UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ”SIMION BĂRNUȚIU”

MASTER SPECIALIZAREA ȘTIINȚE PENALE

PROCEDURI SPECIALE II

PROCEDURA ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Ion POIANĂ

Masterand: Dănuț-Petru CÎRSTEA

-SIBIU 2020-
 CUPRINS:

Introducere............................................................Error! Bookmark not defined.

Capitolul 1 - Considerații generale privind căsătoria....Error! Bookmark not

defined.

1.1. Noțiunea de căsătorie în actualul Cod civil............Error! Bookmark not

defined.

1.2. Căsătoria în dreptul roman........................Error! Bookmark not defined.

1.3. Căsătoria în perioada medievală................Error! Bookmark not defined.

1.4. Căsătoria în Europa secolului al XIX-lea...............Error! Bookmark not

defined.

Capitolul 2 - Instituția familiei în dreptul românesc......Error! Bookmark not

defined.

2.1. Secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.............Error!

Bookmark not defined.

2.2. Codul Civil al lui Cuza..............................Error! Bookmark not defined.

2.3. Familia în comunism.................................Error! Bookmark not defined.

Capitolul 3 - CEDO și drepturile LGBT.............Error! Bookmark not defined.

Concluzii................................................................Error! Bookmark not defined.

Bibliografie............................................................Error! Bookmark not defined.

I. Tratate și lucrări de specialitate....................Error! Bookmark not defined.

II. Acte normative:.............................................Error! Bookmark not defined.

III. Resurse electronice......................................Error! Bookmark not defined.

3
4
 Introducere

Ca institutie, raspunderea penala, consecinta inevitabila a incalcarii

normelor de drept, cuprinde un ansamblu de dispozitii privitoare la realizarea
prin constrangere a normelor penale, la cauzele care fac ca aceasta sa fie
inlaturata sau in care paote fi inlocuita cu alta forma a raspunderii juridice.
In procesul constatarii si angajarii raspunderii penale in cazul
infractorului minor se intalnesc insa o serie de particularitati, cauzate de starea
bio-psiho-fizica a acestuia,1 care influenteaza in mod direct atat determinarea
capacitatii penale, cat si stabilirea regimului sanctionator, aspecte ce
deosebesc tratamentul infractorului minor in domeniul raspunderii penale fata
de cel al majorului. Totodata se impune a fi reliefat cadrul juridic in care se
desfasoara reeducarea minorului delincvent in tara noastra, in raport cu
viziunea actuala a legiutorului.
Actualitatea temei propuse este determinată de creşterea numărului
infractorilor precum şi diversificarea infracţiunilor săvâşite de către minori, a
factorilor ce contribuie la orientarea minorilor spre un comportament în
dezacord cu legea şi a condiţiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii
minorilor; modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu.

1
Anastasiu Crisu, Tratamentul infractorului minor in materie penala. Aspecte de drept comparat, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p. 2;

5
1. Evolutia reglementarii raspunderii penale

In istoria dreptului, in ceea ce priveste judecarea si pedepsirea

infractorului minor, este de precizat ca la inceputuri nu exista o deosebire a
modului de abordare intre minor si major. Aceasta situatie s-a datorat in mare
masura modului superficial, chiar primitiv al abordarii problemei psihologice,
particularitatilor pe care le prezinta din acest punct de vedere minorul, care sa
conduca la un tratament diferentiat. Intrucat in final se urmarea mai ales o
compensare de acelasi fel cu cea produsa prin infractiune (moarte pentru
moarte), deci mai mult sentimentala, gradul de vinovatie nu a fost luat in
calcul, la popoarele antice ignorandu-se total deosebirea de tratament al
infractorilor minori fata de adulti. Astfel, pe prim plan se afla aprecierea
faptei ca atare si a rezultatelor sale, neluandu-se in considerare aspecte legate
de ,,vointa” faptuitorului.
Mai tarziu, in Grecia antica, in contextul unei vieti spirituale bogate, au

6
aparut diferentieri, criteriul ce a determinat acest fapt fiind responsabilitatea
minorilor.2
In dreptul roman a fost consacrata o responsabilitate atenuata, odata cu
nasterea organizatiilor statale care si-au asumat functia de a reprima
infractiunile prin aplicarea pedepselor.3 Aceste diferentieri se faceau insa
numai cand era vorba de crimina publica.
Concluzia care se poate retine, referitor la situatia minorilor infractori
in dreptul penal antic, consta in inexistenta unui sistem de drept penal
material sau procedural aplicabil acestora. Totusi, dreptul roman cuprindea
precizarile cele mai substantiale, motiv pentru care a si influentat celelalte
sisteme juridice in acest domeniu, unele preluand chiar intreaga reglementare.
Un fapt important 1-a constituit promovarea ideii ca minorul, in aceste
cazuri, sa fie exclus nu numai de la aplicarea pedepsei, ci si de la urmarire,
deci sa nu mai fie supus cercetarii, judecatii.4 Aceasta idee se extinde din ce in
ce mai mult, fiind preluata de sistemele de drept moderne: copilul pana la o
anumita varsta era exclus atat de la urmarire, judecata, cat si de la aplicarea
unei pedepse. (in vechiul drept englez, impotriva copilului care nu implinise
varsta de 7 ani nu se puteau efectua cercetari, aceeasi precizare fiind impusa si
in dreptul spaniol, varsta limita fiind insa de 10 ani si jumatate).
Perioada de mari transformari, precum si viata spirituala pronuntata a
secolului al XIX-lea au influentat si evolutia stiintelor juridice. Codurile care
apar in acest secol promoveaza un principiu deosebit de important, si anume

2
A se vedea George Solomonescu, Tratamentul infractorului minor in dreptul penal comparat, Editura Tipo-Akti s,
Bucuresti , 1935, p. 3.
3
In epoca celor 12 table se facea o diferentiere intre impuberi si puberi, precizandu-se ca impuberul este
raspunzator, insa nu in aceeasi masura ca puberul (pubertatea era fixata pentru baieti la 14 ani, iar pentru
fete la 12 ani). Ulterior, copilul care implinea varsta de 7 ani nu era pedepsit, minorii fiind pedepsiti dupa
aceasta varsta, daca se stabilea, in fiecare caz in parte, ca a inteles urmarile faptelor sale. A se vedea G.
Solomonescu , op. cit., p. 3.
4
Se indica unele hotarari, ca de exemplu cea din 24 martie 1659, prin care s-a declarat nula o hotarare
pronuntata impotriva unui minor de 9 ani si jumatate sau o alta, din 26 noiembrie 1667, referitoare la un
copil de 10 ani si jumatate. A se vedea G. Solomonescu, op. cit., p. 12.

7
acela al individualizarii pedepselor si prevederi speciale de drept penal
material pentru infractorii minori, dar si de drept procedural. S-a introdus
principiul specializarii instantelor care, mai tarziu, a determinat specializarea
judecatorilor, creandu-se tribunalele pentru minori. De asemenea, intervin
transformari si in domeniul penitenciar, minorii fiind tinuti separat de adulti,
incercandu-se aplicarea unui regim educational.
Evolutia delincventei juvenile in societatea contemporana, chiar cu
unele deosebiri de la o tara la alta, prin frecventa, tendine si forme de
manifestare, continue sa mentina in stare de alerta cele mai avizate organisme
internationale, indeosebi Organizatia Natiunilor Unite, iar pe continentul
nostru, Consiliul Europei. Criminalitatea juvenila suscita interesul nu numai
al specialistilor in materie de educatie si ocrotire, dar si al celor din sfera
dreptului penal, a criminologiei, sociologiei, filozofiei, biologiei; de
asemenea, ea sta in atentia a numeroase organizatii guvernamentale si
nonguvernamentale, ca si in preocuparile unor persoane cu initiative
particulare de interes umanitar.

2. Istoric romanesc

Parcurgand istoria regimului sanctionator al minorului infractor in

Romania, se constata ca primele legiuiri romanesti care fac referire la minori
au fost ,,Cartea Romaneasca de Invatatura" a lui Vasile Lupu de la 1646 in
Moldova si „Indreptarea legii" a lui Matei Basarab de la 1652 in Muntenia.5
Minoritatea este tratata printre cauzele care apara de pedeapsa sau
micsoreaza pedeapsa, de exemplu, pravila lui Matei Basarab prevedea:
,,coconii de tot si cu totul se iarta, orice greseala ar gresi, cocon insemnand

5
A se vedea P. lonescu Muscel, Istoria dreptului penal roman, Bucuresti, 1931, pp. 76-77, George Fotino,
Pagini din istoria dreptului romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1962, p. 52.

8
pana la al saptelea an de varsta"; de la 7 ani si pana la pubertate (14 ani baietii
si 12 ani fetele) minorilor li se aplicau pedepse mai usoare. In aceste legiuiri
intalnim si o a treia categorie de varsta, respectiv 14-20 ani baietii si 12-25 ani
fetele, care beneficiaza de o ameliorare in regimul lor de sanctionare.
Legiuirea lui Caragea, care intra in vigoare in Tara Romaneasca in anul
1818 cuprindea in cartile V si VI, rezervate dreptului penal, reglementari mai
complexe ale regimului minorilor delincventi si mult mai nuantate. 6 Aceasta
legiuire a pregatit terenul unei modificari in ceea ce priveste reconsiderarea
faptului conform caruia minoritatea era pana la varsta de 20 ani, 7 raportat si la
prevederile din legislative altor tari. Astfel, prevedea ca pana la 7 ani, minorul
nu raspundea penal. Intre 7-14 ani, ,,se osandeste dupa imprejurari, ori la
bataie sau la inchisoare in vreo manastire, nici mai mult de 5 ani, nici mai
putin de unu". Pentru fiii de boieri se inlocuia bataia cu incredintarea lor
parintilor sau epitropilor (asemanator tutelei), ceea ce oglindea inegalitatea
minorilor in fata legii. De la 14-20 ani, pentru infractiunile pedepsite cu
moartea sau cu ocna, minorii erau trimisi la inchisoarea Snagov sau
Margineni pe o perioada care nu putea sa fie mai mare de 10 ani, nici mai
mica de 2 ani. Daca infractiunea era pedepsita cu bataia, cu biciul sau cu
toiegele, minorului i se dadea a treia parte din loviturile cu nuiele.8
In Condica Criminaliceasca a lui Ion Sandu Sturza din 1826 care s-a
aplicat in Moldova pana la unirea Principatelor 9, limita de varsta de la care
incepe raspunderea penala a acestora este de la 8 ani, iar intre 8-15 ani,
minorii puteau fi pedepsiti cu inchisoarea numai cu conditia sa fi lucrat cu
pricepere, iar in caz contrar erau incredintati parintilor pentru ingrijire si
supraveghere, si sub raspunderea lor civila.
Consacrarea de catre codurile penale moderne a principiului
6
A se vedea I.C. Filiti si Suchianu, Contributii la istoria justitiei penale in Principatele romane, Curierul
Judiciar, Bucuresti, 1928, pp. 37-45.
7
Dupa G. Solomonescu, op.cit., p. 5.
8
Mircea Sandu Godea, Minoritatea in dreptul penal roman, Editura Servo-Sat, Arad, 1998, pp. 35-39.
9
P. lonescu Muscel, op. cit. pp. 115-116, 123.

