Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 2

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facultatea de Construcții și Instalații
Condiții speciale de amplasament și

soluții de infrastructură
- Curs 2 -
Prof. univ. dr. ing. Vasile Grecu
©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro
Capitolul II - Terenuri dificile.
Proprietăți specifice
Pământuri cu umflări și contracții mari (P.U.C.M.)
Definire, arie de răspândire, proprietăți specifice
Capitolul II – P.U.C.M. Definire, arie de răspândire, proprietăți specifice
Pământurile cu umflări și contracții mari

Denumite şi pământuri contractile (expansive sau active) sunt pământuri argiloase care prezintă
proprietatea de a-şi modifica sensibil volumul atunci când umiditatea lor variază. Toate pământurile
active sunt potenţial capabile de umflări şi contracţii importante la variaţii de umiditate, această
capacitate de umflare-contracţie se manifestă însă numai atunci când contracţiile locale prilejuiesc
manifestarea activă a potenţialului de contracţie-umflare a pământului.
Pământurile cu fenomene de contracţie şi umflare au o arie de răspândire mare, ele întâlnindu-se în
Anglia, Ungaria, Rusia, India, Israel, nordul Africii. În ţara noastră ocupă suprafeţe întinse în judeţele
Olt, Teleorman, Dolj, Buzău, podişul Transilvaniei, Moldova etc.
Pământuri cu umflări și contracții mari (P.U.C.M.)

Pământurile care la variaţii de umiditate prezintă variaţii importante de volum sunt
denumite pământuri contractile, expansive sau active, ori pământuri cu umflări şi
contracţii mari (P.U.C.M.).
contractie umflare
▪ După uscare, la suprafața amplasamnetului se pot observa crăpături poligonale,
sau „crăpături din contracție”, ce se pot observa în poza din stânga.
DENUMIRI ALTERNATIVE:  Argile active
 Pământuri expansive
©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro  Pământuri contractile
Saveni
Baia Mare
Iasi
Răspândirea P.U.C.M. Oradia
Jibou
Cluj - Napoca
Roman
Husi
Pământurile cu fenomene de contracţie şi umflare au o arie de

Arad Luncanesti Birlad
Alba Iulia Sf. Gheorghe

Buzia?
răspândire mare, ele întâlnindu-se în Anglia, Ungaria, Rusia,

Victoria
Hunedoara
Bradet Buzau
India, Israel, nordul Africii. În ţara noastră ocupă suprafeţe întinse

Tg. Jiu Ploiesti
Pitesti Tîrgoviste
BUCURESTI
în judeţele Olt, Teleorman, Dolj, Buzău, podişul Transilvaniei,

Craiova
Moldova etc.
UCRAINA
REBUBLICA
UNGARIA MOLDOVA
SERBIA
©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro BULGARIA
Din punct de vedere geologic, pământurile cu umflări şi contracţii mari sunt de două tipuri:
 formaţiuni de zonă temperată (de la sfârşitul terţiarului şi începutul cuaternarului) constituite din
depozite glaciare, lacustre sau marine vechi, de natură marnoasă calcaroasă, decalcefiate prin
spălare şi îmbogăţite în coloizi;
 formaţiuni de climă caldă, bogate în materii organice provenite din evoluţia biodinamică a
solului de origine glaciară sau aluvionară, care a suferit în timp o importantă evoluţie pedologică
devenind argile fisurate cu porozitate şi plasticitate foarte mare. Din această categorie fac parte
depunerile argiloase şi organice din lunca şi delta Dunării, de pe cursurile unor râuri şi
depunerile argiloase lacustre (argile grase).
Pământurile cu umflări şi contracţii mari care provin din marne argiloase la care, prin solidificare,
calcarul a fost spălat şi depus spre adâncime (la 2,0÷2.5 m şi mai mult) prezintă următoarele orizonturi
caracteristice cu proprietăţi specifice:
 orizontul A, bogat în substanţe organice (humus) are o culoare neagră şi este purtător al
rădăcinilor de plante;
 orizontul B, cu un potenţial de contracţie-umflare mare, bogat în particule coloidale (minerale
argiloase), de culoare cafenie-roşcată;
 orizontul C este lipsit de potenţial de contracţie-umflare, bogat în carbonat de calciu sub formă
de concreţiuni calcaroase;
 orizontul D este roca mamă (marne-argiloase), orizont nealterat.
La variaţiile de umiditate, pământurile cu umflări şi contracţii mari se comportă astfel:
 în perioadele secetoase apar în teren crăpături de contracţie, de obicei sub forma unei reţele
poligonale;
Crăpături de contracție și fisuri la pământuri cu umflări și contracții mari

