LUCRAREA PRACTICĂ 7

ZONA TEMPORARĂ

Descrierea fazei a II-a a apărării – zona temporară

Jucătorii nu se pot replia totdeauna în formaţie completă sau nu pot reveni
pe posturile respective din cauza crizei de timp, provocate de repeziciunea cu
care adversarii au declanşat contraatacul. Cu toate acestea, ei trebuie să
întreprindă o serie de măsuri pentru a întârzia apariţia fazei de finalizare.
De aceea, primii jucători repliaţi în apărare se aşează, obligatoriu, la
mijlocul semicercului de la 6 metri, iar următorii jucători, de o parte şi de alta
a dispozitivului astfel format.
Astfel, zona temporară poate fi formată în două feluri, şi anume: dintr-un
număr redus de jucători sau din şase jucători, dar care, din criză de timp, nu
şi-au ocupat posturile în dispozitivul de apărare.

METODICA INSTRUIRII ZONEI TEMPORARE

Deci, apărarea temporară este acțiunea efectuată împotriva atacului rapid

al adversarilor; se face cu efectiv redus și durează câteva secunde.
În meci apare situația când un apărător ce se repliează este angajat în
luptă cu două vârfuri de atac ale echipei adverse. La întrebarea: cum va proceda,
practica dă un singur răspuns: va simula atacarea posesorului mingii și se va
deplasa hotărât spre primitorul ei.
Împotriva atacului susținut purtat cu 3 sau 4 atacanți, 2 sau 3 apărători
aflați în repliere se vor grupa și acționa ca în situația precedentă, adică jucătorii,
în mod succesiv, vor simula atacul asupra posesorului de minge și vor ataca pe

1
primitor. Situația în care ei se apropie și își unesc forțele individuale o definim
ca: apărare grupată și efectuată din deplasare.
Pentru a interveni corespunzător, este necesar ca apărătorii să distingă
mijloacele folosite de atacanți în atacul rapid. În practica jocului sunt întâlnite
trei modalități:
a.) atacantul cu mingea se îndreaptă spre un apărător (să-l scoată din
apărarea colectivă) și pasează coechipierului;
b.) este atacat intervalul dintre apărători;
c.) când jucătorii au timp să se retragă până la semicercul punctat,
portarul sau primul apărător sosit atenționează, dirijează (prin „vorbire”) pe
următorii veniți în sectorul unde atacă adversarul sau organizează, pentru câteva
clipe, o apărare temporară „om la om”. În această alternativă, fiecare apărător
marchează și răspunde de un atacant, astfel încât acela să nu primească mingea
și prin aceasta să determine eșuarea atacului rapid.
În cele trei modalități ale apărării temporare prezentate mai sus, acțiunile
apărătorilor se efectuează și se sincronizează, ținând cont de următoarele reguli:
⇒ replierea promptă, oportună și colectivă;
⇒ preocuparea pentru găsirea celui mai indicat plasament în teren;
⇒ anticiparea acțiunilor adversarilor și ale coechipierilor;
⇒ inițierea și efectuarea acțiunilor în timp util și în concordanță cu faza
de joc;
⇒ plasamentul se va menține mereu între adversar și poarta proprie;
⇒ acordarea oportună a ajutorului reciproc.
Dar cea mai întâlnită formă a apărării temporare este „zona temporară”.
Împotriva unui atac rapid efectuat de un specialist în dribling, primii
apărători repliați fac o aglomerare pe direcția atacantului cu mingea. pe linia
mediană a terenului, aglomerarea rezultă din aceea că apărătorii se repliează pe
direcția propriei porți și apoi spre locul lor din dispozitivul zonei. Atunci când
apărătorii se repliează direct în dispozitivul din apropierea spațiului de poartă
este obligatoriu ca doi dintre ei să iasă în fața atacantului care driblează, până la
o distanță de 9 – 10 m, pentru a-l împiedica pe acesta să arunce la poartă și a-l
determina să continue jocul printr-o pasă. În acest moment apărătorii se retrag
din nou în zonă.
Replierea făcută pe drumul cel mai scurt spre semicercul propriu sau
replierea făcută spre axul median al terenului și apoi ocuparea în ordine a
zonelor succesive de acțiune, în dispozitivul de la linia de 7 m, în lateral spre
dreapta și stânga, aduce apărătorii pe alte posturi decât cele în care sunt
specializați și în care joacă în mod obișnuit. Venirea jucătorilor în apărare este
în legătură cu plasamentul lor în teren, cu sarcinile de atac, cu aruncarea la
poartă, precum și cu diviziunea activităților pe parcursul replierii (recuperarea,
întârzierea lansării contraatacului advers, uneori intercepții). Apărătorii vor
acționa în concordanță cu scopurile zonei temporare care sunt:

2
 ⇒ acoperirea semicercului,
⇒ oprirea atacului rapid,
⇒ întârzierea aruncării la poartă.
Durata apărării temporare (legată de sosirea tuturor apărătorilor la
semicercul de la 6 m și de caracterul atacului advers), de cele mai multe ori, este
de câteva secunde, putând merge și până la o întreagă fază de atac.

Exerciții specifice instruirii zonei temporare:

■ 1. Retragerea în apărare, dintr-un post al atacului, cu preocupări pentru
realizarea apărării temporare.

