Arheologia trebuie sa aiba un rol importantn reconfigurarea vremurilor de demult.

Arheologia asigura nu doar o

baza temporala, care cuprinde istoria si preistoria, ci inseamna un studiul asupra relicvelor materiale, create de
vechii oameni, in comunitati care sunt rar mentionate in sursele scrise. Privite laolalta, se potriveste perfect pentru
studiul multicultural. Dar, inainte de a-si potentialul complet si sa contribuie la studiul cultural, trebuie sa avem in
vedere diferite probleme si definitii, care rezulta tocmai din separarea ‘’preistoriei’’ de ‘’istorie’’ in componente
distincte . In cele ce urmeaza, voi examina cresterea interesului pentru arheologie, uzul diferitor materiale. Dar mai
intai trebuie sa incercam sa definim arheologia si unde isi are ea origine. Arheologia este cea care studiul asupra
vechilor oameni. Din cauza faptului ca arheologia are o gama largade proceduri diferite, poate considerata o stiinta
propriu-zisa, in Statele Unite, este considerata inclusiv o ramura a antropologiei, iar in Europa este privita ca o stiinta
separata. Arheologia ni se dovedeste extrem de eficienta pentru studiul societatilor stravechi. Conform opiniei unor
specialisti, cam 99% din trecutul omenirii cuprinde aparitia paleoliticului pana la primele surse scrise. Apoi, plina de
suspans si provocari, meseria de arheolog stimuleaza imaginatia multor oameni. Dar, altii consudera ca nu este un
job, ci doar o ocupatie.

Avem nevoie de teorie si metodologie. Arheologia este o stiinta academica, iar in ultimele decenii asistam la o
crestere tot mai mare a interesului pentru aceasta, I diferitele straturi ale societatii. Termenul de ‘’arheologie’’,
provine din grecescularchaiologia, si poate fi intalnit in Antichitatea greaca in dialogul Hippias Maior al lui Platon, cu
intelesul de istorie a antichitatii. La diferiti autori antici, ‘’achaiologia apare cu intelesul de studiu asupra istoriei
vechi, iar autorii latini l-au tradus prin antiquitas si origo. Termenul ‘’acheologia’’ a reaparut in secolul XVII, cu
diferite intelesuri, precum istoria institutiilor sociale antice, istoriaartei antice, studiul ruinelor si comunitatilor
stravechi. In secolul XVIII, Jacques Spon a introdus cuvantul I limba franceza pentru a il desemna ca o stiinta a
comunitatilor din vechime. Incepand cu secolul XIX, domeniul arheologiei este mai clar precizat. Arheologia studiaza
moumentele nescrise, incepand cu modestele artefacte preistorice pana la impunatoarele costructii din Antichitate.
In cazu unor importante descoperiri arheologice putem vorbi de valoarea istorica a descoperirii, de valoarea
intrinseca a descoperirii. Arheologul recompune din straturi geologice. Prin urmare, arheologia poate fi definita ca
studiul civilizaiilor in parte sau complet ascunse in subsol. Scopul ei este acela de a contribui, uneori decisiv, la
reconstituirea vietii si societatii omenesti din vechime sub cele mai variate aspecte. In ultimul rand, arheologia este
ca o ‘’baza de date’’ in legatura cu istoria veche, al carei scop este reconstituirea epocilor vechi. Unii oameni prefera
sa experimenteze sentimentul de bucurie pe care il pot avea, daca o au ca o ocupatie. A fi un arheolog part-time,
sau, poate un om care isi dedica tot timpul si energia, adica un expert, care manifesta un real interes pentru acest tip
de studiu, pot avea consecinte diferite. Arheologia cuprinde diverse moduri de cercetare, care este si o stiinta
multidisciplinara.

Aceasta implica topografie, excavare si analiza datelor colectate. In ea sunt inblobate parti din alte stiinte, ea
bazandu-se pe antropologie, istoria artei, etnologie, geografie, geologie, lingvistica, semiologie, fizica, stiinte
informatiale, chimie, paleoecologie, paleozoologie si paleobotanica. Arheologia s-a dezvolta din antichitate pana in
Europa secolului XIX, si a devenit o disciplina practicata I intreaga lume. Cu tate acestea, in prezent, arheologii se
confruta cu probleme majore, cum ar fi pseudoarheologia, jefuirea de artefacte, lipsa interesului public. Arheologia
nu este o stiinta exacta. Aceasta minunata aventura intelectuala, arheologia este stiinta omunui prin excelenta, ce se
ocupa de ‘’readucerea la viata’’ a stravechilor oameni si civilizatii. Drumul pana la arheologia actuala a fost complicat.
Anticarii au studiat istoria, cu o atentie deosebita asupra artefactelor antice. Antiquarianismul s-a axat pe dovezi
empirice, necesare pentru intelegerea corecta a trecutului, integrate in motto-ul anticarului secolului XVIII, Sir
Richard Colt Hoare, ‘’Vorbim de fapte, nu de teorie’’. Un pas important spre sistematizarea arheologiei ca stiinta a
avut loc in timpul Epocii Luminilor in Europa, in secolele XVII-XVIII. Flavio Biondo, un umanistic istoric italian si
renascentist, a creat un ghid sistematic la cercetarea ruinelor si topografiei Romei antice. Acest lucru s-a intamplat
in secolul XV, motiv pentru care a fost numit fondatorul timpuriu al arheologiei. Pe de alta parte, cercetarea celor
doua orase distruse de Vezuviu ib 79, au scos la iveala relicve de o mare importanta. Parintele sapaturilor
arheologice a fost William Cunnington. El a efectuat sapaturi in Wiltshire in 1798, fiind finantat de catre Sir Richard
Colt Hoare.
 Cunnington a facut inregistrari meticuloase ale movilelor neolitice si epocii bronzului, iar termenii le-a folosit
pentru a clasifica si de a le descrie, sunt utilizati si in prezent. Una dintre cele mai importante realizari ale arheologiei
a fost dezvooltarea stratigrafiei, adica suprapunnerea diferitelor straturi, care sunt asociate cu diferite perioade, in
functie de obiecte si caracteristicile lor. In deceniile III-IV din secolul XIX, arheologii, cum ar fi Jacques Boucher si
Christian Thomsen, care au asezat diferite artefacte intr-o ordine cronologica.

Acum trecem la prima etapa din tema care trebuie realizata. Arheologia are o lunga istorie, chiar daca numai
relativ recent a fost acceptata ca domeniu de cercetare specializat. Totusi, momentul ales I care arheologia poate fi
socotita ca o disciplina de sine statatorea este marcat intre secolele XV-XVI. Tinta arheologiei este de a cerceta cat
mai bine inceputurilor omenirii si dezvoltarea ei ulterioara. Aceasta este singura stiinta care poseda diverse metode
de cercetare si critica asupra trecutului indepartat. Dupa cum am spus anterior, cea mai mare parte a istoriei
oamenilor nu este mentionata in vreo sursa scrisa. O alta cauza a intteresului deosebit pentru arheologie,, este
materialul de acest tip oglindeste cu claritate viata unei comunitati. In plus, ramasitele arheologice au si o
importanta politica, datorita diferitelor arme si podoabe gasite in morminte. Totusi, unele persoane, identifica
arheologia mai degraba cu redobadirea unor asemenea comori religioase, politice, economice si militare, decât cu
reconstituirea imaginii comunitatilor stravechi. Un expert I acest domeniu are in vederea o serie obiective, de care
trebuie neaparat sa tina cont, daca doreste sa obtina un rezultat optim.

Cele mai importante, studierea siturilor si a cotinului lor arheologic in contextual temporal si spatial, pentru
reconstituirea secvetelor culturii umane, reconstituirea modelului de trai din trecut, studierea procesului cultural si
explicarea schimbarilor culturale, intelegerea siturilor, artefactelor, resturilor alimentare si a altor maturii
arheologice in relatie cu lumeea contemporana, conservarea dovezilor din trecut pentru public. Cele 7 principii ale
arheologiei sunt, metodele arheologice de baza fac referire la metodele de cercetare arheologica: prospectiunea,
excavatia si analizelein laborator, care s-au standardizat si constituie baza oricarei cercetari stiintifice in arheologie.
Caracterul interdiscplinar presupune utillizarea tuturor mijloacelor si metodelor de lucru preluate dinnn domenii
conexe sau din alte discipline, care faciliteaza cercetarea arheologica. Abilitatile de comunicare fac referirela
pricipiile de redacare a comunicarii stiintifice si a celor de popularizare, metode prin care informatia trebuie sa
ajunga publica. Eticile si valorile profesionale accentueaza faptul ca arheologul trebuie sa urmeze un cod si o
deontologie profesionala care presupune respectarea inaintasilor si a cercetarilor acestora, repectarea adevarului
munca depusa. Implicarea comunitatii presupune angajarea oameilor din aceasta, investigarea si prezervarea
vestigiilor arheologice, care trebuie sa constientizeze valoarea culturala, simbolica. Jaful in arheologie porneste din
ignorant si neimplicare. Apoi, administrarea preinta metodele pri care publicul poate fi injurajat sa potejeze siturile
arheologice. Administrarea preinta metodele prin care publicul poate fi incurajat sa protejeze siturile arheologice.
Admiistrarea corecta a unui sit presupune doua moduri de lucru: a) educarea publicului prin includerea sitului in
circuitul touristic si cultural. b) finantarea consercarii s restaurarii.

Dupa cum am spus in incipit, arheologia este un cuvant grecesc care inseamna ‘’vechi’’ si ‘’studiu’’. Ea
completeaza in mod fericit datele lipsa, avand in vederea saracia sau chiar inexistenta izvoarelor. O definitie mai
completa si mai perfecta este aceasta , ‘’Arheologia este o stiinta interdisciplinara care propune, pornind de la
ipoteze si evidente, sa reconstruiasca si sa ofere o imagine cat mai complexa despre om, societate si mediul ambiant.
In acelasi timp, surprinde o legislatie conforma, care sa permita cercetarea in diferite zone. Arheologia mai surprinde
si cuprinde functii, comportament, coodonand datele oferite de antropologia fizica, lingvisica, etimologica,
sociologica. In fapt, omul de stiinta care este arheologul, incearca sa reconstituie trecutul folosind inclusiv cele mai
avansate metode de cercetare. Pentru aceasta, arheologul va folosi si vva produce cei mai dificili termeni, cele mai
dificile concepte petru non-arheologi, din dorinta de a intelege disciplina si modelele pe care le construieste pentru
intelegerea trecutului’’. Arheologia este o stiinta ce completeaza cunoasterea istorica asupra societatilor umane
contemporane si asupra dezvolarii lor din cele mai vechi impuri. In S.U.A. si Canada si arheologia este o stiinta parte
din antropologie. Antropologia, la randul ei, este studiul stiintific al umanitatii dintr-o perspectiva bioculturala.
Antropologii studiaza fiintele umane ca oorganisme biologice si ca oameni cu o cultura unoca si distinctiva. Acest
domeniu se imparte antropologia fizica, funerara, biologica, paleogenetica, paleopatologia

Acest domeniu enorm ese impartit in mai multe subdiscipline, adica in antropologia fizica, funerara, biologic,
etnografia,etnoogia, lingvistica. Orginile exacte ale arheologiei ca disciplina sunt nesigure. Excavatiile monumentelor
antice si colectii de antichitati s—au organizat vreme de milenii. Antichitatea, mai ales cea greaca si romana, a lasat
o serie de informatii ce pot fi considerate ca arheologice. Primul arheolog in sensul larg al cuvantului, se considera a
fi Homer. Este greu sa deosebim ceea ce ii apartine epocii poetului de ceea ce inseamna ecoul lumii miceniene
disparute, probabil, cu patru secole inaintea sa, dar, fara indoiala, epopeea acestuia reconstituiei in mare parte
respectiva epoca. Homer face munca de arheolog cand prezinta obiceiurie si traditiile vechilor greci coborand in
trecut si adesea atunci cand face descrieri amanunie ale obiectelor pe care le intalneste in timpul expeditiilor sale. In
operasa ‘’Iliada’’, prezinta mormantul lui Patrocle de la Dendra, in Argolida. Tot el descrie armuri, precumcea a lui
Agamemnon, coiful lui Ulise sau cupa lui Nestor. Aceste obiecte corespund celor miceniene din care detinem cateva
exemplare sau reprezentari. La mijlocul secolului al V-lea i.Hr., Herodot a parcurs Orientul din Lydia pana I Egipt,
trecand prin Mesopotamia. In cursul anchetei sale Herodot incearca sa prezinte istoria razboaielor dintre greci si
persii lui Darius I si Xerxex. El a descries nu numai obiceiurile popoarelor pe care le-a vizitat,, ci si unele moumente
cum ar fi Templul lui Zeus0Belos si Turul cu etaje sau Gradiile Semiramidei de la Babilon si Piramidele de la Gizeh.

Tucidide consacra primele capitol din opera sa ‘’Istoria razboaielor peloponesiace’’ unei schite istorice a
evenimentelor care au precedat aceste razboaie, aici se gasesc consideratii care contin in general germeii metodei
comparative, fundament al cercetarii arheologice, ,,atunci cand atenienii au purificat insula Delos, in cursul razboiului
impotriva Spartei, au fost scoase si duse din insula Delos’’. Pausanias in secolul II i.Hr., a cutreierat intreaga Grecie si
a scris despre monumentele de la Delphi si din Olimp. Romanii la rândul lor au intrat in contact cu grecii din sudul
Italiei si Sicilia pe care i-au supus. Prin inermediul lor, latinii au descoperit bucuriile artei si culturii. In casele lui Scipio
Africanu, Paulus Aeilius era cultivate literature greaca. In anul 146 i.Hr., Lucius Mummius a disrus Corintul, mii de
tablouri si statui au fost adunate si trimisein Italia, acestea impodobind templele si locuintele private. In timpul lui
Sulla, Atena a fost jefuita, dar un mare numar de corabii care duceau tezaure de arte carte Italia au naufraiat,
descoperite ulterior in epoca moderna, mai cunoscute fiind epavele, epavele de la Anticitera si Mahdia. In 1907,
pescarii greci au descoperit in largul Mahdiei, pe coasta tunisiana, intre Sfax si Sousse, epava care un numar mare de
elemente arhitectrala, adica fusuri de coloane, capiteluri ionice si corintice, statui. In paralel cu gustul si interesul
pentru antichitati, romanii au manifestat si o anumita inclinare pentru calatorii, iar ca principal reper ramanea
Grecia. Un celebru calator si mare colectionar de antichitati ramane imparatul roman Hadrian, 117-138 d.Hr.

Cea mai mare parte a domniei lui a fost consacrata calatoriilor facute prin Imperiul Roman. Nostalgia pentru
Grecia si operele sale fost asa de mare incat a pus sa se faca la Tibur, Villa Adriana. Imparatul aduat aici numeroase
obiecte de arta, statui si tablouri. Lucrara ‘’Istoria naturala’’ a lui Plinius cel Batran este importanta pentru
cunoasterea picturii, sculpturii, artelor minore din Greca si a tehnicilor intrebuintate de artisti. Mentionam si jurnalul
de calatorie ‘’Itinerarium Arteriea’’ scris de Etteria, o crestina din Spania care, la sfarsitul secolului IV d.Hr, merge in
pelerinaj in Palestina, strabatandlocuri intinse din golful Sinai si pana la Eufrat. Ea descrie locuri biblice, dar si statiuni
arheologicje care intereseaza atat istoria exodului cat si pe cea a liturghiei crestine primitive. In Perioada Evului
mediu au loc schimbare mai dramatic.

Asistam la scaderea interesului, pentru cercetarea cu character arheologic si antichitati, dar fara a se produce
o rupture totala de traditia antica. Unele dintre monumentele din acea vreme inca existau sub ochii locuitorilor, care
in mare parte erau ruinate. Unele serveau ca adapost pentru bogati saraci. Bogatii s-au refugiat in ruine mai solide
pe care le-au fortificat, iar in zone de tip Colosseum. In a sa lucrare ‘’Istorie a regilor Angliei’’, William de
Malmesburrg, la mijlocul secolului XII, prezinta istorioare privind cautarea comorilor si descoperirea , anterior, a
corpului lui Palas. Intr-o lucrare din secolul XIII, ‘’Mirabilia Romae’’ ce prezenta frumusetile Romei, statuile
Dioscurilor de pe Quirinal sunt prezentate ca fiind sculptate din ordinal imparatului Tiberius. Ruinele Romei nu-I
interesau numai pe amatorii de antichitati. Dar inceputurile arheologiei ca disciplina, sunt inseparail legate de
explozia intelectuala Renasterii si Umanismului European. Interesul pentru lumea Greco-romana, descoperirea a
numeroase monumente de arhitectura si arta prilejuite de construirea edificiilor Renasterii au ddezvoltat gustul
pentru colectionarea de antichitati, activitatea colectionarilor constituind nucleul viitoarei stiinte a arheologiei.
Acum voi aborda partea legate de legislatie, si modul in care arheologii trebuie sa tine cont de ea si cum pot sa
contribuie la pastrarea patrimoniului culturarl. Partea Standard, cuprinde supragherea, ce are ca scop inregistrara
patrimoniului arheologic descoperit pe parcursul unor lucrari de investitie in zona, dintr-o zona data, folosind ccele
mai adecvate tehnici si practice. Supravegherea arheologica va fi astfel conceputa, incat sa ie in acord cu proiectul
investitional, regulametul sapaturilor arheologice din Romania, cu codul Deontologic al arheologilor din Romania,
precum si cu legislatie in vigoare. Definitia acestei supravegheri arheologice este urmatoarea. Ea este o operatiune
planificata, limitata in timp, nedistributiva si/sau intruziva ce are ca scop observarea, inregistrarea datelor si
cercetarea ce se desfasoara in acelasi timp cu alte lucrari de teren ce nu are character arheologic. Supravegherea se
desasoara pe o arie limitata acolo unde exista posibilitatea ca lucrarile aflate in defasurare sa afecteze sau sa
distruga patrimoniul arhelogic mobil sau structuri vechi. In final se face un raport, care se redacteaza obligatoriu in
limba romana.