Crăpăturile străbat orizonturile A şi B la suprafaţa orizontului C, provocând fisurarea construcţiilor
la care nu s-au luat măsuri corespunzătoare. Fenomenul este mai pronunţat la terenurile puternic însorite,
mai ales acolo unde au stagnat apele atmosferice (ochiuri de apă, bălţi de mică adâncime);
În perioadele ploioase, crăpăturile încep să se închidă. Închiderea crăpăturilor porneşte atât de jos,
datorită umezirii prin apa care s-a infiltrat prin straturile superioare, cât şi de sus unde straturile
superioare se umflă prin umezire uniformă. Crăpăturile rămân parţial deschise de la un ciclu sezonier la
altul. Din acest motiv, deformaţiile terenului au un caracter neuniform şi în perioadele umede conduc la
evoluţia degradării construcţiilor.
În România, pământurile cu umflări şi contracţii mari se întâlnesc aproape în toate regiunile

geografice ale ţării. Până în prezent au fost identificate următoarele zone:
 zonele subcarpatice şi piemontane din Oltenia, Muntenia, Banat şi izolat în Moldova şi
Dobrogea;
 podişul Transilvaniei, mai ales în partea sa dinspre nord şi vest;
 zonele colinare dinspre Câmpia de Vest;
 zonele de luncă şi terasă ale unor râuri, mai ales în Podişul Moldovenesc;
 unele zone din lunca şi Delta Dunării.
Apariţia fenomenelor de umflare şi contracţie este condiţionată de existenţa unor pământuri foarte
active în raport cu apa şi variaţii importante de umiditate care pot fi cauzate de condiţiile hidrogeologice,
climatice, vegetaţie sau de execuţia şi exploatarea construcţiilor. Factorul climat prin nivelul
precipitaţiilor (500-700 mm) şi variaţiile de temperatură în sol în intervalul vară-iarnă sau chiar în
cuprinsul aceleiaşi zile provoacă prin regimul lor alternant variaţii pe verticală a volumului de apă
absorbită însoţite de fenomene de umflare şi contracţie.
Factori care influenţează variaţiile de volum ale pământurilor cu umflări şi contracţii mari
Variaţiile de volum cauzate de variaţiile de umiditate ale pământurilor cu umflări şi contracţii mari
sunt influenţate de:
 activitatea pământului;
 condiţiile hidrogeologice;
 vegetația;
 variaţiile de umiditate;
 presiunea transmisă de fundaţie;
 grosimea stratului;
 suprafaţa umezită;
 proprietăţile fizice şi chimice ale lichidului care produce umezirea pământului.
Tipuri de degradări
1. Umflări și fisuri la nivelul pardoselilor și aleilor;
2. Crăpături in grinzi, ziduriși puțuri forate
3. Ușile și ferestrele blocate sau nealiniate
Forțele date de preiunile de umflare laterale pot conduce la

incovoierea peretilor de subsol sau la răsturnarea zidurilor de sprijin
solution.com/cracked-foundation-
http://home-improvement-
heres-what-to-do/
http://www.gosanangelo.com/lifestyle/building-frustration-expansive-soil-breaks-up-foundations-ep-440844530-357298781.html
Activitatea pământurilor
Modificările sezoniere de volum se traduc prin mişcări şi coborâri ale suprafeţei terenului, însoţite
de apariţia unor fisuri şi crăpături care apar îndeosebi în perioadele secetoase şi care se închid în
perioadele mai umede. Acestea fac parte din grupa montmorillonitelor având o structură foarte
complicată. Caracteristic pentru montmorillonite este faptul că apa ia parte la constituţia moleculelor.
Prin uscare, conţinutul de apă se micşorează, iar prin umezire, gradul de hidratare creşte. La încălzirea
între 100 şi 200°C, montmorillonitele cedează cea mai mare parte din apă. De la 200 la 400÷C cedarea
apei devine mai lentă. La 400-450°C se observă o cedare în salturi a ultimelor resturi de apă.
Umflarea argilelor se măsoară în procente de creştere de volum faţă de volumul iniţial. Fenomenul
de umflare este legat de fenomenul desfacerii argilei în apă. Prin umflare se produce o desfacere a
structurii interioare a argilei, până când particulele coloidale se răspândesc în apă.
Un fenomen contrar umflării este contracţia argilelor care are aceleaşi cauze fizice ca şi umflarea.
Contracţia se produce în urma dispariţiei apei legate din structura moleculară a argilelor, producându-se
astfel o micşorare a volumului lor.
Contracţia pământurilor argiloase depinde de conţinutul în fracţiuni argiloase, de capacitatea de

