EVALUAREA ÎMPINGERII ACTIVE

Împingerea activă sau presiunea laterală, reprezintă presiunea pe care pământul o exercită
asupra structurilor de sprijin. Evaluările acestor presiuni pot fi facute conform mai multor teorii,
teorii ce vor fi abordate, pentru rezolvarea aplicației date, în cele ce urmează:
Coulomb (1776) a studiat problema presiunii laterale a pământului asupra structurilor de
sprijin. Acesta a folosit teoria echilibrului limită, ce consideră prismul de cedare
Ipotezele teoriei Coulomb
1. Pământul este izotrop și omogen și are atât frecare internă cât și coeziune
2. Suprafața de cedare este o suprafață plană și suprafața terenului este plană.
3. Rezistența la frecare este distribuită uniform în lungul suprafeței de cedare și coeficientul de
frecare pământ-pământ este tan 𝜙
4. Prismul de cedare este un corp rigid ce are o mișcare de translație
5. Există frecare pe zid - 𝛿
6. Cedarea este o problemă plană de deformații, ce consideră o fâșie interioră unitară dintr-un zid cu
lungime infinită
2
1 sin θ + 𝜙
Ka = 2
∙
sin θ ∙ sin θ − δ
sin ϕ + δ ∙ sin ϕ − β
1+
sin θ − δ ∙ sin θ + β
Rankine a considerat pământul în stare de echilibru plastic și a folosit în esență aceleași
ipoteze ca și Coulomb cu excepția că el a considerat ca nu există frecare între pământ și structura de
sprijin.
cosβ − (cos 2 β − cos 2 ϕ)
K a = cosβ ∙
cosβ + (cos 2 β − cos 2 ϕ)
Nici metoda Coulomb și nici metoda Rankine nu încorporează explicit coeziunea in relația de
calcul. Pentru pământuri coezive, Bell (1915) a dezvoltat o soluție analitică ce folosește radicalul
coeficientului împingerii pentru determinarea contribuției coeziunii la valoarea presiunii laterale
totale.
σH = K a ∙ σv − 2 ∙ c ∙ K a
„Teoria generală a împingerii pământului” propusă de Okabe în 1926 este o extindere a
metodei Coulomb ce include efectul seismic și coeziunea pământului. Această teorie a fost susținută
de încercările relizate de Mononobe și Matsuo (1929) pe pământuri necoezive pe masa vibrantă.
Această metodă este cunoscută sub numele de metoda Monobe Okabe (M-O). Soluția lui Okabe
pentru ziduri de greutate este bazată pe următoarele ipoteze:
- pământul satisface criteriul Mohr-Coulomb și cedarea apare în lungul unei suprafețe plane;
- peretele se deplasează față de pământ sprijinit suficient pentru a mobiliza rezistența la forfecare a
pământului și produce presiunea activă minimă;
- accelerațiile sunt uniforme prin pământul sprijinit și efectele cutremurului sunt reprezentate de
forțe echivalente 𝐺𝑘ℎ și 𝐺𝑘𝑣 aplicate în centrul de greutate al prismului de cedare.
Forțele considerate în analiza realizată de Okabe sunt arătate în Figura alăturată. Forța totală ce
1
acționează asupra zidului poate fi exprimată prin Pas = ∙ γ ∙ H 2 ∙ 1 − k v ∙ K as
2
 DATE DE INTRARE
Înălțimea H= 5.00 m
3
Greutatea volumică a pământului γ= 18.20 kN/m
Unghiul de frecare interioară ϕ= 24.00 °
Unghiul de frecare pământ-zid δ= 18.00 °
Coeziunea c= 25.00 kPa
Adeziunea a= 0.00
Înclinarea paramentului θ= 90.00 °
Panta zidului ω= 0.00 °
Înclinarea terenului β= 5.00 °
Suprasarcina q= 0.00 kPa
Coeficientul seismic în direcție orizontală kh = 0.00

COEFICIENȚII ÎMPINGERII

COULOMB Ka 0.401
RANKINE Ka= 0.427
2mt 96.627
2mw 82.558
Kn 0.390
EC7
Kaγ 0.387
Kaq 0.387
Kac 1.370
Dinamic - Mononobe-Okabe Kas 0.401
Dinamic - Seed and Whitman ΔKas 0.000
Coulomb Rankine EC7
PRESIUNEA ACTIVĂ
Presiunea la partea superioară σs a = 0.000 -32.779 -36.006 kPa
Componenta orizontală σsaH = 0.000 -32.654 -34.244 kPa
s
Componenta verticală σ aV = 0.000 -2.857 -11.126 kPa

Presiunea la partea inferioară σia = 38.358 6.183 1.041 kPa

Componenta orizontală σiaH = 36.480 6.159 0.990 kPa
Componenta verticală σiaV = 11.853 0.539 0.322 kPa
ÎMPINGEREA ACTIVĂ
hc = 4.207 4.011 m
Împingerea activă Pa = 91.201 2.453 0.413 kN
Componenta orizontală PaH = 86.737 2.444 0.393 kN
Componenta verticală PaV = 28.183 0.214 0.128 kN

