1.

Reguli generale de efectuare a audierii

Audierea, din punct de vedere a teoriei procesual penale şi a tacticii criminalisticii
- este o acţiune de urmărire penală, scopul căreia este dobîndirea şi fixarea de către
persoana cu funcţie de răspundere în corespundere cu legislaţia procesual-penală în formă
de depoziţii, care cuprind date despre o anumită faptă - probă, care are importanţă pentru
cercetarea cauzei penale. În Codul de procedură penală este oglindită audierea părţilor
bazată pe teoria generală a procesului penal şi a tacticii criminalistice.
În primul rînd, este determinată ordinea de citare a părţilor, cărora nu li s-a aplicat
măsuri preventive.
În Titlul VIII Capitolul II a Codului de procedură penală a Republicii Moldova
este indicat scopul citării şi consecinţele nerespectării ei (art. 235 CPP), modul de citare
(art. 236 CPP), conţinutul citaţiei (art. 237 CPP), locul de citare (art. 238 CPP), cui îi este
înmînată citaţia (art. art. 239, 240 CPP), cercetări în vederea înmînării citaţiei (art. 241
CPP), dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei (art. 242 CPP).1
Scopul citării şi consecinţele nerespectării ei. Citarea în procesul penal constituie
acţiunea procedurală prin care organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau
instanţa de judecată asigură prezentarea unei persoane în faţa sa pentru desfăşurarea
normală a procesului penal. Persoana citată este obligată să se prezinte conform citaţiei,
iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, ea este
obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul imposibilităţii de
a se prezenta. În cazul în care persoana citată nu anunţă despre imposibilitatea de a se
prezenta la data, ora şi locul indicat şi nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire
penală sau la instanţă, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii
silite.
Modul de citare. Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire
penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin
notă telefonică sau telegrafică ori prin mijloace electronice. Citarea se va face în aşa fel
ca persoanei chemate să i se înmîneze citaţia cu cel puţin 5 zile înainte de data cînd ea
trebuie să se prezinte conform citaţiei în faţa organului respectiv. Această regulă nu se
1
Cod de procedura penala al Republicii Moldova
aplică la citarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, a altor participanţi la proces pentru
efectuarea unor acţiuni procesuale de urgenţă în cadrul desfăşurării urmăririi penale sau
al judecării cauzei. Citaţia se înmînează de către agentul împuternicit cu înmînarea
citaţiei (denumit în continuare agent) sau prin serviciul poştal.
Conţinutul citaţiei. Citaţia este individuală şi conţine:
1) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia,
sediului său, data emiterii şi numărul dosarului;
2) numele, prenumele celui citat, calitatea procesuală în care este citat şi indicarea
obiectului cauzei;
3) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă: localitatea, strada, numărul casei,
apartamentului, precum şi orice alte date necesare pentru a preciza adresa celui citat;
4) ora, ziua, luna şi anul, locul de prezentare a persoanei, menţionându-se consecinţele
legale în caz de neprezentare.
Citaţia se semnează de către persoana care o emite.
Locul de citare. Persoana se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă
aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă prin serviciul de personal al
instituţiei în care lucrează. Dacă, printr-o declaraţie, dată anterior în cursul procesului
penal, persoana a indicat un alt loc pentru a fi citată, ea se citează la locul indicat. În caz
de schimbare a adresei indicate în declaraţia sa, persoana este citată la noua sa adresă
numai dacă a informat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată despre
schimbarea intervenită sau dacă organul de urmărire penală ori instanţa determină că s-a
produs o schimbare de adresă pe baza datelor obţinute de agentul respectiv.
Bolnavii aflaţi în spital sau într-o altă instituţie medicală se citează prin
administraţia acestora.
Deţinuţii se citează la locul de deţinere prin administraţia instituţiei de detenţie.
Militarii încazarmaţi se citează la unitatea militară din care fac parte prin
comandantul acesteia.
