Curs ID Metodologia Cercet ST AP 2 2019

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ
Program de studiu: Administrație Publică, Anul II, Sem. II
http://fdsa.usv.ro/Pagini/Ebib.php | Telefon: +40 230 216 147 Interior: 555 |
Conf. univ. dr. BILOUSEAC Irina
METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
SUCEAVA, 2019
Metodologia cercetării științifice
INTRODUCERE
DESCRIEREA CURSULUI
Acest curs se adresează studenţilor de la Facultatea de Drept și Științe

Administrative, Specializarea Administrație Publică, forma de învăţământ ID,
precum şi tuturor celor interesaţi de această disciplină.
Termenul de Metodologie este un cuvânt provenit din limba greacă,
format din methodos şi logos, care înseamnă metodă şi ştiinţă, în traducere
liberă fiind ştiinţa metodei. Metodologia cercetării ştiințifice se înscrie între
disciplinele universitare relativ recente.
Ținând cont de exigențele redactării și susținerii unei lucrări științifice,
acest curs este o initiere în aplicarea demersului cercetarii în științele
administrative. Prin efectuarea unei cercetări științifice ne propunem
colectarea, analiza datelor în scopul rezolvării unei probleme de cercetare din
domeniul științelor administrative.
Prezentul suport de curs are un caracter exclusiv didactic şi nu îşi
propune să disemineze informaţii originale. Cursul de Metodologia cercetării
științifice este elaborat la un nivel apropriat ciclului de licență, primul ciclu de
studii superioare. Acest material a fost elaborat având ca suport cursurile a
diferiți specialiști în domeniu, precum: Constantin Brătianu, Simona Vasilache,
Valentin Hapenciuc, Anca Mot, Maria Bârsan, Septimiu Chelcea etc.
DATE DE CONTACT ALE TITULARULUI DE CURS
Conf. univ. dr. BILOUSEAC Irina

Birou: H207 - Corp H; E222 - Corp E
Email: irina.bilouseac@fdsa.usv.ro
Program consultații: conform orarului afișat
2
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CURSULUI
SCOP
În ideea asigurării volumului optim de cunoştinţe de bază în domeniul

metodologiei cercetării științifice, cursul acoperă o gamă largă de aspecte şi
laturi ale teoriei şi, respectiv, practicii de specialitate.
Scopul cursului este acela de a familiariza studenţii cu domeniul
cercetării științifice, conceptele fundamentale, instrumentele și metodele
utilizate în cercetarea științifică și de formare a competențelor necesare
elaborării lucrărilor ştiințifice de licență în conformitate cu practicile ştiințifice
ale mediului academic European.
OBIECTIVE
O1 Înţelegerea şi însuşirea problemelor de

bază ale metodologiei cercetării ştiinţifice;
O2 Modalități de realizare a documentării
ştiinţifice din reviste de specialitate, cărți,
tratate, monografii, surse web, analiza şi
interpretarea documentelor;
O3 Cunoaşterea metodologiei de desfăşurare
a unor studii epidemiologice;
O4 Însuşirea etapelor de elaborare a unei
lucrări ştiinţifice;
O5 Însuşirea regulilor de bază ale redactării
textelor stiintifice;
O6 Pregătirea şi familiarizarea cu susţinerea
publică a unei lucrări ştiinţifice;
3
COMPETENŢE SPECIFICE ACUMULATE
Utilizarea conceptelor și principiilor fundamentale de

organizare și funcționare a structurilor administrative pentru
inserția profesională în instituții publice și/sau private;
Identificarea și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la
Competenţe sistemul administrativ, inclusiv inițierea și formularea de
profesionale propuneri de acte normative și/sau administrative;
Administrarea activităţilor specifice din domeniu, cu
respectarea eticii şi deontologiei profesionale;
Identificarea, analizarea şi rezolvarea problemelor din
administraţia publică, în mod cooperant, flexibil şi eficient.
Îndeplinirea la termen în mod riguros eficient și responsabil,
a sarcinilor profesionale, cu respectarea
Competenţe principiilor etice și a deontologiei profesionale.
transversale Aplicarea tehnicilor de relaționare în grup, deprinderea și
exercitarea rolurilor specifice în munca de echipă, prin
dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală.
Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea
resurselor și modalităților de formare și de dezvoltare
personală și profesională în scopul inserției și adaptării la
cerințele pieței muncii.
CERINŢE PRELIMINARE
Materialul de studiu propus studenţilor din anul II de la programul de studiu

Administrație Publică urmăreşte permanent stabilirea unor conexiuni cu o serie
de alte discipline ce s-au studiat pe parcursul anilor anteriori de studiu,
conform planurilor de învăţământ, fiind utilă în redactarea diverselor lucrări
științifice, referate la disciplinele studiate.
4
RESURSE ŞI MIJLOACE DE LUCRU
1. Suportul de curs Metodologia cercetării științifice

2. Bibliografia minimală, care trebuie studiată și analizată
3. Activitățile din cadrul întâlnirilor tutoriale
4. În derularea activităților tutoriale stabilite conform orarului se folosesc
echipamente electronice – laptop, video proiector, presenter, care susțin
însușirea și fixarea cunoștințelor nou studiate. Studenților le va fi necesară
utilizarea de pixuri, semnalizatoare, foi A4.
5. Consultații acordate: conform orarului afișat
STUDENŢI CU NEVOI SPECIALE
Există disponibilitatea de a lua legătura cu studenţii afectaţi de

dizabilităţi motorii sau intelectuale, pentru a identifica eventualele soluţii în
vederea oferii de şanse egale acestora.
TEME DE CONTROL
Pe parcursul semestrului, fiecare student va elabora, la datele stabilite,

pe baza bibliografiei recomandate, TREI TEME DE CONTROL care vor fi
prezentate tutorelui, la întâlnirile planificate sau vor fi trimise prin email, pe
platforma electronică sau prezentate în ziua programată pentru colocviu.
În cadrul temelor de control vor fi tratate următoarele teme:
TC1. Etapele elaborării unei lucrări științifice

TC2. Aparatul critic al unei lucrări științifice
TC3. Tehnici de prezentare a lucrării
Pentru modul de redactare al notelor de subsol, precum şi a referinţelor

bibliografice consultaţi Ghidul de întocmire a lucrării de licenţă:
http://fdsa.usv.ro/Pagini/StudentiZI.php. Informaţii suplimentare privind
modalitatea de elaborare, redactare, dar şi criteriile de notare vă vor fi furnizate
de către titularul de curs sau tutore în cadrul întâlnirilor.
Pentru obţinerea punctajului maxim (10 puncte), la fiecare temă de

control trebuie îndeplinite următoarele criterii: fiecare temă trebuie redactată în
5
1500-2000 de cuvinte, să cuprindă elemente introductive cu definirea

obiectivelor cercetării, sinteza literaturii de specialitate consultată, conținutul
propriu-zis al demersului, principalele rezultate şi concluziile. Temele de
control vor fi evaluate antiplagiat prin intermediul soft-ului Turnitin.
Conţinutul maxim de similaritate admis este de 9%. Dacă pragul de similaritate
este depăşit, tema este considerată neefectuată.
EVALUAREA ACTIVITĂŢII
Disciplina este studiată pe parcursul unui semestru, fiindu-i

atribuite 4 credite. Pentru obținerea acestora, studenții au obligația de a
participa la activitățile desfăşurate în perioadele de pregătire – evaluare din
timpul semestrului.
Evaluarea cunoştinţelor, acumulate pe baza materialului prezentat în
curs şi a bibliografiei consultate, se finalizează printr-o formă de evaluare de
tip colocviu, la sfârşitul semestrului.
Nota finală va fi calculată ţinând cont de următoarele ponderi:
a) Nota obţinută la colocviu va reprezenta 60% din nota finală;
b) Nota obţinută la aprecierea temelor de control va constitui 40%
din nota finală.
6
Semnificaţia pictogramelor folosite în materialul de studiu
Introducere Obiectivele UI definite Durata medie de studiu

prin competenţe specifice individual
Conţinutul UI Definiţii Exemple
Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie
Să ne reamintim Rezumat Evaluare
TO DO
7
CUPRINS
Introducere 10
UI. 1 BAZĂ TERMINOLOGICĂ PRIVIND METODOLOGIA 11
ŞTIINȚIFICĂ ÎN CONTEXTUL GENERAL AL CERCETĂRII
ŞTIINȚIFICE
1.1. Introducere 11
1.2. Competenţele unităţii de învăţare 12
1.3. Metodologia cercetării ştiinţifice în științele administrative și juridice 12
1.4. Ştiinţa – fenomen definitoriu pentrucercetarea științifică 13
14
15
1.7. Tehnici şi instrumente folosite 17
1.8. Cercetarea științifică 18
19
Rezumat 23
Test de autoevaluare 23
Bibliografie minimală 23
UI. 2 ETAPELE ELABORĂRII UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE (CU 25
REFERIRE LA LUCRAREA DE LICENȚĂ SAU DE MASTERAT)
2.1. Introducere 25
2.3. Etapele elaborării unei lucrări ştiințifice 26
2.4. Structura de ansamblu a lucrării de licență sau de masterat 27
2.5. Procesul de alegere a temei 28
2.6. Factori care pot influenţa alegerea temei 29
2.7. Alegerea studiului de caz 34
2.7.1. Metoda studiilor de caz 34
37
Rezumat 41
UI. 3 APARATUL CRITIC AL UNEI LUCRĂRI ŞTIINȚIFICE 42
3.1. Introducere 42
43
3.4. Trimiterile bibliografice (referințe și note) 44
3.5. Bibliografia 49
52
Rezumat 53
8
UI. 4 ELABORAREA PREZENTĂRII LUCRĂRII 56

4.1. Introducere 56
57
59
60
4.4.2. Conținutul ideatic al prezentării 60
4.4.3. Prezentarea conținutului ideatic 63
65
Rezumat 69
UI. 5 SUSȚINEREA PUBLICĂ A A LUCRĂRII 71
5.1. Introducere 71
5.3. Programarea susținerii 72
5.4. Prezentarea lucrării 73
77
Rezumat 80
Teste finale 81
Bibliografie selectivă 83
Răspunsuri la teste 84
Miniglosar 86
9
INTRODUCERE
Prezentul curs constituie o selecție de materiale considerate

reprezentative pentru domeniul metodologiei științifice ale diverșilor autori
precum: Constantin Brătianu, Simona Vasilache, Valentin Hapenciuc, Anca
Mot, Maria Bârsan, Septimiu Chelcea etc.
Prin studierea acestei discipline studenţii vor înţelege rolul şi
importanţa lucrărilor de absolvire în dezvoltarea unor competenţe intelectuale,
precum şi modalităţile practice prin care ei pot să ajungă la performanţă în
activităţile specifice de elaborare, redactare şi susţinere a acestor lucrări.
Studenţii vor învăța cum să-şi aleagă tema pentru lucrare, cum să-şi
dezvolte conţinutul ei ideatic folosind cercetarea bibliografică şi cum să
abordeze un stil ştiinţific în prezentarea argumentelor.
10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I
BAZĂ TERMINOLOGICĂ PRIVIND METODOLOGIA
ŞTIINȚIFICĂ ÎN CONTEXTUL GENERAL AL
CERCETĂRII ŞTIINȚIFICE
Cuprins
1.1.Introducere
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Metodologia cercetării ştiinţifice în științele administrative și juridice
Rezumat
Test de autoevaluare
Bibliografie minimală
1.1. INTRODUCERE
Prin conținutul său, această unitate de învățare prezintă o introducere în
Metodologia cercetării ştiinţifice juridice administrative sau juridice, care este
o parte a ştiinţei administrative și juridice. Metodologia cercetării ştiinţifice
poate fi definită ca un ansamblu de principii, de metode, tehnici şi instrumente
de investigare şi de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor administrative și
juridice studiate. După parcurgerea acestei unităţi de învăţate veţi cunoaște ce
înseamnă metoda ştiințifică, metode de investigație, tehnici și instrumente de
lucru, cercetarea științifică, care sunt metodele de investigare științifică, care
sunt calitățile unui spirit critic în cercetare.
1.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studentul va fi capabil să:
C1 – cunoască vocabularul propriu procesului de cercetare, definind termeni ca
știință, metoda ştiințifică, metode de investigație, tehnici și instrumente de
lucru, cercetarea științifică
11
C2 – utilizeze metodele de investigare ştiinţifică, ţinând cont de

particularităţile studiului
C3 – utilizeze tehnicile şi instrumente pentru culegerea datelor necesare
cercetării
C4 – cunoască care sunt calitățile spiritului științific
Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2

ore.
1.3. METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ÎN

ȘTIINȚELE ADMINISTRATIVE ȘI JURIDICE
În această unitate de învățare ne propunem o introducere în

Metodologia cercetării ştiinţifice juridice administrative sau juridice, care este
o parte a ştiinţei administrative și juridice. Metodologia cercetării ştiinţifice
poate fi definită ca un ansamblu de principii, de metode, tehnici şi instrumente
de investigare şi de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor administrative și
juridice studiate.
DEFINIȚIE
Termenul de Metodologie este un cuvânt provenit
din limba greacă, format din două cuvinte: methodos şi
logos, care înseamnă „metodă” şi „ştiinţă”, în traducere liberă fiind ştiinţa
metodei”, adică ştiinţa de a alege eficient și de a utiliza metoda aleasă în
procesul de investigare a fenomenului administrativ sau juridic.
La rândul său, şi cuvântul „methodos” este format din două cuvinte:
meta şi odos, adică „după cale”, semnificând calea care asigură succesul unei
investigaţii ştiinţifice.
Vom defini în cele ce urmează termenii de știință, metoda ştiințifică,
metode de investigație, tehnici și instrumente de lucru, cercetarea științifică.
12
1.4. ŞTIINŢA – FENOMEN DEFINITORIU PENTRU

CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ 1
DEFINIȚIE
Ştiinţa este un fenomen definitoriu, dominant al
lumii contemporane. Dezvoltarea ştiinţei este marcată de o
revoluţie ştiinţifică fără precedent, prin amploarea şi consecinţele sale. Ştiința
evoluează prin cercetare ştințifică, se dezvoltă de la hypothesis (ipoteză),
trecând prin apodeioxis (demonstrație), pentru a deveni treptat o theria sau
theoretike (teorie). Ştiința şi caracterul ştiințific al unei activități de cercetare
apar atunci când cel putin patru elemente majore sunt reunite:
 Un domeniu specific de introspecție sau o realitate distinctăşi
imediată;
 Metodă sau o colecție de metode de investigare sau cunoaştere;
 Teorie originală sau un sistem teoretic aparte;
 Un model specific sau un set larg de modele construite pentru a
înțelege, a valida şi prognoza (în cazul ştiințeolr hard) sau a cunoaşte şi
interpreta fără finalități anticipative şi proiective (în cazul ştiințelor soft)
Conform DEX, ştiința este „un tip de cunoaştere sigură şi rațională în
legătura cu natura lucrurilor şi a condițiilor lor de existență, în forma unui corp
de adevăruri despre un obiect propriu”.
Ştiinţa are o structură, de regulă, cu mai multe laturi care constituie un
tot unic, coerent, definit prin:
• materialul faptic acumulat de-a lungul întregului proces de dezvoltare
a ştiinţei;
• ipotezele confirmate şi neconfirmate;
• rezultatele observaţiilor şi experienţelor, generalizările teoretice fă-
cute pe baza materialului faptic (legi, teorii, axiome) şi confirmate de practică;
• modelul de cercetare a realităţii (metodologia).
Asemenea laturi se influenţează permanent, generând o dinamică
specifică a ştiinţei în timp şi în spaţiu, reflectată în următoarele sensuri:
1
Secțiunile 1.2, 1.3 sunt preluate/adaptate din Valentin Hapenciuc, Suport de curs ID
Metodologia cercetării științifice, Suceava, 2017,
13
♦ştiinţa este cunoaştere exprimată şi fixată într-un sistem determinat de

semne, construit pe baza unor reguli precise;
♦ştiinţa este întotdeauna formulată într-un limbaj de comunicare, având
o determinare maximă (pentru fiecare nivel istoric dat);
♦ ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre legile funcţionării şi
dezvoltării obiectelor;
♦ ştiinţa este o cunoaştere care poate fi verificată şi confirmată în mod
empiric;
♦ ştiinţa este un sistem de cunoştinţe care cresc, se completează
continuu. Această completare se realizează cu ajutorul celor mai perfecte
metode de investigare;
♦ştiinţa este cunoaştere exactă, universală şi verificabilă, exprimată prin
legi (Dicţionarul Petit Robert);
ATENȚIE! Asemenea cerinţe se înscriu, deci, în patru componente ale
ştiinţei (obiectul, structura, metoda şi limbajul), contribuind la cristalizarea mai
multor definiţii date ştiinţei, fiecare având valoarea şi limitele ei. Totuşi, în
ciuda acestui fapt, procesele din interiorul lumii ştiinţei, îndeosebi din ştiinţele
naturii, demonstrează că se conturează tot mai evident şi un trend al unificării
ştiinţei în ansamblul ei, inclusiv în ştiinţa economică.
1.5. METODA ŞTIINȚIFICĂ
Prin intermediul metodei şi al metodologiei se descriu calea şi strategia

cercetării, atât pentru cel mai simplu, cât şi pentru cel mai complicat demers de
cercetare în economie şi afaceri economice, de o manieră sinteticăşi riguroasă,
argumentative şi anticipativă.
DEFINIȚIE
Metoda - un concept cu vechi origini elene, semnificat etimologic prin
cale sau mijloc (DEX, 2012), defineşte concepția de bază a cercetării:
anticipează, trasează sau prescrie un anumit mod de a sancționa şi într-o
14
realitate economică, reunind într-un system distinctive principia, reguli şi

modalități de cunoaştere şi transformare a acestei realități.
Tipologia restrânsă a metodelor aplicate în cercetarea economică
reuneşte cu caracter de exemplificare şi într-un mod mesonic, specific gândirii
economice: observația exhaustive, experimental şi simularea; abstractizarea şi
agregarea; analiza şi sinteza; inducția şi deducția; concentrarea şi
diversificarea; evaluarea realăşi estimarea; analiza cantitativăşi analiza
calitativă; metoda investigative unifactorială de tip caeteris paribusşi metode
multifactoriale şi multifuncționale de analiză.
De ce este metoda de cercetare importantăşi în cercetarea ştiințifică
economică modernă? Factorii determinanți în definirea unei cercetări
ştiințifice economice nu sunt nici subiectul şi nici obiectul, ci metoda sau setul
de metode specific utilizate care permit înțelegerea şi explicarea promptă a
unei realități economice.
Metoda devine sistem de principii, reguli şi mijloace de cunoaştere şi
transformare a realității. Într-un sens strict fizic, metoda este formată din mai
multe tehnici şi din regulile şi principiile aplicării acestora.
Astfel, ea este considerată ca demers sau ansamblu de demersuri
întreprinse de spirit pentru a descoperişşi proba adevărul sau doar ca ”mod
sistematic de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realității’’. (DEX).
1.6. METODELE DE INVESTIGARE
Pornind de la scopul pe care și l-a propus studentul în cadrul lucrării de

