53

– fragmente de cuvinte: aprozar < aprovizionare cu zarzavat;

– fragment de cuvânt şi alt cuvânt întreg: gostat < gospodărie agricolă de stat, melana <
metan + lat. lana;
– fragment de cuvânt şi un alt element de compunere: puricid < puri[ce] + -cid;
– iniŃiale asociate cu un cuvânt întreg: aragaz < ARA (AsociaŃia Româno-Americană) + gaz.
Asocierile rezultate prin abreviere îşi ataşează desineŃele şi articolul definit enclitic la finală,
întocmai ca substantivul comun simplu: ONG-uri, ONG-ul; aprozar, aprozare, aprozarul; puricid,
puricidul; aragaze, aragazul etc.

Se remarcă, în limba actuală, tendinŃa spre invariabilitate a unor abrevieri: aparŃine BCR
(în loc de aparŃine BCR-ului), conform DOOM (în loc de conform DOOM-ului).

2.4.2. Aspecte normative

● Se scriu cu cratimă o serie de substantive, printre care următoarele tipuri:
○ nume de funcŃii, precum: comisar-şef, agent-şef, general-colonel, plutonier-major, prim-
ministru, viceprim-ministru etc.

Cratima se notează chiar atunci când compusele sunt abreviate, ca în: cms.-şef, ag.-şef, plt.-
maj.

○ substantive abstracte, precum: bun-simŃ, bun-plac, rea-credinŃă, rea-voinŃă, rămas-bun etc.;

○ nume de plante: ciuboŃica-cucului, ochiul-boului, sângele-voinicului;
○ alte substantive comune, precum: proces-verbal, cuvânt-înainte, cuvânt-titlu, cuvânt-cheie,
situaŃie-limită, zi-lumină, nou-născut etc.;
○ substantive proprii nume de persoane şi de localităŃi, precum: Piatra-NeamŃ, Caraş-Severin,
Cluj-Napoca, Hagi-Tudose, Albă-ca-Zăpada, Făt-Frumos etc.
● Nu se scriu cu cratimă:
○ unele substantive abstracte: bunăvoinŃă, bunăstare;
○ unele substantive formate cu elemente de compunere: antiterorism, minivacanŃă,
postcomunist, aeroambulanŃă, teleconferinŃă etc.;
○ alte substantive: scurtcircuit, scurtmetraj, lungmetraj, triplusalt.

Pentru scrierea corectă a substantivelor compuse, cu sau fără cratimă, trebuie consultat
DOOM2.

● Conform DOOM2 se articulează cu articol definit enclitic al doilea membru al compusului

prim-ministru: prim-ministrul, prim-ministrului (nu: primul-ministru, primului-ministru).

3. ParticularităŃi semantice ale substantivelor

3.1. Clasificarea lexico-semantică

Substantivele prototipice, sub aspect semantic şi gramatical, sunt cele comune. În raport cu
acestea, se disting câteva tipuri de substantive, neprototipice, al căror sens special se corelează cu o
serie de particularităŃi gramaticale, diferite de ale celor comune. Substantivele neprototipice sunt
substantivele masive, abstracte, colective, personale, relaŃionale, postverbale, postadjectivale şi
substantivele proprii.

Delimitarea subclaselor lexico-semantice de substantive nu este strictă, unele substantive

putând aparŃine şi altei / altor clase. De exemplu, substantivele masive, abstracte, colective, personale,
relaŃionale, postverbale, postadjectivale sunt substantive comune, opuse celor proprii, dar prezintă o
serie de particularităŃi semantice şi gramaticale, care le conferă un comportament neprototipic. De
asemenea, un substantiv propriu poate fi şi substantiv personal sau un substantiv personal poate fi şi
substantiv relaŃional (vezi infra, 3.1.2. -3.1.9.).

3.1.1. Substantivele comune

Substantivul comun, prototipic, se defineşte prin câteva caracteristici semantice şi gramaticale.
54

● Semantic, desemnează obiecte concrete, în sens larg, organizate în clase pe baza unor
particularităŃi semantico-referenŃiale comune (masă, frate, birou).
● Morfologic, are o flexiune „normală” sub aspectul categoriilor gramaticale de număr şi de
caz (clasificarea flexionară prezentată mai sus a privit clasa substantivelor comune; vezi supra,
2.3.1.1.).
● Sintactic, prezintă o serie de particularităŃi combinatorii care reies din comparaŃia cu
substantivele neprototipice (vezi infra, 3.1.2.-3.1.9.).

