Faculty of Civil Engineering and Building

Services

Prof.univ.dr.ing. Vasile GRECU

2020-2021
CURS 1
 Amplasarea construcţiilor se face de obicei pe baza unor criterii în care, de cele mai multe ori,
calităţile terenului de fundare intervin cu o pondere neînsemnată. Aceasta face ca numeroase construcţii
să fie realizate pe terenuri dificile.
 Predecesoare ale barajelor şi digurilor de pământ de azi, au fost construcţiile
din pământ realizate în China şi Egiptul antic, cu mii de ani înaintea erei
noastre.
Constructorii romani ai apeductelor, porturilor, drumurilor şi ai altor lucrări
inginereşti, ştiau să facă faţă unor condiţii dificile de fundare; urme ale unora din
aceste lucrări s-au păstrat până în zilele noastre.
După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, activitatea de construcţii din
Europa a decăzut şi o parte din vechile lucrări s-au degradat.
Drum roman pietruit

Locuință lacustră Apeduct roman

Piloți Burj Khalifa
 De când au început să construiască, oamenii au trebuit să rezolve şi probleme
de fundare. Fundaţiile pe piloţi de azi, îşi au originea în piloţii de lemn pe care se
ridicau locuinţele lacustre ale oamenilor primitivi.

În Evul Mediu, cele mai remarcabile construcţii au fost catedralele, castelele,

zidurile şi turnurile de apărare, caracterizate prin masivitate şi prin încărcări mari
transmise la teren. Fundate uneori pe terenuri prea slabe pentru a putea prelua
asemenea încărcări, unele construcţii s-au prăbuşit, altele au suferit tasări mari.

Charles Augustin Coulomb În secolul al XIX-lea, William I.

(1736 – 1806), pe baza unor Macquor Rankine (1820 – 1872),
lucrări ale înaintaşilor săi, a profesor francez, a publicat în
elaborat în 1773 prima teorie anul 1857 o teorie a împingerii
ştiinţifică asupra împingerii pământului ce-i poartă numele,
pământului; tot el a formulat pornind de la starea de eforturi
legea care exprimă rezistenţa la unitare în condiţiile echilibrului
forfecare a pământurilor. limită.
Împingerea activă a pământului în ipoteza lui Coulomb

Unde:
Pa – împingerea activă a pământului
β – unghiul de înclinare al pământului față
de orizontală
θ – unghiul de înclinare al paramentului
zidului de sprijin față de orizontală
δ – unghiul de înclinare al împingerii
împingerii active a pământului față de
normala la zidul de sprijin
H – înălțimea zidului de sprijin
Împingerea activă a pământului în ipoteza lui Rankine

Unde:
β =0
θ = 90
δ=0
H – înălțimea zidului de sprijin
 Progresul în domeniul geotehnicii şi fundaţiilor s-a obţinut deseori prin
studiul cauzelor unor accidente şi catastrofe. Primul tratat de Mecanica
pământurilor a fost al inginerului austriac Karl Terzaghi, publicat în anul 1925.
În anul 1936 s-a constituit Asociaţia Internaţională de Mecanica Pământurilor şi
Fundaţii.
Adoptarea unor soluţii constructive şi tehnologice cât mai adecvate pentru
execuţia fundaţiilor presupune în primul rând o cunoaştere cât mai apropiată de
realitate a proprietăţilor fizico-mecanice a materialelor din care este constituit
terenul de fundare şi a structurii geologice a acestuia.
Cercetarea atentă a terenurilor de fundare, proiectarea raţională a fundaţiilor pentru preluarea în condiţii
normale a încărcărilor de la construcţie, execuţia exemplară a fundaţiilor cu strictă reflectare a normelor
tehnice, constituie condiţii obligatorii pentru realizarea unor infrastructuri care să corespundă cerinţelor de
durabilitate, siguranţă în exploatare, economicitate, funcţionalitate şi calitate a construcţiilor.
Cercetarea se referă la studierea noilor soluţii constructive sau tehnologice de realizare a construcţiilor,
de a stabili condiţiile optime şi mijloacele tehnico-materiale cele mai moderne şi eficiente:
- metode noi de calcul şi proiectare;
- tehnologii moderne de execuţie;
- materiale noi eficiente;
- metode de organizare şi conducere ştiinţifică a producţiei.
 Studiul fenomenelor fizico-geologice care se manifestă în orizonturile superioare ale scoarţei terestre,
precum şi comportarea construcţiilor în raport cu acestea, demonstrează interdependenţa dintre construcţii
şi mediul geologic natural. Această interdependenţă se manifestă la nivelul a trei componente – structura,
fundaţia şi terenul de fundare – a căror conlucrare trebuie să asigure stabilitatea construcţiei.