Scopul supraveggherii arheologice este:

De a permite, in limita resursselor avute la dispozitie, dobandirea de informatii despre patrimoniul arheologic p rin
înregistrarea tuturor datelor relevante referitoare la prezena sau natura acestuia, care nu pot fi cunoscute, înainte
de declararea unor lucruri care afecteaza solul. Oferirea arheologului care efectueaza supravegherea posibilitatea,
atunci când este cazul, de a semnala tuturor elementeimportante înainte ca elemente ale patrimoniului arheologic
fie distruse înainte de a fi pus în evidenta materialul arheologic. Obiectivul principal al supravegherii arheologice este
acela de a determina, într-o arie data, exista sau absenta patrimoniului arheologic. Uneori ca raspuns la o interventie
asupra solului care reprezinta o amenintare la adresa potentialului arheologic a unei zone sau a unui sit arheologic.
Acum trecem la procedurile propiu-zise:

1.1 Aceste proceduri încearca sa defineasca modalitile cele mai potrivite pentru executarea evaluarii de terenuri
pentru raportarea rezultatelor, respectând CDAR. De asemenea, încearca si extinda si sa explice definitiile generale
din RSAR.

1.2 Standardul si procedurile se aplica tuturor tipurilor de cercetari fie ca sunt generate de cercetarea fundamentala,
de interesul comunitatilor locale în cadrul procesului de planificare urbanistica, de propuneri investitionale
individuale, în toate cazurile în care patrimoniul arheologic este amenintat.

1.3 Supravegherea arheologica va fi realizata cu respectarea întregii legislatii aflate în vigoare în momentul elaborarii
ei. Cunoasterea legislatiei este principala raspundere a arheologului si tot el este cel care trebuie sa asigure
respectarea tuturor normelor juridice în vigoare. Acum vom vedea o serie de principii din Codul Deontologic al
Arheologilor din România

2.1 Arheologul care întreprinde o supraveghere arheologica trebuie sa adere la principiile continute de Codul
Deontologic al Arheologilor din România, si la legile care guverneaza aceste principii:

2.1 Arheologul trebuie sa conceapa supravegherea arheologica pentru a obtine maximul de informatii stiitifice si sa
asigure aplicarea celor mai bune metode pentru le a salva si înregistra.

2.2 Arheologul are responsabilitatea de a nu se implica într-un proiect de supraveghere arheologica pentru care nu
este calificat sau adecvat pregatita.

2.3 Arheologul are responsabilitatea de a asigura, cât mai mult posibil, conservarea patrimoniului arheologic.

2.4 Arheologul trebuie sa adere la cele mai înalte standarde etice si de comportament responsabil în prelucrarea
materialelor arheologice.

2. 5 Arheologul are responsabilitatea de a face publice rezultatele cercetarii într-un interval de timp cât mai scurt.

2.6 Arheologul care conduce o echipa de cercetare:

2.7 Trebuie sa asigure o echitabila programare a efortului stiinific si fizic al membrilor echipei.

2.8 Trebuie sa recunoasca dreptul angajatilor si colegilor si de a avea aspiratii în probleme legate de cariera, si
siguranta a muncii si sa asigure sanse egale pentru angajare si perfectionare profesionala.

2.9 Arheologul care conduce un colectiv de cercetare este raspunzitor pentru încheierea unui contract, în limba
româna si sub jurisdictie româneasca, ale carui clause.

2.10 Nu pun în pericol fizic sau juridic pe nici unul dintre membrii echipei sale.

2.11 Asigura ca termenii activitatii specifice sunt foarte clar definiti.

Identificarea Proiectului de supraveghere arheologic:

3.1.1 Conform prevederilor legislatiei în vigoare un investitor, persoana fizica sau juridica de drept public sau privat
trebuie si asigure finalizarea cercetarilor arheologice, deci si supravegherea arheologica, înca din fazele incipiente ale
programelor investitionale, aceasta fiind parte componenta a strategiilor de dezvoltare durabila, economico-sociala,
turistica, urbanistica si de amenajare a teritoriului, la nivel national si local.

3.1.2 În cazul zonelor cu potential arheologic autorizarea administrativa a unui proiect investitional, (certificat de
urbanism, autorizatie de construire sau de desfiintare etc). Este conditionata de obtinerea unei aprobari
administrative bazata pe o decizie stiitifica. Raportul de supraveghere arheologica este semnat de un arheolog
atestat de Ministerul Culturii. Astfel, o supraveghere arheologica poate fi solicitata de o institutie de stat pentru a
conditiona eliberarea unui act administrativ chiar si în cazul în care se doreste un raspuns negativ ce îi este necesar
solicitatorului, în cazurile în care s-a ajuns la concluzia ca nu sunt necesare alte forme de actiune pentru a identifica
potentialul arheologic într-o zona data.

3.1.3 Studiile de Impact asupra Mediului se aplica acelor proiecte pentru care acest lucru este prevazut de legislatia
în vigoare privitoare la protectia mediului în scopul de a analiza posibilele efecte ale lucrarilor în timpul desfasurarii
lor. În acest caz investitorilor li se cere de catre institutia guvernamentala competenta si ofere toate informatiile
necesare pentru ca Certificatul/Avizul de mediu sa fie emis, inclusive, fiind nevoit sa se creeze un raport de evaluare
teoretica, de teren, de arheologica. SIM este obligatoriu pentru unele proiecte si aria de aplicabilitate a acestuia va fi
extinsa în viitor. Supravegherea arheologica poate fi un element obligatoriu al SIM19. 15 OG 43, art. 6.

3.1.4 De regula proiectele pentru care este necesar SIM sunt initiate de investitori privati mai degraba decât de catre
autoritatile locale si acestia se adreseaza directiilor pentru cultura, culte si patrimoniu cultural judetene, respectiv a
municipiului Bucuresti.

3.1.5 Supravegherea arheologica realizata la cererea investitorului va respecta toate normele metodologice,
stiintifice si etice aplicabile în domeniul arheologiei chiar daca contractul încheiat pentru aceasta contine clauze de
confidentialitate.

3.1.6 Este obligatoriu pentru arheologi si realizeze o supraveghere arheologica numai pe baza unui proiect ce contine
specificaii scrise, si asupra carora s-a cazut de acord cu investitorul. Numai astfel va fi asigurata adecvarea mijloacelor
la cerinte si numai în acest caz respectarea standardelor metodologice de catre arheologi poate fi corect cuantificata.

3.1.7 Specificatiile scrise trebuie sa contina scopul investitiei si al lucrarilor proiectate a avea loc, suprafata afectata,
modul de actiune si o programare în timp a acestora calendarul, astfel încât arheologul sa poata cuantifica,
implementa si monitoriza lucrurile necesare pentru protectia patrimoniului arheologic.

3.1.8 În cazul în care arheologul are la dispozitie un proiect tehnic al investitiei el se va asigura ca acesta contine
toate detaliile necesare pentru a putea lua deciziile corecte în realizarea supravegherii arheologice si adaptarea ei la
conditiile în care urmeaza a fi realizata investitia, inclusiv a costurilor legate de supravegherea si efectuarea
lucrarilor.

3.2 Proiectul de supraveghere arheologic:

3.2.1 Stadiul pregatirii si planificarii oricarui proiect este esential pentru asigurarea succesului. Aceasta parte se
refera la stadiile initiale ale proiectului, deci poate fi o faza posterioara evaluarii de teren care a ajuns la concluzia
necesitasi de a se întreprinde o supraveghere arheologica.

3.2.2 Rezumatul proiectului este o trasare a liniilor directoare, cu indicarea scopului care face necesara desfasurarea
acestei activitati si a standardelor cuantificabile pe baza, carora se poate constitui un proiect de supraveghere
arheologica, dar trebuie conceput ca posibila baza de pornire pentru un viitor proiect de cercetare arheologica.

3.2.3 Proiectul pune în eviden si modul de lucru, cu destule detalii ca sa poata fi cuantificabil, implementat si
monitorizat, pe baza unui standard masurabil.

3.2.5 Un proiect de supraveghere arheologica va specifica, de asemenea, modul de lucru, cu destule detalii care sa-l
faca cuantificabil, implementabil si monitorizabil pornind de la un standard masurabil. Proiectul cuprinde informatii
aditionale care si acopere si detaliile contractuale, asa cum sunt cele la nivel de resurse umane sau costuri.

3.2.6 Proiectul trebuie sa fie conceput de persoane calificate si experimentate, care sa foloseasca, la nevoie, si
specialisti din alte domenii.

3.2.7 În cazul SIM, supravegherea arheologica poate fi solicitata si de serviciile autoritatilor locale cu atributii de
protectia mediului, urbanism sau sistematizare.

3.2.8 În cazul în care supravegherea arheologica este realizata pentru un proiect investitional ce necesita SIM,
responsabilitatea realizarii supravegherii arheologice revine investitorului atât din punct de vedere financiar cât si al
asigurarii ca este realizata de personal calificat si atestat de Ministerul Culturii.

3.2.9 Propunerile de realizare a unei supravegheri arheologice, în cazurile în care exista o amenintare la adresa
patrimoniului arheologic, vor avea o forma scrisa din care si reiasa protectia existenta ca urmare a existen ei de situri
arheologice înscrise în RAN sau în LMI.

3.2.10 Raportul de supraveghere arheologica trebuie si fie elaborat în limba româna, în termeni clari si în suficient
detaliu pentru a permite o informare corecta si la obiect din punct de vedere stiintific si juridic.

3.2.11 Orice arheolog care este pus în situatia de a elabora un raport de supraveghere arheologica este obligat sa
consulte toate sursele de informatie disponibile, si cunoasc prevederile legale în vigoare si sa le respecte.

3.2.12 Arheologul trebuie sa înteleaga ca scopul supravegherii arheologice este de a determina prezenabsenta a
patrimoniului arheologic, a naturii acestuia, si determine distributia sa spatial etc.

3.2.13 Proiectul va include strategia de colectare si strategia de înregistrare a distributiei spaliale a artefactelor si
ecofactelor.

3.3.8 Înregistrarile (scrise, grafice, electronice, digitale si fotografice) trebuie sa se conformeze standardelor
existente. Înregistrarile digitale facute ca parte a proiectului trebuie si contina date standard. Arheologul trebuie sa
se asigure ca înregistrarile digitale, pe hârtie si fotografice, vor fi stocate în siguranta, în locuri potrivite si ca vor
exista copii de siguranta, iar acestea vor fi depozitate în locatii diferite.


Ordonanța nr. 43/2000 privind protecția
patrimoniului arheologic și declararea unor situri
arheologice ca zone de interes național
Modificări (4), Puneri în aplicare (2), Respingeri de
neconstituționalitate (1), Referințe (5), Derogări (4), Reviste (1), Jurisprudență relevantă, Referințe în jurisprudență
Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 31 ianuarie 2000

Formă aplicabilă de la 24 noiembrie 2006

ORDONANȚA nr. 43 din 30 ianuarie 2000

(**republicată**)privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri
arheologice ca zone de interes național*)
EMITENT  GUVERNUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006