licență/masterat, pot fi selectate o serie de metode de investigare ştiinţifică,
ţinând cont de particularităţile studiului.
EXEMPLE DE METODE
Pentru efectuarea operaţiilor de analiză, studenții se pot baza pe
utilizarea unor metode grupate astfel:
Metoda comparativă – care stabileşte nivelul şi amploarea fenomenului
şi permite relevarea caracteristicilor comune a principiilor în actele naţionale şi
15
internaţionale cu privire la subiectul vizat, pentru selectarea şi analiza celor

mai eficace reglementări în perspectiva aplicării lor în legislaţiile naţionale;
Metoda logică (analiză şi sinteză) – analiza opiniilor mai multor autori,
a prevederilor din actele legislative internaţionale şi naţionale, studierea
punerii în practică a principiilor, a avantajelor şi a dezavantajelor,
argumentarea ideilor şi concluziilor din lucrări ştiinţifice, realizată cu scopul
identificării punctelor de vedere ale experţilor în domeniu;
Metoda interpretării istorice – cercetarea evoluţiei
principiilor/conceptelor, precum şi a originii lor;
Metoda cantitativă – utilizată pentru sistematizarea suportului
normativ, stocarea şi sistematizarea informaţiei ştiinţifice juridice utilizate în
cadrul investigaţiei;
Metoda grupării statistice – metodă de analiză a fenomenelor
caracteristice unui grup de unităţi omogene;
Metoda prospectivă – folosită pentru descrierea posibilelor evoluţii ale
conceptelor utilizate;
Metoda de investigaţie – care vor facilita includerea în studiu a unor
propuneri de modificări legislative, care au drept scop atât perfecţionarea
legislaţiei naţionale în domeniul vizat, cât şi îmbunătăţirea ei;
Metoda cercetării interdisciplinare a problemelor care fac obiectul de
studiu – fiind surprinse diverse laturi/fațete ale fenomenelor studiate, dar şi
cunoaşterea stadiului actual al cercetărilor din domeniile studiate, precum şi
integrarea unor aspecte din domeniile juridice administrative, economice etc;
conexiuni și interdisciplinaritate între aceste domenii.
1.7. TEHNICI ŞI INSTRUMENTE FOLOSITE
EXDMPLE DE TEHNICI ŞI INSTRUMENTE
16
Cât priveşte tehnicile şi instrumentele folosite pentru culegerea datelor

necesare cercetării, se poate recurge:
– la tehnicile directe, care implică un contact nemijlocit între cercetător
şi realitatea investigată (de ex. realizarea unui sondaj statistic prin aplicarea
unor chestionare);
– la tehnicile indirecte, în care se investighează fenomenul pe baza
datelor statistice furnizate de exemplu de: Institutul Naţional de Statistică,
Anuarele de Statistică ale României, Anuarele Judeţene de Statistică, a unor
documente interne din cadrul diverselor autorități/instituții/servicii publice, a
unor rapoarte, analize, publicaţii, mărturii economice publicate pe site-urile
instituţiilor respective.
TEMĂ DE LUCRU
Alegeți-vă o temă oarecare, la una dintre disciplinele studiate până acum.
Realizați o cercetare asupra temei și, ţinând cont de particularităţile studiului,
precizați metodele de investigare ştiinţifică și tehnicile şi instrumentele folosite
pentru culegerea datelor necesare cercetării.
17
1.8. CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ2

Cercetarea științifica este tipul de activitate care consta în procesul de
colectare și analiza a datelor în scopul rezolvării unei anumite probleme de
cercetare
Figura nr. 1 Procesul cercetării ştiințifice

Sursa: Zaiț, D. (2006). Cercetarea în economie şi management. Repere
epistemologice în economie şi management
Cunoașterea științifica se caracterizează prin dezvoltarea ei. Fie ca se

prezinta ca o acumulare infinita de cunoștințe sau ca o succesiune de revoluții
științifice (Kund), cunoașterea științifica progresează neîntrerupt. De altfel, nici
un cercetător nu reîncepe de la zero, ca și cum nimic nu a fost făcut pian la el.
El cunoaște teoriile și descoperirile precedente, le utilizează fie pentru a le a
dezvolta, fie pentru a le contesta. Intra-un fel sau altul, tradiția științifica nu
este niciodată ignorata și noi interpretări sunt propuse în mod constant. Știința,
începând cu dezvoltarea sa în secolul al XIX-lea, se îmbogățește continuu cu
cunoștințe produse de comunitățile științifice. Aceasta dezvoltare nu este
niciodată încheiata, întrucât realitatea este inepuizabila.
2
Secțiune preluată din Anca Mot, Suport de curs Metodologia cercetării în științele
administrative, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, curs on line, pp. 4-5
18
ATENȚIE! În concluzie, știința este un tip de cunoaștere axată pe

analiza faptelor. Întreprindere în continua evoluție, știința este o activitate și nu
un simplu ansamblu, o suma de cunoștințe. Activitatea științifică, orientată
către producerea de cunoaștere, se caracterizează deci printr-un mod de
organizare specific și un mare dinamism.
A desfășura o activitate științifică înseamnă în primul rând, și în mare
măsură, învățarea limbajului științific. Unul din scopurile acestei lucrări este de
a prezenta o parte din vocabularul propriu procesului de cercetare. Știința nu se
distinge printr-un limbaj ermetic, ci prin utilizarea unor termeni din care mulți
aparțin limbajului curent. Ea dă acestor noțiuni un caracter formal special
pentru ca ea caută univocitatea. Altfel spus, fiecare termen utilizat nu trebuie
să aibă decât un singur sens și trebuie interpretat de toți în același fel,
raporturile dintre termenii utilizați trebuie sa fie stabilite într-o logică simplă și
clară. Dacă vorbim, de exemplu, de relație de cauzalitate, trebuie ca toți să
înțelegem că exista cel puțin două fenomene și că unul îl produce pe celălalt,
primul fiind cauza și al doilea efectul. Folosim termenul de cauzalitate numai
pentru acest tip de relație între fenomene. Limbajul științific stabilește astfel o
coerență, adică un raport logic între termenii utilizați.
1.9. CALITĂȚILE SPIRITULUI STIINTIFIC3
a) Observația
Observația este activitatea de examinare a unui fenomen. Orice știință
este orientată către verificarea supozițiilor; observarea realității este în centrul
demersului științific. A ne limita la speculații, fără a tine cont de concordanta
cu experiența concreta, este contrar spiritului științific. Acesta vizează
cunoașterea și transformarea realității; el este deci preocupat continuu de
necesitatea de a verifica, de a testa în realitate ceea ce a fost conceput mental.
Observarea realului este astfel indispensabila oricărui demers care se vrea
3
Secțiune preluată din Anca Mot, Suport de curs Metodologia cercetării în științele
administrative, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, curs on line, pp. 6-7
19
bazat pe principii științifice. Observația este, pentru orice cercetător, o

preocupare esențială.
b) Interogația științifică
Interogația este acțiunea de a-și pune întrebări asupra unui fenomen.
Chiar dacă practicăm o observație atentă, este imposibil să vedem totul în
același timp sau să acordăm importanță egală fiecărei situații observate. Astfel,
întrebările pe care le punem înainte sau în timpul observației sunt cele care
orientează privirea. Altfel spus, întrebările permit operarea unei selecții a
diferitelor fenomene sau situații și determină aspectul asupra căruia ne vom
concentra.
Cunoașterea științifică decurge din interogație, care constituie cheia
indispensabilă cunoașterii. Orice cunoaștere este răspunsul la o întrebare. Dacă
nu exista întrebare, nu poate exista cunoaștere științifică. Interogația este
punctul de plecare al cercetării, pentru că faptele nu vorbesc prin ele însele.
c) Raționamentul
Raționamentul este acțiunea de a concepe în mod mental. Gândirea,
rațiunea, specific umane, sunt instrumentele intelectuale necesare pentru a
sonda, punând întrebări, natura vintilelor și lucrurilor. Capacitatea de abstracție
este facultatea de a concepe ceea ce nu se impune imediat prin percepție. A
abstrage înseamnă izolarea prin gândire anumite elemente ale unui fenomen.
Raționam prin noțiuni (concepte) cu care construim propoziții, adică enunțuri
care exprima, prin cuvinte și simboluri, relații intre fenomene.
Raționamentul, conducând la abstracție, este un demers esențial în
știință. De fapt, nu putem avansa către descoperirea științifica decât formulând
propoziții pentru a interoga realitatea observata, aceste propoziții fiind
abstracții în raport cu realul concret. Raționamentul permite astfel analiza și
interpretarea realității.
d) Metoda
Dacă în cunoașterea științifică ne punem întrebări cu ajutorul
raționamentului, observarea realității în vederea analizării ei trebuie făcută în
mod riguros, adică metodic. Metoda este definită ca un ansamblu de proceduri,
demersuri precise pentru a ajunge la un rezultat. în știință, metoda este
primordială, și procedeele utilizate într-o cercetare determină rezultatele
acesteia.
20
Astfel, orice cercetător trebuie să respecte un demers, o manieră de a

proceda, precisă și exactă, ordonată după o anumită logică. Altfel spus, pentru
a produce rezultate fiabile, demersul științific cere rigoare, adică o metodă,
anumite etape care trebuie urmate în mod sistematic.
e) Obiectivitatea
Obiectivitatea, adesea sinonimă cu imparțialitatea, neutralitatea, este în
primul rând o calitatea care reda fidel un obiect, un fenomen, adică ceea ce dă
o reprezentare conformă realității. Obiectivitatea este un ideal niciodată atins.
Chiar dacă vrem să redam fidel ceea ce vedem sau auzim, o facem nu numai cu
rațiunea, dar și cu sentimente, senzații, experiențe, prejudecați, cunoaștere
anterioară.
f) Subiectivitatea
Chiar și în știință, domeniu al obiectivității, elementul subiectiv
intervine încă de la început: este interesul pentru un anumit fenomen sau
anumite aspecte ale unei fenomen. Cercetarea științifică cere multa energie,
este o provocare dificilă dacă nu suntem interesați. Interesul furnizează de
asemenea motivația pentru a duce la bun sfârșit un proiect de cercetare. Cu alte
cuvinte, nu suntem niciodată neutri în fața realității, și a fi conștienți de aceasta
este un prim pas către obiectivitate. În acest sens, cercetătorul tinde să
depășească propriile presupoziții și folosește toate mijloacele pe care le are la
dispoziție pentru a evita ca rezultatele să nu fie influențate de o manipulare
îndoielnica a datelor.
A fi obiectiv nu înseamnă negarea subiectivității. Spunem ca spiritul
științific tinde către obiectivitate. Aceasta preocupare constantă face parte din
disciplina personală a cercetătorului, este indispensabilă oricui se dedică
muncii științifice.
În același timp, chiar dacă spiritul științific tinde către obiectivitate,
nimic nu garantează că se vor respecta criteriile obiectivității. Imparțialitatea,
perspicacitatea sau luciditatea, necesare cunoașterii, nu sunt date de la sine.
Din aceasta cauză, cercetătorul, pentru a asigura obiectivitatea studiului,
trebuie să accepte critica celor exercita activități în același domeniu. În mediul
științific este recunoscut că schimbul de critici este esențial menținerii
standardelor de obiectivitate. Criticile comunității științifice dau notorietate
21
anumitor membrii ai acestei comunități, adică acești cercetători au trecut testul

recunoașterii științifice.
g) Deschiderea de spirit
Deschiderea de spirit constă în a admite că realitatea nu coincide mereu
cu ideile existente. Este atitudinea care permite acceptarea unor noi feluri de a
gândi. Aceasta deschidere, primordială în știință, către tot ceea ce modifică
primele impresii necesită o permanentă grijă de a abandona prejudecățile, de a
fi capabili de a accepta concluziile care contrazic prejudecățile și simțul
comun.
Distanțarea în raport cu credințele, felurile obișnuite de a gândi și a
face, este necesară deoarece aparențele, ideile și concepțiile preștiințifice,
certitudinile prealabile, riscă să ascundă dimensiuni noi ale fenomenului
observat.
Deschiderea de spirit nu trebuie să se manifeste doar începutul
cercetării, ci pe tot parcursul ei, în sensul respingerii propozițiilor inițiale.
Aceasta respingere nu trebuie să fie considerată un eșec, întrucât cercetarea nu-
și pierde din interes, nici din valoare. Nu este vorba în acest sens de a respinge
cunoștințele științifice anterioare, ci de a nu le admite în mod necritic.
Imaginația este în mod natural legată de deschiderea de spirit. În fata
unei probleme de ordin metodologic sau teoretic cu care ne confruntăm în
timpul cercetării, omul de știință trebuie să găsească soluții care adesea fac
apel la imaginația sa, adică la capacitatea de a concepe noi de investigație și
idei noi.
Munca științifică fiind o muncă de creație, imaginația este
indispensabilă. Bine canalizată, ea intervine în orice moment al analizei.
Descoperirile, invenția unor noi instrumente de măsurare, cer imaginație din
partea cercetătorilor.
ATENȚIE! În concluzie, spiritul științific este o dispoziție mentală
specială care se dobândește prin practică. Astfel, prin munca de cercetare, prin
dezvoltarea calităților proprii spiritului științific, activitățile sunt nu numai
interesante, dar și posibile.
22
TEME DE LUCRU
1.Specificați și comentați elementele (calitățile) esențiale desfășurării unei

activități de cercetare științifică.
2. Ce este cunoașterea științifică ?
3. Determinați specificul tipurilor de cercetare științifică.
4. Argumentați necesitatea respectării principiilor metodologice în cadrul
cercetării psihologice și pedagogice.
5. Elaborați un eseu în care să reflectați tendințele cercetărilor în domeniul
administrativ sau juridic.
REZUMAT
Înţelegerea şi însuşirea problemelor de bază, esenţiale ale metodologiei

cercetării ştiinţifice presupune, în primul rând, prezentarea, chiar şi sumară, a
principalelor caracteristici definitorii ale ştiinţei în general. Sunt prezentate
succinct noțiunile de metoda ştiințifică, metode de investigație, tehnici și
instrumente de lucru, cercetarea științifică, care sunt metodele de investigare
științifică, care sunt calitățile unui spirit critic în cercetare.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Un ansamblu de principii, de etape și faze, de metode, tehnici și

instrumente de investigare și cunoaștere știintifică a fenomenelor
juridice, reprezintă definiția:
a. metodei;
b. metodologiei cercetarii știintifice juridice;
c. documentării;
2. Cuvântul grecesc "methodos" înseamnă:

a. metodă;
b. știința;
c. investigație științifică
3. Cuvantul grecesc "logos" înseamnă:

a. metodă;
b. știința;
c. cuvânt;
23
4. Metodologia cercetării știintifice este structurată astfel:

a. metode de maximă generalitate, specifice tuturor științelor;
b. metode proprii unui grup de științe;
c. toate categoriile de metode;
5. Știința redă realitatea:

a. eliminând orice aspect subiectiv;
b. raportata la om, la subiectivitatea lui;
c. în functie de ipotezele stabilite;
6. Cunoasterea stiintifica este:

a. rod al învățării prin ucenicie;
b. o cunoastere care are o armatură teoretică, metode de investigare,
procedee de verificare a ipotezelor, un limbaj propiu;
c. niciuna;
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
1. Valentin Hapenciuc, Suport de curs ID Metodologia cercetării științifice,

Suceava, 2017
2. Anca Mot, Support de curs Metodologia cercetarii în stiintele administrative,
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, curs on line
24
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II
ETAPELE ELABORĂRII UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE
(CU REFERIRE LA LUCRAREA DE LICENȚĂ SAU DE
MASTERAT)
Cuprins
2.1. Introducere
2.2.Competenţele unităţii de învăţare
2.3. Etapele elaborării unei lucrări ştiințifice
Rezumat
2.1. INTRODUCERE
Prin conținutul său, această unitate de învățare etapele elaborării unei
lucrări ştiințifice, prin care să se ajungă la atingerea obiectivelor şi la
îndeplinirea scopului propus, cum trebuie structurată o lucrare de licență sau de
masterat, cum trebuie aleasă tema de cercetare și cum va fi realizat studiul de
caz.

C1 – cunoască etapele elaborării unei lucrări ştiințifice
C2 – cunoască care este structura de ansamblu a lucrării de licență sau de
masterat
C3 – aleagă tema de licență conform unui model convergent de alegere a temei
și să identifice principalii factori care pot influenţa alegerea temei
C4 – aleagă studiului de caz, în funcție de diverși factorii care pot influenţa
alegerea lui.
Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3

ore.
25
2.3. ETAPELE ELABORĂRII UNEI LUCRĂRI

ŞTIINȚIFICE
Elaborarea unei lucrări științifice presupune parcurgerea anumitor

etape, urmărind o succesiune logică, prin care să se ajungă la atingerea
obiectivelor şi la îndeplinirea scopului propus.
Studiile la Ciclul I, Licenţă se finalizează cu susţinerea examenului de
licenţă, cuantificat cu 10 credite ECTS.
Teza de licenţă reprezintă o lucrare de sinteză executată în baza
cunoştinţelor, abilităților și competențelor acumulate de studenți pe perioada
studiilor, în urma parcurgerii disciplinele fundamentale/ de domeniu, a celor de
specialitate și a celor complementare, precum și a activităţii de cercetare
ştiinţifică desfășurate de studenți, prin participarea în cadrul anumitor proiecte,
a cercurilor ştiinţifice etc.
Studiile la Ciclul II Master se încheie cu susţinerea publică a tezei de
master, cuantificată cu 10 credite ECTS.
Teza de masterat este o lucrare originală, fundamentată ştiinţific,
executată în baza cunoştinţelor, abilităților și competențelor acumulate de
studenți pe perioada studiilor, în urma parcurgerii disciplinele de sinteză și de
aprofundare, precum și a activităţii de cercetare ştiinţifică desfășurate de
studenți, prin participarea în cadrul anumitor proiecte, a cercurilor ştiinţifice
etc.
Etapele elaborării unei lucrări ştiințifice sunt:

- stabilirea ipotezei, a scopului și a obiectivelor propuse
- documentarea: identificarea setului de argumente, teorii sau opinii ce
pot sprijini sau infirma punctul de vedere pe care l-am prevăzut prin
intermediul ipotezei fundamentale a lucrării
- proiectarea: constă în ordonarea optimă a argumentelor şi a
exemplelor
- realizarea efectivă a textului
- revizia: pentru a remedia erori de orice natură apărute pe parcursul
etapelor precedente.
26
2.4. STRUCTURA DE ANSAMBLU A LUCRĂRII DE