schimb a ionilor şi de natura lor, precum şi de gradul de umiditate al argilei, de temperatura şi de gradul
de saturaţie al aerului.
Există doi factori care agravează umflarea şi contracţia argilelor, făcând necesare măsuri speciale la
proiectarea fundaţiilor:
- diferenţele sezoniere importante de precipitaţie şi de temperatură a terenului,
- rădăcinile plantelor.
S-a constatat că elementele radiculare ale arborilor şi arbuştilor pot extrage cantităţi importante de
apă din pământ.
Contracţia intensă care însoţeşte îndepărtarea apei din pământurile argiloase se poate produce atât
pe verticală, cât şi pe orizontală, astfel încât sunt necesare măsuri preventive nu numai împotriva
tasărilor, ci şi pentru evitarea ruperii provenite din întinderea fundaţiilor.
Condițiile hidrogeologice
În privința condițiilor hidrogeologice se disting 3 cazuri posibile, după adâncimea apei subterane:
 Cazul I: nivelul hidrostatic subteran se află la o adâncime mai mare de 10m. Diagrama de
variație a umidității în funcție de adâncime, determinată prin măsurători periodice de teren, are
alura din fig.a. și se caracterizează printr-o zonă de variație sezonieră a umidității, cu aluri
diferite pentru vară și iarnă, în grosime de 0-2,00 m și printr-o valoare practic constantă sub
adâncimea de 2,00 m. Zona cu posibile variații de volum, dependente de condițiile climatice,
este în acest caz situată intre 0,00 și 2,00 m și, adâncimile de fundare adoptate trebuie să fie mai
mari de 2,00 m, pentru a se evita efectele variațiilor de volum asupra construcțiilor.
 Cazul II: nivelul apei subterane este situat la cote mai mici de 2,00 m (fig.b). Diagrama de
variație a umidității prezintă, de regulă, două orizonturi distincte, pentru perioada de vară și,
respectiv, cea de iarnă. Măsurătorile efectuate au arătat că umiditatea pămantului rămane practic
constantă peste adâncimea de cca. 1,40 m iar zona supusă variațiilor de umiditate, respectiv de
volum, are grosimea de cca.0-1,40 m. Se vor adopta adâncimi de fundare mai mari de 1,40m
care elimină efectele variațiilor de volum asupra construcțiilor.
 Cazul III: nivelul hidrostatic se găsește la o adancime intermediară, între 2,00 și 10,00 m
(fig.c). Diagrama variației umidității în funcție de adâncime este o combinație între diagramele
precedente. Astfel, se deosebesc două orizonturi ce corespund adâncimilor maxime de variație
ce se ating vara (C) și, respectiv, iarna (D). În suprafață, până la adâncimea de cca. 2,00 m
variațiile de umiditate sunt dictate de condițiile climatice, după care urmează o zonă cu umidități
practic constante (AE). Fundarea în zona (AE) sau sub nivelul (C) (când zona AE lipsește)
elimină efectele variațiilor de volum asupra construcțiilor. Punctele caracteristice ale diagramei
(A,B,C,D,E) se determină prin observații sezoniere de teren.
©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro Variația umidității terenului cu adâncimea apei subterane și condiții climatice

Vegetația
Prin efectele de adsorbție a apei din teren prin intermediul rădăcinilor precum și prin fenomenele de
evapo-transpirație, vegetație, determină o micșorare a umidității pământurilor din vecinătatea
construcțiilor. Tăierea arborilor conduce, dimpotrivă, la o creștere a umidității. Deteriorările
construcțiilor pot fi datorate atât contracției cat și umflării pământului sub influența vegetației.
În raport de sucțiunea indusă prin rădăcini, speciile de arbori pot fi considerate:
• foarte periculoase (plopul, arinul, salcâmul, salcia, ulmul);
• periculoase (arțarul, mesteacănul, frasinul, fagul, stejarul, tufanul);
• puțin periculoase (bradul și pinul).
Dacă se constată degradări datorită arborilor, atunci remediul constă în a înlătura cauza adică a tăia
arborii. Trebuie ținut însă seama că după tăierea arborilor are loc o creștere lentă a umidității pământului
din zona care fusese asecată de rădăcini și deci la producerea unor fenomene de umflare, așa că repararea
zidurilor nu trebuie făcută de obicei mai înainte de un an. Observații efectuate de către Stațiunea de
cercetări în construcții din Anglia, asupra unui bloc construit în anul 1959 pe un teren ce fusese
defrișat cu un an mai înainte au constatat o ridicare a terenului de ordinul a 8 mm pe an și se presupunea
că fenomenul va mai continua încă 10 ani de la începerea construcției.
Se consideră că prezența arborilor la o distanță mai mare de o dată și jumătate inălțimea arborilor
maturi nu ar mai constitui un pericol pentru construcție.
Reprezentarea schematică a fisurării (1) construcției ca urmare a tăierii arborilor (2); zona inițial mai uscată (3) – forța
datorită umflării ca urmare a umezirii (4)
Dar în afară de pericolul pe care îl prezintă deformațiile de volum ale argilelor active, prin eforturile
suplimentare pe care le provoacă diferitele construcții, argilele contractile mai pot periclita stabilitatea
lucrărilor de pământ ca urmare a umezirii fețelor glomerulelor formate prin dezvoltarea sistemului de
fisuri de contracție
Variațiile de umiditate
Sunt influențate în principal de factorul climatic și, respectiv, de procesele tehnologice.
Astfel, în funcție de sezonul de execuție al construcției pot avea loc umflări, dacă execuția s-a făcut
într-o perioadă secetoasă sau contracții, dacă execuția construcției a avut loc într-o perioadă umedă.
După realizarea construcției, ca urmare a acoperirii suprafeței terenului și, deci, a împiedicării efectului
de evapo-transpirație a terenului, are loc o creștere a umidității, care determină umflări în special în zona
centrală a construcției.
Presiunea transmisă de fundație
Presiunea de umflare este independentă de suprasarcină, de umiditatea inițială, de gradul de
umiditate și de grosimea stratului și crește odată cu creșterea densității inițiale a pământului în stare
uscată. La o presiune transmisă de fundație egală cu presiunea de umflare, deformația de umflare nu are
loc.
Grosimea stratului
Cu cât stratul este mai gros, cu atât există posibilitatea să aibe loc o umflare mai mare rezultată prin
însumarea umflărilor ce au loc în diferite puncte.
Suprafața umezită
Cu cât suprafața umezită sub construcție are dimensiuni mai reduse, cu atât crește neuniformitatea
deformațiilor care vor avea loc sub aceasta, mărindu-se astfel riscul de apariție a unor degradări în
construcția respectivă.
Proprietăţile fizice şi chimice ale lichidului care produce umezirea pământului
În cazul construcțiilor industriale, unele reziduuri chimice pot provoca umflarea terenului care nu
prezintă creșteri importante de volum la sporirea umidității. Procesele tehnologice cu surse puternice de
căldură sau de frig pot conduce la variații importante de umiditate și de volum ale terenului de fundare
argilos.
Geneza P.U.C.M.
Din punct de vedere geologic, pământurile cu umflări şi
contracţii mari sunt de două tipuri:
- formaţiuni de zonă temperată (de la sfârşitul terţiarului şi
începutul cuaternarului) constituite din depozite glaciare,
lacustre sau marine vechi, de natură marnoasă calcaroasă,
decalcefiate prin spălare şi îmbogăţite în coloizi;
- formaţiuni de climă caldă, bogate în materii organice
provenite din evoluţia biodinamică a solului de origine glaciară
sau aluvionară, care a suferit în timp o importantă evoluţie
pedologică devenind argile fisurate cu porozitate şi plasticitate
foarte mare (prezentând o structură secundară, alcătuită din
reţele de fisuri care separă masa lor în bucăţi poliedrice cu feţe
lustruite). Din această categorie fac parte depunerile argiloase şi
organice din lunca şi delta Dunării, de pe cursurile unor râuri şi
depunerile argiloase lacustre (argile grase).
Contracţia şi umflarea pământurilor argiloase, ca manifestare a fenomenelor de interfaţă au fost şi sunt încă
explicate pe baza următoarelor ipoteze:
a) ipoteza presiunii capilare
b) ipoteza atracţiei moleculare.
a) ipoteza presiunii capilare

