CIG - 2 - Sem I - Suport Curs - Contabilitatea Institutiilor de Credit

Universitatea OVIDIUS Constanţa
Facultatea de Știinţe Economice
CONTABILITATEA
INSTITUŢIILOR
DE CREDIT
Caiet de Studiu Individual

Programul de studii Contabilitate si informatică
de gestiune
Anul de studii II
Semestrul I
Coordonator disciplină:
Prof.univ.dr. Mariana Mirea
Cuprins
Contabilitatea instituţiilor de credit

CUPRINS
Unitate Titlul
de
învăţare
INTRODUCERE……………………………………………………… 07
1 INSTITUŢIILE DE CREDIT. CONŢINUT, STRUCTURĂ,

CARACTERISTICI, TENDINŢE ŞI INDICATORI DE
CARACTERIZARE
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1…………………………………. 09
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1……………………….. 20
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………… 20
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1…………………………………. 20
2 SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE

CREDIT, CONFORM CU DIRECTIVELE EUROPENE Obiectivele
Unităţii de învăţare Nr. 2………………………………………………. 22
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2………………………. 34
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare………………….. 34
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2………………………………… 35
3 CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE ŞI

INTERBANCARE
4 CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTRABANCARE

Bibliografie Unitate de învăţare Nr.4…………………………………. 58
5 CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTERBANCARE

6 OPERAŢIUNI CU CLIENTELA
Răspunsuri şi comentarii testele de autoevaluare……………………… 74
5
Cuprins
7 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7………………………………… 76
8 CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

9 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE

10 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI

REZULTATELOR
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10………………………………... 96
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10………………………………... 99
11 APLICAŢII PRACTICE PRIVIND CONTABILITATEA BANCARA

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11………………………………... 101
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11………………………………... 113
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………. 114
6
Introducere

INTRODUCERE
Stimate student,
Pentru început, îți urez bun venit și îți doresc succes și spor în
studiul cursului Contabilitatea instituţiilor de credit. Acesta se
adresează studenților din anul II, specializarea Contabilitate și
Informatică de Gestiune, Facultatea de Științe Economice.
Lucrarea de faţă dorește să dezvolte interesul de a afla modul în
care se ţine contabilitatea într-o instituţie bancară, cum se întocmesc
situaţiile financiare anuale într-o instituție de credit.
Sistemul bancar din România este o importantă componentă a
pieţei financiare. Acesta transformă resursele pe care mediul
economic le pune la dispoziţie. De asemenea sistemul bancar se află
într-o continuă interacţiune cu mediul economic din care preia
intrări sub diferite forme pe care le prelucrează în vederea obţinerii
ieşirilor (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare).
Informațiile furnizate au o mare importanţă pentru clienţii şi
utilizatorii serviciilor bancare dar şi pentru mediul economic în
general, cât şi pentru băncile aflate în concurenţă directă.
Caietul de studiu individual al acestei discipline este organizat
în 11 unităţi de învăţare. Pentru a fi asimilată, fiecare unitate de
învățare este structurată astfel încât efortul individual să acopere
echivalentul a două – trei ore de studiu. Fiecare unitate conține
obiectivele unităţii, prezentarea subcapitolelor, testele de
autoevaluare, o lucrare de verificare, răspunsurile şi comentariile la
testele de autoevaluare și bibliografia unităţii de învăţare.
Proiectul ales de o echipă formată din max. 5 membri, având ca
titlu o temă din Contabilitatea instituţiilor de credit, este prezentat
atât în format word cât și în power point (13-15 slide-uri). Acesta
reprezintă 70% din evaluarea dumneavoastră și va fi transmis cu
cel puțin o zi înainte de prezentare prin e-mail, la adresa
mm_mirea@yahoo.com, pentru corectare şi eventuale comentarii.
Nu uitați că pe prima pagină a lucrării trebuie să se regăsească
următoarele informaţii: numele acestei discipline, numele
proiectului, numele și prenumele membrilor echipei.
Vă recomand să aveți cuprins și bibliografie pentru ca proiectul
dumneavoastră să primească punctajul maxim.
Spor la învăţat şi succes!

Prof. univ. dr. Mariana Mirea
Instituţiile de credit. Conţinut, structură, caracteristici, tendinţe şi indicatori de caracterizare
Unitate de învăţare Nr. 1
INSTITUŢIILE DE CREDIT. CONŢINUT, STRUCTURĂ,

CARACTERISTICI, TENDINŢE ŞI INDICATORI DE
CARACTERIZARE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 ............................................................................. 09

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1............................................................... 20
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 20
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1............................................................................. 20
8
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
 Instituţia de credit
 Sistemul bancar
 Conceptul de bancă
Instituţia de Instituţia de credit reprezintă persoana juridică romană, în înţelesul

credit definiţiei din Legea nr. 58/1998, sau o instituţie de credit din Uniunea
Europeană, în înţelesul definiţiei de la art.1(1) primul subparagraf din
Directiva nr.2000/12/EC privind condiţiile de acces si exercitare a
activităţii bancare de către instituţiile de credit, ori o societate privată sau
publică care satisface definiţia instituţiei de credit din legislaţia
menţionată şi care a fost autorizată într-o ţară terţa Uniunii Europene şi
României.
Instituţie de credit reprezintă:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte
fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont
propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de
plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie
emitentă de monedă electronică.
Conform OUG nr.99/06.12.2006, instituţiile de credit, persoane juridice
române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea dispoziţiilor generale
aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice, în:
 bănci;
 bănci de credit ipotecar;
 organizaţii corporatiste de credit, etc.
Autoritatea competentă cu privire la autorizarea, reglementarea şi
supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit este Banca Naţională a
României. De asemenea printre atribuţiile băncii naţionale se numără şi
procesarea şi colectarea oricăror date şi informaţii relevante, chiar şi cu
caracter personal.
Este interzis ca orice persoană ce nu este instituţie de credit să desfăşoare
activităţi de atragere de depozite sau de oricare altă formă de fonduri
rambursabile de la public, de asemenea se interzice emiterea de monedă
electronică, acordare de credite şi împrumuturi din fonduri constituite
pentru cumpărarea de servicii si bunuri de membrii acestora.
În România, activitatea bancară se desfășoară în conformitate cu
reglementările Legii bancare nr.58/1998 şi a Legii nr.312/2004. Prin
instituţiile de credit autorizate, în conformitate cu actele normative şi în
condiţiile legii, se desfăşoară activitatea bancară în România.
9
Sistemul bancar român se organizează pe două pârghii:

 Banca Naţională a României (BNR);
 Bănicile comerciale, case de economii, organizaţii cooperatiste de
credit.
În conformitate cu Regulamentul nr. 11/13.11.2007, instituţiile de credit
din România şi sucursalele instituţiilor de credit din state terţe, se
constituie şi funcţionează pe teritoriul ţării doar pe baza unei autorizaţii
emise de Banca Naţională a României.
Sistemul bancar
Sistemul bancar reprezintă ansamblul de bănci diferit organizat in jurul
şi sub conducerea băncii centrale în vederea coordonării operaţiunilor de
Sistemul bancar scont si re-scont de credite, de plasamente si de administrare a
depozitelor bancare.
Sistemul bancar include banca centrală, toate băncile comerciale, băncile
de afaceri, de depozit, de credit, industriale, agricole şi alte instituţii de
credit existente într-o ţară, diferenţiate prin atribuţiile şi particularităţile
funcţionarii lor prin prerogativele conferite prin lege.
Banca
Conceptul de bancă poate fi definit, în esenţă, ca o instituţie care
mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează
Conceptul de persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează decontările şi
bancă plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în
scopul obţinerii de profit..
Deşi, unii istorici afirmă existenţa unor instituţii de tip bancar încă din
antichitate, totuşi o mai largă recunoaştere în accepţiunea modernă a
conceptului amintit o au băncile italiene din epoca medievală –
considerate drept veritabilii precursori ai organizaţiilor moderne de
profit. Dintre acestea s-au remarcat băncile veneţiene, cele din Genova
sau Florenţa. Acestora le-au succedat băncile din Ţările de Jos şi
Germania, cu legături ce ţineau de economia nordului Europei.
În evoluţia acestor instituţii, tradiţia şi literatura de specialitate acordă un
loc important zarafului – preţuitor al monedelor şi intermediar al
circulaţiei monetare. Agenţii economici deţinători ai monedelor aveau în
acestea un sprijin important în desfăşurarea schimburilor şi în
dezvoltarea economică, însă utilizarea banilor se lovea şi de unele
impedimente sau deficienţe.
În perioada contemporană, locul şi rolul extrem de complexe deţinute de
bănci în economie pot fi rezumate prin prezentarea funcţiilor principale
ale acestor instituţii :
 funcţia de depozit, care constă în :
- efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, în cont, cu
numerar şi cu titluri, constând în atragerea resurselor băneşti de la
persoanele fizice şi juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor;
- efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obiecte de
10
valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice;

 funcţia de investiţii care constă în :
- acordarea de credite în lei şi în valută , persoanele fizice şi juridice din
ţară şi străinătate;
- participarea în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare
sau nebancare în ţară sau în străinătate;
- achiziţionarea de active în nume propriu;
 funcţia comercială, care constă în :
- realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activităţi
de export, import, prestări – servicii, turism intern şi internaţional,
efectuarea de operaţiuni cu caracter financiar, necomercial şi alte
operaţiuni legate de încasări şi plăţi între persoane fizice şi juridice din
ţară şi străinătate;
- cumpără şi vinde, în ţară şi în străinătate, valută şi efecte de comerţ
exprimate în lei şi valută;
- efectuează operaţiuni de scontare şi re-scontare a efectelor de comerţ;
- efectuează operaţiuni de schimb valutar şi operaţiuni de arbitrajare
pe pieţele monetare internaţionale, pe cont propriu sau în numele
clienţilor;
- participă la tranzacţii financiare externe de plăţi şi de credit, încheie
cu bănci şi instituţii financiare străine angajamente şi convenţii de plată;
- cumpără şi vinde, în ţară şi străinătate, monede, aur şi metale
preţioase;
emite efecte de comerţ (bilete la ordin, CEC-uri, cambii sau trate) în
favoarea unor beneficiari din ţară şi străinătate;
- efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi alte operaţiuni cu
titluri emise de stat;
- prestează servicii bancare, expertizare tehnică, economică şi
financiară a diferitelor proiecte, acordă consultanţă şi asistenţă în
probleme de gestiune financiară şi evaluare;
- organizează lansarea de obligaţiuni, asigură mobilizarea
împrumuturilor prin emisiunea de obligaţiuni, garantează emisiunea şi
plasează obligaţiunile pe piaţa secundară.
Din cele prezentate mai sus, se desprinde calitatea esenţială a băncilor şi
anume cea de principal intermediar în relaţia economii – investiţii, relaţie
hotărâtoare în creşterea economică. Instituţiile în cauză creează
premizele unei ample redistribuiri de capitaluri disponibile, a căror
vehiculare constituia privilegiul exclusiv, în structura sistemului bancar
în formare, al băncilor comerciale sau de depozit, iar mai apoi, fiind
realizată preponderent prin intermediul acestui tip de bănci.
Locul băncilor în economie este caracterizat de creaţia monetară ca
factor specific al funcţionalităţii acestor instituţii; acest element definitor
11
le dă posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însăşi, ceea

ce sporeşte masa mijloacelor de plată şi volumul circulaţiei monetare.
Trăsătura semnificativă a acestor intermediari este transformarea
activelor nemonetare în monedă. Emisiunea de monedă, funcţie iniţial
deschisă tuturor băncilor şi restrânsă ulterior numai la banca centrală,
reprezintă forma principală a creaţiei monetare şi cadrul primordial prin
care are loc expasiunea masei monetare.
Băncile comerciale tipice îşi aduc şi ele un aport important la creaţia
monetară, transformând activele nemonetare (cambii, obligaţii), fără
putere liberatorie, în instrumente de plată. Înscrierea în conturile de la
bancă a creditelor acordate (fundamentate sau garantate pe active pe care
le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale
specifice – moneda scriptural
Banca Naţională a României – funcţii şi operaţii specifice
Banca Naţională a României este banca centrală cu personalitate juridică
Banca Naţională şi instituţie publică independentă ce are ca obiectiv fundamental
a României asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Atribuţiile principale ale Băncii Naţionale sunt conform statutului BNR
următoarele:
- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de
schimb;
- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor
de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de
plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
- emiterea de bancnote şi monede ca mijloace legale de plată pe
teritoriul României;
- stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectări acestuia;
- administrarea rezervelor internaţionale ale României.
De pe poziţia de bancă centrală Banca Naţională a României îndeplineşte
următoarele funcţii:
Funcţiile BNR 1. funcţia de emisiune monetară;
2. funcţia de creditare;
3. funcţia de centru valutar;
4. funcţia de “bancă a băncilor”;
5. funcţia de “bancă a statului”.
Pentru îndeplinirea acestor funcţii, Banca Naţională a României

desfăşoară, conform statutului său de funcţionare, următoarele 8
categorii de operaţiuni:
1. Operaţiuni de piaţă monetară şi valutară se referă la:
Categorii de
12
operaţiuni - achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra statului,

autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor
naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de
stat;
- acordarea de credite instituţiilor de credit, dar nu poate credita în
descoperire de cont statul şi toate celelalte entităţi care-l reprezintă.
2. BNR stabileşte regimul rezervelor minime obligatorii pe care
instituţiile de credit trebuie să le menţină în conturi deschise la aceasta.
Pentru resursele în valută rezervele minime obligatorii se constituie în
valută. Rezervele sunt purtătoare de dobândă cel puţin egală cu nivelul
ratei dobânzii medii pentru depunerile la vedere practicate de instituţiile
de credit.
3. BNR desfăşoară politica de schimb a României fiind abilitată în acest
sens:
- să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia
investiţională internaţională a ţării;
- să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiile proprii pe piaţa
valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa
statistică;
- să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.
BNR reglementează modalităţile de control a tuturor tranzacțiilor
valutare efectuate pe teritoriul ţării. Valutele pot fi tranzacţionate prin
casele de schimb valutar din cadrul băncilor sau prin intermediul caselor
de schimb valutar autonome, dar toate trebuie să aibă autorizarea BNR.
4. Emisiune monetară: BNR este unica instituţie autorizată să emită
bancnote şi monedă metalică, elaborând programe de emisiune monetară
şi asigurând emisiunea regulată în funcţie de necesitatea de lichiditate
din economie.
5. Operaţiuni cu instituţiile de credit:
- rescontarea efectelor de comerţ prezentate de către băncile
comerciale: pentru aceste operaţiuni BNR stabileşte taxa scontului şi
condiţiile de participare la operaţiunile de scontare şi rescontare;
- acordarea de credite de refinanţare: au scopul de a susţine financiar
băncile comerciale şi alte instituţii financiare. Pentru efectuarea acestei
operaţiuni BNR stabileşte rata de refinanţare care reprezintă rata
dobânzii aferentă creditelor de refinanţare;
- stabileşte regimul rezervelor minime obligatorii pe care orice societate
bancară este obligată să le deţină în conturi speciale deschise la BNR;
- emite autorizările de funcţionare pentru băncile comerciale şi
supervizează sistemul bancar în ansamblul său.
6. Operaţiuni de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit: în
acest sens BNR este împuternicită:
- să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării
13
acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

- să controleze şi să verifice pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii
la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale
instituţiilor de credit autorizate pe care le consideră necesare.
7. Operaţiuni pe contul statului:
- BNR primeşte încasări în contul general al trezoreriei statului şi
efectuează plăţi în limita disponibilităţilor existente în acest cont;
- percepe comisioane pentru operaţiunile în contul curent al statului şi
plăteşte dobânzi la disponibilităţile din acest cont;
- acţionează ca agent al statului în alegerea instituţiilor de credit agreate
să primească depozite ale trezoreriei statului;
- BNR poate în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor
Publice să efectueze în numele statului cu perceperea unui comision
diverse operaţiuni cu titluri de stat.
8. Operaţiuni cu aur şi active externe: în cadrul lor BNR stabileşte şi
menţine rezerve internaţionale care sunt alcătuite cumulativ sau selectiv
din următoarele elemente:
- aur din tezaurul ţării sau depozitat în străinătate;
- active externe sub formă de disponibilităţi în conturi la bănci sau alte
instituţii financiare din străinătate;
- orice alte active de rezervă;
- cambii, cecuri, bilete la ordin, obligaţiuni şi alte valori mobiliare
recunoscute pe plan internaţional;
- bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat emise sau garantate
de guverne străine sau instituţii interguvernamentale.
Din punct de vedere contabil, tipurile de operaţiuni se regăsesc în
bilanţul BNR sub formă de operaţiuni active şi pasive.
Operaţiunile active reprezintă operaţiunile de plasare a resurselor BNR.
Operaţiunile pasive reprezintă sursele de provenienţă a resurselor BNR.
Băncile – funcţii şi operaţii specifice
Băncile sunt persoane juridice comune, care se constituie exclusiv sub
Băncile – funcţii formă de societăţi pe acţiuni, cu respectarea Legii 31 modificată privind
şi operaţii societăţile comerciale, a Legii bancare nr.58 în 1998 şi cu autorizarea
specifice BNR. Băncile comerciale pot fi caracterizate ca:
- elemente articulate neincluse în BNR;
- instituţii cu personalitate juridică ce desfăşoară toate tipurile de
operaţiuni bancare, reprezentate în principal de constituirea
disponibilităţilor şi depozitelor, dar şi de distribuirea lor sub formă de
credite.
Operaţiunile bancare desfăşurate de băncile comerciale sunt:
14
- în favoarea persoanelor fizice şi juridice ce alcătuiesc clientela

nefinanciară;
- în nume propriu sau pentru alte bănci ce alcătuiesc clientela financiară.
Băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:
1. funcţia de mobilizare a activelor monetare disponibile în economie;
2. funcţia de utilizare a resurselor prin distribuirea de credite;
3. funcţia de decontare între titularii de cont.
Aceste funcţii se regăsesc în practică sub formă de servicii şi produse
bancare denumite generic activităţi. În conformitate cu legea bancară,
băncile pot desfăşura în limita autorizaţiei acordate următoarele
activităţi:
a) atragerea de depozite şi alte fonduri rambursabile;
b)contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum,
credite ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de
factoring, scontare, forfatare;
c) leasing financiar;
d)servicii de transfer monetar;
e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit,
cecuri de călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă
electronică;
f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g)tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor, în condiţiile legii
cu:
- instrumente ale pieţei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la
ordin, certificate de depozit;
- valută;
- contracte de futures şi options;
- instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
- valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
h)intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte
instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin
plasament şi prestarea de servicii aferente;
i) acordarea de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de
afaceri şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii
cu privire la fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale;
j) intermediere pe piaţa interbancară;
k)administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;
l) păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte
instrumente financiare;
15
m) prestare de servicii privind fuziunea de date şi de referinţe

în domeniul creditării;
n)închiriere de casete de siguranţă.
Aceste activităţi se regăsesc în rapoartele financiare fiind grupate în
operaţiuni pasive - de mobilizare a resurselor şi operaţiuni active - de
distribuire a acestora.
Principalele operaţiuni pasive pe care o bancă le raportează pot fi astfel
regrupate:
1. Constituirea depozitelor
Depozitele bancare reprezintă un serviciu bancar şi se constituie din
depunerile clientelei contra unei dobânzi. În funcţie de durată depozitele
Principalele pot fi la vedere şi termen.
operaţiuni
pasive - Depozitele la vedere – cuprind disponibilităţile în contul curent, de
care titularul poate dispune în orice moment. Datorită posibilităţilor
reduse ale băncilor de a dispune de aceste sume, depozitele la vedere
sunt purtătoare de o dobândă mult mai mică decât dobânda oferită pentru
depozitele la termen;
- Depozitele la termen – sunt disponibilităţile în cont de care titularul
poate dispune numai după expirarea termenului de păstrare. Au la bază
un contract de depozit în care sunt prevăzute suma, termenul, rata
dobânzii, modul de acordare a dobânzii. Deoarece banca poate utiliza
aceste sume o perioadă mai îndelungată dobânda aferentă este mai mare
decât cea aferentă depozitelor la vedere. Această dobândă poate fi sau nu
capitalizată, în funcţie de contractul încheiat:
- dacă dobânda se capitalizează, ea face obiectul unui nou cont de
depozit la termen. Pentru a-şi atrage clientela băncile pot calcula şi plăti
dobânda la intervale mai mici decât durata depozitului. În ultima
perioadă, frecvent pentru depozitele pe termen scurt dobânda se plăteşte
lunar, cu posibilitatea de a fi capitalizată.
Noul depozit = valoarea iniţială + dobânda cumulată după expirarea
primului termen
- dacă dobânda nu se capitalizează, contul de depunere la termen este
însoţit de un cont la vedere, în care se virează dobânda, care poate fi
ridicată în orice moment de către titular. La expirarea termenului
depozitul la termen constituit iniţial poate fi reînnoit pentru aceeaşi
sumă, sau poate fi retras. Dobânda din contul de depozit la vedere este
purtătoare de dobândă la vedere.
2. Rescontarea şi alte tehnici specifice
Pentru băncile comerciale rescontarea reprezintă o formă de împrumut
de refinanţare acordat de către BNR în schimbul cedării de către băncile
comerciale a portofoliului de efecte de comerţ.
În schimbul rescontării, banca comercială achită către BNR rescontul +
comisioanele BNR, rescontul calculându-se similar scontului, pa baza
16
aceleiaşi taxe.
Similar cu operaţiunea de rescontare este şi operaţiunea de lombardare
prin care băncile comerciale obţin un credit pe termen scurt de la BNR,
credit obţinut în schimbul cedării portofoliului de efecte publice.
3. Constituirea capitalului propriu
Capitalul propriu al unei bănci comerciale este format din:
Capital social
În conformitate cu legea bancară, capitalul social al unei bănci
comerciale trebuie vărsat, integral şi în formă bănească, la momentul
subscrierii acestuia.
Nivelul minim al capitalului iniţial este stabilit de BNR prin
reglementări, fără a putea fi mai mic decât echivalentul în moneda
naţională a 5 milioane de euro.
La constituire, aportul de capital va fi vărsat într-un cont deschis la o
instituţie de credit, care va fi blocat până la înmatricularea băncii la
registrul comerţului.
La constituirea unei bănci, capitalul iniţial este egal cu capitalul social,
cu excepţia cazurilor în care banca nou-constituită este rezultată dintr-un
proces de reorganizare prin fuziune sau divizare.
La deschiderea unei sucursale, capitalul iniţial se va asigura prin punerea
la dispoziţia acesteia a capitalului de dotare de către instituţia de credit
străină.
Băncile îşi pot majora capitalul social numai prin utilizarea următoarelor
surse:
- noi aporturi sub formă bănească;
- prime de emisiune sau de aport şi alte prime legate de capital, integral
încasate, rămase după descoperirea cheltuielilor neamortizate cu astfel de
operaţiuni, precum şi rezervele constituite pe seama unor astfel de prime;
- dividende din profitul net cuvenit acţionarilor, după plata impozitului
pe dividende, potrivit legii;
- rezerve constituite din profitul net, existente în sold, potrivit ultimului
bilanţ contabil.
Fond de rezervă
Acesta se constituie din profit astfel:
- 5% din profitul brut până când fondul de rezervă va atinge a cincea
parte din valoarea capitalului social;
- n% din profitul net, în funcţie de hotărârea consiliului de
administraţie al băncii.
Fond de risc
Acesta se constituie din profitul contabil determinat înainte de deducea
17
impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de

riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin
reglementările BNR, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în
măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
Principalele operaţiuni active raportate de către băncile comerciale pot fi
astfel regrupate:
1. Acordarea de credite
În practica bancară sfera creditelor acordate de bănci s-a diversificat
foarte mult. Astfel, atunci când se abordează problema creditelor bancare
Principalele se impune o identificare mai exactă a acestora. Câteva din criteriile de
operaţiuni clasificare ale acestora sunt:
active
a) durata împrumutului – conform căreia deosebim:
- credite pe termen scurt;
- credite pe termen lung.
b) după modul de rambursare al împrumutului deosebim:
- credite rambursabile în rate constante;
- credite rambursabile prin anuităţi constante;
- credite rambursabile integral la scadenţă.
Creditele acordate unui singur debitor nu pot depăşi valoarea cumulată a
20% din capitalul social + rezervele băncii. Dacă această limită este
depăşită, băncile comerciale sunt obligate să comunice BNR titularii de
astfel de împrumuturi, precum şi creditele acordate acestora, împreună
cu garanţiile solicitate.
Creditele acordate de către băncile comerciale pot îmbrăca şi forme
specifice:
- Creditul pe gaj de mărfuri: se acordă proprietarilor de bunuri aflate în
depozite sau în curs de transport. Documentele ce însoţesc acest tip de
credite sunt:
- warantul pentru bunurile depozitate sau în curs de transport;
- conosamantul pentru bunurile aflate în transport pe mare;
- scrisoarea de bunuri pentru bunurile aflate în transport prin cărăuşi.
- Creditul pe gaj de efecte publice: se acordă deţinătorilor de afecte
atunci când aceştia au nevoie de lichidităţi, dar nu vor să renunţe la
veniturile ce le produc aceste efecte.
2. Avansuri în contul curent
Acestea se referă la creditele pe termen scurt ce se pun la dispoziţia
titularilor de conturi pe baza unei linii de credit convenite şi confirmate
de către părţi, linii de credit denumite “Linii de credit în descoperire de
cont (Overdraft)”.
Acestea se acordă în baza bugetului de trezorerie prezentat de către o
18
societate comercială. Se acordă de regulă până la data la care societatea

comercială respectivă va încasa o sumă care va evita descoperirea de
cont.
3. Operaţiunile cambiale
Acestea sunt reprezentate de:
- Scontare este o formă de creditare pe termen scurt în baza cedării
efectelor de comerţ băncilor comerciale la care posesorul are deschis
contul. În schimbul efectelor comerciale, băncile acordă credite de scont
şi percep un scont + comision, în funcţie de valoarea tranzacţiei.
- Împrumuturi pe gaj de efecte de comerţ se acordă când banca
comercială apreciază pozitiv solvabilitatea beneficiarului efectului de
comerţ, dar are rezerve cu privire la capacitatea de plată a celorlalţi
semnatari ai efectului.
- Pensiunea se utilizează în relaţiile băncii cu firme mari sau în relaţiile
cu alte bănci. Presupune preluarea în gestiune a efectelor de comerţ de
către o bancă, cu condiţia răscumpărării lor la scadenţă de către posesorii
iniţiali.
- Achiziţia de efecte publice reprezintă plasarea fondurilor băncii prin
cumpărarea de efecte publice în scopul revânzării profitabile a acestora.
Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Definiți Instituţia de credit
Răspunsul la test se găseşte la pagina 20
Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 1 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1
Funcţiile BNR
Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare
19
Răspuns 1.1
Instituţie de credit reprezintă:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte
fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont
propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de
plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie
emitentă de monedă electronică.
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1
1.Caracota,C.C., Sistemul bancar din România: realizări și perspective,

Editura Universitară, Ediția I, Bucureşti, 2012
practici, Editura C.H.Beck, Colecția Oeconomica, Bucureşti, 2010

3. Cristea, M., Gherghinescu, O., Gestiune şi contabilitate bancară,
Editura Universitaria, Bucureşti, 2012
4. Dardac, N., Moinescu, B., Politici monetare şi tehnici bancare, Note
de curs, Bucureşti, 2007
5. Dănilă, N., Sistemul bancar din România, Constanţa, 2011
6. Dedu, V., Enciu, A., Contabilitate bancară, Editura Economică,
Ediţia a III-a, Bucureşti, 2014
7. Hurduc, N., Management financiar-bancar, Bucureşti, 2010
20
Situaţiile financiare anuale ale instituţiilor de credit, conform cu directivele europene
SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR

DE CREDIT, CONFORM CU DIRECTIVELE EUROPENE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2.............................................................................. 22

21
 Contabilitatea si situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit
Contabilitatea si In privința contabilității, aceasta se ţine în limba română şi în moneda

situațiile naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în
financiare moneda naţională, cât şi în valută. Pentru necesităţile proprii de
informare, instituţiile de credit pot opta pentru întocmirea situaţiilor
anuale ale
financiare anuale şi într-o monedă stabilă (EURO, USD) etc. se ţine în
instituțiilor de limba română şi în moneda naţională. Potrivit prevederilor art. 6 alin.
credit (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi celorlalte prevederi legale referitoare la întocmirea
şi utilizarea formularelor privind activitatea financiară şi contabilă,
orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-un document
care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea
de document justificativ.
Potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, registrele de contabilitate,
precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în
contabilitate, se păstrează, timp de 10 ani, în arhiva instituţiilor de
credit, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au
fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de
50 de ani.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie,
cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data
înfiinţării, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la registrul comerţului.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.
Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda
naţională, cât şi în valută.
Pentru necesităţile proprii de informare, instituţiile pot opta pentru
întocmirea situaţiilor financiare anuale şi/sau a situaţiilor financiare
anuale consolidate şi într-o monedă străină.
Cursul utilizat pentru conversia în monedă străină (valută) a situaţiilor
financiare anuale şi/sau a situaţiilor financiare anuale consolidate,
întocmite în monedă naţională, este cursul de schimb al pieţei valutare
comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a
exerciţiului financiar în cauză. Acest curs se prezintă în notele
explicative.
In privința In privința situațiilor financiare anuale ale instituțiilor. Orice entitate
situațiilor indiferent de forma ei şi de activitatea desfăşurată este obligată să
22
financiare depună anual situaţii financiare. Un exerciţiu financiar debutează la 1

anuale ianuarie şi se închide la 31 decembrie, excepţie făcând primul an, atunci
când exerciţiul financiar începe la data înfiinţării societăţii. Prin situaţii
financiare se face referire la documentele care sintetizează activitatea
instituţiei de credit, care fac referire la poziţia firmei în exerciţiul
financiar respectiv, la performanţele atinse, la modificările poziţiei faţă
de exerciţiul precedent.
Conform normelor metodologice aprobate în Ordinul nr.6/2014
instituţiile de credit trebuie să întocmească situaţii financiar anuale
individuale în conformitate cu normele aprobate şi în forma impusă de
acestea. Situaţiile financiare trebuie să cuprindă informaţii despre
operațiunile instituţiei de credit, a sucursalelor şi a sediilor secundare
ale acesteia. Obligaţia situaţiilor financiare este aceea de a oferi o
imagine fidelă asupra poziţiei şi performanţelor instituţiei pentru
exerciţiul respectiv. Situaţiile financiare la nivel individual sunt
întocmite în moneda naţională – LEU. Elementele exprimate în valută
sunt convertite în monedă naţională potrivit regulilor prevăzute de
Reglementările contabile. În întocmirea situaţiilor financiare
individuale, activele din bilanţ se recunosc fie la data tranzacţiei fie la
data decontării, conform metodelor şi politicilor de contabilizare
aprobate de conducerea sau administrarea instituţiilor. Pentru raportarea
instrumentelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării şi a
instrumentelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă
prin profit sau pierdere, în bilanţ sau în contul de profit sau pierdere, se
va utiliza convenţia “preţului murdar”, respectiv venituri din dobânzi şi
dividende, precum şi cheltuielile cu dobânzi aferente instrumentelor
financiare deţinute în vederea tranzacţionării şi instrumentelor
financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau
pierdere se raportează în cadrul postului de câştiguri/pierderi din aceste
categorii de instrumente.
Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit care arată
imaginea fidelă şi activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar
prezentat sunt: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia
modificărilor capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, note
explicative şi politici contabile.
Adunarea generală a acţionarilor se reuneşte pentru a aproba situaţiile,
pe care le vor depune la Banca Naţională a României. Situaţiile vor fi
însoţite de o declaraţie a conducerii prin care își asumă răspunderea
pentru întocmirea situaţiilor financiare conform normelor metodologice.
Un exemplar al situaţiilor financiare anuale, aprobate în mod
corespunzător, împreună cu un exemplar al raportului administratorilor
pentru exerciţiul financiar respectiv, şi un exemplar al raportului
persoanelor responsabile cu auditarea statutară a situaţiilor financiare
anuale vor fi trimise de consiliul de administraţie în termen de 130 zile
de la încheierea exerciţiului financiar la Banca Naţională a României.
Situaţiile financiare anuale vor fi trimise la Banca Naţională a României
- Direcţia Supraveghere, însoţite de balanţa de verificare a conturilor
sintetice pentru sfârşitul exerciţiului financiar, atât în format letric cât şi
electronic.
Bilanţul, denumit situaţia poziţiei financiare, cuprinde date şi informaţii
23
despre activele instituţiei, datoriile şi capitalurile proprii. În ceea ce

Bilanţul priveşte poziţia activelor în bilanţul entităţii, aceasta este primul aspect
tratat de situaţia financiară anuală care arată poziţia financiară; activele
sunt reprezentate prin monedele naţionale şi străine, bancnotele deţinute
de bancă, soldurile care sunt de primit de la bănci centrale, active
imobilizate şi altele. După completarea bilanţului cu date care indică o
imagine fidelă a instituţiei şi în conformitate cu standardele de raportare
internaţionale, acesta trebuie aprobat şi semnat de conducere înainte de
transmiterea lui. Conform normelor metodologice, şi potrivit cerinţelor
Băncii Naţionale a României şi a Ministerului Finanţelor Publice,
structura bilanţului aprobată de aceste instituţii şi care trebuie
completată de instituţiile de credit, prezintă şi următoarele elemente ce
trebuie precizate:
 Disponibilităţi;
 Creanţe asupra Băncii Centrale;
 Creanţe asupra instituţiilor financiare;
 Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix;
 Imobilizări corporale şi necorporale;
 Fond comercial;
 Depozitele clientelei;
 Provizioane;
 Datorii privind clientela;
 Rezerve;
 Rezultatul reportat.
Bilanţul instituţiilor de credit începe cu elementul de activ ce are
lichiditatea cea mai mare şi anume disponibilitățile entităţii. Acest rând
cuprinde printre altele şi numerarul din casierie, numerarul din ATM-
uri, bancnote româneşti dar şi străine.
Creanţele asupra băncii centrale sau creanţele asupra instituţiilor
financiare fac referire la soldurile ce urmează a fi încasate de la băncile
centrale sau de la alte instituţii rezultate în urma tranzacţiilor bancare.
Prin creanţe se înţelege dreptul pe care îl are creditorul asupra unei
sume de bani ce i se datorează.
În ceea ce priveşte imobilizările corporale şi necorporale acestea
reprezintă în bilanţ partea cu o lichiditate redusă, neputând fi
transformate imediat în bani.
Orice sumă datorată clienţilor se va trece în bilanţ în dreptul rândului
care priveşte datoriile privind clientela. În afară de datoriile privind
clientela se mai afla în bilanţ şi poziţii privind datoriile subordonate,
datorii constituite prin titluri.
Bilanţul contabil al unei societăţi comerciale nebancare diferă de cel al
unei societăţi bancare. Un aspect care face diferenţa este acela că
activele circulante sunt mai prezente decât cele imobilizate la o
instituţie de credit. Creditele date de o bancă persoanelor fizice sau
juridice reprezintă creanţe care se încadrează în categoria activelor
circulante. De asemenea, din structura bilanţului se observă că în pasiv
predomină pasivele pe termen scurt, întrucât majoritatea pasivelor unei
bănci sunt plătibile la vedere prin lege sau prin practică, deoarece
instituţiile de credit trebuie să deţină o mare lichiditate pentru a face
faţă plăţilor. De asemenea, ele urmăresc să aibă lichiditate pentru a face
24
faţă cererilor de credite ale celor mai buni clienţi. Datorită acestor
factori ele trebuie să se protejeze împotriva riscului în bilanţ şi să ofere
oportunităţi de investire mai profitabile, dar mai puţin lichide. Efectul
final în acest caz este o potenţială reducere atât a riscului cât şi a
venitului.
& Reglementari referitoare la bilanț
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ, datorii şi capital propriu ale instituţiei la sfârşitul
exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
În bilanţ elementele de activ şi datorii sunt grupate după natură şi
lichiditate, respectiv natură şi exigibilitate.
În înţelesul prezentelor reglementări:
a) un activ reprezintă o resursă controlată de către o instituţie ca rezultat
al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii
economice viitoare pentru instituţie şi al cărui cost poate fi evaluat în
mod credibil;
b) o datorie reprezintă o obligaţie actuală a instituţiei ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o
ieşire de resurse care încorporează beneficii economice;
c) capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în
activele unei instituţii după deducerea tuturor datoriilor sale
Dacă un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din
formatul de bilanţ, relaţia sa cu alte elemente trebuie prezentată fie în
cadrul elementului la care apare, fie în notele explicative, dacă o
asemenea prezentare este esenţială pentru înţelegerea situaţiilor
financiare anuale.
Acţiunile deţinute la entităţile afiliate trebuie prezentate numai în cadrul
elementelor prevăzute în acest scop.
Acţiunile proprii răscumpărate, potrivit legii, sunt prezentate în bilanţ
ca o corecţie a capitalului propriu. Câştigurile sau pierderile legate de
cumpărarea, vânzarea, emiterea sau anularea instrumentelor de
capitaluri proprii ale instituţiei nu vor fi recunoscute în contul de profit
şi pierdere. Contravaloarea primită sau plătită în urma unor astfel de
operaţiuni este recunoscută direct în capitalurile proprii.
În sensul prezentelor reglementări, prin interese de participare se înţeleg
drepturile în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin titluri, care,
prin crearea unei legături durabile cu aceste entităţi, sunt destinate să
contribuie la activităţile instituţiei. Deţinerea unei părţi din capitalul
unei alte entităţi se presupune că reprezintă un interes de participare,
atunci când depăşeşte un procentaj de 20%.
Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de
reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului,
indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.
Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare
25
amortizări, şi/sau ajustări provizorii, denumite în continuare ajustări

pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcţie de caracterul
permanent sau provizoriu al ajustării activelor
Contul de profit şi pierdere este următoarea situaţie financiară întocmită
Contul de profit după bilanţ, în aceasta reflectându-se veniturile şi cheltuielile instituţiei
şi pierdere bancare din exerciţiul financiar respectiv. Obiectivul acestei structuri, în
afara faptului că trebuie să redea informaţii corecte care să prezinte
imaginea fidelă a entităţii, este de a determina rezultatul exerciţiului
financiar, profit sau pierdere.
Veniturile se constituie din reducerea datoriilor şi din intrări de active
pe parcursul exerciţiului financiar, rezultatul lor fiind creşterea
capitalurilor proprii. De asemenea se înscriu în categoria veniturilor şi
sumele încasate din activităţi curente.
Cheltuielile sunt rezultatul creşterii datoriilor şi al ieşirilor de active pe
parcursul exerciţiului financiar, având ca rezultat diminuarea
capitalurilor proprii. Reprezintă cheltuieli sumele plătite de entitate şi
pierderile suferite din orice sursă.
Contul de profit şi pierdere se constituie printre altele din:
 Dobânzi de primit şi de plătit;
 Cheltuieli şi venituri din dobânzi;
 Venituri privind titluri;
 Cheltuieli şi venituri din comisioane.
Un prim element al contului de profit şi pierdere ar fi dobânzile de
primit şi veniturile asimilate. Această rubrică se completează cu sumele
care sunt obţinute din dobânzi şi din venituri realizate de instituţia
bancară. Prin dobânzi de primit se înţeleg sumele de bani primite de la
clienţi, comisioanele şi taxele ce au caracter de dobândă. Veniturile
asimilate sunt venituri obţinute de instituţia bancară din elementele
prezentate în activul bilanţului, cum ar fi:depozite la vedere, titluri de
datorie. Opusul elementului prezentat mai sus este elementul dobânzi de
plătit şi cheltuieli asimilate. Acest aspect cuprind sume rezultate din
pasivul bilanţier cum ar fi: datorii financiare, depozite. Termenul
dobânzi de plătit se referă la sumele care sunt de plătit, comisioanele şi
taxele ce au caracter de dobândă. Cheltuielile asimilate sunt rezultate
din activitatea bancară, din operaţiuni la termen. Tot aici se includ şi
comisioanele şi taxele de plătit cu caracter de dobândă. Alt element care
se reflectă în contul de profit şi pierdere este venituri privind titlurile.
Această secţiune cuprinde sume rezultate din venituri obţinute din
dividende sau alte venituri realizate de pe urma acţiunilor sau a
participaţiilor. De asemenea aici se includ şi veniturile obţinute din
acţiuni deţinute la societăţi de investiţii. Un aspect important al contului
de profit şi pierdere îl reprezintă cheltuielile cu comisioane şi veniturile
din comisioane. Acestea rezultă din serviciile prestate terților, astfel
veniturile şi cheltuielile cu comisioane rezultă din:
 comisioane de administrare a conturilor şi a creditelor;
 comisioane pentru tranzacţionarea de titluri în contul unor terţe
persoane;
 venituri şi cheltuieli privind comisioanele aferente operaţiunilor
comerciale.
Rezultatul analizei şi efectuării contului de profit şi pierdere îl
26
reprezintă determinarea rezultatului activităţii exerciţiului financiar,

dacă instituţia bancară a înregistrat profit sau pierdere.
& Reglementari referitoare la contul de profit si pierdere
Contul de profit şi pierdere cuprinde veniturile şi cheltuielile
exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului
(profit sau pierdere).
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale
activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau
de încasat în nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din
orice alte surse.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot
apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură
de veniturile din această activitate.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate
pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale
valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se concretizează în
reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
distribuirea acestora către acţionari.
În categoria cheltuielilor se includ valorile plătite sau de plătit în nume
propriu din activităţi curente, cât şi pierderile din orice alte surse.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta
sau nu ca urmare a desfăşurării activităţii curente a instituţiei. Acestea
nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.
În România, fluxurile de trezorerie reprezintă o altă situaţie financiară
anuală, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice. Standardul de Contabilitate
Fluxurile de IAS 7 caracterizează fluxurile de numerar ca fiind intrări şi ieșiri de
trezorerie numerar sau de orice este echivalent de numerar, întocmirea lui având
ca scop evaluarea posibilităţii instituţiei de a genera numerar şi
echivalente de numerar.
În instituțiile de credit contabilitatea operaţiunilor interbancare şi a
operaţiunilor de trezorerie evidenţiază:
 operaţiunile de casă;
 operaţiunile privind decontarea cu Banca Naţională a României
a conturilor de depozit, a conturilor curente;
 operaţiunile prin conturile de corespondent, creditelor,
împrumuturilor interbancare, depozitelor;
 operaţiunile ce reprezintă titluri luate sau date cu împrumut.
Realizarea fluxului de trezorerie ajută la separarea activităților ce

necesită numerar de cele ce nu necesită numerar, corelarea pierderii sau
profitului cu numerarul, studierea capacităţii entităţii de a realiza plăţi
în numerar. Această analiză este utilă deoarece variaţia globală a
27
trezoreriei este evidenţiată de soldul de trezorerie apărut din activitatea

de exploatare şi de soldul rezultat din activitățile financiare.
Contabilitatea operaţiunilor de casă se realizează prin intermediul
propriilor norme, respectând însă reglementările Băncii Naţionale a
României. Conturile din clasa 10, denumită “Casa şi alte valori”,
asigură evidenţa mişcării valorilor în casă, a numerarului din ATM-uri
şi în automatele de schimb valutar.
În contul “Casa” se trece valoarea monedelor şi bancnotelor străine şi
româneşti care sunt folosite la plăţi şi se găsesc în casieria instituţiei,
restul monedelor şi bancnotelor se trec în conturile de stocuri.
Situaţiile financiare se întocmesc anual în conformitate cu IFRS şi se
păstrează în arhiva instituţiei timp de 10 ani. Bilanţul, contul de profit şi
pierdere, situaţia modificării capitalurilor şi a fluxurilor de trezorerie
sunt însoțite de note explicative, care vin să completeze situaţiile
financiare cu informaţii care explică bazele şi analizele efectuate pentru
realizarea acestora.
Notele explicative trebuie să conţină:
 informaţii cu privire la entitățile la care instituţia de credit deţine
interese de participare ce reprezintă un procent de capital de cel puţin
20%; trebuie specificate denumirea şi sediul societăţii la care se deţin
aceste acţiuni;
Notele
 daca instituţia de credit este asociat cu răspundere limitată la o altă
explicative
entitate, atunci trebuie să se precizeze forma juridică a societăţii,
denumirea, sediul social sau sediul principal; aceste date pot fi omise
dacă importanţa lor este neglijabilă conform prevederilor reglementare;
 informaţii privind denumirea şi sediul social al societăţii care
întocmeşte situaţiile financiare consolidate ale grupului de entităţi cel
mai mare, unde instituţia de credit este filială;
 informaţii privind denumirea şi sediul social al societăţii care
întocmeşte situaţiile financiare consolidate ale grupului de entităţi cel
mai mic, unde instituţia de credit este filială;
 date cu privire la locul de unde se pot obţine copii ale situaţiilor
anuale consolidate specificate mai sus;
 informaţii privind numărul mediu de angajaţi în perioada exerciţiului
financiar şi de asemenea cheltuielile cu angajaţii, cum ar fi salariile
plătite, sumele privind cheltuielile cu asigurările sociale şi cheltuielilor
aferente pensiilor;
 informaţii cu privire la suma compensărilor date membrilor
organelor de conducere, de administraţie şi de supraveghere direct
proporțional cu responsabilitățile acestora;
 date cu privire la valoarea creditelor şi avansurilor acordate
membrilor organelor de conducere, administrare şi de supraveghere de
către instituţia de credit. Informaţiile trebuiesc date în mod general
pentru fiecare categorie în parte.
Pentru a observa mai amănunțit evoluţia instituţiei şi a putea măsura
performanţa acesteia în exerciţiul financiar încheiat se vor calcula si
indicatori economico-financiari. Aceştia vor prezenta o situaţie a
rentabilităţii financiare, economice, gradul de utilizare a activelor şi
altele.
După întocmirea tuturor situaţiilor financiare anuale, acestea se
28
semnează de persoanele responsabile, conţinând şi numele complet al

acestora, dar şi calitatea persoanei ce a întocmit situaţiile financiare.
După semnarea lor acestea se depun în termenii prevăzuți de lege
nedepăşind data stabilită.
Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi
practicile specifice aplicate de o instituţie la întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare anuale. Exemple de politici contabile sunt
următoarele: amortizarea imobilizărilor (alegerea metodei şi a duratei
de amortizare), reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea
costului istoric al acestora, capitalizarea dobânzii sau recunoaşterea
acesteia drept cheltuială, alegerea metodei de evaluare a stocurilor etc.
Conducerea fiecărei instituţii trebuie să stabilească politici contabile
Politicile pentru operaţiunile derulate. Aceste politici trebuie elaborate având în
contabile vedere specificul activităţii, în colaborare cu specialişti în domeniul
economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei
adoptate de entitate.
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile
contabile generale prevăzute de prezentele reglementări.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea,
prin situaţiile financiare anuale, a unor informaţii care trebuie să fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor; şi
b) credibile în sensul că:
- reprezintă fidel activele, datoriile, poziţia financiară şi profitul sau
pierderea instituţiei;
- sunt neutre;
- sunt prudente;
- sunt complete sub toate aspectele semnificative.
Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de
reglementări sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai
credibile referitoare la operaţiunile instituţiei.
Instituţiile trebuie să menţioneze în notele explicative orice modificări
ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua
politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării
asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor
activităţii.
Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:
a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii
care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;
b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii
care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.
În notele explicative se prezintă, de asemenea:
a) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:
- valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi
29
determinată;
- informaţii privind aria şi natura instrumentelor financiare;
b) pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare
decât valoarea lor justă şi fără a se fi utilizat opţiunea de a face o
ajustare de valoare:
- valoarea contabilă şi valoarea justă ale fiecăruia dintre activele
individuale sau a grupărilor corespunzătoare ale acelor active
individuale;
- motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv
natura dovezilor pe care se întemeiază opinia că valoarea contabilă va fi
recuperată.
În notele explicative trebuie prezentate, de asemenea, informaţii
referitoare la obligaţiile financiare viitoare ale instituţiei pentru care nu
s-au constituit provizioane, dar care sunt relevante pentru a aprecia
situaţia economică a instituţiei.
Valoarea totală a oricăror angajamente, în cazul în care nu îndeplinesc
condiţiile pentru a fi recunoscute în bilanţ, trebuie să fie prezentate în
mod clar în notele explicative, în măsura în care aceste informaţii sunt
utile pentru evaluarea poziţiei financiare.
Notele explicative prezintă natura şi scopul comercial ale
angajamentelor instituţiei, care nu sunt incluse în bilanţ, şi impactul
financiar al acelor angajamente asupra instituţiei, atunci când riscurile
sau beneficiile provenind din asemenea
angajamente sunt semnificative şi în măsura în care prezentarea unor
asemenea riscuri sau beneficii este necesară pentru evaluarea poziţiei
financiare a instituţiei.
Pentru orice garanţie semnificativă care a fost constituită trebuie făcută
o prezentare detaliată.
Orice angajamente privind pensiile şi entităţile afiliate trebuie
prezentate distinct.
În cazul în care instituţia a emis pe parcursul exerciţiului financiar
valori
mobiliare, se prezintă următoarele informaţii:
a) tipul valorilor mobiliare emise;
b) pt fiecare categorie de valori mobiliare emise: valoarea de emisiune
şi suma primită.
În cazul în care obligaţiunile emise de o instituţie sunt deţinute de o
persoană nominalizată sau împuternicită de către acea instituţie, în
notele explicative se menţionează valoarea nominală a obligaţiunilor
respective şi valoarea contabilă a acestora.
În notele explicative trebuie incluse informaţii privind numărul mediu
de persoane angajate în cursul exerciţiului financiar, defalcat pe
categorii şi, dacă acestea nu sunt prezentate distinct în contul de profit
30
şi pierdere, cheltuielile cu personalul aferente exerciţiului financiar.

Se menţionează suma indemnizaţiilor acordate în exerciţiul financiar
membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere în
virtutea responsabilităţilor acestora, precum şi orice angajamente
generate sau asumate privind pensiile pentru foştii membri ai acestor
organe, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare
categorie.
În notele explicative trebuie prezentate, de asemenea, valoarea
avansurilor şi creditelor acordate de către instituţie membrilor organelor
de administrare, conducere sau supraveghere, precum şi angajamentele
luate în contul acestor persoane cu titlu de garanţie de orice tip. Aceste
informaţii trebuie să fie furnizate în mod global pentru fiecare categorie
în parte.
În notele explicative trebuie prezentată şi măsura în care calcularea
profitului sau pierderii exerciţiului financiar a fost afectată de o
evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile
generale şi regulile de evaluare prevăzute de prezentele reglementări, a
fost efectuată în exerciţiul financiar curent sau într-un exerciţiu
financiar precedent în vederea obţinerii de facilităţi fiscale. Atunci când
influenţa unei asemenea evaluări asupra cheltuielilor viitoare cu
impozitul pe profit este semnificativă, trebuie prezentate detalii.
În notele explicative se prezintă diferenţa dintre cheltuiala cu impozitul
pe profit aferent exerciţiului financiar curent şi exerciţiilor financiare
precedente şi suma impozitelor rămasă de plată pentru aceste exerciţii,
cu condiţia ca această diferenţă să fie semnificativă pentru obligaţiile
fiscale viitoare.
De asemenea, se include reconcilierea dintre rezultatul contabil al
exerciţiului financiar şi rezultatul fiscal, aşa cum este prezentat în
declaraţia de impozit pe profit
Sinteză privind situaţiile financiare anuale
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în
conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta
secţiune, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele
tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când
tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul
sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în
contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.
Sinteză privind
Fiecare element obligatoriu prezentat în situaţiile financiare anuale ale
situaţiile
unei instituţii de credit poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în
financiare
formatul adoptat, dacă această detaliere concură la prezentarea unei
anuale
informaţii mai elocvente pentru utilizatorii de informaţii.
Bilanţul unei instituţii de credit şi contul de profit şi pierdere al acesteia
pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau
cheltuială, care nu este prevăzut în formatul adoptat.
Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, în special în ceea
ce priveşte formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un
31
exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale se admit derogări de

la această regulă. Orice derogare trebuie prezentată în notele
explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
Elementele din bilanţ şi contul de profit şi pierdere indicate cu litere
mici pot fi combinate într-un singur element în situaţiile financiare
anuale ale unei instituţii de credit dacă:
a) valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea poziţiei
financiare şi a performanţei instituţiei de credit pentru exerciţiul
financiar respectiv, Sau
b) cumularea îmbunătăţeşte claritatea prezentării; valorile individuale
ale oricăror elemente combinate în acest fel vor fi prezentate în notele
explicative.
Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţul sau în contul
de profit şi pierdere al unei instituţii de credit, valoarea corespunzătoare
pentru exerciţiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană
separată.
Nu se vor menţine în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere acele
elemente (posturi) pentru care nu există valori atât în exerciţiul
financiar curent, cât şi în cel precedent.
În notele explicative trebuie să se prezinte separat repartizarea profitului
net pe destinaţii, respectiv:
 dividendele propuse spre a fi plătite. În conformitate cu prevederile
IAS 10, dacă aceste dividende sunt propuse sau declarate după data
bilanţului, instituţia de credit nu trebuie să le recunoască ca datorie la
data bilanţului;
 sumele repartizate la rezerve;
 sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii
precedenţi;
 alte repartizări.
În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent
şi precedent înscrise, în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere nu sunt
comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie retratate
corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Rezultatele
retratării, motivele pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a
acesteia trebuie prezentate în notele explicative.
Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit
4 Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit pentru întocmirea
situaţiilor financiare anuale individuale conţine conturile necesare
înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare,
precum şi conţinutul acestora. La elaborarea planului de conturi s-au
avut în vedere, în principal, tratamentele contabile cuprinse în IFRS,
prevederile IFRS privind informaţiile prezentate în situaţiile financiare
anuale (individuale) şi cerinţele de raportare către Banca Naţională a
României.
4 Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit nu constituie temei
Potrivit
legal pentru efectuarea operaţiunilor economico-financiare, ci serveşte
32
Reglementărilor numai la înregistrarea corespunzătoare în contabilitate a operaţiunilor

contabile efectuate. Operaţiunile economico-financiare supuse înregistrării în
conforme cu contabilitate trebuie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile
standardele actelor normative care le reglementează.
internaţionale 4 Planul de conturi conţine opt clase de conturi simbolizate cu o cifră,
de raportare grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I
financiară, simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate cu
aplicabile patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre.
instituţiilor de Conturile din cele opt clase (1-7 şi 9) se utilizează de către toate
credit instituţiile de credit la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor
economico-financiare şi servesc la elaborarea de către instituţiile de
credit a situaţiilor financiare anuale şi a altor raportări financiare.
Conturile pot avea funcţiune contabilă de activ (A), pasiv (P) sau sunt
bifuncţionale (B). În general, conturile cu funcţiune contabilă de activ
corespund elementelor de natura activelor şi cheltuielilor, iar conturile
cu funcţiune contabilă de pasiv corespund elementelor de natura
datoriilor, capitalurilor proprii şi veniturilor sau sunt aferente ajustărilor
de valoare (ajustări pentru depreciere şi amortizări).
4 În scopul efectuării de raportări specifice, precum şi pentru
necesităţi proprii, instituţiile de credit au obligaţia de a dezvolta sisteme
de evidenţă (conturi analitice sau alte sisteme de evidenţă), astfel încât
să poată răspunde necesităţilor impuse de anumite reglementări şi/sau
raportări.
4 Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de
lichiditatea activelor, exigibilitatea datoriilor şi natura capitalurilor
proprii, în corelare cu regulile care stau la baza întocmirii situaţiilor
financiare.
4 La elaborarea şi adaptarea programelor informatice trebuie avută în
vedere şi asigurarea cuprinderii în procedurile de prelucrare a
respectării prevederilor reglementărilor în vigoare, precum şi
posibilitatea actualizării acestora în funcţie de modificările intervenite
în legislaţie, iar sistemele informatice de prelucrare automată a datelor
în domeniul financiar-contabil trebuie să răspundă la o serie de criterii
considerate minimale, printre care se numără şi cea referitoare la
asigurarea concordanţei stricte a rezultatului prelucrărilor informatice
cu prevederile actelor normative care le reglementează.
Precizați elementele Bilanțul instituțiilor de credit

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate
În loc de în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
33
Elementele Contului de profit și pierdere
Răspuns 2.1
Bilanțul instituțiilor de credit prezintă şi următoarele elemente ce
trebuie precizate:
 Disponibilităţi;
 Creanţe asupra Băncii Centrale;
 Creanţe asupra instituţiilor financiare;
 Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix;
 Imobilizări corporale şi necorporale;
 Fond comercial;
 Depozitele clientelei;
 Provizioane;
 Datorii privind clientela;
 Rezerve;
 Rezultatul reportat.


8. Ordinul BNR nr. 6/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind întocmirea situaţiilor financiare
34
Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi interbancare
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE

ŞI INTERBANCARE
Cuprins Pagina

35
 Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor

interbancare asigură
Potrivit 4 Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor

Reglementărilor interbancare asigură, în principal, evidenţa:
contabile a) operaţiunilor de casă;
conforme cu b)operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României privind
standardele conturile curente, conturile de depozit, precum şi împrumuturile de
internaţionale refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
de raportare
financiară, c) operaţiunilor prin conturile de corespondent, depozitelor, creditelor şi
aplicabile împrumuturilor interbancare;
instituţiilor de d)operaţiunilor interbancare reprezentând acorduri de răscumpărare şi
credit titluri date sau luate cu împrumut.
4 Contabilitatea operaţiunilor de casă se ţine potrivit normelor proprii,
Contabilitatea emise cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României. Cu
operaţiunilor de ajutorul conturilor din grupa 10 ”Casa şi alte valori” se asigură evidenţa
casă existenţei şi mişcării valorilor în casă (bancnote, monede şi cecuri de
călătorie), inclusiv a numerarului aflat în ghişeele automate de bancă
(ATM-uri) şi în automatele de schimb valutar (ASV-uri).
În contul „Casa” se înregistrează valoarea bancnotelor şi monedelor
româneşti şi străine în circulaţie, utilizate de obicei pentru efectuarea de
plăţi, aflate în casieriile instituţiei de credit. Celelalte bancnote şi
monede sunt înregistrate în conturile de stocuri.
Cecurile de călătorie sunt instrumente de plată emise, de regulă, de
organisme specializate, pentru o sumă fixă şi într-o monedă
determinată. Cecurile de călătorie au în general o valabilitate nelimitată
în timp, sunt acceptate ca instrument de plată sau pot fi schimbate
imediat în monedă locală.
Principalele operaţiuni care se efectuează cu cecurile de călătorie sunt:
emiterea cecurilor de călătorie şi/sau darea lor în consignaţie pentru a fi
vândute de către alte instituţii de credit;
primirea în consignaţie şi vânzarea cecurilor de călătorie;
cumpărarea cecurilor de călătorie de la clientelă, remiterea spre încasare
şi încasarea contravalorii acestora de la emitent.
Înregistrarea operaţiunilor privind cecurile de călătorie în conturile de
bilanţ nu intervine decât în momentul vânzării sau cumpărării acestora,
precum şi în cadrul operaţiunilor de decontare cu emitentul.
Cecurile de călătorie date şi, respectiv, primite în consignaţie se
36
înregistrează în alte conturi în afara bilanţului până la punerea lor în

circulaţie.
4 Contabilitatea operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a
României se ţine cu ajutorul conturilor curente deschise la Banca
Naţională a României, în conformitate cu reglementările legale
Contabilitatea aplicabile.
operaţiunilor de 4 Contabilitatea operaţiunilor privind împrumuturile de refinanţare de
decontare cu la Banca Naţională a României evidenţiază împrumuturile colateralizate
BNR cu active eligibile pentru garantare, împrumuturi lombard şi alte
împrumuturi primite de instituţiile de credit, în baza reglementărilor
legale aplicabile.
4 Contabilitatea decontărilor interbancare se ţine cu ajutorul conturilor
de corespondent (nostro şi respectiv, loro), deschise în conformitate cu
reglementările legale aplicabile şi a convenţiilor încheiate între
instituţiile de credit.
În conturile de depozite interbancare se înregistrează depozitele la
Contabilitatea vedere, depozitele la termen, depozitele rambursabile după notificare şi
decontărilor depozitele colaterale, evaluate la cost amortizat.
interbancare
Depozitele la vedere sunt constituite pentru o durată iniţială de cel mult
o zi lucrătoare.
Depozitele la termen sunt constituite pe un termen fix pentru care
durată iniţială este mai mare de o zi lucrătoare.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru
efectuarea unor operaţiuni ulterioare, determinate.
Creditele şi împrumuturile interbancare pot fi de pe o zi pe alta şi la
termen.
Creditele şi împrumuturile de pe o zi pe alta sunt credite acordate sau
împrumuturi primite, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare.
Creditele şi împrumuturile la termen sunt credite acordate sau
împrumuturi primite, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi
lucrătoare.
Contabilitatea operaţiunilor interbancare reprezentând acorduri de
răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut se realizează cu
ajutorul conturilor 151 „Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut” şi
152 „Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut”
4 Acordurile de răscumpărare (operaţiunile repo/reverse repo)
interbancare reprezintă operaţiuni desfăşurate între instituţii de credit
prin care cedentul transferă către cesionar active financiare cu
angajamentul de a răscumpăra aceleaşi active (sau active identice) la un
preţ fixat şi la o dată viitoare specificată.
Activele financiare cedate rămân înregistrate de către cedent în
conturile de activ corespunzătoare dar trebuie evidenţiate distinct, iar
preţul cesiunii (datoria faţă de cesionar) este înregistrat în conturile de
operaţiuni repo.
Cesionarul contabilizează preţul cesiunii (creanţa faţă de cedent) în
37
activ, în conturile de operaţiuni reverse repo.

În situaţia în care cesionarul utilizează activele financiare respective în
cadrul unui nou acord de răscumpărare, acesta înregistrează în conturile
de operaţiuni repo preţul noii cesiuni (datoria sa faţă de noul cesionar).
Dacă cesionarul procedează la vânzarea activelor financiare respective,
datoria aferentă se înregistrează în contul 30121 „Poziţii scurte“.
4 Operaţiunile de împrumuturi de titluri garantate cu numerar se
înregistrează similar acordurilor de răscumpărare (operaţiunilor
repo/reverse repo), cu deosebirea că sumele primite, respectiv plătite, în
aceste situaţii sunt evidenţiate în conturile de titluri date cu împrumut,
respectiv titluri luate cu împrumut.
4 Acordurile de răscumpărare de pe o zi pe alta şi titlurile date sau
luate cu împrumut de pe o zi pe alta sunt operaţiuni a căror scadenţă
este de cel mult o zi lucrătoare. Acordurile de răscumpărare la termen şi
titlurile date sau luate cu împrumut la termen sunt operaţiuni a căror
scadenţă este mai mare de o zi lucrătoare.
4 Valorile de recuperat sau datorate altor instituţii de credit aferente
operaţiunilor de decontare, reprezentând sume plătite care urmează să
fie recuperate de la alte instituţii de credit, sume primite care urmează
să fie puse la dispoziţia altor instituţii de credit, precum şi alte sume
aflate în curs de clarificare în relaţia cu alte instituţii de credit, se
înregistrează provizoriu în conturile 161 „Numerar în ATM-uri şi ASV-
uri“ şi 162 “Alte sume datorate”.
4 Operaţiunile între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul
aceleiaşi reţele (conturi curente, depozite, credite, împrumuturi, valori
de recuperat, alte sume datorate, creanţe ataşate, datorii ataşate şi sume
de amortizat) se înregistrează într-o grupă distinctă „Operaţiuni între
organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei”. Creanţele din
operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi
reţele, precum şi dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care
înregistrează restanţe dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul
1781 „Creanţe restante nedepreciate“, iar cele care sunt depreciate la
nivel individual se evidenţiază în contul 1782 „Creanţe depreciate“.
4 Dobânzile de primit (calculate pe baza ratei de dobândă prevăzute în
înţelegerile contractuale şi neajunse la scadenţă), aferente exerciţiului în
curs, se calculează de la data punerii la dispoziţie a fondurilor şi se
înregistrează în contabilitate periodic (obligatoriu lunar), sau la
scadenţa operaţiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire în
cursul lunii, în conturile sintetice de gradul III “Creanţe ataşate” sau în
conturi analitice deschise în cadrul conturilor sintetice de gradul III
„Creanţe ataşate şi sume de amortizat” din cadrul grupelor de conturi, în
contrapartida conturilor de venituri.
Dobânzile de plătit (calculate pe baza ratei de dobândă prevăzute în
înţelegerile contractuale şi neajunse la scadenţă), aferente exerciţiului în
curs, se calculează de la data primirii fondurilor şi se înregistrează în
contabilitate periodic (obligatoriu lunar), sau la scadenţa operaţiunilor,
dacă fondurile aferente au termen de restituire în cursul lunii, în
conturile sintetice de gradul III “Datorii ataşate” sau în conturi analitice
deschise în cadrul conturilor sintetice de gradul III „Datorii ataşate şi
38
sume de amortizat” din cadrul grupelor de conturi, în contrapartida

conturilor de cheltuieli.
Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a
dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective
(diferenţa dintre valoarea nominală a instrumentelor financiare şi costul
amortizat al acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru
depreciere, după caz) sunt evidenţiate în conturile sintetice de gradul III
„Sume de amortizat” sau în conturi analitice deschise în cadrul
conturilor sintetice de gradul III „Creanţe ataşate şi sume de
amortizat”/”Datorii ataşate şi sume de amortizat”.
4 Creanţele din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, inclusiv
dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe
dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 181 “„Creanţe restante
nedepreciate” iar cele care sunt depreciate la nivel individual se
evidenţiază în contul 182 „Creanţe depreciate“.
4 Ajustările pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie
şi interbancare se constituie periodic, pe seama cheltuielilor, şi se
Creanţele din înregistrează în conturi distincte în funcţie de nivelul la care au fost
operaţiuni de identificate deprecierile, astfel:
trezorerie şi a) ajustări specifice pentru deprecieri identificate la nivel individual,
interbancare aferente creditelor şi altor creanţe semnificative la nivel individual;
b)ajustări specifice pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor
Ajustările
de credite şi alte creanţe care nu sunt analizate individual în vederea
pentru
stabilirii nivelului deprecierii deoarece nu sunt semnificative la nivel
deprecierea
individual;
creanţelor
c) ajustări colective pentru pierderi generate dar neidentificate, aferente
tuturor creditelor şi creanţelor (indiferent dacă sunt sau nu semnificative
la nivel individual), pentru care nu s-au înregistrat ajustări specifice de
depreciere.
Periodic, precum şi la derecunoaşterea activelor financiare respective,
ajustările pentru depreciere se analizează şi se regularizează astfel:
prin debitul conturilor de cheltuieli, în cazul majorării pierderilor din
depreciere; prin creditul conturilor de venituri când ajustările pentru
depreciere trebuie diminuate sau anulate, respectiv când se constată o
scădere sau anularea valorii deprecierii activelor financiare aferente;
când are loc derecunoaşterea activelor financiare aferente, conturile de
ajustări pentru depreciere constituite anterior se închid prin creditul
conturilor în care sunt evidenţiate activele respective.
Veniturile din dobânzi, calculate prin aplicarea ratei efective a dobânzii
la valoarea contabilă a creanţelor depreciate din operaţiuni de trezorerie
şi interbancare (înainte de deducerea ajustărilor pentru depreciere) se
înregistrează în contul 7018 „Dobânzi din creanţe depreciate”
Ulterior recunoaşterii deprecierii creanţelor din operaţiuni de trezorerie
şi interbancare, în condiţiile în care valoarea estimată a fluxurilor de
trezorerie viitoare nu se modifică, determinarea veniturilor din dobânzi
prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă a activului
financiar (după deducerea ajustărilor pentru depreciere) face necesară
39
ajustarea veniturilor din dobânzi înregistrate cu diferenţa dintre acestea

şi veniturile din dobânzi calculate în condiţiile deprecierii activului.
Această ajustare se înregistrează în contul 6617 “ Cheltuieli cu ajustări
pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate” în contrapartidă
cu conturile de ajustări pentru depreciere. Veniturile din dobânzi
aferente creanţelor depreciate, prezentate în situaţiile financiare, sunt
date de diferenţa dintre veniturile din dobânzi înregistrate în contul
7018 „Dobânzi din creanţe depreciate“ şi sumele corespunzătoare
înregistrate în contul 6617 „Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi
calculate aferente creanţelor depreciate”.
4 În situaţia executării silite a creanţelor aferente operaţiunilor de
trezorerie şi interbancare, numerarul încasat este înregistrat în
contrapartidă cu conturile de creanţe aferente, iar bunurile sub forma
titlurilor intrate în posesia instituţiei de credit sunt evidenţiate în
conturile corespunzătoare de titluri în contrapartidă cu contul 767
„Venituri din recuperări de creanţe“. Ulterior, contabilizarea
respectivelor titluri se realizează potrivit regulilor specifice categoriei în
care au fost încadrate.
4 Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări
pentru depreciere, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare,
Executarea silită sunt înregistrate în contul 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu
a creanţelor ajustări pentru depreciere”, analitic distinct.

Ce asigură Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor
interbancare

În loc de
în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
Contabilitatea operaţiunilor de casă
40
Răspuns 3.1
Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor interbancare
asigură, în principal, evidenţa:
a) operaţiunilor de casă;
b)operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României privind
conturile curente, conturile de depozit, precum şi împrumuturile de
refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
c) operaţiunilor prin conturile de corespondent, depozitelor, creditelor şi
împrumuturilor interbancare;
d)operaţiunilor interbancare reprezentând acorduri de răscumpărare şi
titluri date sau luate cu împrumut.


41
Contabilitatea decontărilor intrabancare
CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTRABANCARE
Cuprins Pagina

42
 Decontările intrabancare
Tipuri de Activitatea de bază a instituţiilor de credit constă în efectuarea de

decontări operaţiuni în numele clienţilor. O mare parte a operaţiunilor efectuate
bancare de bănci în numele clienţilor constau în efectuarea de încasări şi plăţi
între bănci ca urmare a relaţiilor comerciale şi necomerciale stabilite
între clienţii acestora.
Aceste operaţii determină circulaţia unor valori foarte mari între bănci.
Decontările bancare sunt determinate de o serie de operaţii, precum:
- operaţii efectuate în nume propriu;
- încasări şi plăţi ordonate de clienţii băncilor;
- constituirea de depozite între componentele sistemului bancar;
- acordarea sau primirea de credite de către/de la băncile
componente ale sistemului bancar.
Astfel de operaţii determină două mari tipuri de decontări, şi anume:
1. decontări intrabancare – în situaţia în care relaţia se stabileşte
între două componente ale aceleiaşi bănci;
2. decontări interbancare – în situaţia în care relaţia se stabileşte
între două bănci diferite; aceste decontări se clasifică astfel:
- decontări prin BNR:
- decontări interbancare prin sistemul de compensare
multilaterală;
- decontări interbancare prin sistemul plăţilor de mare valoare;
- decontări prin reţeaua BNR;
- decontări prin sistemul conturilor de corespondent.
Decontările intrabancare
Decontările
intrabancare Decontările intrabancare sunt operaţiuni care au loc între unităţi
aparţinând aceleiaşi societăţi bancare. Aceste relaţii se pot dezvolta în
plan vertical, între filiale, sucursale şi centrală sau în plan orizontal între
subunităţi diferite. Ele se mai numesc decontări în cadrul reţelei sau
decontări între sedii.
Aceste operaţii sunt efectuate fie în nume propriu, fie în numele
clienţilor. În cazul în care aceste operaţii se fac în numele clienţilor, ele
generează încasări şi plăţi în numele acestora consemnate, de regulă pe
instrumente de decontare, precum ordinul de plată sau cecul.
Circuitul & Circuitul ordinului de plată şi a cecului
ordinului de Decontările prin aceste instrumente sunt iniţiate din ordinul plătitorului
43
plată şi a (prin depunerea unui ordin de plată la bancă) sau din ordinul
cecului beneficiarului (prin depunerea spre încasare a unui cec). În ambele
cazuri, unitatea bancară la care se depune instrumentul spre decontare
se numeşte bancă iniţiatoare, iar cealaltă unitate bancară care
finalizează decontarea se numeşte bancă destinatară.
Ordinul de plată & Ordinul de plată
Ordinul de plată este un instrument de decontare ce intervine de regulă
în relaţiile dintre două persoane juridice între care s-au stabilit relaţii de
vânzare cumpărare de bunuri, lucrări sau servicii. Ordinul de plată este
emis de către cumpărător şi este înaintat băncii sale pentru a face
necondiţionat plata către o terţă persoană, numită beneficiar, o anumită
sumă la o anumită dată.
Ordinul de plată poate fi emis pe suport clasic (hârtie) sau pe suporturi
neconvenţionale (magnetic, electronic).
Pentru a fi valabil, ordinul de plată trebuie să conţină menţiunile
obligatorii cuprinse în Regulamentul BNR privind ordinul de plată.
În calitatea sa de instrument de transfer (plată) credit antrenează
anumite operaţiuni care încep prin ordinul dat de către plătitor unei
bănci de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de bani şi se
finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către banca
destinatară.
Pe drumul parcurs de ordinul de plată de la plătitor la beneficiar se pot
interpune mai multe bănci, acestea efectuând succesiv operaţiuni de
recepţie, autentificare, acceptare şi executare a ordinului de plată. Toate
aceste operaţiuni poartă denumirea de transfer-credit.
Un ordin de plată trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii:
 ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani;
 numele beneficiarului şi numărul contului acestuia, deschis la banca
destinatară;
 numele plătitorului şi numărul contului deschis acestuia la banca
iniţiatoare;
 denumirea societăţii bancare iniţiatoare;
 denumirea societăţii bancare destinatare;
 elementul de natură să permită autentificarea emitentului de către
banca iniţiatoare este semnătura emitentului sau a unei persoane
recunoscute de societatea bancară receptoare ca împuternicita
emitentului; semnătura trebuie să fie autografă, manuscrisă şi executată
cu cerneală sau alte substanţe chimice de culoare albastră sau neagră
care să nu se degradeze înainte de expirarea perioadei de arhivare;
 denumirea de „ORDIN DE PLATA„ înscrisă în clar şi la vedere pe
aceeaşi faţă a formularului OP pe care se află înscrisă suma;
 data emiterii, care trebuie să fie unică, posibilă şi certă;
 informaţii din care să se poată reconstitui şirul neîntrerupt al
44
circulaţiei OP pe parcursul efectuării transferului-credit până la

finalizarea acestuia.
4 Obligaţiile părţilor implicate în circuitul ordinului de plată
Obligaţiile
părţilor Derularea unui transfer-credit se desfăşoară pe baza unor principii de
implicate în procedură din care decurg obligaţii riguros stabilite ale participanţilor.
circuitul 1. Obligaţiile emitentului
ordinului de
plată Emitentul este obligat printr-un ordin de plată numai dacă acesta a fost
emis de el sau de către o altă persoană care are mandatul de a-l
reprezenta.
Concret plata obligaţiei emitentului faţă de banca receptoare se
consideră efectuată în una din următoarele situaţii:
 Banca receptoare a debitat contul emitentului deschis la aceasta;
 Banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la ea, iar
aceasta din urmă utilizează fondurile desemnate de suma respectivă;
 Banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la o altă
bancă şi aceasta foloseşte fondurile respective;
 Banca centrală creditează contul băncii receptoare în cadrul
decontării finale;
 Decontarea finală se face în favoarea băncii receptoare în baza unui
acord de compensare bilaterală cu banca emitentă sau a regulilor unui
sistem de transfer de fonduri care se referă la decontarea obligaţiilor
dintre participanţi.
2. Obligaţiile băncii receptoare
Este alta decât banca destinatară.
Se apreciază ca o bancă a acceptat un ordin de plată în momentul
recepţiei în cel al înştiinţării emitentului că a acceptat ordinul respectiv
sau în momentul în care procedează la executarea respectiv debitarea
contului emitentului deschis de ea ca plată pentru ordinul respectiv.
În cazul în care nu acceptă un ordin de plată, ea are obligaţia să
comunice neexecutarea acestuia, nu mai târziu de ziua bancară
următoare ultimei zile a perioadei de executare.
Dintre obligaţiile pe care şi le asumă banca receptoare cele mai
importante sunt:
 să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat sau
cel mai târziu în ziua bancară următoare. Dacă ordinul de plată indică
expres o anumită dată a plăţii, atunci banca îl va executa astfel încât
acea plată să poată fi respectată;
 înştiinţarea în timp util a emitentului de neonorarea ordinului său
de plată, fie că acest lucru nu este posibil, fie că antrenează costuri
excesive sau întârzieri în finanţarea transferului-credit, solicitându-i
instrucţiuni suplimentare.
3. Obligaţiile băncii destinatare
45
Un ordin de plată se consideră ca acceptat de către bancă în una din

următoarele situaţii:
 la recepţia sa de la emitent, cu condiţia să existe un acord între
cele două părţi ;
 în momentul înştiinţării emitentului privind acceptarea sau a
debitării contului acestuia deschis la ea, ca plată pentru titlul respectiv;
 în momentul creditării contului beneficiarului sau al comunicării
făcute acestuia că are dreptul să retragă sau să utilizeze sume provenite
în urma acceptării.
După acceptarea ordinului de plată banca destinatară are obligaţia să
pună fondurile la dispoziţia beneficiarului în ziua acceptării sau cel mai
târziu în ziua următoare. Banca are obligaţia să-l înştiinţeze pe emitent
în termen legal că, datorită lipsei menţiunilor obligatorii sau
inconsecvenţei datelor nu poate executa ordinul de plată.
În situaţia în care banca nu acceptă un ordin de plată ea are obligaţia să
comunice emitentului refuzul acestuia, cel târziu în ziua bancară
următoare ultimei zile a perioadei de executare. De la această regulă
există următoarele două excepţii:
- plata se face prin debitarea contului emitentului deschis la banca
respectivă, dar aceasta nu are suficient disponibil în contul pentru
onorarea ordinului de plată;
- nu sunt suficiente informaţii pentru identificarea emitentului .
În sinteză, participanţii la un transfer – credit au următoarele obligaţii:
 emitentul are obligaţii în legătură cu emiterea ordinului şi cu plata
acestuia;
 plătitorul este obligat să plătească spezele bancare aferente procesării
ordinului de plată ;
 banca iniţiatoare are obligaţii privind returnarea sumei în caz de
nefinanţare a transferului credit şi plata dobânzilor de întârziere;
 banca receptoare are responsabilitatea în ceea ce priveşte recepţia şi
autentificarea; acceptarea sau refuzul; executarea ordinului de plată
recepţionat; plata dobânzilor de întârziere;
 banca destinatară se obligă în legătură cu recepţia; autentificarea;
acceptarea sau refuzul; punerea fondurilor la dispoziţia beneficiarului ;
plata dobânzilor de întârziere.
Până la finalizarea unui transfer –credit, fiecare bancă are obligaţia de a
sprijini pe plătitor sau pe orice bancă emitentă anterioară şi dreptul de a
solicita sprijin oricărei bănci receptoare ulterioare în vederea
completării procedurilor bancare privind respectiva plată din credit. În
cazul în care un ordin de plată a fost emis în scopul stingerii unei
obligaţii a plătitorului faţă de beneficiar, această datorie este stinsă în
momentul în care banca destinatară accepta un titlu în favoarea
beneficiarului. Deci un transfer (plată) credit este finalizat în momentul
acceptării, caz în care banca devine obligată faţă de beneficiar pentru
46
suma înscrisă în ordinul de plată acceptat.

Principalele 4 Principalele etape privind circulaţia unui ordin de plată:
etape privind
circulaţia unui Sintetic, circuitul ordinului de plată se prezintă astfel:
ordin de plată 1. Societatea A se decide să plătească serviciile care i-au fost prestate
de societatea B printr-un ordin de plată;
2. În acest scop emite un ordin de plată (al cărui beneficiar este
prestatorul de servicii) şi îl prezintă băncii la care are deschis contul şi
care este banca iniţiatoare;
3. Aceasta efectuează succesiv operaţiuni de recepţie, autentificare,
acceptare şi executare a ordinului de plată primit de către banca
beneficiarului şi care are calitatea de banca destinatară ;
4. În momentul acceptării ordinului de plată de către banca
beneficiarului transferul-credit este finalizat;
5. După acceptare, banca destinatară creditează contul clientului său cu
suma înscrisă pe ordinul de plată primit;
6. În acest fel unitatea prestatoare îşi recuperează contravaloarea
serviciilor efectuate se stinge creanţa beneficiarului faţă de plătitor.
Ordinul de plată se întocmeşte în trei exemplare care au următoarea
destinaţie:
- exemplarul 1 – alb – rămâne la banca iniţiatoare şi este utilizat
pentru debitarea contului emitentului;
- exemplarul 2 – roz - merge la banca destinatară pentru creditarea
contului beneficiarului şi va fi anexat la extrasul de cont al acestuia;
- exemplarul 3 – vernil - va fi restituit plătitorul ca anexă la
extrasul de cont, după efectuarea plăţii către beneficiar.
FIRMA “A” (1) contract cu plata prin OP FIRMA “B”

EMITENT
BENEFICIAR
(plătitor) (6) se stinge creanţa (furnizor)
(2) (5
)
BANCA (3,4) BANCA

INIŢIATOARE DESTINATARĂ
DESTINATARĂ
Figura 4.1. Circuitul ordinului de plată

Clientul băncii se poate prezenta la ghişeu cu mai multe ordine de plată
centralizate pe un borderou. Referentul de la ghişeu va aplica ştampila,
va pune data şi semnătura, după ce în prealabil a verificat corectitudinea
datelor din document şi existenţa sumei în contul acestuia.
47
În cazul în care din anumite motive există refuzuri de executare a

operaţiei se întocmeşte „Comunicarea de refuz de executare” (CRE),
care se înregistrează într-un Registru de evidenţă a CRE.
Dacă în cadrul operaţiunilor de plată se produce o întârziere datorată
instituţiilor de credit participante, acestea vor plăti dobânzi de
întârziere. Penalităţile de întârziere se calculează în funcţie de zilele de
întârziere de efectuare a plăţii.
Ordinele de plată se execută în ziua bancară în care au fost acceptate
sau cel mai târziu în ziua bancară următoare.
Executarea ordinelor de plată se efectuează prin debitarea contului
plătitorului şi prin emiterea unui aviz OIS (operaţiuni iniţiate între sedii)
de creditare către unitatea bancară ce gestionează contul beneficiarului.
Unitatea bancară destinatară va finaliza operaţiunea de decontare prin
creditarea contului curent al beneficiarului.
În cazul în care atât plătitorul cât şi beneficiarul sunt clienţii aceleiaşi
unităţi bancare, nu se va întocmi avizul de creditare.
În situaţia în care decontările se efectuează între unităţi ale băncii
amplasate în localităţi diferite, ordinele de plată se primesc cu aviz OIS
letric, telex sau modem.
În cazul în care ordinul de plată a fost transmis unităţii bancare
destinatare, iar aceasta nu poate efectua creditarea contului unităţii
beneficiarului, se va proceda astfel: ordinul de plată neacceptat se
restituie referentului de ghişeu ce administrează contul plătitorului,
pentru a fi înapoiate emitentului, operaţiunea de debitare a contului
anulându-se.
Dacă un transfer nu este finalizat, unitatea bancară iniţiatoare este
Cecul obligată să returneze plătitorului suma primită de la acesta în baza
ordinului de plată, prin creditarea contului acestuia.
& Cecul
Cecul este un instrument de plată care pune în legătură, în procesul
creării sale, trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Instrumentul
este creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil
la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat de plată acesteia, care
se află în poziţia de tras, să plătească, la prezentare, o sumă determinată
unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent aflat în poziţia de
beneficiar. Este un titlu la ordin, complet şi formal. El încorporează o
obligaţie abstractă de a plăti necondiţionat „la vedere” o sumă de bani
menţionată în titlu.
Trăgătorul poate emite cecul numai dacă are la bancă (tras) un
disponibil bănesc pentru efectuarea plăţii de către bancă. Acest
disponibil (fonduri băneşti) poartă denumirea de provizion sau
acoperire. El poate fi un depozit bancar al trăgătorului ori o deschidere
de credit în favoarea acestuia. Disponibilul trebuie să existe prealabil
emiterii titlului şi să aibă cel puţin valoarea cecului. Potrivit legii,
Părţi disponibilul trebuie să reprezinte o sumă de bani lichidă, certă şi
participante
48
la cec exigibilă asupra căreia trăgătorul are dreptul să dispună prin cec.
4 Părţi participante la cec
a. Trăgătorul este o persoană fizică sau juridică ce dispune plata şi care,
în domeniul schimburilor economice, poate fi în situaţia de cumpărător,
importator, debitor, beneficiar al unei prestaţii şi care, prin emiterea
cecului, se achită de obligaţia de plată;
b. Trasul este acela care efectuează plata din dispoziţia trăgătorului prin
exprimarea ordinului său necondiţionat de plată şi care, de regulă, este o
bancă la care trăgătorul are disponibilităţi în contul său curent. Chiar
dacă la data emiterii trăgătorul nu are disponibil în contul său bancar,
titlul emis valorează totuşi ca un cec dacă trăgătorul procură trasului
suma necesară pentru plata cecului, în intervalul de timp de la emiterea
acestuia şi până la prezentare la achitare.
c. Beneficiarul este reprezentat prin persoana fizică sau juridică în
favoarea căreia urmează a se face plata şi care poate fi vânzătorul,
exportatorul, creditorul ori prestatorul de servicii faţă de trăgător sau
însuşi trăgătorul. Cecul se trage, deci, asupra băncii în limita fondurilor
emitentului, constituie în prealabil la o valoare corespunzătoare cecului,
certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă.
Tehnic, pentru a avea loc aceste operaţiuni, banca, în calitate de tras,
eliberează trăgătorului mai multe formulare necompletate, pe care
acesta le va activa în cecuri, în limitele disponibilităţilor din conturile
sale.
Elementele
esenţiale ale În practică se întâlneşte şi situaţia în care beneficiarul cecului să fie
cecului chiar trăgătorul, când doreşte de exemplu, să obţină o sumă în numerar
de la bancă.
4 Elementele esenţiale ale cecului
a. Denumirea de cec înscrisă în însuşi textul titlului. Această denumire
trebuie inserată în textul înscrisului pentru a atrage atenţia asupra
semnificaţiei juridice a înscrisului. Lipsa denumirii atrage nulitatea
titlului.
b. Ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată. Înscrisul
trebuie să cuprindă ordinul trăgătorului adresat trasului (băncii) de a
plăti beneficiarului suma de bani menţionată în titlu. Ordinul trebuie să
fie necondiţionat şi să privească o sumă de bani determinată. Suma de
bani trebuie menţionată în cifre cu indicarea monedei în care se face
plata.
c. Numele celui care trebuie să plătească (tras). Înscrisul trebuie să
arate pe cel care, în calitate de tras, va trebui să plătească suma de bani
menţionată în titlu. În înscris va fi menţionată denumirea (firma)
societăţii bancare plătitoare a cecului.
d. Locul unde trebuie făcută plata. În absenţa unei menţiuni, locul plăţii
va fi locul menţionat lângă denumirea trasului. Dacă lângă denumirea
trasului se menţionează mai multe locuri, cecul este plătibil la primul
loc arătat. Dacă în înscris nu este menţionat nici un asemenea loc, cecul
49
este plătibil la locul unde trasul are principalul centru de activitate.

e. Data şi locul emiterii cecului. Înscrisul trebuie să cuprindă ziua, luna
şi anul emiterii, precum şi locul unde a fost emis cecul. Dacă înscrisul
nu menţionează locul emiterii, legea consideră că cecul a fost semnat la
locul arătat lângă numele trăgătorului.
f. Semnătura trăgătorului. Semnătura va trebui să fie scrisă de mână de
Etape în
către trăgător. Ea trebuie să cuprindă numele şi prenumele sau firma
circuitul cecului
trăgătorului. Deşi pe formularele de cec este prevăzut aplicarea
ştampilei, lipsa acesteia nu afectează valabilitatea cecului.
4 Etape în circuitul cecului:
1. în baza disponibilului din contul curent, banca societăţii X acordă
acesteia un carnet de cecuri;
2. între cele două societăţi comerciale există o relaţie comercială;
3. societatea comercială X (plătitoare) trage asupra băncii sale o filă de
cec reprezentând contravaloarea prestaţiei efectuată de beneficiar;
4. societatea comercială X remite fila de cec beneficiarului sumei;
5. societatea comercială Y prezintă fila de cec spre achitare băncii sale;
6. banca beneficiarului dă ordin băncii plătitorului ca în baza
disponibilului în contul curent al societăţii comerciale X să-i achite fila
de cec;
7. trasul achită fila de cec băncii beneficiarului;
8. se stinge creanţa beneficiarului faţă de plătitor.
Dacă posesorul cecului depune fila de cec la bancă sa, nu poate încasa
direct banii, ci aceştia vor fi viraţi în cont. Filele de cec depuse spre
încasare sunt însoţite de un borderou de încasare întocmit în trei
exemplare, astfel:
- exemplarul 1 se reţine la banca beneficiarului pentru evidenţă
(arhivându-l pentru o perioadă de 3 ani într-un dosar „Evidenţa
cecurilor remise spre încasare”
- exemplarele 2 şi 3 şi cecurile se remit la tras spre încasare.
Trasul va debita contul plătitorul pe baza filelor de cec acceptate. Banca
beneficiarului va credita contul acestuia pe baza exemplarului 2, iar
exemplarul 3 este restituit beneficiarului împreună cu eventualele file
de cec refuzate.
Termenele de prezentare a cecurilor în România sunt:
- 8 zile dacă cecul este plătibil în localitatea în care a fost emis;
- 15 zile dacă este vorba de localităţi diferite.
Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie
prezentat la plată în termen de 30 de zile, iar dacă este emis într-o ţară
din afara Europei, în termen de 70 zile. În toate cazurile, termenele se
Tipuri de cecuri socotesc din ziua arătată în cec ca dată a emiterii cecului. Dacă suma
din contul plătitorului este insuficientă, cecul se achită parţial.
50
Beneficiarul va elibera trasului o chitanţă separată pentru plata făcută.

4 Tipuri de cecuri
Putem clasifica cecurile în raport de anumite criterii, două fiind cele
mai importante şi anume: beneficiarul plăţii şi modul de încasare.
 Din punct de vedere al beneficiarului, deci al persoanei către
care este plătibil, există următoarele tipuri de cecuri:
a. Cecul nominativ. Este cecul emis în favoarea unei persoane fizice sau
juridice anumite, cu indicarea în mod expres a numelui şi adresei cum
figurează în actul de identitate (la persoane fizice) ori denumirea firmei
şi adresa sediului social al agentului economic astfel cum ele au fost
înregistrate la Registrul Comerţului. Beneficiarul menţionat pe cec este
singurul care are dreptul să-l încaseze. O altă caracteristică a acestui gen
de cec este aceea că nu poate fi cedat, întrucât are clauza „nu la ordin” .
b. Cecul la purtător. Este emis fără indicarea numelui sau firmei în
favoarea căreia trebuie efectuată plata. Beneficiarul nefiind trecut pe
cec, cel care îl deţine îl poate încasa el însuşi sau poate să îl remită unui
creditor al său.
c. Cecul la ordin. Este cecul al cărui beneficiar este menţionat pe titlu
cu sau fără clauză expresă „la ordin”, iar beneficiarul are dreptul de a-l
transmite prin girare sau andosare. Cecul la ordin este valabil în mâna
ultimului posesor, dacă acesta se legitimează printr-un şir neîntrerupt de
giruri. Acest ultim beneficiar încasând suma de la bancă, va scrie după
ultimul gir formula de descărcare: „Achitat” sau „Plătit”, completând şi
cu data şi semnătura.
d. Cecul în alb. Este un instrument de plată care poate avea numai
semnătura trăgătorului, alteori şi unele din menţiunile sale obligatorii.
Menţiunile lipsă trebuie completate înaintea prezentării cecului la plată,
conform înţelegerii anterioare avute între semnatarii cecului.
 În raport cu al doilea criteriu, respectiv al modului de încasare,
distingem următoarele tipuri de cecuri:
a. Cec barat. Denumirea este dată de cele două linii paralele (verticale
sau oblice) oriunde pe suprafaţa cecului. Există două tipuri de cecuri
barate: cec cu barare generală, când în spaţiul delimitat de cele două
linii nu are nimic înscris şi care circulă prin gir, fiind valabil numai în
posesia ultimului deţinător; cec cu barare specială, dacă în spaţiul
dintre cele două linii este înscrisă denumirea băncii. Bararea cecurilor
se poate face fie în momentul emiterii, fie în cursul circulaţiei sale, de
către oricare dintre posesorii ulteriori ai instrumentului respectiv. În
ambele cazuri, beneficiarul este obligat să recurgă la serviciile unei
bănci printr-o unitate aparţinând acesteia şi care să primească plata în
contul său. Operaţiunea de barare a cecului este o operaţiune de
supraveghere asupra beneficiarului cecului şi o modalitate suplimentară
de apărare a corectitudinii şi siguranţei plăţilor prin cec.
b. Cecul de virament. Este însoţit de clauze ca „plătibil în cont” sau
„numai pentru virament”. Deci, plata cecului se face numai scriptural,
creditându-se contul beneficiarului, operaţiunea echivalând practic cu
51
plata cecului. Clauzele menţionate nu pot fi revocate de către posesorii

ulteriori ai cecului. Trasul care nu respectă condiţiile impuse de aceste
clauze răspunde de eventuale prejudicii până la concurenţa sumei
cecului.
c. Cec certificat. Este instrumentul prin care o bancă aflată în poziţia de
tras confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa
fondurilor necesare efectuării plăţii ordonate. Certificarea cecului este
cerută băncii de către emitentul trăgător înainte de a-l da la plată sau de
către unul din posesorii ulteriori, beneficiari ai cecului. Prin certificare,
trăgătorul nu mai poate retrage din contul său suma destinată plăţii
cecului respectiv, înainte de expirarea termenului de prezentare al
acestuia. În acelaşi timp, prin certificare trasul, respectiv banca, nu se
angajează direct, dar are obligaţia ca în caz de neplată să despăgubească
pe beneficiar.
d. Cec circular. Este un titlu de credit la ordin emis de o bancă asupra
subunităţilor sale sau asupra altei bănci. Prezintă următoarele
caracteristici mai importante:
- este plătibil la vedere, în termen de 30 zile de la emiterea în oricare
din locurile indicate pe cec de emitent (trăgător), care are, de regulă, şi
calitatea de tras; dacă trăgătorul şi trasul nu sunt una şi aceeaşi bancă
este obligatoriu ca între ei să existe înţelegeri bilaterale;
- emitentul se obligă definitiv să efectueze plata cecului în favoarea
beneficiarului care este şi clientul său. Plata cecului se face din
disponibilul constituit în prealabil de beneficiar, clientul său.
Beneficiarului i se poate efectua plata la oricare din locurile indicate pe
instrument de către banca emitentă.
Pentru emiterea lor de către bănci sunt necesare anumite condiţii. În
primul rând, emiterea lor este condiţionată de existenţa la banca
emitentă a sumelor disponibile de la beneficiarii acestor cecuri.
e. Cec de călătorie. Se emite ca şi bancnotă în sume fixe, în monedă
naţională sau, mai frecvent, într-o anumită valută de circulaţie
internaţională şi este cumpărat de cei care călătoresc sau voiajează, în
vederea achitării diverselor cheltuieli, fără a folosi numerar (cazare,
diverse cumpărături la diverse magazine, plata transportului etc.).
Cecurile de călătorie pot fi încasate cu multă uşurinţă, cu formalităţi
minime, la orice bancă, casierii instalate în marile hoteluri, la punctele
bancare de la graniţă-vamă, la ghişeele agenţiilor de turism etc.
Utilizarea cecului de călătorie se caracterizează prin următoarele
succesiuni de operaţii:
- trăgătorul emitent vinde cecul de călătorie unei persoane care devine
posesor;
- posesorul, în momentul cumpărării, semnează pe fiecare cec în
prezenţa emitentului;
- posesorul le remite altei persoane, care devine beneficiar, în schimbul
obţinerii de bunuri, servicii sau chiar numerar. În momentul remiterii
către beneficiar, posesorul semnează din nou pe fiecare cec, identitatea
52
între cele două semnături, confirmând legitimitatea deţinerii cecului;

- beneficiarul încasează suma înscrisă pe cec de la bancă locală, iar
Sisteme bancă locală recuperează suma de la banca emitentă, prin relaţii
de verificare a operative interbancare.
decontărilor
intrabancare Sisteme de verificare a decontărilor intrabancare
Între sediile aceleiaşi instituţii de credit mijloacele de comunicare sunt:
- scrisoarea – modalitate de comunicare utilizată destul de frecvent
datorită faptului că se pot transmite documente autentice;
- faxul – modalitate utilizată datorită posibilităţilor de autentificare a
documentelor;
- swift – interconectarea tuturor băncilor la un centru de calcul unic
pentru fiecare bancă.
Modalităţile de verificare a decontărilor dintre sedii se face prin
utilizarea mai multor sisteme:
- sistemul descentralizat - verificarea decontărilor dintre sedii de
către persoanele care le-au efectuat. Acest sistem dă naştere la erori
deoarece în momentul verificării, ordinele omise sau emise greşit la
înregistrare pot fi omise şi la verificare.
- sistemul centralizat – presupune intervenţia unei terţe părţi pe post
de controlor, de regulă, centrala bancară sau sucursalele de judeţ.
Controlul se desfăşoară astfel: sediul iniţiator va trimite ordinele direct
către controlor, care le centralizează într-o situaţie şi le trimite apoi
direct către sediul destinatar, care le înregistrează în fişe de cont numite
cartotecă. Verificarea între sediile destinatare şi controlor se face pe
baza datelor înscrise în cartotecă şi în situaţia centralizatoare. Acest
sistem de contare nu este prea facil deoarece duce la creşterea
termenului de decontare.
- sistemul mixt – presupune existenţa unui sediu ce are rolul de
controlor; sediul emitent emite ordinele între sedii în dublu exemplar, în
care un exemplar (originalul) se transmite sediului destinatar, iar
celălalt sediului controlor. Primul înregistrează ordinele în cartotecă, iar
ultimul întocmeşte situaţia centralizatoare a ordinelor, care cuprinde:
 sediul unităţii emitente;
 tipul ordinelor între sedii;
 documentul ce stă la baza ordinului;
 valoarea;
 sediul destinatar.
Sediile controloare întocmesc atâtea situaţii centralizatoare câte sedii
destinatare există. Verificarea se face la sediile destinatare prin
operaţiunea numită punctaj. Punctajul se face între cartotecă şi situaţia
centralizatoare şi pot rezulta trei situaţii:
1. valoarea din cartotecă = valoarea situaţiei centralizatoare, caz în care
conturile de decontări între sedii, deschise pe analitice se închid.
2. valoarea din cartotecă > valoarea situaţiei verificatoare, caz în care
53
soldurile rămase reprezintă sume în tranzit către sedii. (caz des întâlnit
datorită decalajului în timp a transmiterii sumelor între sedii)
3. valoarea din cartotecă < valoarea situaţiei verificatoare, caz în care
diferenţa se înscrie în contul de decontări intrabancare, şi după caz, în
debitori/creditori diverşi în funcţie de ce reprezintă diferenţa (plată sau
Contabilizarea încasare).
decontărilor
intrabancare Contabilizarea decontărilor intrabancare
Decontările intrabancare se soluţionează în contabilitate diferit, în
funcţie de locul unde există conturile curente ale partenerilor de
decontare astfel:
1) Dacă conturile curente se află la nivelul aceleiaşi unităţi operative
a unei bănci, înregistrarea contabilă generică este:
Cont plătitor = Cont beneficiar
2) Dacă conturile curente se află la unităţi operative diferite, dar
aparţinând aceleiaşi reţele bancare, trebuie identificate unitatea
operativă iniţiatoare şi unitatea operativă destinatară. Potrivit circularei
BNR, unităţile operative participante la decontări între sedii sunt
denumite convenţional astfel:
- unitatea operativă care are iniţiativa decontării este sediul A
- unitatea operativă care confirmă şi finalizează decontarea este
sediul B
Dacă decontarea are loc pe bază de ordin de plată, înregistrările
contabile sunt:
Sediul A Sediul B
Cont plătitor = OIS OCS = Cont beneficiar
OIS = operaţiuni iniţiate între sedii
OCS = operaţiuni confirmate între sedii
Dacă decontarea are loc pe bază de cec, înregistrările contabile sunt:
Sediul A Sediul B
OIS = Cont beneficiar OCS = Cont plătitor
Între unităţile operative ale unei bănci circulă documente interne,
denumite ordine între sedii. Ele sunt emise întotdeauna de unitatea
operativă iniţiatoare a decontării (Sediile A).
În funcţie de poziţia sediului A, ordinele între sedii pot fi:
a) ordine de creditare – au la bază ordine de plată; ele presupun
creditarea contului de decontări intrabancare (OIS); sediile A sunt
întotdeauna unităţile operative ale clienţilor plătitori;
b) ordine de debitare – au la bază cecuri; presupun în contabilitatea
unităţii iniţiatoare debitarea contului de decontări intrabancare. În
această situaţie sediile A sunt întotdeauna unităţile bancare ale clienţilor
beneficiari.
Evidenţa contabilă a decontărilor intrabancare se realizează cu ajutorul
conturilor 341 “Decontări intrabancare” şi 2511 “Conturi curente”.
54
Direcţii de Aceste conturi sunt dezvoltate de către fiecare bancă cât mai
desfăşurare a semnificativ, în funcţie de nevoile informaţionale.
decontărilor 4 Decontările intrabancare se desfăşoară în trei direcţii:
intrabancare
1) în numele clienţilor cu conturi deschise la aceeaşi unitate operativă
În cazul în care plătitorul şi beneficiarul au conturi deschise la aceeaşi
unitate bancară, nu se mai întocmeşte aviz OIS, decontarea făcându-se
imediat de către referentul de la ghişeu debitându-se contul clientului
plătitor şi creditându-se contul beneficiarului.
Înregistrarea contabilă pentru acest tip de decontare este:
2511/plătitor = 2511/beneficiar
2) în numele clienţilor cu conturi deschise la unităţi operative diferite
Unitatea bancară a clientului, care are iniţiativa decontării devine banca
iniţiatoare, deci sediul A. Unitatea bancară unde există contul curent al
clientului destinatar al instrumentului de plată devine unitatea
destinatară, deci sediul B.
Înregistrarea contabilă a acestui tip de decontare se face diferit în
funcţie de instrumentul de plată aflat la baza decontării:
a) pentru ordine de plată (pe baza cărora se emite aviz de
creditare)
Sediul A Sediul B
2511/plătitor = 341/B 341/A = 2511/beneficiar
b) pentru cecuri (pe baza cărora se emite aviz de debitare)
Sediul A Sediul B
341/B = 2511/beneficiar 2511/plătitor = 341/A
Aceste decontări între sedii sunt verificate periodic de Centrala bancară.
Verificarea datelor tranzacţionate în reţea, reprezentate de soldurile din
balanţele zilnice, se face de către Centrală printr-un program special.
3) în nume propriu se referă în principal la:
a) Transferul de stocuri între unităţile aceleiaşi bănci – operaţiune
frecventă, determinată de faptul că aprovizionarea de stocuri de orice
natură se efectuează, în majoritatea cazurilor, de către unităţi operative
cu personalitate juridică, acestea transferând ulterior o parte a
stocurilor, reprezentanţelor şi agenţiilor bancare din subordine.
Transferul de stocuri între sedii presupune utilizarea conturilor sintetice
de gradul I, din grupa 36 “Stocuri”, care sunt conturi de activ. Ele
înregistrează în debit costul de achiziţie sau valoarea de utilitate a
stocurilor intrate, în credit valoarea aferentă ieşirilor din stoc, iar soldul
debitor reprezintă valoarea materialelor existente în stoc.
De exemplu: Sucursala A transferă stocuri la Agenţia nr.1
Sucursala A Agenţia nr.1
341/ Agenţie = grupa 36 grupa 36 = 341/Sucursala
55
b) Alimentări/retrageri de numerar – presupun utilizarea contului

101 “Casa”. Acest cont este un cont de activ: în debitul său se
înregistrează intrările de numerar din casierie sub toate formele, în
debitul contului se înregistrează ieşirile de numerar din casierie, iar
soldul său debitor reprezintă numerarul existent în casieria unităţii
operative.
De exemplu: Sucursala A alimentează cu numerar casieria Agenţiei nr.1
Sucursala A Agenţia nr.1
341/Agenţie = 101 101 = 341/Sucursala
c) Transferul soldurilor conturilor de cheltuieli şi venituri de la
sucursale şi agenţii bancare la centrală – presupune intervenţia
conturilor din clasa 6 “Cheltuieli” şi din clasa 7 “Venituri”.
Reprezentanţe (Sediul A) Sucursale (Sediul B)
341/B = ct. Clasa 6 ct. Clasa 6 = 341/A
ct. Clasa 7 = 341/B 341/A = ct. Clasa 7
d) Avansuri spre decontare acordate prin alte unităţi operative
decât cea la care este angajată persoana respectivă – avansurile
acordate pentru deplasare se evidenţiază cu sinteticul de gradul II 3552
“Debitori din avansuri spre decontare”, cont de activ. În debit se
înregistrează sumele acordate în avans şi eventualele suplimentări
acordate, în credit se înregistrează decontul ce justifică sumele drept
avans, iar soldul debitor reprezintă avansuri date şi nejustificate.
Cheltuielile de transport, cazare, masă şi diurnă sunt cheltuieli de
deplasare ce se înregistrează pe baza documentelor specifice anexate la
decont, în contul 6345 “Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi
transportul personalului şi bunurilor”.
Decontările intrabancare sunt verificate de centrala bancară, iar în cazul
existenţei unor diferenţe între unităţi, li se comunică acestora telefonic.
Pentru aceasta se întocmeşte o adresă prin care se cere un aviz de
creditare (pentru soldurile creditoare ale conturilor) şi aviz de debitare
pentru soldurile debitoare ale conturilor. Pe baza acestor avize se închid
conturile de decontări.
Cec barat.

rezumat
56
Contabilizarea decontărilor intrabancare
Răspuns 4.1
Denumirea este dată de cele două linii paralele (verticale sau oblice)
oriunde pe suprafaţa cecului. Există două tipuri de cecuri barate: cec cu
barare generală, când în spaţiul delimitat de cele două linii nu are
nimic înscris şi care circulă prin gir, fiind valabil numai în posesia
ultimului deţinător; cec cu barare specială, dacă în spaţiul dintre cele
două linii este înscrisă denumirea băncii. Bararea cecurilor se poate face
fie în momentul emiterii, fie în cursul circulaţiei sale, de către oricare
dintre posesorii ulteriori ai instrumentului respectiv. În ambele cazuri,
beneficiarul este obligat să recurgă la serviciile unei bănci printr-o
unitate aparţinând acesteia şi care să primească plata în contul său.
Operaţiunea de barare a cecului este o operaţiune de supraveghere
asupra beneficiarului cecului şi o modalitate suplimentară de apărare a
corectitudinii şi siguranţei plăţilor prin cec.


57
Contabilitatea decontărilor interbancare
CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTERBANCARE
Cuprins Pagina

58
 Decontările interbancare
Decontările Decontările interbancare sunt generate de operaţii desfăşurate între bănci

interbancare diferite. Aceste decontări îmbracă două forme:
- Decontări prin sistemul conturilor de corespondent
- Decontări prin reţeaua BNR:
- decontări între băncile comerciale ce nu au legături directe;
- decontări între băncile comerciale prin compensare multilaterală.
Decontări prin Decontări prin sistemul conturilor de corespondent
sistemul
conturilor de Conturile de corespondent au natura unor conturi curente deschise de
corespondent către o bancă la alte bănci comerciale din ţară sau străinătate. De aici
reiese că:
- la banca proprietară, contul are natura unui plasament, deci funcţia de
cont de activ;
- la banca gestionară a contului, contul are natura de sursă atrasă, deci
cont de pasiv.
În practica bancară, contul care funcţionează la banca proprietară se
numeşte “NOSTRO”, iar contul care funcţionează la banca gestionară
“LORO”.
Contabilitatea decontărilor prin cont de corespondent implică
identificarea foarte clară a:
- băncii titulare de cont care va fi denumită Bancă proprietară;
- băncii gestionare a contului care se va numi Bancă rezidentă.
Contabilitatea se realizează astfel:
a) la banca proprietară funcţionează conturile:
121 “ Conturi de corespondent la instituţii de credit” – “nostro” este un
cont de activ, care înregistrează în debit sumele încasate prin orice
modalitate, în numele băncii titulare; în credit se înregistrează sumele
plătite din ordinul băncii proprietare. Soldul este debitor şi reprezintă
disponibilul în cont al băncii proprietare la banca rezidentă.
1271 “Creanţe ataşate” este un cont de activ, care ţine evidenţa
dobânzilor aferente conturilor de corespondent şi înregistrează în debit
creanţele din dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă aferente
conturilor de corespondent, iar în credit înregistrează dobânzile încasate
59
aferente conturilor de corespondent şi sume reprezentând dobânzi restante

sau devenite îndoielnice. Soldul este debitor şi reprezintă creanţe
reprezentând dobânzi calculate şi neajunse la scadenţă.
b) la banca rezidentă funcţionează conturile:
122 “Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit” - “loro” este un
cont de pasiv, care înregistrează în credit sumele încasate de la banca
rezidentă în numele băncii proprietare; în debit se înregistrează sumele
plătite de către banca rezidentă din ordinul băncii proprietare. Soldul este
creditor şi reprezintă disponibilităţile aflate banca rezidentă pe numele
băncii proprietare.
1272 “Datorii ataşate” este un cont de pasiv, care ţine evidenţa datoriilor
privind dobânzile calculate de către banca rezidentă şi cuvenite băncii
proprietare şi înregistrează în credit datoriile din dobânzile calculate şi
neajunse la scadenţă aferente conturilor de corespondent, iar în debit
dobânzile virate aferente conturilor de corespondent. Soldul este creditor
şi reprezintă datoria din dobânzile calculate de către banca rezidentă, dar
neajunse la scadenţă.
Dobânzile aferente conturilor de corespondent sunt calculate întotdeauna
de către băncile rezidente; conturile de corespondent fiind conturi
curente, dobânzile se calculează în funcţie de felul ratei dobânzii, după
metoda directă sau în scară.
Pentru băncile rezidente, dobânda aferentă conturilor de corespondent
reprezintă o cheltuială care se înregistrează în contul 6012 “Dobânzi la
conturile de corespondent”.
Pentru băncile proprietare, dobânda reprezintă un venit şi se înregistrează
în contul 7012 “Dobânzi de la conturile de corespondent”.
Exemple de contabilizare:
a) banca efectuează o încasare pentru un client prin conturi de
corespondent:
Banca proprietară (BP) Banca rezidentă (BR)
121/BR = 2511/benef. 2511/plătitor = 122/BP
b) banca efectuează o plată pentru un client prin conturi de corespondent:
Banca proprietară Banca rezidentă
2511/plătitor = 121/BR 122/BP = 2511/benef.
c) banca primeşte un împrumut prin conturi de corespondent:
121/BR = 142 141 = 122/BP
d) banca rambursează împrumutul primit de la alte bănci folosind conturi
de corespondent:
Decontări prin 142 = 121/BR 122/BP = 141
reţeaua BNR
60
Decontări între Decontări prin reţeaua BNR

băncile Decontări între băncile comerciale care nu au legături directe
comerciale care
nu au legături Această variantă se utilizează pentru toate decontările pe bază de ordin de
directe plată cu valoare mai mare de 100.000 RON (1 miliard de lei) şi pentru
toate celelalte decontări ordonate de clienţi sau efectuate în nume propriu
de către o bancă cu alte bănci cu care nu are relaţie de corespondenţă sau
care nu îndeplinesc condiţiile pentru compensare.
4 În funcţie de locul unde se realizează compensarea, există:
1) decontare locală efectuată între băncile comerciale din aceeaşi
localitate;
2) decontare intrajudeţeană efectuată între băncile comerciale care au
sediu în localităţi diferite, dar care aparţin aceluiaşi judeţ;
3) decontare interjudeţeană are loc atunci când decontarea se face între
bănci cu sediul în localităţi din judeţe diferite.
Această ultimă formă de decontare îmbracă următoarele variante:
a) decontare în judeţul beneficiarului – este posibilă atunci când
banca plătitorului are unităţi operative în judeţul băncii beneficiarului
sumei.
Băncile care intră în această relaţie de decontare sunt:
BPx → BPy → BNRy → BBy
x – judeţul plătitor
y – judeţul beneficiar
b) decontare în judeţul plătitorului – are loc atunci când banca
beneficiarului are unităţi operative în judeţul plătitorului.
BPx → BNRx → BBx → BBy
c) decontare între bănci care nu dispun de unităţi operative una în
judeţul celeilalte – implică unităţi operative ale BNR atât în judeţul
plătitorului, cât şi în judeţul beneficiarului.
BPx → BNRx → BNRy → BBy
Evidenţa contabilă a decontărilor între băncile comerciale fără legături
directe se realizează cu ajutorul contului 111 “Cont curent şi depozite la
Banca Naţională a României”.
Contul 111 funcţionează numai la băncile comerciale şi este un cont de
activ. În debit se înregistrează depunerile şi intrările de numerar pe
numele băncii titulare; în credit se înregistrează retragerile şi plăţile de
orice fel ordonate de către băncile titulare. Soldul final al contului este
debitor şi reprezintă disponibilul aflat în cont la BNR. Soldul final al
Decontări prin contului 111 trebuie să fie întotdeauna debitor, deoarece băncile
compensare comerciale sunt obligate să-şi păstreze la BNR rezerva minimă
61
multilaterală obligatorie, constituită conform legii.

Decontări prin compensare multilaterală
În România, până în anul 1995, decontările interbancare se realizau fie
prin conturi de corespondent (nostro/loro), fie prin reţeaua Băncii
Naţionale a României. Începând cu luna aprilie a anului 1995, s-a
introdus o a treia modalitate de realizare a decontărilor–compensarea
multilaterală: compensare, deoarece compară creanţele cu datoriile
băncilor participante şi multilaterală, deoarece procesul se realizează între
toate instituţiile bancare înscrise.
Obiectul compensării multilaterale îl constituie decontările interbancare
fără numerar pe suport de hârtie. Această operaţiune se realizează prin
intermediul Casei de compensaţie, care funcţionează sub tutela băncii
centrale. Pentru realizarea procesului de compensare, fiecare bancă îşi
deschide un cont curent la banca centrală.
4 Unităţile bancare ce pot participa la compensare, în funcţie de
rolul lor în această operaţiune, sunt:
a) unitate bancară iniţiatoare, care ordonă o decontare fără numerar,
pentru contul unui client al său, ori în numele şi pe contul său propriu,
având astfel iniţiativa începerii operaţiunii de decontare fără numerar;
b) unitate bancară prezentatoare, care introduce documentele în
compensare. Ea poate îndeplini simultan rolurile de bancă iniţiatoare şi
prezentatoare, dacă decontarea are loc la ordinul unui client al său, ori în
numele ei propriu.
Unităţile bancare iniţiatoare şi prezentatoare sunt componente ale
aceleiaşi reţele bancare, transmiterea documentelor între ele făcându-se
prin operaţiune interbancară.
c) unitate bancară primitoare, care primeşte documentele compensate
şi care pot fi destinate ei înseşi, sau destinate altei unităţi bancare
aparţinând aceleiaşi reţele bancare. În cel de-al doilea caz, transmiterea
documentelor compensate are loc prin operaţiune interbancară.
d) unitate bancară destinatară (beneficiară), care primeşte din partea
unei unităţi bancare iniţiatoare o plată fără numerar sau care primeşte
Instrumentele ordinul de a efectua o plată fără numerar. Ea este cea care finalizează o
de decontare decontare fără numerar, prin compensare.
compensabile
4 Instrumentele de decontare compensabile se împart în:
1. Instrumente de plată de debit – sunt cele care circulă de la unitatea
bancară a plătitorului către unitatea bancară a beneficiarului şi care au
drept efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului
beneficiarului. Principalul instrument de plată de debit este ordinul de
plată.
2. Instrumente de plată de credit - circulă de la unitatea bancară a
beneficiarului către unitatea bancară a plătitorului. Ele au drept efect
creditarea contului beneficiarului şi debitarea contului plătitorului. În
această categorie intră: cecul, cambia şi biletul la ordin.
62
Evidenţa contabilă a decontărilor prin compensare multilaterală se

realizează cu ajutorul contului 111 “Cont curent şi depozite la Banca
Naţională a României”, la care se deschide un analitic distinct
“Compensare multilaterală (CM)”. Înregistrările contabile respectă
întocmai circuitul documentelor de plată compensabile.
Pentru cecuri, care se compensează după acceptarea lor de către plătitor,
se utilizează conturi de aşteptare astfel:
a) la banca iniţiatoare, se utilizează contul: 371 “Valori primite la
încasare” este un cont de activ: se debitează cu valoarea cecurilor primite
de la banca prezentatoare spre compensare şi încasare, se creditează cu
valoarea cecurilor transmise băncii primitoare spre acceptare şi
compensare ulterioară. Soldul său este debitor şi reprezintă valoarea
cecurilor primite spre încasare şi netransmise spre acceptare şi
compensare.
b) la banca primitoare, se utilizează contul 1621 “Alte sume datorate”
care este un cont de pasiv: se creditează cu valoarea cecurilor primite de
la banca prezentatoare şi supuse spre acceptare clientului plătitor, se
debitează cu valoarea cecurilor acceptate de către plătitor şi transmise
băncii prezentatoare scriptic, pentru a fi introduse în compensare. Soldul
final creditor reprezintă valoarea cecurilor primite de la banca
prezentatoare, neacceptate încă sau transmise spre compensare băncii
prezentatoare.
Exemplu de contabilizare
B1 – jud.X primeşte ordine de plată şi cecuri destinate
B2 – jud.Y (valoarea ordinelor de plată este mai mică decât valoarea
cecurilor
 Înregistrarea ordinului de plată
1) la banca iniţiatoare B1 - jud.X
2511/ plătitor = 341/ B1 - SMB
2) la banca prezentatoare B1 – SMB
341/ B1- jud.X = 111/ CM
3) la banca primitoare B2 – SMB
111/CM = 341/ B2 – jud.Y
4) la banca destinatară B2 - jud.Y
341/ B2 – SMB = 2511/ beneficiar
 Înregistrarea cecului
1) la banca iniţiatoare B1 - jud.X
- primire cec spre încasare
371 = 372
- trimitere mai departe spre acceptare şi compensare
341/ B1 – SMB = 371
63
2) la banca prezentatoare B1 – SMB

111/CM = 341/ B1 – jud.X
3) la banca primitoare B2 – SMB
- evidenţierea datoriei faţă de B1 şi iniţierea unei operaţii de încasare
către B2– jud.Y
341/ B2 – jud.Y = 111/CM
4) la banca destinatară B2 - jud.Y
2511/ plătitor = 341/ B2 - SMB
 La Casa de compensaţie BNR – SMB
Cont curent/ B2 = Cont curent/ B1 val. cecuri – val. ordine de plată
 Înregistrarea încasării de către beneficiar a sumei înscrise pe cec
- la banca iniţiatoare B1 – jud. X după compensare se înregistrează
372 = 2511/ beneficiar
Contabilitatea altor operaţiuni interbancare
Băncile interacţionează frecvent în derularea activităţii curente. Ele se
susţin financiar creditându-se reciproc sau constituind depozite unele la
Depozite nivelul celorlalte. Din punct de vedere al riscurilor la care se expun, acest
interbancare gen de operaţii sunt mai puţin riscante decât cele derulate cu clientela
nefinanciară.
Depozite interbancare
Băncile comerciale desfăşoară între ele operaţiuni de constituiri de
depozite, care pot fi:
a) la vedere: constituite pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;
b) la termen: constituite pe pentru un termen fix, pe o perioadă mai mare
de zi lucrătoare:
- termen scurt: 1 – 365 zile
- termen lung: peste un an
c) colaterale: sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor
operaţiuni ulterioare.
Cele două bănci care intră în contact abordează de pe poziţii diferite acest
gen de operaţii. Astfel pentru banca care îşi constituie un depozit (banca
proprietară) acesta reprezintă un plasament, scopul fiind, fie de
fructificare a sumelor temporar disponibile prin încasarea dobânzii, fie de
respectare a unor clauze contractuale sau respectarea unor prevederi
legale. În această a doua situaţie este vorba despre depozitele colaterale.
Banca la care se constituie depozitul (banca depozitară) îl tratează ca pe o
sursă atrasă.
Evidenţa Evidenţa contabilă a depozitelor interbancare se ţine cu ajutorul
contabilă a conturilor:
depozitelor
interbancare a. la banca proprietară contul 131 “Depozite la instituţii de credit”.
Contul se dezvoltă pe sintetice de gradul II, pe cele trei tipuri de depozite:
64
1311 “Depozite la vedere la instituţii de credit”

1312 “Depozite la termen la instituţii de credit”
1313 “Depozite colaterale la instituţii de credit”
Contul 131 este un cont de activ. Se debitează cu ocazia constituirii
depozitului şi a eventualelor depuneri în depozitul constituit; se
creditează cu ocazia lichidării depozitului sau a transferului într-o altă
categorie de depozit. Soldul debitor reprezintă valoarea depozitelor unei
bănci constituite la alte bănci. Acest cont funcţionează la banca titulară a
depozitului.
Ataşat acestui cont funcţionează contul 1317 “Creanţe ataşate şi sume de
amortizat” este un cont de activ, în care se evidenţiază dobânda aferentă
depozitului, calculată la băncile gestionare şi neajunsă la scadenţă.
Pentru băncile proprietare, dobânda aferentă depozitelor interbancare
reprezintă un venit şi se înregistrează în contul 7013 “Dobânzi de la
conturile de depozite de la instituţiile de credit”.
b. la banca depozitară contul 132 “Depozite ale instituţiilor de credit”.
Contul este un cont de pasiv, care funcţionează la banca gestionară a
depozitelor altor bănci. Se creditează cu valoarea depozitelor constituite
şi se debitează cu valoarea depozitelor retrase la scadenţă sau înnoite de
această dată (situaţie în care dobânda se recalculează).
Contul se dezvoltă pe sintetice de gradul II, pe categorii de depozite:
1321 “Depozite la vedere ale instituţiilor de credit”
1322 “Depozite la termen ale instituţiilor de credit”
1323 “Depozite colaterale ale instituţiilor de credit”
El are ataşat contul 1327 “Datorii ataşate şi sume de amortizat” este un
cont de pasiv, în care se evidenţiază dobânda calculată şi neajunsă la
scadenţă.
Această dobândă reprezintă pentru bancă o cheltuială şi se înregistrează
cu ajutorul contului 6013 “Dobânzi la depozitele instituţiilor de credit”.
Exemple de contabilizare:
1) decontări prin sistemul conturilor de corespondent
a) banca constituie depozitul:
Banca proprietară (BP) Banca depozitară (BD)
1312/BD = 121/BD 122/BP = 1322/BP
b) evidenţierea dobânzii:
Banca proprietară Banca depozitară
1317 = 7013 6013 = 1327
c) dobânda ajunsă la scadenţă se virează în contul prin care s-a evidenţiat
decontarea privind depozitul interbancar prin conturi de corespondent:
65
121/BD = 1317 1327 = 122/BP

2) decontări prin reţeaua BNR (băncile nu au legături directe, dar au
sedii în aceeaşi localitate)
a) banca constituie depozitul:
1312/BD = 111 111 = 1322/BP
b) evidenţierea dobânzii:
1317 = 7013 6013 = 1327
c) se virează dobânda ajunsă la scadenţă:
Împrumuturi de Banca proprietară Banca depozitară
refinanţare 111 = 1317 1327 = 111
Împrumuturi de refinanţare
O categorie aparte a împrumuturilor o constituie împrumuturile de
refinanţare acordate de către BNR băncilor comerciale, în scopul
susţinerii activităţii acestora. Împrumuturile de refinanţare îmbracă
următoarele forme:
a) împrumuturi structurale (împrumuturi colateralizate cu active eligibile
pentru garantare): sunt împrumuturi acordate în limita unui plafon şi
garantate cu active (efecte de comerţ sau cu alte titluri acceptate de către
BNR). Costul împrumutului este stabilit de BNR la nivelul taxei oficiale a
scontului;
b) împrumuturi lombard (overdraft): sunt împrumuturi pentru
descoperire de cont, acordate de către BNR peste noapte pentru
asigurarea plăţilor zilnice ale băncilor, atunci când au de efectuat plăţi
mai mari decât disponibilul din contul curent la banca centrală. Prin
aceasta se asigură, în cadrul anumitor limite, siguranţă şi cursivitate în
efectuarea decontărilor interbancare. Rata dobânzii este stabilită de către
BNR, iar suma de care poate beneficia o bancă nu depăşeşte 75% din
fondurile proprii ale băncii;
c) alte împrumuturi.
Contabilitatea împrumuturilor de refinanţare se ţine cu ajutorul
sinteticelor de gradul II ale contului 112 “Împrumuturi de refinanţare de
la Banca Naţională a României”:
1121 “Împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare”
1122 “Împrumuturi lombard”
1123 “Alte împrumuturi”
Dobânda aferentă acestor împrumuturi calculată, dar neajunsă la scadenţă
este înregistrată cu ajutorul contului 1172 “Datorii ataşate şi sume de
amortizat”, ea reprezentând pentru banca comercială o cheltuială care se
va înregistra în contul 6011 “Dobânzi la împrumuturi de refinanţare”.
66


Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
În loc de
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
Decontări prin reţeaua BNR

Decontări între băncile comerciale care nu au legături directe
Băncile comerciale desfăşoară între ele operaţiuni de constituiri de
depozite, care pot fi:
d) la vedere: constituite pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;
e) la termen: constituite pe pentru un termen fix, pe o perioadă mai mare
de zi lucrătoare:
- termen scurt: 1 – 365 zile
- termen lung: peste un an
f) colaterale: sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor
operaţiuni ulterioare.

2. Căprar
Editura C.H.Beck, Colecția Oeconomica, Bucureşti, 2010
67
Operaţiuni cu clientela
OPERAŢIUNI CU CLIENTELA
Cuprins Pagina

68
 Operaţiunile cu clientela
Potrivit 4 Operaţiunile cu clientela sunt operaţiuni efectuate cu clienţii, alţii

Reglementărilor decât instituţiile de credit.
contabile 4 Contabilitatea operaţiunilor cu clientela asigură, în principal,
conforme cu evidenţa:
standardele a) operaţiunilor de creditare cu clientela nefinanciară;
internaţionale b)operaţiunilor de creditare/primire de împrumuturi cu instituţiile
de raportare financiare;
financiară,
aplicabile c) operaţiunilor reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau
instituţiilor de luate cu împrumut, efectuate cu clientela;
credit d)operaţiunilor în contul curent al clientelei;
e) operaţiunilor de constituire de depozite la vedere, la termen,
colaterale şi rambursabile după notificare, pentru clientelă.
Contabilitatea 4 Contabilitatea creditelor acordate clientelei (altele decât cele
creditelor cuprinse în cadrul Clasei 3 „Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse”
acordate şi Clasei 4 „Active imobilizate”) evidenţiază ansamblul creanţelor
clientelei deţinute asupra clienţilor, alţii decât instituţiile de credit.
4 Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în funcţie de
destinaţia acestora, pe următoarele categorii:
a) creanţe comerciale (operaţiuni de scontare, factoring, forfetare şi alte
creanţe comerciale);
b)credite de trezorerie;
c) credite de consum şi vânzări în rate;
d)credite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior;
e) credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente;
f) credite pentru investiţii imobiliare;
g)alte credite acordate clientelei.
4 În conturile de creanţe comerciale se înregistrează creanţele
clienţilor şi ale instituţiilor de credit finanţate de către instituţia de
credit, sub forma operaţiunilor de scontare, factoring, forfetare şi alte
creanţe comerciale, dacă respectivele active financiare sunt încadrate în
categoria „Împrumuturi şi creanţe”. Creanţele de acest tip clasificate în
alte categorii de active financiare se înregistrează în conturile
corespunzătoare din grupa 30 “Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente
financiare”.
Scontul
69
comercial 4 Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care în schimbul unui

efect de comerţ (cambie, bilet la ordin), instituţia de credit pune la
dispoziţia posesorului creanţei valoarea nominală a efectului, mai puţin
agio (taxa de scont şi comisioanele aferente), fără a aştepta scadenţa
efectului respectiv, iar instituţia de credit are drept de recurs asupra
Factoringul beneficiarului fondurilor.
4 Factoringul este operaţiunea prin care clientul, denumit aderent,
transferă proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale instituţiei
de credit, denumită factor, aceasta având obligaţia, conform
contractului încheiat, de a asigura încasarea creanţelor aderentului.
Instituţia de credit, pe baza documentelor primite, plăteşte valoarea
nominală a creanţelor, mai puţin agio, fără a aştepta scadenţa acestora.
4 Forfetarea reprezintă cumpărarea, fără recurs asupra oricărui
deţinător anterior, a unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al
livrării de bunuri sau prestării de servicii.
4 Contabilitatea creditelor de trezorerie asigură evidenţa creditelor
acordate clientelei, în general, pe termen scurt, destinate asigurării
nevoilor de trezorerie ale clientelei, persoane juridice şi fizice, care
completează sau înlocuiesc alte tipuri de finanţare mai speciale (utilizări
din deschideri de credite permanente, credite pe bază de linii globale de
exploatare, diferenţe de rambursat legate de utilizarea cardurilor şi alte
credite de trezorerie).
4 Creditele de consum reprezintă creditele acordate persoanelor fizice,
în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale
familiei acestuia ori pentru achiziţionarea de bunuri, altele decât cele
care se circumscriu unei investiţii imobiliare.Vânzările în rate
reprezintă creditele acordate persoanelor juridice, destinate finanţării
vânzării de bunuri în rate şi care se rambursează prin vărsăminte
periodice, cel mai adesea lunare sau trimestriale.
4 Contabilitatea creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ
exterior asigură evidenţa creditelor acordate pentru importuri (credite
acordate consecutiv cu deschiderea de credite documentare, avansuri în
valută acordate importatorilor, alte credite acordate clientelei pentru
importuri), precum şi a creditelor pentru export.
4 Creditele pentru finanţarea stocurilor reprezintă creditele acordate
clientelei pentru finanţarea operaţiunilor având un caracter ciclic
(credite de campanie, de stocare de cereale, warante agricole,
industriale, hoteliere, petroliere etc.).
4 Contabilitatea creditelor pentru echipament asigură evidenţa
creditelor acordate, de regulă pe termen mediu sau lung, pentru
finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţi (cumpărări de
materiale, achiziţii, construcţii sau amenajări de imobilizări corporale
de uz profesional, cu excepţia investiţiilor imobiliare, achiziţii de
imobilizări necorporale etc.). În această categorie de credite se cuprind
şi creditele acordate agricultorilor pentru investiţii productive, inclusiv
creditele cu dobândă subvenţionată de stat.
4 Contabilitatea creditelor pentru investiţii imobiliare asigură evidenţa
creditelor acordate clientelei, destinate investiţiilor imobiliare care au ca
obiect:
a) dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui
70
teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze;

b)amenajarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea
unei construcţii; sau
c) viabilizarea unui teren.
4 În categoria “Alte credite acordate clientelei” se evidenţiază, de
regulă creditele care nu pot fi încadrate în categoriile de credite din
cadrul grupei 20 „Credite acordate clientelei”.
4 Contabilitatea creditelor şi împrumuturilor privind instituţiile
financiare asigură evidenţa acestor operaţiuni efectuate cu instituţii
financiare, cum sunt: instituţiile financiare nebancare (societăţile de
leasing financiar, societăţile de factoring, societăţi de credit ipotecar,
alte categorii de instituţii financiare nebancare), societăţile de
plasament, de investiţii şi de portofoliu, agenţii de schimb şi
intermediarii de valori mobiliare.
4 Contabilitatea operaţiunilor cu clientela reprezentând acorduri de
răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut se realizează cu
ajutorul conturilor 241 “Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut“ şi
Conturile 243 “Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut“.
curente ale 4 Conturile curente ale clientelei deschise la instituţiile de credit
clientelei evidenţiază disponibilităţile clientelei şi operaţiunile de încasări şi de
deschise la plăţi dispuse de aceasta. Disponibilităţile din conturile curente ale
instituţiile de clientelei pot fi retrase de titularii de conturi în orice moment, fără
credit întârzieri, restricţii sau penalizări semnificative. Conturile curente ale
clientelei permit efectuarea de depuneri pentru a putea utiliza serviciile
instituţiei de credit. Soldurile creditoare ale conturilor curente
reprezintă disponibilităţile clientelei. Conturile curente pot avea şi
solduri debitoare:
în condiţii accidentale, neautorizate (overdraft);
în situaţia evidenţierii în acest cont a sumelor utilizate provenite din
credite acordate în baza unui contract prin care instituţia de credit se
angajează ca pe o anumită durată de timp să împrumute clientelei
fonduri utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile acesteia;
în situaţia evidenţierii în acest cont a creditelor acordate clientelei, în
limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de
exploatare ale acesteia şi este stabilit potrivit bugetului previzional de
trezorerie;
în situaţia evidenţierii în acest cont a facilităţilor de trezorerie acordate
titularilor cardurilor, conform contractelor, prin admiterea acoperirii
Conturile de ulterioare a sumelor plătite.
depozite ale 4 În conturile de depozite ale clientelei se înregistrează depozitele la
clientelei vedere, depozitele la termen, depozitele rambursabile după notificare şi
depozitele colaterale, evaluate la cost amortizat.
Certificatele de 4 Certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii reprezintă
depozit, instrumente la vedere sau la termen, nenegociabile, emise de instituţia
carnetele şi de credit pentru atragerea disponibilităţilor de la clientelă şi evaluate la
libretele de cost amortizat. Dobânda aferentă acestor instrumente se plăteşte în
economii avans, periodic sau la scadenţă.
71
4 Valorile de recuperat sau datorate clientelei aferente operaţiunilor de

decontare, reprezentând sume plătite care urmează să fie recuperate de
la clientelă, sume primite care urmează să fie puse la dispoziţia
clientelei, precum şi alte sume în curs de clarificare în relaţia cu
clientela, se înregistrează provizoriu în conturile 261 “Valori de
Dobânzile recuperat“ şi 262 “Alte sume datorate“.
4 Dobânzile (de primit şi de plătit) calculate potrivit înţelegerilor
contractuale şi neajunse la scadenţă, precum şi celelalte sume care sunt
avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie
amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea
nominală a instrumentelor financiare şi costul amortizat al acestora,
înainte de determinarea ajustărilor pentru depreciere, după caz) sunt
Creanţele din înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor de conturi.
operaţiuni cu 4 Creanţele din operaţiuni cu clientela, inclusiv dobânzile şi sumele de
clientela amortizat aferente, care înregistrează restanţe dar nu sunt depreciate, se
evidenţiază în contul 281 “Creanţe restante nedepreciate“, iar cele care
sunt depreciate la nivel individual se evidenţiază în contul 282 “Creanţe
Ajustările depreciat“ “.
pentru 4 Ajustările pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela
deprecierea se constituie/regularizează periodic, pe seama cheltuielilor, şi se
creanţelor înregistrează în conturi distincte în funcţie de nivelul la care au fost
identificate deprecierile.
Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru
depreciere, aferente operaţiunilor cu clientela, sunt înregistrate în contul
668 “Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru depreciere”,
analitic distinct.
Definiți Factoringul

rezumat
Contabilitatea creditelor acordate clientelei
Factoringul este operaţiunea prin care clientul, denumit aderent,

72
transferă proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale instituţiei

de credit, denumită factor, aceasta având obligaţia, conform
contractului încheiat, de a asigura încasarea creanţelor aderentului.
Instituţia de credit, pe baza documentelor primite, plăteşte valoarea
nominală a creanţelor, mai puţin agio, fără a aştepta scadenţa acestora.


73
Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse
OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE
Cuprins Pagina

74
 Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse
Potrivit 4 Sunt considerate „titluri” activele financiare de natura

Reglementărilor instrumentelor de datorie sau a instrumentelor de capitaluri proprii,
contabile reprezentate printr-un titlu negociabil pe o piaţă organizată sau pe
conforme cu pieţele la buna înţelegere (aşa-numitele pieţe „over-the-counter”).
standardele 4 Clasificarea şi contabilizarea activelor şi datoriilor financiare se
internaţionale efectuează potrivit prevederilor IFRS referitoare la respectivele
de raportare categorii de instrumente financiare. Activele şi datoriile financiare
financiară, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (incluzând activele şi
aplicabile datoriile financiare deţinute în vederea tranzacţionării şi activele şi
instituţiilor de datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin
credit profit sau pierdere), activele financiare disponibile în vederea vânzării,
investiţiile păstrate până la scadenţă şi instrumentele de capitaluri
proprii evaluate la cost se înregistrează în contabilitate cu ajutorul
conturilor din grupa 30 „Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente
financiare”, cu excepţia instrumentelor derivate, care se înregistrează în
conturile deschise în cadrul grupei 31 „Instrumente derivate” şi a
titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi
controlate în comun, care sunt înregistrate cu ajutorul conturilor din
Clasa 4 „Active imobilizate”.
Activele financiare încadrate în categoria „Împrumuturi şi creanţe” se
înregistrează cu ajutorul conturilor corespunzătoare de credite, depozite
constituite şi alte creanţe prevăzute de Planul de conturi.
Datoriile financiare evaluate la cost amortizat se înregistrează cu
ajutorul conturilor corespunzătoare de împrumuturi, depozite primite şi
alte datorii prevăzute de Planul de conturi.
În conturile de active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la
valoarea justă prin profit sau pierdere sunt evidenţiate instrumentele
financiare astfel clasificate de către instituţia de credit, altele decât
instrumentele financiare deţinute în vederea tranzacţionării.
4 Costurile de tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei de active şi
datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
(active şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării, respectiv
active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă
prin profit sau pierdere) sunt înregistrate în contul 60313 “Costuri de
tranzacţionare“, respectiv 60323 “ Costuri de tranzacţionare“.
În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, activele financiare
evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere ce urmează a fi
primite se înregistrează în afara bilanţului în contul 921 “Titluri şi alte
75
active financiare deprimit”. Diferenţele din reevaluare constatate până

în momentul decontării se înregistrează în contul 3729 Conturi de
ajustare privind alte elemente din afara bilanţului“, în contrapartidă cu
conturile de câştiguri sau pierderi din reevaluare şi cesiune
corespunzătoare, după caz.
Diferenţele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a
instrumentelor evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere,
precum şi cele rezultate în urma derecunoaşterii acestora, se
înregistrează în conturile de câştiguri sau pierderi din reevaluare şi
cesiune corespunzătoare, după caz.
4 În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, activele
financiare disponibile în vederea vânzării ce urmează a fi primite sunt
înregistrate în afara bilanţului în contul 921 Titluri şi alte active
financiare de primit“ Diferenţele din reevaluare constatate până în
momentul decontării se înregistrează în 3729 Conturi de ajustare
privind alte elemente din afara bilanţului“, în contrapartidă cu contul
522 “Diferenţe din modificarea valorii juste a activelor financiare
disponibile în vederea vânzări.
În momentul achiziţiei instrumentelor de datorie, precum şi a creditelor
şi creanţelor clasificate în categoria activelor financiare disponibile în
vederea vânzării, valoarea dobânzilor calculate (cuponul scurs sau
dobânda contractuală) poate fi înregistrată fie în contul 3037 “Creanţe
ataşate, fie în conturile de active financiare. Valoarea dobânzilor
(cuponul scurs sau dobânda contractuală) calculate ulterior este
înregistrată în contul 3037 în contrapartidă cu contul 70331 Dobânzi “.
Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a
dobânzii şi care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective sunt
înregistrate în conturile de active financiare în contrapartidă cu contul
70331 .
Veniturile din dividende şi asimilate, aferente instrumentelor de
capitaluri proprii clasificate în categoria activelor financiare disponibile
în vederea vânzării sunt înregistrate în contul 70333 Dividende şi
venituri asimilate“.
Diferenţele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a
activelor financiare disponibile în vederea vânzării se înregistrează în
contul 522 Diferenţe din modificarea valorii juste a activelor financiare
disponibile în vederea vânzării“.
Pierderile din depreciere aferente activelor disponibile în vederea
vânzării se înregistrează în contul 66311 Cheltuieli cu deprecierea
activelor financiare disponibile în vederea vânzării“, iar reluarea
deprecierii aferente instrumentelor de datorie disponibile în vederea
vânzării se înregistrează în contul 76311 Venituri din reluarea
deprecierii activelor financiare disponibile în vederea vânzării“.
Câştigurile sau pierderile din derecunoaşterea activelor financiare
disponibile în vederea vânzării, reprezentând diferenţe favorabile sau
nefavorabile din reevaluare, evidenţiate anterior în contul 522, se
înregistrează în contul 70336 Câştiguri din cesiune“, respectiv 6033
76
Pierderi din cesiunea activelor financiare disponibile în vederea

vânzării“.
4 În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, investiţiile
păstrate până la scadenţă ce urmează a fi primite sunt înregistrate în
afara bilanţului în contul 921 Titluri şi alte active financiare de primit“.
În momentul achiziţiei investiţiilor păstrate până la scadenţă, valoarea
dobânzilor calculate (cuponul scurs sau dobânda contractuală) poate fi
înregistrată fie în contul 3047, fie în conturile de active financiare.
Valoarea dobânzilor (cuponul scurs sau dobânda contractuală) calculate
ulterior este înregistrată în contul 3047 în contrapartidă cu contul
70341. Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective
a dobânzii şi care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective
sunt înregistrate în conturile de active financiare în contrapartidă cu
contul 70341.
Constituirea, regularizarea şi anularea ajustărilor pentru depreciere
aferente investiţiilor păstrate până la scadenţă se înregistrează în
conturile corespunzătoare din cadrul contului 3911, în contrapartidă cu
conturile de cheltuieli sau venituri corespunzătoare sau, în situaţia
derecunoaşterii, în contrapartidă cu contul în care sunt evidenţiate
activele respective.
Câştigurile sau pierderile din derecunoaşterea investiţiilor păstrate până
la scadenţă se înregistrează în contul 70342, respectiv 6034, după caz.
4 În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, instrumentele de
capitaluri proprii evaluate la cost şi care urmează a fi primite sunt
înregistrate în afara bilanţului în contul 921.
Veniturile din dividende şi asimilate, aferente instrumentelor de
capitaluri proprii evaluate la cost sunt înregistrate în contul 70351.
Ajustările pentru depreciere aferente instrumentelor de capitaluri proprii
evaluate la cost se înregistrează în contul 3912, în contrapartidă cu
conturile de cheltuieli corespunzătoare. În situaţia derecunoaşterii,
ajustările pentru depreciere sunt reluate în contrapartidă cu contul în
care sunt evidenţiate activele respective.
Câştigurile sau pierderile din derecunoaşterea instrumentelor de
capitaluri proprii evaluate la cost se înregistrează în contul 70352,
respectiv 6035, după caz.
4 Datoriile constituite prin titluri reprezintă împrumuturile obţinute
de o instituţie de credit, pe baza emisiunii de titluri, pentru asigurarea
necesităţilor de lichidităţi, pe termen scurt, mediu şi lung. Titlurile care
pot fi emise în acest scop sunt, în principal, următoarele: certificate de
depozit, carnete şi librete de economii, obligaţiuni şi alte titluri.
Împrumuturile primite pe baza titlurilor negociabile emise, care sunt
evaluate la cost amortizat, se înregistrează în conturile din cadrul grupei
32 „Datorii constituite prin titluri”. Împrumuturile primite pe baza
titlurilor negociabile emise, care sunt deţinute în vederea tranzacţionării
sau sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau
pierdere, se înregistrează în conturile de datorii constituite prin titluri
din cadrul grupei 30 „Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente
77
financiare”.
Dobânzile datorate pentru împrumuturile primite evidenţiate în
conturile din cadrul grupei 32 „Datorii constituite prin titluri” se
înregistrează în conturile de „Datorii ataşate” din cadrul respectivei
grupe.
Cheltuielile de emisiune (cheltuieli de publicitate, tipărire sau pentru
diverse documente informative, precum şi comisioanele plătite
eventualilor intermediari), primele de emisiune, primele de rambursare,
precum şi celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei
efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii
efective (diferenţa dintre valoarea nominală a titlurilor şi costul
amortizat al acestora) aferente titlurilor emise care sunt evidenţiate în
conturile din cadrul grupei 32 „Datorii constituite prin titluri” sunt
înregistrate în conturile „Sume de amortizat” din cadrul respectivei
grupe.
4 Contabilizarea operaţiunilor de cumpărare şi de vânzare a titlurilor,
în cont propriu, în contul clientelei şi al altor instituţii de credit, inclusiv
mişcarea fondurilor legate de aceste operaţiuni, se realizează cu ajutorul
Contabilizarea conturilor din grupa 33 „Conturi de decontare privind operaţiunile cu
operaţiunilor de titluri”.
cumpărare şi de 4 Contabilitatea operaţiunilor diverse asigură evidenţa:
vânzare a a) decontărilor intrabancare;
titlurilor
b) decontărilor între organizaţiile cooperatiste din cadrul aceleiaşi
reţele;
c) debitorilor şi creditorilor;
d) stocurilor şi a activelor asimilate;
e) operaţiunilor de regularizare.
4 Contabilitatea decontărilor intrabancare cuprinde operaţiunile
efectuate între sediu şi sediile secundare din ţară, precum şi cele
efectuate între sediile secundare. La sfârşitul perioadei (de regulă la
sfârşitul lunii), acest cont nu trebuie să prezinte sold. Eventualul sold
debitor sau creditor, înregistrat cu totul excepţional, se regularizează în
cel mai scurt timp posibil.
4 Contabilitatea decontărilor între organizaţiile cooperatiste din cadrul
aceleiaşi reţele se referă la operaţiunile efectuate între organizaţiile
cooperatiste de credit, membre ale aceleiaşi reţele cooperatiste de
credit. La sfârşitul perioadei (de regulă la sfârşitul lunii), acest cont nu
trebuie să prezinte sold. Eventualul sold debitor sau creditor, înregistrat
cu totul excepţional, se regularizează în cel mai scurt timp posibil.
4 Contabilitatea debitorilor şi creditorilor asigură evidenţa creanţelor
şi datoriilor instituţiei de credit în relaţiile acesteia cu: angajaţii,
asigurările şi protecţia socială, bugetul statului şi fondurile speciale,
asociaţii sau acţionarii, precum şi cu diverşi debitori şi creditori.
4 Contabilitatea beneficiilor angajaţilor cuprinde:
a) contabilitatea beneficiilor pe termen scurt;
b) contabilitatea beneficiilor postangajare;
78
c) contabilitatea altor beneficii pe termen lung ale angajaţilor;

d) contabilitatea beneficiilor pentru terminarea contractului de muncă.
Contabilitatea
beneficiilor Contabilitatea beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor cuprinde
angajaţilor indemnizaţii şi salarii, contribuţiile la asigurările sociale plătite de către
angajator, concediul anual şi concediul medical plătit, participarea la
profit, prime de plătit precum şi beneficiile nemonetare.
Concediile de odihnă neefectuate, respectiv costul absenţelor
compensate acumulate, precum şi beneficiile pe termen scurt sub forma
planurilor privind participarea la profit şi primelor sunt înregistrate în
cursul exerciţiului financiar cu ajutorul contului 5521, respectiv, 5522.
În momentul recunoaşterii acestora ca datorii faţă de angajaţi, valoarea
provizioanelor va fi reluată prin conturile de venituri corespunzătoare.
Beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung acordate
angajaţilor, precum şi cele acordate la terminarea contractului de muncă
se înregistrează în contabilitate în conturi analitice de gradul II deschise
în cadrul contului sintetic de gradul I 552. În momentul recunoaşterii
acestora ca datorii, valoarea provizioanelor va fi reluată prin conturile
de venituri corespunzătoare.
Beneficiile angajaţilor neridicate în termenul legal se înregistrează într-
un cont distinct, 3516 , pe persoane.
Reţinerile din salarii pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru
alte obligaţii opozabile angajaţilor şi datorate terţilor (popriri, pensii
alimentare şi altele), se efectuează numai în baza unor titluri executorii
sau ca urmare a unor relaţii contractuale.
Beneficiile datorate şi neachitate angajaţilor (concediile de odihnă şi
alte drepturi ale angajaţilor), respectiv eventualele sume ce urmează a fi
încasate de la aceştia, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează, ca
alte datorii şi creanţe în legătură cu angajaţii.
Debitele provenite din avansuri nedecontate, din distribuiri de uniforme
şi echipament de lucru, precum şi debitele provenite din pagube
materiale, amenzile şi penalităţile pretinse, stabilite în baza unor
hotărâri ale instanţelor judecătoreşti definitive, şi alte creanţe faţă de
angajaţii instituţiei de credit se înregistrează ca alte creanţe în legătură
cu angajaţii. Creanţele datorate de alte persoane fizice sau juridice se
înregistrează în conturile de debitori diverşi.
4 Beneficiile sub forma acţiunilor proprii ale instituţiei de credit (sau
alte instrumente de capitaluri proprii), acordate angajaţilor sunt
înregistrate în contul 6115 în contrapartida contului 525.
4 Contabilitatea decontărilor privind asigurările sociale cuprinde
obligaţiile pentru contribuţia la asigurări sociale, contribuţia de
asigurări sociale de sănătate şi contribuţia pentru şomaj. Eventualele
sume datorate sau care urmează a se încasa în perioadele următoare,
aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe
Contabilitatea sociale.
decontărilor 4 În cadrul decontărilor cu bugetul statului şi fondurile speciale se
privind cuprind: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe
79
asigurările venituri de natura salariilor, subvenţiile guvernamentale de primit şi alte

sociale impozite, taxe şi vărsăminte asimilate precum şi contribuţii la fondurile
speciale.
Taxa pe valoarea adăugată se determină şi se înregistrează în
Decontările contabilitate potrivit legii.
cu bugetul Impozitul pe veniturile de natura salariilor cuprinde totalul impozitelor
statului individuale, calculate potrivit legii.
La alte impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului statului sau
bugetelor locale se cuprind: accizele, impozitul pe clădiri, impozitul pe
terenuri, impozitul pe dividende, taxa asupra mijloacelor de transport,
taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat şi alte impozite şi
taxe. Acestea se defalcă în contabilitatea analitică pe feluri de impozite,
taxe şi vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
Reflectarea în contabilitate a accizelor şi fondurilor speciale incluse în
preţuri sau tarife se face pe seama conturilor corespunzătoare de datorii,
fără a tranzita prin conturile de venituri şi cheltuieli.
4 Subvenţiile guvernamentale se înregistrează în contul 379 în funcţie
de natura acestora drept subvenţii privind activele sau subvenţii privind
veniturile. În conturile de subvenţii guvernamentale se înregistrează şi
împrumuturile nerambursabile cu caracter de subvenţii.
Subvenţiile guvernamentale de primit sunt evidenţiate cu ajutorul
contului 3534.
Subvenţiile Subvenţiile primite pentru care nu există nicio bază pentru alocarea
guvernamentale acesteia în alte perioade se înregistrează în contul 7493.
4 Sumele reprezentând dividende sunt evidenţiate în rezultatul
reportat urmând ca, după aprobarea de către adunarea generală a
acţionarilor sau asociaţilor a acestei destinaţii, să fie reflectate în contul
354.
4 Contabilitatea clienţilor (debitorilor) şi furnizorilor (creditorilor), a
celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare
persoană fizică sau juridică. În acest sens, în evidenţa analitică, debitorii
şi creditorii se grupează astfel: interni şi externi, iar în cadrul acestora
pe termene de plată, respectiv de încasare.
În cadrul conturilor de debitori şi creditori se grupează distinct datoriile
Contabilitatea şi creanţele care decurg din tranzacţiile cu clauze de rezervă de
clienţilor proprietate. De asemenea, în evidenţa analitică se grupează distinct
(debitorilor) şi debitorii şi creditorii la care instituţia de credit deţine titluri de
furnizorilor participare.
(creditorilor) 4 Debitele aferente depozitelor de garanţii vărsate, avansurilor spre
decontare, precum şi alte sume datorate instituţiei de credit de debitori
diverşi se înregistrează în contul 355.
4 Sumele datorate terţilor de către instituţia de credit pentru furnizări
de materiale, prestări de servicii şi executări de lucrări, depozite de
garanţii pentru leasing şi alte depozite de garanţii primite, precum şi alte
sume datorate terţilor, se înregistrează în contul 356.
4 Evidenţa decontărilor din operaţiuni în asocieri în participaţie,
respectiv a decontării cheltuielilor şi veniturilor realizate din operaţiuni
80
în asocieri în participaţie, precum şi a sumelor virate între

coparticipanţi, se realizează cu ajutorul contului 357.
4 Contabilitatea stocurilor şi a activelor asimilate asigură evidenţa
existenţei şi mişcării activelor deţinute în vederea vânzării, cum sunt
valorile din aur, metale şi pietre preţioase, a materialelor şi a altor
consumabile deţinute pentru necesităţi interne, şi a activelor imobilizate
clasificate drept deţinute în vederea vânzării.
4 Bunurile de natura stocurilor şi a activelor asimilate, aflate în
custodie, în prelucrare sau consignaţie la terţi vor fi înregistrate în
conturi analitice distincte, deschise în cadrul conturilor de stocuri.
Contabilitatea 4 Bunurile mobile şi imobile, altele decât titlurile şi numerarul, care
stocurilor şi a urmare a executării silite a creanţelor sau rezilierii contractelor de
activelor leasing financiar au intrat în posesia instituţiei de credit sunt evidenţiate
asimilate în contul 3612, în contrapartidă cu contul 767 (la nivelul sumelor
cuvenite instituţiei de credit, analitice distincte pentru clasele de conturi
în care au fost înregistrate creanţele aferente, trecute la pierdere) şi
contul 3566 (pentru eventuala diferenţă de restituit). În situaţiile
financiare, câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma
nerecunoaşterii creanţelor se determină ca diferenţă între veniturile
înregistrate în contul 767 şi cheltuielile generate de trecerea la pierderi a
valorii creanţelor aferente, neacoperite de ajustări pentru depreciere
(evidenţiate în contul 668 ).
Pentru bunurile destinate vânzării, preţul vânzării se înregistrează în
contul 7495 , iar respectivul activ este scos din evidenţă prin creditarea
contului 3612 în contrapartidă cu contul 6497.
4 Bunurile destinate vânzării, deţinute de instituţia de credit în calitate
de broker-trader sunt evidenţiate în contul 3613. Diferenţele din
evaluarea acestora sunt înregistrate în contul 6312 sau 742 , după caz.
4 Activele imobilizate şi toate grupurile destinate cedării clasificate ca
deţinute în vederea vânzării se înregistrează în contul 363.
Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale,
în sensul că aceasta este deţinută în vederea vânzării, la momentul luării
deciziei privind modificarea destinaţiei, în contabilitate se înregistrează
transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri,
respectiv în contul 363.
În cazul activelor care iniţial erau destinate vânzării (inclusiv cele care
au intrat în posesia instituţiei de credit urmare a executării silite a
creanţelor sau rezilierii contractelor de leasing financiar) şi care ulterior
Activele îşi schimbă destinaţia, încadrându-se în categoria imobilizărilor, în
imobilizate contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri în conturile de
imobilizări.
4 Instituţiile de credit ţin contabilitatea stocurilor cantitativ şi valoric,
prin folosirea inventarului permanent. Prin folosirea inventarului
permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare
şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a
stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.
Reducerea valorii contabile a stocurilor faţă de nivelul costului, la
valoarea realizabilă netă, presupune constituirea de ajustări pentru
depreciere care se înregistrează cu ajutorul contului 393 în contrapartidă
cu contul 6633. Orice reducere a diminuării valorii contabile a
81
stocurilor ca urmare a creşterii valorii realizabile nete se va înregistra ca

reluare a ajustării pentru depreciere constituite anterior prin contul
7633.
4 Cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada curentă, dar
care privesc perioadele sau exerciţiile următoare, se înregistrează
distinct în contabilitate prin folosirea conturilor de regularizare 375,
respectiv 376. În aceste conturi se înregistrează, în principal,
următoarele cheltuieli şi venituri înregistrate în avans: comisioane şi
alte sume plătite sau încasate aferente angajamentelor în afara
bilanţului, abonamente, chirii, poliţe de asigurare şi alte cheltuieli sau
venituri aferente perioadelor următoare.
Datoriile constatate, de regulă, la fiecare închidere contabilă,
reprezentând: datorii faţă de terţi privind telecomunicaţiile şi energia
electrică; comisioane pentru angajamente în afara bilanţului, precum şi
alte datorii similare, care nu se regăsesc în conturile de datorii ataşate
sau sume de amortizat, se înregistrează într-un cont distinct 377.
Creanţele constatate, de regulă, la fiecare închidere contabilă,
reprezentând: comisioane pentru angajamente în afara bilanţului şi alte
creanţe similare, care nu se regăsesc în conturile de creanţe ataşate sau
sume de amortizat, se înregistrează într-un cont distinct 378.
nominală a respectivelor instrumente financiare şi costul amortizat al
acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru depreciere, după
caz) sunt înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor
de conturi.
4 Creanţele din operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse, inclusiv
dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe
dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 381, iar cele care sunt
depreciate la nivel individual se evidenţiază în contul 382.
Dobânzile (de Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru
primit şi de depreciere, aferente operaţiunilor cu titluri şi operaţiunilor diverse, sunt
plătit) înregistrate în contul 668, analitic distinct.

Contabilitatea beneficiilor angajaţilor
În loc de Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 7.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate
în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
82

Contabilizarea operaţiunilor de cumpărare şi de vânzare a titlurilor
Răspuns 7.1
Contabilitatea beneficiilor angajaţilor cuprinde:
a) contabilitatea beneficiilor pe termen scurt;
b) contabilitatea beneficiilor postangajare;
c) contabilitatea altor beneficii pe termen lung ale angajaţilor;
d) contabilitatea beneficiilor pentru terminarea contractului de muncă.


83
Contabilitatea activelor imobilizate
CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE
Cuprins Pagina

84
 Contabilitatea activelor imobilizate
Active 4 În cadrul activelor imobilizate se cuprind: credite subordonate, titluri

imobilizate de participare deţinute în filiale, titluri de participare deţinute în entităţi
asociate, titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun,
dotări pentru unităţile proprii din străinătate, imobilizări în curs,
imobilizări necorporale şi corporale, precum şi creanţe şi datorii aferente
operaţiunilor de leasing financiar.
4 Creditele subordonate sunt creanţe, nereprezentate de un titlu, pentru
Creditele
care împrumutătorul acceptă ca drepturile sale să fie restituite numai
subordonate după satisfacerea celorlalţi creanţieri.
Creditele subordonate sunt clasificate la termen şi pe durată
nedeterminată şi se înregistrează în conturi distincte din grupa 40
„Credite subordonate”.
În categoria creditelor subordonate la termen se includ creanţe,
nereprezentate de un titlu, care au fixată, în momentul acordării, o dată
de rambursare.
Creditele subordonate pe durată nedeterminată sunt creanţe de natura
creditelor subordonate ale căror termene de rambursare nu au fost fixate
sau fac obiectul unor condiţii sau preavize menţionate în contracte.
Titlurile de 4 Titlurile de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în
participare entităţi controlate în comun se înregistrează în conturile din grupa 41
”Titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi
controlate în comun” în funcţie de categoria în care sunt încadrate
acestea în vederea contabilizării şi de tipul entităţii în care sunt deţinute
participaţiile.
Conturile de cheltuieli, venituri şi alte elemente ale rezultatului global,
utilizate pentru contabilizarea diferenţelor din evaluare, a veniturilor din
dividende şi asimilate, precum şi a câştigurilor şi pierderilor din cesiunea
titlurilor de participare respective sunt cele specifice activelor financiare
înregistrate în Clasa 3 „Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse”, în
funcţie de categoria în care au fost clasificate titlurile de participare.
Constituirea, regularizarea şi anularea ajustărilor pentru depreciere
aferente titlurilor de participare se înregistrează în contul 491, în
contrapartidă cu conturile de cheltuieli sau venituri corespunzătoare sau,
în situaţia derecunoaşterii, în contrapartidă cu contul în care sunt
evidenţiate activele respective.
4 Imobilizările necorporale cuprind: fondul comercial achiziţionat
85
într-o combinare de întreprinderi şi alte imobilizări necorporale.