Ordonanța Guvernului nr. 43/2000, aprobata cu modificări și completări

prin Legea nr. 378/2001, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 352 din 26 aprilie 2005.Capitolul I Dispoziții generaleArticolul 1Prezenta
ordonanță reglementează regimul juridic general al descoperirilor și al cercetării
arheologice, precum și protejarea patrimoniului arheologic, parte a patrimoniului
cultural național.Articolul 2(1) În înțelesul prezentei ordonanțe:a) regimul juridic
general al descoperirilor și al cercetării arheologice cuprinde ansamblul de măsuri
juridice, administrative, financiar-fiscale și tehnice menite să asigure
prospectarea, identificarea, decopertarea, inventarierea, conservarea și
restaurarea, asigurarea pazei, întreținerea și punerea în valoare a bunurilor
arheologice, precum și a terenurilor în care se găsesc acestea, în vederea
cercetării sau, după caz, clasării acestora ca bunuri culturale mobile ori ca
monumente istorice;b) patrimoniul arheologic reprezintă ansamblul bunurilor
arheologice care este format din:1. siturile arheologice înscrise în Repertoriul
arheologic național, cu excepția celor distruse ori dispărute, și siturile clasate în
Lista monumentelor istorice, situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce
cuprind vestigii arheologice: așezări, necropole, structuri, construcții, grupuri de
clădiri, precum și terenurile cu potențial arheologic reperat, definite conform
legii;2. bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestărilor umane, împreună cu
terenul în care acestea au fost descoperite;c) prin cercetare arheologică se
înțelege ansamblul de măsuri având caracter științific și tehnic, menite să asigure
prospectarea, identificarea, decopertarea prin săpături arheologice, investigarea,
recoltarea, înregistrarea și valorificarea științifică, inclusiv publicarea,
patrimoniului arheologic;d) cercetările arheologice sistematice sunt cercetările de
întindere și durata, executate conform unui proiect de cercetare
multianual;e) cercetările arheologice preventive sunt:1. determinate de lucrările
de construire, modificare, extindere sau reparare privind cai de comunicație,
dotări tehnico-edilitare, inclusiv subterane și subacvatice, excavări, exploatări de
cariere, construcția de rețele magistrale, amenajări pentru îmbunătățiri funciare,
rețele de telecomunicații, amplasarea de relee și antene de telecomunicații, lucrări
de cercetare și de prospectare a terenurilor - foraje și excavări - necesare în
vederea efectuării studiilor geotehnice, amplasarea balastierelor și a sondelor de
gaze și petrol, precum și orice alte lucrări care afectează suprafața solului și
subsolul, în zonele cu patrimoniu arheologic reperat, indiferent dacă se executa în
intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de forma de proprietate a
terenului;2. întreprinse în zonele cu patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat,
precum și cele care sunt determinate de lucrările de restaurare parțială sau totala
a monumentelor istorice, desfășurate potrivit legislației în vigoare privitoare la
protejarea monumentelor istorice;f) prin descoperire arheologică se înțelege
evidențierea, prin intermediul săpăturilor arheologice, a vestigiilor, obiectelor și
urmelor manifestărilor umane, care constituie mărturii ale epocilor și civilizațiilor
dispărute;g) prin descoperire arheologică întâmplătoare se înțelege evidențierea
de bunuri de patrimoniu arheologic ca urmare a acțiunii factorilor naturali sau a
acțiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică atestată;h) prin zona cu
patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat se înțelege terenul în care, ca urmare a
cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute
la lit. b);i) prin sit arheologic declarat zona de interes național se înțelege zona de
interes arheologic prioritar care se instituie asupra teritoriului ce cuprinde siturile
arheologice ale căror cercetare științifică, protejare și punere în valoare sunt de
importanță excepțională pentru istoria și cultura națională, prin mărturiile
materiale, bunurile mobile sau imobile care fac parte ori sunt propuse să facă
parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural național mobil sau, după caz,
din categoria monumentelor istorice aflate în Lista patrimoniului mondial;j) prin
zona cu patrimoniu arheologic reperat se înțelege terenul delimitat conform legii,
în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informațiilor sau a
studiilor științifice care atesta existenta subterana ori subacvatică de bunuri de
patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural național;
până la finalizarea cercetării arheologice și luarea masurilor corespunzătoare de
protecție și punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecție a
siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată și zone cu
potențial arheologic reperat;k) prin zona cu potențial arheologic evidențiat
întâmplător se înțelege terenul în care existenta bunurilor de patrimoniu
arheologic s-a evidențiat, în mod neprevăzut, ca urmare a:1. acțiunilor umane,
altele decât cercetarea arheologică atestată, cum ar fi: lucrări de construcții,
lucrări de prospecțiuni geologice, inclusiv teledetecție, lucrări agricole, precum și
alte tipuri de lucrări și cercetări efectuate subteran sau subacvatic;2. acțiunilor
factorilor naturali, cum ar fi: seisme, alunecări de teren, inundații, eroziunea
solului și altele, și în cazul cărora este necesară o cercetare arheologică în vederea
înregistrării și valorificării științifice a acestora.(2) Cercetările arheologice
preventive sunt parte componenta a strategiilor de dezvoltare durabila,
economico-sociala, turistica, urbanistică și de amenajare a teritoriului, la nivel
național și local.(3) Normele privind procedurile și standardele arheologice se
instituie prin ordin al ministrului culturii și cultelor în conformitate cu prevederile
prezentei ordonanțe și se aplică tuturor tipurilor de cercetări arheologice.(4) Toate
etapele cercetării arheologice sunt parte integrantă a activității de cercetare
științifică, așa cum este definită de legislația în domeniu.(5) Toate etapele
cercetării arheologice, constând în inventariere, diagnostic, săpătură,
supraveghere și intervenții asupra materialului arheologic, vor fi întreprinse
folosindu-se toate acele metode, tehnici și practici specifice, considerate necesare
pentru a obține maximum de informații referitoare la patrimoniul arheologic din
zona cercetată.(6) Toate etapele cercetării arheologice se realizează numai pe
baza unui proiect aprobat de Comisia Națională de Arheologie și se vor finaliza
prin rapoarte ce cuprind datele esențiale pentru justificarea metodei și tehnicilor
folosite, a resurselor utilizate, precum și a concluziilor la care s-a ajuns.(7) Etapele
de diagnostic, săpătură sau supraveghere arheologică pot fi necesare în
următoarele cazuri:a) punerea în practica a unui proiect de cercetare arheologică
sistematica;b) ca parte a unui studiu de impact asupra mediului, în condițiile
prevăzute de legislația privind protecția mediului;c) ca urmare a unei preconizate
intervenții asupra solului, care poate reprezenta o amenințare pentru potențialul
arheologic al unei zone delimitate sau al unui sit arheologic;d) ca parte a fazelor
de realizare și avizare a documentațiilor urbanistice, în cadrul legal stabilit de
documentațiile de urbanism naționale, regionale, locale și/sau în stadiul elaborării
acestora;e) ca urmare a unor procese naturale care pun în evidenta bunuri de
patrimoniu arheologic;f) ca urmare a unor acțiuni umane, altele decât cercetarea
arheologică, și a lucrărilor prevăzute la art. 6;g) în cazul elaborării de planuri
investiționale și de dezvoltare inițiate la nivel privat, local, regional, național sau
internațional.(8) Etapele cercetării arheologice pot fi inițiate sau desfășurate ca
urmare a cererii unei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat.
(9) Cercetarea arheologică prealabila este obligatorie în toate cazurile de emitere
a acordurilor de mediu pentru zone cu patrimoniu arheologic, constituind unica
modalitate de identificare, descriere și evaluare a efectelor directe și indirecte ale
proiectelor investiționale asupra patrimoniului arheologic.(10) Emiterea acordului
de mediu se face numai după emiterea avizului Ministerului Culturii și Cultelor,
pentru aplicarea principiului conservării integrate.(11) Costurile cercetărilor
arheologice necesare acordului de mediu sunt în sarcina titularului de investiție.
(12) Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice, concretizată în raportul
arheologic elaborat conform standardelor în vigoare, sta la baza stabilirii statutului
juridic de protejare a descoperirilor arheologice sau, după caz, a descărcării de
sarcina arheologică a zonei.(13) Zona cu patrimoniu arheologic evidențiat
întâmplător se delimitează în jurul locului descoperirii arheologice întâmplătoare,
după caz, astfel:a) pe toată suprafața terenului care face obiectul autorizării de
construire;b) pe o raza de 50 de metri fata de locul descoperirii, în cazul în care
descoperirea s-a făcut ca urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au
nevoie de autorizație de construire;c) pe toată suprafața terenului afectat de
acțiunea factorilor naturali.Capitolul II Protejarea patrimoniului arheologicArticolul
3(1) Statul garantează și asigura protejarea patrimoniului arheologic în condițiile
stabilite prin prezenta ordonanță.(2) Ministerul Culturii și Cultelor este autoritatea
administrației publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea
strategiilor și normelor specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului
arheologic și care urmărește aplicarea acestora.(3) Cercetarea arheologică se
realizează, în condițiile prezentei ordonanțe, de către personalul de specialitate
atestat și înregistrat în Registrul arheologilor, conform prevederilor
Regulamentului săpăturilor arheologice din România, precum și cu respectarea
normelor privind standardele și procedurile arheologice și în acord cu principiile
Codului deontologic al arheologilor din România.(4) Autoritățile administrației
publice centrale de specialitate, instituțiile de specialitate subordonate acestora și
autoritățile administrației publice locale colaborează și răspund, conform legii, de
activitatea de protejare a patrimoniului arheologic. Articolul 4(1) Bunurile de
patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural național și pot
fi clasate și protejate drept bunuri de patrimoniu cultural național mobil, drept
situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii.(2) Descoperirile de
vestigii arheologice sau de bunuri mobile din categoria celor care fac obiectul
clasării în patrimoniul cultural național mobil, realizate ca urmare a cercetărilor
arheologice, se anunță de către titularul autorizației de cercetare a serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, în termen de 72 de ore.
(3) Bunurile mobile, descoperite în condițiile prevăzute la alin. (2), revin de drept
instituțiilor participante la cercetare, conform protocolului încheiat între părți și
conform standardelor și procedurilor arheologice.(4) Descoperirile arheologice
întâmplătoare se anunță, în termen de cel mult 72 de ore, primarului unității
administrativ-teritoriale de către persoana descoperitoare, proprietarul ori titularul
dreptului de administrare a terenului în cauza.Articolul 5(1) Prin protejarea bunurilor
de patrimoniu arheologic și a terenurilor din zonele definite la art. 2 alin. (1) lit. j)
și k) se înțelege adoptarea masurilor științifice, administrative și tehnice care
urmăresc păstrarea vestigiilor descoperite întâmplător sau ca urmare a cercetării
arheologice până la clasarea bunurilor respective ori până la finalizarea cercetării
arheologice, prin instituirea de obligații în sarcina proprietarilor, administratorilor
sau titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conțin ori au conținut
bunurile de patrimoniu arheologic respective, precum și prin reglementarea sau
interzicerea oricăror activități umane, inclusiv a celor autorizate anterior.
(2) Descărcarea de sarcina arheologică este procedura prin care se confirma ca un
teren în care a fost evidențiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităților
umane curente.(3) Certificatul de descărcare de sarcina arheologică reprezintă
actul administrativ emis în condițiile prezentei ordonanțe, prin care se anulează
regimul de protecție instituit anterior asupra terenului în care a fost evidențiat
patrimoniul arheologic.(4) Regimul de protecție a zonelor cu potențial arheologic
cunoscut și cercetat este reglementat de legislația în vigoare privitoare la
protejarea monumentelor istorice și a bunurilor mobile care fac parte din
patrimoniul cultural național.(5) Certificatul de descărcare de sarcina arheologică,
prevăzut la alin. (3), este emis de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii și Cultelor, cu obligația acestora de înștiințare a direcției de specialitate din
cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, în termen de 10 zile.(6) Cercetările
arheologice preventive și supravegherea arheologică sunt obligatorii în cadrul
proiectelor de restaurare; supravegherea arheologică este inclusă în devizul
constructorului, urmând ca decontarea să se realizeze pe baza raportului de
cercetare întocmit de arheolog.(7) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat,
delimitate și instituite conform legii, beneficiază de protecția acordată zonelor
protejate, precum și de masurile specifice de protecție prevăzute de prezenta
ordonanță.(8) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător și
delimitat conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. k) se instituie, din momentul
descoperirii de bunuri arheologice, pentru o perioadă ce nu poate depăși 12 luni,
regimul de protecție pentru bunurile arheologice și zonele cu potențial arheologic,
în vederea cercetării și stabilirii regimului de protejare.(9) Cercetările arheologice
se efectuează numai pe baza autorizației emise de Ministerul Culturii și Cultelor și
în conformitate cu aceasta, în condițiile prezentei ordonanțe.(10) Persoanele fizice
și juridice care dețin și/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să
obțină în prealabil autorizația inspectoratului de politie al județului respectiv, a
Direcției Generale de Politie a Municipiului București, în a căror rază teritoriala își
au domiciliul sau, după caz, sediul, și să se înregistreze la aceste autorități.
(11) Prevederile alin. (10) nu se aplică unităților și formațiunilor Ministerului
Apărării, Ministerului Administrației și Internelor, Serviciului Roman de Informații
și ale Serviciului de Protecție și Paza.(12) În vederea deținerii detectoarelor de
metale de către personalul de specialitate atestat și înscris în Registrul
arheologilor, acesta are obligația ca, înainte de a obține autorizația prevăzută
la alin. (10), să obțină avizul prealabil emis de Ministerul Culturii și Cultelor.
(13) Accesul cu detectoare de metal și utilizarea lor în situri arheologice, în zonele
de interes arheologic prioritar și în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat
sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii și
Cultelor.(14) Până la descărcarea de sarcina arheologică terenul care face obiectul
cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii.(15) Autorizarea lucrărilor
de construire sau de desființare din zonele cu patrimoniu arheologic se aproba
numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor.(16) În
cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător, în condițiile
prevederilor alin. (8), până la descărcarea de sarcina arheologică, autorizarea de
construire se suspenda sau, după caz, primarul unității administrativ-teritoriale
dispune întreruperea oricărei alte activități, în conformitate cu avizul serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, și se instituie regimul de
supraveghere sau săpătură arheologică.(17) În cazul proiectelor de infrastructura
de transport de interes național, Certificatul de descărcare de sarcina arheologică
se va emite pentru fiecare parte din teren care poate fi redată activităților umane
curente.------------Alin. (17) al art. 5 a fost introdus de art. I din ORDONANȚA nr.
13 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie
2007.(18) Emiterea unui răspuns cu privire la solicitarea eliberării unui certificat
de descărcare de sarcină arheologică trebuie să se realizeze în termen de cel mult
12 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8).------------Alin. (18) al art.
5 a fost introdus de pct. 1 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie
2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Articolul
6(1) Pentru efectuarea săpăturilor impuse de cercetările arheologice se folosește și
personal necalificat, angajat prin convenție încheiată între instituția angajatoare și
lucrători, în condițiile prezentei ordonanțe.(2) Convențiile prevăzute la alin. (1) se
pot încheia pentru o durată de cel mult 180 de zile, pentru desfășurarea unor
activități sezoniere cu program de lucru prelungit; condițiile și metodologia
încheierii acestor convenții se stabilesc prin ordin al ministrului culturii și cultelor,
care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe.
(3) Instituțiile organizatoare pot folosi și alți specialiști pentru efectuarea de
cercetări, studii sau alte lucrări, care își vor desfășura activitatea pe bază de
contract încheiat în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe, cu modificările și completările ulterioare; contractul conține clauze cu
privire la termenul de predare a raportului de cercetare, precum și cu privire la
cesionarea dreptului de autor asupra rezultatelor științifice ale cercetării, studiului
sau lucrării efectuate.(4) Contravaloarea serviciilor și activităților prestate
potrivit alin. (1) și (3) se stabilește prin negociere directa între părți; pentru
aceasta se calculează impozitul și contribuția la asigurările de sănătate, potrivit
legii.(5) În vederea emiterii certificatului prevăzut la art. 5 alin. (5), pentru siturile
aflate în zone de interes arheologic prioritar, siturile clasate în grupa A din Lista
monumentelor istorice și pentru toate investițiile, cu excepția locuințelor
particulare aflate în alte zone, rapoartele de cercetare se trimit spre aprobare
Comisiei Naționale de Arheologie.(6) Certificatele de descărcare de sarcina
arheologică emise în lipsa aprobării Comisiei Naționale de Arheologie sunt nule de
drept.Articolul 7În cazul lucrărilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e), persoanele
fizice sau juridice, de drept public ori privat, precum și ordonatorii principali de
credite ai autorităților și instituțiilor publice au obligația sa finanțeze:a) stabilirea,
prin studiul de fezabilitate al investiției și prin proiectul tehnic, a masurilor ce
urmează să fie detaliate și a necesarului de fonduri pentru cercetarea preventiva
sau supravegherea arheologică, după caz, și protejarea patrimoniului arheologic
sau, după caz, descărcarea de sarcina arheologică a zonei afectate de lucrări și
aplicarea acestor măsuri;b) activitatea de supraveghere arheologică, pe întreaga
durata a lucrărilor, având drept scop protejarea patrimoniului arheologic și a
descoperirilor arheologice întâmplătoare;c) orice modificări ale proiectului,
necesare pentru protejarea descoperirilor arheologice.Articolul 8(1) Agenția
Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliara și oficiile din subordinea sa au
obligația sa includă zonele de patrimoniu arheologic reperat, pe baza Repertoriului
arheologic național, în planurile cadastrale și în hărțile topografice; lista
cuprinzând aceste zone se preia de la serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor.(2) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat,
înregistrate în Repertoriul arheologic național, se includ în cadastrul de specialitate
al zonelor protejate naturale și construite.(3) Agenția Națională de Cadastru și
Publicitate Imobiliara și oficiile din subordinea sa au obligația sa furnizeze la
cerere, cu titlu gratuit, pe orice tip de suport, documentele necesare Ministerului
Culturii și Cultelor și serviciilor sale deconcentrate, pentru realizarea Listei
monumentelor istorice și a Repertoriului arheologic național. Articolul
9(1) Proprietarii și titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale
asupra terenurilor în care se afla situri arheologice și celor pe care au fost
instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat au obligația de a permite accesul
personalului autorizat, în condițiile prezentei ordonanțe, în vederea cercetării și
protejării patrimoniului arheologic, precum și asigurării masurilor de protecție și
paza a bunurilor de patrimoniu.(2) Proprietarii sau arendașii de terenuri, persoane
fizice sau juridice de drept privat, sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri pentru
veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul săpăturilor
arheologice pentru perioada în care se desfășoară acestea, în cuantumurile și în
condițiile stabilite prin metodologia aprobata prin hotărâre a Guvernului.
(3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plătește persoanei
îndreptățite de către finanțatorul săpăturii arheologice, în termen de 60 de zile de
la data începerii cercetării.(4) Aducerea terenului la condiția sa inițială revine
finanțatorului cercetării arheologice.Articolul 10Bunurile mobile rezultate în urma
descoperirilor arheologice întâmplătoare vor fi predate de către descoperitor, în
termen de maximum 72 de ore, serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii și Cultelor.Articolul 11Proprietarii terenurilor sunt scutiți de plată impozitului
pe terenul agricol pentru suprafețele afectate de cercetările arheologice, pe
întreaga durata a efectuării acestora.Capitolul III Instituții și organisme de
specialitate cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului arheologic Articolul
12În domeniul protejării patrimoniului arheologic Ministerul Culturii și Cultelor
îndeplinește, direct sau prin instituțiile sale subordonate, următoarele
atribuții:a) asigura aplicarea strategiei naționale, elaborarea normelor și
metodologiilor specifice și urmărește respectarea prevederilor legale din
domeniu;b) asigura îndeplinirea angajamentelor referitoare la protecția
patrimoniului arheologic la care România este parte, asumate prin convențiile
internaționale referitoare la protecția patrimoniului arheologic la care România
este parte;c) reprezintă statul în relația cu proprietarii imobilelor, terenurilor sau
ai construcțiilor din zonele cu patrimoniu arheologic și din zonele în care se
evidențiază descoperiri arheologice;d) eliberează autorizația de săpătură
arheologică sistematica, prin compartimentul sau de specialitate, în urma
consultării Comisiei Naționale de Arheologie;e) eliberează autorizațiile de
diagnostic, săpătură arheologică preventiva și supraveghere arheologică, prin
compartimentul sau de specialitate, în condițiile prezentei
ordonanțe;f) actualizează standardele și procedurile arheologice și urmărește
respectarea acestora și a Regulamentului săpăturilor arheologice din
România;g) instituie, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, modelele
stampilelor, ale cererilor de autorizație, ale autorizațiilor, certificatelor, avizelor și
fiselor tehnice necesare cercetării arheologice;h) elaborează metodologia de
planificare, executare și control privind săpăturile preventive, care se aproba prin
ordin al ministrului culturii și cultelor;i) elaborează metodologia de selectare a
proiectelor arheologice în vederea finanțării;j) stabilește un sistem de norme, pe
baza căruia se realizează devizele estimative și un model de contract pentru
fiecare tip de cercetare arheologică, ce se aproba prin ordin al ministrului culturii
și cultelor;k) administrează baza de date care alcătuiește Repertoriul arheologic
național;l) administrează baza de date cuprinzând Registrul arheologilor și asigura
actualizarea acestuia;m) finanțează sau cofinanțează, împreună cu autoritățile și
instituțiile publice, cu persoanele fizice ori juridice de drept privat interesate,
cercetarea patrimoniului arheologic, conform strategiei proprii în acest
domeniu;n) asigura editarea și publicarea anuală de către Comisia Națională de
Arheologie a Cronicii cercetărilor arheologice, precum și a altor publicații de
specialitate;o) organizează și finanțează anual sesiunea națională de rapoarte
arheologice.Articolul 13Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și
Cultelor îndeplinesc, în domeniul protejării patrimoniului arheologic, următoarele
atribuții:a) urmăresc respectarea autorizației de săpătură arheologică, a
Regulamentului săpăturilor arheologice și a standardelor și procedurilor
arheologice în unitatea administrativ-teritoriala de competența;b) avizează, pe
baza referatelor de specialitate, lucrările ce urmează să fie efectuate în zonele cu
patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător;c) asigura supravegherea de
specialitate a lucrărilor la care au fost consemnate descoperiri arheologice
întâmplătoare, declanșând, după caz, procedurile de clasare prevăzute de
lege;d) emit Certificatul de descărcare de sarcina arheologică, conform
prevederilor prezentei ordonanțe;e) anunță politia și jandarmeria cu privire la