3.1.2. Substantivele masive

Substantivele masive se disting de substantivele comune prototipice prin sens şi prin
comportament gramatical.
● Semantic, prezintă trăsăturile „continuitate” (imposibilitatea de divizare în unităŃi discrete)
şi „omogenitate” (fiecare parte separată din întreg are trăsăturile întregului: o bucată de unt / carne /
brânză / aur este tot unt / carne / brânză / aur), trăsături care au clare reflexe morfosintactice (vezi
infra).
● Morfologic, au următoarele caracteristici:
(a) sunt substantive non-numărabile (defective de număr), cele mai multe având formă de
singular (Bea cafea / vin / apă / Ńuică, Mănâncă pâine / carne / fasole / mazăre / miere), iar câteva,
numai formă de plural (Mănâncă tăiŃei, Are nevoie de câlŃi);
(b) fiind defective de număr, substantivele masive se încadrează în clasele de gen după
contextele în care sunt acceptate: în contextele specifice de feminin (această) sau de masculin (aceşti)
sunt feminine (această miere), respectiv masculine (aceşti câlŃi); în schimb, în contextele nespecifice
acest (comun masculinului şi neutrului la singular – acest aur) sau aceste (comun femininului şi
neutrului la plural – aceste spaghete), substantivele masive nu-şi pot preciza genul, prin urmare,
aparŃin arhigenului masculin – neutru, respectiv feminin – neutru.

ConvenŃional, substantivele care aparŃin arhigenului masculin – neutru sau feminin –

neutru sunt încadrate în clasa neutrelor.

● Sintactic, se caracterizează prin restricŃii de tipul:

(a) nu acceptă combinarea cu articolul indefinit (orice combinare cu acesta, în condiŃiile
coocurenŃei unui modificator, deplasează sensul substantivului spre citirea non-masivă de „sortiment
dintr-o anumită materie”: Cumpără un zahăr fin / un vin bun);
(b) în poziŃia de complement direct şi în cea de subiect (în construcŃii impersonale), poate
apărea fără determinant (Văd vin / carne / brânză pe masă; La magazinul din colŃ, se vinde vin / carne
/ brânză, faŃă de *Văd casă, *Se vinde pălărie);
(c) nu se combină cu numerale cardinale, ci numai cu elemente cantitative indefinite cu formă
de singular (Cumpără ceva / multă / puŃină / destulă carne / brânză); cantitatea definită se exprimă cu
ajutorul grupurilor substantivale plasate în antepunere, incluzând un substantiv care cuprinde inerent
ideea de cantitate (kilogram, tonă), asociat cu un cantitativ numeric (două kilograme, două tone):
Cumpără un kilogram de / două tone de carne / brânză / lapte.

3.1.3. Substantivele abstracte

Prezintă, pe de o parte, o serie de trăsături care le separă de substantivele comune prototipice,
pe de altă parte, similitudini cu clasa masivelor.
● Semantic, se caracterizează, ca şi masivele, prin trăsătura „continuităŃii”, dar se disting de
acestea prin imposibilitatea de a-şi asocia referenŃial un obiect material; referenŃii substantivelor
abstracte sunt însuşiri (bunătate, tenacitate, perseverenŃă), relaŃii (egalitate, rudenie, vecinătate),
acŃiuni şi activităŃi, ocupaŃii (înot, plecare, plimbare, vânătoare), discipline ştiinŃifice (chimie, fizică),
domenii ale vieŃii sociale (economie, finanŃe, politică) etc.

