Sunteți pe pagina 1din 2

Limba naţională în corelaţie cu limba literară

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât limba naţională, întrucât ea
reprezintă esenţa unicităţii, în care se contopeşte sufletul poporului. Calitatea de
nepreţuit a limbii naţionale se explică prin harul ei de a oglindi întreaga istorie a
poporului, cu toate bucuriile şi tristeţile ei, victoriile şi înfrângerile trăite, visele
realizate şi speranţele spulberate. În ea se ascunde amintirea trecutului nostru,
zestrea noastră strămoşească, o comoară care poate fi moştenită, păstrată şi
cultivată.
De cultivarea limbii naţionale se ocupă limba literară, limba lui Eminescu şi
Alecsandri, care s-au inspirit din izvorul nesecat al folclorului. Aşadar, este
arhicunoscut faptul că, o limbă literară constituie forma îngrijită, normată şi
cultivată a unei limbi naţionale. Limba literară formînd o supravariantă a limbii
naţionale, caracterizată printr-un sistem de norme fixate în scris, care îi asigură o
anumită unitate şi stabilitate. Limba literară are o sferă largă de funcţionare, ea
este limba scrierilor ştiinţifice, filozofice, beletristice, este limba presei şi a vieţii
politice, precum şi limba folosită în diferite instituţii: administraţie, şcoală,
teatru…
Este important de înţeles faptul că, orice limbă literară funcţionează în
paralel cu limba naţională, de care se deosebeşte mai mult sau mai puţin. Din
această cauză trebuie să conştientizăm că, limba populară este aceeaşi limbă, dar
vorbită la voia întâmplării de fiecare vorbitor, după bunul său plac şi simţ şi că
acest grai popular nu poate fi identificat cu textele de limbă literară scrisă, cu
textele documentelor de stat, cu textele literar-artistice şi publicistice. Dar în
acelaşi timp, limba literară nu ar fi existat fără limba naţională, prin ce şi se
determină corelaţia istorică dintre aceste două relităţi.

Limba naţională în corelaţie cu limba literară e şansa fiecărui popor de a fi o


personalitate pe arena mondială, şansa lui la existenţă continuă.   

Planul de idei:

1. Tema: Limba nationala in corelatie cu limba literara


2. Conceptul: Limba nationala- esenta unicitatii poporului.

3. Ideea-comuna: Limba nationala- o forma cultivate a limbii literare;


4.Problema: Sferele de functionare a limbii literare si cele
nonfunctionale a limbii nationale.

5. Opinia proprie: pastrarea si prosperarea limbii asigura existenta continua a


poporului.

S-ar putea să vă placă și

  • Foaie de Titlu Engleza
    Foaie de Titlu Engleza
    Document2 pagini
    Foaie de Titlu Engleza
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Limba Literara
    Limba Literara
    Document2 pagini
    Limba Literara
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • WWW Referat Ro-1romana Doc65c7e
    WWW Referat Ro-1romana Doc65c7e
    Document1 pagină
    WWW Referat Ro-1romana Doc65c7e
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Ion Drutaaaa
    Ion Drutaaaa
    Document6 pagini
    Ion Drutaaaa
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Evaluare MD
    Evaluare MD
    Document2 pagini
    Evaluare MD
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Glossa
    Glossa
    Document1 pagină
    Glossa
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Virusuri
    Virusuri
    Document1 pagină
    Virusuri
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Verbul
    Verbul
    Document2 pagini
    Verbul
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Exportul RM
    Exportul RM
    Document4 pagini
    Exportul RM
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Yimbet
    Yimbet
    Document1 pagină
    Yimbet
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Etica Ci Cercetarea Avortului
    Etica Ci Cercetarea Avortului
    Document19 pagini
    Etica Ci Cercetarea Avortului
    Maria Comerzan
    100% (1)
  • Liceul Teoretic Universul
    Liceul Teoretic Universul
    Document6 pagini
    Liceul Teoretic Universul
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Holocaustul
    Holocaustul
    Document3 pagini
    Holocaustul
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Vasile Alecsandri
    Vasile Alecsandri
    Document4 pagini
    Vasile Alecsandri
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Motivul Casei in Opere
    Motivul Casei in Opere
    Document2 pagini
    Motivul Casei in Opere
    Maria Comerzan
    67% (3)
  • Glossa
    Glossa
    Document1 pagină
    Glossa
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Rezumat Frunze de Dor
    Rezumat Frunze de Dor
    Document8 pagini
    Rezumat Frunze de Dor
    Silvia Golubițchi
    67% (3)
  • Povestea Codrului de M .Eminescu
    Povestea Codrului de M .Eminescu
    Document1 pagină
    Povestea Codrului de M .Eminescu
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Dragostea Shi Sacrificiul Ei
    Dragostea Shi Sacrificiul Ei
    Document1 pagină
    Dragostea Shi Sacrificiul Ei
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Frunze de Dor
    Frunze de Dor
    Document4 pagini
    Frunze de Dor
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Francesco Petrarca
    Francesco Petrarca
    Document1 pagină
    Francesco Petrarca
    Ina Carauş
    Încă nu există evaluări
  • Frumos Si Sfunt Rezumat
    Frumos Si Sfunt Rezumat
    Document1 pagină
    Frumos Si Sfunt Rezumat
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Frumos Shi Sfint
    Frumos Shi Sfint
    Document1 pagină
    Frumos Shi Sfint
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Nicolae Titulescu
    Nicolae Titulescu
    Document1 pagină
    Nicolae Titulescu
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Notre Dame de Paris
    Notre Dame de Paris
    Document1 pagină
    Notre Dame de Paris
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Remis Vasile Celac Maria
    Remis Vasile Celac Maria
    Document1 pagină
    Remis Vasile Celac Maria
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări
  • Scoala
    Scoala
    Document3 pagini
    Scoala
    Maria Comerzan
    Încă nu există evaluări