9
individualizarii pedepsei, a principiului neresponsabilitatii sau
responsabilitatii atenuate a minorului delincvent, crearea unei jurisdictii
speciale pentru aceasta categorie speciala, separarea minorilor de majori in
inchisori si stabilirea pentru cei dintai a unui regim diferit, ca si introducerea
in aceste coduri a unor masuri de siguranta sau educative, sunt tot atatea
inovatii care au influentat direct sau indirect eforturile de creare si
fundamentare a sistemului juridic special de sanctionare a minorilor
delincventi la noi in tara.
Primul Cod penal roman intrat in vigoare la 1 mai 1865, sub domnia lui
A. I. Cuza, reglementeaza tratamentul penal al minorilor in titlul VI si
distinge trei perioade in viata minorului din punctul de vedere al legii penale,
facand din minoritate cand o cauza de incapacitate penala, cand o cauza legala
de atenuare a pedepselor. Pana la varsta de 8 ani, conform art. 61, minorul nu
raspunde penal, deoarece beneficiaza de o cauza absoluta de incapacitate
penala (prezumtie absoluta). Intre 8-15 ani, raspunderea fiind subordonata
priceperii, minoritatea este fie o cauza de incapacitate penala, cand minorul a
lucrat fara pricepere, fie o cauza de atenuare a pedepsei, cand acesta a lucrat
cu pricepere.10
La 31 martie 1919 si-a inceput activitatea la Gherla primul institut de
educatie corectiva, infiintat in anul 1886, si care era organizat pentru minorii
de ambele sexe, fiecare avand insa o cladire separata, fiind internati la
inceputul activitatii lui, minorii neinfractori intre 7-20 ani, cat si minorii care,
dupa executarea pedepsei cu inchisoare, erau supusi educatiei corective pana
la majorat, respectiv 21 de ani. Prin Decr. 2908 din 4 iulie 1921 a fost
adoptata Legea pentru infrangerea vagabondajului si cersetoriei si pentru
protectia copiilor, care consacra noi forme si mijloace de prevenire a
delincventei minorilor. In cuprinsul legii se prevedea infiintarea scolilor de

10
Victor Dan Zlatescu, Curs de drept comparat-geografie juridica, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 1996, p. 12.

10
indreptare si ocrotire, si a unor colonii de munca pentru minorii vagabonzi si
cersetori intre 10 si 18 ani, ca si pentru minorii gasiti, infiintarea unor birouri
de triaj care sa asigure depistarea urgenta, corectarea si inaintarea cauzelor
pentru judecare, reglementari care, desi limitate la numai cateva infractiuni,
au contribuit la cristalizarea unui sistem de tratament modern pentru minorii
infractori.
Prin noul Cod penal din 1936 majoratul penal a fost fixat la 19 ani
distingandu-se doua etape de varsta ale minorilor; pana la 14 ani, denumita
perioada copilariei, cand minorul nu raspunde penal, si intre 14-19 ani,
perioada adolescentei, in care minorul nu este responsabil pentru infractiunea
savarsita, afara de cazul cand se dovedeste ca in momentul savarsirii a lucrat
cu discernamant. Desi apreciat ca o opera legislativa valoroasa, ca o
manifestare de prestigiu a stiintei penale romanesti, 11 acest cod a suferit
modificari imediat dupa intrarea sa in vigoare privind regimul minorilor, noua
lege coboara limitele de varsta referitoare la minori, a majoratului penal de la
19 ani la 18 ani, cat si cea a incapacitatii penale de la 14 la 12 de ani. Intre 12-
18 ani se situeaza o etapa intermediara, 12-15 ani, in care minorul raspundea
penal numai daca a lucrat cu discernamant; minorul de la 15-18 ani, desi
raspundea penal, beneficia de un tratament atenuat in ce priveste aplicarea
pedepsei. In art. 138 din aceasta lege, se arata ca ,,minor este acela care nu a
implinit varsta de 18 ani".

3. Aspecte privind raspunderea penala

Minoritatea face obiectul Titlului V din cadrul Partii generale a Codului

penal actual, legiutorul reglementand limitele raspunderii penale (art. 113),
consecintele raspunderii penale (art. 114), masurile educative ce le sunt
11
Referatul Ministrului de Justitie nr. 9142/20.09.1938 adresat Consiliului de Ministri, prin care se
argumenteaza necesitatea modificarii Codului penal publicat in Monitorul Oficial nr. 272/24.09.1938, pp.
4490-4494, Biblioteca Arhivelor Statului, Bucuresti.

11
aplicabile (115), precum si pedepsele pentru minori (115-125).12
In literatura de specialitate s-au purtat numeroase discutii cu privire la
limita inferioara de varsta de la care poate fi angajata raspunderea penala a
minorului, stabilirea acesteia fiind influentata de conditii, realitati sociale,
umane, proprii fiecarui stat de-a lungul oranduirilor sociale, motiv pentru
care, datorita diversitatii conditiilor nu exista si nici nu s-a propus o limita de
varsta minima absoluta, adoptata de legile penale din diferite state. 13 Exista
insa o tendinta generala de ridicare a nivelului acestei limite, cat mai multi
minori sa fie exclusi de la regimul sanctionator si supusi unui sistem
educational.14
Articolul 113 N.C.P. este consacrat expres problemei limitelor
raspunderii penale a minorului, precizandu-se ca minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu raspunde penal, find consacrata o prezumtie legala
absoluta de incapacitate penala.
Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se
dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant, lipsa de răspundere penală fiind
relativă. Asadar, raspunderea este conditionata de existenta unei limite de
varsta si de constatarea discernamantului.
Notiunea de “discernamant” comporta o pluralitate de definitii in
doctrina juridical, retinandu-se ca o capacitate de a intelege si de a-si
manifesta constient vointa, in raport cu un anumit fapt. Pentru retinerea
discernamantului trebuie sa se dovedeasca in cazul minorului capacitatea de a
intelege sensul, valoarea sau urmarile unui anumit act pe care-l savarseste, si
totodata faptul ca acesta si-a determinat in mod normal vointa, in raport cu
acel act concret.15

12
Codul penal
13
A se vedea Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Ioan Oancea, Fodor Ioan, Iliescu Nicoleta, Bulai Constantin,
Stănoiu Rodica, Vasile Rosca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Editura Academiei
Române, All Beck, Bucureşti, 2003, p. 232.
14
Matei Basarab, Drept penal-parte generala, Editura Lumina Lex, Cluj-Napoca, 1997, p. 258.
15
George Antoniu, Dictionar juridic penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 152.

12
 Proba discernamantului ii revine acuzarii, instanta are obligatia ca in caz
de dificultate in constatarea acestuia sa administreze probele necesare sau
chiar sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Existenta
sau inexistenta acestuia se stabileste nu doar in raport de starea psihica a
minorului, ci si cu natura faptei savarsite si imprejurarile concrete ale
comiterii acesteia.16
O mentiune care se impune a fi facuta este aceea ca nu se confunda
constatarea existentei discernamantului sau lipsa acestuia cu iresponsabilitatea
prevazuta de art. 28 N.C.P. potrivit caruia nu constituie infractiune, fapta
prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârsirii faptei, fie
din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-si dea seama de
actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele. Minorul lipsit de
discernamant este insa normal din punct de vedere psiho-fizic.
 De asemenea, notiunea de “discernamant” nu poate fi confundata cu
notiunea de vinovatie care constituie o trasatura esentiala a oricarei
infractiuni. In situatia unui minor peste varsta de 16 ani, prezumat in mod
absolut a avea discernamant, se poate sustine si totodata dovedi ca a comis
fapta fara vinovatie.
Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii.17
Intr-un proiectul de Cod penal din 2007 legiutorul impunea ca limită a
raspunderii penale, varsta de 13 ani, apreciind ca minorul sub 13 ani nu
raspunde penal, însă acel proiect nu a trecut.
In privinta stabilirii limitelor raspunderii penale a minorilor in cazul
savarsirii de infractiuni instantanee intr-una din fazele in care el raspunde sau
nu penal, nu sunt dificultati. Limitele acestor faze sunt precis determinate de
art. 113 N.C.P.
In ceea ce priveste insa infractiunile continue, continuate, de obicei

16
Constantin Butiuc, Raspunderea penala a minorilor, in Revista de drept penal, nr. 4/2002, pp. 22-23.
17
Art. 113, alin. (3), N.C.P;