Substantivele abstracte înot, plecare, plimbare, vânătoare sunt postverbale (vezi şi infra,
3.1.7.).
 55

● Morfologic, se caracterizează prin câteva aspecte, care le apropie, de asemenea, de

substantivele masive.
(a) Unele abstracte sunt non-numărabile, ca şi masivele, fiind utilizate ca singularia tantum
(pace, curaj) şi foarte rar ca pluralia tantum (antimemorii, funeralii).
○ Deşi frecvent substantivele abstracte au formă de singular (care este compatibilă cu
trăsătura „continuităŃii”), multe dintre acestea cunosc şi formă corespondentă de plural: idee –
idei, opinie – opinii, dorinŃă – dorinŃe.
○ Uneori, trecerea de la singular la plural implică modificări de sens ale
substantivului, acesta alunecând în grade diferite de la abstract spre concret: amabilitate –
amabilităŃi „fapte, vorbe amabile”, ambiguitate – ambiguităŃi „expresii cu caracter ambiguu”,
bunătate – bunătăŃi „mâncare sau băutură bună”.
(b) Abstractele defective de număr au genul neprecizat când apar în contextele nespecifice
acest, respectiv aceste, aparŃinând, prin urmare, arhigenului masculin – neutru sau feminin – neutru
(acest trend, aceste antimemorii).
● Sintactic, presupun restricŃii de construcŃie asemănătoare masivelor, dar numai în ipostaza
de substantive non-numărabile:
○ nu acceptă articolul indefinit decât în prezenŃa unui modificator şi fără a contribui la
individualizarea referentului (Vestea aceasta mi-a adus o pace adâncă); în schimb, abstractele
numărabile acceptă combinarea cu articolul indefinit, care are rol de individualizare (Ion are o
idee);
○ nu se combină cu numerale cardinale (Se caracterizează prin *două tenacităŃi /
timidităŃi) şi nici cu nehotărâte cu valoare distributivă (*fiecare tenacitate / timiditate), în timp
ce abstractele numărabile sunt compatibile cu astfel de cantitative (două idei, fiecare / oricare
idee);
○ admit, ca şi masivele, cantitative indefinite cu formă de singular (destulă / multă /
puŃină / atâta timiditate / indiferenŃă), dar, spre deosebire de masive, nu acceptă indefinitul
nişte (*nişte timiditate, *nişte tenacitate, *nişte indiferenŃă); abstractele numărabile se
deosebesc parŃial de cele non-numărabile sub aspectul combinării cu termenii cantitativi
(destule / multe / puŃine / atâtea atitudini; *destulă idee, *multă părere, dar destul interes,
multă ambiŃie).

3.1.4. Substantivele colective

● Semantic, desemnează ansambluri formate din indivizi, şi nu indivizi izolaŃi, precum
substantivele prototipice, caracterizându-se printr-o referinŃă cumulativă eterogenă (mai multe flori
formează un buchet, mai mulŃi copaci formează o pădure).
● Morfologic, se caracterizează prin:
○ spre deosebire de masive şi de abstracte, satisfac opoziŃiile de număr (cireadă –
cirezi, clasă – clase, echipă – echipe, mănunchi – mănunchiuri, mulŃime – mulŃimi, stol –
stoluri), dar, la singular, exprimă un ansamblu, având trăsătura inerentă [+ Pluralitate];
○ pot fi de genul feminin (trupă, turmă) sau neutru (popor, grup).
● Sintactic, este relevant că efectul morfosintactic al „pluralităŃii” şi, implicit, al contradicŃiei
dintre „pluralitatea” semantică şi „unicitatea” formei apare în planul acordului – substantivul colectiv,
aşezat în poziŃie de subiect, impune predicatului sau numelui predicativ fie un acord gramatical (O
grupă de elevi a început examenul, O cireadă de vaci este periculoasă), fie unul semantic (O grupă de
elevi şi-au exprimat nemulŃumirea, O mulŃime de elevi sunt plecaŃi în tabără); tot ca efect al
„pluralităŃii”, substantivele colective pot fi coocurente cu modificatori de tipul numeros, eterogen
(grup numeros, clasă eterogenă).

3.1.5. Substantivele „personale”

● Semantic, substantivele „personale” prezintă trăsătura [+ Personal].

Se includ în subclasa substantivelor „personale” şi numele proprii care indică persoane

(vezi şi infra, 3.1.9.).
56

În gramatica tradiŃională, se vorbea de „genul personal”, un gen „lexical” care cuprindea

substantivele asociate inerent cu trăsătura [+ Personal].