Conform acestei ipoteze, contracţia
pământurilor s-ar datora,
deformabilităţii scheletului mineral
sub acţiunea presiunilor capilare
induse în masa lor de meniscurile
capilare
b) Ipoteza atracţiei electromoleculare
În baza acestei ipoteze, umflarea şi contracţia sunt determinate de modificarea distanţelor interparticulare,
prin efectul de pană dat de creşterea sau micşorarea grosimii învelişurilor de apă adsorbită, ca urmare a tendinţei
de echilibrare a sistemului, în sensul realizării aceluiaşi grad de neutralizare a câmpurilor electrostatice din jurul
particulelor şi implicit a se ajunge la grosimi egale a anvelopelor de apă adsorbită ale acestora.
Mecanismul de umflare Mecanismul de contractie
Identificarea și caracterizarea pământurilor cu umflări și contracții mari (PUCM)

Identificarea și caracterizarea P.U.C.M. se face pe baza unor indici prin care se exprimă în termeni
cantitativi comportamentul specific al acestor pământuri.
Indici pentru identificarea și caracterizarea pământurilor cu umflări și contracții mari
Indicii se stabilesc, în principal, pe baza curbei de contracție a pământurilor, expresie grafică a
variației volumului în funcție de umiditate.
1. Curba de contracție – umiditate (pe probe netulburate)
Curba de contracție se reprezintă luând în abcisă umiditatea pământului (w%), iar în ordonată
volumul corespunzător la 100 g de pământ uscat, (V100), exprimat în cm3.
Cunoscând masa probei (mu-mc) la diferite umidități, masa uscată a probei (md-mc) precum și
volumul probei (Ve), se pot calcula într-un anumit stadiu al încercării umiditatea (w) și densitatea
pământului în stare uscată (ρd) cu următoarele relații:
𝑚 −𝑚 𝑚 −𝑚
𝑤 = 𝑢 𝑑 𝑥100 ρ𝑑 = 𝑑 𝑐 𝑥100 Unde:
𝑚𝑑 −𝑚𝑐 𝑉𝑒
mu este masa probei umede
md este masa probei uscate
mc este masa sticlei de ceas (tara)
Curba de contracție - umiditate

Întrucât între densitatea pămantului în stare uscată ρd și volumul V corespunzător există relația ρd =
m/V rezultă că volumul V100 este dat de expresia:
𝑚 100𝑔
𝑉100 = =
ρ𝑑 ρ𝑑
în care, înlocuind ρd cu expresia sa, se obține
100𝑔
𝑉100 = 𝑥𝑉𝑒
𝑚𝑑 −𝑚𝑐
unde masa se exprimă în grame, iar volumul în cm3.
Analizând alura curbei de contracție, se observă că ea constă, practic din două segmente de dreaptă
racordate între ele printr-o curbă. Intersecția celor două drepte determină un punct (B) ale cărui
coordonate sunt volumul final (Vf) al probei de pământ supusă încercării și umiditatea ws.
2. Limita de contracție (ws)

Umiditatea pământului sub care nu mai au loc variații importante de volum la variații de umiditate
se notează ws și se definește ca fiind limita de contracție. Întrucat determinarea curbei de contracție se
face pe probe netulburate saturate sau pe probe remaniate aduse la limita de curgere, rezultă că
umiditatea inițială (wi %), de la care se declanșează procesul de contracție, este egală cu umiditatea de
saturație wsat=wsr, respectiv cu limita de curgere wL.
În prima fază a procesului de contracție, proba rămane saturată iar variațiile ΔVw se produc pe seama
umidității pierdute prin evaporare. Deci ΔV=ΔVw și, ținând seama de relația ce definește umiditatea,
rezultă:
𝑚 𝑉 𝑥ρ 𝑤𝑥𝑚𝑑 Δ 𝑥𝑚
𝑤% = 𝑤 𝑥100 = 𝑤 𝑤 𝑥100 ⇒ 𝑉𝑤 = ⇒ Δ𝑉𝑤 = 𝑤 𝑑
𝑚𝑑 𝑚𝑑 ρ𝑑 𝑥100 ρ𝑤 𝑥100
întrucât ΔV=ΔVw:
Δ𝑤𝑥𝑚𝑑
Δ𝑉 = unde: md este masa uscată a probei
ρ𝑤 𝑥100
În cazul în care masa uscată a probei md=100 g, variațiile de volum rezultă:
Δ𝑤𝑥𝑚𝑑 Δ 𝑥100
Δ𝑉100 = = 𝑤 = Δ𝑤
ρ𝑤 𝑥100 1𝑥100
Variațiile de volum ΔVw100 fiind egale cu variațiile de umiditate (Δw), curba de contracție se
suprapune cu dreapta BC înclinată cu 45° față de orizontală.
Ținând seama de definiția limitei de contracție, wS, și de semnificația ei grafică, rezultă:

ws=wi-Δw
Δ𝑤𝑥𝑚𝑑
și, înlocuind pe Δw cu expresia dată de relația Δ𝑉 = , se obține:
ρ𝑤 𝑥100
Δ𝑉𝑥ρ𝑤 𝑥100 𝑉𝑖 −𝑉𝑓
𝑤𝑠 = 𝑤𝑖 − ⇒ 𝑤𝑠 = 𝑤𝑖 − 𝑥ρ𝑤 𝑥100
𝑚𝑑 𝑚𝑑
întrucât ΔV=ΔVw:
Δ𝑤𝑥𝑚𝑑
Δ𝑉 = unde: Vi: volumul inițial al probei in cm3,
ρ𝑤 𝑥100
Vf : este volumul final al probei în cm3,
md: este masa probei uscate în grame,
wi: este umiditatea inițială, egală cu wsat, în cazul probelor netulburate și
respectiv cu wL, în cazul probelor remaniate aduse la limita de curgere.
În tabelul următor sunt date valori orientative ale limitei de contracție.
Natura
pământului Nisip prăfos, praf
Praf Argilă
Caracteristica nisipos
geotehnică
Limita de contracție
12-20 14-25 8-35
(ws%)
3. Indicele de contracție – umflare (Icu)

Pe baza limitei de contracție se poate defini indicele de contracție – umflare (Icu), pentru intervalul
de umidități wsat – ws:
𝑤 −𝑤 𝑉 −𝑉
𝐼𝑐𝑢 = 𝑠𝑎𝑡 = 𝑠𝑎𝑡 în care: wsat,, Vsat sunt umiditatea de saturație, respectiv volumul
𝑤𝑠𝑎𝑡 −𝑤𝑠 𝑉𝑠𝑎𝑡 −𝑉𝐿𝑠
corespunzător umidității de saturație;
w, V sunt umiditatea, respectiv volumul corespunzător umidității
în stare naturală;
ws, VLs sunt limita de contracție, respectiv volumul corespunzător
umidității egală cu limita de contracție
În funcție de valoarea umidității pământului (ws < w < wsat) și de valorile indicelui de contracție –
umflare Icu, pământurile contractile pot prezenta următoarele stări (conform tabelului următor)
Umiditate
ws < w < wsat
Indice de contracție-
umflare Icu
Fenomene de contracție 0
Fenomene de contracție și umflare 0 < Icu < 1
Fenomene de umflare 1
4. Indicele de activitate (IA)

Ținând seama de dependența între fenomenele de contracție – umflare și prezența fracțiunii argilă în
masa pământului, se definește indicele de activitate al pământurilor (IA) în raport cu apa, prin relația:
𝐼𝑝
𝐼𝐴 = în care: Ip este indicele de plasticitate, determinat conform STAS 1913/4-86;
𝐴2μ
A2μ este procentul de particule cu dimensiuni mai mici de 0,002 mm (2 μm)
Clasificarea pământurilor argiloase în funcție de indicele de activitate este dată în tabelul următor.
Caracterizarea pământului IA
Puțin activ < 0,75
Cu activitate medie 0,75 – 1,00
Activ 1 – 1,25
Foarte activ >1,25
5. Căldura maximă de umezire (qu,max)

Căldura maximă de umezire, qu,max, exprimată in J/g, reprezintă cantitatea de căldură degajată de
umezirea până la saturație a 1 g de pământ uscat la 105±2°C. Căldura maximă de umezire se determină
conform STAS 1913/9-86. Clasificarea pământurilor argiloase în funcție de căldura maximă de umezire
este dată în următorul tabel.
Caracterizarea pământului qu,max (J/g)
Puțin activ < 12
Cu activitate medie 12 – 25
Activ 25 – 37
Foarte activ >37
6. Umiditatea corespunzătoare sucțiunii de 15 bari (w15)

Umiditatea corespunzătoare sucțiunii de bari 15 (w15) se determină conform STAS 9180-73. Gama
de variație a sucțiunii în funcție de umidități necesită stabilirea unei relații sucțiune – umiditate, astfel:
• în domeniul sucțiunilor mici (< 1 bar, pF <3);
• în domeniul sucțiunilor mijlocii (1÷15 bari, 3 < pF < 4,2);
• în domeniul sucțiunilor mari (15÷150 bari, 4,2 < pF < 5,2);
• în domeniul sucțiunilor foarte mari (> 30 bari, pF > 4,5)
în care: pF-reprezintă logaritmul zecimal al sucțiunii exprimată în centimetri coloană de apă.
Clasificarea pământurilor argiloase în funcție de umiditatea corespunzătoare sucțiunii de 15 bari
este dată în tabelul de mai jos.
Caracterizarea pământului w15 (%)
Puțin activ < 10
Activ 12 – 18
Foarte activ >18
7. Criteriul de plasticitate (Cp)

Criteriul de plasticitate în funcție de limita superioară de plasticitate wL determinată conform STAS
1913/4-86 se determină cu relația:
Cp = 0,73 x (wL – 20 %)
Criteriul de plasticitate caracterizează contractilitatea unui pământ atunci când Ip ≥ Cp.
8. Contracția liniară (CL)
Contracția liniară, CL, se calculează cu relația:
𝑙
𝐶𝐿 = 1 −
𝐴
în care:
l este lungimea epruvetei uscate,
A este lungimea inițială a epruvetei.
Determinarea în laborator a contracției liniare CL, conform STAS 1913/4-86, constă în stabilirea
lungimii unei paste de pământ aflată la limita superioară de plasticitate, uscată lent la temperatura
mediului ambiant și apoi în etuvă la temperatura de 105±2°C.
9. Contracția volumică (Cv)

Contracția volumică este definită ca raportul procentual dintre variația de volum a unui pământ
saturat datorată uscării unui pămant saturat și volumul final:
𝑉𝑖 −𝑉𝑓 𝑥100
𝐶𝑣 =
𝑉𝑓
unde:
Vi este volumul inițial în stare saturată
Vf este volumul final
Contracția volumică permite caracterizarea pământurilor ca teren de fundare, astfel:
• terenuri bune Cv < 5%;
• terenuri mijlocii 5 % < Cv < 10 %;
• terenuri necorespunzătoare 10 % < Cv < 15 %;
• terenuri inutilizabile Cv > 15%
10. Umflarea liberă (UL)

Umflarea liberă, UL, se determină conform STAS 1913/12-88. Metoda constă în determinarea
volumului sedimentului rezultat prin depunerea in apă distilată a unei probe de pământ uscat și mojarat,
cu volum inițial de 10 cm3 într-un cilindru de 100 cm3 și reprezintă raportul procentual între diferența
volumelor final și inițial și volumul inițial:
𝑉𝑓 −𝑉𝑖 𝑥100
𝑈𝐿 =
𝑉𝑖
Clasificarea P.U.C.M. funcție de umflarea liberă este data în următorul tabel:
Caracterizarea P.U.C.M. din punctul de vedere al UL (%)
activității
Puțin active < 70
Active 100 – 140
Foarte active >140
11. Presiunea de umflare (pu)

Presiunea de umflare, pu, este definită conform STAS 1913/12-88 ca presiunea dezvoltată de către
un pământ aflat într-o incintă etanșă și având o umiditate inițială în apropiere de limita de contracție, în
urma inundării cu apă.
Determinarea presiunii de umflare

12. Alte modalități de estimare a potențialului de umflare-contracție
În ceea ce privește aprecierea potențialului de umflare-contracție al pământului, în tabelele ce
urmează sunt prezentate valori orientative ale domeniului de variație utilizate în practica internațională.
Aprecierea potențialului de umflare-contracție al pământului pe baza limitelor wL, wp, ws în corelare cu A2μ
Fracțiunea
Ip ws wL
A2μ Potenţial de umflare
(%) (%) (%)
(%)
< 15 < 18 < 15 < 39 Redus
13 – 23 15 – 28 10 – 16 39 – 50 Mediu
20 – 31 25 – 41 7 – 12 51 – 63 Mare
> 28 > 35 > 11 > 63 Foarte mare
Aprecierea potențialului de umflare-contracție al pământului pe baza indicilor fizici
Date obţinute în laborator şi în situ Gradul de umflare
Umflarea Presiunea de în care: NSPT,
A2μ wL NSPT Potenţialul de
(%) (%) (nr. lovituri/30cm)
probabilă umflare
umflare
reprezintă numărul de
UL(%) pu(kPa) lovituri la încercarea
< 30 < 30 < 10 <1 50 Redus de penetrare standard;
30 – 60 30 – 40 10 – 20 1–5 150 – 250 Mediu
60 – 95 40 – 60 20 – 30 3 – 10 250 – 1.000 Mare
> 95 > 60 > 30 > 10 > 1.000 Foarte mare
Structura depozitelor aluvionare din șesul râului Bahlui

În urma cercetărilor efectuate asupra terenului de fundare din şesul râului Bahlui, a rezultat că
acesta prezintă fenomene intense de contracţie umflare, datorită prezenţei unor pământuri argiloase foarte
active, având un conţinut preponderent de montmorillonit.
Intensitatea cu care se manifestă fenomenele provocate de umflările şi contracţiile mari ale terenului
de fundare este condiţionată atât de natura şi proprietăţile acestuia cât şi de o serie de alţi factori locali,
variabili de la zonă la zonă, de la localitate la localitate.
Forajele executate în zona studiată au dovedit că datele privind succesiunea litologică şi stratigrafică
a depozitelor întâlnite sunt în general analogice, fapt ce a permis specialiştilor să fie prezentate într-un
profil sintetic complet, până la adâncimea de 1391,40 m.
La alcătuirea geologică a zonei studiate iau parte depozite aparţinând:

• cuaternarului;
• miocenului;
• cretacicului;
• silurianului;
• formaţiuni de cristalin.
Șesul actual al râului Bahlui este alcătuit din depozite cu aluviuni groase de la 8 – 12 m, constituit
din prundişuri cu nisipuri grosiere (3 – 5 m) la baza acestui pachet şi din argile grase şi argile cu lentile
argilo-nisipoase sau nisipo-argiloase (5 -7 m), la partea superioară.
Terasa inferioară de pe stânga râului Bahlui se termină spre şesul actual al râului Bahlui, printr-un
abrupt de eroziune şi surpare, uneori deteriorat de torenţi, în care apar profile geologice deschise la zi.
Analizând depozitele aluvionare de pe şesul actual al râului Bahlui, s-a constatat că acesta s-a
format în două etape:
1. o etapă de eroziune puternică, care a dus la adâncirea albiei până la 10 -12 m şi local chiar mai
mult sub nivelul şesului actual;
2. o etapă de acumulare a aluviunilor, care sunt mai grosiere în bază (3 -5 m, nisipuri cu lentile de
pietrişuri, bogate în ape subterane) şi mai fine spre suprafaţă ( 5 – 7 m argile, argile nisipoase şi
nisipo – argiloase, cu ape freatice în lentile suspendate, cu caracter temporar).
Şesul Bahlui este format din două pături distincte:
• una alcătuită din nisipuri şi pietrişuri, în baza şesului adăpostind un strat acvifer (3-6 m)
• şi o a doua pătură superioară alcătuită din aluviuni de luncă (pelitico – aleuritic şi lentile
psamitice, de argilă impermeabilă (5-8 m), care izolează stratul acvifer subteran.
Microrelieful pozitiv al șesului

Şesul râului Bahlui este aproape plan dar neuniform datorită microreliefului pozitiv sau negativ ce îl
brăzdează.
Ca morfologie, cu toate că aspectul zonei este al unor suprafeţe plane, şesul râului Bahlui prezintă
un microrelief cu forme destul de variate. Astfel se pot deosebi numeroase gârle, meandre părăsite şi
microdimensiuni ovale sau rotunde.
Existau în aval de Podul Roş, câteva forme pozitive ce se ridicau cu câţiva metri deasupra şesului,
având aspectul unor movile, denumite popular „scruntare”, două pe malul stâng în dreptul Podului în
prelungirea văii Calcaina având secţiunea ovoidă, h=1,70 m, ultima prelungire executată până în Bahlui,
traversează tocmai această zonă, şi în stânga intersecţiei, cu străzile: Palat, Sfântul Lazăr şi Podul Roş şi
care sunt de origine antropică. Aceste forme de relief au dispărut odată cu realizarea construcţiilor şi a
sistematizării pe verticală a zonei
Microrelieful negativ al șesului