fiecare descoperire întâmplătoare, așa cum este ea definită în prezenta ordonanță,
în vederea organizării pazei și/sau a supravegherii zonei respective. Articolul
14(1) Comisia Națională de Arheologie funcționează ca organism științific de
specialitate, fără personalitate juridica, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului
arheologic, pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor.(2) Comisia Națională de
Arheologie este formata din specialiști în domeniu, care își desfășoară activitatea
în institutele de profil arheologic, muzee, precum și în alte instituții.(3) Comisia
Națională de Arheologie propune aprobarea, prin ordin al ministrului culturii și
cultelor, a programelor naționale de cercetare, a metodologiilor, a normativelor și
a reglementarilor tehnico-științifice din domeniul cercetării arheologice.(4) Comisia
Națională de Arheologie are 21 de membri și funcționează în conformitate cu
regulamentul sau de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului
culturii și cultelor.(5) Funcționarea Comisiei Naționale de Arheologie este asigurată
de Ministerul Culturii și Cultelor.(6) Secretarul Comisiei Naționale de Arheologie
este numit prin ordin al ministrului culturii și cultelor din cadrul compartimentului
de specialitate din structura Ministerului Culturii și Cultelor. Articolul
15(1) Componenta nominala a Comisiei Naționale de Arheologie este aprobata prin
ordin al ministrului culturii și cultelor, dintre specialiștii în domeniu, propuși în
conformitate cu prevederile prezentului articol.(2) Membrii Comisiei Naționale de
Arheologie au un mandat de 2 ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură
dată, și sunt propuși conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii
și patrimoniului național, de către:a) Comisia Națională de
Arheologie;b) Academia Română, prin institutele sale de specialitate;c) facultățile
și institutele de cercetare de specialitate din domeniul
învățământului;d) Ministerul Culturii și Patrimoniului Național;e) muzeele și
asociațiile profesionale în domeniu, conform metodologiei stabilite prin ordin al
ministrului culturii și patrimoniului național.-----------Alin. (2) al art. 15 a fost
modificat de art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 9 februarie
2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 15 februarie 2011.
(3) Președintele Comisiei Naționale de Arheologie este numit prin ordin al
ministrului culturii și patrimoniului național pentru un mandat de 2 ani-----------
Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12
din 9 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 15 februarie
2011.(4) Ministrul culturii și cultelor aproba prin ordin propunerea Comisiei
Naționale de Arheologie cu privire la președintele acesteia sau o poate respinge,
motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi
Comisia Națională de Arheologie își menține propunerea inițială, ministrul culturii
și cultelor are obligația sa o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt întrunite cele două
treimi, ministrul culturii și cultelor solicită Comisiei Naționale de Arheologie o nouă
propunere.Articolul 16Comisia Națională de Arheologie are următoarele
atribuții:a) elaborează strategia națională în domeniul cercetării
arheologice;b) propune avizarea planului anual al cercetărilor arheologice
sistematice din România;c) propune avizarea proiectelor de cercetare
arheologică;d) propune avizarea normelor și metodologiilor din domeniul
cercetării arheologice;e) elaborează metodologia de atestare a instituțiilor care au
dreptul de a efectua cercetări arheologice, în vederea evitării oricărui conflict de
interese;f) elaborează și actualizează Regulamentul săpăturilor
arheologice;g) analizează solicitările cu privire la eliberarea autorizațiilor de
săpături arheologice sistematice, indiferent de sursa lor de
finanțare;h) elaborează metodologia de clasare a siturilor arheologice în Lista
monumentelor istorice, care se aproba prin ordin al ministrului culturii și
cultelor;i) propune clasarea siturilor arheologice;j) stabilește criteriile și avizează
atestarea specialiștilor și experților din domeniul cercetării arheologice, înscriși în
Registrul arheologilor;k) propune avizarea documentațiilor de urbanism și
amenajare a teritoriului, care cuprind situri arheologice clasate în categoria A a
Listei monumentelor istorice sau zone cu patrimoniu arheologic reperat;l) propune
avizarea studiilor de fundamentare pentru definirea, instituirea și delimitarea
zonelor protejate care cuprind patrimoniul arheologic;m) formulează prioritățile
cercetării arheologice în vederea alocării sumelor necesare de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, conform criteriilor stabilite prin ordin
al ministrului culturii și cultelor;n) propune Ministerului Culturii și Cultelor sau
autorităților administrației publice locale achiziționarea de terenuri cu bunuri de
patrimoniu arheologic;o) analizează contestațiile din domeniul sau de
competența;p) propune avizarea programelor de pregătire a specialiștilor și a
planurilor de specializare în domeniul cercetării arheologice;r) reprezintă România
în cadrul organismelor internaționale de specialitate similare;s) propune avizarea
proiectelor cercetărilor arheologice efectuate de misiunile arheologice române pe
teritoriul altor state, precum și protocoalele de colaborare cu parteneri străini
privind cercetări arheologice din România;s) propune actualizarea Listei
cuprinzând siturile arheologice de interes prioritar;t) îndeplinește și alte atribuții
din domeniu, în condițiile legii.Articolul 17(1) Repertoriul arheologic național este
administrat de Ministerul Culturii și Cultelor, potrivit regulamentului aprobat prin
ordin al ministrului culturii și cultelor.(2) Institutul Național al Patrimoniului
asigura administrarea bazelor de date privind inventarierea informatizată a
patrimoniului arheologic, prin Repertoriul arheologic național.----------Alin. (2) al
art. 17 a fost modificat de pct. 2 al art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12
din 9 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 15 februarie
2011, prin înlocuirea unei sintagme.(3) Toate drepturile asupra datelor privind
patrimoniul arheologic aparțin de drept Ministerului Culturii și Cultelor, care
reglementează modul lor de utilizare.(4) Repertoriul arheologic național cuprinde
date științifice, cartografice, topografice, imagini, planuri, precum și orice alte
informații privitoare la:a) zonele cu potențial arheologic cunoscut și cercetat,
zonele cu potențial arheologic cunoscut și necercetat, precum și zonele al căror
potențial arheologic devine cunoscut întâmplător sau ca urmare a cercetărilor
arheologice preventive;b) monumentele, ansamblurile și siturile istorice în care s-
au efectuat sau sunt în curs de desfășurare cercetări arheologice;c) informații
științifice privind bunurile mobile descoperite în zonele sau la monumentele
istorice prevăzute la lit. a) și b);d) situri arheologice distruse sau dispărute.Articolul
18Monumentele, ansamblurile și siturile arheologice clasate în Lista monumentelor
istorice, în grupa A sau B, se înscriu și în Repertoriul arheologic național. Capitolul
IV Atribuțiile autorităților administrației publice locale în domeniul patrimoniului
arheologicArticolul 19În vederea protejării patrimoniului arheologic și a respectării
prevederilor legale în acest domeniu autoritățile administrației publice locale au
următoarele atribuții:a) cooperează cu organismele și instituțiile publice cu
responsabilități în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în
aplicare și respectarea masurilor și deciziilor acestora;b) asigura protejarea
patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice
sau preventive și a descoperirilor arheologice întâmplătoare, aflate în domeniul
public ori privat al unităților administrativ-teritoriale respective, alocând resurse
financiare în acest scop;c) pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept
public ori privat pentru finanțarea cercetării și punerea în valoare a descoperirilor
arheologice;d) finanțează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcina
arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sunt
ordonatori principali de credite, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop,
potrivit prevederilor prezentei ordonanțe;e) cuprind în programele de dezvoltare
economico-sociala și urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective
specifice privind protejarea patrimoniului arheologic;f) aproba documentațiile de
amenajare a teritoriului și de urbanism, în conformitate cu avizele de specialitate
ale Ministerului Culturii și Cultelor, și elaborează sau modifica astfel de
documentații în scopul stabilirii de măsuri de protejare a patrimoniului arheologic
evidențiat întâmplător ori ca urmare a cercetărilor arheologice preventive, potrivit
legii;g) eliberează autorizația de construire și desființare numai pe baza și în
conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, pentru lucrări în zone cu
patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat, descoperit întâmplător sau de interes
arheologic prioritar;h) colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor, transmițând acestora informații actualizate cu
privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic
reperat;i) precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone
cu patrimoniu arheologic reperat;j) iau masurile administrative corespunzătoare și
notifica proprietarilor și titularilor de drepturi reale asupra imobilelor obligațiile ce
le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice
întâmplătoare.Articolul 20În domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat în
teritoriul sau administrativ de competența, primarul are următoarele atribuții
specifice:a) dispune suspendarea autorizației de construire și oprirea oricăror
lucrări de construire sau de desființare de construcții, în situația descoperirii de
vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declanșat procedura de
clasare, anunță în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al Ministerului
Culturii și Cultelor și organizează paza descoperirilor arheologice
întâmplătoare;b) eliberează autorizația de construire sau de desființare, numai pe
baza și în conformitate cu prevederile avizului Ministerului Culturii și Cultelor,
pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum și pentru
lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător;c) asigura
paza și protecția descoperirilor arheologice aflate în proprietate publică, apărute ca
urmare a cercetărilor sistematice sau preventive, semnalând de urgenta serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor orice nerespectare a
legii.Capitolul V Zone de interes arheologic prioritarArticolul 21(1) Dezvoltarea
durabila a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes național;
protejarea și punerea în valoare a patrimoniului arheologic din aceste zone sunt,
în condițiile legii, cauza de utilitate publică.(2) Finanțarea cercetării arheologice, a
conservării, restaurării și punerii în valoare a siturilor din zonele de interes
arheologic prioritar se face de la bugetul de stat prin bugetul alocat Ministerului
Culturii și Cultelor.(3) Cheltuielile necesare în vederea elaborării planurilor de
management, a cercetărilor arheologice, conservării, restaurării și punerii în
valoare a siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se pot asigura, prin
cofinanțare, în condițiile legii, din bugetele autorităților administrației publice
locale pe al căror teritoriu se afla aceste situri. Articolul 22(1) Autoritățile
administrației publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zone de interes
arheologic prioritar au obligația de a prevedea măsuri administrative și tehnice
pentru protejarea patrimoniului arheologic și punerea sa în valoare prin integrarea
acestuia în planurile de dezvoltare economica, sociala și teritoriala a localităților.
(2) Autoritățile prevăzute la alin. (1) au obligația sa prevadă în bugetele proprii
fondurile necesare pentru:a) elaborarea și, după caz, modificarea documentațiilor
de urbanism și amenajare a teritoriului, în vederea protejării și punerii în valoare a
patrimoniului arheologic;b) elaborarea reglementarilor speciale de protecție în
zona;c) marcarea limitelor zonei de interes arheologic prioritar și informarea
publicului cu privire la regimul special de protecție a zonei.(3) Pentru îndeplinirea
atribuțiilor ce le revin și pentru elaborarea documentațiilor prevăzute la alin.
(2) autoritățile administrației publice locale pot beneficia de transferuri cu
destinație speciala din bugetul de stat, în condițiile legii, precum și de cofinanțare
de la bugetul ministerelor implicate.(4) Avizarea documentațiilor de urbanism și
amenajare a teritoriului pentru zonele de interes arheologic prioritar se face de
către Ministerul Culturii și Cultelor.Articolul 23(1) Proprietarii și titularii dreptului de
administrare și ai altor drepturi reale asupra imobilelor din siturile arheologice din
zonele de interes arheologic prioritar au obligația de a permite accesul
personalului autorizat de Ministerul Culturii și Cultelor în vederea cercetării
arheologice și protejării patrimoniului arheologic și de a asigura masurile de
protecție și paza a bunurilor de patrimoniu arheologic, conform legii.(2) Ca urmare
a protecției speciale a siturilor arheologice înscrise în Repertoriul arheologic
național, în condițiile prevăzute la art. 22, proprietarii sau arendașii, persoane
fizice ori juridice de drept privat, sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri pentru
veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul săpăturilor
arheologice pentru perioada în care se desfășoară acestea, în cuantumurile și în
condițiile stabilite prin metodologia aprobata prin hotărâre a Guvernului.
(3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plătește persoanei
îndreptățite de către finanțatorul săpăturii arheologice, în termen de 60 de zile de
la data începerii cercetării arheologice.Capitolul VI Infracțiuni și
contravențiiArticolul 24Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe atrage, după caz,
răspunderea civila, administrativa, materială, disciplinara, contravențională sau
penala.Articolul 25Efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în
absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică, constituie infracțiune și
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.------------Art. 25
a fost modificat de pct. 2 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie
2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Articolul
26Accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu
arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.------------Art. 26 a
fost modificat de pct. 3 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie
2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Articolul
27(1) Vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără
autorizația prevăzută la art. 5 alin. (10) constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Detectoarele oferite spre
vânzare în condițiile alin. (1) se confiscă.------------Art. 27 a fost modificat de pct.
4 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.Articolul 28(1) Constituie contravenții
următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:a) desfășurarea, fără
autorizația emisa în condițiile prezentei ordonanțe, de cercetări arheologice,
precum și a oricăror alte activități care afectează integritatea sau pun în pericol
conservarea patrimoniului arheologic, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000
lei;b) neanunțarea descoperirilor arheologice prevăzute la art. 4 alin. (2), de către
titularul autorizației de cercetare, cu amendă de la 2.500 lei la 10.000
lei;c) neanunțarea de către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (4), în termenul
stabilit de prezenta ordonanță, a descoperirilor arheologice întâmplătoare, cu
amendă de la 2.000 lei la 50.000 lei și confiscarea bunurilor
descoperite;c^1) nesoluționarea în termenul prevăzut la art. 5 alin. (18) a cererii
privind eliberarea certificatului de descărcare de sarcină, dacă nu a fost săvârșită
în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiune, cu amendă
de la 2.500 lei la 10.000 lei;-----------Lit. c^1) a alin. (1) al art. 28 a fost
introdusă de pct. 5 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.d) încălcarea
prevederilor art. 7 lit. a) și b), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000
lei;e) nerespectarea avizului Ministerului Culturii și Cultelor sau emiterea
autorizației de construire în absenta acestui aviz pentru lucrările de construire sau
de desființare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, cu amendă de la
10.000 lei la 50.000 lei;f) neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 13 lit.
a) și c), cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;g) deținerea de detectoare de
metale, fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. (10), cu amendă de la 25.000 lei
la 75.000 lei și confiscarea detectoarelor;h) deținerea de detectoare de metale,
fără avizul prevăzut la art. 5 alin. (12), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei și
confiscarea detectoarelor;i) încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) și ale art. 23
alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.(2) Cuantumul amenzilor
prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.Articolul
29(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac, după caz, de
către:a) specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și
Cultelor;b) împuterniciții Ministerului Culturii și Cultelor;c) inspectorii teritoriali ai
Inspectoratului de Stat în Construcții;d) organele de politie, care au și obligația de
a da curs oricăror solicitări în exercitarea atribuțiilor personalului prevăzut la lit.
a)-c).(2) Contravențiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), b) și i) se constata, iar
sancțiunea se aplică de către specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor, de către primar, respectiv de primarul general al
municipiului București, sau de președintele consiliului județean, precum și de către
împuterniciții acestora.(3) Contravenția prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c^1 ) se
constată, iar sancțiunea se aplică de către specialiștii serviciilor publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, de către
împuterniciții Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, de către organele de
poliție, de către primar, respectiv de primarul general al municipiului București,
sau de președintele consiliului județean, precum și de către împuterniciții
acestora.------------Alin. (3) al art. 29 a fost introdus de pct. 6 al art. 88 din
LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757
din 12 noiembrie 2012.Articolul 30Contravențiilor prevăzute la art. 28 le sunt
aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 și 29.Articolul
31Abrogat.-----------Art. 31 a fost abrogat de pct. 7 al art. 88 din LEGEA nr. 187
din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie
2012.Articolul 32(1) Neanunțarea descoperirilor arheologice prilejuite de lucrările de
construire ori de desființare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită din
culpă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.-----------
Art. 32 a fost modificat de pct. 8 al art. 88 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie
2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie
2012.NOTĂ:Reproducem mai jos prevederile art. II și III din Legea nr.
258/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.
43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri
arheologice ca zone de interes național, care nu sunt încorporate în textul
republicat al Ordonanței Guvernului nr. 43/2000:Articolul IIPentru aplicarea principiului conservării
integrate a patrimoniului arheologic și pentru integrarea în politicile naționale și locale de protejare a mediului, Ministerul Culturii și Cultelor
elaborează, împreună cu Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în termen de
90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Metodologia aprobării cercetărilor arheologice din zonele naturale protejate și parcurile
naționale și naturale, care se aproba prin ordin comun al celor trei miniștri și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Art. III. -
Prima lista cuprinzând zonele de interes arheologic prioritar va fi elaborata în cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Acum urmeaza sa abordez o parte mai diicila din tema propusa, care se refera la marile descoperiri geografice, si la modul in care ele au
influentat interesul oamenilor pentru antichitati. Mai intai, trebuie sa ne intrebam cum a fost descoperită lumea? Adică, cum un anumit grup de
oameni care trăiau în jurul Mării Mediterane, au devenit succesiv conștienți de celelalte părți ale globului? Fiecare parte a pământului, din câte
știm, a fost locuită de om în timpul celor cinci sau șase mii de ani în care europenii și-au păstrat cunoștințele și, în tot acest timp, locuitorii
fiecărei părți, desigur, erau familiarizați cu acea parte particulară: Kamtschatkans îl cunoșteau pe Kamtschatka, Groenlandezii și Groenlanda;
diferitele triburi ale indienilor din America de Nord au cunoscut, în orice caz, acea parte a Americii peste care au rătăcit, cu mult înainte ca
Columb, cum spunem noi, să o „descopere”. Acestia, nu numai că își cunosc propria țară, dar își pot exprima cunoștințele în hărți cu o precizie
foarte remarcabilă. Un esquimal pe nume Kalliherey a scos, din propria sa cunoaștere a coastei dintre Smith Channel și Cape York, o hartă a
acesteia, variind doar în detalii minute din graficul Amiralității. Un originar din Tahiti, pe nume Tupaia, a întocmit pentru Cook o hartă a
Pacificului, extinzându-se peste patruzeci și cinci de grade de longitudine (aproape 3000 de mile), oferind dimensiunea și poziția relativă a
principalelor insule peste acel imens traseu de ocean. Aproape toate descoperirile geografice ale europenilor au fost aduse în mod asemănător cu
ajutorul unor ghizi care știau neapărat țara pe care stăpânii lor europeni doreau „să o descopere”. Prin urmare, ceea ce înțelegem prin istoria
descoperirii geografice este aducerea treptată la cunoașterea națiunilor civilizației care înconjoară Marea Mediterană pe întinse suprafețe de
pământ care se extind în toate direcțiile de la ea. Există în principal două diviziuni ale acestei istorii - descoperirea Lumii Vechi și cea a Noii,
inclusiv a Australiei sub cel din urmă termen. Deși vorbim de descoperire geografică, la noi ne gândim descoperirea unor noi triburi de oameni.
Abia recent oamenii au căutat cunoștințe despre pământuri, în afară de oamenii care le locuiesc. S-ar putea spune aproape că istoria descoperirii
geografice, așa numită în mod corespunzător, începe cu căpitanul Cook, motivul căreia călătoriile a fost curiozitatea științifică pur. Dar, înainte
de timpul său, oamenii doreau să se cunoască unul pe altul din două motive principale: voiau să învingă sau voiau să facă comerț; sau poate am
putea reduce motivele la unul - voiau să le cucerească, pentru că voiau să facă comerț. În zilele noastre am observat un amestec remarcabil dintre
cele trei motive, ceea ce a dus la împărțirea europeană a Africii - poate cel mai remarcabil eveniment al ultimului sfârșit al secolului al XIX-lea.
Speke și Burton, Livingstone și Stanley, au investigat interiorul din dragoste de aventură și de cunoaștere; apoi au venit marile companii
comerciale tranzacționate; și, în sfârșit, guvernele cărora le aparțin și-au asumat responsabilitatea pentru teritoriile astfel făcute cunoscute lumii
civilizate. În patruzeci de ani, harta Africii, care era practic un gol în interior și, după cum se va arăta, era mai bine cunoscută în 1680 decât în
1850, a fost completată aproape complet de cercetări din motive de cucerire, de comerț, sau de curiozitate științifică. Atunci, în etapele sale
anterioare, istoria descoperirii geografice este în principal o istorie a cuceririi, iar ceea ce va trebui să facem va fi să oferim o scurtă istorie a
lumii antice, din punctul de vedere al acelei lumi. "Deveniți cunoscut cui?" puteți întreba; și trebuie să stabilim mai întâi această întrebare. Am
putea, desigur, să luăm cea mai timpurie lucrare geografică cunoscută de noi - al zecelea capitol din Geneză - și să putem descoperi modul în
care restul lumii a devenit cunoscut israeliților când au devenit parte a Imperiului Roman; dar în istorie toate drumurile duc spre Roma sau
departe de ea și este mai util pentru fiecare scop să ia Roma ca punct central. Cu toate acestea, Roma a intrat doar ca moștenitor al imperiilor
anterioare care răspândeau cunoașterea pământului și a omului prin cucerire cu mult înainte ca Roma să aibă importanță; și chiar când romanii
erau stăpânii întregii vaste moșteniri, nu aveau ei înșiși capacitatea de a înregistra cunoștințele geografice astfel dobândite și este la un grec pe
nume Ptolemeu, profesor al marii universități din Alexandria, căruia îi datorăm cunoașterea noastră despre cât știa lumea antică despre pământ.
Va fi convenabil să se stabilească acest lucru mai întâi și apoi să se schițeze rapid cursul evenimentelor istorice care au dus la cunoașterea pe
care o înregistrează Ptolemeu.