Imobilizările necorporale care fac obiectul unui contract de leasing se
evidenţiază în contabilitate în funcţie de natura contractului de leasing.
Imobilizările
necorporale Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor necorporale corespunzătoare
fiecărei perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 651,
cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt
activ.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor necorporale se înregistrează
pe cheltuieli cu ajutorul contului 66422.
În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor necorporale,
surplusul din reevaluare se înregistrează cu ajutorul contului 5161.
Surplusul din reevaluare transferat în rezultatul reportat se înregistrează
în contul 5816.
În cazul derecunoaşterii unei imobilizări necorporale sunt evidenţiate
distinct veniturile generate de această operaţiune cu ajutorul contului
7461, cheltuielile reprezentând valoarea contabilă a imobilizării
necorporale şi alte cheltuieli legate de derecunoaşterea acesteia cu
ajutorul contului 6461. În această situaţie, eventualele ajustări pentru
depreciere constituite anterior se reiau prin conturile de imobilizări
necorporale corespunzătoare. În situaţiile financiare, câştigurile sau
pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii imobilizărilor
necorporale se determinată ca diferenţă între veniturile înregistrate în
contul 7461 şi cheltuielile evidenţiate în contul 6461.
4 Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi amenajări de terenuri;
construcţii; instalaţii tehnice şi mijloace de transport; mobilier, aparatură
birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte
active corporale. În cadrul conturilor de imobilizări corporale sunt
Imobilizările evidenţiate şi investiţiile imobiliare.
corporale
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări
de terenuri, iar în evidenţa analitică, terenurile pot fi evidenţiate pe
diferite categorii specifice (terenuri fără construcţii, terenuri cu
construcţii şi altele).
Evidenţa analitică a celorlalte imobilizări corporale se ţine pe fiecare
element individual din cadrul fiecărei categorii de imobilizări corporale
sau, după caz, pe grupe de elemente nesemnificative.
Imobilizările corporale care fac obiectul unui contract de leasing se
evidenţiază în contabilitate în funcţie de natura contractului de leasing.
Costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării la
scoaterea din funcţiune, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului
pe care este poziţionată imobilizarea corporală se înregistrează în debitul
contului de imobilizări corporale în corespondenţă cu contul de
provizioane 555.
Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor corporale corespunzătoare
fiecărei perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 652,
cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt
86
activ.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor corporale se înregistrează pe
cheltuieli cu ajutorul contului 66423.
În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale,
surplusul din reevaluare se înregistrează cu ajutorul contului 5162.
În cazul derecunoaşterii unei imobilizări corporale sunt evidenţiate
distinct veniturile generate de această operaţiune cu ajutorul contului
7462, iar cheltuielile reprezentând valoarea contabilă a imobilizării şi
alte cheltuieli legate de derecunoaşterea acesteia cu ajutorul contului
6462. În această situaţie, eventualele ajustări pentru depreciere
constituite anterior se reiau prin conturile de imobilizări corporale
corespunzătoare. În situaţiile financiare, câştigurile sau pierderile nete
rezultate în urma derecunoaşterii imobilizărilor corporale se determinată
ca diferenţă între veniturile înregistrate în contul 7462 şi cheltuielile
evidenţiate în contul 6462.
4 Contabilitatea imobilizărilor în curs se ţine distinct pentru:
imobilizări necorporale şi imobilizări corporale.
Imobilizările necorporale în curs reprezintă imobilizările necorporale
neterminate până la sfârşitul perioadei.
Imobilizările corporale în curs reprezintă investiţiile neterminate
efectuate în regie proprie sau în antrepriză.
Imobilizările corporale în curs se trec în categoria imobilizărilor
finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a
acestora, după caz.
4 Investiţiile imobiliare sunt înregistrate cu ajutorul contului 4425,
cont distinct din cadrul grupei 44 „Imobilizări necorporale şi corporale”.
Veniturile, respectiv cheltuielile generate de o modificare a valorii juste
a investiţiilor imobiliare înregistrate potrivit modelului bazat pe valoarea
justă sunt înregistrate cu ajutorul contului 744, respectiv 644.
4 Contabilizarea operaţiunilor de leasing financiar se efectuează în
funcţie de calitatea instituţiei de credit (locator sau locatar), precum şi de
natura bunurilor care fac obiectul contractului de leasing financiar,
respectiv imobilizări necorporale, corporale sau alte active.
4 La contabilizarea operaţiunilor de leasing operaţional, locatorii vor
menţine bunurile date în regim de leasing operaţional în conturile de
imobilizări necorporale, corporale sau alte active.
4 În cadrul unei tranzacţii de vânzare şi de leaseback atunci când
tranzacţia are ca rezultat un leasing financiar, surplusul reprezentând
diferenţa dintre valoarea de vânzare şi valoarea contabilă, care trebuie
amortizată pe parcursul duratei contractului de leasing, se înregistrează
în contul 376.
87

nominală a instrumentelor financiare şi costul amortizat al acestora,
înainte de determinarea ajustărilor pentru depreciere, după caz) sunt
înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor de conturi.
4 Activele imobilizate de natura creanţelor, inclusiv dobânzile şi
sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe dar nu sunt
depreciate, se evidenţiază în contul 481, iar cele care sunt depreciate la
nivel individual se evidenţiază în contul 482.
Active imobilizate

rezumat
Imobilizările corporale
În cadrul activelor imobilizate se cuprind: credite subordonate, titluri de

participare deţinute în filiale, titluri de participare deţinute în entităţi
asociate, titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun,
dotări pentru unităţile proprii din străinătate, imobilizări în curs,
imobilizări necorporale şi corporale, precum şi creanţe şi datorii aferente
operaţiunilor de leasing financiar.

2. Căpraru, B., Activitatea bancară - sisteme operațiuni și

88
Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane
CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE
Cuprins Pagina

89
 Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane
Potrivit 4 Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane cuprind:

Reglementărilor conturile de capital, prime de capital şi rezerve, alte conturi de capitaluri
contabile proprii, datorii subordonate, conturile de rezultat reportat şi rezultatul
conforme cu exerciţiului financiar, precum şi provizioane.
standardele 4 Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate,
internaţionale pe baza actelor de constituire a instituţiei de credit şi a documentelor
de raportare justificative privind vărsămintele de capital cu ocazia constituirii şi
financiară, majorării de capital social. Evidenţa analitică a capitalului social se ţine
aplicabile pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a
instituţiilor de acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate.
credit Primele de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport şi de
Primele de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, precum şi alte prime.
capital Prima de emisiune se determină ca diferenţă între valoarea de emisiune
a noilor acţiuni sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora.
Prima de fuziune se determină de instituţia de credit absorbantă, în
cadrul unei combinări de întreprinderi sub forma fuziunii prin absorbţie,
ca diferenţă între valoarea justă (de la data achiziţiei entităţii absorbite)
şi valoarea nominală a acţiunilor emise.
Prima de aport se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor
aportate şi valoarea nominală a capitalului social cu care au fost
remunerate aceste aporturi.
Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni se calculează ca diferenţă
între valoarea contabilă a obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor
obligatare şi valoarea nominală a acţiunilor emise potrivit prevederilor
contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor depăşeşte valoarea
acţiunilor corespunzătoare.
4 Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de
acţiuni cu decontare în acţiuni se înregistrează în conturile de active
corespunzătoare în contrapartida contului 503.
Diferenţa dintre valoarea justă a activelor achiziţionate în cazul unei
tranzacţii cu plata pe baza de acţiuni cu decontare în acţiuni şi valoarea
contabilă a acţiunilor proprii se înregistrează în contul 529.
Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de
acţiuni cu decontare în numerar se înregistrează în conturile de active
corespunzătoare în contrapartida contului 30129 “alte datorii
90
financiare”.
4 Valoarea ajustărilor aferente capitalului social/capitalui de dotare se
înregistrează distinct, în contul 504 “Ajustări ale capitalului
social/capitalului de dotare “ şi se referă, în principal, la:
a) diferenţe din ajustarea la inflaţie, aferente capitalului
social/capitalului de dotare;
b) ajustări ale capitalului social cu sumele reprezentând diferenţe din
reevaluări, care au fost incluse în perioadele anterioare în capitalul
social şi care trebuie să fie înregistrate ca diferenţe din reevaluare.
Contabilitatea 4 Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve: rezerve
rezervelor legale, rezerve statutare sau contractuale, rezerve pentru riscuri bancare,
rezerve din reevaluarea imobilizărilor, rezerva de întrajutorare, rezerva
mutuală de garantare şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual din profitul instituţiei de credit, în
cotele şi limitele stabilite şi din alte surse prevăzute de lege. Rezervele
legale pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege.
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul
determinat după deducerea impozitului pe profit (profitul net) al
instituţiei de credit, conform prevederilor din actul constitutiv al
acesteia.
Rezervele pentru riscuri bancare includ rezerva generală pentru riscul
de credit şi rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale.
Rezervele din reevaluare se constituie din diferenţe rezultate din
reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale. Evidenţierea
rezervelor din reevaluare trebuie efectuată pe fiecare imobilizare în
parte şi pe fiecare operaţiune de reevaluare care a avut loc.
Rezerva de întrajutorare se constituie anual de către cooperativele de
credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit
(profitul net), în cotele şi limitele prevăzute de lege.
Rezerva mutuală de garantare se constituie la nivelul casei centrale din
sumele plătite de cooperativele de credit afiliate reprezentând cotizaţii
pentru constituirea acestor rezerve, precum şi din sumele repartizate din
profitul contabil al casei centrale determinat înainte de deducerea
impozitului pe profit (profitul brut), în cotele şi limitele prevăzute de
lege.
Alte rezerve se constituite potrivit prevederilor legale sau hotărârii
adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea
prevederilor legale.
4 În cadrul altor conturi de capitaluri proprii se includ:
a) diferenţele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare,
în valută, clasificate în categoria celor disponibile în vederea vânzării;
b) diferenţele din modificarea valorii juste a activelor financiare
disponibile în vederea vânzării;
c) diferenţele din evaluarea instrumentelor de acoperire, în cadrul
91
operaţiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie (partea eficientă);

d) valoarea impozitului pe profit curent şi a impozitului pe profit
amânat care trebuie recunoscută în conturile de capitaluri proprii;
e) valoarea beneficiilor acordate angajaţilor sub forma instrumentelor
de capitaluri proprii;
f) valoarea diferenţelor aferente activelor imobilizate deţinute în
vederea vânzării;
g) valoarea componentei de capitaluri proprii a instrumentelor
financiare compuse;
h) alte sume care trebuie înregistrate în conturile de capitaluri proprii.
4 Conturile privind datoriile subordonate asigură evidenţa distinctă a
datoriilor subordonate la termen, respectiv a celor pe durată
nedeterminată.
În categoria datoriilor subordonate la termen se includ împrumuturile
subordonate la termen, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi
împrumuturile subordonate la termen, nereprezentate printr-un titlu.
În categoria datoriilor subordonate pe durată nedeterminată se includ
împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, primite pe baza
emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate pe durată
nedeterminată, nereprezentate printr-un titlu.
Provizioanele se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din
grupa 55 „Provizioane” şi se constituie periodic pe seama cheltuielilor,
cu excepţia celor aferente dezafectării imobilizărilor corporale şi altor
acţiuni similare legate de acestea .
Provizioanele sunt grupate în contabilitate pe categorii şi se constituie
pentru: angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente
date; beneficiile angajaţilor; litigii; restructurare; dezafectarea
imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea; alte
provizioane.
Periodic, provizioanele constituite anterior se analizează şi se
regularizează astfel:
prin debitul conturilor de cheltuieli cu provizioanele, analitice distincte,
în cazul majorării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune
estimări curente;
prin debitul contului 6657 “cheltuieli privind actualizarea
provizioanelor”, în cazul majorării provizioanelor datorate trecerii
timpului sau costurilor cu dobânda aferente planurilor de beneficii
determinate;
prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în
cazul diminuării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune
estimări curente;
prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în
situaţia utilizării provizioanelor; concomitent, pierderile aferente se
înregistrează în conturile corespunzătoare, în raport de natura lor;
prin conturile de cheltuieli cu provizioanele sau venituri din
92
provizioane, analitice distincte, în situaţia modificării valorii

provizioanelor datorate modificării ratei de actualizare.
Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Contabilitatea rezervelor
Răspuns 9.1
Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane cuprind:
conturile de capital, prime de capital şi rezerve, alte conturi de capitaluri
proprii, datorii subordonate, conturile de rezultat reportat şi rezultatul
exerciţiului financiar, precum şi provizioane.


93
94
Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI

REZULTATELOR
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10............................................................................ 96

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10............................................................. 98
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10........................................................................... 99
95
• Contabilitatea cheltuielilor,
• Contabilitatea veniturilor
• Contabilitatea rezultatelor
Contabilitatea 4 Cheltuielile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor

cheltuielilor din Clasa 6 „Cheltuieli”.
4 Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura
lor, care se grupează astfel:
a) Cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi
operaţiunile interbancare; cheltuieli cu operaţiunile cu clientela;
cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare;
cheltuieli cu operaţiunile de leasing; cheltuieli privind datoriile
subordonate; cheltuieli privind operaţiunile de schimb; cheltuieli
privind operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente
derivate; cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare; alte cheltuieli de
exploatare);
b) Cheltuieli cu angajaţii (cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale
angajaţilor; cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială şi alte
cheltuieli privind angajaţii);
c) Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (cheltuieli cu
impozite - altele decât impozitul pe profit, taxe şi vărsăminte asimilate);
d) Cheltuieli cu stocurile, lucrările şi serviciile executate de terţi
(cheltuieli cu activele deţinute în vederea vânzării; cheltuieli cu
materialele şi alte consumabile; cheltuieli cu active imobilizate deţinute
în vederea vânzării, cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;
cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate);
e) Cheltuieli diverse de exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului
social; cheltuieli din investiţii imobiliare; cheltuieli din cedarea şi
casarea imobilizărilor; cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor şi alte
cheltuieli diverse din exploatare);
f) Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi
corporale (amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale);
g) Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi din
creanţe (cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din
operaţiuni de trezorerie şi interbancare; cheltuieli cu ajustări pentru
deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; cheltuieli cu ajustări
pentru depreciere privind operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse;
cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate; cheltuieli
cu provizioane; pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru
96
depreciere);
h) Cheltuieli din ajustarea la inflaţie;
i) Cheltuieli cu impozitul pe profit (cheltuieli cu impozitul pe profit
curent, cheltuieli cu impozitul pe profit amânat).
4 Veniturile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din
Contabilitatea Clasa 7 „Venituri”.
veniturilor 4 Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura
lor, care se grupează astfel:
a) Venituri din activitatea de exploatare (venituri din operaţiunile de
trezorerie şi operaţiunile interbancare; venituri din operaţiunile cu
clientela; venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente
financiare; venituri din operaţiunile de leasing; venituri din credite
subordonate; venituri din operaţiunile de schimb; venituri din
operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate;
venituri din prestaţiile de servicii financiare; alte venituri din activitatea
de exploatare);
b) Venituri diverse din exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului
social; câştiguri din reevaluarea bunurilor evaluate la valoarea justă;
venituri din investiţii imobiliare; venituri din cedarea şi casarea
imobilizărilor; venituri din reevaluarea imobilizărilor; venituri
accesorii; alte venituri diverse din exploatare);
c) Venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de
creanţe (venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din
operaţiuni de trezorerie şi interbancare; venituri din ajustări pentru
deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; venituri din ajustări
pentru depreciere privind operaţiunile cu titluri şi operaţiuni diverse;
venituri din ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate; venituri
din provizioane şi venituri din recuperări de creanţe);
d) Venituri din ajustarea la inflaţie;
e) Venituri din impozitul pe profit amânat.
4 Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în
participaţie se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform
prevederilor contractului de asociere.
Ulterior, cheltuielile şi veniturile înregistrate, în funcţie de natura lor, se
transmit pe baza de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării
acestora în contabilitatea proprie.
4 Profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul
exerciţiului financiar.
Rezultatul 4 Rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină
exerciţiului ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului.
financiar Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea
acestuia şi reprezintă soldul final al contului de profit sau pierdere.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii,
după aprobarea situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
97
Repartizarea Sumele reprezentând rezerve constituite din profitul exerciţiului

profitului financiar curent, în baza unor prevederi legale, se înregistrează în
conturile de rezerve corespunzătoare în contrapartidă cu contul 592
“Repartizarea profitului”. Profitul contabil rămas după această
repartizare se preia la începutul exerciţiului financiar următor celui
pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale în contul 581
“Rezultatul reportat“, de unde urmează a fi repartizat pe celelalte
destinaţii hotărâte de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, cu
respectarea prevederilor legale. Evidenţierea în contabilitate a
destinaţiilor profitului contabil se efectuează după adunarea generală a
acţionarilor sau asociaţilor care a aprobat repartizarea profitului, prin
înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acţionarilor sau
asociaţilor, rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii.
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului
financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social,
potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu
respectarea prevederilor legale. În lipsa unor prevederi legale exprese,
stabilirea ordinii surselor din care se acoperă pierderea contabilă este de
competenţa adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv a
consiliului de administraţie.
Închiderea conturilor 591 “profit sau pierdere“ şi 592 “repartizarea
profitului“ se efectuează la începutul exerciţiului financiar următor celui
pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale. Ca urmare, cele
două conturi apar cu soldurile corespunzătoare în balanţa de verificare a
conturilor sintetice, întocmită pentru exerciţiul financiar la care se referă
situaţiile financiare anuale.

Clasa 7 „Venituri”.

rezumat
Contabilitatea cheltuielilor
98
Răspuns 10.1
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor,
care se grupează astfel:
Venituri din activitatea de exploatare
Venituri diverse din exploatare
Venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de
creanţe
Venituri din ajustarea la inflaţie;
Venituri din impozitul pe profit amânat.


99
Aplicaţii practice privind contabilitatea bancară
APLICAŢII PRACTICE PRIVIND CONTABILITATEA

BANCARA
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11............................................................................ 101

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11............................................................. 113
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11........................................................................... 113
100
Contabilitatea instituțiilor de credit
BIBLIOGRAFIE
1.Caracota,C.C., Sistemul bancar din România: realizări și perspective, Editura Universitară,
Ediția I, Bucureşti, 2012
2. Căpraru, B., Activitatea bancară - sisteme operațiuni și practici, Editura C.H.Beck,
Colecția Oeconomica, Bucureşti, 2010
3. Cristea, M., Gherghinescu, O., Gestiune şi contabilitate bancară, Editura Universitaria,
Bucureşti, 2012
4. Dardac, N., Moinescu, B., Politici monetare şi tehnici bancare, Note de curs, Bucureşti,
2007
6. Dedu, V., Enciu, A., Contabilitate bancară, Editura Economică, Ediţia a III-a, Bucureşti,
2014
8. Ordinul BNR nr. 6/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea
situaţiilor financiare
9. Legea 312/2004 privind statutul BNR publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 28 iunie
2004
10. Ordinul 26 din 13 decembrie 2010 privind modificarea şi completarea Reglementarilor
contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor
financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobate prin
11. Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 13/2008(Anexe), publicat în Monitorul Oficial
nr. 886 din 29 decembrie 2010
12. http://www.bnr.ro/
101

CIG - 2 - Sem I - Suport Curs - Contabilitatea Institutiilor de Credit

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CIG - 2 - Sem I - Suport Curs - Contabilitatea Institutiilor de Credit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Facultatea de Știinţe Economice

Caiet de Studiu Individual

Contabilitatea instituţiilor de credit

1 INSTITUŢIILE DE CREDIT. CONŢINUT, STRUCTURĂ,

2 SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE

3 CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE ŞI

4 CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTRABANCARE

5 CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTERBANCARE

7 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE

8 CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

9 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE

10 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI

11 APLICAŢII PRACTICE PRIVIND CONTABILITATEA BANCARA

Contabilitatea instituţiilor de credit

Spor la învăţat şi succes!

Unitate de învăţare Nr. 1

INSTITUŢIILE DE CREDIT. CONŢINUT, STRUCTURĂ,

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 ............................................................................. 09

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

Instituţia de Instituţia de credit reprezintă persoana juridică romană, în înţelesul

Sistemul bancar român se organizează pe două pârghii:

valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice;

le dă posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însăşi, ceea

Pentru îndeplinirea acestor funcţii, Banca Naţională a României

operaţiuni - achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra statului,

acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

- în favoarea persoanelor fizice şi juridice ce alcătuiesc clientela

m) prestare de servicii privind fuziunea de date şi de referinţe

impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de

societate comercială. Se acordă de regulă până la data la care societatea

Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 20

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

1.Caracota,C.C., Sistemul bancar din România: realizări și perspective,

practici, Editura C.H.Beck, Colecția Oeconomica, Bucureşti, 2010

Unitate de învăţare Nr. 2

SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2.............................................................................. 22

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:

 Contabilitatea si situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit

Contabilitatea si In privința contabilității, aceasta se ţine în limba română şi în moneda

financiare depună anual situaţii financiare. Un exerciţiu financiar debutează la 1

despre activele instituţiei, datoriile şi capitalurile proprii. În ceea ce

amortizări, şi/sau ajustări provizorii, denumite în continuare ajustări

reprezintă determinarea rezultatului activităţii exerciţiului financiar,

Realizarea fluxului de trezorerie ajută la separarea activităților ce

trezoreriei este evidenţiată de soldul de trezorerie apărut din activitatea

semnează de persoanele responsabile, conţinând şi numele complet al

şi pierdere, cheltuielile cu personalul aferente exerciţiului financiar.

exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale se admit derogări de

Reglementărilor numai la înregistrarea corespunzătoare în contabilitate a operaţiunilor

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 2.

Elementele Contului de profit și pierdere

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

practici, Editura C.H.Beck, Colecția Oeconomica, Bucureşti, 2010