Şesul este mai umed, uneori chiar mlăştinos, datorită apelor ce se scurg de pe pantă şi din glacisuri
cât şi datorită conţinutului bogat în argilă a aluviunilor care nu permit infiltrarea apei scursă sau
provenită din precipitaţiile atmosferice.
Schimbarea proprietăţilor mecanice ale pământurile argiloase provocate de îngheţ se datorează nu
numai deosebirilor calitative între apă şi gheaţă ci şi fenomenelor legate de creşterea umidităţii în zona
îngheţată şi de umflarea pământului provocată de formarea cristalelor de gheaţă şi a lentilelor care au
drept consecinţă o schimbare a structurii pământului, mărindu-i afânarea.
Caracteristicile fizice și chimice ale argilei de Bahlui

a) Proprietăți fizice
În raport cu caracterul lor general şi proprietăţile fizice evidente, pământurile coezive pot fi
împărţite în trei grupe mari:
• argile anorganice de plasticitate mare;
• pământuri aluvionare de compresibilitate mare, medie sau mică;
• argile organice şi aluviuni organice.
Pe baza observaţiilor, în sondajele deschise din zonă, în lunile de vară, s-a constatat că terenul de
fundare este alcătuit dintr-o argilă grasă, de culoare brună închisă (cafenie), cu porţiuni fine de culoare
vânătă şi galbenă până la cota de -1,10 m; este tare şi se poate săpa. De la această cotă şi până la 1,90 m,
culoarea devine mai închisă, cu zone feruginii, apar corecţiuni de calcar, argila este foarte tare şi se sapă
greu.
Această porţiune din succesiunea litologică a straturilor, permite punerea în evidenţă a procesului de
îndesare, care are loc prin uscarea şi umezirea repetată a unui pământ argilos.

a) Proprietăți fizice
Argilele de Iaşi, se încadrează şi din acest punct de vedere în categoria pământurilor argiloase
anorganice de plasticitate mare.
Pământul studiat se găseşte în domeniul argilelor grase şi conţinutul de argilă variază între 61 şi
74%.
În ceea ce priveşte greutatea volumetrică:
• Stare naturală: γ = 16,70 ÷ 16,90 kN/m3;
• Stare uscată: γd = 12,30 ÷ 13,50 kN/m3;
În ceea ce priveşte porozitatea:
• Porozitatea probelor analizate: n = 51,10 ÷ 55,60 %;
• Indicele porilor: e = 1,01 ÷ 1,27 %;
• Gradul de umiditate are valori de: Sr = 0,70 ÷ 1,01 %;

b) Prorprietăți mecanice
Încercările au fost făcute folosind echipament standard şi procedee experimentale standard şi au
condus la determinarea proprietăţilor utile în activitatea inginerească cum ar fi compresibilitatea şi
rezistenţa la forfecare. S-au determinat: M13=50 daN/cm2, Ø=6° şi c=0,20 daN/cm2.

Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facultatea de Construcții și Instalații

Condiții speciale de amplasament și

Pământurile cu umflări și contracții mari

Pământuri cu umflări și contracții mari (P.U.C.M.)

Pământurile cu fenomene de contracţie şi umflare au o arie de

Alba Iulia Sf. Gheorghe

răspândire mare, ele întâlnindu-se în Anglia, Ungaria, Rusia,

India, Israel, nordul Africii. În ţara noastră ocupă suprafeţe întinse

în judeţele Olt, Teleorman, Dolj, Buzău, podişul Transilvaniei,

Crăpături de contracție și fisuri la pământuri cu umflări și contracții mari

În România, pământurile cu umflări şi contracţii mari se întâlnesc aproape în toate regiunile

Forțele date de preiunile de umflare laterale pot conduce la

Contracţia pământurilor argiloase depinde de conţinutul în fracţiuni argiloase, de capacitatea de

©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro Variația umidității terenului cu adâncimea apei subterane și condiții climatice

a) ipoteza presiunii capilare

Identificarea și caracterizarea pământurilor cu umflări și contracții mari (PUCM)

Curba de contracție - umiditate

2. Limita de contracție (ws)

Ținând seama de definiția limitei de contracție, wS, și de semnificația ei grafică, rezultă:

3. Indicele de contracție – umflare (Icu)

4. Indicele de activitate (IA)

5. Căldura maximă de umezire (qu,max)

6. Umiditatea corespunzătoare sucțiunii de 15 bari (w15)

7. Criteriul de plasticitate (Cp)

9. Contracția volumică (Cv)

10. Umflarea liberă (UL)

11. Presiunea de umflare (pu)

Determinarea presiunii de umflare

Structura depozitelor aluvionare din șesul râului Bahlui

La alcătuirea geologică a zonei studiate iau parte depozite aparţinând:

Microrelieful pozitiv al șesului

Microrelieful negativ al șesului

Caracteristicile fizice și chimice ale argilei de Bahlui

Caracteristicile fizice și chimice ale argilei de Bahlui

Caracteristicile fizice și chimice ale argilei de Bahlui

S-ar putea să vă placă și