Explorarea la nivel mondial a început cu descoperirile portugheze din arhipelagurile atlantice din Madeira și Azore în 1419 și 1427, apoi pe
coasta Africii după 1434 până la stabilirea traseului pe mare spre India, în 1498, de Vasco da Gama, urmată de explorarea Oceanul Indian și
coasta asiatică până la descoperirea Japoniei, în 1543; și din Coroana Castilei (Spania), călătoriile trans-atlantice ale lui Christopher Columb
către Americi între 1492 și 1502 și prima circumnavigare a globului în 1519-1522. Aceste descoperiri au dus la numeroase expediții navale în
oceanele Atlantic, Indian și Pacific și expediții terestre în America, Asia, Africa și Australia, care au continuat până la sfârșitul secolului XIX,
urmate de explorarea regiunilor polare în secolul XX.

Explorarea europeană de peste mări a dus la creșterea comerțului global și a imperiilor coloniale europene, cu contactul dintre Lumea Veche
(Europa, Asia și Africa) și Lumea Nouă (America și Australia) producând schimbul columbian, un transfer larg de plante , animale, alimente,
populații umane (inclusiv sclavi), boli transmisibile și cultură între emisferele estice și occidentale. Age of Discovery și explorarea europeană
ulterioară au permis cartografierea lumii, ceea ce a dus la o nouă viziune asupra lumii și civilizații îndepărtate care au intrat în contact, dar au dus
și la propagarea bolilor care au decimat populațiile care nu au contactat anterior cu Eurasia și Africa și la înrobirea. , exploatare, cucerire militară
și dominanță economică de către Europa și coloniile sale asupra populațiilor autohtone. De asemenea, a permis extinderea creștinismului în
întreaga lume: odată cu răspândirea activității misionare, în cele din urmă a devenit cea mai mare religie din lume.

Dar cel mai mare dintre vicerezii portughezi a fost Affonso de Albuquerque, care a capturat postul important din Goa, pe continentul India, care
încă mai aparține Portugaliei, și portul Ormuz, care, am văzut, a fost unul dintre centrele din comerțul estic. Și mai importantă a fost capturarea
Moluccas sau Insulele Spice, care au fost descoperite în 1511, după ce portughezii au pus mâna pe Malacca. Până în 1521, portughezii aveau
stăpânirea deplină a Insulelor Spice și dețineau astfel comerțul de condimente în întregime în propriile lor mâini. Rezultatul a fost observat
curând în creșterea prețurilor pe piețele europene. Întrucât la sfârșitul secolului al XV-lea ardeiul, de exemplu, era de aproximativ 17 ani. un
kilogram, de la 1521 și mai departe, prețul său mediu a crescut la 25 de ani, și astfel cu aproape toate ingredientele cu ajutorul cărora mâncarea
putea fi făcută mai gustoasă. Totuși, una dintre circumstanțe, care a aruncat monopolul în mâinile portughezilor, a fost confiscarea Egiptului în
1521 de către turci sub Selim I., ceea ce ar fi în mod firesc să deconteze cursul comerțului de la vechiul său traseu prin Alexandria. De la
Moluccas, accesul ușor a fost găsit în China și, în cele din urmă, în Japonia, astfel încât portughezii au avut o perioadă de timp în mâinile lor
întregul comerț estic, de care Europa depindea pentru majoritatea luxurilor sale.

După cum vom vedea, portughezii au câștigat doar cu gâtul - dacă putem folosi o expresie sportivă - în cursa pentru posesia Insulelor Spice. În
chiar anul în care au pus stăpânire pe ei, Magellan, în drum spre lume, ajunsese în Filipine, la câteva sute de kilometri de ei, iar nava sa, Victoria,
a navigat de fapt prin ele în acel an. De fapt, 1521 este un an critic în descoperirea lumii, căci atât spaniolul cât și portughezul (cele două națiuni
care au încercat să ajungă în Indii la est și la vest) au ajuns la obiectivul dorințelor lor, Insulele Spice, în care în același an, în timp ce închiderea
Egiptului la comerț a avut loc în mod oportun pentru a devia comerțul în mâinile portughezilor. În cele din urmă, anul 1521 a fost semnalat prin
moartea lui Emmanuel din Portugalia, sub auspiciile căruia a fost finalizată lucrarea prințului Henry Navigatorul.

Trebuie aici să observăm că anticipăm din nou chestiuni. De îndată ce a fost anunțată descoperirea Lumii Noi, Papa a fost apelat la, pentru a
determina părțile relative ale Spaniei și Portugaliei în descoperirile care urmau clar în călătoria lui Columb. Prin taurul său, datat 4 mai 1493,
Alexandru al VI-lea. a acordat toate descoperirile din vest Spaniei, lăsând să se înțeleagă că toate cele din est aparțineau Portugaliei. Linia de
demarcație era una imaginară, trasă de la pol la pol și trecea o sută de ligi la vest de Insulele Azore și Capul Verde, care se presupunea, în
geografia inexactă a vremii, să fie în același meridian. În anul următor, monarhul portughez a solicitat o revizuire a raya, deoarece acest lucru l-
ar fi ferit de tot ce a fost descoperit în Lumea Nouă; iar linia de demarcație a fost apoi mutată 270 de ligi spre vest, sau în total 1110 mile vest de
Cape Verdes. Într-o coincidență curiosă, în șase ani Cabral descoperise Brazilia. Aceasta a fost ideea care a acaparat mintea lui Cristofor
Columb, născut la Genova în 1446, de umil părinte, tatăl său fiind un țesător. Se pare că a obținut suficiente cunoștințe pentru a-l permite să
studieze lucrările învățatului și ale anticilor în traduceri latine. Dar în primii ani și-a dedicat atenția pentru a obține o cunoștință practică de
croitorie. Pe vremea lui, așa cum am văzut, Portugalia a fost centrul cunoașterii geografice, iar el și fratele său Bartolomeo, după multe călătorii
spre nord și sud, s-au stabilit în sfârșit la Lisabona - fratele său ca un hărțograf și el însuși ca practic. marinar. Era vorba despre anul 1473, iar la
scurt timp după aceea s-a căsătorit cu Felipa Moñiz, fiica lui Bartolomeo Perestrello, un italian aflat în slujba regelui Portugaliei, și pentru un
timp guvernator al Madeira.

Acum s-a întâmplat tocmai în acest moment că în Portugalia există un zvon că un anumit filosof italian, numit Toscanelli, a prezentat opinii cu
privire la posibilitatea unui voiaj spre vest spre Cathay sau China, iar regele portughez, printr-un călugăr. pe nume Martinez, i-a cerut lui
Toscanelli să-i cunoască părerile, care au fost date într-o scrisoare din 25 iunie 1474. Se pare că, în mod independent, Columb auzise zvonul și i-
a aplicat lui Toscanelli, pentru că în răspunsul acestuia din urmă el, ca un om de afaceri bun, și-a scurtat răspunsul dându-i o copie a scrisorii pe
care i-o scrisese recent lui Martinez. Ceea ce era mai important și mai util, Toscanelli a trimis o hartă care arată în ore (sau grade) distanța
probabilă dintre Spania și Cathay spre vest. Adăugând informațiile date de Marco Polo la părerile incorecte ale lui Ptolemeu despre lățimea lumii
locuite, Toscanelli a redus distanța de la Azore la 52 °, sau 3120 mile. Columb și-a exprimat întotdeauna datoria față de harta lui Toscanelli
pentru îndrumarea sa și, după cum vom vedea, a depins foarte îndeaproape de ea, atât în direcție, cât și în estimarea distanței de parcurs. Din
păcate, această hartă a fost pierdută, dar dintr-o listă de poziții geografice, cu latitudinea și longitudinea, întemeiate pe ea, geografii moderni au
reușit să o restaureze într-un detaliu și poate fi introdusă aici o schiță simplificată, ca poate cel mai important document din cariera lui Columb.

Cu siguranță, dacă a avut ideea de a ajunge la Indii printr-o călătorie spre vest înainte sau nu, a adoptat cu entuziasm opiniile lui Toscanelli și și-
a dedicat întreaga viață de acum înainte să încerce să le funcționeze.

El a strâns toate informațiile pe care le-a putut obține despre insulele fabuloase ale Atlanticului - Insula St. Brandan, unde acel sfânt irlandez a
găsit muritori fericiți; și Insula Antilla, imaginată de alții, cu cele șapte orașe ale sale. A strâns toate bârfele pe care le-a putut auzi - de cadavre
misterioase aruncate pe malul Canarelor și care nu seamănă cu nicio rasă de bărbați cunoscuți de Europa; de cani uriașe, găsite pe țărmurile
acelorași insule, în mod evident sculptate de priceperea omului. Destul de curios, aceste dovezi erau mai degrabă logic împotriva existenței unei
rute spre vest către Indii, deoarece nu indicau o cursă necunoscută, dar, pentru o minte entuziastă ca cea a lui Columb, orice a ajutat să-l
confirme în ideea sa fixă și în afară de aceasta, el a putut întotdeauna să răspundă că aceste semne materiale proveneau din insula necunoscută
Zipangu, pe care Marco Polo le-a descris la o distanță de țărmurile Cathay.

El s-a apropiat mai întâi, așa cum era firesc, regele Portugaliei, în a cărui țară trăia și a cărei politică tradițională era îndreptată spre explorarea
maritimă. Însă portughezii urmăreau de o jumătate de secol o altă metodă de a ajunge în India și nu erau înclinați să reia ideea nouă de străin,
care să străbată politica lor de lungă durată de a face spre Africa. I s-a dat, însă, o audiere, dar raportul a fost nefavorabil, iar Columb a trebuit să-
și întoarcă privirea în altă parte. Există o tradiție că monarhul portughez și consilierii săi s-au gândit mai degrabă la ideile lui Columb la început;
și a încercat în secret să le pună în executare; dar pilotul căruia i-au încredințat călătoria propusă și-a pierdut inima imediat ce a pierdut vederea
pământului și s-a întors cu un verdict advers asupra schemei. Nu se știe dacă Columb a auzit despre această tentativă medie de a-l împiedica, dar
îl găsim în 1487 fiind asistat de Curtea spaniolă, iar din acea perioadă pentru următorii cinci ani a fost ocupat în încercarea de a induce monarhii
catolici din Spania, Ferdinand și Isabella, pentru a-i permite să-și încerce noul plan de a ajunge la Indii. Operațiunile finale în expulzarea
maurilor din Spania tocmai atunci au cuprins toată atenția și tot capitalul lor, iar Columb a fost redus la disperare și a fost pe punctul de a renunța
la toate speranțele de a reuși în Spania, când unul dintre marii finanțatori, un evreu convertit pe nume Luis de Santaguel, s-a oferit să găsească
mijloace pentru călătorie, iar Columb a fost amintit. Istoria descoperirii geografice din America este astfel în mare măsură o istorie a cuceririi.
Bărbații au cunoscut atât linia de coastă, cât și interiorul, în timp ce se străduiau fie să facă comerț, fie să stabilească locul în care natura era
propice, sau țara își oferea bogății minerale sau vegetale care puteau fi ușor transportate. Din coastă, cunoștințele timpurii au fost dobândite
pentru geografie; dar acolo unde continentul se extinde fie spre nord, fie spre sud, ceea ce face ca interiorul să fie inaccesibil în scopuri
comerciale cu coastele, ignoranța a rămas chiar până în secolul actual. Chiar și până în zilele noastre, țara de la sud de valea Amazonului este
poate la fel de puțin cunoscută ca orice porțiune a suprafeței pământului, în timp ce, așa cum am văzut, nu a fost până în primii ani ai acestui
secol că au fost dobândite cunoștințe. din uriașa suprafață de țară dintre Mississippi și Munții Stâncoși. Extinderea firească a Statelor Unite,
făcută posibilă prin cedarea acestui tract către Statele de către Napoleon în 1803, cea care a adus-o în cunoștința tuturor. Această expansiune s-a
datorat în principal metodelor îmbunătățite de comunicare pe care aburul le-a oferit omenirii doar în acest secol. Dar pentru aceasta regiunea de
la est de Munții Stâncoși ar fi posibil să fie la fel de puțin cunoscută de europeni, chiar și în zilele noastre, precum Soudanul sau Somalilanda.
Datorită acestei extinderi naturale a statelor, și în mică măsură a Canadei, puține nume mari ale exploratorilor geografici sunt conectate cu
cunoștințele noastre despre interiorul Americii de Nord. Coloniștii necunoscuți au fost pionierii geografiei și nu cum a fost cazul în altă parte. În
celelalte două continente a căror istorie geografică mai avem de urmărit, Australia și Africa, exploratorii au precedat coloniști sau cuceritori și, în
general, putem urma cursul descoperirii geografice în cazul lor, fără a fi necesară discutarea istoriei lor politice.ggfffff. Între sec. XV-XVI,
navigatorii spanioli au organizat noi expediții de explorare a arhipeleagurilor din Marea Caraibelor, a
coastelor răsăritene ale Americii Centrale și Golfului Mexic și a țărmurilor nordice ale Americii de Sud,
creându-se condiții favorabile pentru cucerirea regiunilor în care înfloreau civilizațiile
mayașilor(America Centrală), aztecilor(Mexic) și incașilor(Peru). Cucerirea imperiului aztec și a
capitalei sale Tenochititlan a fost realizată de către spanioli conduși de Hernand Cortez în decurs de
doi ani (1519-1521). Deși avea la dispoziție forțe militare reduse, Cortez a profitat de superioritatea să
față de azteci în mijloacele de lupta: arme albe de oțel, cuirase, coifuri, cavalerie, arme de foc-și faptul
că unele triburi supuse de azteci, totonacii și tlaxcalanii erau nemulțumiți de dominația acestora.
Împăratul aztecilor, Montezuma a căutat să obțină retragerea spaniolă prin tratative, care nu au dus la
nici un rezultat, fiind ucis de populație. Cucerirea de către spanioli a nord-vestului Americii de Sud-țară
Biru, căreia spaniolii i-au spus Peru, a fost ușurată de luptele dinastice dintre Huascar și Atahualpa, fii
marelui Încă Huayma Capac, care a durat până în 1532, terminându-se cu victoria lui Atahulpa.
Profitând de superioritatea lor militară și fiind sprijiniți de partizanii lui Huascar, spaniolii conduși de
Francisco Pizarro și Diego Almagro, au cucerit Peru în 1532-1533. Spaniolii și-au extins stăpânirea în
Chile și Argentina, astfel până în sec. XVI, spaniolii au cucerit arhipelagurile din Marea
Caraibilor, America Centrală, Mexicul, Florida, regiunile din nordul, vestul și sud-vestul Americii de
Sud, punând bazele uriașului imperiu colonial spaniol din Lumea Nouă. În componentă imperiului au
intrat că urmare a expediție lui Magellan și insulele Filipine. Descoperirea și cucerirea de către spanioli
a unor întinse teritorii au fost urmate de un proces intens de colonizare. Au participat elemente dornice
de îmbogățire, provenite din paturi sociale felurite, rolul conducător avându-l micii nobili
săraci. Colonizarea a avut ca scop primordial exploatarea bogățiilor noilor colonii, metalelor prețioase,
populația amerindiană a fost deposedată prin formă de pământurile ei, redusă la servitute și supusă
unui șir de obligații față de coloniști, stat și biserică. Spaniolii le-au impus amerindienilor creștinarea în
rit catolic, au suprapus structurile sociale și organizării populației amerindiene structuri și instituții
feudale, care au creat feudalismul distinctiv hispano-american, caracterizat printr-o servitute
apăsătoare și opresiune impuse populației localnice.
Pământurile erau considerate proprietate a Coroanei, fiind deținute de noii stăpânitori sub formă de
concesiune funciară-ecomienda, al cărei senior-ecomendero, avea dreptul de a impune pe amerindieni
de pe domeniu-encomendado la redevențe în produse și prestații în muncă și de a-și exercită asupra
lor autoritatea judiciară și administrativă. Pentru asigurarea mâinii de lucru, populația localnică era
obligată , pe baza unui sistem de repartizare-repartimiento, să presteze munci istovitoare pe domenii,
în mine, la transporturi. Imensele teritorii descoperite și intrate sub stăpânirea Spaniei și care
depindeau direct de Coroana, erau conduse de organe centrale, care rezidau în metropolă și de
organe locale care funcționau în colonii. Organul central suprem era Consiliul Indiilor, creat în 1511 și
reorganizat în 1524, în a cărui competență intrau principalele probleme ale organizării și conducerii
posesiunilor spaniole din Americi. De Consiliul Indiilor depindea un organ specializat-Casă de
Contratacion, cu sediul la Sevilla, în a cărui cimpetenta intrau organizarea și supravegherea legăturilor
maritime și comerciale dintre Spania și posesiunile sale transoceanice. Coloniile erau împărțite în două
viceregate, unul cuprinzând posesiunile din Mexic și America Centrală, altul pe cele din America de
Sud, conduse de viceregi, numiți de suverani. Luptele și represiunile din epoca cuceririi, destrămarea
violență a structurilor sociale și a felului de viață tradițional, aservirea și muncă forțată în mine,
abuzurile administrației spaniole, epidemiile provocate de bolile aduse din Europa au provocat un rapid
regres demografic al populației amerindiene. El a trezit unele reacții ale coloniștilor și ale autorităților
din Spania, îngrijorate de scăderea potențialului uman din coloniile spaniole, un important rol revenind
călugărului domician Bartolomeu Las Casas, autorul lucrării „Brevissima relacion de la destruccion de
las Indis” care a denunțat ororile comise de spanioli împotriva amerindienilor. În urmă acesto proteste,
Carol Quintul a emis „Legi Noi” , prin care interzicea transformarea amerindienilor în sclavi și îngrădea
sistemul encomiendelor, dar efectul lor a fost redus, deoarece aplicarea era paralizată de opoziția
coloniștilor și de abuzurile și corupția autorităților coloniale. Interzicerea sclavajului amerindian a
stimulat în schimb comerțul cu sclavi negri, al căror număr a crescut considerabil, mai ales în America
Centrală.
Cum a stimulat cultura maiasa si incasa

Un călător nedeslușit ale cărui jurnale și scrisori au primit o largă circulație

printre cei (în special în Italia) interesați de trecutul clasic,

Cyriac - sau Ciriaco de ”Pizzecolli (1391-1452) - a jucat un rol de bază în

Călătoriile Cyriacului din Ancona> 43

01_ARCHC_SEC1.qxd 3/8/07 14:40 Pagina 43

creșterea gradului de conștientizare a savanților Renașterii timpurii despre rămășițele materiale ale (mai ales) grecești clasice. Cyriac, ca
comerciant și diplomatic

agent care lucra pentru Vatican, era extrem de bine conectat, iar observațiile sale despre situri și conținutul acestora (în special inscripții și statui)
erau

acut. Era, de asemenea, destul de conștient de faptul că atât de multe din ceea ce vedea

era în proces de dispariție prin distrugere, neglijare sau simplă

decădere în timp.