13
sunt necesare cateva precizari, deoarece comiterea lor poate sa se incadreze in
limitele fazelor enumerate mai sus, sau sa-si produca efectul progresiv mai
tarziu. Daca o parte din actele componente ale infractiunii continuate au fost
savarsite de minorul intre 14-16 ani cu discernamant, iar alta parte dupa
implinirea varstei de 16 ani, faptuitorul urmeaza sa fie tratat din punct de
vedere al raspunderii penale dupa dispozitiile aplicabile minorului infractor
intre 16 si 18 ani.18
Daca o parte din actele componente s-au savarsit in timp ce minorul era
in varsta de 16-18 ani, iar o parte s-au continuat dupa ajungerea la majorat,
raspunderea sa penala, ca si tratamentul sanctionator aplicabil, vor fi la fel cu
acelea prevazute de lege pentru majori. Ne aflam in prezenta unei situatii
asemanatoare si in cazul savarsirii infractiunii continue. Cand minorul a
savarsit atat intr-o perioada cand nu raspunde penal, cat si intr-o perioada in
care el este raspunzator penal acte ce constituie o infractiune de obicei, el va
fi tras la raspundere penala numai pentru actele savarsite in perioada de
raspundere penala. In ipoteza savarsirii de catre minor a unei infractiuni
progresive, de ex. o fapta de vatamare corporala in perioada in care el nu
raspunde penal, el nu va fi tras la raspundere penala pentru urmarile
progresive aparute in perioada cand el a devenit raspunzator penal.19
Legea noastra penala in vigoare tine de asemenea seama de elementul
varsta si in raport cu persoanele care ar putea deveni victime ale unor fapte
prevazute de legea penala (subiecti pasivi). Astfel, uneori varsta subiectilor
pasivi constituie o conditie esentiala pentru existenta infractiunii (art. 220 –
actul sexual cu un minor și art. 221 – coruperea sexuală a minorilor). Dar
chiar atunci cand in normele penale nu se vorbeste in mod expres despre
varsta, cu ocazia aplicarii sau individualizarii sanctiunilor, trebuie sa se aiba
in vedere varsta faptuitorului cat si a victimei, putand fi retinute, cand este
18
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, partea generală, Ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p. 156.
19
Ilie Pascu, Drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 187.

14
 cazul, ca o imprejurare personala de natura sa serveasca la stabilirea gradului
de pericol social al faptei sau al faptuitorului.

4. Cauze care înlătură răspunderea penală

Referitor la aceste cauze există anumite particularităţi care se referă

anume la minori. Astfel prescripţia răspunderii penale a minorilor are sub
aspectul termenelor o reglementare specială.20 Din conţinutul articolului 131
din codul penal reiese că aceste termene se reduc la jumătate, reducere ce se
aplică la termenul de prescripţie stabilit în raport cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea comisă. Termenele de prescripţie pentru minori sunt
reduse la jumătate atât în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale cât şi
în ceea ce priveşte prescripţia executării penale. Primele încep să curgă de la
data săvârşirii infracţiunii, pentru infracţiunea continuă termenul curge din
momentul epuizării, adică al încetării acţiunii ori inacţiunii continue, în cazul
infracţiunii continuate de la data comiterii ultimului act ce intră în conţinutul
acesteia,21 în cazul infracţiunilor progresive şi de obicei – din momentul
producerii ultimului rezultat. Pentru infracţiunile săvârşite în concurs real,
termenul curge separat pentru fiecare infracţiune, iar în caz de concurs ideal –
de la data comiterii acţiunii ori inacţiunii infracţionale.

5. Sanctiunile aplicate minorilor

Legiuitorul Codului penal din 2009 instituie pentru infractorii minori

un sistem mixt de sanctiuni, alcatuit din masuri educative si pedepse. Trasatura
caracteristica a acestui sistem este data, in principal, de componenta masurilor

20
Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Ioan Oancea, Fodor Ioan, Iliescu Nicoleta, Bulai Constantin, , Stănoiu
Rodica, Vasile Rosca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, p.243.
21
Vintila Dongoroz, Drept penal, Editura Societatii Tempus si Asociatia romana de stiinte penale, Bucuresti,
2000, p. 534.

15
educative, sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ, destinate
unor personalitati in formare si susceptibile de influentare. Aceste sanctiuni
sunt adecvate conditiilor fizice, psihice si umane care deosebesc pe infractorii
minori de cei adulti. Cadrul sanctiunilor pentru minori infractori nu poate fi
insa redus, numai la masuri educative. Pe langa necesitatea unei reactii prin
pedepse fata de minorii care savarsesc infractiuni deosebit de grave si vadesc o
periculozitate deosebita, recurgerea la sanctiuni penale (pedepse) se impune
uneori si din ratiuni practice. Astfel, in cazul minorilor care ating varsta
majoratului pana in momentul judecarii sau a caror fapta a fost descoperita
dupa majoratul infractorului, aplicarea masurilor educative apare ca lipsita de
ratiune. Prevederea in lege a unor pedepse pentru minorii infractori are si un rol
preventiv general descurajand pe cei care ar fi tentati sa savarseasca
infractiunile astfel sanctionate.
In literatura de specialitate este mentionat totodata, ca pedepsele
aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atat prin natura
lor, cat mai ales prin modul de aplicare si executare. 22 Datorita acestor
particularitati, pedepsele aplicabile minorilor, alcatuiesc, alaturi de masurile
educative un sistem sanctionator special, care functioneaza alaturi de sistemul
general, comun, aplicabil adultilor.23
Prin Legea 304/2004 privind Organizarea judiciara s-au infiintat tribunale
specializate pentru cauzele cu minori si de familie, precum si complete sau sectii
specializate pentru cauze cu minori si familie pe langa judecatorii, tribunale si curti
de apel, avand competenta de a judeca infractiunile savarsite de minori sau asupra
minorilor. Pe langa aceste tribunale specializate functioneaza un parchet specializat
care nu are personalitate juridica, iar parchetele de pe langa curtile de apel au in
structura si o sectie pentru minori si familie. Asadar s-au infiintat parchete si
instante judecatoresti specializate, ceea ce asigura un cadru institutional
22
Ortansa Brezeanu, op.cit., p. 15.
23
Vezi pe larg, Ortansa Brezeanu, Din istoria regimului sanc[ionator al minorului infractor in Romania, Revista de
drept penal nr. 2/1995, pp. 83-94.

16
corespunzator celui judiciar european.24

6. Masuri educative aplicabile minorilor

De lege lata sunt prevazute in art. 115 N.C.P. patru masuri educative
neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea
la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică, alături de două măsuri educative
privative de libertate, respectiv internarea într-un centru educativ și internarea
într-un centru de detenție. Masurile educative, oricare ar fi ele, nu trebuie sa fie
confundate cu masurile de siguranta, care pot fi luate si fata de faptuitorii
minori, insa fara nici o legatura cu varsta acestora, ci exclusiv pentru
inlaturarea unor stari de pericol date in vileag prin savarsirea faptei prevazute
de legea penala.
Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal special, fiind
consecinţe ale răspunderii penale şi se iau numai dacă minorul a săvârşit o
infracţiune. În art. 117-120 N.C.P., respectiv 124-125 N.C.P., legiuitorul
definește măsurile educative după cum urmează:
- Stagiul de formare civică constă în obligaţia minorului de a participa
la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă
consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de
infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său
viitor.
- Supravegherea constă în controlarea şi îndrumarea minorului în
cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub
coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la
cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor
activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta
procesul de îndreptare a acestuia.
24
Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 955.

17
 - Consemnarea la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului
de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată
cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă,
are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite
activităţi impuse de instanţă.
- Asistarea zilnică este obligaţia minorului de a respecta un program
stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de
desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
- Internarea într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o
instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de
pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi
programe de reintegrare socială.
- Internarea într-un centru de detenţie constă în internarea minorului
într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi
supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum
şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor
sale.
Când în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate
persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin
care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a
celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării
măsurii educative într-un penitenciar.

Procedura privind cauzele cu minori

Codul de procedură penală tratează cauzele cu infractori minori în art.

504-520 N.C.P.P.
În lumina reglementării Codului de procedură penală şi a Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, se poate conchide că

18
pentru cauzele penale cu infractori minori există o procedură specială care
cuprinde aspecte specifice atât în ceea ce priveşte urmărirea penală şi
judecata, cât şi în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârii penale.
Prin Legea nr. 304/2004, s-au înfiinţat tribunale specializate pentru cauzele
cu minori şi de familie, precum şi complete sau secţiispecializate pentru cauze
cu minori şi familie pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel, având
competenţa de a judeca infracţiunile săvârşite de minori sau asupra minorilor.
Datele de la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate
pentruminori şi familie şi localităţile în care îşi vor desfăşura activitatea se
stabilesc, în modeşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform
al Consiliului Superior al Magistraturii. Pe lângă tribunalele specializate
pentru cauze cu minori şi de familie funcţioneazăun parchet specializat, care
nu are personalitate juridică, Parchetele de pe lângă curţilede apel au în
structură şi o secţie pentru minori şi familie.

3.Condiţii pentru aplicarea procedurii speciale

Procedura specială în cauzele cu infractori minori se aplică tuturor

minorilor carerăspunde din punct de vedere penal, fiind între 14-18 ani. Cu
toate acestea, întrucâtexistă o prezumţie legală relativă de lipsă de
discernământ pentru minorii între 14-16 ani, unele dispoziţii speciale de
protecţie sunt prevăzute pentru această categorie de minori11. Astfel, una
dintre
condiţiile aplicării proceduri speciale, o reprezintă starea deminoritate a
învinuitului sau inculpatului precum şi a părţii vătămate. În mod firesc,
procedura specială ocroteşte pe infractor cât este minor,considerându-se că
singur nu şi-ar putea face apărarea în bune condiţii. Însă, ca o prelungire a
protecţiei procesuale,
în art. 483 C.pr.pen. se prevede că proceduraspecială se aplică în cursul

19
judecăţii atunci când, la data sesizării instanţei, inculpatulera minor, chiar
dacă între timp a împlinit vârsta de 18 ani.
10.I. Neagu,op. cit., p. 583.
11.G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007, p. 955.