Citarea persoanelor de peste hotare se efectuează în condiţiile prevederilor
tratatelor de asistenţă juridică în materie penală.
Înmânarea citaţiei destinatarului. Citaţia se înmânează personal celui citat, care
va semna dovada de primire. Dacă persoana citată nu vrea să primească citaţia sau,
primind-o, nu vrea sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui
citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe uşa locuinţei acesteia, întocmind
despre aceasta un proces-verbal. În cazul în care citarea se face potrivit art.238 alin.(1),
(4)-(6), administraţiile instituţiilor respective sînt obligate să înmîneze de îndată citaţia
persoanei citate contra semnătură, certificându-i semnătura în dovada de primire sau
indicînd motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada de primire se
predă agentului procedural, care o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei
de judecată care a emis citaţia.
Înmânarea citaţiei altor persoane. Dacă persoana citată nu se află acasă,
agentul înmînează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori
care în mod obişnuit îi recepţionează corespondenţa. Citaţia nu poate fi înmînată unui
minor sub 14 ani sau unei persoane bolnave mintal. Dacă persoana citată locuieşte într-un
imobil cu mai multe apartamente, într-un cămin sau la hotel, în lipsa persoanelor indicate
mai sus, citaţia se predă administratorului, persoanei de serviciu sau celor care în mod
obişnuit îi înlocuiesc.
Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul,
certificând identitatea şi semnătura, întocmeşte proces-verbal. Dacă aceasta nu vrea sau
nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei, întocmind
proces-verbal.
În lipsa persoanelor a căror adresă unde locuiesc nu este cunoscută sau persoana,
care printr-o delegaţie, a indicat un alt loc pentru a fi citată, agentul este obligat să se
intereseze cînd poate găsi persoana citată pentru a-i înmîna citaţia. Dacă nici pe această
cale nu reuşeşte să o înmîneze, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate,
întocmind proces-verbal.
În cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente,
într-un cămin sau la hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care
locuieşte, agentul este obligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile
au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii sau la locul de
afişare a informaţiei, întocmind proces-verbal şi făcînd menţiune despre circumstanţele
care au făcut imposibilă înmînarea citaţiei.
 Cercetări în vederea înmînării citaţiei. Dacă persoana citată şi-a schimbat adresa,
agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei indicate în citaţie şi se informează pentru a afla
noua adresă, menţionînd în procesul-verbal datele obţinute.
Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei. Dovada de primire a
citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului penal, denumirea organului de urmărire
penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea procesuală a
persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. Dovada de primire trebuie să
cuprindă, de asemenea, data înmînării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura
celui ce înmînează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi a semnăturii
persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi indicarea calităţii acesteia.
Ori de cîte ori, cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se întocmeşte un proces-
verbal, acesta va cuprinde, în mod corespunzător, şi menţiunile sus indicate.
Înainte de audierea bănuitului, învinuitului, părţii civile şi a părţii civilmente
responsabile, în conformitate cu prevederile articolelor, după cum urmează, 104 al. 2
CPP, art. 112 al. 1 CPP, a martorului şi a părţii vătămate, în conformitate cu prevederile
articolelor, după cum urmează, 105 al. 3 CPP, art. 111 al. 2 CPP persoana care efectuează
urmărirea penală constată identitatea părţilor, şi anume: numele, prenumele, data, luna,
anul şi locul naşterii, precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familiară şi
persoanele pe care le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie necesară pentru
identificarea persoanei lui în cauza respectivă. Un moment foarte important la identitatea
persoanei o are verificarea de către ofiţerul de urmărire penală a actelor de identitate, care
includ şi fotografia persoanei. Faptul dat permite ofiţerului de urmărire penală de a
identifica obiectiv persoana ce trebuie a fi audiată. Aceasta se efectuează din
considerentul că de multe ori în practică se întîlnesc cazuri cînd se audiază de jure o
persoană, dar de facto alta.
