoanele individualiste consideră munca în colectiv că poate fi
interesantă şi profitabilă dacă le va aduce beneficii personale care nu ar fi putut fi obţinute
dacă ar fi lucrat singure (Wagner, 1995; Allik şi Realo, 2004; Ascigil şi Magner, 2013).
Antreprenorii dețin încredere și optimism în exces, deși, lucrează adesea în situații
care prin definiție sunt noi, imprevizibile, complexe și sub rezerva presiunilor de timp.
Antreprenoriatul este definit ca identificarea și exploatarea oportunităților de afaceri
din cadrul organizației (Shane&Venkataraman, 2000). Antreprenoriatul este important pentru
crearea de locuri de muncă, dezvoltarea economică și societală a națiunilor, respective pentru
inovații (Van Praag & Versoot, 2007).
Antreprenoriatul este considerat a fi un proces cu (cel puțin) trei faze (Baron, 2007)
de:
a) identificare a oportunităților, în care antreprenorul identifică o afacere viabilă și
fezabilă,
b) lansare sau dezvoltare/execuție, în care antreprenorul asamblează resursele
30 EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Bibliografie:
Amit, R. and Muller, E., “Push” and “pull” entrepreneurship. Journal of Small Business &
Entrepreneurship, 12(4), 1995, pp. 64-80,
Bandura, A., Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory, Prentice-Hall,
New Jersey, 1986, pp. 45-86,
Bardi, A, & Schwartz, H.S., Values and behavior: strength and structure of relations, Personality and
Social Psychology Bulletin, Vol. 29, No.10, 2003, pp.1207-1220,
Baum, J. R., Frese, M., & Baron, R. A., The Psychology of Entrepreneurship, Lawrence Erlbaum
Associates, New Jersey, 2007, pp.115 -145,
Baron, R. A., Cognitive mechanisms in entrepreneurship: why and when entrepreneurs
think differently than other people. Journal of Business Venturing, Vol.13, 1998, pp. 275-
294,
Baron, R. A., Psychological perspectives on entrepreneurship: cognitive and social factors in
entrepreneurs success. Current Directions in Psychological Science, Vol.9, No.1, 2000, pp.15-18,
Bell-Gredler, M.E., Learning and Instruction. Theory into Practice, Macmillan Publishing Company,
New York, 1986, pp. 40-62,
Bhandari, N, C., Intention for entrepreneurship among students in India. Journal of Entrepreneurship,
2006, pp. 169-179,
Bird, B.M., Towards a theory of entrepreneurial competency, In: Advances In Entrepreneurship, Firm
Emergence and Growth, Eds. Jerome A. Katz, Robert H. Brockhaus, 1995, pp. 51-72,
Casson, M., Entrepreneurship. Aldershot: Edward Elgar Publishing, 1990, pp. 36-65,
Cramer, J.S., Hartog, J., Jonker, N. and Van Praag, C.M., Low risk aversion encourages the
choice for entrepreneurship: an empirical test of a truism. Journal of economic behavior &
organization, 48(1), 2002, pp. 29-36.
Dees, G., Emerson, J. & Economy, P., Enterprising Nonprofit: A Toolkit for Social Entrepreneurs.
John Wiley ve Sons, New York, 2001, pp. 75 -125,
Drucker, P., Entrepreneurship in business enterprise. Journal of Business Policy, 1(1), 1970, pp. 3-12.
Drucker, P., Innovation and Entrepreneurship. New York: Harper & Row, 1980, pp. 115-190,
Kolvereid, L., 1996. Prediction of employment status choice intentions. Entrepreneurship
Theory & Practice, 21(1), 1996, pp. 47-57,
Hatos, A., Hatos R., SUNT ATITUDINILE FAŢĂ DE RISC ŞI INDIVIDUALISMUL PREDICTORI
AI ANTREPRENORIATULUI DIN ROMÂNIA?, Amfiteatru Economic, 17(38), 2014, pp. 151-162,
Patrick A. E, Oluremi H. A., Mofoluwake P. A., An Exploration of Some Sociological Approaches to
Entrepreneurship, European Journal of Business and Management , Vol. 6, No. 5, 2014 , pp. 18 – 24,
Michael Frese, Michael Gielnik, The Psychology of Entrepreneurship, Annual Review of
Organizational Psychology and Organizational Behavior, 2014, pp. 413-438,
Melek, K. and Canani, K., The Psychology of Entrepreneurship, www.intwchopen.com, pp. 1-25,
Moore, C.S., Mueller, R.E., The transition from paid to self-employment in Canada: the
importance of push factors. Applied Economics, 34(6), 2002, pp.791-801,
Simon, M., Houghton, S.M., Aquino, K., Cognitive biases, risk perception, and venture
formation: how individuals decide to start companies. Journal of Business Venturing, 15(2),
2000, pp.113-134,
Tyszka, T., Cieślik, J., Domurat, A. and Macko, A., Motivation, self-efficacy, and risk
attitudes among entrepreneurs during transition to a market economy. The Journal of
SocioEconomics, 40(2), 2011, pp.124-131,
Van Praag, C.M., Some classic views on entrepreneurship. De Economist, 147(3), 1999, pp. 311-335,
Van Praag, C.M. and Versloot, P.H., What is the value of entrepreneurship? A review of recent
research. Small Business Economics, 29(4), 2007, pp. 351-382.
32 EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