O altă condiţie a aplicării procedurii speciale în cauzele cu infractori

minori, oreprezintă
obligativitatea
aplicării acesteia, în sensul că un minor nu poate fi urmărit şi judecat
potrivit procedurii obişnuite, întrucât acesta nu oferă protecţia deosebită pe
careo acordă procedura specială, toate hotărârile pronunţate cu nerespectarea
acestor normespeciale fiind lovite de nulitate
12.
4. Urmărirea penală a infractorilor minori
În art. 480 C.pr.pen. se prevede că urmărirea şi judecarea infractorilor
minori precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac
potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din prezentul
capitol şi din SecţiuneaIV a Capitolului I din Titlul IV al Părţii generale.
Aşadar, urmărirea în cauzele cu infractori minori se desfăşoară după
procedura obişnuită cuprinsă în art. 200-274C.pr.pen., care se completează cu
dispoziţiile art. 481 şi 482.În concret, urmărirea penală a infractorilor minori
se desfăşoară potrivit regulilor decompetenţă şi de procedură obişnuite,
aplicându-se şi următoarele reguli derogatorii13:
a)dacă învinuitul sau inculpatul minor nu a împlinit 16 ani, la ascultarea
sauconfruntarea acestuia, organul de urmărire penală, dacă consideră necesar,

20
citează Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a minorilor de
la domiciliulminorului, precum şi pe părinţii ori pe tutore, curator sau
persoana în îngrijirea sausupravegherea căreia se află minorul[ art. 481 alin.
(1) C.pr.pen.]; Citarea persoanelor menţionate nu este obligatorie, deoarece
legea lasă la apreciereaorganului de urmărire penală necesitatea chemării
acestora la actele de ascultare sauconfruntare.În literatura juridică a fost
exprimată opinia că ar fi indicat ca, în aplicarea prevederilor art. 481 alin. (1),
să se asigure şi participarea apărătorului, alături dereprezentantul autorităţii
tutelare şi de ocrotitorul legal al minorului, la orice ascultare sau confruntare a
acestuia. În acest fel s-ar întregi garanţiile ce-i sunt acordate minorului prin
procedura specială reglementată de lege14.
b)citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
minorilor de la domiciliul minorului, precum şi a părinţilor ori tutorelui,
curatorului sau persoaneiîn îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul
este obligatorie, la efectuarea
prezentării materialului de urmărire penală
[ art. 481 alin. (2) C.pr.pen.];
12

Idem
, p. 955-956.
13

I. Poiană
, Drept procesual penal, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009, p. 341.
14

I. Neagu,
op. cit., p. 584.

21
22
 Prin urmare, dacă la ascultare sau confruntare, în funcţie de datele
concrete şi pentru bunul mers al cercetărilor, organul de urmărire penală ar
aprecia necesară citarea persoanelor respective, în cazul prezentării
materialului de urmărire penală, citarea esteobligatorie.Citarea persoanelor,
după cum este formulat textul legal, este cumulativă, şi nualternativă.
Nerespectarea dispoziţiilor art. 481 alin.(2) C.pr.pen. poate atrage nulitatea
actului,dar numai în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) C.pr.pen., şi
anume dacă seconstată că anularea actului apare necesară pentru aflarea
adevărului şi pentru justasoluţionare a cauzei.
15
c)dacă persoanele respective nu s-au prezentat la ascultarea sau
confruntareaminorului, ori la prezentarea materialului de urmărire penală,
activităţile în cauză se vor desfăşura în lipsa acestora[ art. 481 alin. (3)
C.pr.pen.];Dacă, ulterior, cu ocazia verificării lucrărilor urmăririi penale
potrivit art. 261 C. pr. pen., procurorul constată că asistenţa acestor persoane
era necesară la prezentareamaterialului către infractorul minor, procurorul
poate restitui dosarul pentru refacereaacestui act în prezenţa celor indicaţi
16
. Unele instanţe au arătat că, în cazul în care, pânăla prezentarea
materialului de urmărire penală, inculpatul minor a împlinit vârsta de 16ani,
citarea persoanelor prevăzute la art. 481 alin. (3) la efectuarea acestui act
procesualnu este necesară; de altfel, omisiunea de a le cita, chiar atunci când

23
citarea lor esteobligatorie, se acoperă prin îndeplinirea procedurii de citare de
către prima instanţă
17
.d)organul de urmărire penală poate să solicite efectuarea
referatului deevaluare
de către Serviciul de probaţiune, când consideră necesar, revenind
obligaţiainstanţei de judecată să dispună efectuarea acestuia, dacă referatul nu
a fost solicitat încursul urmăririi penale
18
[ art. 482 alin. (1) C.pr.pen.].
15

A. Crişu,
op. cit., p. 298-299.
16

V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu,

op. cit., p. 394, în
I. Neagu,
op.cit., p. 585.
17

I. Neagu,
op. cit., p. 585.
18
Art. 482 C.pr.pen. a fost modificat prin O.U.G. 31/2008, având, în
prezent, următorul cuprins: „
Încauzele cu învinuiţi sau inculpaţi minori, procurorul care
supraveghează sau, după caz, efectuează urmărirea penală poate să solicite,

24
atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de evaluare decătre
serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie
teritorială îşi are locuinţaminorul, potrivit legii. În cauzele cu inculpaţi minori,
instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuareareferatului de evaluare
de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripţieîşi are locuinţa minorul, potrivit legii, cu excepţia cazului în
care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi
penale, potrivit dispoziţiilor alin. (1), situaţie în care dispunereareferatului de
către instanţa este facultativă”.

25
 Modificările recente aduse prin Legea nr. 356/2006, în materia actului
proceduralsuplimentar ce trebuie efectuat de către organele judiciare în
cauzele cu infractoriminori au schimbat, în mod esenţial, regimul juridic al
referatului de evaluare
19
.În forma iniţială a art. 482 C.pr.pen., efectuarea referatului de evaluare
eraobligatorie atât pentru faza urmăririi penale cât şi pentru faza judecării
cauzelor.Practica a demonstrat, însă, că soluţionarea cauzelor cu infractori
minori a fosttergiversată din cauza imposibilităţii continuării procedurii în
lipsa referatului deevaluare şi la crearea unor situaţii conflictuale între
reprezentanţii organelor de urmărire penală şi consilierii de probaţiune.
Aceste argumente au dus la concluzia că se impunerestrângerea obligativităţii
solicitării referatului de evaluare în cauzele cu infractoriminori doar pentru
faza de judecată, deoarece acest instrument, are rolul de a furnizainstanţei
date privind persoana inculpatului, care să îi permită o mai
bunăindividualizare a pedepsei, faza de urmărire penală fiind consacrată în

26
special activităţiide strângere a probelor
20
.În situaţia neefectuării referatului de evaluare în faza de urmărire
penală, sancţiuneacare intervine este nulitatea relativă, în condiţiile art. 197
alin. (1) şi (4) C.pr.pen.
21
.Potrivit art. 12 din O.G nr. 92/2000, referatul de evaluare conţine date
privind persoana învinuitului sau inculpatului, nivelul instrucţiei şcolare,
comportamentul,factorii care îi influenţează sau îi pot influenţa conduita
generală, precum şi perspectivele reintegrării în societate. La întocmirea
referatului de evaluare, serviciul de probaţiune poate colabora cu psihologi,
cadre didactice, sociologi, medici sau alţispecialişti desemnaţi de autorităţile
competente
22
. Nu poate fi primit acelaşi referat de evaluare ori de câte ori s-a pornit
o nouăurmărire penală. Aşadar, referatul de evaluare folosit într-o cauză
anterioară nu poate fifolosit într-o cauză nouă, deoarece, în caz contrar, ar
însemna că un singur referat poatefi folosit pe toată durata minoratului
23
.De asemenea, în situaţia în care, la dosarul de urmărire penală, există
un referat deanchetă socială, însă acesta nu a fost întocmit de autoritatea
tutelară competentă( aconsiliului local în raza teritorială a căruia domiciliază
minorul) ori a fost datat anterior
19
Pentru mai multe detalii privitoare la modificările legislative aduse prin
Legea nr. 356/2006 a se vedea
V. Gal
, Discuţii în legătură cu unele modificări legislative referitoare la
procedura în cauzele cu infractoriminori cuprinse în Legea nr. 356/2006, în

27
Dreptul nr. 9/2007, p. 203-204.
20

I. Neagu,
op. cit., p. 586.
21

A. Crişu,
op. cit., p. 303-304.
22

I. Neagu,
op. cit., p. 587.
23

A. Crişu,
op. cit., p. 305.

28
 aptelor deduse judecăţii în respectiva cauză, se poate aprecia că
urmărirea penală s-afinalizat în lipsa referatului de evaluare legal efectuat, caz
de nulitate absolută, conformart. 197 alin. (2) C.pr.pen
24
.e)Serviciul de probaţiune poate consulta medicul de familie al
minorului, profesorii acestuia, precum şi orice alte persoane care pot furniza
date despre persoanaminorului în vederea întocmirii referatului de evaluare,
care va furniza date referitoarela următoarele: starea fizică şi profilul
psihologic, dezvoltarea intelectuală şi morală,mediul familial şi social în care
a trăit şi s-a dezvoltat, factorii care influenţeazăconduita minorului şi care au

29
favorizat comportamentul infracţional al acestuia, trecutulinfracţional,
comportamentul minorului înainte şi după comiterea faptei[ art. 482 alin.(2),
(3), (4) C.pr.pen.].
4.1. Completări procesuale aplicabile numai minorilor între14-16 ani
Dispoziţiile speciale prevăzute pentru urmărirea infractorilor minori
sunt dedouă feluri: unele se aplică numai minorilor care nu au împlinit 16
ani , iar altele seaplică tuturor minorilor.
Normele care se aplică numai minorilor între 14-16 ani
25
a) La orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de
urmărireconsideră necesar, citează delegatul autorităţii tutelare, precum şi pe
părinţi, iar cândeste cazul, pe tutore, curator, persoana în îngrijirea ori
supravegherea căreia se aflăminorul.Citarea acestor persoane este facultativă,
deoarece legea se referă la situaţia cândorganul de urmărire ar aprecia că este
necesar; de aceea necitarea acestor persoane nu poate atrage nulitatea actelor
de ascultare sau confruntare. b) La prezentarea materialului de urmărire
penală, deci atunci când trebuieformulate apărările în legătură cu probele în
învinuire, organul de urmărire penală areobligaţia de a cita persoanele
indicate la lit. a); fiind o obligaţie, nerespectarea acesteidispoziţii atrage
nulitatea actului, dacă s-a produs vreo vătămare care nu poate fiînlăturată
decât prin anularea actului de prezentare a materialului de urmărire penală.
Nulitatea este relativă, deoarece nu este prevăzută în art. 197 alin. (2)
C.pr.pen. .În ambele cazuri [(a),(b)], neprezentarea persoanelor legal citate nu
împiedicăefectuarea ascultării, confruntării sau a prezentării materialului de
urmărire penală.
24