● Morfologic, substantivele „personale” se caracterizează prin:

○ realizarea analitică, cu ajutorul mărcii proclitice lui, a cazurilor oblice la singular,
când substantivul este individualizat: cartea lui Ion, (îi) dau lui Ion, cartea lui tata, (îi) trimit
lui tata (spre deosebire de *cartea lui student, *(îi) dau lui student);
○ realizarea vocativului, construcŃie proprie substantivelor „personale”, printr-o
flexiune bogată: vocativul cunoaşte forme flexionare multiple, care, cu mici diferenŃe de uz
stilistic, funcŃionează paralel / sinonimic: Doctore / Doctorule, ce trebuie să fac?, Ion / Ioane,
unde ai fost?, Maria / Mario, ce ne-ai adus?
● Sintactic, este specifică exprimarea cu pe a numelui-complement direct în condiŃiile
individualizării acestuia: Îl chem pe Ion / pe student.
Totuşi, caracteristicile morfologice şi sintactice menŃionate nu se manifestă regulat la toate
numele de persoană, contraargumentele fiind:
– genitiv-dativul substantivelor personale individualizate (care nu sunt nume proprii
masculine) poate fi exprimat şi cu ajutorul articolului enclitic (tatei, popii);
– vocativul poate fi omonim cu nominativul (tată, Ion, Maria);
– complementul direct poate fi construit şi fără pe: Îl caut pe copil / Caut copilul.

3.1.6. Substantivele relaŃionale

● Semantic, se definesc în cadrul unei relaŃii pe care o induc: relaŃie de rudenie (frate, mamă,
văr), de vecinătate (vecin), socială (prieten, şef).

Clasa substantivelor relaŃionale poate fi extinsă la toate numele de persoane al căror statut
socioprofesional se defineşte în raport cu alte persoane (vezi profesor, în raport cu elev, vânzător, în
raport cu cumpărător, proprietar, în raport cu chiriaş etc.). De asemenea, numele care desemnează
partea, prin faptul că intră într-o relaŃie obligatorie cu întregul din care se extrage, pot fi analizate ca
nume relaŃionale (vezi substantive generice precum parte, fragment, segment şi substantive precum
mână, în raport cu corp, acoperiş, în raport cu casă, minut, în raport cu oră etc.). În lucrarea de faŃă, din
motive de simplificare, subclasa substantivelor relaŃionale este limitată la tipurile clare care intră în
relaŃii de rudenie, de vecinătate sau în relaŃii sociale.

Unele sunt simetrice (cele al căror termen „corelativ” este de acelaşi rang: văr, frate, vecin,
coleg), altele sunt asimetrice (al căror termen „corelativ” nu este de acelaşi rang: bunic, unchi, şef).

Simetria termenilor implicaŃi într-o relaŃie este probată prin faptul că într-o structură cu
verb copulativ aceştia sunt interşanjabili (Ion este vecin cu Gheorghe – Gheorghe este vecin cu Ion) şi
pot fi redaŃi ca un plural sau ca o structură coordonată (Ion este frate cu Gheorghe → Ei sunt fraŃi / Ion
şi Gheorghe sunt fraŃi).

● Sintactic, se caracterizează prin:

○ posibilitatea exprimării analitice a cazurilor oblice, când numele relaŃional este
personal (lui tata, pop. lui şefu’);
○ construcŃia cu un complement corespunzător termenului „corelativ”: genitiv /
posesiv acordat (tatăl Mariei / său), grup prepoziŃional cu centru cu (Ion e văr cu Gheorghe)
sau dativ adnominal (Ion este cumnat lui Gheorghe); vezi şi Complementul;
– de cele mai multe ori, substantivele relaŃionale cer obligatoriu exprimarea
complementului (*Ion este vecin, *Ion este coleg);
– neexprimarea complementului poate avea diverse explicaŃii: (a) posibilitatea
recuperării acestuia din contextul (extra)lingvistic (ÎŃi prezint un coleg), (b) prezenŃa unui
modificator (Fratele bun este Mihai), (c) citirea categorizantă (adică citirea nerefenŃială, de tip
proprietate) a numelui relaŃional (Ion este tată);
– complementul exprimat prin genitiv este substituibil cu posesivul acordat (fata ei /
Mariei / sa); posesivul clitic are însă un statut sintactic diferit de al genitivului în asociere cu
 57

un nume de rudenie nearticulat (cumnată-mea, noră-sa, fiică-sa, taică-tău), situaŃie în care, în