■ 2. Pasarea mingii în potcoavă, la o poartă și repliere la semicercul

propriu, cu preocupări pentru apărarea temporară.

■ 3. Circulația jucătorilor în atac și retragerea în zonă temporară.

■ 4. 3 apărători se retrag spre poarta lor, în timp ce 3 atacanți transportă

mingea în atac.

■ 5. Repliere sub formă de pâlnie și crearea zonei temporare.

■ 6. Retragere în apărare și începerea imediată a deplasării sincronizate a

apărătorului, în sensul pasării mingii. La exercițiu iau parte 4 grupe compuse
din 3 jucători; grupa care a fost în atac se repliează.

■ 7. Retragerea în apărare și deplasările sincronizate se pot face și atunci

când atacanții, concomitent cu pasarea mingii, își schimbă ritmic locul între ei.

■ 8. În vederea creșterii solicitărilor față de 2 apărători, trei grupe de

atacanți își pasează ordonat mingea, sub formă de suveică pe lungimea
terenului. Cei 2 apărători se deplasează grupat, odată cu mingea, de pe o parte
pe cealaltă a terenului. Ei pot alerga cu fața spre propria poartă, dar informându-
se permannent asupra deplasării mingii și a atacanților sau în poziție
fundamentală cu fața spre minge.

■ 9. Același exercițiu se poate desfășura și în alte variante:

a) Un apărător contra 2 atacanți, apărătorul se deplasează spre posesorul mingii
care efectuează driblingul.
b) 2 apărători contra 3 atacanți care se deplasează în planuri diferite și își dau
pase neordonate.
c) 3 apărători care se apără grupat împotriva a 4 atacanți cu mingea.

3
 ■ 10. Joc la două porți. Echipa cu mingea va dezvolta un atac rapid, iar
echipa din apărare caută să rezolve una sau mai mute teme ca:

⇒ repliere pe drumul cel mai scurt;

⇒ repliere grupată;
⇒ repliere și zonă temporară la 9 – 10 m de poartă;
⇒ repliere și apărare temporară „om la om”;
⇒ repliere și aglomerare în fața porții;
⇒ repliere la semicerc și ieșire până la 10 – 12 m;
⇒ repliere, zonă temporară și apărare în zonă pe parcursul unei faze
întregi de atac.

Recomandări metodice pentru apărarea temporară

⇒ pentru ca apărarea temporară să se poată realiza cu succes este necesar

ca fiecare jucător să înțeleagă, mai întâi, toate situațiile tactice de
bază;
⇒ prezentarea și explicarea lor de către antrenor facilitează înțelegerea
acestora și implicit duce la rezolvarea cu succes a situațiilor create;
⇒ în continuare, tot antrenorul desprinde concluziile practice, imediate,
acordate la posibilitățile echipei. rămâne ca jucătorul să vrea și să se
mobilizeze pentru a le pune în practică.
⇒ astfel spus, un anumit nivel valoric poate fi depășit numai prin
însușirea teoriei și practicii apărării temporare, bineânțeles având ca
punct de sprijin pregătirea fizică, tehnică și psihologică.
⇒ este bine ca, în cadrul ședințelor de analiză a meciurilor, să se
evidențieze jucătorii care își aduc un aport deosebit la rezolvarea
acțiunilor de apărare temporară.

Greșeli frecvente în faza a II-a a apărării

⇒ cele mai mari greșeli se datoresc lipsei de atenție și de concentrare în
joc, precum și nerespectării și neaplicării regulilor de tactică
individuală în activitatea practică a fiecărui jucător.

Întrebări de control și teme de dezbatere:

1. Care sunt modalitățile de formare a zonei temporare ?

2. Unde se așează obligatoriu primii jucători repliați ?
3. Descrieți un exercițiu pentru zona temporară pe care-l utilizați în
antrenament.

4
 Bibliografie obligatorie
1. Cercel, P., 1980, Handbal. Exerciții pentru fazele de joc, Edit. Sport-
Turism, București.
2. Ghermănescu, I. K., Hnat, V., 2000 (şi ediţia I, 1996), Handbal I, ediţia
a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
3. Ghermănescu, I. K., Gogâltan, V., Jianu, E., Negulescu, I., 1983,
Teoria şi metodica handbalului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4. Mihăilă I., Popescu Daniela Corina, 2016, Metodica antrenamentului
pe ramură de sport – handbal, Suport de curs. Uz intern, Pitești.
5. Mihăilă I., 2013, Handbal. Teoria jocului, Edit. Universității din Pitești.
6. Mihăilă I., Popescu Daniela Corina, 2015, Handbal. Curs teoretic.
Pregătire specializată, Edit. Universității din Pitești.
7. Mihăilă I., Popescu Daniela Corina, 2006, Handbal. Îndrumar
practico-metodic, Edit. Universitaria Craiova, Craiova.
8. Mihăilă I., 2013, Handbal. Exerciții pentru joc, Edit. Universității din
Pitești.
9. Popescu Daniela Corina, 2016, Probe și teste pentru evaluarea
jucătorilor de handbal. Caiet de lucrări practice – Metodica antrenamentului pe
ramuri de sport – handbal, Edit. Universității din Pitești.