În timpul călătoriilor sale (1412-1449), Cyriac a copiat aproape o mie

inscripții în limba greacă și latină din îndepărtate precum Italia, Grecia,

Egeea și Asia Mică. Jurnalele sale conțin, de asemenea, desene detaliate ale sculpturilor, statuilor și clădirilor, multe dintre ele dispărând de
mult.

Fundația Palazzo dei Conservatori (1471)

Trei mii de ani de ocupație continuă au făcut cetatea Romei

un sit arheologic masiv. De la căderea sa în secolul al V-lea d.Hr., Romani

putea observa cu ușurință trecutul orașului lor, iar construcția oricărei noi clădiri a dus, de obicei, la descoperirea a încă ceva. Din păcate

rămășițele clădirilor erau atât de numeroase încât erau și ele un excelent

sursa materialului de construcție. Roma Evului Mediu și Renașterea nu

a stat doar pe trecutul său, a fost literalmente construit din piese.

În Evul Mediu, biserica din Lateran, construită de împăratul Constantin, a adăpostit o colecție de statui romane din bronz vechi descoperite

de pe site. Achiziția operelor de artă clasice de către romano-catolici

Biserica a fost o mărturie a moștenirii sale a puterii și a gloriei vechilor

Roma. În 1471, Papa Sixtus al IV-lea a adoptat un edict care interzicea exploatarea

și exportul de antichități, care au fost săpate și vândute și au fost

părăsind orașul Roma într-un ritm rapid. În același timp, într-un efort de creștere

44> Repere înainte de 1800

01_ARCHC_SEC1.qxd 3/8/07 14:40 Pagina 44

nivelul de apreciere a artei romane și a antichităților, pentru a le proclama o parte

din gloriile Romei actuale și de a încerca să oprească cele mai bune piese
părăsind Roma însăși, Sixtus al IV-lea a fondat primul muzeu public din lume

Palazzo dei Conservatori pe Dealul Capitolinei.

Primele statui care au fost duse la Palazzo pentru expoziție publică au fost

cei din Lateran: Lo Spinario (băiatul care scoate un ghimpe); Lupul Capitolină

(care era de fapt etruscan); Capitoline Camillus; și o marmură colosală

cap, mână și glob dintr-o figură despre care se crede Constantius II. Acestora

Sixtus al IV-lea a adăugat recent statuia de bronz aurit excavată a lui Hercule și

două opere de artă din marmură - osarul lui Agrippina cel Bătrân și un fragment

a unui grup mai mare de leu și cal. Împreună au devenit cel mai bun afișaj de antichități din Roma la acea vreme, mai bun decât orice colecție
privată contemporană și au atras un număr mare de localități și internaționale

vizitatori în oraș.

Ca parte a reconstrucției orașului Roma, Michelangelo a fost contractat

pentru a reproiecta și remodela Capitolina, care a inclus construirea celor două

Palazzo dei Conservatori, Palazzo Nuovo, care a fost terminat în 1655.

Colecțiile găzduite în aceste palazzi au crescut de-a lungul secolelor XVI, XVII și XVIII prin generozitatea papei, care nu

au donat doar părți din colecțiile proprii, dar au achiziționat și alte private

colecții pentru a preveni pierderea lor la Roma. Acestea includ colecția

a cardinalului Albani, care cuprinde 408 de sculpturi, atât portrete romane imperiale, cât și imagini ale filozofilor, precum și unele dintre marile
statui excavate la

Vila lui Hadrian, cum ar fi trompeta care moare sau Gladiatorul și Capitolina

Venus și Faun. Ambele palazzi au fost amalgamate, redenumite și restabilite

ca Musei Capitolini în 1816, după părți semnificative din colecțiile lor,

care fuseseră jafate de Napoleon I în 1797, au fost repatriate.

În 1503, Papa Iulius al II-lea, patronul Medici al lui Rafael și Michelangelo,

a fondat un alt muzeu în Belvedere Palazzetto din Vatican. El a donat lui Belvedere Apollo să fie centrul noii colecții expuse și

i s-au alăturat și alte piese celebre precum Laocoön. Acesta a fost începutul

a ceea ce urma să devină Muzeul Vaticanului. Din start a atras un

o audiență diferită de cea a Palazzo dei Conservatori, cea a artiștilor,

savanți și studenți. Prin acești vizitatori colecțiile Belvederei

Palazzetto a avut un impact semnificativ asupra gusturilor și idealurilor artistice ale aristocraților și familiilor regale ale Europei. Regele Francisc
I al Franței a selectat această colecție pentru distribuțiile care vor fi făcute pentru a reveni la Paris pentru a influența artiștii Franței,

pe care l-a văzut drept nou roa. Publicarea Historia Anglica (1512)

Trimis de papă în Anglia în 1501 pentru a colecta impozitele Vaticanului, Polidorul Vergil italian (cca. 1470-1555) a rămas, la invitația lui
Henric al VII-lea, să scrie

o nouă istorie a Angliei Tudor. A devenit un subiect englez și, în cele din urmă, arhidiacon în biserică, terminând prima versiune manuscrisă a sa

istorie în 1512. Cu toate acestea, alte două ediții au fost tipărite și publicate în
Basel (în ceea ce a devenit Elveția modernă). Primul, publicat în 1534,

a cuprins istoria britanică până în 1513, iar a doua, publicată în 1555,

a cuprins evenimentele până în 1538. Vergil s-a întors în Italia în 1553 după ce a supraviețuit

domnia lui Henric al VIII-lea, martor ocular pentru o perioadă agitată din punct de vedere politic în Anglia.

Istoria Angliei a lui Vergil a afirmat că este mai obiectivă decât toate celelalte

asta trecuse înainte. Acest lucru era în parte atribuibil faptului că era un

străin și mai puțin atașat de miturile naționale populare și parțial pentru că el

a fost un savant renascentist secular si un umanist. Faptul din urmă a însemnat că

Vergil a evaluat probele și argumentele și a investigat și comparat

înregistrări și surse. Cu toate acestea, în ciuda angajamentului său față de

Ținut de umanism, el nu a fost mai presus de a atribui evenimente spiritelor rele și

transformând istoria în propagandă. Cartea a fost dedicată lui Henric al VIII-lea

Regele lui Tudor, care a fost cel mai hotărât să sporească puterea dinastiei sale asupra puterii

prin utilizarea trecutului pentru a-și susține dreptul de a guverna. Există chiar zvonuri (neconfirmate) că Vergil a distrus documente care nu
susțineau interpretarea sa despre ascendența Tudor.

Historia Anglica a fost organizată cronologic; a început cu o descriere introductivă a geografiei și demografiei engleze, apoi a listelor cu

domniile și evenimentele regilor până la începutul secolului al XVI-lea (în

ediții ulterioare până la mijlocul secolului al XVI-lea). Unde se deosebea de celelalte

istoriile au fost în investigațiile sale de detalii, examinarea faptelor și

46> Repere înainte de 1800

01_ARCHC_SEC1.qxd 3/8/07 14:40 Pagina 46

dovezi ale inferențelor anterioare și noile interpretări ale acesteia din urmă,

doar unele dintre ele erau o propagandă evidentă pentru Tudori. De asemenea, a diferit

în acest sens, Vergil a scris nu numai despre istoria timpurie a Marii Britanii, dar a scris și

despre istoria mai recentă. El a înregistrat amintirile contemporanilor săi, diferențele dintre limbile actuale și mai vechi și tradițiile orale, precum
și observațiile sale despre obiceiurile engleze actuale.

Cu toate acestea, istoria lui Vergil a devenit cea mai controversată când a examinat

Mitul fundației Brutus înregistrat de Geoffrey din Monmouth. El s-a uitat

greu la dovezi și surse și nu a găsit înregistrări fiabile care să fie acceptate

Contul lui Geoffrey, considerându-l că nu are credibilitate. El a propus că prima așezare a Marii Britanii a fost probabil de triburi gauloase din
întreaga engleză

Canal în Franța. Acest nou trecut barbar, atât de diferit de glamourul clasic al lui Geoffrey, a făcut ca întreaga istorie a lui Vergil să fie
nepopulară în Anglia. A fost

republicată și vehiculată în Europa ca relatare definitivă a istoriei engleze, dar a invocat în Anglia ca atac romano-catolic asupra tradițiilor
naționale.

Cercetarea și scrierea istoriei în vremurile Tudor ar putea fi foarte periculoase.

În 1513, Vergil a căzut cu puternicul cardinal Wolsey și a fost încarcerat în Turnul Londrei. A fost doar intervenția personală a
papa care l-a eliberat. În consecință, descrierile sale despre Wolsey și partea sa

în evenimentele din timpul Reformei engleze au fost cu greu obiective. Până în 1533,

Henric al VIII-lea citea relatările lui Vergil din Anglica Historia ale regelui Henric I și

puterea sa luptă cu biserica ca precedente istorice care au ajutat la susținerea valabilității uzurpării sale a puterii Bisericii Romano-Catolice

Ole Worm (1588-1654) a fost educat la Universitatea din Copenhaga,

unde succesiv a devenit profesor de pedagogie, greacă, fizică și

medicament înainte de a deveni medic personal regelui Christian IV al Danemarcei. A fost un contemporan și coleg al anticharului suedez

Johan Bure și-a împărtășit interesele sale pentru pietrele rune și colectarea de artefacte arheologice și etnografice și alte antichități. Viermele
corespundea pe larg cu alți antichari din întreaga Europă, au învățat Old Norse

din Islanda pentru a traduce runde și au speculat despre tumuli

cu anticharul englez Sir Henry Spelman.

În 1626, probabil inspirat de activitatea lui Bure din Suedia, a contactat Worm

fiecare membru al clerului din Danemarca printr-o circulară regală, solicitând

ei raportează orice pietre rune, locurile de înmormântare sau alte resturi istorice. Au fost apoi trimiși proiectanții să înregistreze și să mapeze
rezultatele răspunsurilor. Această masă

informațiile au stat la baza celor șase volume ale lui Worm pe monumente daneze

publicat în 1644, care conținea un record de antichități daneze, cu ilustrații și hărți.

De asemenea, Worm a înființat Museum Wormianum, un fel de cabinet extins de curiozități, pentru a-și afișa colecțiile și donațiile altora. Acest

colecția a fost transmisă regelui Frederic al III-lea.

Indu

Revoluția industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al
XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca prima putere industrială a lumii până la
sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța, revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din
jurul anilor 1830. Cererea scăzută de produse industriale în condițiile unei populații predominant
agrare a făcut că adevărata eră industrială să înceapă abia în 1890. Industrializarea Germaniei a fost
marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile favorabile declanșării revoluției în acest domeniu fiind
create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială a SUA a debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin
aplicarea unei multitudini de invenții și inovații. Sosirea masivă de emigranți după 1865 a antrenat o
puternică dezvoltare a economiei americane și astfel în jurul anului 1900 SUA a devenit prima țară
industrială din lume. Descoperirile din domeniul științific au impulsionat apariția unor tehnici și invenții
moderne. Termenul de „arheologie industrială” începe să fie utilizat la jumătatea anilor ‘50 în Anglia, unde
stratificările industriei, începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea, marchează aproape tot teritoriul naţional. Se
propunea cercetarea urmelor revoluţiei industriale – fabrica, cu toate infrastructurile ei, căi ferate, poduri, gări,
cartiere muncitoreşti, hale comerciale, lucrări care nu numai că au modificat teritoriul, dar au condiţionat din ce în ce
mai profund viaţa colectivităţii. În 1959, “Council for British Archaeology” foloseşte oficial termenul şi chiar creează
un Comitet de Cercetare în Arheologie Industrială, aceasta în paralel cu înfiinţarea unor cursuri specializate la câteva
universităţi britanice. Din punct de vedere terminologic sintagma „arheologie industrială” a fost de la început
controversată. De la prima definiţie a domeniului, aparţinând lui Michael Rix, care afirma că arheologia industrială se
ocupă cu descoperirea vestigiilor timpurii produse de revoluţia industrială , noţiunea evoluează, iar înţelegerea sa
variază de la interpretări „poetice” (Franco Borsi, 1979 ) la definiţii contemporane mai tehnice şi cuprinzătoare
(Charta TICCIH 2003 ) Asocierea celor două noţiuni - “arheologie” / “industrial”, produce la prima vedere un fel de
“rumoare semantică”, cum spune Franco Borsi şi cere, desigur, unele explicaţii. Disconfortul terminologic derivă, din
aparenta contradicţie între noţiunea de arheologie ca ştiinţă a anticului, a pierdutului şi cea de industrial ca
fenomenologie tehnică, economică, productivă complexă, legată de trecutul recent, de actualitate - aici contradicţia
se referă la parametrul temporal. De asemeni contradictoriu este şi modul convenţional de înţelegere a arheologiei
clasice, pe de-o parte, ca studiu al producţiilor înalt artistice şi a industrialului, pe de altă parte, ce se referă la
practic, funcţional, material şi în minimă măsură la estetic. Înţelegerea arheologiei moderne ca arheologie a istoriei şi
nu doar a istoriei artei, precum şi renunţarea esteticii contemporane la conceptul de antiartisticitate a utilului,
apropie însă cele două noţiuni. Mergând mai departe, istoria ca ştiinţă contemporană, lăsând la o parte istoria
bătăliilor şi pe cea diplomatică, ia în considerare istoria economică, socială, politică, artistică şi deci şi istoria tehnicii.
La rândul ei, aceasta nu se mai limitează la istoria sterilă a maşinilor şi procedeelor de producţie, a materiilor prime,
ci le localizează într-o realitate a locurilor, fabricilor, a caselor în care locuiau cei ce făceau să funcţioneze aceste
maşini, a modului lor de viaţă . Perioada istorică la care se referă domeniul, este la rândul ei controversată, termenul
de “revoluţie industrială” fiind el însuşi relativ putându-se referi la o perioadă începând cu secolul al XVIII-lea până la
sfârşitul secolului al XIX-lea. Totodată, decalaje importante în evoluţia industriei în diferite regiuni ale globului,
situează intervenţii contemporane în timp la multe decenii „distanţă” unele de altele. Putem oare vorbi de industrie
înainte de 1700? Şi unde se încheie această perioadă? Putem considera prima centrală nucleară de la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial, drept monument de arheologie industrială? Dar aparatura informatică cvasi-
contemporană, generaţiile de calculatoare care se succed rapid, produsele de software, care se aruncă toate, cu
dezinvoltură, odată cu apariţia altor programe sau componente mai performante? În concluzie, cu toate că unele
dintre aceste întrebări nu şi-au găsit încă răspunsul şi chiar dacă specialiştii domeniului au fost desori mai preocupaţi
de protecţia imediată a patrimoniului industrial aflat în pericol decât de fundamentarea teoretică a domeniului,
„arheologia industrială există” şi s-a impus ca disciplină contemporană complexă. Asupra domeniului converg
interese disciplinare diverse, de la istoricul de artă, arhitect, urbanist, inginer, la sociolog şi istoricul industriei, iar aria
sa de cercetare se referă la mărturiile, materiale sau imateriale, ale modului de viaţă şi producţie industrială în
evoluţia lor istorică. Coroborând interpretarea acestor mărturii din punct de vedere economic, tehnologic sau
arhitectural etc., arheologia industrială face, în contemporan, un pas înainte luând în considerare puternica
semnificaţie culturală a patrimoniului industrial ca element al evoluţiei societăţii umane. Teritoriul României este
depozitar al unui patrimoniu industrial – construit sau mobil remarcabil pentru sud-estul European, datând în
principal din perioada secolelor al XVII-lea – al XXlea. Pe lângă obiecte singulare valoroase, sunt prezente eşantioane
coerente de dezvoltare ilustrând încă toate fazele cunoscute ale evoluţiei industriale (pre industrială,
manufacturiera, industrială, finde-siecle şi hiperindustrializata în epoca socialistă). După al doilea război mondial
regimul comunist a confiscat dar nu a distrus grav aceste dotări în dorinţa de a le exploata uneori cu investiţii mai
mult decât minime. Dotări tehnice excepţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea mai pot fi găsite chiar funcţionând
în România Din nefericire însă, preocupările şi, în consecinţă, reuşitele în recuperarea acestui valoros patrimoniu
sunt aproape inexistente. Situaţia economică precară a multora dintre societăţile ce deţin patrimoniu industrial le
determină pe acestea fie să abandoneze/vândă patrimoniul a cărui întreţinere este prea costisitoare, fie să-l
„refuncţionalizeze”, cu investiţii distructive ieftine şi de slabă calitate, pentru a-l închiria. Din comoditate sau din lipsa
unei strategii de perspectivă, sunt preferate construcţiile noi intervenţiilor mai pretenţioase pentru recuperare-
restaurare, sunt casate şi distruse utilaje valoroase sub motivul retehnologizării… Aceste iniţiative sunt cu atât mai
dăunătoare pentru marile ansambluri, împărţite prin privatizările grăbite de la începutul anilor 90, ansambluri a
căror coerenţă iniţială nu se va mai putea în curând descifra…Reprezentând procente impresionante din suprafaţa
oraşelor şi situându-se acum relativ aproape de centre, ariile industriale destructurate, foste industrii de marcă ale
oraşului, sunt văzute ca o imensă rezervă urbanistică în aşteptare de destinaţii. Proprietarii şi investitorii interesaţi de
amplasamentele foarte avantajoase nu doresc însă să investească în reconversie simţindu-se condiţionaţi de restricţii
şi probleme de restaurare pentru ceea ce ei considerau ca spaţiu sau teren disponibil pentru orice fel de intervenţie
profitabilă. Campanii de inventariere specializată nu au fost demarate. Deşi, de exemplu, se păstrează obiecte de
patrimoniu industrial din secolul al XIX-lea care funcţionează cu tehnologia originală, nu se cunoaşte exact tipologia,
numărul acestora, valoarea lor. În consecinţă, deciziile de demolare/casare sunt, în lipsa protectiei legale, sau din
necunoştinţă de cauză, extrem de frecvente, iar puţinele măsuri de protejare sunt subiective şi insuficient
fundamentate ştiinţific. Pe lângă acestea este greu de obţinut susţinerea opiniei publice nu întotdeauna receptivă la
un astfel de subiect Oamenii nu sunt ataşaţi de “fabrică”, ci mai degrabă o consideră un simbol al îngrădirii libertăţii
personale, al subordonării şi ar accepta cu greu s-o vadă, de exemplu, în cărţi poştale ilustrate, alături de mănăstirile
din nordul Moldovei… Există însă şi reversul pozitiv. Orgoliul firmei, noţiunea de tradiţie, pot determina decizia
industriaşului de a face un muzeu al firmei. Inscripţia “fondat la 18…” înnobilează blazonul comercial de continuitate
şi seriozitate neîntrerupte. Dincolo de simpla inscripţie, această dovadă poate veni din mărturii vizibile, construite,
din patrimoniu recuperat. Teritoriul României este depozitar al unui patrimoniu industrial – construit sau mobil
remarcabil pentru sud-estul European, datând în principal din perioada secolelor al XVII-lea – al XXlea. Pe lângă
obiecte singulare valoroase, sunt prezente eşantioane coerente de dezvoltare ilustrând încă toate fazele cunoscute
ale evoluţiei industriale (pre industrială, manufacturiera, industrială, finde-siecle şi hiperindustrializata în epoca
socialistă). După al doilea război mondial regimul comunist a confiscat dar nu a distrus grav aceste dotări în dorinţa
de a le exploata uneori cu investiţii mai mult decât minime. Dotări tehnice excepţionale de la sfârşitul secolului al
XIX-lea mai pot fi găsite chiar funcţionând în România Din nefericire însă, preocupările şi, în consecinţă, reuşitele în
recuperarea acestui valoros patrimoniu sunt aproape inexistente. Situaţia economică precară a multora dintre
societăţile ce deţin patrimoniu industrial le determină pe acestea fie să abandoneze/vândă patrimoniul a cărui
întreţinere este prea costisitoare, fie să-l „refuncţionalizeze”, cu investiţii distructive ieftine şi de slabă calitate,
pentru a-l închiria. Din comoditate sau din lipsa unei strategii de perspectivă, sunt preferate construcţiile noi
intervenţiilor mai pretenţioase pentru recuperare-restaurare, sunt casate şi distruse utilaje valoroase sub motivul
retehnologizării… Aceste iniţiative sunt cu atât mai dăunătoare pentru marile ansambluri, împărţite prin privatizările
grăbite de la începutul anilor 90, ansambluri a căror coerenţă iniţială nu se va mai putea în curând descifra…
Reprezentând procente impresionante din suprafaţa oraşelor şi situându-se acum relativ aproape de centre, ariile
industriale destructurate, foste industrii de marcă ale oraşului, sunt văzute ca o imensă rezervă urbanistică în
aşteptare de destinaţii. Proprietarii şi investitorii interesaţi de amplasamentele foarte avantajoase nu doresc însă să
investească în reconversie simţindu-se condiţionaţi de restricţii şi probleme de restaurare pentru ceea ce ei
considerau ca spaţiu sau teren disponibil pentru orice fel de intervenţie profitabilă. Campanii de inventariere
specializată nu au fost demarate. Deşi, de exemplu, se păstrează obiecte de patrimoniu industrial din secolul al XIX-
lea care funcţionează cu tehnologia originală, nu se cunoaşte exact tipologia, numărul acestora, valoarea lor. În
consecinţă, deciziile de demolare/casare sunt, în lipsa protectiei legale, sau din necunoştinţă de cauză, extrem de
frecvente, iar puţinele măsuri de protejare sunt subiective şi insuficient fundamentate ştiinţific. Pe lângă acestea este
greu de obţinut susţinerea opiniei publice nu întotdeauna receptivă la un astfel de subiect Oamenii nu sunt ataşaţi
de “fabrică”, ci mai degrabă o consideră un simbol al îngrădirii libertăţii personale, al subordonării şi ar accepta cu
greu s-o vadă, de exemplu, în cărţi poştale ilustrate, alături de mănăstirile din nordul Moldovei… Există însă şi
reversul pozitiv. Orgoliul firmei, noţiunea de tradiţie, pot determina decizia industriaşului de a face un muzeu al
firmei. Inscripţia “fondat la 18…” înnobilează blazonul comercial de continuitate şi seriozitate neîntrerupte. Dincolo
de simpla inscripţie, această dovadă poate veni din mărturii vizibile, construite, din patrimoniu recuperate