absenŃa articolului, are rol de determinant; vezi şi Determinantul;
– complementul realizat prin GPrep cu centru cu nu este acceptat decât de numele
relaŃionale simetrice (Ion e văr / cumnat / vecin / prieten / coleg cu Gheorghe, dar *bunic /
tată cu …) şi nu apare decât atunci când numele relaŃional se află în poziŃii predicative (Ion
este cumnat cu Gheorghe, ToŃi se dau prieteni cu tine, Reporterul a stat de vorbă cu câŃiva
angajaŃi, colegi cu persoana dată în urmărire, dar *A fost invitat un prieten cu Maria);
○ restricŃii de articulare
– numele relaŃionale unice, fără complement exprimat, nu sunt compatibile cu
articularea indefinită (*El are un tată, faŃă de El are un văr); articolul indefinit poate fi
acceptat însă în următoarele situaŃii:
(a) dacă numelui relaŃional unic i se ataşează un modificator sau dacă modificatorul
este subînŃeles, fapt care anulează condiŃia unicităŃii (El are un tată darnic, El are un tată!…,
El are un cap bun, El are un cap! ...);
(b) dacă referinŃa este arbitrară, ceea ce înseamnă că referentul poate fi orice entitate /
persoană din universul de discurs (Profesorul a cerut să participe şi un tată la discuŃiile cu
elevii);
– numele relaŃional construit cu un complement prepoziŃional introdus prin cu nu
acceptă articolul (*Ion este un cumnat cu Gheorghe, *Ion este prietenul cu Gheorghe);
○ ocurenŃa în construcŃii posesive
– construcŃia cu dativ posesiv (Mi-au venit în vizită nişte veri);
– construcŃia cu nominativ posesiv (Eu nu am văzut-o pe mama).

3.1.7. Substantivele postverbale

Sunt obŃinute din baze verbale prin derivare progresivă (asamblare, plecare, învăŃare,
luptător) sau regresivă (înot, trai) ori prin conversiune (supine substantivate: citit, coborât).

Unele substantive stabilesc contextual legătura cu un verb subiacent, de aceea sunt

asimilate postverbalelor (gândul la Ion, drumul spre Bucureşti, masa zilnică la ora cinci).

Indiferent de faptul că sunt abstracte (coborâtul scărilor, cititul cărŃilor, alergarea pe nisip,
atribuirea de burse elevilor) sau sunt concrete (substantivele-nume de agent: vânzătorul de
suveniruri, iniŃiatorul proiectului etc.), prezintă, în raport cu cele prototipice, trăsături proprii de
natură semantică şi sintactică, derivând din natura lor „verbală”.
● Semantic, indică acŃiuni, activităŃi sau stări şi se disting prin capacitatea de a atribui aceeaşi
grilă de roluri tematice cu a verbului de bază, chiar dacă în construcŃia substantivului postverbal
anumite roluri pot rămâne neexprimate (citire + Agent + Temă: citirea cărŃilor de către Ion;
construcŃie + Agent + Rezultat: construirea casei de către noi; atribuire + Agent + Temă +
Destinatar: atribuirea de burse studenŃilor de către Guvern; alergare + Agent: alergarea lui Ion;
cădere + Temă: căderea lui Ion; plăcere + Experimentator + Temă: plăcerea lui Ion de a cânta etc.);
● Sintactic, se disting prin amestecul de vecinătăŃi tipic verbale şi tipic nominale.
○ Au capacitatea de a primi subordonări verbale şi, implicit, de a impune restricŃii de
caz, de prepoziŃie sau de conjuncŃie tipic verbale, precum:
(a) construcŃia cu dativul (atribuirea de burse elevilor, predarea limbii române
străinilor);
(b) construcŃia cu un complement corespunzător numelui predicativ sau
complementului predicativ al obiectului din GV (devenirea profesor < devine profesor,
alegerea lui Ion deputat < îl aleg pe Ion deputat);
(c) determinări prepoziŃionale, impunând aceeaşi prepoziŃie pe care o cere şi verbul
(dependenŃa de, participarea la, militarea pentru, coabitarea cu);
(d) propoziŃii conjuncŃionale, impunând acelaşi conectiv conjuncŃional ca şi verbul
(speranŃa că, dorinŃa să, întrebarea dacă);
(e) determinări temporale şi aspectuale (plecarea dis-de-dimineaŃă / în fiecare noapte,
vânzarea zilnic / zilnică de ziare).
58

○ Au şi trăsături proprii substantivului (capacitatea de a primi determinanŃi,

cuantificatori, modificatori, precum şi capacitatea de a atribui genitivul): aceste două plecări,
ascultarea atentă a textului etc.
● Morfologic, substantivele postverbale abstracte apar mai ales la singular.