LICENȚĂ SAU DE MASTERAT
Lucrarea de licenţă sau de masterat este structurată pe capitole şi

include următoarele elemente obligatorii:
Vom prezenta mai jos o structură generică pentru lucrare de absolvire.
Este vorba doar de un exemplu şi nu de o standardizare a lucrărilor de licenţă,
care pot avea un număr diferit de capitole.
a. Copertă – informaţiile care trebuie să apară pe coperta lucrării de licenţă;
b. Pagina de titlu – informaţiile care trebuie să apară în pagina de titlu a lucrării

de licenţă sunt numele universităţii, numele facultăţii, numele programului de studii, titlul
lucrării, numele profesorului coordonator, numele absolventului şi anul susţinerii lucrării. De
asemenea, absolvenţii pot descărca de pe site-ul Facultăţii FDSA şablonul pentru redactarea
paginii de titlu;
c. Declaraţie standard de originalitate – lucrarea de licenţă va conţine o
declaraţie pe propria răspundere a absolventului, datată şi semnată în original, din care să
rezulte că lucrarea îi aparţine, nu a mai fost niciodată prezentată şi nu este plagiată.
d. Cuprins – lucrarea de licenţă va avea un cuprins care să conţină cel titlurile
tuturor capitolelor, secțiunilor și subsecțiunilor însoţite de numărul paginii la care începe
fiecare capitol
e. Lista figurilor şi lista tabelelor – în cazul în care lucrarea de licenţă conţine
figuri, imagini, grafice, tabele, acestea vor fi prezentate, imediat după cuprins, sub forma unor
liste (separat pentru figuri şi tabele), scrise în ordine crescătoare. cuprinzând numele fiecărui
tabel/figură şi numărul paginii la care se află
f. Introducere – aceasta va conţine motivaţia alegerii temei, importanţa şi
actualitatea temei abordate, gradul de noutate a temei, scopul și obiectivele generale ale
lucrării, metodologia utilizată, tehnicile și instrumentele folosite
g. Capitole – lucrarea de licenţă va conţine 2-3 capitole bazate pe componenta
conceptuală şi 1 capitol care să cuprindă studiul de caz, cu o distribuiție a conţinutului ideatic
în mod echilibrat, evitând formarea unor capitole foarte scurte şi a unora foarte lungi;
27
h. Concluziile lucrării – în această parte a lucrării de licenţă se regăsesc cele mai

importante concluzii din lucrare, opinia personală privind rezultatele obţinute în lucrare,
precum şi potenţiale direcţii viitoare de cercetare legate de tema abordată.
i. Bibliografie – acesta este ultima parte a lucrării şi va conţine lista tuturor
surselor de informaţie utilizate de către absolvent pentru redactarea lucrării de licenţă.
j. Anexe (dacă este cazul) – acestea apar într-o secţiune separată, care nu se
numerotează ca şi capitol.
2.5. PROCESUL DE ALEGERE A TEMEI4
Alegerea temei este un proces şi nu un simplu moment consumat rapid

prin selectarea unui titlu dintr-o listă postată pe site-ul facultăţii. Este poate
procesul cel mai chinuitor pentru acest final de activitate studenţească. Sunt
atâtea posibilităţi oferite şi multe dintre ele ar putea fi alese. Şi totuşi, va trebui
să se aleagă numai o singură temă.
MODEL CONVERGENT DE ALEGERE A TEMEI
Pentru a uşura luarea deciziei şi, respectiv, pentru a crea suficient
spaţiu de manevră pentru student este bine dacă se adoptă un model
convergent de alegere a temei. Conform acestui model, la început se alege un
domeniu tematic mai larg, cum ar fi de exemplu: managementul resurselor
umane, managementul strategic, managementul schimbării, managementul
cunoştinţelor, mediul european de afaceri. După o primă etapă de cercetare
bibliografică şi discuţii cu profesorul coordonator se trece la o restrângere
semantică a domeniului. De exemplu, dacă domeniul ales a fost cel al
managementului strategic, se va trece acum la analiza mediului de afaceri.
După aceea se trece la analiza mediului extern de afaceri şi, în final la analiza
mediului competiţional prin metoda Porter. Acest model convergent de
alegere a temei trebuie să se coreleze şi cu alegerea studiului de caz.
Folosirea modelului convergent contribuie la reducerea treptată a
incertitudinii şi la focalizarea studentului pe aspectele de maxim interes.
4
Secțiunile sunt preluate/adaptate după Constantin Brătianu, Simona Vasilache, Elaborarea,
redactarea și susținerea lucrărilor de licență și de masterat, București, pp. 2-149
28
Schimbarea totală a domeniului, după ce s-a investit deja timp şi efort în

cercetarea bibliografică constituie o reacţie posibilă din partea studentului, dar
este o reacţie costisitoare şi de aceea nu o recomandăm, indiferent de motivele
care o generează. Pentru a înţelege mai bine factorii care pot influenţa alegerea
temei precum şi eventualele limitări care pot apărea în acest proces, vom
prezenta în continuare câteva aspecte semnificative din punct de vedere
pragmatic.
2.6. FACTORI CARE POT INFLUENŢA ALEGEREA

TEMEI
Conţinutul temei. Pentru cei mai mulţi dintre studenţi factorul decisiv
în alegerea temei îl constituie atracţia conţinutului. O temă care te atrage te
stimulează în cercetarea bibliografică şi în analiza studiului de caz şi creează
premisele unei stări creative. Perfect. Dar conţinutul unei teme se diferenţiază
de conţinutul unei alte teme prin dificultate, anvergură şi abordare
preponderent teoretică sau practică. Cu cât o temă este mai dificilă cu atât
dezvoltarea ei cu succes te poate conduce la rezultate mai spectaculoase. Dar
un grad de dificultate sporit înseamnă şi o creştere a incertitudinii în ceea ce
priveşte rezolvarea cu succes a ei. Există deci riscul de nu putea dezvolta o
astfel de temă la nivelul cerut şi atunci performanţa obţinută este scăzută.
Cu alte cuvinte, studentul va trebui să aleagă între o temă cu un grad
mare de dificultate, dar cu o probabilitate mică de realizare cu succes a ei şi,
respectiv, o temă cu un grad mai redus de dificultate, dar cu o probabilitate
mare de realizare cu succes a ei. în prima categorie se înscriu de obicei temele
preponderent teoretice care cer o cunoaştere excelentă a domeniului şi o
capacitate adecvată de abstractizare. De asemenea, aici putem include şi
temele foarte noi pentru care bibliografia disponibilă este redusă. în acest caz
dificultatea apare tocmai din imposibilitatea unei documentări solide. Pe de
altă parte, abordarea unei teme noi îţi oferă un câmp larg de acţiune şi
posibilitatea reală de a avea contribuţii, cu satisfacţii pe măsură. Alegerea unei
teme foaxte cunoscute, pentru care s-au elaborat numeroase lucrări de
29
absolvire în anii precedenţi presupune un grad redus de dificultate şi de

incertitudine în realizarea ei. Dar tocmai această cunoaştere a temei creează
dificultatea de a te diferenţia faţă de ceilalţi absolvenţi. Dacă nu te diferenţiezi
şi reproduci mai mult sau mai puţin ceea ce au făcut ceilalţi absolvenţi,
contribuţia personală la lucrare va fi mică. La fel va fi şi aprecierea din partea
comisiei.
ATENŢIE! Tentaţia minimei rezistenţe este naturală şi puternică.
Alegerea unei teme cunoscute, pentru care s-au făcut multe lucrări de
absolvire în anii precedenţi, care pot fi luate oricând ca modele, trebuie evitată
cu toată convingerea. Prin reproducerea celor făcute deja de alţi absolvenţi se
pierde oportunitatea de a-ţi evalua '‘capacitatea de analiză şi inovare, precum
şi şansa de a obţine satisfacţiile intelectuale asociate cu realizarea unor astfel
de lucrări.
Un alt aspect important al conţinutului temei îl constituie anvergura ei
semantică. Dacă această anvergură este mare, există riscul ca tema să nu poată
fi dezvoltată în mod corespunzător în volumul redus de pagini recomandat de
universitate. Va fi o tratare superficială, care nu poate pune în valoare
competenţele intelectuale ale studentului. De exemplu, la ASE Bucureşti se
recomandă ca volumul unei lucrări de licenţă să nu depăşească 40 de pagini.
Dacă admitem, în mod simplificat, ca partea conceptuală să reprezinte 50%
din lucrare, atunci tema va putea fi dezvoltată în cel mult 20 pagini. O temă
complexă, cu o largă anvergură semantică nu va putea fi dezvoltată în mod
adecvat în 20 de pagini. Va trebui să reducem din complexitate şi să abordăm
o temă cu o anvergură mai redusă. în aceste aprecieri calitative rolul
profesorului coordonator este esenţial, prin experienţa obţinută în cercetarea
ştiinţifică şi elaborarea de lucrări de specialitate.
Ultimul aspect legat de conţinutul temei se referă la natura ei teoretică
sau practică. O temă teoretică este în general mai dificilă şi presupune o
pregătire solidă în domeniul abordat, spre deosebire de o temă practică. Cea de
a doua este mai avantajoasă şi prin integrarea mai uşoară a studiului de caz. De
exemplu, o temă puternic conceptuală o reprezintă capitalul intelectual
organizaţional. Ca studiu de caz se poate realiza o evaluare a lui într-o anumită
firmă sau instituţie publică. De asemenea, se poate dezvolta partea teoretică,
dar acest lucru este de nivelul unei teze de doctorat şi nu al unei lucrări de
30
licenţă sau masterat. în schimb, evaluarea comportamentului consumatorului în

raport cu un nou produs este o temă preponderent pragmatică şi mult mai uşor
de realizat cu ajutorul unor chestionare a căror structură şi conţinut nu
constituie lucruri total noi.
SĂ NE REAMINTIM
În concluzie, conţinutul temei este un factor aproape decisiv în alegerea
temei pentru lucrarea de licenţă şi de masterat. Acest conţinut trebuie corelat
cu interesul profesional al studentului, capacitatea lui intelectuală de
introspecţie, pregătirea lui în domeniul temei, motivaţia şi capacitatea lui de
inovare.
Profesorul coordonator
Profesorul coordonator are un rol esenţial în decizia studentului,
deoarece el este cel care poate să evalueze dificultatea temei şi să coreleze
această dificultate cu ceilalţi factori. Deşi acest aspect nu se recunoaşte de
către studenţi, el rămâne iui aspect fundamental. Oricât de interesantă ar fi
tema, profesorul este cel care te poate îndruma pentru realizarea ei cu succes.
El este cel care cunoaşte gradul de dificultate al temei, precum şi libertatea pe
care tema o poate da pentru contribuţii personale. Profesorul coordonator este
unul dintre cei care a predat cursuri sau au efectuat aplicaţii cu studenţii în
programul respectiv de licenţă sau de masterat. Sunt oarecum dezavantajaţi
profesorii care sunt programaţi în ultimele semestre ale programului
universitar, după ce studenţii trebuie să-şi aleagă tema, deoarece nu pot fi
cunoscuţi de către studenţi în exercitarea activităţilor didactice.
Profesorul coordonator îşi are temele lui preferate, pe care le oferă în
fiecare an pentru lucrările de absolvire. Acestea pot fi luate din granturile lui
de cercetare sau din lucrările de specialitate de ultimă oră. Totodată, profesorul
coordonator cunoaşte potenţialul intelectual şi motivaţia studenţilor cu care
lucrează şi le poate recomanda teme în concordanţă cu acestea. Un profesor
bun, care ştie cum să lucreze cu studenţii este un profesor ţintă pentru mulţi
viitori absolvenţi. Cum numărul acestora pe cadru didactic este limitat,
recomandăm studenţilor să discute cu profesorul favorit despre coordonarea
lucrării de absolvire cu mult timp înainte de data stabilită de către decanatul
facultăţii.
31
Pentru temele complexe şi interdisciplinare pot fi aleşi câte doi

profesori coordonatori, dacă aceştia acceptă. Unul dintre ei va juca rolul de
profesor coordonator principal pentru a se putea evita situaţiile decizionale
indecise sau conflictuale. De exemplu, la o temă de cercetare de markeing mai
amplă unul dintre profesori poate fi specialist în marketing, iar celălalt poate fi
specialist în statistică matematică. Astfel, studentul poate beneficia de
experienţa şi cunoştinţele de specialitate ale fiecăruia dintre profesori. Acest
sistem de cooi'donare, care se numeşte uneori în co-tutelă, se poate aplica şi
atunci când unul dintre profesorii coordonatori este de la o universitate din
străinătate. De obicei, de la o universitate unde studentul a studiat într-un
program de mobilităţi.
Un caz special îl constituie programele de masterat realizate în
cooperare de către două sau trei universităţi din tot atâtea ţări diferite, în
această situaţie, lucrarea de disertaţie trebuie să corespundă cerinţelor fiecărei
universităţi, iar susţinerea ei se poate face la o singură sau la două universităţi.
în cazul programelor de masterat în cooperare se poate obţine prin protocolul
de cooperare ca absolventul să primească două diplome, ceea ce este un caz
fericit. Tot ceea ce am spus până acum rămâne valabil şi în cazul co-tutelei, cu
menţiunea respectării reglementărilor proprii fiecărei universităţi.
ATENŢIE! Tentaţia minimei rezistenţe funcţionează şi în cazul alegerii

profesorului coordonator. Sunt profesori care au standarde fnai ridicate de
performanţă, fapt ce conduce la o solicitare mai mare a studenţilor. De aceea,
există tentaţia de a alege un profesor mai puţin sever, care nu cere prea mult de
la studenţii săi, lăsându-i să facă ceea ce vor. O astfel de alegere poate fi
profitabilă pentru studenţii care ştiu să se organizeze singuri şi care sunt
interesaţi mai mult dé temă decât de profesor. Pentru ceilalţi studenţi poate
constitui însă un dezavantaj serios deoarece nu vor primi atenţia şi sfaturile de
32
care ar putea avea nevoie pe parcursul perioadei de elaborare a lucrării.
Valorificarea experienţei.
Ne referim la experienţa pe care unii studenţi o pot obţine lucrând .vara
sau part-time în anumite fírme. Mai mult chiar, unii absolvenţi de licenţă se
angajează şi revin la facultate pentru un program de maşter după câţiva ani
buni de muncă. Aceasta înseamnă obţinerea unei experienţe valoroase în
domeniul de studii universitare şi poate constitui un factor determinant pentru
unii studenţi în alegerea temei pentru lucrarea de absolvire. Se poate vorbi şi
despre practica de specialitate a studenţilor, dacă aceasta a fost făcută cu un
anumit interes profesional. Experienţa constituie un generator valoros de
cunoştinţe tacite, care contribuie la luarea deciziilor. De aceea, studenţii care
au avut şansa de a obţine o anumită experienţă lucrând efectiv într-o firmă vor
beneficia de aceste cunoştinţe tacite în alegerea temei lor.
Există şi un altfel de experienţă, obţinută de studenţi în cadrul unor
cercuri studenţeşti de cercetare ştiinţifică. Prin tradiţie, aceste cercuri au o
activitate care se concretizează printr-o serie de lucrări pe care studenţii le
prezintă la sfârşit de an, într-un cadru special organizat sub îndrumarea
profesorilor lor. Activitatea la aceste cercuri este opţională, dar pentru cei care
o fac ea constituie un exerciţiu util de dezvoltare a bazei de cunoaştere prin
cercetarea bibliografică realizată, precum şi prin analizarea unor studii de caz.
Studenţii ambiţioşi, pot participa la aceste cercuri începând cu anul întâi de
studii universitare, astfel că la momentul alegerii temei pentru licenţă sau
masterat ei au deja o bună experienţă pe un anumit domeniu de investigare.
Este normal pentru ei de a-şi continua cercetarea în acest domeniu, fapt ce
poate conduce în mod direct la alegerea aceluiaşi domeniu de investigare şi
pentru lucrarea de absolvire. Aproape în mod implicit, alegerea temei în acest
caz înseamnă şi alegerea profesorului coordonator.
TEME DE REFLECŢIE
Text de analizat ,,Dar, în fond, cel mai important factor, acela care
asigură succesul cercetării, îl constituie alegerea judicioasă a temei. În fiecare
problemă ştiinţifică există la un moment dat câteva aspecte sau, ca să zicem
33
aşa, câţiva muguri care fac probabilă obţinerea unui progres. Ele trebuie
depistate, iar iscusinţa constă în a le descoperi înainte ca prea mulţi oameni să
le fi observat şi să se fi creat astfel confuzie”. (George Thomson)
2.7. ALEGEREA STUDIULUI DE CAZ
2.7.1. Metoda studiilor de caz
Metoda studiilor de caz a fost introdusă în sistemul de învăţământ

pentru prima dată la Harvard University. Ea se deosebeşte fundamental de
sistemul clasic al cursurilor şi seminariilor. Predarea unui curs presupune ca
profesorul să-şi construiască conţinutul ideatic, să îl structureze pe baza unor
criterii logice şi apoi să îl transmită oral studenţilor. Eventual, expunerea poate
fi însoţită şi de o prezentare în power point. Predarea unui curs reprezintă un
transfer de cunoştinţe dinspre un expert în domeniu spre un novice în
domeniu. Profesorul este actorul, iar studenţii formează audienţa. Este un
proces unidirecţional dinspre catedră spre audienţă. Studenţii sunt practic
recipienţi ai acestor cunoştinţe.
Pentru aprofundarea lor, studenţii folosesc o serie de cărţi şi reviste de
specialitate indicate de profesor, precum şi seminariile aplicative în cadrul
cărora se pot dezbate anumite probleme mai dificile sau insuficient clarificate.
Chiar dacă profesorul îi stimulează pe studenţi să pună întrebări, procesul
rămâne de transfer de cunoştinţe dinspre profesor spre studenţi. Studenţii
învaţă folosind logica profesorului şi modul lui de argumentare. La examen,
profesorul evaluează cantitatea de cunoştinţe reţinute de către studenţi,
asumând în mod implicit că ele se integrează în structura de gândire pe care el
a construit-o. Cu alte cuvinte, predarea unui curs înseamnă transferarea unei
anumite cantităţi de cunoştinţe dinspre profesor spre studenţi, pe baza unui
proces de cunoaştere impus de către profesor. Prin învăţare, studenţii
asimilează practic modul de gândire al profesorului, în domeniul respectiv.
Avantajele acestui mod de învăţare prin transfer de cunoştinţe şi de
cunoaştere, care domină sistemul nostru de învăţământ de la grădiniţă la
34
universitate, se transformă de cele mai multe ori în dezavantaje mai târziu în

viaţă, când se pune problema rezolvării practice a problemelor şi construirii
soluţiilor. Şi atunci constatăm că logica unui profesor nu se potriveşte exact cu
logica procesuală din firmă sau că soluţiile învăţate la facultate nu conduc la
rezultatele aşteptate în cele mai multe dintre situaţii. Nu mai vorbesc de o serie
de cunoştinţe care devin perimate datorită dinamicii lor semantice şi reducerii
drastice a ciclului lor de viaţă. în astfel de situaţii începe un proces de de-
construcţie a structurilor de cunoştinţe acumulate în facultate şi de re-
construcţie prin eforturi individuale a unor noi structuri cognitive.
Metoda studiilor de caz propune o nouă dinamică a procesului de
învăţare. Un studiu de caz este un proces de cunoaştere deschis tuturor celor
care participă la analizarea lui. Cazul reprezintă o fotografiere a unui context
informaţional dat dintr-o firmă sau o simulare a unei situaţii decizionale,
complexe şi conflictuale. Studenţii participă activ la analizarea cazului
prezentat şi la condiţiile specifice în care va trebui luată o decizie. Diferenţa
faţă de metoda precedentă de învăţare este evidentă. Aşa cum se prezintă cazul
spre analiză, nu este direcţionat spre o soluţie evidentă. Fiecare student trebuie
să analizeze factorii decizionali care intervin şi să-i evalueze în vederea
construirii unei soluţii. Cu alte cuvinte, nu mai este vorba de un transfer de
cunoştinţe şi soluţii predeterminate, ci de un proces de generare de cunoaştere
la care participă toţi studenţii sub îndrumarea profesorului. Scopul unui astfel
de demers este de a învăţa că în viaţa reală a firmelor nu există soluţii unice şi
nici soluţii standardizate, cu excepţia celor care rezultă din aplicarea unor
reglementări.
Sistemul educaţional din orice ţară, compus din familie, şcoală,
biserică, comunitate şi eventual universitate are o contribuţie esenţială în
formarea modelelor de gândire cu care noi înţelegem şi judecăm ceea ce se
întâmplă în jurul. Aproape întreaga educaţie şcolară se bazează pe învăţarea
unor reguli de matematică şi de gramatică, de logică şi de rezolvare a
problemelor. Se merge pe ideea simplistă că învăţarea unei cantităţi imense de
cunoştinţe, a unor formule şi soluţii tipice pentru rezolvarea problemelor
constituie structura intelectuală de bază.
EXEMPLE
Toate problemele rezolvate în timpul şcolii generale şi la liceu se
35
caracterizau prin două elemente fundamentale: a) erau formulate astfel încât