. Arheologia a fost considerata, de-a lungul timpului, un subiect romantic. Dar, de fapt,
arheologia moderna este o disciplina stiintifica riguroasa si exigenta. Utilizam termenul
disciplina deoarece
arheologia consta dintr-o gama larga de metode si tehnici stiintifice pentru studierea
trecutului, folosite cu atentie si intr-un mod disciplinat.Multi oameni au confundat
arheologii cu cautatorii de comori, asociindu-i pe acestia cu eroii romantici. Arheologii
sunt prezentati ca eroi distrati, atat de absorbiti de detaliile vietii trecute, incat sunt prea
putin influentati de presiunile si frustrarile vietii moderne. Exista convingerea ca
arheologia deschide porti spre o lume a romantismului. Chiar si astazi, multi oameni cred
ca arheologii isi petrec viata rezolvand marile mistere si gasind civilizatii disparute,
afirmatii in parte adevarate. Cercetatorul trecutului imbina propria pasiune cu necesitatea
studiului obiectiv, de multe ori cele doua notiuni confundandu-se. Oricum, putini arheologi
au sansa descoperirii unei civilizatii disparute si uitate, majoritatea multumindu-se sa
sape o viata intreaga gasind doar ceramica sau unelte de piatra, os, corn, plastica
marunta, urme de case si urme consistente, complexe cu importanta deosebita. Cu toate
acestea arheologia ramane un subiect fascinant, care capteaza in acelasi mod imaginatia
oamenilor de stiinta si publicului.
Arheologul ramane un cercetator care isi petrece viata investigand vestigii abandonate,
care supravietuiesc societatilor vechi. El nu este interesat atat de aur sau obiecte fine, ci
de informatia care
rezulta din dezgroparea obiectelor si din interpretarea lor corecta. Arheologul de astazi
este interesat atat de modul in care au trait oamenii, cat si de obiectele pe care le-au facut
sau de constructiile pe care le-au realizat.La prima vedere, studiul arheologiei, oricum
fascinant, pare un lux pe care ni-l permitem cu greu intr-o lume asaltata de incertitudini
economice, saracie si foamete, dar, a privi arheologia intr-un asemenea mod ar insemna
sa tratezi intregul patrimoniu cultural al umanitatii ca irelevant si inutil pentru existenta
noastra. Realitatea arata ca arheologia este un rau necesar.
Inceputurile arheologiei se leaga de oamenii carora le-a placut sa cerceteze trecutul.
Primii arheologi au fost, fara indoiala, amatori. Calatorii pasionati de antichitati au invatat
cum sa sape in timp ce inaintau cu excavatia, obiectivul lor fiind acela de a descoperi si a
scoate la lumina
cat mai multe obiecte in timpul avut la dispozitie. Fundamentele arheologiei moderne stau
nu numai in spiritul de aventura al primilor calatori, ci si in curiozitatea lor intelectuala. In
acest punct exemplul dat de Heinrich Schliemann este deja clasic, chiar daca metodele lui
de cercetare raman in continuare brutale -asemanatoare vanatorilor de comori-,
distrugand tot atat de mult pe cat a descoperit.
Pierderile stiintifice ale acestei perioade sunt incalculabile, primii arheologi fiind interesati
mai mult in transportarea obiectelor pretioase pentru a le expune si mai putin in
conservarea marilor situri pentru generatiile urmatoare. Arheologia stiintifica a aparut in
urma cu mai bine de un secol, devenind un domeniu de investigatii serios si popular numai
in ultima jumatate a secolului XX. In ultimele decenii a explodat si literatura arheologica
de popularizare ceea ce face ca stiinta arheologica sa fie mult mai apropiata de intelesul
unor paturi tot mai largi de cunoscatori sau pasionati, ea facand parte din cultura
populara. Mii de oameni citesc carti de popularizare a arheologiei din placere, se alatura
societatilor arheologice sau participa in mod direct la realizarea sapaturii arheologice
propriu-zise. Mirajul arheologiei este ocazional pentru unii, dar devorator pentru
majoritatea oamenilor. Succesul arheologiei poate fi pus si pe seama aportului pe care
aceasta si-l aduce la descifrarea mitului originii. Geneza cauta sa aduca raspunsuri la
curiozitatea umana asupra propriei origini. Originea omului este un prilej de speculatii de
mult timp cautandu-se crearea unor modele teoretice pentru explicarea acesteia. Multe
dintre aceste modele sunt strict filosofice, altele sunt bazate pe date stiintifice furnizate
de arheologi. Curiozitatea noastra referitoare la felul trecutului nu reiese doar din
preocuparea noastra pentru origini, ci si din puternicele simtaminte de nostalgie cu privire
la trecutul incetosat de vechime. Traim intr-o lume in care au loc schimbari rapide, o
dezvoltare urbana ce implica aglomerari si suprapopulari sau o diminuare a resurselor
naturale. Cu cat creste populatia si problemele ecologice se adancesc, cu atat suntem mai
nostalgici la simplitatea vremurilor trecute. Viata popoarelor preistorice, determinata de
legumele sezoniere si de miscarile de populatii, este perceputa cu simplitate. Arheologia
da o vedere interioara a societatilor trecute, putin complicata, dar incitanta.
Arheologia contribuie, de asemenea, cu informatii valoroase la imbogatirea patrimoniului
nostru cultural prin cercetarile de teren pe care le intreprinde. Din pacate, acest atribut al
arheologiei poate fi
folosit si in scopuri politice.Natiunile noi, independente, nationaliste de cele mai multe ori,
incurajeaza cercetarea arheologica ca fiind ultimul mod de a descoperi radacinile
indepartate ale lor. Acestea au nevoie sa-si exploateze istoria nescrisa. Exemplele sunt
atat de cunoscute incat nici nu mai trebuie date. Unele natiuni au avut nevoie sa-si
demonstreze vechimea, altele dominatia cat mai indelungata a teritoriului in care
locuieste astazi iar altele au demonstrat ambele variante. De aici dezvoltarea arheologiei
partinice. Deci natiunile au folosit si manipulat trecutul pentru nevoile proprii. Inevitabil,
arheologii insisi aduc valorilor muncii lor si perspectivele propriei culturi (subiectivitate
educationala), chiar daca sunt mult mai constienti de acest lucru decat cu o generatie in
urma. Acum, acestia cauta sa nu mai dezvolte cercetari intentionat subiective la adresa
unor obiective guvernamentale, chiar daca imobilismul este inca mare, mi ales in anumite
tari din estul Europei.
Arheologii au o influenta unica asupra stiintelor sociale. Perspectiva istorica data de
cercetarile proprii ajuta la intelegerea mecanismelor unice ale dezvoltarii unor popoare
din timpurile vechi sau
stravechi. Arheologia contribuie la intelegerea mult mai buna a propriei noastre istorii, cat
si a dezvoltarii economiei, climei si geografiei terestre. Asezarile umane abandonate de
mult timp reprezinta date precise de ordin geologic si biologic care aduc o lumina noua
asupra studiilor contemporane. Pe langa aceste date, siturile arheologice sunt
depozitarele unor informatii pentru stiintele naturale si
fizice. Chimistii si fizicienii au adus o mare contributie la studiul optim al trecutului
dezvoltand procese ajutatoare cum ar fi datarea cu radiocarbon sau analizele
spectrografice. De asemenea, geologii,
botanistii si zoologii si-au adus contributia vitala la cercetare trecutului.Cu toate acestea,
arheologia nu este ferita de agresori. Vanatorii de comori au cercetat mii de situri,
stricandu-le in asa masura incat cercetarea arheologica sistematica nu mai este posibila.
Activitatile industriale, cele din minerit si agricultura au adus si ele siturile intr-o situatie
de neinvidiat. Legislatia din domeniul constructiilor, a imbunatatirilor funciare, mineritului
si altor activitati lucrative nu a evoluat, cel putin in Romania, o data cu societatea. Legi
precum Legea investitiilor sau Legea patrimoniului fie ca nu sunt promulgate, fie ca nu
sunt respectate. In acest timp straturile cu depuneri arheologice au ramas in voia sortii.
In alte tari respectarea si aplicarea unor legislatii corespunzatoare a facut ca arheologia
sa ia un avant considerabil si sa furnizeze informatii si tehnologii si altor domenii. Asa s-a
ajuns la o cunoastere corespunzatoare a valorilor trecutului, ca o etapa necesara in
crearea scenariilor evolutiilor viitoare a culturilor umanitatii.
Arheologia influenteaza in mod pozitiv societatea contemporana, fie si numai prin faptul
ca ne ajuta sa intelegem alte culturi. Numai asa civilizatia noastra va putea supravietui.
A spune, in aceste conditii, ca arheologia este un lux inseamna sa negam realizarile
culturale ale predecesorilor nostri si sa renuntam la mii de posibilitati de invatare despre
radacinile culturii noastre.
Oamenii se muta din satele lor, locuri traditionale de viata, si se muta in orase. Arheologii,
alaturi de antropologi si etnologi, sunt chemati sa studieze cat mai repede aceste locuri
parasite pentru a pierde cat mai putin din informatiile culturale ramase pe loc.Facand o
sinteza a randurilor anterioare constatam ca arheologia satisface curiozitatea intelectuala
asupra naturii societatii, cea mai mare realizare a acesteia fiind stabilirea originii
existentei omului pe pamant. Arheologia este, ca si istoria, parte a vietii noastre, iar
pentru unele culturi singura sursa de istorie culturala. Din pacate, siturile arheologice sunt
in pericol. Multe dintre acestea au fost repede distruse, astfel incat o buna parte a
patrimoniului cultural a disparut pentru totdeauna. In fata buldozerelor sau a cautatorilor
de comori siturile arheologice sunt cel mai bine aparate tot de pamantul in care au fost
conservate pana in acest moment. Este preferabila aceasta posibilitate decat cercetarea
accelerata, nepregatita si planificata corespunzator.Nu putem incheia acest capitol fara sa
lamurim locul si rolul colectionarilor si moralitatea colectionarii. Colectionarii sunt, dupa
unii autori, persoane care-si satisfac necesitatea de a poseda, nevoia de activitate
spontana, impulsul evolutiei proprii si tendinta de a clasifica lucrurile. Nevoia de
colectionare este atat de puternica uneori incat duce la o pasiune atat de violenta incat
este inferioara unor activitati puternice precum iubirea sau satisfacerea unor ambitii doar
prin lipsa de insemnatate imediata a scopurilor sale. Sensul stiintific al colectiei este
irelevant pentru colectionar. Acesta isi satisface prin crearea grupului de obiecte unele
nevoi legate de cele mai multe ori de frivolitate. Deci obiectele au doar valoare in sine
pentru colectionar.Societatea contemporana este una materialista (in sensul libertatii
acumularii valorilor materiale), incurajeaza bunastarea si proprietatea asupra pieselor
valoroase. Multi oameni simt o mare placere in a poseda trecutul si de a expune o piesa
antica. Piesele de acest fel au ajuns la valori enorme la licitatii si expozitii cu vanzare.
Valoroasele obiecte sunt expuse in afara contextului lor arheologic fapt ce anuleaza
valoarea lor stiintifica a obiectului. Preturile mari, tentante pentru vanzatori, fac sa se
nasca adevarate batalii pentru descoperirea unor categorii de obiecte, de multe ori la
comanda platitorului. Astfel ca infloreste traficul ilegal cu obiecte de patrimoniu rezultate,
de cele mai multe ori, din spolierea unui sit arheologic. Distrugerea siturilor arheologice a
luat, in consecinta, proportii alarmante, dar aceasta nu reprezinta, neaparat, un lucru nou,
stiuta fiind dorinta dintotdeauna a potentatilor de a avea propriile colectii de obiecte
pretioase ca opera de arta, sau inmagazinand la acea vreme o mare semnificatie valorica
sau religioasa.In secolul XX competitia dupa operele de arta s-a acutizat si din cauza
infiintarii unor muzee si fundatii deosebit de bogate care achizitioneaza mari cantitati de
patrimoniu cultural. De multe ori acestea au in spate organizatii guvernamentale care au
drept scop polarizarea valorilor culturale ale lumii la un pol sau altul.Protejarea
antichitatilor este, in consecinta, extrem de greu de facut. Statele au la indemana pentru
realizarea acestui deziderat un sistem legislativ, de multe ori armonizat la nivel
international. Greutatea vine atunci cand metodele si mijloacele tehnice aflate la
indemana braconierilor depaseste logistica aflata la indemana legii. Si cum acest lucru se
intampla tot mai des se constata o mare igratie a patrimoniului cultural din emisfera
sudica in cea nordica si dinspre est spre vest.Speranta incetinirii acestei spolieri sta in
atitudinea schimbatoare a publicului (inversarea modei), creditele alocate cu prudenta
cand este vorba despre achizitionarea unor bunuri culturale si in sortarea antichitatilor.
Arheologia moderna are o tehnicitate ridicata devenind, uneori, plicticoasa. Aceasta latura
mai greu de inteles de public a facut sa apara pseudoarheologi (von Daniken) care au
elaborat teorii cu baza stiintifica greu demonstrabila, inutilizabile de catre oamenii de
stiinta. Lumea a adorat o vreme aceste teorii iar arheologii au fost revoltati si
inspaimantati ! Rezultatele stiintifice adunate cu migala mai bine de 100 de ani riscau sa
se prabuseasca. Baza sistemului nou creat era publica si atitudinea evazionista a
pseudoarheologilor a facut ca terenul pierdut pentru o vreme de arheologi in fata acestora
sa fie repede recucerit. S-a dovedit, in consecinta, ca credibilitatea arheologiei moderne
depinde de abilitatea arheologilor de a comunica rezultatele cercetarii lor stiintifice unui
larg auditoriu, sub forme inteligibile si frumoase. Ei au o baza formidabila pentru ca, dupa
cum se vede, atitudinea unora fata de arheologie tinde spre romantism si exotism.
Specificul arheologiei, chiar daca aceasta sufera in acest moment o puternica
tehnologizare, ramane unul fascinant. Aceasta observatie trebuie transformata intr-un
argument suprem pentru propasirea definitiva a arheologiei intre stiintele indispensabile
omului in continua sa adaptare la mediu.

