Perchezitia domiciliara

Consideraţii introductive privind percheziţia

Săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie duce la naşterea unui rapor juridic concret de drept
penal(raport de conflict) în baza căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor,iar
acesta este obligat să suporte consecinţele faptei sale.

Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de existenţa unor organe specializate ale
statului care să soluţioneze conflictul ivit între stat şi infractor,iar astfel prin preluarea raportului
de drept penal de aceste organe,în vederea tragerii la răspunderea penală a făptuitorului pe calea
justiţiei într-un process penal,dă naştere la un raport juridic procesual penal,care se desfaşoară
între subiecţii procesului penal.

Aceste organe specializate potrivit dreptului de procedură penală sunt denumite generic
organe judiciare, din care fac parte instanţele de judecată de la toate nivelele şi organele de
urmărire penală (procurori, organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organe de cercetare
penală speciale)..Pentru realizarea justiţiei, este necesar desfăşurarea unui întreg lanţ de activităţi
care încep cu descoperirea infracţiunii, identificarea făptuitorilor, strângerea şi administrarea
probelor şi terminându-se cu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului care în această fază
capătă calitatea de inculpat.
Strângerea şi administrarea probelor este una din sarcinile principale ce revin organelor de
urmărire penală şi se realizează printr-o multitudine de acte, de urmărire penală a căror executare
este reglementată prin norme juridice prevăzute în Codul de Procedură Penală..
Principalele acte de urmărire penală prin care se realizează strângerea probelor sunt: cercetarea la
faţa locului, reconstituirea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.

Conform art.156 alin.1 din Codul de Procedură Penală “Percheziţia poate fi

domiciliară,corporal,informatică sau a unui vehicul”. Totodată,alin.2 din art.156 ne explică
modul în care se efectuează percheziţia: “Percheziţia se efectuează cu respectarea demnităţii,fără
a constitui ingerinţă disproporţională în viaţa privată”1.[ R.A:art.100 alin. (2) CPP 1968]

1
Codul de Procedură Penală,ed. Hamangiu 2019

1
 Noţiuni generale

Cuvântul „percheziţie” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea propriu-zisă

este privită la modul general ca o „scotocire”. Din punct de vedere al Dicţionarului Explicativ al
Limbii Române, percheziţia este cercetarea făcută de organele de cercetare penală sau de
procuror asupra unei persoane sau în locuinţa acesteia, pentru găsirea şi ridicarea probelor
materiale ale infracţiunii sau pentru descoperirea infractorului2.

Prin urmare, a percheziţiona înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunţit, asupra unei
persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuţios şi în detaliu fiecare veşmânt cu care este
îmbrăcată persoana şi în orice loc din locuinţa acesteia.
Ca activitate procesuală, percheziţia este o activitate desfăşurată de organele de urmărire
penală, sau de instanţa de judecată, în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care
sunt „ascunse” şi care fiind descoperite pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală3.

Din punct de vedere procedural percheziţia este o activitate ce se caracterizează prin

relaţii procesuale ce se nasc între părţile procesului penal, care derivă din dreptul la despăgubire,
la repararea pagubei create părţii vătămate prin infracţiune şi necesitatea administrării probaţiunii
penale, deziderate care se realizează şi prin ridicarea silită de obiecte, valori, documente sau
înscrisuri, care după caz se pot afla asupra unor persoane ori în locuinţele acestora, persoane care
pot avea calitatea de făptuitori, complici, tăinuitori sau martori, chiar dacă sunt sau nu
dobânditori cu bună credinţă.
Din cele prezentate putem spune că percheziţia reprezintă procedeul probator care constă
în cercetarea efectuată asupra corpului şi îmbrăcămintei unei persoane, sau la locuinţa acesteia,
cu scopul de a găsi şi ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de
bună voie, precum şi în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de probă necesare
soluţionării cauzei penale.

Conţinutul percheziţiei îl formează o cercetare cu caracter de constrângere a unor

persoane şi a dreptului lor de folosinţă a unor clădiri sau porţiuni de teren cu acces limitat.

2
DEX’98,ediţia a II-a ,p.776
3
Dicţionar de termeni juridici-Colecţia juridică,ed.2000

2
 Scopul percheziţiei
Percheziţia ca act de urmărire penală este activitatea care vine în conflict cu drepturile şi
libertăţile individuale respectiv, cu libertatea şi inviolabilitatea persoanei, cu libertatea şi
inviolabilitatea domiciliului.
Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul
lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale4.

Cazurile şi condiţiile în care se poate dispune percheziţia domiciliară (art.157 CPP)

Conform art.157 alin.1 din CPP “Percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu
poate dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către
o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi presupune
că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această
infracţiune ,la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului ori a
inculpatului5.
Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este
folosit de o persoană fizică sau juridică.[R.A:art.100 alin.1 CPP 1968]
Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de
lege.( Art.27 alin.3 din Constituţia României).

Art.27 din Constituţia României consacră faptul că „domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile”,
iar percheziţia este o ipoteză legală de excepţie 6. Magistratul care autorizează sau dispune
efectuarea unei percheziţii trebuie şi are obligaţia de a cântări cu responsabilitate, gestul său, care
va avea la bază existenţa condiţiilor şi împrejurărilor care impun cu necesitate executarea
acestuia, scopul pentru care se execută.
Situaţiile şi împrejurările în care organele judiciare pot încălca dreptul persoanei la
inviolabilitatea domiciliului sunt reglementate de art.27, alin.2 din Constituţia României unde
sunt prevăzute excepţii derogatorii de la art. 27, alin1, privind inviolabilitatea persoanei, a
domiciliului acestuia. Acestea sunt:
a) Executarea unui mandate de arestare sau a unei hotărâri judecătoresţi;
b) Înlăturarea unei primejdii privind viaţa,integritatea fizică sau bunurile unei personae;
c) Apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) Prevederile răspândirii unei epidemii.

4
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului-1948,art.12,M.O
5
Art.157 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art.102 pct. 103din Legea nr.255/2013.
6
Constituţia României

3
 Procedura de emitere a mandatului de percheziţie domiciliară(art.158 alin.1 CPP)
Percheziţia domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale,la cererea procurorului,de
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală.În cursul judecăţii,percheziţia se dispune,din oficiu sau la cererea procurorului,de către
instanţa învestită cu judecarea cauzei.

4
5
6
7
8
9
10