fie complete din punct de vedere al informaţiilor necesare rezolvării lor; b),
aveau o singură soluţie, care se putea obţine prin aplicarea unor formule sau a
unor proceduri matematice. Din nefericire, în viaţa reală, nimeni nu îţi pune la
dispoziţie formulări de probleme cu un conţinut complet informaţional,
întotdeauna lipseşte ceva, iar aşteptarea obţinerii informaţiilor care lipsesc
poate conduce la depăşirea termenelor de luare a deciziilor. Totodată,
problemele din viaţa reală au întotdeauna mai multe soluţii posibile. Ideea
aplicării unor soluţii predeterminate sau standardizate se reduce la un număr
foarte mic de situaţii generat de proceduri financiare sau manageriale. în restul
situaţiilor, problemele pot avea o infinitate de soluţii practice. Pentru a putea
veni în sprijinul formării unei noi gândiri, care să facă faţă cu succes la aceste
situaţii reale s-a trecut în şcolile de afaceri de la marile universităţi la folosirea
studiilor de caz şi, respectiv, la dezvoltarea gândirii critice a studenţilor.
ATENȚIE!
Nu se caută deci soluţia problemei, ci o posibilă soluţie pe care cel care
o construieşte trebuie să ştie să o argumenteze. Argumentarea şi comunicarea
ei reprezintă elemente noi în procesul de cunoaştere, care contribuie la
dezvoltarea unei gândiri critice. Cu ajutorul acestei gândiri critice, viitorii
absolvenţi nu vor mai căuta să reproducă cunoştinţele învăţate sau să aplice
unele soluţii standardizate ci vor proceda la analizarea problemei din cât mai
multe puncte de vedere diferite şi vor căuta argumente pentru a construi o
soluţie care să răspundă cerinţelor specifice.
36
2.7.2. Analiza studiilor de caz
După această incursiune în procesele de învăţare, să revenim acum la

lucrările de absolvire care trebuie să conţină şi un studiu de caz. Vom explica
ce se aşteaptă de la acest studiu de caz pentru a putea discuta apoi factorii care
pot influenţa alegerea lui.
Lucrarea de absolvire este o parte componentă a procesului de
dezvoltare a a unor competenţe intelectuale. Prin partea teoretică sau
conceptuală, lucrarea îl ajută pe student să sintetizeze şi să armonizeze o serie
de cunoştinţe în domeniul tematic ales. Prin partea aplicativă, lucrarea îl ajută
pe student să-şi dezvolte capacitatea de analiză şi de construcţie a unei poziţii
personale în interpretarea unor situaţii reale şi, respectiv, în construcţia unei
soluţii posibile. în aceasta constă de altfel şi contribuţia personală a studentului
la lucrarea lui de absolvire.
Studiul de caz poate îmbrăca forme şi abordări diferite. Pot fi studii de
caz care să reprezinte situaţii reale dintr-o instituție, autoritate publică, serviciu
public, organizaţie, dar pot fi şi studii de caz care presupun analize şi
interpretări pe baza unor situaţii din spaţiul virtual, preluate de pe internet (de
exemplu prin aplicarea unor chestionare), precum și studii care analizează, în
domeniul juridic, spețe aplicate. La limită, putem include în această categorie
şi studii de caz pentru contexte cognitive, respectiv, pentru elaborarea unor
modele teoretice.
EXEMPLE
 Să considerăm cazul cel mai simplu, al unei situaţii
organizaţionale reale preluate dintr-o firmă sau dintr-o organizaţie nonprofit.
Dacă tema lucrării este despre managementul resurselor umane sau despre
dezvoltarea capitalului uman dintr-o firmă atunci un studiu de caz interesant ar
putea fi analiza modului în care sunt concepute şi realizate programele de
training pentru angajaţii firmei. în funcţie de mărimea firmei ne putem da
seama de complexitatea problemei şi de nevoia de a o împărţi sau nu, în mai
multe sub- probleme. La o firmă de mare anvergură programele de training
sunt proiectate în funcţie de grupurile ţintă: noii angajaţi, angajaţii care vin în
contact cu o nouă tehnologie, angajaţii care au nevoie de o reconversie
37
profesională, managerii firmei, marketerii firmei etc. Pentru manageri se pot

considera programe de training în leadership, management strategic sau
managementul de echipă.
EXEMPLE
 Dacă este vorba de o lucrare de licenţă din domeniul juridic,
unde studiul de caz constă în intrepretarea unor spețe, atunci acestea trebuie
analizate/discutate. Vor fi utilizați, de exemplu, următorii conectori/sintagme:
În soluția pronunțată Instanța a stabilit următoarele....
Din punctul nostru de vedere soluția este una fireasca, având în vedere
faptul că...........
Considerăm că viziunea instanței este ..........
Soluția este echilibrată, justificată .................
O soluție diametral opusă...........
EXEMPLE
 Atunci când lucrarea se bazează pe culegerea și interpretarea
unor date de teren, se va avea în vedere modalitatea de eșantionare și validarea
acesteia, reprezentativitatea datelor etc.
Prin realizarea studiului de caz, absolventul va trebui să demonstreze:
• O bună cunoaştere a situaţiei reale analizate.
• O bună cunoaştere a metodelor de investigare folosite.
• O analiză raţională şi pertinentă a modului în care activitatea
supusă cercetării satisface criteriile de funcţionalitate, eficienţă şi performanţă
la nivel individual şi organizaţional.
• O interpretare adecvată a datelor obţinute.
• Indicarea unor posibilităţi de îmbunătăţire a situaţiei, pe baza
propriei înţelegeri a problemei analizate, precum şi pe baza unor analize
similare studiate din literatura de specialitate.
Cel mai important element al unui studiu de caz îl constituie modul în
care se poziţionează absolventul ca observator, analist şi cercetător al
procesului respectiv. Dacă el stăpâneşte foarte bine conceptele, ideile şi teoriile
care se pot asocia procesului investigat, atunci absolventul se află în poziţia de
38
a putea oferi soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei reale studiate. Concluziile lui
sunt mai valoroase pentru lucrarea de absolvire decât preluarea unor soluţii
gata fabricate din literatura de specialitate deoarece ele exprimă capacitatea de
a gândi critic într-un context profesional dat.
ATENŢIE! Există tentaţia de a prelua studiul de caz aproape integral
din documentele existente, în măsura în care accesul la date este asigurat prin
diferite mecanisme. Rezistaţi acestei tentaţii, deoarece pentru cei care
evaluează lucrarea de absolvire semnificativă va fi capacitatea dumneavoastră
de analiză şi nu complexitatea documentelor preluate. Preluarea unor cazuri cu
strategii şi programe de dezvoltare sau de inovare, care depăşesc cu mult
spaţiul de cunoaştere oferit de programele universitare, poate fi de impact
pentru cei neavizaţi, dar nu pentru profesorii din comisie care urmăresc să
evalueze orizontul de cunoaştere şi contribuţia absolventului.
În alegerea studiilor de caz trebuie să se ţină seama de următoarele
reguli simple şi practice:
• Corelarea cât mai bună a studiului de caz cu partea conceptuală
a lucrării de absolvire.
• Corelarea cât mai bună a studiului de caz cu interesul pentru un
anumit tip de analiză (preponderent practic sau teoretic).
• Corelarea volumului de muncă pentru studiul de caz cu volumul
de prezentarea a rezultatelor cercetărilor.
• Interpretarea personală a datelor cercetărilor şi exprimarea cât
mai clară a rezultatelor obţinute, chiar dacă ele diferă de unele soluţii găsite
deja.
39
TEMĂ DE LUCRU
Realizați un studiu de caz, la alegere, pe o temă oarecare, la una dintre
disciplinele studiate.
ATENȚIE! Studiul de caz poate îmbrăca forme şi abordări diferite. Pot fi studii
de caz care să reprezinte situaţii reale dintr-o instituție, autoritate publică,
serviciu public, organizaţie, dar pot fi şi studii de caz care presupun analize şi
interpretări pe baza unor situaţii din spaţiul virtual, preluate de pe internet (de
exemplu prin aplicarea unor chestionare), precum și studii care analizează, în
domeniul juridic sau administrativ, spețe aplicate.
ATENȚIE!
În alegerea studiului de caz există un factor limitativ, pe care nu l-am
avut la alegerea temei. Este vorba de accesul studentului la o serie de date
necesare dintr-o anumită instituții/autoritate publică. Tema poate fi minunată,
metodele de cercetare pot fi excelente, dar dacă studentul nu va putea obţine
datele necesare pentru analiza imaginată, lucrarea de absolvire nu se va putea
finaliza. De aceea, se recomandă ca în procesul de alegere a studiului de caz să
se folosească o logică inversă, începând cu posibilitatea de acces la una sau
mai multe instituții de interes pentru a se putea realiza cercetarea minimă
necesară obţinerii datelor. La limită, acest criteriu poate sta chiar la alegerea pe
ansamblu a temei pentru lucrarea de licenţă sau masterat.
TEME DE LUCRU
1. Care sunt etapele procesului de elaborare a lucrărilor ştiințifice?

2. Expuneți fazele procesului de alegere a temei de cercetare.
3. Care sunt în opinia dvs. elementele de noutate care ar da un plus valoare
temei de cercetare?
4. Explicați rolul conducătorului ştiințific în demersul propus.
5. Descrieți pe scurt metoda studiului de caz. Avantaje şi dezavantaje. Forme şi
abordări.
6. Care sunt regulile practice în alegerea studiilor de caz?
40
REZUMAT
Această unitate de învățământ prezintă etapele elaborării unei lucrări ştiințifice,
prin care să se ajungă la atingerea obiectivelor şi la îndeplinirea scopului
propus, cum trebuie structurată o lucrare de licență sau de masterat, cum trebuie
aleasă tema de cercetare și cum va fi realizat studiul de caz. Etapele elaborării
unei lucrări ştiințifice sunt: stabilirea ipotezei, a scopului și a obiectivelor
propuse, documentarea, proiectarea, realizarea efectivă a textului, revizia.
O lucrare de absolvire cuprinde două părți. Prin partea teoretică sau
conceptuală, lucrarea îl ajută pe student să sintetizeze şi să armonizeze o serie
de cunoştinţe în domeniul tematic ales. Prin partea aplicativă, lucrarea îl ajută
pe student să-şi dezvolte capacitatea de analiză şi de construcţie a unei poziţii
personale în interpretarea unor situaţii reale şi, respectiv, în construcţia unei
soluţii posibile.
1. Lucrarea de licenţă sau de masterat este structurată pe capitole şi

include următoarele elemente obligatorii:
a. Introducere;
b. stiintele juridico-istorice care au legătură cu lucrarea;
c. Cuprins;
d. 2-3 capitole bazate pe componenta conceptuală şi 1 capitol care să cuprindă
studiul de caz;
e. Bibliografie;
2. În partea lucrării de licenţă denumită Concluziile lucrării se regăsesc:

a. opinia personală privind rezultatele obţinute în lucrare;
b. importanţa şi actualitatea temei abordate;
c. potenţiale direcţii viitoare de cercetare legate de tema abordată;
d. metodologia utilizată, tehnicile și instrumentele folosite;
3. Studiul de caz poate îmbrăca forme şi abordări diferite, dintre care

putem enumera:
a. studii de caz care să reprezinte situaţii reale dintr-o instituție, autoritate
publică, serviciu public;
b. studii de caz care presupun analize şi interpretări pe baza unor situaţii din
spaţiul virtual;
c. studii care analizează, în domeniul juridic, spețe aplicate;
1. Brătianu Constantin, Vasilache Simona, Elaborarea, redactarea și

susținerea lucrărilor de licență și de masterat, București, Editura Universitară,
2009
41
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III

APARATUL CRITIC AL UNEI LUCRĂRI ŞTIINȚIFICE
Cuprins
3.1.Introducere
Rezumat
3.1. INTRODUCERE
Orice lucrare știintifică trebuie să conțină o serie de elemente pe care s-
a sprijinit cel care a realizat lucrarea, în procesul de elaborare a ei (cum ar fi:
referinte, trimiteri bibliografice, diverse note explicative, anexele, bibliografia,
indexul). Aceste elemente sunt necesare pentru a facilita cititorului întelegerea
textului.
Toate acestea sunt numite aparat critic, aparat știintific sau aparat
ethnic și sunt analizate în prezenta unitate de învățare.

C1 – definească noțiunea de aparatul critic al unei lucrări științifice și să
cunoască părțile sale componente
C2 –respecte regulile eticii în știință
C3 – alcătuiască în mod corespunzător bibliografia pe baza căreia a fost
concepută și elaborată lucrarea
42
Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
3.3. NOȚIUNEA ȘI ELEMENTELE APARATUL CRITIC AL

UNEI LUCRĂRI
Orice lucrare stiintifica trebuie să conțină o serie de elemente pe care s-a

sprijinit cel care a realizat lucrarea, în procesul de elaborare a ei (cum ar fi:
referinte, trimiteri bibliografice, diverse note explicative, anexele, bibliografia,
indexul). Aceste elemente sunt necesare pentru a facilita cititorului întelegerea
textului.
Toate acestea sunt numite aparat critic, aparat știintific sau aparat tehnic.
Elementele aparatului critic sunt:

-trimiteri bibliografice: pot fi de două feluri: referințe bibliografice
sau note și informează cititorul despre sursa din care au fost preluate anumite
informații (care pot fi reproduse fidel sau pot fi reformulate)
-bibliografia: se realizeaza în etapa prima a documentarii și conţine
lista surselor de orice tip care au fost consultate şi utilizate efectiv în vederea
elaborării lucrării: cărți, tratate, monografii, manual, articole de specialitate,
surse legislative et.
-anexele: conţin informaţii colaterale, complementare sau suplimentare
considerate a fi utile (cum at fi: facsimile dupa documente, documente,
ilustrații/fotografii, grafice, planuri, harti, desene)
-indicele (sau indexul): înseamnă o listă a numelor invocate sau a
conceptelor utilizate; prezenţa acestei liste este facultativă, de regulă nu este
întâlnit în elaborarea unei lucrări de licență
Vom trata, pe rând, în paginile următoare, componentele aparatului
critic, mai puţin indicele, deoarece este mai puțin utilizat, mai ales într-o teză
de licenţă/ disertație.
43
3.4. TRIMITERILE BIBLIOGRAFICE (REFERINȚE ȘI

NOTE)
În situația în care se dorește citarea unor alți autori sau anumite

explicații, se vor introduce trimiterile bibliografice.
De asemenea, citarea e un gest minim de onestitate, de atitudine etică,
care te feresc de riscurile plagiatului.
A. Referințele bibliografice/citatele
Lista citărilor ilustrează volumul și calitatea documentării teoretice pe
care cercetătorul le realizează.
Atenție:
- Trebuie citate toate sursele utilizate, indiferent de natura lor
- Trebuie efectuată citarea nu doar atunci când s-a preluat fidel textul
dintr-o altă sursă, ci și atunci când este preluată o idee/informație, ce a fost
reformulată de către cercetător
- Trebuie să fie citați toți autorii care se află indicate în bibliografia finală
- Trebuie să fie utilizat, odată ales, același sistem standard de citare pe tot
parcursul lucrării (se numerotează cu cifre arabe, fie de la 1 la n, fie începând cu
numărul 1 pe fiecare pagină, având caractere TNR, 10)
Acestea sunt impropriu numite note de subsol, deoarece ele pot fi
plasează la sfârşitul capitolului sau la sfârşitul lucrării. Totuși, cea mai veche și
utilizată formă este cea a notelor de subsol, aflate la finalul paginii, delimitate
graphic de linia pe care computerul o introduce automat între acestea şi text.
Când cităm?
Textul va fi citat doar daca ne este necesar sau foarte util.
Există mai multe moduri de a cita o sursă:
- În subsolul fiecărei pagini, se citează sursa utilizată în pagina respective
(dacă utilizați o versiune a procesorului de text WORD se plasează cursorul la capătul
citatului și din meniul Footnote se allege, de regulă, opțiunea Footnote, Bottom of
page).
- Sistemul Harvard, când se va insera, între paranteze, numele autorului
și anul lucrării) etc
44
ATENȚIE!
Cât de mult se poate cita într-o lucrare de licență?
Nu este stabilit în mod clar, cât din cuprinsul lucrării ar trebuie să fie
preluat din alte surse și cât ar trebui să fie contribuție proprie.
Totuși, atunci când cităm, trebuie să ținem seama de o serie de factori:
- Este normal să existe citări, mai ales fiind vorba de o lucrare de licență
sau de masterat, numărul lor este mare. În special în prima parte a lucrării, acolo unde
se analizează stadiul actual al cunoașterii în domeniu, opiniile din literatura de
specialitate cu privire la tema de cercetare trebuie să existe referințe numeroase
- Începând cu partea a doua a lucrării numărul referințelor ar trebui să
scadă, mai ales la secțiunea dedicate studiului de caz și concluziilor. Este firesc ca în
această parte cercetătorul să își aducă propriile contribuții, originale, la tema de
cercetare
Prescurtari bibliografice
ATENȚIE!
O primă invocare a unui volum: referința bibliografică va conţine
toate indicaţiile care se regăsesc în pagina de titlu şi, la sfârşit, pagina
(paginile) la care se trimite.
Exemplu: Ioan Alexandru, Drept administrativ comparat, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 32
Observaţii:
- se respectă ordinea firească: prenume urmat de nume, fără virgulă
între ele;
- titlul trebuie să fie reprodus integral (cu tot cu eventualul subtitlu) şi
trebuie marcat prin caractere cursive („italice”);
- nu este admisă nici o prescurtare. Există însă cazuri în care autorii
înşişi (de exemplu: G. Călinescu sau M. Bahtin) îşi scriu numele prescurtat. În
astfel de cazuri, trebuie să le respectăm opţiunea şi să transcriem fidel numele
de autor pe care l-au ales;
- se fac toate precizările referitoare la ediţie;
45
- numele editurii trebuie reprodus fidel după pagina de titlu: Humanitas,

Editura Univers etc;
- dacă sunt doi sau trei co-autori : se trec în ordinea de pe copertă sau
de pe pagina de titlu, cu numele scrise integral, separate prin virgulă;
- dacă sunt mai mult de trei co-autori: se notează doar numele primului
autor urmat de expresia latinească et allii, care înseamnă: „şi alţii” (expresia
latinească, la fel ca toate cuvintele sau expresiile provenite din alte limbi,
trebuie scrisă cu caractere cursive).
EXEMPLE DE PRESCURTARI BIBLIOGRAFICE
Tabel nr.1 Prescurtari bibliografice