Arheologia este o disciplina istorica cu un camp de cercetare bine precizat si cu metode de

investigatie proprii, pentru cunoasterea cat mai deplina a societatii omenesti in anumite
epoci. Scopurile principale ale cercetarii arheologice sunt: cronologia (in scopul stabilirii
varstei obiectelor), reconstituirea modelelor de organizare si functionare a asezarilor si
explicatiile concretizate sub forma teoriilor stiintifice asupra gandirii si
compotrtamentului uman. V.G. Childe spunea: Arheologia a facut o adevarata revolutie in
istorie. Ea a largit orizonturile istoriei aproape in aceeasi masura in care telescopul
mareste campul visual al astronomului. Ea a largit de sute de ori perspective istoriei spre
trecut, tot asa cum microscopul a descoperit pentru biologie ca in spatele organismelor
mari se acunde viata celulelor infinit de mici. In sfarsit, ea a adus schimbari in
dimensiunile si continutul stiintei istorice asemenatoare acelora pe care radioactivitatea
le-a adus in chimie.Deoarece cea mai mare parte a istoriei omenirii a avut loc inaintea
inventiei scrisului, arheologia este cea mai importanta metoda de studiu a preistoriei. În
plus, deoarece in numeroase cazuri informatiile istorice sunt incomplete( in trecut, scrisul
a fost utilizat de numai de catre aristocratie sau doar in cadrul religiei, informatiile scrise
oferind date doar despre anumite categorii sociale), arheologia ofera o contributie
esentiala la studiul istoriei umane si se reflecta si in cadrul politic prin faptul ca studiaza
cultura materiala si spirituala a predecesorilor, contribuind astfel la patrimoniul national si
universal. Din pacate insa, numerosi cercetatori pasionati au exagerat latura politica sau
fictionala a arheologiei, interpretarile lor cazand intr-o puternica panta nationalista sau
imaginara, aceste devieri fiind incadrate ca pseudo-arheologie.Arheologia a fost inclusa de
A. Sacerdoteanu printre stiintele auxiliare majore ale istoriei; ea “imprumuta" istoricului
instrumentele de lucru cu izvorul care este materialul arheologic. Arheologia interpreteaza
vestigiile materiale ale trecutului istoric si dupa epoca studiata , arheologia poate fi:
preistorica, clasica, crestina, medievala, moderna, subacvatica si chiar contemporana. De
o mare importanta este si cercetarea arheologica de salvare in cazul unor lucrari de
constructii, lucrari agricole, etc. Acestea pot distruge pentru totdeauna siturile
arheologice, de aceea intervine cercetarea arheologica de salvare. În lumea stiintifica
anglo-saxona arheologia este o sub-disciplina a antropologiei, arheologul fiind antropolog
si nu un istoric asa cum este cazul in general in Europa si in Romania.In tara noastra,
procupari deosebite in domeniul arheologiei incep cu unii colectionari de antichitati, in
prima jumatate asecolului al XIX lea, la banul Mihalache Ghica sau generalul N. Mavros. O
data cu infiintarea in 1864 a Muzeului de Antichitati si cu activitatea lui Cezar Boliac care
publica materiale de arheologie in ziarul sau, Trompeta Carpatilor, se trece la o etapa
noua in care se pun bazele arheologiei si in tara noastra. Este perioada in care Alexandru
Odobescu initiaza primele cursuri de arheologie si indruma activitatea Muzeului de
Antichitati in timp Gr. Tocilescu face cercetari arheologice privind antichitatile romane din
Oltenia si Dobrogea. Tot acum incep si cercetarile privind neoliticul prin sapaturile facute
la Cucuteni de Gr. Butureanu si G. Diamandi. Dupa 1900 , pe langa cercetarile privind
antichitatile greco-romane de pe teritoriul tarii noastre, sub indrumarea lui Vasile Parvan
si a lui I. Andriesescu, atentia cercetatorilor se indreapta spre istoria noastra straveche.
Principala realizare din aceasta perioada de pionierat a arheologiei romanesti , o
constituie opera lui V. Parvan, Getica: o protoistorie a Daciei (1927).Daca in trecut cele
mai interesante descoperiri au fost intamplatoare sau grabite de cautarea obiectelor de
arta spectaculoase, astazi arheologia se bazeaza pe observatii sistematice , tehnologii si
tehnici de varf. Recunoasterea aeriana si chiar din spatiu, permite descoperirea relicvelor
din pamant fara a mai fi necesara saparea prealabila. Marturiile materiale pot fi localizate
la nivelul solului de catre radare, prin prospectiuni magnetice sau cu ajutorul
detectoarelor de metale. Cu ajutorul acestor detectoare au fost descoperite faimoasele si
controversatele bratari dacice de aur si nu mai putin faimosii kosoni.Siturile se
cartografiaza cu ajutorul computerelor care totodata alcatuiesc harti bi / tridimensionale
utile in planificarea sapaturilor. O alta metoda, fotografia aeriana este de folos pentru
identificare siturilor greu observabile la nivelul solului. Fotografiile in infrarosu ofera
imagini cu ceeace se afla sub scoarta pamantului si combinate cu scanerele termale pot
detecta prezenta pietrei din pamant care este pusa in legatura cu prezenta constructiilor
ingropate .Au fost arheologi care au sapat ani de zile la cate un sit(ex. Barry Cunliffe a
sapat 20 de ani in estul Angliei)acest lucru oferindu-le prestigiu lor si institutiilor care ii
finantau. Din cauza costurilor mari si a problemelor legate de conservare a obiectelor sau
a siturilor, astazi se lucreaza la proiecte mici pe perioade scurte de timp.O etapa
importanta a muncii arheologului pe santier o constituie inregistrarea meticuloasa a
locatiei artefactelor, fosilelor sau a altor obiecte de interes, pentru a le putea regasi
ulterior, atat pe orizontala (in relatie cu cu celelalte obiecte din contextul respectiv) cat si
pe verticala (ordinea geologica a straturilor in care a fost gasit). O mare parte din
obiectele descoperite , care sunt de mare interes si valoare, au fost incluse in categoria
tezaur a patrimoniului nostru cultural ; in baza de date CIMEC exista in prezent, la
categoria arheologie , peste 800 de obiecte clasate.

Atai in etapa de dinainte, cat si in cea din timpul Revolutiei Industriale, se face trecerea, in domeniul
arheologiei, de la amatorism, la proesionalism.In 1699, cercetatorul de origie daneza Niels Stesen,
realizeaza primul profil geologic. Acesta costata ca straturile mai vechi sut mai adanci ca cele noi.
Prima aplicare a acestei metode de cercetare arheologica s-a facut I 1797, de catre Joh Frere.

Au loc primele cercetari arheologice in Italia, in secolele XVII-XVIII. Cel dintai mentionat, debureaza
cu monementala opera intitulata ‘’Corpus Insciptionum’’. Un om care s-a ocupat de acest subiect a ost
Jan Gruter, profesor in Germania, ost student la Cambridge, care in 1603 publica ,,Inascriptiones
Antiques Totum Orbis Romani. El a fost ajutat de Josephus Scalinger. Opera a fost republicata I 1703,
in 4 volume.Apoi, Thomas Howard, conte de Arundel, apare drept primul mare colectionar englez de
antichitati. In 1612, ajunge la Napoli si la Roma, pentru a primi autorizatia Sf. Scaun, pentru cateva
sapaturi. Colectia s-a marit in 1616, cad lordul Roos i-a dat statuile pe care le adusese din Italia. Si el
avea agenti in Orietul Mijlociu care cumparau pentru el antichitati, una dintre cele mai importante fiind
u framgment de altar de la Perman. Apoi, Bernard de Monfalcon, a cercetat bibliotecile din Italia, a
facut traduceri din Autorii greci si latini. Prin ‘’Paleografia greaca’’, a pus bezele paleografiei. Opera in
care sunt publicate monumente ale antichitatii, grecesti si romane, este ‘’Antichitatea explicate prin
figuri’’, publicata in 1717-1719. In 1707, ia nastere la Londra, Societatea Anticarilor, care din 1770 are
o publicatie propie, numita ‘‘Archaelogy’’.Una dintre cele mai vechi descoperiri cunoscute legata de
epoca pietrei sunt facute de John Conyers, langa Londra, in 1690. Aceste artefacte sunt atribuite lumii
preromane. Dupa 1770, si pana in primele decenii ale celui urmator, se constata dezvoltarea ideilor cu
privire la originea si evolutia omului si a culturii create de acesta in stransa legatura cu iuminismul.
Reprezetantii principali sunt John Locke si David Hume, care contribuie la asezarea teoretice a ideilor
legate de arheologie, ca metoda de cercetare si istorie, ca stiinta sociala. Vedem acum, in secolul
XVIII, cunoaste o reintoarcere la sapaturile, moment in care incep si sapaturile de la Herculam si
Pompei. Charles de Boubon devine regele celor doua Sicilii, si ordona reluarea sapaturilor
arheologice. Acestea au fost coduse de inginerul military spaniel Rocco de Alcubierre, asistat de
Charles Weber. Puncrul de plecare al noilor sapaturi a fost putul sapat anterior de d’Elboenuf. Munca
in lava solidificata era grea si s-a intrebuintat explozibil, pentru a deschide galerii, deoarece sapaturile
se faceau in tunel. S-a descoperit ca sapaturile lui d’Elboeuf au atins zidul unui teatru, care avea si o
inscriptie, care a aratat ca este vorbi de teatrul de la Herculaneum, ceea ce a permis sa se idenifice
statiunea arheologica. Cercearea nu a avut un caracer stiintiific, singurul scop fiind gasirea obiectelor
de arta. Acesta era ajutat de ub sculptor numit Joseph Canard, care curata si reconstituia statuile,
deoarece fragmentele de bronz devenisera atat de numeroase incat nu mai staiu ce sa faca cu ele.
Le-au topit pentru a face candelabra si statui de sfinti. S-au gasit si picture murale. Lui NiicolloVenuti ii
datoram ‘’Descritione delle prime scoperte del’antica citta di Ercolano’’. Incepand cu secolul XIX,
asistam la mari progrese, facandu-se delimitari clare pe domenii geografice si perioade istorice. Carl
Muller elaboreaza un manual de arheologie a artei, publicat la Breslau in 1830. In 1844 este
intemeiata ‘’Revista arheologica’’ de catre Charles Lenormand,sub titlul de ‘’Arheologie’’. El redacteaza
un articol in care scria inca de pe atunci ca ‘’avem in present o arheologie chineza si japoneza, Indiana
si Americana. Desigur, Muller, a acordat un rol preponderent si arheologiei clasice. In 1809-1816,au
fost reluate sapaturile de la Herculaneum si Pompei si se intreprind primele sapaturi la Pozzuoli.
Sapaturile effectuate de napolitanul Di Jorio care a facut si un memoriu/raport de sapatura. Mai tariu s-
a adeverit ca acest ansamblu monumental era de fapt piata antica.I aglia, William Smith, a fost unul
ditre cei care au studiat geologia, identiicand tipurile de straturiarheologice si de fosile umane care au
aparut sidisparut simultan peste tot in lume. Lucrarea de baza se numeste ‘’Harta geologica a Angliei’’,
publicata in 1815.

In 1839 arhitectul Onucci, a sapat la Pozzuoli pana in 1845, cand locul lui Ruggiero. In regiunea
Romei, incepand din 1800,Papa Pius al VII a ordonat prima sapatura la Ostia, iar in 1851 a
inceputexploatarea necropolei de la Palestrina. S-au deschis numeroase morminte, iar dupa 1859,
sapaturile conduse Cicerchia si Garucciau luat un aspect stiitific. In timpul sapaturilor au ost
descoperite cutii cilindrice sau elipsoidale de bronz, gravate cu scene vii. Interesul pentru cercatarile
arheologice in Italia a fostinceurajat de catre Societaatea Hiperboleenilor, infiintata in 1826, care in
1829 devine Institutul de Corespondenta Arheologica. In 1847, au fost facute sapaturi la Roma, in
zona Palatinului, din initiative tarului Nicolae I, de s-a descoperit incinta Romei ‘’primitive. De la
inceputul secoluui XIX , numeroase sapaturi au fost facute si in alte zone ale Romei. Cele mai
importante au fost facute I 1869 cand s-a descoperit Casa Liviei, sotia lui August. Nu putem s nu
semnalam descoperirea catacombelor de catre G. Rosi, care de fapt sunt cimitire. Trei personalitati au
marcat profund, prin interesul lor, studierea arheologiei. Anume Theodor Mommsen, Ettore Pais si
Jerome Carcopino. In Marea Britanie, se afirma si William Petrie, care este considerat o alta
personalitate, fiind numit, pe buna dreptate, Parinele Arheologiei. Munca sa in Egipt a dezvoltat
conceptual de succesiune/serie, care permitea datarea exacta cu mult înainte ca metodele stiintiice sa
fi fost disponibile pentru a corobora cronologiile sale. Era de asemenea un sapator meticulos si un
scrupulous pastrator de date, care a si pus pe hartie multe dintre ideile din spatele inregistrarii
arheologiei modern.
 Dezbaterea asupra vechimii omenirii a culmiat, in anul 1855, cu publicarea ‘’Teoriei evolutioniste si
selectiei umane’’ a lui Charles Darwin si verificarea contemporaneitatii oamenilor vechi cu animalele
disparate.

O figură importantă în dezvoltarea arheologiei într-o știință riguroasă a fost ofițerul de armată și
etnologul , Augustus Pitt Rivers , care a început săpăturile de pe terenul său în Anglia, în anii 1880.
Abordarea sa a fost extrem de metodică cu standardele timpului , și este în general considerat ca fiind
primul arheolog științific . El a aranjat artefactele sale în funcție de tipologie și ordine cronologică .
Acest stil de amenajare , conceput pentru a evidenția tendințele evolutive în artefactele umane , a fost
de o importanță enormă pentru datarea exactă a obiectelor . Cea mai importantă inovație
metodologică a sa a fost insistența lui ca toate artefacte , nu doar pe cele frumoase sau unice , să fie
colectate și catalogate 

Importanta arheologiei - Deoarece cea mai mare parte a istoriei omenirii a avut loc inaintea
inventiei scrisului, arheologia este cea mai importanta metoda de studiu a preistoriei. În plus,
deoarece in numeroase cazuri informatiile istorice sunt incomplete, arheologia ofera o
contributie esentiala la studiul istoriei umane. În unele societati, scrisul a fost utilizat de
aristocratie sau s-a folosit doar in cadrul religiei, astfel informatiile scrise ofera date doar
despre anumite categorii sociale. Importanta arheologiei se reflecta si in cadrul politic prin
faptul ca studiaza cultura materiala si spirituala a predecesorilor, contribuind astfel la
patrimoniul national si universal. Numerosi cercetatori si pasionati au exagerat latura politica
sau fictionala a arheologiei, interpretarile lor cazand intr-o puternica panta nationalista sau
imaginara, aceste devieri fiind incadrate ca pseudo-arheologie. De o mare importanta este
cercetarea arheologica de salvare in cazul unor lucrari de constructii, lucrari agricole, etc.
Acestea pot distruge pentru totdeauna siturile arheologice, de aceea intervine cercetarea
arheologica de salvare. În lumea stiintifica anglo-saxona arheologia este o sub-disciplina a
antropologiei, arheologul fiind antropolog si nu un istoric asa cum este cazul in general in
Europa si in Romania. Arheologia este studiul activităților umane în trecut și se aplică prin
recuperarea și analiza culturii materiale și datelor de mediu pe care le-au lăsat în urmă, care
includ artefacte, arhitectura și peisajele culturale. Deoarece arheologia are o gamă largă de proceduri
diferite, acesta poate fi considerată știință, iar în Statele Unite, este considerată ca o ramură
a antropologiei, deși în Europa este privită ca o disciplină separată. Cuprinde studiile arheologiei
asupra preistoriei și istoriei; de la dezvoltarea primelor instrumente de piatră din Africa de Est în urmă
cu 4 milioane de ani până în ultimii zeci de ani. Arheologia nu include ca disciplină paleontologia.
Arheologia este foarte eficientă și utilă atunci când sunt cercetate societățile preistorice, atunci când
nu există înregistrări scrise. 99% din istoria omenirii cuprinde intervalul dintre paleolitic până la
apariția scrierii. Arheologia are mai multe obiective, care variază de la studierea evoluției umane la
evoluția culturală.
Disciplina implică topografie, excavare și în cele din urmă, analiza datelor colectate pentru a afla mai
multe despre trecut. În domeniul de aplicare larg, arheologia se bazează pe cercetare trans-
disciplinară. Se bazează pe antropologie, istoria
artei, etnologie, geografie, geologie, lingvistică, semiologie, fizică, științe
informaționale, chimie, paleoecologie, paleontologie, paleozoologie și paleobotanică.
Arheologia s-a dezvoltat din antichitate până în Europa secolului al XIX-lea, și a devenit o disciplină
practicată în întreaga lume. De la dezvoltarea sa timpurie, diverse sub- discipline specifice arheologiei
s-au dezvoltat, inclusiv arheologia maritimă, arheologia feministă și arheoastronomie , și numeroase
tehnici științifice diferite au fost dezvoltate pentru a ajuta la investigațiile arheologice. Cu toate acestea,
în prezent, arheologii se confruntă cu multe probleme, cum ar fi pseudoarheologia, jefuirea de
artefacte, lipsa interesului public, precum și opoziția față de excavarea rămășițelor umane.