3.1.8. Substantivele postadjectivale

Provin din adjective derivate cu sufix (tristeŃe, bunătate).
● Semantic, exprimă însuşiri sau stări şi au capacitatea de a atribui aceleaşi roluri tematice ca
ale adjectivului de origine (tristeŃe + Experimentator: tristeŃea Mariei; prezenŃă + Temă + Locativ:
prezenŃa lui Ion în sală; importanŃă + Temă + Beneficiar: importanŃa măsurilor pentru Guvern).
● Morfologic, se folosesc frecvent la singular, fiind abstracte.
● Sintactic, se caracterizează prin amestecul de trăsături adjectivale şi nominale.
○ Impun aceleaşi restricŃii, precum adjectivul de bază, şi anume:
(a) aceeaşi prepoziŃie pe care o cere şi adjectivul (egalitatea cu, gelozia pe, atenŃia la);
(b) acelaşi conectiv conjuncŃional ca şi adjectivul (siguranŃa că, curiozitatea să,
curiozitatea dacă);
(c) determinări temporale şi aspectuale (atenŃia în permanenŃă, prezenŃa în fiecare zi).
○ Au trăsăturile proprii substantivului (capacitatea de a primi determinanŃi,
cuantificatori, modificatori, precum şi capacitatea de a atribui genitiv): o altă curiozitate,
importanŃa permanentă a sănătăŃii etc.

3.1.9. Substantivele proprii

Ca şi celelalte substantive neprototipice, substantivele proprii se disting de cele comune,
prototipice, printr-o serie de particularităŃi.
● Semantic, sunt autoreferenŃiale, denumind indivizi unici (Maria, Ion, Marte, Ceahlău,
DicŃionarul explicativ al limbii române);
● Morfologic, se caracterizează prin:
(a) în mod prototipic, nu cunosc opoziŃii de număr, apărând fie cu formă de singular
(Blagoveştenie, Braşov), fie cu formă de plural (CarpaŃi, Rusalii)

Contextual, în situaŃii speciale de comunicare, substantivele proprii pot desemna mai mulŃi
indivizi cu acelaşi nume, rezultând forme numărabile: Câteva Mihaele din grupa noastră au organizat
o petrecere, O Mihaelă a lipsit de la petrecere.

(b) la cele mai multe nume proprii de persoană, genul este motivat (Ioana – feminin, Ion –
masculin), pe când la alte tipuri de nume proprii genul se poate stabili în context, în funcŃie de forma
substantivului (această Craiova, aceşti CarpaŃi)

Un substantiv precum Gabi nu are genul motivat, putând fi masculin sau feminin.

(c) prezintă unele afixe specifice; vezi desinenŃa -ă la unele masculine (Costică, Lică),
desinenŃa -a neaccentuat (şi variantele -ea, -ia) la multe substantive feminine animate sau inanimate
(Ana, Floarea, Felicia; Craiova, România) şi la unele masculine (Toma, Luca, Oprea);
(d) în cazul substantivelor proprii nume de persoană de genul masculin sau, mai rar, de
feminin, genitiv-dativul se realizează analitic, cu ajutorul mărcii proclitice lui: lui Ion, lui Dan; lui
Carmen, lui Lili, lui Zoe;
(e) păstrează în mai mare măsură radicalul nealterat de alternanŃe fonetice (vezi formele oblice
Ancăi, Olgăi, Floarei, Floricăi, Ileanei, faŃă de băncii, slugii, florii)

De observat că, în forma populară de G-D Florichii, de la forma Florica, se realizează alt
tip de alternanŃă (k – k’) decât în cazul substantivului comun bancă – băncii (k – č).