1
op. cit. Pentru o lucrare care a fost Ioan Alexandru, Drept
administrativ comparat, Editura
forma prescurtată a odată folosită și mai este
Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.
sintagmei latineşti folosită cel puțin odată se
32
opere citato foloseşte pentru a doua sau 2
Emil Bălan, Instituţii
a n-a invocare a unei administrative, Editura C.H.Beck,
lucrări, dacă această Bucureşti, 2008, p. 56
3
Ioan Alexandru, op.cit., p. 39
invocare nu este imediat
consecutivă celei dintâi.
1
ed. cit. Atunci când anterior am Ioan Alexandru, Drept
administrativ ..., ed. cit., p. 78
forma prescurtată a citat din lucrările A, B, C
sintagmei ale autorului X nu vom
nominale latineşti: putea folosi notaţia „op.
editione citata. cit.”, întrucât am deruta
cititorul (nu va ști la care
din cele 3 lucrări A, B sau
C facem referire).
Vom repeta numele
autorului şi titlul lucrării
(dacă titlul este mai lung,
poate fi prescurtat) după
care vom introduce notaţia:
46
ed. cit.
1
idem (id.) Este adecvat, exclusiv, Ioan Alexandru, Drept
este traductibil pentru a înlocui numele
prin „acelaşi, autorului/autorilor din
32
aceeaşi” referința anterioară, 2
Idem, Drept administrativ
celelalte date fiind trecute european, Editura Lumina Lex,
în întregime Bucureşti, 2006, p. 102
1
ibidem (ibid.) - se utilizează pentru a doua Ioan Alexandru, Drept
este un adverb invocare a unei surse,
latin care înseamnă imediat consecutivă celei
32
„tot acolo”. dintâi. 2
Ibidem
Dacă pagina diferă se 3
Ibidem, p.34
adaugă – nota 3
1
apud Utilizarea ei semnalează Emil Bălan, Instituţii
administrative, Editura C.H.Beck,
înseamnă: în, la faptul că un citat sau o
Bucureşti, 2008, p. 56 apud Ioan
după informaţie sunt preluate
Alexandru, Drept administrativ
dintr-o sursă secundară comparat, Editura Lumina Lex,
(sunt preluate indirect). Bucureşti, 2006, p. 32
De exemplu eu am cercetat
doar cartea lui Ioan
Alexandru, în care a fost
citat Emil Bălan.
1
Cf. (confer) Indica faptul ca se refera la Cf. Ioan Alexandru, Drept
înseamnă: o altă lucrare care cuprinde
compară cu anumite date suplimentare,
32
fie contrare, fie
concordante în legatura cu
o idee din referință
1
infra Referinta care semnaleaza Vezi infra, p.34
înseamnă: mai jos o idee, citat sau notă ce se

găsește mai departe în text
1
supra Indica o idee, citat, notă ce Vezi supra, p.12
înseamnă: mai sus se găseste în același text,
47
undeva mai sus

1
p. sau pp. paginile pentru „pagina Ioan Alexandru, Drept
32
sau
1
Ioan Alexandru, Drept
Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pp.
32-38
cap. pentru capitolul A nu se utiliza la titlurile

capitolelor
1
s.a. (sine ano) Nu există un an de apariție Ioan Alexandru, Drept
înseamnă: fără an al cărții
Lumina Lex, Bucureşti, s.a., p. 32
1
s.l. (sine loco) Nu există un loc de apariție Ioan Alexandru, Drept
înseamnă: fără loc al cărții
Lumina Lex, s.l., 2006, p. 32
48
B. Notele
Notele se mai numesc și note complementare sau de clarificare. Conțin
tot ceea ce este indispensabil lucrării, dar nu își are locul în text sau prezența
lor ar îngreuna lectura, sau poate fi util pentru completarea textului.
Aceste note conțin mai ales reflecții personale, afirmații, sugestii.
ATENȚIE!
Locul unde sunt încorporate în text referintele și notele
Locul unde sunt încorporate în text referintele și notele este diferit în
functie de tipul lucrarii, modernismul editorului sau al autorului.
1. În text între paranteze, iar pentru a nu încurca textul cu multe
elemente descriptive se folosesc abrevieri prestabilite. Este sistemul Oxford.
2. La sfarsitul lucrarii. Se numeroteaza lucrarile citate în continuare
(sau pe capitole) și se marcheaza în text cifrele între paranteze. Daca lucrarile
sunt numerotate pe capitole, pentru a nu le confunda cand se repeta, numarul
lucrarii va fi precedat de numarul capitolului
3. Cel mai generalizat procedeu este de a le mentiona la subsolul
paginii (de unde și numele de note de subsol sau inframarginale) notând cu
același numar ideea din text și referinta din trimitere.
3.5. BIBLIOGRAFIA
Conţine lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către autor

pentru elaborarea lucrării de licenţă. Credibilitatea unei lucrări este strâns
legată de aceste referinţe bibliografice, care arată cât este de informat şi de
avizat autorul cu privire la actualitatea şi necesitatea lucrării pe care o prezintă.
Bibliografia trebuie să cuprindă lista tuturor surselor care au fost
consultate în elaborarea lucrării, indifferent de tipul ei (cărți, capitole/secțiuni
din cărți, teze de doctorat în manuscris curs, monografie, tratat, articole de pe
pagini web, articol de specialitate, surse legislative, surse web etc.)
49
ATENȚIE!
Lista lucrarilor (bibliografia) se scrie în felul următor:
1. numele autorului, prenumele asa cum apar pe pagina de titlu,
urmat de virgula
2. dacă o carte este scrisă de mai mulți autori se poate scrie doar
numle și prenumele primului urmat de mențiunea "și colab" (colaboratorii)
4. titlul cărții se scrie exact, fără prescurtări, de regulă italic, urmat
de virgulă
5. numele editurii, urmat de virgulă
6. locul unde a aparut publicația, urmat de virgulă
7. anul ediției
Bibliografia este dispusă în listă în mod alfabetic, dar este organizată
tematic în strânsă legatură cu conținutul lucrării (izvoare, lucrari generale,
lucrari speciale etc
Articole din reviste
1. numele și prenumele autorului urmat de virgulă
2. titlul articolului
3. numele periodicului subliniat, urmat de virgulă
4. volumul, numărul
5. anul apariției
6. paginile între care se afla lucrarea în revistă
Articole din dictionare
1. autor nume și prenume, urmat de virgulă
2. titlul articolului, urmat de virgulă
3. dicționarul (titlul întreg sau prescurtat dacă autorul are
prescurtare)
4. pagina sau coloana la care se află
50
TEMĂ DE LUCRU
În textul de mai jos aveți o serie de referințe bibliografice.
CORECTAȚI GREȘELILE
”Atât in legislatie1 cât și în literature juridică și practica judiciară, termenul
este folosit în două sensuri:2
a) Într-un prim sens3, noțiunea de act juridic desemnează actiunea
volitională, adică manifestarea de voință facută cu intenția de a produce efecte
juridice. Pentru acest sens al notiunii de act juridic se foloseste expresia “negotium
juris”.4
b) În al doilea sens,5 noțiunea de act juridic desemnează înscrisul
constatator pe care părțile operațiunii juridice îl întocmesc pentru a o putea dovedi
(suportul material). Pentru acest sens al notiunii de act juridic se intrebuinteaza
expresia “instrumentum probationis”.6
În sens larg, prin fapte juridice se înteleg atât actiunile omenești săvârșite cu
intenția sau fără intenția de a produce efecte juridice, cât și evenimentele, adică
faptele naturale.7
În sens restrâns, prin fapte juridice se înțeleg numai acțiunile omenești
săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc în
puterea legii.8”
1
Antonie Iorgovan, op. cit., vol. I, Editura ALL, București, 2005, p. 378, apud
2
Ivan Ivanoff, Drept administrativ european, Editura Lumina Lex, 2002
3
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura ALL, București,
2005, p. 388
4
Ibidem, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicații și
jurisprudență, Editura „Kullusys”, Bucuresti, 2006, p. 80
5
Ibidem, p. 379
6
Valentin Prisacaru, Contenciosul administrativ român, Editura ALL,
București, p. 6
7
Dacian Cosmin Dragoş, op.cit. p.93.
8
Valentin Prisacaru, Contenciosul administrativ român, Editura ALL,
București, 1995, p. 12
51
3.6. ANEXELE LUCRĂRII
Anexele reprezintă o parte opțională a lucrării, care vine să completeze,

de obicei, partea aplicativă a lucării.
În mod normal anexele se plasează la sfârşitul lucrării, imediat înaintea
bibliografiei.
a. Anexele se fac pe foi separate de text; paginile se numeroteaza în
continuare sau se face numerotare proprie, cu cifre romane.
b. Titlul se scrie separat.
c. Fiecare ilustratie sau document sau facsimil se pune pe foaie
separată.
d. O lista a ilustrațiilor, documentelor, facsimilelor, cu explicații în
legatură cu conținutul, precede figurile sau documentele propriu-zise.
e. Textul listei se scrie la un rând și este ideal sa fie pe o singură
pagină.
f. Dacă ilustrația a fost preluată de la un alt autor sau de la alți
autori și nu creată de autorul lucrarii, acesta este obligat să citeze sursa de unde
a împrumutat ilustrația; citarea sursei se face exact ca la o referință.
g. Ilustrația se aranjează după cursul lucrarii, în asa fel, încât
folosirea ei în text să fie paralelă cu evoluția textului; tot așa se procedează și
cu documentele.
h. Folosirea în text a ilustrației, docuemntelor se face prin
introducere exact în locul demonstrației; de obicei se pune la sfârsitul unei
fraze sau la sfârsitul unei propozitii în cadrul unei fraze.
52
TEMĂ DE LUCRU
Elaborați, pe baza bibliografiei recomandate, un PORTOFOLIU
privind o temă de cercetare, la alegere, legată de orice disciplină studiată
(ideal ar fi ca tema de cercetare să coincidă cu viitoarea lucrare de licență sau
masterat), care va fi prezentat oral în cadrul colocviului și care va conține
următoarele elemente:
1. Motivația alegerii unei temei de cercetare (ceea ce v-ați dori să tratați
în cadrul viitoarei lucrări de licență)
2. Titlul temei de cercetare
3. Liniile generale ale structurii temei de cercetare (cuprinsul)
4. Obiectivele și ipotezele cercetării
5. Raport de documentare asupra temei de cercetare (ca de exemplu:
Stadiul actual al cunoaşterii în domeniu sau rezumatul și concluziile temei sau
studiul de caz sau tratați succinct 1-2 secțiuni din lucrare etc. – minim 5 pagini).
La această secțiune trebuie să existe și trimiteri la referinţe bibliografice – note
de subsol.
6. Bibliografia în baza căreia s-a realizat documentarea
TEME DE ANALIZĂ/REFLECȚIE
„Un citat prețuieşte (în conştiința cititorului) în măsura în care este

scurt, dens, strălucitor. O pagină întreagă citată anulează această imagine“.
(Mircea Eliade)
53
REZUMAT
Această unitate de învățare prezintă ce înseamnă aparatul critic al unei lucrări
științifice, care trebuie să respecte regulile eticii în știință, cum se efectuează
corect o citare și cum se alcătuiește în mod corespunzător bibliografia pe baza
căreia a fost concepută și elaborată lucrarea. Orice lucrare știintifică trebuie să
conțină o serie de elemente pe care s-a sprijinit cel care a realizat lucrarea, în
procesul de elaborare a ei (cum ar fi: referinte, trimiteri bibliografice, diverse
note explicative, anexele, bibliografia, indexul). Aceste elemente sunt necesare
pentru a facilita cititorului întelegerea textului.
1. Notele bibliografice se trimit:

a. în subsolul paginii, la sfârșitul fiecarui capitol;
b. la sfarsitul lucrarii;
c. toate;
3. ISBN inseamnă:
a. International Standard Book Number (numar international de clasificare
pentru carti) ;
b. International Standard Serial Number (numar international de clasificare
bibliografica pentru seriale si periodice) ;
c. Ambele;
4. Adverbul latin sine ano, plasat in referință inseamna;

a. reproducerea exacta a greselilor din original ("asa", "chiar asa");
b. nu există un an de apariție al cărții;
c. sublinierea unei parti din citat, facută de autorul lucrării științifice
("sublinierea noastra");
d. ambele;
5. Referința bibliografică precizeaza:

a. toate indicaţiile care se regăsesc în pagina de titlu şi, la sfârşit, pagina
(paginile) la care se trimite ;
b. autorul (nume, prenune), titlul, orașul, editura, anul, în ordine alfabetică;
c. niciunul;
6. Lista bibliografica (de la sfarsitul lucrarii) precizeaza:

a. autorul (prenume, nume), titlul, orașul, editura, anul, pagina, in ordine
numerică;
b. autorul (nume, prenume), titlul, orașul, editura, anul, în ordine
alfabetică;
c. niciuna;
7. Precizarea (V. supra p. 3) inseamna:

a. trimiterea la un paragraf anterior ("vezi mai sus in text la pag. 3");
b. trimitere la un paragraf ulterior;
c. niciunul din răspunsurile de mai sus;
54
8. Cuvantul latin idem inlocuieste;

a. numele autorului, în nota de subsol, cand se repeta de mai multe ori;
b. numele autorului și titlu lucrarii, în nota de subsol, când se repetă de
mai multe ori;
c. niciunul;
9. Cuvantul latin ibidem:

a. inlocuieste numele autorului, in nota de subsol, cand se repeta de mai
multe ori;
b. se utilizează pentru a doua invocare a unei surse, imediat consecutivă
celei dintâi;
c. Niciovariantă de mai sus;
10. Utilizarea prepozitiei latine apud ("dupa"):

a. semnalează faptul că un citat sau o informaţie sunt preluate dintr-o sursă
secundară (sunt preluate indirect) ;
b. precizeaza citirea directă, din surse primare;
c. ambele;
10.Elementele aparatului critic sunt:

a. referințe bibliografice;
b. metodele științifice;
c. anexele;
d. tehnicile și instrumentele folosite;
e. bibliografia;
1. Anca Mot, Support de curs Metodologia cercetarii în stiintele administrative,

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, curs on line
2. Rădulescu M., Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de
licenţă, masterat şi doctorat, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2011 -
disponibil Bilioteca USV Cota II 51117
55
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV
ELABORAREA PREZENTĂRII LUCRĂRII 5
Cuprins
4.1. ntroducere
Rezumat
4.1. INTRODUCERE
Această unitate de învățare cuprinde modul cum trebuie pregătită
prezentarea și susținerea rezultatelor unei cercetări. Susținerea publică
înseamnă de fapt prezentarea lucrării în fața unei comisii și eventual a unei
audiențe formată din colegi, precum și a răspunde la întrebările care se pun din
partea membrilor comisiei de profesori. Prezentarea se poate face prin mai
multe tehnici, în funcție de interesul celui care prezintă și a cerințelor impuse
de către conducerea facultății.

C1 – cunoască și să aplice tehnicile de prezentare a unei lucrări
C2 – cunoască modul de elaborare a prezentării unei lucrări
C3 – cunoască modul cum trebuie realizată pregătirea pentru susținerea unei
lucrări
C4 – stabilească corect conținutul de idei al prezentării
4.3. TEHNICI DE PREZENTARE A LUCRĂRII
5
Prezenta unitate de învățare este preluată din Constantin Brătianu, Simona Vasilache,
Elaborarea, redactarea și susținerea lucrărilor de licență și de masterat, București, pp. 132-149
56
Lucrarea de licență sau de masterat a fost elaborată, redactată și legată.

A fost terminată și depusă la coordonator în vederea înscrierii la sesiunea de
susținere publică a ei. Susținerea publică înseamnă de fapt prezentarea lucrării
în fața unei comisii și eventual a unei audiențe formată din colegi, precum și a
răspunde la întrebările care se pun din partea membrilor comisiei de profesori.
Prezentarea se poate face prin mai multe tehnici, în funcție de interesul celui
care prezintă și a cerințelor impuse de către conducerea facultății.
Indiferent dacă este vorba despre o lucrare de licență sau de masterat,
susținerea publică a ei trebuie să răspundă acelorași cerințe generice. Folosim
termenul de cerințe generice deoarece fiecare facultate sau universitate își
decide modul specific de susținere publică a lucrărilor de absolvire, insistând
pe anumite aspecte considerate a fi mai semnificative pentru tradiția sau
standardele academice ce definesc imaginea universității.
Tehnica improvizării este cea mai simplă dintre toate tehnicile de
prezentare. Absolventul își prezintă lucrarea în mod direct, verbal, fără o
pregătire prealabilă. Improvizarea denotă, de obicei, o importanță scăzută
acordată de către absolvent acestei susțineri publice. Fie că el consideră
susținerea publică a lucrării de absolvire o simplă formalitate într-un context
sugerat de conducerea facultății, fie că lipsește miza obținerii unei note
semnificative pentru absolvirea facultății. Un absolvent care a obținut o medie
generală a anilor de studii la limita inferioară de promovabilitate a demonstrat
o lipsă totală de interes pentru pregătirea lui pe parcursul celor șase semestre în
cazul licenței și, respectiv, a celor patru semestre în cazul masteratului. Nu este
de mirare că el va fi tentat să manifeste aceeași atitudine față de susținerea
lucrării de absolvire. în anumite cazuri de excepție se aduce ca argument criza
de timp în care s-a aflat absolventul datorită unor situații neprevăzute în
activitatea lui. Indiferent însă de perspectiva în care privim această situație,
tehnica improvizării demonstrează un interes scăzut față de această ultimă
etapă a programului universitar, fapt pentru care se depunctează de către
comisie, chiar dacă întâmplător lucrarea este relativ bună. Este o tehnică de
prezentare a lucrării de absolvire pe care nu o recomandăm.
Tehnica prezentării verbale simple este o tehnică de minimă
rezistență, folosită îndeosebi de cei care nu au o miză semnificativă pentru nota
finală a programului lor universitar. Indiferent de miză, această tehnică
57
demonstrează și o insuficientă pregătire din partea absolventului în a-și susține