Ordonata punctului de aplicație al împingerii active zPa = 1.667 1.402 1.337 m

Abscisa punctului de aplicație al împingerii active xPa = 0.000 0.000 0.000 m
Metoda recomandată în Eurocod 7 consideră o suprafață de alunecare curbă.
mt - unghiul masurat față de direcția suprafeței terenului, dirijată spre exteriorul peretelui și direcția
tangentă la suprafața de alunecare care limitează masa de pământ în mișcare, dirijată spre exteriorul
terenului:
−sinβ
2mt = cos −1 +ϕ−β
−sinϕ
mw - unghiul dintre normala la perete și tangenta la suprafața de alunecare exterioară în dreptul
peretelui, pozitiv atunci cand tangenta este dirijată în sus în spatele peretelui:
sinδ
2mw = cos −1 +ϕ+δ
sin ϕ
Kn - coeficient pentru încărcarea normală pe suprafață:
1 − sin ϕ ∙ sin(2mw − ϕ)
Kn = ∙ exp[−2 mt + β − mw − ω tan ϕ]
1 + sin ϕ ∙ sin(2mt − ϕ)
Kay - coeficient din greutatea pământului
Kay = Kn • cosp • cos(p - co)
Kaq - coeficient din suprasarcină verticală
Kaq = Kn • COS2 p
Kac- coeficient din coeziune
K ac = K n − 1 ∙ cot ϕ
pa (z) - presiunea pamantului pe perete la adancimea z (starea limita activa):
Pa(z) = Y • z • Kay + q • Kaq - c • Kac
COEFICIENȚII ÎMPINGERII
2
1 sin θ + 𝜙
Ka = ∙
sin2 θ ∙ sin θ − δ
sin ϕ + δ ∙ sin ϕ − β
1+
sin θ − δ ∙ sin θ + β
2
1 sin θ + 𝜙
K aH = ∙
sin2 θ
sin ϕ + δ ∙ sin ϕ − β
1+
sin θ − δ ∙ sin θ + β
2. Teoria Rankine
cosβ − cos 2 β − cos 2 ϕ
K a = cos 2 β ∙
ϕ
cosβ + cos 2 β − cos 2
⬚

3. SR EN 1997-1:2004 (ANEXA C) - EC7

−sinβ sinδ
2mt = cos −1 +ϕ−β 2mw = cos −1 +ϕ+δ
−sinϕ sin ϕ
1 − sin ϕ ∙ sin(2mw − ϕ)
Kn = ∙ exp[−2 mt + β − mw − ω tan ϕ]
1 + sin ϕ ∙ sin(2mt − ϕ)
K aγ = K n ∙ cosβ ∙ cos β − ω K aq = K n ∙ cos 2 β K ac = K n − 1 ∙ cot(−ϕ)

4. Teoria generală a împingerii pământului

cos 2 (ϕ − ξ − ω) 1
K as = ∙ 2
cosξ ∙ cos 2 ω ∙ cos(δ + ω + ξ)
sin ϕ + δ ∙ sin(ϕ − ξ − β)
1+
cos β − ω ∙ cos(δ + ω + ξ)
kh 1
ξ = atan Pas = ∙ K ∙ γ ∙ H2 Pas = Pa + ΔPas K as = K a + ΔK as
1 − kv 2 as
3 3
ΔK as = ∙k ΔPas = ∙ γ ∙ H 2 ∙ k h
4 h 8
PRESIUNEA ACTIVĂ

Coulomb SR EN 1997-1:2004 (Anexa C)

σsaH σsa = q ∙ K aq − c ∙ K ac
σsa = − 2c Rankine
cos(ω + δ) σsaH = σsa ∙ cos(ω + δ)
σsa𝐻
σsaH = q ∙ K aH σsa = σsaV = σss ∙ sin(ω + δ)
σsaV = σsa𝐻 ∙ tan(ω + δ) cos(β)
σsa𝐻 = q ∙ K a − 2c K a
σiaH σsa𝑉 = σsa ∙ cosβ σia = γ ∙ H ∙ K aγ + q ∙ K aq − c ∙ K ac
σia =
cos(ω + δ) σiaH = σia ∙ cos(ω + δ)
σiaH = (q + y ∙ H) ∙ K aH σia𝐻 σiaV = σia ∙ sin(ω + δ)
σia =
σiaV = σia𝐻 ∙ tan(ω + δ) cos(β)
σiaH = q + γ ∙ H ∙ K a − 2c K a
ÎMPINGEREA ACTIVĂ σia𝑉 = σia𝐻 ∙ tanβ
1 cosδ
Pa = ∙ (σsa + σia ) ∙ H ∙
1 cosδ 1 1 2 cosω
Pa = ∙ (σsa + σia ) ∙ H ∙ Pa = ∙ (σsa + σia ) ∙ H ∙ P = Pa ∙ cos(ω + δ)
2 cosω 2 cos(β) aH
PaH = Pa ∙ cos(ω + δ) P = P ∙ cos β PaV = Pa ∙ sin(ω + δ)
aH a
PaV = Pa ∙ sin(ω + δ) PaV = Pa ∙ sinβ
2 ∙ σsaH + σiaH H
zPa = ∙
2 ∙ σsaH + σiaH H 2 ∙ σsaH + σiaH H σsaH + σiaH 3
zPa = ∙ zPa = ∙ zPa
σsaH + σiaH 3 σsaH + σiaH 3 xPa =
zPa tan θ
xPa = xPa =0
tan θ