 structura,
 fundaţia,
 terenul de fundare,
a căror conlucrare trebuie să asigure stabilitatea construcţiei.
 Dată fiind marea diversitate a rocilor şi pământurilor care constituie partea superficială a scoarţei
terestre, a proprietăţilor acestora, condiţiile geologice pot să ofere un teren suport mai mult sau mai puţin
favorabil execuţiei construcţiilor.
Dacă rocile tari, stâncoase, în care sunt cuprinse rocile magmatice, metamorfice şi sedimentare
cimentate constituie un teren rezistent, în cazul rocilor pământoase problemele care apar sunt mult mai
diverse şi mai complexe.
Modul de comportare al pământurilor depinde atât de natura acestora, cât şi de proprietăţile lor
fizico-mecanice. Majoritatea pământurilor oferă condiţii bune pentru fundarea construcţiilor.
 Există însă anumite categorii de pământuri în care este practic imposibilă realizarea fundaţiilor în
condiţiile naturale oferite de teren.
Sub denumirea de „terenuri dificile de fundare” sunt cuprinse mai multe tipuri de pământuri,
reprezentate prin roci sedimentare de vârstă recentă, asupra cărora condiţiile de formare şi-au pus
amprenta în sensul unor structuri şi proprietăţi diferite de a celorlalte tipuri de pământuri. Din punct de
vedere geotehnic, acestea pot fi caracterizate ca terenuri cu o capacitate portantă foarte scăzută,
deformaţii mari, care nu pot prelua încărcările transmise de construcţie numai dacă în prealabil se
procedează la îmbunătăţirea caracteristicilor lor, sau la înlocuirea lor totală sau parţială.

În această categorie a pământurilor dificile de fundare se încadrează:

- pământurile sensibile la umezire (PSU);
- pământurile cu umflări şi contracţii mari (PUCM);
- pământurile argiloase cu consistenţă redusă, puternic compresibile;
- pământurile susceptibile la lichefiere;
- pământurile de umplutură;
- pământurile sărăturate;
- pământurile cu agresivitate chimică;
- pământurile gelive;
- terenurile alunecătoare (deluvii de pantă).
 Ca o caracteristică generală a tuturor acestor pământuri o constituie prezenţa apei ca factor
determinant în apariţia caracterului dificil al terenului şi, în egală măsură, starea de consolidare redusă a
acestora.
În funcţie de modul de manifestare al caracterului dificil al acestor pământuri, ele se pot clasifica după cum
urmează:

Nr.
Natura pământului Cauza Efectul
crt.
Apa Tasări suplimentare prin
1 Pământuri sensibile la umezire (PSU)
Structura pământului umezire
Pământuri cu umflări şi contracţii Compoziţia mineralogică
2 Umflări şi contracţii mari
mari Variaţii de umiditate
Pământuri argiloase cu consistenţă Apa
3 Deformaţii mari
redusă Ic0,5
Nisipuri fine şi prafuri nisipoase, Apa
4 Lichefierea pământului
saturate ID ≤ 0,66
Compoziţia. Apa
5 Umpluturi Deformaţii mari
Consolidare redusă
6 Pământuri cu agresivitate chimică Apa agresivă Corodarea fundaţiilor
Deplasări masive de
7 Terenuri alunecătoare Apa
pământ
 Proprietăţi specifice terenurilor dificile de fundare
Caracterizarea „pământurilor dificile” prezintă dificultăţi deoarece la aceste pământuri nu se pot
aplica întotdeauna şi în toate cazurile principiile mecanicii pământurilor. Proprietăţile acestor pământuri
se modifică considerabil sub încărcări, ca urmare a unei redistribuiri de eforturi, a schimbării
deformaţiilor, ca şi a acţiunii unor factori exteriori care pot determina modificări structurale, cum ar fi:
- solicitările dinamice;
- umiditatea;
- îngheţul;
- circulaţia apei;
- anumite reacţii chimice.
Deoarece aceste pământuri prezintă o serie de fenomene caracteristice, în tabelul 2.2. sunt relevate
câteva aspecte preponderente pentru categoria de pământuri dificile ca: tasarea suplimentară datorită
umezirii, umflarea, concentraţia, lichefierea etc.
 Pământuri slabe. Unele caracteristici specifice. Tabelul 2.2.
Forma
Proprietăţile specifice şi date Factori externi care acţionează
litologică a Caracteristici geologice (geneza) Predispoziţia pământului (structură, instabilitate, la)
geologice defavorabil
pământului
Necompactate
Necimentate Acţiuni dinamice Lichefiere
Saturate
Nesaturate
Umezire Prăbuşirea se produce după solubilizarea intensă a rocii
Porozitate mare Reziduale
Presiune externă iniţiale
Coeziune redusă
Nesaturate Transportate de vânt
Nisipuri Umezire
Porozitate mare Depuneri de suprafaţă de origine pedogenet (produs al Prăbuşire
Umezire şi presiune
Uşor cimentate mediului)
Porozitate
Prăbuşire
Cimentate Calcaroase normale Umezire
(după solubilizare)
Solubile în apă
Nesaturate
Cu liant între particule asociat cu argile potenţial dispersive Umezire Prăbuşirea se produce prin lichefiere datorită eroziunii
Porozitate mare
Saturate Îngheţ Umflare
Nesaturate
Prafuri şi Löessuri Umezire şi presiune Prăbuşire
Slab cimentate
löessuri
Umezire Umflare
Nesaturate Agregatele din fracţiunea prăfoasă transportate de vânt
Umezire şi presiune Prăbuşire
Umezire Umflare
Uscare Contracţii
Densitate mare Reactive
(Schimbarea naturii sau concentraţiei de substanţe dizolvate în electrolit conduce la
schimbare de volum)
Argile Slab compactate
Eroziune internă (la un electrolit dispersat)
Potenţial ridicat datorită cantităţii Umezire
Curgere
mari de Na din complex
Moi
Sensitive Presiune Lichefiere (după iniţiative locale de rupere)
Saturate
 Natura geologică variată a subsolului ţării noastre, diversitatea formelor de relief face ca pe un
spaţiu relativ restrâns să se întâlnească o gamă variată de pământuri cu proprietăţi fizice şi mecanice
foarte diferite şi, în consecinţă, cu comportări diferite sub încărcare,
de la mâluri recent aluvionare neconsolidate la
argile supraconsolidate,
de la argile stabile la
argile cu contracţii şi umflări mari,
de la nisipuri uşor antrenabile
la löess, care este răspândit pe o mare suprafaţă a ţării noastre.
În asemenea condiţii, costul fundaţiilor poate avea o pondere însemnată în costul total al
construcţiilor pornind de la:
6-8% la clădirile de locuinţe şi social-culturale,
10-16% la construcţiile industriale,
50% la unele poduri şi construcţii portuare,
întreaga valoare la construcţiile de pământ.
 Cheltuielile suplimentare de construire a imobilelor de locuit pe terenuri tasabile în raport cu costul
de construire a clădirilor analoage pe terenuri obişnuite, în funcţie de proprietăţile de tasare şi măsurile
speciale prevăzute pentru imobilele cu număr de niveluri şi sistem constructiv diferit constituie:
în Bulgaria de la 15 la 30%,
în Ungaria de la 20 la 30%,
în România:
pe terenurile tasabile de tipul A de la 10 la 40%,
pe terenurile tasabile de tipul B de la 12 la 50%.
De menţionat că, clădirile date în folosinţă, în zonele prezentând condiţii de teren dificile sunt în
general supravegheate, o atenţie deosebită fiind acordată continuităţii bunei funcţionări a
echipamentului imobilului şi a reţelelor tehnice exterioare.
Definitie: Pământurile sensibile la umezire sunt acele pământuri care, sub acţiunea încărcărilor
transmise de fundaţie, sau numai sub greutatea proprie, se tasează suplimentar atunci când
umiditatea lor creşte peste anumite limite.

Distribuția granulometrică a loessului pe baza rezultatelor

culese din literatură

Aceste pământuri sunt compuse în principal din

fracțiunea granulară prăfoasă. Datorită dimensiunilor
mici ale granulelor de praf, acestea pot fi transportate
la mare distanță cu ajutorul vântului.
 Răspândirea loessului
Pământurile sensibile la umezire sunt întâlnite peste tot globul pământesc.

Totalul suprafeţelor de uscat

de pe globul pământesc, ocupate
de depozite löessoide se ridică la
circa 9,3% din suprafaţa
uscatului, ceea ce reprezintă
circa 13 milioane km2. Aceste
pământuri sunt larg răspândite
pe toate continentele, ocupând în
America de Nord – bazinul
Mississippi şi Misouri – circa
10% din teritoriu, în America de
Sud 5%, în Europa – Franţa,
Europa centrală şi îndeosebi
câmpia Europei răsăritene –
circa 7%, iar în Asia circa 16%
din teritoriu.
http://rockglacier.blogspot.ro/2010_05_01_archive.html
 Depozitele löessoide ocupă în România o suprafaţă de aproximativ 40.000km2, adică circa 17%
din suprafaţa întregii ţări. Ele reprezintă roci de acoperire ale unei părţi din Câmpia Română, din
Dobrogea centrală sau de sud şi din Podişul Moldovei. Asemenea pământuri moi apar în Banat şi
Crişana, în nordul Dobrogei şi în zona subcarpatică, dar numai pe suprafeţe restrânse şi sub
altitudinea de 400 m. O hartă ce schematizează răspândirea teritorială a löessurilor în România se
prezintă în fig de mai jos.
 Geneza PSU
Cu privire la geneza löessurilor şi a pământurilor löessoide au fost emise mai multe teorii. Dintre
ipotezele cele mai larg acceptate privind geneza löessurilor se pot menţiona:
- ipoteza eoliană a lui F. V. Richthofen care consideră că löessul s-a format prin depunerea prafului
transportat de vânt în zone cu vegetaţie formată din ierburi dese şi nu prea înalte;
- ipoteza deluvială care consideră că löessul a fost depus în văi largi, prin procesul de spălare şi transport a
materialelor dezagregate de pe suprafaţa versanţilor.

a) Ipoteza eoliană
Sunt cele mai întâlnite loessuri, fiind

http://themoderenworld.com/2015/03/12/soil-degradation-water-
caracterizate de porozitate in situ foarte
mare și o greutate volumică mica.

wind/
Furtună de praf
 b) Ipoteza deluvială

http://gpex.ca/smf/index.php?topic=239.0
Coluviul este un sediment neconsolidat care a fost
depozitat la baza versantului ca urmare a șiroirii ploilor,
alunecările lente sau o combinație a acestora.

Structura loessului

Structura löessurilor şi a pământurilor löessoide este

reprezentată de dimensiunea, forma şi caracterul
suprafeţei elementelor componente (particule separate sau
agregate), de aşezarea lor relativă în pământul respectiv şi
de caracterul legăturilor dintre ele.
Drept componenţi principali ai depozitelor löessoide
pot fi consideraţi SiO2 şi Al2O3 şi Fe2O3 care intră atât în
compoziţia fracţiunii grosiere, cât şi în cea a fracţiunii fin
dispersate.
 Analizând la microscop structura loessului, se
poate observa că particulele de praf nu sunt în contact
direct, ci ele sunt legate prin “punți” de carbonat de
calciu. Stabilitatea structurală a acestor pământuri
este data de stabilitatea acestor legături.

The shape of Chinese loess particles. Width of photograph = 200𝜇𝑚

Punți de legătură între particulele

de praf pentru loess din UK
 Mineralele primare se găsesc în cantitate de 60-90%, iar grupa mineralelor argiloase reprezintă până
la 30% din conţinutul mineralogic al rocilor löessoide.
Studiile efectuate au evidenţiat următoarele valori ale conţinutului mineral de bază în depozitele
löessoide:
Depozitele löessoide Conținutul mineral de bază
Cuarț 11÷87%
Cuarţ fin 1÷6%
Feldspat 1,2÷45%
Mică/muscovit 2÷3%
Carbonaţi 0÷22%
Compoziţia mineralogică şi raporturile dintre cantităţile diferitelor minerale care alcătuiesc
depozitele löessoide determină într-un anumit grad capacitatea acestor pământuri de a se tasa
suplimentar sub acţiunea apei.