lucrarea.
Tehnica folosită constă în pregătirea unor notițe, mai mult sau mai
puțin sistematizate și citirea lor. De cele mai multe ori aceste notițe sunt făcute
la repezeală, fără să se considere timpul necesar de citire a lor, fapt ce face ca
prezentarea să fie oprită înainte de citirea concluziilor. Folosirea acestei opțiuni
poate fi motivată și de faptul că absolventul nu și-a dezvoltat abilitatea
necesară de a-și pregăti o prezentare power point. Chiar dacă așa stau lucrurile,
se poate solicita ajutor de la cineva care are această abilitate și pregăti o
prezentare mai serioasă. Citirea unor notițe este o tehnică pe care nu o
recomandăm absolvenților.
Prezentarea în power point este cea mai folosită tehnică de prezentare
a lucrărilor atât la susținerea lucrărilor de absolvire cât și la susținerea
lucrărilor de cercetare în cadrul conferințelor și congreselor internaționale.
Tehnica folosită constă în prezentarea verbală a lucrării având ca suport
imaginile proiectate pe un ecran cu ajutorul unui video proiector. Prezentarea
pregătită în power point contribuie în mod substanțial la crearea unei atitudini
de profesionalism, ceea ce este evident în avantajul absolventului. Totodată, o
astfel de prezentare poate transmite mai multe informații decât simpla citire a
unor notițe, deoarece ea poate integra foarte ușor textul cu o serie de
reprezentări grafice sau imagini fotografice. Proiectarea unor texte sintetice și
sugestive nu presupune în mod necesar și citirea lor. Deoarece prezentarea în
power point este cea mai folosită tehnică în susținerea lucrărilor de absolvire,
va fi tehnica de prezentare pe care o vom dezvolta în cadrul prezentului capitol
și pe care o recomandăm tuturor absolvenților. Uneori, ea este impusă prin
cerințele examenului, cerințe stabilite de către conducerea facultății sau a
universității.
Tehnica de folosire integrată a mijloacelor media. Aceasta este cea
mai complexă tehnică de prezentare și presupune folosirea integrată a
imaginilor proiectate, cu imagini preluate direct de pe internet și cu ilustrații
muzicale. Imaginile statice obținute cu programul power point pot fi combinate
cu imagini video. Este o tehnică complexă care presupune o foarte bună
pregătire în domeniul IT, dar și o anumită abilitate în realizarea materialului de
prezentat. Totodată, folosirea acestei tehnici presupune existența
58
echipamentelor media în sala de examen, precum și accesul studenților în

timpul semestrului la ele pentru a-și putea dezvolta abilitățile necesare în
folosirea lor. Deoarece prezentarea lucrărilor de absolvire în domeniul
științelor economice se limitează la o durată de aproximativ 10-15 minute
pentru o lucrare, complexitatea acestei tehnici o face, deocamdată, mai puțin
atractivă pentru absolvenți, dar și pentru comisiile care ar trebui să dispună de
toate facilitățile necesare folosirii ei.
Recomandări: Un absolvent foarte bine pregătit va face o prezentare

verbală, liberă a lucrării care se va distanța de textul proiectat în power point,
astfel ca împreună, prezentarea verbală și cea proiectată să conducă la o
imagine mai complexă și adecvată a lucrării de absolvire.
Power point-ul va fi utilizat în special pentru prezentarea unor grafice,
figuri, tabele etc., urmând ca explicațiile aferente să fie prezentate în mod
liber.
4.4. ELABORAREA PREZENTĂRII LUCRĂRII
4.4.1. Prezentarea lucrării
Materialul pregătit în power point pentru a prezenta lucrarea de

absolvire de licență sau de masterat constituie o lucrare în sine, pe care o vom
numi pe scurt prezentare.
Elaborarea acestei prezentări presupune concentrarea pe două direcții
distincte, dar nu independente: 1) conținutul ideatic; 2) reprezentarea
conținutului prin imagini power point.
Conținutul ideatic se referă la ce anume trebuie prezentat. Dificultatea
constă în faptul că lucrarea de absolvire are dimensiunea câtorva zeci de pagini
care reflectă munca studentului mai bine de un semestru, iar prezentarea
trebuie să se încadreze în 10-15 minute. Cu alte cuvinte, prezentarea lucrării
constituie o lucrare în sine, de mici dimensiuni, dar capabilă să reprezinte
întreaga lucrarea de absolvire.
ATENȚIE! Această reprezentare nu este o reprezentare liniară,
59
respectiv proporțională a conținutului lucrării de absolvire, în sensul de a

acorda 1-2 minute pentru fiecare 10-15 pagini din lucrarea de absolvire. Este
vorba despre o reprezentare neliniară care urmărește să evidențieze aspectele
cele mai interesante ale lucrării și să demonstreze competențele de gândire
critică, creativitate și comunicare ale absolventului.
Reprezentarea conținutului prin imagini power point depinde de

conținutul ideatic, dar această dependență este foarte flexibilă și poate fi
valorificată în avantajul absolvenților. Ea se poate face deopotrivă prin text și
ilustrații grafice, astfel încât să fie cât mai densă în idei și cât mai atractivă.
4.4.2. Conținutul ideatic al prezentării
Stabilirea conținutului de idei al prezentării se face prin definirea

obiectivelor pe care absolventul dorește să le realizeze. Facem ipoteza că
absolventul dorește să realizeze o prezentare de succes, prin care să obțină o
notă cât mai bună la examenul de licență sau de masterat. în acest caz,
conținutul ideatic trebuie să atingă următoarele ținte:
- Să prezinte cele mai interesante aspecte ale lucrării, din punct de
vedere academic. Aceasta înseamnă evitarea prezentăm unor concepte și idei
generale, foarte cunoscute și preluate în general din cursurile universitare.
- Să evidențieze contribuția personală la realizarea lucrării. Aceasta
înseamnă să se acorde mai mult spațiu și, respectiv, timp de prezentare
aspectelor de analiză și cercetare solicitate de studiul de caz abordat. în cazul
lucrărilor de masterat contribuțiile personale trebuie să fie mult mai bine
conturate decât în cazul lucrărilor de licență.
- Să definească foarte clar tipul de probleme abordate și metodele de
soluționare a lor. În cazul lucrărilor de licență se acceptă ca problemele să aibă
un caracter structurat și soluții c+onvenționale.
- Să demonstreze capacitatea de sinteză a absolvenților prin formularea
concluziilor. Acestea trebuie să confirme importanța problemei abordate și
contribuția personală în construcția soluției. Pentru lucrările de masterat este
necesară o subliniere finală a elementelor de originalitate.
Din punct de vedere practic, se pune problema alegerii numărului de
slide-uri sau de imagini și a repartizării conținutului ideatic pe acestea. Trebuie
60
subliniat de la început că timpul acordat prezentării unui slide variază în

funcție de conținutul său ideatic, de la câteva secunde la 1-2 minute. Dacă
slide-ul conține o fotografie care nu trebuie comentată, atunci prezentarea lui
va dura câteva secunde. Dacă conținutul este un grafic care trebuie explicat,
sau un set de formule matematice folosite în modelarea comportamentului
consumatorului, atunci prezentarea slide-ului poate dura 1-2 minute. Timpul de
prezentare se corelează și cu importanța ideilor în contextul lucrării. Ideile care
se referă la esența lucrării și la contribuția personală a autorului au nevoie de
mai mult timp pentru a fi prezentate. În acest context de gândire, pentru o
prezentare de 10 minute numărul de slide-uri sau de imagini proiectate se
recomandă a fi de 12-15. Primul slide conține titlul lucrării, numele autorului,
și al conducătorului științific. Cel de-al doilea slide trebuie să conțină structura
pe capitole a lucrării, pentru a avea o imagine completă a acesteia. Urmează
apoi câte 1-2 slide-uri pentru fiecare capitol de tip teoretic, care formează baza
conceptuală a lucrării și cîte 2-3 slide-uri pentru capitolele care analizează
studiul de caz și reflectă contribuția personală a absolventului. în final, 1-2
slide-uri vor conține concluziile lucrării. Ultimul slide conține de obicei
expresia „Mulțumesc pentru atenție!” proiectată simplu sau pe o imagine
plăcută, care să readucă audiența la starea de deconectare.
Distribuția conținutului ideatic pe slide-uri este importantă deoarece
prezentarea lucrării este neuniformă, trecând mai repede peste elementele de
tip general, istoric sau descriptiv și insistând pe aspectele specifice, metodele
de cercetare folosite, interpretarea rezultatelor și concluziile obținute. Când se
susține lucrarea de absolvire este bine de avut în vedere faptul că această
lucrare a fost citită cu atenție de conducătorul științific, iar în timpul prezentării
ei, lucrarea se află pe masa comisiei. De aceea nu trebuie să se insiste pe
capitolele de documentare bibliografică sau pe citate din diferite cărți. Este
bine de evidențiat viziunea personală asupra temei abordate și contribuția
adusă la realizarea lucrării, contribuție care în cazul lucrărilor de masterat
trebuie să fie bine conturată. De exemplu, la o temă de managementul strategic
al resurselor umane nu vom prezenta definiția managementului sau a
managementului resurselor umane deoarece consumăm timp pentru chestiuni
cunoscute și nespecifice lucrării. Vom acorda însă timp pentru a prezenta
studiul de caz, chestionarele sau interviurile făcute și rezultatele obținute din
61
analizarea lor. La prezentarea studiului de caz, nu vom consuma timpul cu

datele generale ale firmei sau cu istoricul ei deoarece nu sunt specifice temei,
ci vom defini problema studiată, metoda de construire a soluției și interpretarea
rezultatelor.
EXEMPLU DE ALCĂTUIRE A UNUI SLIDE
Pentru a putea concentra cât mai multe cunoștințe din lucrarea de
absolvire în prezentarea care constituie o lucrare în miniatură recomandăm
folosirea unui limbaj activ, atractiv și cu formulări sintetice bazate pe cuvinte
cheie. Cu alte cuvinte, un slide nu va fi încărcat cu propoziții sau fraze lungi și
nici cu texte dense și greu de citit. Un slide este bine să nu conțină mai mult de
8-10 rânduri, care să exprime 4-5 idei. Aceste idei constituie suportul vorbirii
celui care prezintă și nicidecum un text care să fie citit. în măsura în care se
poate, recomandăm structurarea celor 4-5 idei sub un același titlu care să fie
sugestiv atât pentru cel care prezintă cât și pentru cei care urmăresc
prezentarea. Eventual, acest titlu se pune în mod explicit la partea superioară a
slide-ului. Ideile prezentate au rolul de declanșator pentru un întreg pachet
ideatic, explicat de prezentator. Pentru a se asigura dimensiuni cât mai mici
propozițiilor expuse se vor folosi cuvinte cu putere semantică și se vor elimina
pe cât posibil cuvintele de legătură sau cele care au o capacitate de exprimare
semantică redusă.
În sinteză, prezentarea este o lucrare în sine, care trebuie sâ reprezinte
ideatic și în esență lucrarea de absolvire realizată. Subliniem că nu este ușor să
concentrezi în câteva slide-uri o lucrare de absolvire de câteva zaci de pagini,
care are la bază munca de cel puțin un semestru, dar se poate. De aceea trebuie
acordată b atenție deosebită definirii conținutului ideatic al prezentării și
distribuirii lui pe numărul de 12-15 slide-uri care să poată fi prezentate în 10
minute. Unii absolvenți sunt tentați să-și pregătească un număr mai mare de
slide-uri pentru a demonstra cât de mult au ei de prezentat. Este o ipoteză
greșită care conduce fie la o trecere mult prea rapidă peste slide-uri, fie la
consumarea celor 10 minute fară a putea încheia prezentarea. în ambele situații
rezultatele sunt în defavoarea absolvenților.
ATENȚIE! Fiind mai puțin experimentați sau mai comozi, unii
absolvenți au tentația de a apela la altcineva pentru a le pregăti prezentarea
power point. Reversul acestui demers este că o altă persoană nu are
62
capacitatea de a sintetiza o lucrare pe care nu a facut-o și pe care nu o simte,

așa cum o simte autorul ei. De aceea, prezentarea rezultată are puține șanse
de a explicita sintetic cât mai adecvat lucrarea de absolvire. Totodată,
folosirea ca suport al vorbirii a unui text conceput de altcineva creează în
mod cert dificultăți semantice, care pot conduce la erori în prezentare. În
concluzie, descurajăm absolvenții să apeleze la alte persoane pentru a le
realiza prezentările power point.
4.4.3. Prezentarea conținutului ideatic
Pentru prezentarea conținutului ideatic se poate folosi text, grafice,

imagini desenate sau imagini fotografice. Alegerea și combinarea lor depinde
de conținutul ideatic, de talentul absolventului și de facilitățile software
folosite. Indiferent de complexitatea formelor grafice folosite, câteva reguli
sunt importante în realizarea unei prezentări de succes.
- Unitatea de gândire și coerența grafică. Realizarea grafică trebuie să
reflecte o perspectivă unică, în sensul de a evita metoda copy and paste atât de
folosită astăzi de către studenți. Aceasta înseamnă să se realizeze toate slide-
urile folosind același stil și procedeu artistic, fară copierea unor slide-uri de
firmă sau pur și simplu folosirea integrală a unor prezentări folosite în
trainingul profesional. De asemenea, trebuie să se evite imagini scanate de pe
textul din lucrare sau din cărți. Fiecare slide trebuie să fie produsul unei gândiri
și al unei reprezentări grafice prin text sau imagine. Scanarea textelor din
lucrare demonstrează un anumit dezinteres pentru audiență, superficialitate și
incapacitatea de a sintetiza. Totodată, citirea unui text scanat este neinteresantă
și de cele mai multe ori obositoare, fapt pentru care rezultatul final este
nefavorabil. Folosirea slide-urilor de firmă sau a unor slide-uri preluate de pe
internet conduce la încălcarea unor principii de etică academică. De aceea,
astfel de prezentări trebuie descurajate de către conducătorul științific, comisia
de licență sau masterat și, respectiv, conducerea facultății.
- Claritatea. Prezentarea trebuie să fie clară pentru a putea fi citibilă
ușor. Altfel, devine obositoare. Claritatea se asigură prin alegerea unui design
cât mai simplu și sugestiv, a unor culori care să se distingă ușor și a unor
mărimi de litere care proiectate fiind se pot citi ușor de la distanță. Atenție la
alegerea formatului de slide. Acesta poate fi un format liber, care poate fi
63
exploatat excelent de către absolvent prin folosirea unui stil coloristic și

imagistic cât mai atractiv sau poate fi un format din colecția oferită chiar de
programul power point. în acest al doilea caz, este bine să se aleagă un format
cât mai simplu, cu un fond de culoare care să permită un bun contrast.
- Atractivitatea. Experiența noastră din viața de fiecare zi ne spune cât
de selectivi suntem în direcționarea și focalizarea atenției. Probabil că
managementul atenției va deveni curând un domeniu de cercetare de mare
interes. De aceea, prezentarea trebuie să fie cât mai atractivă pentru a stimula
atenția celor din comisie, precum și a celor din audiență. Atractivitatea
presupune claritate, dar cere un plus de inovare în conceperea și realizarea
grafică a slide-urilor. De exemplu, prezentarea unui slide cu mult text și
caractere mici de litere conduce imediat la scăderea atractivității. De asemenea,
prezentarea numai de slide-uri text conduce la monotonie, care are și ea un
efect negativ asupra atractivității. De aceea, slide-urile de text trebuie alternate
cu slide-uri de reprezentări grafice și imagini fotografice. Evident, se pot face
și combinații te text și ilustrări grafice.
- Animarea. Pentru a crește atractivitatea prezentării se pot folosi
facilitățile software de animare a elementelor de text sau de grafică oferite de
programul powerpoint sau de alte programe. Ele produc în general un efect
vizual dinamic și favorabil prezentării.
ATENȚIE! Efectele de animație consumă timp. Pentru o prezentare de o
oră, timpul consumat de aceste efecte de animație nu este restrictiv și nici
relevant. Pentru o prezentare de 10 minute, timpul consumat de efectele de
animație poate deveni semnificativ și de aceea se recomandă folosirea lor cu
multă atenție. De exemplu, introducerea rând cu rând a textului pe un slide
poate deveni deopotrivă obositoare și cronofagă.
4.5. PREGĂTIREA PENTRU SUSȚINEREA LUCRĂRII
O prezentare de succes trebuie bine pregătită. Ea conține mai multe

aspecte, dintre care vom considera în cele ce urmează pe cele mai importante:
pregătirea psihologică, pregătirea operațională și pregătirea scenică.
64
Pregătirea psihologică este cea mai importantă, deși mulți dintre

absolvenți o ignoră. Greu de individualizat, momentul pregătirii psihologice își
face însă simțită prezența prin consecințele sale asupra valorificării lucrării. De
aici poate și dificultatea cunoașterii și stăpânirii acestui moment în mod
eficient. în esență, pregătirea psihologică constă în vizualizarea și determinarea
unei atitudini cât mai adecvate contextului în care se va susține lucrarea și a
unei stări emoționale menite să stimuleze dialogul prezentării și nu să îl inhibe.
ATENȚIE! Statutul de absolvent este diferit de cel de student. Un absolvent a
încheiat cu succes programul universitar de cursuri și aplicații, demonstrându-
și cunoștințele generale și specifice la examenele și verificările semestriale,
precum și anumite competențe și abilități. Acum, el a parcurs ultima cerință a
programului universitar - lucrarea de absolvire de licență sau de masterat - și
va trebui să o susțină. P/in realizarea acestei lucrări, absolventul trebuie să
demonstreze că și-a dezvoltat acele competențe și abilități de tip integrator care
îi permit să aibă o perspectivă coerentă asupra domeniului de studii în care
urmează să obțină diploma. Atitudinea lui în fața comisiei va fi determinată
exact de aceste competențe și abilități, care trebuie să îi confere încredere în
pregătirea sa și în susținerea lucrării. El trebuie să demonstreze că și-a
dezvoltat și un model performant de gândire, care să-i permită abordarea unor
probleme complexe și neconvenționale. Este deci, o atitudine de împlinire
profesională la nivelul programului universitar parcurs.
Această atitudine de încredere în pregătirea realizată nu trebuie însă

supradozată. Absolventul se află încă sub sfera semantică a universității și o
atitudine de superioritate față de audiență poate fi interpretată în defavoarea
lui. Este cazul în special al studenților masteranzi care au lucrat sau lucrează în
domeniul tematic al lucrării, fapt ce le conferă șansa unor cunoștințe de
specialitate mai detaliate decât cele învățate la facultate. Deși sunt mai buni
cunoscători decât membrii comisiei în acest domeniu specific, ei trebuie să
demonstreze totuși că și-au dezvoltat acele competențe și abilități de tip
integrator care le permit o abordare mai complexă și mai eficientă a
soluționării problemelor și realizării unor cercetări în mod autonom.
O bună pregătire psihologică îi ajută pe absolvenți să își diminueze
emoțiile în timpul prezentării și să fie mai stăpâni pe ceea cp prezintă.
65
Totodată, o pregătire psihologică avansată poate conduce șt la anticiparea unor