I. Neagu,
op. cit., p. 588-589.

30
 25

G. Theodoru,
op. cit., p. 956.

c) Pentru această categorie de minori se prevăd dispoziţii speciale

privindmăsurile preventive (art. 160
g
-160
h
C.pr.pen.). Astfel, potrivit alin. (1) din art.160
g
C.pr.pen. în mod cu totul excepţional, minorul între 14-16 ani care
răspunde penal poatefi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de
cercetare penală, cu înştiinţarea şisub controlul procurorului, pentru o durată
ce nu poate depăşi 10 ore, dacă există datecerte că minorul a comis o
infracţiune pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă sauînchisoare de 10 ani
ori mai mare, restrângându-se astfel, cazurile în care poate avea locreţinerea
numai la infracţiunile grave. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, reţinerea
poate fi prelungită numai dacă se impune, prin ordonanţă motivată, de
procuror, pentruo durată de cel mult 10 ore.În ce priveşte arestarea preventivă
a minorului între 14-16 ani care răspunde penal, potrivit alin.(1) al art.160
h
C.pr.pen.,

se cere aceeaşi categorie de infracţiunigrave, dar, totodată, condiţia ca

să nu fie suficientă o altă măsură preventivă. În alin.(2)din art.160

31
 h
C.pr.pen. se prevede că durata arestării preventive a inculpatului minor
între14-16 ani este de cel mult 15 zile, aşadar, jumătate din durata pentru
major, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive de către
instanţă trebuieefectuată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, faţă de 60
de zile prevăzute pentrumajori. Este limitată durata arestării preventive a
minorului între 14-16 ani în cursulurmăririi penale la un termen rezonabil şi
nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungireneputând depăşi 15 zile. În
situaţii cu totul excepţionale, când pedeapsa prevăzută delege pentru
infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 de
anisau mai mare, durata arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi
prelungită până la 180 de zile.
4.2. Completări procesuale aplicabile oricărui infractor minor între14-
18 ani
Norme speciale care se aplică oricărui infractor minor între 14-18 ani
26
a) Pentru învinuitul sau inculpatul minor, asistenţa juridică din partea
unuiavocat este obligatorie în tot cursul urmăririi penale, în condiţiile legii.
Astfel, avocatul poate participa la orice act de urmărire penală care implică
prezenţa sau audiereaacestuia, dar prezenţa este obligatorie la prezentarea
învinuirii, la ascultarea minorului şila prezentarea materialului de urmărire
penală. Neasistarea învinuitului sau inculpatului
26

G. Theodoru,
op. cit., p. 957.
minor de către avocat atrage nulitatea absolută a actului de urmărire
penală efectuat înlipsa avocatului [art.197 alin.(2) şi (3) C.pr.pen.]. b) În
cauzele cu infractori minori este obligatorie efectuarea de referate deevaluare

32
de către Serviciile de probaţiune. Aceste referate de evaluare, întocmite
lacerea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, de către
consilierii carefuncţionează în cadrul serviciilor indicate, cu sprijinul
organelor de poliţie, conţin dateîn ceea ce priveşte persoana minorului,
nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul,factorii care îi influenţează sau îi
pot influenţa conduita generală, precum şi perspectivele integrării în
societate.c) Învinuitul minor între 14-16 ani poate fi arestat cel mult 15 zile;
inculpatulminor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul
urmăririi penale pe odurată de cel mult 20 de zile [ art.160
h
alin.(3) C.pr.pen]. Durata arestării preventive ainculpatului între 16-18
ani poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, de fiecare datăcu 20 de zile,
fără să se depăşească în total un termen rezonabil, şi nu mai mult de 90 dezile;
în mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţia pe viaţă
sauînchisoarea de 10 ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului
minor poate fi prelungită la 180 zile. În cursul judecăţii, verificarea legalităţii
şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani se
efectuează periodic, dar nu maitârziu de 40 de zile.În afară de dispoziţiile
speciale menţionate, urmărirea penală în cauzele cuinfractori minori se
desfăşoară potrivit procedurii obişnuite.
5. Procedura de judecată a infractorilor minori5.1. Consideraţii
preliminare
Potrivit reglementării Codului de procedură penală, judecarea
infractorilor minori se face de către instanţele judecătoreşti cu aplicarea
procedurii obişnuite, care secompletează cu dispoziţiile din procedura
specială cuprinsă în art. 483-486. Dispoziţiilecare reglementează judecarea
minorilor sunt cuprinse în Codul de procedură penală şi înLegea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată.Cauzele în care inculpatul este
minor se judecă, potrivit competenţei obişnuite,de către judecători anume

33
desemnaţi potrivit legii; judecata poate desfăşura în cadrultribunalelor
specializate pentru minori şi familie sau în cadrul secţiilor care pot fiînfiinţate
la acele instanţe. Astfel, în funcţie de competenţa materială şi
teritorială,determinate de infracţiunea săvârşită, devine competentă să judece
cauza completul sau

secţia specializată a judecătoriei, tribunalului sau curţii de apel; dacă s-

a înfiinţat untribunal specializat pentru minori sau familie, competenţa revine
acestuia, dacăinfracţiunea este de competenţa materială a tribunalului. Când
în aceeaşi cauză sunt maimulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este
posibilă disjungerea, competenţarevine tribunalului specializat pentru minori
şi familie
27
.Instanţa va rămâne competentă să judece şi va aplica procedura
specială pentruminori, chiar dacă în timpul judecăţii inculpatul devine
major[ art. 483 alin. (2)C.pr.pen.]. Dacă inculpatul a săvârşit fapta când era
minor, dar la data sesizării instanţeiîmplinise vârsta de 18 ani, judecata se va
desfăşura după procedura obişnuită

34
 28
.La soluţionarea cauzelor cu infractori minori, participarea procurorului
este
obligatorie
[ art. 315 alin. (1) C.pr.pen.], la toate termenele de judecată, revenindu-
iobligaţia să manifeste rol activ pentru respectarea dispoziţiilor legale
privitoare la judecarea cauzelor cu minori, având la dispoziţie mijloace
procesuale pentru realizareaacestui scop( poate ridica excepţii, pune întrebări
inculpatului, cere administrarea de noi probe, ia cuvântul la dezbaterea
fondului etc.)
29
.
5.2. Compunerea instanţei
Doctrina face distincţie între
compunerea instanţei
, care semnifică alcătuireacompletului de judecată din judecători şi
constituirea instanţei,
care presupune participarea la şedinţa de judecată, alături de completul
format din judecători, a procurorului şi a grefierului
30
.Una dintre derogările în ceea ce priveşte compunerea completului de
judecatăconstă în aceea că infracţiunile săvârşite de minori( ori infracţiunile
săvârşite asupraminorilor) sunt judecate în cadrul secţiilor sau al completelor
specializate care seorganizează la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi
judecătoriilor ori în cadrultribunalelor specializate pentru minori şi familie. În
conformitate cu prevederile Legiinr. 304/2004 ( art. 41 şi 52), judecătorii care
îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor şi completelor specializate sunt
anume desemnaţi de către colegiile de conducere alerespectivelor instanţe. În
ceea ce priveşte judecătorii care îşi desfăşoară activitatea încadrul tribunalelor

35
specializate pentru minori şi familie, prin interpretarea extensivă a
prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
27

G. Theodoru,
op. cit., p. 958.
28

I. Poiană,
op. cit., p. 342.
29

A. Crişu,
op. cit., p. 317.
30

A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu

, Drept procesual penal, Ed. AllBeck, Bucureşti,2001, p. 417-418.

36
 desemnarea acestora se face de către Consiliul Superior al
Magistraturii, în urma promovării concursului organizat conform art. 43-47
31
.În practica instanţelor de judecată
32
s-a stabilit că dispoziţiile art. 483 C.pr.pen., potrivit cărora cauzele în
care inculpatul este minor se judecă de către judecători anumedesemnaţi

37
potrivit legii, nu se aplică şi cauzelor în care inculpatul este major, iar
infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor. Nerespectarea dispoziţiilor
privind compunerea instanţei de judecată este prevăzută sub sancţiunea
nulităţii absolute, ceea ce atrage, în cazul în care un minor inculpat a fost
judecat de judecători care nu au fost desemnaţi în completele sau
secţiilespecializate pentru minori, desfiinţarea hotărârii pronunţate [ art. 197
alin. (2) şi (3)].
5.3. Persoanele chemate la judecarea minorului
În art. 484 alin. (1) C.pr.pen. se prevede că judecarea cauzei privind
oinfracţiune săvârşită de minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia
cazului cândminorul s-a sustras de la judecată. În baza rolului său activ
instanţa trebuie să depunătoate diligenţele 33 pentru ca minorul să fie prezent
la judecată. Prin sustragerea de la judecată trebuie să se înţeleagă refuzul,
neprezentarea cu rea-credinţă a inculpatuluiminor la judecată, rea-credinţă
care trebuie însă stabilită în mod cert, şi nu dedusă dinsimpla absenţă a
acestuia
34 .În art. 484 alin. (2)35 se stipulează că la judecarea cauzei se citează,
în afară de părţi, Serviciul de probaţiune de la domiciliul minorului, părinţii
acestuia36
sau, dupăcaz,
tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se
află minorul,
precum şi
alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de cătreinstanţă
37
.Faţă de
faza urmăririi penale
, unde citarea pentru aceste persoane era
facultativă

38
 şi numai dacă infractorul minor nu împlinise vârsta de 16 ani, în
faza judecăţii
citareaeste
obligatorie,
chiar dacă minorul împlinise vârsta de 16 ani. În plus, faţă de urmărirea
penală instanţa poate cita şi alte persoane decât cele precizate în textul de
lege, a căror
31

I. Neagu,
op. cit., p. 590.
32
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 513/2005,
www.scj.ro.
33
Spre exemplu, emiterea mandatului de arestare conform art. 183
C.pr.pen..
34

A. Crişu,
op. cit., p. 320.
35
Alin. (2) al art. 484 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I
pct. 226 din Legea nr. 356/2006.
36
C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 18/A/22 ianuarie 2003
, www.dezvaluiri.ro.
37
Prin O.U.G. nr. 60/2006, dispoziţiile privitoare la citarea obligatorie a

39
Serviciului de probaţiune la judecarea cauzelor cu infractori minori au fost
suspendate până la data de 31 martie 2007. Până la aceastădată, în aceste
cauze, citarea Serviciului de probaţiune era
facultativă
. Citarea părţilor, a părinţilor şi aServiciului de probaţiune, începând cu
data de 1 aprilie 2007, a devenit
obligatorie
, iar numai dacă estecazul vor fi citate şi celelalte persoane indicate în
textul de lege.

prezenţă este considerată necesară la soluţionarea cauzei, precum şi la o

mai bunăalegere a măsurilor care trebuie luate
38
.Potrivit alin. (3) al art. 484 C.pr.pen., persoanele menţionate la alin. (2)
audreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte
propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate, revenind instanţei, în
baza rolului activ,aducerea la cunoştinţă a acestor drepturi şi îndatoriri.În
situaţia în care, persoanele prevăzute la alin. (2) al art. 484 C.pr.pen. au fost

40
legalcitate şi nu s-au prezentat, se va proceda la judecarea cauzei în lipsa
lor[ art. 484 alin.(4)C.pr.pen.]. Nerespectarea obligaţiei de citare a
persoanelor prevăzute la alin. (2) al art. 484C.pr.pen. este sancţionată cu
nulitatea relativă prevăzută de art. 197 alin. (1) sau alin.(4), adică nulitatea va
putea fi invocată dacă s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fiînlăturată decât
prin anularea actului ori anularea ar fi necesară pentru aflarea adevăruluişi
justa soluţionare a cauzei.
5.4. Desfăşurarea judecăţii
Dispoziţiile procedurale privind desfăşurarea judecăţii cauzelor cu
infractori minoricuprind norme derogatorii privind publicitatea şedinţei de
judecată.Astfel, art. 485 alin. (1) arată că şedinţa în care are loc judecarea
infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe. În alin. (2) al
aceluiaşi articol, se arată căşedinţa nu este publică
39
.Logica instituirii acestor reguli derogatoare a constituit-o preocuparea
ca minoruluisă i se creeze condiţiile cele mai favorabile, fără a fi influenţat de
prezenţa unui număr mare de persoane care să-i provoace reţineri în declaraţii.
Totodată, instanţa esteinteresată în crearea unui cadru cât mai apropiat de cel
în care se manifesta zilnicminorul, pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine
comportamentul normal, şi nu unulde conjunctură( de aceea, şedinţa de
judecată are loc separat, nu este publică şi suntcitate persoane din anturajul
zilnic al minorului).La desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate în
articolul 484 C.pr.pen.,apărătorii părţilor, şi cu încuviinţarea instanţei, şi alte
persoane.Logica instituirii acestor reguli derogatoare a constituit-o
preocuparea ca minoruluisă i se creeze condiţiile cele mai favorabile, fără a fi
influenţat de prezenţa unui număr mare de persoane care să-i provoace
reţineri în declaraţii. Totodată, instanţa este
38

41
 A. Crişu,
op. cit., p. 321.
39
În vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 485
C.pr.pen., prin adresa cu numărul21844/1148/2007, Procurorul general al
României a introdus recurs în interesul legii.

interesată în crearea unui cadru cât mai apropiat de cel în care se

manifesta zilnicminorul, pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine
comportamentul normal, şi nu unulde conjunctură( de aceea, şedinţa de
judecată are loc separat, nu este publică şi suntcitate persoane din anturajul
zilnic al minorului)
40
.Menţiunea dacă şedinţa nu a fost publică se face în încheierea de
şedinţă, aşa cum prevede art. 305 alin. (1)lit. b) C.pr.pen.În practica judiciară
s-au pronunţat soluţii în care se arată că nerespectareadispoziţiilor art. 484 şi
485 C.pr.pen. nu este sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 197alin. (2)
C.pr.pen., cu nulitatea absolută, ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 197
alin.(1) şi (4), atrage nulitatea hotărârii numai dacă prin aceasta se aduce o
vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii date
41
.Potrivit art. 485 alin. final C.pr.pen., atunci când inculpatul minor are
sub 16 ani,instanţa, după ce-l ascultă, poate dispune îndepărtarea lui din
şedinţă dacă apreciază căcercetarea judecătorească şi dezbaterile ar putea avea
o influenţă negativă asupraminorului.În consideraţia modificărilor aduse prin
O.U.G. 31/2008,

42
 referatul de evaluare seefectuează în mod obligatoriu numai în faza de
judecată.
Astfel, potrivit art. 482 alin.(2) C.pr.pen., în cauzele cu inculpaţi
minori, instanţa de judecată are obligaţia sădispună efectuarea referatului de
evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângătribunalul în a cărui
circumscripţie îşi are locuinţa minorul, potrivit legii, cu excepţiacazului în
care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi
penale, potrivit dispoziţiilor alin. (1), situaţie în care dispunerea referatului de
cătreinstanţă este facultativă.Dacă referatul de evaluare efectuat la urmărirea
penală nu este complet, întregireaacestuia se poate dispune de către instanţă
42
.Referatul de evaluare trebuie să cuprindă datele solicitate, care să
contribuie lastabilirea vinovăţiei şi aplicarea măsurilor corespunzătoare pentru
fapta dedusă judecăţii, şi nu date referitoare la o altă faptă, ce priveşte o altă
perioadă
43
.Atunci când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii
minori şi alţiimajori, potrivit art. 486 C.pr.pen.
44
, instanţa judecă în compunerea prevăzută în art. 483,
40

A. Crişu,
op. cit., p. 324.
41
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2515/2003,
www.scj.ro.
42

43
G. Theodoru,
op. cit., p. 960.
43

A. Crişu,
op. cit., p. 325.
44
T. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 1865/R/15 oct. 2004,
www.jurisprudenta.com.

44
 şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori
dispoziţiilecuprinse în acest capitol
45
.Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 171 alin. (2) C.pr.pen., asistenţa
juridică ainculpatului minor este obligatorie. În cazul în care în cauză nu
există un apărător ales,art. 171 C.pr.pen. alin. (4) impune obligaţia desemnării
unui apărător din oficiu.Sancţiunea încălcării dispoziţiilor privitoare la
asistenţa învinuitului sau inculpatuluiminor de către apărător constă în
nulitatea absolută
a hotărârii pronunţate, potrivit prevederilor art. 197 alin. (2) C.pr.pen.
S-a decis că neasigurarea asistenţei juridiceînvinuitului sau inculpatului

45
minor, judecata având loc şi în lipsa acestuia, constituiemotiv de casare a
hotărârii în recurs, în temeiul art. 385
9
pct. 5) şi 6) raportat la art. 484alin. (1) şi art. 171 alin. (2) C.pr.pen.
46
.În practica instanţelor de judecată, s-a pus problema dacă apărătorul
inculpatuluiminor poate pune concluziile în faţa instanţei în lipsa acestuia.
Faţă de modul neunitar în care problema a fost soluţionată, Plenul fostului
Tribunal Suprem, a dat îndrumăriinstanţelor
47
în sensul că, în cazurile în care legea prevede că asistenţa juridică
ainculpatului este obligatorie( deci şi în cazul asistenţei juridice a inculpatului
minor),apărătorul ales sau desemnat din oficiu
nu poate pune concluzii
în faţa instanţei decât în prezenţa inculpatului. Apărătorul nu poate
pune concluzii în lipsa inculpatului nici încazurile în care legea dispune ca
judecata să se facă în prezenţa inculpatului, iar acestase sustrage de la
judecată, deoarece în ambele situaţii este permisă numai asistenţainculpatului,
iar nu şi reprezentarea sa
48
.
5.5. Dispoziţii privind apelul şi recursul
Art. 493 C.pr.pen. prevede că dispoziţiile speciale privind judecarea
minorilor seaplică şi la judecata în apel şi recurs
49
. Aşadar, prevederile referitoare la compunereainstanţei, chemarea unor
persoane la judecat minorilor, desfăşurarea judecăţii şi judecarea inculpaţilor
minori împreună cu inculpaţii majori se aplică şi la judecata înapel şi recurs.
Regula se aplică şi în cazul rejudecării fondului după desfiinţarea saucasarea

46
hotărârii atacate în apel sau în recurs.
45
Art. 486 a fost modificat prin art. I din Legea nr. 356/2006. Anterior
modificării, art. 484 alin. (2) aveaurmătorul conţinut:
Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori
şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, instanţa judecă în compunerea
prevăzută în art. 483 şi după proceduraobişnuită, aplicând însă cu privire la
inculpaţii minori dispoziţiile cuprinse în acest capitol.
46

A. Crişu,
op. cit., p. 329.
47
Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1969, în C. D. 1969, p.
115.
48

I. Neagu,
op. cit., p. 594-595.
49
În acest sens, a se vedea,
M. Iordache
, Incidenţa art. 385
9
alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală încazul sancţiunilor
aplicabile minorilor ce răspund penal, atât cu privire la măsuri educative, cât
şi referitor la pedepse, în Dreptul, nr. 10/2009, p. 173-180.

47
În aceste condiţii, în practica judiciară s-a decis că, în măsura în care

48
instanţa deapel a judecat cauza la primul termen de judecată, în condiţiile
lipsei inculpatului minor şi a nedovedirii sustragerii acestuia de la judecată,
hotărârea pronunţată este lovită denulitate absolută şi supusă casării
50
.Dispoziţiile derogatorii sunt aplicabile dacă, la data sesizării instanţei
de apel sau derecurs, inculpatul este încă minor, chiar dacă în cursul judecăţii
în aceste căi de atac adevenit major
51
. Participarea procurorului este obligatorie la judecarea cauzelor cu
infractori minoriîn primă instanţă, în apel şi în recurs, potrivit art. 315, 376 şi
385
11
alin. (4) C.pr.pen.
6. Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori
Potrivit art. 100 C. pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate
lua o măsurăeducativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii
se ţine seama de gradulde pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de
dezvoltarea intelectuală şimorală, de comportamentul lui, de condiţiile în care
a fost crescut şi în care a trăit şi deorice alte elemente de natură să
caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplicănumai dacă se apreciază
că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentruîndreptarea
minorului.Măsurile educative care pot fi luate faţă de minor sunt:
mustrarea
,
libertateasupravegheată, internarea într-un centru de reeducare
şi
internarea într-uninstitut medical-educativ
52
.

49
 În doctrină s-a subliniat că pedepsele şi măsurile de siguranţă aplicate
minorilor sunt puse în executare potrivit procedurii obişnuite, ca în cazul
condamnaţilor majori; înschimb, punerea în executare a măsurilor educative
faţă de minori este reglementată denorme speciale
53
.
6.1. Executarea mustrării
Potrivit art. 487 C.pr.pen., în cazul în care faţă de minor s-a luat măsura
educativă a
mustrării
, aceasta se execută de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea[
alin.(1)]. Când din orice împrejurări măsura mustrării nu poate fi executată
îndată după pronunţare, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea
minorului, citându-se,
50
C. A. Bucureşti, Culegere de practică judiciară în materie penală, 2005,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 313-314.
51

V. Păvăleanu,
op.cit., p. 554.
52

G. Salontai, A. Salontai
, Unele aspecte teoretice privind drepturile infractorilor minori, în
Dreptul nr. 2/2005, p. 150.
53
A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu,
op. cit., p. 419.

50
 totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana
în îngrijirea sausupravegherea căreia se află minorul[ alin. (2)].Apreciem că
, de lege ferenda
, se impune modificarea art. 487 alin. (2) C.pr.pen. însensul citării
pentru termenul la care se execută mustrarea şi a Serviciului de probaţiune,în
condiţiile în care această instituţie participă activ şi semnificativ la
desfăşurarea procesului penal, atât prin redactarea referatului de evaluare a
minorului, cât şi prin participarea nemijlocită la urmărirea penală şi la
judecarea cauzei
54
.Potrivit art. 102 C.pen., mustrarea constă în dojenirea minorului, în
arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se
poarte în aşa fel încât sădea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată
atenţia că, dacă va săvârşi din nou oinfracţiune, se va lua faţă de el o măsură
mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.Această „dojenire” a minorului nu
trebuie să se reducă la o atenţionare sau o simplăadmonestare, instanţa
urmărind să-l facă să înţeleagă repercusiunile faptei sale, răul provocat şi că
nu trebuie să persiste în acest comportament, întrucât, în acest caz, i se
vaaplica o sancţiune mai gravă
55
.În ceea ce priveşte pronunţarea şi executarea măsurii educative a
mustrării, seconsideră că reprezintă activităţi distincte şi fac parte din faze
diferite ale procesului penal, respectiv faza de judecată şi cea de punere în
executare a hotărârii judecătoreşti.Astfel, o executare a mustrării nu face corp

51
comun cu hotărârea pronunţată şi dacăexecutare nu s-ar face în condiţiile art.
487 C.pr. pen., ar fi afectate temeinicia şilegalitatea hotărârii pronunţate, care
să justifice folosirea căilor de atac împotriva ei.Prin urmare, nu ar fi posibilă
invocarea unei căi de atac împotriva hotărârii pe aspectelegate de punerea ei
în executare, aspecte care nu ţin de activitatea de judecată
56
.
6.2. Punerea în executare a libertăţii supravegheate
În art. 103 C.pen. se prevede că măsura educativă a
libertăţii supravegheate
57
constă în lăsarea minorului în libertate pe termen de un an, sub
supraveghere deosebită.Supravegherea poate fi încredinţată, după caz,
părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot
asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare,instanţa dispune încredinţarea
supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de
încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, oriunei
instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.Instanţa pune în vedere,
celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de aveghea
îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se
puneîn vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul
se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele
ori a săvârşit din nou ofaptă prevăzută de legea penală.Instanţa poate să
impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele
obligaţii:
a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes
public fixată deinstanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore

52
pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
După luareamăsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala
unde minorul învaţăsau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la
care prestează activitateastabilită de instanţă. Dacă înăuntrul termenului
prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită
asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală,
instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării
într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penalăconstituie
infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.Termenul de
un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare alibertăţii
supravegheate.Potrivit art. 488 C.pr.pen., când instanţa a luat faţă de minor
măsura libertăţii supravegheate, măsura se pune în executare în şedinţa în care
este pronunţată, dacăminorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau
unităţii speciale căreia i s-aîncredinţat supravegherea sunt de faţă[ alin.
(1).Când punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţă, se fixează
un termen pentru care se va dispune aducerea minorului şi chemarea
persoanei căreia i s-aîncredinţat supravegherea acestuia[ alin. (2)].Art. 489
C.pr.pen. prevede că revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentruvreuna
din cauzele prevăzute în art. 108 C.pen., cu excepţia cazului când minorul a
săvârşit din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate se
dispun de instanţa care a pronunţat această măsură.
6.3. Internarea minorului într-un centru de reeducare sau
institutmedical-educativ

54 I. Neagu,op. cit., p. 595.

55 A. Crişu,op. cit., p. 333.
56 R.D. Lupaşcu, Poate constitui temei de desfiinţare sau casare a
hotărârii neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 487 C.pr.pen.?, în

53
Dreptul, nr.10-11/1995, p. 130-131.
57. În acest sens a se vedea, C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal
român.Partea generală, Ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2009, p. 369-371.
Potrivit art. 104 C.pen., măsura educativă a internării într-un centru de
reeducare se dispune în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură
posibilitatea de a dobândiînvăţătura necesară şi o pregătire profesională
potrivit cu aptitudinile sale. Această măsură se ia faţă de minorul în privinţa
căruia celelalte măsuri sunt neîndestulătoare.Faţă de mustrare şi libertatea
supravegheată, măsura internării într-un centru de reeducare este cea mai
severă, executându-se în regim de privare de libertate, fiind afectată deci
libertatea minorului.Durata internării într-un centru de reeducare, rezultă din
cuprinsul art. 106 alin. (1)C.pen., care prevede că măsura se ia pe perioadă
nedeterminată, însă nu poate duradecât până la împlinirea vârstei de 18 ani, în
mod excepţional, măsura putând fi prelungită pentru o perioadă de cel mult
doi ani, însă numai dacă prelungirea estenecesară pentru realizarea scopului
internării.Potrivit dispoziţiilor art. 490 C.pr.pen.,în cazul în care s-a luat faţă
de minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, instanţa
poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii
luate. Punerea în executarese face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre
organului de poliţie de la locul unde seaflă minorul[ alin. (1)].În alin. (2) al
art. 490 C.pr.pen. se prevede că organul de poliţie ia măsuri pentruinternarea
minorului.Potrivit noilor dispoziţii ale art. 490 C.pr.pen., introduse prin Legea
nr. 356/2006,în vederea punerii în executare a măsurii educative a internării
într-un centru dereeducare, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau
reşedinţa unei persoanefără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei
persoane juridice fără învoireareprezentantului legal al acesteia[ alin.
(2¹)].Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un
centru dereeducare nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un

54
proces-verbal şi iamăsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în
consemn la punctele detrecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal
se trimite centrului de reeducareîn care se va face internarea[ alin. (2²)]
58
.
58
Alin. (2¹) şi (2²) ale art. 490 au fost introduse prin art. I pct. 28 din
O.U.G. nr. 60/2006.

Dacă persoana este găsită, copia de pe hotărâre se predă centrului de

reeducare încare minorul este internat[ alin. (3)]. Centrul de reeducare
comunică instanţei efectuareainternării[ alin. (4)].Executarea măsurii
internării într-un centru de reeducare, are loc în intervalul detimp cât minorul
se află internat în centru de reeducare, internarea putând fi amânată
sauîntreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 453 şi art. 455
C.pr.pen.( art. 491¹C.pr.pen.).
Amânarea executării internării într-un centru de reeducare se acordă de
către instanţa de executare, iar neîntreruperea executării acestei măsuri de
instanţa corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află centrul de
reeducare.
59 .Instanţa care a judecat minorul în primă instanţă, urmare a unei
sesizări sau dinoficiu, poate dispune, potrivit art. 491 C.pr.pen., liberarea
minorului din centrul dereeducare înainte de a deveni major, revocarea
liberării înainte de a deveni major precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii

55
internării într-un centru de reeducare.Măsura educativă a internării într-un
institut medical-educativ, potrivit art. 105C.pen., se ia faţă de minorul care,
din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie deun tratament medical şi de
un regim special de educaţie.Această măsură are un caracter dublu, medical şi
educativ, presupunând ca şi încazul internării într-un centru de reeducare,
limitarea libertăţii fizice a celui internat.Măsura se poate lua faţă de minorii
infractori care răspund penal, şi nu faţă de cei iresponsabili.
60.Internarea într-un institut medical educativ se poate dispune de către
instanţa care-l judecă pe inculpatul minor, pe baza expertizei medico-legale
care recomandă tratamentul medical şi un regim de educaţie
61.În ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârii prin care s-a
dispus luareaacestei măsuri, legea nu prevede nicio dispoziţie specială în acest
sens, sugerându-seaplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 432 C.pr.pen.,
referitoare la punerea înexecutare a măsurii de siguranţă a internării medicale.
Astfel, măsura se pune înexecutare prin comunicarea unei copii de pe
dispozitivul hotărârii şi a unei copii de peraportul medico-legal direcţiei
sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoanafaţă de care s-a luat
măsura.
59

G. Theodoru,
op. cit., p. 963.
60

A. Crişu,
op. cit., p. 340.
61

G. Theodoru,

56
op. cit., p. 962.

57
 Măsura urmează a fi ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus
luarea ei,instanţa având posibilitatea, dacă consideră necesar, să ia faţă de
minor măsurainternării într-un centru de reeducare[ art. 106 alin. (2) C.
pen.].Instanţa care l-a judecat în primă instanţă pe minor, are competenţa să
dispunăridicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii internării într-un institut
medical-educativ[ art. 491 alin. (2) C.pr.pen.].Potrivit art. 492 C.pr. pen.,
revocarea sau menţinerea măsurilor educative, precumşi a măsurii liberării
minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major,sau dintr-un
institut medical-educativ, când minorul a săvârşit din nou o infracţiune,
sedispune de instanţa competentă să judece acea infracţiune.