● Sintactic, prezintă restricŃii de combinare, dintre care cele mai caracteristice sunt:
(a) incompatibilitatea cu articolul definit şi nedefinit, numele proprii fiind inerent determinate
 59

Când desemnează mulŃimi de indivizi, este posibilă asocierea cu articolul definit şi

nedefinit la plural: Mihaelele / Nişte Mihaele vor organiza o petrecere.
În utilizări metaforice şi metonimice, care apropie substantivul propriu de cel comun, este
posibilă asocierea cu articolul definit sau nedefinit: Eminescul zilelor noastre, Picassoul expus în sala
mare, Colegul nostru se crede un Eminescu, Am admirat un Picasso (vezi şi infra, 3.2.).

(b) imposibilitatea combinării cu oricare cantitativ definit şi indefinit

În contexte speciale, substantivele proprii indică mulŃimi de indivizi purtând acelaşi nume,
fapt ce permite combinarea cu unele cantitative definite sau indefinite: Câteva Mihaele din grupa
noastră au organizat o petrecere de ziua lor / O Mihaelă nu a participat la petrecere, Avem în grupă
două Ane.
În utilizări metaforice şi metonimice, ce generează schimbări de sens, numele proprii se pot
asocia cu elemente cantitative: Au admirat doi / câŃiva Grigoreşti.

(c) combinarea cu un genitiv în condiŃiile inserŃiei mărcii al, când substantivul desemnează o
persoană (Ion al Mariei, dar Bucureştiul copilăriei mele)

Când substantivul se termină în -a, genitivul poate să apară fără marca al (vezi Ioana a
mea, dar şi Ioana mea).

(d) combinarea cu un adjectiv în condiŃiile inserŃiei determinantului cel, obligatoriu atunci

când substantivul indică o persoană (Ion cel harnic, dar Bucureştiul cel vechi / Bucureştiul vechi);
(e) posibilitatea combinării cu modificatori reprezentaŃi numai de relativele non-restrictive, nu
şi de cele restrictive (Ion, care răspunde totdeauna primul, e cunoscut de tot anul, dar *Ion care este
blond nu a fost acceptat la concursul de frumuseŃe).

Cu modificator nerestrictiv, enunŃul Ion, care este blond, nu a fost acceptat la concursul de
frumuseŃe este gramatical.

3.2. DificultăŃi de analiză

● Substantivele proprii utilizate metaforic sau metonimic, ca în exemplele: El este un
Eminescu al zilelor noastre, Am admirat un Grigorescu, se analizează ca substantive comune, dat fiind
comportamentul lor care se apropie de cel al substantivelor comune (vezi, de exemplu, posibilitatea
asocierii cu articolul). Prin convenŃie, unele substantive de tipul acesta se scriu cu majusculă (este
vorba de substantivele care trimit la referentul iniŃial, al persoanei de la originea denumirii, pentru a fi
recunoscut), în timp ce altele (a căror legătură cu referentul iniŃial este foarte mică sau chiar nu se mai
păstrează) se scriu cu literă mică: donjuan, harpagon, joben, jofră.
● O dificultate de analiză o reprezintă relaŃia substantivului propriu cu articolul. Pe de o parte,
trebuie reŃinut faptul că substantive proprii precum Ioana, Maria, Toma nu sunt articulate cu articol
definit, ci conŃin un formant omonim cu articolul -a, pe de altă parte, formele de vocativ Ioană, Ană,
Marie nu sunt nearticulate, ci sunt forme populare, create prin analogie cu cele nearticulate ale
substantivului comun (fata – fată, femeia – femeie).
● Substantivele proprii nume de persoană şi cele relaŃionale sunt, de fapt, substantive
personale, prezentând, în consecinŃă, caracteristici gramaticale ale acestora: marca lui de G-D (lui Ion,
pop. lui frate-meu, pop. lu’ vecinu’), construcŃia cu prepoziŃia pe a complementului direct (Îl văd pe
Ion / pe fratele meu / pe vecinul meu), desinenŃe specifice de vocativ (pop. Ioane, frate, vecine; pop.
Mario, fato, bunico).

3.3. Aspecte normative

● ConstrucŃii implicând un substantiv colectiv cu acord „după înŃeles” la plural, precum
Echipa Steaua au câştigat meciul cu Dinamo, Familia poetului au organizat multe evenimente în
ultimii ani, sunt greşite. Chiar dacă desemnează o pluralitate internă, substantivul colectiv, centru al
GN, are în aceste exemple formă de singular, prin urmare, acordul trebuie să se facă la singular.
Într-o construcŃie cu substantivul colectiv majoritatea, în poziŃia de subiect, acordul la plural
este însă admis: Majoritatea suedezilor sunt blonzi.
60

Sunt admise, de asemenea, atât acordul la singular, cât şi acordul la plural, în construcŃii cu
grupuri substantivale care includ un colectiv cu sens cantitativ: O mulŃime de oameni a venit sau O
mulŃime de oameni au venit.
● Sunt nerecomandate construcŃii fără exprimarea complementului numelui relaŃional,
precum: Am vorbit cu colega despre programul de lucru, I-am spus lu’ şefu’ că nu pot veni mâine la
serviciu, L-am întâlnit pe vecinu’ la intrarea în bloc (corect: Am vorbit cu colega mea despre
programul de lucru, I-am spus şefului meu că nu pot veni mâine la serviciu, L-am întâlnit pe vecinul
meu la intrarea în bloc).

4. Trăsături sintactice ale substantivului. Grupul nominal (GN)

4.1. DefiniŃie
Substantivul împreună cu toŃi constituenŃii legaŃi sintactic şi semantic de acesta formează
grupul nominal. În raport cu aceşti constituenŃi, substantivul reprezintă centrul / capul grupului
nominal (un nou roman interesant, această frumoasă bibliotecă studenŃească din Bucureşti). Grupul
nominal poate fi şi monomembru, ceea ce înseamnă că este realizat numai prin substantiv (de
exemplu, copaci în enunŃul Desenează copaci).

4.2. Structura internă a grupului

Grupul nominal complex are următoarea structură:

(Determinant) (Cuantificator) SubstantivCentru (Modificator) (Posesor) (Complement).

Structura complexă poate avea forme diferite, precum în exemplele:

[GN [Acei]Det [câŃiva]Cuant oameniCentru [bătrâni]Modif]] au primit cadouri.

Am admirat [GN [nişte]Det cărŃiCentru [frumoase]Modif [ale Mariei]Pos].
[GN [Aceste]Det prezentăriCentru [de cărŃi]Compl] nu sunt suficiente.
[GN [Cei]Det [doi]Cuant fraŃiCentru [ai băiatului]Compl] mi-au spus asta.

La stânga grupului nominal, se pot ataşa mărci focale, adică semiadverbe cu rol de insistenŃă
sau cu sens restrictiv, fără funcŃie sintactică:

Şi / Chiar [GN cărŃile] au suflet.

Doar / Numai [GN prietenei mele] i-am spus asta.

ComponenŃa grupului depinde de:

(a) poziŃia sintactică a grupului în enunŃ (în poziŃia complement, în special în GV, GN are
posibilitatea de a fi mai extins decât în alte poziŃii);
(b) particularităŃile sintactice şi semantice ale centrului (de exemplu, numai substantivele
provenite din verbe sau adjective şi substantivele relaŃionale admit complemente).
ConstituenŃii care compun grupul nominal se organizează ierarhic, unii dintre aceştia fiind
foarte legaŃi de centrul substantival, iar alŃii mai puŃin, de aceea pot fi şi suprimaŃi fără a afecta
structura grupului. Dacă, din punct de vedere semantic, ierarhia constituenŃilor nu este strictă, fiecare
constituent având rolul său în structurarea informaŃiei, în schimb, din punct de vedere sintactic,
ierarhia este riguroasă, fiecare constituent plasându-se într-un anumit loc (mai important sau mai
marginal) în organizarea grupului.

În gramatica tradiŃională, toŃi termenii subordonaŃi oricărui regent (verb, substantiv,

pronume, numeral, adjectiv, adverb) erau incluşi sub termenul generic de determinanŃi, iar determinanŃii
care depindeau de substantiv aveau funcŃia sintactică de atribut. În această gramatică, determinanŃii apar
numai în structura grupului nominal, combinându-se deci numai cu substantivul, iar, în cadrul grupului
nominal, determinanŃii se separă de alte componente (cuantificatori, modificatori, posesori,
complemente); vezi şi FuncŃiile sintactice din grupul nominal.