întrebări din partea membrilor comisiei, pornind de la cele mai interesante
aspecte ale lucrării și de la modul în care acestea pot fi puse în valoare. Pentru
astfel de posibile întrebări se pot pregăti anticipat răspunsurile, care se pot cel
mult adecva la timpul potrivit în funcție de contextul discuțiilor.
Mulți dintre absolvenții programului universitar de licență
intenționează să își continue studiile de masterat în cadrul aceleiași facultăți. în
acest caz, examenul de licență nu constituie un moment universitar final, ci
numai unul intermediar. Ideea de a continua studiile poate contribui la
creșterea interesului pentru susținerea lucrării și demonstrării competențelor
necesare pentru admiterea la studiile de masterat. Totodată, poate contribui la
reducerea tensiunii psihice deoarece profesorii din comisie pot fi în continuare
profesori la noile discipline din programul de masterat.
Pregătirea operațională se referă la modul de prezentare și de
încadrare în timp. Pentru a fi siguri că prezentarea pregătită pentru susținerea
lucrării de absolvire se încadrează în timpul alocat este necesară o testare a ei.
Aceasta se face simplu, printr-o repetiție acasă și cronometrarea ei. Dacă
prezentarea conține prea multe slide-uri și depășește limita timpului acordat, se
va proceda la reducerea lor și la redistribuirea conținutului ideatic. Dacă
prezentarea s-a întâmplat să iasă mai scurtă, se va crește numărul de slide-uri.
Pentru a crește efectul pregătirii operaționale este indicat să asiste la una din
repetiții și o altă persoană, care să urmărească coerența și claritatea expunerii.
Prin observațiile făcute de către această persoană se poate reveni asupra
conținutului ideatic al prezentării și îmbunătăți.
ATENȚIE! Timpul cronometrat cu ceasul este un timp liniar, iar timpul pe care
noi îl simțim biologic și psihologic este un timp neliniar. Aceasta înseamnă că
unii dintre noi avem „minute” mai lungi sau mai scurte decât cele ale
ceasornicului. Dacă nu ați fost încă curioși să știți cum funcționează ceasul
vostru biologic și psihologic, puteți face un test foarte simplu. Priviți minutarul
unui ceasornic. Când trece prin poziția 12, închideți ochii și măsurați ctt gândul
cât ar putea să dureze un minut. Când minutul ceasornicului intern s-a încheiat,
deschideți ochii și priviți poziția minutarului ceasului de pe masă. Prin
66
comparație, puteți vedea dacă minutele interne sunt mai scurte sau mai lungi
decât cele mecanice
Având în vedere starea emoțională din timpul susținerii lucrării, care va

modifica în mod cert ritmul vorbirii, este important să testăm de mai multe ori
încadrarea prezentării în timpul propus. Valorificarea celor 10 minute acordate
este extrem de importantă și constituie, în sine, o competență pe care ar fi
trebuit să o formați în timpul pregătirii universitare. Riscul epuizării timpului
alocat prezentării fără a se ajunge la concluzii este mare, fapt ce impune ca
pregătirea operațională să se facă cu multă atenție de către toți absolvenții,
indiferent de programul de studii universitare încheiat.
Pregătirea scenică se referă la vizualizarea și definirea unui
comportament care să pună în valoare prezentarea. Evident că nu pretindem ca
absolvenții noștri să fie și actori, dar în mod cert modul în care se face
prezentarea, folosirea spațiului și a limbajului nonverbal sunt elemente care nu
pot fi ignorate de cei care își prezintă lucrarea vieții lor de student. Pregătirea
scenică presupune realizarea unei repetiții integrale a prezentării și urmărirea
directă sau indirectă a comportamentului. Cel mai bine ar fi dacă cineva ar
putea înregistra cu ajutorul unei camere video prezentarea și apoi de a analiza
împreună performanța artistică.
Elementele care se pot analiza și îmbunătăți se referă la ținuta corpului,
la gesticulație, la ritmul și tonalitatea vocii, precum și la expresia feței. în mod
inconștient corpul nostru comunică cu cei din jur și transmite mesaje privind
starea noastră emoțională și cognitivă. Când prezentăm suntem concentrați pe
conținutul ideatic și ne scapă de sub control limbajul nonverbal. Comunicăm
cu mâinile, cu ajutorul expresiilor faciale, al tonalității vocii, al privirii, dar
comunicăm și prin modul în care folosim un anumit spațiu. Repetiția
prezentării de acasă ne pune într-un alt spațiu decât cel de la facultate, dar
modul în care ne mișcăm în el și prin care folosim echipamentul de proiecție
poate fi analizat și îmbunătățit.
ATENȚIE! De cele mai multe ori absolvenții ignoră modul în care se îmbracă
la susținerea lucrării de absolvire. Ne referim în special la sexul masculin, care
confundă de multe ori spațiul universitar cu strada sau spațiul sportiv.
Îmbrăcămintea reflectă anumite valori culturale și subliniază foarte bine
67
importanța pe care absolventul sau absolventa o acordă evenimentului. Să nu

se uite faptul că susținerea unei lucrări de absolvire este un eveniment unic în
viața lor și această unicitate trebuie să se reflecte și în modul de alegere al
hainelor.
Un factor determinant în această alegere o reprezintă în mod evident

perioada din an în care se organizează sesiunea de susținere a lucrărilor de
absolvire (iarna, vara sau toamna). Nu suntem adepții uniformității, dar se
impune o îmbrăcăminte care să sugereze o anumită seriozitate și respect pentru
universitate și profesori.
TEMĂ DE LUCRU
Alegeţi-vă un referat de circa 10-15 pagini. Încercați să realizați o
prezentare orală, în 3-4 minute a conținutului ideatic al referatului.
ATENȚIE! Evidențiați aspectele cele mai interesante ale lucrării, demonstrați
competențele de gândire critică, creativitate și comunicare, evidențiați contribuția
personală la realizarea lucrării, demonstrați capacitatea de sinteză prin formularea
concluziilor.
68
REZUMAT
Susținerea publică înseamnă de fapt prezentarea lucrării în fața unei comisii și

eventual a unei audiențe formată din colegi, precum și a răspunde la întrebările
care se pun din partea membrilor comisiei de profesori. Prezentarea se poate
face prin mai multe tehnici, în funcție de interesul celui care prezintă și a
cerințelor impuse de către conducerea facultății. Dintre aceste tehnici, cel mai
des este utilizat power point-ul. Power point-ul va fi utilizat în special pentru
prezentarea unor grafice, figuri, tabele etc., urmând ca explicațiile aferente să
fie prezentate în mod liber.
Pentru prezentarea conținutului ideatic se poate folosi text, grafice, imagini
desenate sau imagini fotografice.
O prezentare de succes trebuie bine pregătită. Ea conține mai multe aspecte,
dintre care vom considera în cele ce urmează pe cele mai importante:
pregătirea psihologică, pregătirea operațională și pregătirea scenică.
1. Prezentarea publică a unei lucrări se poate face prin mai multe tehnici,
dintre care putem enumera:
a. Tehnica prezentării verbale simple;
b. Prezentarea în power point;
c. Tehnica improvizării;
2. Cea mai folosită tehnică de prezentare a lucrărilor, atât la susținerea

lucrărilor de absolvire cât și la susținerea lucrărilor de cercetare în cadrul
conferințelor și congreselor internaționale, este:
a. Tehnica de folosire integrată a mijloacelor media;
b. Prezentarea în power point;
c. Tehnica prezentării verbale simple;
d. Tehnica improvizării;
3. Conținutul ideatic al prezentării trebuie:

a. Să prezinte cele mai detaliate aspecte ale lucrării;
b. Să demonstreze capacitatea de sinteză a absolvenților prin formularea
concluziilor;
c. Să definească foarte clar tipul de probleme abordate și metodele de
soluționare a lor;
4. Ce metodă are ca și caracteristică incursiunea in istoricul unui fenomen,

al unui caz?
a. a metodei istorice;
b. a studiului de caz;
c. ambele;
69
5. A. Giddens (2001):considera ca procesul de cercetare cuprinde

urmatoarele etape principale:
a. definirea problemei si alegerea temei de cercetare;
b. revizuirea dovezilor sau trecerea in revista a bibliografiei;
c. clarificarea problemei prin formularea ipotezei;
d. testarea ipotezei in discutiile informale;
e. selectarea planului de cercetare;
f. efectuarea cercetarii;
g. interpretarea rezultatelor;
h. raportarea descoperirilor prin redactarea raportului de cercetare;

2009
70
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V
SUSȚINEREA PUBLICĂ A LUCRĂRII 6
Cuprins
5.1. Introducere
Rezumat
5.1. INTRODUCERE
Prin conținutul său, această unitate de învățare prezintă modul de
susținere publică a unei lucrări. Momentul culminant al întregului proces de
gândire, elaborare, redactare, pregătire a susținerii și susținere a lucrării de
licență sau de masterat îl constituie prezentarea lucrării. Se impune o bună
pregătire operațională a lucrării și o prezentare în powerpoint cât mai clară și
mai coerentă.

C1 – cunoască și să aplice regulile privind prezentarea şi susținerea rezultatelor
unei cercetări
C2 – cunoască cum trebuie prezentat un plan al expunerii, ca raționament de
exprimare orală
C3 – cunoască funcțiile complexe, majore ale susținerii publice a lucrărilor
ştiințific
C4 – cunoască cum trebuie să răspundă la întrebările formulate de către
membrii comisiei
6
Prezenta unitate de învățare este preluată din Constantin Brătianu, Simona Vasilache,
Elaborarea, redactarea și susținerea lucrărilor de licență și de masterat, București, pp. 132-149
71
5.3. PROGRAMAREA SUSȚINERII
Susținerea lucrării este un moment unic și de aici emoțiile asociate lui.

Totodată, susținerea lucrării de absolvire are o miză importantă prin nota pe
care absolventul dorește să o obțină și care ar trebui să fie cel puțin egală cu
media generală a anilor de studii. Chiar dacă nota nu constituie un scop în sine,
munca depusă pentru realizarea unei lucrări cât mai reușite constituie un motiv
solid pentru a te gândi cu emoție la acest eveniment. Nu este nici un secret
faptul că și profesorii care au îndrumat lucrările de licență sau de masterat au
unele emoții privind capacitatea de susținere a lor de către absolvenți. Pentru
succesul acestui eveniment va trebui să dăm importanța cuvenită unor factori
operaționali generici, pe care îi vom analiza în continuare din perspectiva
puterii lor de influențare a rezultatului.
Programarea absolvenților pentru susținerea lucrărilor de absolvire se
face de către secretarul comisiei, în concordanță cu perioada aprobată de către
conducerea universității și, respectiv, a facultății. Programarea se face în
funcție de numărul de absolvenți repartizați pe comisie, de timpul alocat pentru
susținere de către conducerea facultății, de agenda profesorilor membri în
comisie, precum și de agenda profesorilor care au coordonat lucrările de
absolvire și care nu sunt membri ai comisiei. Acești profesori sunt invitați să
participe la susținerea lucrărilor coordonate de către ei, dar prezența lor nu este
obligatorie. Este însă obligatorie existența la comisie a unei evaluări a lucrării
de absolvire de către profesorul care a coordonat-o. Programarea se face cu
câteva zile înainte de data susținerii publice și se face cunoscută absolvenților
prin afișarea ei la secretariatul facultății sau punerea ei pe net. Durata susținerii
unei lucrări se stabilește de către conducerea facultății, nefiind un indicator
standardizat. De regulă, se programează 4 sau 5 sau 6 studenți pe oră, timpul
de susținere cuprinzând timpul de prezentare a lucrării și timpul de întrebări și
răspunsuri. Dacă timpul de prezentare a lucrării a fost de 7-10 minute, atunci
timpul de întrebări și răspunsuri poate să fie de 5-10 minute. Deoarece acești
timpi sunt considerați în medie pentru un absolvent, iar durata reală a susținerii
absolvenților nefiind matematic aceeași, se impune ca prezența absolvenților la
comisie să se facă mai devreme, cel puțin cu o oră. Uneori, sunt invitați în sală
toți absolvenții care vor susține timp de o oră sau două ore pentru a crea
72
fluiditate în acest proces și atunci prezența lor se va face conform programării

anunțate.
ATENȚIE! Pentru a reduce stresul evenimentului și a nu avea
probleme cu programarea susținerii este bine ca absolvenții să nu-și stabilească
alte activități în proximitatea timpului programat pentru ei. Susținerea lucrării
în condițiile în care te gândești că vei întârzia la o altă activitate crește mult
tensiunea psihică și reduce șansele de succes. Pentru absolvenții de masterat de
tip executiv se recomandă programarea susținerii lucrărilor seara, după
încheierea programului normal de lucru, sau sâmbăta și duminica pentru
evitarea conflictului cu orarul de muncă la serviciu. Dacă acest lucru nu este
posibil, atunci absolvenții trebuie să își rezolve altfel absența lor de la serviciu
și prezența lor într-un timp suficient de generos pentru susținerea lucrărilor.
Subliniem încă o dată faptul că susținerea lucrării de absolvire este un
eveniment unic în viața universitară, atât sub aspect ideatic cât și emoțional.
5.4. PREZENTAREA LUCRĂRII
Momentul culminant al întregului proces de gândire, elaborare,

redactare, pregătire a susținerii și susținere a lucrării de licență sau de masterat
îl constituie prezentarea lucrării. Totodată este și cel mai tensionat moment
deoarece întreaga muncă de realizare a lucrării de absolvire se va concentra
într-o prezentare de doar 10 minute! Poți avea o lucrare foarte bună, dar dacă
nu vei ști să o faci interesantă și să-i convingi pe membri comisiei de valoare
ei, vei pierde șansa unei note mari. De aici decurge și atenția cu care trebuie
privit acest moment al susținerii.
Durata de prezentare a lucrării de absolvire se stabilește de către
conducerea facultății sau, la limită, de către comisia în fața căreia se face
susținerea. De regulă, această durată este de 10 minute. În mod normal,
președintele comisiei este persoana care urmărește încadrarea în timp a
absolvenților, intervenind dacă este nevoie pentru accelerarea prezentării sau
chiar întreruperea ei. Starea emoțională și dorința de a spune cât mai mult
despre ceea ce a lucrat face ca fiecare absolvent să tindă să depășească această
durată. în timpul prezentării absolventul intră de multe ori în detalii
nesemnificative, care consumă timp. De aceea se impune o bună pregătire
73
operațională a lucrării și o prezentare în powerpoint cât mai clară și mai

coerentă.
Pentru a nu se consuma timp prețios în derularea examenului, se
recomandă ca studenții să își transfere prezentările de pe stick-ul de memorie
sau de pe CD pe calculatorul comisiei înainte de începerea examenului sau în
pauze. Deoarece operarea CD-ului necesită mai mult timp decât operarea stick-
ului de memorie, se recomandă folosirea acestuia din urmă. Pentru a evita
eventualele probleme de incompatibilitate sau de erori în citirea prezentării pe
calculatorul din sală se recomandă ca prezentarea să fie adusă pe două
suporturi de memorie diferite. De asemenea, se recomandă testarea deschiderii
fișierului care conține prezentarea, înainte de momentul începerii prezentării
propriu-zise.
Dacă pregătirea prezentării respectă cerințele discutate mai sus,
absolventul are toate șansele unei prezentări de succes. În timpul prezentării
absolventul se folosește de conținutul ideatic și de imaginile proiectate pe
ecran, fără însă de a citi cuvânt cu cuvânt textul proiectat. Deoarece și membrii
comisiei citesc aceste texte este bine ca absolventul să urmărească logica
ideilor din prezentare și să vină cu elemente suplimentare, de interes pentru cei
prezenți. Astfel, fără să se accelereze ritmul de prezentare și fără a se depăși
timpul alocat se poate realiza o prezentare mai amplă decât cea sintetizată prin
idei și concepte cheie pe slide-uri.
EXEMPLE PRIVIND MODUL DE PREZENTARE
Vorbirea trebuie să fie fluentă și clară. Ideea de a vorbi mai repede
pentru a spune mai mult este complet greșită. Debitul verbal și cantitatea de
cuvinte rostite nu sunt proporționale cu conținutul de idei. Poți vorbi mult și
spune foarte puțin. La o astfel de prezentare sunt importante ideile care au fost
urmărite în lucrare și rezultatele obținute în urma studiului de caz. Ele se pot
transmite folosind cuvinte cheie și fraze scurte. Vorbirea se caracterizează prin
intonație, timbrul vocii, intensitatea vocii și ritm. în literatura de specialitate,
toate aceste caracteristici conduc la paralimbaj, respectiv la ceea ce se
transmite împreună cu conținutul ideatic prin cuvinte.
Se spune de multe ori că tonul face muzica, fapt ce evidențiază
relevanța intonației. Deși unii autori susțin folosirea tonului neutru,
impersonal, în prezentarea rezultatelor științifice, cercetările de psihologie
74
experimentală au demonstrat că folosirea unei tonalități mai calde este mai

eficientă în procesul de comunicare în învățământ și în cercetarea științifică.
Suntem adepții acestei poziționări și recomandăm absolvenților noștri să evite
folosirea unei tonalități neutre și impersonale. în fond, se prezintă o lucrare de
absolvire care conține elemente de cercetare într-un domeniu social economic,
în care factorul uman este primordial.
Timbrul vocii este și el important, dar acesta este mai greu de modificat
după dorința noastră și după contextul expunerii. Va trebui însă să valorificăm
avantajele timbrului vocii pe care o avem. Intensitatea vocii este sub controlul
nostru și va trebui să o adaptăm spațiului în care se desfășoară examenul. Într-
un amfiteatru se va vorbi mai tare pentru a acoperi spațiile lui generoase, în
timp ce într-o sală de seminar va trebui să coborâm intensitatea la cea
caracteristică unei discuții colegiale în spații similare. Vorbirea trebuie să fie
fluentă, dar nu monotonă. Pentru evitarea monotoniei se poate asocia vorbirii,
în gând, o melodie. Este unul din marile secrete ale oratorilor celebri. Dacă
practicarea acestei tehnici este mai dificilă fără un antrenament serios, se poate
evita monotonia vorbirii prin inserarea unor mici pauze. Aceste pauze pot fi
folosite și pentru a induce ideea de' trecere de la un capitol la altul al lucrării
sau pentru a sublinia anumite rezultate mai deosebite. Se recomandă inserarea
unei scurte pauze după prezentarea studiului de caz și înainte de concluziile
finale ale prezentării. Este o pauză necesară și pentru cel care prezintă pentru a
se concentra pentru ultimul efort de prezentare a concluziilor.
Un rol deosebit în eficiența comunicării nonverbale o are privirea.
Pentru absolvent este important să privească ecranul pe care sunt proiectate
informațiile pe care și le-a pregătit pentru prezentare, dar fixarea exclusivă a
privirii pe aceste slide-uri slăbește forța comunicării. Totodată se creează și
sentimentul că nu stăpânește bine lucrarea, ceea ce de multe ori se confirmă.
Pentru o prezentare de succes, absolventul nu trebuie să fie total dependent de
textele proiectate pe ecran astfel încât el să poată continua prezentarea și privi
spre comisie. De fapt, el trebuie să comunice cu comisia tot timpul și chiar să
obțină un feedback la modul de prezentare. Stabilirea unui contact vizual cu
membrii comisiei, eventual numai cu profesorul care i-a coordonat lucrarea,
este stimulativ pentru absolvent. Totodată, prin direcționarea privirii spre
comisie absolventul poate crește și impactul prezentării sale.
75
ATENȚIE! Direcționarea privirii spre tavan sau alte repere ale încăperii în care
se face prezentarea denotă o singularizare a celui care vorbește și o
deconectare în comunicarea lui de la cei care ar trebui să fie receptorii ei. De
aceea va trebui evitată tendința de privire absentă și neutră spre elementele de
decor și corectată cu direcționarea privirii spre ecranul cu proiectarea slide-
urilor și, respectiv, spre comisie.
Un alt element al limbajului nonverbal îl constituie gesticulația.