Concluzii

Problema personalităţii umane constituie, actualmente, obiectul a

numeroasecercetări ştiinţifice în preocuparea de a descifra procesele psihice

58
care explică conduitaumană, inclusiv comportamentul minorului infractor.
Ideea după care în centrul preocupărilor organelor judiciare trebuie să stea nu
minorul ca infractor, ci ca om, ca personalitate supusă transformării spre a
identifica pe baza unei asemenea analize căilecele mai eficiente de influenţare
şi recuperare a acestuia, este cu atât mai valoroasă cucât delicvenţii minori se
află încă în faza de formare şi, deci, sunt deosebit de receptivişi sensibili la
acţiunile factorilor din mediul social. Necesitatea cunoaşterii personalităţii
subiectului asupra căruia se acţioneazăreeducativ are, în pedagogie, o lungă
tradiţie. Dar, dacă ar fi justificat să se ţină seamade particularităţile
personalităţii minorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi
psihică), în ce priveşte individualizarea legală şi judiciară a sancţiunilor de
drept penal,în egală măsură ar trebui avute în vedere şi atunci când se
desfăşoară procesul demodelare a delicventului minor şi de pregătire a
acestuia pentru a fi redat societăţii caelement util.Reeducarea şi reintegrarea
socială pot fi privite ca două faze ale aceluiaşi proces decunoaştere, puse în
relaţii de interacţiune la nivelul personalităţii în perspectiva orientării acestuia
în direcţia în care şansele ei de realizare sunt mai mari, iar dimensiunile de
valorificare a posibilităţilor de care dispune minorul sunt optime.Instituţia
minorităţii cunoaşte în dreptul penal o reglementare proprie, deoarece
printragerea la răspundere penală a minorilor – având în vedere capacitatea
psihică a acestor - se urmăreşte mai mult decât în cazul celorlalte categorii de
infractori, reeducarea lor şi prevenirea săvârşirii de fapte antisociale.Potrivit
art. 99 C.pen., minorii sub 14 ani nu răspund penal, cei care au vârste între14-
16 ani răspund penal numai dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu
discernământ,iar minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund
penal.Reglementării penale privind instituţia minorităţii îi corespunde şi o
reglementare pe plan procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale
de urmărire şi judecare ainfractorilor minori. Aceste dispoziţii speciale se
justifică prin faptul că minorul nu arematuritatea psihică, dezvoltarea

59
intelectuală şi experienţa necesară pentru folosireaeficientă a drepturilor
procesuale acordate de lege.Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmărit să se
asigure minorilor un plus degaranţii procesuale care să-şi dovedească
eficienţa în îmbinarea laturii represive culatura educativă a procesului penal.
Conform art. 480 C.pr.pen., urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de
minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia, se
efectuează potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările
prevăzute în art. 481-493 şi dinSecţiunea IV a Capitolului I din Titlul IV al
părţii generale.Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori se desfăşoară
după proceduraobişnuită, completată cu două dispoziţii speciale, prevăzute în
art. 481 şi art. 482C.pr.pen. De asemenea, judecarea infractorilor minori se
face de către instanţele judecătoreşti cu aplicarea procedurii obişnuite, care se
completează cu dispoziţiile din procedura specială cuprinsă în art. 483-486
C.pr.pen.Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori se face în
conformitate cudispoziţiile art. 487-492 C.pr.pen., prin individualizarea
executării fiecărei măsurieducative aplicabile minorilor: mustrarea ( art. 487
C.pr.pen.), libertatea supravegheată (art. 488 C.pr.pen.), internarea într-un
centru de reeducare ( art. 490 C.pr. pen.), internarea într-un institut medical-
educativ (art. 105 C. pen. coroborat cu art. 432 C.pr. pen.). În consideraţia
celor expuse, putem conchide că tema abordată prezintă uninteres deosebit, în
contextul în care delincvenţa juvenilă constituie un fenomen social complex şi
grav, prin consecinţele sale grave atât asupra minorilor, cât şi asuprasocietăţii
în ansamblul ei, problematica minorilor infractori rămânând un domeniu
deactualitate deschis investigării sociale şi ştiinţifice.

60
 Bibliografie selectivă
1.A. Boroi, Ş.-G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept procesual
penal, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2001.
2.A. Crişu, Drept procesual penal. Partea specială, Ediţia a II-a,
Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2009.
3.C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român.Partea
generală,Ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2009.
4.G. Salontai, A. Salontai, Unele aspecte teoretice privinddrepturile
infractorilor minori, Dreptul nr. 2/2005.
5. G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed.
Hamangiu,Bucureşti, 2007.
6.I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed.Universul
Juridic, Bucureşti, 2009..
7. I. Poiană, Drept procesual penal, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009.
8. M. Iordache, Incidenţa art. 385 indice 9 alin. 1 pct. 14 din Codul de
procedură penală în cazul sancţiunilor aplicabile minorilor ce răspund penal,
atât cu privire la măsuri educative, cât şi referitor la pedepse, Dreptul, nr.
10/2009.

61
 9. R.D. Lupaşcu, Poate constitui temei de desfiinţare sau casare
ahotărârii neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 487 C.pr.pen.?,Dreptul,
nr.10-11/1995.
10.V. Gal, Discuţii în legătură cu unele modificări legislativereferitoare
la procedura în cauzele cu infractori minori cuprinse în Legeanr. 356/2006,
Dreptul nr. 9/2007.
11.V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, Ed.Lumina
Lex, Bucureşti, 2002.
12.www.dezvaluiri.ro.
13.www.jurisprudenta.com.
14.www.scj.ro.

62
 Concluzii
La nivel european, nu se poate vorbi despre un model unic în materia
justiţiei pentru minori, ci dimpotrivă, de o mare diversitate în abordarea
acestui domeniu. Această diversitate se reflectă în modalităţile de stabilire a
răspunderii penale, precum şi în tratamentul sancţionator aplicabil minorilor.
Noile instituţii consacrate de legislatia penala se circumscriu orientărilor
politicilor penale comunitare spre sancţiuni neprivative de libertate aplicate

63
infractorului minor, spre participarea tuturor instituţiilor, serviciilor,
organismelor şi persoanelor interesate la programele speciale de reinserţie
socială a acestuia, avându-se în vedere că minorul se află în plin proces de
formare şi definitivare a profilului personalităţii, ceea ce face ca intervenţiile
exterioare, restructurante şi recuperative, să fie mai eficiente decât în cazul
majorului. Aceasta pentru ca un minor nu devine liber odata ce a iesit din
detentie, el devine liber in momentul in care pedeapsa din partea societatii a luat
sfarsit, atunci cand stigmatizarea a disparut, cand societatea il accepta si cand
poate sa-si manifeste libertatea intr-un mod acceptat de societate.

64
 Bibliografie

1. Apetrei Mihai, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti, 2004.

2. Antoniu George, Dictionar juridic penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1976.
3. Basarab Matei, Drept penal - parte generala, Editura Lumina Lex, Cluj-
Napoca, 1997.
4. Brezeanu Ortansa, Minorul si legea penala, Editura All Beck, Bucuresti,
1998.
5. Brezeanu Ortansa, Din istoria regimului sanc[ionator al minorului infractor in
Romania, Revista de drept penal nr. 2/1995.
6. Bulai Costica, Manual de drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2007.
7. Butiuc Constantin, Raspunderea penala a minorilor, in Revista de drept
penal, nr. 4/2002.
8. Coca-Cozma Maria, Craciunescu Cristiana-Mihaela, Lefterache Lavinia
Valeria, Justitia pentru minori. Studii teoretice si jurisprudenta. Analiza
modificarilor legislative in domeniu, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2003.
9. Constantinescu Mariana, Executarea hotararilor penale. Practica judiciara,
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007.
10.Crisu Anastasiu, Tratamentul infractorilor minori in dreptul penal si
dreptul procesual penal. Aspecte de drept comparat, Editura, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2006.
11.Dongoroz Vintila, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. I,
Editura All Beck, Bucuresti, 2003.
12.Dongoroz Vintila, Drept penal, Editura Societatii Tempus si Asociatia romana
de stiinte penale, Bucuresti, 2000.
13.Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Oancea Ioan, Fodor Ioan, Iliescu Nicoleta,
Bulai Constantin, Stănoiu Rodica, Vasile Rosca, Explicaţii teoretice ale
Codului penal român, vol. I, Editura Academiei Române, All Beck,
Bucureşti, 2003.
14.Filiti I.C. si Suchianu, Contributii la istoria justitiei penale in Principatele
romane, Curierul Judiciar, Bucuresti, 1928.
15.Godea Mircea Sandu, Minoritatea in dreptul penal roman, Editura Servo-
Sat, Arad, 1998.
16.Lupascu Dan, Oprea Gabriel, Amanarea fi intreruperea executarii pedepsei
inchisorii sau a executarii masurii educative a internarii intr-un centru de
reeducare, in Revista Dreptul nr. 9/1997.
17.Kmen Maria-Crina, Rata Ruxandra, Raspunderea penala a minorului,
Studiu de doctrina si jurisprudenta, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007.
18.Ministerul Justiţiei, Culegere de practică judiciară penală pe anul 2005,
Editura All Beck, Bucureşti, 2006.
19.Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român, partea generală,
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003.
20.Muscel P. lonescu , Istoria dreptului penal roman, Bucuresti, 1931.
21.Salontai Gabriel, Salontai Alexandru, Unele aspecte teoretice privind
drepturile infractorilor minori, in Revista Dreptul nr. 2/2005.
22.Stoica Andreea, Infracţiunile contra patrimoniului. Practică judiciară,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006.
23.Theodoru Grigore Gr., Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2007.
24.Titian Dana, Cauzele cu minori in materie civila si penala. Practica
 judiciara, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006.
25.Zlatescu Victor Dan, Curs de drept comparat-geografie juridica, Editura
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1996.