Dacă ofiţerul de urmărire penală are careva dubii că partea care urmează a fi
audiată nu posedă sau posedă slab limba în care se desfăşoară urmărirea penală, acesta
trebuie să concretizeze aceasta şi să întrebe persoana în ce limbă doreşte să fie audiată şi
să dea declaraţii. În cazul în care părţile la proces nu cunosc limba în care se desfăşoară
urmărirea penală sau o posedă puţin, ofiţerul de urmărire penală este obligat să-i explice
şi să-i asigure dreptul de a depune plîngeri, de a da explicaţii şi depoziţii, să înainteze
demersuri şi cereri în limba pe care aceştea o posedă. În aceste cazuri ei au dreptul să se
folosească în mod gratis de serviciile interpretului.
Persoanei, care a fost citată în proces pentru a fi audiată şi după claritatea
identităţii ei, de către ofiţerul de urmărire penală i se explică drepturile şi obligaţiile
prevăzute de legislaţia procesual-penală în dependenţă de statul ei procesual, şi anume: în
cazul audierii părţii vătămate i se explică aceste drepturi şi obligaţiuni în conformitate cu
prevederile art. 60 CPP, a bănuitului în conformitate cu prevederile art. 64 CPP, etc. Tot
în acest context, ofiţerul de urmărire penală este obligat de a explica părţilor dreptul de a
nu declara împotriva sa, a membrilor familiei sale, a rudelor ei, fapt despre care se
consemnează în procesul-verbal de audiere.
Persoana, care a fost citată în calitate de parte vătămată sau martor, se
preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o poartă în cazul declaraţiilor mincinoase
(art. 312 CP) şi refuzul sau eschivarea de a face declaraţii (art. 313 CP). Totodată lor li se
explică dreptul să refuze de a face declaraţii dacă acestea pot fi folosite ca probe care
mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate.
Dacă, partea vătămată sau martorul, după această preîntâmpinare doresc de a depune
careva mărturii, ofiţerul de urmărire penală le explică faptul că depoziţiile date de ei pot
fi ca probe în procesul penal, iar în cazul de refuz de la depoziţiile date anterior pot fi
atraşi la răspundere.
Legislaţia procesual-penală în mod direct nu permite ca orcicare depoziţii să fie
dobîndite prin constrîngere, ameninţare şi prin alte metode ilicite.
În procesul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să folosească orice tactică întru
căpătarea informaţiei necesare într-un anumit proces penal, cu excepţia întrebărilor
provocatoare. Codul de procedură penală permite ca orice parte la proces să fie însoţită
de un apărător sau reprezentant legal întru apărarea intereselor acestora.2
Pe parcursul anilor tactica audierii şi-a dobândit recomandările sale. De regulă,
audierea trebuie începută cu propunerea ofiţerului de urmărire penală către partea audiată
de a povesti ceia ce cunoaşte acesta despre cauza ce se cercetează. În cazul care partea
audiată vorbeşte despre circumstanţe, care vădit nu se referă la fapta cercetată, ei i se
comunică aceasta, după ce se solicită de a se expune la întrebarea adresată anterior.
2
Butoi, Tudorel, and Tudorel Butoi. "Psihologie judiciară." Curs universitar, ediţia a II-a, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti (2004)
 După finele povestirii libere (orale) de către partea audiată, acesteia i se pot pune
întrebări orientate la concretizarea şi completarea depoziţiilor.
Partea audiată este în drept să se folosească de documente, acte şi înscrieri, care la
cererea, demersul sau acordul ei pot fi anexate la procesul-verbal de audiere.
În timpul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să prezinte părţii audiate
corpuri delicte, documente, reproducerea cărora înregistrări audio şi video, pe marginea
cărora este în drept de a adresa acesteia întrebări, întru administrarea unor probe care ar
duce la cercetarea completă, obiectivă şi sub toate aspecte a cauzei penale.
Depoziţiile date de către partea audiată se consemnează într-un proces-verbal.
Aceasta poate fi întocmit atît prin scrierea liberă, cît şi cu ajutorul tehnicii de tapat. În
cadrul audierii se poate de folosi înregistrarea audio şi video, care se păstrează împreună
cu procesul-verbal în cauza penală.
În conformitate cu prevederile art. art. 260, 261 CPP procesul-verbal de audiere se
întocmeşte în timpul efectuării acestei acţiuni sau imediat după terminarea ei de către
persoana care efectuează urmărirea penală.
Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
1) locul şi data audierii;
2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;
3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la audiere, iar dacă este
necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
4) data şi ora începerii şi terminării audierii cu concretizarea pînă în minut;
5) descrierea amănunţită a faptelor constatate;
6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării audierii, a fotografierii, filmării,
înregistrării audio, privind mijloacele tehnice utilizate la efectuarea acţiunii respective de
urmărire penală, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost
aplicate aceste mijloace, rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a se
utiliza mijloacele tehnice, despre aceasta s-a comunicat persoanelor care participă la
efectuarea acţiunii de urmărire penală.
Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor care au participat la efectuarea
acţiunii date de urmărire penală, explicându-se, totodată, că au dreptul de a face obiecţii,
iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-verbal.
 Fiecare pagină a procesului-verbal se semnează de persoana care îl întocmeşte,
precum şi de persoanele audiate, interpret sau traducător. Dacă vreuna din aceste
persoane nu poate semna sau refuză să semneze procesul-verbal, despre aceasta se face
menţiune.
La procesul-verbal se anexează schiţele, fotografiile, peliculele, casetele audio şi
video, care au fost dobîndite pe parcursul audierii.
În practică se întîlnesc cazuri cînd persoanele refuză de a semna procesul-verbal
de audiere sau nu au posibilitate de al semna. Legislatorul a prevăzut asemenea cazuri pe
care le-a consemnat în art. 261 CPP, şi anume:
(1) Dacă persoana care a participat la audiere refuză să semneze procesul-verbal,
despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal, care va fi semnat pentru conformitate
de către persoana care a efectuat acţiunea.
(2) Persoanei care a refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se acorde
posibilitatea de a explica cauzele refuzului, iar explicaţiile ei vor fi consemnate în
procesul-verbal.
(3) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală nu
poate semna procesul-verbal din cauza vreunui defect fizic, cel care întocmeşte procesul-
verbal cheamă o persoană străină care, cu consimţămîntul celui care nu poate semna,
certifică cu semnătura sa exactitatea conţinutului procesului-verbal.

2.Particularităţile audierii bănuitului.

În conformitate cu prevederile art. 63 Cod de procedură penală bănuitul este
persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune pînă la
punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din
următoarele acte procedurale, după caz: 3
1) procesul-verbal de reţinere;
2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de
libertate;
3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

3
Cod de procedura penala al Republicii Moldova
 După ce persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit este în drept imediat să
primească de la persoana care l-a recunoscut informaţie în scris despre drepturile de care
dispune conform art. 64 CPP, inclusiv dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa,
precum şi să primească de la organul de urmărire penală explicaţii asupra tuturor
drepturilor sale.
Aşadar, drepturile şi obligaţiile bănuitului sunt cuprinse în dispoziţia art. 64 Cod
de procedură penală.
Dintre toate aceste drepturi şi obligaţii evidenţiem pe cele, care nemijlocit au
tangenţă la audierea a acestei părţi în proces.
În acest context, menţionăm că primordial bănuitul are dreptul la apărare prin
toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege, asigurat de organul de urmărire
penală. Persoana bănuită are dreptul să cunoască de ce este bănuit şi, în legătură cu
aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre
aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în
prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre
încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este suspectat (art. 54, al.2,
pct.1 CPP). La fel, din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de
recunoaştere în calitate de bănuit, să fie asistat de un apărător ales de el, iar dacă nu are
mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, precum
şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi (art. 64, al.2,
pct.5 CPP).
Legislaţia procesual-penală acordă posibilitate persoanei bănuite să se folosească
de asistenţa apărătorului din momentul începerii urmăririi penale (dacă urmărirea penală
a fost pornită în privinţa unei persoane concrete) sau din momentul reţinerii în
conformitate cu prevederile art. art. 165, 166 CPP.
Din acest moment, persoana reţinută este în drept să primească consultaţie
juridică, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului pînă la începutul primei audieri
în calitate de bănuit (art. 64, al.2, pct. 4). Însă, durata acestei întrevederi poate fi limitată
de către ofiţerul de urmărire penală pînă la 2 ore, cu condiţia că ofiţerul anterior a
preîntîmpinat bănuitul şi apărătorul lui. Este foarte important faptul, că ca temei de
limitare a astfel de întrevederi, se poate de efectuat numai dacă este necesitatea de a
efectua careva acţiuni de urmărire penală cu participarea bănuitului.
Depoziţiile bănuitului - sunt informaţii, date de el la audiere în formă orală sau
scrisă, la fel şi la efectuarea altor acţiuni de urmărire penală cu participarea lui. Bănuitul
este în drept să facă declaraţii sau să refuze de a le face. Dacă acceptă să fie audiat, la
cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului. În acest caz ofiţerul de urmărire penală
este obligat de a-i aduce la cunoştinţa bănuitului că depoziţiile ce urmează ca să le
depună vor fi folosite ca probă în cauza penală.4
În timpul audierii bănuitul poate să prezinte probe, ceia ce nu este şi obligat.
Totodată, bănuitul are şi alte drepturi, cum ar fi: 5
a) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit;
b) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit;
c) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul
penal;
d) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală;
e) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
f) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărîrile
adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la
solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri;
g) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară
includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
h) să retragă orice plîngere a sa sau depusă de către apărătorul său.
La fel, bănuitul are dreptul după finisarea audierii să ia cunoştinţă cu procesul-
verbal de audiere şi să facă obiecţii asupra corectitudinii acestuia, precum şi să ceară
completarea lui cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate.
În timpul audierii apărătorul, cu permisiunea ofiţerului de urmărire penală, poate
să adreseze bănuitului întrebări. În cazul cînd ofiţerul de urmărire penală refuză
întrebările date de către apărător, acestea se scriu în procesul-verbal de audiere a
bănuitului, iar mai apoi se scrie motivul refuzului. În procesul audierii, apărătorul (în

4
Mariț, Alexandru, and Mihail Nistor. "NOTE DE CURS TEORIA PROBELOR."
5
Dolea, Igor. "Drepturile."
prezenţa ofiţerului de urmărire penală) poate să dea mici consultaţii bănuitului pe
întrebările adresate de către ofiţerul de urmărire penală, la care îi vine greu să răspundă.
Apărătorul, în momentul audierii, este în drept să depună cereri şi demersuri în
scris, îndreptate la apărarea intereselor clientului, mai mult ca atît acesta poate să facă
însemnări şi obiecţii în procesul-verbal de audiere a bănuitului privind corectitudinea şi
plenitudinea depoziţiilor persoanei.
Este important de reţinut că în timpul audierii bănuitului, întrebările puse de către
apărător, cererile şi demersurile acestuia pot influenţa la urmărirea penală în favoarea
apărării, de aceia trebuie de acordat la acest moment o atenţie sporită, efectuînd o tactică
de audiere corectă, iar întrebările puse de către apărător trebuiesc atent studiate întru
cercetarea obiectivă a cazului, în corespundere cu planul şi programa audierii.
Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la
aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe
nefavorabile pentru el. Bănuitul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia
cazurilor în care el face un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o
persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei.
Potrivit articolului 103 al Codului de procedură penală declaraţiile bănuitului sînt
informaţiile orale sau scrise, depuse de acesta la audiere în conformitate cu prevederile
Codului de procedură penală, referitor la circumstanţele care au servit temei pentru al
recunoaşte în această calitate, precum şi la alte împrejurări ale cauzei pe care le cunosc. 6
Recunoaşterea vinovăţiei de către persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii poate
fi pusă la baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapte şi circumstanţe
ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Bănuitul nu poate fi forţat să mărturisească împotriva sa sau împotriva rudelor sale
apropiate ori să-şi recunoască vinovăţia şi nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de
a face astfel de declaraţii.
Datele comunicate de bănuit nu pot servi ca probe dacă ele se bazează pe
informaţii a căror sursă nu este cunoscută. Dacă declaraţiile bănuitului se bazează pe
spusele altor persoane, este necesar ca şi aceste persoane să fie audiate.

6
Cod de procedura penala al Republicii Moldova
Audierea bănuitului, potrivit art. 104 CPP, se face numai în prezenţa unui apărător ales
sau numit din oficiu, imediat după reţinerea bănuitului, dacă acesta acceptă să fie audiat.
Nu se permite audierea bănuitului în stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii, decît
doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amînare, care vor fi motivate în
procesul-verbal al audierii.
Persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-l audia pe bănuit îl
întreabă numele, prenumele, data, luna, anul şi locul naşterii, precizează cetăţenia,
studiile, situaţia militară, situaţia familială şi persoanele pe care le întreţine, ocupaţia,
domiciliul şi altă informaţie necesară pentru identificarea persoanei lui în cauza
respectivă, după aceea îl întreabă dacă el acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii. În
cazul în care bănuitul refuză să facă declaraţii, aceasta se menţionează în procesul-verbal
al audierii. Dacă bănuitul acceptă să facă declaraţii, persoana care efectuează audierea îl
întreabă dacă recunoaşte bănuiala ce i se impută şi îi propune să facă în scris explicaţii
asupra acesteia, iar dacă bănuitul nu poate scrie sau refuză să scrie personal declaraţia,
aceasta se consemnează în procesul-verbal de către persoana care efectuează audierea.
Audierea bănuitului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe
care acesta le-a depus anterior. Bănuitul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai
înainte, însă poate utiliza notele sale asupra amănuntelor greu de memorizat.
Fiecare bănuit este audiat separat. Persoana care efectuează audierea trebuie să ia
măsuri ca bănuiţii chemaţi în aceeaşi cauză să nu comunice între ei.
Declaraţiile bănuitului se consemnează în procesul-verbal al audierii, întocmit în
conformitate cu prevederile art.260 şi 261 CPP.
În cazul în care bănuitul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale anterioare sau
are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea se consemnează şi se semnează în
condiţiile articolelor 260 şi 261 CPP.
Dacă bănuitul nu are posibilitate de a se prezenta pentru a fi audiat, organul de
urmărire penală procedează la audierea acestuia la locul aflării lui.
Faţă de bănuitul, în privinţa căruia ofiţerul de urmărire penală nu a aplicat
reţinerea, ci obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la audiere primul
este citat.
 În cazul în care, fără careva motive întemeiate, bănuitul nu se prezintă la organul
de urmărire penală, acesta poate fi adus silit în corespundere cu prevederile art. 199 Cod
de procedură penală. Ca motive întemeiate la neprezentarea bănuitului în organul de
urmărire penală, unde a fost citat, pot servi:
- boala gravă, care nu-i permite bănuitului de a se prezenta;
- moartea unui membru de familie sau a unei rude apropiate;
- calamităţi naturale;
- alte motive, care împiedică bănuitul de a se prezenta la timp în organul de
urmărire penală.
La fel bănuitul este obligat să comunice în primul rînd ofiţerului de urmărire
penală despre neprezentarea lui şi motivele ce servesc ca temei pentru aceasta. Aceste
motivele trebuiesc afirmate prin careva acte, care se anexează la cauza penală. Mai mult
ca atît, despre acestea, bănuitul, printr-o formă scrisă, explică motivele care au dus la
neprezentarea lui în organul de urmărire penală.
Bănuitul care se află sub strajă se cheamă prin intermediul administraţiei locului
de detenţie.
3. Aspecte etice cu privire la audierea părţilor în proces.
Vorbind la general, în activitatea organelor afacerilor interne întîrzie formarea
profilului psihologic, adaptat societăţii democratice bazate pe o economie de piaţă de tip
capitalist, care în ochii populaţiei ar trebui să apară nu ca forţă represivă a statului, ci în
primul rînd ca un mediator profesionist şi imparţiabil în conflictele care se nasc între
cetăţeni şi între cetăţeni şi autorităţile publice.
Unele din aceste conflicte se soluţionează şi de către ofiţerul de urmărire penală în
cercetarea cazurilor penale, care se rezolvă datorită profesionalismului şi eticii, ce include
în sine nu numai cunoaşterea la un nivel înalt a legislaţiei, ci şi unele metode şi procedee
tactice menite să armonizeze relaţia ofiţer de urmărire penală - cetăţean, instrumente
practice de formare a unor priceperi şi deprinderi de a comunica amiabil şi constructiv cu
cetăţeanul.
Aplicarea corectă a metodelor şi mijloacelor menţionate face posibilă stabilirea
unui contact psihologic în dialogul cu cetăţenii. Vorbim despre contactul psihologic,
deoarece procesul de interacţiune nu exclude situaţii de conflict, mai ales în cazul unei
tratări agresive, unde nu mai rămîne loc pentru relaţii de cooperare. Este necesar ca
ofiţerul de urmărire penală să posede asemenea cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, care îi
vor permite, cu siguranţă, a bloca, în mare parte, sursa de conflict şi a atrage atenţia
interlocutorului (a părţii în proces) asupra subiectului dorit, ceea ce este posibil doar în
cazul în care se va ţine cont de particularităţile şi trăsăturile de personalitate ale acestuia.
Dacă ne referim la cele expuse, menţionăm că cele mai dese conflicte legate de
relaţia ofiţer de urmărire penală - cetăţean, persistă în cadrul procesului penal, şi anume la
acţiunea de urmărire penală - audierea, din considerentul că anume această acţiune de
urmărire penală şi de tactică criminalistică urmăreşte scopul de dobîndire şi fixare în
formă de depoziţii a datelor despre o anumită faptă, şi este o probă care are importanţă
pentru cercetarea cauzei penale.
Anume aici, pentru elucidarea conflictelor apărute şi soluţionării obiective a
urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală trebuie să-şi pună în valoare principalele
calităţi - inteligenţa, imaginaţia, tactul, puterea de convingere, calmul, echilibrul
emoţional puternic, spiritul de observaţie şi nu în ultimul rînd capacitatea de a asculta. În
acelaşi timp, ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie capabil a alege acele metode şi
mijloace de comunicare care ar corespunde particularităţilor de personalitate ale părţii pe
care o audiază.
O importanţă deosebită pentru ofiţerul de urmărire penală este manifestarea de o
atitudine binevoitoare, ascultând cu atenţie şi răbdare declaraţiile pe care le fac părţile,
fapt care ar favoriza crearea unei relaţii de încredere, iar apoi să le consemneze, iar
întrebările pe care le adresează pentru clarificarea unor situaţii ce au importanţă pentru
cauză să fie accesibile (pe înţelesul persoanei audiate, adaptându-şi întrebarea în funcţie
de gradul de cultură a audiatului).
Vorbind despre cazurile de sesizare a organului de urmărire penală prin plîngere
(vizînd interesele personale), relatăm că, în asemenea situaţii ofiţerul de urmărire penală
trebuie să exprime un răspuns satisfăcător (în măsură a răspunde câtuşi de puţin
aşteptărilor petiţionarului).
În practică se întîlnesc cazuri cînd datorită atitudinilor părţilor în proces poate să-l
irite pe colaborator. În asemenea cazuri ofiţerul trebuie să-şi stăpânească emoţiile, să
analizeze situaţia cretă, reacţiile apărute, să deplaseze obiectul conflictului şi să facă să
înceteze cauzele agresiunii şi să adopte o atitudine nonconflictuală. Mai mult ca atît, în
cazurile în care una din părţi proferează ofense în adresa ofiţerului de urmărire penală sau
îi reproşează ceva, acest fapt trebuie privit drept o reacţie firească, o manifestare a
instinctului de autoapărare, o reacţie de compensare a inferiorităţii. În atare situaţii este
cel mai bine să ignorăm invectivele părţii şi să încercăm să direcţionăm conversaţia spre
făgaşul dorit.
În cazul cînd ofiţerul de urmărire penală îşi verifică competenţa în baza art. 271
Cod de procedură penală şi constată că nu este competent a efectua urmărirea penală, el
trebuie să explice persoanei ce la sesizat a cărui organ este competenţa în cazul de faţă,
să-l îndrume pe cetăţean în mod corect, şi nici într-un caz ofiţerul de urmărire penală nu
trebuie să respingă brutal cererea sau să o lase fără atenţie şi fără un răspuns.
O reacţie pozitivă a persoanei audiate faţă de ofiţerul de urmărire penală va fi în
cazul unei ascultări active şi eficiente, care este o latură a profesionalismului, şi include
în ea următoarele cerinţe: în timpul ascultării este necesar de a privi persoana, de al
încuraja prin aprobări din cap, de al întrerupe cît mai puţin posibil, de al ajuta să se
exprime atunci cînd nu-şi găseşte cuvintele potrivite.
Nu în ultimul rînd, important pentru ofiţerul de urmărire penală, este atitudinea sa
faţă de partea audiată, indiferent de statutul ei procesual (victimă, parte vătămată, martor
sau bănuit). Potrivit art. 10 al Codului de procedură penală în desfăşurarea procesului
penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori
degradante, nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe
la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană7.
Toate aceste metode şi mijloace duc la o conlucrare adecvată a ofiţerului de
urmărire penală cu părţile în proces, şi numai în aşa măsură se va ridica imaginea nu
numai a organului de urmărire penală, ci a întregului colectiv a Ministerului Afacerilor
Interne.
Prin aceste metode se va naşte o reacţie corectă care va cultiva o relaţie civilizată
şi de respect a cetăţenilor faţă de poliţie.
Tot în acest context, ofiţerul de urmărire penală trebuie să respecte nu numai
prevederile legislaţiei procesual-penale şi juridico-penale, dar şi prevederile Codului de

7
Cod de procedura penala al Republicii Moldova
etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 481 din 10
mai 2006.

4. Cazuri excepţionale.
Practica denotă că în multe cazuri, în timpul efectuării de către ofiţerul de
urmărire penală a unor acţiuni de urmărire penală, mai ales la audiere, părţile se comportă
neadecvat cerinţelor sau chir uneori pot jigni onoarea şi demnitatea colaboratorului,
spunând în adresa acestuia cuvinte necenzurate, astfel ultragiindu-l. În asemenea cazuri
ofiţerul de urmărire penală trebuie să acţioneze legal şi să nu întreprindă măsuri de jignire
a părţii audiate. Astfel, ofiţerul de urmărire penală, depune un raport pe numele
conducătorului organului de urmărire penală sau a conducătorului instituţiei, unde
menţionează fapta de ultragiere a sa, după care cheamă inspectorul de sector de serviciu
pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţia administrativă. În cazul
cînd la audiere se află în biroul de serviciul a ofiţerului de urmărire penală colegul său,
apărătorul părţii audiate sau reprezentanţi legali, de la aceştea se i-a o explicaţie cu
privire la cazul dat.
 Cuprinsul
1.Reguli generale de efectuare a audierei ...........................................pag.1-7
2.Particularitatile audierii banuitului...................................................pag.7-12
3.Astectele etice cu privire la audierea partilor in proces.................pag.12-14
4.Cazuri exeptionale....................................................................pag14-15