Folosirea mâinilor pentru a întregi mesajul verbal este binevenită. La fel și a
corpului. Dar acest limbaj nonverbal are o natură mai mult inconștientă și dacă
nu s-au făcut exerciții de conștientizare a lui va fi greu de folosit în mod
eficient. Totuși, este bine să reflectăm asupra limbajului nonverbal și să evităm
cel puțin unele gesturi care scad valoarea prezentării. De exemplu, vorbirea cu
fața la comisie și ținând o mână în buzunar transmite un mesaj de superioritate
care îl defavorizează pe absolvent. El nu se află acolo pentru a da lecții și a-i
instrui pe profesori, ci pentru a-și prezenta rezultatele muncii sale de cercetare
în domeniul abordat.
În sfârșit, va trebui să menționăm și faptul că în timpul expunerii
vorbirea absolventului poate să rămână în urma textelor prezentate pe slide-uri
sau să o ia înaintea lor. Se produce o desincronizare între textele proiectate pe
ecran și vorbirea absolventului. Într-o astfel de situație, absolventul se poate
replia făcând o scurtă pauză de vorbire și reluând prezentarea după
sincronizarea cu textele proiectate.
TEMĂ DE LUCRU
Text de analiză şi de reflecție
„...întrebuinţarea eronată a termenilor de coordonare se întâlneşte frecvent:
conjuncţia şl nu se întrebuinţează în fruntea unei fraze; căci şi într-adevăr anunţă o
explicaţie; în fine şi deci o concluzie; dar, sau, în schimb o opoziţie; la fel, pe de
altă parte nu se poate utiliza decât precedat de expresia pe de o parte. Trebuie, de
asemenea, avertizat contra folosirii abuzive a lui dar. Această conjuncţie care
marchează o tranziţie şi care introduce o idee contrară sau o obiecţie este mult prea
solicitată de către studenţi. Ea subliniază sărăcia vocabularului lor”. (Monique Sims,
1997:173, apud Valentin Hapenciuc, Suport de curs ID Metodologia cercetării
științifice, Suceava, 2017, p. 94
76
5.5. ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
Timpul alocat pentru acest moment final al susținerii se stabilește de

către conducerea facultății sau de către comisie. De regulă, acest timp este de
5-10 minute, în medie, într-un astfel de interval de timp se pot pune 3-5
întrebări din parte membrilor comisiei de examinare. Întrebările care se pun
pot avea următoarele motivații: a) să se verifice soliditatea pregătirii
absolventului în domeniul tematic ales pentru lucrare; b) să se lămurească
anumite chestiuni care au fost prezentate neclar sau care au fost tratate în
lucrare insuficient; c) să se obțină unele detalii privind metodele de cercetare
folosite sau modul de interpretare al rezultatelor.
Aparent, numărul mic de întrebări care se pot pune nu trebuie să creeze
vreo dificultate pentru absolvent. Atunci când sunt bine formulate, aceste
întrebări vizează punctele slabe ale lucrării prezentate și pot crea momente de
dificultate pentru absolvent dacă nu stăpânește foarte bine partea conceptuală a
temei abordate.
Teoretic, întrebările urmează să se refere numai la lucrarea prezentată,
dar cum această lucrare trebuie să demonstreze anumite competențe și abilități
din partea absolventului nu se exclud întrebările care țin de formarea de bază
din domeniul în care se obține diploma. De exemplu, indiferent de tema
lucrării prezentate, un absolvent al domeniului de management trebuie să știe
să definească conceptele fundamentale ale domeniului, fără a cita din memorie
anumite definiții învățate la curs, ci exprimându-le într-o viziune proprie. Este
trist când un astfel de absolvent nu poate defini coerent concepte utilizate etc.
sau nu poate face diferența între ele. Spre deosebire de examenele susținute la
finalizarea cursurilor, unde întrebările vizau numai sfera conceptuală a unui
anumit curs, la susținerea lucrării de licență sau masterat se așteaptă de la
absolvenți să demonstreze capacitatea de sinteză și de abordare complexă a
conceptelor fundamentale. În acest sens, se recomandă tuturor absolvenților ca
înainte de a se prezenta la susținerea lucrării de licență sau de masterat să
revadă cursurile fundamentale din cadrul programului universitar încheiat și să
încerce să definească în cuvinte proprii conceptele generice. Este un exercițiu
necesar și foarte util pentru toți absolvenții.
77
O altă categorie de întrebări sunt cele prin care se încearcă lămurirea

unor chestiuni legate de lucrarea prezentată. Una dintre cele mai frecvente
situații este aceea în care absolventul a folosit în lucrare și în prezentare o serie
de cuvinte neutre și verbe impersonale atunci când s-a referit la cercetările
realizate, de genul: „S-a elaborat un chestionar”, „S-au analizat trei situații”
etc. întrebarea firească este „Cine a elaborat?”. în realizarea și prezentarea unei
lucrări cu contribuții personale este important ca autorul să definească foarte
clar în ce constă contribuția sa și să facă delimitările necesare față de
contribuțiile celorlalți autori. De aceea noi considerăm că este foarte important
în evaluarea unei lucrări să cunoaștem care este meritul autorului și care sunt
rezultatele preluate din alte lucrări publicate sau cercetări elaborate în cadrul
unor firme și nepublicate. Știm că sunt profesori care recomandă studenților să
practice o numită „modestie” în elaborarea lucrărilor, exprimată printre altele
și prin aceste expresii lingvistice incolore, dar modestia în știință nu are nimic
în comun cu exprimările fuzzy și crearea unor false impresii asupra meritelor
autorilor. De aceea recomandăm tuturor celor care au rezultate originale în
munca de concepere, cercetare, analiză, structurare și elaborare a lucrării să
evite folosirea limbajului ambiguu în delimitarea contribuțiilor personale.
ATENȚIE! Sunt situații când un grup de studenți lucrează la același
proiect de cercetare, care impune prin complexitatea lui participarea mai
multor persoane. Dacă în lucrarea de absolvire se prezintă o serie de rezultate
obținute în cadrul acestui proiect, atunci va trebui să se facă o delimitare foarte
clară a contribuției autorului lucrării în raport cu colegii lui. De asemenea,
atunci când se publică împreună rezultatele unui proiect de cercetare complex
și se citează această lucrare, este bine să se specifice în ce a constat contribuția
proprie pentru a nu crea o impresie greșită despre meritele autorului.
Proprietatea intelectuală constituie o recunoaștere socială a rezultatelor
obținute prin muncă cinstită într-un anumit domeniu profesional și ea trebuie
recunoscută și respectată.
O ultimă categorie de întrebări care se pot pune au ca scop obținerea
unor informații de detaliu privind lucrarea și rezultatele obținute. În acest caz,
interesul este pentru a înțelege mai bine argumentarea absolventului în
alegerea unei metode de lucru sau a unei soluții. De multe ori, studenții preiau
78
unele formule sau softuri și le aplică fără a înțelege partea conceptuală care stă
la baza lor și acest lucru poate conduce la interpretări greșite a rezultatelor.
Indiferent de tipul de întrebări formulate de către membrii comisiei,
absolvenții trebuie să răspundă clar și direct. Răspunsurile evazive sau prost
formulate nu sunt în avantajul lor. Este important ca absolvenții să înțeleagă
faptul că toate aceste întrebări pot constitui oportunități pentru ei în sensul de a
avea posibilitatea să aducă elemente suplimentate în favoarea recunoașterii
muncii lor. Totuși, timpul de răspuns este limitat și de aceea răspunsurile
trebuie să fíe formulate și exprimate cât mai concis. Astfel, se demonstrează și
competența de a putea sintetiza o explicație mai amplă într-un răspuns cât mai
scurt și cuprinzător.
ATENȚIE! Emoțiile examenului și stresul timpului fac uneori ca

absolvenții să răspundă imediat întrebărilor puse, fără a se asigura că au înțeles
exact ce se urmărea prin întrebarea pusă. Aceasta poate conduce la un răspuns
care nu are nici o legătură cu ceea ce s-a întrebat. Cu alte cuvinte,
recomandarea noastră este de a nu răspunde niciodată la o întrebare care nu ți
s-a pus.
TEME DELUCRU
1. În ce constă susținerea publică a lucrării ştiințifice?

2. Elaborați un cadru de discurs pentru susținerea publică a unei lucrări
ştiințifice!
3. Enumerați şi argumentați etapele succesive ale susținerii orale ale lucrării!
79
REZUMAT
Momentul culminant al întregului proces de gândire, elaborare, redactare,

pregătire a susținerii și susținere a lucrării de licență sau de masterat îl
constituie prezentarea lucrării. Durata de prezentare a lucrării de absolvire se
stabilește de către conducerea facultății sau, la limită, de către comisia în fața
căreia se face susținerea. De regulă, această durată este de 10 minute.
1. De regulă, durata de prezentare a lucrării de absolvire este de:

a. 10 minute;
b. 30 minute;
c. Studentul are la dispoziție cât timp dorește;
2. În prezentarea în power point a lucrării de absolvire, studentul trebuie:

a. să citească cuvânt cu cuvânt textul proiectat;
b. să urmărească logica ideilor din prezentare și să vină cu elemente
suplimentare;
c. să vorbească mai repede pentru a spune cât mai mult;
3. În modul de prezentare a unei lucrări trebuie avut grijă la:

a. Vorbire, care trebuie să fie fluentă și clară;
b. Timbrul vocii, care trebuie să fie cât mai ridicat;
c. Privire, care trebuie să fie total dependentă de textele proiectate pe ecran;

2009
2. Valentin Hapenciuc, Suport de curs ID Metodologia cercetării științifice,
Suceava, 2017
80
TESTE FINALE
TEME FINALE DE REFLECȚIE
 Este problema cercetată de dumneavoastră semnificativă?

 Abordarea este originală?
 Respectă cercetarea standardele etice?
 Este cercetarea într-un stadiu suficient de avansat încât să
justifice publicarea rezultatelor?
 Au aplicativitate rezultatele cercetării dumneavoastră?
81
TESTE GRILĂ
1. "Un ansamblu de principii, de etape si faze, de metode,

tehnici si instrumente de investigare si cunoastere stiintifica a fenomenelor
juridice" reprezinta definitia:
a. metodei
b. metodologiei cercetarii stiintifice juridice
c. documentarea
2. Cuvantul grecesc "methodos" inseamna:

a. metoda
b. stiinta
c. investigatie stiintifica
3. Cuvantul grecesc "logos" inseamna:

a. metoda
b. stiinta
c. cuvant
4. Metodologia cercetarii stiintifice este structurata astfel:

a. metode de maxima generalitate, specifice tuturor stiintelor
b. metode proprii unui grup de stiinte
c. toate categoriile de metode
5. Stiinta reda realitatea:

a. eliminand orice aspect subiectiv
b. raportata la om, la subiectivitatea lui
c. in functie de ipotezele stabilite
6. O activitate sistematica si creatoare, menita sa sporeasca

volumul de cunostinte, pentru a le utiliza pentru noi aplicatii este o
definitie a :
a. cercetarii stiintifice
b. aplicatiei
c. ambele
82
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
 Brătianu Constantin, Vasilache Simona, Elaborarea, redactarea

și susținerea lucrărilor de licență și de masterat, București, Editura
Universitară, 2009
 Chelcea Septimiu, Cum să redactăm o lucrare de diplomă, o
teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socio-
umane,Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003
 Valentin Hapenciuc, Suport de curs ID Metodologia cercetării
științifice, Suceava, 2017
 Anca Mot, Support de curs Metodologia cercetarii în stiintele
administrative, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, curs on
line
 Rădulescu M., Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea
lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2011 - disponibil Bilioteca USV Cota II 51117
 Sandu Antonio, Autoratul ştiinţific. Consideraţii epistemologice
şi metodologice privind elaborarea articolelor de cercetare (Scientific
writting. Epistemological and methodological considerations regarding
research articles' elaboration), Jurnalul de Studii Juridice, Supplimentary Issue,
2011
 Vlăsceanu Lazăr, Introducere în metodologia cercetării
sociologice, Editura Polirom, Iași, 2013 - disponibil Bilioteca USV Cota III
23523
 Zaiț Dumitru, Elemente de metodologia cercetării: ghid
practice de elaborare a lucrărilor de licență, Editura Universității AL I Cuza,
Iași, 1997- disponibil Bilioteca USV Cota II 43668
83
RĂSPUNSURI LA TESTE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I
1. b
2. a
3. b
4. c
5. a
6. b
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II
1. a, c, d, e
2. a, c
3. a, b, c
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III
1. c
2. a
3. b
4. a
5. b
6. a
7. a
8. b
9, b
10. a, c, e
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV
1. a, b, c
2. b
3. b, c
4. b
5. a, b, c,
e, f, g, h
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V
1. a
2. b
3. a
84
RĂSPUNSURI LA TESTELE GRILĂ FINALE
1. b
2. a
3. b
4. c
5. a
6. a
85
GLOSAR
A PRIORI - în mod aprioric; anterior experienţei şi independent
de ea; bazat numai pe raţiune.
ADRESĂ BIBLIOGRAFICĂ- Indicare a locului, a numelui
editorului şi a anului publicării unui text (carte, revistă).
ANALIZĂ- Operaţie mentală sau fizică de dezmembrare a unui
întreg pentru a-i găsi elementele şi a sesiza relaţiile dintre ele.
ARGUMENTARE - înlănţuire logică de dovezi vizând să
determine sau să întărească acordul cu ceva sau, dimpotrivă, să determine sau
să sporească dezaprobarea a ceva.
COPYRIGHT- Termen care a intrat în vocabularul
internaţional însemnând „drept exclusiv de a reproduce”. Menţiunea
Copyright poate fi precedată, urmată sau chiar substituită de simbolul acestui
termen, constând în litera c încadrată într-un cerc: ©.
CONCEPT- Idee generalăşi abstractă, reprezentând clase de
lucruri fie reale, fie imaginare. Conceptul se plasează în alt plan existenţial
decât lucrurile redate prin el.
CONCLUZIE- a) Propoziţie implicată în premise şi extrasă din
ele prin raţionament, b) Partea finală a unei lucrări sau a unui discurs, în care
se arată învăţămintele ce decurg din ideile expuse anterior.
CONECTOR- Cuvânt de legătură care permite formarea unei
propoziţii complexe din una sau mai multe propoziţii simple.
CUNOAŞTERE- a) Efort al gândirii făcut pentru a sesiza şi
înţelege obiectul sau problema care i se înfăţişează, b) Rezultatul acestui efort.
CUVÂNT-CHEIE- (engl. key word) Cuvânt sau sintagmă care
caracterizează conţinutul unui document, permiţând căutarea lui.
DEDUCŢIE- Inferenţă logic necesară. Metodă de gândire care
constă în a extrage din anumite date cunoscute sau presupuse consecinţa sau
consecinţele care decurg riguros din ele.
DEONTOLOGIE- Morală profesională (a cercetătorului, a
medicului, a juristului, a comerciantului etc).
FACSIMIL- Reproducere exactă a unui text, a unui desen sau a
unei picturi cu ajutorul fotografiei, al fotocopiei, prin copiere manuală etc.
INDEX- Listă ordonată de termeni cu indicarea obligatorie a
localizării lor în text.
IPOTEZĂ- Supoziţie folosită ca punct de plecare al unei
construcţii teoretice, jucând acelaşi rol cu postulatul sau cu axioma.
MONOGRAFIE- Studiu ştiinţific sau carte care tratează
complex şi aprofundat un singur subiect.
METODĂ- Cale sau drum urmat sau de urmat fie de către
gândire în căutarea adevărului, fie de către acţiune în realizarea scopului.
METODOLOGIA ŞTIINŢEI - Ansamblu de metode şi de
tehnici care orientează elaborarea unei cercetări şi care ghidează demersul
ştiinţific.
PLAGIAT- însuşire de idei, noţiuni, concepte dintr-un text sau
preluarea unui text, fără indicarea exactă a surselor conform normelor
bibliografice şi prezentarea lor, ca şi cum ar fi creaţie personală.
86
WEBOGRAFIE- Listă de surse existente pe Internet, citate sau

utilizate şi ordonate după anumite criterii.
87

Curs ID Metodologia Cercet ST AP 2 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs ID Metodologia Cercet ST AP 2 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

http://fdsa.usv.ro/Pagini/Ebib.php | Telefon: +40 230 216 147 Interior: 555 |

Conf. univ. dr. BILOUSEAC Irina

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Acest curs se adresează studenţilor de la Facultatea de Drept și Științe

DATE DE CONTACT ALE TITULARULUI DE CURS

Conf. univ. dr. BILOUSEAC Irina

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CURSULUI

În ideea asigurării volumului optim de cunoştinţe de bază în domeniul

O1 Înţelegerea şi însuşirea problemelor de

COMPETENŢE SPECIFICE ACUMULATE

Utilizarea conceptelor și principiilor fundamentale de

Materialul de studiu propus studenţilor din anul II de la programul de studiu

RESURSE ŞI MIJLOACE DE LUCRU

1. Suportul de curs Metodologia cercetării științifice

STUDENŢI CU NEVOI SPECIALE

Există disponibilitatea de a lua legătura cu studenţii afectaţi de

Pe parcursul semestrului, fiecare student va elabora, la datele stabilite,

În cadrul temelor de control vor fi tratate următoarele teme:

TC1. Etapele elaborării unei lucrări științifice

Pentru modul de redactare al notelor de subsol, precum şi a referinţelor

Pentru obţinerea punctajului maxim (10 puncte), la fiecare temă de

1500-2000 de cuvinte, să cuprindă elemente introductive cu definirea

Disciplina este studiată pe parcursul unui semestru, fiindu-i

Semnificaţia pictogramelor folosite în materialul de studiu

Introducere Obiectivele UI definite Durata medie de studiu

Conţinutul UI Definiţii Exemple

Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie

Să ne reamintim Rezumat Evaluare

UI. 4 ELABORAREA PREZENTĂRII LUCRĂRII 56

Prezentul curs constituie o selecție de materiale considerate

1.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

C2 – utilizeze metodele de investigare ştiinţifică, ţinând cont de

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2

1.3. METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ÎN

În această unitate de învățare ne propunem o introducere în

1.4. ŞTIINŢA – FENOMEN DEFINITORIU PENTRU

♦ştiinţa este cunoaştere exprimată şi fixată într-un sistem determinat de

1.5. METODA ŞTIINȚIFICĂ

Prin intermediul metodei şi al metodologiei se descriu calea şi strategia

realitate economică, reunind într-un system distinctive principia, reguli şi

1.6. METODELE DE INVESTIGARE

Pornind de la scopul pe care și l-a propus studentul în cadrul lucrării de

internaţionale cu privire la subiectul vizat, pentru selectarea şi analiza celor

1.7. TEHNICI ŞI INSTRUMENTE FOLOSITE

EXDMPLE DE TEHNICI ŞI INSTRUMENTE

Cât priveşte tehnicile şi instrumentele folosite pentru culegerea datelor

1.8. CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ2

Figura nr. 1 Procesul cercetării ştiințifice

Cunoașterea științifica se caracterizează prin dezvoltarea ei. Fie ca se

ATENȚIE! În concluzie, știința este un tip de cunoaștere axată pe

1.9. CALITĂȚILE SPIRITULUI STIINTIFIC3

bazat pe principii științifice. Observația este, pentru orice cercetător, o

Astfel, orice cercetător trebuie să respecte un demers, o manieră de a

anumitor membrii ai acestei comunități, adică acești cercetători au trecut testul

1.Specificați și comentați elementele (calitățile) esențiale desfășurării unei

Înţelegerea şi însuşirea problemelor de bază, esenţiale ale metodologiei

1. Un ansamblu de principii, de etape și faze, de metode, tehnici și

2. Cuvântul grecesc "methodos" înseamnă:

3. Cuvantul grecesc "logos" înseamnă:

4. Metodologia cercetării știintifice este structurată astfel:

5. Știința redă realitatea: